LIRICA NEWYORKEZA

Stelian PLATON

DIN SÂNII TAI CRESTEA MIROS DE CRINI

(respectuos, minunatei d-ne Ligya)

Din sânii tai crestea miros de crini,

Luna se-ascundea în lacuri solitara.

Si azi ecoul blândelor lumini

Suna cu miresme de odinioara.

Vin zari sortite sa ma încline,

Trupul îmi va fi parcursul ce ma doare,

Iar chipul tau asezat în mine,

Râul sopotind e, reîntors în mare.

În mine striga vremi afunde,

Între pagini mi-ai ramas un semn de carte.

Nu stiu nici umbra ce te ascunde,

Cu ani sfiosi cu tot ai ramas departe.

A TE IUBI

Hai învata-ma sa te strig pe nume,

Acum învat sa te iubesc ca într-un basm,

Fiecare lacrima ce-a fi sa se consume,

Va repeta caderea în dulce pleonasm.

As vrea sa cer lui Dumnezeu iertare,

Din însingurarea mea blajina,

Iar din adânc refren în abdicare,

Sorb seva mea din scoarta de chinina.

A te iubi pe tine este un ultim basm!

Halouri argintii plesnesc în vârf de raze,

Când rascolind în pieptu-mi cu sarcasm,

Ca serpii se-mpletesc nesabuite fraze.

Cu lacrimi doara am venit pe lume

Si nici atât nu voi lua unde ma duc.

Lui Dumnezeu nu am sa-i cer iertare,

Ca te-am iubit eteric si caduc.

LÂNGA POETI

Motto:

„Cu sufletul ravasit de durere
Inegalabilului si Nemuritorului
nostru poet nationalm Adrian Paunescu”

Azi-noapte te-am visat dezamagit,
Si lacrimi picurau din stele,
Se tînguia în bezna un cîine adormit,
Se pregateau de nunta ursitoare rele.

Acum te desfrunzesti în plina toamna,
Nu stie nimeni cînd te vei trezi.
Te asezi cu cei plecati deodata,
Si vei dormi de-acum în fiecare zi.

Ruga ta s-a înaltat pe jumatate,
În ramuris îngheata vîntul blînd,
Pamîntul straveziu se deschidea spre moarte,
Cum printre lacrimi ultimu-ti cuvînt:

Eu vin din viata sa va întreb de morti
Si de suspinele trimise ca simbrie,
De programarea învierii pentru toti
Si promisiuni ramase în sicrie.

Sa-mi spuneti daca o gara aveti,
Unde cobor uscat si trist din viata;
La noi se cere taxa cînd astepti
Si fiecare zi sa plîngi te-nvata.

Înfrigurat va fi transferul meu în toate,
Însingurat ma vor dezice toti,
Dar eu voi fi mai împacat în moarte,
Lînga poeti în satul meu de morti.

ULTIMUL ACTOR

Greoi batrânul clopot croieste muta zare,

Cupola lui de floare brodeaza si împarte

Culori de sunet blânde si mistificatoare,

Pe drumul fara taxe si fara pasapoarte.

Privesc în urma ta cum ai plecat deodata,

Pe nameti de simtaminte ti-ai croit un drum;

Cum ai taiat în lacrima argintie poarta

Si-n urma ta suspinul e un râu domol de fum.

Macar de-ai fi mintit ca te întorci vreodata

În casa bântuita de-amintirile ce dor…

Pe scena noastra absurda si abandonata

Cu-o crizantema-n mâna plâng eu – ultimul actor.

ACUM

Acum este acasa primavara,
Printre uluci e stir si iarba grasa,
În sol minor, fac semne pe chitara
Si în refren e ruga de acasa.

Acum se-aprind în ramurele larme,
Mieii înmuguresc în jurul stânii,
Icoana înlacrimata adoarme,
Cum soarele în cumpana fântânii.

Acum se-ntoarce mama în gradina;
Cu degete triste rasfira pamânt,
Uita durerea ce trupu-i înclina,
Si uita de mine pe unde mai sunt.

Acum e primavara Învierii,
Cu soare ce rascoace prispa iara,
O lacrima e-n vestea tamâierii,
Si mama-n rugaciunile de seara.

PERPETUUM MOBILE

Ati venit,

v-ati crescut pe voi si copiii,

ati muncit, ati râs, ati plâns.

Ati facut casa, cu gradina si vecini,

ati cântat si-ati blestemat,

v-ati privit în oglinda

din adâncul racoros

al fântânii:

ati strigat si Nimeni v-a raspuns.

V-ati rugat la Nimeni

si Nimic s-a-mplinit.

Apoi ati plecat însingurati

cum ati venit.

Iar noua cine sa ne numere

îndepartarile, frustarile

si mult prea mult

însingurarile?

Caci plecând,

cu voi ati luat

Nimicul!

AM FUGIT STRAIN DE VISE

Am fugit strain de vise

Cu umbre albastre si moroi,

Zâmbetul mi se acrise

În tara mea cu bieti eroi.

Si ma decupez din mine,

De crucea mea cu vechi raspuns,

Spalând cu vremi eleusine

Vanitati ce m-au strapuns.

M-am detasat din timpul static,

Si de paduri de falsi poeti

Cântând laudativ si hemoragic,

Trai de malaieti si precupeti.

Sirul lung de generatii,

Iluzii moarte si destine

S-au retras cuminti în spatii,

Cu obiceiuri bizantine.

Pentru tot stiau sa lupte

Cu murmur scos molâu pe gura,

Cu sabiile lor corupte

Fara otel, numai din zgura.

De-acum pare hotarât:

Spre noi alt înger va zbura,

Iar eu va spun numai atât:

Cred doar în tineretea mea.

ILUZII

Orbise Homer de atâtea iluzii
Din taine pierdute prin secole arse;
Atâtea cuvinte-n vârtej de confuzii
Si-atâtea mistere din fulgere stoarse.

Vuieste vremea siroaie în clepsidre,
Pascându-si nisipul din faguri de stele;
Aluneca idei ca blândele vidre
În apa galbuie cu unde rebele.

Prin scorburi de ploi îsi ascunde fluenta
Blânde suspine în uitatele vesti,
Orasul carunt îsi vegheaza cadenta
Cu ramuri stinghere în aceleasi feresti.

Destinul anemic scânceste-n amurg,
Stau roata stejarii-n luminile certe.
Din lacrimi neplânse blânzi îngerii curg
Si cine pe cine ar putea sa mai ierte?

MITUL FEMEII ÎN 2011

(pamflet)

Ce rasfatata-i azi femeia

si cât de multe poate duce…

Asteapta-n ea

si rugul, si scânteia,

si n-o putem urca pe cruce.

Astazi are drept la drepturi

Si sa respire ca barbatul;

E inima în doua piepturi

Si-un vis ce rascoleste patul.

N-avem nici pregatite cuie,