Florian Pitis – Revista ARMONIA

Al Florin TENE

Cartea de eseuri, comentarii si interviuri, intitulata sugestiv „Românas la San Francisco”“, aparuta la editura ANAMAROL, Bucuresti, 2011, semnata de Viorel Vintila, proaspat membru al Ligii Scriitorilor, ne reveleaza un scriitor dotat cu simtul observatiei, al ironiei, autoironiei fine si dornic de cunoastere.

Înca din „Cuvânt înainte” autorul ne introduce în tainele sale privind activitatea sa jurnalistica, în modul de a fi patruns în lumea revistelor virtuale cu ajutorul generosului scriitor George Roca, de asemenea, membru al Ligii Scriitorilor Români.

Cartea structurata în capitolele: „De prin State…adunate”, „Interviuri”, „Diana si tati”, „Atitudini” si „Gânduri, opinii, reflectii” se constituie într-un corpus unitar compus dintr-un evantai de secvente ce oglindesc atât opiniile autorului fata de unele evenimente, întâmplari, dar si discutii cu anumite personalitati artistice cuprinse în interviuri ce scot în evidenta plastic si sugestiv personalitatea celui abordat. Remarcam opiniile pertinente, chiar obiective, despre etimologia unor cuvinte, si la obiect fata de unele caractere, obiceiuri de la noi, dar si din State.

Cartea contureaza modele si întâmplari, inclusiv raportul autorului cu lumea cu care a tangentiat, – afirma solutii, implicându-si cititorul într-un act de lectura instructiv si informativ. Miezul acestui volum fiind receptarea societatii omenesti, cu întregul evantai de reverberatii asupra lumii cu mentalitatile, obiceiurile si evenimentele ei. Autorul are suficienta înzestrare pentru speculatia si analiza unor termene si comportamente, cum ar fi: fita si mai ales când explica semnificatia cocalarului ce a devenit un modus vivendi si la care „destul de multi aspira”.

Interesant si bine documentat este în foiletonul despre originea tiganilor, exemplificând cu ceea ce spunea John Samson care „gaseste originea triburilor rome în nord-vestul Indiei determinând dupa cercetarea idiomului ca stramosi apropiati ai limbii romani (tiganeasca) limbile singhaleza, marathi, sindhi, Punjabi, dardica si pahari de vest (dialecte hinduse vorbite de bastinasi)”.

Revenind la primul capitol al carti pot spune ca autorul este un prozator înzestrat, având calitatile unuia care practica cu talent schita literara, aici intrând întâmplarile povestite cu o fina ironie de la hotel sau mall. Chiar si atunci când critica, Viorel Vintila este un melancolic, fiinta lui fiind o himera îmbracata în zale, un duh ironic care mânuieste din umbra condeiul bine ascutit.

Amintirile povestite fetitei sale Diana, sunt de un romantism rascolitor, având capacitatea de a prinde în fraze cursive miscarea interioara a întâmplarilor, dinamica eului copilului de atunci, perspectiva imaginarului, universul sensibil al copilariei. Practic textele pun în oglinda copilaria lui Tati si al Dianei.

Chiar interviurile cu artisti renumiti cum ar fi Florian Pitis, Gheorghe Ghiorghiu, Gabriel Dorobantu, Mihai Constantinescu, fetele de la Bambi ( Raluca si Denisa), Trupa Autentic, Ileana Sipoteanu, cântareata si sotia compozitorului Dumitru Lupu sunt, practic, secvente ale unei istorii ale Artelor Românesti din diaspora.

Capitolul intitulat „Gânduri, opinii, reflectii” cuprinde si disertatii ce vibreaza pe un diapazon al cunoasterii, facând aluzie la personalitatile Fanus Neagu, Adrian Paunescu si Dobrin vis-à-vis de presa din România, inclusiv analize si investigatii despre Facebook, noul drog virtual, noua limba româna-englezeasca-mesengerista, criza, perlele de la bac, Vali si Dragobete, superstitii, obiceiuri, toate formând un întreg al opiniilor unui talent genuin dublat de un observator vigil.

Cartea lui Viorel Vintila îmi aduce aminte de a ce scris Nietzsche în „Nasterea tragediei”: „Astfel, acest abis de uitare desparte lumea realitatii cotidiene de cea dionisiaca. Îndata ce acea realitate cotidiana reapare în constiinta, ea provoaca dezgust: rolul acestor stari sufletesti este un sentiment ascetic care neaga vointa Sub acest unghi, omul dionisiac prezinta oarecare asemanare cu Hamlet: amândoi au aruncat odata o privire cuprinzatoare în esenta lucrurilor; au ajuns la cunoastere si le este scârba de actiune; caci actiunea lor nu poate schimba întru nimic esenta vesnica a lucrurilor; li se pare ridicol sau uimitor sa li se ceara ca lumea, care a iesit din tâtâni, sa fie pusa la locul ei. Cunoasterea ucide actiunea”. La care adaug aprecierea ca… vad în Viorel Vintila un viitor prozator de succes.

Al Florin TENE

Cluj-Napoca

15 august 2011

Viorel VINTILA

Azi, 20 iulie, poetul Adrian Paunescu ar fi împlinit 68 de ani. S-a nascut în Basarabia, la Balti, în anul 1943. Adrian Paunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 si fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani, dar si ca organizator al acestui fenomen de masa, de proportii epice din anii ’70-’80 – Cenaclul Flacara.

Adrian Paunescu este creditat, printre altele, cu sintagmele „generatie în blugi” si „muzica tânara”, pentru a-îi desemna pe tinerii care dadeau buluc pe stadioanele tarii în perioada 1973-1985, cât a durat Cenaclul Flacara.

Eu, unul, ca participant activ la acele manifestatii epice de pe stadioane, nu am fost un fan al omului Adrian Paunescu care, daca e sa fim corecti si sinceri pâna la capat, a fost un sicofant al epocii Ceausescu, fiind recunoscut pentru osanalele si odele pe care i le cânta „marelui cârmaci”. Este însa de apreciat pozitia sa fata de perioada comunista, fiind unul dintre putinii care nu a renegat complet ideologia socialista. Macar, omul a fost vertical pâna la capat si asta pot aprecia… dar nu înseamna ca sunt de acord cu pozitia sa ideologica.

Pentru mine ramâne de referinta fenomenul „Cenaclul Flacara”, fenomen care a lasat o amprenta virtuala în timp si spatiu pentru multi din generatia mea. În rândurile urmatoare voi încerca o scurta sinopsa a fenomenului creat de Paunescu-Cenaclul Flacara.

Pentru cei mai tineri, care pe atunci poate nici nu erau nascuti, dar si pentru cei trecuti de 35 de ani, care sunt sigur ca au fost participanti activi la aceste fenomene de masa, am sa fac o scurta radiografie a ceea ce a fost Cenaclul Flacara în acele vremuri.

Odiseea Cenaclului Flacara a început în 1973 si s-a sfârsit în anul 1985, perioada în care au avut loc 1.615 spectacole de muzica si poezie. Cenaclul Flacara a fost un fenomen cultural si social de proportii epice la care au participat milioane de românasi care dadeau buzna pe stadioane sau se adunau în sali de spectacol precum sardelele, pentru a savura si respira un moment de libertate – care la acea vreme era muzica folk- dar si sa se defuleze emotional de frustrarile si interdictiile acelor vremuri. Ne calcam pur si simplu pe picioare si cântam si urlam ca niste posedati la auzul unor piese ca „Si totusi exista iubirea”, „Pustoaica”, „Doar o cana cu vin” sau „Caciula”, ca sa enumar doar câteva care îmi vin acum în minte. Era o atmosfera efervescenta, pur si simplu scria pe tine fericire, te bucurai ca un copil mic si participai activ agitându-te din mâini si din picioare sau aprinzând lumânari… dansai pe ritmurile melodiilor care te patrundeau pâna-n maduva oaselor si care te faceau sa uiti de mizeriile acelor vremuri. În acele timpuri aceste evenimente erau o rara-avis si reprezentau ceva unic pentru românasul tinut în întuneric de regimul dictatorial de atunci.

Aceste manifestari erau organizate la initiativa UTC-ului de atunci sub obladuirea poetului Adrian Paunescu, care a compus multe din piesele de succes de atunci, a faurit destine si a lansat vedete de renume ca: Mircea Vintila, Doru Stanculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanitchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittis, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Vasile Seicaru, Stefan Hrusca si înca multi altii.

Totul s-a terminat brusc în anul 1985, când pe stadionul din Ploiesti, în urma unei busculade care s-a soldat cu noua morti, s-a luat decizia de a nu se mai organiza astfel de spectacole. Dupa 12 ani de descatusare emotionala si sute de spectacole, Cenaclul Flacara, care atinesese cote alarmante de popularitate, precum si persoana poetului Adrian Paunescu, care avea la picioare si la propriu si la figurat milioane de români, devenisera o amenintare la securitatea nationala a lui Ceausescu, astfel încât acest incident a pus capac Cenaclului Flacara.

S-a încercat o revigorare a Cenaclului Flacara în august 2010 la festivitatea „Zilele Orasului Navodari”, când Paunescu sustinut de unii membrii ai Cenaclului, au facut primii pasi spre reaprinderea acestei flacari a Cenaclului Flacara care apusese acum peste 25 de ani.

Paunescu nu mai exista, Cenaclul Flacara însa traieste din amintiri si multe din piesele de succes din acele vremuri se mai cânta de vreo 6 ani cu ocazia festivalului „Folk You” care reuneste artisti din vechea garda, dar si nume noi care, din fericire, continua sa duca mai departe stindardul muzicii folk. Eu, unul, nu sunt chiar un big fan al muzicii folk, dar ascult cu placere anumite piese care mi-au ramas întiparite pe cerebel, din perioada de aur a Cenaclului Flacara. Pacat însa ca românasul din ziua de azi are urechea muzicala înclinata mai mult spre manele „salamesti”, „gutesti” sau „copil-minunesti” si ignora muzica folk sau muzica usoara cu adevarat româneasca. Dar vorba „dacului”… „de gustibus non disputandum”! Yahoo!!!

Adrian Paunescu s-a reîntâlnit, anul trecut când a trecut în nefiinta, în ceruri cu multi dintre cei carora le-a schimbat viata, printre care, Tatiana Stepa, Gil Ionita, Gil Dobrica, Ion Hagiu, Ovidiu Haidu, Florian Pittis (împreuna cu care eu am avut placerea sa comentez la TV un superbowl de fotbal american), Anda Calugareanu, Doina si Ion Aldea Teodorovici… care prin plecarea lor au lasat mult regret în sufletele noastre! Putem zice cu tristete ca se reface în ceruri Cenaclul Flacara! Acolo ei însa sunt nemuritori. Din pacate ne îngropam adevaratii artisti si îi înlocuim cu saltimbanci si „vedete” de carton. Apa trece, pietrele ramân… Cenaclul Flacara nu mai este, dar spiritul ramâne si muzica folk continua sa existe si sa atraga noi fani. Adrian Paunescu va ramâne un nume de referinta în poezia româneasca si numele sau va fi ascociat forever cu ceea ce a fost – Cenaclul Flacara!

România

20 iulie 2011