Tag: balet

„MASTER CORALE” – CAROLINA DE NORD

On By nelursIn CultureLeave a comment

Vavila POPOVICI


„Muzica este esenta ordinii, înaltând sufletul catre tot ce este mai bun, drept si frumos.”– 

                               Platon

 

O zi speciala – marti 13 decembrie 2011, ora 19:30, la Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh – Carolina de Nord, „Master Corale”( Corala din Carolina de Nord), prescurtat NCMC, a sustinut Concertul intitulat JOY OF THE SEASON.

O corala devenita performanta de peste 60 de ani, cu un cor format din 170 de voci ale Corului simfonic si 22 de voci ale Corului profesionist de camera. Directorul muzical Alfred E. Sturgis – în aceasta functie din anul 1993 -, este si dirijorul acestei Corale, colaborând în mod regulat cu orchestre simfonice, companii de opera, balet si productii artistice pentru diferite turnee.Corala este o formatie deosebita, cu un palmares impresionant si cu numeroase concerte sustinute de-a lungul timpului

Într-un studiu facut de Universitatea de Arte „George Enescu” din România, asupra corurilor americane, se mentioneaza ca aproape 28, 5 milioane adulti si copii sunt membri ai grupurile corale în SUA, observându-se faptul, ca participarea este mult mai activa decât în cadrul oricarei alte forme ale artei. Unul sau mai multi adulti din 15,6% au facut parte din cel putin un cor si din numarul total, aproximativ 45% din mai multe coruri. Studiul estimeaza de asemenea numarul corurilor în SUA ca fiind de 250.000, cântecul coral începând chiar în scoli. Aproximativ 70% din cei ce cânta azi într-o formatie, afirma faptul ca au cântat într-un cor când erau în scoala elementara sau medie. Peste jumatate din coristi admit ca au crescut într-o casa unde un membru al familiei cânta în mod regulat în cor. Aceste date statistice arata felul si rolul educatiei, precum si implicarea familiilor în arta, arata caramizile din care se zideste viata acelor copii si adulti, ajutându-i la formarea si consolidarea abilitatilor sociale, la implicarea în viata comunitatii

Lucrarile corale americane sunt deosebit de variate si bogate, la aceasta contribuind din plin si diversitatea surselor de inspiratie. Într-un text al coloniilor din Sud, nedatat, este scris: „Abia pot sa-mi stapânesc placerea pe care o simt când îi vad pe negrii cu psalmii si cartile de imnuri, cântând si ajutându-i pe ceilalti, începatori, sa–si gaseasca locul, apoi cum toti izbucnesc într-un torent de armonie divina, capabil sa-i conduca în rai pe toti enoriasii”.

Concertul din ziua respectiva a inclus Corala, corul de Camera alcatuit din minunate voci – soprane, altiste, tenori si basi, precum si Grupul de suflatori ai instrumentelor de alama: Timothy Hudson si Dennis de Jong – 2 trompete, Robert Campbell – corn, David Wulfeck – trombon, Matt Ransom – tuba si John R. Beck – instrument de percutie. De asemeni ne-a încântat cu prezenta modesta si interpretarea de exceptie a acompaniamentului muzical, pianista Susan Mc. Claskey Lohnr.

Frumusetea repertoriului abordat, rafinamentul interpretarii, charisma si umorul dirijorului aparut din spatele salii, în chip de Mos Craciun, cu caciula si barba, strigând „Marry Cristmas!”, a facut ca publicul din sala plina, public iubitor al artei autentice de cea mai înalta calitate, sa se simta apropiat celor de pe scena, sa guste împreuna clipele de magie ale apropiatei Sarbatori a Craciunului. Scena era ornata cu crengi de brad, copac care-si pastreaza culoarea verde de-a lungul anului, ea simbolizând speranta vesnica a omenirii. Toate acele bradului arata spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi… De câte ori ne rugam, ridicam ochii spre cer… De unde altundeva ne poate veni ajutorul?

Programul Concertului s-a desfasurat în doua parti. Prima parte a debutat cu întreg ansamblu coral care a cântat „Merry Cristmas, Marry Cristmas” scrisa de John Williams (compozitor, pianist american n. în 1932) si Leslie Bricusse (compozitor si dramaturg englez n.1931), a continuat cu piesa „ Carolers’ Noel” interpretata de Corul de camera, „The Christmas Song” interpretata de suflatori, „Masters in This Hall” – de Corala si suflatorii instrumentelor de alama, apoi doua piese cântate de instrumentisti, doua de Corul de camera si s-a încheiat cu „Christus Natus est”, cântat de Corala si instrumentisti. Piesele au fost interpretate în limba lor originara. Asa am putut auzi: „Personent hodie”:Personent hodie/ voces puerulae,/ laudantes iucunde/ qui nobis est natus,/ summo Deo datus,/ et de virgineo ventre procreatus… Sau „Le sommeil de l’enfant Jesus”: Entre le boeuf et l’âne gris,/ Dort, dort, dort le petit fils. Si refrenul: Mille anges divins/ Mille séraphins,/ Volent à l’entour de ce Dieu d’amour…

În a doua parte a concertului am ascultat alte piese interpretate alternativ de formatiile muzicale, dar si împreuna, la care s-a adaugat spre final si Corul de copii cu glasurile lor îngeresti. Nu a lipsit din repertoriu nici zburdalnicul colind „Jingle Bells”. Ultimele doua piese ne-au emotionat în mod deosebit. Piesa „Joy to the World” a compozitorului si pianistului american Joseph Willcox Jenkind (n.1928) a integrat si pianul, ale carui corzi au sunat, în scurtele pauze ale Coralei, prin apasarea sensibila si delicata a degetelor pianistei, precum sunetul unui gingas clopotel, sa ne aminteasca venirea Sfintei Sarbatori a Craciunului.

Si piesa finala „Hallelujah”(Aleluia) a lui Händel, pur si simplu ne-a înaltat spiritualiceste.

Nu pot sa nu ma opresc si sa nu scriu câteva cuvinte despre acest mare compozitor. Contemporan cu Johan Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel s-a nascut în Germania în anul 1685 si a murit în 1759. A scris psalmi vocali-simfonici, eschivându-se cu timpul de sub înrâurirea stilului italian de opera. În ultimele decenii ale vietii a cultivat genul oratoriului (Saul, Messia, Iuda Macabeul etc.). A fost un improvizator stralucit, executând îndraznet si liber, plin de fantezie si patetism, unele parti ale pieselor, care alterneaza cu delicate ornamentatii, cu pagini sugestive.

Despre felul în care a compus corul „Aleluia”, Händel a spus: „Daca am fost în corpul meu sau în afara corpului meu când l – am scris, nu stiu. Numai Dumnezeu stie.”

Când a început, tot ansamblul, sa cânte piesa religioasa „Aleluia”, auditorii s-au sculat în picioare, omagiind în acest mod Sarbatoarea Craciunului, aducând totodata omagiu acestor artisti minunati, acestor formatiuni care au reusit sa ne produca emotii puternice, clipe de înaltare, o atmosfera luminoasa, acel sentiment uman exprimat prin rugaciune – dragostea de a aduce slava si multumire lui Dumnezeu, prin limbajul universal si atât de minunat care este MUZICA.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

CAROLINA BALLET

On By nelursIn USALeave a comment

Seara de toamna frumoasa, calda, linistita, aici în Carolina de Nord. Sfârsit de octombrie. Cu-adevarat grait-a poetul:„Octombrie-a lasat pe dealuri/ Covoare galbene si rosii”…Masina alearga spre Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh. Câte o frunza ratacita prin vazduh cade, se rostogoleste pe sosea, maronie si moarta, confirmându-ne efemeritatea vietii. Eternitatea ne-o daruie doar cerul, cu luna – globul mare, auriu, împreuna cu astrele din jurul sau.

Astazi, 29 octombrie 2011, vom vedea spectacolul corpului de Balet din Carolina de Nord – „Carolina Ballet” -, sub egida directorului artistic Robert Weiss si al directorului executiv Lisa Jones, cu dansatori din diferite state ale Americii, multi nascuti în alte tari.

Programul este alcatuit din doua parti: Masca Mortii Rosii si Dracula. Am asociat imediat aceste titluri cu sarbatoarea din data de 31 octombrie – Halloween -, sarbatoare de origine celtica, pagâna, preluata de multe popoare din lumea occidentala, raspândita în secolul al XIX-lea, prin intermediul imigrantilor irlandezi din Statele Unite ale Americii.Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate în aceasta zi, permitându-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii.Se decoreaza casele, se îmbraca copiii si tinerii în spiritul Halloween-ului. Este, aici în Statele Unite,o sarbatoare cu mare succes comercial.Sa speram ca tinerii si copiii nu-si vor forma gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta, în urma acestei sarbatori necrestinesti.

Prima parte a spectacolului de balet Masca Mortii Rosii este inspirata dupa poemul lui Edgar Allan Poe. În imaginatia poetului, Moartea Rosie este cea care „matura” orasele si satele Europei, în mod similar Mortii Negre (ciuma bubonica) a Evului Mediu.

Spectacolul începe cu Balul mascat în care Printul Prospero împreuna cu consoarta sa primesc invitati din rândul nobilimii, într-o provincie izolata a statului, sperând sa evite contagiunea. Printul are provizii pentru sase luni, timp în care pot scapa de plaga respectiva. Invitatii se simt bine, manânca, consuma bauturi, se plimba prin salile castelului, danseaza, muzica cânta, iar pe timpul desfasurarii dansului, ceasul bate ultimele ore, de la sase pâna la miezul noptii. Înainte de ultima bataie a ceasului apare o figura misterioasa, o masca pe care invitatii n-o recunosc; ei cred totusi ca este unul dintre invitati care pur si simplu practica un fel de joc cu ei. Timpul trece, mascatul nu-si dezvaluie identitatea, Printul se enerveaza si ordona ca nobilii sa-l captureze si sa termine cu acest joc. Este prins, i se da masca la o parte, ceasul bate ora miezului noptii, Moartea Rosie este demascata, contagiunea este facuta si în final toti invitatii mor.

Balul mascat, cu design-ul scenic, costumatia si luminile, creeaza senzatia unei lumi de basm, dansatorii executa diferite dansuri elegante. Distinctia, gratia si splendoarea baletului clasic se dezvaluie în executia acestor minunati dansatori ai acestei trupe de balet, cu piruete, salturi, mâini care vorbesc fara încetare…

Dupa pauza ne pregatim sa vedem cea de a doua parte a spectacolului – Dracula. Legenda care sta în spatele acestui dans este foarte interesanta, numele de Dracula amintind de Domnitorul Vlad Tepes (n.1431 la Sighisoara, loc aflat în zona dintre Câmpulung si Bran, considerat a fi inima zonei istorice a României), fost mare voievod cu grija de neam si de tara, dar pe care, vremurile de acum îl amintesc cu groaza si spaima. El nu a fost nici vampir, nici creatura supranaturala, dar povestile despre cruzimea sa sunt aproape de adevar. Castelul Bran, ridicat pe la 1300 de un cavaler teuton, cu atmosfera sumbra a coridoarelor întunecate si a numeroaselor curti interioare, cu fortificatii pe mai multe niveluri, cu urcusul întunecat, strâmt al scarilor, evoca mai mult decât orice castel din România mostenirea veacului lui Dracula.

Pentru a asigura ordinea în tara si a organiza cu succes apararea ei de primejdiile externe, Contele Dracula – Vlad Tepes – a recurs la o domnie autoritara, a impus supusilor sai virtutile de baza, cinstea si harnicia; necinstea (hotia), lenevia si viclenia fiind pedepsite cu asprime prin tragerea în teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa astazi doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzuratoarea. A fost un conducator cunoscut pentru sadismul sau, dar si venerat de români pentru ca a tinut piept Imperiului Otoman, fiind unul dintre cei mai crânceni dusmani ai turcilor. A fost respectat atât ca luptator cât si ca voievod ce nu tolera nedreptatea; el a început organizarea statului si a impus legi prin aplicarea pedepsei cu moartea si prin tragerea în teapa a tuturor celor ce erau considerati inamici: hotii, viclenii, lenesii, tradatorii, uzurpatorii saxoni. De aceea, si în zilele noastre, când se revolta românul, caruia îi place si poezia (doar românii s-au nascuti poeti!), când îsi da seama ca unii oameni au nevoie de un „tratament” special pentru a li se imprima celorlalti un comportament corect, pomenesc versurile lui Eminescu din Scrisoarea III: „Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punând mâna pe ei,/ Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,/ Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,/ Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni! ”

Victor Hugo în „Legende de Siecles”, reda felul în care Vlad Tepes a întâmpinat armata sultanului Mahomed al II-lea venita sa cucereasca Tara Româneasca. Înaintând spre Târgoviste, ostenii armatei turcesti au fost îngroziti de privelistea oferita de Tepes: case arse, câmpii pârjolite, fântâni cu apa otravita si o imensa padure de cadavre. Îngroziti de mirosul cadavrelor prizonierilor turci înfipti în tepe, ofiterii lui Mahomed s-au retras recunoscând victoria voievodului.

Pentru noi românii însa, Vlad Tepes a ramas voievodul „în timpul caruia se putea bea apa din fântâna Cetatii Târgoviste, cu un pocal din aur masiv fara ca cineva sa-l fure”.Filozoful, economistul românPetre Tutea l-a caracterizat în modul urmator: „Vlad Tepes are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca a coborât morala absoluta prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frica sa n-o furi tu de la tine. Asta-i voievod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria românilor e o pajiste cu miei!”

Viata lui este învaluita de mister si legenda, fara a se cunoaste prea bine unde se termina legenda pentru a lasa loc istoriei. De aceea a si fost ales de scriitorul Bram Stoker (1847-1912) ca erou principal al povestirii sale Dracula, aparuta în anul 1897 si care a facut ca multi oameni sa creada în ea si acum. Se banuieste ca scriitorul ar fi consultat la Biblioteca Regala din Londra o parte din gravurile sasesti din secolul al XV-lea, poate si cronicile medievale din colectiile de la British Museum, unde Vlad Tepes era prezentat ca un domnitor monstruos, sângeros, un vampir ce bea sânge de om, un mare amator de cruzimi. De asemenea, se mai crede ca ar fi avut acces si la volumul „History of Moldavia and Wallachia”, scris de un istoric austriac de origine germana, unde printul Valahiei este descris drept un tiran sângeros. De atunci, Transilvania adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri, devenit subiect a sute de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.

Bram Stoker povesteste cum Dracula, înfrânt de nenumarate ori de turci, a considerat ca bând sângele persoanei venite în vizita, un popor poate sa devina mai puternic. Autorul deapana povestea printre scrisori si jurnale a sase personaje principale, preocupat fiind de întelegerea întunericului, forta misterioasa care schimba viata.

Am divagat destul, asa ca voi prezenta sumar desfasurarea spectacolului de balet, inspirat dupa romanul lui Stoker, în spatele mitului vampirului ascunzându-se sentimente etern umane. Actiunea pe scena începe cu citirea povestii din jurnale si scrisori… John Seward este un medic stralucit avându-i prieteni pe Mina Harder si Lucy care prefera un frumos oras de pe coasta Angliei. Aici primesc vizita inopinata a lui Arthur Holmwood, logodnicul lui Lucy care calatoreste din Londra în Rusia cu vaporul, trecând si prin Varna, oras bulgaresc la malul Marii Negre. Apoi alearga de-a lungul coastei Whitby, ajungând la logodnica sa. În dimineata urmatoare Lucy se simte rau, doctorul Seward o examineaza, constata o mica întepatura la gât si decide s-o trimita profesorului sau dr. Van Helsing care studiaza ocultismul (ansamblu de conceptii si practici care proclama existenta în natura a unor forte supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinsii initiati). Pe de alta parte, sotul Minei, avocatul Jonathan Harker pleaca în Transilvania sa vânda o proprietate din Londra lui Dracula. La scurt timp dupa începerea tranzactiei, Dracula realizeaza ca acesta nu mai sta mult timp, Harker cade sub vraja a trei surori „serpuitoare” (dans splendid cu nuanta erotica!) care îl ataca; scapa printr-un miracol cu viata, dar devine dement. La scurt timp dupa aceasta, dr. Seward începe sa faca fisa medicala a unui pacient bolnav mintal – Renfield -, care devine din ce în ce mai agitat (executa un dans extrem de interesant!), sugerând profetic ca este forta neagra a mâinii: „Stapânul este alaturi.” Dr. Van Helsing soseste s-o îngrijeasca pe Lucy. Banuieste prezenta unei creaturi a noptii, un vampir care face acest lucru si îi atârna un snur cu usturoi în jurul gâtului (ca mijloc de protectie contra vampirilor), gest vadit ocult. Puterea ei scade si Lucy moare. Arthur are inima zdrobita, Van Helsing convinge barbatul ca ei trebuie s-o urmeze pe Lucy în mormânt, pentru a-i elibera sufletul.

Johanes Herker întors din Londra dupa încercarea grea, se muta cu Mina la azilul doctorului Seward, în scopul însanatosirii ei. Încep amândoi sa analizeze problema, citesc scrisorile si compun un document pe masina ei de scris. Ea crede ca ceea ce a vândut barbatul ei lui Dracula este o alta proprietate chiar apropiata de azil. Barbatii o parasesc în cautarea demonului care i-a putut distruge pe toti. Pentru siguranta o lasa pe Mina acasa si… rezultatul e dezastruos.

Imaginatia scriitorilor, regizorilor, coregrafilor nu are limita. Ei gasesc noi modalitati de a folosi vampiri în povesti, având ca teme: iubirea, spaima dar si sexualitatea (din nefericire atât de abordata în aceste vremi!), curiozitatea continua fata de nemurire. Sfârsitul aici este lupta clasica dintre bine si rau, lupta omului vis-a vis de necunoastere, teme perpetue, profund umane, daca stam sa ne gândim. Si totul este bine… când se termina cu bine!

Solistii principali sunt dupa cum am spus din diferite tari, precum Timour Bourtasenkov (Printul Prospero) din Moldova. Rolul lui Van Helsing este interpretat de Marin Boieriu – maestru de balet cu studiile facute în România, tara sa de nastere, continuate apoi în Rusia, în cadrul baletului din Kirov. El a fost prezentat de The New York Time ca dansator principal al câtorva state ale Americii – Baletului din Miami, Baletului din Pennsylvania – si a Operei din Bucuresti (România).

Dansatorii au executat cu maiestrie miscarile plastice, ritmice, cu schimbul continuu si legat al pozitiilor artistice ale corpului uman, plutind pe valurile muzicii compozitorului american J. Mark Scearce (n.1960). Imaginile realizate în compozitia coregrafica ne-au emotionat prin figurile si miscarile executate: minunate piruete, sarituri. Ne-a impresionat tehnica desavârsita, gratia balerinilor si expresivitatea acestora.

La plecare priveam luna de pe cer si-mi spuneam: Da, omul are o nastere, o viata, un destin si o moarte, putina cunoastere si atât de multa necunoastere… Omul este creator de povesti… si mai sunt acesti artisti creatori, dansatori si interpreti ai personajelor de poveste, aducatori de umanism, de iluminari ale mintii, într-un spectacol, pe o scena, într-o societate materialista, consumista, individualista…

Afara, bolta cereasca ne daruia farmecul si dimensiunea ei magica… Dansul frunzelor în lumina rece a lunii si a farurilor masinii, umanizau si ele singuratatea noptii.

Vavila Popovici, Carolina de Nord


INTERVIU CU MAESTRA DE BALET ANA VALKAY

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Ana Valkay – o viata închinata baletului. L-a slujit pe scena timp de peste douazeci de ani, facând parte din trupa de balet a Operei Române din Timisoara si cam tot atât din culise, de acolo de unde începe el, unde se selecteaza si se slefuiesc cu truda nestiuta viitoarele sperante ale acestei arte. Devenita o pretuita profesoara de balet, are meritul de a-l fi coborât de pe scena pâna în casele si vietile noastre, ocupându-se de generatii si generatii de copii în cadrul studiolului de dans pe care l-a înfiintat si îl conduce.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Stimata doamna Ana Valkay, va aflati la ceas aniversar. Anul acesta, studioul de dans pe care îl conduceti si va poarta numele, împlineste douazeci de ani de activitate. Cum a aparut ideea înfiintarii lui si cui i se adreseaza?

Ana VALKAY: În urma cu douazeci de ani încheiam o etapa importanta din viata. Cortina se lasa încet, încet peste ceea ce pot sa spun ca a fost viata mea de artist. Eram la vârsta când orice balerin este nevoit sa paraseasca scena, sa se transforme din actor în spectator. Este un moment greu. Risti sa devii un spectator nu numai al artei ci si al vietii. Înfiintarea unui studio de dans îmi oferea posibilitatea sa ramân un slujitor activ al artei dansului, sa împartasesc si altora frumusetea ei, sa-i învat si pe altii ceea ce stiam eu mai bine sa fac.

M-am adresat copiilor cu vârsta cuprinsa între 4 si 14 ani, întrucât nu era o noutate pentru mine. În vremuri nu demult apuse, când arta începuse sa fie folosita pe scara larga drept mijloc de „faurire a omului nou, multilateral dezvoltat”, în cadrul Operei din Timisoara luase fiinta un cerc de balet, unde trebuia sa prestam ore de munca voluntara. Acolo am descoperit bucuriile muncii cu copiii.

Pe lânga toate astea, am avut sansa sa cunosc, ca nimeni altcineva, perioada de glorie a baletului timisorean. Era firesc sa nu ramân indiferenta la viitorul lui care porneste în mod cert de la descoperirea copiilor talentati, de la motivarea si canalizarea acestora. Astfel ca acum, studioul de dans înfiintat în urma cu douazeci de ani este si o pepiniera pentru sectia de coregrafie a Colegiului National „Ion Vidu” din Timisoara.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În memoria scrisa si nescrisa a Timisoarei este mentionata existenta, prin anii ’40, în coltul Pietei Unirii, a Scolii de Dans de Societate „Carol Valkay”. Se poate face o legatura între aceasta si Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Pe strada Alecsandri, colt cu Gheorghe Lazar, se afla „Scoala de Dans si Bune Maniere”, condusa de maestrul de balet Carol Valkay. La acea vreme Timisoara mai respira înca aerul Micii Viene, mai traia înca sub fascinatia valsului vienez. Scoala avea o sala frumoasa de dans cu parchet vienez si oglinzi venetiene unde cei dornici învatau nu numai pasii de dans ci si manierele impuse de codul de comportament în societatea timpului. Prima legatura de care am putea vorbi ar fi pasiunea pentru arta dansului, pasiune din care s-au nascut cele doua, sa le spunem, ateliere. Ele au însa si un numitor comun, o legatura cât se poate de vie, de palpabila: pe Francisc Valkay, sotul meu si fiul lui Carol Valkay, care a facut primii pasi de dans acolo, în sala cu oglinzi venetiene, iar acum, dupa o jumatate de veac, se ocupa de talentele Studioului de Dans „Ana Valkay”.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ce a însemnat pentru împlinirea dumneavoastra artistica si profesionala sa fiti Ana Valkay?

Ana VALKAY: Daca este adevarat ca fiecare din noi avem o stea calauzitoare sub auspiciile careia ne nastem, ne continuam drumul si apunem, atunci a mea este fara îndoiala steaua baletului. M-am nascut si am crescut sub lumina ei calda si învaluitoare, mama mea, Maria Klein, fiind si ea balerina. M-a ispitit sa-i descopar tainele, sa-i cunosc si sa-i stapânesc frumusetea si am ajuns balerina. La un moment dat, ca în povestile cu final fericit, drept recompensa pentru staruinta si fidelitate, o stea reala a baletului a intrat în viata mea si am devenit Ana Valkay. Am avut alaturi un artist complex de la care am învatat ca arta e bucuria sufletului si victoria spiritului. Am aflat de câta munca si sudoare e nevoie ca sa ajungi si sa ramâi o stea. Cât de important este sa fii multumit de ceea ce faci si sa vezi ca munca ta aduce bucurie si multumire si celorlalti. Am învatat sa ma bucur de lumina pe care o raspândesc stelele în jurul lor si sa fac tot ce-mi sta în putinta ca acea lumina sa nu se stinga.

Cornelia TURLEA-CHIFU: În prezent, în cadrul studioului, lucrati cu sase grupe de copii diferentiate ca vârsta si nivel de performanta. Cum au fost începuturile? Cum v-ati facut cunoscuta activitatea si cum a fost ea întâmpinata de timisoreni? V-a ajutat faptul ca purtati acest nume binecunoscut pe firmamentul baletului românesc?

Ana VALKAY: Începuturile? Ca orice începuturi… Firave si timide. Am debutat cu o grupa formata din cincisprezece copii. Am reusit sa conving însa prin seriozitate si munca sustinuta. Nu cred în publicitate. Lucrurile bune si bine facute îsi fac reclama singure. Sigur si numele pe care îl port a fost o garantie a calitatii. Undeva, pe un blog, o mamica marturisea: am înscris-o pe fetita mea la cursurile doamnei Ana Valkay, sotia lui Francisc Valkay. Face cu ele (balet n.a) „ca la carte”.

Se pare ca am reusit sa cuceresc cu „pasiunea” mea pentru dans un numar însemnat de copii, bunici, mamici. Astfel, activitatea mea a fost cunoscuta si recunoscuta de catre cei care doreau sa le ofere copiilor o ora în care sa cunoasca câte ceva din tainele si magia dansului si a muzicii.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ati fost interpret si sunteti creator pe tarâmul artei. Ati fost si sunteti dascal. Cum împacati sensibilitatea artistului cu exigenta pedagogului?

Ana VALKAY: Nu va vine sa credeti cât de bine se împaca sensibilitatea cu exigenta. Ce s-ar face un balerin fara grija, strictete, pretentie fata de executie, sau pedagogul fara sensibilitate, afectivitate? Un profesor de balet, dupa cum îi spune si numele, este atât artist cât si pedagog. Sensibilitatea artistului îl ajuta sa dezvolte starea de empatie cu elevii sai, iar exigenta pedagogului îl ajuta sa recepteze valoarea actului artistic si sa o transmita nealterata copiilor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Faceti o triere a elevilor dumneavoastra si daca da, dupa ce criterii?

Ana VALKAY: Studioul de Dans „Ana Valkay” are usile deschise pentru orice iubitor al artei dansului.Trierea se face de la sine. De obicei, dupa primele ore de contact cu armonia muzicii clasice, cu miscarea ritmata si expresiva, copiii care vin, la început, pentru ca „asa vrea mama”, se lasa cuceriti si devin elevi fideli ai orelor de balet. Mai ramâne de vazut daca fac fata efortului de a fi atenti si a munci sustinut timp de o ora si daca au, totusi, o minima dotare nativa în ce priveste auzul muzical si simtul ritmic.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Care considerati ca este vârsta potrivita pentru începerea unui curs de balet?

Ana VALKAY: Exista o perioada premergatoare, de pregatire, cuprinsa între patru si noua ani când copiii pot sa-si însuseasca cu usurinta pasi, pozitii si miscari specifice si se familiarizeaza cu diferite tehnici ale acestei arte. Despre balet, în adevaratul sens al cuvântului, se poate vorbi însa abia de la noua ani. Daca îl faci „de placere”, nu prea conteaza vârsta la care îl începi. Dar pentru performanta sunt foarte importante toate etapele si este foarte important interesul pe care-l manifesta copilul fata de un astfel de curs.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Vorbiti-ne putin despre forta magica a baletului care îi determina pe parinti sa treaca împreuna cu copiii lor pragul unui studio de dans, dar mai ales îi motiveaza pe micutii balerini sa vina iar si iar, de-a lungul anilor de studiu, în sala cu oglinzi.

Ana VALKAY: Baletul este o arta cu o mare putere de expresie care-ti da sentimentul de perfectiune prin armonia dintre muzica si miscare, prin puterea de a-ti controla si dirija corpul si spiritul si a le face sa vorbeasca fara cuvinte despre tristete si bucurie, despre durere si fericire, despre iubire si ura, despre viata si moarte. Aceasta este magia lui. Daca mai luam în considerare faptul ca el înseamna gratie si eleganta, sanatate si dezvoltare armonioasa, stimulare a imaginatiei, a memoriei, a puterii de creatie, întelegem de ce parintii apeleaza la balet ca la un partener în educatia copiilor.

Cât despre acestia, copiii sunt fascinati de subiectul narativ al baletului, de personaje si costume care îi transpun într-o lume de basm. Câte fetite nu vin sa „baleteze” ca sa fie printese?! Si mai este ceva, în cazul elevilor mei: spectacolele care au loc pe scena Operei Române din Timisoara si care le da sentimentul ca sunt artisti adevarati îi motiveaza „sa vina iar si iar, de-a lungul anilor în sala cu oglinzi”, ca sa va citez…

Cornelia TURLEA-CHIFU: Daca tot ati adus în discutie acest subiect, sa spunem ca în fiecare an pregatiti cu elevii Studioului de Dans „Ana Valkay” doua spectacole deja traditionale pe scena Operei din Timisoara: „Feeria fulgilor de nea”, în preajma Craciunului si „Gala micilor balerini”, în iunie, la încheierea anului de studiu. Cronicile le caracterizeaza ca fiind o explozie de culoare, gratie, candoare. Cine le semneaza coregrafia, regia, cine va asigura costumatia?

Ana VALKAY: Tot ce înseamna coregrafie, scenografie, regie are girul sotului meu, Francisc Valkay. Nu ma pot lipsi de experienta, priceperea si puterea lui creatoare. El este mentorul nostru, asistentul nostru, cel ce ne cizeleaza repetitiile finale, iar în ziua spectacolului este alaturi de noi ca prezentator, transmitând publicului emotiile noastre, iar noua, bucuria si sustinerea celor din sala.

Trebuie sa spun ca impresia artistica este creata în mare parte si de costumatie. Realizarea ei cere imaginatie, migala, materiale specifice, accesorii speciale si… bani. Fiecare grupa de vârsta executa în timpul spectacolului doua, trei si chiar mai multe numere, ceea ce înseamna cam tot atâtea schimbari de costume. Spun toate astea ca sa subliniez implicarea parintilor ce suporta costurile si sa le multumesc pe aceasta cale pentru efortul lor.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Ziua spectacolului este o sarbatoare pentru familiile copiilor. Parinti, bunici, strabunici, frati, prieteni, înarmati cu aparate foto se transforma în spectatori entuziasti, le sustin cu aplauze îndelungate pe dansatoarele emotionate, le astepta cu flori la iesirea din scena. Este imposibil sa nu observi munca asidua, plina de daruire, ce se ascunde în spatele progresului micilor balerine, vizibil de la un spectacol la altul, cât si bucuria si încântarea adultilor apartinatori. Dumneavoastra însa, nu va dati în laturi sa afirmati, dupa lasarea cortinei, ca a fost cel mai slab spectacol. Cum se traduce aceasta nemultumire? Ce înseamna aceste spectacole pentru dumneavoastra?

Ana VALKAY: Întotdeauna un spectacol se vede diferit din sala si din culise. Parintii, destinsi ca orice spectator, se lasa încântati de candoarea artistilor. Micile lor greseli si neputinte sunt atenuate de emotia artistica pe care ei o transmit si de stradania si seriozitatea cu care executa numerele din program. În culise însa, primeaza grija pentru reusita spectacolului în general, si pentru fiecare interpret în parte. Mereu ti se pare ca ceva nu a iesit cum ai vrut, ca ceva se putea face mai bine…Cred ca este fireasca aceasta nemultumire. Si e buna. Pentru ca genereaza progres.

Pentru mine, fiecare spectacol este un „eveniment” de bucurie si tristete totodata! Bucuria de a vedea copiii si parintii fericiti si multumiti, tristete pentru încheierea unei etape din viata. În acelasi timp ma gândesc la urmatorul spectacol pe care mi-l doresc mai bun, mai „miraculos”. Implicarea tot mai mare în activitatea studioului a celui ce se cheama Francisc Valkay face ca „productiile” sa fie din ce în ce mai reusite si mai „pretioase”! Sper ca acest lucru sa fie resimtit de copii si de parinti.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Sunteti o profesionista. Ati facut parte din corpul de balet al Operei din Timisoara. Sunteti cadru didactic la Colegiul „Ion Vidu”din Timisoara, catedra de coregrafie. Ce urmariti la cursantii dumneavoastra pe perioada unui ciclu de pregatire? Va opriti la stadiul de initiere, sau vizati performanta?

Ana VALKAY: Initierea este absolut obligatorie. Ea este specifica, dupa cum am mai spus, vârstei cuprinse între patru si noua ani. Exista însa si copii care se desprind de majoritate. Cu acestia nu ramâi la initiere. Îi stimulezi, îi lucrezi, încredintându-le numere solistice. Totul depinde de posibilitatile copiilor, de talentul si daruirea lor. Îmi place sa le cer cât mai mult, sa-i fac sa-si doreasca o executie cât mai aproape de perfectiune, pentru ca de aici porneste performanta. Si, da! Performanta se afla în vizorul oricarui profesor. Fara ea, munca lui nu este completa.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Cred ca e momentul sa ne spuneti ce alte satisfactii profesionale mai aveti în afara de bucuria de a vedea cum niste „ratuste” galagioase care se împiedica una de alta se transforma la bara în „lebede” gratioase, tacute si atente. Ce rezultate de exceptie ati obtinut ca profesor de balet?

Ana VALKAY: Rezultatele mele de exceptie sunt elevii care au obtinut rezultate de exceptie datorita îndrumarii mele. Vorbesc cu drag de Andrei Morariu, format la Studioul de Dans „Ana Valkay” si plecat în anul 2004 cu o bursa de studii în Germania, la Scoala de balet „John Cranko” din Stuttgart. Acum este solist la Teatrul de Balet din Dortmund. Andreea Jura mi-a fost o eleva exceptionala, care timp de trei ani (2006, 2007, 2008) a obtinut Premiul I la Olimpiada Nationala de Coregrafie. În anul 2007 a fost în America cu o bursa de studiu de o luna, iar acum este solista la Teatrul de Balet din Cluj.

As vrea sa mai nominalizez doua eleve pe care le am în prezent la Colegiul National de Arta „Ion Vidu”, olimpice si ele si care s-au format tot la studioul de dans. Este vorba de Alexandra Funieru, cu premiul al II-lea în anul 2009, respectiv 2010 si de Codruta Balan cu Premiul al III-lea în anul 2010. Le doresc si lor o împlinire profesionala si multe bucurii pe scena baletului. Nu pot sa nu o amintesc pe Marcela Marcu, eleva în al saselea an de studiu, cu un mare potential interpretativ, dar si creator, prezenta în cadrul spectacolelor studioului cu productii proprii de o reala valoare artistica.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Exista în Timisoara autoritati, institutii, personalitati de cultura sau politice care sa va sustina în acest demers cultural-educational de formare de minti frumoase în corpuri frumoase?

Ana VALKAY: Ne sustin în primul rând institutiile culturale. Avem o buna colaborare cu Opera Româna din Timisoara sub conducerea maestrului Corneliu Murgu, prin faptul ca de doua ori pe an sala si scena sunt ale noastre si ne putem desfasura cu succes spectacolele. De asemenea beneficiem de concursul croitoriei Operei în confectionarea costumelor necesare spectacolelor. Ne bucuram de sustinere din partea maestrului Ciprian Cipu, directorul Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis, care ne asigura sala în care îsi desfasoara activitatea Studioul de Dans „Ana Valkay”.

Si mass-media locala ne aloca spatii în emisiunile si publicatiile ei si ne promoveaza vorbind despre activitatea noastra, despre spectacolele si rezultatele noastre. Am fost prezenti în emisiunile doamnei Roxana Florea, redactor la T.V.R.-Timisoara, în paginile ziarului „Agenda” si în numeroase publicatii on-line. Oamenii politici au probleme mult mai importante pe agenda lor decât demersul de care vorbiti. Eu, totusi, am avut norocul ca unul dintre ei, Emil Cristescu, sa se aplece si asupra actului cultural si astfel am beneficiat de o binevenita sponsorizare.

Cei mai importanti si fideli sustinatori ne sunt însa parintii. Ei ne sponsorizeaza cu timpul lor, cu rabdarea si întelegerea lor, cu încredere si entuziasm. Unii, carora situatia materiala le permite, se implica si sustin si financiar activitatea studioului de dans. Tuturor nu pot decât sa le multumesc, sa-i asigur de toata stradania noastra, sa le spun ca fara ei nici noi nu am exista.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Aveti perspective si proiecte noi în ceea ce priveste Studioul de Dans „Ana Valkay”?

Ana VALKAY: Ne propunem sa venim în întâmpinarea interesului cursantilor nostri pentru dansul modern, incluzându-l în repertoriu alaturi de dansul clasic, sub directa si exclusiva îndrumare a maestrului Francisk Valkay.

Cornelia TURLEA-CHIFU: Va doresc multa putere de munca, mult succes dumneavoastra si elevilor dumneavoastra, si va multumesc pentru timpul acordat.
————————————–

A consemnat,
Cornelia TURLEA-CHIFU
Timisoara
23 martie 2011