MIC TRATAT DE POMANA

de Jianu liviu-Florian

 

 

 

Cea mai mare problema cu cersetorii, este ca nu iti cer doar o data. Este suficient sa le dai o singura data, ca nu mai scapi. Esti abonat la danie. Este suficient sa ti se inmoaie odata inima, de jegul, imbracamintea rufoasa, fata palida si rugatoare, a unui cersetor specializat, ca esti inregistrat imediat in baza lui de date, fotografiat, profil, fata,  amprentat, si luat in evidenta, pentru pomana, in eternitate.

Cat esti tanar, puternic, si toata lumea iti sta la picioare, nu are prea mare importanta. Ii dai un covrig, odata, sau in fiecare zi, si traiesti o viata, cu satisfactia ca ai pus bazele unui bine divin incomensurabil.

Dar cand incep sa te cam lase puterile, cand lupti cu fiecare pas, sa mai pui unul, inainte, si cand de atata efort, ramai si fara suflu, si fara glas, si se tine dupa tine, cu “pravoslavnicul” “da-mi si mie…”, un cersetor tanar, cu ulei hidraulic in vine, chiar daca se preface bolnav, ori pe moarte, zau ca iti vine, ca mie, sa nu ii dai nimic, cum nu ii da, poate, nici popa, saracul, la gandul de cata putere zace pe lumea asta, se preface a fi neajutorata si umila, si iti scoate limba in gand, dupa ce ti-a furat din buzunar,  pana si mila.

Zic unii ca banutul dat unui cersetor deschide portile raiului intreprinzatorului care investeste in danie. Cat eram tanar, eram perfect de acord cu aceasta zicere. Cand ma tarasc in fiecare zi, ca sa imi pot agonisi cele ale traiului, si cantaresc de 10 ori pomana, cui, si de ce, si cat, sa dau, banutul acela, dat unui tanar in putere, chiar daca pare copil,  care cerseste, imi ramane in mana ca o piatra de moara. Si il  las pe masa din fata altarului.

Il ia preotul? Bine. Il fura tanarul intrat dupa mine in biserica? Si asta e bine. Il ia cel caruia ii prisoseste, sau cel care isi bate joc de el? Bine si asta.

Dar sa se stie: eu l-am pus in palma lui Dumnezeu.

 

 

2 iunie 2011

 

SEMIOTICA CHAKRELOR

Semiotica chakrelor sau un recurs la lumea ca text

„ Ca sa pot muri…/
pe mine, mie însumi reda-ma!
Mihai Eminescu

Ah, ca norul de grauri cumva gândit
La prada în marele cires verbe oarbe
Când dimineata tipenia daimonului
A uitat vama deschisa!
Ce stii tu prin aflare si ce prin reminiscenta
Telepaticei, divine foame de Unu?
*
Vino, tradeaza-ma a nu suferi când cadea-va
Catapeteasma diagnozei onirice.
Impregnat de sângele acelei lumini murdare
Pansamentul nirvanic si delirul psihologilor
s-a întors în cetatile pluralului elohim
contrafacere si diversiune în opera care îsi
devora ce spulbera-n treime cunoasterea!
Înca ritmic în entropia Azurului.
*
Broderii ale mortii batrâne
Acolo, pe tarmuri, unde capul poetului
Se rostogoleste ca amfora în
extazul de fameni al zeitelor.
Gânduri desculte,o, cum zburdam prunc odata
Pe pajistile însufletirii primordiei,
?i gustam din sarut muscatura
Sporind ce se pierde. Ca iezii inocenti
În urmele de lup inversând fuga spaimelor
Diafragma ce ucide concret în abstractia
Horelor.
*
Fie primit acest delir controlat
În estetica lor, cu durerea- fantoma a
Inumanului ascuns în ceea ce ochiul orb vede.
*
Pe tarmul memoriei, rostogolindu-se, amfora
Craniul golit de vuit, sublunarul chivot
Al poetului.
*
Nu ceea ce cautam, ci unde cautam.
Razletiti în dogme, razbunati a trai moartea altora?
*
Cel apolinic Gemelarul îl gelozeste
Pe celalalt, asuprit de esente? Sa îl poarte
Ca stigma în ego, pe cel astfel iertat?
*
Suficienti sinei lor trogloditii, puerilii si vampele.
Doisprezecimea fractalica a revelatiei tale,
Niels Bohr- precum infima spirala
A melcului lacrima sidefie a Constelatiei.
Vino, sa uiti, a se naste din logos strapuns
De sine gravida feminitatea – ciorchine de irisi!
*
Silogisme rebele, prin mandale si avatari.
Sentinte, alegorii ale divinei solitudini
Câta vreme sacrificiul e legea si reciproc
Energiile se perinda energofage.
Cu moartea pre moarte cântând.
*
Rasune înzeirea atot- nascatoare
De clone ! În hibrisul ontic
si-n cele ce râd a-nvata
Cum sa moara.
Deo-prudenta orgasmului
Ca epifanie: ca sa ne redea noua însine?

Poeme într-un vers

În urma de urs, diafana brândusa.
*
Zvâcnet de sfârc erogen- aisorul.
*
Cuib de pene si sânge, sub vultur.
*
Luminatia sa, Mama Noapte.
*
Stele care cad de nimeni culese.
*
Fructe putrezind, vântul prada.
*
Pe omatul mormintelor, iezii de lapte.
*
Inteligenta nauca a macilor, în insomnia grâului.
*
Aud trosnind electronii sub pielea ta dalba.
*
Clitoris, zeita ascunsa, gheara de înger cazut.
*
Diavolul îl iei prin surprindere. Îngera,
prin tandru viol.
*
Orice împreunare e un viol.
*
Textul este noetic si poetic hermafrodit.
*
Proto- materia a ramas fecioara lumii.
*
Eroarea face revelatia ca splendoare.
*
Jocul animalelor este initiere a uciderii.
*
Instinctul de vânatoare are origine angelica.
*
Ajunge un bat de chibrit sa distruga Eonul.
*
Am nins pe imprudenta înfloririi tale. Iarta-ma!
*
Sânii mei inutili, continuând evolutia?
*
Am uitat ca sa suporti despartirea.
*
Venirea în lume este deja plecarea.
*
Utopia sperantei, iata religia milei.
*
Mila e sâmbure spart prin iubire.
*
Când oracolul tace, e semn de-nviere?
*
Cumva moartea pe sine se moare. Cântând?
*
Am facut salturi peste tiparele somnului.
*
Am levitat sub vulturi, sub clopote.
*
Am mintit, ca sa ascund adevarul bolnav.
*
Am redus la suportabil, tristetea gigantului.
*
Am învatat prin dezvatare.
*
Mi-am râs plânsul.
*
Între Sine si Ego- un razboi care naste.
*
Au cazut acei îngeri, ca sa înalte umanul.
*
Pe umerii pereche, grota- labirint suspendat.
*
Îl lobul temporal,chivotul.
*
În aorta, Graalul. Si între coapse?
*
Poemul ratat, ca simulacru ce vindeca?
*
Lumea e un poem într-un vers.
*
Eseul, anagrama unei mandale.
*
Irisul dublu ca un grafem, semnatura zeului.
*
Când nu voi mai sti despre mine, nu plânge.
*
Când vei auzi ca am murit, nu îi crede.
*
Lasa-te de vânt sarutata: ca umbra.
*
Fara cuvinte, aici, suntem Unul.
*
Cea învinsa, este cea care primeste pruncul.
*
De neuitat mormintele de alge pe tarm. Ale cui?
*
Memoria oceanului refuzând înnecatii…
*
Rasune în text tiparele divinului, Amin!

Eugen EVU
Hunedoara
12 Aprilie 2011