Gabriela CENUSA – Grupul industrial „Stefan Procopiu” – Vaslui

 

TARA MEA: „CASA MEA”

Tara mea – casa mea, locul în care îmi încep si îmi sfârsesc fiecare zi, locul în care îmi serbez an de an închiderea unui subcapitol al vietii si începerea altuia, locul în care m-as întoarce oricând, macar cu sufletul.

 [pullquote]

„Daca România vrea cu adevarat sa si croiasca un drum în istorie, tara de la care poate învata cel mai mult este Rusia. (…) Orice popor care intra în istorie, cînd celelalte sînt în maturitate, sufera de un dezechilibru provocat de inegalitatile de nivel istoric. Rusia se nastea la viata, dupa ce dormise — întocmai ca România — secole întregi. Nu i a ramas altceva de facut decît sa arda etapele. Ea n a cunoscut Renasterea, iar Evul Mediu rusesc a fost întunecos, nespiritual. Însasi literatura, pîna la începutul secolului trecut, s a remarcat doar prin fabulisti si creatii moral  religioase. Plaga mare a Rusiei — ca si a noastra — a fost traditia bizantina, suflul spiritualitatii bizantine, care altoit într o cultura straina devine anchiloza, schematism abstract, iar pe plan politic si cultural, reactionarism organizat. Tot ce este gîndire reactionara în Rusia secolului trecut continua — constient sau inconstient — filonul bizantin. Pe Pobedonostev — procurorul Sfîntului Sinod, profet al inculturii maselor într o tara de analfabeti, îl vad descifrînd sensul istoriei dupa o icoana bizantina, iar nu dupa mersul soarelui, cum au facut occidentalii, — dupa o icoana bizantina, simbol al mortii, al uscaciunii si al umbrelor. Nu exista o viziune mai devitalizanta decît aceea care se degajeaza din arta bizantina, arta de ceruri obscure, de monotonie între sfinti, de inaderenta la Eros. Si cînd te gîndesti ca România a vietuit secole sub blestemul spiritului bizantin!”

Schimbarea la fata a României – E.M. CIORAN

[/pullquote]

Am doar nouasprezece ani si sunt inca eleva, la scrierea acestui eseu, într-un liceu din provincie, dar vad zilnic o Românie asa cum e ea, nu aceea pe care ne-o prezinta stirile din media. Ma pot numi o nationalista convinsa, uneori chiar ferventa. Îmi iubesc patria si locul în care m-am nascut, sunt mândra de deprinderile pe care le-am capatat într-o tara plina de defecte, cum o concep altii, sunt multumita de omul pe care îl reprezint, într-o tara ce a visat acum multi ani la o democratie autentica, o tara ce nu si-a gasit înca un regim politic adevarat care s-o reprezinte cu cinste, decât unul scris în nenumarate documente. În acceptiunea mea, o tara nu reprezinta altceva decât un loc, pe care îl creeaza oamenii prin obiceiurile, prin stilul lor de viata, prin purtarile lor. O patrie reprezinta imaginea reflectata într-o oglinda a tuturor oamenilor care o compun. Cum o oglinda nu minte niciodata, asa nici o tara nu poate masca purtarile ce o domina, prin oamenii „urâti” ce se încapatâneaza în a pune impedimente sperantei si a îngreuna evolutia. Asemenea proverbului românesc „Omul sfinteste locul”, avem o Românie asa cum ne-am creat-o sau cum o cream în fiecare zi.

 Spre uluirea mea, asist zilnic la discutii din ce în ce mai încrâncenate, în care oamenii îsi detracteaza patria sau, spre stupefactia mea, ajung la a o ponegri. Consider ca nimic nu poate fi mai urât, mai josnic, decât sa îti denigrezi locul în care vietuiesti, locul în care îti ai originile, care te-a format si care l-a dat pe omul pe care îl reprezinti, spatiul natal care îti da identitate. Este un act deliberat de a-ti calomnia familia, de a nu-ti accepta stramosii, prezentul si întreaga existenta. Urmaresc nenumarate emisiuni de tip „talk-show” în care se dezbat diverse probleme nationale, buletine de stiri, si constat aceeasi atmosfera incarcata si poluanta sonor, pe fiecare post TV. Aceeasi oameni înveliti în pesimism, posaci, lipsiti de zâmbet, afectiune sau intelegerea celuilalt, dar carora le lipseste roba judecatoreasca, întrucât mereu stabilesc verdicte, reusesc sa „judece”, dar nu reusesc sa ispaseasca schimbarea pe care o cer. Îmi repugna teribil faptul ca tot mai multi oameni urmaresc astfel de dezbateri si concluzioneaza mereu cu aceeasi idee: „Trebuie sa vina o schimbare de sus, din guvern, noi nu avem puterea sa schimbam ceva”. În principiu, astfel de emisiuni nu fac altceva decât sa ne afecteze latura vindicativa, sa ne înfasoare într-o patura a pesimismului, ne sunt inoculate idei eronate, ce nu fac altceva decât sa ne transmita o stare de inferioritate, de neputinta.

 Ar fi salutar sa constatam ca noi, oamenii, suntem cei care pot face începutul sirului de schimbari. Orice reusita de mare anvergura are la baza o serie de reusite mai mici, poate o serie de esecuri, de deziluzii, dar toate au ca baza un fundament solid. Noi,oamenii de rând, reprezentam fundamentul tarii noastre, în noi stau bazele unui nou început, ale unei schimbari in bine. Când vom fi capabili sa acceptam ca noi ne înfrumusetam sau ne urâtim tara, atunci ne vom putea aseza în rândul tarilor occidentale, pâna atunci suntem la coada si pare ca nu ne lasa nimeni sa înaintam.

 Regimul comunist, ce ne-a dominat decenii la rând, se resimte, din pacate pâna în ziua de astazi când o mare parte a oamenilor nu reusesc sa dea uitarii deprinderile capatate în acea perioada; cred ca ele au ramas în gena multora si sunt transmise mai departe celor ce vin. Bineînteles ca sunt transmise deprinderile negative si nu cele pozitive, deoarece, desi ne este greu sa admitem, regimul comunist a impus si o serie de norme, pe care, daca am fi reusit sa le pastram, am fi dispus de o organizare mult mai elevata, de un comportament mult mai calculat, de aparitii mai distinse, am fi fost straini de tot ceea ce graviteaza în jurul cuvântului neputinciosi. Chiar si în aceasta situatie, nu poate fi judecat nici macar unul, noi am perceput si percepem libertatea într-un mod eronat, nu profitam de aceasta pentru a ne exprima liber si corect, pentru a opina si decide în probleme existentiale majore fara a avea restrictia cuvântului, ci o percepem ca pe o dezlantuire a propriei naturi, ca pe o lipsa a inhibarii, ca pe o lepadare a bunului simt ce îmbraca în mod firesc fiinta umana, în afara oricarei doctrine.

 Întorcându-ne în timp, si la paginile cartilor, feriti în spatiul cultural de vacarmul globalizarii consumiste, literatura ne ofera toata paleta motivelor pentru care trebuie sa ne iubim tara. Chiar de la pasoptisti se punea problema întoarcerii privirii spre istoria si frumusetile naturale ale patriei. Sedusi de mirajul occidentului, modernistii, sunt contracarati de traditionalistii mai atenti la filonul national. În prima jumatate a secolului al XX-lea, în plina tendinta de modernizare, Blaga ne învata sa privim din nou spre cerul acestui pamânt, pentru a întelege astfel legaturile noastre si pentru a ne integra într-o ordine cosmica. România de astazi, mai pastreaza în oamenii ei simpli, în satele ei neatinse de tavalugul industrializarii si instrainarii de sine, o dimensiune spirituala în care pot încolti germenii unei renasteri.

 Tara mea poate depasi fatalismul atât de înfierat de Emil Cioran în „Schimbarea la fata a României”. Nu numai statistic, dar  si economic, ca nivel de trai, de bunastare, Romania e plasata printre ultimele tari europene, situatie care pare ca-si alunga tinerii români din tara, intelectuali sau muncitori obisnuiti, în cele mai îndepartate colturi din lume, stare care poate fi compensata numai de o irupere a vointei nationale.