PRICOLICIUL SI…ÎNVIEREA!

Noi consideram ca figura Lupului Fenrir (zeitate majora daco-geto-gotica, identificabila, functional, cu însusi Zalmoxis!) aduce, în toate cazurile, sugestia demiurgiei, a întemeierii Neamului Dacilor-DAOI (Poporul CAII DREPTE, dar si Poporul LUPULUI!) – sau, cel putin, a dorintei de schimbare a lumii (prin PURIFICARE – PURIFICAREA presupunând trecerea prin INITIEREA [MIORITICA] A MORTII). Munca acelor “Collegia fabrorum” (societati secrete, de la începutul mileniului I, cu misiunea de a “împaca”, în esenta lor spirituala, simbolurile divine ale antichitatii – zalmoxiene, în cazul României! – cu cele crestine) vadeste efecte limitate, din moment ce LUPUL SUPREM/ARHETIPAL, AXA DEMIURGICA A SPIRALEI LUMILOR, îsi pastreaza, pentru valahi, un chip aproape exclusiv negativ…!
Aceasta, în ciuda încercarilor unor Romulus Vulcanescu, Paul Lazar Tonciulescu sau Adrian Bucurescu de a-i restabili/restaura “aura” originara…Si, dupa ei, vin si alti ucenici – dar, din pacate, daca eficienta “Collegia fabrorum” a fost atât de limitata si de aproximativa, cum altfel poate fi cea a unor cercetatori singuratici si priviti chiorâs, de catre “modernitatea” cea cu mintea blocata, în borborosul materiei-Prakrti…?! “Lupul a fost un animal respectat în regiunea istorico-culturala din sud-estul Europei. El detine un loc important în fauna sgraffitata si pictata pe ceramica de Cucuteni, cu rost ritual sau ceremonial. Stindardul dac era un corp de balaur cu cap de lup, care apare figurat si pe columna lui Traian. Mircea Eliade raporteaza numele dacilor la termenul frigian dàos, dat “unui zeu sau stramos mitic lykomorf sau care s-a manifestat sub forma de lup“, patronul unei confrerii secrete de luptatori de tipul Männerbünde -ului german. În plus, romanii au adus cu ei cultul imperial al lupului, ce tinea de întemeietorul Romei si al statului roman. Aceasta mostenire a întarit si resemnificat unele aspecte ale culturii lupului la daci, care, combatut de crestinismul primitiv, a capatat în cele din urma un caracter anticrestin. Este vorba de lycantropie si de sarbatorile populare numite zilele lupului sau lupinii. Pentru a contracara puterea magico-mitica a lupilor, crestinismul primitiv i-a dat pe lupi în stapânirea lui Sânpetru, care îi tine în frâu, îi judeca si pedepseste dupa voia lui. Semnificatia extraordinara a acestui animal e dovedita si de faptul ca în cultura noastra populara îi sunt consacrate 35 de zile pe an. Aceste zile în care apar practici dedicate lupului sunt concentrate în perioada de toamna si iarna a anului: Sânpetru (29 iunie), Circovii Marinei (15-17 iulie), Martirul Lupu (22 august), Teclele (24 septembrie), Berbecarii (26-28 septembrie), Osie (17 octombrie), Lucinul (18 octombrie), Sâmedru (26 octombrie), Ziua Lupului (13 noiembrie), Filipii de Toamna (14-21 noiembrie), Filipul cel schiop (21 noiembrie), Sf. Andrei (30 noiembrie), Sâmpetru de Iarna (16 ianuarie), Tanase de Ciuma (18 ianuarie), Filipii de Iarna (25-31 ianuarie), Stretenie (2 februarie), Martinii de Iarna (1-3 februarie)” – cf. Cristina Cioara, Lycantropia1. Extrem de slabul efort al crestinismului de a asimila energetico-simbolistic zalmoxianismul este mai mult decât evident. Mereu, Lupul este expediat în tenebrele noptii si groazei si pustiului demoniac, în loc sa i se ofere/pastreze Tronul Solar-Demiurgic…sau, macar, bivalenta nocturn-diurn. (Bivalenta evidenta, totusi, daca luam în considerare „postarea” prioritara, a Sarbatorilor LUPULUI, în zona calendarului de toamna-iarna – din septembrie si pâna, hat, în februarie – 24 septembrie-2 februarie: de la A FACE/”FACATORUL” =”cvasi-etalarea”/cel putin, sugestia functiei circular-cosmico-demiurgice!!!): LUPULUI, deci, îi datoram „berbecirea”-împingerea duhurilor demonice/întunecate/”iernatice”, spre…SOLARITATEA ÎNVIERII NOULUI CICLU VITALISTIC-COSMIC!!!).
Iata, spre exemplu, cazul PRICOLICIULUI (a se observa cât de adânc a lucrat propaganda insidioasa a Bisericii Crestine “de zid”, “DISCURSUL TERORII”, în oamenii traditiei rurale – deci, în esenta lor, adepti ai zalmoxianismului, ca “umbra vestitoare” a Lui Hristos-Mântuitorul, Lumina Lumii si Învierea de Veci a Duhului) – cu atentie pe Obsesia Sângelui (“sângerozitatea” pricoliciului, “suge sângele” – de fapt, îl preschimba, prin metanoia… – “sângele spurcat/blestemat”, de fapt, garant al acelei “race faée”, de care vorbeste Vasile Lovinescu2) :
“O analiza «pozitivista» a textelor populare referitoare la pricolici releva faptul ca prin acest termen era desemnat un lup deosebit de rau, a carui cruzime si abilitate nu-si puteau afla explicatia decât prin invocarea unui amestec al puterilor demonice“ (cf. Mihai Coman).
Si: “Cel de-al doilea tip de strigoi este strigoiul mort, omologul vampirului din cultura occidentala, care, mort fiind, îsi poate parasi mormântul, în general cu scopul de a suge sângele rudelor mai apropiate sau al altor persoane. Exista numeroase cazuri în care pricoliciul este încadrat aici, superstitia afirmând ca acest strigoi mort se poate transforma în lup. De fapt, este vorba, în majoritatea cazurilor, de un pricolici sau un strigoi viu care, dupa moarte, devine strigoi mort, pastrându-si, însa, capacitatea de a se face lup. Marianne Mesnil arata ca “aceste cuvinte se reaseaza într-o serie de denominatii populare, care merg de la omul-lup la devoratorul de astre, trecând prin vampir (…)El apare în doua serii de termeni: vârcolac – priculici – striculici (devorator de astre – om-lup – forma compusa) pe de-o parte, priculici – striculici – strigoi (om-lup – forma compusa – vampir) pe de alta ” (cf. Cristina Cioara, Lycantropia).
Dar si: “Pricoliciul poarta uneori cap de om pe trup de lup, alteori cap de lup pe trup de om. El actioneaza numai noaptea, în pustietati, paduri neumblate (…). Împotriva puterii diavolesti a pricoliciului se foloseste o iarba rozacee, care creste în paduri, în locurile în care un om blestemat sau un lup, dându-se noaptea de trei ori peste cap, se preface în pricolici. Aceasta planta se numeste coada pricoliciului (Auruncus silvestris)” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magica.
Mai amanuntit si chiar mai relevant (n.n.: a se vedea cum Lupul Cosmic este asimilat, perfid-propagandistic, cu cele mai cumplite pacate ale sângelui – incesturile!): “Multe credinte populare atribuie originea lycantropiei unei întâmplari ciudate la nasterea copilului ce va deveni pricolici, sau unui atribut cu care se naste. În conceptia populara, cei nascuti cu caita sunt predestinati sa aiba stari extatice. Daca aceasta “tichie” este alba, avem de-a face cu un spirit pozitiv, un “dreptmergator”; daca e neagra sau rosie, cu unul malefic. Particularitatile, ciudateniile legate de nasterea cuiva, de momentul sosirii sale în lume, nu pot fi ignorate si par a-l urmari pe copil, pe tot parcursul vietii.
a) “Pricolici sunt toti oamenii care se nasc cu capul acoperit cu tichie (XI 19)” (cf. Ion Muslea, Ov. Bârlea). “Daca «chitia» pruncului este rosie, moasa o apuca repede, iese cu ea afara si striga: «Auziti lume, s-a nascut un lup pe pamânt! Nu e lup sa manânce lumea, ci e lup sa munceasca si sa aiba triste de ea!»” (cf. T. Pamfile) (n.n.: iata un prim semn – … din pacate, si singurul! – al DEMIURGIEI LUPULUI: nu doar distruge, ci…”MUNCESTE”!!!). “Strigoi e acela ce se naste cu «caciula» pe cap. Pe ce lucru îi sparge moasa caciula, pe ce va arunca-o mai întâi, pe acel lucru e acel om strigoi… Dupa moarte, acesti strigoi se hranesc… cu fiinte si lucruri… de acelea pe care au fost pusi. Astfel, se spune ca o fata, fiind pusa strigoaica pe un câine, dupa ce a îmbatrânit si a murit, s-a prefacut în lup si a mâncat toti câinii din sat.“ Aceasta credinta descrisa de Tudor Pamfile este un caz particular, deosebit de cele care afirma, pur si simplu, ca cei nascuti cu caita vor fi pricolici (n.n.: tocmai între aceste contradictii, trebuie cautat…”Adevaratul LUP”!).
b) “Pricoliciul se face din oameni sau femei cu coada“ (cf. Muslea, Bârlea). Tot aceasta coada, ca una dintre cauzele lycantropiei periodice, este mentionata si de N.L. Kostaki. “Aia care sa naste de strigoi are o coduta dinapoi, din nastere. Aia ase-i. Aia nu vre ei, da’ ase-i nascut.“ (cf. Despre omul-lup, în Maria Ionita, Cartea Vâlvelor).
c) “Pricoliciul se face din copil bastard, a carui mama a fost de asemenea «de dupa garduri» (XVII 103) (cf. V 194, IX 76, XVIII 28)“, “din a treia spita de fata necasatorita (VI 231 / 19)“, din al treilea rând de copii din flori, casatorit cu un alt individ, provenit tot din trei grade de nasteri din flori (IX 290)“, din “al saptelea fiu nelegiuit (XVII 126, 156), din a noua foachie (fata din flori) (XVII 22)“ (cf. Muslea, Bârlea). Pamfile afirma si el ca, “dupa unele credinti, tricoliciul se face dintr-un copil din flori, dupa altele este copilul unei fete gresita cu un flacau, nascuta si dânsa tot astfel, dintr-o mama zamislita la fel.“
d) Nascut din parinti incestuosi. Pricolici se fac din “copii din doi veri primari si chiar de gradul doi si trei (XV 168), din împreunarea tatalui cu fiica-sa sau a mamei cu fiu-sau. «Devenind mare, la epoci nehotarâte, îi vine o nebunie, fugind pâna se vede singur. Atunci se da de trei ori peste cap, se preface în lup, câine sau alta fiara si pleaca asa turbat, sa sfâsie pe cei din calea lui – chiar si pe ai sai » (VIII 92)“.
e) Nascut din încrucisarea cu lupi infernali. Este una din credintele pe care le expune Romulus Vulcanescu în lucrarea sa, Mitologie româneasca.
f) Nascut din al noualea frate din noua frati lunatici. Pamfile citeaza aceasta credinta , conform careia mezinul unei familii, în care toti cei noua frati sunt nascuti în aceeasi luna, este predestinat sa devina pricolici”.
…Cu alte cuvinte, prin intermediul Sângelui (ca-ntr-un POTIR GRAAL re-suscitat!), Esenta Sacra-LUP infiltreza si transcende esenta ne-sacra umana – RE-SACRALIZÂND-O!!!
…LYCANTROPOS este (sau devine, ceea ce, în situatia data, de METANOIA, e acelasi lucru!), de fapt, ARCHANTHROPOS/OMUL PRIMORDIAL!!!
…Ce pacat ca Biserica Crestina “de zid” (cel putin începând din Evul Mediu, când scopul Bisericii era si acela de a elimina foarte brutal si deloc “fair”, PRIN TEROARE, “adversarul” Religiilor Primare3, cum este si ZALMOXIANISMUL…despre care Religii Primare, Hristosul, prin spalarea picioarelor Sfintilor Apostoli, sugereaza ca sunt “radacinile arhetipal-religioase”, fata de care trebuie sa aratam profund respect!… – …dar neexistând buna-credinta si bunavointa de Duh, re-integratoare întru divin, nici pâna azi!) nu exploreaza hristicul implicit, ascuns sub exagerarile “distructive”: de fapt, “demonismul (pretins!) al Mortii” nu e altceva decât indiciul (continând valenta!) Mortii Hristice, INITIATOARE ÎNTRU ÎNVIERE/VIATA VESNICA!

prof. dr. Adrian BOTEZ