Volumul de versuri „Trecerea prin icoană” – partea întâia, de Ionatan Piroşca, a apărut în 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, soţia autorului, fără de care, “scrierea acestei cărţi” nu s-ar fi întâmplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiinţei poetului şi poartă însemnele creştine consacrate, precum rugăciunea, lumina, învierea. Propria experienţă religioasă, umblarea pe calea mântuirii, înălţarea spirituală sunt tot atâtea teme ce vorbesc în „Trecerea prin icoană” despre permanenta căutare a lui Dumnezeu de către autor. Cele două poeme care alcătuiesc volumul de faţă – “Rază pentru ochi senini” şi “Fântâna în clocot” – surprind cu sensibilitate dorinţa poetului de a pune ordine în propria relaţie cu Creatorul, de a elimina orice contradicţie ce mai există între omul pământesc şi cel spiritual, dar şi fiorul dragostei, remarcabil transpus în ludic. Continue reading “„Trecerea prin icoană” de Ionatan Piroşca – Stihuri creştine despre viaţă, adevăr şi fericire”
