IN ZORII ZILEI IN TEMPLU

 

MEDITATIA DE AZI Evanghelia dupa Ioan, 8:2 ” Dar dis-de-dimineata, a venit la Templu.”


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

[pullquote]

Motto: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. ” Ioan, 14.6

[/pullquote]

 

Doamne,

Tu Te-ai dus dis-de-dimineata la Templu. Acolo au venit tot felul de oameni si Tu le-ai descoperit pacatul. Vreau si eu sa vin la Casa Ta dis-de-dimineata si sa Te las sa-mi vorbesti, sa-mi descoperi pacatul la care sa renunt. Stiu ca Tu nu ma condamni, ci ma iubesti si ma ierti.
Porunca Ta este „Du-te în pace si sa nu mai pacatuiesti“. Vreau sa ascult porunca Ta, dar nu pot prin puterea mea. Am nevoie de ajutor de sus, de la Tine.

Cum pot sa fug de pacat? Alerg la Tine, strig catre Tine, ma bazez pe Tine, ma încred în Tine. Tu esti Salvatorul si sprijinul meu. La Tine caut scapare. Scapa-ma!

Multumesc ca ma ierti si vreau si eu sa iert pe altii si sa uit ce mi-au facut. Vreau chiar mai mult. Vreau sa ma rog pentru cei care au gresit fata de mine. Vreau sa-i iubesc. Te rog sa ma ajuti.
Cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu si ai toata puterea si privilegiul sa-mi ierti pacatele si sa-mi schimbi inima, innoind-o, prin dragostea Ta minunata.

[pullquote]

Si a zis iudeilor care crezusera în El: „Daca ramâneti în Cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va face liberi. Ioan, 8.31-32

[/pullquote]


Vreau sa cunosc Adevarul care ma face libera. Nu vreau sa fiu robita de vreun pacat si de aceea alerg la Tine dupa ajutor, inca de dimineata, devreme.

 

Cauta-L pe Domnul dis-de-dimineata!

 

http://www.youtube.com/watch?v=jqx8Ggz2MsM

 

 


Lumea nevazuta

 

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”  Matei, 22.29


Inertia,  si obisnuinta in care traim zi de zi,  ne fac prizonierii ideilor preconcepute pe care le-am imbratisat, constienti sau nu de acest fapt.

Am mai scris undeva “intâmplarea” cu tractorul si furnica. Intr-o zi insorita de primavara un om iubitor de natura mâna tractorul cu plugul infipt in pamânt si-l ara pregatindu-l pentru semanat. Lucrând de zor, plin de transpiratie si preocupare, tractoristul nostru, vede totusi un musuroi de furnici care au iesit si ele la muncile de primavara! Plin de mila, tractoristul, pune frâna, claxoneaza, face zgomot si mai mare ambalând motorul, insa nici vorba ca furnicile sa-l ia in seama.

Omul, iubitor al  vietuitoarelor, miscat de harnicia si truda furnicutelor, ce-si zice? Ia sa ma fac pentru câteva clipe “furnica”, sa pot comunica cu ele, sa le rog sa-mi elibereze drumul si sa-si salveze viata!

Zis si facut!  Coboara de pe tractor, preschimbat in furnica, se apropie de ele  si le prezinta pericolul in care se afla  si,  sa-si schimbe locul, sa se salveze. Dupa rezolvarea  cu bine a situatiei  ivite, tractoristul-furnica, s-a facut iaras om si si-a vazut mai departe de lucrarile agricole de primavara.

La fel, omul, nu aude glasul Dumnezeului infinit. Creatorul nostru se afla intr-o stare care noua ne scapa in a-L putea vedea, intelege si a-L  putea prezenta in toata maretia si splendoarea Sa!    Stim ca El este (si) Duh Sfânt. El se afla intr-o dimensiune cosmica in care noi nu-L putem vedea, El e dincolo de ceea ce se vede, dar e si in spatiul nostru, ascuns de perceptia noastra vizuala. Asa se face ca El a gasit necesar sa se faca pentru un timp “om” ca si noi, S-a intrupat in Isus coborând jos la noi ca sa ne poata comunica pericolul in care ne aflam si sa ne spuna cum putem sa ne salvam.

ATENTIE!
Nimeni nu poate sa-L vada pe Dumnezeu sau sa intre in Imparatia Sa fara sa se nasca din nou. Trebuie sa renasca, sa fie schimbat, sa capete deprinderi  si perceptii noi.

“Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: „Învatatorule, stim ca esti un Învatator venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el.” Drept raspuns, Isus i-a zis: „Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: „Cum se poate naste un om batrân? Poate el sa intre a doua oara în pântecele maicii sale si sa se nasca?” Isus i-a raspuns: „Adevarat, adevarat îti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre în Împaratia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou.” Vântul sufla încotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” – Ev.Ioan, 3.

Pâna si Isus, ca om, a fost nascut  prin Duhul, din fecioara Maria. Si cei care vor “sa vada” si “sa intre” in Imparatia Lui Dumnezeu trebuie sa se nasca din nou, din Duhul.

Lucrarea  de renastere a omului e facuta de Dumnezeu,  Creatorul,  prin Duhul Sau care il recreaza ca  faptura noua,   pe orice om care are credinta (in Dumnezeu si Cuvântul Sau din Biblie) si  care traieste in ascultare de El si care are o stare de pocainta pentru faptele rele,  care-i  sunt urâte Lui  Dumnezeu si nu-L onoreaza.

Doamne, Te rugam,  pune-ne intr-o stare dupa voia Ta, sa Te putem primi si intelege si asculta!

Glorie Domnului Dumnezeu!

ALELEIA! AMIN!

 

http://www.youtube.com/watch?v=CbDS1UmrsRk&NR=1

Iertare

Se inecau doi oameni langa mine:
Iisus Hristos, si tatal meu, prea bunul,
Si se rugau de mine,doi, ca unul,
Sa-i scap de-nec, sa le intind o mana –

Si eu, din amandoi, am scos din apa
Pe tata  meu , si bietele lui oase –
In timp ce Hrist imi staruia in pleoapa,
Caci fara ajutor,  se inecase –

Ma iarta, Doamne, ca mi-e mai aproape
De suflet, tata, ingrijind de mine –
Decat Dumnezeirea Ta, pe ape
Facand la Omenirea toata, bine…

11 aprilie 2011, Jianu Liviu-Florian

Sacrificiul iertarii

“El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.” 1 Petru 2 : 24
Pacatele omenirii apasau ca o povara pe umerii Lui. In trupul Sau fara vina, negreala pacatelor lasa urme adanci de necuratie, de nelegiuire, de blestem. Si ce imagine crea! Picioarele acelea prafuite de drumurile colindate erau strapunse de cuie si sangele curs din ele se prelingea in josul crucii. Mainile Sale care altadata vindecau felurite boli, mangaiau obraji brazdati de lacrimi, alinau dureri, erau si ele strapunse de cuie. Intinse pe lemnul crucii, ele pareau sa cuprinda toata omenirea intr-o imbratisare calda de mama iubitoare ce stie a ierta. Fata Lui, pana nu demult senina si zambitoare, inca mai pastra din blandetea-I aparte. Buzele Sale se inchisera intr-o dureroasa tacere, urechile Ii auzeau cuvintele injurioase rostite la adresa Sa, precum si plansul sfasietor al inimilor care au crezut in El. Dar ochii, ochii erau aceiasi! Privirea la fel de patrunzatoare si de adanca de puteai sa te afunzi cu totul in caldura-I binefacatoare.   
Omul din El suferea cumplit chinurile groaznice, urmele batailor nemiloase, cuiele din maini si din picioare, coroana de spini de pe frunte. Insa mai grea decat durerea fizica era cea interioara: lupta mintii. Dar El stia ca pentru aceasta venise: sa rascumpere omenirea prin moartea Sa pe cruce. Nu conta voia Sa, ci voia Tatalui ceresc si acum El implinea planul de salvare de sub robia pacatului. Si mai stia ca nici chiar moartea nu-I va putea sta in cale caci dupa trei zile o va birui, inviind dintre cei morti si apoi se va ridica inapoi la cer langa Tatal Sau. De aceea, acum, cu un efort sfasietor isi striga Tatal si isi incredinta Duhul in mainile Sale. Cuvintele zburara in ecouri naucitoare pana la ceruri asteptand parca un raspuns de acolo. Dar in cer e tacere…

Cristina Magdalena Francu