Addenda la Istorie

Addenda la  OBAMA SI OSAMA

de Jianu Liviu-Florian

E loc de multe pe pamânt,

De multe Babiloane, zob,

De multa lipsa de cuvânt,

Si terorism destul, pe glob –

 

E loc de dinte pentru dinti,

De teleshowuri cu vendete,

Se nasc din crime, mereu, “sfinti”

Ce pun o lume, la perete –

 

E loc de lideri, spânzurând,

De executii comandate,

De stat pentru trait, la rând,

N-au unii Rai, altii – bucate –

 

E loc pe lume de batut

Gloriosul  pas de defilare,

Sa fie-avutul, mai avut,

Sa n-aiba ioc, cel care n-are –

 

Se bate toba, cânta-n veac

Trompete ample, ca mai moare

Un vinovat, când altii fac

O crima, zilnic, si mai mare –

 

E loc de lideri, spânzurând –

De executii comandate –

De stat pentru trait, la rând –

N-au unii Rai, altii – bucate –

 

 

mai 2011

 

 

Nu te uita…

Nu te uita ca mi-e tâmpla carunta,
Gândul, cel tânar, spre tine mereu
Mireasa te vrea, pregatita de nunta,
Nunta promisa din sufletul meu…

Nicicând n-am avut vreo-ndoiala
Câta mi-e pierderea întru câstig?
Nu te uita ca e vorba domoala-
Doamne, de când am uitat sa mai strig!

Nu te uita ca mi-s ochii cuminti,
Intra desculta prin flacara lor,
De mistuie Dorul, încearca sa-l minti
Ca nu e fântâna lânga izvor…

Si fara cuvinte tu stii ca mi-esti draga,
Alunga-mi tacerea din gânduri-cuteaza!
Nu te uita, ori te uita întreaga
Pâna Vederea sub pleoape mi-e treaza…

Nicolae Nicoara
25 Aprilie 2011, în zori…

(Un Poem de dulce…)

Numele frumusetii…

De frumusetea ta de ce te miri?
Prin ea coboara Cerul peste lume,
Nu esti de vina tu de ma inspiri,
Nu e de vina ea ca are nume!

Cu el in brate mi se face Dor,
Numele tau, din toate cate sunt,
Cel mai bogat si cel mai datator
De pace si de Dragoste-n cuvant!

Eu stiu ca te-nfiori cand ma citesti,
Cum se-nfioara vantul de pe lira,
Nu stiu nici eu anume cine esti
Si ochii mei de ce mi te admira…

Nu esti de vina tu de ma inspiri,
Nu cerceta aceste legi divine,
De frumusetea ta sa nu te miri,
Nici sa nu o-ntrebi de unde vine…

Nicolae Nicoara Horia

Peisaj

Pian si candela de ceara,
Acorduri vii de primavara
Si note umede din noi
Vibreaza peste amandoi.

E o iluzie ca sunt
In haina rece de cuvant,
Cascada zgomotoasa-n ierbi,
Ci-n trup de huma ma discerni.

Dintr-o minune o vioara,
Cand ratacirea ma-nfioara,
Intinsa intre stea si roua
Ma frang precum o coarda-n doua.

Se strang din sufletu-ti rebel,
Robind pamantul infidel,
Ingeri carunti cu glasuri mute,
Tacearea noastra s-o asculte.

Vibreaza peste amandoi
Si note umede din noi,
Acorduri vii de primavara,
Pian si candela de ceara.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Streasina lumii pe suflet m-apasa…

Streasina lumii pe suflet m-apasa,
Ma simt de o vreme tot mai stingher
Si iarasi ma poara gandul spre-Acasa,
Pridvorul de-acolo se umple de cer…

Nimeni la geamuri nu mi se-arata,
Linistea doarme de dupa zabrele,
Stiu ca nu-i nimeni la masa patrata,
Singure doar manuscrisele mele…

Nu mai e loc pe pamant de avarii,
De furii, de raii si de care mai sunt,
Si totusi sub grinzile roase de carii
Ma vad ca un prunc inviat din cuvant…

Streasina lumii pe suflet m-apasa,
Nici prea devreme, nici prera curand
Iarasi ma duce dorul spre-Acasa-
Pridvorul de-acolo se umple de gand…

Nicolae Nicoara Horia

Iubito, daca n-as fi fost inconstient…

Iubito, daca n-as fi fost inconstient,
Nu te-as fi luat de mana intr-o zi,
Ca sa te mint frumos ca te-as iubi
De m-ai minti cu mult mai mult talent –
 
Marturisesc, minciuna mea avu
Picioare scurte – tu, picioare lungi –
Doi mincinosi raman din noi, acu,
In plus, raman fidelul ce-l alungi –
 
Iubito, stiu ca m-ai iubit prea mult, candva –
Si eu, demult, te-am adorat, prea tare –
A fost, asa, o pura intamplare –
Tu n-o repeti – eu o voi repeta –
 
Caci e frumos sa fii inconstient –
Sa –mi fii asa, o portie de mancare –
Sau un cuvant ce il acorzi, cu mare
Bunavointa, unui neglijent –
 
Iubito, iti marturisesc cu teama
Ca te iubesc – cumva, nedefinit –
Ca pe-un pahar de vin pastrat in crama,
Sa-l bem, si separati, cum ne-am trezit…
 
 Si vreau sa-ti spun ca piesa ce se joaca
Desi n-am scris-o eu, cumva regret
Ca nu ti-am fost doar vesnicul ascet
Ce ti-a facut copii, cu dorul, parca,
 
 
De a-ti atinge mainile, discret…
 

Jianu Liviu-Florian

NOUL VAL IN POEZIA ROMANEASCA

La ora actuala putini dintre noi mai stiu ce e aceea poezie. Anii trecuti, cand s-a facut un fel de clasament al poetilor contemporani, pe primul loc, pare-mi-se, a iesit Adrian Paunescu. Acesta nu mai este printre vii.

Felul cum a fost insotit la groapa dovedeste ca poezia lui a avut si probabil o sa mai aiba de acum incolo cititori berechet. Acum vreo sapte ani a fost inmormantat cu onoruri militare Stefan Aug. Doinas. Evident, cu totul altceva decat Paunescu, dar, de asemenea, creatia lui apartine altui timp.

Cand a murit acum cinci ani Ion Stratan, din pacate, numarul celor care-l citeau si-l apreciau era mult  mai mic decat in cazul celor citati anterior. Iar Stratan a fost inca un optzecist celebru, prezent, de exemplu, in antologia de acum trei decenii „Aer cu diamante”, reeditata acum, alaturi de Florin Iaru, Traian T. Cosovei si, evident, Mircea Cartarescu. Dar ce se va intampla cu cei tineri, care nu sunt nici nouazecisti, ci douamiisti? Cine ii mai citeste pe ei? Cine ii mai iubeste? Cum vor sparge banchiza de gheata a anonimatului?

Dupa 1989 doi poeti s-au impus totusi, in pofida unei piete de carte care nu mai avea nici in clin, nici in maneca cu poezia: Ioan Es Pop si regretatul Cristian Popescu. Prin moartea prematura a acestuia din urma, numele nouazecist cel mai marcant a ramas al lui Ioan Es Pop. Nu intamplator el a recomandat-o inca de acum  sapte ani de la debut pe Eugenia Taralunga.

Eram in 2003 si tanara cu o superba candoare pasea pe campul presarat cu spini al poeziei, stiind ca nu mai exista drum de intoarcere si ca din acel moment incolo va suferi pana la moarte. A trecut un septenal greu pentru ea. Iata ca acum, la sfarsitul anului 2010, la Gaudeamus, a publicat o carte extrem de complexa, la editura clujeana Limes, o editura prestigioasa, condusa de poetul Mircea Petean. Cartea are un titlu deconcertant, „BIU”, un fel de abreviere de la „Be you”, dar exprimand si ideea a ceva fulgurant, ca flacara de bricheta, cum se si chema volumul in prima lui versiune. Inca o data, cartea oglindeste perfect starea din prezent a poeziei romanesti. Este, de aceea, o carte-pilot sau amiral, care, ca intr-un mozaic, vrea sa redea un peisaj liric fragmentat, aparent minat de discontinuitati, dar pastrand in subtext o melancolie  disperata,  aceea a autorului insusi care stie ca are sufletul sfasiat, dar nu renunta la chemarea  ce vizeaza tocmai unitatea pierduta a Universului.

In ultimii ani poezia noastra a numarat nume importante, fiecare cu vocea sa inconfundabila, autori tineri, foarte tineri, care s-au incapatanat sa nu abdice intr-o lupta pentru unii esuata inca de la inceput. Dan Coman, Claudiu Komartin, Theodor Duna, Elena Vladareanu, Adi Urmanov, Doina Ioanid, ii amintesc nerespectand vreo ordine, uitand probabil nume mai importante, dar nu aceasta conteaza acum. Ceea ce conteaza este efortul fiecaruia de-a nu lasa sa moara in sine farama de  lumina si de cuvant.

Si de aceea au scris, au rostit. Eugenia Taralunga intra in aceeasi serie de autori  neaplatizati. Poezia ei exprima o revolta jucausa, dar din care nu  lipsesc accentele tragice. Nu vrea sa epateze, fiindca stie ca centrul de greutate pentru orice fiinta muritoare se afla in alta parte. Spre aceasta alta parte  tanjeste si ea, iar poezia de fata nu e decat un substitut a ceea ce urmeaza sa  primeasca altcandva si altundeva.

Deocamdata ne aflam pe pamant, in lumea aspra a criticilor literari, unde ce e pe hartie inseamna mai mult decat o mie de transcendente sugerate. Poeta are gratie si o usoara detasare de sine, in asa fel incat, incercand s-o musti printr-un verdict rau, constati ca dintii se infig intr-o maree de abur. Totusi, cine este „BIU”? Fara a va raspunde va spun doar ca la pagina 90 a cartii veti descoperi una dintre cele mai gingase si cutremuratoare marturisiri care s-au facut vreodata in literatura noastra, despre apropierea si departarea celui drag care poate fi copil, iubit, tata.

Un copil in cer (vezi poemul „Sange indesat intre coperti abia departate”) e ca mormantul in cer al lui Vintila Horia. Traim ce citim si invers…

Dan STANCA

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

http://www.youtube.com/watch?v=kGjLvfhzysc&feature=related

MIROASE A VESNICIE

Sufletului
Ii plac tot felul
De mirodenii.
Busuiocul, insa,
E preferatul lui.
Miroase a vesnicie.

VARTEJ SOPTITOR TIMPULUI

Cobor in mine,
Iau de mana
Lumea cuvintelor
Si incerc sa fiu
Vartej soptitor
Timpului.

INSEMN

Insemn clipa aceasta
Cu lacrima mea
Si simt
Ce dureroasa ramane
Amintirea…

DE PLICTISEALA

Ma misc intre ceva si ceva,
Eu, punct perpendicular
Pe axa lumii.
Beau in fiecare noapte
Cate o stea
Si-mi innod aripile
Cu ganduri.

CADEREA SPRE NICIUNDE

Cadeam mereu
Intre jos si sus.
Incepusem sa ametesc
De atata cadere
Spre niciunde.
Vesnicia imi transpirase
In palme.

DINCOLO DE NOI

Dincolo de uitare,
E neliniste.
Dincolo de durere,
E boala.
Dincolo de boala,
E fiinta.
Dincolo de noi,
Suntem noi

CUVANT ROTIT

M-am ascuns
In umbra unei idei.
Nimic mai frumos
Ca acest joc !
Sunt un cuvant
Care se roteste.
Nimic mai bun
Decat zborul
Cuvantului !

ARIPI DE ROUA
Botul umed al diminetii
Rumega viata.
Ingerii s-au trezit
Cu aripi de roua.
Cu ochiul beat
Eu decojesc clipa

SEMN

Ingenunchezi
In iarba cuvintelor
Si genunchii
Iti prind radacini.
In clipa urmatoare
Devii semn.

TABLOU DE IARNA

E primavara-n iarna, vezi prea bine
Ce rai domnesc e in gradin’-afar!
Au inflorit, in ram, margaritar,
Toti merii mei, au florile ciorchine.

Miroase-a flori de gheata pe asfalt !
Maret tablou in casa mintii mele !
Si vor ramane pururea eterne
Aceste clipe cu pridvor inalt.

Nici mana unui pictor n-o s-astearna
Pe panz-acest décor mirific, pur !
E-atata frumusete imprejur
Incat as vrea sa fie pururi, iarna !

A CAZUT UN INGER

S-a pierdut un inger pe strada !
L-am vazut adineauri, in port.
Are parul alb, ca de vata,
Si ochi mari, albastri de tot !

S-a pierdut un inger pe strada !
A cazut din cer, nu stiu cand.
Are mersul zburdalnic, de parca
Pare-a fi adiere de vant !

Si-are-un trup de magnolie roz,
Iar obrajii, de purpura vie.
Ma opresc langa el si visez
Ca-i al meu, de acum, pe vecie.

A cazut un inger pe strada !
A cazut din cer, nu stiu cand.
Toti plopii se opresc sa il vada,
C-are ochii de flacari arzand.

Daca intrebi in vis pe Stapanul,
Unde sunt ingerii Lui,
O sa-ti spuna ca nu este unul,
Iar acela e cel ce-l vazui !

Si-am sa-l duc la mine acasa,
Sa-l pastrez ca pe-o boare de crin !
Si-o sa fie un inger – mireasa !
O minune cu zambet senin !

MAI INFLORESC SALCAMII ?

E mult de-atunci, tin minte ca ploua.
Iti admiram, timida, haina alba.
Acolo-n parc, doar frunza fremata
Si ma uimea mereu o floare dalba.

Erau mai multi pe banca, sub salcam,
Plangea statuia si curgea izvorul.
De man-am alergat pe-un tainic drum,
Mi-ai alungat din inima-ntreg dorul.

Si din trifoi, cand am cules norocul,
Tu mi-ai zambit, si-am inteles ca noi
Mereu vom tine-alaturea intreg jocul
Iubirii noastre: frunza de trifoi.

De-atunci e mult si nu te-am mai vazut.
Salcamul a-nceput sa-si pice frunza.
Stau seara trista, in pridvor, si-ascult
Paianjenul cum isi mai tese panza.

Si nu te vad, azi pasul ti-e mai rar.
Indiferent mi-arunci un zambet fals.
Ma consolezi doar cu un gand amar,
Cu glasul stins ma mai inviti la vals.

Nu-ti mai e mana calda, ca atunci
Si par sa-ti fiu, din ce in ce straina.
Urmele noastre de prin vai si lunci
In fata mea, cu greu se mai inclina.

Nu-mi mai arati pe cer nici Carul Mare
Si nici romanta mea n-o mai asculti.
Privirile de azi nu-s ale tale,
Ca sunt mai reci ca neaua de pe munti.

Cand ne urzeam, atunci, placute vise,
Senina luna ne veghea zambind,
Dar azi e trista, razele-i sunt stinse
Si ochiul ei nu e la fel de sfant.

Azi, toamna-ncepe, vantul sufla iar.
Miroase, simt, a struguri copti in vie.
Stau singura pe un oblon de car
Si ma gandesc la noi, la ce-o sa fie.

E mult de-atunci, azi treci nepasator
Si ochii ti-i ascunzi de ochii lumii.
In umbra amintirilor cobor
Si ma intreb  „Mai infloresc salcamii ?“

POVESTE CU INGERI

I-atat de-nalt pridvorul in care plang copacii,
Caci ingerii coboara direct in poala lui.
Alaturi, in gradina, se-mpodobesc iar macii
Pentru-o printesa-a noptii, cu ochii mari,
caprui.

I-atat de-nalta clipa ce ne primi voioasa,
Caci visele stau roiuri pe scaunele ei.
Ma tulbura povestea asa de frumoasa
A codrilor inalti si-a florilor de tei.

Beatrice Silvia Sorescu