CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

Carmen MUSAT-COMAN

.

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

.

Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011

www.edituracununidestele.ro

 .

Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.

Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?

Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.

Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.

Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.

Carmen MUSAT-COMAN

 

Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011

noiembrie 2011, 144 pagini

www.edituracununidestele.ro

——————————————————

 

Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.

În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.

Calea ieșirii din Criză

George Danciu

.

Cu umbre, care nu sunt,  v-a-ntunecat  vederea

Eminescu, “Imparat si Proletar


Alege DRUMUL CRUCII LUI ISUS!

Imediat dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989 am fost întrebat de un fost activist de partid, care ocupase o functie de conducere a unei filiale CFR dintr-un oras din nordul României, care va fi noua doctrina în politica, în democratie?

I-am raspuns fara ezitare Continue reading “Calea ieșirii din Criză”

Doctrina de care avem nevoie


George Danciu

.

Cu umbre, care nu sunt,  v-a-ntunecat  vederea

                         EMINESCU, Împarat si Proletar


 

.

Alege DRUMUL CRUCII LUI ISUS!


Imediat dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989 am fost întrebat de un fost activist de partid, care ocupase o functie de conducere a unei filiale CFR dintr-un oras din nordul României, care va fi noua doctrina în politica, în democratie?

I-am raspuns fara ezitare, nu va fi nici o doctrina! Cum m-am hazardat la acest raspuns … utopic, deloc previzibil atunci…?

Am riscat o naivitate copilareasca de a crede ca dupa atâtia ani de minciuna a venit timpul sa tragem în sfârsit într-o singura directie, buna, înspre libertatea de expresie si democratie, spre morala si sinceritate. Credeam ca vom lasa în urma limbajul de lemn. Poate îmi închipuiam ca suntem cu totii satui de întunerecul plin de lipsuri în care am trait si o vom lua pe un drum nou si bun.

Dar nu numai eu m-am înselat. Ne-am inselat într-un fel sau într-altul cu totii.

Însa vedem ca s-au înselat si cei din tarile capitaliste. Sistemul capitalist, care a dat în economie rezultate bune si satisfacatoare, iata ca începând cu 2008 nici capitalismul nu mai e o solutie pentru societate.

Minciuna si întunerecul în care se complac cei care tin frâiele din tarile cu ani multi de traditie în democratie”, au erodat întreg sistemul economic capitalist care de la o vreme nu mai poate fi redresat.

Bancherii lumii nu mai înteleg nimic, mari economisti nu mai au solutii, desi cei bogati înca au resurse si chiar se mai îmbogatesc temporar, dar cancerul crizei generalizate nu-i va ocoli nici pe ei.

E o seceta (economica) mare si îndelungata. Acest fapt îmi aminteste de vremea legendarului Iosif, fiul patriarhului Iacov- nepotul lui Avraam. Lui Iacov Dumnezeu i-a schimbat numele în ISRAEL – din familia sa, urmasii sai , e poporul care-i poarta numele!

Iosif avea un mare dar de la Dumnezeu, acela de a întelege care e semnificatia viselor. Fiind onest si intelept, Iosif a trait cu frica de Dumnezeu, nu însa de oameni. El a spus întptdeauna adevarul, iar adevarul spus l-a facut urât chiar si fratilor lui care l-au vândut sclav unei caravane, în desert. Asa se face ca ajunge în Egipt, si, datorita curatiei morale nu accepta avansurile sotiei stapânului unde a ajuns a  sluji, fiind acuzat abuziv, este aruncat în închisoare.

… Faraon, regele Egiptului a visat un vis care l-a înfricosat peste masura!

A cerut talmacirea visului de catre învatatii Egiptului, însa dezlegarea o avea doar Dumnezeu. Atunci, pentru a-si scapa viata, oamenii au aflat de Iosif, cum ca el avea de la Dumnezeu puterea de a cunoaste raspunsul.

Iosif le dezleaga taina celor doua vise ale împaratului:

Iosif a zis lui faraon: „Ce a visat faraon însemna un singur lucru: Dumnezeu a aratat mai dinainte lui faraon ce are sa faca. Cele sapte vaci frumoase înseamna sapte ani; si cele sapte spice frumoase înseamna sapte ani: este un singur vis. Cele sapte vaci sfrijite si urâte, care se suiau dupa cele dintâi, înseamna sapte ani; si cele sapte spice goale, arse de vântul de rasarit, vor fi sapte ani de foamete.Astfel, dupa cum am spus lui faraon, Dumnezeu a aratat lui faraon ce are sa faca. Iata, vor fi sapte ani de mare belsug în toata tara Egiptului. Dupa ei vor veni sapte ani de foamete, asa ca se va uita tot belsugul acesta în tara Egiptului, si foametea va topi tara. Geneza, 41.24-30.

Faraon, cercetat de Dumnezeu, cutremurat, a cautat sa afle neaparat ce inteles au visele. Dar nu s-a multumit cu atât. El, ca rege, chiar si pe timp de foamete, se poate presupune ca ar fi avut cu ce trai. Dar Faraon a fost primul om în stat (Egipt). Nu s-a gândit doar la el si ai lui.

Iosif le prezinta, inspirat de Dumnezeu, un plan de strângere în mari depozite a bogatiei agricole din cei 7 ani de mari roade, pentru ca apoi sa poata fi gestionata cu discernamânt hrana în ceilalti 7 ani de mare foamete care va bântui lumea.

Si faraon a zis slujitorilor sai: „Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?” Si faraon a zis lui Iosif: „Fiindca Dumnezeu ti-a facut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care sa fie atât de priceput si atât de întelept ca tine.Te pun mai mare peste casa mea, si tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie ma va ridica mai presus de tine.” Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îti dau stapânire peste toata tara Egiptului.” Geneza, 41.38-41

Acum suntem in anii de  Criza, de dupa anii de belsug ai capitalismului. E nevoie de un Iosif care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu!

E nevoie si de o atitudine ca aceea a lui Faraon:

  • el s-a temut de Dumnezeu
  • nu a avut pace pâna nu a aflat care e semnificatia si planul de redresare trimis de Dumnezeu
  • a ascultat de solutia data de Dumnezeu
  • l-a pus pe Iosif mai mare peste casa sa; tot poporul a ascultat de poruncile lui Iosif
  • FARAON A ASCULTAT DE DUMNEZEU.

Solutia crizei economice si morale, fara precedent, în care se gasesc tarile UE, SUA …. este doar la Dumnezeu. De la El vine belsugul. Pasii Lui varsa belsugul. La noi însa e cheia, pocainta si ascultarea de Dumnezeu!

Conducatorii – faraonii zilelor noastre -, trebuie sa gaseasca oameni care cunosc planul lui Dumnezeu.

Cei aflati acum la cârma trebuie sa faca pasul inapoi, sa-L lase pe Dumnezeu sa conduca  poporul (Tarilor aflate în criza), prin oameni care au în ei Duhul lui Dumnezeu!

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

 

Normalitatea reactionara, la cronicarii moldoveni

NORMALITATEA REACTIONARA, LA CRONICARII MOLDOVENI: GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE…!!! (I)

Prof.dr. Adrian BOTEZ

…S-ar pune întrebarea (devenita oarecum legitima, în aceste vremuri, când, din manualele elevilor si din cursurile studentilor, din mentalul românilor – se scoate tot trecutul României…de pâna la blestematul „decembrie 1989”): „De ce umblam, noi, subsemnatul, dupa <<potcoave de cai morti>>, si ne ocupam de niste chipuri <<afumate>>, precum <<cronicarii Moldovei>>, din veacul al XVII-lea/al XVIII-lea: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce?!

De ce?! Pentru ca ei TREBUIE socotiti ca facând parte (precum toti Voievozii Sfinti si Martiri, precum Voievodul Eminescu sau Voievodul Codreanu!) din Logos-ul Întemeietor si Mântuitor al Românilor! Ei sunt (alaturi si dimpreuna cu toate Geniile Ocrotitoare de Logos/Nomos Artistic-Valah) Ctitorii Logos-ului (Artistic!) Scris/Exorcizator-LITURGIC, al Duhului Valahilor… – chiar daca, fireste, stramosii TRACI stiau si ei sa scrie, si înca din adâncimi de timp insondabile!

Dar Tracii foloseau Logos-ul pentru Pastrarea Rânduielii DOAR întru Cerul si Zeii Cerului – pe când Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, simtind infiltrarea Demonului Temporal-Istoric, chiar daca, la fel precum Tracii, înalta Liturghia Celesta – ei constata, într-o imensa portiune a Marii Iluzii Demonic-Temporale, o falie, o rana hidoasa, a Nerecunoasterii Identitatii de Sine a Neamului Metafizic Românesc! Si, atunci, acolo – ei pornesc lucrarea de exorcizare de Timp-Moarte/Iluzia Temporala cea mai teribila: aceasta exorcizare o fac nu doar extatico-sacerdotal, din pozitia unor Mari Pontifi – ci si din aceea a unor ARISTONI/”CEI MAI BUNI si Mari Razboinici ai Pamântului, VIZIONARI , însa riscând sa fie amestecati cu pulberile vremii/Timpului – …dar, ca VIZIONARI, cautând solutii sa NE si sa SE extraga din Moartea-Timp, din nou, de data acesta, pentru vesnicie si întru „rezolvarea” problemei apocatastatice, în favoarea lui Zalmoxis-HRISTOS: cu o insistenta tragica si cu o demnitate si onestitate nobila, de neimaginat (…pentru starea noastra de totala îngenunchere – …blocata în ceea ce numim „actualitate”… – catre Demonul Timpului: Demon care ne-a iluzionat si ne iluzioneaza, extrem de cataclismic-credibil, cu vremuri atât de pervertite, amestecate si degradate spiritual, cum sunt cele în care „vietuim”/supravietuim” azi, ca sclavi ai Materiei/Prakrti, ai Borboros-ului Infernal, în care toate se înfunda, se sufoca si pier…! – în loc sa ne eliberam întru Paradisul Neamului Românesc si sa fuzionam cu Sfintii Vesniciei Duhului Românesc), ei re-gasesc Solutia SCRISULUI, ca pe o forma de YANTRICA (hieroglific-mandalic [1]-mântuitoare!) si MANTRICA (asemanatoare Sunetului Primordial-Parashabda!) de ELIBERARE SINERGICA, din Infern/Moarte, a FIINTARII si FAPTUIRII (dintr-odata!) ale poporului lor, pornit spre Starea Spirituala de Neam – deci, Solutie de a Iesi, Ferm si Definitiv, din Infernul Timpului si de a Intra, Extatici, în Paradisul Extatic al Mântuirii de Iluzia Teribila a Mortii – deci, Solutia ÎNVIERII NEAMULUI ROMÂNESC!

…Ei, asa-zisii „cronicari” (dimpreuna cu Duhurile Voievozilor, Sfinti si Martiri, MUSATINI si BASARABI, cu care-si fac ei Lucrarea Exorcista! – …iata de ce consideram ca, la Temelia Lucrarii de Exorcizare Temporala, trebuie pusi, laolalta, Logos-ul Razboinic STEFANIC, cu nume dat de poporul pornit spre Re-Sfintirea Neamului Românesc: STEFAN CEL BUN SI SFÂNT, exprimat prin Fiintare/Faptuire/ORDONARE NOMOTICA, întru Re-Ctitorirea Logos-ului TRACICO-HRISTIC – precum si Logos-ul BASARABIC, exprimat prin Scriitorul Mantrico [2]-Yantric [3]-al-Lui-HRISTOS – IOAN NEAGOE BASARAB!!!), sunt, de fapt, cele mai „a-cronide”/anti-cronide” fiinte ale Neamului Românesc, deopotriva de titanice, precum Geniile Neamului Metafizic Românesc! Între demersul lor magico-exorcizator de Satana Timpului ei îsi întrepatrund Duhul cu cel, aparent, al mult mai vechii, Tracicei MIORITE (cea ne-scrisa decât …PE SUFLET si-n DUHUL ROMÂNESC – si ÎN VOCEA VIZIONARA A SFINTILOR NEAMULUI… – …si, cica, „anonime”… – …de parca Zeii pot exista altfel, decât cu Nume Sacru!), cu cel al, aparent, mult mai „noilor” Genii ale Neamului Metafizic Românesc – Mihai Eminescu, Corneliu Zelea Codreanu, Constatin Brâncusi, George Enescu etc. De fapt, Marile Duhuri se întâlnesc, toate, în ANISTORISMUL DUHULUI NEAMULUI METAFIZIC ROMÂNESC!

…Dar tocmai acesta este motivul pentru care „preludiul” de lucrare, din fata ta, cititorule, contine începutul de analiza hermeneutica a Duhului unor „personaje istorice” (?!) considerate ca fiind „prafuite” si „inutile”, precum Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce – când, de fapt, ele se întâlnesc, gemelar, în CTITORIA (de fapt, vesnica Re-Întemeiere a!) MANOLICA a MONASTIRII MANOLICE A NEAMULUI SACRU AL LOGOS-ULUI ROMÂNESC!

…Aici, ca si în cartile noastre despre CTITORUL-EMINESCU (ATOTSINTETIZATORUL, întru Neamul Metafizic Românesc/Logos si Nomos Românesc!) , sau despre Ctitorul-Creanga, Ctitorul-Caragiale etc. – noi vrem sa-i revelam pe cei care stau, cu Duhurile lor Înmanuncheate, la Temelia Logos-ului Auto-Sacrificial HRISTIC, prin care se mai tine, înca, în Lumina Cerului – România si poporul nostru (VA)LAH (adica LAH/NEGRU/apartinând MISTERULUI DEMIURGICOSACRAL!) – pornit în Calea de Re-întâlnire a Neamului Metafizic Românesc!

…Si, din pricina ca Satana, Marele Iluzionist al Timpului, ni-i înfatiseaza, pe Ctitoriii Neamului Metafizic Românesc, ca fiind dispersati si departati, pâna la ruptura semantica, pâna la absurd!, în Lucrarea lor SFÂNTA (exorcizatoare de demonismul temporal!), de parca Geniile Conformatoare ale Neamului Metafizic nu ar CON-LUCRA, permanent, la Refacerea Caii de Duh, dintre poporul istoric si Neamul METAFIZIC, dintre logos-ul trecator si Logos-ul cel ETERN!) – noi vom încerca sa-l convingem, în „preludiul” alchimic de fata, pe eventualul nostru cititor – de GEMELARITATEA DE DUH A GENIILOR MÂNTUITOARE!

…În GRADINA ARHEILOR NEAMULUI METAFIZIC ROMÂNESC – toate Înaltele Duhuri/Geniile Orotitoare ale Neamului sunt „suspendate” în Cerul Ortodoxiei/LEGII, deasupra constiintelor si Duhurilor noastre traitoare – Înaltele Duhuri/Geniile Orotitoare ale Neamului se întâlnesc si se contopesc, în Unicul Arheu Suprem, cel Fara Nume, dar cu functia soteriologica, de Logos-Nomos Specific, Mântuitor/Învietor de Neam!

…Eminescu nu doar ca ESTE (întru Eternitate-Anistorie Divina!) frate geaman al Pontifilor-Ctitori Autosacrificiali-MANOLICI – si se jertfeste, dimpreuna cu ei, în Temelia Monastirii Manolice a României – ci-i si convoaca sau invoca, pe TOTI, la Lucrarea Alchimica a Învierii de Duh! – si, pentru acesta, îi invoca pe TOTI Ctitorii Fiintarii/Faptuirii :

1-Ramâneti în umbra sfânta, Basarabi si voi Musatini,/Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,/Ce cu plugul si cu spada ati întins mosia voastra/De la munte pân’ la mare si la Dunarea albastra” – sau: “Cum nu vii tu, Tepes, doamne…”, sau: “Stefane, Maria ta,/Tu la Putna nu mai sta,/Las’ arhimandritului/Toata grija schitului,/Lasa grija sfintilor/În sama parintilor,/Clopotele sa le traga/Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,/Doar s-a-ndura Dumnezeu,/Ca sa-ti mântui neamul tau!/Tu te-nalta din mormânt,/Sa te-aud din corn sunând/Si Moldova adunând./De-i suna din corn o data,/Ai s-aduni Moldova toata,/De-i suna de doua ori,/Îti vin codri-n ajutor,/De-i suna a treia oara/Toti dusmanii or sa piara/Din hotara în hotara -/Îndragi-i-ar ciorileSi spânzuratorile!”)

2-…si, pe de alta parte, Liturghia AUTO-SACRIFICIAL-MANOLICA a lui Mihai Eminescu se face prin Verbul Ctitorilor de Logos Specific Românesc, întâlniti (si identificati, pâna la fuziune de personalitate, întru Neutralitatea EXTATIC-DIVINA a RUGACIUNII MÂNTUITOARE/ÎNVIETOARE DE NEAM!) pe deasupra de Demonii (Dezintegratori si Zavistnici întru Disiparea UNITATII DE DUH A STATUII NEAMULUI ROMÂNESC si Distrugatori de Solidaritate întru Identitate!) ai Timpului – Logos-ul Eminescian, identificat cu Logos-ul Specific Românesc/Logos-ul National Românesc – este, de fapt, Locul / Spatiul de fuziune al Rugaciunii Dimpreuna Faptuitoare prin AUTO-JERTFIRE, al Marilor Duhuri/GENII Ocrotitoare de Neam Metafizic Românesc: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mihai Eminescu…

Pe deasupra de TIMP Demonic, împrumutând forta lui KALI [4], acesti Ctitori Sfinti (aparent, azvârliti prin toate colturile si firidele veacurilor…!) se simt/pre-simt, se intuiesc, se strâng de mâinile lor co-demiurgice, unii pe altii – …si lucreaza, la Marea si Sfânta si Mistica Lucrare a Învierii Neamului Românesc – DIMPREUNA!

Nu doar sa-i privim întru Lucrarea Învierii noastre, ci sa-i si întelegem, întru Scrisul lor Mantrico-Yantric, refacator al Starii de Gemelaritate Sinergic-Fiintatoare/Faptuitoare – si sa si credem, din câte puteri de Duh ne-or mai fi ramas – în Buna-Vestire a lor, despre Sansa Învierii Neamului Metafizic Românesc, iscata din Buna-Vointa lor de Re-Ctitorire a Neamului Sfânt!

***

  …De ce anume duce lipsa societatea româneasca si mondiala, azi? În primul rând, duce lipsa de SPIRIT REACTIV/REACTIONAR (care, la rândul lui, este epifania însasi a Vietii!).

ADICA, DUCE LIPSA DE NORMALITATE!!!

Oricâte manipulari mârsave se petrec, în tara si în lume, oricât Rau se revarsa si este înghitit, pâna la sufocare, de oamenii mediocri de azi, din tara si de pe Planeta Terra – totul se amâna, totul se suporta, nu stoic, ci ca-ntr-un somn înclestat… – ba chiar se ajunge la complicitatea cu Raul si la Apologia Raului. De ce? Din pricina unei paralizii, în creier, a Centrului Reactiunii. Din pricina unei spaime, inconstiente, de “si mai rau”: “Doamne, fereste de mai rau!” Dar de ce nu: “Doamne, da-ne noua, fratilor Tai mai mici, sa ne împartasim din Bine!”…?!

Lumea de azi a ajuns sa zica, prosteste: “TOTDEAUNA, românul a fost tradator si las, TOTDEAUNA românul a fost si pasiv, si…mioritic (n.n.: fireste, cei ce zic aceasta habar n-au de Spiritul Zalmoxian-Hristic al Miritei, de Sensul Ei Regenerator-Soteriologic, de Vizionarismul Ei Paradisiac!)… – …mamaliga nu explodeaza!”

Am cautat sa aratam, în cartea noastra, precedenta studiului de fata, “Cazul DACIA. România de AZI: PREGATIREA CEA TAINICA (a Drumului spre ROMÂNIA SACRA, de ieri, de mâine…de PURURI!), Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011 – ca aceste afirmatii nu sunt valabile nici pentru Eroicii Sfinti TRACI, dar nici pentru românii (de la Nord si de la Sud de Istru) din vremile de dupa caderea Sarmizegetusei, mileniul la capatul caruia dinastia Asanestilor a dovedit un DUH DE REACTIUNE absolut naucitor – cumplit, dar DREPT: pentru O PALMA (data cu totul trufas si nechibzuit, de catre sebastocratorul Ioan, de fata cu Împaratul bizantin Isaac al II-lea Anghelos…Conducatorului Român ASAN!), Împaratii ROMÂNI Petru si Asan, precum si urmasii lor de la tronul Asanesc/Românesc, au distrus nenumarate armate bizantine, cu tot cu împaratii care le conduceau!!!

…”Preludiul” de studiu, de fata (care se va continua!), vrea sa cerceteze, mai departe, în veacurile care au urmat destramarii IMPERIULUI ASANESC si au determinat formarea statelor feudale Tara Româneasca si Moldova – cum s-a manifestat si DACA s-a manifestat, acest SPIRIT REACTIV-RECTIONAR AL ROMÂNILOR. Truda pe care ne-am luat-o drept Misiune, cu Voia Lui Dumnezeu – …si va încerca sa împlineasca dorinta noastra de iscodire, cu ajutorul asa-zisilor “cronicari moldoveni”, mai obiectivi, demni, nobili si patrioti, decât cei munteni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce… – …dar, toti trei, grefându-si conceptia spiritual-moral-filosofica pe Duhul Lui Hristos, exprimat optim în stravechea si înteleapta carte de învatatura a luminatului si sfântului domn MUNTEAN, Neagoe Basarab: Învataturile lui Neagoe Basarab, catre fiul sau Teodosie.

…Având de-a face cu Magi ai Scrisului, fireste ca vom încerca sa relevam, chiar revelam, pe cât ne sta în putinta, aceasta Magie Exorcizatoare, prin Logos Scris!!!

Vom vedea, dimpreuna, speram, cât DUH REACTIV-HRISTIC si ce MODELE SUBLIME/Calauze spre NEAM dezvolta niste vremuri pe care, îndeobste, jalnica majoritate a istoricilor, orbi si dogmatici, o dispretuiesc si o numesc… “Evul Întunecat”!!! Mai multa lumina si mai mult Duh de Viata Dumnezeiesc-Hristica, decât în EPOCA MUSATIN-BASARABA – nu a mai existat decât în Dacia Sfânta a Tracilor

Ne luptam, însa, din pacate, cu un Demon din Inima Duhului Românesc: TRADAREA…Dar nadajduim ca re-gasirea Sinelui Celui Hristic-Eroic, va determina si distrugerea acestui morb satanic al tradarii – …care, precum cariul, tot roade în Stejarul Poporului Românesc, cu râvna de a-l putrezi si prabusi în Nimicnicie si-n Uitarea Paradisului/Originea-PATRIA noastra Vesnica!!!

De atunci,

1-din veacul al XIV-lea (al Ctitoriei MONASTIRILOR-TARI),

2-respectiv al XVI-lea, pâna la al XVIII-lea, când s-au stins EROICII LUPTATORI, prin Scris, cu Demonul Timpului! –

3-…cu exceptia Momentelor Astrale: IMomentul EMINESCU, din a doua jumatate a veacului al XIX-lea si IIMomentul-Epoca Legionara, din prima jumatate a veacului XX, prin care s-a re-pornit Lucrarea Sfânt-Voievodala, de Regenerare/Înviere a poporului român – …si nu numai a celui român!… – în drumul sau catre Sublimitatea Neamului Românesc-CANDELA A NEAMURILOR LUMII!!! –

4 – … pâna azi… – …când Reactivitatea/Reactiunea tinde spre zero!

totul a mers înapoi, “ca racul”, vorba lui Eminescu!

De observat ca Ontologia Spirituala a Omului influenteaza, decisiv, si Exprimarea Duhului Omului, prin Cultura: NU MAI EXISTA GENII – …ci doar impostura!!!

Normalitatea Logos-ului/Scris a fost perturbata, grav, de Anomalia Disparitiei Logos-ului Social-Existential! Deci, toate trei formele de exprimare a LOGOS-ului DIVIN (Scrisul/Cultura-ca-Logos, Faptuirea-ca-Logos, Existenta/Fiintarea-ca-Logos) trebuie sa revina la parametrii NORMALITATII! – altfel, pretul platit va fi însasi perimarea, alienarea, ratacirea oarba a Fiintei Umano-Divine!

Dar nu s-a stins DUHUL ROMÂNESC DE VIATA REACTIVA, ci doar s-a dispersat/disipat (aproape pulverizat!) forta lui de Lumina AutosacrificialHRISTICA, altruista si demna, nobila si eroica – si a cazut, astfel, în catalepsie… a (a)dormit, parca, vorba lui Andrei Muresanu…”un somn de moarte” – si doar trebuie sa se “destepte”!!

Asa-zisa “democratie moderna” (“gaselnita” asasina/genocidica a Franc-Masoneriei Mondialist-Globalizante!) este cel mai cumplit factor de “scopire/castrare spirituala” a popoarelor, în Drumul lor (ca PELERINAJ INITIATIC!) spre Starea Spirituala Majora, de NEAMURI!

 

Dar avem convingerea ca, la Timpul Potrivit (“Gongul” Dumnezeiesc!), acest Duh de Reactiune Vitala se va re-trezi si va re-formula/re-grupa, RE-SOLIDARIZA si trainic “cimenta” spiritual (prin recunoasterea, între ei, a Ostasilor Luminii!) Frontul ELITELOR ALBE, cel care va prabusi, în neant si-n bezna lui de obârsie, Frontul ELITELOR NEGRE!

Aceasta (Viata cu Duh Reactiv/Reactionar) va însemna însasi NORMALITATEA DUHULUI DE FAPTUIRE si a ONTOLOGIEI Omenirii!

 ***

 ARHETIPUL SI MAGIA SCRISULUI.

A-CRONISTII/ANTI-CRONISTII…”CRONICARI”!

NORMALITATEA REACTIUNII. SINERGIA SCRIS-FAPTA/FAPTUIRE-EXISTENTA COSMICA (II)

…Acest Neam al Românilor s-a tinut, din anistorie spre istorie (cu perspective de reversibilitate!), prin Limba si prin Religie. Prin DUH DINAMIC-DEMIURGIC-REACTIONAR!

Niciodata, una fara alta – LIMBA fara RELIGIE/”LEGE”!

TEMELIA” CRESTIN-ORTODOXA, pe care „temeliuiaste” [5]/întemeiaza” Logos/Gospodarie de Neam – cel mai minunat, întru Dreapta Cugetare si de Bine Sfatuitoare (desi în slavoneste, înca…!), dreptcredinciosul Voievod IOAN NEAGOE BASARAB, cel ce Dumnezeiasca Sfatuire da fiului sau, Teodosie, pe la 1521…!!!

Daca Europa „mergea pe mâna” Duhului (Va)Lahului IOAN NEAGOE BASARAB, Autenticul Cruciat, iar nu pe aceea a lui Niccolò Machiavelli-demonizatul, Lumea ar fi aratat, azi, cu totul altfel, în sensul unui Echilibru al Pacii Cosmice, Umano-Divine (aceasta ne-excluzând, în niciun caz, ba chiar implicând, prioritar! – Razboiul cu Diavolul si cu iluziile asasine ale Celui Rau…!), mult mai apropiat de Desavârsirea Sacra-Hristos, iar nu dezbinata si naboita de Bezne – caci iata cum se con-forma si se raporta Duhul Vizionar (strabatator al Pâclei instaurate de Iluzia Temporala) al Lui Neagoe Basarab, la Spatiul Paradisiac/Absolut Non-Conflictual, al Lumii-Creatie Divina – aparând si definitia CRESTINULUI ADEVARAT, definit Fiintial, prin Spatiu si Faptuire, întru Lupta Neabatuta cu Diavolul si ÎNTRU SCHIMBAREA METANOICA A DUHULUI UMANO-DIVIN – „ASA SA CADE SA LACUIASCA SI CRESTINII, SA ÎNCUNGIURE TOATA LUMEA LUPTÂNDU-SE CU DIAVOLUL, SI SA-I IZBAVEASCA PRE CEI ROBITI SI SUPUSI DE DIAVOLUL SI PRE CEI CE SUNT TINUTI DE DIAVOLUL SI DE TOATE ALE LUI, SA SA SCHIMBE”: „Dar cine s-au facut vreodata case de piiatra în tabara, stiind ca curând si preste putinea vréme iarasi va sa le paraseasca? Nimeni n-au facut asa, ce macar de ar si încépe ceva sa faca asa, acela ca un vânzatoriu sa va ucide. Sau cine ar cumpara macar o mila de loc în vrémea razboiului si sa-si faca curti pre dânsa? Nimeni nu va face asa. Ca de ar si cugeta cineva sa faca asa, înca i-ar zice altii: „Venit-ai la razboiu, iar n-ai venit la negot! Dar caci te nevoesti cu dor si cu pohta de acest loc, care preste putinea vréme vei sa-l parasesti? Lasa, deaca vom mérge la mosiia noastra, deacii vei face aceasta acolo!“ Aceasta-ti graescu eu acum, fatul mieu: CÂND VOM MÉRGE ÎN CETATEA IERUSALIMULUI CELUI DE SUS, ACOLO VEI FACE ACEASTA, CE ÎNSA ACOLO NU IASTE NICI O NEVOINTA SI NICI O OSTENEALA, CA ACEL ÎMPARAT MINUNAT SI PUTÉRNIC LE VA FACE TOATE. IAR SI AICI AJUNGE A LACUI ÎNTR-UN ZEMNIC SI ÎNGRADIT CU UN GARDICEL, IAR A FACE CETATI SI CASE DE PIATRA NICI DE UN FOLOS NU SUNT. Auzi cum lacuescu tatarii în case facute pre roate, si lacasul lor iaste facut tot ca al unor pastori. ASA SA CADE SA LACUIASCA SI CRESTINII, SA ÎNCUNGIURE TOATA LUMEA LUPTÂNDU-SE CU DIAVOLUL, SI SA-I IZBAVEASCA PRE CEI ROBITI SI SUPUSI DE DIAVOLUL SI PRE CEI CE SUNT TINUTI DE DIAVOLUL SI DE TOATE ALE LUI, SA SA SCHIMBE. Ca acéia, deaca-si fac colibi si deaca vor sa le paraseasca, ei le parasescu, ca cum ar lasa ostasii oastea cu pace, si acéia deacii mult s-ar veseli si s-ar bucura. CA MAI FRUMOS LUCRU IASTE, SI MAI CU PLACÉRE A VEDEA PUSTIILE AVÂND UMBRA DE CÉTE CALUGARESTI, DECÂT VOINICI ÎN OASTE ÎNTINZÂNDU CORTURI SI ÎNFIGÂNDU-SI SULITILE SI LÂNGA SULITE SA-SI PUE PLATOSALE SI ARMELE, IAR ALTA MULTIME SA AIBA OCHI CA DE ARAMA SI ÎNARMATI CU ARME DE HIER, SI ÎMPARATIE ÎNGRIJATA SI PRESTE CÂMPU MULTE ASTERNUTE SI PRÂNZURI. CA ACEASTA VEDÉRE NU IASTE BUNA, CI IASTE MAI BUNA CAREA ZIC EU. Ia umblam acum în pustii si VOM VEDEA UMBRARILE VITÉJILOR LUI HRISTOS SI NU VOM VEDEA ACOLO ÎNTINDEREA CORTURILOR, NICI HAINE SI ALTE ZAVÉSE LUCII, CU CARE FAC UMBRA ÎMPARATULUI; CI VOM VEDEA CE IASTE MAI BUN SI MAI FERICIT DECÂT TOT CE IASTE PRE PAMÂNT. Ca de multe ori acolo sa vor fi întinsu ceriurile si sa vor fi aratat lucruri si vederi minunate. SI VOM VEDEA ACOLO LACASURILE LOR, CAREI CU NIMIC NU SUNT MAI JOS SAU MAI MICI DECÂT CERIURILE. CA ÎNTR-ÎNSELE S-AU POGORÂT SI AU ÎNTRAT ÎNGERII, CE ÎNCA TOCMA SI STAPÂNUL ÎNGERILOR” – cf. Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie; si, dupa invocarea Nevoii de METANOIA a Omului Cazut în Iluzia si Trufirea Dementiala/Iresponsabilitatea venita prin Orbirea Demonului Iluzionist al Timpului/Istorie, precum si dupa invocarea Functiei Paradisiace a Martirilor Crestin-Ortodocsi si Eroilor Neamului Românilor – Sfântul Domn îi mai zice fiului sau, pentru a-l initia deplin, întru Comportamentul Sacru al Milei si Întelegerii Drepte, a Duhului Umano-Divin-HRISTOS, prezent în Duhul fiecarui om-român-crestin, dar dând si Definitia Domnului Autentic CRESTIN – precum si modul de a identifica Impostura Demonica a Falsului “DOMN”, cel care (se) duce spre Pierzarea/”Periciunea” sa si a poporului cel de calauzit spre Neam – „IAR DOMNUL CARE NU VA JUDECA PRE DREPTATE SI PRE LEGEA LUI DUMNEZEU, ACELA NU IASTE DOMN, NICI SA VA CHEMA ÎNDREPTATOR SI UNSUL LUI DUMNEZEU, CI VA FI PIERDUT ÎN PERICIUNEA CEA DE VECI SI PENTRU FATARNICIA LUI NICI FATA LUI DUMNEZEU NU O VA VEDEA”:

(…) NICI FOARTE SA TE VESELESTI DE SLAVA LUMII ACESTIIA, NICI IAR FOARTE SA TE ÎNTRESTEZI, CI NEÎNCETAT SA MULTUMESTI LUI DUMNEZEU DE TOATE (…)[6]Hristos dete tie chip de rabdare si de nerautate, ca sa faci si tu asa celor ce te-au urât si te-au facut rau si sa nu dai rau pentru rau, nici sa-ti aduci aminte pentru rele, ci sa-i miluesti si sa-i erti, cum si stapânul tau Hristos s-au rugat pentru nemultumitorii si neînteleptii jidovi” [7](p. 183)”IAR DOMNUL CARE NU VA JUDECA PRE DREPTATE SI PRE LEGEA LUI DUMNEZEU, ACELA NU IASTE DOMN, NICI SA VA CHEMA ÎNDREPTATOR SI UNSUL LUI DUMNEZEU, CI VA FI PIERDUT ÎN PERICIUNEA CEA DE VECI SI PENTRU FATARNICIA LUI NICI FATA LUI DUMNEZEU NU O VA VEDEA (…) [8]când veti vrea sa isiti la judecata în divan, întâi va sa cade sa va rugati Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa va fie întarire si învârtosare(…) sa ziceti: “(…) Si ne da judecata dreapta, ca nu cumva pentru nedreptatile noastre sa fim lepadati si izgoniti la înfricosata-ti judecata, si sa nu vedem lumina fetii tale(…) [9](…) ”cu ce dreptate veti judeca saracii într-aceasta lume, cu aceia vor fi judecate si faptele vostre la împaratia cea cereasca. Vedeti ce lucru mare este judecata? Pentru aceea si voi, când veti sadea sa judecati la divan, SA SAZA LÂNGA VOI TOT OAMENI BUNI SI ALESI. Si sa fie si boiari tineri lânga voi, ca sa ia toti învatatura buna si dulce din gurile voastre [10]”. (…) “Si sa nu fataresti celui bogat , nici iar sa miluiesti cu judecata pre cel sarac, CI SA FACI JUDECATA DREAPTA SI BOGATILOR SI SARACILOR(…)nu cumva sa fiti unora dulci si altora amari(…) si la judecata sa nu va pripiti, ca nu cumva neîntelegând jalba saracului, sa-l judecati cu nedreptate. Sau dar de-i va fi frica si sa va ului si nu va putea spune daslusit, ci sa-l întrebati de multe ori, pâna i sa va potoli frica. Deacii cu blândete si cu cuvinte dulci îi ziceti:<<Frate, nu-ti fie frica(…) , ci te trezeste si te dasteapta ca din vis, si-mi spune pre dreptu, ca sa-ti putem lua seama si noi si sa te judecam pre dreptate>> (…)[11] Iar de veti si gresi la judecata si boiarii vostri vor pricepe ca ati gresit(…) sa nu va pae ca va fac rusine sau sa tineti mânie în inima voastra pentru acel lucru, ci într-acel ceas sa primiti acel cuvântu si iar sa chemati pre sarac sa-i faceti dreptate, ca nu cumva, dupa ce ati facut judecata rea, sa va para rau si ati vrea sa-i faceti bine si nu veti putea(…). CA MAI BINE SA NU VA FIE VOIA DEPLIN SI INIMA ÎNFRÂNTA, DECÂT SA FACI SARACULUI STRÂMBATATE .

…Asa, deci: ”La judecata sa nu va pripiti, ca nu cumva neîntelegând jalba saracului, sa-l judecati cu nedreptate. Sau dar de-i va fi frica si sa va ului si nu va putea spune daslusit, ci sa-l întrebati de multe ori, pâna i sa va potoli frica. Deacii cu blândete si cu cuvinte dulci îi ziceti:<<Frate, nu-ti fie frica>> (…)Iar de veti si gresi la judecata si boiarii vostri vor pricepe ca ati gresit(…) sa nu va pae ca va fac rusine sau sa tineti mânie în inima voastra pentru acel lucru, ci într-acel ceas sa primiti acel cuvântu si iar sa chemati pre sarac sa-i faceti dreptate, ca nu cumva, dupa ce ati facut judecata rea, sa va para rau si ati vrea sa-i faceti bine si nu veti putea(…). CA MAI BINE SA NU VA FIE VOIA DEPLIN SI INIMA ÎNFRÂNTA, DECÂT SA FACI SARACULUI STRÂMBATATE Câti nu se bat în piept, azi, cu “crestinismul” lor, dar nici au gândit la aceasta atitudine fraterna, întru napastele istoriei si ontologiei – si de asumare curajoasa si responsabila, a propriilor greseli, fara ambitii/orgolii desarte si trufii letale… – …atitudine atât de curat, viguros si neclintit hristica! Crestinismul este, cu adevarat, cea mai grea religie, sitagmatic si paradigmatic, de pe Terra si din toate timpurile – pentru ca te obliga la METANOIA, sa-ti întorci sufletul pe dos, pâna ti-l luminezi în întregime – si ti se reveleaza Mântuitorul si Mântuirea/Învierea Duhului!!!

… “SA SAZA LÂNGA VOI TOT OAMENI BUNI SI ALESI”…Sa luam aminte, atunci când ne mai alegem fie prietenii, fie conducatorii…!!! Altfel, vom regreta amarnic: fara ÎNTELEPCIUNE, fara „JUDECATA DREAPTA”, fara OAMENI BUNI SI ALESI”, fara „SA ÎNCUNGIURE TOATA LUMEA LUPTÂNDU-SE CU DIAVOLUL” – Caile unui om si ale unui popor, cazut în Istoria/Iluzia Temporala – se închid ori se afunda de tot, în Bezna cea Vesnica a Tartarului…!…Ce asemanare poate fi între Hristosul lui Neagoe, Omul Con-Format Rasaritului-Hristos, si Demonul care-l îndeamna pe Machiavelli sa ne învete “politica”… anti-polis si “diplomatie”… întru crima, cum a si reusit, cu noi, “modernii”, precum se vede treaba, în “globalismul” asasin/genocidic, de azi?! Este mai bine sa fii violent, decât precaut, deoarece soarta este ca si o femeie: daca vrei s-o stapânesti, trebuie s-o bati si sa i te împotrivesti.(…)Trebuie sa stiti ca exista doua feluri de a lupta: unul bazat pe legi, iar celalalt pe forta: cel dintâi este propriu oamenilor, celalalt apartinând animalelor; dar întrucât primul nu este de multe ori suficient, trebuie sa recurgem la al doilea; deci îi este necesar unui principe sa stie sa fie tot atât de bine animal si om [12] iar primul si cel mai recomandat procedeu de a stapâni o tara care a cunoscut legea si libertatea – este “s-o distrugi” [13]. Si meticulosul si eruditul apostol al nelegiuirii aduce, imediat, anumite exemple din istoria Romei – autoritatea morala a lumii antice (evident, escamotând premeditat atitudinile de dreptate si generozitate, din istoria romana): “Romanii, pentru a-si mentine stapânirea în Capua, Cartagina si Numantia, le-au distrus, si în felul acesta nu le-au pierdut.” De unde se vede ca diavolul este mare savant…”donând” modelul sau de cinism salbatic – Apusului/Amurgului Faustian, demn, înca de pe-acum, de Ragnarökr [14]!

Sintagma celebra a lui Miron Costin, „Biruit-au gândul…” – sta marturie pentru dârzenia REACTIONARISMULUI SPIRITUAL al Românilor Medioevici (cu totul deosebiti de Românii Contemporani, mult prea non-reactivi, mult prea adaptati, chiar mult prea „familiari” cu Raul!). Iar Duhul Dumnezeiesc emana dimensiunea Nomos-ului, Logos-ul Ritualico-Sacral al Neamului, pentru ca ”diriguieste-gospodareste-orânduiesteCetatea-Templu (care Nomos-Logos-Cetate, azi, au cam disparut, au devenit o „legenda”, oricum, ceva „revolut”, pentru majoritatea locuitorilor planetei Terra…planeta care, din Centru al Cosmosului Creatiei, al Nomos-ului/Logos-ului Creatiei, a devenit o „mahala” non-creationista, non-reactiva, aproape flegmatica, în apatia ei exasperanta Anti-Nomos, o „suburbie” a Cosmosului, care-si neaga Creatorul, neaga Spatiul Createi, neaga Dinamica Reactiv-Luminoasa-Revelatorie – fata de Întuneric, a Creatiei). Deci îsi neaga Fiinta/Fiintarea.

A nega „LEGEA”/Logos-ul Neamului, cum îi spuneau Religiei Ortodoxe asa-zisii nostri „cronicari” (de fapt, cei mai vajnici si teribili luptatori cu Timpul-Iluzie – deci, A-CRONICI/ANTI-CRONICI! – ei sunt adevaratii CRUCIATI, pentru ca numai prin Nomos-ul-Hristos ne putem regasi Fiintial-Real/Stabil Conformativ) – înseamna a nega Fiinta Cosmica. Dar Fiinta se afirma si prin constienta unui Spatiu legat de Logos si de Religie, conformat prin Logos si prin Religie. Deci, Spatiu Sacral, Hristic-Nomotic!Logos-ul a fost, întâi, probabil, formal, în-scris într-o „forma mentala” [15], cum zic indienii (cf. Gramatica lui P?nini). Apoi, forma s-a semi-materializat în…”VAZDUHUL / VIBRATIE ÎNTEMEIETOARE/PARASHABDA” [16]si-n „suflare-suflet”, deci Logos-ul a capatat expresie orala (Dumnezeu, zic unii, n-a „scris”, întâi, Creatia-Paradis…!): „pe unde iese sufletul, sa-ti iasa si vorba”! Traco-Dacii n-au avut, ca si Dumnezeu-Hristos ori Socrate, încredere în scris (desi l-au aracticat, cu zeci de mii de ani în urma, cu arata tablitele de la Tartaria! – chiar pâna la joc, pâna la disimulari/încifrari ludice) – ci s-au daruit, Duh si trup, Logos-ului Mioritic. Mântuirea prin Logos. Prin Legea Învierii, adica a Re-Gasirii Centrului Cosmico-Existential. Legea Fiintei/Fiintarii Reale!

În Evul Mediu, Traco-Dacii-Români au re-descoperit Magia Scrisului (pe care stramosii lor o lepadasera, pentru ca, înca, nu se lepadasera de SFINTENIA-CA-SUFLU – SUFLAREA CENTRIPETA, A „VÂNTULUI/DUH DEMIURGIC”, SPRE CENTRUL-STABILITATE-A-FIINTEI-ÎNTRU-DESAVÂRSIRE!), pentru ca, spre deosebire de rangul înalt-spiritual al Traco-Dacilor din asa-zisa „antichitate” (de fapt, perioada mai bunei perceptii a Iluziei Timpului – perioada Memoriei, întru Vesnicia Duhului), medievalii se aflau mult mai înfundati în Kali Yuga – …fireste, cu mult mai putin decât noi, cei de azi, care nu mai avem constiinta Logos-ului de niciun fel: nici a celui oral, nici a celui consemnativ, ca ajutor si sprijin al unei Memorii Identitare care se stinge, sub agresiunea, tot mai intensa, a Timpului (agresiune care se traduce, de fapt, în cedarea Fiintei noastre de Credinta, adica de Stabilitate a Duhului…strabunii nostri o numeau ÎNTELEPCIUNE, adica dreapta cumpanire, în Cuget si Fiinta, a Realului Divin: noi nu mai stim ce e aceea…!). De aceea, pentru noi, cei de azi, si importanta Religiei a scazut, pentru ca nu mai pastram contactul cu Duhul nostru identitar – si, drept consecinta, pierdem, aproape total, perceptia Spatiului, ca zona conformativ-existentiala.

Dar, spre deosebire de noi, ei, medievalii, sunt foarte constienti de acest fapt demonizant, de aceasta corupere a spiritualitatii lumii! – …de aceea, si initium-ul religios al operelor medievale („Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade sa cinstesti si sa lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel întelept, si zioa si noaptea si în tot ceasul si în tot locul. Si sa foarte cuvine sa-l slavesti si sa-l maresti neîncetat, cu glas necurmat si cu cântari neparasite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunérec la lumina si den nefiinta în fiinta – cf. Începutul învataturilor bunului credincios Ioan Neagoe, voievodul Tarii Ungrovlahiei, carele au învatat pre fiiu-sau Theodosie voda), de aceea si viziunile, obsesive si foarte reale, ale sanctiunii pozitive, din zona Dumnezeului Vesniciei Existential-Formale, a Voievozilor Cautatori de Re-Sfintire, prin aparitia/revelatia si protectia sacra, din partea sfintilor trimisi de Hristos-Dumnezeu, ca Semn-Chemare, spre Re-aflarea Identitatii noastre Umano-Divine: „Zic sa sa fie aratat lui Stefan voda sfântul mucenicu Procopie, umblându deasupra razboiului calare si într-armatuca un viteazu, fiindu într-ajutoriu lui Stefan voda si dându vâlhva ostii lui” – cf. Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, Razboiul de la Râmnic, când s-au batut Stefan voda cu Tapalusi voda, va leatul 6989 <1481>, iulie 8, p. 54; sau: Zic unii sa sa fie aratat lui Stefan voda la acest razboiusfântul mucenicu Dimitrie, calare si într-armatu ca un viteazu, fiindu-I întru ajutoriu si dând vâlhva ostii lui ci este de a si créderea, de vréme ce au zidit bisérica” – idem, De capetile céle de frunte ale lésilor ce s-au aflat pieriti, p. 64. De observat: argumentul veridicitatii este suprem si irefutabil: nimic altceva decât Jertfa de Fapta: ZIDIREA BISERICII, adica Însasi Epifania Spatiului Sacru (al Coerentei Desavârsite) si a Faptuitorului Real al Luptei contra Demonului Trufiei Lesesti: Sfântul Dimitrie, plus Hristos-Dumnezeu/Paradisul.

Pentru noi, cei de azi, a început, de mult, teroarea Timpului, deci uitarea Coerentei Spatiale Desavârsite, echivalenta, în Semantica Divina, cu Sacralitatea Spatiului – Spatiul Sacru fiind sinergic cu Sacralitatea Fiintei si, deci, a Logos-ului – si nu ne mai vedem, deci, nici ca fiinte spiritual-identitare, nici ca fiinte spatial-identitare, nici ca fiinte nomotice, întru Logos. Pentru cineva oarecare de azi, a afirma, spre exemplu, ca MIORITA ZALMOXIANA, MIHAI EMINESCU, OCTAVIAN GOGA, GRIGORE URECHE etc. sunt frati si profund închinati „comuniunii” spirituale, întru Logos si Fiinta! – …sunt, daca nu identici, cel putin echivalabili, prin Logos, Religie si Spatiu Identitar Stabil (deci, Divin!) al Fiintarii, echivalabili la nivelul Duhului… – …devine, din realitate, o aberatie. Si, totusi, nu este nimic aberant, în afirmatia ca Marile Spirite (aflate în permanenta comuniune cu Divinul!) ale unui Neam se „pipaie”, întru Duh, comunica si-si (re)comanda, reciproc, un anume fel de COMPORTAMENT SPIRITUAL-EXISTENTIAL – si, toate acestea, PE DEASUPRA DE TIMP SI DE VREMI. Aberant este tocmai contrariul: pierderea propriei identitati si, deci, a Supra-Identitatii: NEAMUL, ca Entitate Divina, prin care vom transcende, iar, în Fiinta noastra cea „de glorie”, Mântuita de demonii Timpului-Istorie Corupta si Coruptibila.

Timpul este rezultatul Caderii Omului. Deci, are o extrem de puternica componenta subiectiva, adica teribil de instabila si grozav de mioapa, despiritualizata, adica demonica (Caderea Omului este, de fapt, refuzul constientizarii, de tip identitar-religios – în sensul pur etimologic al cuvântului „re-ligios”! – a Centrului Identitar-Cosmic – si înscrierea în vârtejul disolutiei fiintiale umane!). Timpul, ca dimensiune non-reala, deci subiectiva, poate fi hiperbolizat, pâna la disolutia completa a Fiintei/Fiintarii. Este exact ce ni se întâmpla noua, celor din asa-zisa „contemporameitate” (de fapt, iesirea din/de pe Traiectul Divin al Existentei, întru moarte/des-fiintare spirituala!): nu mai avem perceptia Formei Noastre Spatiale, adica a Formei Supreme si Vesnice, Neschimbate/Neinfluentate/Necorupte (de „variabilele” sovaielii, ale dedublarii demonic-temporale): Paradisul. Noi doar „alergam” prin Timp (adica ne dezintegram, golindu-ne în miscari/fapte/faptuiri fara Sens/Rost Sacral) – prin haosul spiritual din noi, stârnind si mai tare, din ce în ce mai are, demonii disolutiei si ai anomiei, ai non-formalului.

Care este modul nostru de a Citi-Scrie, azi? Aproape nu mai este! Oricum, din moment ce fiinta ne este descentrata spiritual, noi nu Citim-Scriem CENTRAL, adica nu percepem ca orice manifestare umano-divina este, de fapt, o extragere din Centrul Sacral: ca urmare, ar trebui ca viziunea noastra asupra Lumii si Scrisului-Cititului sa nu mai fie una lineara, ci una ciclica.

Da, noi avem impresia ca si Rugaciunea este o „învârtire în jurul cozii”, deci o „pierdere de timp”, cum zice Max Weber, în „Etica protestanta si spiritul capitalismului” [17]. Nu percepem ca, de fapt, oricare Rugaciune este, de fapt, mereu, re-cautarea, spre re-gasire, a Centrului Lumii si Fiintei. Deci, e normal sa fie repetitiva si ciclica!

La fel, în cazul „cronicarilor” (termen TOTAL gresit, pentru ca acestia FUG de timp, sau, mai exact, îl exorcizeaza, consemnându-l, prin ani si luni, tocmai pentru a scapa de obsesia lui!): Grigore Ureche, spre exemplu, re-concepe, deci re-creeaza un Centru Sacral, acela al Întemeierii Lumii – si scrie nu doar ca sa nu se uite Fiinta/Fiintarea, ci, mai ales, pentru a re-înfiinta Fiinta Umano-Divina!

Conform lui Grigore Ureche, Magia Scrisului este una Metanoica, preschimbând FIARA (înecata în informul Iluziei Timpului/Uitarii) din om – în Umanitate Divina, deci în Lucrare Divina-Fapta/Înfaptuire Mântuitoare de Iluzia Demonica a Timpului – pentru a pastra Coerenta Fiintiala a Fapturii Faptuitoare, printre cioburile împâclite ale „anilor”, semne ale disolutiei, prin Iluzia Temporala: „ca sa nu sa înnéce a toate tarile anii trecuti si sa nu sastie ce s-au lucrat, sa sa asémene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte” – cf. idem, p. 7. Preschimbând “somnul” (dezintegrator, des-centrator si disipator de Fiinta si de Coerenta Divina), prin Magia Scrisului, în curajul “strabaterii cu istoria” (trebuie sa cunosti veninul prin îngurgitarea lui, producând, astfel, Antidotul Otravii din însasi Frecventarea Otravii, eventual, homeopatica… – …ajungându-se, astfel, la utilizarea Otravii, ca Euharistie Protectoare! – …strabaterea raului/calatorire initiatica la Hades, pâna la Radacina Raului!), adica al constientizarii, prin concretizare si identificare, pâna la amanuntul cel mai subtil (“sa nu ramâie ceva neînsemnat”), “fata catre fata, Duh catre Duh”, a dusmanului ce trebuie exorcizat – TIMPUL: “sa nu ramâie ceva neînsemnat, pentru ca sa nu le zica vecinii lor di prinprejur ca au fostu adormiti sauneînvatati si nestrabatuti cu istoria” – cf. idem, De însemnarea anilor, p. 19. Iar Fapta/Faptuirea sa fie potrivita si vrednica de Logos-ul Divin, întru care se sileste a se smeri, liturgic, Grigore Ureche, Cautatorul Centrului Umano-Divin al Neamului Românesc: “Stefan voda, fiindu aprinsa inima lui de lucrurile vitejesti, îi parea ca un an ce n-au avut treaba de razboiu, ca are multa scadére, socotindu ca si inimile voinicilor în razboaie traindu sa ascut si truda si osteneala cu carea sa diprinsése este a doao vitejie” – cf. idem, p. 44. Stefan, deci, sta sub Semnul Sfânt al FOCULUI/LEULUI si al Înmultirii Duhului, prin Fapta/Faptuire, ca RAZBOI SACRU, contra demonilor Uitarii, Somnului/Lenei Spirituale, contra “scaderii” concentrarii Fortei de Duh!

Asa fac, dupa buna-i pilda, si ceilalti doi „stafetari” ai Ritualului Logos-ului Ritualico-Magic – Miron Costin si Ion Neculce. Exista un Topos al Înfiintarii, obsesiv, pentru toti cei trei asa-zisi „cronicari” (de fapt, A-CRONISTI): Paradisul, „initium”-ul sacral al Moldovei, este Singura Realitate, pentru ca da consistenta Existential-Spatiala – Fiintei Neamului. În functie de acest Topos Sacru, exista sau nu Pontifi-Voievozi, care conduc expeditia de Aflare întru Con-Formare a Fiintei – si, de aceea, Stefan cel Mare nu este doar „mare”, ci este singura baza de orientare fiintiala a poporului, care tinde, mereu, sa-si regaseasca Fiinta Supra-Individuala – NEAMUL. Stefan cel Mare nu este doar o „personalitate”, el este „Leul” („Stefan voda fiindu gata de razboiu ca un leu ce nu-l poate îmblânzi niminea si el odihna altora îi pariia ca-i ieste cu paguba” – cf. p. 69), ca Forma Dominanta si restructuranta a celorlalte forme („lenevite”/corupte, din punct de vedere spiritual, deci aducând „paguba”, întru pastrarea Centrului Cosmico-Fiintial!), degenerate – el este Sansa Neamului (înjosit prea adânc în „popor” – care este o forma „deformata” existential, pentru ca se expune prea mult Caderii, este, deci, prea robit Timpului) – de a-si re-afla Spatiul Existential – Stefan cel Mare nu este un om, ci este Semnul Formei Central-Paradisiace Re-Gasite, a Arheului Neamului. Stefan cel Mare nu este identic cu atingerea Idealului Spatio-Sacral, dar este Calea spre acesta regasire a Fiintei, iesind din timp si re-dându-ne vesniciei. De aceea, tot ce este înainte de Stefan cel Mare trebuie citit ca o anticipare a lui, iar tot ce este dupa Stefan cel Mare trebuie citit ca raportare reproiectiva, a Fiintarii Neamului. De aceea, lectura A-CRONIZILOR trebuie facuta nu linear (ceea ce aduce conceptia, profund gresita, a „stângaciei” Scrisului lor: ei trebuie cititi întru a-cronismul Scrisului, întru Circularitatea Re-Întoarcerii la Spatiul Sacral – si, abia atunci, vom avea Revelatia Teribilei Lor Stiinte, de o fermitate a dispretului Timpului, inegalabila, de catre niciun roman modern, fie el cât de „proustian”… – vom avea perceptia corecta, a Scrisului ca Magie, ca Ritual al Re-Venirii la Centrul Fiintei/Fiintarii Cosmico-Divine, a Omului). Orice reactie a lor nu e una pur „teoretica”, ci un efort magic, de a depasi iluzia temporala, prin exorcizaea ei. Iar exorcizarea se produce, cum bine se stie, prin rostirea, cu maxima tarie, a Numelui Dusmanului – în cazul nostru, Timpul, care împiedica, fatal, reintegrarea totala a faptelor în Unica Fapta/Faptuire: „descalecarea”/ctitorire/întemeiere: Dragos, Stefan cel Mare, toti care urmeaza reteta lor de re-aducere, în constiinta, a conformatiei Topos-ului Sacru, sunt „contemporani”, în sensul Supremei Existente prin Marea si Singura Faptuire Valabila-Reala: CONSTIENTIZAREA TEMEIULUI, A TOPOS-ULUI SACRU – singurul care merita „descalecarea” din conditia binara, dubioasa, dublant-fiintiala, de Centaur – si re-fixarea Picioarelor, ca niste Coloane ale Templului Fiintei-Lumii, în Centrul Sacral-Templu al Neamului.

Moldova este „descalecata”, în sensul de re-adusa la „simplitatea” ei maxim-viguroasa, conformationala de Neam – la functia ei conformatoare de Topos Sacru-Templu – si, deci, constientizând (si luptând, prin Magia Scrisului) Iluzia, în cursul luptei si prin lupta împotriva ei, a Iluziei Timpului.

Iluzie Majora, care duce la subsecventa ei, logica si consecutiva: UITAREA!

…Avem nevoie, pentru a nu ne rataci total, din punct de vedere existential, sa întelegem ca cronicarii (care, ca si Platon, la greci, sunt ultimii închinatori la Logos-ul oral si primii închinatori, dar cu reticente, la Logos-ul scris) au avut perceptia, ca si Eminescu si alte câteva genii românesti, a supratemporalitatii Logos-ului. Au avut perceptia Scrisului- Logos Exprimat – nu ca însiruire strict temporala, strânsa în chingile unei cronologii fara identitate si personalitate umano-divina, ci dezvolta perceptia Scrisului ca Magie. Scrisul re-învie fortele cele vechi, pe jumatate uitate, ale Fiintei.

RE-ÎNVIE ARHEII NEAMULUI.

Si, prin acesta latura magica, Scrisul îsi dezvolta o sinergie teribila, în raport cu Fapta/Faptuirea si cu Spatiul, ca Dezvoltare si Evolutie a Fiintarii Cosmice a Neamului.

Individul nu are nicio importanta, decât în raport cu ceea ce percepe din Nivelul Arheic al Neamului. Stefan cel Mare-BUN/Sfântul Stefan nu este, în „adevaratul” (de fapt, degeneratul, modernul) sens al Cuvântului – o personalitate, cât, mai presus de acesta, Marele Rezonator, la Logos-ul Neamului. Numai prin Marele Rezonator – Miorita Sublim-Anonima, Stefan cel Mare/BUN sau Mihai Eminescu – noi, Traco-Dacii putem sa existam conformativ, într-un Spatiu, care începe sa se desluseasca, din noianul „amestecaturilor”, al haosului temporal, creat prin pierderea Identitatii Spatiale, pe care Traco-Dacii, precum toate Neamurile cu Duh dezvoltat, o aveau si o cultivau, ritualic, prin stabilirea de legaturi jertfelnice, în mod egal distribuite fiind „podurile”-jertfe, între Cer si Pamânt.

De aceea, Zalmoxis are dubla functionalitate si orientare functionala: este si ZEUL MOCSEI TERESTRE, dar, concomitent, si ZEUL MOCSEI CELESTE.

***

– va urma –

Prof. dr. Adrian Botez

 

NOTE

1MANDÁLAs.f. (În budism ?i tantrism) imagine-simbol servind ca instrument al contempla?iei; cerc magic. (< fr. Mandala).

2-MÁNTRA,mantra, s. f. Formula sacra cu valoare magica ?i educativa, în unele practici ?i religii orientale (yoga, budism, hinduism, tantrism). – Din fr. mantra. Mantra yoga este tehnica practica, cu numeroase efecte spirituale, ce consta în repetarea sonora sau intonatia cu voce tare a unei mantra sau în repetarea tacuta a combinatiilor (considerate mistice) de sunete. Aceste mantra sunt mai mult decât simple sunete; ele sunt combinatii de sunete despre care se afirma ca au fost percepute prin intermediul extrasenzorialului de catre întelepti realizati spiritual si de rishi în timpul starilor de meditatie profunda (sau al starilor superioare modificate de constiinta). Mantra, numele dat acestor colectii speciale de sunete, au fost si sunt transmise din generatie în generatie înca din timpurile legendare în care se spune ca au fost revelate. Multe linii spirituale autentice pastreaza stiinta despre mantra ca importanta parte practica a transmisiei initiatice.

În timpul stadiilor timpurii sau incipiente ale practicii yoga, MANTRA aleasa (cel mai adesea daruita, prin diverse metode de initiere unui practicant de catre îndrumatorul sau ghidul lui spiritual) va fi repetata mereu si mereu ca efort de vointa si act constient de centrare a atentiei cât mai puternic asupra semnificatiei subtile specifice acelei mantra, corect emise mai întâi vocal si ulterior doar mental. Aceasta atentie focalizata sau efort de centrare constienta a atentiei permite ca mintea sa devina linistita si previne miscarile mentalului catre alte lucruri sau fapte si fenomene, pe parcursul realizarii tehnicilor de Mantra Yoga. Însa dupa o anumita perioada de practica se spune ca mantra este repetata automat, fara efort si ca ea se manifesta spontan devenind parte integrala a gândirii sau a mentalului superior. Fluxul mental vibreaza atunci odata cu sunetul sau energia manifestata subtil de respectiva mantra. Se spune ca aceasta identificare extrema cu esenta unei mantra conduce la stadiul de meditatie, numit dhyana yoga, deoarece mentalul este mentinut anterior calm, linisit si concentrat. Mantra apare astfel ca vehicol sau mod de comunicare între starile obisnuite ale constiintei si supraconstiinta

3-YANTRELE sunt un tip specific de patrate magice, alcatuite cu un scop anume, servind ca talisman sau pentru divinatie. Doar cand folosesti numerele din data de nastere in patratul magic, atunci acesta devine yantra. Timp de mii de ani, oamenii au purtat propriile lor patrate alcatuite din numere, pentru a fi protejati si pentru a atrage norocul, banii sau dragostea. Daca vrei sa te integrezi in traditia veche, care este la fel de puternica in prezent precum era si in trecut, alege sa folosesti aceste patrate din numere. Multi dintre voi poate cred ca trebuie sa fii bun la matematica pentru a realize un astfel de patrat magic, dar nu este nici pe departe asa ceva. Desi, acest gen de numerologie a patratelor magice, a yantrelor pare misterioasa si complexa, in realitate este foarte usor de alcatuit, se bazeaza doar pe niste simple adunari si scaderi.

4-KALI este Forta cosmicaa timpului. “KALI este Marea Putere Cosmicaa Energiei Timpuluisi pentru cel care o adoraea este cea care conferaEliberarea Spirituala. KALI îi protejeazaîntotdeaunasi îi inspirape aceia care o cunoscsi o iubesc.Pentru cei neînfricati KALI este cea Teribila, Distrugatoarea Timpului”.

5- Vorba aprigului mitropolit-carturar vrâncean,Varlaam/Vasile Motoc…!

6- Învataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, Minerva, Buc., 1984, pp.209-210.

7- Idem, p. 212.

8- Idem, pp. 183-184.

9- Idem, p. 184.

 10- Ibidem.

 11- Idem, 185.

 12- Niccolò Machiavelli, Principele, Mondero, Buc., 1997, p. 63.

13- Idem, p. 27.

14- În ideologia eschatologica de origine germanica: Ragnarök(r) se traduce prin “Ultima Soarta a Zeilor”: numele bataliei celei mari, din ziua Amurgului Zeilor – si al pieirii lumii celei vechi (echivalentul apocatastazei crestine) – cf. Walhala si Thule – mituri si legende vechi germanice, Ed. Minerva, Buc., 1977, p. 179.

 15- Totul este forma mentala , “neperceptibila nici macar în viitor” – deci, este Logos-ul grecesc Pur, dinspre care izvorasc aparentele-diferente, dar si înspre care revin (prin resorbtia meditativa) toate diferentele, contopindu-se în Suprema Unire a constiintei (Spiritualizarea-Fiinta), în extazul revelatiei Sinelui Absolut (de observat ca acest joc dramatic la limita Fiintei a fost reluat, în perimetrul european, de ex-structuralistul Derrida, prin urma sa si diferantele sale – care nu sunt altceva decât intuitii ale celui care, trecut prin capcanele amare ale structuralismului desemantizat, s-a initiat si urmareste, fascinat, dansul umbrelor care, prin excesul atemporalitatii nasc lumea Absoluta).

Oricare ceva-obiect exista prin cele 6 karaka (=ceea ce se realizeaza, se faptuieste). Dar conceptia indiana implica ritualul, ca unica Forma de realitate si mentinere a sansei soteriologice Fiintei, Logos-ul ritualic. Cele 6 karaka sunt functii ale obiectului, aparent diferentiat – realitate, tocmai prin supunerea (prin dharma-norma comica) la kriya-actiune, se reîntoarce în împlinirea extatica:

1. apadana = ablatiunea (îndepartarea-separare fata de alte obiecte-persoane);

2. sampradana = donatia, actiunea de remitere catre un obiect sau persoana;

3. karana = instrumentul de realizare (Suprem) al unei actiuni;

4. adhikarana = locatia-referinta spatio-temporala (substratul actiunii, ca suport-receptacol al actiunii);

5. karman = “pacientul” care sufera actiunea sau ceva ce agentul doreste sa dobândeasca mai mult decât orice;

6. kartr = agentul actiunii, independent, “cel care îsi are propriul sau fir.

Verbalitatea continuta în cele 6 karaka este absorbit (prin perceperea cunoasterii) si asimilata de catre Fiinta Spirituala care devine posesoarea absoluta a celor 6 functii dezvoltate de obiect, deci îsi apropriaza absolut obiectul, spiritualizându-l: “Exista o forma a limbajului, independenta de actul cunoasterii discursive, forma de natura simbolica prin care se metaforizeaza întelesul tuturor cuvintelor – creând un nou înteles global la un alt nivel semantic)”. Conceptia indiana implica ritualul ca forma fundamentala de existenta, Logos-ul ritualic: actiunea celor 6 karaka se retrage, prin exacerbarea paroxistica a cautarii, prin meditatia-concentrare, în ekstasis-ul grecesc – starea de intuitie luminoasa nediscursiva.

Totul-lume este ritual-expresie si ritual-represie. Si ritualul tine de împlinirea dharmei cosmice, legea atotstapânitoare (norma psihocosmica).

Deci, nu exista vreo diferenta între Cuvânt si Poezie, decât prin gradul de acceptare a sacrificiului catre Spirit, pentru a reda Logos-ului valoarea sa absoluta. Si aceasta recuperare e energiei întru Logos este posibila doar prin traire ritualica, sacrificatoare Fiintei dispersive a cuvântului, în favoarea Iluminarii-Logos: “Literatura veddica ilustreaza, începând cu primul sau text – Rgveda – ca realitatea mitica suprema este de esenta verbala. (…) Vac, “Cuvântul” (…) este situat mai presus decât divinitatile majore ale pantheonului vedic (Indra, Mitra, Varuna, Agni, Rudra etc.) care, cu toate, actioneaza prin puterea ce si-o trag din principiul suprem verbal, cel care sustine toate lumile. Vac, “Cuvântul”, se identifica cu cea mai abstracta si impersonala dintre reprezentarile vedice, cu Brahman, care, ulterior, va desemna ideea de “absolut” în gândirea indiana… Ulterior (…) relatia dintre realitatea absoluta (Brahman) si Cuvânt (Vac) devine identitate: Cuvântul este Brahman (Satapathabrahmana, II,1,4,10 si Aitareyabrahmana, IV, 21,1); textele respective transpun într-o profunzime de reprezentari simbolice virtutile cuvântului – mai ales forta sa demiurgica”.

Iata si teoria indiana a initierii Spiritului prin parcurgerea fazelor de initiere spre revelatia Logos-ului: “În centrul Fiintei, conceputa atât în obiectivitate (n.n.: am zice noi, în termeni europeni, Revelatia, Iluminarea, ajungerea la contopirea cu Logos-ul Pur), notiunea-cheie în sistemul Bhartrhari, cu ajutorul careia explica dinamica “esentei cuvântului”. Psihodinamica se desfasoara pe 3 niveluri ale limbajului: vaikhari, vorbirea desfasurata, madhyama, vorbirea medie si pasyanti, vorbirea care vede (…), pasyanti, nivelul, suprem al limbajului, este asimilat cu pratibha, lumina, care, aici, se poate traduce prin lumina intuitiva. La acest nivel nu mai exista diferentiere (bheda) si nici succesiune (krama) (s.n.), se realizeaza o stare paradoxala în care vorbirea este “mobila si imobila, cuprinsa de concentrarea mentala, ascunsa si pura”, formele (akara) ramân cognoscibile, desi sunt dizolvate (s.n.) (…) în perceperea intelectiva a actului expresiv, forma exterioara a limbajului sufera o regresiune sau resorbtie (pratisamhara), în care, pierzându-si toate distinctiile, se resoarbe în intelectca galbenusul unui ou de paun, fara a-si pierde totusi toate partile sale distincte (…)”.

Activitatea limbajului-gândire începe si se sfârseste în intuitia unei forme originare, a unei reprezentari virtuale, identica cu realitatea absoluta, prin transcenderea Multiplului în Unu. Realitatea ultima, atât în subiectivitate cât si în obiectivitate, este Unul ca unitate a potentelor pure, dincolo de manifestarea lor în act. Recurgând la distinctia dintre virtualitate si manifestare, Bhartrhari ofera iesire din contradictia Unului cu Multiplul: Unul este lipsit de determinarile Multiplului, însa le contine sub forma predeterminarilor. Unul trece în Multiplu si se întoarce în sine (…)”.

Si ne permitem un ultim citat :

În aceasta exprimare simbolica a procesului de desavârsire a insului, regasim, într-un fel, anticipata, ideea care s-a conturat în Europa de-abia în ultimele doua secole – începând cu romanticii si sfârsind cu psihanaliza contemporana – conform careia omul este scindat din punct de vedere psihic, armonia fiintei sale presupunând o reintegrare a acesteia (…) desavârsirea este conceputa ca o continua pendulare a constiintei între Unu si Multiplu, ca o traire în constanta tensiune a dialecticii lor…”.

16- Parashabda (sanscrita): Sunetul Primordial, prin care s-a creat Cosmosul. -“Monosilabul OM e primul din cele 4 cuvinte care formeaza un Tetragram si constituie cea mai sfânta formula din Hinduism, OM MANI PADME HUM – ceea ce s-ar traduce prin: OM JUVAERUL DIN LOTUS. Or, gasim o aproximatie mai mult decât satisfacatoare, o echivalenta convingatoare în formula colindului românesc: FLOARE DE AMIN” – V.Lovinescu, O icoana…, CR, Buc., 1996, p. 45. Sau: “Dar sarpele complet, vetical si spiral, e reprezentarea grafica a monosilabului AVM (n.n.: la Hindusi, se numeau, astfel, cu initiale: Agni-zeitatea Focului, Varunha-zeitatea Apei-Ocean[ si al Boltii Cerului] si Marut-zeitatea Aerului) , procedând si desfasurându-se din vârful nespatial al cozii, în spire din ce în ce mai largiu, apoi, în prelungire invizibila, în jurul jumatatii lui superioare verticala, ridicându-si semet capul deasupra spirelor, ca sephira Kether, deasupra Arborelui Sephirotic.” – op. cit, p. 29. Iar jean Chevalir/Alain Gheerbrant, în Dictionarul de simboluri , vol. I, p. 153 – consfintesc: “Acest simbol plin de forta al divinitatii, pe care o exprima înafara sufletului si o realizeaza înauntrul lui, rezuma în sine suflul creator(…) universul s-a dezvoltat pornind de la energia cosmica descatusata prin rostirea, de catre demiurg, a acestei prime formule care a chemat la viata toate câte sunt: AUM BHUR BHUVAR SVAR (AUM – Pamânt! Vazduh! Cer!). AUM este sunetul primordial, Logos-ul, si de aceea rostirea lui poarta în sine o încarcatura energetica uriasa si de o extraordinara eficacitate în pregatirea transformarii spirituale. (…) Rostirea sunetului lui Dumnezeu echivaleaza cu propria divinizare. AUM este, dupa Vivekananda si traditia vedantica, manifestarea prin excelenta a divinitatii”.

17- Max WeberEtica protestanta, Ed. Incitatus, Buc., 2003: “Nu pierde timpulcu rugaciuneafa bani!

***

RAVASE DE CRACIUN 2011

 

SEARA DE CRACIUN

Este seara de Craciun,
Stelele sclipesc în ceruri,
Luna s-a gatit de gala,
Peste tot e armonie!

Este seara de Craciun,
Nori pufosi cu albe mantii
Cern încet fulgi de zapada,
Peste tot e feerie!

Este seara de Craciun,
Crestineasca sarbatoare,
Îngerii cânta colinde,
Peste tot e pietate!

Este seara de Craciun,
Stau doar eu cu mine însumi,
Mi-e un dor nebun de tine,
Peste tot, singuratate!

Este seara de Craciun,
M-am culcat sa-mi alin dorul,
Te visez numai pe tine,
Peste tot e doar iubire!

Este seara de Craciun,
Visele ma duc departe,
Sunt copil ca altadata,
Peste tot doar amintire!

Este seara de Craciun,
Lânga mine stau parintii,
Asteptam sa vina Mosu’…
Peste tot, doar mângâiere!

Este seara de Craciun,
Ma trezesc udat de lacrimi,
Nu mai e ca altadata,
Peste tot e doar durere!

POEZIA IERNII

De când m-am trezit
sunt coplesit de-atâta bucurie,
e totul alb afara si ninge,
ninge cu poezie!

Stau în zapada singur
si norii cern încet
versuri, lirica dulce,
din suflet de poet.

Un fulg e Eminescu,
altul Alecsandri,
Cosbuc, Blaga si Labis
si câti oare-or mai fi?

Pe-o mâneca Arghezi,
cazut lânga Sorescu,
pe-un umar Cincinat,
Cusin si Paunescu.

S-au prins cu toti de mâna
parca danseaza-o hora,
Tepelea si Nichita,
au Blandiana – sora!

Stau toti în armonie,
Dinescu, Fruntelata,
Astalos, Ivanescu,
si nimeni nu se cearta.

Totu-mi pare feeric
În dulcea Românie
fiindca aici si iarna
murmura poezie!

PARODIE DE CRACIUN

Comunistul Mos Gerila
De mult nu mai vine,
Toata lumea a sperat
C-o sa fie bine!

Acum vine Mos Craciun,
Asteptat cu-ardoare,
Dar de-oamenii saraci
Nici în cot nu-l doare!

Copilasii mititei
Nu îl mai saluta,
Fiindca nu le da nimic
Daca n-au valuta!

Dorindu-ti o jucarea,
Te uiti la vitrine
Ca si Nastratin Hogea
Si sa plângi îti vine!

Având ochii-nlacrimati
De-atâta splendoare,
Stai în strada necajit
Si simti ca te doare!

Unii tipa ca e bine,
Alti gasesc scuze,
Multi se uita la vitrine
Si se ling pe buze!

Asta-o fi economia
Aia de piata?
Daca-l vad pe Mos Craciun
Îl arunc pe gheata!

George ROCA
Craciun 2011
Sydney, Australia

MISIUNE SACRA SI NEAM

ROMÂNII ,,TRAIANICI” SI ROMÂNII ,,AURELIANICI

prof. dr. Adrian Botez

Neamul românilor, locuitori între hotarele meschine si rusinoase ale României de azi, îsi asuma tot mai putine responsabilitati spirituale, îsi afirma tot mai slab si mai vag existenta spirituala – ajungându-se, chiar, la situatia incredibila, a lepadarii (de catre o parte, e drept, înca mica, dar guvernanta, prin voce si forta politica) de propria identitate spirituala. Acest neam zace, lâncezeste si aproape dispare: semnele existentei lui spirituale sunt alarmant de slabe, fara vlaga, fara relevanta, fara o continuitate ritmica vitala. Intrat într-un colaps moral-spiritual de atât de mari proportii, ar parea exagerat sa i se ceara, acestui neam al românilor, întoarcerea la origini, pentru o tamaduire magica, mitica. Dar, dupa opinia noastra, tocmai tradarea originilor este cauza bolii si a colapsului spiritual actual – care pot aduce, foarte curând, incredibil de curând, moartea neamului românesc, în întregimea lui – moarte perceputa, înca, acum (de catre putinii români care mai au simtul premonitiei) ca tragica. Foarte curând, doar dramatica – sau nici macar atât: neamurile celelalte vor asista cu indiferenta, daca nu chiar cu o tresarire de bucurie, la moartea neamului nostru.

Explicabila, bucuria – pentru ca vor fi scos (sau asistat la scoaterea) din concursul existentei spirituale terestre, unul dintre neamurile cele mai periculoase, prin vechimea spirituala si prin forta iluminatoare a misiunii divine. Misiune pe care, cândva, Eminescu, spre pilda, o stia si o enunta, foarte clar si foarte raspicat: «Trebuie sa fim un strat de cultura la gurile Dunarei – aceasta este singura misiune a statului român si oricine ar voi sa ne risipeasca puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmasilor si calca în picioare roadele muncii strabunilor nostri. Aici, între hotarele strâmte ale târii românesti, trebuie sa se adune capitalul de cultura din care au sa se împrumute (s.n.) fratii nostri de prin tarile de primprejur, dimpreuna cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi» (cf. Misiunea noastra ca stat, 2 nov. 1879, în ziarul ,,Timpul”). Cu alte cuvinte, Misiunea Spirituala Românesca este aceea de CANDELA SPIRITUALA, DE CREDINTA TARE/NECLINTITA, A TERREI – din/de la care neamurile celelalte, carora li se vor stinge (în istoria viforoasa!) candelele lor, si le vor re-aprinde – „lumina din lumina, Dumnezeu din Dumnezeu adevarat”!

Misiune pe care, noi, cei de azi, am uitat-o, sau ne prefacem, din lipsa de hotarâre, de vointa, de vigoare – a o fi uitat. Ne lepadam, aproape furiosi, de acele vorbe, precum ca fiecare neam are. pe acest pamânt, misiunea lui sacra de împlinit. Si, numai dupa îndeplinirea misiunii sacre, are dreptul sa se odihneasca. Chiar sa dispara.

Îmi voi permite sa parasesc, temporar, stilul neutru si, oarecum, pedant – în favoarea stilului direct, folosind pagina pentru o pledoarie mai vie si, sper, mai convingatoare decât radiografiile savant-analitice:

Românilor, misiunea voastra sacra, pe acest pamânt, n-ati împlinit-o. Voi adormiti înainte de a va trezi cum trebuie. Voi va contraziceti propriul imn, în vorbele lui inspirate – voi îl contraziceti pe însusi mult înduratorul Dumnezeu, îndurarea lui este, însa, pentru cei ce-1 iubesc si-i respecta poruncile sfinte. Pentru cei care se leapada de El – este definitiv aspru, definitiv pedepsitor: cea mai cumplita pedeapsa este tocmai uitarea Luminii, uitarea Sinelui Sacru – imposibilitatea de a-1 mai vedea vreodata pe Dumnezeu. Feriti-va de pedeapsa lui Dumnezeu, nevolnici români, uitatorilor cu stiinta, români. Caci Dumnezeu este Adevarul – iar pedeapsa nevederii lui Dumnezeu va va scufunda în întunericul învârtejit al eternei Minciuni. Daca nu veti împlini datoria sacra catre Arhanghelul vostru de lumina si rost adevarat – Dumnezeu va va sterge definitiv, ca pe un neam nevrednic de a împlini cea mai nobila misiune: aceea de a lumina si a întari, prin lumina adevarat-spirituala crestina, acest rasarit de lume.

Dar, iata, uitarea de frate si sora, renegarea MAMEI, care este PORUNCA IDENTITATII NATIONALE – par a va condamna, din pacate, la disparitia nemiloasa, ci, dupa purtarea voastra jalnica – o disparitie dreapta. Alt neam va fi investit de Dumnezeu cu misiunea voastra – pentru ca voia lui Dumnezeu trebuie sa se faca, printr-un neam sau prin altul. Arhanghelul, pazitor de rost si porunca, va lumina la fel – dar pentru alti oameni, uniti spiritual în alt neam.

EUROPA, TERRA – traiesc spiritual prin împlinirea rosturilor divine ale neamurilor. Nicio alta semnificatie, nicio alta porunca, din nicio parte si a nimanui – nu au nici cea mai mica relevanta, în fata semnificatiei si poruncii lui Dumnezeu. Nu va ierta si nu va întelege nimeni ca am disparut, pentru ca ne-am luat dupa alte glasuri – perfide glasuri, de sirene vicioase si viciate, distructive, satanice. Datoria noastra este (cât pe-aci sa spun era) de a avea sufletul si urechea atintite spre singura sursa de voce si porunca valabila: Dumnezeu. Cine, oare, se va osteni sa întrebe de amanuntele vicierii Neamului nostru, ale înselarii Neamului nostru, prin exploatarea a tot felul de naivitati sau indiferente, prin caderea în mreaja fortelor satanice ale unor organizatii „umaniste” internationale, ale masoneriei iudaice, ale curentelor cosmopolite, create prin oculta (sau mai putin oculta) propaganda masonica – si mai stiu eu ale caror glasuri si curente perfid justificatoare, perfid sofistice, vom fi cedat noi? Pe nimeni nu intereseaza, cu adevarat, în ce împrejurari a pierdut Gratia Divina un neam: se va constata doar, ca în cazul atâtor imperii, regate, craìi, neamuri – disparitia noastra. Se va lua. set si în trecere, în graba mare a istoriei „stiintifice” – act de disparitia noastra. Atât si nimic mai mult. Numai ca. toate, sau majoritatea neamurilor stinse – si-au împlinit, înainte de disparitie (sau de simpla eclipsare). misiunea sacra, au ascultat vointa lui Dumnezeu: important nu este niciun neam în sine — el nu conteaza decât prin misiunea sa, de la Dumnezeu data – si îndeplinita sau nu. Deci, simplificând, am putea spune ca nu exista, în istoria divina, neamuri – ci misiuni pentru neamuri (prin care misiuni neamurile capata, în planul divin, un rost). Noi, daca ne vom stinge, vom muri rusinos neîmplinind, neascultând porunca divina, neaplecându-ne, cu râvna, asupra rostului nostru interior-spiritual: MISIUNEA SACRA A NEAMULUI ROMÂNESC. În lucrarea „CIVILIZATIE ROMÂNEASCA si CIVILIZATIE BALCANICA“, a lui Victor Papacostea (Ed. Eminescu, Bucuresti 1983, pag. 411), se arata, clar, ca, individual, românii-aromâni dovedesc ca stiu despre misiunea neamului românesc si, pe cât le sta în putinta, fac adevarate minuni civilizatorii, iluminatorii, în limitele permise de lumea moderna (în Ungaria, în special – cazul Sina). Deci forta spirituala exista: e nevoie de o concentrare a eforturilor individuale, la nivelul metafizic de NEAM ROMÂNESC.

Sa încercam, totusi, sa ne ponderam mânia, din disperare nascuta – si sa privim mai cu mila si întelegere, mai apropiat, acest neam – caci este al nostru, îi apartinem si altul n-avem – Dumnezeu a ales sa ne nastem, noi, românii, ca români, si nu altfel; este ceva în marea taina a sortii – soarta individuala interdepinde de soarta colectiva. Si daca noi nu ne întelegem si nu punem întrebarile corect si drept – atunci, sa asteptam de la straini un tribunal drept si nepartinitor? De la straini, care stiu profunzimea misiunii noastre divine, dar covârsiti de influenta ahrimanica, abia asteapta sa scape de noi, ca fariseii de Iisus Christos? Caci ei, strainii ahrimanizati nu-si doresc mântuirea, ci, la modul luciferic, doresc o competitie oarba, al carei deznodamânt va fi fatal pentru toate neamurile. Pentru pamântul întreg – ca astru spiritual. E o aparenta contradictie – de fapt, o sinteza spirituala (interiorizata) extraordinara, a românilor; când parea ca vulcanismul, vlaga latina s-a subtiat (prin rafinament), pâna la decadenta, sau chiar impotenta spirituala si existentiala – a se vedea nu doar DOINELE, ci rafinamentul cult (monahal, apoi citadin) – tâsneste HORA, tâsnesc gesturile surprinzatoare, magice, inepuizabile (inepuizabile în cauza care le porneste si sustine, din interior si din profunzime) tâsnesc revoltele, volutele de gândire si exprimare, violente inspirate, metafizice. Ar fi, realmente pacat. Ca tocmai în aceste vremuri asa de tulburi – sa dispara constiinta misiunii noastre de stea bethleemica (de obicei, în vreme de restriste, un neam se coaguleaza, spiritual, se solidarizeaza, interior si exterior – si nu se dezagreg) – stea bethleemica a spiritualitatii umane din rasaritul Europei. Un fum dens, în care sunt executate, într-o concomitenta naucitoare, toate diversiunile scrise de manualul diversionistului – paralizeaza vointa si viata moral-spirituala ale neamului. Pentru ca spre a te orienta, ai nevoie de vizibilitate, fie chiar minima: ai nevoie cel putin de un reper, în functie de care sa te misti. Or, de la catolicism (a carui ofensiva este continua si subtila, dar putând, oricând se iveste prilejul, sa accelereze si sa îmbrace forme foarte agresive), la Martorii lui Iehova, de la masonerie la trucajul, extrem de perfid, al miscarilor asa-zis de „extrema dreapta” (care au fost reale, au avut un continut profund spiritualist si autohtonist, în sensul cel mai elevat al conceptului), de la punerea în stare de confruntare reciproca a tuturor ideilor (si ideologiilor si a tuturor purtatorilor lor intelectualii români, de la sabotarea culturala, spirituala, economica, pâna li obscen-triumfalistele propagande pro-NATO, pro-U.E., pro-euro etc – totul este pus 1a bataie pentru a-1 zapaci si, deci, a-1 paraliza volitiv, a-1 anihila spiritual pe românul mediu (si, din pacate, chiar pe intelectualii „de rasa”, fara calitati de exceptie, initiatice). înca si mai imposibil este facut demersul revenirii la stare; de comuniune spirituala a tuturor membrilor neamului, starea euharistica a neamului, de traire întru Hristos. Sunt taiate sau bruiate toate caile de comunicare interumana – prin întretinerea starii de haos social, economic, mora si spiritual. Si totusi, în ciuda acestui razboi total, în care ne-au aruncat dusmanii înversunati ai spiritualitatii, ai crestinismului – fortele ahrimanice – în ciuda acestei stari de razboi al tuturor contra tuturor – nu trebuie, cu nici un chip, sa ne pierdem cumpatul. Chiar daca e periculos sa te misti în exterior, fara sa fii resorbit într-o prapastie (a neîncrederii totale, a disperarii, a pervertirii si tradarii etc) – acest teren, peste tot minat, trebuie sa ramâna în afara; înauntru trebuie si ne intensificam miscarea spirituala – credinta, speranta, iubirea, vointa de solidaritate. Si, treptat, prin fumul satanic, mâinile, degetele noastre tremuratoare, se vor misca unele catre altele – si ne vom întâlni. Nu acum. Nu curând. Dar, speram, nu prea târziu pentru ca solidaritatea spirituala, comuniunea, întelegerea starii de continua crima, în care traim (împinsi prin pervertirea, treptata, a fiintei noastre, în institutii satanizate, sau, de-a dreptul, satanice) sa mai însemne ceva. Sa fie utila pentru recuperarea, integrala, a fiintei noastre spirituale.

Într-o prima etapa, sa facem efortul de a afla si a sti cine suntem noi, românii. Raporturile cu Europa nu intereseaza, decât în masura în care suntem în stare sa avem, sa afirmam, ba chiar, de ce nu, SA IMPUNEM, IDENTITATEA NOASTRA SI MISIUNEA NOASTRA SPIRITUALA, DIVINA. Deocamdata, sunt nu ani, nu zeci de ani – ci sute de ani de când orice politica româneasca a îndepartat, staruitor si perfid, neamul românesc, de la identitatea sa. Dacii au fost barbari, cica… – noi suntem cum si cât se vede (asta însemnând bun sau rau, în functie de conjuncturi neromânesti, sau de interese meschine, individuale, iar nu nationale) etc. etc. Probabil ca, în mare masura, fara sa fim constienti, ne-am îndepartat mereu de sfânta misiune pe care Eminescu a formulat-o, clar si raspicat, ca un adevarat vizionar.

Care a fost reactia oamenilor politici, fata de atitudinea metafizica la vârf, singura justa?

Distrugerea, lichidarea fizica, discreditarea morala – facute cu o furie morbida, devastatoare. Nici azi, nici ieri, nu s-au întrebat românii simpli: cum de im geniu ca Eminescu, poate fi proclamat, cu atâta nonsalanta, dezaxat antisemit, xenofob etc? Calitatea profund vizionara a autenticului geniu trebuie sa dea serios de gândit tuturor celor care-si îngaduie sa vorbeasca despre Eminescu detractori sau apologeti.

Iata ce spune Eminescu despre realitatea istorico-mentala si spirituala, atât a românilor aurelianici, cât si a celor traianici: „Nestatornicia noastra […] a facut atât în trecut, cât si în prezent, ca sa irosim o multime de putere vie […] Nu exista un stat în Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatiaca pâna la Marea Neagra, care sa nu cuprinza bucati din nationalitatea noastra […] Toate celelalte fragmente de populatiuni stau în legatura de cultura cu acele centre politice, create de nationalitatile lor […] numai noi, cu maniera noastra de a vedea, suntem straini în orient si ramânem neîntelesi, chiar pentru cei de un neam cu noi” (M. Eminescu, art. Românii Peninsulei Balcanice, în ziarul „Timpul”, 26 septembrie 1878).

De ce nu s-a înteles, de-a lungul istoriei românesti asa-zis moderne, ca misiunea sacra a românilor, ca neam, nu poate fi îndeplinita prin starea ciuntita a neamului, prin fragmente de trup si de madulare (spirituale) ale neamului – ci prin sinteza, în spirit si trup, a românilor de la nord si de la sud de Dunare, a celor „traianici“, deopotriva cu cei „aurelianici“? Prin unirea, în principal spirituala, a tuturor românilor. Astfel, forta românilor, prin dezbinare si uitare voita, devine nesemnificativa. Niciodata nu vom putea sa ne impunem misiunea sacra, uitând jumatatea de neam din sudul Dunarii, lasându-i prada pieirii si uitarii, deznationalizarii fortate si barbare, facute într-un ritm necrutator, deznadajduitor de rapid – de catre cei care, fie au fost niste sclavi spirituali de la început (bulgarii, care nu au suflet si rost, fara slavii de rasarit) – fie au avut, cândva, misiune sacra, dar dupa ce si-au împlinit-o, au fost cuprinsi de forte ahrimanice, devenind un fel de golemi, jalnici si teribili în acelasi timp, prin monstruozitatea actiunii, prin decadenta, josnicia spirituala care i-a cuprins: neo-grecii.

Adevarat pericol de moarte îi paste pe fratii nostri de la sud de Dunare: se afla în mijlocul unui cazan satanic, al urii de nedescris a celor multi si schelalaitor de slabi, în fata celor putini, dar eroici în duh si simtire.

Iata ce ne semnaleaza Florin Cândroveanu, în legatura cu atitudinea, din Grecia (chipurile, tara europeana, moderna, crestin-ortodoxa, membra a N.A.T.O.), fata de aromâni: mentionam ca Grecia nu admite minoritatile nationale – atitudine exprimata într-un ziar din Atena, iar nu de undeva din satele de pescari, de prin insule: „Unde îi veti întâlni pe acesti asa-zisi vlahi, cu limba lor vlahiceasca, pe strada, la târg, la locul de munca, rupeti-le picioarele, smulgeti-le limba. Aici este Elada, si ea e a elenilor. Scopul scuza mijloacele” (România libera, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997 – articolul din pag. 2: Mai sunt tratate).

S-ar putea spune ca aceasta pozitie este una singulara, extremista etc – iar nu una caracteristica grecilor, în general. Dar prin politica greceasca de stat – se fac toate eforturile pentru asimilarea nationala a aromânilor – deci se opereaza guvernamental la dizolvarea completa a etniei aromâne.

Aceasta ura pare complet disproportionata, fata de rezultatele dezastruoase (pentru aromâni) ale asimilarii fortate, de catre greci. Dar nu e asa: ura este una corect calibrata (din punctul de vedere al grecilor). Neo-grecii, un neam secat, de mult, de sute de ani, daca nu de mii – de vlaga misiunii divine, neo-grecii – ui neam cuprins de fortele ahrimanice, patrund în oricare trup parasit de viata, dar care refuza sa-si înapoieze forma epuizata (de semantica etnica, de misiuni etnica) – tarinei. Ei bine, acesti neo-greci refuza sa dispara, pentru a lasa lor neamurilor care de-acum încolo vin, proaspete, cu misiunea lor divina. Acest neo-greci refuza stafeta spirituala, decenta si dreapta – urla salbatic, înfiorator, di invidie si mânie neputincioasa, vazînd – clarvazând (caci si Satana are momente de clarviziune) cum ramâne, viu si cu viitor, un neam al românilor. Urletul lor monstruos stârneste si întretine speranta noastra: cu cât urla ei mai tare, cu atât e mai limpede ca îndoielile cu privire la vigoarea profunda a neamului nostru izvorasc din îngrijorarea, cu vedere scurta, a unor copii (ingenui – dar ingenuitatea nu tine loc de clarviziune) – iar nu din adevar. Misiunea noastra va fi împlinita, printre urletele dezlantuite, dar fara spor, ale satanelor lumii.

II- ROMÂN-AROMÂNUL BOLINTINEANU SI POLITICA GRECO-BALCANICA

Sa urmarim, totusi, gloria si umbrirea gloriei acestor bravi frati ai nostri de sânge, frati buni, de tata si de mama – românii din sudul Dunarii – cu ajutorul unui semi-aromân, din secolul al XlX-lea, Dimitrie Bolintineanu (Calatorii la românii din Macedonia si Muntele Athos sau Santa Agora, B.P.T., Ed. pentru literatura. Buc, 1968) – singurul calator prin Macedonia, care, chiar macinat fiind de boala, a facut eforturi imense si de buna-credinta, pentru a oferi, atât contemporanilor, cât si viitorimii, adevarul. Adevarul despre maretia si puterea spirituala, de rezistenta prin limba si duh, a aromânilor – în mijlocul neamurilor barbarizate, tematoare de lumina bethlehemica – dar si adevarul despre ce li se pregateste aromânilor – despre crima etnica (etnocidul) – continua, efectuata de dusmanii luminii, contra acestor eroi solari. Acest etnocid, trebuie s-o spunem deschis, este desavârsit în secolele XX-XXI, în zilele noastre, sub nasul tuturor natiunilor care-si zic „civilizate” – dar care dovedesc un cinism si o lipsa de simtire revoltatoare, în fata dracestii obstinatii a neo-grecilor, de a stinge definitiv samânta aromânilor. Din pacate, ceea ce este mai râu si mai revoltator si mai dureros – este ca politicienii români, de la nord de Dunare, au ramas surzi la apelurile disperate (dar facute cu o tragica demnitate si luciditate) – cum surzi au ramas si ramân si politicienii de azi. De ce oare? De ce un neam care putea sa refaca Imperiul Roman de Rasarit în sens invers, dinspre Nordul Dunarii catre Sudul Dunarii (cum au vrut si au si încercat rusii, de-a lungul veacurilor), pâna la Marea Egee, data fiind misiunea lui de a împartasi Neamurilor Întunericului –Lumina! – este silit, printr-o criminala indiferenta, sa se restrânga, pâna la aproape, extinctia lui? De ce le este permis masonilor lui Otto von Habsburg sa închipuie fel de fel de harti ale Europei si variante de refacere ale Imperiului Habsburgic, în chip de Imperiu Romano-Germanic (si aceste harti de hârtie devin, pe nesimtite, în mod ocult, harti vii, zone de influenta – comerciala, politica, militara etc) – iar noua, românilor, legatari testamentari, de drept si spirituali, ai romanilor (prin viziunea geniala a împaratilor romani, de tipul lui Traian/Tracul Alchimist, care vedeau clar disolutia spirituala a Imperiului Roman în partea de apus si voiau, în chip compensatoriu, s-o refaca în partea de rasarit a lumii lor) nu ne este permis nici macar gândul unei fraternizari spirituale a tuturor românilor – într-un spatiu al Rasaritului – nici macar nu ne este permisa rasuflarea normala, a duhului nostru national? De ce trebuie, noi, sa ascultam, mereu, umili, paralizati de frica – de satanele vestului, de iudeo-masoneria, care lasa fluvii de sânge, de crima, pe unde trece? De ce nu ne-am hotarât, odata pentru totdeauna, sa ne ridicam fruntea, sa ne înfoiem coama leonina – si sa purcedem la faurirea obiectului misiunii noastre sacre: Refacerea Imperiului Spiritual al Rasaritului Europei? Trebuie sa ridicam ochii, pentru a capata perspectiva – si pentru ochi, pentru a ne vedea trupul maret, si pentru urechi, pentru a auzi chemarea duhului divin, porunca de împlinire a Noului Ierusalim – aici, în Rasaritul Ortodoxiei. Noi, cei de pururi ai locului – iar nu barbarii slavi, care se zbat, fara folos, în propria neispravire, si nici epuizatii si ahrimanizatii greci – trebuie sa începem odata marea, eroica batalie, prin care va triumfa, nu în alta parte a lumii, decât în Rasaritul Europei, flamura lui Hristos, împotriva Antihristului. Prin noi se va vadi neamurilor adevarate, extatica victorie a spiritului eristic, împlinirea misiunii spirituale a Omului, în cadrul stadiului ocult al Pamântului. Si pur-cederea catre stadiul ocult Jupiter – starea omului cu Trupul Moral, a Omului – omenire: „Binele sau durerea nu vor mai fi ale unuia, fara sa fie si ale altora” (Rudolf Steiner, Apocalipsa lui Ioan, Univers Enciclopedic, Buc., 1996, p. 239 – în traducerea, de exceptie, a lui Victor Oprescu).

Prigoana celor ai lui Hristos a fost, totdeauna, calea de încercare, prin plâns si suferinta – care duce la marea Lumina a Revelatiei lui Dumnezeu. Victoria celesta trebuie sa treaca prin Valea Plângerii. Ia aminte, si încordeaza-ti, spre zbor catre Christos, puterile sperantei, Neam al Românilor. Caci clipa ta se apropie – si curând chemat vei fi la truda slavita pe acest pamânt: truda întru voia lui Christos-Dumnezeu. Bun vei fi lui Dumnezeu – bun vei fi oamenilor.

SATUL GLOBAL al lui McLuhan (Galaxia Gutenberg, 1962) trebuie sa fie combatut prin satul îndumnezeit al românilor. Masoneria si „comisarii culturali” trebuie sa piarda partida mondiala, dimpreuna cu fortele ahrimanice. Adeverirea lui Dumnezeu – Christos al Adevarului a devenit nu doar o urgenta româneasca nationala – cât. mai ales, una mondiala. Lumina bethleemicâ de aici. din Rasaritul Europei, nu se va stinge pentru întreaga Lume a Oamenilor.

Iata, acum, ce spune Bolintineanu, despre situatia aromânilor, la 1858: „.. – Ei sunt cei mai numerosi, între toate neamurile de la sud de Dunare – fiind în duh, de fiinta, peste un milion, în vreme ce, aceia care îsi spun stapâni si majoritari, sunt mai putini la numar (dar crânceni ti porniti spre distrugerea absoluta a aromânilor). Tabelul de mai jos este pe deplin satisfacator ;

În Macedonia sunt:

200.000 albanezi;

120.000 greci;

300.000 bulgari;

450.000 români;

în Tesalia sunt:

150.000 greci;

200.000 români;

50.000 turci;

în Epir si Albania sunt:

350.000 români;

100.000 greci;

700.000 albanezi;

în Tracia sunt:

200.000 români;

Peste tot, 1.200.000 români, afara de colonia din Grecia proprie (s.n.) propriu-zisa, continentala” (Calatorii, II, E.P.L, Buc., 1968, p. 53.)

Dimitrie Bolintineanu, ca si multi revolutionari (masoni) români de la 1848, face exceptie de la internationalismul cosmopolit al masoneriei – masonerie care a instigat si condus, ocult, revolutiile vremurilor asa-zis „moderne” – printre care se numara, evident, si revolutiile pasoptiste. El, D.Bolintineanu, face o analiza foarte lucida a cosmopolitismului si, chiar, a ideii de cosmopolitism, prin prisma religiei crestine (a se vedea doctrina catolica), ajungând la concluzia fireasca: „Cosmopolitismul este o idee nepractica. Lumea poate fi patria celui ce nu are o patrie (a se vedea evreii, ba chiar grecii), ÎNSA LUMEA NU POATE FI PATRIA POPOARELOR. Cele din urma sunt totdeauna de undeva, au totdeauna ceva sa pastreze sau sa piarda (…) Nu este compatibil cu natura omeneasca decât nationalitatea (…) A se cârmui bine individual, este a cârmui bine familia, este a cârmui bine natiunea. A se cârmui bine natiunile, este a statornici armonia.”

D.Bolintineanu avea, înca, la 1858, de ce sa se extazieze, de milionul de români, ce înca erau români, în Grecia: (pp. 8-11) „Un milion de romani este un popor, este o farâmatura marita din acele legiuni romane neînvinse de oameni, neînvinse însusi de secoli: este o idee, este geniul, este civilizatiunea lumii vechi. doborâta, dar neînvinsa… este antica a unui monument ce reclama geniul omenesc ( ..) Astfel la vederea acestui milion de români, aceasta nobila ruina a legiunilor ce umplura lumea cu gloria lor, putem zice: aceasta natiune nu piere niciodata, si în caderea ei seamana mai interesanta decât în a sa stralucire“. Bietul poet Bolintineanu! Masonii din Loja Marelui Orient, unde intrase, alaturi de alti juni români, îi infiltrasera adânc o idee perfida, aceea de toleranta – pe care trebuiau s-o respecte doar anumite neamuri, pentru ca alte neamuri, câteva, aflate în strânsa cârdasie unele cu altele, batându-si joc cumplit de „legea” tolerantei, sa se cocoate stapâne, fara merit si fara stralucire, în mod jalnic si caricatural, în cârca lumii. El, D. Bolintineanu, nu are curajul sa spuna pe fata ceea ce inima lui dorea cu sete: maretia superba si meritata a acestui neam, lasat aici, ca straja spirituala, ca stea bethleemicâ, de catre Imperiul Roman. El, Bolintineanu, se margineste la a sopti, printre rânduri, arzatorul vis: „Românii din Macedonia nu sunt greci, sunt români, nu este ideea noastra a-i uni cu noi, caci suntem departati de dânsii, nu este ideea noastra a-i ajuta sa opereze rasculari. Cugetul nostru este ca acest popor de un milion, aruncat în Macedonia, cata sa aiba constiinta nationalitatii sale, cupa vietii sale poate sa fie mica, însa trebuie sa fie cupa sa…”

Câta candoare si totusi, si arsita de dor si de maretie, înalta demnitate româneasca, sufla peste aceste vorbe. „Nu este ideea noastra…” Ba – TREBUIE SA FIE! Mai exact – trebuia sa fie atunci, la timpul înca potrivit. Cum a putut sa fie ideea austriecilor (sprijiniti, subtil, de maghiari – si evident, de cercurile masoneriei mondiale), azi la sfârsit de secol XX, de a reînvia si reface spatiul Imperiului Habsburgic? – Un imperiu care, si când a existat de facto si de jure, a fost o creatura politica artificiala, hibrida – spre deosebire de spatiul românesc, având drept coloana vertebrala, Dunarea – a nu se uita primele secole ale mileniului doi, când, în cadrul si prin intermediul Imperiului (Taratului) româno-bulgar, fratii români, „traianici” si „aurelianici“, pentru prima oara dupa masiva retragere aureliana, au comunicat în mod direct. Dar cum poate sa fie ideea germanilor de a-si planta influenta, de-a lungul si de-a latul Europei, înaintea razboiului ultim mondial, prin mai mici sau mai mari comunitati germane, care sa pregateasca al treilea Reich? Dar în virtutea carei legi de toleranta poate fi admisa perfida infiltrare, prin obiecte, nici macar prin oameni) a evreilor americani, în mentalitatile tuturor popoarelor pamântului (pâna si în ale chinezilor si japonezilor, considerati printre cei mai conservatori oameni de pe pamânt) – pentru a alcatui „SATUL GLOBAL” al lui McLuhan, ideolog mai diabolic decât cei ai bolsevismului si ai nazismului, la un loc.

Da, SA ÎNDRAZNIM. Da, sa batem cu pumnul în masa. asa cum ne bat noua, acum, piticii spirituali ai Europei masonizate, cum ne bat ungurii, pentru milionul lor de etnici maghiari, dintr-un Ardeal anistoric românesc – numai pentru ca ungurii au trecut de partea evreilor-masoni, iar acestia le-au îngaduit puciul masonic de la Strasbourg, din 02. febr. 1997, când seful masoneriei române a fost dat jos si înlocuit, prin sfidarea Constitutiei masonice si a tuturor regulamentelor masonice, din toate timpurile – cu un ungur. Da, noi, românii, sa ramânem mereu niste flori sfioase, calcate în picioare cu o brutalitate fara margini, de toate iudele si caiafele acestui pamânt, care-si aroga (prin ce merite? în virtutea caror drepturi? Nici macar în virtutea legilor loi de ci fixate!) statura de conducatori ai Imperiului Mondial Masonic…

D.Bolintineanu ne spune clar despre brutalitatea si perfidia prin care s-a creat impresia si, apoi, certitudinea, ca românii din sudul Dunarii nu exista. Grecii i-au silit sa învete greceste. Asa-zisii „sfinti” greci (adica Satane îmbracate în sutane) au proclamat anatema asupra românilor care îndrazneau sa-si vorbeasca limba proprie (a se vedea, la pag. 55 a cartii citate, despre asa-zisul sfânt Cosma: „El cuteza a arunca anatema pe toti acei români care vor mai vorbi limba româna. Anatema lui sperie aceste poporatiuni crezatoare si simple, si din 44 sate române de la Zagor, numai 14 au mai ramas care sa vorbeasca limba româna. Ceilalti afara de batrâni, vorbesc greceste“. „Eroica” fapta a lui Cosma, servind si oarece interese politice ale musulmanilor, care voiau sâ-si simplifice grijile de administrare din zona, Ali-Pasa Tepelin „proclama pe Cosma sfânt si îi aduna moastele“. Iata ce fel de moaste au si saruta bietii crestini greci: moastele Satanei. Exista, de altfel, si o a doua forma majora de infiltrare si manipulare a constiintei românilor de la sud de Dunare. Patriarhul din Constantinopol, înainte de 1821, se întelegea mult mai bine cu autoritatile otomane (carora nu numai ca le satisfacea interesele de dominare în zona Balcanilor – dar asupra caror autoritati, Patriarhia greceasca avea chiar o anumita autoritate…) decât cu fratii întru ortodoxie, si, în special, cu aromânii, pe care cu deplinul acord al otomanilor, faceau totul sa-i stinga ca neam. Complotul Patriarhiei cu Ali-pasa din Ianina, pentru stingerea maretului centru spiritual urban aromânesc, VOSHOPOLE (Moscopole) este întru totul pilduitor în ce priveste fatala actiune a bisericii grecesti, asupra etniei aromâne.

Deci, aceasta a doua forma majora de manipulare a constiintei românilor din sudul Dunarii este, din pacate, tocmai „religiunea” ortodoxa. „Propaganda greaca are drept mijloc religiunea. Ei numesc greci pe toti câti sunt de rit oriental, numara pe români, pe sârbi, pe bulgari si altii si formeaza un element grec. Dar nu sunt PE TOATA FATA PAMÂNTULUI (s.n.) nici trei milioane de greci, adica pe jumatate cât bulgarii si de patru ori mai putin decât românii” (pp.55-56). Si, profitând de smerenia înnascuta a crestinilor români, perfizii greci exploateaza inima lor credincioasa pâna la absurditate: „Ceea ce este o nedreptate neînteleasa, este ca românii platesc pe tot anul mai multe milioane de lei la biserica de rit oriental, si preotii acestei biserici sunt greci, propaga ideile si interesele crestinilor din Orient. Ceea ce este si mai trist, este ca o mâna de calugari cârmuiesc aceste asezaminte, nu ca crestini orientali, ci ca greci, pe când românii care le sustin sunt combatuti, calugarii români persecutati, înlaturati. Actul de secularizare a averilor manastiresti, facut de Cuza în Principale,a lovit, e drept, si pe calugarii români, si autoritatea, morala si sacra, u bisericii crestine – dar a avut si o latura pozitiva: a lovit în plosnitile grecesti. în puzderia de calugari greci, care se oplosisera în manastirile din principate si, cu obraznicie fara seaman, luasera staretiile si pusesera mâna pe sute de mii si milioane de pogoane de pamânt, pe averi fabuloase, care nu erau nicium folosite, cum s-ar fi cuvenit, din punct de vedere crestin, – pentru alungarea suferintelor si saraciei umane.

A forma toti acestia (românii sud-dunareni – precizarea ne apartine) un regat peste celelalte nationalitati, mi se pare un vis, ba înca un vis nedrept” (comentam noi: daca asa îi comandasera masonii Marelui Orient candidului D.Bolintineanu, el s-a executat… fara sa gândeasca în termenii pragmatici, pe de o parte, asa cum o fac, spre pilda, grecii si turcii, în acest Rasarit de Europa – si nici în termenii metafizici, ai necesitatii ca, prin misiunea sacra a românilor, odata împlinita, sa fie risipiti norii satanici ai popoarelor fara har întreg, ca slavii – sau ahrimanizate, ca grecii cei noi…) „ca si acela ce viseaza grecii: de a subjuga pe celelalte nationalitati.” Toate aceste lucruri sunt secretele viitorului. Ceea ce credem noi, ca toti acesti români ar trebui sa faca, ESTE DE A-SI PASTRA CU SFINTENIE LIMBA SI DATINILE ROMÂNE, oricare ar fi soarta ce viitorul le pastreaza. In aceste vorbe se încheie toata politica românilor „aurelieni”.

Usor de zis, greu de facut: – când dusmanii te înconjoara si te strâng în fiarele propriilor slabiciuni (toleranta, blândetea, omenia, dar si frica maturilor pentru propriile odrasle, dorinta de parvenitism etc – am numit ca slabiciune omenia, pentru ca noi, românii, uitam sa fim mai fermi si necrutatori cu Satana, dupa vorbele lui Iisus, care cerea veghe spirituala continua si razboi neodihnit Râului: „Nu am venit cu pacea, am venit cu sabia” – sabie cu care trebuie deosebit, clar si definitiv, Râul de Bine, Prietenul de Neprieten). Patriotismul mamelor aromâne, singurele care s-au împotrivit eroic anatemelor grecesti, albaneze, otomane, si au continuat sa-si învete pruncii, cu o minunata, sfânta încapatânare – patriotismul acestor mame a fost sublim, este, înca sublim – dar, fara ajutorul românilor liberi, din nordul Dunarii, românii aurelianici vor fi de tot sufocati, înglobati total în masa neamurilor care-i înconjoara. Muntii, în care s-au retras, ca-n niste ultime cetati, le vor servi (daca nu se trezeste adevaratul curaj patriotic, luminat de faclia metafizica a constiintei misiunii divine) – la înaltarea spre ceruri a ultimului, tragicului gest al sinuciderii, asa cum le-au servit celor peste 200 de femei-mame, în fata salbaticiei distrugatoare a albanezilor (slugi ale grecilor si turcilor), asa-zis frati (ucigasi si ticalosi frati am mai avut noi, smeritii si prea generosii, în toate, români): „La schitul Veterniste sa curma cantonul Aspropotamos, lânga podul facut de romani, Coracos, si unde suliotii fusera ucisi de albanezii musulmani, în luna ghenariu 1813. Femeile lor, în numar de doua sute, vazând pe sotii lor ucisi, se aruncara cu pruncii în brate în rîul Ahelonus, unde se înecara. Aceasta fapta fuse drama cea mai mare si cea mai trista a acestui secol” (p. 115).

În mod ciudat, strainii n-au bagat de seama absolut nimic din tragedia acestui neam român. Orice neam are dreptul macar la atentie, daca nu la compatimire. (Byron se duce sa moara, la Misolonghi, pentru niste greci care deja preluasera, foarte subtil, puterea politica în Imperiul Otoman – de ce nu 1-a trimis masoneria sa moara pentru adevaratii împilati, pentru mult-împilatii români?). Fata de români, indiferenta criminala a Apusului devine tot mai suspecta. Toti calatorii straini din Macedonia vorbesc de greci si iar de greci. Aproape nici unul de români. O singura exceptie este mentionata, în secolul 19, de Bolintineanu – Pouqueville, care nu-i confunda, precum ceilalti apuseni, pe români cu grecii, cu albanezii… Strainii s-au lasat condusi, ca orbii, de autoritatile grecesti – si n-au cercetat, sub coaja de grecizare fortata, ce fel de neam se ascunde, tremurând de umilinta celor amenintati cu moartea etnica. Pouqueville are curajul sâ-si critice (p.105) compatriotii-calatori si sa biciuiasca si trufia paranoica a grecilor: „Se vede ca Du Cange si Pachimore spun ca armata lui Ion Paleologu era compusa de greci de origine si anume megalo-vlahiti, ai caror strabuni se luptasera sub Ahile, pentru ca românii nu sunt nici pamânteni, nici greci, nici pelasgi… Pentru ca se afla în Dolopia, nu va sa zica ca sunt coborâtori din Ahile… dar eruditia greaca este totdeauna îngâmfata de pretentii de antichitate, pe care nu le poate sprijini. Vitiul celor noi (greci) a fost totdeauna sa traiasca din fala lui Platon, Miltiadi, Cimoni, fara a îngriji a-si face singuri o stralucire a lor proprie

Acesta este semnul ahrimanizarii unui neam: dupa ce si-a împlinit misiunea sacra pe pamânt, refuza sa lase alte neamuri sa-si împlineasca misiunea lor sacra. în finalul discutiilor asupra dezvaluirilor lui D.Bolintineanu despre consângenii nostri aurelianici, sa vedem care-s neamurile noastre din sudul Dunarii, dupa urmele semintiilor lor din Macedonia: 1 – lintopenii, 2 – niculenii, 3 -grarnostenii, sau muntenii, 4 – motinii sau motii, în Tesalia, 5 – moscopolenii, dincolo de Pind, 6 – gobisenii (sau pisoderenii).

Dar acestora, cum cu infinita amaraciune spune D.Bolintineanu: „Vecinii lor le-au luat tot ce au avut: originea, istoria, datinile – numai limba a scapat (n.n.: aceasta era valabil pentru 1850…), multumita femeilor române. Dar am vazut cum „Sîntul Cosma”, acest al doilea sânt Anghelusi, dar mai fericit decât cearlatanul din Silistra, puse anatema pe limba lor” (p.71).

De aceea, D.Bolintineanu ajunge, în mod tragic, dar firesc, la întrebarea cruciala, sfâsietoare, dar dreapta – si care este expresia fortei interioare, care cere Adevarul. Trebuie sa avem curajul sa privim realitatea destinului în fata, daca vrem sa avem vreo sansa de redresare a drumului ursitei noastre, întru împlinirea misiunii divine a neamului. D.Bolintineanu e foarte „modern”, prin ceea ce descopera întrebarea sa (p.47) – dar, cu concluziile sale, nu putem fi, total, de acord, având în vedere cele stiute, din politica lumii de azi, fata de anumite natiuni, etnii sau state. Iata întrebarea hamletiana pe care o pune Bolintineanu: „Suntem sau nu suntem? Trebuie ori nu trebuie sa fim?” Surprinzatoare, necrutator de adânc penetranta, în fiinta neamului nostru teribila, aceasta amara întrebare, cu doua paliere: 1 – oare existam, spiritual? 2 – avem (sau: mai avem!) misiune pe pamânt, în cadrul planului divin, etern, al constructiei lumii?

Citam mai departe: „Nu va plângeti de guvernele voastre,ele sunt ceea ce voi voiti sa fie: cu o natiune plina de virtuti si de marire – nici un guvern nu poate exista. Aceasta natiune româna este buna ?Este rea? De ar fi buna, nu ar putea sa aiba guverne rele. Astfel ea nu poate sa aiba guverne bune, când va avea un guvern bun, îl va mustra, îl va urî, îl va alunga. Cine sunt acei oameni ce spera la mântuirea patriei? Românii îi mustra, îi urasc, îi gonesc. Acesti oameni sunt niste nedemni negresit, ori daca sunt demni, românii nu-i înteleg, nu pot sa-i înteleaga, ei au venit prea curând, sau prea târziu. Ca sa te înteleaga românii, trebuie oare a se închina strainilor? A dezvolta umilinta? A tolera hrapirile? Dar atunci la ce ar mai trebui o asemenea natiune?

Grecii nu au virtuti, dar ei au cel putin vitejia si patriotismul. Noi nu avem nimic, pentru câ nu vrem sa avem nimic, si noi însine suntem cauza acestor rele: ei nu sunt vrasmasii nostri, România nu este junghiata de vrajmasi: România e plecata de sine“.

Iata „modernitatea” lui D.Bolintineanu: excesul autocritic, din frica de a nu fi cumva nedrept si nelucid – îl duce pe intelectualul analist român la autoacuzare exclusiv, la autoflagelare masochista, nedreapta în mare masura. Iata la ce ne-au dus atâtea secole de toleranta exagerata: sa-i consideram pe dusmani ne-dusmani, sa ne orbim singuri (cu propriul nostru sânge…) pentru a fi mai usor de jupuit si manipulat de straini. E un rezultat ciudat de asemanator, cel din secolul XIX, cu cel din secolele XX-XXI. Pentru ca nu s-au schimbat datele interioare fundamentale ale neamului românesc? Poate. Dar, în primul rând, pentru ca circumstantele internationale, atitudinea Apusului, catolic si protestant, nu s-au schimbat fata de Rasaritul ortodox – si, mai ales, fata de aceasta ciudata Românie, al carei pamânt a fost simtit, în toata maretia lui sacrala, de Traian-Vizionarul/Alchimistul – din pacate: din pacate – pentru ca vizionarismul sau nu ne-a adus decât belele, atunci când neamurile, impotentele, din punct de vedere spiritual, neamuri din apus, au intuit puterea oculta a acestei zone (putere care, daca ar fi fost recunoscuta de apuseni, acestia, prin contrast cu noi, si-ar fi recunoscut, implicit, propria schilodenie interioara).

D.Bolintineanu este victima candida a manipularilor subteran -subconstiente, la care suntem supusi de secole, de grupurile de interese internationale – interese care converg, fata de realitatile spirituale din Rasarit. Când, atunci, în secolul XIX, de la calomnie josnica (acuzatia ca românii sunt pederasti) pâna la crima si anatema, nu lipseste nimic din arsenalul agresiv al actiunii de desnationalizare, planuita (si reusita aproape total) de greci – tot tu te consideri culpabil si te oferi ca mielul spre junghiere – va fi fiind aici o dimensiune metafizic-crestina, dar este înca o dovada a rezultatelor incredibile la care poate ajunge razboiul psihologic, diabolic de perfect, indus de interesele bisericii constantinopolitane grecesti (dinainte de eliberarea din 1821, cât si de dupa eliberarea Greciei). A învrajbi si a crea totodata complexul culpei – spre a stapâni etniile conlocuitoare si a le asimila complet, în dispretul total al oricaror masonice „drepturi ale omului” – bune doar pentru „catei”. De aceste manevre subterane nu poate fi straina (pentru ca veni vorba) nici masoneria iudaica internationala – cea care a creat atmosfera complet diferita, în jurul unor popoare care ar fi trebuit la fel tratate. Grecii, fiind epuizati spiritual, functionând ca niste golemi, total ahrimanizati. au fost considerati ca ideali pentru persecutarea, torturarea si lichidarea neamului cu misiune sacra înca vie: românii. E o tehnica, valabila în aceste vremuri amorale, de a-ti înlatura adversarul spiritual pe care-l intuiesti ca fiind mai puternic decât tine.

E bine sa descoperim adevarul hamletismului din interogatiile lui Bolintineanu. Nu la analistii politici (si nu de grija analistilor politici) de felul lui Bolintineanu, care se considera hiperlucizi, dar sunt, de fapt, bolnavi de grija de a nu fi nedrepti cu altii (devenind nedrepti cu ei însisi si cu neamul lor), trebuie sa ne gândim, ci la traitorii din Macedonia si Grecia, de etnie româna-aromâna, pe cale de a le fi stins neamul.

III. CAVALERII MIELULUI – SI „ILIADA” LOR

Aromânii, dupa cum se stie, sunt, si astazi, pastori de oi. E drept ca, asa cum ne marturiseste epopea lui Nida Boga – „Voshopole” – ei pot împlini, cu mare pricepere si cinste, si alte mestesuguri-misiuni sacre, pe pamânt – iar dupa ce multi s-au raspândit prin lume – li s-a dus vestea, atât ca mesteri faurari, giuvaergii – cât si ca neîntrecuti oameni ai finantelor: e o forma de autoaparare contra celor ce-au hotarât si-au poruncit pierzania aromânilor, prin ispitirea fortelor brutale, prin bani.

Dar, cel putin în trecutul secol XIX si în prima jumatate a secolului XX, aromânii au stat si au asteptat si s-au prosternat în fata MIELULUI – precum semenii lor pastori, din jurul ieslei de la Bethlehem. Poezia populara aromâneasca transmite poeziei culte aromânesti motive mistice – dintre care, principalele, sunt legate de Iisus: motivul MIELULUI si cel al TRANSFIGURARII. E suficient sâ trimitem, în legatura cu misiunea de CAVALERI AI MIELULUI, la revelatoria balada-epopee, transpusa, subtil, în registru cult, de catre Constantin Belimace: Curnicea – iar pentru motivul (tot eristic) al transfigurarii – la epopeea Marelui Miracol Spiritual: Voshopole – epopeea în sonete a lui Nida Boga.

I – Balada Curnicea, a lui Belimace, este, în fapt, o autentica epopee, cu dimensiuni comprimate – epopeea pazitorului de HRISTOS-MIEL, neamul aromânesc. Destinul aromânilor-pastori – CAVALERI AI MIRACOLULUI – este sintetizat în destinul eroico-mistic al lui Zega-celnicul: toti pastorii celnicului Zega au în grija o singura mielusea (hieroglifa misterului initiatic): aceasta, dupa zece ani de pascut pe Muntele Pind (10 = numarul creatiei divine) – pastere de trifoi „nevazut la noi” (de fapt, originalul spune despre „iarba… di bana”: care înseamna iarba de viata, sau iarba vietii opusa ierbii vutane, care înseamna iarba mirositoare, iarba saracacioasa de pe stâncile muntilor): ,si tru-a dzatea oara, /Tru-una primuveara, /…/Pascu nu vutana, /Iarba-atea di bana (sau,cum transpune Hristu Cândroveanu, „trifoi /Nevazut la noi“) trimite la iarba atot-tamaduitoare – sau, pur si simplu, la initiatica „creanga de aur“; „a fatat în munte /Miel cu stea în frunte, /Cum nu-i pe coclaur – /Dintisor de aur, /Lîna înflorata, /Matase curata -/Faptura de-alint, /Cu coarne de-argint…” („Si-afita în munte/ Nel cu stea în frunte. /Nel ca tri ciudie. /Cu dinti di flurie /Si cu lâna toata /Ca sirma curata, /Curata brasime /S-cu coarne di-asime…”).

Când a fatat mieluseaua? De Pasti: „în ziua de Pasti” (sau, conform originalului: „trî Sâm-Giorgiu-aprindu” – în ajun de Sfântul Gheorghe.

Iata ca, mai direct decât în evanghelii, Mielul Iisus se încredinteaza ocrotirii-initierii (în sens mistic-activ) unor apostoli exemplari: Pastorii-Crai. Si mie, la rândul meu, mi-a fost semnalat, de catre un mare om al spiritului românesc, un eminent traducator al operei lui Rudolf Steiner, ca una dintre deosebirile (de fapt, una dintre întâlnirile semantice) dintre evangheliile lui Luca, respectiv Matei, – este aceea ca, la nasterea lui Isus, Evanghelia lui Luca spune ca au asistat pastorii (capitolul 2, aliniatele 8-9-10 – iar în Evanghelia lui Matei, capitolul 2, aliniatele 10-11, se spune ca pruncul Iisus a fost înconjurat de crai. De fapt, functiile de crai, respectiv pastor, converg spre una singura: PAZITOR AL MIRACOLULUI SPIRITUAL AL LUMII.

Atunci când Mielul Sacru este luat de lotri (fortele ahrimanice ale lumii) se dezlantuie razboiul în numele Mielului Sacru – apocatastaza, confruntarea finala între fortele malefice si benefice: „N-a ramas întreaga /Nici macar o creanga, /si n-a ramas frunza /De plumbi nepatrunsâ” („Nu ramase deaga /Una dzua-ntreaga /Di pliumb nipitrumtâ /’N barbateasca lumta“). Deaga, în textul original, înseamna ramura: evident ca prin intermediul MIELULUI REDOBÂNDIT – se produce transfigurarea:

a – ramura putreda a lumii fenomenale, a lumii profund luciferizate, pâna la ahrimanizare – este înlocuita cu creanga de aur eterna, caci:

b – „hotii crunt pierira” (n.n.: fortele ahrimanice au fost definitiv învinse, redizolvate în lumina) /Mielul îl gasira/, si l-au dus la târla, /si-a curs vinul gârla…” („Nelu lu-ascâparâ, /Furi’ i vâtâmarâ, /S-cântânda prit câl’iuri, /S-tumarâ la staniuri“). Recontopirea omului cu Sinele Sacru-Mielul – reface starea originara, de paradis (cal’iuri cu cântic).

Cine îl vesteste, de fapt, pe Zega, de actiunea „furilor”? „A lui Zega muma” – Maica Domnului. Câti luptatori mistici ia Zega, la lupta apocatastatica?
”…doispe-doisprati di insi /Tot ca Zmei ne-asvinsi” (n.n.: evident, cei doisprezece apostoli ai hieroglifelor cosmic-zodiacale).

II – Cavalerii Mielului Minunat sunt, aparent, umili ciobani – în realitate, sunt Cavalerii Sfintei Cruci, expeditia lor este o cruciada, izbânda lor transfigureaza, la modul paradisiac, lumea. Certitudinea victoriei spirituale, peste orice accident istorico-fenomenal, este întarita de epopeea vasta a Transfigurarii – epopeea VOSBOPOLEIcetatea care, prin distrugerea în cadrul fenomenalului, si-a eliberat potentele de Cetate Eterna a Spiritului. Voshopolea, moarta si înviata întru spirit-este Mielul-Iisus – iar voshopolenii, treziti într-un spirit, sunt Prigonitii(dar vesnic victoriosii) Cavaleri ai Mielului: „Voshopolea cea mândra, spulberata, /nepieritor, în spirit e-ntrupata, – /Al bajenarilor, al tuturora” („Voshopolea-atea arsa si surpata, /L’ia ca s-arsara multu ma musata /Tu mintea-armânilor di tu xinitie…”).

Vom amanunti lucrurile, la vremea potrivita, în textul analitic al lucrarii noastre. Deocamdata, atât mai adaugam: prigonirea, de catre fortele ahrimanice, a Cavalerilor Mielului, este dovada mistica, a faptului ca aromânii sunt „tagma aleasa a lui Hristos („pe cine iubeste, Dumnezeu pedepseste“). Prigoana înseamna, în traducere initiatica, si raspândirea si consolidarea, oculta, a misiunii sacre, încredintata de Dumnezeu – Neamului Român-Aromân (Neamului Româ­nesc, spiritual unit, prin gesturile vizionare ale împaratilor Magi: Traian-Aurelian-Constantin), în jurul coloanei vertebrale spirituale, care este Istrul Sacru.

Am comparat epopeea VOSHOPOLE cu ILIADA lui Homer nu neaparat pentru a pune epopeea lui Homer în stare de superioritate, fata de epopeea VOSHOPOLE: epopeea lui Nida Boga, din punct de vedere al semnificatiilor metafizice, este superioara capodoperei homerice. Dar aveam nevoie de un reper literar pentru a satisface prejudecata snobilor, a celor care strâmba din nas în fata „neconsacrarilor” si „neconsacratilor”. Si nici VOSHOPOLE – epopeea, nici Nida Boga, creatorul epopeii, nu sunt consacrati, pentru literatura româna. Am considerat ca, între Iliada si Voshopole sunt unele trasaturi de asemanare: un razboi pentru apararea unei cetati, o infiltrare perfida în cetate (un „cal troian”), apoi devastarea cetatii ca o consecinta a infiltrarii în inima cetatii – o eroica si zadarnica rezistenta umana. Aici, însa, se opresc asemanarile si începe rafinata metafizica a transfigurarii materiei în Spirit Etern, metafizica prezenta (si posibila) în epopeea Voshopole, datorita atingerii, de catre Nida Boga si de catre neamul despre care vorbeste acesta în epopeea sa (neamul aromânilor) – a stadiului de evolutie spirituala necesar: crestinismul.

Ceea ce vom investiga, în paginile de mai jos, va fi: constientizarea, de catre poetii culti si crestini aromâni, a Spiritului Neamului Românesc, cu cele doua aspecte:

a – aspectul fenomenal, aparenta risipire si stingere a neamului românesc-aromânesc, nu prin distrugerea cercurilor – hoare (sate), prin asimilare fortata, maceluri etnice, deznationalizate prin toate mijloacele;

b – aspectul esential: situarea aromânilor atât sub blestemul – dimândare-legamânt, cât si (pe cale de consecinta mistica, raportata la dimândare) necesara transfigurare spirituala, a neamului de prigoniti mistici, paznicii cei mai supusi ai MIELULUI – HRISTOS. Mai mult decât atât, constientizarea, de catre poetii culti ai neamului aromânesc, a unitatii românilor de la sud si de la nord de Dunare – uniti prin MISIUNEA SACRA COMUNA, aceea de a lumina spiritual lumea, a retransforma, prin autosacrificiu. Valea Plângerii în Paraclis. De aceea, epopeea transfigurarii, VOSHOPOLE, a lui Nida Boga. va face obiectul unui studiu aparte – într-o a doua sectiune a lucrarii de fata. Si, (tot de aceea, dimensiunea crestina (în sensul cel mai profund, mai esoteric) a poeziei aromânesti va fi urmarita cu deosebire.

-va urma –

Ieși din țara ta și din casa tatălui tău

 George Danciu

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Evanghelia după Ioan, 17.3

Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Epistola 1 Ioan, 2.3-4

Asculți doar de Acela pe care îl cunoști

Noi, românii, ne lăudăm foarte mult cu Eminescu. Dacă dorești să ai un răspuns cumva ușor și acoperitor – în fața oamenilor –, pomenind un autor român de referință, spui fără ezitare, Eminescu!

Doar puțini sunt aceea care ezită, dar asta nu pentru că se îndoiesc de locul luceafărului …, ci deoarce cunosc o zicere de-a lui Nicolae Iorga, care sună așa: Nu te lăuda cu înaintașii tăi, dacă nu le calci pe urme. Ca să ne edifice și mai bine, marele istoric român, mai adaugă o vorbă cu tâlc: daca ai înțeles cele citite, mai că meritai să fii însuți autorul!

Dar, probabil că tot mai puțini ar trebui să-l dea ca pildă pe cel care a nemurit ODA- în metru antic. Și asta din simplul motiv că nu-l cunosc nici pe Eminescu, omul, dar nici opera sa.

În cartea Genesa, 12, găsim aceste celebre cuvinte:

1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.
6 Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
7 Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.
9 Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.

Dacă citim atent Biblia, vedem că Avraam, un om din mulțimea celor chemați în mod direct, personal, de către Dumnezeu, nu fusese apriori unul de excepție. Caracterul deosebit i s-a făurit odată cu umblarea sa în ascultare împreună cu Dumnezeu.

Ce putem învăța din viața lui Avraam?

  1. Chemarea (ta) e personală. Vei fi chemat pe nume, singur vei auzi și înțelege chemarea Domnului. Niciodată nu e prea târziu, până mai e har, să începi o relație cu Dumnezeu. Avraam a fost chemat la vârsta de 75 de ani!

  2. Chemarea este specifică. Fiecare dintre noi, suntem chemați specific, să ieșim din rutina noastră, din obiceiurile noastre, din mersul nostru cu care ne-am obișnuit. Să ieșim din necredință. Să ieșim din inerția necitirii Bibliei, a răutății, a mândriei, a păcatului, a nescultării etc

  3. Răspunsul – la chemare – este personal. Nu poate răspunde nimeni în locul nostru.

  4. Binecuvântările sunt o urmare a deciziei noastre la chemare! Citiți v4. Și veți revedea ce binecuvântări extraordinare i s-au promis lui Avraam, care s-au împlinit, după ce a fost trecut prin câteva probe (încercări ale credinței), și, apoi prin testul final în care i s-a cerut să aducă ca Jertfă ca ardere de tot pe singurul lui fiu pe care-l iubește, pe Isaac, pe muntele Moria (exact locul în care peste veacuri, Fiul lui Dumnezeu va ridica păcatele lumii, prin supliciul suferit pe Crucea pe care a fost răstignit cu violență și apăsare), însă, atunci când Avraam, prin credință, a ridicat cuțitul ascultând de Dumnezeu…, a fost oprit, trecând testul ascultării! Dacă până aici, îi zisese că urmașii săi vor fi ca nisipul Mării, acum Domnul îi zice că (22.16-18)„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!

  5. Dumnezeu i se arată. Dumnezeu va purta de grijă. A întors ochii și a văzut un miel încurcat cu coarnele într-un tufiș (Gen.22.13). Vezi și Evanghelia după Ioan, 1.29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!

  6. (v.8)  A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. Avraam  i S-a închinat Lui. Să răstignim firea noastră mândră, să-i dăm lui inima noastră și neputințele noastre (chiar și reușitele) ca o ardere de tot (Romani, 12.1-2).

Avraam e tatăl tuturor credincioșilor, strămoșul celor care au credință și trăiesc în ascultare de Dumnezeu.

Nu poți asculta și nu poți să te încrezi în cineva fără să-l cunoști.

Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.

Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.     (1 Ioan, 2.3-4)

O carte a aventurii, cutezantei si-a dorului de-acasa

“EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX- Un alt fel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”

Editura “Anthem”, Arizona, SUA

octombrie 2011

Surprinzându-ne placut, Octavian Curpas ne ofera, în miez de toamna, o carte scrisa într-o maniera diferita de cea cu care suntem obisnuiti, o îmbinare reusita între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc si analiza profund-psihologica a unei palete largi de profile umane si istoriile lor de viata. Dupa cum reiese chiar din subtitlul ales cu grija de catre autor, „un alt fel de «pasoptisti»” – în totalitate reali -, apartinând primului val de refugiati politic din România postbelica sunt eroii lucrarii de fata si, mai mult decât atât, câtiva dintre ei traiesc înca în Statele Unite.


La prima vedere se prea poate sa avem iluzia gresita a unei însiruiri de relatari rebele apartinând unui personaj inedit, acest nea Mitica plin de surprize, prototipul cutezatorului neinhibat de explorarea necunoscutului si al autodidactului, avid de cunoastere, încrezator în forta sa fizica dar mai ales în taria psihica de a depasi obstacolele care îi bareaza vizibil drumul spre împlinire. În realitate însa, Octavian Curpas, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regula de azi, reuseste într-un mod original sa realizeze o radiografie a emigratiei românesti la mijlocul secolului XX, supunând atentiei cititorului o categorie interesanta de emigranti, tributari cutezantei si spiritului de aventura, rabdarii si asteptarii, dorintei si neputintei, euforiei si negrei disperari în momentele de grea cumpana, în aceeasi masura. Ei sunt cei care-au avut curajul si taria psihica de a descinde din tarâmul ierbii verzi de-acasa pe meridianele lumii, cautându-si frenetic calea si luptând cu bratele, inima si mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagonice. Eroii cartii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitica, exemple reale de curaj si abnegatie în straduinta lor de a ascede într-un alt fel de spatiu, în care principiul meritocratic nu tine cont nici de origini, nici de clasa sociala.

Nea Miticavinovatul principal al dezvaluirilor întâmplarilor structurate de catre Octavian Curpas în cele 30 de capitole -, este doar axa în jurul careia se rotesc povestile adevarate ale unor români îndrazneti, inteligenti, neînfricati, care, odata ajunsi în lumea noua se zbat sa-si realizeze visele cu truda mintii si a bratelor, si chiar reusesc. Pe scheletul unor însemnari facute de nea Mitica pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie si relatarile sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viata, autorul, priceput în extragerea informatiei de la interlocutor (sa nu uitam, Octavian Curpas detine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistit) si neîntrecut documentarist, tese într-un mod original, frânturi din viata apropiatilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originala adusa istoriei emigratiei românesti.


Întâlnirea dintre autor si viitorul sau subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coada si adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerata leit-motivul vietii exilatului care spera în steaua norocoasa; aici începe sirul relatarilor ce stau la baza scrierii acestei carti. Oare norocul ce radiaza prin toti porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitica, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia sa patrundem astfel în tainele vietii emigrantilor, poate, nu de putine ori invidiati de catre unii dintre noi? În opinia mea, este un câstig pentru toti cei care vor citi pe nerasuflate o carte scrisa cu truda, responsabilitate si daruire, incubând o munca asidua de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelica) si în aceeasi masura din sursa vie, directa – autorul folosindu-se abil de informatii prelevate direct de la unii dintre eroii înca în viata (Tiberiu Cunia, Luciana Stanila, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).

Nea Mitica deruleaza pe ecranul sufletului foiletonul vietii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de  persoane cu care s-a intersectat de când a parasit România. Acesti adevarati artizani ai riscului si-amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului), sunt luptatori ai revolutiei pentru mai bine, într-o lume noua, fie ca aceasta este Franta, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul si ineditul respira prin filele cartii scrise cursiv, gratie talentului si stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrazneala de a scrie despre personaje reale, interesante si foarte diverse. Interlocutorul sau, nea Mitica, îi faciliteaza patrunderea subtila în istoriile de viata ale unui complex de profile umane, pe care le slefuieste în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevarate modele, ziditoare de cetati de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.

Mai mult sau mai putin cunoscuti, eruditi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitica sunt caractere otelite de viata în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasa: oameni cu doua patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Târa – un bistritean cu studii la Sorbona, Costica Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isacescu – simbolul aventurierului pribeag printre closari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic si-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Bratianu sunt doar câtiva dintre cei despre care putem citi în paginile cartii. Nu intentionez pe toti sa vi-i dezvalui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astazi traieste la Syracuse, New York si pregateste pentru tipar cel mai complet Dictionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Stefanescu al carui nume-l poarta un domeniu împadurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminenta a doctorului Traian Stoicoiu – românul al carui bisturiu a adus vindecarea multor candieni din Calgary si unul dintre cunoscutii lui Constantin Brâncusi si-al adevarului despre operele sale.

Dupa ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia marturiseste: Desi multi dintre noi au plecat pentru libertate si o viata mai buna, am fost si multi care am plecat cu gândul de a reveni în tara. Generatia noastra nu a putut face altceva decât sa tina vie, în strainatate, în constiinta lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatura comunista. Poate ca, dupa ce voi termina dictionarul, as putea scrie o intro recenzie, comentarii asupra personajelor si a evenimentelor pomenite de Mitica. Nu ca este important sa dau si o alta imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare placere (mie, daca nu cititorilor!), sa traiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mul decât atât, sa scriu o lucrare în care sa se vada interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiatilor de atunci, a dorintelor si simtamintelor ce-i animau atunci, dorul de tara, de familie si visele ce le aveau, ce-i obsedau…

Condeiul scriitorului nu lasa sa treaca neobservate nici valorile nationale ramase acasa, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stanila, unul dintre deschizatorii de drumuri ai pepinierei de medici si specialisti în stiinte medicale – Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj Napoca. Luciana Stanila este o fiica a Sebesului de Sus, din Marginimea Sibiului, vecina si prietena a lui Dumitru Sinu, care si azi, când vorbesste despre ea îi spune Lucica. De fapt, toate povestirile adevarate ale lui nea Mitica sunt reflectarea evidenta a spiritului românesc ramas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în cautarea desavârsirii.

Nea Mitica! Însusi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizeaza cititorul ca are de-a face cu un personaj îndragit, care inspira simplitate si apropiere, ingeniozitate si spontaneitate. El este exponentul descurcaretului, iar numele, chiar i se potriveste de minune! Nu trebuie sa-nvat nicio meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de tara, apropiatii îi strecurau subtil ideea ca i-ar prinde bine sa stapâneasca o meserie. Dar lui nu i-a pasat de spusa nimanui – meserie n-a învatat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit si-a reusit sa-si faca un rost, sa aiba o familie minunata, sa detina propriul hotel, sa deschida sufletul si punga atunci când este cazul si, mai ales, nu a uitat niciodata ca este român!

Copil orfan de mama de la trei ani, crescut în spiritul sanatos al omului simplu de catre tatal si bunicii sai – oameni harnici si cu frica lui Dumnezeu din Marginimea Sibiului, ajunge ca la vârsta maturitatii sa ia o decizie capitala pentru viitorul sau, apucând drumul strainatatii. Iugoslavia, Italia, Franta, Canada, Statele Unite! Iata drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Munca si risc, dezamagire si împlinire sub umbrarul norocului, toate-si dau mâna, si-mpreuna i-aduc satisfactia finala! Prieten cu toti cei de la care a avut de învatat – chiar dac-au fost români, evrei, tigani sau alte natii, Mitica Sinu s-a descurcat si despre toti el vorbeste frumos.

N-a avut posibilitatea sa urmeze scoli înalte, desi, Doamne, cât i-a placut cartea! Dar a stiut si-a vrut mereu sa învete, sa cunoasca si sa se înconjoare de prieteni eruditi, se trezea de 30 de ori pe noapte si citea sapte ore pe zi, dupa cum marturiseste însasi Nicole, canadianca de origine franceza ce-i este soata de-o jumatate de secol si pe care o catalogheaza ca fiind cea mai românca dintre canadience, pentru ca a a dorit si a reusit sa stapânesca, în numai sase luni, limba româna. «Acasa» a lui nea Mitica este o oaza de liniste ratacita în forfota orasului, o casa spatioasa, fara pretentii exuberante, dar cu mult gust si foarte primitoare, calda, din peretii careia parca razbate mirosul cernelii si aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plina de carti valoroase, apartinând literaturii române si universale; citeste beletristica, istorie, filosofie, despre vietile scriitorilor si marilor învatati ai lumii. Dar nu-si uita obârsia si neamul.

Descins în lumea noua din Sebesul de Sus, din Marginime, nea Mitica ramâne cu amintirea satului în suflet. Îsi aduce aminte, pâna în cele mai mici amanunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri si traditii de care-i este dor. Consatean cu Goga si Cioran, asa se considera Mitica, pentru ca si cei doi colosi ai culturii românesti au aceleasi radacini, puternic înfipte-n tinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversatiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitica recita cu patos versurile poeziei Casa noastra, devenite chiar forma de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ti stergi ochii cu camasa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranta, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânarului sau vecin, Octavian Curpas, atunci când îsi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga – Si parc-aud pocnet de bici / Si glas staruitor de sluga / Rasare mama-n coltul surii, Asaza-ncet merindea-n gluga… /Înduiosata, ma saruta / Pe parul meu balan, pe gura : / «Zi Tatal nostru seara, draga, / Si sa te porti la-nvatatura»

Facând referire la rostul vietii, nea Mitica are un veritabil model de gândire filosofica, în însusi Luceafarul poeziei românesti, Mihai Eminescu, caci el afirma: “Dar pâna la urma, tot Eminescu e cel mai mare! Si, printre altele, pentru faptul ca a spus:  «Poti zidi o lume-ntreaga / Sa darâmi orice ai spune / Peste toate o lopata / De tarâna se depune» – si-apoi continua, atentionându-ma subtil -: Niciodata sa nu uiti lopata lui Eminescu! Nea Mitica mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vietii: «La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii astia, ce parere au despre moarte si daca s-au gândit vreodata la realitatea mortii. Ramân surprins când constat ca majoritatea dintre ei nici nu se gândesc ca într-o zi vor muri; poti sa faci orice în viata aceasta pentru ca pâna la urma tot la lopata lui Eminescu ajungi!” Adevarat si foarte bine punctat!

Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei carti-document, însa doresc sa va las sa-i dezlegati misterele prin placerea lecturii… Octavian Curpas a adunat mereu în jurul sau, benevol, truditori pe tarâmul cuvântului carora le-a promovat neconditionat scrierile si le-a încurajat latura creativa, sustinând propagarea permanenta a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Desi ne-a obisnuit cu interventiile sale jurnalistice prin prestatia-i neobosita în ziarele si revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – si a facut-o bine -, iata ca aceasta carte îi întregeste imaginea cu aceea de carturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaste tainele unei lumi în care el însusi vietuieste: o lume a necunoscutului în care daca patrunzi esti nevoit sa te adaptezi, sa-ti modelezi viata si sa-i îmbratisezi principiile, dar fara sa poti vreodata sa-ti uiti radacinile.

Georgeta Resteman

Cluj Napoca, octombrie 2011

CRONICA LITERARA

CRONICA LITERARA: „NUNTA NEAGRA” DE GHEORGHE ANDREI NEAGU

Iulian BITOLEANU

Poetul focsanean Gheorghe Andrei Neagu a iesit la rampa în 2010 cu volumul de versuri „Nunta Neagra” (Editura Valman, conditii grafice excelente), un fel de poem lirico-dramatic, cu macrotema – iubirea, careia i se subordoneaza fericirea, nunta si extinctia. Ne distantam de eticheta balada culta, deoarece autorul nu ramâne captiv trecutului, unui timp mitic, primordial, medieval; narativul nu se expliciteaza, iar personajele nu se individualizeza, sunt mai degraba purtatoare de idei, sugestii, ori masti lirice.

Practicând cu fervoare descriptivismul magic, eul poetic imagineaza un scenariu cu un cuplu erotic, ce s-ar dori armonios, numai ca apar unele impedimente:

Ba unul dintre miri aduce a strigoi (p.5);

Ba modul existential specific miresei nu poate fi cel uman ci doar unul vegetal;

Ba protagonistul a fost eliminat, substituit printr-altul, la propunerea unui „tribunal” transcedental…

Într-un decor aproape paradisiac („Din padurea adormita/Potopind cu aburi zarea/Norii drumuri conturau/Zamislind carari de visuri” p.5) Se înfiripa motivul (eminescian) asteptarea: „O astept ca altadata/Sa se nasca din copaci…/Si cu buze, ochi de maci/Se aprinde iar padurea”, p.5, corelat cu antropomorfizarea naturii. Asemenea eroinelor romantice, cea dorita cu înfrigurarea se exceptionalizeaza prin doua trasaturi: iluminarea codrului si semnarea unei coregrafii nelumesti („Într-un vals nebun…”).

Prin adolescentism si diafanitate, emotia întâlnirii pare decupata dintr-un pastel sentimental: „O astept scaldat-n spume… /Îi vad ochii ca de smoala, /Licar de petala/Un sarut suav de bruma… /O astept în pragul tainei”, p.6.Poetul extrage ce îi convine din erotica universala, cu iz Lamartinian: limbajul indicibil al îndragostitilor, sarutul patimas, lacrimile fericirii, cararea si fuga dincolo de lumea dezlantuita: „Ea alearga-n calea verde/Strajuita de copaci,/Ciuta ce se teme”.

Tehnica poetica si experienta îi permit autorului sa nu vireze într-o directie plauzibila; dimpotriva, dialogul si metaforele feminitatii fertilizeaza discursul poetic. Propunerea – ispita „Sa fugim” este brusc respinsa „A fugi nu se cuvine” (p.7), ceea ce confera dramatism: „Arde lumea vegetala” (p.9), pe culmile comparatiei „Cerul, rosu, ca o rana”, domeniul celest accesând nefirescul, anormalul. Luciditatea mirelui se disipeaza în fata evenimentelor si sentimentelor majore, astfel ca decuplarea devine iminenta: „- Nu te pot lua, ramâi/Fii a lor, Cum ti-e ursita”, p.8, desi Nunta intrase pe fagasul favorabil: „Vin nuntasi lalaind/Întregind alaiul”, p.13. Episodul cel fast nu se deruleaza în tonuri eminesciene (Calin, file de poveste), nici cosbuciene (Nunta-n codru) ci în maniera funebra, rezumativa, antitetica. Ca în tragediile antice, exista o monada, un for al zeilor, unde se iau decizii capitale. Poetul simuleaza ludicul nuntial, îsi însala lectorul, dinamitând supozitiile inducând elemente – surpriza: „Fata plânge-ncetisor, din pricina lui cel ce nu a venit”. Timpul nu mai raspunde la comenzi epicureice, îsi acorda o marja de eroare si se tragicizeaza:” în clipele când se ucid iubiri”. Ambiguitatea atinge cote paroxistice: „Iar mirele e altul”, spre stupoarea asistentei, complacuta în desfatari bahice: „- Hai sa mai bem cinstiti meseni!/Îndeamna Ura si Pacatul”.

Rostirea poetica mixeaza prozaismul, oralitatea, („Cata”, „la pânda”, „ma-mbie”, „de prisos”), fara a glisa în desuetudine, caci în secunda urmatoare creatorul arunca navodul în ape metaforico-simbolice. Respingând situatiile confuze, Areopagul enunta verdictul: „- Sa piara!” (Mirele initial – n.n.). Un altul multiplicat îsi revendica trofeul feminitatii, pe cai agresive: „Sticleste lama de cutit/Nesabuinta iat-o vine” p.13. Fericirea filtrata prin eros sângeros („- Ati ucis… un glas/Zbor de inima pura…”), cu excluderea rivalului, dureaza cât o pânza de paianjen. În partea finala, se amalgameaza deliberat fâlfâiri eminesciene („A fost odata ca-n povesti”) cu cele labisiene („La ceas nepotrivit”, p.14, „Si-as vrea sa plâng”), bulversând înca o data orizontul de asteptare al cititorului…

Înlaturând crusta erotica, esti întâmpinat de o constelatie de simboluri decriptate în diferite coduri – neoromantic, neomodern -, purtatoare ale sigiliului artisticitatii, talmacind, teza ca Artistul (mirele 2) ar trebui sa se dezica de eul social (mirele 1), spre a se logodi cu Poezia (emotiva, lacrimogena mireasa), eveniment cu reactii diferite, la doua paliere: al nuntasilor (cititorilor obisnuiti) si al zeilor (criticilor literari), influentabili si ei, nu o data, de aparente.

Catharsisul nu s-a demonetizat!

Nunta neagra reprezinta, de buna seama, o placheta (tradusa în 5 limbi de referinta) de luat în considerare!

Iulian BITOLEANU

15 august 2011

O profesiune de credinta

PRIMA SI CEA MAI IMPORTANTA CARTE A LUMII

Comunicarea spirituala

Zoe Dumitrescu-Busulenga

Trebuie sa va spun ca eu traiesc în permanenta cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuza când spun asta, dar eu ma simt o ratata. Cariera mea trebuia sa fie una muzicala. În clipa în care, la 17 ani, m-am îmbolnavit de tuberculoza si mi s-a spus ca trei ani nu mai am voie sa cânt, nici la pian, nici la vioara, a fost o prabusire, care, fireste, la acea vârsta, mi s-a parut o catastrofa.

 Fatalmente, a trebuit sa merg pe alta cale. Si am ales calea de jurist, a tatei, si cea de filolog, a mamei. Si asa am intrat, mai mult sau mai putin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al „formatiei sufletelor“, cum îi spun. Fiindca mie îmi parea esential nu sa însir niste date si gânduri în fata studentilor, ci sa încerc sa comunic cu ei, nu numai omeneste, dar si spiritual. Si cultural, pentru ca doream sa fac din ei oameni cultivati, sa le dau cât mai multe surse de incitatie la lectura si la arte în general.

*** Continue reading “O profesiune de credinta”

CAZUL „ANDERS BEHRING BREIVIK” – „PRECEDENTUL BREIVIK”!!!

prof. dr. Adrian Botez

Nicio crima din lume n-are justificare. Niciodata si niciunde si din niciun motiv! Când Dumnezeu a dat a sasea Porunca, “SA NU UCIZI!” – El nici macar nu se refera la om, cum pretind teologii crestini: Dumnezeu se refera la VIATA, în general. Deci, criminali suntem toti, caci toti luam viata cuiva, fie si a unor gâze, complet nevinovate…!

Din pacate, ceea ce s-a petrecut în Norvegia (la Oslo si, apoi, mai grav, pe Insula Utoya), în 21 iulie 2011 – nu ni se pare a fi decât o cinica punere în scena:

 

1-un dement, care se pretindea si “politist” (“nordicii” astia au câtumai respectul, pentru cei cu…”Iesi afara,/Javra ordinara!”, nu ca barbarii de noi!) si “Cavaler Templier”, “CRUCIAT(„Pe profilul sau de pe Facebook, barbatul cu par blond se descrie drept conservator, CRESTIN”)ANDERS BREIVIK, ucide 92 de oameni (…mai mult sau mai putin… – agentiile de presa au tot modificat, de la ora la ora, cifra victimelor!);

2 -mass-media, imediat, prezintaideologiacare l-ar fi “mânat” pe Smintila sa ucida:islamismul, marxismul cultural, multiculturalismul” – pentru ca “Marxismul cultural înseamna Multiculturalism, iar corectitudinea politica este echivalata Marxismului cultural”. “Multiculturalismuleste o idee anti-europeana a urii, care are scopul de a distruge traditiile si culturile europene, crestinatatea europeana, identitatile europene si chiar statele nationale europene ” – se afirma în filmul, postat pe youtube, cu câteva minute înainte de a “purcede” la masacru, de însusi Anders Breivik.

În felul acesta, mass-media (cea farisee si insidioasa), aservita Guvernului Mondial (în covârsitor de marea ei parte!) încearca, pe multiple planuri, sa compromita orice ideologie sanatoasa, logica si corecta – punând-o în gura si-n… “filmul” unui smintit, care (daca nu acceptam pedeapsa cu moartea…cu CÂTE morti ar trebui el pedepsit, oare?!), ar trebui trimis, undeva, pe planeta Venus… – si exilat, acolo, pentru urmatorii 5 miliarde de ani!

Sa fim foarte clari: NOI SUNTEM ÎMPOTRIVA ORICARUI FEL DE CRIMA, DIN LUMEA ASTA! Chiar si împotriva prostilor…Suntem împotriva pedepsei cu moartea… – …doar în ce-i priveste pe tradatorii de Neam si de Tara, mai avem oarece retineri!

 

Dar ce au facut (si fac, în continuare!) agentiile de presa – NU ESTE CORECT!


De ce? Pentru ca SI NOI consideram ca masonii de la Strasbourg, uniti cu cei din SUA, au complotat, în ultimii 50 de ani (mai cu seama în ultimele doua decenii, adica dupa “explozia” Yugoslaviei post-Tito!), pentru ca nu cumva Europa sa fie definita prin BAZA EI SPIRITUALA CRESTINA! De aceea, nici pâna azi nu se stipuleaza, în Pseudo-Constitutia U.E, ca “civilizatia europeana se întemeiaza pe religia crestina” (acesta ar fi trebuit sa fie PUNCTUL 1 al Constitutiei U.E., chiar dupa vointa celui ce-a fost PAPA KAREL VOITILA!) – desi, cu nici un secol, în urma, Europa însemna, din punct de vedere spiritual, crestinismul celor trei “sparturi” ale Bisericii-HRISTOS-UNA/UNUL: Ortodoxia, Romano-Catolicismul, Protestantismul. Dar, odata cu complotul Papal, al URSS/Rusiei si al SUA – Yugoslavia post-titoista, “deflagrata” – “fata” un nou stat islamic (alaturat Albaniei islamice!), BOSNIA-HERTEGOVINA…apoi, cu de-a sila si fara nicio legitimitate mondiala, este creat artificial, în 2008, STATUL KOSOVO: “(…)aspiratiile de independenta ale Pristinei nu mai pot fi zagazuite fara ca aceasta sa obtina cu forta ceea ce nu poate obtine prin negocieri. Aceasta ar duce la redeschiderea unor noi confruntari în Europa. UE nu poate permite asa ceva(…)Se poate întelege cvasiconsensul european pe acest subiect datorat exasperarii ca situatii din mijlocul Europei sa fie negociate preponderent de actori externi, în speta SUA si Rusia (s.n.)(…) Poate ca, într-adevar, amânarea rezolvarii chestiunii Kosovo ar fi transformat-o într-un “conflict înghetat”, iar albanezii kosovari ar fi fost tentati sa recurga la forta, destabilizând si FYROM, Bosnia-Hertegovina, Muntenegru si Serbia, reînviind spectrul anilor ‘90 în fosta Iugoslavie. Ramâne însa întrebarea: de ce s-a recurs la o solutie de autonomie extinsa, când atât Pristina, cât si Begradul îsi vor da întâlnire peste câtiva ani în interiorul UE? Va fi remediul acesta mai bun decât “boala”? Nu va persita oare alt tip de riscuri, cel al proliferarii situatiilor de secesiune, chiar daca nu imediat? Alte puncte de îngrijorare în planul fostului presedinte finlandez privind Kosovo, sunt independenta pe criterii etnice si acordarea de drepturi colective unor minoritati, drepturi ce exced standardele europene în materie” (s.n.) – cf. revista “22”, Filon Morar: Cum poti sa creezi un stat în câtiva ani?

…Nu mai vorbim de suburbiile pariziene sau londoneze, sau chiar mari localitati/aglomerari urbane din Belgia, Olanda, chiar Austria… – … suprasaturate de musulmani (aici este si rezultatul „vindicativ”, al colonizarilor brutale, vest-europene, din veacuri trecute…!)! Dar, dupa opinia noastra, chiar nu este permis (ba este blasfematoriu!) ca voievozii valahi (si nu numai ei!) sa-si fi dat viata degeaba, luptând pentru stoparea procesului islamizarii (MILITARE) a Europei – pentru ca dusmanii crestinismului, transformati în functionarasi cu mapa subsuoara si cu pixul între dinti, sa afirme BIROCRATIC, „continutul” islamic al Europei! – …sa nege, rânjind, Martiriul Evului Mediu Voievodalo-CRESTIN – prin „miscarea” (PE HÂRTIE!!!) a granitelor si a populatiei europene, scornind „A DOUA MIGRATIE A POPOARELOR”… – …ca tot se cam împlineste mileniul de la prima: daca prima a fost pentru ca vacile unor nomazi sa scape de foame, a doua se produce pentru ca evreii sa scape de vechii lor rivali „scripturistici” – crestinii!

…Ei, ce credeti ca face mas-media, manipulata de „amicii crestinismului”?! Transforma rana purulenta a istoriei Europei, în…”PUNCT AL IDEOLOGIEI LUI ANDERS BREIVIK”!!! Da, pentru ca, daca pâna si Anders Breivik îl admira pe Vlad Tepes si pe ceilalti voievozi martiri crestini („Al doilea val al islamizarii a început în secolul al XI-lea, cu triburile turce, incluzând regiunile din estul Europei, Anatolia, care a fost leaganul Imperiului Bizantin crestin (acum Turcia), Grecia, Serbia, Bulgaria, România. Toate tarile din jurul Mediteranei care erau crestine au devenit parte a Imperiului islamic“, scria Breivik. “Vlad Tepes, cruciat si erou al românilor, a fost un geniu al razboiului psihologic. Mostenirea sa merita sa fie studiata în scolile de relatii publice, stiinte politice, militare, psihologie sociala etc. din epoca moderna“ – cf. www.ziuaveche.ro – scrie Anders Behring Breivik la pagina 244, în manifestul de 1.518 pagini semnat cu pseudonimul Andrew Berwick) – înseamna, dupa logica lui “POLITICAL CORRECTNESS”, ca TREBUIE SA NE LEPADAM, CA DE DRACUL, DE TOTI MARTIRII SI EROII NOSTRI, CARE NE-AU PASTRAT LEGEA STRABUNA!!!

Ca, daca nu ne lepadam de ei, “ÎNSEAMNA CA GÂNDIM SI SIMTIM TOTI CA DEMENTUL DE ANDERS BEHRING BREIVIK…si, daca, probabil, smintitul (si intens manipulatul, “DE LUNGA DURATA”!) tânar de 32 de ani va fi “ascuns” (oare?), apoi noi, cei teferi, dar de la care Breivik “a împrumutat” ideile “nationaliste”, cica! (sau…i s-o fi “donat”, în cadrul planului de compromitere/descurajare a oricarei opozitii fata de PROTOCOALELE DE LA TORONTO, deci, OPOZITIE FATA DE GENOCIDUL TERESTRU AL MASONERIEI, care ne vrea si sclavi cu trupul, si amnezici cu Duhul???!!!) – noi putem fi, cât de repede, dupa Legea Mondiala (actuala, de dupa 11 septembrie 2001!) a Terorismului (foarte …”eficienta”, ca sa scapi de adversarii ideologici!) – “ascunsi” în temnite, pe viata – ORI CHIAR ÎN GROPI!

De ce credeti ca l-au pus (“jupânii” complotisti/diversionisti!) pe Anders Behring Breivik, sa mentioneze, în jurnalul sau, cu maxima constiinciozitate, ca “NU E SINGUR ÎN ACTIUNEA SA” (…logic ar fi fost, dupa toate legile cunoscute, ale COMPLOTULUI si ale CONSPIRATIEI, ca Breivik SA NU “BLESTEASCA” O VORBA, DESPRE “TOVARASII”SAI !), ca: “Trebuie sa stiti ca nu sunteti singuri în aceasta lupta. Avem milioane de sustinatori europeni si zeci de mii de frati si surori care ne sustin în totalitate si sunt gata sa lupte de partea noastra împotriva marxismului, multiculturalismului si atrocitatilor musulmane (…) Sa stiti ca aveti frati si surori loiali în toata Europa – Marea Britanie, Rusia, Franta, Germania, Spania, Italia, Polonia, Austria, Olanda, Suedia, Danemarca, Serbia, Norvegia, Elvetia, Andorra, Armenia, Belarus, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Monaco, Muntenegro, Norvegia, ROMÂNIA, San Marino, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Vatican. Chiar si conservatorii crestini din Moldova si Albania”…?! – …si sa dea (cât calm “ideologic”, câta grija de “a-i baga în rahat” pe toti opozantii “protocolistilor torontisti” mondialisti!) “o lista a partidelor de extrema-dreapta din statele europene (n.n.: care l-ar sustine, chipurile, “moral”!) , din România mentionând Partidul România Mare si miscarea Noua Dreapta. Sunt mentionate formatiuni considerate “nationaliste” din Albania, Belarus, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ucraina” – cf. idem – si chiar “angajati, doi în Norvegia, doi în Rusia, unul în ROMÂNIAsi unul în Indonezia”…Ei, da, scumpa Românie, ia stai tu “la colt”, pâna-ti gasim noi…”ANGAJATUL”!!! Poate ca, pentru aceasta gasire, noi vom fi pusi sub…SUPER-EMBARGO, pentru ca embargo “simplu” avem, asupra Cerului si Pamântului, asupra Agriculturii, Industriei etc. etc. – chiar imediat dupa 1989 (tot la capitolul “embargo”, în “FORMA MODERNA”, deci supra-parsiva, trebuie trecute si …“GRIPELE” SI “FEBRELE”!!!!

La pagina 758, Breivik mentioneaza si deportarile din Baragan, efectuate în anii 1950 de fostul regim comunist din România, citând un document scris la Timisoara în 1956, care ar conchide ca scopul actiunilor era “purificarea Banatului: alungarea germanilor, sârbilor si aromânilor”. De asemenea, Breivik subliniaza ca Rusia a vrut sa deporteze musulmanii din Europa, dar ar fi fost oprita de Marea Britanie si de alte tari” – cf. idem.

Concluzie: sa nu ne mai luam de comunism, nici de bolsevism, si, fireste, nici de crimele si cumplitele umilinte, produse de aceste ideologii aplicate… – …dar nici macar …de Rusiapentru ca, înaintea noastra, a fost “Afirmatorul” …BREIVIK!!! S-a început, iarasi, demonizarea pentru “ascundere”, sub perdea de fum…Iata, deci, de ce a re-aparut neo-nazismul, dupa demonizarea lui Hitler: CA SA SERVEASCA (EL, NEO-NAZISMUL…plus Hitler!), SCOPURILOR …COMUNISTO-GLOBALISTO-MULTICULTURALISTE!!!

Mai, mai, mai!

Si, pentru ca nu doar instinctul de aparare crestina trebuie anihilat în/la europeni (…Breivik nu e lipsit de oarece cultura, dar nici cine stie ce… “soare al inteligentei si discernamântului” nu poate fi un oribil macelar! : pentru a manipula marionetele nu ai nevoie de “GENII EXECUTANTE – de fapt, e o formulare aberanta: GENIILE NU POT FI, NICIODATA, EXECUTANTE! – ci ele, în mod vizionar, traseaza Calea de/spre Revelarea Simfoniei Divine! – …DE ACEEA, TOTDEAUNA SI ÎN ORICE TARA, GENIILE BUNE, CON-FORMATOARE DE DUH ÎNALT, AU FOST SOCOTITE PRIMEJDIOASE SI LICHIDATE! – …nu aceeasi soarta o au manipulatii si diversionistii, tip ANDERS BEHRING BREIVIK! – …a se vedea soarta cruda a geniilor europene, numite Villon, Eminescu, Nicolae Teslea, Rimbaud, Puskin, Esenin…) – s-au mai ivit si alte “condamnabile idiosincrazii” sau chiar antipatii violente, dar extrem de bine întemeiate/motivate, ale europenilor: marxismul, multiculturalismul-globalismul…! Pentru a ne închide gura (si a ne sufoca Duhul) – DEPLIN! Si sa înceapa “cositul ideologic” – “gospodareste” si la modul stahanovisto-stalinist, cu “TRACTOARELE / BULDOZERELE IMENSE ALE IDEOLOGIEI / POLITICII CORECTE”!!!

Ei, da, marturisim deschis: nu ne convine deloc, nici noua, subsemnatului, sa se tot corceasca rasele, sub motive…”economice”! Respectam toate rasele, nu suntem nici rasisti, nici xenofobi! Dar fiecare rasa, ca si fiece popor, sa-si dezvolte, liber si fara “amestecatura” dinafara “MATRICEI DUHULUI SAU”, calitatile spirituale, care îl/le vor duce pe Calea spre Revelatia Divina! Astfel, se vor înmulti sansele si “variantele”/formele, prin care se va ajunge la Mântuirea Duhului Umano-Terestru!

Avem toata admiratia pentru Duhul Asiatic, dar SUBSEMNATUL ESTE EUROPEAN! Îi admiram, enorm, ba chiar cu invidie, pe asiaticii buddhisti, pentru multele lor calitati spirituale si comportamentale, dar subsemnatul va trai si va muri, în Duhul European al Ortodoxiei Crestine – asteptând si pregatindu-se pentru Revelatia Crestin-Ortodoxa!!!

Nu am accepta sa ne vedem casatorit vreun copil cu cineva din alta rasa, din alt neam, ori din alta religie/LOGOS! Noi, subsemnatul, le spunem si romano-catolicilor, si protestantilor, si ortodocsilor: “Sa traiti, sa va casatoriti si sa va exprimati si sa muriti, fiecare, în Duhul Credintei voastre! Numai asa lumea va fi mai bogata, si nu ne vom spânzura, ca Iuda, de plictiseala unei lumi otova, uniformizata, aplatizata moral-spiritual si fizic, terna si complet lipsita de diversitatea cea care o face impresionanta si interesanta!”

Adica, nu acceptam, nici noi, subsemnatul, COMUNISMUL IUDEO-MASONIC, cu forma lui pervertita modern-masonic, în ultimii ani: MULTICULTURALISMUL GLOBALIST, cu “radacini” tot în lacomia “protocolistilor torontezi”: mult mai usor îi fraieresti pe români (spre pilda, cazul Jucu…), sau pe thailandezi, sau pe somalezi, ca sa-ti faca, aproape gratis, niste componente de masini care, în SUA, ar costa de sute ori chiar de mii de ori mai mult, pentru ca, acolo, în SUA, oamenii n-au fost prabusiti, deocamdata, în saracia în care ne tot zbatem noi, sus-amintitii, de sute de ani…

DEOCAMDATA”, am zis: Michael Moore, celebrul documentarist american, ne dovedeste, în filmul, teribil de bine documentat, PESTELE CEL MARE, ca cea mai cinica si cumplita crima “mondializata” vine dinspre corporatiile multi- si tras-nationale…

Poporule American, vegheaza, daca mai esti în stare – …pentru ca, în ce-i priveste pe români (nu generalizez, dar situatia lor moral-spirituala este dezastruoasa!), ei au surzit de tot si s-au prostit în masa…! Altfel nu înteleg cum se lasa manipulati de reclamele agresive ale Antenei 3, prin care suntem îndemnati sa ne auto-jefuim de aurul, uraniul si wolframul “Rosiei Montane”…: de ce vorbiti, în reclama, de “câteva mii de locuri de munca”, care vor fi, chipurile, câstigate de români – SI NU ZICETI NICI “PÂS” DESPRE CÂTE MILIARDE DE DOLARI VOR INTRA ÎN BUZUNARUL EVREULUI MAX RICH SI AL ACOLITILOR SAI???!!! – …lasând un popor întreg, cel al ROMÂNILOR, fara bogatii uluitoare si unice în lume, obligându-l/condamnându-l, cu salbaticie, la mizerie, parca, fara capat (fizica si de Duh!) – …bogatii pentru care si suntem invidiati si ni se doreste disparitia, ca popor/Neam?!

Suntem revoltati ca lumea aplauda “multiculturalismul anti-national fotbalistic”, în loc sa-si puna întrebarea : “Pe cine aplaudam noi, când aplaudam, cica,<< echipa noastra>>?! Pe coreeeni, pe portughezi, pe brazilieni, pe senegalezi, pe cei din Coasta de Fildes…?! Ori, ar trebui sa pastram, precum fotbalul CATALAN – <<linia nationala>>, si în SPORT, ca si în POLITICA???!!!

Îi respect si pe cei din rasa neagra, care au o inocenta superioara tuturor neamurilor, când SUNT LA EI ACASA, ÎN AFRICA!!! – …si deplâng nedreptatea care li se face, zilnic, prin neo-rasismul masonic, si ma revolt pentru cinismul criminal-genocidic, cu care sunt lasati (tot prin decizii masonice!) sa moara de foame, când alte neamuri, cele din emisfera nordica, ÎSI ARUNCA ÎN MARE SI OCEAN “SUPRAPRODUCTIA” LOR ALIMENTARA, DINTR-O LACOMIE MONSTRUOASA: CA SA MENTINA PRETURI RIDICATE, LA PRODUSELE ALIMENTARE!!!

Si, în definitiv, vorba lui Thomas Jefferson: “Nimic nu e scris mai sigur în cartea sortii, decât ca acesti oameni [negrii] sunt haraziti sa fie liberi. Nu mai putin sigur este faptul ca cele doua rase, la fel de libere, nu pot convietui sub o aceeasi guvernare. Natura, obiceiurile, opiniile, au trasat hotare distinctive de nesters între ele. Înca ne mai sta în putere sa dirijam procesul de emancipare si deportare în liniste si pace, si într-un ritm atât de încet încât raul sa serisipeasca pe nesimtite, iar locul lor sa fie (…) ocupat încetul cu încetul de muncitori albi liberi. Daca, dimpotriva, va fi lasat sa se impuna prin forta, natura umana trebuie sa se cutremure în fata perspectivei ce se anunta“ – cf. Thomas Jefferson, 1829, Autobiografy, First published in 1829 and later by an Act of Congres in 1853, p. 1 – si, la fel, vorba “parintelui” SUA celor unite (prin sânge si suferinte inimaginabile, izvorâte dintr-o pricina ce-si avea izvorul, cel putin aparent…în rasa neagra!), Abraham Lincoln: “Am insistat pentru colonizarea negrilor si voi continua. Proclamatia mea de Emancipare era legata de acest plan. Nu este loc pentru doua rase distincte de oameni albi în America, si cu atât mai putin pentru doua rase distincte de albi si negri.

Nu pot concepe o calamitate mai mare decât asimilarea negrilor în viata noastra politica si sociala, ca egali ai nostri (…). În interval de douazeci de ani, putem sa-i colonizam pasnic pe negri si sa le damlimba, literatura, religia si sistemul nostru de guvernare, în conditii în care sa se poata ridica la deplina masura a umanitatii. Acest lucru nu s-ar putea face niciodata aici. Nu   putem atinge niciodata uniunea ideala la care visau parintii nostri, cu milioane de membri ai unei rase straine si inferioare printre noi, a caror asimilare nu este nici posibila, nici dezirabila. (vol. V, pag. 371-5/7Priviti situatia noastra actuala – tara angajata în razboi! – barbatii nostri albi taindu-si unii altora gâturile (…) si apoi gânditi-va la ceea ce stim ca este adevarul.

Daca nu ar fi existat rasa voastra între noi, nu ar fi avut loc nici un razboi, desi multora dintre cei angajati în ambele tabere nu le pasa de voi în nici un fel (…). Prin urmare, este mai bine si pentru unii si pentru ceilalti sa ne separam (…).

Voi si noi suntem rase diferite. Ne despart deosebiri mai largi decât exista aproape între oricare alte doua rase. Daca e drept sau nedrept acest lucru, nu e nevoie sa discut, dar aceasta diferenta fizica reprezinta un mare dezavantaj si pentru voi si pentru noi, întrucât cred ca rasa voastra va suferi foarte mult, multi dintre ai vostri din cauza vietii printre noi, iar dintre ai nostri, din cauza prezentei voastre. Într-un cuvânt, vom suferi si unii si altii. Daca admitem acest adevar, el ofera cel putin un motiv pentru a ne desparti.(cf. Abraham Lincoln, Cuvântare despre colonizare, tinuta unei delegatii de negri la Washington D.C., în data de 14 august 1862, vol. V, pag. 371/8.

Ei, despre toate astea, dupa “Cazul ANDERS BEHRING BREIVIK”, foarte curând, nu vom mai avea dreptul sa crâcnim, macar! “Omul din Norvegia”, din solda “protocolistilor torontezi”, si-a facut „CUMPLIT DE COMPLET” – datoria…

Mereu, vom fi “surprinsi” cu “PRECEDENTUL BREIVIK”, în spinare, precum cu o cocoasa monstruoasa…tocmai când noi ne pregateam sa spunem, “frumos si teafar” – ADEVARUL DESPRE LUMEA CONTEMPORANA!!! – si vom fi “bagati la corectie”, sau la …noile ore de “învatamânt politico-ideologic CORECT”!!!

Ba, chiar va trebui sa ne ascundem gândurile si urletele de revolta în vreo scorbura, ceva…ca sa nu ne “toarne” însasi/însusi, iarasi – “consoarta”/”consortul”…pentru ca s-au întors, “cu asupra de masura”, vremurile DELATIUNII, CA …“SPORT DE MASA”…MONDIALISTO-GLOBAL!!!

 

ROMÂNIA MEA: „TARA CELOR CE CU SUDOARE SI OSTENEALA ÎSI CÂSTIGA PÂINEA”

Oana CRISTEA – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

CONCURSUL DE ESEURI

ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


E o noua zi si totusi veche în felul ei

Soarele sperantei rasare din nou, mai patimas pe cerul framântat de norii diminetii. Încetul cu încetul, pulsatia vie a furnicarului de oameni se face simtita caci strazile forfotesc cu siluete grabite îndreptându-se fiecare stie unde. Batrânii copii ai strazii s-au desteptat si ei de mult si privesc cu patima lacoma vitrinele pe care de altfel, ca pe un ritual al existentei lor frenetice, le contempla cu entuziasm straniu zi de zi. Evadez din atmosfera apasatoare a camerei mele si ma alatur monotonilor trecatori; ma las purtat de pasi, privind în jur si mi se dezvaluie aceeasi lume ca întotdeauna. Sus la o fereastra agatat, se zbate deznadajduit tricolorul în adierea rece a diminetii. Simt dorinta stranie de a rasfoi un ziar si ma opresc în fata chioscului de presa nedumerit dar nu zabovesc mult pentru ca buzunarele mele sunt goale. E o noua zi si totusi veche în felul ei, aici, în România.

[pullquote] România este plaiul care nu a ramas nebinecuvântat de Dumnezeau, caci el ne-a îmbogatit cu munti falnici care îsi întind trupul, peste sfântul pamânt al nostru; cu râuri glasuind unduios; cu paduri de un, farmec rapitor si câmpii roditoare si bogate iar peste toate acestea vârfuri marete ale bisericilor si manastirilor se îndreapta spre bolta albastra amintind de credinta noastra.

Oana CRISTEA [/pullquote]

Aici e tara în care m-am nascut si am crescut, tara în care stramosii mei au vietuit veacuri la rând si tara celor ce au sa vina dupa noi. E tara lui Stefan cel Mare si Sfânt si a lui Mihai Viteazul, a lui Brâncusi si a lui Enescu, este tara lui Eminescu, este tara mea, a tuturor: a celor ce calca în picioare pe cei mai slabi pentru simplul fapt ca au credinta ca li s-ar cuveni mai mult, a celor care nu mai stiu cifrele la conturile din banci, a celor care au pierdut sensul cuvântului solidaritate. România ramâne si tara celor ce cu sudoare si osteneala îsi câstiga pâinea, a celor care mai pastreaza speranta în suflete, a celor aflati departe, pe meleaguri straine, în cautarea lucrurilor ce nu le-au avut niciodata.

România este plaiul care nu a ramas nebinecuvântat de Dumnezeau, caci el ne-a îmbogatit cu munti falnici care îsi întind trupul, peste sfântul pamânt al nostru; cu râuri glasuind unduios; cu paduri de un, farmec rapitor si câmpii roditoare si bogate iar peste toate acestea vârfuri marete ale bisericilor si manastirilor se îndreapta spre bolta albastra amintind de credinta noastra.

Dar ce lucru trist ca aceasta imagine minunata paleste când realitatile crude ti se desfasoare în fata, ce gust amar ramâne dupa ce vezi în fiecare zi în ce mizerie si cu ce povara coplesitoare traiesc cei carora prine vene le curge sânge românesc.

 Îmi continui drumul si ma gândesc ca nu sunt singurul om ale carui buzunare sunt goale si gândul acesta ma consoleaza. La un colt de strada un cersetor cu hainele ponosite întinde sfios mâna asteptând mila si poate vreun banut si ma fulgera gândul în clipa aceea ca sunt oameni care o duc chiar mai rau decât mine dar… mai sunt si cei care au o viata chiar mai buna decât a mea.

 Seneca, un vechi filozof latin, spunea ca nefericit va ramâne toata viata acela care nu îsi accepta soarta si lupta zadarnic împotriva destinului implacabil. Respir adânc, închid ochii sa nu mai vad imaginea dezolanta a cersetorului în fata mea si plec mai departe în drumul meu, fara o destinatie definita.

Ce sunete stridente rasuna într-o cafenea, nu departe de coltul de strada unde zace nefericitul cersetor. Sunt râsete violente care plesnesc aerul si se pierd cu ecouri adânci în galagia strazii. Cine are bani, îsi permite, gândesc si merg mai departe trecând prin fata cafenelei unde zaresc chipurile celor ce nu au girja zilei de mâine.

 Ciudat lucru banul. Totul graviteaza în jurul lui în aceste timpuri. Unii au prea multi bani iar altii deloc. Ce existenta trista au unii împovarati si la pamânt, care se zbat pentru a reusi sa reziste; ce greutate coplesitoare se afla pe umerii acestora.

Doamne, vino Doamne,/ Sa vezi ce-a mai ramas din oameni…” îmi suna în minte aceste versuri atât de sincere si sonore. Daca bogatia materiala lipseste multora dintre noi, macar sa mai pastram în suflete bogatia care nu se poate numara sau cântari-bogatia spirituala, menita sa ne înalte deasupra a tot ce e necurat si nedemn.

  Gândurile ma framânta mistuitor si totusi atentia îmi e acaparata de un miros îmbietor de mâncare calda. M-a opresc si zaresc prin vitrina unui restaurant oameni îmbracati bine, servind prânzul, poate. Soarele e sus si realizez ca astazi nu am mâncat nimic, doar am hoinarit fara un scop anume când puteam sa îmi caut ceva de lucru. Astazi e prea târziu, gândesc, si pasii mei o iau usor si calculat pe drumul spre casa.

Acelasi drum, aceeasi oameni tacuti si grabiti, aceeasi copii ai strazii. În aerul înabusitor al serii zabovesc un moment si ma întreb ce am facut bine si ce am facut rau astazi. Nimic – nu am facut nimic bine sau rau; nu este în puterea oamenilor simpli a face un bine semnificativ cuiva; adica ce bine poti sa faci, atâta timp cât buzunarele sunt goale, decât sa zâmbesti unui necajit cu înteleasa compasiune si compatimire si… atât. Si nici raul nu este savârsit e oricine ci doar de cei mai de joasa speta indivizi ai societatii. Dar atunci omul simplu este menit doar sa sufere si sa spere într-un viitor mai bun? Întins pe patul meu, în camera mea umila, închid ochii în speranta alungarii gândurilor chinuitoare.

 A mai trecut o zi si mâine alta la fel va veni, aici în România mea. Întunericul de smoala al noptii va disparea si dimineata razele sperantei vor rasari iarasi pe cerul framântat de nori…

PORTILE IUBIRII S-AU DESCHIS

Camelia TRIPON

 

DUPA SAPTE ANI


Citeam un articol în memoria unui sportiv; la un moment dat am constatat ca rememoram o întâmplare. Uneori pare greu sa întelegem ce ni se întâmpla, dar poate altii au posibilitatea sa descifreze caile ascunse sub semnul întâmplarii. Înca din copilarie visam ca într-o zi voi scrie – sub semnul unei datorii fata de neamul în care am aparut. Poate dintr-o întâmplare fericita doi oameni din doua colturi de tara s-au întâlnit… întâmplator si si-au unit destinul. Poate din întâmplare amândoi purtau în suflet rana unui razboi care le rapise câte un parinte. Era o cautare; întelegeam ca nu pot comunica profund decât daca ajung sa fiu în comuniune cu toti cei pe care destinul i-a facut sa se nasca în spatiul carpato-dunarean. Stiu, poate pare nelalocul ei expresia aceasta în loc de România sau Dacia. Însa problema este mai complexa.

Nu vreau sa ma delimitez în spatiu si timp. Sunt constienta ca oamenii au o structura mai complexa, o origine mai larga. Nu ne-am nascut între ziduri (mur, cuvântul arhaic folosit de Nicolae Densuseanu). Ne-am nascut în bazinul hidrografic al Dunarii care cuprinde 17 tari si este cel mai mare din Europa. Daca privim din acest unghi avem rude de sânge pe un areal de 817.000 km2, din care 29,9% este pe teritoriul României. Memoria colectiva, explicata de Hasdeu, considera diavolul ca fiind negru pentru ca în trecut ar fi existat confruntari între populatiile din zona noastra si cele africane; pentru unii diavolul, raul era omul alb, iar pentru al?ii dusmanul cel mai de temut a fost negru. Din acest punct de vedere s-ar explica enigma existentei în heraldica româneasca a trei capete de negri. Oare sa însemne învigerea invadatorului negru si preluarea pe scut a acestui simbol ca un trofeu al victoriei?… Poate, izvoarele istorice nu ne vorbesc de confruntarile dintre cele doua civilizatii, poate ca totusi odata am fost aproape.

Întâmplator sau nu, în 26 iunie 2004 eram în Bucuresti la Congresul de Dacologie care avea ca tema principala Civilizatia Dunareana-Radacini. Lucrarea mea se numea „Reîntoarcerea la Europa Unita prin cuvânt”. Dintr-o întâmplare neelucidata, desi m-am înscris si primisem confirmare, nu apaream în program, dar eram prezenta în portalul Dacia Revival cu eseul „Uneori plâng”. A fost cartea de vizita care mi-a înlesnit dreptul de a-mi prezenta lucrarea. Evocarea în acea dimineata a lui Mihai Eminescu si a lui Stefan cel Mare si Sfânt, în încercarea de a-mi pregati o expunere libera, mi-au umplut sufletul de versul „Portile iubirii s-au deschis”; nici azi n-am aflat din ce melodie era. Cu aceste cuvinte, tremurând de emotie, am parcurs drumul din zona Mânastirii Casin pâna în sala de conferinte.

Întarita de aceste cuvinte nu m-am putut stapâni si am rostit câteva cuvinte de îngaduita, apoi mi-am exprimat îndemnul sa ne unim în cuget cu românii de pretutindeni – din Valea Timocului, din toate tarile din jur, dar si din tari îndepartate. Unii termeni ca Adevar, Hotar, Meleag sau Gând, ce apar explicati în eseurile mele, l-au socat pe organizatorul moderator care mi-a întrerupt prezentarea, dar a stârnit simpatia auditorului care a apreciat mult expunerea mea libera. În loc de concluzie am recitat versurile „Potoleste Tu furtuna/ Stinge focul dintre frati”, versuri auzite undeva în Târgu Mures. Abia acum, la sapte ani am aflat ca acel cântec se numeste „Frati români din lumea-ntraga”. Am constientizat ca era si ziua Drapelului; se împlineau 156 de ani de la decretarea steagului tricolor si urma sa se sarbatoreasca, pe 2 iulie, 500 de ani de la trecerea portilor cerului de catre Stefan cel Mare si Sfânt.

În 2002 scrisesem un eseu în care îmi exprimam dorinta de a fi sarbatorit si comemorat marele nostru monarh, care ne ocroteste din umbra veacurilor. Inima mea era împartita între Bucuresti, unde venisem pentru a sus?ine o comunicare, si Vatra Dornei – unde urma sa ma întâlnesc cu români de pretutindeni, a caror întâlnire debuta în aceeasi zi, pe 26 iunie. Da, totul este o simpla întâmplare. La fel cum o doamna avea impresia ca simte, în acel context, miros de mir. Ajunsa la Vatra Dornei am participat pe 29 iunie la o excursie pe la mânastiri. Poate a fost o întâmplare ca o doamna distinsa, nepoata a unui celebru scriitor român a schimbat câteva impresii cu mine si a tinut sa precizeze ca astrologic suntem sub influenta lui Venus*, simbolul iubirii. Poate pentru unii iubirea se manifesta doar între oameni; azi resimt ca a fost mai mult, ca acele „porti ale iubirii care s-au deschis erau pentru ca noi, sa traim iubirea de neam si tara, sa intram în comuniune cu tot ceea ce este sfânt. Pe 29 iunie sunt sarbatori?i Sfântii apostoli Petru si Pavel – un simbol al epocilor: Petru, ucenicul lui Iisus înainte de rastignire si Pavel, ucenicul de dupa Înviere. Asa cum maicuta Nastasia ne-a vorbit înaltator despre credinta reflectata prin frescele ce împodobesc lacasul, dar si despre semnificatia culorilor ce alcatuiesc steagul nostru pe care trebuie sa-l purtam în inimi cu sfintenie. Retraiesc cu o emotie vie si îmbratisarea data de maica Nastasia; e ca un balsam pe sufletul meu. În autocar am schimbat multe impresii cu o persoana mai în vârsta, care mi-a destainuit ca doar de câtiva ani devenise mai credincioasa. N-am îndraznit sa întreb ce confesiune avea; cert nu era ortodoxa. Ceea ce eu afirmam avea corespondent în versete din Pavel. Sincer, era o surpriza, caci eu nu citisem epistolele lui Pavel.

Este poate momentul sa ne reunim într-un efort sustinut pentru a pastra poarta iubirii deschisa, potolind furtuna si stingând focul vrajbei atât de aprig întetit acum.

——————————

* Acum, aproape de sfârsitul pe 6 iunie 2012, a acelui ciclu astronomic (Tranzitul lui Venus) început în 8 iunie 2004, când au fost rupte si zagazurile cerurilor potopidu-ne si distrugând visuri si chiar vieti.