VISUL

On By nelursIn poetryLeave a comment

                Domnului Sef de Birou, Enachescu Nicolae

 

 

Azi, s-a pensionat un om.

A plecat sa isi mai vada,

De un stup, sau de un pom.

Sau nepotii din livada.

 

A fost sef, si el, aici.

In uzina cea de vise.

Unde toti am intrat mici,

Si ramânem, pare-mi-se.

 

Câta viata n-am visat,

Sa ajungem sus, la stele,

Si venim, de-unde-am plecat,

Albi pe crestet, de la ele.

 

Vin nepoti, si vin copii,

Sa viseze in uzina,

Altii, albi, a hodini

Se retrag in radacina.

 

Iar uzina cea de vis

Le imparte, ieri, ca mâine,

Daca nu un paradis,

Macar zilnica lui pâine.

 

27 februarie 2012

ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Natura Umana2 Comments

Impactul tehnologiei asupra vieții spirituale


Text adaptat: Conferința ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL – prof.dr. Emil Bartoș, Casa de cultură Gherla – 25 Februarie 2012


„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.”

                                           1 Tesaloniceni, 5.21

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.”

                                                                      1 Corinteni, 6.12

Se spune că obiceiul e a doua natură a omului. Dar iată câteva cugetări despre substantivul obicei pentru a ne edifica cât mai bine asupra înțelesului acestui cuvânt și a ceea ce poate aduce un obicei în viața noastră Continue reading “ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL” →

Pe piatra aspră a vietii

On By nelursIn Credinta, Educatie, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Nicolae Moldoveanu

 

Pe piatra aspră a vietii sa lasi o dâră fină,

Din aurul virtutii, din sfânta lui lumină.

        Tu ești chemat, tu ești chemat

                                                                                Să fii creștin cu-adevărat!


Și-n mâna ce-ti loveste a vietii tale floare,

Sa lasi parfumul dulce, ca dar spre- nviorare. Continue reading “Pe piatra aspră a vietii” →

DIMINEATA POETILOR

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

Elisabeta IOSIF

.

„Dimineata poetilor” – întâlnirea din ajunul Martisorului

   .

„În farâmiturile ramase dintr-un foarte îndepartat banchet al zeilor,

sarbatoarea este în acelasi timp punte, bucla si vârtej”

                                    Constantin Noica

    .

O sarbatoare a însemnat si aceasta reuniune a scriitorilor Filialei Bucuresti a Ligii Scriitorilor Români spre sfârsitul lunii februarie a acestui an, 2012, dupa o iarna viforoasa, nastrusnica, de numai trei saptamâni, într-o zi cu mult soare si de renastere a primaverii.

Snurul rosu-alb, considerat si o „funie a anului”, împletind cele doua anotimpuri, iarna-vara, simbolizeaza si traditiile Dochiei, belsugul si frumusetea, oferirea lui fiind un dar pentru sanatate

„Te leg prin alb, mereu, cu inocenta mea,/

Dezleg prin rosu, de deochi, mereu o stea,/

Pe fruntea ta. În Martie îti strâng din jur,/

Dorinta si ardoarea mea.

Si-a zilelor din snur…”

(Elisabeta Iosif).

.

„Primavara – ger si ghiocei/

zâmbet pe frunza verde/

abur în aer.

Muguri – geamat de muguri/

roua cu ochi luminosi/

berze pe ape”

(Viorel Gongu) .

 

Asadar, un dar si o sarbatoare a însemnat si recitalul poetilor bucuresteni prezenti la aceasta reuniune literara (Ana Maria Balas, Stefan Lucian Muresanu, Elis Râpeanu, Viorel Gongu, Elisabeta Iosif, Vasilica Ilie, Constantin Stroe), poeme onorate cu momente muzicale alcatuite de pianista-poeta, Maria Calleya.

 Aceasta „Dimineata a poetilor” este, de fapt, o continuitate a unui „Proiect cultural”, început în 2011 cu concursul Bibliotecii Municipale Sadoveanu din Bucuresti, a tinerilor si profesorilor Colegiului National de Muzica George Enescu, a studentilor Universitatii Hyperion si a revistei Art aut. În anul 2012 acest proiect – program se va dezvolta într-o manifestare culturala intitulata „Confluente”, dorindu-se o îmbinare a poeziei cu muzica si arta.

.

Elisabeta IOSIF

Presedinte LSR Bucuresti

26 februarie, 2011


 

Ce atitudine ai fata de crucea lui Isus?

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU SI LUCRATOR!

 .

„Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decât orice sabie cu doua taisuri: patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, încheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii.”                         Evrei, 4.12

„Isus Hristos este acelasi ieri si azi si în veci!”

                                                                Evrei, 13.8

.

Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casa a fost atacat într-un loc întunecos de un hot care i-a pus un pistol în piept si i-a cerut toti banii. Fara împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul si portmoneul, iar hotul l-a cautat în buzunare. În buzunarul de la piept a gasit niste hârtii pe care le lua în speranta ca sunt hârtii de valoare. Intristat, predicatorul se întoarse acasa. Dupa un timp a fost vizitat de un barbat îmbracat îngrijit si a fost întrebat daca el este predicatorul care a fost atacat într-o seara si caruia i-au fost furate mai multe lucruri. Când raspunsul a fost afirmativ, barbatul a spus: „Eu sunt hotul!” si a pus pe masa ceasul si portmoneul. „Printre hârtiile furate s-a gasit si o predica cu cuvintele: <Sa nu furi>. Am citit-o si ea a devenit sabia care mi-a strapuns sufletul si m-a urmarit pâna când am cazut în genunchi si am recunoscut în fata Domnului Isus vina mea si am devenit un om nou. Acum am o slujba cinstita si îmi câstig existenta”, a relatat fostul hot.

CELE TREI CRUCI

„Împreuna cu El duceau si pe doi facatori de rele care trebuiau omorâti împreuna cu Isus. Când au ajuns la locul numit „Capatâna”, L-au rastignit acolo, pe El si pe facatorii de rele: unul la dreapta, si altul la stânga. Isus zicea: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Ei si-au împartit hainele Lui între ei, tragând la sorti. (…)

 Deasupra Lui era scris cu slove grecesti, latinesti si evreiesti: „Acesta este Împaratul iudeilor.” Unul din tâlharii rastigniti Îl batjocorea si zicea: „Nu esti Tu Hristosul? Mântuieste-Te pe Tine însuti si mântuieste-ne si pe noi!” Dar celalalt l-a înfruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osânda? Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.” Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!” Isus a raspuns:

“Adevarat îti spun ca astazi vei fi cu Mine în rai.”

                                                                                                                                     Luca, 23.32-43

.

Toata Mântuirea s-a faurit pe Crucea de la Golgota unde a fost rastignit Isus Hristos, de aceea trebuie sa vedem ce s-a întâmplat acolo si ce putem învata si noi. Sa vedem ce atitudine trebuie sa avem fata de cele petrecute acolo, în istorie.

Fiul lui Dumnezeu, Isus, Cel fara de pacat, neprihanit, înaltat pe cruce între doi tâlhari, aflati la rândul lor, fiecare ridicat pe o cruce.

Istoria consemneaza cum unii au avut sansa sa fie de fata la acel moment istoric unic. Unii trebuiau sa fie acolo, soldatii romani care îndeplineau sarcinile de serviciu, rastignindu-L pe Domnul vietii. Altii poate din întâmplare, altii din curiozitate sau ura, însa doi tâlhari erau acolo împotriva voii lor.

Cel care putea sa ofere mântuirea se afla acum acolo, în mijlocul lor, într-o situatie speciala, caci tocmai de aceea venise în lume: sa ne înlocuiasca în moarte, El cel nevinovat, sa plateasca pentru toti: caci plata pacatului este moartea!

Pe crucea rastignirii lui Isus, deasupra Sa, sta o inscriptie scrisa în trei limbi: „Acesta este Împaratul iudeilor.”

Iata-i asadar, pe cei aflati în fata Lui! Dar ce fac ei?

Cum reactioneaza cei care sunt în fata Mântuitorului?

Unii sunt indiferenti, dar altii au o atitudine de batjocura.

– „Norodul statea acolo si privea”.

–  „Fruntasii îsi bateau joc de Isus si ziceau: „Pe altii i-a mântuit; sa Se mântuiasca pe Sine însusi, daca este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” Nu raspunde, pentru ca ei nu cer un lucru serios! Dar slava Domnului, ca nu S-a mântuit pe Sine, ca avea la îndemâna 6.000 de îngeri (iar la trecerea Marii Rosii i-a ajutat doar un singur înger), ci a venit sa ne mântuiasca pe noi, toti cei care cred.

– „Ostasii, de asemenea, îsi bateau joc de El”: necredinciosii pagâni. Care au amânat sa se împace cu El si sa primeasca salvarea sufletelor lor.

În lumea evanghelica baptista era de notorietate comportamentul extravagant al pastorului Marcu Nechifor, om foarte credincios si foarte bine instruit, cunoscator al mai multor limbi. Într-o dimineata de duminica, pe vremea de dinainte de ’89, în Gara din Iasi se întâlnesc mai multi tineri evanghelici care asteapta ora plecarii lor în misiune. La aparitia pastorului Marcu Nechifor toti se foiesc deoarece acesta era imprevizibil, cum va fi si de aceasta data.

– Pace, fratilor!, aproape ca zbiara pastorul, iar ei facându-se mici, mormaie fiecare în barba, abia auzit…

 – Pace..., dupa care sunt întrebati de M.N.:

 – V-ati rugat?

  – Daaa!

 – Bine! Ne mai rugam odata, dar pe genunchi. Toti tinerii, se uita unul la altul, apoi în stânga si-n dreapta, dar n-au ce face si, fiecare cum poate, se apleaca, pe un genunchi, pe doi, mai de voie de nevoie. Unul mai îndraznet, gândind ca într-adevar pastorul M.N. cam exagereaza, se roaga asa:    

– Doamne, ai mila de fratele Marcu! La care fratele M.N. zice „Amin!” si „da-i întelepciune”, continua tânarul, iar fratele M.N. „Amin!”   Dupa încheierea momentului de rugaciune, M.N. îl mustra frateste pe tânarul confrate:

 – Odata ai avut ocazia sa ceri   întelepciune de la Domnul Isus, cu seriozitate,  si ai ratat-o, n-ai cerut pentru tine!

Cât de neinspirat fusese si: „Unul din tâlharii rastigniti Îl batjocorea si zicea: „Nu esti Tu Hristosul? Mântuieste-Te pe Tine însuti si mântuieste-ne si pe noi!”

Acest tâlhar nu s-a lasat cercetat de constiinta sa, nu s-a vazut în ce stare de plâns se afla. El nu a cerut mila, nu a cerut sa i se stearga pacatul si vinovatia, nu a cerut iertare, s-a complacut sa ramâna în aceeasi stare, cu aceeasi viata.

  1. Prima convingere: Teama de Domnul

Dar celalalt tâlhar, desi pacatos si vinovat, are o alta atitudine: Dar celalalt l-a înfruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osânda? Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.” Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!”

Acestui tâlhar, constiinta sa l-a înstiintat ca a comis acte de faradelege, ca trebuie sa se teama de mânia lui Dumnezeu care va cauta sa faca dreptate. S-a vazut deja condamnat si s-a înfiorat ca se va afla curând înaintea judecatii lui Dumnezeu. Brusc si-a revenit din starea de nepasare fata de semeni si fata de Dumnezeu.

  1. A doua convingere: convingerea vinovatiei

    Îsi schimba parerea ca ar fi pedepsit prea greu, prea mult, pe nedrept, ci ca „ pentru noi e drept”- judecata lui Dumnezeu e dreapta, înaintea Sa sunt vinovat! Pâna nu-ti recunosti vinovatia (bolnav) nu poti primi ieratrea (medicamentul). E drept samerg în iad…. E drept ca am încalcat legea lui Dumnezeu …. Sunt vinovat.

  2. A treia convingere: Convins de Unicitatea Jertfei lui Isus

Acest tâlhar, cum sunt multi si azi, poate L-a observat doar de departe pe Isus. Însa acum are ocazia sa-L aiba aproape. Auzise de El, ca si altii, azi. Ca desi, nevinovat, El care facuse atât de mult bine oamenilor, acum El moare ca oricare om si înca rastignit, pe cruce, platind mult, pentru mine si pentru tine, s-a încarcat cu pacatul meu si al tau, suferind rusinea si durerea în locul nostru. Acum, daca sunt convins, aceasta convingere trebuie exprimata. Credinta trebuie exprimata, într-un dialog cu Isus. Dupa ce si-a recunoscut vina, ca e drept sa fie rastignit, acest tâlhar a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!”

Credinta mântuitoare e centrata doar la Domnul Isus. Nimeni altul nu te poate ajuta sau mântui. El, Isus e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El. Tâlharul i-a înteles vorbirea, Cuvântul Lui, care e viu si lucrator. Si, Isus e acelasi, ieri si azi si în veci. Tâlharul si-a ascultat glasul inimii, constiinta, simtul adevarului si-al bunului simt. Si-a dat seama ca numai Isus îl poate salva.

Acest tâlhar s-a pocait , si-a recunosct starea sa pacatoasa si L-a recunoscut pe Isus, Ca Domn. Vedeti dumneavoastra, daca am avea un prieten ministru, si am merge la el cu o rugaminte, am putea avea mari sperante în el ca ne va ajuta. Însa daca dl ministru, prietenul nostru ar fi bolnav, pe moarte, cum era Isus, nu prea ne-ar mai fi de ajutor. Însa Isus chiar si pe Cruce, El era Dumnezeu împacând lumea cu Sine. La El totul e cu putinta si totsuficient.

  1. A patra convingere: Credinta mântuitoare e preocupata de vesnicie

Noi oamenii venim la Dumnezeu pentru multe nevoi: de hrana, pentru serviciu, pentru câstigarea pâinii, pentru familie, pentru sanatate etc

Însa, atunci când cineva are credinta mântuitoare, acea persoana va cauta mai întâi mântuirea, împaratia lui Dumnezeu (apoi vin celelalte, pe deasupra…)

  1. A cincea convingere: Isus vine a doua oara

Cineva care are credinta autentica, nu doar ca mai întâi cauta mântuirea, dar si întelege Cuvântul. Nu-l rastalmaceste. Întelege ca Domnul Isus, asa cum a promis, S-a dus sa ne pregateasca un loc (tuturor credinciosilor), dar El vine a doua oara. „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!”

  1. A sasea convingere: Mântuirea e sigura  (si prezenta)

Trebuie si avem convingerea ca mântuirea e sigura, chiar de azi (din momentul în care am crezut în ceea ce a fost, este si va fi Isus pentru omenire): Isus a raspuns: „Adevarat îti spun ca astazi vei fi cu Mine în rai.” Pentru ca acest tâlhar pocait n-a mai apucat sa faca nimic, a crezut, L-a recunoscut pe Isus ca Domn si Mântuitor si si-a marturisit vina. Apoi, Domnul Isus i-a garantat ca azi va fi în Rai, deîndata. Cuvântul Sau e viu. Ce spune se si face. A spus sa fie …lumina, s-a facut lumina, a zis ca esti iertat, esti iertat, a zis astazi vei fi cu Mine în Rai, Amin, asa e!

  1. A saptea convingere: convingerea nevoii de partasie

Mântuirea te face sa intri în partasie cu adunarea Sa si cu Dumnezeu (Tatal, Fiul si Duhul Sfânt)

O viata mântuita are trei realitati

a. Nespusa: tâlharului pocait de viata sa rea, cel care primit de Isus iertarea, lui Domnul nu i-a mai reprosat nimic. Nu a mai fost cazul sa faca public marturisirea pacatelor comise. Si acele multe pacate comise si nespuse e într-adevar o realitate nespusa. E cunoscuta doar de el, cel în cauza, si de Domnul. Femeia prinsa în preacurvie, de farisei, nici ea nu a trebuir sa mai vina cu întreaga ei istorie plina de pacate, caci Domnul Isus le cunostea (Psalmul 139, Ioan, 2.24), ci i-a spus: Du-te , dar sa nu mai pacatuiesti, pentru ca sa nu ti se întâmple ceva si mai rau.

b. Nevazuta: prezenta lui Dumnezeu, era nevazuta, deaorece El era în Cristos, împacând lumea cu Sine (2 Corinteni, 5.19). Atunci doar un singur om – tâlharul, L-a recunoscut pe Isus ca Dumnezeu si s-a pocait de viata sa imorala, de tâlhar. Doar acesta a apucat oferta si mâna întinsa a lui Dumnezeu.

c Nemaipomenita: ar fi fost de asteptat sa auzim ca un sfânt, unul cu fapte bune, sa intre în Rai. Dar nu, a intrat un pacatos, un raufacator, unul care ameninta si poate chiar lua viata altora. Asa ceva e atât de nemaipomenit si extraordinar. Si dta poti face acest pas salvator, ate încrede pe deplin în Jertfa lui Isus, urmând pasii tâlharului care s-a încrezut în Isus, ca El are o împaratie si poate sa duca si un tâlhar acolo. Câta bunatate gasim la Tatal ceresc. Glorie Lui!

Încerca si dta. Dumnezeu asculta glasul celui care-L cauta sincer. Spune-i cumva asa:

– Doamne, Tu ma cunosti. Nu vreau sa vin decât asa cum sunt, pacatos si murdar. Sunt vinovat si merit pedeapsa Ta. Chiar moartea. Dar Tu ai murit în locul meu. Iarta-ma ca Te-am ignorat si te-am batjocorit atât de mult, prin viata traita. Iarta-ma, si spala-mi murdaria si vina, în sângele Tau scurs pe Cruce la Golgota. Primeste-ma în adunarea Ta, ca pe un copil al Tau. Lucreaza în viata mea si îndruma-ma prin Duhul Tau cel Sfânt. Amin.

Doamne, Adu-Ti aminte si de mine când vei veni în împaratia Ta! Amin.

 

Oglinda

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Doua suflete pereche,
Priveau in oglinda veche
Admirandu-se-n tacere,
Gandind la „Luna de miere”.

Ea, suava si gingasa,
Arunca priviri poznase,
Cucerind barbatul care
O dorea cu-nfrigurare.

El stia prea bine telul
Si gandea sa-i dea inelul,
Cumpanind clipa in care
Sa-i fure o sarutare.

Pe o ferastruica mica,
Intra-n zbor o pasarica,
In jurul lor se roteste,
Si voioasa ciripeste.

Profitand de intamplare
Ea-l cuprinde cu ardoare
Si-l intreaba visatoare:
„O fi semn sau o-ntamplare?”

„Tu ce-ai vrea, iubita mea?
Psarea mi-a dat ceva”…
Si-i pune sfios inelul,
Fredonandu-i cantecelul:

„Vrei sa fii sotia mea?”
„Da! Da! Da!voi fi a ta!”
Si oglinda, cu pudoare,
Reflecta o-mbratisare…

Cârdei V. Mariana

Noua viziune socio-psihologica din perspectiva istorica asupra diasporei

On By nelursIn literatureLeave a comment

Moto: „Istoria nu este acumularea eveni-mentelor de orice fel care s-au întâmplat în trecut. Este stiinta societatilor umane” Fustel de Coulanges

Realizând din ce în ce mai mult intensitatea dramatica a inadvertentelor existentiale ale prezentului, pentru multi dintre români, aflarea noutatilor sau ascultarea povestilor (mai ales a celor de succes) despre fratii lor din diaspora, fie ea americana sau europeana, poate fi o activitate „productiva”, aducatoare de beneficii, prin curajul, vointa si încrederea pe care (intrinsec) le furnizeaza. Un vechi si valoros crez suna astfel : „ … de ce sa invoci o mie de motive pentru care nu ai reusit, când îti era suficient doar un singur motiv sa reusesti?”. Pornind de la aceasta protaza, sunt de admirat cei care, indiferent de locul unde se stramuta, îsi propun sa reuseasca, surmontând orice greutate pe care o întâmpina. Oameni care, cu foarte multa dedicare si un efort pe masura, prin harnicie si „încapatânare”, îsi construiesc acolo – departe – o casa (tara promisa), o familie, leaga prietenii durabile, dar nu uita nicio clipa aroma inconfundabila a pamântului natal, desprins din sacralitate (tara de suflet).
Cu exemple de contemporani români talentati si valorosi, s-ar putea constitui o lista inepuizabila de nume, iertata ne fie mentionarea doar a câtorva dintre ele, fulgurate în minte: George Roca, Elena Buica, George Filip, Ovidiu Creanga, Cristian Petru Balan, Corneliu Drinovan, Ionela Van Rees-Zota, Romeo Niram, Mariana Zavati Gardner, Ionut Caragea, Viorel Roman, Simona Botezan, Viorel Nicula, Lucian Oprea. Un astfel de om este si distinsul scriitor si publicist român, stabilit în însorita Arizona, OCTAVIAN CURPAS care, împletind preocuparile sale literare, publicistice cu o înalta tinuta morala, reuseste – în foarte scurt timp – sa se impuna ca una dintre personalitatile românesti din diaspora ultimilor ani.
Prin noua sa carte, intitulata: Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, Editura Anthem, Arizona, 2011, autorul, cu o persuasiune admirabila, reuseste sa scoata la lumina, ca dintr-o biblioteca afectiva a timpului: oameni, documente, destine, valori. Tesând – prin intermediul acestora – pagini de jurnal cu valoare documentar-istorica, Octavian Curpas rescrie printr-o subtila investigatie psiho-sociala – istoria diasporei românesti de la mijlocul secolului trecut. Desi par destul de îndepartate vremurile ce fac parte din inventarul cartii sale (având în vedere tineretea autorului), acesta reuseste sa surprinda audienta, prin recrearea atmosferei specifice epocii evocate, sa contureze personajele cu suficienta abilitate scriitoriceasca, sa realizeze o lucrare placuta, prezentând reusite si esecuri, fast si nefast, picurând peste toate acestea o veritabila simtire româneasca, îmbogatita, valorizata si calita în focul dorului de tara.
Întâmplarile sunt veridice, personajele existând aievea, unele din ele locuind înca în spatiul american sau vest-european. Firul epic incumba atribuirea fiecarui personaj în parte a unui dublu rol: actor în propria poveste de viata, dar si de spectator al acesteia (îmbogatit printr-o noua perspectiva asupra experientelor traite). O posibilitate unica pentru autor de a investiga, de a cerceta, de a pune lucrurile cap la cap si de a-si construi, pas cu pas, succesul garantat al lucrarii sale. Autorul surprinde prin capacitatea sa de a crea sau mai bine-zis de a recrea personajele, de a le asculta povestile de viata si de a le repovesti, atribuindu-le sensuri noi, semnificatii speciale, prin întreteseri – în jurul acestor pitoresti personaje – a noi aure de lumina. Nazdravanul Dumitru Sinu este – în aceasta carte – exemplul unui luptator, al unui om de un curaj deosebit, înzestrat de providenta cu o rabdare de fier si o rara consecventa, în atingerea telurilor sale. Un personaj inteligent, subtil, care e si hâtru, pe deasupra, ce reuseste sa creeze din povestea sa de viata, o poveste pe care cititorul o va recunoaste, asumându-si-o cu încredere. Indiferent ca se deruleaza aventurile existentiale ale lui Dumitru Sinu sau ale celorlalte personaje, cuceritoare – în mod deosebit – este vointa autorului de a scoate din fiecare poveste, din fiecare traire, esentialul, plusvaloarea, morala.
Caracterizarea lui Dumitru Sinu este cel mai bine realizata de autorul însusi: “63 de ani de exil înseamna mult pentru un emigrant: învataminte trase din propriile întâmplari de viata, evaluarea fiecarui individ cu mare atentie si selectarea adevaratilor prieteni, înseamna sa stii, sa vrei si sa poti sa întinzi o mâna de ajutor atunci când cel de lânga tine are nevoie si asta pentru a putea primi la rândul tau, pentru ca niciodata nu stii ce-ti aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reusit sa se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a calit si l-a întarit si în care a reusit sa se înconjoare de foarte multi oameni care si-au dobândit în fata sa, statutul de PRIETEN. Daca ar fi sa polemizam pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona si a-i evidentia toate caracteristicile, implicatiile, avantajele si uneori, dezavantajele, asa ca las la latitudinea fiecaruia dintre dumneavoastra alegerea prototipului uman care sa întruneasca toate cerintele pentru a-l ridica la rangul de prieten. “
Povestea lui Dumitru Sinu este una destul de complexa, autorul realizând un mozaic al evenimentelor traite de acesta. Momentele esential-umane: nasterea, scoala, prima dragoste, casatoria, familia, prietenii, sunt cele care au lasat urme adânci în constiinta eroului Dumitru Sinu, repere ce i-au colorat viata, cu momente de bucurie ori de aspra dezamagire, de fericire sau de tristete aparent iremediabila. Mediind fiecare conversatie avuta cu eroul cartii, Octavian Curpas face scurte prezentari, introduceri, ofera explicatii suplimentare, probând astfel o vasta cultura generala (atât a sa, cât si cea a personajului sau). Momentele se sudeaza, astfel, între ele, fara întreruperea firului epic. Acest lucru face ca fiecare capitol al lucrarii sa contina atât secvente unice, istorii separate, de sine statatoare, dar si piese de legatura cu acelasi puzzle existential relatat (prin invizibilele retele create între fiecare personaj si personajul central al cartii).
Convingerile eroului, care are la baza scoala vietii (asa cum o numeste el), se împletesc armonios cu scurtele divagatii cu valente de discurs literar, istoric, filosofic ale autorului, pentru ca acest savuros melanj emotional sa contina sarea si piperul, necesare unei scrieri de calitate. Iata ce opineaza autorul, prezentând dragostea dintre Dumitru Sinu si sotia sa: „Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemanarea dintre ei”, a spus cândva John Fowels, un celebru scriitor. Este un lucru stiut ca orice casnicie, ca sa dureze, trebuie sa aiba la temelie iubirea. Aceasta este pecetea ce tine laolalta, cu adevarat, doua inimi si din ea izvorasc propasirea si împlinirea celor uniti în taina casatoriei.” De o astfel de poveste de dragoste a avut parte eroul cartii, o dragoste care supravietuieste timpului, pastrând vie flacara spiritului. O poveste extrem de frumoasa, între doi oameni care au stiut sa-si uneasca destinele si sa pastreze intact – peste ani – respectul reciproc: „Viata le-a brazdat chipurile, dar lumina din privirile lor nu s-a stins. Ea straluceste si acum, la fel de puternic precum în ziua când s-au cunoscut. Iar ochii lor vorbesc într-o limba ce nu e nici româna si nici franceza. Este limba îndragostitilor. Pentru ca, asa cum spunea William Shakespeare: Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.”
Cât despre epuizarea povestilor de viata ale personajelor cu care nea Mitica s-a intersectat de-a lungul vietii sale, autorul face precizarea: „Despre prietenii si cunoscutii lui nea Mitica Sinu se poate vorbi, fara doar si poate, ore întregi fara sa te plictisesti, iar de scris, poti scrie atât cât te tine condeiul, pentru ca ai despre ce! Profile umane atât de variate s-au intersectat cu persoana lui în anii petrecuti în exil, încât daca ai rabdare sa le analizezi în amanuntime, este putin probabil sa nu descoperi în fiecare macar un graunte de învatatura sau o picatura de cunoastere. 460 de persoane contine lista de cunostinte a octogenarului înca plin de vigoare, dornic de a-mi destainui o viata palpitanta, petrecuta în cinci tari, pe doua continente! Cei care i-au fost apropiati, s-au bucurat si se mai bucura înca de pastrarea amintirilor vii în memoria lui.”
Motivatiile exodului sunt diverse. De cele mai multe ori, oamenii alerga spre împlinirea unui vis, indiferent ca se numeste visul „occidental” sau visul „american”. Pentru personajele enumerate în carte, timpul si conjunctura istorica nefavorabila i-au facut sa paraseasca tara si sa-si caute norocul în alta parte. Severa si nejustificata prigoana comunista le-a determinat sa ia calea exilului. Multe dintre ele, ajungând în diaspora, reusesc sa-si converteasca visul în acceptare, recunoastere, împlinire si prestigiu. Începuturile fiecarei povesti de viata sunt – aproape întotdeauna – dificile. Într-o societate noua, bazata pe alte principii etice, morale, etnice, religioase, sociale dar – mai ales – legate de credibilitatea muncii, integrarea poate fi un proces dificil, pentru unii chiar dureros de lent. În timp, batalia pentru câstigarea încrederii si respectului, dusa cu foarte multa determinare, permite ca razboiul sa fie câstigat. Pentru cei mai multi emigranti, adoptati de tarile în care au purces, finalizarea acestui acerb razboi înseamna începutul adevaratelor reusite (profesionale, literare sau artistice) prin deschiderea de noi oportunitati si, mai ales, prin satisfactia produsa de recunoasterea eforturilor proprii. Lucru care, din pacate, în România zilelor noastre, se întâmpla mult prea rar sau aproape deloc. Iata una dintre motivatiile exodului tinerilor si oamenilor de valoare ai tarii, care pleaca pentru a lucra si de a crea plusvaloare unei altei tari (a „viselor” lor, adesea împlinite).
Cu toate acestea – si aici este cazul lui nea Mitica, dar si al lui Octavian Curpas – tara de suflet ramâne România, cu mai mult relele si mai putin bunele ei. O tara pe care unii doar o mai intuiesc în visele lor târzii, dar pentru care pastreaza o dragoste profunda, cum o umila rugaciune în prag de seara. O tara în care dorm stramosii, traiesc parintii si la care viseaza sa revina…cândva. Iata ce relateaza despre aceasta autorul, prezentând localitatea unde a vazut lumina zilei personajul sau, probând admiratia si dragostea pentru tarâmul strabun: „Localitatea purtând acelasi nume, leagan de legenda al bunilor si strabunilor nostri, însufletita dupa vrerea lui Dumnezeu de o comunitate neaosa, româneasca, al carui prototip este omul de omenie, a daruit de-a lungul vremurilor multe generatii care au ramas acasa sau au luat drumul pribegiei, rasfirându-se pe toate meridianele lumii. Dar niciodata, indiferent de sutele sau miile de mile departare la care vietuiau, nu si-au uitat locurile în care au fost plasmuiti. Când fac aceste afirmatii le sustin cu putere prin exemple certe, cunoscând multi români care au ales calea strainatatii, dar care nu si-au renegat si nu si-au uitat vreodata obârsia.” Reamintindu-si întâlnirile românilor din diaspora, bunaoara la Paris, Dumitru Sinu povesteste, fiind cuprins de melancolie: „Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume… Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei… ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”.
Galeria persoanjelor lui Octavian Curpas este diversa, cuprinzând povesti incredibile de viata ale traitorilor perioadei interbelice, precum: Dan Isacescu, Vasile Târa, Stoian Brailoiu, Sandu Ionescu, Ion Ritivoi, Constantin Vâlceanu, Nichita Tomescu, Radu Bumbaru, Salvatore Greco, Titi Filip, Cornel Popa, Eugen Stefanescu, Tiberiu Cunia, dr. Traian Stoicoiu, Ioana Dumitriu, Gheorghe Tatu. Fiecare personaj, conturat de catre Dumitru Sinu cu foarte mare acuratete, este completat apoi de catre autor, cu detalii esentiale culese din documentele invocate. Apar, adesea, în intersectiile întâmplarilor vietii eroului cartii si alte popoare ori etnii, precum evreii sau tiganii, insolitul personaj interesat fiind de traditiile acestora, de momentele ce le-au marcat existenta în decursul istoriei. Si cu aceasta ocazie, atât eroul cât si autorul cartii, probeaza o solida cultura generala, dublata de o ampla activitate de documentare, investigare. Iata însemnatatea acordata acestor popoare: „Evreii au constituit pentru nea Mitica întotdeauna motiv de admiratie si în acelasi timp, modele de viata demne de urmat. Mi-a vorbit despre istoria poporului evreu, despre prigoana si suferintele evreilor de-a lungul vremii si nu în ultimul rând, despre învatamintele cu care a ramas de la ei, studiindu-le istoria si traind în preajma lor. Cu o usurinta de nedescris mi-a povestit despre iudaism, despre hasidismul fondat în Podolia secolului al XVIII-lea, precum si despre toate curentele legate de iudaism, exemplificându-mi cu citate din marii gânditori ai vremurilor, fiecare idee adusa în discutie. N-a uitat sa-mi vorbeasca nici de anti-semitism, fiind bine informat, pentru ca el citea enorm la vremea aceea a tineretii, având grija sa-si ia portia zilnica de cunoastere din lumea minunata a cartilor!”.
Planurile existentiale pe care autorul le urmareste în derularea firului sau epic sunt multiple. Peste multitudinea acestor planuri se suprapune galeria inedita de personaje, provenite din diferite straturi sociale ori domenii profesionale (profesori, doctori, preoti, comercianti, afaceristi), ceea ce confera lucrarii de fata o valoare testimoniala certa. Despre acea perioada, când prigoana comunista era doar în stadiul incipent, nu se cunosc foarte multe lucruri legate de diaspora româneasca. De cele mai multe ori, izvoarele istorice, documentele si marturiile, au fost intentionat masluite, tocmai pentru ca istoria sa fie rescrisa în favoarea celor care i-au falsificat veridicitatea. Mult mai târziu, încercarea de rescriere a istoriei, bazata pe adevarul nemistificat, s-a dovedit a fi aproape imposibila. Astfel de personaje, precum nea Mitica, venite din acele vremuri, prin marturiile lor sincere, reconstruiesc un restitutio in integrum al unei perioade din istoriei românilor, extrem de dificil de clarificat într-o alta maniera.
O astfel de initiativa onesta, facuta cu scopul mai-sus declarat, este pe cât de importanta, pe atât de laudabila. Multiplele resurse istorice – testamentare, documentare, emotionale – utilizate aduc, prin Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, o noua viziune socio-psihiologica, din perspectiva istorica, asupra diasporei. O lucrare caruia cititorul îi poate descoperi/redescoperi valoarea, ori de câte ori va face un simplu popas asupra povestilor de viata prezentate. O carte ce ar trebui sa fie prezenta în orice biblioteca ce se respecta, o lucrare care poate motiva pe oricine, spre regasirea propriei identitati. Un subtil îndemn la recapatarea demnitatii nationale a românilor, facuta în stilul – deja arhicunoscut – ce poarta amprenta lui Octavian Curpas. Poate, ca sa nu uitam niciodata ca: „Acolo unde este inima ta, acolo e si casa ta!”

Gheorghe A. Stroia
Adjud – ianuarie 2011

JURNAL LONDONEZ (10)

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Lavinia IANCU

.

 Dragii mei, relatarea mea o sa o concep într-o nota putin diferita de cele anterioare. De fapt, mereu as dori sa fie una mai deosebita… pentru a nu va plictisi. Fara sa fac o introducere teatrala, am sa va spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmata de ce am vazut zilele acestea pentru a pastra toata bucuria doar pentru mine. Asa ca doresc sa va împartasesc putin din senzatia de euforie care an trait-o în aceste zile.

 Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinata „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a ma mai culturaliza putin si în alte domenii decât lupta pentru supravietuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Si anume… Am fost sa vizitez Galeria Nationala din Piata Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea cladirea doar pe dinafara ci chiar am îndraznit sa intru si sa vad tablourile expuse, mai ales ca intrarea era libera… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveste de minune… mai ales când stai prost cu finantele! Ei, desigur… ca erai încurajat de cei de la intrare sa faci niscaiva donatii, asa ca fiind un suflet mare am facut si eu câte o donatie si la intrare si la iesire sa nu ne acuze cineva ca românii sunt un neam de traista! Consider ca a meritat toata osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de arta mi-au vazut ochii.

Pentru mine a fost totul o revelatie, o împlinire a unei dorinte pe care o aveam de foarte multi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionisti  precum olandezul Van Gogh si francezii Gauguin, Manet si Toulouse-Lautrec & Co. Din pacate, am ajuns la Galerie cu doar ora si jumatate înainte de a se închide, cu toate ca acolo îti trebuiesc câteva ore bune ca sa vezi toate tablourile din incinta. Si ca sa va mai impresionez putin, am sa mai enumar si alti pictori a caror tablouri mai erau expuse pe pereti (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne si Degas. Si tot enumerând… ce am mai vazut la galerie, as putea sa o tin înca mult si bine, dar nu am sa va plictisesc prea mult si am sa spun doar ce as dori sa vad data urmatoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, si multi altii, adica pe toti cei prezenti pe simezele muzeului. Promit ca va voi delecta cu relatari despre ei alta data când am sa revin la muzeu.

Un lucru însa este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt ca nu am suficient timp sa le vad pe toate, desi nu ma grabeste nimeni sa ma duc spre casa. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am sa încerc sa vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.

 Deci dupa ce am vizitat putin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Nationala din Londra, ziua mea educativa s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situata în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumuta si se suprapune cu acest nume. Va dati seama ce norocoasa sunt!? Am ajuns sa vad live un spectacol de balet la Royal Opera House. Si culmea norocului a fost ca în actul al III-lea al spectacolului am vazut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” dupa cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat si am sa mai merg cu siguranta si la alte spectacole în masura posibilitatilor. Mai ales ca si eu am practicat baletul timp de noua ani, asa ca am o motivatie speciala pentru a fi pasionata de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… si alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictura vizitata în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, desi se stie ca acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…

 Am avut intentia sa fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anuntat la microfon ca este interzisa filmarea si fotografierea. Totodata, spectatori erau rugati sa-si închida telefoanele mobile. Dupa mine mentiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silentios, nici nu ar trebui sa fie anuntata, ci ar trebui sa fie de la sine înteles ca sa procedeze asa. Asta denota respectul si bunul simt al publicului fata de munca depusa de catre artisti.

Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am vazut. Se numeste „Jewels” (Bijuteriile) si are trei acte. Baletul a fost creat în urma cu 45 de ani de catre faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumusetea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeste „Emeralds” (smaralde) si este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbracate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbracate în rosu. Rosu ca rubinul! Actul al treilea, dupa mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky si are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând si vestimentatia Alinei Cojocaru si a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abunda de nestemate care îti încânta ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scena de Elyse Borne si Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create dupa schitele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativa, o seara foarte frumoasa, cu muzica buna si imagini minunate. O revelatie!

 Având în vedere ca am multe de povestit despre ce am mai vazut recent voi continua cu o vizita facuta într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserica anglicana superba. Datând de la sfârsitul secolului al XVII-lea, este construita în stilul baroc englezesc. A fost conceputa de arhitectul Sir Charles Wren datorita eforturilor de renastere a Londrei dupa marele incendiu care a afectat orasul în 1666. Wren a mai construit sau reconditionat înca 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit pâna în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecti englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un delusor din centrul orasului, unde se zice ca pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeitei Diana. Saint Paul’s Cathedral este resedinta scaunului episcopal al Londrei. Cred ca este printre cele mai vizitate obiective turistice din oras. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfasurat ceremonia religioasa a casatoriei printului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola si altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul ca de la parter si pâna sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adica un metru pentru fiecare zi a anului. Cladire este foarte frumoasa, dar totusi nu m-a impresionat atât de mult ca si Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din pacate si aici fotografiatul este interzis! Am luat însa câteva imagini cu exteriorul edificiului.

 Pentru a nu încheia brusc aceasta fila de jurnal, as putea sa va povestesc câte ceva despre vizita facuta în weekend-ul ce a urmat la Gradina Zoologica din Londra, aflata în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale si cum acest periplu a fost pentru mine o experienta minunata, am simtit aici o bucurie sincera, primara, asa ca si cum as lasa copilul din mine sa iasa la suprafata. Pâna sa ajung la Gradina Zoologica a trebuit sa traversez tot parcul, având astfel timp sa intru într-o ciudata starea de beatitudine… Stare care m-a calauzit toata ziua respectiva. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeata… a pajistilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma sa o traiesc la Gradina Zoologica.  Ajunsa la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Si aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a parut foarte scurt, mai ales ca am ajuns în jurul orei 15:00 iar portile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum stiu despre ce e vorba si voi mai reveni si aici… Mai exista însa o „Gradina” si mai mare în afara orasului, un fel de safari, pe care mi-am propus sa o vizitez la primavara. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am sa pornesc dis-de-dimineata ca sa fiu sigura ca îmi va ajunge timpul sa vizitez toata rezervatia.

 Revenind la Gradina Zoologica din Londra, încerc sa rememorez imaginile cu animalele vazute pentru a va transmite si dumneavoastra putin din bucuria traita de mine. Am vazut animale frumoase si bine îngrijite. Am vazut gorile, pinguini, maimute-paianjen, sacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… si multe alte vietati. Însa pot spune ca… spectacolul oferit de pinguini a fost atractia principala pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru ca am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haiosi si adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicati si neîndemânatici, însa când ajung în apa sunt precum torpilele.

A fost deci, o bucurie pentru mine sa ma delectez cu imaginea unor animale sanatoase si frumoase.  Chiar daca la ora 17:00 vizitatorii trebuiau sa paraseasca incinta Gradinii Zoologice… eu eram mult prea fericita ca sa-mi închei mica drumetie prin parcurile londoneze. Desi începuse sa ploua marunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales sa ma mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Gradina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o gradina plina cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunati. Bineînteles ca nu îmi lipseau castile din urechi cu muzica mea favorita. Simteam ca plutesc, chiar daca începusem sa fiu din ce în ce mai uda… de la ploaia care nu vroia sa înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place sa ma plimb uneori prin ploaie… Când eram acasa la Oradea am si dansat odata prin ploaie si a fost absolut fantastic. Dansam si cântam prin ploaie! La fel cum a facut-o si Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Va mai aduceti aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era ca… americanul nostru avea palarie si umbrela!!!

În fine, plimbându-ma prin ploaie pe ritmurile muzicii si admirând minunatele flori aveam sentimentul ca pot sa zbor, ca toata lumea e a mea, ca pot face absolut tot ce-mi propun, ca sunt o persoana norocoasa si în acelasi timp minunata… Ce modesta sunt… nu? Dar, chiar asa ma simteam dupa o zi petrecuta printre animale si verdeata. Totusi, când am simtit ca eram prea uda la par, am pornit fericita si linistita spre o statie de metrou, cea mai apropiata de parcul respectiv… Si uite asa a mai trecut o zi minunata, o saptamâna minunata si o luna minunata… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Sa fiu fericita! Sa încerc sa ma bucur cât de mult pot de fiecare clipa petrecuta pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine sederea mea în Londra. Si ma bucur… Încetisor-incetisor am început sa bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus sa le vad în perioada cât voi sta aici.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de octombrie 2011

LUMEA DE RÂSUL LUMII!

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

 Roni CACIULARU 

.

Însemnari pe maginea volumului satiric „TRIUMFUL INDOLENTILOR” de Mihai Batog Bujenita

.

Cartea lui Mihai Batog-Bujenita, recent aparuta la Iasi, este o bijuterie literara. Talentul autorului sclipeste în fiecare pagina. Scrisul sau ma duce cu gândul, mai ales acum, în „Anul Caragiale”, exact la Marele Maestru, cu ale sale „Schite si Momente”. Bine-nteles, fiecare cu stilul sau, cu incisivitatile sale de caricaturist în proza, de patimas al dragostei scrisului si de crunt lucrator pe fila de hârtie…         

M.B.B. ia câteva teribile personaje, niste indolenti, comozi, lenesi, nepriceputi, neispraviti, suficienti si cam tâmpiti si-i plimba prin diferite întâmplari, dizlocându-i, de fiecare data, de la masa cu berite din gradinita Bufetului de peste drum, unde-si fac veacul imediat dupa orele de servici… Sunt vreo zece astfel de momente, în care sunt indusi în câte o alta aventura de procopseala, soldata, absolut de fiecare data, prin esec, esec ce nu le strica blânda multumire a tihnei de dinainte si de dupa. Triumful indolentilor este asigurat de lipsa de orizont, de multumirea de sine, de suficienta stagnarii – tipice nu numai unei singure categorii sociale. Puterea de observatie si surprindere a unor trasaturi retrograde din actualitatea  româneasca actuala este exceptionala. Iar autorul actioneaza cu imagini vitriolante, subliniend ridicolul eroilor sai. Eroii sunt priviti din interiorul lor, cu implicare, dar si cu detasarea necesara incisivitatii. Este vorba de oameni cu studii, dar impotenti în orice intreprind, limitati la minimum posibil, stagnând si dospind în nimicnicia lor minunata.

De fapt, literatura satirica si umoristica a lui Mihai Batog Bujenita, – am mai spus-o – e grava, profunda. Ea are „bataie nationala”, si nu numai. Râsul lui M.B.B. e sanatos, caci uneste oamenii, pe cei buni, destepti, capabili, întreprinzatori. Râsul acesta arde, totodata, putrefactia statuta si multumita a stagnarii. Dureroasa. Ridicola. „Daca traiesti într-o lume bolnava de ura, intoleranta si, mai ales, ignoranta – îmi spunea autorul –  nu este normal sa încerci sa o vindeci, daca o iubesti?”.

 

Pentru cei care, poate, înca nu-l cunosc destul pe acest scriitor de valoare si substanta – încaodata, îmi permit sa subliniez ca el face parte si din familia de valori a marelui Caragiale! – voi aminti aici: este membru al Uniunii Scriitorilor si al Uniunii Epigramistilor din România. Presedinte al „Academiei Libere PASTOREL”, din Iasi.  Director al revistei humoristice „Booklook”. Redactor coordonator la revista ieseana de cultura „Cronica”. Redactor la revistele „Intercultural” si „Rapsodia” din Sibiu. Colaborator la revistele de cultura „Obsevatorul” din Canada, „Faleze de piatra” din Anglia, „NiramArt” –  Spania, „Agero”- Germania” , precum si la „Tribuna” din Cluj-Napoca, „Ateneu” – Bacau, „ Ecouri Literare” – Vaslui, „Fereastra” –  Mizil, „Contact Literar” si „Convorbiri Literare” din Iasi, ca si la diverse reviste de umor. Totodata colaboreaza la numeroase alte publicatii din tara si strainatate (inclusiv din Israel). A publicat pâna în prezent 15 carti.

Zoltan Terner îl apreciaza ca fiind un „scriitor dotat cu un neverosimil dar al umorului grotesc si un aiuritor simt al fabulosului derizoriu. Scriitorul Valeriu Stancu: „la final, constati ca ai râs cu râsul altuia, ca hohotele purtau în ele un car de amaraciune”. Revista „Observator” din Canada sublinia „ironia virulenta, caricaturizarea unor personaje si situatii, care se constituie în puternice imagini artistice, destinate ridiculizarii elementelor destructive din viata societatii românesti.”

„Am locuit, cândva, cu familia, la Galati, un oras, la vremea aceea, înca foarte cosmopolit – declara M.B.B.  De la evrei, pe atunci foarte numerosi, am învatat cum se trece peste necaz cu o gluma, cu un cuvânt potrivit, râzând, pentru ca, stiut este, raul fuge de cei care pot sa-l ia în râs. Poate si ei au învatat de la noi cum se înjura, sau cum se da cu caciula de pamânt, la suparare…”

În final, pot sa va asigur: M.B.B. este un scriitor contemporan savuros, prezent si activ în lumea lui, în lumea de pe lume. El aduce pe scena omeniri o opera satirica de valoare estetica incontestabila, un document de epoca. Întrebat de un reporter la ce viseaza, autorul admirabilei carti „Triumful indolentilor” a raspuns: „Simplu si utopic: La o lume mai buna!”. Este visul nostru, al tuturora!

 

Roni CACIULARU

Petah Tikva, Israel

20 februarie 2012

Homosexualii si iesirea din criza!

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

“Mânia lui Dumnezeu se descopera din cer împotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si împotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care înabusa adevarul în nelegiuirea lor. (…) De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca îsi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat în minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au închinat fapturii în locul Facatorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat în voia unor patimi scârboase; caci femeile lor au schimbat întrebuintarea fireasca a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, si barbatii au parasit întrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru altii, au savârsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scârboase si au primit în ei însisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.”

                                                          Romani, 1.18; 24-27

.

S-au falit ca sunt întelepti, si au înnebunit!

                                           Romani, 1.22

De-a lungul vremii, presa a vorbit de multi homosexuali celebri. Unul dintre ei ar fi actorul american Rock Hudson (1925-1985). Mai înainte s-a vorbit de un dirijor celebru, magistral în fata orchestrelor simfonice din întreaga lume, Herbert von Karajan (1908- 1989), de actorul francez J.Marais, foarte popular la mijlocul secolului XX, cunoscut din filme ca Les Miracles n’ont lieu qu’une fois (Miracolul lupilor) sau Typhon sur Nagasaki (Taifun la Nagasaki).

 

 

 

În România, s-a scris de unul chiar foarte îndragit, nimeni altul decât regretatul si talentatul Ion Luchian Mihalea (1951-1993), cel care a fost ucis în apogeul cariei sale, la vârsta de 42 de ani.

De notorietatea este cazul cântaretului englez Elton John (Sir Elton Hercules John), care s-a si casatorit cu un altul si care au si “înfiat” un copil.

Sunt convins ca cititorii cunosc si alte nume celebre care s-au lasat amagiti de un astfel de pacat imoral, homosexualitatea.

Daca i-am avea în fata noastra, în apogeul carierei lor si i-am intervieva, sunt sigur ca nici unul dintre ei nu s-ar cataloga drept nebun sau bolnav mintal, cum nici noi nu zicem ca sunt, ci foarte imorali si dezagreabili. N-au nimic care sa le îndreptateasca cumva comportamentul deviant de la morala crestina si a bunului simt.

Multi si-au pierdut de timpuriu bunul simt si se comporta ca atare. Însa, daca în sec. XIX – XX, homosexualii nu se faleau cu aceste apucaturi anormale, astazi, în sex. XXI, au iesit la rampa si cer oficializarea de drepturi, dreptul la imoralitate, la murdarie si rusine!

***

Este vremea ca Domnul sa lucreze: caci ei calca Legea Ta.

                                                                                                                              Psalm, 119.126

Cuvântul lui Dumnezeu ne învata sa ne rugam pentru binele cetatii unde locuim, caci de binele ei atârna si binele nostru. Ne rugam, dar mai trebuie sa si facem câte ceva.

Acum auzim ca la licitatiile pentru drumuri, masluite – regii asfaltului – se câstiga sume fabuloase din primul condei. Licitatiile sunt adesea formale, ca sa tina un pret ridicat, pe banul public, al nostru, al tuturor. Desi micul Boc a promis multe, cum el era si a ramas mic, n-a facut. A zis ca va introduce un mercurial pentru tarife, care va stabili, limita, preturilor per unitatea de masura. La 1m sau 1km de drum sau de autostrada, functie de latime, cantitate si calitate, pretul maxim nu poate fi mai mare de x Lei. Dar n-a fost sa fie. A fost prea greu pentru mititelul de Boc. A reusit doar sa mai creasca si mai mult acolo unde trebuia sa faca invers,  salariile si pensiile celor de la SIE, SRI, Armata si Justitie –  de ale caror servicii nu beneficiem, în sens pozitiv.

Opinia noastra conteaza, asta s-a vazut cu acei oameni inimosi si curajosi din Piata Universitatii, ea poate schimba abuzurile guvernantilor care nu vor sa ia deciziile corecte si normale. Sub presiunea opiniei publice, doar asa se mai poate îndrepta situatia si legile si privilegiile de casta.

Trebuie ca raul, pacatul si imoralitatea – sa fie numite ca atare, nu cocolosite  cu cuvinte care nu le  definesc dezastrul de care sunt capabile.

Homosexualitatea (cine gândeste cu placere la asa ceva, precum si cine practica actul în sine)  se constituie într-un   pacat grav, strigator la cer! Ca si în cazul drogurilor sau alte pacate si vicii grele, ascunse, omul nu poate scapa fara ajutorul lui Dumnezeu, decât prin pocainta si abandonarea unor astfel de obiceiuri imorale.

***

Biserica – „pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu”

                                                                                                                                 Efeseni, 3.10

În America, greu de crezut, dar biserici ale homosexualilor au aparut în 1971, însa cu totul contrar si gresit, fata de  ceea ce sta scris ca doctrina în Evanghelii în învatatura lui Isus Hristos..

E adevarat, Isus nu respinge pe nici unul care vine la El, deci nici pe homosexuali. Însa, ca si pe ceilalti pacatosi, nu ca sa se justifice (cum de a pacatuit) si sa se confirme ca e pacatos (desi e clar ca este), ci pentru ca sa  lase pacatul.

Biserica evanghelica, unde am fost primit si botezat, si unde am cunoscut „…prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu” nu m-a chestionat de ce pacate am suferit, ci a dorit sa vada (dupa acel timp, de peste 6 luni, în care am fost parte a bisericii locale) ca sunt nascut din nou, din apa si din Duh, dupa Cuvântul lui Isus spus lui Nicodim (Ioan, 3).

Christos n-a respins nici curve, nici hoti si nici ucigasi, dar nu spre a-i binecuvânta în starea lor de curve, hoti si tâlhari, ci pentru a-i ajuta sa nu mai fie asa. Ar fi gresit sa se creada ca homosexualilor le-ar asigura un tratament preferential, altul, ca i-ar primi cumva fara sa se curete si sa se elibereze de pacatul lor. O, asta nu, în nic un caz. Isus a zis celor care crezusera în El: “Du-te, dar sa nu mai pacatuiesti, sa nu ti se întâmple ceva si mai rau“; si ca:  „veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

Numai adevarul îl poate elibera pe om din pacatul lui, nicidecum minciuna!

Spiritul crestinismului, al bisericii, e unul universal, în esenta ostil oricarei separari (segregatii). Nu e în spiritul Lui sa existe biserici pentru albi, biserici pentru negri, pentru tigani, biserici pentru femei, biserici pentru barbati, o biserica pentru bogati, o alta biserica pentru saraci, o biserica pentru homosexuali, o alta biserica pentru heterosexuali, o biserica pentru intelectuali…

***

Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu în cunostinta lor – Dumnezeu i-a lasat în voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neîngaduite.

                                                                                                                              Romani, 1.28

O, Doamne Isuse, Mântuitorul nostru, Te rugam azi, îndura-Te de noi si ai mila!

Ajuta-ne, Doamne, sa ne întoarcem fata spre Tine, sa intram în biserica Ta si sa cunoastem din întelepciunea Ta,  sa Te urmam si sa Te onoram!

Slava si Multumire fie-i aduse Domnului Dumnezeu, acum si-n veci de veci! Amin.

DOAMNA CONSTIINTA!

On By nelursIn Credinta, Educatie, Incurajare, Natura Umana1 Comment

de Rodica Botan

Aseara citisem ceva si as fi vrut sa traduc…numai daca m-as fi putut dezlipi de canapea. Dar un duh de neputinta m-a tinut legata de pernele moi si confortabile; asa ca n-am tradus nimic. Asta nu inseamna ca n-am sa va spun povestioara care am citit-o…mai ales ca este una adevarata.

Nu ma intrebati numele scriitorului ca nici asta nu-mi amintesc. Aseara am avut o lene generala Continue reading “DOAMNA CONSTIINTA!” →

MIROS DE ÎNCEPUT, MIROS CURAT, PROASPAT, MIROS DE GHIOCEI, MIROSUL DRAGOSTEI – „DRAGOBETELE”

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

.

„Înc-odata, iar si iara,

a iubi e primavara.”

Lucian Blaga

.

Sarbatorit pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, traditia populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii în Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii. Este considerat fiul Dochiei, barbatul frumos, puternic îndragostit. Baba Dochia este unul dintre miturile românesti importante si exista multe variante ale acestui mit. Semnalez si o frumoasa poveste a lui George Calinescu „Traian si Dochia”, în care Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui Traian, aceasta s-a ascuns pe muntele Ceahlau, împreuna cu oile. Maica Domnului a transformat-o împreuna cu turma sa, într-un complex de stânci.

Din copilarie cunosteam frumoasa legenda a calatoriei Dochiei pe timp de iarna când, parându-i-se ca vremea se încalzise, si-a scos, rând pe rând, cele noua cojoace (unii spuneau de douasprezece) pe care le purta, pâna când a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat si pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse mai târziu. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Se spune ca rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si ca ar fi o marturie vie a acestui mit românesc. Zi a îndragostitilor, început de primavara, început de viata, acesta este Dragobetele!

S-au ocupat multi cercetatori de provenienta acestei sarbatori. Nicolae Constantinescu – etnolog al Universitatii din Bucuresti – afirma ca nu exista atestari documentare ale acestei sarbatori decât în secolul al XIX-lea; lingvistul Lazar Saineanu propune analogia cu „dragu-bete”, sufixul „bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, multime”; etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie din Moldova prezinta etimologia acestei sarbatori populare considerând ca majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul”, sarbatoare religioasa de care spuneam ca este celebrata pe 24 februarie si care în limba slava se numeste „Glavo-Obretenia”. Românii ar fi adaptat-o, astfel aparând sub diverse nume – „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete” – în perioada Evului Mediu, pâna când s-a impus în unele zone (sudul si sud-estul României) ca Dragobete; Ion Ghinoiu, în Dictionarul cu obiceiuri populare de peste an (1997) asociaza si el numele de Dragobete cu personajul din mitologia populara româneasca – zeu al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile românesti – identificat cu Cupidon (la romani) si cu Eros (la greci). Ovidiu Focsa etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat: „despre Dragobete se crede ca este un protector al pasarilor, fiind o sarbatoare strâns legata de fertilitate, fecunditate si de renastere a naturii”. Unii afirma ca ar data dinaintea aparitiei crestinismului. În mitologia dacilor, Dragobetele ar fi fost petitorul si nasul animalelor, cel ce oficia în cer, la începutul primaverii, nunta tuturor animalelor. Exista credinta ca în aceasta zi si pasarile ne-migratoare se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau si începeau sa-si construiasca cuiburile. Cu timpul, de la pasari obiceiul ar fi fost preluat si de catre oameni, Dragobetele ajungând sa fie considerat zeitate ce ocroteste iubirea si care poarta noroc îndragostitilor. Motivatiile preluarii ar fi fost profunde, întrucât pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvântul grecesc „pasare” însemnând chiar „mesaj al cerului”.

El este considerat de cei mai multi a fi Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit si „Logodnicul Pasarilor”, dar si „Cap de Primavara”.

Se povesteste despre obiceiurile din aceasta zi, cum în jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor se adunau fete si baieti care discutau, glumeau si cochetau. Spre prânz, fetele coborau în fuga spre sat; fuga în unele parti era denumita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care îi cazuse draga; daca o ajungea, urma sarutul în vazul tuturor, sarut ce semnifica logodna ludica, care de multe ori era finalizata cu logodna adevarata. De aici a ramas zicala: „Dragobetele saruta fetele!” Si se mai spune ca era un semn rau daca o fata sau un baiat nu întâlnea la Dragobete fata sau baiatul care sa-i placa, era semn ca tot anul nu putea fi iubit.

Credinta populara româneasca mai spune ca cei care participau la aceasta sarbatoare erau feriti de boli tot anul. Astazi, sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul românesc al sarbatorii de import Valentine’s Day sau ziua Sfântului Valentin, sarbatoare a iubirii. Personajul românesc Dragobetele se diferentiaza de blajinatatea Sfântului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat frumos, aratos, cu un temperament navalnic.

Simtim de pe acum, în preajma acestei zile, un început în toate!

Pamântul se trezeste la viata, natura renaste. Soarele revarsa o caldura mângâietoare, vântul sufla din plamânii sai aer mai cald, sângele îsi schimba culoarea, inima – pulsatiile, o mireasma dulce se-mprastie pe carari, chipul blând al primaverii ne zâmbeste, mâinile ei ne mângâie… Seva pomilor musteste, dragostea începe sa domine pamântul. Zilele devin mai lungi si mai blânde, natura începe sa-si arate farmecul. În curând se va îmbraca în hainele-i frumoase, va da coltul ierbii, copacii vor fi ninsi de flori albe în vânt.

Miros de început, miros curat, proaspat, miros de ghiocei, mirosul dragostei…

În întâmpinarea acestei zile am scris versurile:

Copacii saruta statornic vazduhul./ Aripi de gând saruta nevazutul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/ Pasarile, inoculate cu virusul dragostei,/ se cauta fâlfâind din aripi,/ dansând printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Din volumul „Articole si Eseuri”- vol. II, în curs de aparitie.

 

Cine va mosteni pamântul?

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

         ALIANTA   FAMILIILOR                 DIN     ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

23 februarie 2012

.

CINE VA MOSTENI PAMÂNTUL?

Cui va apartine Secolul XXI? Dar XXII? Cum va arata umanitatea in 100 sau 200 de ani? E repetata des fraza unui filozof fracez care afirma, parafrazam, ca Secolul XXI fie ca va apartine lui Dumneze fie ca nu va fi de fel. Punem aceste intrebari inca sub influenta datelor recensamintului 2011 – cui ii apartine viitorul? In alte cuvinte, cine va mosteni pamintul? Un raspuns bine cunoscut acestei intrebari este acela al Mantuitorul insusi, in Matei 5:5 “Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.”

In ultimii ani am dat tot mai des peste comentarii, articole, si carti care tind sa confirme acest lucru. Statisticienii, demografii si cei ce studiaza trendurile viitorului au ajuns la o aceasi concluzie, dar exprimata intr-o formula diferita: cei religiosi vor mosteni pamintul. O carte exceptionala dedicata acestui subiect, excelent documentata si usor de citit, este Shall the Religious Inherit the Earth? Demography and Policitcs in the Twenty-First Century? (“Vor mosteni cei religiosi pamintul? Demografie si politica in Secolul Doua Zeci si Unu”) Publicata in 2010, autorul cartii e Eric Kaufmann, un canadian care si-a devotat o mare parte din viata academica si intelectuala studiind corelatia dintre religie si demografie, religie si natalitate, religie si fertilitate, religie si avort. Cartea lui e fundamentata pe o bibliografie extensiva, studii demografice detaliate, cercetari in domeniul teologiei, rapoarte ONU, studii si investigatii intocmite de Uniunea Europeana, Canada si Statele Unite. Concluzia lui, fundamentata pe acest efort intelectual gargantuan, este, insa, una care nu ar trebui sa surprinda: trendurile demografice contemporane indica ca, spre bine sau spre rau, grupurile religioase, de toate felurile, vor mosteni pamintul. Viitorul demografic le apartine lor.

Secularismul in Deriva

Ipoteza principala a cartii este ca fundamentalistii religiosi deja se afla pe o pista demografica care le va permite sa domine pamintul in cursul generatiilor viitoare. Consecintele acestei revolutii demografice vor fi enorme si se vor manifesta asemenea unui tavalug care trece peste tot ce ii sta in cale. Va reconfigura harta lumii,va cauza disparitia unor tari sau grupuri etnice, va cauza expansiunea altora, va restructura compozitia etnica a unor natiuni. Va schimba valorile si, afirma Kaufmann cu confidenta, va pune capat epocii post-moderne cladita pe secularism. Un razboi silentios si invizibil se manifesta la nivel global – razboiul demografic intre grupurile religioase si secularisti. Liniile de front au fost demarcate si finalul conflictului se va produce in citeva, nu multe, generatii.

Kaufmann afirma ca omenirea se afla intro-o perioada tulburenta a istoriei sale in care liberalismul secular isi pierde traptat vigoarea, dar vitalitatea biologica a grupurilor religioase creste. Liberalismul secularist si-a atins apogeul, iar avortul, imoralitatea sexuala si stilurile de viata alternative ii pericliteaza viitorul si sansele de supravietuire. In acest sens, afirma el, efectul fundamentalismului religios va fi mai mare in occidentul secularist decit in lumea in curs de dezvoltare. Motivul este ca deja suntem martori, chiar azi, a convergentei revolutiei demografice si a fundamentalismului religios.

Deja se poate afirma ca omenirea a initiat o epoca fara precedent in istoria ei – un declin al populatiei la nivel global in loc de crestere. Trendul acesta e mai pronuntat in Europa, dar Asia de Est (in special Corea de Nord si Japonia) imbatrineste mai repede ca oricare regiune a globului. In Europa rata fertilitatii si a natalitatii a scazut considerabil in perioada postbelica si de citeva decenii se afla sub nivelul optim de mentinere a unui nivel demografic stabil. Acest trend se extinde si la nivel global, anticipindu-se ca in 2035, pentru prima data in istoria ei, omenirea, la nivel global, va avea o rata a natalitatii negativa, cind mai multe fiinte umane vor muri decit se vor naste. Incepind cu 2035 declinul demografic se va accentua si va deveni mai acut in decadele care vor urma. Deci, in acest context, intreaba Kaufmann, cine va mosteni pamintul? Cine va beneficia de acest revers demografic si cine va pierde?

Cine va Câstiga si Cine va Pierde?

Vor fi, spune Kaufmann, cistigatori dar multi vor si pierde. Vor pierde cei care astazi se declara fara religie sau credinta, si aceia pentru care instinctul religios a devenit irelevant in directionarea vietii. Acest grup va continua sa descreasca numeric, dar grupurile religioase vor continua sa creasca. In timp, daca acest trend se va mentine, un lucru de care autorul este convins, grupurile areligioase vor dispare ori se vor diminua numeric si isi vor pierde influenta in societate. In contrast, cele religioase se vor extinde si vor domina pamintul.

Kaufmann caracterizeaza fundamentalismul ca un raspuns modern al celor religiosi impotriva secularismului. Demografia si procrearea, adica instinctul “cresteti si inmultiti-va,” sunt armele pe care le folosesc impotriva secularismului. Au cu mult mai multi copii decit secularistii. Asta este regula atit la crestinii fundamentalisti, cit si la musulmani si la evrei. In contrast, grupurile religioase “moderate” au facut un compromis cu secularismul si si-au pierdut vitalitatea biologica. Asta insa nu inseamna ca dintr-o data cei religiosi au decis sa aibe mai multi copii. Nu. Diferenta este ca cei religiosi continua sa faca copii pe cind cei lipsiti de religie au incetat sa mai aibe copii, ori fac doar putini. Peste tot, in Europa, America Latina, Africa si Asia, studiile arata ca de sucesele medicale ale ultimelor secole care au redus mortalitatea infantila au beneficiat in mod special grupurile religioase. In alte cuvinte, trendurile demografice actuale si din viitorul apropiat reflecta declajul crescind intre rata fertilitatii grupurilor religioase si al celor seculare. Cei religiosi se casatoresc mai devreme in viata si au copii mai multi, pe cind cei seculari se casatoresc mai tirziu, ori de loc, si au copii mai putini sau de fel.

Dovezi Multiple

Kaufmann insa, nu doar isi exprima teza, ci si incearca sa o dovedeasca, chiar daca uneori cititorul se asteapta la mai multa evidenta in sprijinul concluziilor lui, ori uneori se simte coplesit de abundenta informatiilor si datelor statistice furnizate in sprijinul concluziilor lui. Si cu toate ca exemplele care Kaufmann le da sunt bazate mai mult pe date statistice din Europa, America Latina si America de Nord, cititorul este inclinat sa accepte teza lui fundamentala. Exemplele sau cazurile de studii (“case studies” cum le numeste el) pe care le da sunt multe si fascinante. Ele contin o analiza aprofundata a unor date nu doar statistice, ci si istorice, geografice, culturale, teologice, informatii interesante, pe care autorul le combina si le analizeaza in context istoric. Citam citeva exemple.

Un exemplu fascinant pentru Kaufmann sunt bapsitstii americani, exemplu pozitiv, pe care ii pune in contrast cu episcopalienii (anglicanii americani), ca exemplu negativ. Acum 50 de ani 17.1% din populatia Americii se declara baptista, un procentaj care, dupa rezultatele recensamintului din 2010, a ramas constant. Abilitatea lor de a-si mentine procentajul e remarcabil, spune Kaufmann, considerind ca in ultimii 50 de ani structura religioasa a imigrantilor in America a fost predominant catolica (de provenienta din Mexico, America Centrala si de Sud), asiatica, si musulmana (Orientul Mijlociu si Africa). In contrast, numarul episcopalilor americani a scazut in aceasi perioada de timp de la 5 milioane la doar 2.5 milioane. Kaufmann atribuie acest rezultat demografiei. Efervescenta religioasa a baptistilor americani e bine cunoscuta, in timp ce declinul simtamintului religios la episcolalieni a scazut vertiginos incepind cu anii 50 ai Secolului XX si continuind inca sa scada.

Exemple fascinante sunt prezentate si din Europa. Luteranii Laestadieni din Finlanda, care astazi numara intre 80.000 si 150.000, sunt o ramura conservatoare a bisericii Luterane. Ei resping avortul si contraceptivele, iar rata natalitatii lor este de 5.47 copii de familie in contrast cu media nationala de 1.45 de copii de familie. Cresterea lor numerica, ca de altfel si al celorlalte grupuri religioase, se datoreaza si endogamiei. Un exemplu similar se reliefeaza si in Olanda unde ramura calvinista a Bisericii Reformate creste demografic in timp ce Biserica Reformata scade. Date fascinante sunt expuse privind modul traditional de viata al calvinistilor olandezi. In ultimele decade demografii si sociologii au inceput sa defineasa o parte geografica compacta a Olandei, “the Bible Belt,” adica “Zona Bibliei” a Olandei, unde locuiesc acesti crestini traditionali. La doar 90 de minute distanta de Amsterdam pe autostrada se afla un grup de orasele ale caror locuitori s-au separat de lumea moderna seculare. Conform statisticilor, 90% dintre ei nu au televizor in casa. Duminica bisericile sunt pline iar autobuzele stau parcate. Nu se lucreaza. O patrime dintre femei poarta costume traditionale, fustele nu se ridica deasupra genunchilor, si imbracamintea tuturor este modesta. Jumatate dintre copiii lor se casatoresc timpuriu si fac copii. Sprijina partidul SGP crestin democrat al Olandei care se impotriveste pacatelor sociale moderne: eutanasie, pornografie, droguri, casatorii homosexuale, prostitutie. SGP obtine la fiecare alegeri in jur de 5% din voturi. Cresterea demografica a acestui grup deja are impact asupra politicii sociale olandeze. Este deja cunoscut ca Olanda a inceput sa faca pasi timizi pentru incetinirea secularizarii fortate si pentru revitalizarea morala a tarii.

Obiectivitate sau Irealism?

Kaufmann cauta sa fie si obiectiv si intreaba: oare in competitia demografica intre grupurile religioase si secularism nu e posibil ca in timp cei religiosi sa abandoneze credinta si sa devina adepti ai secularismului? Raspunsul este afirmativ, dar la scara mica. Studiile demografice indica ca rata de convertire a copiilor celor religiosi la scularism este mica. Valorile si legaturile sociale formate in grupurile religioase cauzeaza o coeziune intre mebrii grupului care face convertirea in exterior dificila si neatractiva. Aici, Kaufmann da exemple specifice si multe. Un exemplu fascinant este grupul Amish din America, descendenti ai anabaptistilor olandezi si germani din secolul XVII. In 1905 erau doar 5.000, locuind intr-un grup compact in Pennsylvania. Astazi sunt 250.000. Din lipsa de loc, au emigrat in vestul american unde continua sa traiasca in grupuri compacte, iar procentajul celor parasesc credinta este foarte mic. Cunoscuti in alte parti si ca Menoniti, coloniile lor se multiplica si se afla astazi peste tot, din preriile canadiene pina in Patagonia argentina. In nordul Mexicului, America Centrala, in chaco Paraguayului, si in preriile Boliviei. Peste tot au destelenit pamint, au transformat pamint nearat in pamint roditor, au plantat livezi, au crescut animale, si in unele tari, cum e Paraguay, detin monopolul produselor agricole. Cu adevart, spune Kaufmann, ei deja mostenesc pamintul.

Un exemplu la fel de fascinant e Israelul, unde copiii evreilor ortodocsi sunt tot mai numerosi, proportional vorbind, in comparatie cu copiii celor mai putini religiosi. In prezent o treime din toti copiii evrei se nasc in familii de evrei ortodocsi, iar in 50 de ani se preconizeaza ca jumatate din toti copiii evrei vor proveni din familii ortodoxe. La fel in Marea Britanie, unde 75% dintre copiii evrei se nasc in familii de evrei conservatori, si se preconizeaza ca in 2050 majoritatea evreilor din Marea Britanie vor fi evrei conservatori.

Fundamentalism si Violenta

Dar violenta atribuita fundamentalistilor religiosi? Propensitatea lor spre violenta, observa Kaufmann, e la fel ca si a secularistilor socialisti sau anarhisti. Secularistii contemporani deja simt pericolul demografic al grupurilor religioase si si-au devizat argumentele si strategiile necasare pentru a le contracara sau anihila influenta. Ei se impotrivesc in speta drepturilor parentale si cauta sa submineze influenta parintilor in viata copiilor lor. Cauta sa-si mentina monopolul asupra educatiei copiilor, interzicind educatia la domiciliu (homeschooling in Suedia si Germania, de exemplu), incearca sa acorde mai multe drepturi copiilor in detrimentul drepturilor parintilor, intensifica in scoli educatia si indoctrinarea sexuala, injecteaza in mintea copiilor si a tinerilor notiunea de drepturi sexuale, cauta sa separe copiii de autoritatea parintilor. Influenteaza mintea copiilor si a tinerilor ca nu au nimic de invatat de la parintii lor demodati. Pericolul principal pentru societatea civila, conchid secularisti, este ca grupurile religioase doresc sa substituie puritanismul ratiunii, libertatii si pluralismului. Ce poate fi mai rau si de nedorit ca asta, zic ei?

In consecinta, afirma Kaufmann, batalia demografica e una intre secularism si credinta. Secularistii sunt convinsi ca, cu toate ca trendurile actuale nu-i favorizeaza, vor supravietui si provocarea demografica. Ideilor lor despre libertatea individuala, emanciparea sexuala, a femeii, drepturile civile si ale omului, prezinta o atractie mai mare asupra copiilor decit convingerile religioase ale parintilor lor. In Europa…