..
.
..
.
.
Mă urmărești de sus, cum urmărești o pradă
Pândindu-mă prin nopate în laț ca să mă prind,
Nu să mă vezi cum cad în pulbere gramadă,
Ci să răman m-ai vrea, luptând pe baricadă,
Să mă măsor cu Tine în noapte bâjbâind. Continue reading “Lupta cu Îngerul”
de Vavila POPOVICI
iau pozitia de drepti
( banuiesc ca asa se trezesc soldatii),
alerg spre baie – spalat,
dormitor – îmbracat,
bucatarie – pregatirea cafelei.
Si în timp ce apa fierbe,
execut automat alte treburi,
în graba, totul în graba.
Nu se mai respecta
orele de folosire a telefonului,
acesta suna în disperare…
Îl aud cu greutate,
fiindca am dat drumul televizorului
sa aud stirile de dimineata.
Apa fierbe, adaug cafeaua,
telefonul suna insistent,
cafeaua da pe dinafara,
ma grabesc, ridic receptorul, aud un glas,
schimb câteva cuvinte,
în timp ce promisiunile curg mincinos
printre stirile transmise.
Inima începe sa bata mai repede
si-n teasta zvâcneste
ceva ce se numeste creier.
Dintr-o data mi-aduc aminte
ca trebuie sa iau medicamente
pentru tensiune, pentru circulatie…
Asa spune medicul: „Nici o zi fara ele!”
si asta fiindca inima a devenit stapâna vointei,
trimite sângele prin traseele care-i convin,
îl opreste pe unde-i taie capul
(inima are „cap care cugeta”,
se pare totusi ca a mea cugeta gresit!),
se cearta cu mine, uneori se razbuna,
si nu stiu cu ce i-am gresit si când, ma rog!
Cârdul anilor grei pot fi de vina…
Si ritmul acesta de „mars fortat”
tine pâna la miezul noptii.
Se numeste Stres spun medicii
si mai nou, spun ca este necesar,
ca fara el
nu am simti ca traim cu – adevarat.
Concilianti medicii! Eu îi cred.
Simt ca pe undeva au dreptate!
Sau, stiu eu? Au început cumva
sa semene si ei cu politicienii
vremurilor noastre?
Din volumul „Singuratatea clipelor târzii” ed. 2008
de Corina-Lucia Costea
E duminica dimineata. Am decongelat de cu seara un pui. Stau în fata lui si ma gândesc cum sa-l împart. Nu ca n-as fi facut de mii de ori treaba asta…dar niciodata nu am uitat vacantele în care vedeam scena asta la Seica Mare, lânga Sibiu, la una dintre matusile mele (sora cu tata). Dina avea de hranit 8 guri…6 copii, ea si sotul ei…la care ne mai adaugam si eu si sora mea (în unele vacante), dar si o fetita din casa de vizavi, care nu voia sa manânce singura. Un pui la 11 guri, nu e simplu, dar nu se ridica unul de la masa nemultumit ori flamând. Erau vacante când eram 12, ca venea si baiatul de la Oradea.
“Baiatul de la Oradea” era sufletul ei.
Când nu împlinise 15 ani, pe Dina o trimisera parintii, din Oltenia, la Bucuresti, la o sora mai mare, sa urmeze scoala de infirmiere. Sora cea mare era asistenta la spitalul ORL si cu atâta se oferise si ea sa-si ajute familia: scolarizând-o pe cea mica. Tentatiile orasului au fost mari! Nu stiu cum, dar la un moment dat, tatal meu, care era pe vremea aceea înca student, la Craiova, a primit o scrisoare, de la asistenta, ca Dina era însarcinata si nu vrea sa spuna cu cine. Cum sa-si anunte parintii, care-si pusesera atâta nadejde în copiii lor?
Tata lua primul tren spre Bucuresti si, dupa o noapte de conversatii, mai dure si mai înlacrimate, afla de la Dina ca cel care profitase de naivitatea ei fusese un tânar de la scoala de ofiteri…caruia nu-i stia nici numele.
La prima ora, când se da raportul la unitatea militara, comandantul o puse pe Dina, care mergea tremurând cu tata de mâna, sa-l identifice pe cel care o lasase însarcinata. Toti erau în pozitie de drepti. Dina se opri în dreptul lui. Era fiul unui învatator din Oradea, un copil crescut cu mare drag si cu respect pentru oameni, dar care, în anturajul bucurestean uitase tot ce parintii l-au învatat. Pâna spre seara, sosi si domnul învatator.
Eu nu stiu toate amanuntele, pentru ca era un subiect tabu în familia noastra, dar mereu exista binevoitori, care mai spun câte ceva. Treaba e ca acel copil a fost înfiat de bunicii lui, de d-nul învatator, si crescut la Oradea.
În vremea acestor evenimente, la Scoala de ofiteri, era, ca soldat în termen si Costica, de loc, de lânga Sibiu. Fusese de serviciu, la poarta, când se facu „identificarea”. Interesându-se „de caz” mai departe, afla ca i se facusera analize, dupa nastere, copilului si se dovedise clar, ca acel copil era al tânarului indicat de fata. Oradeanul pierdu, dupa acest “incident”, cariera militara, dar nici nu voise sa se casatoreasca cu Dina.
În ziua eliberarii, Costica, soldatul sibian, rupse din registrul de la poarta, pagina pe care notase actele de identificare ale Dinei si ale tatalui meu, din ziua când venisera la unitate. Desi era cu un cap mai mic (în înaltime) si cât 1/3 din greutatea fetei, se înfatisa la poarta asistentei, cautând-o pe lehuza. Dina era singura acasa. Iesise în curte si, necunoscându-l, vorbisera prin gard. Ce i-o fi spus, ce nu i-o fi spus, Dina îsi facu rapid bagajul si pleca cu Costica…”undeva, lânga Sibiu” (asa-i lasase scris, pe bilet, asistentei).
“Draga cumnate…îi scrisese Costica prima scrisoare, tatalui meu…am ajuns cu bine acasa, la Seica Mare. Mama a primit-o bine pe Dina. Si Dina pare multumita. Nu suntem bogati, dar îl avem pe Dumnezeu. El ne va ocroti si ne va face sa razbim prin toate ale lumii…”
Si acum îmi amintesc, atât de viu, casa lor: o casa cu dragoste.
Costica era pictor naiv. Poarta casei era pictata cu o scena de vânatoate. Holul surprindea dansul ielelor, în voaluri sau goale, pe malul unui râu. Prima încapere, sufragerie si bucatarie si dormitor al parintilor si camera de zi…pastra mereu un aer proaspat, cald, ca o îmbratisare. Urmatoarea camera, spre stânga, era “ de baieti”, iar ultima “de fete”. În curtea casei era atelierul unchiului meu si camera în care pastra plantele medicinale. Cel mai mult îmi placea sa umblu încaltata cu sabotii lui de lemn, pictati (cum au olandezii, pentru care avea sute de comenzi).
Tot satul ramasese mut când iesisera, în prima duminica, la biserica: Costica, cu Dina si cu mama lui. Dina era o frumusete. Înalta, voinica, cu un par negru, lucios, ce-i trecea de fund, adunat într-o coada groasa, pielea alb-sidefie, buzele mereu rosii si umede, ochii mari, verzi.
Si-au urmat copiii: una, doua, trei, patru fete…apoi un baiat si înca o fata. Dupa sase-ba chiar sapte nasteri, medicul, pe raspunderea lui, îi lega trompele.
Dupa a patra fetita, deja se simteau greutatile materiale. Tatal meu, nu ne avea înca pe noi si îi trimitea lunar, cumnatului sau, “un mic ajutor” (fara sa stie nevasta si socrii); ba chiar îi propusese mamei sa o înfieze pe cea mai mica. Dar Dina s-a opus. Si-a taiat coada si si-a vândut parul, doar sa nu o dea.
Înainte de Sarbatorile de iarna, când era însarcinata cu baiatul, a primit prima scrisoare de la întâiul ei nascut, de la Oradea. A lesinat, de emotie, cu scrisoarea-n mâna, pe zapada, lânga poarta.
“Draga mama, scrisese N. printre altele, bunicul mi-a spus ca mai am surori, ca ai alti copii. Pe mine m-ai uitat? Stii ce înaltime am? Ce note iau la scoala? Tata spune ca sunt frumos, ca tine…”
Plânse Dina o noapte întreaga. Când s-au ivit zorile, Costica îi spuse mamei sale: “Sa nu o trezesti! Ma duc la Oradea, dupa copil!”
Si a venit Costica, la d-nul învatator. I-a povestit si i-a aratat poze cu Dina, cu fetele, cu casa lor si l-a implorat sa lase baiatul sa-si vada mama. Acum aflase si unchiul meu ca, la împlinirea vârstei de 10 ani, bunicul a hotarât sa-i spuna lui N. adevarul despre parintii lui. Tatal sau natural, nu era, asa cum stia el, bunicul lui. N. a voit sa-i scrie mamei sale si bunicul nu s-a opus. Aflase de la tatal meu adresa Dinei, caci tatal meu îl vizita, de câte ori avea ocazia: “Si el e nepotul meu!”
În Ajun, când Dina împodobea bradul, cu fetele, în casa intrara “musafirii de la Oradea”!
N-am avut Craciun mai frumos în viata mea! povesteste si acum N….la aproape 60 de ani ai lui. Era stiut: când mergeam eu la Seica, eram rasfatatul mamei!
În vacante ne gaseam de multe ori cu el, acolo, sau venea el la noi, cu 1-2-3 dintre fratii lui de la Sibiu.
Nu voi uita niciodata sentimentul pe care l-am avut în casa lor: ca poti sa ai, material vorbind, tot ce vrei, daca lipseste dragostea care uneste…tot degeaba.
Ma uit cu tristete la puiul din fata mea…în câte parti sa-l tai?
Îl iau de-o aripa si-l pun întreg în tava.
Timisoara,05.06.2011
MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan, 8:2 ” Dar dis-de-dimineata, a venit la Templu.”
de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com
[pullquote]
Motto: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. ” – Ioan, 14.6
[/pullquote]
Doamne,
Tu Te-ai dus dis-de-dimineata la Templu. Acolo au venit tot felul de oameni si Tu le-ai descoperit pacatul. Vreau si eu sa vin la Casa Ta dis-de-dimineata si sa Te las sa-mi vorbesti, sa-mi descoperi pacatul la care sa renunt. Stiu ca Tu nu ma condamni, ci ma iubesti si ma ierti.
Porunca Ta este „Du-te în pace si sa nu mai pacatuiesti“. Vreau sa ascult porunca Ta, dar nu pot prin puterea mea. Am nevoie de ajutor de sus, de la Tine.
Cum pot sa fug de pacat? Alerg la Tine, strig catre Tine, ma bazez pe Tine, ma încred în Tine. Tu esti Salvatorul si sprijinul meu. La Tine caut scapare. Scapa-ma!
Multumesc ca ma ierti si vreau si eu sa iert pe altii si sa uit ce mi-au facut. Vreau chiar mai mult. Vreau sa ma rog pentru cei care au gresit fata de mine. Vreau sa-i iubesc. Te rog sa ma ajuti.
Cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu si ai toata puterea si privilegiul sa-mi ierti pacatele si sa-mi schimbi inima, innoind-o, prin dragostea Ta minunata.
[pullquote]
Si a zis iudeilor care crezusera în El: „Daca ramâneti în Cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va face liberi.” – Ioan, 8.31-32
[/pullquote]
Vreau sa cunosc Adevarul care ma face libera. Nu vreau sa fiu robita de vreun pacat si de aceea alerg la Tine dupa ajutor, inca de dimineata, devreme.
Cauta-L pe Domnul dis-de-dimineata!
http://www.youtube.com/watch?v=jqx8Ggz2MsM
Din firida noptii noastre
in uitare ma arunc,
de la talpi ma-ncearca frigul,
timpul doarme ca un un prunc,
Visele se-mputineaza
pe cearsaful indecent,
lumea nu mai are nume,
nici culoare, nici prezent!
Muza mea, te strig la lupta,
trupul sa ti-l simt sub pleoape,
sa te secer dimineata,
si la pranz, si mai aproape.
Tu sa cazi ranita-n dunga
Si sa-ti despletesti surasul,
Sa ma scoti din minti, fluido,
Sa-mi innec cu tine plansul.
Si de-o fi sa cad in lupta,
Tu, zaludo, sa nu plangi,
Sa pui Luna la fereastra
Si-ntunericu-s-alungi,
Sa te vad cum razi, perfido,
Cand din sani iti beau cucuta,
Cum obraznicele-ti coapse
Spun poveste ne-nceputa!
Abia spre dimineasa
De-o fi sa mai fiu soldat
O dau focului de lume
Si statutul de barbat!
Dar cum sa te las , iubito,
De curajul meu ma tem,
Mai e vreme de iubire,
Mai e vreme de blestem!
Marin Trasca
Era o dimineata mohorata de decembrie… ajun de Craciun. Cei 300 de cai de sub capota masinii stiau ca mergem spre casa si trageau din toate puterile… Nu puteam sa-i controlez mereu fiindca la viteza asta masina strabatea mai mult de 50 m in fiecare secunda si eu trebuia sa fiu foarte atent la ce se intampla in fata… Distanta de franare putea sa fie de cca 150 m, timpul meu de reactie era de 0.2 sec iar timpul de reactie al franei era de 0.3 sec… Deci aveam nevoie de cel putin 175 m liberi ca sa pot evita un accident: privirea mea incordata baleia autostrada undeva intre 200 si 300 m in fata incercand sa ghiceasca intentiile celor care mergeau pe banda 1. Banda 2 era de multe ori libera – altfel nu mi-as fi permis sa conduc asa de repede – iar eu mergeam pe banda a treia, rezervata in Germania pentru cei care se grabesc… Stiam ca acul vitezometrului lui urca pe nesimtite si din cand in cand ii aruncam o privire scurta: iarasi 230 Km/ h! „Ho, hoo…caii tatii!” le spuneam in soapta si puneam usor piciorul pe frana reducand viteza la 180 Km/h, viteza mea „de croaziera”. In masina era liniste si cald, zgomotul motorului se forma undeva in spate si eu nu-l mai auzeam, nu auzeam decat sueratul vitezei prin steaua cu trei colturi care impodobeste botul fiecarui Mercedes…
Pe neasteptate clopotelul telefonului a interupt linistea concentrata din masina… Am pus piciorul pe frana, am incetinit la 140 Km/h, am trecut pe banda a doua – in spatele meu venea un Porsche – si am ridicat receptorul: „Da drumul la radio, in Romania este revolutie!” imi spune sotia… Era anul 1989! Am trecut pe prima banda, am incetinit la 80 km/h… “Peste 15 ani, cand o sa ies la pensie o sa ma pot intoarce ACASA!” visam eu la volanul masinii… „ACASA” fiind acolo, in Constanta, pe malul Marii Negre si nu aici, unde acum ma asteptau sotia si copii… Ne-am fi intors cu totii…
Era o alta dimineata mohorata de decembrie… Cei 300 de cai trageau linistiti dar cu toate puterile… Autostrada era goala, numai departe in fata, pe banda de avarie se intampla ciudat si eu nu puteam sa deslusesc ce… Dar dupa 2-3 secunde am vazut ca era vorba de o masina si… de un om in spatele ei… O impingea acum, la vale… dar dealul urmator era putin mai incolo… „Asta nu poate sa fie decat un roman!“ mi-a trecut prin cap pe cand treceam ca fulgerul pe langa el: am si pus piciorul pe frana… M-am oprit dupa 200 m, am iesit pe banda de avarie, am dat inapoi, m-am dat jos din masina. “Ce faci taica, aici?” “Ma duc la Roterdam, la baiatul meu!” “Pai mai ai 600 km… cum vrei sa ajungi pana acolo?” “M-a lasat motorul!” …L-am luat la remorca, am lasat masina la o parcare, l-am dus acasa la mine, am telefonat cu baiatul lui… Era anul 1995! Multe dintre motoarele despre care eu stiam ca exista in Romania, incepusera sa dea rateuri…
Era o a treia dupa-amiaza mohorata de decembrie… Plecasem la ora patru dimineata din Bucuresti, la ora 14 ajunsesem la Nadlac si avusesem un moment de fericire pentru ca strabatusem 600 km in numai 10 ore… Intre timp trecusem de Viena, cei 300 de cai ai mei simteau deja apropierea de casa si trageau din toate puterile… Imi planificasem sa ajung la miezul noptii ceea ce insemna sa fac 1400 Km in 10 ore… Stiam ca imi va reusi…Ma deranja totusi lipsa de viteza din Romania si ma tot gandeam: “Cum de a aparut aceasta diferenta colosala? De ce nu se misca Romania mai repede? Cand o sa ma pot intoarce daca ei merg asa de incet?” Era anul 2000!
Era o alta dimineata mohorata de decembrie…In vama Nadlac ma intreaba vamesul: “Unde este rovigneta dvs?” “Care rovigneta?” intreb eu…”Daca calatoriti in Romania trebuie sa aveti o rovigneta…Trageti pe dreapta si mergeti la ghiseul ala!” Ma duc la ghiseu…si vamesa intra direct in subiect: “Aveti euro sau dolari?” “Am!” zic eu si scotocesc prin buzunarele pantalonilor stiind precis ca ca acolo nu aveam decat bani marunti…Scot vre-o 20 €, ii pun pe masa…”Nu-i de ajuns!” Mai scotocesc…scot inca patru…”Nu-i de ajuns!” Ma mai scotocesc putin, mai scot vre-o doi…Vamesa se uita dispretuitoare la mine….”Vad ca sunteti un om cumsecade…si mi-e mila de dvs. cu toate ca incalcati legile tarii…Hai, mergeti!” ies…dar ma intorc: “Si rovigneta?” “In Ungaria nu aveti nevoie de rovigneta!”…”Cata dreptate are…!!” ma gandeam eu si m-am uitat inca o data in pasaport, la pagina unde era viza de sedere permanenta in SUA… Acolo vamesii nu baga in buzunar banii cuveniti statului… Adio, adio visul meu scump de intors la Constanta, adio!…Era anul 2005!
Era o dimineata mohorata de decembrie…Cei 300 de cai ai masinii mele stateau in grajd (sorry: in garaj!) si rontaiau din ovazul imaginar pe care-l pusesem intr-o iesle imaginara…Rasfoiam in liniste cele 300 de stiri zilnice de pe internet cand imi sare in ochi informatia ca atat Germania cat si Franta se impotrivesc intrarii Romaniei in spatiul Schengen de acum in doua luni de zile… Era anul 2010! S-au trezit nemtii! S-au trezit francezii! Dar romanii…? Oare s-au desteptat si ei? Un indemn poetic exista de vre-o 150 de ani!
Rasfoiesc ziarele romanesti… si gasesc o prima explicatie: intr-un proiect de investitii, Romania s-a decis sa cumpere o alta tehnologie, nu cea franceza si atunci francezii… Ei asi! Chiar asa? Maaii… ”Asta …nu s-a desteptat inca!” m-am gandit eu si am pus ziarul de o parte…Iau altul, unde chiar gasesc titlul “De ce nu este primita Romania in Spatiul Schengen?” Il citesc pe nerasuflate …pe urma il recitesc incet, litera cu litera si…nu ma dumiresc! Autorul a scris o pagina si jumatate dar n-a spus de ce Romania nu este primita in spatiul Schengen…!? Formidabil! Dar ce a scris?
Iau o foaie de hartie si fac o lista cu ideile la care parerile noastre sunt identice:
-“Romania…la data primirii in Nato si EU…era departe de standardele tarilor care urmau a ne fie parteneri.” De acord!
-“In Romania traieste un popor demn… care pretinde acelas tratament ca si celelalte popoare…” Subscriu!
Cam atat in ceea ce priveste punctele comune!
Si restul? Aleg trei dintre afirmatiile “cele mai tari”:
-“(UE)…nu este cu nimic superioara vechii Uniuni Sovietice…” Booom!
-“…ma gandesc… sa revin in politica… pentru a determina poporul roman sa paraseasca UE.” Booom! Booom!! Tare de tot!
-“…se vor gasi unii care sa nu fie de acord cu acest punct de vedere… probabil ca in calitatea lor de sclavi in vre-o redactie finantata din afara intra in obligatia lor sa-si apere stapanii de orice atacuri venite din partea romanilor”.
Aici ma opresc… si mii de ganduri imi trec prin cap cu o viteza mai mare de 200 Km/h…Ceea ce autorul a scris aici este citit de diaspora romana…care ia articolul drept bun: a fost publicat intr-un ziar romanesc de prestigiu de catre o personalitate cu titluri universitare! Pe baza acestuia diaspora isi formeaza o parere despre Romania si despre UE…
Ziarul mai este citit si de organele de supraveghere ale presei din SUA si din UE…si si acestia isi formeaza o parere despre autor, despre diaspora romana si despre Romania…Informatiile respective, condensate, ajung pe masa de lucru a politicienilor care guverneaza tarile respective…si…vor fi analizate inainte de a se lua alte hotarari…In cadrul analizelor se foloseste un concept denumit “empatie”, care ar trebui sa nu lipseasca nici-o data din relatiile intre oameni, care ar fi trebuit sa fie parte componenta a articolului dar nu este de recunoscut in textul publicat… Empatie…Poate ca ar trebuie sa discutam mai intai despre ea?
Ce este empatia?
Empatia – nu simpatia, nu antipatia – este o atitudine de baza in relatiile interumane prin care fiecare partener incearca sa intuiasca problemele celuilalt si capata astfel posibilitatea sa-i vina in intampinare contribuind esential la eliminarea unor conflicte potentiale sau a celor aparute deja. Empatia inseamna a patrunde in lumea gandurilor celuilalt, al intelege si…daca interesele coincid, a deschide posibilitatea unei colaborari bazata pe interesul reciproc. Cumva asemanatoare, in intreprinderi se foloseste notiunea de “chimie” dintre sefi si angajati, dintre colegi, dintre partenerii de afaceri, etc: daca “chimia” corespunde… exista o prima garantie pentru o colaborare cu succes. In articolul “The win-win strategy” publicat in Meridianul Romanesc din….am prezentat un concept cu componente asemanatoare.
Empatia este o componenta de baza si a relatiilor diplomatice. La primirea Romaniei in UE, statele UE au aratat o mare doza de empatie, acceptand Romania ca membru cu toate ca nu era pregatita pentru acest pas…asta a spus chiar autorul articolului. In schimb UE asteapta un grad similar de empatie din partea populatiei romane, dar raspunsul autorului este cuprins in expresia “…sa-si apere stapanii de orice atacuri venite din partea romanilor”. Romanii sa atace Franta? Sau Germania?…Haida de! Daca ataci …nu mai poate fi vorba de empatie…si deci n-ai ce cauta nici in UE, nu numai in Schengen.
Daca declari ca numai te gandesti sa ataci atunci arati ca nu ai inteles conceptul UE…care a fost initial creeata pentru a impiedica dezvoltarea unei industrii de razboi care sa faciliteze al treilea atac german impotriva celorlalte tari europene si aparitia unui al treilea razboi mondial…Conceptul de baza al UE a fost si este asigurarea pacii in Europa… dar uite ca s-a gasit un roman care sa “atace”!
Maiii!! Conceptul UE este unul franco-german… iar romanii ar dori sa fie primiti si ei… dar pun conditia sa schimbe nitel conceptul, pe ici pe colo, prin partile esentiale? Haida de!! Chiar asa?
UE asteapta nu numai o atitudine empatica din partea tarilor candidate la membrie… ci asteapta indeplinirea 100% a cerintelor UE puse la aderare…in sensul si in felul in care acestea sunt intelese de tarile deja membre. Trebuie spus ca exista mari deosebiri intre ceea ce intelege UE, Germania si Franta pe de o parte si ceea ce intelege Romania – sau romanii – pe de alta parte. Trebuie spus ca aceste deosebiri isi au radacinile in traditiile milenare ale tarilor respective… iar daca Romania doreste sa devina un membru cu drepturi depline trebuie sa… se adapteze 100% la cerintele UE. Asta este si va fi foarte greu fiindca este vorba de cultura unui popor intreg si schimbarile de cultura dureaza decenii daca nu secole…Altfel…
Din punctul de vedere al culturii (cultura de intreprindere sau de organizatie, nu cultura in sensul de arta), UE este o organizatie germano-catolica in timp ce Romania este o tara latino-ortodoxa. Deosebirile dintre aceste doua forme de civilizatie rezulta in primul rand din diferentele de intelegere in practicarea religiei – cu radacini de 1700 de ani in vestul Europei si de numai 800 de ani in est – si in al doilea rand din diferentele de intelegere in atitudinea fata de puterea de stat si de regulile de convietuire sociala. Ambele se potenteaza reciproc asa ca rezultatul multiplicarii 2 x 2 nu este 4 ci 6 sau 7 sau 8…
Asta este deosebirea intre UE si Romania. Sansa de a progresa – relativ rapid – de la 2 la 8…este cea pentru care guvernele Romaniei s-au zbatut ca Romania sa fie acceptata ca membru al UE…In rest, din colaborarea cu UE rezulta numai probleme fiindca:
-religia catolica (sau protestanta, ca varianta a ei) este extrem de dinamica, mobilizeaza si serveste societatea intr-un mod exemplar. Exista gradinite, organizatii educative de tineret, scoli, universitati, institute de cercetare, expozitii de arta, spitale, case de batrani, ospicii, locuinte si multe altele, toate sub conducerea bisericii catolice (sau protestante) in care au loc o multime de activitati dedicate nu numai credinciosilor ci intregii populatii. Predicile saptamanale dureaza numai 3/4 ora si trateaza multe probleme ale vietii cotidiene. Nimic din toate acestea nu se regaseste in biserica ortodoxa romana. Enoriasii respectivi…se deosebesc atat de mult unii de altii de parca ar trai pe doua planete diferite…
– forma de stat germanica s-a manifestat organizat si a creeat primul imperiu germano-catolic acum 1200 de ani. De atunci si pana acum germanii au ramas tot timpul in fruntea Europei, au creeat o mare parte din muzica mondiala, din filozofie, din tehnica, din medicina si sunt mai departe o forta in economia si in stiinta mondiala. Romania a fost creata acum 140 de ani…si cu cateva exceptii nu a creeat nimic de seama pentru cultura mondiala…
Pentru a te putea masura de la egal la egal cu nemtii si francezii trebuiesc mai intai depasite handicapurile determinate de istorie si de religie, de cultura…Altfel…nu merge!
Poate ar fi cazul ca romanii sa dea dovada de empatie si sa se intrebe mai intai: “Ce vor afurisitii astia de francezi si de nemti si ce ar trebui sa schimbam la noi…pentru a fi acceptati in randul lor?” Fiindca despre asta este vorba: despre schimbare. Trebuie schimbata atitudinea fata de sine insasi (Lasa-ma sa te las!), fata de munca (Las’ca merge si asa! Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc!), fata de conducerea tarii (Citez dintr-un ziar romanesc de saptamana asta: “Escroc, incult si betiv, inconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali, conducatorul…), trebuie bagata in puscarie vamesa care colecta banii pentru ea si pentru colegii ei si nu pentru tara care a numit-o pe post si care o platea ca sa-i apere interesele, trebuie judecate marile procese de coruptie sau hotie ai caror acuzati se ascund in parlament…Trebuie schimbata radical calitatea materialelor scrise in ziare sau difuzate in mass-media pentru a putea da o orientare oamenilor care ratacesc acum zapauci dintr-un colt intr-altul in cautarea unei solutii si dau vina pe cine nimeresc fara sa le treaca prin cap ca orice schimbare in bine incepe de la persoana propie…Sunt atat de multe de schimbat incat asta ar dura decenii, poate mai mult de cei 30 de ani pe care i-am prezis eu in urma cu cateva luni. De fapt… trebuie schimbat totul…Poate ar trebui schimbata intreaga populatie cu o alta, venita din ceruri si care intr-un an de zile ar putea sa transforme aceasta tara in paragina intr-o gradina…Dar poate ca ar trebui inceput mai modest si anume cu indeplinierea conditiilor UE fiindca acestea sunt teribil de avantajoase pentru Romania: este vorba de alinierea cu doua tari care se afla pe primele locuri din lume in ceea ce priveste cultura, arta, stiinta, economia …Nu-i asa ca ar fi teribil ca si Romania sa ajunga la acest nivel ba inca cat mai repede? Si atunci…intrarea in Schengen ar mai fi oare o problema?
Deci solutia ar fi sa se porneasca de la empatie si sa se ajunga in Schengen?
Ma intorc la experientele mele cu masina si-mi pun intrebarea cum a fost posibil ca in 15 ani sa fi fost distrus visul meu de a ma intoarce intr-o Romanie avansata, aproape aliniata cu puterile europene? Cu cata placere as fi zburat in patru ore pe autostrada Nadlac – Bucuresti ca sa ajung dupa inca o ora si jumatate la Constanta! Cum a fost posibil ca dintr-o tara agrara (1947) Romania sa devina o tara industrial – agrara (1980) si dintr-o tara fara datorii externe (1989) sa devina o tara indatorata pana peste cap, una dintre primele 10 din lume candidate la faliment, care importa 90% din produsele agricole si nu mai produce mai nimic? Cum a fost posibil? Unde sunt uzinele construite de mine si de colegii mei sau la care am lucrat intre anii 1960 – 90: 23 August, Filatura Romaneasca de Bumbac, Timpuri Noi, Uzina de Masini Grele Iasi, Steagul Rosu, Tractorul, Uzina de Locomotive Diesel – Electrice Resita, Fabrica de Scule Rasnov si multe, multe altele, cateva sute in total…?
Raspunsurile sunt diferite dar foarte multe au acelas tenor: ceilalti – UE, Germania, Franta, Rusii, evreii si multi altii – sunt de vina! Ceilalti…adica (citez):
-“Comisarii noii Uniunii Sovietice (Europene), principalii si singurii vinovati de toate nenorocirile…din Romania.” Oare autorul a uitat “capusele” care au distrus intreprinderile romanesti vanzandu-le materii prime la un pret dublu decat al pietii si cumparand produsele finite la jumatate de pret? Oare autorul n-a vazut jaful fara margini la instalatiile de irigat din Baragan si din Dobrogea si din alta parte din care nu au mai ramas nici macar dalele de beton ale canalelor de apa? Nu se poate!
-“Poate ca vesteuropenii nu au distrus complect aceasta tara…” Vesteuropenii? Eu am lucrat cu ei, am lucrat cu UE si – impreuna cu alti colegi – am adus doua milioane DM in Romania, neranbursabili. Autorul articolului a avut trei stagii de lucru la o universitate daneza…nu cumva a fost platit de UE? Mi se pare ca la Calafat se construeste un pod peste Dunare cu bani europeni. Autostrada Timisoara – Arad este pe ¾ finantata de UE…Romania nu a putut absorbi decat cca. 30% din fondurile puse la dispozitie de UE si au fost deja milioane de € in fiecare an…
Vesteuropenii au distrus tara? Si Vantu si Nastase si FMI si Banca Religiilor si…astia toti sunt… vesteuropeni? Si libanezii, si turcii si egiptenii si multi altii din spatiul arab care au cumparat intreprinderi si au semnat obligatia de a investi milioane…si pe urma au desfiintat intreprinderile, au vandut masinile la fiare vechi si au inchiriat spatiile ca depozite…ca altceva …decat comert …nu stiau sa faca? Mi-aduc aminte ca atunci cand au fost privatizate telefoanele, compania germana Telekom impreuna cu altele s-a retras din licitatie… asa ca o companie greceasca necunoscuta a devenit propietara telefoanelor din Romania… De ce s-au retras nemtii? Nu stiu… Dar stiu ca in Germania darea de mita este pedepsita cu inchisoarea… Poate de asta?
As putea continua cu exemple si cu citate…dar…ce folos…! De douazeci de ani cititorii romani sunt alimentati cu stiri de acest fel…si multi dintre ei si-au format parerea ca autorii care scriu asa sunt bine informati si au dreptate…Eu sunt sigur ca publicul roman este ingrozitor de dezinformat si in mare parte dezorientat…
Acum …informat sau nu…ce-i de facut? Romania se afla intr-o stare dezastruoasa, cu asta suntem de acord. Pana si invatamantul superior, candva fala Romaniei, este la pamant…Cei cativa tineri supradotati care apar in fiecare an, iau drumul strainatatii de indata ce s-au afirmat cat de cat…Medicii, alti intelectuali si nu numai ei pleaca pe capete…si din aceasta hemoragie de cadre nu vad cum Romania ar putea sa-si revina. In 1947 a fost distrusa intelectualitatea – cea care exista pe atunci – pe urma evreii au parasit tara (evreii formeaza elita societatii americane, asta numai ca exemplu!), pe urma nemtii s-au repatriat (si nemtii formeaza elita oriunde s-ar afla), pe urma au plecat romanii care cum a putut, dar aceia se numarau in orice caz printre cei mai putin “adaptati”, cei mai putini cu “capul plecat”…Cine a mai ramas?…
Este totusi un avantaj ca un comandant de vas a ajuns presedinte: marinarii sunt obisnuiti sa infrunte furtunile si marea pe care naviga Romania acum este extrem de furtunoasa! Insa lipsa de concepte politice si economice a opozitiei poate duce pe oricine deadreptul la disperare! In afara de motiuni de neincredere – care n-au nici-o sansa din cauza majoritatii parlamentare a guvernului – nu am vazut nimic de la ei. Asta-i tot ce pot doua partide politice romanesti?? Sarmana, saraca tara! Intradevar saraca! Cine a zis ultima oara ca Romania este o tara bogata?! Oh, Dumnezeule!
Mai este un punct, ultimul si cel mai dureros!! Il citez fiindca l-am intalnit mereu in ultimii ani de zile: “…vesteuropeni …isi permit sa ne trateze ca pe niste cetateni de rangul doi sau trei”. Am colaborat cativa ani buni cu EU, am trait cateva decenii in Europa de Vest si pot sa-i asigur pe autor si pe toti cei care gandesc in acest fel ca vesteuropenii nu spun asa ceva: asta nu ar corespunde cu “political corecteness” si ei se feresc de o asemenea greseala, acolo considerata foarte grava. Romanii insa, prin felul lor de a intelege lucrurile, prin modul lor de a ignora empatia, prin felul lor de a da buzna in casa europeana unde cer imediat sa modifice regulile de joc, prin felul lor de a-si indeplini angajamentele numai pe jumatate, de a-si matura gunoiul sub pres spunand ca au facut deja curat, prin trimiterea celor mai buni dintre ei in Parlamentul European, prin delegatii care cersesc la colturile de strada in marile metropole europene, prin articolele defaimatoare din ziarele lor…ei bine…ei bine romanii astia…Nu, nu sunt toti romanii, sunt numai o minoritate galagioasa, dezorientata si dezinformata, dar multi se iau dupa ei…Ei bine…Ce sa mai zic? Asta e! Este chiar asa! Nu ca zic vesteuropenii, ci fiindca este asa cum a scris autorul articolului! El are dreptate…cel putin de data asta!
Cine-si inchipuie ca…ce stim noi… stim numai noi…se inseala amarnic. La fel se inseala cei care cred ca Romania este monitorizata numai atunci cand vine delegatia FMI sau o alta…Nimic mai fals! Exista mii de informatii care sunt cercetate zilnic, analizate, compilate, interpretate de oameni de mare specialitate si finete…Ca magistratura a mai amanat un process de conruptie? Asta se stie la Berlin inainte de a apare in presa din Bucuresti…Ca vestul este de vina despre situatia in care romanii si-au adus propia tara dupa 21 de ani de democratie romineasca? Se stie de mult…ca multi romani se imbata cu apa rece…Si atunci nu ramane decat sinceritate totala si aplicarea cu consecventa a normelor cerute de UE, altfel…nu exista nici-o sansa.
Dar vre-o solutie, exista?
In primul rand romanii ar trebui sa recunoasca starea in care se afla tara si ei insisi: numai daca pornesc de la o baza sanatoasa pot construi ceva de durata. Constructiile imaginare care pun la baza vina altora pentru nenorocirile romanesti sunt…aeriene…sunt vazduhiste, dupa cum ar spune un prieten de al meu.
Abea pe urma se poate trece la implementarea unei solutii caci…exista una…dar este grea si dureaza ani…Solutia consta in aceea ca fiecare dintre cei ramasi in tara sa se ia de ciuf si…sa se traga pe sine insusi din mocirla, afara! Asta inseamna sa invete cu insistenta, zi si noapte, ceea ce ii intereseaza, sa-si schimbe o mare parte din apucaturi, sa-si insuseasca cat mai mult din ceea ce pune la dispozitie UE…sa…sa…si asta in continuu in urmatorii 20 de ani…
Ah, ma scuzati va rog, sotia ma striga…Trebuie sa scot cei 300 de cai de la masina mea, afara, la aer curat! Daca credeti ca ati avea nevoie de ei ca sa trageti Romania afara din noroi…vii imprumut cu placere impreuna cu lanturile pentru roti, ca sa puteti trece de orice obstacol alunecos!
Deci: prin empatie …in Schengen!
Succes!
PS: Eu nu lucrez in nici-o redactie, nu sunt platit de vre-o putere straina, pensia mi-o primesc din Germania fiindca am lucrat acolo ca inginer…si cu toate astea am o alta parere decat autorul citat. De unde se vede ca o alta opinie romaneasca nu se verifica in practica: “Daca nu zici la fel ca mine…esti platit de cineva, stiu eu de cine!” Ce lipsa de empatie si chiar de respect, fata de cel care isi permite sa aiba o parere! Ce rezultat mizerabil dupa 21 de ani de la revolutie!
Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
31 ianuarie 2010
Revista ARMONIA - Saltmin Media 