„The lucky country”, asa ii spun localnicii Australiei… adica „tara norocoasa”! Dupa aproape 30 de ani de sedere pe aceste meleaguri indepartate, deseori mi-am dat seama ca au dreptate. Majoritatea emigrantilor sositi aici doar cu o bocceluta s-au bucurat de oportunitatile oferite de noua patrie, unde prin munca si integrare au ajuns sa aiba o viata prospera, desigur cu mult mai buna decat cea pe care au avut-o pe meleagurile de unde veneau. Multi dintre cei care au calcat pe acest pamant „nou”, realizand la ce distanta este situat acesta de tinuturile natale, cuprinsi de sentimentalism si-au spus in gand ca dupa o perioada de sedere si de „facut banii” se vor reintoarce acolo de unde au venit… Totusi, marea majoritate au ramas aici pana la moarte, iar daca unii mai tenace, cuprinsi de nostalgie si dragoste de taramurile stramosesti, au incercat sa se reintoarca „definitiv” la vechea vatra, nu au putut sa se reacomodeze si dupa o scurta perioada de zbucium… au facut eforturi sa revina in Tara Norocoasa! De fapt aceasta boala am putea-o numi „emigritis”. Fenomenul este foarte complex si uneori greu de inteles. Desigur, acesta nu este lipsit de suferinta, durere sufleteasca, ambiguitate si chiar diminuarea identitatii nationale. Totusi vibratiile pozitive pe care le ofera continentul de la Antipozi sunt ca acel sunet suav de theremin pe care odata ascultat nu-l poti uita, asemuindu-l cu „capcana” intinsa de cantecului sirenelor. 

Australia are suflet, traieste din plin, isi iubeste nationalii, ii rasfata si le ofera oportuntatile unei vieti decente. Departe de „lumea dezlantuita”, fara sa fi avut razboaie locale sau animozitati teritoriale si etnice, oamenii gandesc mai curat, poate chiar mai naiv decat multi din alte locuri declarate „fierbinti”! Nu vorbesc niciodata urat de o alta natie… Desigur ca mai fac glume inocente folosind demonime prin care ii numesc pe americani „yankies”, pe francezi „froggies” (broscute!), pe englezi „pommies” (abrevierea „pome” derivand pare-se de la „Prisoner of Mother England”), pe neo-zeelandezi „kiwies” (dupa faimoasa pasare kiwi)… Engleza australianului de rand contine o multime de elemente argotice, majoritatea aduse de stramosii exilati aici de pe malul Tamisei sau din East End-ul londonez, elemente si accente in vorbire care au asociatii lingvistice cu limbajul cockney. Astfel, ajungand intr-o localitate de provincie poti fi intampinat cu o fraza de salut pe care nu o pot intelege nici cei buni vorbitori ai englezei literare care nu apartin acestor locuri: „G’day mate, howsit hangin’? Bewdy Bonza love. Goin down the pier in me thongs to perv at the Sheilas!”. (Hello my good fellow. How are you feeling today? Everything is going exceedingly well my dear friend. I am going to the boardwalk wearing my sandals to look/ogle at the beautiful ladies of leisure!”) adica intr-o traducere mai colorata pe romaneste ar fi „Salutare draga amice! Cum o mai duci cu sanatatea? La mine toate merg la superlativ. Ma duc pe faleza, la o plimbare legera in slapi, pentru a admira reprezentantele sexului frumos”. Pentru „la revedere” se foloseste „hooroo”, adica „goodbye” mai pe intelesul anglofililor…
 
Un australian get-beget se declara „fair-dinkum” (original) sau „true-blue” (adevarat), dar la general se alinta cu dragalasenie cu diminutivul „aussie”, sau „ozzie”! Tasmanienii sunt numiti „tassies” chiar si la stiri sau la emisiunile sportive de la televizor! Inclusiv politicienii, pentru a parea mai populari, folosesc un limbaj apropiat de cel al australianului „de provincie” chiar daca majoritatea si-ai facut studiile la cele mai de seama universitati din lume. Australia si Noua Zeelanda, in jargonul „aussie” sunt numite „Down Under”, adica „tara de la… dedesubtul cel mai de jos” facandu-se referire la asezarea geografica a acestor tari pe harta globului pamantesc. Australianul foloseste foarte multe diminutive in vorbirea de zi cu zi! Astfel motociclistii sunt porecliti „bikies”, biscuitii „bikkies”, micul dejun „brekkie”, soferii de taxi „cabbies”, postasii „posties”, ecologistii „greenies”, bomboanele „lollies”, tantarii „mozzies”… Persiflant, unele grupuri sociale sunt categorisite ilar precum „bogans” – cu referire la cei care stau toata ziua in carciuma si beau bere, „bludgers” lenesi sau cei care nu vor sa munceasca, „yobbos” – asa-zisa clasa muncitoare neevoluata, „yuppies” – tinerii snobi ai clasei de mijloc sau „baietii de bani-gata”, „wuppies” pensionarii inca activi… Mai intalnim pe aici si „mobies” sau „dobies” (Mum/Dad Older, Baby Younger), adica cei care au devenit parinti la batranete, „limers” (Less Income More Excitement) – mai putin venit, dar mai multa distractie, „hanks” (Health an Nature Keepers) – naturisti.    

Australianul traditional il recunosti de la o posta. Saluta cand trece pe langa tine! Indiferent de varsta se imbraca specific, cu ciorapi trei sferturi si pantaloni scurti. Deseori este incaltat cu bocanci, iar pe cap poarta faimoasa palarie numita akubra! In orase il intalnesti frecvent prin aeroporturi, gari sau locuri publice pe unde lucreaza. Cel din provincie este si mai  simpatic! Foarte vorbaret, adoptand un limbaj colorat, folosind o voce de cap, este oricand pus pe glume, sau pe „misto”, fara sa aiba intentia sa te jigneasca… Poarta o akubra decolorata de soare de borul careia atarna bile insirate pe sforicele… avand menirea sa alunge, prin miscari bruste ale capului, sacaitoarele muste care se gasesc vara din abundenta peste tot datorita multitudinii de animale domestice!!! De fapt chiar „salutul traditional australian” este luat in deradere fiind reprezentat sub forma datului din maini pentru a alunga mustele de pe fata! Aici nimeni nu se supara sau simte jignit daca faci o gluma de genul acesta! Inclusiv celebrul comentator american Bryant Gumbell de la CNN, a hiperbolizat „salutul australian” intr-una din transmisiunile pe care le-a facut la Olimpiada din 2000 de la Sydney.

Aborigenii sunt cei mai vechi locuitori ai acestor teritorii. Se estimeaza ca sunt aici de mai bine de peste 30.000 de ani. Guvernul duce o munca asidua pentru emanciparea lor si pentru intergrarea in societatea australiana. Destul de taciturni, isi deschid foarte greu sufletul in fata omului alb care le-a pricinuit foarte multe necazuri si rautati pe parcursul timpului. Populatia indigena este estimata dupa ultimele recensamite la aproape o jumatate de milion, adica 2.7% din intrega populatie australiana. La venirea europenilor acestia vorbeau peste 250 de limbi si peste 500 de dialecte, in prezent acestea fiind reduse la doar 15 limbi. Majoritatea vorbesc limba engleza presarata cu cuvinte din limbile indigene, dezvoltand astfel o limba denumita engleza aborigena australiana. Cultura acestora este foarte interesanta. In artele plastice exceleaza printr-un gen de pictura format din linii si puncte foarte apreciat de iubitorii de frumos. Necunoscand scrierea alfabetica au transmis literatura (in special legende) prin traditie orala sau prin pictograme. Muzica este de asemenea un mod de manifestare artistica a aborigenilor. Folosesc cu precadere un instrument de suflat denumit didgeridoo, elemente de percutie combinate cu sunete cantate vocal. Desigur ca mai sunt si in prezent frictiuni si neintelegeri intre aceasta grupare dezavantajata si restul poporului australian, dar printr-o politica reconcilianta se ajunge deseori la un numitor comun atat de necesar pentru creearea unui echilibru si o integrare cat mai „lina” a acestora in structurile natiunii australiene moderne.

Nu pot sa inchei fara a evidentia aportul romanilor la societatea multiculturala australiana. Statisticile recente estimeaza ca in aceasta tara traiesc peste 20 de mii etnici de origine romana. Primii emigranti au sosit pe la inceputul secolului XX, apoi o grupare mai omogena a fost remarcata in anii care au urmat celui de al doilea razboi mondial. Dupa caderea comunismului foarte multi intelectuali si profesionisti au fost admisi sa se stabileasca aici pe criterii de cerinte si selectie profesionala. Dar despre aceastia vom vorbi mai detaliat intr-un articol viitor. Sa ne citim de bine! Hooroo!

George ROCA
Sydney, Australia
21 noiembrie 2010