Tag: CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

ROMÂNIA MEA: „FRUMUSETE PURA…”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

 

Denisa IRIMIA- Grupul Scolar Agricol Murgeni

Eleva in clasa a XII-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „FRUMUSETE PURA…”

 

 

 

România este gradina tuturor izvoarelor, este iubirea scaldata cu mii si mii de ani în urma de catre stramosii nostrii care s-au luptat si au sadit în noi sângele latin si florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastra de origine latina.

 

România este tara fagaduintei, este tara mea si a tuturor. Ma mândresc cu frumusetile ei nebanuite, ma îmbat cu parfumul ei si ma nasc cu placerea de a fi român, de a visa, a trai si a ma bucura de înmiresmatele file ale istoriei ce sunt strabatute de mii de ani de curaj si vitejie.

[pullquote]

“România este gradina tuturor izvoarelor, este iubirea scaldata cu mii si mii de ani în urma de catre stramosii nostrii care s-au luptat si au sadit în noi sângele latin si florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastra de origine latina.” Denisa Irimia

[/pullquote]


Cu entuziasm si placere redau aceste cuvinte care nu pot descrie îndeajuns minunile „României mele”, o Românie pe care nu multi o cunosc sau nu doresc a o cunoaste, dar care prin frumusetea ei uimeste fiecare „strain” si îl face sa se îndragosteasca de aceea Doamna frumoasa îmbracata în podoabe alese, de muntii plesuvi în tacere de piatra adânca, de paduri milenare cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de o mâna maiastra si sfânta.

 

Ma plimb cu mândrie pe Valea Prahovei admirând surâsurile îmbatatoare ale primaverii, visez în trecut atunci când ma trezesc la Marginile Sibiului si iubesc cu patima când ma ratacesc pe Valea Oltului împreuna cu arhitectura universala a acestui pamânt care pare a fi desprins dintr-o lume minunata, o lume a visarii, o lume în care imaginatia pare reala.

România este o capodopera a globului pamântesc care a fost cioplita de-a lungul istorie si care s-a luptat pentru o independenta pura alaturi de Alexandru Ioan Cuza la Unire, a tinut piept marelui nazist Hitler si a reusit sa doboare obstacolele create de dusmanii nostrii. Prin istoria României se întelege în mod conventional, o istorie a popoarelor întregii regiuni românesti care prin vitejie si curaj au tintit spre malul victoriei si au razbatut scuturile trecutului care si acum ne este întiparita în minte ca o cerneala pe care nu o putem scoate. Legendele cum ar fi cele ale contelui Dracula sau istoria autentica a României sunt marturii ale acestui trecut fascinant si totodata dureros.

România ne încânta cu nenumaratele ei traditii care o definesc în totalitate. Una dintre aceste sarbatori este cea a Sfântului Andrei care mai este denumit de catre bucovineni „Andreiu’ cap de iarna”, o sarbatoare care apartine în totalitate iernii noastre sobre. Ea se sarbatoreste la 30 noiembrie îmbinând cele doua componente, spiritual si istoric care se contopesc pentru a fi comemorate în acele clipe în care postul Craciunului este în desfasurare, pregatindu-se pentru venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noaptea de Sfântul Andrei este povestita inca din batrâni ca fiind o trecatoare între cele doua lumi, cea vazuta si cea nevazuta, lumi care prin legatura lor ofera informatii cu caracter de prosperitate pentru anul care vine. În acelasi timp dezvaluie într-o maniera ireala planurile malefice si cele benefice. Se crede ca în aceasta noapte „umbla strigoii” sa fure „mana vacilor”, „mintile oamenilor” si „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii oamenii folosesc ca principala arma de aparare usturoiul pisat folosit la alungarea duhurile negre de peste tot.

Mos Nicolae aduce sarbatoarea copiilor si a dragostei oferita de catre parinti. Cu totii ne amintim de acele clipe magice când stateam înfrigurati cu ochii spre geam pentru a vedea ce ne aduce „mosu”. Legenda lui Mos Nicolae provine de origine din tarile catolice unde este cunoscut ca fiind un ocrotitor al familiei ceea ce îi ofera astfel dreptul sa se implice în educatia copiilor. Legenda s-a raspândit în toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari. În Europa ziua de Sfântu Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile.

Colindatul la noi este o traditie din strabuni care este respectata de catre copii în toata legea ei. Pot spune ca este cea mai asteptata sarbatoare împreauna cu Nasterea Domnului Iisus Hristos, care aduce cu ea practici vechi prin care se sarbatoreste Echinoctiul de Iarna, moment în care natura ne ofera sperante ca va renaste în toata splendoarea ei. Asociata cu cântece si gesturi ritualice, colindatorii transmit mesajele si simblolurile unei stravechi spiritualitati românesti si vestesc cu bucurie Nasterea Domnului.

Multe traditii si povesti dainuiesc pe acest pamânt, traditii care nu vor fi lasate niciodata în uitare si care împodobesc prin mireasma lor fiecare coltisor al acestui pamânt. Mereu o sa avem în suflet trecerea dintre ani cu acele momente speciale petrecute cu persoana iubita. În gândirea populara cumpana dintre ani semnifica în aceeasi maniera data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Multe obiceiuri sunt împânzite în acest moment al anului, majoritate flacailor se pregateasc pentru a ura gospodariile din toate satele. Cele mai cunoscute obiceiuri sunt: „Ursul”, „Capra”, „Bungherii”, „Caiutii”, „Malanca”, „Jienii”, „Mascatii” si multe altele care sunt transmise din tata în fiu…

Am cutreierat acesta particica de pamânt în lung si în lat si au ramas imprimate în memoria mea capodoperele naturale ale patriei mele pe care as dori cu multa dragoste sa vi le împartasesc si dumneavoastra. România este cunoscuta pentru frumusetea ei naturala si pentru imaginea aparte constituita de peisajul exotic al Deltei Dunarii. Aceaasta este cea mai mare delta din Europa si cel mai întins tinut umed care ia formele unui labirint vast, care se pierde printre vaile adânci ale Carpatilor. Se întinde pe o lungime de aproximativ 3.446 Km patrati si constituie totodata cea mai mare rezervatie unde coabiteaza aproximativ 320 de specii de pasari si 45 de specii de peste de apa dulce în numeroasele sale locuri.

Putem spune cu mândrie ca România este detinatoare a celei de-a „opta minune a lumii” si anume Salinele României… Datorita potentialului natural existent, aceste palate de sare cu aerosoli ce au efect terapeutic asupra sanatatii au facut din România un loc ideal pentru a convietuii. Puritatea aerului si frumusetea locului te captiveaza din prima clipa, din primul pas facut pe treptele istoriei, trepte care au fost cioplite de ocnasii de altadata care au lasat în urma arta adevarata. Pur si simplu te minunezi numai la auzul „surâsului de sare” a unei bisericute sapate la aproximativ 27 de metri adâncime, un lucru cu adevarat maiestros. Aceasta capela catolica daltuita în sare poarta hramul „Sfintei Maria” si aduna de mai bine de doua veacuri localnicii la serviciul divin de Sf. Varvara.

România este locul visurilor mele si al tuturor, ea este locul în care natura ne îndeamna, ne sprijina si ne îndruma prin cântarea muntilor, prin murmurul stropilor de ploaie, prin zumzetul pasarelelor si prin râurile domolite ce duc sperantele românilor de pretutindeni si lacrimile strabunilor nostri ce au trai si au murit pe si pentru acest pamânt, dar care ne-au lasat drept mostenire aceasta Românie. Ea va dainui mereu în sufletul meu si sper ca si în sufletul tuturor românilor.

Sunt românca si ma mândresc cu asta…

Într-o ultima instanta as vrea sa mentionez despre România de astazi care cu totii stim ca este o Românie bolnava, o Românie în dureri. De ce cu totii vreti acum sa o parasiti, sa o lasati în voia sortii? Este o întrebare de milioane la care as vrea sa raspund cu cea mai mare sinceritate… Stiu ce a patit România, îi cunosc si îi împartasesc durerea, îmi sunt cunoscute în cel mai mic detaliu loviturile capitale, loviturile naturale dar si aceea lovitura sufleteasca care si-a facut simtita prezenta si a luat un loc de frunte în inimile tuturor românilor.

Cu totii ne dorim o Românie mai buna, fiecare om îsi doreste siguranta în propria tara si asigurarea zilei de mâine într-un mod decent. Eu la vârsta mea îmi doresc ca România sa-mi ofere sansa de a-i demonstra ca sunt si voi fi mereu alaturi de ea.

„Nu ne prabusim nici de numarul dusmanilor si nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricosata de meningita morala!”

Denisa IRIMIA

Grupul Scolar Agricol – Murgeni

14 mai 2011

 

ROMÂNIA MEA: „UMBRITA DE VEACURI”

On By nelursIn HistoryLeave a comment

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Corina-Georgiana BALABAN – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

(eleva in clasa a XI-a)

 

 

[pullquote]

MOTTO:

Desteapta-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adâncira barbarii de tirani!

………………………………………………..

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume

Ca-n aste mâini mai curge un sânge de roman!

[/pullquote]

 

 

 

 

Astazi am varsat o lacrima, justificat consider eu, dovada ca în mine înca mai salaslueste o farâma de sentiment, de pasiune si de afinitate neconditionata fata de România.

Nationalista din mine a fost sensibilizata pentru ca am realizat ca doar aici mai pot visa la povesti cu printi si castele fermecate. Doar aici, soarele straluceste româneste… în fiecare zi mai frumos, doar aici frunzele vorbesc româneste despre înaintasi, despre dragostea asta nemasurata de patrie, doar aici îmi place sa traiesc liber colindând muntii udati de lacrimile mamelor îndurerate, doar aici e tara mea când cu tristete sau cu bucurie ne amintim de clipele în care s-a scris istorie, o istorie a unui neam plin de glorie si de dârzenie.

De aceea sunt mândra de tara, o tara cum nu e alta pe lume. Din negura timpului, aceste plaiuri sunt izvorâte din rai. Codrii seculari, dealurile line si râurile cu ape curate precum cristalul sunt tot atâtea motive de mândrie si bucurie pentru acest neam care a cunoscut în vatra strabuna supunere doar în fata lui Dumnezeu, în rest au stiut sa plece capul ca palosul sa nu-l taie, însa cu umilinta lantul l-au încovoiat.

Îmi amintesc ca acum unsprezece primaveri, când intram cu pasi timizi în clasa întâi, am fost întâmpinata de trei lucruri care s-au scrijelit în inima spre nefiinta, spre neuitare: drapelul, stema si icoana. Mai târziu am învatat ca s-a scris o poveste si am început sa o iubesc, am început sa îndragesc personajele si sa urasc spânii ce le provocau o suferinta pe care puteam doar sa mi-o imaginez.

De atunci a trecut ceva timp, anii copilariei s-au pierdut într-o ceata densa, însa povestea a ramas. Mi-am dat seama ca istoria nu e întotdeauna aceea care e scrisa în carti si ca faptele istorice pot fi si denaturate uneori. Dar ceea ce stiu e ca undeva în România, într-un anumit moment, au fost niste oameni destul de nebuni încât sa creada ca poporul nostru poate sa fie liber.

Chiar daca nu e ceva spectaculos în ziua de astazi, au existat cavaleri care au murit cu libertatea pe buze, cu iubirea de mama în ochi, cu lacrimile unei împliniri, pentru ca tu azi sa scrii o noua poveste, de aceasta data una mai trista, în care decorul s-a schimbat sub întunecata zare, iar timpul nu se mai defineste ca odinioara.

Desi nu mi-am ales nationalitatea, cred ca aceasta ma defineste. Una plina de contraste, plina de rau dar si de bine, îmbibata de un gri ce daca ai rabdare, putere si perseverenta, e strapuns ucigator de un curcubeu datator de speranta, dragoste, adevar si victorie, virtuti fara de care nu ne-am defini ca popor. Sigur ca nu am pleca niciodata din fruntea ierarhiei, dar stiu ca asta m-a ajutat si ne-a ajutat. Stiu ca de aceea a trebuit sa muncim mai mult, sa ne dorim mai mult, sa luptam, sa gustam si sa reusim pentru ca sa fim mai buni decât noi, mai buni decât altii.

Noua poveste se scrie într-o Românie cutremurata, ametita, în care traim ceea ce reusim sa întelegem, o Românie în care indiferent de culoarea pielii se fura, e România în care se asculta manele indiferent de culoarea pielii, în care lasitatea si aruncarea pisicii moarte în gradina vecinului sunt ridicate la nivel de arta.

Stau pe o banca în trecut si meditez… Stiu ca România de azi e un pahar mai mult gol decât plin. Suntem invadati de nesimtire, mitocanie si lipsa de bun simt. Aud mereu zicându-se ca „ binele o duce rau în România”… Oare cum este acel bine? Am impresia ca în jurul meu totul e în continua degradare. Vad din ce în ce mai multa lume bolnava, apasata de griji si datorii, care se rastogolesc si se amplifica la nesfârsit asemenea unui bulgare de zapada; omul simplu conteaza prea putin . Esti sus – contezi, esti jos – hai pa!. Nu conteaza ca este vorba despre electoratul român, doar mai e pâna la alegeri.

Dar, probabil ca noi, romanii, ne-am cam obisnuit cu asa ceva; parca ar face parte din specificul national. Obisnuinta cu raul mi se pare unul dintre cele mai mari pacate romanesti. Probabil ca ne-am obisnuit cu umilinta, adica sa fim umiliti de cei care se prefac a conduce precum Papura Voda.

Doamne fereste sa te îmbolnavesti în tara asta „scumpa”! Viata e pretioasa; pleci acasa sanatos tun numai daca ai pile sau relatii la „Doamne–Doamne”. Medicii, care au mai ramas si înca nu au ascultat de povata distinsului nostru prezident de a pleca spre alte zari, le spun verde în fata pacientilor sa vina „cu catel, cu purcel”. Finantarea spitalelor de la buget se face din joi în Paste pe criterii colorate; acum cica se poarta portocaliul de parca în tara mea cu ape line si bulbuci, bolile ar fi pe culori politice!

Despre cultura si educatie nu amintesc pentru ca nu e bine sa vorbesti de funie(riu) în casa spânzuratului; bine ca am apucat sa scriu si sa citesc, restul detalii tehnice. Parca totusi as încerca sa merg într-o excursie prin tara pe plaiul mioritic, dar abia daca am strâns vreo 300 de km de autostrada, în rest drumurile parca sunt de la mama natura, cu gropi mari si dese ca dupa razboaiele de demult, fara locuri de parcare, cu semne rutiere de pe timpul lui Pazvante Chiorul. Ca sa nu mai zic de gari care parca sunt muzee în aer liber, lasate în paragina, uitate de lume si de vremuri, prin care trenurile trec doar când îsi aduc aminte. Asa da evolutie! Hai sa traiesti natiune! Mai bine hai sa luam „Peujoul”, e mai sanatos, sau mai bine tancul sa ne ducem de tot în Irak, lasând o familie îndurerata. Asta pentru ce?! Pentru a fi prieteni cu americanii?!

Cel mai trist este un alt fapt ce cutremura România. Mama si tatal plecati în cele patru zari pentru un trai mai bun, copii lasati în izbeliste, care se închid în lumea lor pâna ce intervine ala, micu” cu codita si pune gheara pe ei. Asta nu e atitudine, e fapt real, nu e joaca ci cutremurare, e realitatea ce se împleteste printre noi. Lista cu lipsurile patriei poate continua! E trist, e foarte trist. În tara noastra dreptatea nu este aceeasi pentru toti, la fel cum daca ai buzunarele încarcate traiesti. Totusi ar putea exista o Românie cu sanse egale, o Românie unde toti putem trai bine fara sa ne sapam unul groapa altuia, doar ca este nevoie sa reamintim romanilor ca avem identitatea noastra, traditiile patrimoniul nostru cultural pe care numeni nu ni-l poate face sa dispara.

Poti spune ca iubesc România pentru ca îmi place mirosul de placinte „poale-n-brâu” tocmai scoase din cuptorul bunicii în ajunul Craciunului petrecut în sânul familiei cu vin fiert si scortisoara. Când ies afara în toiul iernii si miroase a frig, a crivat, când abia astept sa intru în casa si sa simt aroma familiei, când merg pe crestele Carpatilor si stau alaturi de prieteni în jurul focului care ne lumineaza ochii ametiti de aburii betiei.

Atunci când vom constientiza ca avem tot ce ne trebuie sa fim fericiti, vom realiza ca România este tara care ne poate oferi tot ceea ce este necesar pentru a duce o viata frumoasa. Este nevoie sa alungam pânza indiferentei si sa tesem noi o plasa prin schimbarea fiecaruia dintre noi. Nu trebuie sa avem bogatia celorlalte tari ca sa fim fericiti, este nevoie sa fim fericiti cu ce avem în România. Cred ca daca am spune mai ales ca suntem mândri sa fim români am gasi fiecare motivele lui personale pentru care merita sa iubim aceasta tara binecuvântata.

Consider ca ar fi timpul sa spun stop autoumilirii si sa ridicam capul, sa traim cu mândrie viata adevarata de roman. Momentan România este tara care alunga geniile si persoanele cu potential în bratele tarilor care duc lipsa de oameni talentati, viata pe care în tara natala nu au putut-o avea. Ne-am saturat pâna peste cap sa fim priviti ca fiind din lumea a treia.

Sa fim mândri de istoria României, de tatal si de mama mea si de radacinile pe care le-au insuflat în mine si rând pe rând în oamenii din jurul lor. Sunt mândra pentru ca România nu a fost întotdeauna a cincea roata de la caruta, chiar daca cum asa pare. Miscarea aceasta de rezistenta nu poate clinti muntii decât prin optimism, prin mesaje pozitive si prin atentie acordata doar lucrurilor care merita.

Am fost crescuta de mica sa-mi iubesc tara, sa-i apreciez pe cei valorosi si pot spune despre mine ca sunt patrioata pentru ca ma ghidez dupa rosu, galben si albastru. Sustin acest lucru în ideea ca imnul ma fascineaza, istoria noastra glorioasa ma fascineaza si obiceiurile noastre ma includ în povestea de mult uitata. Îmi plac sarmalele noastre unicate, îmi place mamaliguta cu tochitura si îmi place cum se distreaza românul… cum nimeni altul nu o mai face.

Suntem sute, mii, care chiar putem schimba aceasta conceptie gresita. Nu trebuie sa ne punem capul la contributie, deoarece noi ar trebui sa oferim consultatii strainilor pe zeci de milioane de euro si nu invers! Am inventat stiloul si motorul cu reactie de unde concluzionez ca avem potential. ?ara noastra ar trebui sa fie punctul de atractie pentru români în primul rând, pentru ca noi suferim de amnezie, noi nu ne cunoastem îndeajuns adevarata identitate.

Hai sa strigam „Roo-mâ–niaaa”! Hai sa ne iubim tara sa o promovam, sa o respectam si sa ne iubim ca în povesti… pentru a încheia povestea mea cu final fericit si poate asa vom reînvia maretia sângelui stramosesc din toate timpurile si din toate locurile. Sunt mândra ca sunt românca pâna în maduva oaselor; sunt mândra ca pot purta pe buze numele sfânt al României si pot spune ACASA, în patria-mi muma!

 

 

 

ROMÂNIA MEA: „TARÂMUL VISELOR NEÎMPLINITE”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Denis ZLATAN – Grupul Industrial Scolar „Ion Mincu” – Vaslui

(elev in clasa a XI-a)

 

ROMÂNIA MEA: „TARÂMUL VISELOR NEÎMPLINITE”

 

România!… un pamânt care poarta un nume asa de frumos… Bineînteles ca de fiecare data când vine vorba de aceasta tara, se vor auzi numai vorbe si lucruri grele pe care românii le spun din cauza nemultumirii traiului de aici si, totodata, din placerea de a critica politica si guvernarea. Din pacate, aceste vorbe se aud si de dincolo de granite, acolo unde numele de român este urât multor popoare din cauza problemelor cu care se confrunta cu acesti români, plecati din tara din cauza lipsei locurilor de munca si a traiului scazut.

Vreau totusi, atât cât pot, sa scot în evidenta câte ceva bun din aceasta tara, care ma poate face cândva „foarte mare”. Dar, mai intâi de toate, cred ca e mai bine sa vorbesc despre ceea ce e gresit în tara mea, pentru ca din greseli se învata. Bineînteles ca cei care critica viata din România, aduc si argumente clare, deoarece s-au saturat sa fie „furati” de stat. De aceea, nemultumirile ajung la un nivel în care individul iese în strada pentru a protesta. Cred, totusi, ca aceste „greve” nu îsi au rostul si ca tara aceasta nu se va schimba. Trecând prin atâtea clase si terminând într-un final ceea ce numim noi „viata de elev”, realizez ca, de fapt, muncesti degeaba pentru a-ti intretine copilul la scoala si ca, acum, el nu are nici un viitor în aceasta tara, chiar daca sunt si alte idei controversate care afirma ca „daca ai cu ce”, ajungi departe si aici. Nu zic niciodata ca nu-i asa. Totusi, vreau sa afirm ca, odata cu terminarea anilor de liceu, devin un om liber sa fac ceea ce vreau atât cât îmi permite legea. Ajungând pe bancile unei mari facultati si de mare renume în toata tara, reusesc sa o termin, dar ramân cu o diploma de care nu ma pot folosi de ea decât la „cules capsuni… în Spania si la constructii în Italia”, pentru ca aici nu îmi sunt oferite sansele sa îmi cladesc un viitor stralucit si sa fiu mândru ca sunt român si ca fac parte din acest neam mare.

Daca este sa luam România ca un singur om, cred ca as putea-o compara cu o persoana care a plecat din aceasta tara draga, sa munceasca într-o tara îndepartata. Ajuns în tara respectiva, reuseste pentru câteva saptamâni sa lucreze, câstigând câtiva bani, dupa care ajunge într-o stare critica. Pe zi ce trece, tot mai mult ajungea într-o stare de disperare, neavând nici macar un acoperis deasupra capului. Într-una din zile, este înstiintat ca la o Gradina Zoologica din zona sunt posturi libere…pentru noi angajati. Ajungând la interviu, cu un mare regret este respins, pe motiv ca toate locurile au fost ocupate. Dând sa plece, este strigat si rugat totodata, daca ar fi interesat de singurul loc disponibil pe care îl mai aveau, si anume, sa tina locul unei maimute din cauza ca respectiva maimuta a gradinii tocmai decedase… si acum erau în plina sarbatoare, la care toti îsi aduceau copii pentru a se bucura de minunatia animalelor. În prima zi, fiind costumat in gorila, mai timid si nestiind cum sa salute copiii, s-a retras într-un colt al custii in care statea. A doua zi, însa, fu surprins sa vada copiii aruncându-i mâncare si, fiindca se mai învatase un pic cu mediul de acolo, a început sa faca din mâna si sa ia din mâna copiilor tot ce primea. Venind si a treia zi, „maimuta” se obisnuise cu acea cusca… gasise si o liana, si un leagan pe care începuse sa le foloseasca pentru a face spectacol. Dar s-a întâmplat ca, într-una din zile, facându-si volta prea tare pe liana de acolo, a sarit în cusca unui leu. Vazându-l asa de fioros si îndreptându-se spre el, s-a retras cât a putut în coltul custii dând sa tipe, dar fu oprit de leul care îi spuse pe un tot mai rastit ca, daca deschide gura, ei vor fi terminati si riscau sa îsi piarda locul de munca.

Ceea ce vreau sa scot în evidenta din aceasta parabola este ca România este ca un trup fara suflet, doar „carcasa”, existând în lumea aceasta doar numele de România, fara a se sti ceva prin care aceasta tara este renumita pe plan mondial. Ea este tara careia îi place sa fie depedenta de cineva din afara granitelor, nefiind capabila sa îsi coordoneze în asa fel economia tarii încât sa ofere locuri de munca si un trai ridicat pentru cetatenii ei, ci ea mereu trebuie sa faca împrumuturi pentru a investi în infrastrusctura, ca apoi, desi „banii tot nu ajung”, sa nu-i mai poata restitui usor. Cei care guverneaza sunt interesati de propriile lor vieti, caci pentru ei este ca si cu un munte, pe oricare parte din munte urca, ajung numai în vârf. Asa este si în tara mea, unde cei mai cu vaza si cei cu un buget foarte mare aspira de cele mai multe ori spre locul cel mai ridicat în societate si, cu regret o spun, ca ei chiar reusesc, dar ajungând la acest apogeu nu mai sunt interesati de cetateni decât atunci când se fac campaniile electorale, când stiu sa promita lucruri care sunt aproape imposibil de efectuat. Nu degeaba spune proverbul „Usor de zis, greu de facut!” Acest sistem politic este unul din cele mai criticate din ultimile timpuri de la regimul comunist si pâna în zilele noastre. De ce ajungem la un moment dat sa avem trei facultati si sa nu avem niciun job? Cred ca ceva este „putred la mijloc”, iar cei din conducere sunt responsabili cu aceste lucruri. Suntem un popor care s-ar zice ca este cel mai bine învatat, ca aici, în tara mea draga, se învata cel mai mult, dar viitorul este întotdeauna invizibil si fiecare se descurca dupa norocul pe care îl are.

Lasând aceste defecte la o parte, cred ca România are un potential foarte ridicat de a fi o mare putere economica în Europa, daca stam si ne gândim la turismul care s-ar putea practica în aceasta tara splendida. Nu zic ca nu se face turism, dar nu este sustinut si locurile amenajate în asa fel încât sa fie chiar un loc cel mai bine vazut în UE sau în lume si toti sa îsi doreasca sa ajunga în tara aceasta. Însa, aici intervine din nou ceea ce numim lipsa de experienta si dorinta de a strânge cât mai multi bani de pe urma cetatenilor a celor din fruntea statului. Avem, fata de multe state din Europa, cum ar fi ?arile de Jos, un avantaj pentru practicarea turismului, deoarece exista lantul Muntilor Carpati pentru care cei din „Benelux”, ar da orice sa vada minunatia unui vârf de munte. Dar noi lasam, cum am mentionat mai sus, sa patrunda în tara strainii pentru a învesti în asa ceva, iar banii proveniti din acestea ajungând în alte “visterii” ale altor tari.

Desi încerc sa aduc argumente cum ca aceasta tara este minunata, cu regret spun ca nu gasesc prea multe cu care sa ma pot mândri dincolo de granite. Multi vor sa plece undeva asa cum am mentionat în exemplul de mai sus, si sa uite de tot, de trecut, de tara asta, si sa încerce sa îsi construiasca un viitor pe care, aici sunt siguri ca nu l-ar fi putut niciodata avea. Chiar daca sunt unii care nu reusesc sa aiba un viitor stralucit, ei tot încearca acolo unde sunt sa treaca peste greutati, dar în aceasta tara, cu nici un chip nu-si doresc sa se mai reîntoarca. De ce?…Niciodata nu am sa reusesc sa-mi raspund la aceasta întrebare, pentru ca în România nu vad deocamdata nici un potential de redresare economica în urmatorii cinci ani si culmea este ca noi, tinerii de azi, suntem generatia care ar putea schimba ceva. Dar, facilitatile de care dispunem si tehnologia care ne da peste cap si care totodata ne împiedica sa mai gândim corect ne face ca mereu sa fim stresati de gândul ca vom trai o viata fara succese si fara viitor, o viata plina de nevoi, care niciodata nu vor fi îndeajuns satisfacute.

 

Concluzionând, ramân la ideea ca România, desi prin splendorile pe care le are ar putea crea un sistem economic bazat pe turism si, nu în ultimul rând, as vrea sa spun ca este foarte posibil si pe agricultura, deoarce în loc sa importe atât de multe produse, ar putea deopotriva sa exporte, ceea ce ar ridica economia la un nivel mai mare decât în situatia de fata, pentru a nu se mai baza pe marile împrumuturi care altminteri nu rezolva nimic si noi tinerii tot nemultumiti vom ramâne pâna ce ne vom muta cu totii în SUA, România mea…

Denis ZLATAN

Grupul Industrial Scolar „Ion Mincu” – Vaslui

iunie 2011


ROMÂNIA MEA: „TARA MEA”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


 

Andreea MAXIM – Liceul Teoretic “Emil Racovita” Vaslui

(eleva in clasa a XI-a)


ROMÂNIA MEA: „TARA MEA”

 

 

E greu de spus ceva despre România atâta timp când nu iesi din tara, cât nu ai termeni de comparatie. Odata iesit de 2-3 ori începi sa privesti altfel lucrurile, vezi partile bune, vezi partile rele, ti se schimba modul în care gândesti si apreciezi lucrurile. Spun acest lucru deoarece am fost plecata în strainatate si mi-am dat seama cât de mult sunt evoluate tarile din Occident, în comparatie cu România.

Ca imagine de ansamblu, România este o tara ce merita a fi apreciata. Natura ne-a înzestrat cu locuri absolut superbe, muntii, marea, lacurile-locuri apreciate în întreaga lume. România privita din exterior este o tara demna de invidiat pentru aceste locuri frumoase, variate… un loc superb pentru „o vacanta” sau pentru un „tur” prin cele mai interesante locuri din fiecare regiune. România îmi da ocazia de a ma putea bucura de peisajele ei minunate, de atmosfera placuta. Îmi place tara în care locuiesc pentru ca îmi ofera mereu noi experiente. Este mereu surprinzatoare, mereu te lasa sa îi mai descoperi o taina sau o frumusete. ?i când crezi ca nu mai ai nimic de vazut, hop apare misterul unei noi descoperiri. Pot spune ca îmi iubesc poporul doar pentru oamenii pe care i-a creat, oameni care ne-au facut cunoscuti în lume prin perfomantele lor: Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin si altii… Dracula, este renumit peste tot, la fel si Nicolae Ceausescu sau alte personalitati marcante ale istoriei romanesti. Iubesc România pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat si pentru oamenii pe care am credinta ca îi va da în continuare. O iubesc pentru Caragiale, Bacovia, Eliade, Creanga, Arghezi.

Eu îmi iubesc tara, dar din iubirea mea face parte si disperarea mea de a vedea ce traim si cum traim. Este totusi tara mea, tara în care m-am nascut, locul în care am crescut, locul în care ma formez ca om… Nu pot sa aduc injurii la adresa ei, însa nu sunt nici foarte multe aspecte pe care sa le pot lauda în afara de ce am amintit mai sus. Sentimentele mele pentru aceasta patrie sunt contradictorii, si de ura si de iubire.

Urasc tot ce se întâmpla rau în tara asta. De ce mi-as iubi tara în care m-am nascut, dar care nu ma sprijina în ceea ce vreau sa fac si ma motiveaza tot mai mult sa o parasesc în viitor pentru alte meleaguri mai bune? Tara la care tot mai multi tineri renunta si pleaca în strainatate pentru a le fi apreciate cunostintele la adevarata lor valoare, pentru a se integra într-o comunitate studenteasca adevarata.

 

De ce mi-as iubi tara în care valorile culturale sunt marginalizate si în locul lor sunt promovate vedetele de carton care nu fac altceva decât sa contribuie la imbecilizarea romanilor? Tara în care mediocritatea si incultura sunt promovate de catre televiziuni ca standarde si manipularea a ajuns la cote alarmante.

De ce mi-as iubi tara înzestrata cu relief, locuri si peisaje dintre cele mai diverse, pe care însa nu le stim pune în valoare si le distrugem pe zi ce trece tot mai mult fara a tine seama de consecintele pe care le pot avea faptele noastre? Este un semnal de alarma pentru oamenii cu suflet adevarat care fac diferente si din pacate realizeaza ca suntem cu veacuri în urma altora.

Pacat ca locurile în care ne-am nascut si am crescut, încetul cu încetul devin-datorita mentalitatilor grobiene – zone detestate si, încerci cu disperare sa visezi macar daca nu, chiar, sa pleci în alta tara. Când constati ca bunul simt este un defect major, mai poti dori sa ramâi în tara? Când la tot pasul vezi câini vagabonzi, mizerie si agresivitate, te mai poti gândi la patriotism? Poate altii sunt în stare sa o faca, eu una nu. Istoria este acum o poveste, interpretata, adaptata, înflorita de înaltii demnitari. Iar în baza acestei istorii sarbatorim „diverse”. Mai mult, România este îngrozitor de grozava de ziua ei. Ca atunci când moare un om si, de abia dupa aceea, este cel mai tare, cel mai talentat, cel mai bun din tot Universul, însa trebuie sa moara sa fie ridicat la acest grad.

Nu ma mândresc ca sunt românca. Nu cânt imnul national. Nu duc mâna la inima sa arat ca îmi iubesc tara, doar de ziua ei. Nu ma înflacarez cu stegulete, pe care nu le flutur. Nu explic ce înseamna 1 Decembrie pentru mine. Nu pot iubi în fals. Nu iubesc România în cântece, în tancuri si în parade militare. Poate pentru ca sunt sunt de etnie rroma, si doar pe jumatate românca. Nu îmi este rusine sa recunosc adevarata mea identitate. Chiar ma mândresc, desi etnia mea nu este bine vazuta în aceasta tara. Acesta este un alt motiv pentru care îi acord României o bila neagra!

As iubi mai mult România daca nu m-as lovi la orice pas de nesimtirea si prostia unora, de comportamentul specific al romanilor. Ma enerveaza coruptia si cum se musamalizeaza totul. Ma irita ca nimic nu merge cum trebuie si aliantele politice de peste noapte din politica. Stânga se ia de mâna cu dreapta si se ard dosare dupa placul inimii. Poate ca nu e asa, dar faptul ca în România se poate orice tinde sa devina un adevar.

Am ajuns sa traim în tara lui Papura-Voda si degeaba exista o mâna de oameni de valoare, care se straduiesc sa schimbe imaginea României, în special peste hotare, unde suntem atât de prost vazuti, când pe de alta parte sunt mult mai multi care au ajuns sa faca de rusine numele de român, în sensul ca atunci când spunem „român” deja îl asociem cu anumite caracteristici ale acestui neam (ca de exemplu smechereala, mica învârteala, mica ciupeala, sau „timpul trece, leafa merge”… parerea gresita ca romanii sunt mult mai destepti comparativ cu cei din alte tari! Exista altii mult mai buni decât noi!

Ce e mai rau e ca aproape în orice problema suntem toti bagati în aceeasi oala, mai ales din punctul de vedere al strainilor. Orice tara are probleme, dar diferenta dintre România si alte tari e ca noi aratam orice prostie si orice e în neregula si… ramânem cu aratatul. Tarile dezvoltate nu arata tot ce se petrece la ei, însa în schimb cauta sa rezolve cât mai repede problemele negative care apar.

 

Am obosit de tara care ma transforma în victima sau complice. În victima, fiindca oricât de multe rele s-ar  întâmpla în tara asta, oricât de multa coruptie ne-ar taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, functionarimea, judecatorii, guvernul, parlamentul par cu toate ca exista într-un univers  diafan, paralel cu al nostru, din care arunca, din când în când, o ocheada catre noi, sa ne supravegheze.

Urasc foarte multe aspecte negative din aceasta tara: saracia, lipsa interesului acordat de stat si guvern oamenilor, circulatia rutiera de cosmar care face extraordinar de multe victime, sistemul sanitar depasit, educatia din scoli si licee… toate acestea plecând de la lipsa alocarii fondurilor acolo unde e nevoie. Se investesc miliarde de euro în campanii electorale pentru a se putea fura înmiit dupa ce se vor fi ales. Pentru asta si pentru multe altele pot spune ca urasc viata din România. Pentru ca ne batem pur si simplu joc de ce avem: poluam marea, distrugem parcurile nationale… Nu numai ca nu valorificam bogatiile cu care am fost înzestrati: ape minerale, namoluri sapropelice, etc. Dar le distrugem constiincios, zi de zi. Pentru ca taiem paduri doar pentru ca e mai usor sa tai lemne decât sa ai rabdare sa astepti sa creasca ce ai plantat. Pentru ca exploatam pâna la ruina orice lucru facut de altii, fie ca e vorba de statiuni, hoteluri, drumuri, etc însa nici nu ne gândim sa le reparam, întretinem, sau doamne fereste sa le modernizam.

Urasc tara asta pentru ca nu mi-a dat niciodata mai nimic. N-am avut niciodata tot ce mi-am dorit, si asta nu pentru ca parintii mei nu erau suficient de muncitori; ci pentru ca meseriile de la buget nu erau prea bine platite.

Urasc România pentru sistemul penibil de învatamânt. Urasc faptul ca elevii nu sunt îndrumati înca de pe bancile scolii în directii potrivite pentru abilitatile fiecaruia. Asa am ajuns ca în ziua de azi oricine sa poata termina o facultate, iar când cei cu adevarat talentati îsi cauta un loc de munca în domeniu, n-au loc de uscaturile care, întâmplator, au si ele o diploma.

România a fost o tara frumoasa si probabil înca mai are potential sa fie o tara frumoasa, dar pe drumul pe care l-a apucat nu prea vad motive pentru care sa zic „iubesc efectiv România, pentru ca e România!”. România are o istorie frumoasa, dar asta apatine trecutului, pacat ca viitorul este sumbru si murdareste si trecutul. M-am nascut aici si probabil îmi va fi greu sa plec.

Cu toate ca relatia mea cu România este una cu suisuri si coborâsuri, simt ca am ceva pastrat în inima mea si pentru aceasta tara. „Traim în România si asta ne ocupa tot timpul!” Iubesc România pentru cultura, pentru unii oameni pe care i-a dat… si pentru oamenii pe care am credinta ca îi va da în continuare. O iubesc pentru Caragiale, Bacovia, Eliade, Creanga, Arghezi…

 

Andreea MAXIM

iunie 2011


ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”

On By nelursIn NewsLeave a comment

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

Manuela BURGHELEA – Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui

(eleva in clasa a XI-a)

 


ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”

 

 

Nu este prima data când ti se pune aceasta întrebare – cum este tara ta? Ai mai citit un Noica, un Cioran, un Draghicescu, ba poate si ceva Ovidiu, te-au câstigat si ti-au format convingeri sau, alteori, ti-au provocat dezaprobari profunde. Dar niciodata nimeni nu te-a întrebat, atât de direct, ce este cu tara ta, si iata ca ramâi geniu pustiu în fata foii goale.

 

Dupa amar de vreme de chibzuinta si lectura, îti vine în minte ca România ta este o cutie neagra. Nu ca asa i-ar fi sufletul, negru si gaunos, si nici c-ar fi ca în povestea aceea a Pandorei, de s-au îngramadit în ea toate pacatele lumii; ar putea fi, mai curând, cutia neagra a unui avion, în care s-ar gasi informatia esentiala ce te-ar ajuta sa întelegi cum de a razbit atâta vreme prin furtuni tara ta. Cert este ca înca nu ai cheia si, poate, nici n-o vei avea vreodata. Poate esti prea tânar, poate nu ti-ai luat ragazul sa o privesti în fata sau poate ca, pâna acum, ai încercat sa crezi ca îti este indiferenta.

Mai mult, sa-ti definesti tara înseamna sa o limitezi, sa o închizi în niste tipare, pe care ea le refuza si peste care sare ca o caprioara, râzând de nesocotinta ta. Nu încerca s-o întelegi; România nu poate fi înteleasa, ea trebuie doar simtita si traita, asa, ca o poezie. Nu este loc sa te complici sa îi cauti o filozofie, cât timp sufletul românesc este atât de simplu si atât de putin predispus la problematizare. Ia totul cu seninatate si vezi în tot ce te înconjoara simple aparitii ale firii; sa faci altfel ar fi curata blasfemie.

Când spui ca îti este imposibil sa îti limitezi tara, te gândesti, cumva, ca România este în tine, oricât de în afara granitelor ei te-ai duce. Te ascunzi tu în vreo gaura de sarpe, îti mai cauti adapost în bârlog, cu ursul, dar sa nu crezi ca sentimentul acela românesc al fiintei nu vadetecum!

Nu stii altii cum sunt – (ba poate ca stii, dar nu despre ei este vorba aici), dar tu chiar te complaci în românire. Tu îti duci zilele aici de când cei doi batrâni buni înca mai umblau prin lume… Ar fi trebuit ca pâna acum sa românesti la fel cu toti ai tai, dar unii sunt mai români decât altii si, acum sincer, n-ai putea spune ca toti românii românesc în acelasi chip. Tu, de exemplu, moldovenesti în tihna, fiindca te-ai nascut pe meleaguri vasluiene. Tu nu accepti sa-ti spuna nimeni ca tinutul acesta al Vasluiului, care nu este nici la munte, nici la ses si care se împartaseste de o neasemuita frumusete, nu este barem un picior de Paris.

Românul este, fara îndoiala, mioritic pâna-n maduva oaselor. Dimensiunea aceasta mioritica este ampla, ea înglobeaza fatalismul existentei, resemnarea, împacarea, fiind sintetizata de expresii precum? „lasa ca merge asa”, „se putea si mai rau”, „înca e bine”, „ce-o fi, o fi”. Românismul este patrimoniul tau stilistic, un ansamblu conturat mai mult din latente decât din realizari. Poporul românesc este ancorat în posibil, în latenta; el nu traieste plenitudinea în istorie, a carei framântare o considera irosire si pierdere oarba de energii. Aceleiasi fibre românesti îi datorezi dragostea de pitoresc, simtul masurii si al întregului, simtul nuantei si al discretiei, cumpaneala gândului si un necesar scepticism. Te afli aici într-un câmp nuantat, aproape inefabil, calator sub zodii dulci-amare, refacând în tine o infinita pendulare între ursita si har divin. Nu te lasi coplesit nici de fatalism iremediabil, dar nici nu te încrezi definitiv sortii, pentru ca stii ca poate sa îti fie si potrivnica.

Situati pe un pamânt de cumpana, românii au stat aninati de munti si au demonstrat o extraordinara forta de rezistenta la mereu „aceste cumplite vremi de amu’ ’’, cum ar fi spus Costin. Geografia a orientat istoria. Consideratia este agravata extrem de Cioran, care afirma ca România este geografie, nu este istorie, ca mai mult a îndurat istoria, decât a facut-o. Totusi, tu nu poti sa te dezici de unele rabufniri ale trecutului si, în apostazia ta, sa te consideri curat ca un ghiocel, pentru ca stii ca, din dulapul tau de acasa, te-ar privi mustrator scheletele stramosilor. Tu porti în tine ecoul faptelor de arme glorioase ale unui Fane Babanu sau ale unui Mihai Viteazul si ale Pestilor Buzati, pe care, pentru posteritate, ar fi bine sa nu le renegi.

Câteodata, constati si tu, cu bucurie, gând la gând cu Noica, faptul ca poporul acesta, care, într-un document din trecut, în „Unio Trium Nationum”, Universitatea ungurilor, sasilor si secuilor din Transilvania, cu câteva sute de ani în urma lor fata de cele câteva milenii de dainuire româneasca, aproape ca nu era mentionat si nu avea niciun drept, el, poporul acesta, anonim în istorie, se va ruga la Judecata de Apoi pentru mântuirea celor trei natiuni care l-au nesocotit – unguri, sasi, secui -, asa cum, la fel de bine, se va ruga pentru mântuirea pâna si a turcilor, care l-au stapânit, jefuit si abatut de la viata în veac, sau cum se va ruga, deopotriva, pentru mântuirea slavilor, care au amenintat sa-l înghita, cu valul lor urias. Poporul român a rabdat toate acestea în istorie, ca o simpla maicuta de mânastire, si a ramas pe aceste plaiuri, ca popor cu obiceiuri slave si cu constiinta de romani.

– Cu bucurie, spuneai, îti gândesti tara.

– Cu bucurie, pentru ca ce alta zabava poate fi mai de folos românului si mai cumplita razbunare decât iertarea dusmanilor?…?!

– Arrêtez-vous, Belle Infidèle, vous faites dire à Noica des choses qu’il n’a jamais dites!!!

Alteori, te uiti la voi, cât sunteti de mici, si simti enorm si vezi monstruos, si mai ca-ti vine sa-l întelegi pe Caragiale, de ce va uraste. Alta data, citesti, ca si Cioran, în formula costiniana „nu este vremea sub om, ci bietul om sub vremi’’ (preferata de Xenopol ca motto la „Istoria Românilor’’), formula fatalismului national si, într-un glas cu cronicarul moldovean, îti deplângi tara-ti înlacrimata si pe bietii locuitori. Îti dai seama ca poporul tau este bun facator de planuri, admirator de straini si suspinator dupa caractere, dispretuitor al urmarilor faptelor sale (ce-o fi o fi!).

În asemenea conditii, ar fi de mirare sa-i ajunga cuiva o viata de om sa înteleaga de ce esti multumit, de ce nu te revolti si de ce nu darâmi România aceasta din temelii, ca pe ruinele ei sa recladesti una nou-nouta. Tu chiar te încapatânezi sa simti pentru aceasta tara si pentru biocenoza ei, dincolo de un interes stiintific bine justificat, tandrete, chiar duiosie, asemenea unui naturalist fascinat de o colonie de bacterii pulsând în ritm si în contraritm pe lama de microscop.

 

Filozofând si poetizând, observi în tara aceasta a ta un „spiritus loci”, un ce indicibil, criteriu intuitiv de recunoastere a spiritului românesc. Matricea pamântului de aici este indefinit ondulata, ti-ar spune Blaga, si ea te determina sa te consumi într-o simpatie masiva fata de alternanta ritmica deal-vale, în solidaritate cu orizontul tau spatial.

România este ombilicul lumii, punctul de sprijin în jurul caruia se învârte universul tau si la care raportezi orice alt spatiu, iar pentru tine oamenii se împart în români si în non-români. Ia, însa, aminte, sa nu-i vorbesti unui non-român despre aceasta, ca nu te-ar întelege, si pastreza-ti convingerea, chiar daca s-ar putea ca desteptii sa încerce sa-ti contracareze acest adevar cu argumente care se topesc la prima raza de luna. Nimeni nu poate spune mai autentic decât tine cât este dulceata si cât este amar în conditia de român.

 

Tu ai constiinta ca memoria colectiva uita ce ai scris, dar retine tâlcul. Înca mai cauti neodihnit cuvântul sa exprime România ta si îl gasesti, dupa o furtuna feroce în creier? oh! oh! oh! si vai! vai! vai! di tara. Si trec anii cu roata si tu vezi, prin spuma marii si prin fum, matca neamului si plaiul verde cel neadormit, si nu mai este dulce afara si nici în bârlog, pentru ca cineva a uitat cutia deschisa si te-a razbit dorul…

 

Manuela BURGHELEA

Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui

30 mai 2011