Tag: LINISTEA LUMII

LINISTEA LUMII SAU CAUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

Recenzie de Constantin Stancu

Linistea lumii

de Adrian BOTEZ

Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca

2011

 

Linistea lumii1 este un titlu neobisnuit pentru Adrian Botez2, spirit tumultuos, energic si revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care traieste, o lume care a uitat valorile curate ale crestinismului, o lume a caderii în gol… E un popas în miscarea sufletului spre infinitul spre care tânjeste poetul, oprirea care se regaseste în psalm, pentru ca exista psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranta, dar sunt acolo, cu adevarul lui Dumnezeu în consoane sau vocale…

Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduiala, îsi organizeaza volumele în cicluri care sa reziste, anotimpuri ale poeziei, iata ca si acest volum are mai multe parti, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibratiile lumii:

Cartea I: LINISTEA LUMII;

Cartea a II-a: VÂRTEJURI;

Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.

Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE si sectiunea PERSONALITATE SI OPERA, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicatii, argumente, texte, pretexte si bucuria lecturii si a scrisului.

Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile crestine, pe marturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenta crestinului, pe revelatia personala, particulara, pe literatura ca soapta în cetate, soapta care pentru altii, necunoscatori, pare tipat, tipatul zimtat de la miezul noptii…

Brusc, în poezia lui Adrian Botez apar temele care pot aduce linistea unui suflet ce tânjeste sa vada dincolo de zare, prins în vârtejurile lumii, în valurile care zguduie lumea si timpul în care traim, pentru a produce netimp!

Asteptând florile, mântuirea, zapezile, primavara, sarbatori de primavara, metamorfozele, Visul Gradinii – toate devin elemente ale asezarii lumii în matca initiala, cele care sustin posibilitatea existentei ca realitate prin cuvinte, în Cuvânt. Dar lumea e prinsa în tentaculele aruncate de tsunami în aceasta parte de univers, pentru ca apar umbrele: singuratatea de acasa, instabilitatea, vremuri fara ceas, jocul leprei în lume, spasmul cosmic, pastele orbilor (!!), conversatii cu un asasin. Dar speranta se coaguleaza în posibilitatea vederii cu inima dincolo de zare: iubirea ca valoare, Hristos ca stânca în vârtejurile lumii, mustrarea Domnului, supraidentitatea. Pendulând între poezia lirica a lui Octavian Goga, între cuvintele potrivite ale lui Arghezi sau metafora lui Nichita Stanescu, volumul lui Adrian Botez este unul al cautarii echilibrelor posibile într-o lume care si-a pierdut orizontul, iar oprirea pare o solutie…

Autorul, într-un moment de împacare cu sine, dedica volumul sotiei, Elena, ca semn al reîntoarcerii în matricea familiei…

Prezenta Gradinii în constructia volumului este tânjirea poetului dupa raiul pierdut, dar posibil a fi visat, gândit, trait prin imnul dedicat muntilor, anotimpului, florilor…

Îngerii sunt bolnavi de roua diminetii, iar Hristos viseaza într-o stea, raiul e aproape si totul e promisiune sau clipa captata de poet în poemele sale. Dumnezeu cu barba în palme priveste dincolo de orizontul marii, apa botezului curge spre noi radacini, trupul poate fi de raza, animale ucise de prea multa blândete… Prezenta lui Hristos în peisajul lumii, Duhul Sfânt miscând poemul: „a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine/de-am simtit – …o, în sfârsit – ca e bine…!/ nu exista frica-nici moarte: sa stii//numai om Dumnezeu vrea ca iarasi sa fii/…va trimite – la tine – alai cu faclii:/povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…/” – A TRECUT DUHUL SFÂNT.

Atâta liniste declanseaza delirul în primavara, ca posibilitate a salvarii: „o Doamne – ?i-ai deschis comoara-n/ceruri/nu se mai vad arhangheli la creneluri:/nu merit izbavirea – dar ma simt izbavit/în tot arde fratia – desi toti m-au hulit!” – DELIR DE PRIMAVARA.

Dar luciditatea poetului îl prinde în oglinda ei: partea corecta câstiga din ce în ce mai rar, trebuie sa se schimbe ceva în lume din temelii, demnitatea umana a pierdut ritmul în fata vârtejurilor de toate felurile… (Balada si rugaciunea lui Joan Sala I Ferrer Serrallonga). Dumnezeu poate sa mântuiasca, Dreptatea e Mireasa de Taina a lui Hristos, crima e legea celui tare, Hristos lacrimeaza pe fruntile noastre uscate. Paralela bine-rau demonstreaza ca raul poate fi învins prin binele pe care omul îl poate face în lumina divina, e o balada a celui care tânjeste dupa reforma, dupa schimbarea cea mare, dupa linistea lumii care poate da roade în fiintele noastre. Poetul e neîndurator cu negustorii burtosi care au scos lumea la mezat, e prezent si smecherul cu aureola în buzunar, patronul de stele, paiatele lumii. Privind din perspectiva divina, Adrian Botez vede clar nevoia lumii dupa Dreptatea lui Dumnezeu, pentru ca dreptatea oamenilor nu mai are efect, dreptatea oamenilor s-a stins pe un munte care s-a topit.

Strainatatea de acasa pare semnul departarii de sine, pierderea identitatii, câinele mort în sant, copaci scheletici care cersesc mila într-un secol al masinariilor de toate felurile, masinarii care imprima viteza fenomenelor, e un „suflu al arogantei”!

Metaforele poetului sunt sugestive: spinarile cerului se ating, se freaca una de alta, masa la care scrie are mereu alte dimensiuni, nici un lucru nu e la locul lui! Luciditatea se misca în linistea lumii, spiritul omului atras de miracole, de mântuire lucreaza prin cuvinte, prin rugaciune, prin apropieri… Sunt vremuri fara ceas: „pasari vremuiesc cu glasuri sure/vremea nu mai stie cum sa fie/vântul bate parca sta sa-njure/ o lume livida – vinetie/” sau „ Dumnezeul lumii e cenusa/n-a lasat pe nicaieri vreo usa/” – VREMURI FARA CEAS.

Sfârsitul de vremuri fara de timp se vadeste prin prezenta Pasarii Cenusii, care îl priveste pe poet în ochi, e moartea care are îndrazneala sa arunce fulgere cenusii într-o lumea a culorilor cazute din curcubeu si este o dunga, fizic, inexplicabila, caderea perspectivelor, orizontul care s-a topit în moarte.

Poate ca imaginea cea mai dura si care depaseste durerea fizica e prezenta fiintei alunecate în moartea cea de toate zilele: „trag dupa mine un cadavru,-n salturi/nu ma trezesc – nu stiu unde-l ascund:/nu-s vinovat – ci blestemat de–nalturi…/si lepra-ncape-n timpul tot mai scund/. – ADVERSARUL.

Speranta, însa, e dupa zare, acolo, în aproapele din inima: „aerisind luminile în pasari/ne sprijinim de cer spre-a trece-n linisti:/acolo nu-s recolte si nici miristi/ doar cântec de incendii hialine/”- ACOLO.

Dincolo de zare e un pisc de rugaciune, un munte care se poate urca prin staruinta sau încapatânare, muntii dau argumente pentru o alta viata, curg pâraiele din cer, muntele visa un om… E, desigur, Muntele Dreptatii lui Dumnezeu! Muntele acesta a fost vazut de proorocul Isaia (vezi Biblia), a fost urcat de Iisus, e motivul poemelor lui Adrian Botez, care se topeste, dupa considerente divine, într-o lume în faliment.

Natura e parte a sperantei, natura e parte a creatiei si puterii lui Dumnezeu de a reforma cele vazute: verdele plin al gradinilor, albastrul sever al cerului, gradina, boarea din gradina, pasarile cânta prin copacii din rai, lumina cerului, marile lumii, porti enigmatice, cirezile faptelor, ploaia de roua ca o ploaie spirituala, aer sfânt, o lume proaspata ce trimite la un alt cer si un alt pamânt din Apocalipsa (vezi Biblia).

Despre sine Adrian Botez marturiseste: „n-am fost bun – nici/rau: un oarece/ om// am vazut ape-n amurg/ le-am înfruntat – am vazut/ munti în rasarit – si/ m-am înaltat/” – MARTURIA LUI DISMAS.

În ultimul poem al cartii care poarta un titlu frust si marturisitor – C.V. DE CIOBAN AL CERULUI, autorul se vrea un biruitor, un luptator, unul care stie sensul bataliei spirituale si care are argumente la înaintasii sai, purificati de un foc divin. Se poate observa si o anumita oboseala la poet, viata e un joc în care energiile se strivesc, se duc: „Doamne – stinge-ma undeva/între ape mari – cu tarmuri ametitor/departate – tarmuri pline de/ lacrimi”. – DOR DE STINGERE.

Dar lumea tânjeste dupa linistea dintâi, e o lume în care Pastele s-a modernizat, care vrea altceva, dar nu gaseste: „nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos/ nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi/ Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os/ nici hidosu-i strigat – horcaind în toi/ … nevinovata carne sa înghita/ în vina lui mereu deschisa-i pofta/ oricine-i pregatit – smerit – sa minta/ sa cumpere privata lui Golgota…/ – MODERNIZAREA PASTELUI.

Poet incomod, dar pregatit sa se ierte pe sine si sa-si recunoasca limitele, Adrian Botez recunoaste ca nu poate evada din aceasta lume în care îsi cânta si cânta nedesavârsirea, ca etapa spre omul de dincolo de zare. Versurile sunt dure, cuvinte aparent nepoetice strivesc corola poemelor si aduc mirare cititorului clasic de poezie, dar cel care citeste Scriptura stie ca sunt acolo cuvinte mult mai dure si ca Dumnezeu vrea sa ne recunoastem ticalosia.

Stilul sau penduleaza între clasic si modern, virgulele sunt înlocuite de linia care desparte cuvintele, ideile capata astfel putere, versurile sunt sentinte pentru cititor, uneori cuvintele curg simplu, cadentat, alteori se cauta complicat si simbolic, e un simbolism crestin, cu pecetea lui Hristos, vocalele striga, consoanele cauta linistea noptii, vechi linii ale literaturii române se regasesc în scrierile acestea tulburate de vis si dorinte neîmplinite, lumea se deschide în fata poeziei ca o carte a Privirii Extatice… Poate ca poetul ar trebui sa-si cenzureze uneori discursul liric pentru a lasa aurul din gând sa iasa la suprafata, prin versul cercetat de sapte ori…

Luminita Aldea scria despre Adrian Botez: „Întâmplarea a facut sa citesc poezie scrisa de domnul Adrian Botez si sa exclam fericita: Iata Poetul! … Tema dominant-esentiala a poeziei domnului Adrian Botez este credinta – raportare la divinitate. Toate celelalte teme palesc sau sunt mici, prin comparatie cu tumultul si vibratia înaltator – sfâsietoare a cautarii caii spre Cer.” – Luminita Aldea, Cornul Luncii/Suceava – Scrisul ca destin.

 Nota

 1Adrian Botez, Linistea lumii, Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca, 2011, versuri, Colectia Poezie si muzica crestina. Cartea aparuta în colaborare cu Primaria Gura Humorului.

2 Scriitor român, autorul cartilor: POEZIE – 1-Jurnal din marea temnita interioara(Axa-Botosani, 1998); 2-Rog inorog(Salonul literar-Focsani, 1998); 3-Povestea unui colectionar de audiente(Corgal Press-Bacau, 2003); 4- Epopeea Atlantica(Corgal Press-Bacau, 2003); 5- Eu, barbarul(Casa Scriitorilor-Bacau, 2005); 6- Crezuri crestine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacau, 2005. 7-Nu mai ridicati din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 8-În contra dementei de astazi în cultura româna (Ed. ProPlumb, Bacau, 2008); 9-Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2009; Cartea Profetiilor, Ed. Rafet, 2010, Linistea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, Obârsii, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2012. PROZA: volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari si pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacau, 2004). CRITICA/HERMENEUTICA:1- Prigonitii cavaleri ai Mielului – despre poezia culta aromâneasca (Ed. Dimândarea parinteasca, Buc., 2000); 2- Spirit si Logos, în poezia eminesciana – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textului eminescian(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2005); 3–Loja Iohanica Româneasca – ION Creanga, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici– pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006)–; 4–Cei Trei Magi ai prozei românesti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – si Epoca Mihaelica : pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu si Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 5- Opera scrisa a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism si alchimie nationala, Criterion Publishing, Bucuresti, 2009. ESEURI: 1-Ruguri – România sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfata de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea Cruciatilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2008; 3-„Cazul Dacia…”, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011etc.

DIN SUFERINTA

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

de Adrian Botez

 

 

DIN SUFERINTA


din suferinta se forjeaza soartea

când chip de Om ia omul – plânge Gaia!

din trasnet se dezlantuie-n nori ploaia:

semintele se-nmoaie – si dau Cartea!

 

din rastignire naste Mântuirea

din sfâsieri de sân se schimba firea:

umpleti mansarda lumii – crud – cu geamat

si genii vor plodi-n al marii freamat!

 

nu râdeti de monahii-n rugaciune:

doar ei stiu taina lumii – si-o dureaza!

scotând din oase oarba spurcaciune

 

veti capata – din nou – trupul de raza!

…lepadati ceas – lepadati gând si vrere:

învatati de la pomi – din flori – putere!

***

 

ÎN CONTRA NEGUSTORILOR BURTOSI


cei bogati trebuie împuscati – „ca

niste câini turbati” (zice unul dintre cei

prabusiti pe brazdele

Galaxiei ) – atunci când se-apuca sa-ti

vânda – pe parale – vântul si

gândul – când îti vând – cu târâita – apa si

pamânt – si munte si râu si – cât de curând

pungi cu aer – ca sa nu horcai prea tare – sa-i

deranjezi – din digestia

lor grea – pe mahari – eventual sa încerci sa

respiri – …de parca ei le-ar fi facut – pe

toate astea – muntii si apele si aerul si

cerul – iar Dumnezeu – nenorocitul de

Dumnezeu – a ajuns un cersetor zdrentaros – pe la

portile îmbuibatilor astora – care vând cer si

pamânt – pe

marafeti – si-si alunga Creatorul – sa haladuie în

boscheti

 

toti negustorii burtosi sunt niste

banditi cu soclu – de care n-are cum sa-ti fie

mila – când te gândesti cum au scos ei

lumea lui Dumnezeu – la

solduri: doi bani

muntele de-acolo – aici noi – bortosii

suntem vulturii hoitari – râul asta – sa

zicem – un pol – ca – altfel

crapati de sete – si voi – saracanilor

amarastenilor – vreti si

soarele – sa va soriti – dupa ce ati iesit din

împutitura aia de fabrica de oase a

Selenarei Mame – în care fabrica

sobolanii nobili (nobili pentru ca-s straini de

Pamânt – si-s

banditi mai mari decât se

poate suporta si imagina) – v-au înghesuit – ca

pe sardelele – scamoase de

atâta macerare – ca

sa lopatati – înspre ei – din oasele

varare – transfigurare-n minune! – mormane de

aur – rece si

orb – pentru ei – ca un

vin tare

 

…”fie – un leu de

fiecare sorire a voastra – la

soarele meu – eu ma îndur de voi – treaca

de la mine – ca de la Dumnezeu!” – tuna si

ocaraste – nevoie mare – smecherul

cu aureola – în

buzunar

 

„…daca te-asezi la umbra Lui Dumnezeu – sub

Arborele Lumii – ori te culci în iarba din

Rai – te costa scump…scump

de tot…!” – te-ameninta – mai sa te-njure si

bata – cu ochii lui

albi – tinta la

picioarele tale – sfâsiate de tot colbul

drumului vietii – orbul cu

burta

 

„…pe malul asta – sa platesti taxa – daca

vrei sa te uiti – cum curg

apa si

zilele tale – daca vrei sa te uiti la

soare – la luna – la

padurile verzi de pe

pamânt – si la cele de foc – din

ceruri!” – îti urla banditul

sef – fost barbugiu de serviciu – acum

însa – ajuns

Patronul – de

maluri de apa – de moteluri din

piatra de Munte – catarate caracatiform pe

Munte – Patronul de

stele care n-au voie sa straluceasca – decât

la intensitatea platita de

prostii lumii – care s-au lasat încalecati – pe

nesimtite – de

smecherii lumii

 

cei bogati trebuie împuscati – „ca

niste câini turbati” (zice altul – cu mâinile

ciunge de truda

câineasca…): lasati mila pentru cei care

v-o cer – si

chiar sunt sfinti si nevinovati: spre

exemplu – chiar câinii turbati (nu mai comparati!) – care

n-au furat si

ucis – pentru a deveni

turbati – ci se chinuie-n spume sa

înoate la ceruri – de unde-i cheama – urgent

Atoatefacatorul – care nu le cere

nici pret – nici chirie – doar chinuita lor

viata – pentru a le da – în schimb – linistea din

astrala Lui zidarie

 

…bogatia – însa – este turbare

asumata cu

rânjet: trageti în

burtile rânjitoare – trageti de tot – pâna la

ultimul glonte – cel de pe teava

exasperarii – trageti cu toate hohotele voastre de

plâns – strânse – cu chin si sângerata

rabdare – ca roua privighetorilor – printre

bratele voastre – brate având

palme batucite de foc si

de vânt si de cer si

pamânt framântat – bratele apucaturii voastre

nebune – aceea ca – de mii de ani sa fie doar

umil muncitoare – strânse pe oase – de atâta

truda si de

nasteri de lumi – smerit si grijuliu tot învârtind

si-nfocând viata pamântului – ca pe

candela lumii – neîncetat

veghetoare

***

 

 

A TRECUT DUHUL SFÂNT…


a trecut Duhul Sfânt pe deasupra mea

azi – în camera – n-a plutit vorba rea

gândul era plecat – smerit – spre pamânt

flori de clopot – cântec de vis – suie pe vânt!

 

a trecut Duhul Sfânt prin vazduh – era

precum miruirea cu liniste – grea

vedenia Cerului – nu cu frângeri

ci rugaciune-aburinda de îngeri

 

a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine

de-am simtit – o, în sfârsit – ca e bine:

nu exista frica – nici moarte – sa stii

 

numai om Dumnezeu asteapta sa fii

…va trimite – la tine – alai cu faclii:

povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…

***

 

MENIRI SI DEZLEGARI


radiind precum îngerii

greoi – mirosind a

pamânt – copacii-si tin palmele

întunecat-verzi – încapatânat

netranslucide – peste

pântecul plin – de

rod tainic

 

toate crugurile de stele – trecând peste

grele – nocturne coroane – îi

binecuvânteaza si le

menesc – fructe mistice

precum fumuri si arome de jertfe

nepamântene

 

…numai pasarile vazduhului – povârnit de

presimtirea belsugului – si

copiii din uliti – trag cu ochiul

ciudosi – dar cu

ascunse nadejdi: poate

totusi – nu se va împlini

întrutotul – cereasca menire – ci va

fi – mai terestra – dezlegare fireasca – si la

ciugulire

***

 

MORTII SI VIII


oameni morti – alcatuiti din

bucati puturoase – zugravite cu

revarsate – groase puroaie – ale altor

morti – de mult

trecuti de

morga spitalului lumii

 

oameni morti – se dau drept vii

fluturându-si aroganta

flendurilor putrede: mâini

putrede – fraze

putrede – priviri napadite de

viermi albi

grasi

 

…din loc în loc – câte un

ratacit a minune – om care-si curata

trupul de

mâini putrede – de

fraze putrede – de fojgaiala grasa a

viermilor – din orbitele negre: dupa multa

cumplita truda – eroica

lupta cu fascinatia întoarcerii la gloria

comoditatii morgii – dupa insuportabil

mântuitoare – Ciuntirea

Vie – devine – fiecare Schilod

Viu – cât de

cât – un Mare Mutilat

Luminat : vorbeste

limpede – precum Tunetul – când

împrastie vulturii si

înfrateste – a sfat întelept

piscurile muntilor sfinti – ridica

o mâna de Trasnet – ca sa schimbe

hoiturile de cruguri – ale stelelor – cu

singura (translucida pâna la

Tronul Lui) – Calea Lactee – îl priveste – drept

în ochi – cinstit pâna la

Flacara Pârjolitoare – devotat întru

neostoitul în respiratie

Vifor – pe

singurul

Viu Netrecut

Niciodata – pe la Nicio Morga – Nemutilat

Cosmic Împarat – izvor al

Învierii Depline – fara parti – bucati ori

suspine

***

 

NESIGURANTA


am fost (asa tot cred si-acum) – cândva – copil

zâne mi-or fi menit – spuneau de-mparatii…

n-am înteles nimic – si uite la fitil:

acus se stinge-n bezna – nu-n sfinte staretii

 

pe sub copaci si umbre m-am fost întunecat

n-am îndraznit – zevzec – sub coaja îmbracat

sa fiu printu-nfrunzit de constelatii

…e-un lung amurg – sânge cu insolatii

 

sopteste maru-ispitei – fiorii s-au uscat

nu mai sunt bun decât sa-ndop oglinzi

ce zâne – ce copil: cocorii suferinzi

 

sub luna – sus – se zbat neregulat

strica – în cer – triunghi dupa triunghi

în rani mi se învârt piroane – sfântul junghi

 

mi-arata-n vârf inima de clestar

caut gândul – precaut – c-un degetar…

…fiece vers e-un rudiment lunar

***

 

 

NESCHIMBAREA SCHIMBARII


nu s-au schimbat din fosnet – ei – copacii

îmi bat în geam – sfiosi – tainice semne

eu sunt batrân – ei nu-s batrâni la-ndemne

sunt si ramân – umbrosi si blânzi – saracii

 

la fiecare ceas îsi muta umbra

cu fiecare ceas îi vad mai greu

nimeni nu-i mascarici – sa stie tumba:

voi învata-o de la mosul meu…

 

de trei ori sa te dai tu peste cap

din orb si chel – vei înfrunzi frumos

fat logofat – cu creanga-n galaxii

 

se vor ruga-nspre focul tau cei vii

si vor cânta chiar – culmea! – un irmos

iar zodiile o vor lua la trap

***

 

LINISTEA LUMII


e liniste pe crengile maririi

linisti de soi – ca-si uita si Gradina

solemnul cânt lunar al nemuririi

…mugure-ntârziat îsi plânge vina

 

e liniste pe crengile maririi

însusi Hristos viseaza într-o stea

târâsul si-l amâna solul firii

sarpelui întelept i-e limba grea

 

nu stiu de-i clipa sau e promisiune

nu stiu de-i rai sau doar o pauza-a vietii

duhul din mine uita de misiune

 

si-aplauda – în delir – pe cântaretii

îngerii – bolnavi de roua diminetii…

…nu-i cine si nu-i ce din rani s-adune

***