La sfintirea unui templu, la o mare sarbatoare,
Lumea a adus podoabe – ea, batrâna, slaba, oarba,
Vaduva Anastasia – si-a facut cu greu carare,
Si în curtea lui de aur, a adus un fir de iarba –
Si-i era asa rusine, ca si bruma ei de bine,
De pe-o pajiste vecina cu bordeiul ei, furase –
Sa aduca – pentru boii, cei lasati de fiecine
Lânga templu – mângâiere, pentru câte duc pe oase –
Pe frontonul de intrare în Biserica, tocmise
Împaratul, sa îi scrie, al lui nume, un fruntas –
Dar un Înger sterse toate cele-atât de scumpe zise,
Si-a cioplit: “Anastasia a platit acest lacas!”
Si-au vazut, mirati, minunea, Împaratul, si curtenii,
Si-au catat-o pe batrâna mult prea buna, si prea oarba –
Caci un Rai întreg, de aur, n-are pretul, prin milenii,
Cât o inima, ce–n zdrente, îi aduce-un fir de iarba…
25 Mai 2011
din volumul LUMEA DE AUR, de Jianu Liviu-Florian


