by Liana SAXONE-HORODI

Luni, 28 noiembrie 2009, am condus-o pe ultimul drum pe actrita Rolanda Camin-Nacht, sotia legendarului N. Stroe, mama lui Eugen si a Danei.
Povestea de dragoste dintre celebrul comic N. Stroe si frumoasa începatoare în teatrul de revista, Rolanda Camin (Kaminski), a început ca în basme, la spectacolul „Circul Tanase”, pus în scena de Compania Carabus la Circul Paladium, dupa ce Sala Savoi fusese avariata de bombardamente. Un roman de dragoste, cu flori si ciocolata, care s-a concretizat cu cei doi copii, Eugen, nascut în 1952 si, doi ani mai tarziu o fata – Dana.
Au trecut anii, perechea N.Stroe – Rolanda Camin a fost unita si la „bine” si la „rau”. Au aparut împreuna în multe spectacole. În anul 1977 au emigrat în Israel. Aici trioul Stroe – Eugen – Rolanda a jucat un timp, în spectacole organizate pentru originarii din România. Apoi Eugen si-a urmat calea lui, integrându-se în societatea israeliana ca regizor de teatru, pedagog, dramaturg si compozitor. Iar Dana, care n-a vrut sa mearga pe linia teatrului, este psiholog, în Germania.
Dupa disparitia lui N. Stroe, în 1990, Rolanda si-a propus sa-l comemoreze pe marele artist, cu ocazia împlinirii centenarului nasterii sale. Asa, am asistat la marele eveniment organizat la Tel Aviv în mai 2006 si, câteva luni mai tarziu, la Centrul Comunitar din Bucuresti. De fapt, cu acest prilej, la Tel Aviv, am vazut-o pe Rolanda pentru ultima oara.
Acum, în ziua de Craciun, putin timp înainte de a împlini vârsta de 90 de ani, ea a trecut în lumea celor drepti, fiind înhumata în cimitirul din Kibutul Ghivat Brener.
Am plecat devreme din Haifa, era un drum lung si necunoscut, asa ca am ajuns putin înainte de ora anuntata; am avut în felul acesta ocazia sa vedem cum arata un „Cimitir alternativ”.
Nu pot descrie emotia vazând monumentele, pe unele fiind sapate cruci, lânga altele cu „Maghen David”, un pom îmbodobit de Craciun si jucarii la mormântul unui copil, care nu a apucat sa traiasca macar o luna, multe monumente cu înscriptii în limba rusa, câteva în româneste, altele în ebraica. Sotul meu a gasit mormântul unei femei nascute, ca si el la Pascani, care a peregrinat prin Roman, Bucuresti, Paris, Tel-Aviv si acum odihneste tocmai la Ghivat Brener. Închideai ochii si-ti imaginai o „lume” cu traditii, cu obiceiuri diferite, simteai ca dragostea nu are „granite”, nici de religie, nici de mentalitate, într-un cuvânt, cât de adevarat este atunci când spunem ca, „totii venim de- <acolo> si, plecam intr- <acolo>”, cu totii suntem în primul rând oameni.
Ceremonia înhumarii a fost condusa cu eleganta de cantorul sinagogii reformiste „Beit Daniel” din Tel-Aviv, dl. Fredi Peer, cu fragmente religioase si laice.
Liane Herman, cunoscuta artista acompaniatoare si prietena apropiata a familiei, a citit o emotionanta evocare, subliniind ospitalitatea deosebita a disparutei, devotamentul cu care l-a îngrijit pe sotul ei atunci când era internat la „Beit Rivka”, si eforturile pentru a-l aniversa atunci când se împlineau 100 de ani de la nasterea sa. Ea a citit, în încheiere poezia „Parintii” de Ana Blandiana, din care citez:
„Parintii fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc si ne cresc mai mari decât ei,
Ramân apoi cu discretie în urma,
Nu ne deranjeaza de obicei. (…)
Apoi îsi muta privirea în stea,
Când raza-nglodata de cer se subtie.
?i, obositi, nu pregeta-o clipa
Sa ni se aseze în pamânt, temelie.”

Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din româna în ebraica. Era pregatit sa citeasca poezia „Repetabila povara” de Adrian Paunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citita tot de Liane Herman, la fel de talentata ca si la pian. Redau si din aceasta poezie o strofa:
„Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti…”
De altfel si în ceremonia funerara s-au introdus poezii ale unor poeti israelieni. La sfarsit Eugen a spus „Kadish”. Sicriul cu corpul neînsufletit a fost coborât în groapa în aplauzele celor prezenti, cortina a cazut ultima oara.
Rolanda Camin-Nacht ne-a parasit cu durerea în suflet, ca N.Stroe a fost omis si uitat în „analele” Teatrului de Revista Constantin Tanase. Le promit Rolandei si copiiilor, ca daca Dumnezeu o sa-mi ajute, nu voi precupeti eforturile ca numele lui N. Stroe si al Rolandei Camin sa nu fie uitate.