Lupta cu Îngerul

.

.

.

..

.

Florian
GULER


S-a luptat îngerul și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el,
 ….acolo ne-a vorbit Dumnezeu. (Osea 12:4) .

.

Lupta cu Îngerul

.

Mă urmărești de sus, cum urmărești o pradă

Pândindu-mă prin nopate în laț ca să mă prind,

Nu să mă vezi cum cad în pulbere gramadă,

Ci să răman m-ai vrea, luptând pe baricadă,

Să mă măsor cu Tine în noapte bâjbâind. Continue reading “Lupta cu Îngerul”

JURNAL LONDONEZ (10)

Lavinia IANCU

.

 Dragii mei, relatarea mea o sa o concep într-o nota putin diferita de cele anterioare. De fapt, mereu as dori sa fie una mai deosebita… pentru a nu va plictisi. Fara sa fac o introducere teatrala, am sa va spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmata de ce am vazut zilele acestea pentru a pastra toata bucuria doar pentru mine. Asa ca doresc sa va împartasesc putin din senzatia de euforie care an trait-o în aceste zile.

 Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinata „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a ma mai culturaliza putin si în alte domenii decât lupta pentru supravietuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Si anume… Am fost sa vizitez Galeria Nationala din Piata Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea cladirea doar pe dinafara ci chiar am îndraznit sa intru si sa vad tablourile expuse, mai ales ca intrarea era libera… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveste de minune… mai ales când stai prost cu finantele! Ei, desigur… ca erai încurajat de cei de la intrare sa faci niscaiva donatii, asa ca fiind un suflet mare am facut si eu câte o donatie si la intrare si la iesire sa nu ne acuze cineva ca românii sunt un neam de traista! Consider ca a meritat toata osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de arta mi-au vazut ochii.

Pentru mine a fost totul o revelatie, o împlinire a unei dorinte pe care o aveam de foarte multi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionisti  precum olandezul Van Gogh si francezii Gauguin, Manet si Toulouse-Lautrec & Co. Din pacate, am ajuns la Galerie cu doar ora si jumatate înainte de a se închide, cu toate ca acolo îti trebuiesc câteva ore bune ca sa vezi toate tablourile din incinta. Si ca sa va mai impresionez putin, am sa mai enumar si alti pictori a caror tablouri mai erau expuse pe pereti (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne si Degas. Si tot enumerând… ce am mai vazut la galerie, as putea sa o tin înca mult si bine, dar nu am sa va plictisesc prea mult si am sa spun doar ce as dori sa vad data urmatoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, si multi altii, adica pe toti cei prezenti pe simezele muzeului. Promit ca va voi delecta cu relatari despre ei alta data când am sa revin la muzeu.

Un lucru însa este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt ca nu am suficient timp sa le vad pe toate, desi nu ma grabeste nimeni sa ma duc spre casa. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am sa încerc sa vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.

 Deci dupa ce am vizitat putin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Nationala din Londra, ziua mea educativa s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situata în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumuta si se suprapune cu acest nume. Va dati seama ce norocoasa sunt!? Am ajuns sa vad live un spectacol de balet la Royal Opera House. Si culmea norocului a fost ca în actul al III-lea al spectacolului am vazut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” dupa cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat si am sa mai merg cu siguranta si la alte spectacole în masura posibilitatilor. Mai ales ca si eu am practicat baletul timp de noua ani, asa ca am o motivatie speciala pentru a fi pasionata de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… si alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictura vizitata în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, desi se stie ca acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…

 Am avut intentia sa fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anuntat la microfon ca este interzisa filmarea si fotografierea. Totodata, spectatori erau rugati sa-si închida telefoanele mobile. Dupa mine mentiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silentios, nici nu ar trebui sa fie anuntata, ci ar trebui sa fie de la sine înteles ca sa procedeze asa. Asta denota respectul si bunul simt al publicului fata de munca depusa de catre artisti.

Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am vazut. Se numeste „Jewels” (Bijuteriile) si are trei acte. Baletul a fost creat în urma cu 45 de ani de catre faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumusetea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeste „Emeralds” (smaralde) si este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbracate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbracate în rosu. Rosu ca rubinul! Actul al treilea, dupa mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky si are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând si vestimentatia Alinei Cojocaru si a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abunda de nestemate care îti încânta ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scena de Elyse Borne si Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create dupa schitele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativa, o seara foarte frumoasa, cu muzica buna si imagini minunate. O revelatie!

 Având în vedere ca am multe de povestit despre ce am mai vazut recent voi continua cu o vizita facuta într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserica anglicana superba. Datând de la sfârsitul secolului al XVII-lea, este construita în stilul baroc englezesc. A fost conceputa de arhitectul Sir Charles Wren datorita eforturilor de renastere a Londrei dupa marele incendiu care a afectat orasul în 1666. Wren a mai construit sau reconditionat înca 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit pâna în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecti englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un delusor din centrul orasului, unde se zice ca pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeitei Diana. Saint Paul’s Cathedral este resedinta scaunului episcopal al Londrei. Cred ca este printre cele mai vizitate obiective turistice din oras. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfasurat ceremonia religioasa a casatoriei printului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola si altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul ca de la parter si pâna sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adica un metru pentru fiecare zi a anului. Cladire este foarte frumoasa, dar totusi nu m-a impresionat atât de mult ca si Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din pacate si aici fotografiatul este interzis! Am luat însa câteva imagini cu exteriorul edificiului.

 Pentru a nu încheia brusc aceasta fila de jurnal, as putea sa va povestesc câte ceva despre vizita facuta în weekend-ul ce a urmat la Gradina Zoologica din Londra, aflata în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale si cum acest periplu a fost pentru mine o experienta minunata, am simtit aici o bucurie sincera, primara, asa ca si cum as lasa copilul din mine sa iasa la suprafata. Pâna sa ajung la Gradina Zoologica a trebuit sa traversez tot parcul, având astfel timp sa intru într-o ciudata starea de beatitudine… Stare care m-a calauzit toata ziua respectiva. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeata… a pajistilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma sa o traiesc la Gradina Zoologica.  Ajunsa la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Si aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a parut foarte scurt, mai ales ca am ajuns în jurul orei 15:00 iar portile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum stiu despre ce e vorba si voi mai reveni si aici… Mai exista însa o „Gradina” si mai mare în afara orasului, un fel de safari, pe care mi-am propus sa o vizitez la primavara. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am sa pornesc dis-de-dimineata ca sa fiu sigura ca îmi va ajunge timpul sa vizitez toata rezervatia.

 Revenind la Gradina Zoologica din Londra, încerc sa rememorez imaginile cu animalele vazute pentru a va transmite si dumneavoastra putin din bucuria traita de mine. Am vazut animale frumoase si bine îngrijite. Am vazut gorile, pinguini, maimute-paianjen, sacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… si multe alte vietati. Însa pot spune ca… spectacolul oferit de pinguini a fost atractia principala pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru ca am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haiosi si adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicati si neîndemânatici, însa când ajung în apa sunt precum torpilele.

A fost deci, o bucurie pentru mine sa ma delectez cu imaginea unor animale sanatoase si frumoase.  Chiar daca la ora 17:00 vizitatorii trebuiau sa paraseasca incinta Gradinii Zoologice… eu eram mult prea fericita ca sa-mi închei mica drumetie prin parcurile londoneze. Desi începuse sa ploua marunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales sa ma mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Gradina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o gradina plina cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunati. Bineînteles ca nu îmi lipseau castile din urechi cu muzica mea favorita. Simteam ca plutesc, chiar daca începusem sa fiu din ce în ce mai uda… de la ploaia care nu vroia sa înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place sa ma plimb uneori prin ploaie… Când eram acasa la Oradea am si dansat odata prin ploaie si a fost absolut fantastic. Dansam si cântam prin ploaie! La fel cum a facut-o si Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Va mai aduceti aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era ca… americanul nostru avea palarie si umbrela!!!

În fine, plimbându-ma prin ploaie pe ritmurile muzicii si admirând minunatele flori aveam sentimentul ca pot sa zbor, ca toata lumea e a mea, ca pot face absolut tot ce-mi propun, ca sunt o persoana norocoasa si în acelasi timp minunata… Ce modesta sunt… nu? Dar, chiar asa ma simteam dupa o zi petrecuta printre animale si verdeata. Totusi, când am simtit ca eram prea uda la par, am pornit fericita si linistita spre o statie de metrou, cea mai apropiata de parcul respectiv… Si uite asa a mai trecut o zi minunata, o saptamâna minunata si o luna minunata… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Sa fiu fericita! Sa încerc sa ma bucur cât de mult pot de fiecare clipa petrecuta pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine sederea mea în Londra. Si ma bucur… Încetisor-incetisor am început sa bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus sa le vad în perioada cât voi sta aici.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de octombrie 2011

OPERA ANGAJEAZA O CONSTIINTA, DAR NU SE CONFUNDA CU EA

de Al Florin TENE

 

În arta nu exista instinctul spontaneitatii, fiindca orice opera, indiferent din ce domeniu artistic provine angajeaza o constiinta, dar trebuie sa subliniem ca aceasta nu se confunda cu ea. În arta nu exista particularitate definitorie si absoluta, cum nu exista un început independent de orice conditie si relatie, ce nu are limite. Pentru cititor si spectator, la fel si pentru artist, indiferent din ce categorie artistica provine, arta începe cu operele. Nici un creator, indiferent cât de genial este, nu începe numai din eu si nici-o opera, cât de mare ar fi ea, nu poate fi definitiva.T.S. Eliot spune ca ordinea artei implica mereu relatia, comparatia, prezentul artistic îsi recheama, în fiece clipa si cu fiece aparitie noua, trecutul în complexitatea lui, spre a-l configura mereu altfel.

Inteligenta si ratiunea nu fondeaza experienta estetica, dar nici nu le elimina. În unele conditii ea poate fi scoasa din conul de umbra în splendoarea luminii prin anumite convingeri, stimulata de idei. Chiar si efortul unor autori, cum ar fi poetii teribilisti Mihai Galatanu si Ianus Marius de a se elibera de inteligenta, prin pornografie, ramâne tot o proba de inteligenta. Însasi naivitatea ei, (vezi picture naiva), are estetica ei. La fel poeziile de dragoste pornite din inima sunt voci ale constiintei. Sensibilitatea ei, vibratiile eului au prejudecatile lor. În arta, indiferent de gen, pentru creator ca si pentru „degustatorul ei” nu exista naivitate. Este anacronic sa opui un gest spontan unui gest constient, o creatie conceputa instinctiv unei creatii constiente, fiindca orice opera înglobeaza în ea o constiinta iar receptarea intelectuala este unica ce satisface experientele ei. Scriitorul, în cazul acesta, nu este cel ce doreste sa se exprime ori sa se supuna, sa emita o gândire constienta, ceea ce-l caracterizeaza e valoarea operei sale, nu valoarea a ceea ce exprima. Adevarata constiinta este o constiinta în act. Opera e o devenire, cum spune Gaetan Picon, „un act irepresibil, o realitate noua ce se dezvaluie facându-se…”

 

Creatia este mai superioara decât constiinta prin capacitatea sa imaginativa si de inventie, dar imaginatia nu se desfasoara la întâmplare, fiindca opera se supune sinceritatii creatorului ei. Ea îsi datoreaza efectul unor stari pshiologice. Relatia dintre adevarul creatorului de arta, implicit scriitorul, si adevarul operei sale nu este una între constient si inconstient, ci una între explicit si implicit.

O conceptie estetica se poate aprecia si deduce din orice opera oricât de inconstient s-ar arata autorul fata de adevaratele sale implicatii, chiar si conflictuale. Cum spunea Baudelaire despre Delacroix: „culoarea gândeste prin ea însasi”.

Limbajul artistic comunica si se comunica în acelasi timp, precum marmura ce se dezvaluie pentru a-si arata splendoarea sculpturii din interiorul ei. Acest fenomen se numeste reflexibilitatea limbajului. Despre limbaj, întotdeauna se vorbeste înlauntrul lui, nu numai despre tot ce ne înconjoara ori despre autor. Astfel, cum spunea Picon: „Asist la nasterea gândirii mele”, sau mai profund „nu gândesc, sunt gândit”, cum toti suntem gânditi de Dumnezeu.

Constiinta autorului nu tine loc de constiinta operei, nu se confunda cu constiinta operei. Între ele exista un dialog. Creatia si receptarea se rezolva în dialogul pe care constiinta implicita a operei îl poarta cu constiinta autorului, pe de o parte, cu constiinta criticului, pe de alta parte.

Activitatea coordonatoare a unei constiinte intelectuale este suportata de opera de arta pe care chiar ea o contine în stare de potentialitate. Deoarece însasi constiinta e nelipsita în toate elementele operei, neputând fi separata ca atare, tocmai pentru ca este o constiinta în sine, cu posibilitati de a avea toate conditiile de realizare.

Hegel spunea ca judecata de valoare se pierde într-o dialectica globala a artei, dupa cum Kant spunea ca judecata de valoare este obiectul unei analize psihologice. Însa amândoi filoziofii au sezisat rezistenta artei la sistematizarile de tip filosofic, afirmând multitudinea si diversitatea istorica a stilurilor, asa cum Hegel sublinia ca libertatea geniului este nelimitata si frumosul imprescriptibil. Dar estetica lor ramânea subordonata, în general, definitiei metafizice a artei, în ciuda abordarii psihologiei sau istoriei.

În tot acest context exista o problema a artei ca reflectie a realitatii si o problema a artei ca reusita a anumitor opere, fiind si o problema a fiintei artei si o problema a valorii ei. Formalismul nu cuprinde realitatea concreta, vezi proza si poezia optzecista de la noi, caci daca estetica continutului distruge opera revarsând-o în afara formei o aneantizeaza, reducând-o la scheletul ei, pulverizându-i însasi carnea-raportul cu semnificatiile. În aceasta problematica nu istoria face judecata, ci judecata face istoria, cum spune Picon. Sentimentul valorii presupune întotdeauna raportarea la o constiinta vie, dar nu în afara istoriei. Opera nu este în istorie, ea este în lectura pe care i-o facem. Sentimentul istoriei nu numai ca nu scuteste de un contact viu cu opera, dar chiar îl si intensifica. Sunt autori care stiu sa profite de contextual istoric al prezentului în favoarea lor, (D.R. Popescu, A. Buzura, N. Breban, A. Popescu, A. Rau, C. Cublesan, etc.) când altii sunt recunoscuti de istorie dupa ce s-a consumat prezentul lor, dar suferind în timpul vietii. (Vezi: Eminescu, Radu Gyr, N.Crevedia, etc.). Pentru cei de azi istoria nu înseamna numai trecutul, ci si prezentul cu determinarile lui ce actioneaza atât asupra literaturii cât si asupra lecturii- indiferent daca se aplica operelor prezente sau trecute. Cititorul nu se adreseaza operelor spre a se asigura ca participa la arta, el se apleaca spre opera pentru a încerca si trai valoarea pe care o exprima.

Al Florin TENE

Cluj-Napoca

14 iunie 2011