Nu sunt critic literar…

 

 Si daca as fi critic, as putea sa critic un scriitor, (adica, stai, ca scrie, dar nu este declarat oficial scriitor, mai are o vesnicie de scris pâna acolo, mai are un brat de premii de luat, ca nu a luat decât un car) ma rog, un om, si el, care încearca sa ne faca sa zâmbim macar, pe o lume pe care nu este nimic de criticat? Când lumea pe care traim este într-o perpetua rezonanta cu visele noastre cele mai intime, cu toate sperantele noastre din copilarie, eu sa critic? Sa spun: uitati, oameni buni, toate ar fi bune pe Lumea asta, ce spun eu, ar fi Perfecte, dar, stimati concetateni, stimati semeni planetari, din nefericire, trebuie sa va readuc cu picioarele pe Luna: nu este, totusi, Perfecta Lumea, si asta din cauza lui Ion Crisan. El îsi permite ofensa de a scrie împotriva cursurilor vremurilor. Cum as putea eu sa va stric Domniilor Voastre placerea de a trai bine, si lipsiti de griji? Cum as putea sa aduc în Panteonul valorilor Domniilor voastre un om al zâmbetului, care nu va face numai sa râdeti, macar accidental, ci va mai si convinge sa va gânditi daca nu cumva ati ajuns subiect de plâns? Nu pot sa va fac asta. De aceea ma abtin.

Nu sunt critic, dupa cum va spuneam. De aceea, am sa va povestesc cum l-am cunoscut pe Ion Crisan. Eram acasa. În Iovacra. Vineri seara. Suna telefonul. Aici Ion Cepoi, directorul Casei de Cultura din Târgu Jiu. Acum, o fi spus managerul Institutului National De Patrimoniu al judetului Gorj. Se poate. Dar eu tot de directorul Ion Cepoi îmi aduc aminte. De la o vreme îti dai seama ca etichetele de pe cladiri se schimba, vopselele se schimba si ele, ba rosu, ba galben, ba albastru, ba portocaliu, oamenii se schimba si ei, numai noutatile nu se schimba. Si Ion Cepoi îmi da noutatea: Ati luat premiul I la Festivalul de Umor Ion Canavoiu. Veniti în seara asta. Aveti o camera rezervata la hotel, în centru. Eu, ce sa zic? Sa nu ma duc, când luasem, ca de obicei, premiul I? Sa nu onorez cu prezenta mea un juriu de tineri care bat la portile afirmarii, precum Stefan Cazimir, Nicolae Dragos, sau Cornel Udrea? Sa nu încurajez tânara generatie sa jurizeze lucrari fumate pentru mine, demult? Nu puteam sa le retez aripile si elanul vârstelor reunite.

Si m-am dus. Seara, m-am rotit în holul hotelului singur, printre fotografii si caricaturi. Ceilalti plecasera. Întârziasem. Privind creatiile ma simteam, cum sa va spun? Ca Împaratul care mergea tantos pe strada principala a lumii, în momentul în care un copil îi striga din multimea care îl aclama: “Împaratul e gol!” De ce m-am simtit asa, nu stiu. Traiesc doar pe cea mai perfecta dintre lumile posibile. Daca as avea o cât de mica îndoiala, as înnebuni. Aveti totusi grija.

A doua zi dimineata, asteptam pe acelasi hol, într-un fotoliu, ora micului dejun. În hol intra un tânar cu un cercel în ureche. Se apropie de mine. Buna ziua. Buna ziua. Asteptati micul dejun? Da. Si eu. Ma numesc Jianu Liviu. Eu Ion Crisan. Dam mâna. Si cu ce prilej pe aici, îl întreb. Am luat premiul I, îmi raspunde. Brusc, tac. Pai, premiul I l-am luat eu, gândesc. Asa mi-a spus Ion Cepoi aseara, rationam. Sa fie doi concurenti care au luat acelasi premiu? Putin probabil. Posibil, directorul m-a invitat din greseala. E o ipoteza. Oi fi luat premiul II, sau III. Bucuria premiului scadea. Ei, e bine si asa. Totusi, e posibil sa nu fi luat niciun premiu. Ati luat premiul I? Îl întreb pe Crisan. Da. M-a felicitat si domnul Udrea. E clar, îmi spun. Omul a luat premiul I. Orgoliul meu se desumfla cu fiecare secunda. Îmi displacea enorm diferenta dintre a fi primul, sau a fi al doilea, sau al treilea. Sau a nu fi, poate, premiat de loc. Ma rog, gândeam. E prematur sa ma desumflu de tot. Sa astept. Sa am rabdare. Si aflu eu pâna la urma daca am luat vreun premiu. Am intrat cu Ion Crisan în sala de mese, schimbând vorba.

Din vorba în vorba, am ajuns cu autocarul, cu juriul, cu premiantii, cu organizatorii, la Runcu, localitatea de bastina a scriitorului Ion Canavoiu, gazda noastra onorifica. Acolo, copiii ne-au tot recitat si jucat din fabulele, scenetele, si textetele parintelui spiritual al Runcului. Priveam din sala, zâmbeam, mai si râdeam, mai si luam un pahar sau un aperitiv al gazdelor din Runcu, dar gândul îmi zbura tot la premiu. Au trecut doua-trei ore de spectacol, pâna când organizatorii sa ofere premiile.

Eram numai ochi si urechi. Premiul I pentru proza scurta… cred ca inima îmi statea… se acorda domnului Liviu Jianu, din Craiova…

Extaz. Si agonie. Acum, sincer, imi parea rau de Ion Crisan.Care, de aceasta data, ma privea ca un martian. Ma duc, îi ofer domnului Ion Cepoi onoarea de a da mâna cu mine, iau diploma, si ma întorc lânga Ion Crisan. Felicitari, îmi spune. Multumesc, îi spun. Si tac. Ce era sa îi spun? Si-am suflat premiul?

Premiul II. Premiul III. Mentiuni…Ion Crisan, nominalizat pe nicaieri… ma luasem la gânduri…

Premiul I pentru volum de umor publicat…, continua domnul Ion Cepoi… se acorda domnului Ion Crisan, din Sibiu…Ion Crisan se duce pe scena, si face câte o perfecta reverenta directorului, juriului, si publicului…

Bravo! Îi spun. Multumesc! Îmi spune.

Rasuflu usurat.

Totul e bine când fiecare concurent care stie ca are premiul I, îl si primeste…

 Asa l-am cunoscut pe Ion Crisan. De acolo, de la Târgu-Jiu, s-a grabit sa îmi ofere volumul premiat.

Acum ar trebui sa critic volumul. Nu pot. Ce sa spun despre el? Ca e bun? Ma va crede cineva? Ca e rau? Ar fi cineva care sa nu ma creada? În ambele cazuri, l-ar citi cineva? Pe o lume de lumi perfecte? Se poate sa mai citesti pamflete?

 Asa ca, draga Ioane, îmi pare rau. Ca nu sunt în stare sa scriu doua rânduri despre cartile tale. Îmi vine greu sa le si citesc. Nu prea mai vad. Acum câteva seri, nevasta-mea râdea de zor în pat. Citea cartea ta.

Am sa scriu altceva. Ion Crisan este un copil mare. Caruia zeii vazuti, sau nevazuti, i-au oferit mai nimic. Si el le-a oferit ziua, toata munca, si noaptea, toata pana.

Aud acum ca Ion Crisan este trimis în cer. Sa zugraveasca ziua chiliile, si noaptea, sa scrie. (Mi-e teama doar ca nu se mai citeste pamflet, nici macar în Rai…) Si apoi: daca pe pamânt nu se mai primeste un pamfet, pe o lume perfecta, daca Uniunea Scriitorilor nu primeste un scriitor, ca Ion Crisan, cum sa fie primit Ion Crisan în Rai, ori în Iad? Ramâi pe-aicea, Ioane. Pe pamânt, totusi, este mare nevoie de oameni…

30 octombrie 2009

 

I-am tot scris lui Ion Crisan pe e-mail. El nu se descurca prea bine cu e-mail-ul. Citea rar corespondenta. Ma invita pe chat. Eu nu ma descurcam cu chat-ul. I-am tot scris, pâna într-o zi, când am primit un raspuns, o dovada în plus ca scriitorul Ion Crisan a ramas cu noi, lânga noi, pe pamânt:

“dl jianu, cristi a murit în 6 februarie însa mi-ar face placere sa primesc în continuare pe adresa lui de email poeziile d-voastra. cu respect camelia crisan”