Calea spre Intelepciune si Discernamânt

Uita-te la Peste!

MOTTO  Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! (Proverbe, 1:8)

 Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. (Proverbe, 23:26)

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei, 23:26)

Poti alege pe ce cale sa mergi, dar nu poti alege consecintele.” (Patrick Morley)

Sa privim la textul din Proverbe 25, 1-10

  1 Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda. – 2 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. – 3 Înălţimea cerurilor, adâncimea pământului şi inima împăraţilor sunt nepătrunse. – 4 Scoate zgura din argint, şi argintarul va face din el un vas ales. 5 Scoate şi pe cel rău dinaintea împăratului, şi scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. – 6 Nu te făli înaintea împăratului şi nu lua locul celor mari; 7 căci este mai bine să ţi se zică: „Suie-te mai sus!” decât să fii coborât înaintea voievodului pe care ţi-l văd ochii. – 8 Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. – 9 Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia, 10 ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă. (Proverbe, 25.1-10)

Cartea Proverbele ne indruma indeosebi pe calea intelepciunii.  Inca de la inceputul cartii Proverbe aflam  care sunt motivele principale ale scrierii sale:

pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii; pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă –; să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă –; pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tâlc. Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura. ” (Proverbe, 1:3-7)

Louis Agassiz (1807, Elvetia- 1873, SUA), dupa o pregatire temeinica la Laussane, Zurich, Heidelberg si Munich, accepta postul de profesor naturalist la Universitatea Harvard.
Scudder, devenit nu doar discipol, ci si un mare profesor, ca fost student al lui Louis Agassiz, povesteste cum, atunci când l-a intâlnit pe marele profesor in Laborator, a fost intrebat când era dispus studentul sa inceapa. „Acum”, a venit raspunsul. „Prea bine!” a spus Agassiz si s-a intins de a luat un borcan urias din care a scos un specimen plutind in alcool galben.

Ia pestele acesta – a zis el – si uita-te la el. Mai târziu am sa te intreb ce ai vazut.Continue reading “Calea spre Intelepciune si Discernamânt”

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011

Va  avea  loc la  LAS  VEGAS  in  luna  Mai  2011

Gala internationala a celebritatilor româno-americane 2011“, sub  generosul generic

Campania Suflet pentru România


COMUNICAT DE PRESA

CONSULATUL GENERAL ONORIFIC AL ROMÂNIEI LA LAS VEGAS, PROFFESIONAL CELEBRITY, TVR international, ASOCIATIA DOINA – AMERICA, vor organiza prima editie a GALEI CELEBRITATILOR în America la Las Vegas, in luna mai 2011, proiectul având ca scop promovarea României peste hotare!

GALA CELEBRITATILOR LA NIVEL INTERNATIONAL, va aduce în atentia publicului personalitati marcante, care au impresionat publicul din punct de vedere profesional, celebritati inzestrate cu talent, ambitie, vointa si perseverenta, care au lasat în urma momente unice pentru public.

Celebritatea este o definitie a efortului profesional si intelectual depus, ea venind totodata si în urma talentului înnascut sau a abilitatii capatate prin munca asidua, este o formula a reusitei în viata si va fi promovata pentru a aduce în atentia publicului modele de viata pentru tineri, astfel putând fi premiate adevaratele valori.

Asadar, prin recunoasterea marilor valori nationale, campania aduce în atentia întregii lumi, cât mai multe personalitati românesti care traiesc in America, celebritati care reprezinta imaginea tarii noastre, dar si oameni de succes americani care au sprijinit relatia România-America.

Categoriile care cuprind premiile, includ diverse domenii de activitate: televiziune, actorie, regie, sanatate, diplomatie, politica, învatamânt, administratie, jurnalism, sport, cultura, cercetare, muzica..

Presedinte de juriu va fi doamna Lia Roberts, Consul General Onorific al României la Las Vegas. Venind, in sprijinul acestui proiect, singura femeie romanca din politica americana, Lia Roberts, a declarat :

„Sunt alaturi de tara mea, ROMANIA si am acceptat sa fiu Presedinte de juriu pentru GALA CELEBRITATILOR aici in America, deoarece acest format de televiziune al galei, mi-a placut foarte mult! Sunt convinsa ca numele Romaniei, va fi pe cele mai inalte culmi, prin realizarea galei la LAS VEGAS la The Stirling Club,un loc exclusivist al celebritatilor americane !”

Programul va fi realizat si prezentat de prof. Mihaela Serban si Cristian Topescu si difuzat de TVR International.

Vicepresedinte de juriu este cunoscuta femeie de afaceri Georgeta Bostean.

Printre personalitatile preferate pentru premiere ar putea fi: Guvernatorul Statului Nevada – Kenny Guinn, Excelenta sa Ambasadorul României în America – Adrian Cosmin Vierita, celebrul actor Nicolas Cage, Excelenta sa Simona Miculescu – Ambasador al Românei la ONU, cântaretii: Gheorghe Turda, Maria Ciobanu, Angela Gheorghiu, Lia Lungu, Felicia Filip, primul cuplu de pop-opera din Romania: Romeo si Julia SALENO, Monica Bârladeanu, Sorin Olariu, actorul Marcel Iures, Aurelia Cercel – designer rochii de seara pentru celebritatile americane, Alexandra Nechita – pictor, Nadia Comaneci, Andre Agassi – celebrul tenisman, Radu Teodorescu –cel mai mare antrenor de fitness al celebritatilor americane, Nina Smart – creatoare vestimantatie papusi Barbie, Prof. univ. Dr. Antropologie Robert Garfias, Prof. Univ. Dr. Muzica, dirijor – Emilian Badea, Dr. Victoria Petri –Prif. Univ. Dr Cercetator Stiintific-Genetica Moleculara, la Medical College, scriitoarea Rodica Elena Lupu ale carei poezii s-au calificat la festivalul international de poezie de la Los Angeles.

Gala va avea un scop caritabil pentru copiii din România.

Elena Rodica LUPU
Las Vegas, mai 2011

Sugestii pentru schimbarea Constitutiei

Dupa 1990, emanatii loviturii de stat, comandata, sustinuta si finatata de serviciile secrete straine, s-au preocupat constant pentru a îndrepta tara exclusiv în directia dorita de diverse cancelarii straine. Pentru a salva aparentele si a preveni eventuale reactii negative din partea poporului român, cei în cauza, sfatuiti de noii lor stapâni, au declarat ca, în realitate, ei ar actiona exclusiv în interesul poporului, orientând tara spre valorile democratiei si civilizatiei. În realitate, scopul lor a fost unul singur: spolierea avutiei nationale, distrugerea economiei, agriculturii, sanatatii, învatamântului, cercetarii stiintifice, a artei si culturii românesti, astfel încât, noii lor stapâni sa-si poata implementa obiectivele de transformare a României dintr-o tara suverana, independenta si unitara, într-o colonie jalnica, dependenta de împrumuturi externe pentru a avea cu ce hrani un popor saracit, umilit, disperat etc.

Noile forte antiromânesti, beneficiind de largul concurs al asa zisei clase politice post decembriste (în realitate o gasca de indivizi fara scrupule, pusi pe capatuiala si înavutire, pe seama disperarii unui întreg popor), urmareau consecvent si pragramatic, perpetuarea starii de blocaj intern, concomitent cu distrugerea oricarei unitati economice profitabile, prin vânzarea, pe nimic, a zeci de mii de fabrici, doar spre a fi închise si a elimina orice concurenta interna. În felul acesta ne putem explica de ce, în prezent, în România s-au pierdut milioane de locuri de munca – românii, în general bine pregatiti profesional, fiind nevoiti sa emigreze spre a nu muri de foame, îngrosând rândurile, cot la cot cu alte milioane de cetateni de prin fostele colonii engleze sau franceze, fugiti din tarile lor de teama represaliilor noilor regimuri, dar si alungati de foamete si de lipsa unui loc de munca.

La mai putin de doua decenii de la aminta lovitura de stat, produsele românesti au fost practic scoase de pe vechile piete de desfacere din întreaga lume, iar unitatile care le produceau au disparut definitiv de pe harta tarii, lasând în urma lor mii si mii de someri, dar si saracie si lipsa oricarei sperante.
Dar avem mândria ca, desi lihniti de foame si vânati sistematic, mai rau ca niste ciumati prin tarile Europei civilizate, românii au „bucuria” de a fi devenit „cetateni europeni”. De mâna a VII-a, dar cetateni europeni. Cel putin cu numele. Caci de curând, speriati de nesfâsitul exod al flamânzilor, occidentalii ne-au trântit, pur si simplu, usa în nas, neadmitându-le, nici macar ca sclavi moderni, în spatiul elitisto-exclusivist Schegen.

Responsabilii politici, ascunzând adevaratul motiv al acestei atitudini (respectiv faptul ca se „privatizase”, a se citi „furase” tot ce era important din România, vest euopenii si-au cam dat arama pe fata si vor sa scape de rudele lor sarace din Est) încearca acum sa ne convinga ca, de fapt, noi, românii, suntem singurii vinovati pentru decizia neprimirii tari noastre în spatiul Schengen. Si, culmea, au dreptate! Caci, daca în aceasta perioada, tara ar fi fost condusa cu competenta si responsabilitate, luându-se, prompt si imediat, atitudine ferma si masuri de protejare a patrimoniului national, cei care au cumparat pe nimic mari unitati economice, doar spre a le închide si a ne obliga sa cumparam produse de calitate inferioara, în general rebuturi, dar la preturi mult mai mari decât în tarile lor de origine, astazi alta ar fi atitudinea Occidentului fata de România si fata de români. Dar nu a fost sa fie asa. Caci, în astfel de conditii, grupurile de interese mafiote din tara, sustinute nemijlocit de asa zisele partide politice, indiferent de nume sau coloratura, au putut jefui tara, protejate de Justitie si Politie, sporind zestrea de … miliardari de carton.

Pe acest fond s-au încurajat, prin acel nefast „restitutio in integrum”, pe de o parte recuperarea de minoritari rapace, fara scrupule, inclusiv a unor propretati pentru care, în baza celebrei „Legi a optantilor”, Statul român acordase despagubiri proprietarilor, de origine maghiara care, dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au decis sa plece în Ungaria. Cu concursul unor oameni politici care tin cu disperare de Putere, dar si a unei Justitii incompetente si corupte, s-au anulat, în fapt, efectele unor tratate si acorduri internationale, iar tara a fost nevoita sa plateasca din nou un tribut urias, inclusiv unor falsi proprietari sau unor organizatii sau persoane cu trecut horthyst si extremist.

De aceea, gratie unei astfel de politici tradatoare, o mare parte a avutiei Transilvaniei a încaput pe mâna unor grofi sau organizatii religioase si horthyste, care actioneaza fatis, sistematic si agresiv înpotriva statului ntional unitar si a intereselor lui.
În plus, printr-o atfel de politica s-a urmarit, mai ales de care UDMR, la comanda stapânilor lor de la Budapesta, pentru blocarea dezvoltarii economico-sociale a României si, implicit, pentru înrautatirea nivelului de trai al populatiei. Inclusiv prin lipsirea statului de resursele necesare sustinerii sanatatii, învatamântului, cercetari stiintifice si a culturii. Se urmareste, îndeosebi prin intermediul ministrior si demnitarilor UDMR, compromiterea oricarui program de dezvoltare economico-sociala, astfel încât România sa devina o tara saraca, care sa descurajeze, prin corupie si instabilitatea sociala, orice investitie straina de proportii.

Pe acest fundal, au aparut si devin pe zi ce trece tot mai obrznice si violente, manifestarile unor grupari maghiare extremiste, revizioniste si sovine, care organizeaza, nederanjate de autoritatile române, manifestari sfidatoare si jignitoare, de promovare a unor simboluri, principii si valori extremiste si horthyste, de sfidare a istoriei nationale române. Cel mai recent si nerusinat exemplu, în acest sens, este manifestarea anti româneasca de la Cluj-Napoca [1], cu concursul ministrului UDMR-ist al culturii, Kelemen Hunor [2], la care au defilat, cu specifica obraznicie, organizatii fanatice de tip si inspiratie fasciste. Din pacate, neîntelegându-si aributiile si competetele, conducerea Politiei[3] a neglijat grav îndeplinirea obligatiilor ce îi revin, tolerând proferarea, cu salbaticie, a unei obraznicii fara seaman si amenintari directe împotriva României si a poporului român.
Tolerarea la nesfârsit a unor astfel de manifestari va încuraja si mai mult extremismul unguresc sa provoace atacuri împotriva României, care ar putea duce inclusiv la acte sângeroase, importante pierderi materiale si de vieti omenesti.
Si pentru ca tot se doreste modificarea Constitutiei, cred ca se impune includerea în documentul suprem al tarii câteva prevederi menite a readuce siguranta si linistea si a descuraja astfel de situatii extrem de periculoase nu doar în ce priveste integritatea statului national român unitar, ci si nivelul de trai si linistea populatiei.
Pentru a fi pe placul stapânilor lor occidentali, politicienii români au eliminat pedeapsa cu moartea. Neexistând acest risc major, au sporit, în ultimul timp, actele de fraudare a economiei si de tradare a tarii. Recentele dezvaluiri gen Wikileaks sunt o dovada clara în acest sens. Nu suntem favorabili reintroducerii acestei pedepse, dar trebuie sa o înlocuim cu altele, la fel de grave, dar mai putin sângeroase. Poporul român trebuie sa aiba câteva pârghii menite a-i proteja interesele. De aceea, sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunu[4]. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala.

Orice decizii în acest sens ramân valabile doar daca sunt luate de reprezentantii Justitiei, pe baza probelor administrate. Sunt interzise orice fel de presiuni sau ingerinte din partea factorilor politici sau administrativi.
Durata exilului si surghiunului vor putea fi stabilite în raport cu gravitatea faptelor savârsite. Pentru subminarea si defaimarea statului si a economiei nationale e de dorit a se aplica pedepse maxime, cu interzicerea revenirii vreodata în tara, pierderea cetateniei române si confiscarea averii. Pentru delicte mai putin grave vor putea fi aplicate condamnari pe termene variind între 5 si 25 de ani, precum si pierderea unor drepturi.
În cazul implementarii unei astfel de masuri, am certitudinea ca, în termen foarte scurt, se va reduce substantial coruptia în Romania, se vor rari cazurile de jefuire a economiei sau cele de tradare a intereselor natiunii române. De asemenea, aplicarea unei astfel de prevederi va face imposibile manifestari[5], atitudini sau actiuni de tipul celor petrecute la Cluj-Napoca sau cele ce apartin acestui mare dusman al României – Lászlo Tökes. De asemenea, multi politicieni români vor fi descurajati în viitor sa colaboreze cu forte straine – din Est sau din Vest -, pentru a-si trada tara[6] si a-si pomova interesele lor personale[7] sau ale grupului politic din care fac parte.

O asemenea masura nu intra în contradictie nici cu legislatia europeana, nici cu cea a altor state democratice si civilizate. Ea ar reprezenta o masura sanatoasa de aparare a tarii, pe plan intern, împotriva detractorilor si dusmanilor ei. Un alt beneficiu enorm îl constituie faptul ca ar duce la reducerea – obiectiv urmarit frecvent si de partenerii nostri din U.E., dar si de alte cancelarii occidentale – coruptiei si aplicarea si respectarea legii de catre toti cetatenii acestei tari.
Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain[8]. Iar cei surprinsi la astfel de actiuni dusmanoase si sfidatoare sa fie, în regim de maxima urgenta, retinuti si alungati peste granita, indiferent de demnitatile ce l-ar detine, interzicându-li-se revenirea, vreodata, în România. Doar în felul acesta se va da un semnal clar si ferm ca România este un stat suveran si independent si nu o colonie a vreunui stat strain, iar ca teritoriul nostru national trebuie respectat.
Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara.

NOTE.
(1) Prilejuita de asa zisa inaugurare a statuii lui Matei Corvin de pe al carei soclu, la presiunea UDMR, administratia locala a acceptat (tolerat) sa fie eliminata placuta cu citatul marelui istoric Nicolae Iorga. Si în felul acesta, avem dovada indeniabila ca actuala putere este complet straina de interesul national, închizând ochii la nerusinatele manifestari antinationale inspirate sau comandate de partenerul ei de guvernare!

(2) Din câte se vehiculeaza prin târg, acesta ar fi nepotul unei extremiste de la Budapesta, fosta ministra a Justitiei din Ungaria, care actineaza violent si neobosit împotriva României. Simpla sa prezenta si totala lipsa de reactie critica fata de demersurile si actele gruparilor revizioniste prezente la Cluj-Napoca sunt dovada certa ca UDMR si Kelemen Hunor încurajeaza pe fata politica revizionista si revansarda a Budapestei.

(3) Din acest motiv, pentru vadita neglijenta în serviciu, tolerarea unor maifestari de sorginte fascista, dar si pentru încurajarea infractorilor, s-ar cuveni ca întreaga conducere a Politiei, municipale, judetene si de la nivel national, sa-si prezinte demisia si sa fie deferita Justitiei. La rândul sau, Parchetul ar trebui sa se autosesizeze si sa demareze urgent urmarirea penala atât împotriva grupurilor revizionist-fasciste participante, cât si împotriva liderilor UDMR prezenti la acest moment de rusine nationala. Aceleasi demersuri se impun si împotriva reprezentantilor autoritatilor române care au fost prezenti la aceasta rusinoasa manifestare în care s-a adus o grava atingere demnitatii noastre nationale, trecutului poporului român. În plus, conform legislatiei în vigoare, Politia Justitia si administrati publica sunt obligate sa actioneze prompt împotriva oricaror act si manifestari promovate de grupari fasciste, extremiste si sovine.
(4) Sugeram ca, de regula surghiunul sa fie pe o insula pustie, la mii de kilometri distanta, în Oceanul Pacific sau Atlantic. Pentru cei exilati si surghiuniti se va proceda, de asemenea, la confiscarea integrala a averii, iar la revenirea din surghiun, la decaderea din drepturi pentru totdeauna. Cei ajunsi în astfel de situatii, vor trebui tratati ca niste paria ai societatii. Doar în felul acesta societatea va descuraja acte si fapte de coruptie, jaf sau tradare nationala. În cazul în care cei exilati sau surghiuniti nu vor respecta locul în care au fost condamnati sa-si ispaseasca pedeapsa se poate proceda inclusiv la retragerea definitiva a cetateniei române si interzicerea, pentru totdeauna, pentru ei si urmasii lor, a accesului în România. Încalcarea acestei prevederi va fi sanctionata cu detentia pe viata.

(5) O atitudine similara, imediata, ferma si hotarâta se impune si împotriva ipochimenului ungur ce si-a permis sa spânzure papusa ce-l simboliza pe Avram Iancu. Acest individ trebuie surghiunit nu la Câmpeni, ci în Pacific, interzicându-i-se lui si tuturor apartinatorilor lui sa mai calce vreodata pe pamântul românesc.

(6) A se vedea, în acest sens, si recentele dezvaluiri cu privire a intentiile grupului Iliescu de a chema fortele armate sovietice pentru a asigura succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Oricând, dupa acest nefast model, lucrurile se pot repeta, punând în grav pericol tara si interesele poporului român.
(7) Mihai de Hohenzollern, fostul stipendiat, cu mii de dolari pe luna, al regimului comunist pe toata perioada exilului sau, pentru a nu sprijini grupurile ostile comunismului constituite în rândurile emigratiei românesti, a revenit în tara, dupa caderea comunismului. Dar revenirea sa în tara a urmarit nu sprijinirea României într-un moment grav al existentei sale, asa cum, mincinos, au sustinutel si partizanii lui, ci recuperarea unei averi uriase si obtinerea altor avantaje nemeritate pentru el si familia sa!
(8) Sa nu se uite niciodata ca atoritatile de stat unguresti s-au opus pâna si închirierii unor spatii închise unde ar fi urmat sa aiba loc manifestari dedicate sarbatoririi Zilei Nationale a României! Asta în vreme ce diversi trepadusi politici unguri ne otravesc, an de an, sufletul pentru a omagia diversi odiosi criminali unguri are au îndoliat, prin crimele lor, poporul român de-a lungul veacurilor.
(Dr. Dan BRUDASCU)

VIATA COTIDIANA SI PUTEREA IN COMUNISM

Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogacean
Vie quotidienne et pouvoir sous le communisme. Consommer à l’Est
Editura Karhala
Paris, 2010, 464 p.

A aparut la Editura Karthala din Paris o carte de mare interes pentru intelectualii din Est, fie ei cercetatori, oameni din mediile culturale sau simpli cititori, autoarele tratand cu maxim interes si cu remarcabila inteligenta, la care as adauga si tactul necesar, citeva, nu putine, chestiuni de mare importanta pentru  o mai buna cunoastere a vietii de zi cu zi si a posibilitatilor de a se cultiva a locuitorilor de diverse nationalitati din Est in regimul comunist.

Doua mentiuni se impun si anume: cele doua autoare sunt tinere cercetatoare  la un  Centru de Studii  si Cercetari Internationale (CERI) pe langa Institutul de stiinte politice (Sciences Po) din Paris si provin din Franta si  respectiv din Romania. In plus, Antonela Pogacean – intr-un amplu interviu din 2009 aparut in revista Teatrul Azi,  explica  mai detaliat cu ce se ocupa la Paris –  s-a nascut la Oradea, aici a urmat liceul, la Cluj o facultate, asa incat exemplificarile si observatiile  ei legate de Teatrul oradean ne-au interesat in mod expres.

Sustinatori convinsi ai Proiectelor legate de studierea mutatiilor produse in viata locuitorilor din tarile din Estul Europei sub comunism, au sprijinit si incurajat aparitia acestui volum, domnii Christian Lequesne, director CERI, precum si predecesorul sau, Christophe Jaffrelot, dar si responsabilul Colectiei „Cercetari internationale”, Jean-Francois Bayart. Respectiva colectie publica studii si eseuri ce trateaza „mutatiile produse in sistemele internationale si in societatile politice, la ora globalizarii, cu accent pe datele fundamentale ale acestui timp: interfata intre relatiile internationale sau transnationale si procesele interne ce au loc in aceste societati care pot simboliza cumva faimoasa curba a lui Mobius”. De asemenea, Colectia propune analize originale si riguroase, exigente din punct de vedere intelectual, scrise  intr-o limba clara, nedepinzand de mode si puteri, indiferent care ar fi ele.

Volumul – peste 450 de pagini structurate in trei parti – reuneste contributii semnate de cercetatori provenind atat din tarile estice (Bulgaria, Polonia, Romania, Rusia, Ungaria), cat si din Vest (Franta, Elvetia) si SUA. Partea intai este o ampla prezentare a societatilor de tip socialist si comunist care chestioneaza existenta unei culturi socialiste de consum; studiile  poarta titluri incitante ca: „Stiintele sociale socialiste si problema consumului” (Liliana Deyanova), „Fiecaruia dupa munca depusa sau despre consumul imposibil in RDG” (Sandrine Kott), „«Reclama» sau «propaganda»? Vicisitudinile sistemului publicitar socialist in Cehoslovacia comunista” (Bradley Abrams), „A inversa alchimia. Rolul banilor in RDG-ul lui Eric Honecker” (Jonathan R. Zatlin), „Expertii in «societatile statului la coada». Sansele consumismului in Polonia comunista din anii 1980” (Malgorzata Mazurek).

Partea a doua cuprinde alte cateva studii de mare interes, cum ar fi: „Interzicerea ofertei ilicite de bunuri de consum in URSS” (Gilles Favarel-Garrigues), „In cautarea locuintei socialiste ideale in Ungaria post-stalinista: blocuri prefabricate sau casa familiala construita cu propriile maini?” (Virág Molnár). „Ecranele socialismului: micro-puteri si cotidian  in cinematografia bulgara” (Nadege Ragaru).

Romanii isi amintesc ca dupa celebrele Teze din iulie, in Romania cenzura, urmata mai apoi de infinit mai parsiva autocenzura, cand la noi Programul televiziunii s-a redus la doua ore si acelea dedicate Ceausestilor, urmaream cu mic cu mare posturile tv bulgare. La ei se mai putea vedea un film, un spectacol de teatru.

Partea a treia consacrata „vietii sociale a bunurilor si istoriei sociale a consumatorilor” dezvolta subiecte legate de tema propusa: „Teatrul si publicurile sale sau societatea socialista oglindita in reprezentatii la Oradea” (Antonela Pogacean), „Pe drumul abundentei materiale in URSS-ul lui Hrusciov. Consum rationalizat sau urmarirea unei mode?” (Larissa  Zakharova), „Vilele de vacanta din Bielorusia si din Rusia in anii 1970-80: acces, forme, folosire diferentiata”(Ronan Hervouet).

Autorii, toti, fara exceptie, produc analize pertinente, cu bogate trimiteri bibliografice, asupra mecanismelor societatii socialiste-comuniste prin observarea fina a vietii cotidiene, a experientelor omenesti de tot felul, dar si a mecanismelor de dominatie la diferitele nivele ale societatilor. Demersul incearca sa integreze abordari disciplinare diferite, facand sa converseze istoria materiala, culturala, sociala si politica. Tematica consumatiei si a consumului apare in aceasta perspectiva pretioasa, caci invita la traversarea frontierelor disciplinare, pentru a integra politicul, economicul, dar si istoria si sociologia  in teritoriul sensibil al sociologiei culturii. Una dintre concluzii ar fi ca regimurile comuniste au numeroase puncte comune, toate avand punctul de pornire in fosta Uniune Sovietica. Ele prezinta in acelasi timp si diferente, alimentate de experiente istorice de durata medie si lunga, diferite. Aceste regimuri pareau in vremea lor eterne, nimeni neindraznind sa viseze la o schimbare de anvergura celei care s-a produs. In acelasi timp cartea pune in lumina existenta, in acea perioada, a unor circulatii de idei, imagini, oameni si bunuri intre Est si Vest care invita la o revizie a imaginarului maniheist al razboiului rece,  structurat pe opozitia blocurilor.

Viata cotidiana  de oriunde si oricand inseamna  putere de cumparare, viata de zi cu zi, scoala, munca, posibilitati de instruire, de culturalizare, de distractie (lecturi, filme, spectacole, concerte, expozitii, etc. Putem vorbi, in cazul nostru si de formarea unor noi elite, unele reprezentand o patura de activisti privilegiati ai regimului si de decalajul enorm creat intre „masele populare” si acesti indivizi deveniti peste noapte „intelectuali de tip nou”. Vestul a fost si din nefericire (sau din fericire?) ramane un model perpetuu si o alternativa imbietoare, atractiva: abundenta produselor de tot felul, vitrinele elegante, un anume lux si o eleganta  a comportamentului venita din acumulari culturale si de civilizatie de veche traditie, toate acestea insemnand cu adevarat un nivel de viata ravnit. La care se adaugau, fireste, libera circulatie si libertatea gandirii. Nu intra aici, privirea din afara fiind sumara, superficiala, nici volumul imens de munca, nici calificare, nici valoarea reala, nici spiritul competitiv, nici multe altele aflate in spatele aparentei abundente, „amanunte” de care se vor lovi esticii abia dupa caderea comunismului.

Cartea revine asupra ipotezei (sau certitudinii, pentru unii) ca consumismul (sau, mai degraba absenta tot mai acuta –  nu in toate tarile estice la fel – a produselor de larg consum), a constituit principala cauza a epuizarii regimurilor comuniste si a detestarii conducatorilor lor. Ipoteza e nuantata, fiind considerata in parte reductionista:  cetatenii est-europeni puteau avea si alte motive de a sustine sau detesta regimurile in care traiau. In plus, dincolo de asemanarea experientelor de viata ale societatilor estice (dovada importarii lor din U.R.S.S), traiectoriile diferitelor state comuniste in anii 1970 si 1980 prezinta contraste (de pilda, in Ungaria se putea calatori mai usor in  Vest, iar penuria era mult mai putin prezenta in Cehoslovacia, Bulgaria, RDG, Ungaria anilor 1980 decat in Romania sau Polonia).

O observatie critica importanta: cu cat discordanta intre discursul oficial al Puterii legat de capacitatea de consum a populatiei crestea, realitatea de pe teren spunand altceva,  cu atat scadea si mai  vizibil  increderea maselor in legitimitatea sistemului socialist demagogic. In acelasi timp insa, paradoxal, au existat destule forme de adeziune (unele false, altele parand pornite din convingeri sau din interese abil mascate) la programele autoritatilor locale; paralel cu acestea intalnim nu putine incercari de respingere, interpretate de cei vizati ca forme de abatere de la disciplina de partid sau ca manifestari ale unor indivizi cu grave probleme psihice. Internarile fortate in ospicii stau marturie.

Interesanta perspectiva din care sociologul rus stabilit in Statele Unite Alexei Yurchak, de pilda, a nuantat dihotomia intre „cultura oficiala” si cea asa-zisa neoficiala, intelegand sa includa unele forme de cultura – cum ar fi de pilda, rock-and rollul, atat de iubit de tineret – nu numai in categoria actelor de rezistenta, ci si ca un stil de viata care nu avea in mod constient o dimensiune politica. La fel de interesanta mi s-a parut si studierea rolului relatiilor de favoare care operau in diverse forme, cu beneficii certe pentru cei care aveau puterea interventiei. In Romania exista chiar formularea glumeata: acronimul PCR devenea Pile, Cunostinte, Relatii.

In legatura cu omul, pe seama caruia se perora enorm si fara nicio acoperire in planul realitatii, lucrurile stateau cam asa: un regim socialist sau comunist nu ingaduia decat OMUL asa-zis armonios, emancipat, educat in spiritul propagandei comuniste, adica indoctrinat, fidel pana la moarte sau sacrificiu suprem regimului respectiv. E limpede ca disfunctionalitatile interveneau si din modul cum era organizata „economia  planificata”, obiectivele celor putini care incercau sa „modernizeze” cat de cat ce se mai putea,  parand de-a dreptul utopice in cadrul respectiv.

Din studiile prezente razbate demagogicul slogan al „rolului culturii si artei” in „formarea omului nou”, de fapt fiind limpede pentru toata lumea ca e vorba despre rolul propagandistic al artelor; cenzura si amestecul fortelor oculte ale temutei Securitati – daca vorbim de Romania – in toate formele culturii si artei: tiparituri, spectacole, lucrari muzicale si de arta plastica; nimic nu scapa ochiului vigilent al cenzurii. Toate, dar absolut toate trebuiau sa vorbeasca despre „realizarili” de exceptie ale regimului comunist. Fie si in treacat, se aminteste „contributia” nefericita a unor creatori la propaganda mincinoasa, de pe urma careia unii s-au imbogatit, au dobandit functii inalte sau pur si simplu au dorit sa bareze, din invidie, drumul unor colegi talentati si valorosi.

Desigur mie una mi-a trezit un mai mare interes capitolul  destinat stilului de viata individual si colectiv din Ardeal; nu atat modului cum se facea teatru in regimul socialisto-comunist (pe care, traindu-l pe piele proprie, il stiam foarte bine), ci, mai ales modului cum „vede” lucrurile un om tanar, mai mult, o oradeanca ce iubea enorm teatrul, nelipsind de la nicio premiera, ba chiar „ucenicind” prin arhivele teatrului si prin  secretariatul literar. In plus, fiind bilingva (tatal roman, mama maghiara) ea a urmarit permanent si spectacolele sectiei maghiare.

Prin urmare am parcurs cu real interes observatiile si parerile Antonelei Pogacean,  legaturile adesea greu de urmarit dintre maruntele intamplari ale obisnuitei vieti cotidiene si Teatrul ca institutie de prima importanta intr-un oras de provincie ca Oradea. E vorba aici de teatru ca institutie sociala, traversata de relatii asimetrice de putere, institutie care nu poate fi, cel putin teoretic,   suspectata de a  nu fi  total  nici de partea „culturii oficiale” si  nici a „culturii disidente”. Chiar si supus unor constrangeri politice puternice, definitiile date teatrului apar multiple – cultura si cultura nationala, educatie, propaganda, divertisment, etc. Aceasta pluralitate face posibila diversificarea motivatiilor si a formelor de participare la spectacol, mai mult sau mai putin ceremoniale, modelate in parte de trecut si istorie.

Ea descrie cladirea construita in anul 1900 de celebrul cuplu de arhitecti Fellner si Helmer, in stil neo-clasic si baroc (in interior), cu scena italiana, apoi relateaza cateva amanunte importante legate de compozitia publicului (de la 1880 pana la Unirea Ardealului cu Romania, 1918, perioada horthysta, 1940, cedarea Ardealului, refugiul romanilor, trimiterea evreilor in lagarele de exterminare, date istorice care au marcat, desigur, si traseul institutiei teatrale. Importante pentru o justa intelegere a cititorului strain.

Autoarea sesizeaza cu sensibilitate si finete, dar si cu rigoare stiintifica, etapele parcurse de teatrul oradean in anii comunismului; e cu totul justa observatia ei, cum ca sectia maghiara incerca sa continue, pe cat se putea, traditia operetei si a comediei muzicale, incercand sa aduca pe scena si piese  capabile sa trezeasca ravnitul suflu patriotic.

In ce priveste sectia romana, devenita parte a  noului Teatru de  Stat, aici lucrurile par ceva mai simple: se joaca piese istorice, in ideea trezirii sentimentelor patriotice si a cunoasterii istoriei neamului, dar si comedii politiste sau pur si simplu comedii. In repertorii se mai strecurau cand si cand, inseland vigilenta cerberilor cenzori, piese oarecum subversive,  care incercau sa comunice in subtext mesaje contrare ideologiei de partid. Ea da exemple de piese ale unor autori ca D.R. Popescu sau Theodor Mazilu, sau uneori, cum observa si ea, limbajul spectacular esopic putea functiona chiar si prin intermediul pieselor clasice, Caragiale fiind pe primul loc. Sunt binevenite relatarile despre prezenta in repertorii a unui dramaturg ca Szigligeti, fondatorul dramaturgiei maghiare in sec.XIX, sau a lui Iosif Vulcan, dramaturg si redactor al revistei Familia, revista in care a debutat cel mai important poet roman, Mihai Eminescu. De altfel, in semn de omagiu, cele doua trupe poarta azi  numele lor. E vorba si despre o anume complicitate intre creatorii unui spectacol, capabil sa comunice mesaje secrete prin intermediul textului, dar si al imaginii scenice, al decorului si costumelor, etc.

Autoarea a studiat temeinic acte si documente de arhiva, state de functii si de salarii,  a consultat  Monografiile celor doua trupe teatrale, incercand sa descopere si alte cauze ale prezentei sau absentei temporare a publicului in sala de teatru, precum si evolutia (artistica, dar si civica) atat a interpretilor, cat si a spectatorilor. Dupa douazeci de ani de la caderea comunismului, autoarea ne invita cumva sa judecam fara partinire, fara patima, cu discernamant, ce loc mai ocupa experienta artistica si de viata, in traiectoria istorica a societatii europene. Ce preluam si ce trebuie sa uitam definitiv din bogata si dramatica experienta a trecutului. Fiindca, oricum timpul trece, iar intrebarile nu numai ca raman, ci parca se inmultesc…

Elisabeta POP
Oradea
8 februarie 2011

Cobza sau lira traca?

Cobza sau lira traca? Realitate, concept sau tema de gandire pentru cei care ar putea aduce trecutul in prezent, prin elemente care au tinut viu orice popor: traditia prin muzica si instrumente. Despre aceasta paralela am schimbat cateva idei cu jurnalistul Miron Manega, cel care promoveaza si sustine cu tot sufletul aceasta ipoteza si artistul Ion Creteanu, care ne demonstreaza cu maiestrie frumusetea muzicii si a instrumentelor mostenite din strabuni :
Miron Manega: – “In urma cu cativa ani i-am luat un interviu lui Tudor Gheorghe despre cobza. La un moment dat, l-am intrebat, daca instrumentul asta este autohton sau  este de import. < Bai, zice, e al nostru. E si pe Columna. Probabil ii ziceau lira traca.>
In clipa aceea am inceput sa fac cercetare. Defapt, nu cercetare, ca eu nu sunt specialist. Am inceput sa fac investigatii. Sa gasesc vreo asociere intre cobza si lira traca, sau mai mult decat atat, sa livrez o tema de cercetare pentru etnologi si muzicologi – lira traca. Este unanim acceptat faptul ca Orfeu – simbolul universal al muzicii esentiale – era trac. In egala masura, unanim acceptat, este faptul ca se acompania cantand la lira. Cobza este un instrument ritmic, salbatic, primitiv, nu deriva din lauta, asa cum zic unii. Lauta este un instrument melodic, nu ritmic; cobza este ritmica, instrument de acompaniament. Continuand cercetarile…cercetarile? investigatiile, incercam sa aflu undeva o asociere intre Orfeu si lira traca. Nu am gasit-o in documentatia romaneasca, am gasit-o in schimb intr-o arhiva din 1833 de la Mantova – Arhiva Academiei Regale din Mantova. Era si un basorelief cu Orfeu in Infern. La acel basorelief era atasata povestea lui Orfeu care  cu lira lui traca facea anotimpurile sa se schimbe, natura sa infloreasca s.a.m.d. Deci este plauzibila asocierea intre Orfeu si lira traca. In situatia asta, lira traca, cobza, devine element de brand national. Putine popoare se pot lauda ca au instrumente care sa fi supravietuit tuturor presiunilor culturale si de alta natura atata timp. Acest concept nu s-a nascut asa, de unu’ singur pentru ca, intre timp, l-am cunsocut pe Ion Creteanu. L -am scanat. Exotic, bineanteles, cu un instrument cum e cobza.  Dar sa stii si ce radacini are si ce sa faci cu el, sa fii consecvent unei anume conduite muzicale, spirituale de fapt, mai rar intalnesti asa. Ei, bine Ion Creteanu – vorba etnomuzicologului Constantin Arvinte  spre deosebire de alti cantareti de asa zisa muzica populara – stie ce canta. Ion Creteanu nu canta muzica populara, canta muzica taraneasca .”
Ion Creteanu – “Cobza este a noastra – lira traca. Uitati-va la lira lui Orfeu si o sa vedeti ca deosebirile sunt foarte, foarte mici: acolo unde noi spunem codar, acolo unde se aseaza corzile pe  semipara. O sa vedeti ca pe lira traca doar acolo distanta este mai mare intre corpul lirei si corzile propriu-zise. Cu timpul aceasta distanta s-a micsorat insa, in fond, cobza este lira traca. “
Dupa vorbele rostite de domnul Ion Creteanu, cu vocea plina de bucuria impartasirii acestor ganduri, si-a luat lira traca si mi-a demonstrat maiestria sunteleor care s-au pastrat din tata in fiu, de la cei coborati parca de pe columna lui Traian si pana in prezent, prin vocea si idemanarea cu care el insusi da viata acestui instrument care a strabatut milenii.
Oare de ce nu reusim niciodata sa ne bucuram de aceste elemente vechi, nationale, populare, de acesti oameni care incearca sa ne arate cata frumusete si unicitate exista inca la poporul roman? Avem resursele la picioarele noastre, trebuie doar sa ne trezim si sa le valorificam.

Madalina Corina Diaconu

Stiri de weekend: Belgiencele sunt in cautarea frumusetii naturale

By Tatiana Scurtu-Munteanu

In general, scopul femeilor este de a parea mult mai tinere. Astazi, femeile belgiene nu mai viseaza la o silueta construita cu bisturiul chirurgiei plastice, potrivit unui studiu realizat de biroul datelor de cercetare a pietei. Acestea sunt mai mult in cautare de frumusete naturala. Daca pentru 28% dintre femeile din Belgia presiunea de a fi seducatoare este puternica si impunatoare, aspectul natural primeaza cu desavarsire. Intr-adevar, jumatate din femeile belgiene isi doresc sa apara cu un aspect natural, acesta fiind si cazul a trei sferturi dintre femeile intervievate pana in 29 de ani, spune acelasi studiu.

Conform sondajului, mai putin de 5% dintre femei isi doresc sa arate mai tinere. In randul femeilor peste 50 de ani, scopul este de a arata in general bine pentru varsta lor.
Studiul a fost realizat in luna mai 2010 pe un esantion de 1000 de femei din Belgia.

In medie, femeile cheltuiesc aproximativ 45 de euro pe luna pe produse si tratamente de infrumusetare, in timp ce una din patru femei va cheltui pana la 75 de euro pe luna.

In plus, se pare ca femeile au tendinta de a prefera interventii nonchirurgicale (ceara, injectiile…), in defavoarea celor chirurgicale (liftiguri, implanturi…).Din acest motiv cosmeticele organice sunt in plina expansiune, in ciuda crizei economice, marile branduri realizand game de produse din ce in ce mai variate, o piata in evolutie care raspunde asteptarilor consumatorilor.
Concursul de frumusete Misses Globe Belgium dovedeste ca orice femeie poate ramane atractiva in orice faza a vietii sale si la orice varsta. Astfel aceasta competitie incurajeaza femeile casatorite sau nu, peste 26 de ani, sa vada dincolo de frumusetea fizica. Uimind prin experienta sa de viata, o femeie frumoasa este femeia inteligenta, puternica si independenta, modelul cu care toate femeile ar trebui sa se identifice.

Daca aveti cetatenie belgiana si credeti ca indepliniti aceste calitati, va uram „Bonne chance”!

Berea zilnica mareste riscul de cancer la stomac si colon

by Madalina CHITU
cotidianul Gandul
bereOamenii de stiinta de la Universitatea McGill din Montreal sustin ca persoanele care beau zilnic bere sau alte bauturi alcoolice tari prezinta un risc de trei ori mai mare de a dezvolta diferite forme de cancer. Mai mult, cercetatorii canadieni spun ca persoanele care beau zilnic cel putin un pahar de alcool sunt expuse riscului de a dezvolta celule cancerigene in organism, comparativ cu cele care beau alcool ocazional sau deloc.
La cercetare au participat 3.600 de barbati, cu varste cuprinse intre 35 de ani si 70 de ani, iar specialistii au monitorizat efectele consumului de alcool asupra organismului. Cele mai frecvente tipuri de cancer inregistrate in randul persoanelor care consuma zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plamani, ficat si prostata.

Expertii de la Universitatea McGill au luat in considerare si tipul de alcool baut si au observat ca numai berea si bauturile spirtoase, nu si vinul, pot spori riscul de a dezvolta aceste forme de cancer. Ei au descoperit ca barbatii care consuma alcool de pana la sase ori pe saptamana prezinta cu 83 la suta mai multe riscuri sa dezvolte cancer la esofag decat abstinentii si persoanele care consuma alcool ocazional, in timp ce cei care consuma alcool zilnic risca de trei ori mai mult sa se imbolnaveasca. “Rezultatele pe care le-am obtinut arata ca cei care au consumat alcool cel mai frecvent de-a lungul vietii au fost expusi si celei mai mari cresteri a riscurilor de a avea mai multe forme de cancer”, spune profesorul Andrea Benedetti, coordonatorul studiului.