Tag: Israel

UN TRIST SEISMOGRAF CREPUSCULAR…

On By nelursIn literatureLeave a comment

Pe marginea recentului volum de versuri al poetului Shaul Carmel
 
Marea Doamna a poetului Shaul Carmel, ingerul lui ocrotitor, imi raspunde cu durere ca Shaul e un pic mai bine, ca spera sa fie mai bine, ca doctorii spun ca trebuie rabdare, multa rabdare. Dar pe scaunul cu roti se afla constiinta acestui scriitor evreu-roman, parte integranta din constiinta lumii, a binelui, a vietii si a razvratirii. Maruntele certuri si stridente sunt undeva departe, toate faptele de sub nivelul poeziei se topesc ca anii, ca gandurile, ca oamenii. Raman versurile, raman poemele, raman intrebarile si marile sau micile raspunsuri. Raman soaptele de dragoste si framantarile pentru nedreapta oranduire a intamplarii si a existentei acestei lumi. Raman lucrurile decantate in pagini de carte…
 
In fata mea, acum – aceasta ultima carte a poetului: „Cand se vor strange vulturii”! Este o realizare editoriala excelenta, care apartine prietenilor sai buni de la Iasi, poetul Adi Cristi, editorul, si Ana Parteni, redactorul de slova, de miez si de implinire. Am citit-o pe nerasuflate. Poemul de la sfarsitul cartii – care da si titlul volumului – imi justifica zbaterile actuale, vii, puternice – as zice disperate uneori – ale lui Shaul Carmel, cu care mai puteam discuta, pana mai ieri: „Iubit-o!/ Pe varful muntelui/ Din prejma casei/ Pe varful lui plesuv,/ Acolo unde Dumnezeu i sa aratat lui Mosche/ Prin Foc,/ Acolo unde nu va creste/ Nimic pentru om/ Niciodata,/ Acolo unde El/ Cel care a scris in piatra/ Legile Sale,/ Isi va relua sufletul/ Imprumutat mie,/ Ca sa-l dea altuia/ Pentru o alta vreme./ Pe gigantul acela/ Incrustat de flacara/ Pe vecie divina,/ Intinde-ma (…) Acolo/ Cand va muri trupul/ Se vor strange si vulturii”… Retin, doar pentru mine, ca-si vrea sfarsitul pe locul divin, pe inaltul de munte, pe granitul incrustat de flacara Celui de Sus. Si ca in jurul sau se vor aduna nu toate lighioanele, ci vulturii! O ultima zvacnire orgolioasa, caci chiar daca pieri fizic, nu o faci ori cum.

Iubita are misiuni transmise cu recunostinta si dragoste de poet, nu usoare, dar care-i innobileaza nobletea. Intregul volum ii este dedicat ei, „Hertei,/ Tovarasei de viata,/ care mi-a pazit cu sfintenie/ linistea sufleteasca/ ca sa pot scrie aceasta carte/ de dureri si bucurii/ ale apusului meu”. La indemnul demn si retinut al Femeii lui Shaul, am purces sa scriu aceste randuri, pe care le-as mai fi amanat, caci tristetea este prea puternica fata de ratiunea de clestar cu care se infasoara poetul in aceasta carte…

Am citit pe nerasuflate acest volum luminat crepuscular de o mare sete de viata si zbateri esentiale, pendulatoare intre doua notiuni de baza: vata si moarte; echivalente, poate, si cu iubire si orgoliu, daruire si dorinta, intrebare si frica; volum luminat si de resuscitarea dramelor neamului sau, de resemnare si de vrerea de asezare mai buna a lucrurilor lumii. Shaul Carmel se ilustreaza ca poet national evreu-roman, cu sufletul adanc legat de existenta milenara a neamului sau, si la fel de conexat organic de plaiurile mioritice ale muntilor Carpati. Aceasta este insa si drama lui, durerea si insingurarea lui: „Neasezat/ Dupa doua mii de ani/ Prin pustiul lumii,/ Fara camila/ Fara caruta cu coviltir,/ Calatoresc cu avionul/ Intre Carpati si Muntele Sinai,/ Intre Dunare/ Si apele Iordanului,/ Cautandu-mi alinarea.// Nicaieri Templul meu!” („ Calator” ).

Ma plimb printre paginile acestei carti fara o ordine anume, asa cum fac cand haladuiesc prin marile orase, oprindu-ma la cate o vitrina, privind un trubadur la margine de parc, sau doi indragustiti privindu-se cu buzele si soptind cu ochii… Constat astfel ca Dumnezeul lui Shaul Carmel nu mai bea cafea dimineata, si, suspicios, poetul Il intreaba: „Ce-mi transmiti Doamne,/ Prin gestul Tau nou?/ De ce nu mai bei/ Ca-n fiecare dimineata/ Cafea?/ Ce vrei sa-mi iei acum? Sau e vorba chiar de mine?”(…). Totodata, il gasesc pe poet adresandu-i-se primei lui mari iubiri, sotia sa cea dintai, Isabela, careia ii inchina binemeritati psalmi. Iata unul dintre ei: „Bolnav,/ Cu maini/ Dezlegate de rugaciune,/ Am luat/ Din magazia sufletului/ Harletul si lopata/ Si grebla, Doamne,/ Sa ies/ Spre ruina/ Pricinuita de satana./ Curatam si sapam/ Plangand,/ Sfasiindu-mi camasa/ Taiata oricum/ In semn de doliu”.

Cutremurator este, in mod deosebit, si poemul „Numai pentru ofiteri(1)”! Il voi cita fara a reda versurile, ca si cum ar fi un poem in proza, un reportaj poematic din memoria colectiva a lui Shaul Carmel: „Mama! Mamaaa! Strig din somn. Mama, esti goala! Unde e capotul pe care ti l-am pus pe umeri cand ai cazut in baie? Ce-ai facut cu el si de data asta? Noapte de noapte, in vis imi spui acelasi lucru: ca atunci umblai goala in baraca, ca celelalte. Asteptai sa intre din clipa-n clipa cate un ofiter care-ti ravnea frumusetea trupului, carnea ta, pana la ei virgina.// Duhneau a sudoare amestecata cu parfum, cu apa de colonie nemteasca, renumitul 4711, iar bucata de paine pe care ti-o strecurau unii dintre ei, inainte de a-si descheia prohabul pantalonilor, putea a urina, a pisat statut. Acolo isi ascundeau, in izmene, darul pentru tine, de teama sa nu-i stie altii.// Mama! Mamaaa! Strig din somn si strigatele ma trezesc. Mama! Esti goala! Auzi? Esti goala! Zbier, ridicat in capul oaselor, treaz de-a binelea, plangand. Unde e capotul pe care ti l-am pus pe umeri cand ai cazut in baie? Unde? Unde-i Doamne? Racnesc ca o fiara ranita.”
     
Extraordinar poem! Ce forta dramatica! Ce rascolire a sufletului omenesc! Si eu inca am diminuat din forta artistica a poemului, transcriind poezia in proza! (Asta pentru o oarecare economie de spatiu). Versurile au insa stralucirea lor. In fantezia lui, exaltata de un mare sentiment de iubire si prietenie, Shaul Carmel ma readuce, in cadrul scurtei mele plimbari printre pagini de carte, ma readuce, zic, pe strazile Iesilor: „Cu domnitorul lor,/ Cristi si Valeriu/ Si Cezar si Casian/ Si albitul Iancu,/ Zilieru lui Horia,/ Si Ioan al lui Holban,/ Citeau poezia prietesugului/ Pe care o rosteam/ Eu,sclav roman;/ Dac din Templu,/ Evreu convertit/ La un singur Dumnezeu,/ Venit la Iasi/ Sa ma nasca/ Din nou”.

Cartea aceasta a lui Shaul Carmel mi se pare una din cele mai bune, din multele scoase de el si daruite lumii. E o carte de dragoste si ura, de mare prietenie si de nostalgii, de cosmar holocaustian si rascolire a ferocitatii urei de rasa, de retrairi si confruntari, e o o carte puternica, de dialog cu Dumnezeu si cu sine insusi, in tandem cu poetul Adi Cristi. E o carte diafana, plina de tandrete, de suferinta, de bucurie a clipei, e un strigat catre clipa care trece si vine peste poetul ce-si descrie apusul, in care va intra singur, doar el, despartindu-se de sine…

… Cateva linii, neclare, tremurate, scrise cu pixul de catre Shaul Carmel, in loc de autograf pentru mine, pe prima pagina a acestei carti teribile! Cateva linii ca de seismograf, care poate anunta un cutremur.
Ma urc pe scara lui Richter si strig, ridicol:
– Huo!
_________________

* Nota: poetul Shaul Carmel este Presedintele Asociatiei Scriitorilor de Limba Romana din Israel.

Roni CACIULARU
decembrie 2010
Israel

IN ASTEPTAREA SARBATORII CRACIUNULUI

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Craciunul este marea sarbatoare a crestinatatii. Este sarbatoarea Nasterii Domnului, un timp al bucuriei, al pacii si al linistii sufletesti; o perioada in care primim si daruim multa iubire si caldura sufleteasca. Acest lucru se remarca si in entuziasmul cu care se fac pregatirile pentru aceasta sarbatoare: cumparaturi, ornarea caselor, institutiilor, magazinelor, pomilor de pe strazi etc.
Ne reamintim cu drag trecutul istoric si religios, momentul  Nasterii lui Iisus in vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul in care au trait Iosif si tanara virgina Maria, cea vizitata de un Inger care i-a spus ca va da nastere unui Fiu al lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Iisus. Iar cand  imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati, Maria care era insarcinata si trebuia sa nasca, a parasit localitatea Nazaret impreuna cu Iosif, indreptandu-se spre Betleem. Odata ajunsi in Betleem, au innoptat intr-una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile; gasind o iesle, Iosif a intins pat din fan proaspat, cuib pentru Domnul care avea sa vada lumina zilei. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Iisus, asa cum ii spusese Ingerul. O stea mare a aparut deasupra Betleem-ului, vizibila de la departare; ciobanii au vazut cum cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicand: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui.” Ciobanii s-au indreptat spre Betleem si l-au gasit pe pruncul Iisus caruia I s-au inchinat, iar regii (craii) care traiau undeva la rasarit de Ierusalim, cand au vazut steaua stralucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat calauziti de steaua stralucitoare, au ajuns in Betleem, l-au aflat pe Iisus in iesle,  I s-au inchinat si I-au pus in fata daruri: aur, tamaie si mir. Dupa acea noapte s-au reintors in propria tara sa dea de veste Nasterea Mantuitorului…
Craciunul este Sarbatoarea Bucuriei, cand fiecare dintre noi redevine copil prin curatenia gandurilor si isi deschide sufletul catre Domnul, cu credinta, nadejde si iubire. In aceste zile Cerurile se leaga de Pamant.
Cuvantul „Craciun” se pare ca l-am mostenit din latinescul „creationem” – creatie, nastere. Unii spun ca e vorba de un cuvant mult mai vechi, tracic, de dinaintea  romanizarii Daciei, iar altii spun ca ar veni din limba slava, preluat odata cu crestinismul de la slavi. Obiceiurile mostenite pentru sarbatorire difera de la o zona la alta a Tarii, dar pretutindeni au la baza sentimentul religios.
In seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Craciun („O, brad frumos cu cetina tot verde…”), isi primesc colindatorii. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor, alcatuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri si gesturi. Originea colindelor se pierde in timpurile indepartate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase si au capatat o mare varietate pe intreg teritoriul tarii. Ele creeaza o atmosfera de sarbatoare si buna dispozitie. Colindatorii intra in fiecare casa sau se opresc in fata usilor sau a portilor, cantand, vestind Nasterea Mantuitorului. Gazdele ii rasplatesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane si chiar bani. Ajunul Craciunului incepe cu colindul : „Buna dimineata la Mos Ajun/ Ne dati ori nu ne dati, ne dati ori nu ne dati…” Copiii – cate trei, precum cei trei magi – merg din casa in casa purtand cu ei o stea si cantand colindul : „Steaua sus rasare/ Ca o taina mare,/ Steaua straluceste/ Si lumii vesteste./ Ca astazi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naste pe Mesia./ Magii cum zarira/ Steaua si pornira/  Mergand dupa raza/ Pe Hristos sa-L vaza./ Si daca pornira/ Indata-L gasira/ La Dansul intrara/ Si se inchinara./ Cu daruri gatite/ Lui Hristos menite/ Luand fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Si aici sa fie/ De la tinerete/ Pan’ la batranete.” Melodiile sunt de o rara frumusete.
Steaua vesteste nasterea lui Iisus, ingerii si pastorii se bucura, iar cei trei regi intelepti de la Rasarit (Magii) vin sa-L marturiseasca si sa I se inchine, aducandu-I daruri:  „O, ce veste minunata/ in Betleem ni se arata./ Astazi S-a nascut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Ca la Betleem Maria/ savarsind calatoria/ intr-un mic salas/ lang-acel oras/ a nascut pe Mesia./ Pe Fiul in al Sau nume/ Tatal L-a trimis in lume/ sa Se nasca/ si sa creasca/ sa ne mantuiasca…”
Am trait o perioada in care unii au incercat sa-si realizeze un adevar propriu, departe de Credinta, de Dumnezeu – Adevarul Absolut. Era in fond o problema a lor, personala. Mai sunt si astazi persoane care pastreaza „erorile”, falsele lor adevaruri. Fac o digresiune amintind un experiment care mi-a atras atentia, a unui grup de cercetatori americani, facut in 2004, dupa ce un procent destul de mare dintre cei intervievati au considerat urmatoarea afirmatie posibila: „Nu exista adevar absolut!” adaugand ca doi oameni pot defini adevarul  total diferit si ambele definitii pot fi corecte”. Au fost intrebati tinerii, si 83% dintre ei au considerat afirmatia adevarata, adica, fiecare dintre ei a considerat ca are adevarul sau absolut. Cercetatorii au aprofundat problema si au facut un experiment cu tineri carora li s-a spus sa inchida ochii si apoi sa arate cu un brat unde este Nordul. Li s-a cerut sa pastreze bratul in directia aleasa si sa deschida ochii. Nordul era… pretutindeni! Unii aratasera catre tavanul salii. Apoi au fost rugati cei care nu erau convinsi, sa se aseze, iar cei ce sunt siguri ca ei arata catre Nord sa ramana in picioare. Au ramas in picioare tineri aratand in toate directiile. Atunci experimentatorul  a scos o busola si le-a spus tinerilor ca directia in care arata ei trebuie sa fie conforma acului busolei, daca nu este, inseamna ca ei arata o directie gresita, ca atare „Exista adevar absolut!” Iar ei fusesera toti in deruta.
Toate religiile lumii incearca sa ne faca sa intelegem existenta Adevarului Absolut, a sensului vietii noastre. Religiile dovedesc ca trebuie sa existe mai mult decat simpla existenta fizica pe care o cunoastem. Religia este chiar o dovada ca omenirea este mai mult decat rezultatul evolutiei unui animal, ca exista intr-adevar un Creator care a creat omul cu un scop si a pus in oameni cunostinta existentei Lui. Si daca exista un Creator, atunci El este etalonul adevarului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat si Cuvantul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaste Adevarul Absolut este relatia personala cu Cel care a pretins ca este „Adevarul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.”(Ioan 14:6) Dumnezeu este Cel care a creat cerul si pamantul si S-a facut cunoscut noua, prin Fiul Sau Iisus Hristos.
Suntem liberi sa gandim asupra existentei unei constiinte fundamentale care este implicata in realitatea profunda a existentei noastre. Cea mai profunda realitate fiind acest univers in care traim, este necesar sa credem in Adevarul Absolut si in dragostea Lui Absoluta pentru noi. Religiile pot fi intelese de toti oamenii si ele ii invata, frumos spunea cineva, cum sa inoate atunci cand se afla in mijlocul unei ape si nu stiu in ce directie s-o ia, sau nu mai au putere sa dea din maini si din picioare. Crestinismul este religia care predica iubirea pentru semeni, mila, impacarea, credinta si speranta. Iar Iisus a venit in lumea noastra sa ne invete cum sa traim, cum sa ne mantuim. Iata de ce nu uitam aceasta Sfanta Sarbatoare si ne bucuram de venirea pe lume a Mantuitorului nostru.
Viata de astazi, individuala si sociala, cu problemele ei materiale coplesitoare, ne indeparteaza uneori de adevarata viata spirituala, aruncand intre materie si spirit un val tenebros. Sarbatoarea Craciunului fiind  o sarbatoare a sufletelor noastre, tot omul da la o parte acest val…
In aceste zile ne dorim sa ninga (acolo unde este posibil!), cerul sa cearna puful alb  si moale care sa-mbrace pamantul si tot ce este in jurul nostru, aerul sa se purifice, sufletele sa ne fie pline de dragoste.
Imi amintesc de un colind pe care l-am scris candva:
Sa ninga, iubite, sa ninga/ in seara de – Ajun de Craciun,/ o clipa nebuna te-aduca/  la mine la usa sa suni./  Credea-voi ca-s colindatorii/ si usa larg voi deschide/  si tu-mi vei canta un colind,/ tristetea o vei ucide./ Sa ninga, o, Doamne, sa ninga/  si tu prin troiene sa treci…/ Hai vino, canta-vom colinde,/ vom spune atatea povesti!/ Sa ninga, iubite, sa ninga/ in seara de-ajun de Craciun,/  o clipa nebuna te-aduca/ la mine la usa sa suni./ In casa e cald si e bine,/ si bradul e plin cu astre,/ prin fereastra vad fulgii cum cad,/  fulgii iubirilor noastre. / Sa ninga,o, Doamne, sa ninga…

Sanatate, rod bogat si implinirea dorintelor in noul an asteptat!

Vavila Popovici, Raleigh – Carolina de Nord

TEL AVIV: REPORTAJ LA COLTUL STRAZII

On By nelursIn DevotionalLeave a comment

Intersectia strazilor Ibn Gvirol si  Shaul Hameleh (Regele Shaul).

Iata-ma inca o data la intretaierea bulevardelor Ibn Gvirol si Regele Saul, din Tel Aviv. Deschidere larga, oameni in miscare, parfum de toamna tarzie, in care, la margini de trotuar, maslinii isi clatina sabiutele in forma de frunze mici, de un verde brumat cu pudra de timp. Cativa maslini de pe „Regele Saul” sunt chiar langa apropiatul si impunatorul complex cultural, cu arhitectura aparte, moderna, care poarta numele lui Golda Meir. In colt, semafoarele isi fac jocul, insensibile la anotimp, gusturi sau preferinte. Ele sunt cam in contrast cu dorinta nervoasa a multimii. Totusi, semafoarele impun o anumita cadeta strazii, trotuarelor. Au ceva stenic, de siguranta, de punct pe „i”…

La un moment dat, ma plictisesc sa tot stau ca un uitat de lume, uitand si eu de mine, aflandu-ma in treaba, desi n-am aproape nici o treaba acolo. Intru in elegantul si functionalul complex multi-comecial „London Mini-Store”. „Punctul” pentru ziare ziare are si cateva mese, si chiar cafele. Rasfoiesc „Viata Noastra” (am un numar un pic mai vechi). Adeseori un ziar mai vechi imi releva lucruri noi! Prin comparatie, prin asociere, prin predispozitia momentului… Comand un „espresso dublu”, cum ii place poetei Bianca Marcovici. Suna bine: espresso dublu! Si ma dau si eu mai versat in ale cafelei… Literele de cafenea au pentru mine un farmec anume. Mai amarui, mai de imaginatie si de abstragere dintr-un prezent nu intotdeauna confortabil. Gasesc acum, in „Viata Noastra” un articol al semnat de  ing. Hanan Waserman, din ciclul „Celebritati evreiesti”, care se refera la Regele Saul. Gandul ma duce la strada in coltul careia ma fixasem pentru reportajele mele. Strada cu numele Celui Dintai Rege al Evreilor. Imi reapar in minte si alte pagini de istorie si legenda despre acest personaj unic si deosebit de interesant. Un destin dramatic, tragic, dar mai ales eroic. Un simbol cu corespondente peste timp, pana azi, pana aici si pana in viitor…

Mi-am baut si paharul cu apa minerala si, in scurt timp, ajung pe strada Marelui Rege. Hai-hui pe trotuar. Masinile fasaie elegant si modern. Arborii, pe langa borduri, isi misca imperceptibil crengile bogate. Cladirile mai vechi, dar bine conservate, configureaza eleganta strazii. O subliniaza chir, prin contrast. Alte cladiri domina, inalte sau masive, distinse si oarecum distante. Imi dau totusi binete. Ne cunoastem… Ma plimb agale, privesc si gust atmosfera distinsa, metropolitana, cu echilibrul ei special si ma contopesc in aerul romantic si modern, unic, al acestei importante strazi, cu patru benzi de circulatie. Dinamism calm, elegant, substantial si degajat. Atmosfera de toamna primavarateca, trotuar gri, asfalt cu luciu metalic. Oameni cu pas nu prea grabit, dar nici de plimbare.
  
O raza de soare sclipeste cu galben de semafor. „Atentie!”. Si circulatia marelui bulevard se rareste. Flutura prin crengi o soapta de istorie. Nu mai sunt masini. Circulatia e oprita. Oamenii se aduna la margini de trotuare. Dinspre Muzeul de Arta se aud aplauze. Treptat, ele se prelungesc de-a lungul trotuarelor. Ovatii. In locul masinilor, pe strada asfaltului rutier, cald de soare si de la rotile automobilelor, paseste acum, inalt si frumos, insusi Regele Saul, cel care a creat unitatea triburilor evreiesti, cel care a inscris prima pagina a infaptuirii statului  cu numele Eret Israel, cel care a creat o armata puternica si, pentru vremea lui, moderna. Este cel care dintr-un pastor timid si modest, multumit sa-si creasca magarii si sa are pamantul,  omul fara dorinti de marire, a fost ales, oarecum la intamplare, si oarecum fara voia lui, sa fie conducatorul de osti, care sa ne apere de dusmanii din jur, sa fie rege peste toti. Nu i-a fost deloc usor! Totusi s-a transformat in luptator darz si strateg inteligent, s-a invins adesea pe sine, ca sa-i poata rapune pe cei ce-i erau impotriva….

A fost, pana la un punct, un invingator! Un mare invingator si erou. A adus glorie si a aparat fruntariile celor 12 triburi unite si intarite sub conducerea lui! Iata-l acum, venind din timp si din rastimpuri, inalt si puternic, cu praf din ceata dsertului pe picioare, cu o coroana de aur pe cap,  imbracat in mantie usoara, de purpura cu margini de galben stralucitor, avand o fusta scurta alba, din in, cu ciucuri ( o „perizoma”, deci) si sandale de papirus… E frumos! E chipes! Paseste semet, zambind multimii, istoriei si soartei sale. Dupa mii si mii de ani, regele e linistit si senin. Tarziu, e drept, dar pe merit, caci si-a platit linistea si triumful prin zbateri zguduitoare, prin framantari si impliniri.

Pretul a fost greu! Un pret care, dincolo de framantarea regelui-taran, dincolo de atata incrancenare a vietii sale si a nemului sau constituit de el unitar si statal, cu armata, cu functionari, cu demnitari, cu un guvern de consilieri, cu granite de neancalcat, dincolo, deci, de toate, a insemnat inceputul unei mari pagini de istorie a evreilor, de stabilitate, de putere si constiinta de sine. O pagina pe care el a scris-o, bazat pe istoria si crezul strstramosilor si pe care o simtim inca si acum prezenta, victorioasa si tragica totodata. Tragicul si biruinta, lupta si continuitatea, jertfa grea de sange si de suflet, merg mana-n mana in istoria noastra….

Destinul nu i-a fost Regelui Saul  prieten todeauna. L-a incercat amarnic. L-a pus in fata hoardelor care atacau mereu. L-a pus in conflict antagonic cu cel care l-a „uns” ca rege, si fata de care se simtea dator – cu preotul si proorocul Samuel. Pe de alta parte, a fost in conflict, din invidie si din frica, cu marele David, cel care a aruncat cu piatra prastiei in Goliat filistinul, aducand glorie si renume regelui sau, dar si siesi. Gloria lui David, dimensiunile lui sufletesti si de intelepciune, predestinate, au trezit, nu fara temei, teama Regelui Saul, simtind ca puterea ii putea fi uzurpata. Iar cum puterea imbata, iar Saul, Regele Dintai al Evreilor a sorbit din plin din aceasta cupa, a devenit, in cele din urma nu numai beat, dar si bezmetic, dorindu-i inversunat moartea lui David, desi l-a iubit si apreciat. Desi ii daduse ca sotie pe fiica sa. Desi il tinuse la curte o vreme. Starea asta, vecina cu nebunia, era si urmarea celeilalte forte potrivnice cu care se confrunta mereu – Samuel, care insemna mult mai mult decat un preot diriguitor, acesta fiind in ochii multora reprezentantul divinitatii. El insemna, in fond, o „clasa” conducatoare, a carei putere se subrezise (dar exista, totusi, energic) si nu era dispusa a renunta la putere in noua forma de existenta, care era statul unitar. Oamenii cerusera in frunte un rege, iar Samuel, vrand nevrand, s-a supus democratic, sperand ca si astfel va avea suprematia conducerii. Nu a fost asa! Saul nu putea fi manipulat.

Fatis sau nu, in conflict era Regele si cu cei apropiati lui, dar care-l iubeau si apreciau pe David, acestia salvandu-l nu o data, de la moartea urzita de Regele Unirii. In conflict era Saul –regele, si cu el insusi, simtindu-si limitele in privinta intrigilor si ascunzisurilor perfide de gandire, spre deosebire de clerici si chiar de unii curteni din jur. Era totodata neimpacat ca orgoliul si buna conducere a treburilor, in opinia sa, il obligau sa treaca peste cuvantul lui Samuel, cel ce-l adusese, la inceput, la rangul de Rege. Orgoliul, vanitatea, setea de putere totala il fac sa preia si unele atributii religioase, iar de aici pana la opozitia activa a fortelor clericale nu era nici un pas! Lupta sa din sine si cu sine, contradictia dintre taranul timid, modest, care fusese agricultorul Saul si marele conducator ferm, dur, aspru, demn, drept, viteaz si ante-mergator pe un drum nedestelenit (cel al organizarii si unirii triburilor in jurul sau) avand slabiciuni omenesti, dar predominand preocuparile, viziunile lucide asupra fiintei natiei sale – toate acestea l-au macinat, l-au mistuit de-a lungul timpului.

Este de remarcat ca nu si-a uitat nicicum indatoririle de rege, stiind ca inaltatoarea fata regala, Puterea, insemna si intarirea Curtii, ea trebuind sa se impuna nu numai prin forta, alaturi de o armata puternica si bine dotata, deci prin lupta si victorii, ci si prin fast, bogatie  si eleganta. El a adus si cultivat imbracamintea frumoasa, podoabele din aur si ornamentatia bunului gust de atunci. A avut, in acelasi timp, preferinte rafinate, iubind muzica, simtind-o. Asa se explica ogoirea sufleteasca a Regelui Saul, cand David, viitorul rege, ii canta la Harpa. Fostul taran avea intuitie buna, sensibilitate chiar, dar si predispozitii de despot. A reusit de la-nceput sa-si asigure o armata puternica, numeroasa, folosind o teribila amenintare generala cand i-a chemat pe evrei la lupta  – poate unica solutie reala de atunci, pentru un popor insuficient format, neunit administrativ in suficienta masural… El a luat doua vite, a pus sa fie taiate in bucati, trimitand solii la toate triburile, cu cate o parte din aceasta carne ciopartita. Reprezentantii regali strigau sus si tare: cine nu se aduna la lupta, asa sa pateasca cu vitele sale! Timiditatea si modestia trecusera in opusul lor. Regele se afirma. Despotic si invingator, Regele Saul a luptat cu cei de langa el, cu cei din afara regatului, dar si cu sine insusi! In aceasta ultima speta de razboi, in lupta cu sine, el pierde teren. Pana la urma devine demential, incat ajunge sa arunce cu o lance in directia lui David, cand tocmai acesta ii canta la harpa, spre a-i vindeca nevroza, depresia, tristetea. Nu l-a nimerit! Boala insa era mai puternica, in acele momente, decat insusi Regele Saul.

Si totusi, cand la ultimul sau razboi o sageata dusmana l-a atins, ranindu-l, fiind netransportabil, el n-a pregetat sa se sinucida, spre a nu cadea viu in mainile inamicului. Demnitatea mai presus decat viata! Regele Saul isi incheiase astfel zbuciumul pus in slujba tarii si neamului! A facut unirea, a constituit armata si a realizat o organizare statala a evreilor! Restul n-are importanta…

A urcat apoi David pe tron. Mai abil, mai invatat.
Dar asta-i alta poveste, pe alta strada.
 
Post scriptum:
…Suntem din nou, in zilele noastre de-acum, pe elegantul Bulevard cu numele celui care trece  zambind printre aplauzele si ovatiile noastre. Saul Regele cu obarsie de agricultor paseste din timp, face o plecaciune reverentioasa(ceea ce nu-i prea sta in fire) privind cu admiratie catre blocul turn, impunator si modern, cu multe etaje, care este „Casa Agriculturii” israeliene. Nu vom intra acum in amanuntele acestui minunat domeniu infloritor in Israelul actual al fostului desert  din vremurile Regelui Saul. Vom aminti acum doar ca ne putem mandri cu mari succese repurtate in irigatii, ca si cu cele genetice, privind plantele, fructele, legumele…  Regele-si plimba mantia-i purpurie mai departe si se bucura discret de frumusetea Tel Avivului, loc nu indepartat de Gheva, unde se afla resedinta si curtea sa regala, loc cu stralucire de ecou peste milenii. Pe atunci desertul haladuia, pamantul era sterp, dar viata era frumoasa, avea bogatia si plinatatea ei, oamenii se bucurau de placerile timpului si se ingrijorau si mureau pentru o farama de liniste si pace. Dar pace nu era si pace nu este. Traiam si traim in pauzele dintre razboaie.

Regele Saul e incantat azi de tara de azi. De strada care-i poarta numele. De poporul sau. Priveste si compara. De la armata sa de 3000 de oameni, nucleul si elita intregii mase de luptatori de atunci, din timpul domniei sale, de la  carele de asalt care aruncau „proiectile” din piatra la distante apreciabile pentru acea vreme, si pana la gardul prelung (dublat de inca unul, mai in spate, acesta si cu sarma ghimpata) pe langa care Regele tocmai a trecut, este un pas istoric urias, iar Regele Saul il face cu usurinta. In spatele acestui gard este  Tabara Militara „Rabin”, si, se pare, si alte ramuri ale apararii noastre armate. Pentru Rege, aici, in centrul „orasului fara odihna”, locul capata semnificatie de simbol. Caci vorbim despre una dintre cele mai moderne si inteligent dotate armate ale lumii moderne.

…Peste drum – Muzeul de Arta, mare, bogat, efervescent, un adevarat focar dinamic si subtil, de cultura autentica, de cea mai buna calitate. Apoi – teribilul complex pentru opera, dans si balet, tot acolo e si Teatrul Hacameri, modern si cu repertoriu de inalta distinctie, unde salile sunt intotdeauna pline, iar bilete se gasesc in special cu mult timp inainte de spectacol, urmeaza Marea biblioteca „Beit Ariela”, cafenele, restaurante…

Toate-l trec in revista pe Regele Saul, care le face familiar semne cu mana. El e aici, e cu noi, este un simbol, un semn din timpuri stravechi, este forta si sacrificiu, este deschizator de drumuri, este victorie si existenta si continuitate!

Ajuns la semaforul intersctiei noastre, dar pana si Regele Saul, Regele Dintai al Evreilor, este oprit. Caci peste cuvantul semaforului nu se trece. Aici domnesc cele trei culori  cu electronica lor sofisticata si inteligent absurda. Aici semaforul, el si numai el, este rege! Si tot el, „stopul” de la intersectie, ma opreste si pe mine din visul meu regesc, iar Maria Sa se-ntoarce maret, cu coroana-i de aur si mantia-i usoara, ocupandu-si tronul de cinste, din pulberea de aur a trecutului milenar. Alta data, Maria Ta, daca-mi permiti, poate te invit la un espresso dublu, la London Mini Store, sa vorbim putin despre David.

Sper ca nu-i mai porti pica!
Cu plecaciune, Maria Ta!
 
Post-post scriptum:

Faptele si visele au farmecul lor. Dar ele nasc nu numai file de istorie si legenda, ci determina si meditatia timpului in care traim. Si iata, fara sa vreau, observ ca si pe vremea Regelui Dintai, Saul, precum si acum suntem in razboi – atunci cu multi altii, dar si cu filistinii, iar azi cu palestinienii (si ai lor). Si atunci, ca si acum, ne-am straduit sa avem o armata cat mai buna, si desigur, o strategie adecvata. Din ceata de aur a vremii, din milenii mereu, vedem la carma tarii un militar de frunte. Si azi, prim ministri precum Ithak Rabin, Ariel Sharon, Eud Barak ( si altii, desigur) au fost mai intai conducatori militari cu calitati dovedite din plin. De cate ori n-au intrat ei la Kiria, cartierul unde e tabara militara amintita?! De cate ori nu s-au integrat ei, impreuna cu comandantul suprem, in marele laborator de aici, analizand hamletian, pe advarata scena alumii, intre viata si moarte, intre „a fi sau a nu fi”. Istoria, din pacate, in datele ei esentiale, nu s-a schimbat. Drama de azi a Israeluilui, e una existentiala, ca si-n urma cu milenii. Drama pe scena lumii cu un public, destul de des, pervers. Si putini inteleg, cu adevarat, drama si tragedia fara sfarsit a celor 12 triburi, devenite azi un popor de mandrie si substanta superioara, in tot ce are el mai bun. Destin trist si lupta continua. Demnitatea mai presus decat moartea. „A fi sau a nu fi? Aceasta-i intrebarea”. In cazul nostru exista doar un raspun: A FI! De milenii rezistam. De milenii dam lumii binele de care suntem capabili. Un bine afirmat faptic si recunoscut. Traim. Existam. Gandim! Cu greseli, cu lucruri imperfecte, chiar negative. Dar in esenta, predomina faptele de superlativ, daca privim cinstit si fara patima. Vrem, nu vrem, lupta continua. Iar starea aceasta de tensiune continua probabil ca determina creierul evreisec sa fie mai productiv, mai rafinat, mai performant. Pe vremea Regelui Saul era carul cu bombe de piatra. Azi avem, dupa cum se spune, bombe atomice. Nu pentru atac, dar nici pentru pasivitate in caz de forta majora. Nu pentru ucidere, ci pentru a preveni catastrofe. Astfel incat politica de „ambiguitate nucleara” are rostul si intelepciunea ei.

Spicuiri din presa. Israelul a lansat, nu de mult, un nou satelit  „Ofek 9”, care monitorizeaza Iranul, care se arata dispus sa ne rada de pe fata pamantului. Tot ziarele zilelor noastre vorbesc despre noul sistem de aparare antiracheta, interceptorul „Iron Dome” (o noutate in materie!) cooperand cu fortele aeriene si sistemele antiaeriene din Israel. Pot fi interceptate acum, simultan, mai multe rachete, fiind distinse cele care nu pot ajunge pe teritoriul Israelului. La asta se mai adauga si bateriile rachetelor „Hetz”, care pot distruge proiectilele balistice cu raza lunga de actiune.
    
Si iata ca ziaristii ne aduc inca o veste buna. La baza aeriana militara Tel Nof a fost prezentat, dupa zece ani de cercetare stiintifica, noul avion fara pilot „Eitan”, avion care impresioneaza prin dimensiunile sale, cvasi-similare cu ale unui „Boeing 737” (lungime 24 metri, greutate 4,5 tone).

Se dovedeste de milenii, de la Regele Saul si pana azi, ca lupta si pacea merg alternativ, iar destinul nostru dansaza halucinant intre razboi si liniste. Intre bine si rau. Intre a fi si a nu fi. Dar noi EXISTAM! Ne-am obisnuit sa iubim clipa, s-o devoram cu tihna si intelepciune. Ne-am obisnuit sa ne intarim din experienta milenara a salasuirilor noastre. Ne-am obisnuit sa traim, increzatori in destin, in minuni, si in respectul tuturor oamenilor de bine de pretutindeni. In ei si in noi este speranta! Dar mai ales in noi este puterea spirituala de a rezista, de a supravietui, de a invinge.

Intru la Biblioteca „Beit Ariela” de pe acelasi bulevard cu numele Regelui Saul. In sala de lectura, unde pacea plina de idei, de ganduri, da bucurie sufletului si mintii, intalnesc un prieten pe masa caruia  este cartea Marelui Rabin Alexandru Safran: ”Etica evreiasca si modernitatea”. Face o pauza ca sa discutam in afara sanctuarului linistii parfumate cu litere. Vorbim despre acest imens arc peste timp, din vremea Regelui Saul si pana azi. Despre conducatori militari si razboaie pentru pace. Mi-l citeaza pe ilustrul meu bacauan, filosof si umanist in voia lui Dumnezeu: „Lupta pe care o poarta omenirea, zi de zi, pentru bine, va ajunge, dupa caderi si retrageri, la scopul propus de catre om. Sa faca sa triumfe binele, sa armonizeze bunastarea morala intr-o lume materiala care este chemata sa se spiritualizeze pentru a obtine mantuirea prin cunoasterea lui Dumnezeu”.

Dare-ar Domnul sa fie asa. Dar ce pacat ca sunt sceptic!
Caut cu infrigurare un final optimist.
Regret, nu-l gasesc …
 
 

Roni CACIULARU
noiembrie 2010

PELERINAJ IN TARA SFANTA

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Se facea incet dimineata – dimineata devreme – cand aeronava de Tel Aviv a companiei Airling Bruxelles a aterizat cu bine pe aeroportul bruxeleez Zaventem. Cei 48 de calatori participanti la pelerinajul in tara Sfanta pe care l-am numit «Pe urmele Mantuitorului»  ne-am mai strans odata mainile, ne-am imbratisat, ne-am facut urari si am rostit binecuvantari… Evident ca mai intai si mai intai I-am multumit lui Dumnezeu pentru felul minunat in care ne-a ocrotit si ne-a calauzit, dar si unii altora pentru colegialitate si gentilete si toti impreuna celor care ne-au inlesnit acest pelerinaj minunat, fratilor Dorin Albut, Cotta Dumitru, Coman Stefan  – promotorii excursiei.

Aveam sa constatam ca pentru multi dintre noi timpul asteptarii a mai durat minute bune deoarece ora sosirii asa cum era marcata in documentele oficiale nu insemna minutul aterizarii, ci iesirea din aeroport dupa incheierea formalitatilor vamale. Cei care ne-au intampinat erau deci in intarziere, timp suficient pentru subsemnatul  de a da contur gandurilor de fata, asa cum a fost dorinta mai tuturor celor din grup.

Prin urmare in randurile ce urmeaza voi deschide, concluzionand oarecum, o serie mai larga de imagini si amintiri ale participantilor, pe care le vom gazdui pe portalul bisericii, precum si pe cel de misiune, in masura in care oricine dintre pelerinii la locurile «istoriei biblice si cele pe unde a umblat Mantuitorul» vor dori sa  impartaseasca si altora gandurile si sentimentele pe care le-au  avut.

Lucrul care este limpede pentru toti, anume acela ca nici macar o clipa, vreunul dintre participanti nu a exprimat regrete pentru calatoria in care s-a angajat, desi bugetul total alocat pentru o persoana a fost in medie cam 1500 de euro.

Iata si alte constatari :
–  Varsta pariticipantilor incepe de la peste 20 de ani, doar patru persoane, depasind 50 de ani. in alte grupuri am vazut si persoane de peste 70 de ani. Totusi programul excursiei a fost aglomerat, iar in primele zile, chiar foarte obositor; cei care ar fi dorit sa aduca cu ei  si copiii sau persoane bolnave au procedat intelept atunci cand au renuntat la aceasta.
–  Ghizii nostri au fost oameni cu multa experienta si cu vaste cunostinte economice, geografice, istorice, biblice.  Doamna Gabriela Badour si domnul Cornel Romano ne-au uimit prin modul in care au stiut sa prezinte istoria si importanta locurilor vizitate prin prisma textelor biblice, a descoperirilor arheologice si a culturii, a traditiei si moralitatii locuitorilor din aceste tinuturi. Tot de la ei am inceput sa descifram oarecum si taina  „dezradacinarii in pace”, lucru care avea sa ne fie confirmat si de catre ceilalti romani intalniti in tara Sfanta, mai ales la Biserica Penticostala Romana din Ierusalim, unde am participat impreuna la serviciul divin si am praznuit Cina Domnului. Spalarea picioarelor am facut-o in aceeasi zi in Raul Iordan. A fost poate cea mai frumoasa amintire, au fost cele mai emotionante stari sufletesti pentru multi dintre noi.
–  Romanii traitori in Ierusalim sau in oricare alt loc pe «pamantul fagaduintei» sunt multumiti si fericiti. De Romania ii leaga dorul si amintirile cu prieteni si colegi si rudenii si concetateni, iar aici sunt cetateni loiali ai Statului Israel si chiar patrioti in sensul bun al cuvantului. Prin grija lor si a celor doi soferi palestinieni crestini catolici Kemal si Ahmed, nici macar o clipa, vreunul dintre noi nu s-a simtit in pericol, nimeni nu s-a pierdut de grup, nu au fost bagaje pierdute, nu am fost furati. Tracasarile comerciantilor stradali si micile lor jonglerii le-am trecut la capitolul amintiri.
Trimitem un gand bun  de acasa fostilor nostri companioni pe care ii recomandam cu caldura oricaror pelerini romani in Israel.
– Personalul de la bordul avioanelor, cat si cel din aeroporturi, mai ales controlorii de bagaje au fost amabili si fermi si extraordinar de atenti. Exista reguli foarte stricte pe care suntem fericiti ca le-am putut respecta; nu avem nici o pierdere, nici o plangere.  in fapt am simtit si aici mana calauzitoare a Domnului Dumnezeului lui Israel care a facut Cerurile si Pamantul si care ne-a mantuit prin Domnul nostru Isus Hristos pe ale carui urme pamantesti, fericiti am pasit.
– in Israel nu mergi ca sa faci cumparaturi, preturile de acolo nu sunt prietenoase…  Trebuie sa fii instruit in oarecare masura ca sa poti face diferenta intre arta si kitcsh, intre obiecte manufacturate si tinichele, ori cartoane de serie. Atat in Israelul propriu zis, cat si in teritoriile administrate de „autoritatea palestiniana”,  turismul si comertul legat de el este principala sursa de venit la bugetul tarii, asa ca este intelept sa fii cumpatat. Sper ca acest aspect sa-l putem ilustra si mai convingator prin comentariile la albumul foto pe care il vom posta curand, fie pe www.elim-bruxelles.org, fie pe netlog, grupul Fratii de la Elim – http://ro.netlog.com/groups/finici
– Limba „ivrit”  si moneda  „shekel”,  cele care sunt stapane in Israel ne-au ramas improprii, asa cum poate li se va intampla cam tuturor pelerinilor romani, motiv pentru care limba engleza si dolarul american ar fi oricaruia un ajutor pretios. Rar de tot intalnesti pe cineva care vorbeste franceza, poate in aceeasi masura in care intalnesti un vorbitor de limba romana, iar pentru cumparaturi in multe locuri si chiar in unele pravalii un dolar are aceeasi valoare cu un euro. Cursul de schimb de la fata locului, iarasi nu este prietenos cu turistii. Nu te supara pe mine, dragule, ca insist asupra acestor amanunte, ca nicaieri in lume daca te-ai duce nu ai comite o mai mare impolitete decat sa te intorci din tara Sfanta fara cate un mic suvenir pentru fiecare din
cei dragi ai tai.
– Nu este asta ultima referinta, sper din suflet sa revenim cu alte si alte lucruri  interesante si adevarate, dar tin sa subliniez apasat ca daca in pravalii este omniprezent kitsch-ul si se umfla pretul, apoi, prin contrast, in toate  „locurile sfinte”, adica in cele cu rezonanta biblica si in biserici, pe langa faptul ca nicaieri nu ni s-a cerut taxa suplimentara, nu erau nici cersetori gramada, nici nu ti se prezinta figuri de ceara si arhitectura de spoiala. Arheologii si restauratorii au cautat cu sarg; au scos de sub daramaturi si au reconstituit spre prezentare publicului doar acele obiecte care prezinta caracteristici autentice. Ele sunt dovezi de netagaduit ca textele biblice, atat din Vechiul, cat si din Noul Testament, sunt adevarate si sfinte.
Calitatea de  «Pelerin in tara Sfanta» pentru care am primit si diploma, poate fi  –  si sunt incredintat ca asa se intampla – un imbold puternic pentru ca credinta noastra sa mearga crescand.  Doamne ajuta, Doamne da izbanda – AMIN
– va urma –    Zaharia BONTE, Belgia
PELERINAJ iN tARA SFaNTa 2
Israelul este o tara de aproape 12 ori mai mica decat Romania, dar are o populatie numai de circa trei ori mai putina, adica la  cei 20 mii km patrati numara cam 7,5 milioane de locuitori. O tara in plin avant economic ar spune un analist sau comentator; o minune a lui Dumnezeu in vremea noastra va spune orice credincios care a vazut Israelul sau „doar a auzit si a crezut” despre transformarile ce s-au petrecut in vremea noastra, sub ochii nostri, in fasia ingusta de pamant arid dintre Marea Mediterana, Marea Rosie si Marea Moarta.

Daca luam in considerare ca cea mai mare parte a suprafetei tarii este un pustiu si ca abia in partea de Nord si in apropiere de mare exista suprafete  mici de teren fertil, atunci cum sa nu te miri, dragule,  ca aici in Israel, ’tara fara apa’ se practica una dintre cele mai avansate agriculturi din lume ? Am zis tara fara apa, deoarece este stiut faptul ca in tara Sfanta vara, care este lunga si torida, inseamna anotimpul in care nu ploua deloc. Excursia noastra a coincis cu sfarsitul verii si ploile erau asteptate, ba chiar am retinut ca erau in intarziere; cum asteptat era si frigul in Romania, dar temperaturile au urcat in fiecare zi spre 30 de grade si niciun nor nu ne-a zambit de pe cerul Pamantului Fagaduintei. Rezervoarele naturale de apa sunt putine si limitate: se face irigatie din Raul Iordan care este aproape secat si din Marea Galileii, in fapt un lac de apa dulce, dar care in ultimii ani a  pierdut mai multi metri din adancime si este in pericol real de a seca ! Desalinizarea apei din Mediterana este inca la inceput.

Sectoarele in care Israelul exceleaza; si in unele detine chiar suprematia mondiala, sunt: turismul, prelucrarea si comercializarea diamantelor, industria electronica, echipamentele de comanda si protectie pentru avioane militare si civile, sisteme moderne de irigatii, industria medicamentelor, agricultura.

Primul lucru pe care l-am inteles mai bine din ceea ce am vazut si auzit a avut multe valente:
– Pamantul pe care l-a ales Dumnezeu pentru urmasii lui Iacov, si daca luam ca exemplu „sesul Iordanului”, dupa o expresie biblica, el  nu este in nici un fel deasupra sau macar comparabil cu ceea ce au tarile lumii, cu manoasele campii ale Europei, ale Eufratului, Amazonului, a Nilului, cu Campia Romana, cu Marea Campie Rusa…  si totusi Israelul este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole din lume.
Cu ceva timp in urma, traversand Germania, faceam constatarea ca primul lucru pe care l-a daruit Dumnezeu omului este Pamantul pe care l-a asezat, pe care umbla, tarina pe care o locuieste si din care sa-si scoata hrana. incaodata mi-a rasunat in toata fiinta – vazand livezile si serele si solariile din Israel  la confluenta cu pustia – gandul acela care ma urmareste de cand am strabatut in toiul verii pamantul tarii mele si peste tot ma intampina parloaga de campie, pamantul fertil nearat, nesemanat, ciulinii si palamida, acolo unde se cuvenea sa se legene in vant lanuri nesfarsite de grau. Gandul este ca blestemul pamantului nelucrat imi pare incomensurabil.
– Un alt dar de mare pret pe care Domnul Dumnezeu l-a daruit omului este harnicia insotita de rabdare si priceperea sau stiinta lucrului bine facut. De ce oare ni s-a inoculat noua ideea ca evreii ar fi un popor de comercianti si de savanti ? Ca munca fizica le-ar fi o povara… ? Nu numai ca nu mai cred asta, ci chiar spun oricui: mergeti si vedeti !
– Cuvintele Mantuitorului rostite despre Ierusalim – casa lasata pustie – au ramas in picioare pana in ziua de astazi. Cu cei circa 700 de mii de locuitori, Ierusalimul este un oras nu doar asemeni oricaruia din lumea asta, ci – lucru care se vede limpede la tot pasul –  el este la propriu „calcat in picioare de neamuri” asa cum glasuieste Scriptura.
Considerat oras sfant de catre iudei, musulmani si crestini, Ierusalimul dupa distrugerea lui de catre armatele romane in anul 70 d. H. nu a mai devenit nici macar o singura data in istoria sa post distrugere, cel putin principalul oras al tarii, de unde sa rivalizeze cu marile metropole ale lumii ? Astazi Tel Aviv, Haiffa, Iaffo, Eilat, Tiberias… sunt centre economice si comerciale infloritoare, in timp ce Ierusalimul gazduieste majoritatea marturiilor biblice si a vestigiilor crestine.

in Israel se spune ca inchinarea se aduce la Ierusalim, banii se castiga la Haifa si se cheltuiesc la Tel Aviv. De altfel cuvantul „pustiu” devine familiar in Israel in foarte multe situatii : strabatand Pustia Iudeii, traversand Desertul Galileii, cercetand atent Ierusalimul, dar mai ales – lucru care doare nespus de mult – vizitand „locurile sfinte din cetatea preaiubita”, bisericile crestine atat de vestite cu peretii lor scorojiti, cu zidurile in paragina si cu afluenta de vizitatori-pelerini in dezordine.
– Am intrat in Ierusalim pe Poarta Damascului, iar privelistea ce ne-a intampinat era de bazar oriental vechi de secole. Iata doua lucruri pe care le retin pentru moment din Ierusalim, adica trei:

1. Cladirile guvernamentale, neimpozante si chiar Knesseth-ul,  guvernul lor, au un statut mai aparte, Israelul avand unele probleme in legatura cu orasul capitala, care se imparte intre Ierusalim si Tel Aviv, fenomen intalnit si in alte parti si vremi. Faptul nu-i impiedica insa, asemeni Guvernului Romaniei, sa administreze vreo 30 de ministere; mai mult decat dublul necesar,  asa cum au dovedit mai toate tarile civilizate si cu politica stabila.
2. Nu cred ca poate fi vorba de metrou in Ierusalim, dar macar tramvai se impune in oricare aglomeratie urbana, aici cu atat mai mult cu cat caldura mare in mai tot timpul anului este un factor care ingreuiaza deplasarile. Ei bine, o companie europeana de mare prestigiu le tot construieste de peste zece ani o linie de tramvai care inca asteapta sa intre in functiune, precum la noi autostrada.
3. Din tot ce ne-a prezentat ghidul nostru la intalnirea cu pamantul tarii Sfinte, am retinut ca cel mai important edificiu laic din Ierusalim este Universitatea Ebraica si mai les Facultatea de medicina din cadrul ei. Absolventii de aici sunt printre cei mai bine pregatiti si mai cautati din toata lumea. Alaturi de industria farmaceutica, unde Israelul detine suprematia mondiala stiinta tamaduirii boalelor este in Israel la cote inalte.
si are Israelul de astazi nevoie de multe doctorii petru trup si pentru suflet, pentru ei si pentru neamurile care locuiesc, traiesc si muncesc impreuna cu ei, cam 30 la suta din populatia tarii.

Pentru scurta vreme am fost si noi printre ei, ne-am bucurat de ceea ce in ciuda a tot ce se vede si se pare ca ar lipsi, la ei exista din belsug: fagaduinta Dumnezeului Celui Viu, Dumnezeul lui Avraam Isaac si Iacov, El, cel care da binecuvantari. si in Israelul de astazi Binecuvantarile lui Dumnezeu se vad si se simt, chiar sub blestemul prin care inca sunt nevoiti sa-si astepte nadejdea.
in Cartea Genesei c 43 v 11 Iacov le spune fiilor lui: „Duceti omului aceluia putin leac alinator, smirna, mirodenii, fisticuri, migdale…”   Oare ne va fi ingaduit sa vorbim si despre lucrurile pe care le-am adus noi ca dar din tara lui Israel ? Primul si cel mai folositor castig este, evident, martuia a ce am vazut  si invatat de la ei. Ierusalimul asa cum l-am gasit, asa cum este el astazi imi pare dovada cea mai demna de crezare ca tot ce a spus Mantuitorul despre ce a fost, ce va fi si ce vom fi, este adevarat. Vom reveni in episoadele urmatoare in Ierusalim, la locurile sfinte, la locurile de pelerinaj si inchinare.

Ordinea prezentarii a fost preluata de la ghidul nostru pentru Ierusalim si tara Sfanta, domnul Cornel R, fericit participant la reconstructia  Israelului, tara care uimeste lumea. Membru intr-unul din cele mai faimoase kibutz-uri de langa Marea Galileii, dumnealui ne-a prezentat mai intai  starea natiunii pe plan economic, politic, social, cultural.  Viata religioasa si istoria biblica, teme cu care vom continua in episoadele urmatoare, au fost cu mult mai atragatoare si mai folositoare pentru noi, motiv pentru care ma rog Domnului si ii astept pe fratii pelerini sa-si alature marturiile lor, ca sa impartasim cititorului iubitor de adevar si de taine dumnezeesti, cat mai mult din comoara de intelepciune si lectia de vietuire crestina de care am avut parte.

Pana atunci „Rugati-va pentru Pacea Ierusalimului !” (Ps. 122. v 6)  Cei ce-l iubesc sa se bucure de odihna; chiar daca Ierusalimul pamantesc este inca in asteptare… Unii il asteapta pe Mesia, altii asteapta dezrobirea.
Noi de asemenea asteptam Ierusalimul Ceresc. Vezi Apocalipsa 21. 2
Bonte Zaharia,   Belgia, 16 nov 2010    – va urma –

PELERINAJ IN TARA SFANTA
BETLEEMUL IUDEII
„si tu Betleeme, Efrata,
Zaharia BONTE

„LA ANUL, LA IERUSALIM, O CARTE”

On By nelursIn Christian Life, History, literature, Persecution, TheologyLeave a comment

Angela FURTUNA
La anul, la Ierusalim
Ed. Biblioteca Bucovinei, 2009
Coperta Devis Grebu

I. Ce este aceasta carte si cui se adreseaza ea?

– O carte care, fara a fi dogmatica,  identifica drumuri ale iudaismului catre noi, precum si trasee construite de noi catre iudaism, incercand sa refacem o cale spirituala, initiatica, dar si un demers cultural actual, cat si unul democratic, chiar daca inca dificil de construit intr-o democratie  recenta.

– O carte care cerceteaza unele aspecte conceptuale ale totalitarismului din secolul trecut, dar si cateva fenomene totalitare ce  tulbura civilizatia iudeo-crestina din nou, in acest mileniu. De aici si nevoia de memorie, de etica a continuum-ului istoric, de civism si de civilitate. Este nevoia de a privi, sub diferite unghiuri, cu o perspectiva transdisciplinara catre Holocaust si catre Gulag, catre fascism si catre comunism* (in fond o ideologie unica). DE CE O FACEM?  din dorinta de a evita logicile extreme, dar si din dorinta de a pune in opera, ca pe un background al filosofiei politice actuale, observatia facuta candva de filosoful si politologul Vladimir Tismaneanu, anume ca cele doua totalitarisme esentiale ale Europei secolului trecut – Holocaustul si Gulagul – trebuie tratate impreuna, si tot impreuna isi vor afla vindecarea. Din aceasta vindecare noi trebuie sa desprindem astazi – prin etica si prin iubire –  roadele impacarii cu trecutul, precum si intelepciunea de a nu repeta drumurile tragediilor colective. Cumva, precum Ortega Y Gasset, sa observam procedeul dupa care are loc transformarea terapeutica: „cu morala corectam greselile instinctelor noastre, iar cu dragostea – greselile moralei noastre”.

– O carte in care, prin memorii culturale si meditatii, suntem deopotriva in cautarea conceptiei crestine despre om dar si in cautarea conceptiei evreiesti despre om, cautare preluata de mine de la un maestru de gandire unic, asa cum a fost preainteleptul dr. Alexandru Safran, de la a carui nastere s-au implinit, acum trei zile, pe 3 septembrie 2010, o suta de ani. El mi-a transmis conceptul in care a excelat, anume acela de dialog intercultural, anume de dialog intre iudaism si crestinism.

(Marele Rabin Dr. Alexandru Safran (Yehuda Alexandre Shafran) (ebraica ????? ??????? ???? ) n. 12 septembrie 1910, Bacau, Romania , ca fiu al inteleptului rabin (gaon) Betzalel Zeev Safran (1867-1929) – d. 27 iulie 2006, Geneva, Elvetia) carturar, teolog, filosof, istoric si literat evreu, roman si elvetian a fost intre anii 1939-1948 Sef-Rabinul Cultului Mozaic din Romania, senator de drept in Senatul Romaniei (1940}, iar dupa 1948 Mare Rabin al evreilor din Geneva. Membru de onoare al Academiei Romane.

A contribuit la salvarea evreilor din Romania in anii Holocaustului si ca un sprijinitor activ al sionismului a avut o pozitie independenta si de respingere a presiunulor de infiltrare comunista in anii postbelici, fapt pentru care a fost demis si expatriat. A publicat carti in domeniul religiei, filozofiei moralei si misticii iudaice. Atasat de limba si cultura romaneasca el a fost un activ promotor ai dialogului intre iudaism si crestinism).
Iudaismul, spune Safran (intr-o conferinta prezentata la Sorbona, pe 30 martie 1949, publicata in Revue de Théologie et de philosophie, Lausanne, 1965 – text preluat in cartea intitulata Etica evreieasca si modernitatea, Ed. Hasefer, Colectia Judaica, 2005), isi doreste omul in actiune, iar in acest scop iudaismul cere omului sa caute sa dobandeasca o cunoastere de sine, cu alte cuvinte constiinta fortelor creatoare pe care le cuprinde si care ii confera asemanarea cu creatorul. Iudaismul nu cuteaza sa fie o teologie potrivit oamenilor, se ambitioneaza sa ne ofere o antropologie potrivit lui Dumnezeu, adica o stiinta a conduitei omului deci o etica, neaparat conforma cu vointa divina, pe care omul se straduie sa o descopere, sa o cunoasca si sa o realizeze.

Exista in aceasta carte si reflectii asupra descoperirii omului abrahamic, a eticii sale, a intelegerii perspectivei iudaice potrivit careia «oricare om, pentru a primi harul lui Dumnezeu, are capacitatea de a i se adresa Lui in mod direct».

Dumnezeu vrea sa aduca omului mantuirea prin iubire dar vrea sa aduca si societatii mantuirea prin justitie. Mai departe, in cadrul acestui concept, exista doua legi, una a singularului si alta  a pluralului.

1. Iata, pe scurt, formularea singularului: «Cand vei secera holdele tarii, sa lasi nesecerat un colt din campul tau, si sa nu strangi spicele ramase pe urma seceratorilor. Nici sa nu culegi strugurii ramasi dupa cules in via ta, si sa nu strangi boabele care vor cadea din ea. Sa le lasi saracului si strainului » .

2. Apoi iata pe scurt formularea pluralului: «Sa va purtati cu strainul care locuieste intre voi ca si cu un bastinas din mijlocul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva».  Avem, asadar, porunca biblica formulata in acelasi timp la plural si la singular – ea se adreseaza omului ca persoana si individului ca fiinta sociala. Alexandru Safran atragea atentia asupra faptului ca in acest mod dual, singular – plural, al poruncii divine, ea se adreseaza societatii ca suma a indivizilor si ca personalitate in sine. Dreptul este aici iubire, caritatea e justitie. Nu exista aici opozitie intre lege si iubire, intre lege si credinta, ele se intrepatrund. Termenul de drept este adeseori insotit in Biblia ebraica de acela de justitie, caci dreptul nu este arbitrar. Cat despre omul astfel definit, acesta este un om total, adica un om deopotriva al rationalitatii si al sensibilitatii, un om al carui destin este de a practica binele cu toata fiinta sa.

– Acest top de memorii culturale iudeo-crestine vine si din alt maestru de gandire iudaica, profesorul Moshe Idel, profesor de gandire iudaica la Universitatea din Ierusalim, nascut tot in Moldova (n.1947, Tg. Neamt, Romania). El vorbeste, profetic, despre rostul carturarului: „te duci si citesti ce-au scris si altii, in alte culturi, fara presiunea utilitatii imediate, dar mereu atent. Trebuie sa astepti activ ideile noi, cautand peste tot…”

– O alta sursa a reflectiilor mele este calea Hannah Arendt si calea Monica Lovinescu, numita acum calea est-eticii, asadar etica obligatorie a omului de cultura sub totalitarism, asa incat intelectualitatea sa devina si intelighentzia (vocea intelectualului sa devina importanta si pe discursul etic-civic). Intelectualitatea romana, spre deosebire de cea polona, germana, ceha ori maghiara, de ex.,  din tarile omonime bolsevizate, nu a dat o intelighentzia.

Cartea de fata ofera cateva perspective de lectura multipla asupra volumului Etica neuitarii, de Monica Lovinescu, coordonat de Vladimir Tismaneanu in colectia Zeitgeist, a editurii Humanitas, volum care a fost declarat in Romania cartea anului 2008.

Cateva meditatii, in capitole diverse, asupra sionismului si a Modelului israelian de determinare pentru ideea de stat si de democratie; pornind de la spiritul de emulatie filosofic-politic aferent si pornind de la odiseea gandirii si a conceptiei ce au premers odiseea intemeierii statale propriu-zise din 1948 – asadar, vorbim despre un drum interesant ce porneste din 1896, de la Theodor Herzl si de la proiectele sale formulate la 1895-1896 – adica Der Judenstaat (German, “The State of the Jews”) pentru a ajunge catre zilele noastre (Theodor Herzl – May 2, 1860 –– July 3, 1904) .

– Cartea de fata ofera si cateva priviri asupra Holocaustului: fie prin jurnalele de lagar (Miklos Kanitz, Esther Hillesum, Abel Herzberg etc.), fie prin interpretari pe opera unor martori la Holocaustul romanesc (intre acestia, Norman Manea, situat intre Sofocle si Hegel, modeland sufletul european – o lectie de istorie si de atitudine impotriva Raului, p. 196). Sunt in carte si marturii despre lipsa de adecvare in chestiunea totalitarismului in zilele noastre, despre indepartarea de spiritul central – european, despre Raul politic care este aproape invincibil in absenta memoriei si a eticii. Este, de aceea, si o carte de retrospective multiculturale asupra Gulagului, mai ales despre destinul minoritatilor versus dogma majoritatii xenofobe si protocroniste. Sunt citate si descrise cateva cazuri notorii de abuzuri comise de propaganda antonesciana si respectiv ceausista asupra oamenilor de cultura romani, unul dintre acestia fiind Norman Manea. Cazul de abuz comis impotriva sa si descris de autor in romanul Intoarcerea huliganului a fost deconstruit folosind martori din epoca, unul dintre ei fiind scriitorul si pictorul Constantin Severin, a carui marturie este utilizata in volum.

– La anul la Ierusalim este si o carte de dialoguri (cu Vladimir Tismaneanu, Norman Manea, Simona Grazia Dima, Eugeniu Coseriu etc). Si tocmai de aceea o carte care sacrifica orice confort de dragul principiilor democratiei. Nu intamplator am asociat lansarea ei cu ziua de 15 septembrie, Ziua Internationala a Democratiei. „Atunci cand dialogul este sacrificat pentru intretinerea carnavalului isteriei publice nu mai raman foarte multe lucruri care sa opreasca disolutia unei societati”, spunea recent Vladimir Tismaneanu.

– Actualitatea acestor memorii si jurnale din volumul de fata, a meditatiilor filosofice privind Raul totalitar si discretionar, este evidenta. Povestea e repetabila. Accelerat repetabila. Probabilitatea ca un grup de oameni, autodeclarati superiori, sa se considere indreptatit de a sacrifica un alt grup de oameni, desemnat ca inferior, este intotdeauna maxima in societatea umana. Si nu numai in societatile ancestrale, ci chiar in Europa moderna. In Italia acum doi ani, in Franta acum cateva zile, chiar si in Romania (de ex. asupra mea si a colaboratorilor mei) fascismul explicit prinde forta, este pus in opera prin decizii, adesea chiar de stat (decizia recenta a Presedintelui Sarkozy privind expatrierea rromilor romani si bulgari). Interventia facuta in presa internationala in 2007 de Norman Manea, concetateanul nostru roman si sucevean stabilit la New York, in Cazul Mailat, este o ireprosabila atitudine de cetatean roman si de cetatean al lumii, care prevede si presimte repetabilitatea solutiilor finale aplicate asupra vinovatului de serviciu: „Europa poate si merita sa se dovedeasca o reala comunitate, demna de civilizatia ei veche si noua. Diversa, democrata, spirituala, libera, prospera. Exemplara”.
………………………………………………………………………
– Ca un omagiu adus scrierii ebraice, cartea contine si o culegere de poeme noematice, cu miza filosofica si simbolistica iudaica, Elegiile pentru V. Unele dintre ele au fost publicate in periodice romanesti si americane remarcabile.
………………………………………………………………………

Coperta volumului La anul  la Ierusalim o carte …apartine marelui artist roman Devis Grebu, despre care scriam acum cateva luni (iulie 2010), cand maestrul Sorin Iliesiu lansase proiectul cinematografic Devis Grebu, in care m-am implicat la randul meu:

Iata, mai jos, articolul publicat de mine la vremea aceea:

DEVIS  GREBU – UN  DEMERS  DE  PARTEA  VALORII

Frenezia cu care Romania (spre deosebire, bunaoara, de Franta, de Germania, Olanda, Israel sau de Statele Unite, dar exemplele pot continua) isi marginalizeaza, isi neglijeaza si isi distruge intelighentzia este inegalabila. Iar politicile romanesti orientate impotriva valorilor sale autentice (apartinand modernitatii, deci critice, si apartinand eternitatii, deci universale) cunosc o recrudescenta mai ales in perioadele de criza.

In acest sens, perioada crizei actuale imi aminteste, prin toate componentele sale definitorii (0. falimentul statal, politic si economic, 1.radicalism , 2. extremism socio-politic, 3. atacul impotriva intelectualilor, artistilor si oamenilor de cultura liberi, 4. exhibarea comenzii de inregimentare xenofoba si fascista la dreapta si la stanga, in devalmasie), de crizele majore ale civilizatiei romanesti (insotite mereu de mari derapaje) din anii 30-40 si respectiv anii 50-60. In consecinta, astazi, atacul dat impotriva elitelor intelighentziei, artei si culturii majore este din nou foarte puternic.

Cine dirijeaza din umbra acest atac? Raspunsul e foarte clar: acest atac e dirijat de intreaga clasa politica si de clientela sa oligarhica si administrativa.

De ce au loc atacurile clasei politice la adresa intelectualilor si artistilor, a oamenilor liberi, in vremuri de criza?

Motivul este  limpede: in vremuri de criza, diriguitorii politici ai dezastrelor nationale (solidari transpartinici in demersurile de conservare a unor privilegii nemeritate) nu suporta nici valoarea si nici spiritul critic cu care veritabilii oameni de cultura si veritabilii creatori intervin in viata Cetatii, de partea Adevarului si a valorilor democratice, si impotriva regimurilor antidemocratice si incompetente, situandu-se de partea meritocratiei, a libertatilor si drepturilor omului si a ideilor de salvare prin meritocratie si munca.

Oamenii de cultura si de stiinta romani, artistii, scriitorii si creatorii romani traiesc astazi una din cele mai teribile tragedii (desi nu e prima si nici singura, pentru ca si crizele anterioare din istoria nationala recenta, enumerate mai sus, au generat, in epoca, prigoniri, suprimari si exiluri masive). In timp ce in ultimii douazeci de ani o clasa politica rapace si cinica, mai corupta decat toate celelalte de dinainte la un loc,  a transformat Romania intr-o colonie, si-a impus in administratie numai aghiotantii distructivi si a sustinut in mod activ si direct jaful national si asasinarea valorilor, … statul de drept a fost subminat, in timp ce elitele democratice au fost distruse de aceasta caracatita mafiota si au fost indepartate de la vizibilitatea meritata precum si de la exercitarea in viata publica a rolului, notorietatii si competentei pe care le merita.

Prostii si agramatii, veleitarii si cei mai imorali politruci au pus mana IN ULTIMELE DECENII pe destinele Romaniei, cu mari “performante” in distrugerea ei si deja semnand astazi decesul iluziilor populatiei si falimentele economic, moral si civic.

Esecul major sta, insa, in sacrificarea celor buni si merituosi, a celor valorosi, a geniilor si a excelentei romanesti profesionale, civice si etice. EXCELENTA ROMANEASCA ESTE CONDAMNATA LA MOARTE. REPREZENTANTII EI SUNT DECREDIBILIZATI CU BUNA STIINTA. In loc sa fie promovati, sunt vanati si exclusi. In loc sa fie asezati la locul cuvenit, sunt indepartati. In loc sa fie lasati sa gireze, prin competenta, ei (IARA NU NON-VALORILE NUMITE POLITIC SI INCOMPETENTE), circulatia valorilor si sa salveze Romania de la dezastru, tocmai ei sunt cei primii eliminati de catre patura politruca, anomica si lipsita de scrupule.

Din cauza acestui climat, Romania a decazut enorm in ultimii douazeci de ani, cand, la ravagiile lasate in urma de comunism si de post-comunism, s-au adaugat lipsa de educatie si de deontologie, distrugerea respectului pentru munca, geniu si valoare, pe fondul proliferarii exclusiviste a lumii clientelare si a oligarhiilor transpartinice.

DEVIS GREBU este un autentic geniu romanesc, recunoscut si onorat in toata lumea internationala buna, dar destinul sau il condamna sa apartina acestui spatiu romanesc ce nu cultiva nici respectul pentru eroi, nici cultul valorilor. Printr-o opera personala unica si complexa a adus lauri si numelui sau (laudat fie el) si tarii sale, fiindu-i un inalt ambasador si un prestigios reprezentant provenit din elita romaneasca majora. Atitudinea autoritatilor fata de domnia sa ramane, insa, tacerea ingrata, o tipica omerta prin care mafiile puterilor romanesti, intotdeauna politizate si deprofesionalizate, au ucis de-a lungul timpului mintile stralucite si continua sa o mai faca, in dauna idealurilor de progres.

Omul de cultura si cineastul Sorin Iliesiu isi lanseaza in aceste zile proiectul construirii unui lung-metraj despre DEVIS  GREBU. Remarc faptul ca prin astfel de proiecte tintite si duse la capat cu tenacitate, societatea romaneasca ii poate salva macar pe unii dintre cei ce sunt predestinati, prin opera si valoarea iesita din comun, sa vorbeasca si generatiilor urmatoare. Il sustinem din toata inima pe Sorin Iliesiu cu proiectul sau si lansam la randul nostru acest Apel la luciditate, omagiu si atentie fata de inca un geniu romanesc condamnat la ignorare: DEVIS  GREBU.

Angela Furtuna
19 iulie 2010
……………………………………………………………………………………………………

– Institutul Cultural Roman a editat un album Devis Grebu, pe care filosoful Mihai Sora il considera recent o carte de referinta a culturii nationale. A fost lansat la Paris, dar nu inca si in Romania.

Ignorat si marginalizat, Devis Grebu se pregateste sa emigreze din nou in Franta, la o varsta de peste 70 de ani, iar astfel Romania va pierde cu prea multa usurinta inca un  maestru genial.
…
Angela FURTUNA
(Conferinta sustinuta la Suceava, 15 septembrie 2010, la lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, coperta Devis Grebu, ed. Biblioteca Bucovinei, 2009). ………………………………………………………………………
* Putina lume cunoaste textele politice eminesciene din 1878 si respectiv 1881, dar si din anii de dupa, texte in care tanarul jurnalist si scriitor denunta pericolul importat mai ales dinspre Rasarit odata cu  socialismul si liberal-socialismul ce se propagau accelerat si in Romania. El nu ezita sa descrie fanatismul si teroarea aferente, logica asasinatelor politice, de care nihilistii rusi si socialistii germani din epoca erau entuziasmati, desi reprezentau la vremea aceea doar o secta.

In Timpul, din 6 august 1878, in articolul Din Petersburg ne soseste stirea… tanarul de 28 de ani avertiza cu gravitate: „O serioasa tulburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicii universale, care la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s-o faca pe calea lor obisnuita a atentatelor, scenelor de ulite, tulburarilor etc., iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum. Noi, care suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarei culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendintele lor, ori in ce punct s-ar fi ivind“. (a se vedea integral pe blogul  http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/08/27/despre-recaderea-in-barbarie-prin-comunism-pana-si-eminescu-june-stia/)

……………………………………………………………………..

II.
– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, a fost insotita de auditii muzicale prilejuite de celebrarea, pe 16 septembrie, la Besançon, a implinirii a 60 de ani de la ultimul concert public sustinut de marele pianist roman Dinu Lipatti.

Auditii muzicale :

In Memoriam
DINU  LIPATTI
(19 martie 1917, Bucure?ti – 2 decembrie 1950, Geneva)
Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”

AUDITII
DINU  LIPATTI in original:
CD. 1. Track Nr. 3,
(Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”)

CD. 4. Track Nr. 5 , Concertul pentru pian si orchestra, Op. 16 ,  de Eduard Grieg.
………………………………………………………………………………………………

Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, 15 septembrie, ora 17

III.

– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte  a marcat celebrarea unui eveniment important pentru Romania :

15 septembrie
ZIUA  INTERNATIONALA A DEMOCRATIEI
Romania este membra fondatoare a acestei sarbatori internationale.

Decizia privind sarbatorirea acestei zile a fost luata de Adunarea Generala a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate initial de Qatar si de un grup de 8 state, printre care si Romania. DEMOCRATII  RECENTE

Contributia Romaniei la promovarea conceptelor si practicilor democratice in plan international a inclus:

– Gazduirea celei de a treia Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate – Bucuresti, 2 – 4 septembrie 1997.

– Asigurarea Presedintiei miscarii Democratiilor Noi sau Restaurate in perioada 1997-2000.

– Initierea si promovarea, in perioada 2000 – 2005, in cadrul Adunarii Generale a ONU si al Comisiei Drepturilor Omului, a unei serii de rezolutii privind democratia, statul de drept si drepturile omului.

– Organizarea unei conferinte sub-regionale, in cadrul procesului Comunitatea Democratiilor, cu tema Parteneriatul dintre guverne, societatea civila si organizatiile internationale pentru intarirea democratiei – Bucuresti, 14-15 noiembrie 2003.

– Coordonarea, in perioada 14 -16 februarie 2005, sub auspiciile Comunitatii Democratiilor, a unei Misiuni internationale de experti pentru schimb de experienta si asistenta democratica in Georgia.

– Asigurarea, in 2007, a presedintiei Grupului de lucru nr. 3 (GL 3) privind cooperarea regionala si inter-regionala pentru guvernare democratica, al Comunitatii Democratiilor.

– Contributii voluntare la Fondul ONU pentru Democratie si la Fondul ONU pentru Asistenta Electorala.

– Reprezentarea Grupului est-european la ONU in Consiliul Consultativ al celei de-a sasea Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate si in Consiliul Consultativ al Fondului Natiunilor Unite pentru Democratie.

Angela FURTUNA
Scriitoare, publicista
Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania
Master in Comunicare si PR
Master in Semiotica Limbajului in Massmedia si Publicitate
Doctorand in  literatura exilului romanesc
Specialist in biblioteconomie si bibliografie,
PR, Marketing cultural si informare UE
BIBLIOTECA  BUCOVINEI

IAFFO – 8 MARTIE 2010 EXPOZITIE DEDICATA ZILEI INTERNATIONALE A FEMEII „ETERNAL  EVE” – ETERNA EVA

On By nelursIn Europe, InspirationalLeave a comment

La Muzeul de Antichitati din Vechiul Iaffo a fost vernisata, în preajma Zilei Internationale a Femeii, o ampla expozitie de pictura, sculptura, grafica si fotografie artistica, având ca tema – bineînteles – femeia, în multiplele ei ipostaze.
Curatoarea expozitiei, Zina Bercovici, a reusit frumoasa performanta de a transforma evenimentul într-o manifestare culturala internationala, asigurând o prestigioasa participare din numeroase tari.
Expozantii  au sosit din Norvegia, Elvetia, Finlanda, Italia, Statele Unite, Germania, Franta, Danemarca, Olanda, Grecia, Canada, Austria…
Numerosi sunt si artistii plastici israelieni care, împreuna cu oaspetii, au conferit evenimentului statutul de Expozitie Internationala.
Vom încerca sa notam pe cei câtiva de sorginte româneasca:
PICTURA:
Zina Bercovici
Miriam Cojocaru
Sonia Natra

SCULPTURA:
Barbara Robinson

GRAFICA:
Eduard Mattes

FOTOGRAFIE ARTISTICA:
Natalie Schor

PRIETENIE, CREDINTA SI SPERANTA

On By nelursIn Europe, InspirationalLeave a comment

by Liana SAXONE-HORODI

A devenit o traditie ca, în fiecare an, în decembrie, spre sfârsitul anului, la Haifa, în orasul de jos, în Wadi Nisnas, are loc „Sarbatoarea sarbatorilor”. Pe acoperisurile caselor de cultura apare semnul celor trei religii monoteiste: mozaica, crestina si mahomedana. Hanuca, Craciunul si Ramadanul se întâlnesc sub semnul luminii si al sperantei.

Prea mult timp nu a trecut de când strabateam strazile pline de oameni, de tarabe bogate în suveniruri sau cu bucate specifice: sahlav, humus-boabe, burgul, care raspândesc si un miros placut de mirodenii orientale. În fata dughenii „Falafel la batrânul” era coada, la fel ca în fiecare an, dar efortul de a astepta cu rabdare, merita.

Emotiile si bucuriile te copleseau si, parca intensitatea lor era mai puternica ca niciodata, pentru ca intram în anul 2010. A trecut deja un deceniu din noul mileniu. Wadi Nisnas a revenit si el în pictura mea, cu o luminozitate si o verva deosebita. Pentru mine personal, venea sa reîntregeasca gama de lucrari pe care le-am prezentat la expozitia din 1995, autenticitatea picturilor noi prezentate la expozitia jubiliara de la Palatul Culturii din Nesher, magnetizând din nou publicul vizitator.

Dar, de ce mi-am adus aminte de toate acestea când noi ne aflam astazi la mijlocul lunii februarie si imaginile sarbatorilor de iarna au început sa se estompeze deja demult?

Pentru ca simbolul LUMINII si SPERANTEI au adus o MINUNE în viata mea si concluziile la care am ajuns pot aduce MINUNEA în viata oamenilor.

Când am sosit pe lume, la 11 septembrie 1940, era exact la cinci zile dupa instaurarea regimului legionar în România, când tatal meu, Valentin Saxone, reputat avocat, împatimit de profesiunea sa, a fost exclus din Baroul Avocatilor. „Ti-am lipsit ca o gaura în cap!” – îi spuneam de câte ori auzeam povestea si raspunsul era întotdeauna acelasi: „Mi-ai venit ca o raza de bucurie si speranta!”. Nu-s sigura ca acesta-i tot adevarul dar, un lucru este sigur ca, toata viata am cautat sa aduc bucurie si lumina celor din jur. Câteodata am reusit, câteodata nu, oameni suntem! Dar, de încercat…am încercat. „Mai bine încerci si gresesti, decât sa nu încerci deloc”- am citit zilele acestea într-o carte.

Greselile întradevar se platesc? Poate ca da, poate ca nu, dar necazurile m-au napadit ca „o furtuna într-o zi senina”. O inima slabita, pe care s-a încercat de doua ori sa fie cât de cât reparata pe baza de „centur” (angeoplastie), dar pâna la urma fara rezultat. De ce „sugrumarile” pe arterele coronare nu puteau sa fie, ca la majoritatea oamenilor, pe linie dreapta, cu sanse de a fi rezolvate cu balon si stent, în timp ce la mine erau la bifurcatia arterelor? De ce trebuia sa ajung la solutia cea mai grea, dar probabil si cea mai eficace, operatie de by-pass? „Operatie” suna verdictul si biciuia îngrozitor. Mi-am anuntat prietenii „din Metula la Eilat” cât si pe cei raspânditi în lume, am lamurit „micile si inerentele divergente” cu cei din jur, ca sa fiu cu inima împacata si am început sa actionez. Am actionat cu „viteza sunetului” încât în ziua în care se împlinea o luna de la „centur” se împlineau si doua saptamâni de la „operatia de by-pass”, iar eu ma gaseam, împreuna cu sotul meu, la un „hotel de reabilitare” din cadrul Centrului Medical Tel-Hashomer (lânga Tel-Aviv), unde am primit o îngrijire deosebita.

Fiii mei au „declarat”: „Daca mama nu ar fi mers cu „capul în zid” si, ar fi apucat sa afle ce înseamna Operatie pe Cord, precis ca nu s-ar fi „aventurat” si…ramâneam orfani”. Viteza hotarârii mele a constituit realmente un element decisiv dar, la aceasta s-au adaugat încurajarile din toate directiile, fara granite religioase, ca în „Sarbatoarea sarbatorilor” din luna decembrie, la noi la Haifa. Religiile nu mai aveau granite, pentru mine s-au rugat peste tot. În biserici, asa cum îmi scria Oana Pellea, din Bucuresti: „am vorbit cu preotul meu si va pune <o pila>: nu va fi o zi mare, va fi o zi binecuvantata si prima ta zi sanatoasa TUN!” În sinagogi, asa cum m-a asigurat rabbi Shlomo Sorin Rosen din Bucuresti ca va face un „misheberah” la Sinagoga Mare, unde au fost epitropi bunicul si tatal meu, iar aici, la Tel Aviv, Baruh Tercatin, a facut acelasi lucru, scriindu-mi: „Îti urez din inima REFUA SHELEMA, sa treci usor operatia si sa-ti aduci aminte ca ai inca de realizat mult pe aceste meleaguri. Capul sus si cu speranta ca totul va trece cu usurinta; DUMNEZEU VA FI CU TINE”.

Peste tot în lume, prietenii s-au rugat pentru sanatatea mea, fiecare în felul lui. Când i-am spus cu umor coaforului meu, arab-crestin: „Toni, numai moscheele nu au participat la acest cor de rugaciuni!”, el m-a întrebat: „Vrei?”. Era prea mult! Ce stiu eu despre religia mahomedana? Stiu astazi, însa precis, ca Dumnezeu este peste tot.

„Yahooooo! Atunci se bucura si australienii, mi-a scris într-un proaspat e-mail cunoscutul publicist George Roca, sa avem prieteni sanatosi si pe curând si veseli, si scriitori, si pictori si taclalisti! Shalom, shalom!”. Sa dea Dumnezeu!

Revenita acasa, iata raspunsul meu adresat tuturor: „Acum am <aterizat> pe computer ca sa pun pe hârtie un articol început în gând în <vilegiatura medicala>, un articol legat de DUMNEZEUL UNIVERSAL, la care s-au rugat toti prietenii mei. Pentru mine personal este o ODA de MULTUMIRE pentru Doamne-Doamne (cum îl numeste Oana Pellea), pentru cititori va fi un apel puternic de a ne întoarce la credinta, credinta fara granite, pentru ca numai asa vom gasi o limba comuna ca sa ne întelegem”.

Stau în fotoliul din fata computerului si-mi trec prin fata zecile de mesaje pe care le-am primit si nu stiu ce sa cred, oare despre mine-i vorba? Redau unul singur dintre mesaje, cel al ambasadorului Radu Homescu si al sotiei sale Geta: „Draga Liana. Tu care esti cea mai optimista persoana pe care am întâlnit-o în viata mea, n-ai voie sa intri în panica. Medicul care te va opera va reusi sa te readuca la normalitate în cel mai scurt timp dupa operatie. Fii barbata, nu te teme, tu nu te temi de nimic, tu esti cea mai curajoasa fiinta de pe Terra, tu vei fii din nou cea mai mare optimista fiinta din lume. N-ai voie altfel. Noi cei care suntem prietenii tai, inclusiv atâtia altii care te cunosc, suntem alaturi de tine, iar gândurile noastre sincere te vor cali atât de tare, ca vei depasi momentul asta repede si cu bine. Operatia va fi simpla, iar tu vei relua actiunile tale neastâmparate, dar culturale, în cel mai scurt timp. Abia astept un articol semnat de tine despre PRIETENIE ca dar pentru oamenii buni ca tine. Succes mare la spital si sa ne suni sa ne zici cum fu. Îti tinem pumnii strânsi ! Adonai va fi cu tine!!!”

Sper sa nu va deceptionez. Renumitul chirurg, profesorul Dan Aravot, personalul spitalului Elisha din Haifa si a hotelului de reabilitare de la Tel Hashomer, precum si sotul si cei doi fii ai mei, si-au facut datoria cu prisosinta. Acum a venit rândul meu.

Articolul acesta, de reîntoarcere, care „mi s-a învârtit mult în cap”, vreau sa fie un îndemn la Prietenie, Credinta, Speranta. Probabil ca-mi va lua mult timp ca sa ma recunosc ca, eu sunt aceea în care v-ati pus atâtea sperante. Stiu ca sunt asteptata de prieteni buni si cu ajutorul lor sper sa depasesc momentele grele ale acestei reveniri la viata.

De Ziua Internationala a Holocaustului, 27 ianuarie 2010, Mizzi Locker si livada cu visini

On By nelursIn Europe, History, Inspirational, News, PersecutionLeave a comment

by Lucretia Berzintu

Israel

În anul 1947 a aparut cartea (jurnal) Groapa e în livada cu visini, în librariile din Bucuresti, tiparita la editura SOCEC & S.A.R. si scrisa de pictorul Arnold Dagani în timpul deportarii în lagarul mortii de la Mihailovka (Ucraina), din timpul Holocaustului. Tur virtual in Muzeul Holocaustului
Titlul originalului în engleza este Let Me Live (Copyright 1947 by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors`Gate, London).

Arnold Dagani a fost deportat, împreuna cu sotia sa, Anisoara (Ana Rabinovici), nu numai în Transnistria, ci si în Transbug, adica dincolo de râul Bug, în lagarul de la Mihailovka (Ucraina), acolo unde a scris jurnalul.
Lagarele de dincolo de Bug erau administrate de catre germani, deportarea fiind facuta de autoritatile române antonesciene. Regimul era la fel de dur, ca la Auschwitz (Polonia), doar tehnica era altfel.

Ce este Transnistria? Citez: ”Acest teritoriu, cuprins între Nistru si Bug, pâna la Marea Neagra la sud si pâna la linia artificiala Moghilev – Podolsk la nord, denumit Transnistria…” (Jean Ancel, Introducere la volumul de memorii ”Un taciune smuls flacarilor” de Al. ?afran).

În introducerea la jurnal, semnata de autor (Bucuresti, iulie 1944), scrie:
”As fi dorit sa arat celor ramasi acasa mapa mea de tablouri lucrate în lagar si notitele mele. Vazându-ma ca desenez si scriu, unii oftau si spuneau:
– De le-ar vedea America, ar întelege cât suferim.
Altii îsi bateau joc:
– La ce bun?…
…În seara de 15 iulie 1943, Anisoara, sotia mea, si cu mine, am riscat si am fugit din cladirea societatii Dohrmann din Gaisin. (Nota mea: erau pentru câteva zile la lucru în localitatea Gaisin, Ucraina).
În noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, îndreptându-ne spre ghetoul din Bersad. Cinci luni mai târziu, între 10 si 18 decembrie 1943, toate lagarele de dincolo (de Bug, nota mea) au fost dizolvate, prin exterminarea generala a oamenilor. Gropile n-au nici un semn, nici un monument. Gropi comune într-o livada, într-un sant, în fata unui grajd, în spatele unui grajd, într-o porumbiste, lânga o fântâna. Peste tot!…”

Întâmplarea face ca am cunoscut aici, în Israel, pe o supravietuitoare a Holocaustului, pe doamna Mizzi Locker, nascuta la Radauti, traind la Storojinet, deportata din Cernauti (în noaptea de 14 iunie 1942) îmreuna cu sotul, fratele si mama sotului, plus numerosi evrei, catre lagarul german de la Mihailovka, peste Bug (Ucraina).
Mama si fratele sotului, ulterior, au murit în lagar.

Mizzi Locker traieste în orasul Ramat Gan, Israel. De la ea am auzit prima oara ca a fost deportata în ”Transbug”. Adica, exprimându-se corect, cu ”Transbug” si nu ”Transnistria”. În lotul acela au fost 745 de persoane si s-au salvat doar 13, adica cei care au reusit sa fuga, sa evadeze, cu riscul vietii, bineânteles. Se pare ca, doar doamna Mizzi Locker mai este în viata, din cei 13.

La 26 mai 1943, Arnold Dagani avea sa scrie în jurnal:
”Eu ramasesem în curte, când deodata Anisoara iesi într-un suflet din cladire si, cu ochii înlacrimati, îmi spuse ca totul era pierdut! Pepi, Bernhard si Mizzi Locker au fugit în cursul diminetii…”

Iata si una din relatarile supravietuitoarei noastre, Mizzi Locker:
”… Într-una din zile, pe când eram la lucru cu totii la cariera de piatra, am observat pe sub gene ca sunt urmarita cu privirea de catre SS Scharfuhrer Walter Mintel. Am simtit ca-mi îngheta sângele. Walter Mintel a trimis pe cineva la mine sa-mi spuna ca-i plac cizmele mele si ca seara, când ma voi întoarce în lagar, sa le pregatesc si sa i le duc lui, în birou. Nu aveam deloc liniste! I-am spus lui Buzu (Bernhard Locker – sotul) si l-am întrebat ce sa fac. Mi-a raspuns ca nu ma lasa la el singura.
– Chiar daca ne va împusca, vom merge împreuna, mi-a spus el.
Dar minunea s-a produs si nu a mai fost cazul. În acea seara Walter Mintel fusese înlocuit. Kiesel si Mintel au fost transferati”.

Mentionez ca deportatii lucrau la cariera de piatra si la construit sosele, zi lumina. Ziua începea la ora 3:00 dimineata, si, pâna la locul de munca, mergeau 6-7 kilometri pe jos, dus, si asemenea la întors. Ca ”hrana” primeau, numai seara, o supa cu mazare furajera iar la zece zile, o jumatate de pâine.

Dupa razboi, cei 13 supravietuitori, s-au stabilit în Bucuresti, si, au tinut legatura permanent, unii cu altii, iar în fiecare an, se adunau la câte unul acasa (prin rotatie) pentru a comemora victimele din lagar. La comemorare se pregatea pentru masa de prânz doua feluri de supa de mazare, una din cea furajera (ca în lagar), doar sa se guste si sa nu se uite, iar una din mazare buna pe care o mâncau. Aceste comemorari s-au facut pâna în anul 1950, când au imigrat în Israel.

Mizzi Locker a fost cântareata de opera si profesoara de canto.

”O cântareata exceptionala, una dintre cele mai aplaudate artiste, care apare în spectacol ”10 ani – La Multi Ani” (Nota mea: se sarbatoreau 10 ani de la înfiintarea statului Israel, în 1958) al domnului Lica Abramovici, a fost Mizzi Locker, dotata cu o voce foarte cultivata. Ea acucerit publicul meloman” – asa era scris în presa acelei vremi din Israel.

Israelienii au salvat si salveaza vieti omenesti în Haiti, lucrând 24 de ore din 24

On By nelursIn Inspirational, NewsLeave a comment

Motto: ”Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti se nasc cu ea” (Hippocrate).

Când devastatorul cutremur a lovit Haiti la 12 ianuarie 2010, lumea întreaga n-a ramas indiferenta. Israelul, imediat, a trimis o delegatie formata din 220 de persoane, incluzând medici, asistenti medicali, ingineri si experti cu câini dresati pentru cautare, evacuare si recuperare de victime omenesti la Port-au-Prince.
Delegatia israeliana a aterizat în capitala Port-au-Prince vineri seara, 15 ianuarie 2010, si a stabilit instalarea spitalului de campanie pe un teren de fotbal în apropierea aeroportului.

Dimensiunea catastrofei este de necrezut. Delegatia israeliana a fost prima echipa straina pentru a opera în spital, a spus Sora Sheva, de la Kibbutz Ein Yahav în Negev.

Câteva publicatii americane dar si posturi de televiziune straine, precum BBC, CBS, ABC, Sky News si CNN au elogiat delegatia israeliana care actioneaza în Haiti. CNN a specificat ca Israelul, care ”a venit din cealalta parte a lumii”, a înfiintat în numai patru ore un spital de campanie.

Spitalul este dotat cu cea mai avansata tehnica, având saloane cu o capacitate de 150 de paturi, doua sali de operatii, o unitate de terapie intensiva, o farmacie, un laborator medical, un x-Ray Center, o camera de urgenta, un departament de interne si un salon de maternitate, un serviciu de urgenta pentru copii, plus o divizie tehnica ce a creat o retea de comunicatii si de Internet pentru coordonare si videoconferinte cu colegii medici de acasa.

Spitalul poate trata aproximativ 500 de pacienti, în fiecare zi, si, în plus, efectueaza operatii preliminare.

Col. Dr. Itzik Reis a clarificat faptul ca delegatia FIL lucreaza în cooperare cu diverse echipe de salvare.

Chiar în primele ore ale activitatii lor, echipele de salvare israeliene de la Port-au-Prince au reusit sa salveze o persoana care a stat patru zile sub darâmaturi.
Echipele de salvare, împreuna cu câinii dresati, au continuat sa verifice ruinele Universitatii din capitala Port-au-Prince, în speranta ca sub darâmaturi vor reusi sa gaseasca studenti în viata. Cautarile au dus la alte salvari de vieti omenesti, si eforturile au continuat.

Dupa cele transmise de corespondenta Natasha Mozgovaya din Haiti pentru ziarul israelian Haaretz, un copil cu vârsta sub un an, a fost scos de sub darâmaturi, cu rani deschise pe picioare. Dupa parerea medicilor, era în stare de soc, dar i s-a administrat, imediat, tratamentul adecvat, s-a intervenit chirurgical, si starea de sanatate a copilului a devenit destul de buna. A fost un caz rar de supravietuire, dupa cele spuse de Dr. Assaf Amit, medicul care conduce serviciul de urgenta pentru copii. A fost ca un miracol supravietuirea sa, dupa ce a stat în moloz fara alimente, timp de cinci zile. Parintii copilului nu au fost gasiti, probabil ca nu mai sunt în viata. Asistentele medicale l-au mângâiat si l-au hranit cu lapte cald din sticla.

Zilele trecute erau în îngrijire 87 de copii pentru tratament, se facuse câteva operatii chirurgicae si câteva amputari.

Dr. Avi Yitzhak, imigrant în Israel din Etiopia, în 1991, spune ca simte o legatura speciala cu pacientii din Haiti si face totul ca sa trateze si salveze cât mai multe vieti, neexistând acolo nicio retea organizata de clinici.

”Unde te duci?” îl întreaba asistenta pe unul din pacienti. ”N-am unde sa merg, casa noastra a fost distrusa, poate în tabara de corturi”, în durere, mergând în cârje, dupa amputarea unor degete de la picioare, fiind afectate de gangrena.

Duminica, 17 ianuarie 2010, se naste primul copil în Spitalul israelian de campanie, un baiat frumos si sanatos. Mama sa, Jeanne – Michelle, când a fost întrebata ce nume îi va da, aceasta raspunde cu fata plina de zâmbet: ”Israel”.

Ca un semn de apreciere si recunostinta, mama sa a decis sa-i dea numele de Israel, în onoarea tarii care a ajutat-o.

De asemeni, mama se simtea bine si, dupa câteva ore, trebuia sa paraseasca spitalul pentru a lasa loc la altcineva.

Foarte impresionant! Dr. Dar Shir spune ca într-un loc, unde, chiar si fara catastrofe, mortalitatea infantila este printre cele mai ridicate din lume iar majoritatea femeilor nu nasc în spital, acum, cu cei mai buni specialisti din Israel s-a nascut copilul ei. Atât mama cât si copilul sunt într-o stare excelenta.

Directorul Spitalului de campanie, Dr. Itzik Reis spune ca se lucreaza non-stop la salvarea de vieti omenesti, cu interventii chirurgicale, terapii intensive, nasteri.
Pâna în prezent, 22 ianuarie 2010 au fost tratati aproximativ 500 de raniti de catre echipele israeliene ce actioneaza la Spitalul de campanie din Port-au-Prince.

Delegatia israeliana de salvare în Haiti va ramâne înca o luna de zile, pentru a lucra la Spitalul de campanie. Peste doua saptamâni, echipele vor fi înlocuite.
Generalul de Brigada, Shalom Ben – Aryeh, comandantul Spitalului de campanie israelian în Port-au-Prince a declarat ca delegatia FIL s-ar întoarce acasa, doar dupa convingerea ca ranitii au primit tratamentul adecvat.

Presedintele statului Haiti, Rene Preval a afirmat ca tara sa a apreciat ajutorul Israelului în urma cutremurului de saptamâna trecuta.

Presedintele statului Israel, Simon Peres, i-a felicitat pe membrii delegatiei israeliene.

Lucretia Berzintu
Israel, 22 ianuarie 2010

ROLANDA CAMIN-NACHT

On By nelursIn NewsLeave a comment

by Liana SAXONE-HORODI

Luni, 28 noiembrie 2009, am condus-o pe ultimul drum pe actrita Rolanda Camin-Nacht, sotia legendarului N. Stroe, mama lui Eugen si a Danei.
Povestea de dragoste dintre celebrul comic N. Stroe si frumoasa începatoare în teatrul de revista, Rolanda Camin (Kaminski), a început ca în basme, la spectacolul „Circul Tanase”, pus în scena de Compania Carabus la Circul Paladium, dupa ce Sala Savoi fusese avariata de bombardamente. Un roman de dragoste, cu flori si ciocolata, care s-a concretizat cu cei doi copii, Eugen, nascut în 1952 si, doi ani mai tarziu o fata – Dana.
Au trecut anii, perechea N.Stroe – Rolanda Camin a fost unita si la „bine” si la „rau”. Au aparut împreuna în multe spectacole. În anul 1977 au emigrat în Israel. Aici trioul Stroe – Eugen – Rolanda a jucat un timp, în spectacole organizate pentru originarii din România. Apoi Eugen si-a urmat calea lui, integrându-se în societatea israeliana ca regizor de teatru, pedagog, dramaturg si compozitor. Iar Dana, care n-a vrut sa mearga pe linia teatrului, este psiholog, în Germania.
Dupa disparitia lui N. Stroe, în 1990, Rolanda si-a propus sa-l comemoreze pe marele artist, cu ocazia împlinirii centenarului nasterii sale. Asa, am asistat la marele eveniment organizat la Tel Aviv în mai 2006 si, câteva luni mai tarziu, la Centrul Comunitar din Bucuresti. De fapt, cu acest prilej, la Tel Aviv, am vazut-o pe Rolanda pentru ultima oara.
Acum, în ziua de Craciun, putin timp înainte de a împlini vârsta de 90 de ani, ea a trecut în lumea celor drepti, fiind înhumata în cimitirul din Kibutul Ghivat Brener.
Am plecat devreme din Haifa, era un drum lung si necunoscut, asa ca am ajuns putin înainte de ora anuntata; am avut în felul acesta ocazia sa vedem cum arata un „Cimitir alternativ”.
Nu pot descrie emotia vazând monumentele, pe unele fiind sapate cruci, lânga altele cu „Maghen David”, un pom îmbodobit de Craciun si jucarii la mormântul unui copil, care nu a apucat sa traiasca macar o luna, multe monumente cu înscriptii în limba rusa, câteva în româneste, altele în ebraica. Sotul meu a gasit mormântul unei femei nascute, ca si el la Pascani, care a peregrinat prin Roman, Bucuresti, Paris, Tel-Aviv si acum odihneste tocmai la Ghivat Brener. Închideai ochii si-ti imaginai o „lume” cu traditii, cu obiceiuri diferite, simteai ca dragostea nu are „granite”, nici de religie, nici de mentalitate, într-un cuvânt, cât de adevarat este atunci când spunem ca, „totii venim de- <acolo> si, plecam intr- <acolo>”, cu totii suntem în primul rând oameni.
Ceremonia înhumarii a fost condusa cu eleganta de cantorul sinagogii reformiste „Beit Daniel” din Tel-Aviv, dl. Fredi Peer, cu fragmente religioase si laice.
Liane Herman, cunoscuta artista acompaniatoare si prietena apropiata a familiei, a citit o emotionanta evocare, subliniind ospitalitatea deosebita a disparutei, devotamentul cu care l-a îngrijit pe sotul ei atunci când era internat la „Beit Rivka”, si eforturile pentru a-l aniversa atunci când se împlineau 100 de ani de la nasterea sa. Ea a citit, în încheiere poezia „Parintii” de Ana Blandiana, din care citez:
„Parintii fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc si ne cresc mai mari decât ei,
Ramân apoi cu discretie în urma,
Nu ne deranjeaza de obicei. (…)
Apoi îsi muta privirea în stea,
Când raza-nglodata de cer se subtie.
?i, obositi, nu pregeta-o clipa
Sa ni se aseze în pamânt, temelie.”

Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din româna în ebraica. Era pregatit sa citeasca poezia „Repetabila povara” de Adrian Paunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citita tot de Liane Herman, la fel de talentata ca si la pian. Redau si din aceasta poezie o strofa:
„Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti…”
De altfel si în ceremonia funerara s-au introdus poezii ale unor poeti israelieni. La sfarsit Eugen a spus „Kadish”. Sicriul cu corpul neînsufletit a fost coborât în groapa în aplauzele celor prezenti, cortina a cazut ultima oara.
Rolanda Camin-Nacht ne-a parasit cu durerea în suflet, ca N.Stroe a fost omis si uitat în „analele” Teatrului de Revista Constantin Tanase. Le promit Rolandei si copiiilor, ca daca Dumnezeu o sa-mi ajute, nu voi precupeti eforturile ca numele lui N. Stroe si al Rolandei Camin sa nu fie uitate.

TREI ANI SI JUMATATE

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, literature, poetryLeave a comment

E seceta în Israel, e goala casa pâinii,
Din vase untedelemnul a secat,
Iar corbii lui Ilie tot mai zboara
Pe-un drum pustiu, de-atâta timp uitat.

Ferestre-n ceruri, Domnul nu mai face –
Nimeni nu crede astazi, în minuni;
Doar moartea fierbe stins în oala,
În timp ce adevarul apune în minciuni.

Flamânzi asteapta hrana pentru suflet
Ceice genunchiul nu si l-au plecat,
Când împaratul si întreg poporul
Nadejdea mântuirii sub cer au lepadat.

În linistea de fier, ecou se-aude stins –
Un susur blând, de-aducere aminte –
„Pe ape, pâinea ta în veci s-arunci!” –
Porunca sfanta e ori doar umila rugaminte?

Corina Diamanta Lupu
www.phoenixmission.org

ACEASTA NU ESTE O PASARE CANTATOARE-EXPOZITIA PICTORULUI BARUCH ELRON

On By nelursIn NewsLeave a comment

by Dorel Schor

DOREL SCHORLydia Elron mentine in atentia permanenta a publicului remarcabila creatie artistica a regretatului pictor Baruch Elron. De data aceasta, ne propune o tematica interesanta, “tablouri realiste si surrealiste in care apare pasarea, ca simbol al aspiratiilor, al libertatii”.
Ea ne propune ca exemplu “o pasare maiastra care face ceasuri in loc de oua, alta care hraneste puii cuibariti intr-o palarie (simbol al maternitatii), sau o pasare care duce vestile peste acoperisurile din Iaffo ori poarta…o masca de gaze”.

Aceasta prezentare modesta poate fi, desigur, mult completata. Opera lui Baruch Elron este foarte bogata in simboluri. Creatia, Natura, Omul se afla in impact permanent, un impact care imbina simultan elemente dintr-o lume constienta, inconstienta si subconstienta. O lume a visului conectata cu o viziune creativa de o mare originalitate. La el, procesul creativ se bazeaza pe simboluri si metafore, pe echilibrul dintre contrarii, acesta fiind in esenta conditia progresului.

Analogiile si aspectele ambivalente servesc cu prisosinta imaginatiei si limbajului pictural. Emblematica folosita de Elron poate fi perceputa, desigur, in interpretari diferite. Arta lui se identifica cu scoala realismului fantastic, acel stil care accepta realitatea moderna prin intelegerea complexitatii umane. Intuitiv si logic, in creatia sa conceptul timpului si spatiului variaza spectaculos intr-un bogat simbolism. Zborul pasarii sugereaza ideea de libertate, setea de infinit. Pasarea este considerata simbolul elevatiei spirituale, dar si al pacii, al dragostei. La Elron, pasarile apar in picturile cu tema biblica, in cele erotice, in seria creatiei, ca imagini ale luminii, alegorii ale dorintei sau ale mobilitatii. Pasarea inseamna si abilitate, contemplatie, maiestate, forta, victorie a spiritului.

Intreaga opera a pictorului are o baza filozofica, cauta un echilibru intre substanta si idee, intre abstract si imaginatie, intre vis si realitate, chiar intre copilarie si batranete. Imaginatia lui Elron nu are margini. Dar, in acelas timp, vede lumea concreta ca un sat global. Puterea sa de a exprima reactiile adanci ale eului ne invita intr-un labirint in care se gasesc frumosul, rationalul, fantezia, imaginatia. El ne conduce prin acest labirint (cu experienta sa personala, dar si cu cea colectiva), ne plimba printre subiecte biblice, istorice sau sociale pentru a ne lasa la final convinsi ca “aceasta nu este o pasare cantatoare” ci un simbol al multor intelesuri, pe care santem liberi sa le interpretam conform cu personalitatea individuala a fiecaruia.
Dr. DOREL SCHOR

Expozitia Elron (curator Daniel Cahana Levenson) e deschisa la Beit Gabriel, pe malul Kineretului.

CULTURA PRIN TURISM IN TARA SFANTA,De vorba cu ing. VICTOR CAMIL

On By nelursIn Europe, Interview, literatureLeave a comment

BERZINTU-Lucretia-wbInterviu realizat de Lucretia Berzintu
Israel

http://www.trilulilu.ro/Dositeea/98dcc3241d5e93

In una din excursiile organizate cu pelerini romani la Locurile Sfinte crestine din Israel, am avut marea bucurie de avea ca sofer, si, in acelasi timp, ghid pe autocar, unul din cei mai profesionisti angajati ai companiei Egged (se citeste Eghed), israelian originar din Romania. Pe cand ma aflam in Valea Hozevei din Desertul Iudeei, am profitat de o pauza si am stat de vorba cu soferul autocarului, licentiat in istorie. Cu mana stanga conduce volanul, iar cu mana dreapta tine microfonul. Nu mai vorbesc de faptul ca este o enciclopedie, mai ales in cunostinte de istorie si geografie.

– Stimate domn, va rog sa va prezentati pentru cititorii romani de pretutindeni, apoi sa ne relatati cate ceva despre aceste pelerinaje cat si despre activitatea dumneavoastra, atat la compania unde lucrati cat si cu pelerinii romani la locurile sfinte. Continue reading “CULTURA PRIN TURISM IN TARA SFANTA,De vorba cu ing. VICTOR CAMIL” →