Carmen MUSAT-COMAN – Revista ARMONIA

Carmen COMAN-MUSAT

Soarele din prima zi –

poeziile lui Tagore, prezentate de Dan Puric, cartea cea mai vânduta a editurii Cununi de stele la Gaudeamus 2011

La Gaudeamus 2011, editura Cununi de stele a lansat volumul „Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Rabindranath Tagore” traduse în româna dupa originalul bengalez si nu dintr-o limba europeana, traducerea fiind realizata de Amita Bhose. Invitatul, Dan Puric – actor, regizor si scriitor precum Tagore si militant pentru independenta sufletului poporului, precum profetul Indiei – „nu a venit sa vorbeasca despre Tagore ci si-a marturisit marea dragoste pentru sufletul larg care ne-a cuprins pe toti”. Am asistat timp de o ora cum valurile de trecatori îsi opreau unduirea si se asezau pe trepte, fascinate de puterea cuvântului. A fost, într-adevar, o marturisire de dragoste. Pentru traducatoare, în primul rând, Amita Bhose, pe care Dan Puric a zarit-o cu multi ani în urma la Botosani, la zilele Eminescu: „Am vazut o umbra meditativa din alta lume, o picatura a omului profund venit în lumea asta. Parca transporta cu ea toata cultura Indiei si tot sufletul românesc de care se îndragostise. Peste ani si ani am vazut, am citit ce efort colosal a facut Amita Bhose din pretuirea si dragostea pentru Eminescu. E un destin aproape jertfit pe altarul culturii, e nepereche în aceasta dragoste pe care a avut-o fata de Tagore si de Eminescu.”

O marturisire de dragoste pentru martirii neamului, cei ce au murit în închisorile românesti, pentru alte mari suflete nepereche – Eminescu, Nicolae Steinhardt, Sergiu Al-George, cei ce, prin fiecare por ar fiintei lor, au ales libertatea. Caci, citându-l pe Tagore, Dan Puric ne-a reamintit ca „libertatea omului nu consta în faptul ca da într-o parte suferinta, cauta sa se eschiveze. Libertatea omului si forta lui si lectia lui constau în faptul ca ia suferinta si si-o face drum si poteca spre calea desavârsirii.” Tagore a simtit, când a venit în România anului 1926, ca „ne învecinam sufleteste”. O învecinare resimtita si de Sergiu Al-George si de Amita Bhose, prima traducatoare a lui în Asia, traitoare în România din dragoste pentru opera eminesciana si pentru poporul român.

Într-adevar, Dan Puric nu a vorbit despre Tagore. Nu a prezentat un om, o carte ci ne-a luat de mâna, cald, cu dragoste, pentru a ne conduce spre „Soarele din prima zi”. Cel din sufletele noastre, întru credinta si libertatea spiritului.

***

Ce va ramâne?

(poezie din volumul Soarele din prima zi)

Ce va ramâne din tot ce am scris?

O, stiu bine, valul necurmat al Timpului

Zi de zi va cauta sa întoarca

Creatia mea în neant.

Doar în Sinele meu sunt încrezator;

din aceasta cupa am baut zi si noapte

nectarul nesecatuit al universului.

Clipa de clipa

Rost si-a aflat aici iubirea.

Durerea n-a supus

praful n-a înabusit

arta sa.

Stiu, când voi parasi

terenul de joaca al lumii,

sta-vor crângurile martori

în toate anotimpurile înflorite

iubirii ce purtasem acestui univers.

Numai aceasta iubire e adevarata,

e tot ce mi-a daruit viata.

Când va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,

acest adevar nu se va ofili

el va nega Moartea.

28 noiembrie 1940

***

Fragment din prefata „Soarelui din prima zi”

Amita Bhose: „Poet, filosof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântaret, muzician, coregraf, pedagog si pictor, Rabindranath Tagore a dat lumii tot ce este frumos în lume. Bogata sa activitate de peste 60 de ani n-a fost decât o sinteza a marilor valori culturale si spirituale ale lumii, imaginatia sa n-a lasat nici un domeniu de arta neexplorat, gândirea sa a cuprins cele mai înalte idei si cea mai subtila sensibilitate a sufletului omenesc. Viata pamânteana i-a fost mai draga decât orice imagine a unei lumi închipuite, lumea cealalta; însasi imaginea mortii i s-a prezentat sub un aspect tot atât de frumos si calm.

Complexitatea creatiei si a personalitatii lui Rabindranath Tagore a depasit pe intelectualii occidentului. Nestiind cum s-o explice, necunoscând nici o categorie în care sa poata încadra aceasta minte geniala, criticii apuseni au gasit un singur termen de caracterizare: poet mistic. Mesajul filosofiei Upanisadelor si cel al umanismului buddhist, recreate de acest artist savant, s-au pierdut în lumea codificata a Europei; poetul Indiei a ramas un mister adorat.

În acea perioada, o tara dintr-un colt rasaritean al Europei începea sa-si scuture lanturile opresiunilor multiseculare si cauta o noua semnificatie a vietii. Mesajul indian al adevarului, transpus în creatia poetului sau national, Mihai Eminescu, i se parea, poate, prielnic dezvoltarii sale spirituale în continuare. Cultura bogata si sufletul duios al acestui popor, poporul român, s-au exprimat tot prin Eminescu, a carui minte a fost atât de atotcuprinzatoare ca aceea a lui Tagore.

Crescut într-un climat cultural asemanator, accesul poporului român la operele lui Tagore a fost mai usor decât al altor popoare si, de aceea, marele scriitor si filosof a stârnit un ecou mai statornic în aceasta tara.”

***

„Soarele din prima zi”, de Rabindranath Tagore, a aparut la editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose, singura traducatoare a poetului din limba lui materna, bengali, în limba româna. Volumul reuneste poezii, facsimile de manuscris, o poezie în limba bengali, fotografii inedite ale poetului si a fost lansat la Gaudeamus 2011, pe 25 noiembrie, ora 17:00, de catre actorul si regizorul Dan Puric. La editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose au mai aparut volumele Scrisori rupte, Dragostea încurca, dragostea descurca, semnate R. Tagore.

Carmen MUSAT-COMAN

director Cununi de stele

office@edituracununidestele.ro

www.edituracununidestele.ro

Bucuresti, decembrie 2011

Carmen MUSAT-COMAN

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011

www.edituracununidestele.ro

„Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.

Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?

Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.

Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.

Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.

Carmen MUSAT-COMAN

Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011

noiembrie 2011, 144 pagini

www.edituracununidestele.ro

——————————————————

Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.

În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.