Tag: cultura

Educatie si cultura cinematografica

On By nelursIn NewsLeave a comment

Intre activitatile Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca, care se bucura de interes si afluenta din partea publicului clujean este ciclul de educatie si cultura cinematografica, pe care il oferim de aproape 13 ani, saptamanal, in zilele de marti. In cadrul lui, cineasti, actori, scriitori, critici de film, oamni de cultura, diplomati acreditati in Romania, invitati ai nostri, au oferit cinefililor informatii diverse despre filmele prezentate, ca si despre starea actuala a cinematografiei dinRomania, da si din diverse tari ale lumii. Saptamana de saptamana, studenti si elevi, tineri si spectatori de toat varstele, au posibilitatea sa vizioneze  fie cicluri tematice, fie filme reprezntative straine. Realizam acestciclu de eucatie cinematografica beneficiind de sprijinul Arhivei Nationale, unor instiutii de specialitate din domeniul cinematografiei, dar si al centrelor culturale si al ambasadelor straine acreditate in Romania.
Aceste activitati, la care, de fiecare data, sala de spectacole este cu totul neincapatoare, sute de studenti, elevi, tineri si alti spectatori dorind sa-si imbogateasca cunostintele in acest domeniu, le-am desfasurat sub numele de Cinemateca. Initiatorul si realizatorul acestui gen de activitati, prof. Ucu Bodiceanu, propune redenumirea activitatii. Ea va purta de acum inainte numele de Cinemateca Gaudeamus. Prima activitate sub noua sigla este programata pentru perioada 14-16 februarie a.c. cu ciclul „filmului de dragoste”, in cadrul caruia vor putea fi vizionate filmele: Rauaciosul adolescent (regia G. Vitanidis), Moscova nu crede in lacrimi (regia Vladimir Mensov), film care a castigat, in 1981, premiul Oscar pentru cel mai bun film strain (prezentat cu sprijinul Ambasadei Federatiei Ruse) si Umbrelele din Cherbourg (1964, regizor Jacques Demy) film cu 4 nominalizari la Oscar si una la Festivalul Globul de Aur de la Cannes, prezentarea sa find posibila gratie colaborarii cu Arhiva Nationala de filme si cu Centrul cultural francez din Cluj-Napoca.
Adresam tuturor celor interesati invitatia de a participa la acest curs de cultura cinematografica realizat in cadrul cinematecii Gaudeamus a Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca.

Manager (director general)
Dr. Dan BRUDASCU

PAUL BARBANEAGRA

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Paul Barba-Negra (sau Paul Barbaneagra), s-a nascut in 11 februarie 1929 la Isaccea, Romania, fiind absolvent de Medicina si Cinematografie (IATC) la Bucuresti in 1957. Stabilit la Paris din 1964, Paul Barba-Negra este un cunoscut eseist si cineast, autor si realizator de filme documentare de scurt si lung-metraj cu tematica legata de traditie si modernitate, pentru o serie de canale de televiziune franceze.

Specializat in antropologie si simbolism si atras de filosofie, Félix F. Schwarz este autorul unor carti precum: «Symbolique des cathédrales – Miroirs de l’univers», «Symbolique des cathédrales. Visages de la Vierge», «Symbolique de l’Egypte – Naissance de la spiritualité» (in colaborare cu David Bordes) s.a. El este coautor al seriei televizate «Architectures et géographie du sacré» alaturi de Paul Barba-Negra.

Este deosebit de cunoscut documentarul lui Paul Barba Neagra dedicat lui Mircea Eliade: «Mircea Eliade et la Redécouverte du Sacré», iar in 2000 a fost publicat la editura Polirom volumul «Arhitectura si geografie sacra. Mircea Eliade si redescoperirea sacrului» in traducerea doamnei  Mihaela Cristea si a domnului Marcel Tolcea.

A obtinut Marele Premiu pentru scenariu in 1976 pentru filmul Versailles Palais-Temple du Roi Soleil la Festivalul International al Filmului de Arta (International Festival for Art Films).

P. Barbaneagra este discipol al lui Mircea Eliade caruia i-a si consacrat pelicula „Mircea Eliade si redescoperirea sacrului“. El este un ambasador peste timp al Traditiei, un mesager al invizibilului ce transpare in marile creatii umane. Reims, Paris, Grecia, Mexic, Egipt sunt etapele itinerarului ce urmaresc triumful spiritului, revelat in perfectiunea arhitecturala. Operele expun totodata o conceptie despre rostul si piatra de incercare a omului modern: regasirea sacrului.”

Editura «Huitième Jour» din Paris a publicat in 2004 “Symbolique de Paris – Paris Sacré, Paris Mythique” de Paul Barba-Negra si Félix F. Schwarz. “Symbolique de Paris – Paris Sacré, PARIS Mythique” prezinta o interpretare a geografiei sacrului, in care «actul simbolic este fondatorul identitatii» unei natiuni. De la individual la colectiv, constiinta apartenentei la o cultura este tipic civilizatiei umane, gradul de emancipare o da insasi evolutia acelui popor.

Exista o reala aspiratie spre divin in fiecare piatra din Paris, in sensul constructiv al cuvantului, unde gestul simbolic devine «metatemporal» de la fundatie pana la devenirea sa. «Cheia simbolica a unui oras se decripteaza si se aprofundeaza de-a lungul geografiei lui sacre», pentru ca, asa cum mentiona si Platon, orasul este permanent in stricta relatie cu universul, acordat in cele mai mici detalii.

Ce este geografia sacra? De la Cuzco din Peru, Pataliputra din India, Roma bulversanta a civilizatiei romane pana la Parisul luminilor, totul este construit in raport cu omul si sensul divin al originii sale. Ce semnificatie poarta Champs-Élisées in raport cu istoria profetiilor Apocalipsei? Ce importanta simbolica are catedrala Notre-Dame al carui plan in cruce se regaseste incadrat perfect in intersectia axelor Cardo si Decumanus ale orasului insusi, ce valoare mistica pentru intreaga crestinatate au cele trei roze cu vitralii ale catedralei Notre-Dame, iata intrebari care isi gasesc raspunsul in paginile acestei carti.

De la Philippe Auguste la Catherine de Médicis sau Napoleon, de la Le Notre la Haussmann, orasul construit pe cele sapte coline ( asemeni maretei capitale a Imperiului roman -Roma!) aminteste de o alta forta mistica menita sa deschida portile universului. Rotirea vizibila si invizibila a cetatii se datoreaza unor factori de natura divina, ceea ce face ca ea, cetatea sa devina inexpugnabila. Totusi, «intre Notre-Dame si Défense traversand Louvre, Concorde si Etoile, umanitatea l-a expulzat pe Dumnezeu din istoria lui».

Ce este Apocalipsa in conceptul unui oras? Gasim raspunsurile in opera lui Paul Barba Neagra ori in studiile unui alt roman de renume european – Camilian Demetrescu
(Il simbolo nell’architettura e nell’iconografia sacra. The symbol in architecture and sacred iconography). In Romania si nu numai!, arhitecta Silvia Paun este cunoscuta si pretuita pentru prestigioasele sale cercetari materializate in numeroase lucrari si volume privind Arhitectura traditionala dezvoltata din cele mai vechi timpuri de civilizatiile geto-daco-trace pana azi. Revenind, la ce gasim in volumul citat mai sus, viziune sacra si viziune profana dincolo de frontierele cunoasterii umane, iata invitatia pe care ne-o propune Paul Barba-Negra si Félix F. Schwarz in stradania lor de a dezvalui tuturor geografia sacra a Parisului, unic in lume, «Orasul-martor al marii metamorfoze a Istoriei» asa cum spunea Henry Montaigu. «Symbolique de Paris – Paris Sacré, Paris Mythique» reprezinta o revelatie din punct de vedere simbolistic, al interpretarii Sacrului, un abecedar arhitectural al civilizatiei europene.

Elena ARMENESCU
Bucuresti
3 februarie 2011

NB. Accesati pe Google fiecare din numele mentionate si veti avea mari satisfactii de ordin intelectual!

DIALOG CU GEORGE ROCA

On By nelursIn InterviewLeave a comment

1. Ce este educatia literara?

GR: Consider ca educatia literara este efortul cognitiv pe care il depunem pentru dezvoltarea cunostintelor noastre literare. Este abilitatea noastra de a descifra si interpreta un text literar, de a invata si poseda secretele unei limbi, de a comunica intr-un mod elevat, de a putea fi inteles in totalitate de cei cu care comunicam. Dezvoltarea cunostintelor literare rezulta intr-o mai buna intelegere a componentelor transmise prin scris, prin limbaj sau prin mijloace audio-vizuale. Se creeaza astfel o mai buna comunicare si intelegere intre cei implicati in comunicarea literara, respectiv autor – cititor, profesor – elev, sau vorbitor – ascultator. Desigur, educatia literara pentru a fi de calitate trebuie sa fie indrumata, controlata si monitorizata de experti, de profesori.

2. Cum este privita litera azi?

GR: Litera, sau exprimarea prin scris este un fenomen absolut necesar pentru om. Oamenii sunt dotati cu curiozitatea/dorinta de a se informa, de a invata, de a cunoaste. Litera ofera cel mai bine prezentarea informatiei, conservand-o si pastrand-o prin scris in carti, in publicatii, in note, in calculatoare si in alte mijloace de stocare electronica…, pentru accesibilitatea individului actual sau pentru generatiile viitoare. De aceea se scrie atat de mult, de aceea se foloseste atat de mult litera. Ea a devenit deci, un instrument de dezvoltare a societatii umane, un miloc de comunicare, de trasmiterea a cunostintelor, a istoriei, a evenimentelor, a ideilor si a sentimentelor. Litera trebuie sa fie privita ca unul din cele mai de pret daruri ale umanitatii.

3. Ce este arta?

GR: Arta este poate, frumosul care incanta ochiul. Ceva care creeaza o emotie sufleteasca. Arta poate fi si „estetica” uratului, sumbrului, pesimismului, prostiei, cotroversului, anarhiei, mizeriei, nebuniei… (Vezi „Strigatul” lui Edvard Munch, unele desene grafitti, arta decadenta, epiderma mutilata prin tatuaje sau inele multiple, etc.). Nu cred ca arta poate avea o definitie precisa, o definitie satisfacatoare. Este mai usor de definit modul prin care este facuta decat ceea ce este. Arta poate fi o ilustrare a existentei umane, o exploatare estetica a simtamintelor, un produs al constiintei, o dorinta de schimbare, o fantezie a mintii, o terapie, o revelatie, o eliberare de tensiuni interioare, o creatoare de iluzii si chiar… un mod de viata.

4. De ce v-ati apropiat pana la contopire de litera?

GR: Din dorinta de-a ma exprima, de a comunica, de a-mi face cunoscute gandurile, ideile, sentimentele, de a-i reprezenta pe altii, de a lasa ceva in urma mea.

5. Prima intalnire cu un scriitor. Unde a fost?

GR: Pe o strada a copilariei din Oradea, unde eram vecin cu Blandiana. Strada Postei! Dupa cum am mai spus, poeta „mai pierdea” cate o poezie, pe care eu o „ridicam timid de jos”, sau uneori o decupam dintr-o revista literara, asezand-o in albumul sufletului pentru a-mi fi caluza si exemplu in viitoarele mele creatii literare. Asa m-am apucat de poezie…

6. Sustin institutiile de cultura scriitorii?

GR: Intrebarea e cam tendentioasa! Daca zic „da”, imi vor sari multi in spinare si ma vor combate! Daca raspund „nu” vor zice altii ca nu am simtul realitatii, ca… pierdut prin Tara Cangurului nu sunt la curent cu viata literara de „acasa”. Eu cred ca exista o sustinere de grup, de clan, de afiliere zonala, politica, religioasa, nationala, etnica, de faima, de interese, de perioada istorica, de varsta, de vendeta… chiar. Dar… bine ca exista! S-au creat zeci si sute de organizatii apartinand gruparilor mai sus-mentionate care se ajuta, se finanteaza, se auto-finanteaza, isi cer drepturile, fac presiuni asupra guvernului, sau asupra forurilor internationale, pentru a obtine fonduri si recunoastere! Foarte bine! Multi au succes! Mai primesc un sediu, o indemnizatie pentru o revista pe hartie, un banut pentru tiparirea unei carti, o bursa in strainatate, un premiu de alde Herder, Aristeion sau al Uniunii Europene pentru Literatura, un sprijin material de la Institutul Cultural Roman  si… chiar o juma’ de pensioara de la Uniunea Scriitorilor!

7. Aveti un palmares ales. Cum a fost drumul pana aici?

GR: Multumesc pentru laude! Palmares mediu, fara modestie! Dar incerc destul de tare sa fiu in rand cu „oastea” penitei! Am publicat materiale in vreo cinci antologii. Mi-au fost tiparite aproximativ 500 de pagini format A5, reprezentand trei carti proprii (Arhitectura stefaniana, Evadare din spatiul virtual, De vorba cu stelele), am editat si tehnoredactat vreo zece carti ale altor producatori de literatura. Am facut grafica la peste 20 de coperte de carte. Am construit sigle pentru cinci reviste romanesti. Am fost sau mai sunt redactor la vreo zece reviste virtuale sau pe hartie. Am fost redactor sef la revistele romano-australiene „Rexlibirs”, „Prolibris”, „Jurnal Olimpic” si „Spirit romanesc” – toate sucombate – si la revista romano-americana Romanian VIP din Dallas. Sunt senior editor la revista „Miorita” din Sacramento – California si la revista „Roman in lume” din Spania – care apare intr-un tiraj de treizeci de mii de exemplare pe hartie!

8. Cum va va fi drumul din acest punct spre viitor?

GR: Daca voi fi sanatos, la fel ca si pana acum! Cu reviste pe hartie si virtuale… Cu o noua revista proprie! Cu inca vreo cinci carti tiparite (am materialele!), cu colaborari cu alti oameni de litere… Pace, corespondete, scris si prietenie!

9. Ce ne asteapta dupa 2013?

GR: 2014! Simplu, nu-i asa! Nu prea cred in nostradamusi si in predictii dupa calendarele mayase. Cat despre Romania… sunt convins ca o va duce mai bine ca in 2010. Am invatat multe in ultimii ani! Vom cultiva propriile noastre rosii, ca pamant avem har domnului! sa nu le mai aducem din Turcia! Se preconizeaza ca va fi terminat canalul Bucuresti-Dunare! Moneda euro va fi adoptata/oficializata si in Romania. Leul va deveni o moneda de gradina zoologica! (Pacat!) Vom alege un conducator mai tanar, mai bun si mai capabil. Dar numai daca vom merge cu totii la vot! Iata ce am aflat de pe blogul analistului politic Florin Scutaru: „Prezidentialele din 2014 vor avea urmatorii candidati: Teodor Baconschi din partea Polului Popular sau Crestin-democrat (Partidul Popular, PDL si eventual UDMR), Victor Ponta din partea PSD, Crin Antonescu din partea PNL, sustinut probabil si de PC, Cristian Diaconescu din partea UNPR pentru a rupe din electoratul de stanga, Kelemen Hunor din partea UDMR si eternul Corneliu Vadim Tudor din partea PRM (pentru ca altfel nu ar mai avea din ce trai partidul sau).” http://codrinscutaru.blogspot.com/2010/10/presedintia-romaniei-2014-ce-va-fi-dupa.html
Si nu m-ar mira sa le vad in cursa si pe cele doua Elene! Una blonda, una bruneta! Frumoase sunt, destepte sunt, capabile sunt, tinere asisderea… Posibil sa avem si un-doi laureati ai Premiului Nobel! Cum… cine? Doi medici romani, sunt la un pas de descoperirea tratamentului universal pentru cancer: Dr. Nicolae Ghinea, acum director de cercetare la Institutul National al Sanatatii si Cercetarii Medicale din Paris si Dr. Aurelian Radu, de la Scoala de Medicina „Mount Sinai” din New York. Poate vor fi bagati in seama de catre ilustra fundatie norvegiana/suedeza si grupul de cercetatori al proiectului spatial romanesc „Arca”. Acestia sunt pe cale sa lanseze un om in spatiul cosmic cu mijoace proprii… autohtone! (vezi: https://www.arcaspace.com). Vom trai si vom vedea!

10. Cum ar fi viata fara cultura?

GR: Dumneavoastra glumiti, ori sunteti pesimist! Nu exista asa ceva! Cultura va dainui atata timp cat va dainui si omenirea! Vezi cultura Cucuteni, Sumer, Tartaria & Co… Refuz sa discut asemenea scenarii imposibile!

11. Pasiuni…

GR: Fotografia digitala. Estetica. Relatiile interumane. Si desigur scrisul!

12. Un crez al omului?

GR: Cred in oameni! Chiar daca ma considera cateodata naiv.

13. Un crez al sufletului.

GR: Sper ca maine va fi mai bine decat azi!

14. Un crez al scriitorului.

GR: Cred ca scrierile vor ramane perene si peste 1000 de ani!

15. Mesajul care poate salva lumea…

GR: Dar ce credeti dumneavoasta ca sunt Mafalda? Sa fim buni unii cu altii! Sa ne bucuram de ziua de azi! Am scris pe vremuri o poezie… despre bucurie! Mai bun mesaj nu am: „bucurati-va oameni cand va treziti dimineata/ veti avea o zi mai buna/ veti fi mai sanatosi/ veti fi mai intelegatori cu mediul inconjurator/ veti fi mai buni cu voi/ veti fi mai buni cu semenii vostri/ veti fi mai iubiti de cei din jur/ va vor iubi oamenii/ va vor iubi animalele/ va vor iubi plantele/ si astfel veti trai in armonie cu Universul!” (Ma bucur)

A consemnat,
Menut MAXIMINIAN
ianuarie 2011
Bistrita – Sydney

M-AM NASCUT SI AM CRESCUT IN CASA CU EMINESCU…

On By nelursIn CultureLeave a comment

Astazi 27 Ianuarie 2011, in Studioul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, din bulevardul Iuliu Maniu nr.13, sectorul 6 – Bucuresti, sub patronajul Inspectorului General –  colonelul Valentin Neacsu si in prezenta unui minunat public, avandu-i invitati de onoare pe generalii Mircea Chelaru, Emilian Ursu si muzicologul Viorel Cosma s.a. am avut prilejul sa recit (alaturi de extraordinarul actor de la Teatrul National – Eusebiu Stefanescu) un poem „Lui Eminescu”  – aducand un omagiu de suflet poetului indragit, cu care m-am nascut si crescut – Voievodul Limbii Romanesti, Mihai Eminescu.
 
Intr-o atmosfera minunata de sarbatoare si-au dat concursul Corala Academica  „Divina armonie” –  Club UNESCO si Orchestra de Estrada „Angely’s” care apartin Fundatiei „Cavalerii Daciei”, avand parinti spirituali pe distinsa profesoara Paula Ciuclea si  senatorul  Ionel Ilie Ciuclea care, din dragoste pentru muzica, au facut o „investitie de suflet” pentru pastrarea si promovarea treditiei muzicii corale si instrumentale romanesti, formatii sustinute moral si material din anul 1996, ne-au incantat cu un repertoriu de exceptie: Intonarea de catre fanfara, sub bagheta dirijorului Petrica Ilinescu, a Imnului de stat „Desteapta-te romane”, „Conquest Of Paradise” – dirijor Cristian Marius Firca (cei doi maiestri ai baghetei magice au condus alternativ); „Rugaciune” pe versuri de M. Eminescu,  muzica T. Teodorescu; „Luceafarul” de J. Strauss – solo: Arlinda Morava; „Valurile Dunarii” – Iosif Ivanovici; „Sara pe deal” – Vasile Popovici; „Balada” – Ciprian Porumbescu, solo: Geanina Merangiu Saveanu; „Rapsodia I” – George Enescu;  „Viva Bel Canto” – G. Verdi; „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” – C. Trailescu, solo: Emanuela Pacu si si bineinteles… un recital de inalta clasa a dat actorul Eusebiu Stefanescu, interpretand cu multa daruire sufleteasca din capodopera ilustrului poet: „Kamadeva”, „Oda in metru antic”, Pe langa plopii fara sot”, „Cu gandiri si cu imagini”, „Dintre sute de catarge”, „Stele in cer”, si incheind cu „Glossa” in aplauzele furtunoase ale publicului care a gustat si delicioasele povestiri, cu mult haz, ale actorului care l-a avut partener de discutii pe Nichita Stanescu prin Bucuresti (unde i-a aratat casuta cu pridvor, fosta locuinta a lui I. Slavici – unde a locuit Eminescu si a compus celebra romanta „Pe langa plopii fara sot”, iar la Chisinau, un alt poet indragostit de Luceafarul Eminescu, Grigore Vieru de la care a primit – in semn de prietenie, avand lacrimi in ochi – un dar – doua sute de euro, spunandu-i: „Dragul meu Eusebiu, aceste foi de hartie… nu sunt bani, sunt s e n t i m e n t e” – sentmente cu care au cumparat vin de Cricova – si tot drumul pana in Romania s-au cinstit numai cu s e n t i m e n t e   f r a t e s t i!).

Concertul s-a incheiat cu indragita compozitie de geniu „Eminescu” a lui Ion Aldea Teodorovici, solo: Alexandra Tariceanu, iar Corala „Divina armonie” in acordurile fanfarei ne-a urat „La multi ani!”. Pe aceasta cale aduc felicitari si multumiri organizatorilor, minunatei gazde, om de inalta omenie, colonelului Valentin Neacsu,  alaturi de toti artistii care si-au dat concursul, fiind sprijiniti de prof. Paula Ciuclea – Presedinte in cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei” si managerul general S.C. Supercom S.A. Bucuresti, diplomat, economist Ionel Ilie Ciuclea.
                                             
Marin VOICAN-GHIOROIU
Bucuresti
27 ianuarie 2011

——————————————-

Cateva poezii personale dedicate evenimentului:

LUI EMINESCU

Drag Poet, iubit Parinte!
Parca nici n-ai fi plecat…
Am ramas cum ne-ai lasat
Cu sperante ne-mplinite.

Parinte drag, Poet iubit,
Langa Dumnezeu sa-mi stai
In poarta sfanta de la Rai,
Caci ai muncit si ai tot trudit,

Marire versului sfant ai dat,
Si-n aur fin cuvantu-ai daltuit –
Cand chipul mamei ai cioplit
Nemuritor prin veac de veac.

Si-n ritmul muzicii ceresti,
Prin armonii nepieritoare,
I-ai pus arome pamantesti
Si murmur dulce de izvoare.

Cadenta timpului ai dat
In simfonii tremuratoare,
Spre glorie nepieritoare
Mandria noastra ai purtat.

Luceafarul si-o Luna plina,
Ni le-ai cantat cu-atata dor
Cu murmur dulce de izvor –
In Doina dulce si sublima…

Poet iubit, parinte drag!
Atatea doine-ai scris
Cand plaiul sfant ai aparat
Cu toti romanii-ai plans.

Cu blanda Miorita ai soptit,
Ai plans, ai ras si ai doinit…
Ca Luceafarul ai stralucit –
Pe ceru-nalt, spre infinit.
 
Ales-ai cuvinte pe inteles
Si-n  in rime-mperecheate,
Simplu, le-ai spus pe toate –
Inobilate-n dulce vers.

Balada dulce ne-ai cantat,
Din frunza, fluier, nai, caval
Si-o dulce limba ne-ai lasat –
Ca o mireasa-n strai regal.
 
Si ai zburat spre infinit
Ca o Pasare Maiastra
Ai trecut marea albastra,
Cu dor nespus  ai patimit.

Poet iubit, parinte drag!
Oriunde-n univers vei fi
Cand stam pe-al casei prag
Al tau ochi ne va privi.

Purtati de ganduri, noi zarim
Luceafarul ce scanteiaza…
Asupra noastra lumineaza –
Intreaga viata, cat traim.

El strajuieste al tarii hotar –
Alaturi de fiinta Ta ce ne stie
Si dor ne e de Marea Romanie
Credem in ochiul tau vizionar!

***

Voievod al limbii romanesti
Daca-i veni sa ne vorbesti,
Cu smerenie as ingenunchea,
Din inima, cu drag ti-as ura:
Sa ne traiesti Maria Ta!
GLOSSA NOUA
(Distinsului, inegalabilului actor Eusebiu Stefanescu)

MOTTO:
„Poet iubit, de cand ai  plecat
In tara nimic nu s-a schimbat!”

„Vreme trece, vreme vine…”
Cu minciuna cat mai tine?
„Toate-s vechi si toate-s toate…”
Se descurca cine poate.
„Ce e rau si ce e bine?”
Cand traiesti viata de caine.
„Tu te-ntreaba si socoate…”
De-ti ajung banii pe moarte.

„Nu spera si nu ai teama…”
Cand politia te cheama
„Ce e val cu valul trece…”
Vorbe-n vant cu apa rece.
„De te-ntreaba, de te cheama…”
Te miri ca la panorama.
„Tu ramai la toate rece…”
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasa daca tie
Ti s-a stins orice dorinta
La talhari cu-a lor hotie,
N-ai nici mila, nici credinta.

Huzuresc imparateste…
Cu minciuna cat le tine;
Alti flecari, alta poveste
Vreme trece, vreme vine.

Se descurca cine poate –
Cel care a tot furat
De-asa vremi avuram parte,
Si intruna-am indurat
Unii mor, s-au saturat,
Altii dau abil din coate;
Ce-ati crezut ca s-a schimbat?
Toate-s vechi si toate-s toate.

Fratele ce-ti fuse bun
Ani in sir, chiar mama ta
Nu te vor! Asa o spun
Multi tribuni de mahala.
Poti avea pe cin’ sa crezi!
Cand traiesti viata de caine;
De esti treaz, parca visezi –
Ce e rau si ce e bine.

Ca pamantul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculti vorbe la misei,
Te caznesti si nu-ntelegi

Sa-ncropesti un parastas
Iti ajung banii de moarte?
Doar atat ti-a mai ramas –
Tu te-ntreaba si socoate.

Ca te apara de rele
Si dreptate tie-ti face,
Te fereste de belele
E activa doar cand tace
Ce  e rau in toate astea?!
Azi politia tie-e mama;
S-o iubesti, asta-i napasta
Nu spera si nu ai teama.

Ca astepti apa sa intre
Iar in matca, intre maluri
Unii spun ca nu ai minte
Marea naste alte valuri.
Vorbe-n vant si apa rece
Din belsug la fiecare
Multi neghiobi pamantul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul sa-ti vada,
Cate ai sa patimesti…
Ti se pare-o promenada?
Cine-o face, nu ghicesti!

Te-ngrozesti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panorama
Nu te misti, ce-ai sa castigi?
De te-ntreaba, de te cheama.

Vezi ca lumea-i trecatoare
Unii si-au iesit din minti,
Caci minciuna-nselatoare –
Tu la prag acum te uiti.
O sa-mi dai cu capu-n grinda
Nu un an…de trei ori zece,
Asta bine o sa-ti prinda –
Tu ramai la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panorama;
Vorbe-n vant cu apa rece,
Cand politia te cheama.
De-ti ajung banii de moarte
Cand traiesti viata de caine
Se descurca cine poate –
Cu minciuna cat mai tine.
A FOST UN PAS INAINTE
 
S-a dus NINEL* cu funia de gat,
Fiind aclamat la coborare…
Daca-l urmau cei ce l-au sustinut,
Erau si ei o amintire.
Dar cum sa plece sobolanii,
Cand mai aveau ciolan de ros,
Ca nu mai stii care-s golanii,
Care-a fost sus, nu-l vezi pe jos,
Ci-n varful piramidei cocotat;
Ce-i trebuiesc lui statui,
E senator, e deputat…
Si bani… are destui.

*Lenin (asa-l alintau tipografii de la „Casa Scanteii”)

Marin VOICAN-GHIOROIU

Iluzii si destin

On By nelursIn literatureLeave a comment

Discrete nostalgii pentru vechile structuri epice, pe-alocuri sporadice! Comportamentele vietii se schimba si, odata cu ele, si modul de percepere si transfigurare la nivel fictional. In actul creatiei, apar noi forme de limbaj, marcate inca de poetici normative sau, in acceptiune moderna, debarasate de ele. Cert este insa faptul ca intalnim putini prozatori novatori in plasmuirile lor epice. Romanul, privit ca ,,metafora a vietii’’, ramane insa o ispita pentru cei stapaniti de un daimon socratic, si nu numai in acceptia lui!
Nicolae Balasa, doctor in Filosofie, face parte  din putinii romancieri, detasati, fictional si conceptual, de canoanele epicii traditionale, unele crepusculare. In prezentarea unor teme, extrase din paienjenisul vietii cotidiene, el se dovedeste un subtil narator: intriga, reflectie filosofica, tipologie, logos incarcat de sensuri ce solicita prudenta si cumpaniri in zonele fiecarei meditatii. Nu este un debutant! A mai publicat: Blesteme, Editura „Spirit Romanesc“, 1995, Craiova, Pe apa Sambetei, Editura „Horion“, 1998, Craiova, Organizarea si functionarea mass-media in Oltenia, Editura „Spirit Romanesc“, 2000, Craiova, Comunicare si Intelegere, Editura Newest, Targu-Jiu, 2005, Puntea franta si caderea spre niciunde, Editura Newest, Targu-Jiu, 2007, Mataniile Alexandrei, Editura Newest, Targu-Jiu, 2008, Vamile apocalipsei, Editura Newest, Targu-Jiu, 2009, Acvariul cu fate, Editura Newest, Targu-Jiu, 2010, romane si lucrari cu evocari si deschideri in orizontul cunoasterii.
Actualul roman Viata ca iluzie si clipa ca destin are o viziune mai larga, chiar daca in restu filonlui epic staruie obsesiv povestea unei iubiri. O viziune neoromantica  eterna, indiferent de orientari si destine. Ea exista succesiv in culturi.
Eroii – Nick, tanar profesor de filosofie, Olesya, fosta studenta in Cernauti  si Kiev, romanca prin ascendenta paterna, Yanina, colega de studii din Odesa, cu filon slav, Igor, Boerica, Tudosie si Amer, intregesc personajul tipologic; provin din tari si zone geografice si configureaza mentalitati diferite. Este de altfel si intentia autorului de a inmanunchea trairi eterogene in derulari dincolo de doctrine si conjuncturi istorice.
Montpellier si Lyon, toposuri de intalnire temporara si intoarceri spre zonele de obarsie, cu itinerarii si popasuri in cateva tari cu vechi traditii de cultura. Popasuri in parcuri, hoteluri si catedrale – Complexul Brincusi din Tg. Jiu etc., toate dovedesc o reala capacitate  de cunoastere si cuprindere. Istoria se repeta pentru ca autorul, ,,ab imitio” (pp 2-3), schiteaza imagini ale unor vechi civilizatii. Deci, eroii nostri sunt, intr-un fel, argonauti moderni ai spiritului. Alte Colhide  cu iluzii, alte destine!…
Idila Nick – Olesya – odata cu plecarea din campusul universitar, din Montpellier –  cu excursii in cateva zone din tara noastra, evolueaza intr-un mariaj cu tonalitati mistice si cu recuperarea eroinei intr-un spital din Tg. Mures. (Este victima a unui grup agresiv). Ne aflam intr-o zona a tragicului intuit in momente de zbucuim si cautari. Un complex tragic, tutelat imprevizibil de un mitic destin. Tragicii greci il prezentau scenic in reprezentari nu lipsite de talc.
Prozatorul exceleaza in arta portretului, conturat prin dialoguri vii, cu subtilitati semantice si incarcaturi afective. Olesya – spiritul feminin – inteligenta, naivitate, puritate si trairi aparte, Nick, dimpotriva – orizont, putere  de deschidere, – osciland intre ispita erotica si concept. Este obsedat de  disjungeri – separa si judeca fiecare traire. Nu duplicitate in gest si in logos, si, dimpotriva, o voluptate a trairii sub semnul miticului eros.
Idila pare sa aminteasca scenarii din poezia ,,Floare – Albastra” a nemuritorului poet din Ipotesti (Eminescu) – poetul care, inca din tinerete, evocase, fascinand, spiritul si meleagurile de basm ale Bucovinei!.
Cuplul – Nick – Olesya  constituie insa un model de intuire a vietii intr-o perioada cand pasiunile varstei, inaripate, cauta noi contururi cu posibile realizari in arii ideatice. Nicolae Balasa, prin certa vocatie epica, ramane un autentic prozator.
George Sorescu

Orasul Charleroi – o locatie din inima Europei

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Centru economic si cultural al unei aglomerari de 201 550 de locuitori, orasul Charleroi este un important nod al transporturilor rutiere, feroviare si fliviale din Belgia. Pasajul Ardenne se bucura de o pozitie privelegiata, la 50 de km sud de Bruxelles, capitala Europei. Orasul Charleroi este membru al retelei Eurocities.

Atmosfera si primire calduroasa

Locuitorii orasului sunt cunoscuti pentru entuziasmul, generozitatea si bunatatea lor. Valoarea pe care se pune accentul este ospitalitatea. Cu strazile sale pietonale, piete, parcuri, artere si centre comerciale, precum si infrastructura turistica si de agrement, Charleroi este un oras prietenos prin care e o placere sa mergi la plimbare sau la cumparaturi. In fiecare saptamana, piata de duminica atrage mii de oameni care vin de departe.

Un oras verde din unul negru

Fosta capitala a Revolutiei Industriale, cu unul din bazinele cele mai prospere din domeniul productiei de carbune, otel si sticla, Charleroi este acum un oras in plina restructurare urbana si de mediu. Grija pentru reamenajarea centrului si valorificarea patrimoniului e demonstrata de angajamentul sau fata de promovarea calitatii vietii urbane. Numeroasele parcuri sunt plamanii orasului, elementul vegetal fiind omniprezent.

Metropola economica

Marile companii internationale si multe IMM-uri au ales situatia favorabila, know-how-ul si dinamismul din Charleroi pentru a-si extinde activitatile. Oteluri speciale, constructii de aeronave, telecomunicatii, informatica, industrie alimentara, inginerie mecanica si de imprimerie, produse chimice, servicii pentru intreprinderi si persoane fizice si multe alte sectoare sunt inca bine reprezentate in Charleroi. Intercomunala Igretec este structura publica specializata in promovarea economica a metropolei si in ospitalitatea investitorilor. De asemenea, joaca un rol important in sprijinirea activitatii IMM-urilor si in special in exporturi.

Charleroi, oras sportiv…

Este un oras in care se practica sportul la nivel inalt: baschet, fotbal, volei, tenis de masa, Charleroi fiind dotat cu o infrastructura demna de ambitiile sale, gazduind in fiecare an concursuri internationale si, printre altele, meciuri din UEFA 2000. Jocul traditional practicat in Charleroi este pelota, joc sportiv de origine basca, intre doi jucatori, care consta in aruncarea unei mingi de cauciuc brut intr-un perete, de unde, ricosand si atingand pamantul, este preluata de partener.

… si cultural

Si din punct de vedere cultural orasul Charleroi merita vazut. In fiecare an acesta este sediul unor expozitii de prestigiu si gazduieste numeroase spectacole. Reputatia Palatului de Arte Frumoase, Muzeul de Fotografie, de Dans… au depasit demult granitele Belgiei. Muzeele din Charleroi ofera ocazia de a descoperi frumoase colectii in domeniul picturii, sculpturii, sticlei, fotografiei, arheologiei industriale, stiintei… Charleroi este leaganul benzilor desenate belgiene cu Scoala Marcinelle ilustrata de Editions Dupuis.

Leaganul traditiilor

Locuitorii orasului au ca obiectiv promovarea folclorului, acesta fiind prezent in timpul carnavalurilor traditionale de Mardi Gras sau procesiuni si marsuri napoleoniene, evenimente care aduna in fiecare an mii de participanti costumati in imbracaminte de epoca. Targul de Pasti transforma inima orasului intr-un gigant parc de distractie. Originea acestor sarbatori dateaza de mai multe secole.

Proiectul orasului Charleroi

Din 1991 in Charleroi s-a stabilit un proiect urban care contine strategia sa de dezvoltare, adoptand in 1994 si o harta care defineste calitatile esentiale spre care acesta aspira: Charleroi vrea sa fie un oras metropolitan, deschis, echilibrat, prietenos, solidar, tanar, inovator, sanatos, cultural, sportiv, un partener sigur…

Charleroi in cateva cifre

Suprafata: 102 km2 sau 10.213 ha, 57% – mediu urban si 43% – mediu rural (parcuri, paduri, terenuri agricole…)
Densitate: 1 974,6 loc./km²
Altitudine fata de nivelul marii: 121 m
Coordonate geografice: Latitudine : 50° 24′ 0” Nord, Longitudine : 4° 25′ 60” Est

Tatiana Scurtu-Munteanu

SIMPOZIONUL ANUAL MIHAI EMINESCU LA CONSULATUL ROMAN DIN NEW YORK

On By nelursIn USALeave a comment

Sambata 15 ianuarie 2011, la Consulatul General al Romaniei  la  New York, a avut loc Simpozionul anual Mihai Eminescu – „Mihai Eminescu, de la idolatrie la contestatie”. Simpozionul a fost organizat de Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, Cenaclul „M. Eminescu”, Revista „Lumina Lina” si Galeria „Spiritus”, ce apartine aceluiasi Institut, avand co-sponsori Societatea Romana Crestina „Dorul” si Academia Oamenilor de Stiinta din Romania.

Organizat in cinstea zilei de nastere a marelui nostru poet national, simpozionul s-a aflat la a saptesprezecea editiea sa si reprezinta cel mai mare eveniment cultural si academic dedicat poetului, pe teritoriul Statelor Unite.

Ca si in anii precedenti, au participat la simpozion scriitori, critici literari, cercetatori, poeti, artisti plastici, si iubitori ai operei eminesciene, admiratori si comentatori ai personalitati sale politice.

In partea intaia a programului, dupa cuvantul de deschidere rostit de prof. Pr.Dr. Teodor Damian presedintele Institutului a urmat o emotionanta rugaciune, dupa poemul „Rugaciune” de Mihai Eminescu cantata de renumita artista Lia Lungu.

Excelenta sa Marian Parjol, Consulul Generalal Romaniei la New York, a adresat un mesaj aniversar dedicat momentului, salutand initiativa institutului de sarbatorire a poetului national. Atat in cuvantul de deschidere oficiala cat si pe parcursul simpozionului, Excelenta sa si-a aratat surprinderea si admiratia fata de continutul si nivelul inaltul standard academic si estetic al simpozionului, subliniind importanta acestuia in contextual cultural actual, cand in Romania se inregistreaza vadite tendinte de marginalizare al marelui nostru poet national. Ca o dovada a aprecierii sale, Domnia Sa si-a exprimat credinta ca acest simpozion este de o mare valoare culturala pentru Romania si a lansat invitatia de colaborare cu institutul, oferind gazduirea acestui eveniment si in anii viitori.

Partea intaia a programului s-a incheiat prin cuvantul presedintelui Societatii Romane Crestine „Dorul”, Ing. Cristian Pascu, care a vorbit despre initiativele legate de „Proiectul Eminescu” – crearea si amplasarea bustului poetului  intr-un spatiu public din New York.
In partea a doua a simpopzionului, s-au prezentat ample comunicari  ale participantilor.

Doina Uricariu a vorbit despre: „Eminescu: Patrimoniu ca o prada”. Analizand critic fenomenul Eminescu, scriitoarea precizeaza faptul ca atat inainte cat si dupa revolutie, critica literara a deformat imaginea poetului din considerente extra estetice. Daca inainte manualele au modificat titluri, elemente biografice, contexte si sensuri, astazi  exista o tendinta de marginalizare a poetului venita din partea unor personalitati influiente din cadrul culturi romanesti. Scriitoarea subliniaza necesitatea crearii unui Institut Eminescu dupa model occidental, care sa puna in lumina multiplele valentele si complexitatea personalitatii marelui nostru poet national.

M.N. Rusu, critic si istoric literar, eminescolog, vorbeste despre „Eminescu, insurgentul” scotand in evidenta, in urma studiilor sale facute in arhivele din Budapesta si Viena, un element biographic important si elocvent pentru formarea unei imagini mai clare asupra vietii si atmosferei politice in care poetul a petrcut ultima parte a vietii sale: existenta unui pistol pe care Eminescu avea permisiunea sa il poarte permanent, chiar si in spital, pentru a se apara.

Dr. Theodor Damian, in comunicarea sa „Accente crestine in poezia lui Eminescu”  priveste cu ochiul critic al teologului dar si cu subtilitatea filozofului si a poietului, opera  eminesciana si scoate in evidenta profundul sentiment crestin al lui Eminescu, care sta la baza pietatii sale in poemele religioase, pietate ce apare implicit ca izvor al conceptiei sale despre lume, oglindita in opera sa poetica.

Valentina Ciaprazi, a vorbit despre „Mihai Eminescu, Charles Baudelaire si Septime Gorceix “ si traducerea lui Eminescu in limba franceza, evidentiind valoarea universala a poeziei eminesciene. In incheiere cu un remarcabil talent actoricesc, V. Ciaprazi a recitat intr-o franceza impecabila un poem de Mihai Eminescu.

Doru Tsaganea, a prezentat lucrarea: „Semnificatia Congresului de la Berlin in publicistica lui Eminescu”. O nota deosebita a acestei comunicari a conferit-o prezentarea tabloului: „Congresul de la Berlin” pictat in 1881 de celebrul pictor Anton von Werner si care nareaza prin gestica si amplasarea personajelor, pozitia marilor puteri in contextul Congresului din 1878, in care se recunoaste si independenta Romaniei.

Dr. Napoleon Savescu a vorbit despre: „Fenomenul dacic in viziunea lui Eminescu”, dialogand cu  audienta si recitand versuri din Eminescu. Scriitorul Mircea Sandulescu in interventia sa, a scos in evidenta trasaturile pozitive si parti negative in personalitatea poetului.

Master of ceremony a fost jurnalista, critic literar Mariana Tera, care secondata de doamna Solomon, a introdus pe rand fiecare moment prin comentarii extreme de pertinente. Atmosfera academica si nivelul estetic in care s-au desfasurat lucrarile a fost completata de un recital de poezie sustinut de Claudia Damian, recitarea in limba germana a poemului „Mai am un singur dor” de Ion Vitelariu  recitare „Umbra lui Istrate Dabija-voievod”, si un moment musical de cantece si romante pe versuri de Eminescu in interpretarea talentatei soliste Lia Lungu, mesagera artei lirice romanesti in America.

Galeria „Spiritus” a Institutului Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa, condusa de artista plastica Viorica Colpacci, a prezentat o expozitie dedicata marelui poet. S-au expus lucrari de pictura, sculptura si fotografie de arta ale artistilor din New York, Doru Tsaganea, a prezentat doua printuri de fotografie digitale de largi dimensiuni realizate in intregime de autor. Lucrarile surprind atat prin maestria tehnica cat si prin semnificatiile lor crestine si patriotice. Unul din tablouri intitulat „Eroul Muntilor” il prezinta pe caporalul Musatescu, care invalid fiind, a cerut totusi sa lupte aruncand grenade. Statuia eroului din primul razboi mondial se profileaza pe fundalul muntilor, sub semnul si protectia crucii Caraimanului. Eroismul, dragoste de tara si de Dumnezeu, ca trasaturi esentiale ale poporului nostru este mesajul evident al acestei remarcabile creatii.

Garabet Salgian, a prezintat un peisaj de iarna stilizat, amintind nostalgic de iernile natale. Pictorul imbina cu maiestrie tehnici insusite la scoala bizantina cu lirismul subtil intr-o rafinata armonie de griuri si argint.

Picturile Ruxandrei Dumitrescu, mai putin cunoscute pana acum in comunitatea romaneasca din New York, ne dezvaluie o pictorita de talent  care stie sa manuiasca  culoarea si sa transmita prin  imaginea unui simplu peisaj de iarna o lume interioara, poetica si spiritualizata.

Lee Vasu format la scoala artei Bizantine, a expus doua tablouri inspirate de pictura Bisericii Sfanta Sofia. In lucrarile sale „Albastru Regal Bizantin” si „Rosu Regal Bizantin”, contactul cu spiritualitatea si arta crestina se resimte in puritatea stilistica si atmosfera spirituala. Ele exprima cu mijloacele abstracte ale artei spirituale moderne, frumosul transcendental.

Maria Tazlauanu, pictorita trairilor interioare si a metaforelor vizuale, descrie in pictura sa o lume imaginara, fascinanta. In tabloul expus, „Anxietate de Primavara” pictorita ne prezinta o stare de vis, de asociatii poetice inedite, metafore vizuale surprinzatoare, totul tinut intr-o gama linistita, intr-o armonie de rosuri si verzuri care creeaza acea  detasare de lumea realitatii obiective, invitandu-te intr-o alta lume necunoscuta, atemporala.

Tabloul „Irisi” al lui Serban Chelariu in tonalitati aurii, aproape monocrome, aduce o atmosfera de toamna, de  liniste, parca detasata de violenta lumii, conducand catre  meditatie si contemplare. Este o atmosfera interioara in acest tablou ce parca te indeamna sa meditezi asupra trecerilor, asupra apropierii de liniste, ca intr-un poem filozofic.

Viorica Colpacci expune o sculptura luminoasa, monumentala intitulata „Steaua” care reprezinta o schimbare de directie in creatiea sa. Artista foloseste lumina ca parte integranta si element compositional pentru a transmite semnificatii metaforice si metafizice. Ea manuieste simboluri universale din traditia culturala iudeo-crestina cum ar fi punctul, cercul, crucea si simboluri numerice, inspirandu-se din filozofia si mistica medievala si cosmologia moderna. Scopul autoarei este ca prin folosirea tehnicii asamblajului formata din obiecte „ready made”, lumina fluorescenta si LED in combinatie cu tehnica otelul sudat, sa exprime, prin mijloacele de limbaj al artei contemporane, adevaruri biblice. Lucrarile sale recente  din care face parte si aceasta, au diferite straturi de semnificatii si necesita o hermeneutica interdisciplinara.

Dedicata lui Mihai Eminescu, expozitia in ansamblul, prin caracterul ei patriotic, liric si crestin ar putea cu siguranta ilustra un volum de versuri al marelui poet. Simpozionul Mihai Eminescu din acest an este fara indoiala o reusita a institutului, aducand o contributie importanta la cultura romaneasca.

Viorica COLPACCI
New York
ianuarie 2011

SALVATI ROSIA MONTANA

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

APEL CATRE PUBLICATIILE CULTURALE

Lumea literara romaneasca, oriunde ar fi scriitorii care o exprima, are si misiunea de a apara demnitatea culturala si patrimoniul tarii, mai ales in actuala conjuctura, cand coruptia si nepasarea au adus prejudicii irecuperabile. Astfel a fost impinsa si Rosia Montana spre un prezumtiv dezastru: distrugerea patrimoniului si otravirea mediului. Acolo mai lupta o mana de oameni (mai precis douazeci), care au nevoie de sprijin, cel putin moral.

In plus, avand in vedere ca revista „Romania literara”, nu dezinteresat, a trecut de partea societatii „Gold Corporation”, aducand un prejudiciu de imagine si scriitorului roman, se impune o corectie.

In acest sens, facem apel catre toate publicatiile culturale romanesti sa arboreze pe frontispiciu sigla campaniei „Salvati Rosia Montana!”.

Ilie CHELARIU,
redactor-sef al revistei „Orient latin”
Timisoara

INTERVIU CU SCRIITOAREA FLORICA BUD

On By nelursIn InterviewLeave a comment

„Nu ma cred o printesa,
[…]ci un salahor literar”
Florica BUD
Baia Mare, 27 iulie, 2010

Daniela SITAR-TAUT: Doamna Florica Bud, sunteti in continuare, o adolescenta rasfatata. De obicei, apropierea de poezie se petrece mai devreme. In cazul dvs., drumul a fost invers. Ce v-a determinat sa va schimbati, inca o data, haina scriitoriceasca? Si, cum a fost primita aceasta schimbare de catre colegii de condei?

Florica BUD: De fapt… nu este chiar o schimbare, ci doar o intoarcere in timp… o intoarcere la copilarie, cand frecventam „Cenaclul elevilor din Ulmeni” si scriam poezii. Prima mea poezie s-a intitulat „Rau”: „Raul curge lent… o cale… si cu el curg anii mei”.  Aveam atunci mari probleme existentiale. Iubind-o foarte mult pe bunica mea, Valeria, ma preocupa petrecerea noastra scurta prin lume. Rezolvand – prin acceptarea neputintei – problema inca de atunci din copilarie, acum ma gandesc la moarte mai putin. Ulmeni, fosta comuna, astazi oras, asezat pe malul stang al Somesului, este locul in care m-a adus… barza. Noi, ulmenii, ne mandrim cu Tohatul lui Petre Dulfu, Chelinta lui Emil Gavris, de asemenea  cu… casa parinteasca unde a vazut lumina zilei profesor doctor Florian Ulmeanu, fondatorul Societatii de Medicina Culturii Fizice din Romania si detinatorul Premiului Boullard al Academiei de Medicina a Frantei. Suntem patru membri ai U.S.R., din Ulmeni: Radu Ulmeanu, Viorel Muresean, Vasile Morar si subsemnata. Primarul orasului, Lucian Morar, a tinut sa marcheze aceasta realizare si, impreuna cu poetul Ion Vadan, ne-a sustinut in demersul de a tipari o antologie cu titlul Ulmeni – cuvant zidit in vitralii. Ma intorc la timpul prezent si spun cu mana pe inima ca poetii m-au primit cu multa caldura in randurile lor, chiar si cei grupati in «Poetas del Mundo».Tin sa le multumesc si pe aceasta cale.

Daniela SITAR-TAUT: Unul dintre ultimele volume poarta un titlu socant – „Pierd monopolul iubirii”. De fapt, aceasta este una dintre notele definitorii prezente si in celelalte aparitii editoriale. Nu e cam riscanta o astfel de declaratie – livresca, ce-i drept, din partea unei doamne?

Florica BUD: Toti muritorii au dreptul la iubire, cel putin in… poezie. Tocmai de aceea m-am asezat, asa cum nu obisnuiesc sa o fac in viata, in capul mesei la festinul iubirii, dand din coate sa obtin cat mai mult, daca se poate sa inhat cincizeci si unu de procente din actiunile ei, cotate la bursa. Am tinut cont si de sfatul facil, pe care eu nu il agreez, ca in dragoste ca si in razboi totul este permis. Dar am fost crunt dezamagita! Cine mai are nevoie astazi de iubire? Asadar… dupa ce m-am smiorcait din cauza ca… Pierd monopolul iubirii, m-am repliat si, prozatoarea ludica din mine, a notat pe urmatoarea pagina a acestui volum… „unii pierd si ceea ce nu au avut niciodata…” Sa fie vorba de cititori ? Sa fie vorba numai de sentimente?

Daniela SITAR-TAUT: Horia Garbea va definea drept o poeta a iubirii, cu un registru afectiv variat. Se resimt insa niste ghimpi aruncati femeilor docte, divelor. Sunteti o feminista? Ce aveti de impartit cu „frumoasele frigide ale napocalului cluj”?

Florica BUD: Nu, dimpotriva! desfid feministele, din cauza carora ne-am pierdut pentru totdeauna locul privilegiat in sufletul barbatilor. Consider asa-zisele feministe niste aeriene carora li s-a urat cu binele lor mic-burghez. Nu am nimic cu doctele, ci cu… indoctrinatele. Nu am nimic impotriva divelor adevarate. Iar cu ale noastre, confectionate din plastilina, am o singura problema. Fiind niste prezente cotidiene la televizor, devin formatoare de opinii, caractere. Or… mi se pare destul de periculos ca mii de adolescenti, de sufletul carora, din pacate, nu are nimeni vreme sa se ocupe temeinic,  sa confunde aparenta cu realitatea, naturaletea si competenta cu superficialitatea si cabotinismul acestor personage. Ce as putea imparti cu frumoasele napocalului Cluj… decat frigiditatea!?!

Daniela SITAR-TAUT: Una dintre cauzele respingerii cartilor dvs. este acuza referitoare la lipsa unei pregatiri filologice. Resimtiti acest aspect ca pe un handicap?

Florica BUD: La intrebarea aceasta as putea sa raspund pe vreo trei sute de pagini in care sa ma plang ca nu am avut norocul sa ma indrume nimeni spre un domeniu ce mi s-ar fi potrivit. Asa ca… pe fondul nebulozitatii existentei mele, din clasa a noua am urmat glasul profesorului meu de matematica, domnul Gheorghe Cardos, care imi spunea: „Trifule, (Florica Trif) sa nu mergi la umana, ca vei ajunge un stalp de cafenea!” Asa ca, dupa doua zile de sectie umana m-am intors la iubirea indusa in copilarie, matematica. Dar sa iti raspund la intrebare. Din cauza ca nu am un trecut filo-literar ma simt uneori in afara de concurs. Ba mai mult, unii ma fac sa ma simt o intrata pe usa din dos a literaturii.

Candva… m-a intrebat cineva daca ma cred mai desteapta ca altii si am raspuns sustinand un adevar care mie mi se potriveste: depinde langa cine stau. Sunt unii semeni care ma fac sa ma simt proasta si urata si… fara griji. Altii ma fac sa ma simt ca o regina… tot asa se intampla si in literatura, depinde langa cine stau! Uite, am stat vara aceasta la Neptun, cu ocazia „Festivalului de Literatura”, la o masa cu mai multi scriitori, masa prezidata de domnul Nicolae Manolescu. Domnia-Sa mi s-a adresat: „Haide, Florica, spune si tu ceva!” Nimeni nu mi-a mai cerut lucrul acesta. De parca ar fi simtit ca sufar de un complex, pe care l-am adus cu mine din copilarie. Am o problema cu discursul. In primul rand nu dispun de o voce destul de puternica pentru a putea sa acopar alte voci si… apoi… nu pot sa ma concentrez cand vorbesc altii. Pot sa gandesc doar cand sunt singura in fata hartiei sau a laptop-ului. De aceea, prefer sa particip la emisiuni doar eu si interlocutorul. Abia atunci pot sa ma concentrez, stiind ca am fost invitata pentru a-mi exprima opiniile. Desigur, mi-ar fi fost de folos o pregatire filologica. Dincolo de pregatirea de specialitate, ar fi insemnat profesori si colegi dispusi sa imi dea girul, daca as fi avut nevoie. Dar nu a fost sa fie!

Daniela SITAR-TAUT: Care este cea mai elogioasa, respectiv cea mai denigratoare dintre cronicile de pana acum? Relevati-mi, daca e cazul, si „culisele” aparitiei acestora.

Florica BUD: Sunt in asteptare… si pentru una si pentru alta! „Asteapta mult si bine!…” vor spune rautaciosii. Un articol interesant a scris criticul Mircea Moisa, in revista „Ramuri”, nr 5/6, 2006, referitor la „Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”: „Prin problematica si formula, prin proiectul teoretic organic conceput, incorporand multiple conotatii, cu semnificatii existentiale majore, lectura romanului semnat de Florica Bud o percep ca pe una memorabila”. M-am bucurat cand criticul Gheorghe Grigurcu a subliniat in cuvantul sau de pe coperta a patra a volumului „Reparam onoare si clondire”: „important e faptul ca Florica Bud poseda o scriitura atat de personala, incat paginile d-sale pot fi identificate numaidecat, chiar in absenta semnaturii” . Dupa cum nu imi displace nici ceea ce a spus criticul Alex. Stefanescu, in prefata romanului „Mariatereza” sunt eu: „ceea ce place si captiveaza este fiecare fraza luata in parte, plina de culoare si umor, de draci de femeie rasfatata si de inteligenta folosita capricios”.

Cel mai defavorabil articol despre mine (ca sa scrii bine-rau despre cineva, fara sa te descalifici ca om, trebuie sa ai talent, nu rautate) a fost publicat de criticul literar Ioana Both si se refera la „Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”, roman pe care l-a catalogat „roman porn-soft categoria B”, lucru care ar fi trebuit, daca am avea un public avizat, sa faca din mine o autoare cool. Din pacate, neavand nici domnia-sa prea multi cititori, articolul  nu a avut efectul scontat. Dar, in schimb, mi-a aruncat site-ul, http://www.floricabud.ro, ce il contine la capitol „Referinte”, cu titlul „Un roman brebanian, intre site-urile XXX”. Asa ca, tot m-am ales cu ceva; ceea ce nu au reusit niste domni, a reusit o doamna! Adevarul este ca sunt putini degustatori de proza bine scrisa, chiar printre cunoscatori. Majoritatea prefera sa se scalde in apele salcii si statute ale unui roman in care un personaj foarte complex se lafaie extenuat in valurile maloase ale propriei profunzimi. Protagonistul, fie comunist, fie un fugar prin cele strainataturi, de frica securistilor, fie ca este un neocapitalist iubitor de prospaturi, se prezinta in fata cititorului, surescitat inca de la primul rand al cartii, cu grave carente de iubire, poate chiar din uterul matern. Se cunoaste ca fatul percepe toate tristetile si neimplinirile viitoarei mame si, mai ales, ii ramane incastrata in memorie dorinta ei, intr-un moment de ratacire, de a-l pierde. Si… de aici deriva neintelegerea de mai tarziu a propriei identitati, a sexualitatii, a propriei digestii, daca romanul este… suprarealist. Eroul lupta cu lumea, cu principiile care il incorseteaza si, de obicei, esueaza intre picioarele literaturii feminine, ca sa afle izvorul marilor valori umane. Dar… tot am invatat ceva. Nu se cuvine sa obosesti prea mult cititorul!

Daniela SITAR-TAUT: Scrieti mereu si, de la un volum la altul, va schimbati atat stilul, cat si specia abordata… Pamflete, romane, literatura pentru copii, poezii in editii bilingve. De ce o faceti? Literatura e o compensatie, un refugiu, o colectionare de „trofee” – diplome, premii, aparitii in dictionare, recenzii, cronici de intampinare?

Florica BUD: Am spus candva la un interviu, spre amuzamentul prozatorului Marian Ilea, ca literatura a fost un ultim tren pentru un om care si-a dorit sa realizeze ceva in viata si… acel tren a fost prins in ultimul moment. Mi se pare ca l-as fi suparat pe Cel de Sus daca as fi avut nesabuinta comoditatii, nevalorificand aproape nimic din zestrea pe care mi-a dat-o. Da, recunosc, cu totul altceva as fi dorit sa fac; sa cant la un instrument, sa fac balet, sa pictez, sa lucrez intr-un colectiv de inventatori, sa fiu actrita. Dar, pentru ca nu am avut sansa in vremea copilariei de a fi descoperita si nici indrumata,  a trebuit sa ma ajut singura, in plina maturitate. Incercari au fost. In studentie m-am inscris intr-o trupa de teatru pentru amatori, intr-una de dans, intr-o echipa de speologi, dar niciunde nu mi-am gasit jucatori de cursa lunga. In cele din urma, am ajuns la concluzia ca numai ceea ce voi face de una singura va fi bun facut. Or, la varsta cand mi-am dat un ultim avertisment, cele mai la indemana au fost creionul si hartia.

Mi-am dorit sa fac ceva deosebit, dar fara schimbari radicale, fiindca, atentie, nu imi plac schimbarile de niciun fel. Si, daca tot am prins acest tren, chiar daca nu le place unora, ma straduiesc sa imi dublez talentul cu multa, multa munca, fiind unul dintre copiii saraci ai literaturii. Ca si in viata, si in literatura exista copii saraci si copii de bani gata. Respectiv, de bani gata sunt scriitorii mai mult sau mai putin consacrati, care isi predau manuscrisele, mai mult sau mai putin lizibile, la o editura si nu-i mai doare capul, fiindca de restul se ocupa altii. Copiii saraci, aidoma mie, isi predau cartea la cheie… Editura doar o tipareste. Pentru a ajunge la acest punct, implic in demersul meu literar mai multi oameni. Primul este autorul copertei. Zabovesc langa el, adica langa pictorul Gheorghe Makara, pana iese coperta asa cum ne place. Stau zi-lumina langa poeta Maria Abrudan, alias Michis, profesoara de limba si literatura romana, cu ajutorul careia imi corectez inevitabilele greseli. Sunt zile in care domnia-sa este dusmanul meu numarul unu, dar… apoi o iert si… ma iarta. Parerea mea este ca in primul rand autorul trebuie sa isi corecteze cartea, fiind cel mai interesat ca aceasta sa iasa in conditii optime.

Am revazut fiecare volum de nenumarate ori… inainte si dupa ce a luat drumul tiparului. In timpul dedicat corecturii as mai putea scrie o carte, fiindca nu duc lipsa de inspiratie, dar sunt o perfectionista. Reiterez ideea ca nu ma cred o printesa, asa cum ma vad altii, ci un salahor literar, dar ma bucur ca am prins acest… post. Astfel, pot spune ca volumele imi apartin in integralitatea lor, incepand cu titlul acestora si terminand cu… aspectul literelor. Nimeni nu trebuie sa gandeasca in locul meu sau dupa mine ! Mi s-a intamplat sa accept ca editura sa faca unele schimbari la nivelul copertei, dar am regretat,  fiindca rezultatul nu a fost cel dorit.

Daniela SITAR-TAUT: Deseori lumea va priveste ca pe un personaj. Vestimentatie de eroina de roman de secol XIX, cromatica expresionista… Atrageti atentia. Pe de alta parte, sunteti un bun camarad si – deseori – un (micro)Mecena al literatilor. Mama Dolores a Academiei OJT, acestia va intampina cu aclamatii. Cine este, in fond, Florica Bud, locatara a unei camere cu papusi?

Florica BUD: Nu doresc cu tot dinadinsul sa fiu originala, dar ma imbrac cu ceea ce cred ca ma defineste, in primul rand ca personalitate si ca stare de spirit. Si, de ce nu? Imi folosesc si aici imaginatia. Regret ca m-am nascut intr-o epoca a pantalonilor si… a femeilor mult prea comode. Simt nevoia de a ma inconjura de tot felul de lucruri care sa ma bine dispuna. Imi cos rochiile in asa fel incat sa se armonizeze cu felul meu de a fi si de a simti. Se pare ca m-am nascut cu un dezvoltat simt estetic, verificat in timp. Fiindca oamenii nu pot sa mi-i asortez, ii iau asa cum sunt si nu ii judec dupa aparente, studii sau avere, ci dupa caracter. Nu iau pareri de-a gata nici chiar despre cei din jur, ci ma obosesc sa mi le conturez singura. Obiectele care sunt in armonie cu mine nu imi distrag atentia. Respectand aceste reguli si cunoscandu-ma, mi-am decorat ca atare habitatul. Abia cand ma aflu in consonanta cu tot ceea ce ma inconjoara pot sa creez. Sunt fericita, fiindca pot sa ma bucur de tot ce este frumos si mai cu seama de bucuria celorlalti.

Daniela SITAR-TAUT: Care sunt, exceptandu-l pe Mircea Santimbreanu, intalnit in copilarie, scriitorii care v-au ajutat si influentat cel mai mult?

Florica BUD: Pe regretatul scriitor Mircea Santimbreanu l-am  descoperit in copilarie, din lectura cartilor sale. Ca om l-am cunoscut abia in anul 1996, la un colocviu de literatura pentru copii, la Calarasi. Spirit fermecator, cu mult umor, iubea copiii si copiii il adorau. Fascinant fiind, simteai ca nu te poti dezlipi de el. In timp, am cunoscut multi scriitori, critici, profesori universitari care m-au impresionat prin cunostintele si talentul lor oratoric si pe care i-as fi ascultat la nesfarsit. Complexitatea si eruditia acestora imi trezesc si acum parerea de rau ca nu am avut parte de asemenea mentori in perioada de formare a personalitatii. In alta ordine de idei, m-au ajutat sa debutez ca scriitor, in Baia Mare, jurnalistul si scriitorul V.R. Ghenceanu, folcloristul Pamfil Biltiu, profesor doctor Valeriu Achim, directorul Editurii Gutinul. Au fost alaturi de mine scriitorul si profesorul universitar Victor Iancu, criticii literari Gheorghe Glodeanu, Ion M. Mihai, Saluc Horvat, poetii Maria Abrudan, Rodica Brad Pauna, Nicolae Scheianu, Ioan Burnar si altii.

Am beneficiat, la volumul de debut, „Iubire, sunt un obiect nezburator”, de prefata scriitorului Neagu Udroiu. De asemenea, m-am bucurat de aprecierea scriitorilor Petre Salcudeanu, Gabriel Chifu si Varujan Vosganian. Poetii Ioan Es.Pop, Niculina Oprea, George Vulturescu, Gh. Mihai Barlea au rostit cuvinte de incurajare la aparitia primelor mele poeme, in diferite reviste literare. Am beneficiat de atentia poetilor Lucian Perta, Vasile Muste, Echim Vancea. Un rol decisiv in afirmarea mea l-a avut grupul de scriitori din jurul revistei art-panorama, in frunte cu Dan-Silviu Boerescu, Horia Garbea, Ioana Dragan, Catalin Tarlea, Mihail Galateanu, Mihai Gramescu. Tin foarte mult la opiniile scriitorului Gelu Iova, caruia i-am atras atentia odata cu aparitia volumului Billclintonienii. Am conlucrat foarte bine cu scriitorii Iuliu Ratiu, Crina Bocsan. Decuseara, Iolanda Malamen si Lucia Verona.

M-a onorat cu prezenta, la lansarile de carte de la Muzeul Literaturii si Gaudeamus, romacierul Nicolae Breban, iar poetul Ion Muresan a remarcat, la o intanire literara, evolutia mea. Poetul Radu Ulmeanu mi-a oferit o rubrica permanenta in revista sa, „Acolada”, care apare la Satu Mare. Respectiva rubrica poarta titlul „Migdale Dulci-Amare” sau „Texte cu Nume”. Colaborez si la „Nord Literar”, unde sunt redactor asociat. Intretin o frumoasa prietenie cu un grup de cercetatori de la Institutul de Literatura George Calinescu, format din Anamaria Brezuleanu, Lucia Toader, Andrei Nestorescu. Ma bucur de o fructuoasa colaborare cu poetul si traducatorul de limba albaneza Baki Ymeri, care mi-a tradus cartea „Stindardul Dorintelor”. Recent, am fost invitata sa fiu prezenta, alaturi de alti poeti, cu mai multe poeme, in antologia alcatuita de scriitorul Igor Ursenco. Cred ca nu ma pot plange de prieteniile literare.

Daniela SITAR-TAUT: Sunteti nelipsita de la sedintele USR. Definiti-mi, in cateva randuri, atmosfera faunei literare. Care sunt „familiile” de scriitori? Cine impune si se impune?

Florica BUD: Particip cu placere la sedintele de consiliu desfasurate in Casa Monteoru, in care mai functioneaza Uniunea Scriitorilor din Romania. Sedintele sunt prezidate de catre presedintele Nicolae Manolescu si cei trei vicepresedinti: Irina Horia, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian. Unii dintre scriitori sunt niste copii mari care dau impresia uneori ca au pierdut legatura cu… pamantul. Ii invidiez pentru aceasta forma de detasare, pe care eu nu mi-am permis-o niciodata. Dar un lucru am inteles de la prima sedinta, este nevoie de mult tact din partea criticului Nicolae Manolescu pentru a canaliza atatea orgolii stranse la un loc inspre binele Uniunii, ca altfel o paste dezintegrarea. Deocamdata sunt la inceputul mandatatului meu de consilier, respectiv in faza de cunoastere si acumulare. Promit mai multe informatii in cel de al doilea volum de interviuri.

Daniela SITAR-TAUT: „Bookataria de texte”, primul volum, a fost o reusita. Ati fost vecina cu nume consacrate ale literaturii pentru copii si nu numai. Ce aduce nou acest al doilea tom, mult gastronomic fata de primul?

Florica BUD: Am avut sansa de a fi prezenta in aceasta minunata carte pentru copii, cu desene atragatoare si… nume de scriitori-surpriza. Ceea ce aduce nou, volumul al doilea, este strict secret. Alaturi de povesti si desene vor fi prezente si mini-retete de bucate ce vor aduce bucurie copiilor si nu numai. Colaborarea la aceasta carte mi-a adus  doi  prieteni noi, respectiv pe artistul plastic Stela Lie si  pe traducatorul Florin Bican.

Draga Daniela, ai uitat sa ma intrebi despre cartea de bucate aparuta recent, „Mancaruri de altadata”, semnata de catre Dan-Silviu Boerescu, Adrian Paduraru, Florica Bud. Ori nu iti plac gospodinele si gospodarii literari? Vezi, ca si tu ai… lipsuri?

Daniela SITAR-TAUT: Aveti un model de viata feminin?

Florica BUD: Am crescut in casa cu doua femei nascute in zodia Varsatorului, bunica si mama (soacra si nora). Desi nascute in aceeasi zodie, nu s-au potrivit ca fire. Bunica, Valeria Trif, a fost o femeie cerebrala, introvertita si iubitoare de carte,  femeia cu cei mai frumosi ochi albastri pe care i-am intalnit vreodata. Ea avea o vorba buna pentru toata lumea. Mama, Cornelia Trif, a fost si este o femeie frumoasa, scuturata, o femeie demna care se vede pe unde trece. Este o prezenta vesela si harnica, la fel ca o albinuta. Dar, din pacate, pentru noi, copiii, sora Valeria-Ana si cu mine, a fost si este genul de femeie-capitan, fiind in stare sa poarte razboaie pe mai multe fronturi, din care de fiecare data iese victorioasa.

Crescuta intre ele, ca zona tampon, a trebuit sa uit ca sunt berbec si am devenit ceea ce si-au dorit dansele. Fiecare dintre ele s-a straduit sa isi lase amprenta decisiv asupra mea. Nu e de mirare ca ani de zile nu am prea stiut cine sunt. Dar, odata cu trecerea anilor, constat cat de mult seman cu mama si ca dispun de suficienta  energie ca sa intorc partea mea de univers pe dos si sa imi port razboaiele, desi m-am straduit sa traiesc asa cum si-ar fi dorit bunica mea. De aceea, imi place sa spun ca m-am nascut poeta, dar ca voi muri prozatoare. La un moment dat chiar am reusit sa mentin echilibrul si sa fiu si una si alta.

Daniela SITAR-TAUT: Cand se va face mare, ce-i va face literaturii  fetita care se joaca cu chibriturile?

Florica BUD: Ii va da foc, pentru a vedea daca va arde si… pentru a vedea daca va arde si… daca raspunsul va fi afirmativ, va dori sa se regaseasca in ceea ce a ramas… Parafrazand titlul cartii de debut pot afirma: „Iubire, mai sunt un obiect nezburator!”

Daniela SITAR-TAUT
Revista Acolada
Baia Mare
2010-2011

D-ALE LUI CARAGIALE

On By nelursIn NewsLeave a comment

LICEUL DE ARTA “D.CUCLIN” GALATI in parteneriat cu CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI va invita in data de joi 20.01.2011, ora 11.00 la sala “Amfiteatru” din Liceul de Arta “D.Cuclin”
la spectacolul extraordinar: “D-ALE LUI CARAGIALE”
adaptare dupa schitele lui I.L.Caragiale
 organizat de Trupa de Teatru “D’ARTE”
 
interpreti:
Cosmin Cornici, Oana Craita, Penelopa Magureanu, Madalina Parvu, Georgiana Stoica, Alexandru Toporas.
Regia si scenografia: prof. coord. Elena Carmina Ilie
 
Invitat Special eveniment: Angela Baciu – scriitor
 
Intrarea este libera!
 
Angela Baciu
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic
organizeaza expozitia de fotografie:
“SEMN DE APA” de Simona Andrei
 
Invitat special recital folk: Maria Magdalena Danaila
Deschiderea expozitiei: vineri 21.01.2011, ora 17.30, et.1, C.C.Sind.Gl
cood.proiect: Angela Baciu
Expozitia va fi deschisa publicului larg in perioada 21.01 – 21.02.2011
 
SIMONA ANDREI – fotograf   

Licentiata in filosofie, fotograf profesionist

“Expozitia se intituleaza “Semn de apa” si este o colectie de 30 de fotografii cuprinzand variatiuni pe tema apei.

Un experiment pe marginea fotografiei de atmosfera, o cura de detoxifiere impotriva naivitatii fotografiei tip ilustrata. Expozitia se adreseaza firilor sensibile, meditative, celor care cauta esenta dincolo de aparente. ” zice Simona Andrei

Activitate
– Salonul National de Arta Fotografica Muntenia – Mileniul III, Campina 2007, editia a IV-a

– A XII-a Bienala a Salonului National de Arta Fotografica “Eva” Slatina decembrie 2007

– Expozitie personala “Dor de Eva”,  Centrul Cultural Galati, februarie 2008

– Salonul National de Arta Fotografica – editie jubiliara, organizator Foto Club “Mircea Faria”, Craiova 2008, editia XXV

– Salonul National de Fotografie “Dan-Mihail Calinescu” Craiova 2008, premiul I sectiunea “Portret”

– Lucrari publicate in albumul On Exposure, Suedia, editiile 2008, 2009.

– Salonul International de la Sibiu, editia a XIII-a, 2009

– Expozitie personala “Cusca” café-galeria Mond’art Galati 2009

– Salonul fotografic national de tineret sub patronajul AAFR  2010– membru al juriului

Proiecte 2011

– expozitie personala ianuarie-februarie 2011 C.C.Sind.Gl

– In focus – expozitie-experiment de grup  Bucuresti februarie 2011

– expozitie personala “Semn de apa” Craiova , Club foto Mihai Dan-Calinescu, 11 martie 2011

 Va asteptam, intrarea libera!

 Angela Baciu

scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl

Comunicat: Proiect 2011 – 2012
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic lanseaza proiectul:

“CULTURA INVINGE CRIZA

GALATZI – ORAS COSMOPOLIT DE IERI SI DE AZI “

Proiectul se va derula pe perioada 2011 – 2012 in colaborare cu toate institutiile culturale galatene, oficialitati, mass media.

Organizatorii isi propun sa ofere publicului de toate varstele, pe o perioada de 12 luni evenimente culturale de buna calitate, diverse, din toate domeniile artei.

Galatenii vor putea vedea spectacole si lecturi de poezie, lansari de carte si reviste, expozitii de fotografie, magia teatrului, arta fotografica, sedinte de cenaclu, diferite concursuri de literature, desene, picture, poezie haiku, targuri de vintage, handmade si antichitati, si multe altele.

C.C.Sind.Gl isi propune si in acest an un plan de proiecte plin, dorindu-si sa organizeze evenimente si in spatii neconventionale, spectacole de strada,evenimente caritabile si, mai ales, prin cunsocutul Ansamblu “Estrada Copiilor” & “Tinere talente” (instructori: Andreea Ignat si Mariana Onofrei)  sa organizeze spetacole speciale pentru micuti. Echipa C.C.Sind.Galati va invita sa ne fiti alaturi!

Angela Baciu

PRESEDINTI SI INTELECTUALI MOLDO-VALAHI

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Rectorul Universitatii din Cluj-Napoca, prof. dr. Andrei Marga, constata esecul statului, presedintelui si al intelectualilor cu prilejul decernarii titlului de doctor h.c. la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. (Anexa) Dezorientarea si duplicitatea, dezastrele au la moldo-valahi traditie.  De aceea, pentru a intelege mesajul prof. Marga si a precedesorilor sai, sa vedem, care-i menirea intelectualilor, de ce presedintii, intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la o cultura de anonimat si care sunt perspectivele dupa aderarea la normele si valorile europene.

La origine intelectualii, singurii care stiau sa scrie si citeasca, aveau rolul de a transmite vointa Faraonului, Imparatului, Regelui, a celui de Sus, poporului. Adica era un emitator puternic si o multime de difuzoare, de intelectuali, care transmiteau mai departe vointa Stapanului terestru sau/si celestru. Nici nu se punea problema ca ei sa aibe un mesaj propriu. Intelectualii erau simple unelte.

In Sfantul Imperiu Roman intelectuali erau preoti ai Papei sau administratori ai Imparatului, pana cand principii germanii ies din Biserca Sf. Petru si se retrag  in temple si case de rugaciuni. De atunci protestantii refuza mesajul Romei, au distrus Sf. Imperiul si facut posibila Revolutia Franceza, care nu a acceptat nici pe Papa, nici pe Dumnezeu, numai pe zeita Ratiunii. Astfel apar intelectualii  liberi, atei, masoni etc., care ne transmit, comenteaza mesajele Ratiunii, Stiintei, Democratiei, Progresului. Aceasta credinta, religie tehnico-stiintifica, este la ora actuala dominanta si are inca mare viitor. De ea se folosesc si intelectualii ortodocsii pentru a eluda imperativul refacerii unitatii crestine si al legitima pe Presedinte ca european, democratic, liberal si alte etichete de conjunctura.

Programului de emancipare nationala si sociala este formulat de Scoala Ardelena, de intelectuali formati la Roma, de Biserica Unita greco-catolica. Incercarea moldo-valahilor de a trage spuza pe turta lor, de a fi ei initiatorii si model de urmat, e fals si nu poate decat esua, dupa cum ne demostreaza Eliade, Watson si Marga. De netagaduit este insa si faptul ca Biserca Unita, dupa episcopul Bob, a acceptat linia maghiara, n-a trecut Carpatii si a fost lichidata apoi in Lagarul ortodoxo-comunist, dupa Cortina de Fier. Ideea Unirii este a Scolii Ardelene, fapta este a moldo-valahilor. Asta creeaza confuzie.

Roma i-a ajutat mereu pe romani, la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, Unirea cu Roma 1700, Unirea lui Cuza 1859, Marea Unire 1918, Unirea cu UE 2007, dar de fiecare data fortele potrivnice greco-pravoslavnice, maghiare, masone sunt mai puternice si incercarea de emancipare nationala esuiaza iar conducatorii si intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la duplicitate si lasitate. Pe de o parte comandamentului greco-pravoslavnic ii obliga sa refuze idea Scoalii Ardeleane, pe de alta parte ei vor sa fie acceptati ca sarea pamantului si pe deasupra sunt obligati sa satisfaca si toate mofturile apusene, tot catalogul asa zis politic corect, dictat de credinta tehnico-stiintifica si relativitatea adevarului.

Mai mult decat atata, spre deosebire de intelectualii din vest, care de o mie de ani sunt ai Papei, Imparatului, Nobililor, Oraselor, Proletarilor etc. moldo-valahi nu au cunoscut o evolutie similara. Ei au un singur far calauzitor, semnul lui Dumnezeu pe pamant: Fanarul, Voda, Domnul, Regele, Secretarul General PCR, Presedintele. Intelectualii sunt purtatori lor de cuvant si sunt candamnati ca si  Stapani lor a o cultura de anonimat. Capul plecat, sabia nu-l taie!

In acest context este clar ca nu intelectualii sunt cauza, ci simptomul bolii cronice de care sufera presedintii moldo-valahi. Pestele de la cap se impute. Pe de o parte ei refuza unirea cu Roma, Scola Ardelena, pana a o rastalmacii in contrarul ei. Din catolica e facuta in manualele de scoala, masonica, iluminista. Pe de alta parte mimetismul lor pro-vestic este vizibil si neconvingator atata timp cat Biserica Unita este periferizata si ei se folosesc in comunicarea cu apusul de paleative – curente culturale occidentale, masoni, maghiari, evrei – in speranta ca se va accepta un Presedinte ortodox moldo-valah duplicitar acompaniat la tambal de o intelectualitate dupa chipul si asemanarea sa.

Un element nou in lipsa de comunicare dintre est si vest, in ceatza asta dintre moldo-valahi si Europa, este libertatea de expresie si relativitatea adevarului, surogate ale credintei tehnico-stiintifice ale omului modern ateu, dar obedient Zeitei Ratiunii. Acuma cu liberatea de expresie, intelectualul a devenit si emitator, desigur unul mult mai slab dacat al vechiului Stapan laic sau religios, si comunicator. In numele cui vorbeste el? Al umanitatii? Inainte de a gasi un raspuns plauzibil constatam o inflatia de informatii, care se transforma in gunoi informational. Iar dupa ce s-a proclamat relativitatea adevarului, ca singura forma politic corecta a discursului public, a urmat imediat dictatura relativitatii adevarului. Politic corect este o politie intelectuala aproape secreta, care veghiaza ca cei neconform cu ipocrizia la moda sa fie sanctionati si lichidati.

Ateismul comunist si idealurile Revolutiei Franceze nu pot inlocui insa lipsa de comuniune dintre ortodocsi si Roma, cum s-a incercat quasi rational in timpul dictaturii de dezvoltare ortodo-comunista si ecumenismului Razboiului Rece, pana la Revolutia de Craciun din anul 1989. Cu toate astea, plus falimentul irevocabil greco-ordodox din Europa, presedintii si intelectualii moldo-valahi continua inca linia veche de aproape un secol, care a produs atata nenorociri si este deja evident pentru toata lumea, ca duce intr-o fundatura.

In ciuda tuturora, vizita la Bucuresti in anul 1999 a papei Ioan Paul II, care a dechis larg portile Europei tuturor romanilor, si mai ales cea mult asteptata a papei Benedict XVI in Romania, poate schimba paradigmele moldo-valahe. Pentru ca tot asa cum la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia participantii vroiau crearea unui stat national unitar, o mare dioceza a Romei si in felul acesta depasirea statutului de tolerati in Europa, aceiasi speranta o au in continuare ardelenii si banatenii, milioanele de romani din Uniunea Europeana. Cat timp mai pot ramane presedinti si intelectuali moldo-valahi surzi si orbi la interesul national si european?

Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic la Universitatea din Bremen

ARCA EMINESCU

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

De multi ani ne-am obisnuit, aici, la Botosani, mai mult ca oriunde, ca dupa Sfintele Sarbatori ale Craciunului si Anului Nou, la doua saptamini, sa mai urmeze o sarbatoare. Nu inscrisa in calendarul religios ci in cel laic, dar avand aura solemna a unei praznuiri: ziua nasterii mucenicului spiritului romanesc Mihai Eminescu. Stiu familii de oameni simpli fara prea multe  pretentii de superioritate care, in aceasta zi se imbraca frumos si  cauta sa ia parte la aniversarea lui oriunde s-ar sarbatori aceasta. Pentru mine, personal, se  implinesc  decenii de cand resimt sincer si profund (si particip la)  ziua de 15 Ianuarie ca pe intaia mare sarbatoare romaneasca a fiecarui an, fie ca m-a trimis destinul sa contribui la Ipotesti, la inceputurile praznuirii sale, sub numele de „Zilele Eminescu”, sau s-o consolidez din timp, in atatea si atatea chipuri si ipostaze, fie ca abia (daca) mai sunt invitata uneori la derularea ei, incaputa in zodia  unui alt stil de manifestare. De fapt, celor ce ma tot intreaba cum si de ce am ramas de atata vreme la Botosani cand ar fi existat atatea alte alternative categoric mai faste pentru devenirea mea, pot sa le raspund ca exact acesta a fost motivul principal care m-a tinut si m-a rechemat mereu aici: existenta acestor ciclice sarbatoriri ale nasterii si disparitiei fizice a lui Eminescu pe care, de multe zeci de ani le aseman in alocutiunile mele unui diametru in timp ce taie rotundul anului romanesc exact la jumatate prin linia dintre cei doi 15, ianuarie si iunie.

Iar acum, in acest an  sarbatoarea e mai  aleasa ca oricand caci amintirea acelei zile geroase de iarna din miezul unui alt secol vine sa capete de-acum valente  hagiografice, acelea care stau la temeiul oricarei mari sarbatori, la fel cum se rememoreaza  mereu si mereu povestea acelui miracol petrecut in urma cu peste doua milenii in Bethleemul Iudeii. Ne amintim cum in miezul orasului prin care ne purtam pasii grijilor zilnice, s-a petrecut miracolul intruparii pruncului Mihai, al saptelea nascut al caminarului Gheorghe Eminovici si al  doamnei sale Raluca, pe care preotul iconom Ioan Stamate l-a botezat in ziua de 21 Ghenari in cristelnita bisericii Uspenia – nas fiindu-i bunicul stolnic Vasile Iurascu – si i-a inscris nasterea si botezul in mitrica anului 1850 la numarul 3 al primei pagini din registru, fara sa stie ca, scriind acele rinduri, consfinteste un act solemn de-o insemnatate unica pentru cultura romana. Caci, daca au existat si inca mai persista diferite variante privitoare la nasterea  viitorului poet de geniu, acel act scris in racoarea unei biserici ramane cel mai hotarator  pentru atestarea acelei nasteri  si, mai ales, pentru intemeierea  unei sarbatori laice dar foarte importante pentru spiritualitatea romaneasca pe care o praznuim an de an, ea fiind acum  cea mai importanta sarbatoare nationala a culturii noastre.

Cate nu s-ar putea rememora acum! Cate lucruri de adanca semnificatie nu s-au petrecut in toti acesti ani  care au asternut cate un strat la temelia acesteii mari sarbatori! incepind cu evenimentele vietii atat de scurte dar atat de dense ale acelui om de exceptie!

Cate drumuri a parcurs el in zilele acelei vieti, cata cunoastere si misiune a asimilat el din  zestrea existenta a timpului de atunci, cata suferinta a indurat trupul, dar mai ales, sufletul lui vibrant ca o harfa eoliana si, in special, cata valoare a creat mintea lui harazita sa strabata distante uriase in tot atatea clipe,  asa precum  se petrecea in imaginile sale despre parcurgerea fulgeratoare a cailor de mii de ani ale universului. Si nu se poate sa nu gasim inca in noi puterea de-a ne minuna de miracolul acesta ce s-a petrecut pornind din preajma bisericii Uspenia care numai pentru atat ar trebui innobilata la rang de catedrala! Caci ea este inainte de oricare alta, intaia catedrala a neamului nostru in care s-a crestinat cel ce-avea sa fie cel mai demn luptator si cea mai inalta constiinta a sa.

Trecand cu ochii mintii peste anii scursi de la acel ceas de ianuarie dintr-un alt  veac se cade sa ne pastram inca puterea de uimire si pentru cele ce s-au petrecut de-a lungul acestui timp; pentru lucrarea inversunata pe care au desfasurat-o, dupa  sfarsirea vietii sale, oameni alesi, chemati parca de Dumnezeul acestui neam sa nu aiba liniste pana ce nu-si va fi insemnat fiecare rodul trudei sale intru luminarea si consolidarea operei si imaginii lui Eminescu. Numele lor pot forma un lung sir, fatalmente incomplet in enumerarea sa, caci inca vor mai fi fiind multi trecuti in uitare. Dar nu se pot uita, acum la ceas inalt de sarbatoare, numele lui Maiorescu, acela care i-a fost intaia si cea mai sustinuta instanta de consacrare si difuzare, al lui Ibraileanu care l-a comparat cu Goethe regretand scurtimea vietii sale fata de a aceluia; al lui Iorga care l-a recunoscut ca pe un varf al al intregii spiritualitatii romanesti, nu numai al poeziei, al lui Calinescu, acela care a trudit la rostuirea marii carti despre viata si opera sa; al lui Leca Morariu, cernauteanul care si-a devotat viata studierii  biografiei sale in paginile primului (si vai, singurului) Buletin Eminescu; al lui Tudor Vianu care a facut sa vibreze  auzul romanesc de magia versului eminescian; al delicatului Edgar Papu, descoperitorul „dulcelui muzical eminescian”, al lui Perpessicius care si-a stors lumina ochilor pana la orbire pe paginile manuscriselor nestemate, continuat fiind de vrednicii Al. Oprea, Petru Cretia si Dumitru Vatamaniuc (acesta mai planuind inca si la aceasta varsta nonagenara o noua organizare a Editiei Eminescu).

Lista mai poate cuprinde pe editorul Dumitru Murarasu, pe Zoe Dumitrescu Busulenga, ce-a stabilit filiatia germanica eminesciana, pe Amita Bhose, indianca fascinata de magia lui pana la a-si parasi patria si a veni sa traiasca, sa studieze si, vai, sa moara stupid  aici, in Romania pentru idolul sau Eminescu; pe Rosa del Conte, italianca ce a invatat romaneste ca sa inteleaga si sa reveleze lumii valoarea scrisului sau; pe Ioana M. Petrescu, universitara clujena, vrednica membra a unei dinastii de eminescologi, pe Svetlana Paleologu Matta, filozof de mare elevatie care, retrasa in Elvetia, scrie de multi ani carti  esentiale prin care il incadreaza pe Eminescu printe marii filozofi ai Europei fara sa se teama ca-l ridica prea sus.

Sa nu-l uitam nici pe blandul si tenacele Constantin Noica acela care a gasit in adancimea spiritului sau masura uriasa a lui Eminescu, nu numai ca poet ci ca pedagog al neamului, etalon si om deplin al intregii noastre culturii  si care a peregrinat ca un benedictin  ani in sir pe la inalte porti institutionale cerand peste tot sprijin pentru copierea manuscriselor eminesciene de teama unei posibile distrugeri a lor. Si tot aici, la Botosani, avea sa-si vada visul implinit datorita osardiei altor iubitori de Eminescu: Gheorghe Jauca, dr. Iuliu Buhociu, Vasile Mareci (toti acesti trecuti in lumea umbrelor ) si altii; dar si pe acad. Eugen Simion, initiatorul  editiei Eminescu Manuscrise.  Si daca tot am pomenit numele unor botosaneni, sa nu-l uitam nici pe  profesorul I.D.Marin  de la Stancesti, fost elev al lui Tiberiu Crudu de la care a invatat  nu numai carte, dar si  ardoarea culturala care l-a determinat ca, timp de trei decenii, sa cerceteze locurile si documentele eminesciene  spre a imbogati patrimoniul de informatii util oricarei intreprinderi in domeniu, drept care mi-a fost si mie de mult folos la conturarea proiectului de dezvoltare muzeala ipotesteana unde visam un Stradford romanesc si la reamenajarea  Casei Memoriale a lui Eminescu, la Ipotesti pe care am realizat-o in anii 70.

Poate un cuvant de pomenire merita si prea putin  cunoscutul Constantin Iordachescu, dascal, publicist si om de cultura botosanean care a militat mult pentru intemeierea muzeala eminesciana la Botosani, dar a fost si primul care a publicat sus pomenita mitrica de botez in presa centrala fiind (si)  de aceea citat de G. Calinescu in cartile sale. Mai pot fi pomeniti si eminescologul Mihai Dagan, trecut nevarstnic sub glie, ca si Augustin Z.N.Pop sau Ion Rosu, scotocitori pasionati ai biografiei eminesciene, dar si istoricul Academiei Romane, Petru Popescu Gogan, care a adunat o monumentala panoplie a reprezentarii lui Eminescu in arta plastica, ori profesorul Theodor Codreanu care, retras ca intr-o recluziune la Husi, da la lumina tulburatoare  carti despre viata si universul eminescian, sau basarabeanul Mihai Cimpoi ce nu oboseste sa adanceasca mereu cu folos acest univers. Si inca destule nume au drept la consemnare in aceasta lista a devotiunii eminesciene precum Nicolae Georgescu, filolog de mare clasa ce completeaza cu sarg si competenta toate lacunele marii editii, Ion Filipciuc, neobositul scotocitor de “enigme ne-ntelese”, Constantin Cublesan de la Cluj, autorul unei panoplii a lucrarilor dedicate lui Eminescu in acesti ani, Ilina Gregori, care a luminat importanta anilor berlinezi in viata poetului, Libuse Valentova, universitara de la Praga care propaga de ani buni opera eminesaciana in mediul ceh.

Si numarul celor ce-ar merita sa fie pomeniti  (vai, ce cuvant adanc si crestinesc!) acum, in ceas de solemna aniversare, ar putea continua inca mult, cu totii oferind, in masuri diferite desigur, pilda  unei devotiuni  depline inhamandu-se parca dintr-o inalta porunca la continuarea piramidei de spirit inaltata de Eminescu. Contemplandu-le exemplul, nu pot sa nu ma gandesc la filmele in care se arata cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe sa se inhame la construirea uriasei corabii ce trebuia sa salveze vietuitoarele pamantului, spunandu-i exact ce si cum sa faca spre a implini inalta porunca. Asa imi pare ca va fi primit, de pilda, Perpessicius strasnic indemn de-a-si dedica viata ca sa nu se piarda nedescifrate paginile Cartii eminescine.  Ridicandu-le numele in pomenire celor ce-au trudit si s-au devotat cu adevarat, fara nici un calcul sau interes personal, fara sa considere in mod deliberat o afacere personala profitabila sau un cistig de imagine si de orgoliu alaturarea de Eminescu (asa cum se intampla, din pacate, cu grabire tocmai unde ar trebui sa fie cea mai mare si mai competenta dedicare ¡) acum, in ceas inalt de contemplare a marii sanse pe care Dumnezeu a dat-o poporului nostru, facem cu adevarat un act meritat  ce intregeste si potenteaza  miracolului eminescian.

Caci privind de la distanta perspectivei aceste lucruri, se contureaza imaginea tulburatoare a unui plan grandios prin care Cel de Sus a chemat la fapte mari pe Eminescu Intaiul si apoi pe toti acestialalti ce i-au consolidat si propovaduit lucrarea, ca pentru a se rostui si salva in aceasta Arca ceva imporant la nivelul general al neamului nostru, ales in acest fel; ceva ce se va putea contempla in intregime abia in viitor; in orice caz,  ceva esential pentru  spiritualitatea, sufletul si destinul sau. Ceva ca un raspuns afirmativ la acea Rugaciune superba inaltata  de Eminescu Fecioarei Maria, pe care eu n-o pot citi decat cantata caci este atat de muzicala incat cred ca si el, cel care canta atat de frumos, a rostit-o intonata, deopotriva ca pe o colinda, romanta si imn reliogios: „Inalta-ne, ne mantuie, din valul ce ne bantuie!”

In acest an pentru prima data,  acest lucru important pentru toti cei enumerati si pentru noi toti, este instituirea prin lege a zilei de nastere a lui Mihai Eminescu,15 ianuarie, drept Ziua Nationala a Culturii Romane

Lucia OLARU NENATl
Botosani
14 ianuarie 2011

LA CLUJ, DIN PACATE, MASURILE LUATE DE FORTELE HORTHYSTE IS MAI PUTERNICE DECAT ADEVARUL ISTORIC!

On By nelursIn HistoryLeave a comment

By Dr. Dan BRUDASCU

De mai multe saptamani, elita culturala si stiintifica a Clujului este puternic starnita, si pe buna dreptate, de faptul ca, dupa incheierea lucrarilor de reparare a monumentului istoric din plin centrul municipiului, cunoscut in tara si peste hotare sub denumirea de grupul statuar Matei Corvin, opera a sculptorului slovac Fadrusz, amplasat aici in anul 1902, intr-un moment de maxima afirmare a politicii de maghiarizare, cu orice pret si prin orice mijloace a romanilor si a tuturor minoritatilor etnice si lingvistice din fostul imperiu dualist austro-ungar, se refuza sistematic repunerea placutei cu textul scris al marelui istoric si savant Nicolae Iorga, prin care se reamintea ca regele Matei a fost „Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam, cand incerca sa invinga Moldova nebiruita”.
Cei mai importanti istorici si oameni de cultura clujeni de azi considera decizia nereamplasarii acestei placi drept o sfidare samavolnica a adevarului istoric, inca un afront adus istoriei noastre nationale si, prin interventii publice pertinente, solid argumentate stiintific, cer sa nu se admita aceasta incalcare nepermisa a legii.
Fapt surprinzator, reprezentantii unor institutii cu atributii clare in privinta protejarii si conservarii monumentelor si siturilor istorice, inca marcati de propriile frustrari sau poate din ignoranta, sunt de cu totul alta parere .
Reamintesc, inclusiv pentru stiinta celor vizati mai sus, ca in primii ani dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au fost o serie de oameni politici romani care au vazut in monumentul dedicat lui Matei Corvin altceva, respectiv un mijloc de glorificare a trufiei unguresti si au sugerat demontarea si eventual mutarea lui in alta parte, date fiind sensibilitatile deosebite ale relatiilor romano-ungare in orasul Cluj. Intre noile locatii sugerate atunci s-a numarat zona din apropierea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, considerata mai potrivita pentru evocarea intregii familii nobiliare cu o contributie majora la salvarea si dezvoltarea regatului maghiar. S-a sustinut atunci ca acolo, la Hunedoara, s-ar evita transformarea monumentului intr-un mijloc de perpetuare a agresivitatii absurde dar constante a propagandei revizioniste hungariste si s-ar putea atenua tensiunile interetnice existente in zona Clujului. In plus, au observat contestatarii liberali ai monumentului, acesta nu promovaintrutotul adevarul istoric, incercand sa sugereze ca steagurile moldave ar fi fost cele aplecate in fata regelui maghiar, in realitate invins si umilit de bravii osteni moldavi.
Liberalii, daca nu ma insala memoria, au intentionat, asadar, demontarea intregului monument.
In aceasta disputa destul de puternica a intervenit decisiv si marele istoric si savant Nicolae Iorga. In opinia sa, ar fi fost o impietate demontarea lui, un afront adus acestui important si luminat rege maghiar, nascut din parinti romani, nu in Ungaria, ci in mijlocul propriului popor, la Cluj. Dar ca istoric, Nicolae Iorga a trebuit sa recunoasca falsul grosolan pe care urmareau sa-l perpetueze, prin acest monument, initiatorii lui, nimeni altii decat cercurile anti-romanesti de la Budapesta. De aceea, la recomandarea sa, s-a amplasat, pe soclul monumentului, placuta cu textul propus de istoricul si savantul roman.
Fiind adversare de moarte ale adevarului, autoritatile horthyste de ocupatie au decis, in 1940, indepartarea placutei respective, neputand tolera perpetuarea adevarului istoric ca, la Baia, oastea maghiara, condusa de regele Matei Corvin, a fost infranta de bravii osteni moldoveni, iar regele, in mod umilitor, a fost nevoit sa fuga de la locul confruntarii militare.
Din pacate, avand in vedere ponderea coplesitoare a elementului maghiar in randurile structurilor politice comuniste, care au preluat puterea dupa 6 martie 1945, dar care, beneficiind de implicarea si sprijinul fortelor sovietice de ocupatie, au continuat, cu frenezie, multe dintre orientarile extremiste ale fortelor de ocupatie horthyste, nici un istoric sau oficial roman nu a indraznit sa ceara repararea necesara si reamplasarea acestei placute. Aceasta situatie s-a perpetuat pe toata durata regimului comunist, date fiind pozitiile de conducere importante detinute, la nivel central si local, de elementele comuniste unguresti, in partid, militie, dar si in structurile Securitatii.
Abia in 1992, la sugestia si insistentele unor istorici si cercetatori clujeni, primul edil ales, nu numit, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a decis reamplasarea acelei placute. Acest lucru s-a facut cu mult tam-tam si cu inutile valuri, avand in vedere faptul ca, din pacate, cozile de topor nu au disparut din randurile romanilor, iar pentru multi afirmarea istoriei nationale si a demnitatii propriului popor e un fapt condamnabil, de neiertat.
In pofida eforturilor  disperate ale unor forte revizionist revansarde, placuta a ramas pana in momentul demararii lucrarilor de reparare a monumentului. La incheierea acestor lucrari, insa, executantii au uitat sa reamplaseze placuta. In schimb, la comanda finantatorului, au mutilat monumentul original, prin amplasarea unei cununi aurite de lauri in jurul fruntii regelui. Deci, de doua ori s-a incalcat legea. Dupa stiinta mea, nicaieri in lume, la repararea unui soclu nu se umbla la structura propriu zisa a unei lucrari artistice. Acest kitsch ordinar si de prost gust, dictat de fortele revizioniste de la Budapesta, i-a lasat, insa, indiferenti pe „specialistii” clujeni in materie de protejare a monumentelor istorice. Mai mult chiar, pentru ei, se pare, legale sunt doar masurile dispuse de autoritatile horthyste de ocupatie care, cu samavolnicie, au indepartat placuta cu textul istoricului Nicolae Iorga . Prin urmare, din ignoranta si rea credinta, ei sustin ca acest text intregitor al grupului statuar, potrivit fortelor horthyste si ale sustinatorilor lor de azi, nu este binevenit si nu mai trebuie reamplasat.
In atari conditii, daca se va permite, conjunctural, ca acest monument sa slujeasca doar promovarii unor interese de tip revizionist si revansard, grupul statuar Matei Corvin din plin centrul municipiului Cluj-Napoca nu va glorifica faptele marete ale acestui stralucit si luminat rege, ci va contribui la perpetuarea dispretului fata de istorie si adevar de catre forte ce n-au incetat sa viseze la refacere Ungariei Mari. Iar pana atunci, la mentinerea tensiunilor si neincrederii reciproce dintre romani si unguri in spatiul transilvan.
Iata de ce adresez factorilor de decizie de la nivel local si central sa dispuna indepartarea acelui kitsch ordinar, de un uluitor prost gust, simbolizat de coroana aurie pusa, neinspirat, pe capul regelui, dar si reamplasarea neintarziata a placii cu textul istoricului Nicolae Iorga.
Tocmai pentru respectarea istorie noastre nationale si a adevarului!
In caz contrar, s-ar putea ca, peste ani, asemenea liberalilor in anii 20 ai secolului trecut, sa se mai gaseasca, candva, alte forte, care sa pledeze fie pentru demolarea completa a acestui grup statuar  fie pentru mutarea lui definitiva intr-un loc in care sa aduca mai putine beneficii iredentismului revizionist si revansard  si sa nu mai incurajeze manifestarile ce aduc atingere demnitatii acestei tari.