Ferice de cei blânzi – Revista ARMONIA

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

23 februarie 2012

.

CINE VA MOSTENI PAMÂNTUL?

Cui va apartine Secolul XXI? Dar XXII? Cum va arata umanitatea in 100 sau 200 de ani? E repetata des fraza unui filozof fracez care afirma, parafrazam, ca Secolul XXI fie ca va apartine lui Dumneze fie ca nu va fi de fel. Punem aceste intrebari inca sub influenta datelor recensamintului 2011 – cui ii apartine viitorul? In alte cuvinte, cine va mosteni pamintul? Un raspuns bine cunoscut acestei intrebari este acela al Mantuitorul insusi, in Matei 5:5 “Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.”

In ultimii ani am dat tot mai des peste comentarii, articole, si carti care tind sa confirme acest lucru. Statisticienii, demografii si cei ce studiaza trendurile viitorului au ajuns la o aceasi concluzie, dar exprimata intr-o formula diferita: cei religiosi vor mosteni pamintul. O carte exceptionala dedicata acestui subiect, excelent documentata si usor de citit, este Shall the Religious Inherit the Earth? Demography and Policitcs in the Twenty-First Century? (“Vor mosteni cei religiosi pamintul? Demografie si politica in Secolul Doua Zeci si Unu”) Publicata in 2010, autorul cartii e Eric Kaufmann, un canadian care si-a devotat o mare parte din viata academica si intelectuala studiind corelatia dintre religie si demografie, religie si natalitate, religie si fertilitate, religie si avort. Cartea lui e fundamentata pe o bibliografie extensiva, studii demografice detaliate, cercetari in domeniul teologiei, rapoarte ONU, studii si investigatii intocmite de Uniunea Europeana, Canada si Statele Unite. Concluzia lui, fundamentata pe acest efort intelectual gargantuan, este, insa, una care nu ar trebui sa surprinda: trendurile demografice contemporane indica ca, spre bine sau spre rau, grupurile religioase, de toate felurile, vor mosteni pamintul. Viitorul demografic le apartine lor.

Secularismul in Deriva

Ipoteza principala a cartii este ca fundamentalistii religiosi deja se afla pe o pista demografica care le va permite sa domine pamintul in cursul generatiilor viitoare. Consecintele acestei revolutii demografice vor fi enorme si se vor manifesta asemenea unui tavalug care trece peste tot ce ii sta in cale. Va reconfigura harta lumii,va cauza disparitia unor tari sau grupuri etnice, va cauza expansiunea altora, va restructura compozitia etnica a unor natiuni. Va schimba valorile si, afirma Kaufmann cu confidenta, va pune capat epocii post-moderne cladita pe secularism. Un razboi silentios si invizibil se manifesta la nivel global – razboiul demografic intre grupurile religioase si secularisti. Liniile de front au fost demarcate si finalul conflictului se va produce in citeva, nu multe, generatii.

Kaufmann afirma ca omenirea se afla intro-o perioada tulburenta a istoriei sale in care liberalismul secular isi pierde traptat vigoarea, dar vitalitatea biologica a grupurilor religioase creste. Liberalismul secularist si-a atins apogeul, iar avortul, imoralitatea sexuala si stilurile de viata alternative ii pericliteaza viitorul si sansele de supravietuire. In acest sens, afirma el, efectul fundamentalismului religios va fi mai mare in occidentul secularist decit in lumea in curs de dezvoltare. Motivul este ca deja suntem martori, chiar azi, a convergentei revolutiei demografice si a fundamentalismului religios.

Deja se poate afirma ca omenirea a initiat o epoca fara precedent in istoria ei – un declin al populatiei la nivel global in loc de crestere. Trendul acesta e mai pronuntat in Europa, dar Asia de Est (in special Corea de Nord si Japonia) imbatrineste mai repede ca oricare regiune a globului. In Europa rata fertilitatii si a natalitatii a scazut considerabil in perioada postbelica si de citeva decenii se afla sub nivelul optim de mentinere a unui nivel demografic stabil. Acest trend se extinde si la nivel global, anticipindu-se ca in 2035, pentru prima data in istoria ei, omenirea, la nivel global, va avea o rata a natalitatii negativa, cind mai multe fiinte umane vor muri decit se vor naste. Incepind cu 2035 declinul demografic se va accentua si va deveni mai acut in decadele care vor urma. Deci, in acest context, intreaba Kaufmann, cine va mosteni pamintul? Cine va beneficia de acest revers demografic si cine va pierde?

Cine va Câstiga si Cine va Pierde?

Vor fi, spune Kaufmann, cistigatori dar multi vor si pierde. Vor pierde cei care astazi se declara fara religie sau credinta, si aceia pentru care instinctul religios a devenit irelevant in directionarea vietii. Acest grup va continua sa descreasca numeric, dar grupurile religioase vor continua sa creasca. In timp, daca acest trend se va mentine, un lucru de care autorul este convins, grupurile areligioase vor dispare ori se vor diminua numeric si isi vor pierde influenta in societate. In contrast, cele religioase se vor extinde si vor domina pamintul.

Kaufmann caracterizeaza fundamentalismul ca un raspuns modern al celor religiosi impotriva secularismului. Demografia si procrearea, adica instinctul “cresteti si inmultiti-va,” sunt armele pe care le folosesc impotriva secularismului. Au cu mult mai multi copii decit secularistii. Asta este regula atit la crestinii fundamentalisti, cit si la musulmani si la evrei. In contrast, grupurile religioase “moderate” au facut un compromis cu secularismul si si-au pierdut vitalitatea biologica. Asta insa nu inseamna ca dintr-o data cei religiosi au decis sa aibe mai multi copii. Nu. Diferenta este ca cei religiosi continua sa faca copii pe cind cei lipsiti de religie au incetat sa mai aibe copii, ori fac doar putini. Peste tot, in Europa, America Latina, Africa si Asia, studiile arata ca de sucesele medicale ale ultimelor secole care au redus mortalitatea infantila au beneficiat in mod special grupurile religioase. In alte cuvinte, trendurile demografice actuale si din viitorul apropiat reflecta declajul crescind intre rata fertilitatii grupurilor religioase si al celor seculare. Cei religiosi se casatoresc mai devreme in viata si au copii mai multi, pe cind cei seculari se casatoresc mai tirziu, ori de loc, si au copii mai putini sau de fel.

Dovezi Multiple

Kaufmann insa, nu doar isi exprima teza, ci si incearca sa o dovedeasca, chiar daca uneori cititorul se asteapta la mai multa evidenta in sprijinul concluziilor lui, ori uneori se simte coplesit de abundenta informatiilor si datelor statistice furnizate in sprijinul concluziilor lui. Si cu toate ca exemplele care Kaufmann le da sunt bazate mai mult pe date statistice din Europa, America Latina si America de Nord, cititorul este inclinat sa accepte teza lui fundamentala. Exemplele sau cazurile de studii (“case studies” cum le numeste el) pe care le da sunt multe si fascinante. Ele contin o analiza aprofundata a unor date nu doar statistice, ci si istorice, geografice, culturale, teologice, informatii interesante, pe care autorul le combina si le analizeaza in context istoric. Citam citeva exemple.

Un exemplu fascinant pentru Kaufmann sunt bapsitstii americani, exemplu pozitiv, pe care ii pune in contrast cu episcopalienii (anglicanii americani), ca exemplu negativ. Acum 50 de ani 17.1% din populatia Americii se declara baptista, un procentaj care, dupa rezultatele recensamintului din 2010, a ramas constant. Abilitatea lor de a-si mentine procentajul e remarcabil, spune Kaufmann, considerind ca in ultimii 50 de ani structura religioasa a imigrantilor in America a fost predominant catolica (de provenienta din Mexico, America Centrala si de Sud), asiatica, si musulmana (Orientul Mijlociu si Africa). In contrast, numarul episcopalilor americani a scazut in aceasi perioada de timp de la 5 milioane la doar 2.5 milioane. Kaufmann atribuie acest rezultat demografiei. Efervescenta religioasa a baptistilor americani e bine cunoscuta, in timp ce declinul simtamintului religios la episcolalieni a scazut vertiginos incepind cu anii 50 ai Secolului XX si continuind inca sa scada.

Exemple fascinante sunt prezentate si din Europa. Luteranii Laestadieni din Finlanda, care astazi numara intre 80.000 si 150.000, sunt o ramura conservatoare a bisericii Luterane. Ei resping avortul si contraceptivele, iar rata natalitatii lor este de 5.47 copii de familie in contrast cu media nationala de 1.45 de copii de familie. Cresterea lor numerica, ca de altfel si al celorlalte grupuri religioase, se datoreaza si endogamiei. Un exemplu similar se reliefeaza si in Olanda unde ramura calvinista a Bisericii Reformate creste demografic in timp ce Biserica Reformata scade. Date fascinante sunt expuse privind modul traditional de viata al calvinistilor olandezi. In ultimele decade demografii si sociologii au inceput sa defineasa o parte geografica compacta a Olandei, “the Bible Belt,” adica “Zona Bibliei” a Olandei, unde locuiesc acesti crestini traditionali. La doar 90 de minute distanta de Amsterdam pe autostrada se afla un grup de orasele ale caror locuitori s-au separat de lumea moderna seculare. Conform statisticilor, 90% dintre ei nu au televizor in casa. Duminica bisericile sunt pline iar autobuzele stau parcate. Nu se lucreaza. O patrime dintre femei poarta costume traditionale, fustele nu se ridica deasupra genunchilor, si imbracamintea tuturor este modesta. Jumatate dintre copiii lor se casatoresc timpuriu si fac copii. Sprijina partidul SGP crestin democrat al Olandei care se impotriveste pacatelor sociale moderne: eutanasie, pornografie, droguri, casatorii homosexuale, prostitutie. SGP obtine la fiecare alegeri in jur de 5% din voturi. Cresterea demografica a acestui grup deja are impact asupra politicii sociale olandeze. Este deja cunoscut ca Olanda a inceput sa faca pasi timizi pentru incetinirea secularizarii fortate si pentru revitalizarea morala a tarii.

Obiectivitate sau Irealism?

Kaufmann cauta sa fie si obiectiv si intreaba: oare in competitia demografica intre grupurile religioase si secularism nu e posibil ca in timp cei religiosi sa abandoneze credinta si sa devina adepti ai secularismului? Raspunsul este afirmativ, dar la scara mica. Studiile demografice indica ca rata de convertire a copiilor celor religiosi la scularism este mica. Valorile si legaturile sociale formate in grupurile religioase cauzeaza o coeziune intre mebrii grupului care face convertirea in exterior dificila si neatractiva. Aici, Kaufmann da exemple specifice si multe. Un exemplu fascinant este grupul Amish din America, descendenti ai anabaptistilor olandezi si germani din secolul XVII. In 1905 erau doar 5.000, locuind intr-un grup compact in Pennsylvania. Astazi sunt 250.000. Din lipsa de loc, au emigrat in vestul american unde continua sa traiasca in grupuri compacte, iar procentajul celor parasesc credinta este foarte mic. Cunoscuti in alte parti si ca Menoniti, coloniile lor se multiplica si se afla astazi peste tot, din preriile canadiene pina in Patagonia argentina. In nordul Mexicului, America Centrala, in chaco Paraguayului, si in preriile Boliviei. Peste tot au destelenit pamint, au transformat pamint nearat in pamint roditor, au plantat livezi, au crescut animale, si in unele tari, cum e Paraguay, detin monopolul produselor agricole. Cu adevart, spune Kaufmann, ei deja mostenesc pamintul.

Un exemplu la fel de fascinant e Israelul, unde copiii evreilor ortodocsi sunt tot mai numerosi, proportional vorbind, in comparatie cu copiii celor mai putini religiosi. In prezent o treime din toti copiii evrei se nasc in familii de evrei ortodocsi, iar in 50 de ani se preconizeaza ca jumatate din toti copiii evrei vor proveni din familii ortodoxe. La fel in Marea Britanie, unde 75% dintre copiii evrei se nasc in familii de evrei conservatori, si se preconizeaza ca in 2050 majoritatea evreilor din Marea Britanie vor fi evrei conservatori.

Fundamentalism si Violenta

Dar violenta atribuita fundamentalistilor religiosi? Propensitatea lor spre violenta, observa Kaufmann, e la fel ca si a secularistilor socialisti sau anarhisti. Secularistii contemporani deja simt pericolul demografic al grupurilor religioase si si-au devizat argumentele si strategiile necasare pentru a le contracara sau anihila influenta. Ei se impotrivesc in speta drepturilor parentale si cauta sa submineze influenta parintilor in viata copiilor lor. Cauta sa-si mentina monopolul asupra educatiei copiilor, interzicind educatia la domiciliu (homeschooling in Suedia si Germania, de exemplu), incearca sa acorde mai multe drepturi copiilor in detrimentul drepturilor parintilor, intensifica in scoli educatia si indoctrinarea sexuala, injecteaza in mintea copiilor si a tinerilor notiunea de drepturi sexuale, cauta sa separe copiii de autoritatea parintilor. Influenteaza mintea copiilor si a tinerilor ca nu au nimic de invatat de la parintii lor demodati. Pericolul principal pentru societatea civila, conchid secularisti, este ca grupurile religioase doresc sa substituie puritanismul ratiunii, libertatii si pluralismului. Ce poate fi mai rau si de nedorit ca asta, zic ei?

In consecinta, afirma Kaufmann, batalia demografica e una intre secularism si credinta. Secularistii sunt convinsi ca, cu toate ca trendurile actuale nu-i favorizeaza, vor supravietui si provocarea demografica. Ideilor lor despre libertatea individuala, emanciparea sexuala, a femeii, drepturile civile si ale omului, prezinta o atractie mai mare asupra copiilor decit convingerile religioase ale parintilor lor. In Europa…

de Octavian LUPU

„Who wants to live forever” – Cine vrea sa traiasca vesnic – este una dintre cele mai sensibile melodii cântate vreodata de catre regretatul Freddie Mercury, solistul trupei Queen. Împreuna cu eternul „Last Christmas” (Ultimul Craciun) al lui George Michael, acest cântec readuce în suflete nostalgia anilor ’80 pentru toti cei care erau adolescenti sau tineri la acea data. În mod surprinzator, ori de câte ori am avut ocazia sa audiez din nou aceste melodii, involuntar am trait un sentiment de parere de rau pentru anii care au trecut fara sa materializeze asteptarile unei vârste la care crezi ca orice lucru dorit este posibil, fiind doar o chestiune de vointa sau perseverenta pentru a ajunge la împlinirea lui.

Într-un anumit sens, nimic nu se compara cu perioada adolescentei, cu acea treapta intermediara dintre copilarie si maturitate, acea interferenta stranie, dulce si amara deopotriva, dintre nazuinta de a deveni ceva cu totul deosebit si imaginea unei realitati potrivnice pe care crezi ca o poti învinge eroic la fiecare pas. Si de aceea, nu pot decât sa ma opresc la marginea timpului acelei perioade si sa strig din adâncul fiintei mele dorinta de a putea retrait farmecul unei vârste nemuritoare.

În ce ma priveste, amintirile din acea perioada se amesteca naucitor cu impresiile cele mai neobisnuite generate de experienta trecerii printr-un liceu militar. Uneori am senzatia ca toti acei ani, nu mai multi, dar nici mai putini de patru, au fost în mod brutal înlocuiti de instructie militara, plantoane, smotru de tot felul, precum si de urletele comandantilor strigând la mine ca nu ma supun disciplinei militare. Aceste senzatii profunde s-au amestecat spasmodic cu amintirea colegilor de clasa sau de ani, care nu de putine ori râdeau de mine sau de modul meu de a fi.

Adevarul este ca nu as fi putut sa îmi închipui ca ranile emotionale produse la acea vârsta aveau sa fie atât de profunde încât sa continue sa ma urmareasca zeci de ani mai târziu. Smuls brutal din bratele copilariei, am avut senzatia ca m-am pierdut cu totul în jungla acelor ani petrecuti la Breaza, când întreaga mea sensibilitate interioara avea sa fie ravasita de o experienta pentru care nu aveam cum sa fiu pregatit mai dinainte. În mijlocul anilor dementi ai constructiei socialiste, am fost surprins la o vârsta nepotrivita de rautatea naturii umane dezlantuite asupra unor tineri abia intrati în anii adolescentei.

Îmi aduc aminte cu precizie de nesfârsitele adunari pe platou, la fel de inutile ca marimea numarului lor, de jignirile continue la care eram supusi zi si noapte, precum si de duritatea relatiilor dintre colegi. Îmi revine în minte concurenta acerba în dobândirea de note cât mai mari fata de ceilalti sau permanenta încercare de a dobândi avantaje stranii pentru acea vârsta, în genul obtinerii de învoiri sau permisii de a pleca din unitate. Nefiind o experienta obligatorie în genul efectuarii stagiului militar, trecerea printr-o astfel de “unitate de învatamânt” avea un aspect de zece ori mai frustrant si mai dureros.

Cu toate acestea, în acei ani am învatat prin chiar obstacolele ce au fost puse în fata mea, ca dincolo de experienta nefericita a prezentului, exista mereu un spatiu, un orizont intangibil al libertatii interioare ce se constituie ca o proiectie continua a ideii de nemurire. Reusind sa depasesc momentele de cumpana ale compatimirii de sine si în sens contrar dorintelor celor ce ne “educau” prin brutalitate si exercitarea fortei, am ajuns sa am acel simt cu totul rar al transcendentului, ce m-a calauzit ulterior spre Dumnezeu si spre Scriptura.

De îndata ce acest simt a prins contur în adâncul fiintei mele, am fost convins ca nimic si nimeni nu aveau sa mi-l mai smulga vreodata din suflet si astfel am descoperit ca poti bloca trecerea timpului în inima ta, ca poti face un “stop-cadru” interior asupra acelor impresii si trairi pe care ai ales sa ti le întiparesti pentru totdeauna în structura de nesters a constiintei tale. Iar o astfel de descoperire poarta amprenta si gustul nemuririi.

Un astfel de stop-cadru s-a petrecut si cu mine, iar acea perioada netraita a adolescentei avea sa îmi stabileasca reperul interior al fiintei mele la o vârsta cuprinsa între saisprezece si saptesprezece ani. As putea spune ca am ramas de atunci un vesnic adolescent în ce priveste valorile si perspectiva vietii, mereu la granita dintre copilarie si maturitate, având continuu în fata dorinta devenirii în a fi altfel decât “toata lumea”, în a ma minuna de fiecare data în fata miracolului existentei clipei prezente si în revolta suprema împotriva oricarei forme de compromis.

De aceea, ori de câte ori am ocazia sa ascult melodiile anilor ’80, senzatia plina de prospetime a vârstei adolescentei pune din nou stapânire pe mine, amintindu-mi ca desi au trecut atât de multi ani, sufletul meu a ramas sub puternica impresie a farmecului unei vârste ce nu cunoaste moartea. Are acest lucru ceva din gustul fericirii? Nu stiu exact parerea ta, dar în ceea ce ma priveste nu pot sa spun decât un simplu: Da.

“Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati.

Ferice de cei blânzi, caci ei vor mosteni pamântul.

Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

„Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra în Împaratia cerurilor.”

Mai 2011, Bucuresti