Haifa – Revista ARMONIA

DIALOG ÎNTRE COLEGI DE SERVICIU SI DE SCRIS!

By Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

Bianca MARCOVICI: Draga Edi Mattes, cum te descurci cu pasiunile, hobby-urile tale multiple, în afara serviciului, în ce constau ele si cum sunt echilibrate de meseria ta de arhitect la „Socetatea de Electricitate” din Haifa, unde lucram împreuna ca vechi colegi?

Eduard MATTES: Hobby-urile mele nu sunt echilibrate de activitatea mea de arhitect! Ele sunt sarea si piperul din viata mea! Ce sa-i faci? A fi arhitect la Societatea de Electricitate nu este exact visul meu cu care-am început sa învat arhitectura si nici cel cu care mi-am terminat studiile la Bucuresti! Visam poate sa lucrez la niste proiecte de referinta ale lumii moderne! Dar, ca în orice vis, în marea majoritate a cazurilor, familia si digestia sunt cele mai importante asa ca faci ceea ce trebuie pentru pâinea cea de toate zilele! Pasiunile, caricaturile, grafica, fotografia îmi umplu cele trei sau patru ore dupa ce toti membrii familiei, mama si cei doi flacai ai mei, Roni si Eden, merg la culcare! Atunci îmi gasesc linistea necesara strajuita de multumirea sufleteasca dupa o zi de munca, acea liniste ca toti ai tai sunt sanatosi, multumiti si pregatiti de o noua lupta, ziua de mâine!

Dar tu, draga Bianca, cum te împarti tu între devizele tale de la serviciu si lumea ta de vers?

Bianca MARCOVICI: La aceasta întrebare pe care mi-o returnezi, as putea raspunde în putine cuvinte: meseria mea de inginer constructor se contopeste perfect cu poezia, mai mult, sunt un colaj modern si dependent. Inspiratia mea, dupa cum se poate citi din cartea antologica, „Muntele meu, Carmel, 2011″ e tocmai o dovada a diversitatii temelor poetice pe care le-am abordat. Ele tin de nostalgia româneasca, dupa ce am parasit România acum 20 de ani împreuna cu familia. Aici, în Israel am prins radacini puternice, am deja 6 nepoti. Fetele mele au facut armata grea, s-au casatorit si deja au devenit competitive în meseria lor. Lucreaza în domeniul calculatoarelor. Nu uita ca am sosit în tara foarte târziu! Eu la aproape 40 de ani, sotul meu la vârsta de 45 iar cele doua fete ale noastre au sosit în Israel la vârsta bacalaureatului, deci înainte de armata care a urmat.

Cum te împaci cu gândul ca ai colaborat din începuturi la cartile mele, facându-mi grafica, iar la interior sunt si câteva din realizarile tale în grafica, adica pot sa-ti zic ca… „ti-am oferit o sansa sa-mi ilustrezi poemele” (Sic!), dupa care multi scriitori te-au contactat cerându-ti sa repeti succesul pentru cartile lor? Îti mai amintesti despre ce plachete de versuri este vorba, le mai ai prin casa? Poti reproduce un colaj?

Eduard MATTES: Este adevarat ca te-ai comportat ca o adevarata prietena ce esti si-ti multumesc ca mi-ai acordat încrederea de-a-ti decora cartile cu desenele mele (si eu… Sic!), carti deja decorate cu frumoasele-ti versuri! Cum ma împac cu gândul ca am colaborat din începuturi la cartile tale? Pentru mine a fost si-a ramas o cinste deosebita de a–ti sta aproape, la câtiva centimetrii de adâncile tale versuri, în plachetele pe care le-ai editat si care ti-au consolidat un nume rasunator în poezia moderna.

[pullquote]

Bianca Marcovici a debutat în poezie în anul 1981, sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenta Postala” a poetului Emil Brumaru (…) activa în Cenaclul „Junimea” din Iasi între anii 1981-1991 (…). Bianca Marcovici este din 1990 membra a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iasi, precum si membra a „Asociatiilor Scriitorilor Israelieni de Limba Româna” din anul 1999. Din anul 1991 a devenit si membra a Societatii „Junimea” din orasul natal Iasi. A facut parte din delegatia scriitorilor israelieni de limba româna la „Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanta, de doua ori, în anii 1996 si 1999. (cu care ocazie a participat la emisiuni la televiziune ?i lansari de carte în cadrul colocviului). Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania si reviste on line pe internet. (…) Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraica în antologii comune cu al?i autori, de catre Andreei Fischof, de asemenea i-a aparut o placheta de versuri în limba engleza, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol , în limba germana în traducerea lui Radu Barbulescu, iar în limba franceza în cea a lui Georges Astalos si Nicole Pottier. A publicat nenumarate volume de poezie si proza.

[/pullquote]

Bianca MARCOVICI: Dar cititorul ar trebui sa mai stie si cu ce te ocupi la serviciu!

Eduard MATTES: N-as vrea ca cititorul acestor rânduri sa creada ca sunt un plictisit si-un plafonat în ceea ce priveste activitatea mea la serviciu, dar… adevarul nu este prea departe de cele relatate mai sus! Îmi desfasor activitatea într-un mediu dominat de inginerie si exactitate, în care munca de arhitect este privita ca ceva desuet! Mereu mi se spune, mai în gluma, mai în serios, când vreau sa mai ies putin din unghiurile drepte, ca oricum nimeni nu va observa „creatia” mea! Si-atunci ma surprind întrebându-ma unde s-au ascuns toate visurile mele? Îmi amintesc anii studentiei si ceea ce visam noptile: visam ca proiectul meu s-a materializat, ca este real si ca ma plimb prin tridimensionalul imaginar devenit peste noapte, realitate! Priveam în toate directiile si corectam proiectul acolo unde era nevoie, totul în tridimensional! Ma trezeam a doua zi si ma repezeam la planseta unde materializam visul în linii, culori si unghiuri. Si-atunci, eram multumit! Azi, fac ce mi se cere, dar am grija sa ma privesc în fiecare dimineata în oglinda si sa ma investighez cu atentie daca nu a început capul meu sa semene cu un cub…! Atâta timp cât capul îsi pastreaza forma pe care o stiu, plec linistit la serviciu si ma îmbrac cu culoarea locului pentru a iesi cât mai putin în evidenta!!! Noroc ca am capatat a-colo si o alta atributiune, si anume aceea de-a organiza expozitii de-ale colegilor de lucru care, ca si mine, evadeaza uneori în arta!

Dar cum te lauzi tu cu ceea ce faci la serviciu?

Bianca MARCOVICI: Cred ca simpla enumerare a lucrurilor pe care la fac în meseria mea, cum ar fi „Statii de înalta tensiune”, partea de constructie, ar sugera clar ca nu poate fi acesta izvorul meu poetic. Cred ca situatia internationala, razboiul, dragostea, explozia internetului („Impactul Virtualului”- titlu unei carti lansata la I. C. Român din Tel Aviv), muzica, domeniul în care am activat ca violonista 17 ani, pot fi clarificate ca subiectele mele forte din proza si poezia mea, cea memorialistica. Ma consider o poeta modesta care a încercat sa pastreze legaturile cu literatura din România, cu toate ca multi dintre israelienii de origine româna considera lucrul asta ca o pierdere de timp.

[pullquote]

Absolvent al prestigiosului Institut de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, ceea ce nu l-a împiedicat sa deseneze portrete, sa sculpteze în lemn, sa picteze în ulei… Si totusi, pe cartea sa de vizita ca profesionist al artelor vizuale relevanta este calitatea de caricaturist. Poate si pentru ca, în acest domeniu, a avut cele mai mari satisfactii personale. (…) Eduard Mattes se înscrie cu succes pe linia predecesorilor. Membru al Asociatiei caricaturistilor din Israel si al Asociatiei internationale a caricaturistilor, al Uniunii artistilor plastici, a participat la expozitii în Egipt, Portugalia, Italia, Spania, Olanda, Japonia, România… (dr.Dorel Schor)

[/pullquote]

Eduard MATTES: Dar cum e privita literatura israeliana în limba româna, peste hotare?

Bianca MARCOVICI: Descopar ca suntem înca competitivi, suntem „o mostenire lirica puternica”, asa cum se vede clar în presa româneasca din Israel si în cea din România. Unii dintre noi au reusit sa fie publicati în România, cartile noastre au fost recenzate în revistele literare din România si din Israel. Au loc întruniri literare la Ierusalim, Tel Aviv si Haifa cu schimburi literare aproape lunar. Cu toate astea suntem (unii dintre noi!) ignorati când e vorba de ce am vazut si auzit la stirile culturale de la TVR CULTURAL legate de „Salonul de carte” de la Bucuresti care se desfasoara zilele acestea. Ungaria e invitata ca membra de onoare anul acesta, Spania a fost invitata anul trecut. Mie personal nu mi s-a cerut colaborarea. Nici nu mai am pretentia sa fiu invitata. Poate ar trebui sa ma reculeg. Viitorul nostru literar sta în limba ebraica. Lucrul asta l-am simtit în cartea mea de poezie „Espresso dublu la Ierusalim”, carte bilingva, ebraico-româna, carte receptata deja în presa israeliana.

Dar cum te lauzi tu cu expozitiile?

Eduard MATTES: Da, cu expozitiile mele ma laud într-adevar! Am câteva în fiecare an, sunt unul din candidatii la „Premiul Ianculovici” pe care doresc din tot sufletul sa-l merit si sa-l primesc iar anul acesta urmeaza sa expun fotografie la Bucuresti, în galeria artistului fotograf român Gabriel Boholt din incinta cinematografului “Patria”. De asemeni, dupa succesul pe care l-am avut anul trecut cu creearea cupei comemorative pentru „Memorialul Iosif Mattes” la box de la Iasi, anul acesta vreau sa proiectez iarasi o cupa sau o placheta pentru acest eveniment dedicat memoriei scumpului meu tata, fost antrenor emerit, decedat în anul 2000.

Bianca MARCOVICI: Acestea fiind spuse, ma bucur ca am gasit timpul necesar sa mai sporovaim putin si despre noi, în aceste vremuri tensionate si sumbre, mai ales ca ne stim de-o viata iar anii ne poarta pe-ale lor valuri învolburate si nu ne dam seama de fuga lor!

Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

Haifa, Israel

iunie 2011

————————————————

Bianca MARCOVICI, nascuta Grimberg, la 22 iunie 1952, Iasi. Poeta israeliana de limba româna, violonista si inginera de profesie. A absolvit „Universitatea populara” de 5 ani si Liceul de muzica „Octav Bancila“, din Iasi, sectia vioara. De asemenea ea este absolventa a „Facultatii de Constructii Civile si Industriale” a Institutului Politehnic din Iasi (1976). În 1991 a emigrat în Israel împreuna cu toata familia. În perioada 1984-1987 a fost membra a Orchestrei Comunitatilor evreiesti din Bucuresti si Iasi, efectuând turnee în Israel, Elve?ia si Statele Unite ale Americii. Intre 1990 – 1991 a lucrat timp de un an ca redactor pentru carti tehnice la Editura „Omnia” din Iasi. În acceasi perioada a fost vicepresedinta Asociatiei de prietenie România-Israel-filiala Iasi, alaturi de violonistul Bujor Prelipceanu, care îndeplinea func?ia de pre?edinte. Lucreaza în prezent ca inginera la “Societatea de Electricitate” din Haifa, în Israel.

Activitatea literara

Bianca Marcovici a debutat în poezie în anul 1981, sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenta Postala” a poetului Emil Brumaru, în Revista “Cronica”, Iasi, 1981 si în acelasi an în Revista „Convorbiri literare”. Ea a fost activa în Cenaclul „Junimea” din Iasi între anii 1981-1991, de asemenea a participat la începutul activitatii ei literare la Cenaclul: „În numele poetului” condus de poetul Cezar Ivanescu (un grupaj de poezii i-a aparut atunci în revista „Luceafarul”). Bianca Marcovici este din 1990 membra a Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iasi, precum si membra a „Asociatiilor Scriitorilor Israelieni de Limba Româna” din anul 199. Din anul 1991 a devenit ?i membra a Societa?ii „Junimea” din orasul natal Iasi. A facut parte din delega?ia scriitorilor israelieni de limba româna la „Întâlnirile scriitorilor de pretutindeni” de la Neptun, Constanta, de doua ori, în anii 1996 si 1999. (cu care ocazie a participat la emisiuni la televiziune si lansari de carte în cadrul colocviului). Poeta a colaborat la reviste literare din România, Israel, Germania si reviste on line pe internet. În anul 2001 a fost aleasa în Conducerea Asocia?iei scriitorilor israelieni de limba româna, dar a fost nevoita sa se retraga dupa 8 luni din motive personale. Poeme ale ei au fost traduse în limba ebraica în antologii comune cu al?i autori, de catre Andrei Fischof, de asemenea i-a aparut o placheta de versuri în limba engleza, „18 poeme”, în traducerea Luizei Carol , în limba germana în traducerea lui Radu Barbulescu, iar în limba franceza în cea a lui Georges Astalos si Nicole Pottier. A publicat nenumarate volume de poezie si proza.

***

Eduard MATTES, arhitect, grafician, caricaturist, sculptor. Nascut în România, stabilit în Israel; Fiul renumitului antrenor de box Iosif Mattes din Iasi.

Iata cum ni-l descrie criticul de arta dr. Dorel Schor: „… Absolvent al prestigiosului Institut de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, ceea ce nu l-a împiedicat sa deseneze portrete, sa sculpteze în lemn, sa picteze în ulei… Si totusi, pe cartea sa de vizita ca profesionist al artelor vizuale relevanta este calitatea de caricaturist. Poate si pentru ca, în acest domeniu, a avut cele mai mari satisfactii personale. (…) Eduard Mattes se înscrie cu succes pe linia predecesorilor. Membru al Asociatiei caricaturistilor din Israel si al Asociatiei internationale a caricaturistilor, al Uniunii artistilor plastici, a participat la expozitii în Egipt, Portugalia, Italia, Spania, Olanda, Japonia, România… În Israel, printre altele, a initiat si organizat prima expozitie româneasca de grup, precum si, în relatie de parteneriat, prima expozitie de caricatura israeliana în România…”

———————————————————-

by Liana SAXONE-HORODI

A devenit o traditie ca, în fiecare an, în decembrie, spre sfârsitul anului, la Haifa, în orasul de jos, în Wadi Nisnas, are loc „Sarbatoarea sarbatorilor”. Pe acoperisurile caselor de cultura apare semnul celor trei religii monoteiste: mozaica, crestina si mahomedana. Hanuca, Craciunul si Ramadanul se întâlnesc sub semnul luminii si al sperantei.

Prea mult timp nu a trecut de când strabateam strazile pline de oameni, de tarabe bogate în suveniruri sau cu bucate specifice: sahlav, humus-boabe, burgul, care raspândesc si un miros placut de mirodenii orientale. În fata dughenii „Falafel la batrânul” era coada, la fel ca în fiecare an, dar efortul de a astepta cu rabdare, merita.

Emotiile si bucuriile te copleseau si, parca intensitatea lor era mai puternica ca niciodata, pentru ca intram în anul 2010. A trecut deja un deceniu din noul mileniu. Wadi Nisnas a revenit si el în pictura mea, cu o luminozitate si o verva deosebita. Pentru mine personal, venea sa reîntregeasca gama de lucrari pe care le-am prezentat la expozitia din 1995, autenticitatea picturilor noi prezentate la expozitia jubiliara de la Palatul Culturii din Nesher, magnetizând din nou publicul vizitator.

Dar, de ce mi-am adus aminte de toate acestea când noi ne aflam astazi la mijlocul lunii februarie si imaginile sarbatorilor de iarna au început sa se estompeze deja demult?

Pentru ca simbolul LUMINII si SPERANTEI au adus o MINUNE în viata mea si concluziile la care am ajuns pot aduce MINUNEA în viata oamenilor.

Când am sosit pe lume, la 11 septembrie 1940, era exact la cinci zile dupa instaurarea regimului legionar în România, când tatal meu, Valentin Saxone, reputat avocat, împatimit de profesiunea sa, a fost exclus din Baroul Avocatilor. „Ti-am lipsit ca o gaura în cap!” – îi spuneam de câte ori auzeam povestea si raspunsul era întotdeauna acelasi: „Mi-ai venit ca o raza de bucurie si speranta!”. Nu-s sigura ca acesta-i tot adevarul dar, un lucru este sigur ca, toata viata am cautat sa aduc bucurie si lumina celor din jur. Câteodata am reusit, câteodata nu, oameni suntem! Dar, de încercat…am încercat. „Mai bine încerci si gresesti, decât sa nu încerci deloc”- am citit zilele acestea într-o carte.

Greselile întradevar se platesc? Poate ca da, poate ca nu, dar necazurile m-au napadit ca „o furtuna într-o zi senina”. O inima slabita, pe care s-a încercat de doua ori sa fie cât de cât reparata pe baza de „centur” (angeoplastie), dar pâna la urma fara rezultat. De ce „sugrumarile” pe arterele coronare nu puteau sa fie, ca la majoritatea oamenilor, pe linie dreapta, cu sanse de a fi rezolvate cu balon si stent, în timp ce la mine erau la bifurcatia arterelor? De ce trebuia sa ajung la solutia cea mai grea, dar probabil si cea mai eficace, operatie de by-pass? „Operatie” suna verdictul si biciuia îngrozitor. Mi-am anuntat prietenii „din Metula la Eilat” cât si pe cei raspânditi în lume, am lamurit „micile si inerentele divergente” cu cei din jur, ca sa fiu cu inima împacata si am început sa actionez. Am actionat cu „viteza sunetului” încât în ziua în care se împlinea o luna de la „centur” se împlineau si doua saptamâni de la „operatia de by-pass”, iar eu ma gaseam, împreuna cu sotul meu, la un „hotel de reabilitare” din cadrul Centrului Medical Tel-Hashomer (lânga Tel-Aviv), unde am primit o îngrijire deosebita.

Fiii mei au „declarat”: „Daca mama nu ar fi mers cu „capul în zid” si, ar fi apucat sa afle ce înseamna Operatie pe Cord, precis ca nu s-ar fi „aventurat” si…ramâneam orfani”. Viteza hotarârii mele a constituit realmente un element decisiv dar, la aceasta s-au adaugat încurajarile din toate directiile, fara granite religioase, ca în „Sarbatoarea sarbatorilor” din luna decembrie, la noi la Haifa. Religiile nu mai aveau granite, pentru mine s-au rugat peste tot. În biserici, asa cum îmi scria Oana Pellea, din Bucuresti: „am vorbit cu preotul meu si va pune <o pila>: nu va fi o zi mare, va fi o zi binecuvantata si prima ta zi sanatoasa TUN!” În sinagogi, asa cum m-a asigurat rabbi Shlomo Sorin Rosen din Bucuresti ca va face un „misheberah” la Sinagoga Mare, unde au fost epitropi bunicul si tatal meu, iar aici, la Tel Aviv, Baruh Tercatin, a facut acelasi lucru, scriindu-mi: „Îti urez din inima REFUA SHELEMA, sa treci usor operatia si sa-ti aduci aminte ca ai inca de realizat mult pe aceste meleaguri. Capul sus si cu speranta ca totul va trece cu usurinta; DUMNEZEU VA FI CU TINE”.

Peste tot în lume, prietenii s-au rugat pentru sanatatea mea, fiecare în felul lui. Când i-am spus cu umor coaforului meu, arab-crestin: „Toni, numai moscheele nu au participat la acest cor de rugaciuni!”, el m-a întrebat: „Vrei?”. Era prea mult! Ce stiu eu despre religia mahomedana? Stiu astazi, însa precis, ca Dumnezeu este peste tot.

„Yahooooo! Atunci se bucura si australienii, mi-a scris într-un proaspat e-mail cunoscutul publicist George Roca, sa avem prieteni sanatosi si pe curând si veseli, si scriitori, si pictori si taclalisti! Shalom, shalom!”. Sa dea Dumnezeu!

Revenita acasa, iata raspunsul meu adresat tuturor: „Acum am <aterizat> pe computer ca sa pun pe hârtie un articol început în gând în <vilegiatura medicala>, un articol legat de DUMNEZEUL UNIVERSAL, la care s-au rugat toti prietenii mei. Pentru mine personal este o ODA de MULTUMIRE pentru Doamne-Doamne (cum îl numeste Oana Pellea), pentru cititori va fi un apel puternic de a ne întoarce la credinta, credinta fara granite, pentru ca numai asa vom gasi o limba comuna ca sa ne întelegem”.

Stau în fotoliul din fata computerului si-mi trec prin fata zecile de mesaje pe care le-am primit si nu stiu ce sa cred, oare despre mine-i vorba? Redau unul singur dintre mesaje, cel al ambasadorului Radu Homescu si al sotiei sale Geta: „Draga Liana. Tu care esti cea mai optimista persoana pe care am întâlnit-o în viata mea, n-ai voie sa intri în panica. Medicul care te va opera va reusi sa te readuca la normalitate în cel mai scurt timp dupa operatie. Fii barbata, nu te teme, tu nu te temi de nimic, tu esti cea mai curajoasa fiinta de pe Terra, tu vei fii din nou cea mai mare optimista fiinta din lume. N-ai voie altfel. Noi cei care suntem prietenii tai, inclusiv atâtia altii care te cunosc, suntem alaturi de tine, iar gândurile noastre sincere te vor cali atât de tare, ca vei depasi momentul asta repede si cu bine. Operatia va fi simpla, iar tu vei relua actiunile tale neastâmparate, dar culturale, în cel mai scurt timp. Abia astept un articol semnat de tine despre PRIETENIE ca dar pentru oamenii buni ca tine. Succes mare la spital si sa ne suni sa ne zici cum fu. Îti tinem pumnii strânsi ! Adonai va fi cu tine!!!”

Sper sa nu va deceptionez. Renumitul chirurg, profesorul Dan Aravot, personalul spitalului Elisha din Haifa si a hotelului de reabilitare de la Tel Hashomer, precum si sotul si cei doi fii ai mei, si-au facut datoria cu prisosinta. Acum a venit rândul meu.

Articolul acesta, de reîntoarcere, care „mi s-a învârtit mult în cap”, vreau sa fie un îndemn la Prietenie, Credinta, Speranta. Probabil ca-mi va lua mult timp ca sa ma recunosc ca, eu sunt aceea în care v-ati pus atâtea sperante. Stiu ca sunt asteptata de prieteni buni si cu ajutorul lor sper sa depasesc momentele grele ale acestei reveniri la viata.