Colegiul National „Cuza Voda” HUSI – Revista ARMONIA

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

Teodora Cristina CIOBANU: Colegiul National „Cuza Voda” – Husi

Eleva clasa a XI-a

ROMÂNIA MEA: „O TARA MINUNATA!”

România mea este o capodopera naturala: tara frumoasa si binecuvântata de Dumnezeu!

[pullquote]

“Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea, România?” Teodora Ciobanu

[/pullquote]

Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea: România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa astâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…

România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina.

România mea are însa, pe lânga prezentul complicat, un trecut glorios. Prezentul complicat? Pai… Da! Practicile politice si cele economice promovate în România sunt recunoscute peste tot în Occident... ca fiind penale. Sau hilare. Valorile culturale ii sunt recunoscute peste tot în lume (Vezi cazul Costel Busuioc. Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, este vorba de un zidar român care a câstigat un glorios concurs de lalait pentru emigrantii din Spania).

[pullquote]

„Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?” George Sion

[/pullquote]

Natiunea romana este respectata si, în acelasi timp, temuta peste tot în Europa. Mai ales în Italia, unde romanii sunt ocoliti cu respect si teama în toate marile orase. Da, asta este povara pe care orice mândru român trebuie sa o duca din cauza apartenentei sale la Marea si Glorioasa Natiune Româna! Asta este singuratatea celui din frunte, a celui Ales.

Cu toate astea, eu vreau sa iau partea buna a lucrurilor si anume ca Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin ce ni l-a dat Dumnezeu când ne-a daruit un suflet si o credinta si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa…

Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, în lung si în lat, imprimând pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut într-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvântata a lui Dumnezeu… Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!

Limba româna, este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednica de poporul a carui obârsie se adânceste în istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, având la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Românie si de românii aflati în diaspora, inclusiv în America si Canada, limba stramosilor nostri români se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru strucutra ei gramaticala atât de bine închegata si atât de logica în redarea precisa a sensurilor exprimate în îngemanarea sunetelor în cuvinte, a acestora în propozitii si fraze, prin care vorbitorii se înteleg între ei, în vorbire sau în scris.

Frumusetea limbii române, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala i-a facut pe multi oameni de cultura români si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul românilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune… si – de ce nu? – Pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamântului!

În secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba si neamul românesc, intitulata „Limba româneasca”, în care ne contopim în admiratie, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducând sintagme nedorite, din „amalganul” atâtor limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorâte din inima unui român ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorând aceste versuri simple, dar izvorâte din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba româna… „Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”

România mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gândesc si vorbesc româneste. România mea este un tablou unic în lumea de culori a globului nostru pamântesc, care se învârteste majestic de atât amar de vreme…

România visurilor mele, din copilarie si din prezent, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna!

E România mea!

Teodora Cristina CIOBANU

Colegiul National „Cuza Voda” – Husi

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

Andrada Mihaela DOBREA – Colegiul National „Cuza Voda”, Husi

ROMÂNIA MEA: „O TARA ÎN CARE TRAIESC LA MINE ACASA”

Traiesc în România. Este o simpla propozitie care totusi poarta atâtea întelesuri. Traiesc într-o tara din Europa. Traiesc într-o tara a Uniunii Europene. Traiesc într-o tara saraca pentru unii, bogata pentru altii. Traiesc într-un colt de lume. Traiesc într-o tara unica. Traiesc într-o tara care e a mea. Traiesc pe un pamânt al meu mostenit din generatie în generatie. Si, în sfârsit, traiesc la mine acasa.

România nu este un nume cu rezonanta, dar odata ce faci cunostinta cu ea este imposibil sa nu ramâi captivat de unicitatea si farmecul ei. Cu toate ca nu este perfecta – sunt multe lucruri care ar trebui schimbate sau cel putin imbunatatite – are acel ceva, cum ne-am obisnuit sa spunem, care te atrage ca un magnet. Am ajuns sa vorbesc despre România ca despre o persoana si parca, totusi, nu gresesc.

Faci cunostinta cu EA, îti faci o prima impresie, te gândesti ca ar fi bine sa fructifici relatia pe care o ai cu EA, îi explorezi limitele, îi cunosti partea buna, calitatile, talentele ascunse. Pe masura ce relatia avanseaza observi si micile sau marile imperfectiuni, îi vezi defectele, esti deziluzionat de EA. Te-a amagit, te certi cu EA. Pleci. Cunosti alte persoane, dar lipseste ceva si, deodata, îti dai seama: e EA, România. Cum de nu ai realizat pâna acum ca în ciuda tuturor defectelor EA e persoana în care ai cea mai mare încredere? Si te întorci la EA cu capul plecat, stânjenit si plin de remuscari.

În România am trait, am cunoscut-o cu toate partile bune sau mai putin bune si am realizat ceva: chiar este o tara care îti ia rasuflarea. Pornind de la peisajele naturale minunate, de la istoria prezenta prin monumentele sale si pâna la oamenii care o locuiesc, totul se îmbina într-un vârtej de culori, obiceiuri, locuri si oameni care te fascineaza. România este o tara a celor care vor sa exploreze, care vor sa patrunda în misterul care leaga taranul român de natura, care vor sa cunoasca forta ce o sustine. Mergând usor pe un drum prafuit de tara, te cuprinde setea. Vezi o fântâna si alergi fericit spre ea. Bei cu lacomie apa rece si învioratoare si începi sa întelegi puterea binecuvântata a acesteia. Îti dai seama de ce taranul român pretuieste atât de mult darurile oferite de natura. În calatoria ta întâlnesti oameni simpli ce te înveselesc si te captiveaza cu istorioare din timpuri vechi si cu legende ce învaluie un loc sau un eveniment.

Cât de frumoasa e România! Si tocmai când te gândesti la asta, o haita de câini alearga dupa tine si tu cu toate puterile fugi spre salvare. Vezi o portita deschisa, intri repede si o închizi cu putere. Ai scapat… Nu prea. O babuta cu un baston în mâna începe sa te certe ca îi invadezi curtea si ca va chema politia, iar tu pleci repede sa nu te mai vada nimeni. Ei, acum vezi si cealalta parte a României. Asta este viata de la tara, cea care te atrage prin faptul ca nu poate fi înteleasa decât de cei care se nasc, traiesc si îsi sfâsesc viata acolo. Dar tu mai ai atâtea de vazut, de simtit, de explorat.

Românii sunt oameni calzi, ospitalieri, sociabili, dar el mai important aspect: mâncarea lor este delicioasa. Te asezi la o masa, intri în discutie cu oamenii, vorbesti, râzi, cunosti povesti, servesti mâncarea. Nu, nu, nu. Nu o servesti pur si simplu, o savurezi. Îi simti gustul, aromele, efortul din spatele preparatului dumnezeiesc din fata ta si pasiunea depusa. Iar compania în care te afli face totul cu atât mai intens. În discutiile purtatate afli despre frumusetile pe care natura i le-a oferit acestui unic colt de lume, despre istoria zbuciumata, despre frumusetile create de mâna omului.

În calatoria ta vezi culmile muntilor urcând într-un ritm ametitor pe cer, atingând parca bolta cereasca cu vârfurile lor înzapezite. Aerul rece, tare, proaspat te readuce la viata din letargia care te-a cuprins. Printre copacii verzi misuna animalele padurii, iar jos, la poalele muntilor printre defileuri ametitoare, curg ape repezi al caror vuiet inunda padurea. Minunile naturii sunt multe si variate, iar farmcul lor nu înceteaza niciodata sa te uimeasca. Printre munti si dealuri se ridica crestele semete, monumente ale istoriei, marcaje ale bataliilor, o întreaga epopee scrisa în cladiri. Frumoasa tara, frumosi locuitori… Si totusi în periplul tau pe acest nou tarâm gasesti si lucruri nu la fel de minunate. Cam greu sa ajungi pâna în sânul naturii, nu? Când te îmbolnavesti simti ca nu trebuie sa te vindeci numai tu ci un întreg spital, nu-i asa? Trecând pe strada vezi atâtia oameni care au nevoie de ajutor, atâtia nefericiti loviti de destin. Sunt unii copii care au devenit adulti prematur, iar alti adulti se sacrifica pentru proprii lor copii.

Natura însasi sufera si se stinge încetul cu încetul… Si totusi, si totusi mai exista speranta, mai exista fericire, mai exista viata. Zilele vin si trec lumea e schimba, obstacolele si pericolele apar pretutindeni, tara se dezvolta, creste, oamenii se schimba si ei, dar un singur lucru ramâne neschimbat: acest spatiu stapânit de realitate si istorie este al nostru, al românilor. Calatoria ta se apropie de final. Si totusi nu ai descoperit înca totul…

Aceasta este România, iar tu esti pierdut pentru totdeauna în farmecul EI. Aceasta este România, înca o tara de pe întinsul glob pamântesc. Un singur lucru o diferentiaza de celelalte: este a mea.

Andrada-Mihaela DOBREA