TEATRUL NOTTARA – München-Stuttgart-Frankfurt

TEATRUL NOTTARA BUCURESTI

PREZINTA

 

În Piata Vladimir

cu

 

Emil Hossu si Luminita Gheorghiu

 

comunicat de Florin Zaheu

 

“…când crezi ca nu mai însemni nimic pe lume, ca ti se ia totul, fara sa primesti ceva în schimb,

ca marginea vietii tale e o prapastie si singura libertate pe care o mai ai – e sa te arunci în gol,

gândeste-te ca cea mai eleganta solutie ar fi totusi …sa începi, pur si simplu, o viata noua…”

Spectacolul „În Piata Vladimir” pus în scena de Teatrul Nottara din Bucuresti, în regia lui Petru Hadârca,

e genul acela de poveste care contine toate ingredientele necesare pentru a stoarce emotii din public.

Doze potrivite de lacrimi si râs, asadar, simplitate, si doi actori care stiu bine sa tina în frâu si râsul, si plânsul.

În Piata Vladimir se întâlnesc dupa 40 de ani, doi fosti colegi de scoala. Amândoi coplesiti de saracie si de nefericire,

îi apropie totusi amintirile unui anotimp mult mai generos, prima dragoste, valorile umane în care mai cred…

El e un „fost” mare actor, iar ea o fosta colega de-a lui de scoala, în adolescenta putin îndragostita de el.

 

Îsi istorisesc micile drame care le-au traversat vietile si hotarasc pe nesimtite sa-si uneasca…. nefericirile.

Se casatoresc…!?, încercând sa ia totul de la început…!?,

consumând ultima iluzie si ultima sansa de a da sens unor destine blocate la capat de linie..!?

Traita la Moscova, Bucuresti sau oriunde în Europa, drama cuplului se dovedeste ca ar putea fi identica.

Acolo si aici”, aceeasi criza economica, financiara, morala, de generatie, de vârsta –

…vârsta unei (alte) generatii de sacrificiu.

Regizorul si actorii reusesc sa construiasca pe scena, într-un laborator virtual, imaginea unor vieti alienate

într-o lume decadenta, vulgara si cruda, un spectacol universal valabil,

în care omul contemporan se regaseste în multe dintre întrebarile sale fara raspuns.

Discursul actorilor este impecabil si cine a vazut-o pe Luminita Gheorghiu în urma cu câtiva ani în rolul deja celebru din filmul

Moartea domnului Lazarescu” – o va redescoperi la fel în spectacolul teatrului Nottara.

O delicatete amestecata cu un firesc cotidian, umor, tristete si adevar în fiecare gest.

Emil Hossu joaca si el aceeasi carte a adevarului si a firescului, jonglând cu patetismul si redescoperind în mijlocul tristetilor

si al neputintelor spre care l-a dus viata, placerea de a flirta si de a iubi.

Doi oameni striviti de propriile destine, transformati în fiinte aproape asexuate de viata si de societate si care se redescopera barbat si femeie.

Redescopera placerea de a darui si de a visa împreuna.

E o placere – acea placere de nereprimat cu care vizionezi, iar si iar filmul „Gara pentru doi”, cu care asculti valsul lui Sostakovici,

pe care de altfel se si înfiripa primul – dar se si destrama ultimul lor sarut.

e o placere, asadar, sa vezi în scena doi mari actori, fara masti, aproape fara regie, într-un spectacol de teatru construit, evident, din destinele publicului.

Un spectacol compact, cu o scenografie sugestiva, bun de jucat, la nevoie, spune regizorul, si pe aripa unui avion.

 

Va asteptam,… dupa cum urmeaza:

 

München – Vineri 20 Mai, ora 19.30,

Gasteig (Blak-Box) – Rosenheimer Straße 5, 81667 München

http://www.gasteig.de

 

Intrarea: 20€

Stuttgart – Sambata 21 Mai – ora 18:00

 

Stuttgart, Turn- und Versammlungshalle Stuttgart-Ost – Schönbühlstraße 90, 70188 Stuttgart

 

http://www.forum-gerrum-stuttgart.de

Intrarea: 20€ / 15€

Frankfurt am Main – Duminica, 22 Mai, ora 19.00,

Internationales Theater, Hanauer Landstr. 7 (Zoopassage), 60314 Frankfurt am Main

http://www.gasteig.de

Intrarea: 24€ / 20€

Florin Zaheu


 

MESAJUL DE ÎNCEPUT DE AN AL FORUMULUI GERMAN-ROMÂN

Dragi membri, prieteni, colegi, sustinatori, simpatizanti si suporteri, dragi cititoare si cititori, stimat public al Forumului German-Roman Stuttgart

Va spunem si noi bine v-am gasit in noul an si va multumim tuturor celor care ne-au adresat mesaje si felicitari pentru activitatea din 2009 si de sustinere (chiar si numai cu prezenta), pentru urmatorele noastre activitati din 2010.
Principlele activitati in 2010 sunt ca de obicei activitatile noastre permanente:

  • Emisiunile radio „Vocea comunitatii romanesti Stuttgart“- redactia radio va sarbatorii anul acesta 5 ani de la infiintare
  • Biblioteca romaneasca
  • Pagina de internet cu informatii cotidiene din Stuttgart – daca nu importante atunci pretioase
  • Romanian career centre/Romanian Career Day 2010
  • Ansamblul folcloric
  • Spectacolele de teatru (urmatorul este sambata 27 februarie – TEATRUL George Ciprian prezinta comedia  “Blocati in Dormitor”)
  • Excursiile la munte (5, 6, si 7 februarie, 17,18,19 iunie si 5, 6, si 7 noiembrie). Referitor la excursii vom incerca anul acesta sa iesim din spatiul Baden – Württemberg,  eventual la Berlin sau Ruhrgebiet/ “Metropole Ruhr Kulturhauptstadt Europas 2010“

Participarea la importante manifestarile interculturale din Stuttgart, cum ar fi:

  • Sommerfestival der Kulturen 13-18 iulie 2010
  • Tag der Kuturen 7 noiembrie 2010
  • Masa rotunda din cadrul evenimentelor „Brunch Global“ (urmatorul este in martie), si speram noi si multe altele.

Desigur ca si manifestarile realizate in colaborare cu partenerii nostri sau doar recomandate de noi cum ar fi:
Carnaval 2010

Balul celor originari din Romania 2010

Revelionul 2011
…dar si altelle despre care in acest moment nu cunoastem date exacte sau se vor cristaliza in decursul anului, – le vom mediatiza desigur, toate la timpul lor.
Ne-am bucura mult sa va regasim si in anul 2010 ca membru, prieten, coleg, sustinator, simpatizant, suporter, cititor sau in randurile publicului nostru.

Informatii detaliate gasiti pe pagina noastra web

www.forum-gerrum-stuttgart.de

la noua rubrica a programului pe anul in curs.

Pagina se prezinta si ea intr-o noua formula si intr-o permanenta restructurare, dar doar spre binele dvs.

Al dumneavoastra,

Florin ZAHEU
Vorsitzender/ Presedinte
Deutsch-Rumänisches Forum Stuttgart e.V.
(Forumul German-Roman Stuttgart )
http://www.forum-gerrum-stuttgart.de