CEL MAI MARE PRIETEN

George Danciu

 

 Împrieteneste-te cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire. Primeste învatatura din gura Lui si pune-ti la inima cuvintele Lui.

                                                                    Cartea IOV, 22.21-22

 

  

Prietenul la nevoie se cunoaste


 Omul nu are multi prieteni. Prietenia e o virtute deloc usoara.  Parafrazând o vorba a lui Copernic  am putem spune: Dati-mi un prieten adevarat si voi face minuni!

Prietenia e o floare rara. Bine, cei din familie, ne sunt  prieteni,  mai apropiati …, dar adesea nu  îndeplinesc pretentiile unei reale prietenii.

Între oamenii pe care-i întâlnim nu aflam si  prietenii de care avem nevoie. Alteori, i-am gasi, dar nu stim sa întreinem relatia cu ei. Sigur,  faptul în sine implica multa atentie din ambele parti: sinceritate, onestitate, iubire, devotament, altruism, disponobilitate, transparenta – toate, fara bariere!

Conjunctural, temporar, putem  avea nenumarati prieteni (din interes, din preocupari si afinitati comune, o mâna o spala pe cealalta …), dar cu multe restrictii…

Pe Internet, când si când, mai apare câte un material difuzat tuturor cunoscutilor în care autorul, pe lânga îndemnul bun de a ne pretui prietenii, mai zice asa:  Daca într-o viata de om ai cel putin 5 prieteni esti un om binecuvântat!

Ar fi ok si  dac-am avem doi sau trei!

De curând am citit o carte scrisa de un american  care lucreaza pe lânga alte activitati si în domeniul consilierii spirituale. Dar, din interes  propriu pentru nevoile sale personale,  organizeaza sedinte de consiliere între prieteni.  E parte într-un cerc de 2… 3 prieteni si daca e posibil se întâlnesc saptamânal.  Fac o terapie de grup, având în principal scopul de a-si marturisi unii altora slabiciunile si neputintele, alteori poate si succesele, pentru a se ajuta reciproc.

El recomanda 5 pasi  pentru a scapa de  ispite:

 1. Vegheati

2. Rugati-va

3. Fugiti de ispita si impotriviti-va

4. Reactivati simtul raspunderii

5 Sa gasiti un prieten pentru a va împartasi slabiciunile

Nu are nici o relevanta aceste idei pentru cineva care nu are constiinta activa. Vorbesc din punctul de vedere al celor care cauta sa traiasca curat dpdv moral. Mai întâi se identifica ispita, apoi ne sunt de folos cei 5 pasi.

Un  exemplu care ne poate edifica asupra chestiunii l-a prezentat Pit în cartea sa. El povesteste cum într-o noapte calduroasa de vara, iese afara sa porneasca instalatia de apa de stropit gazonul. Nu avea decât sa apese butonul de pornire si sa revina. Dar de aceasta data întârzie. Din curiozitate, dar nu numai, s-a apropiat sa vada de ce si la casa vecinei e lumina în camera ei!

Vecina, care probabil suferea într-un fel de disconfortul temperaturilor de vara, umbla dezbracata prin camera, iar Pit a privit mai mult decât (nu) era cazul …

La întoarcerea sa în casa, sotia l-a întrebat Cum de ti-a luat atâta timp?,  iar el a bombanit ceva a raspuns, dar fiindca ea nu s-a  multumit cu raspunsul primit, a fost nevoit sa marturiseasca, cu rusine, curiozitatea-imorala de care s-a lasat amagit!

Pacatul atrage, indiferent de vârsta. Numai cei tineri cred ca vârstnicii, batrânii, ei nu mai au nevoi: nu  trebuie sa doarma, nu trebuie sa manânce si nu mai au nici pofte. Sunt numai buni de Azil!

Cain s-a lasat coplesit de invidie si gelozie fata de fratele sau Abel si l-a ucis, iar Dumnezeu i-a zis:

Pentru ce te-ai mâniat si pentru ce ti s-a posomorât fata?

Nu-i asa, daca faci bine, vei fi bine primit? Dar daca faci rau, pacatul pândeste la usa; dorinta lui se tine dup? tine, dar tu sa-l stapânesti. (Geneza, 4.6-7)

Pit a facut rau ca a avut o curiozitate nepermisa, apoi ca privit, apoi ca a staruit sa mai priveasca, iar pacatul pândea la usa inimii. Îi venea greu s-o stapâneasca. Era doar începutul furtunii pacatului. Starea incipienta a dezastrului prin care trec nu numai americanii, dar prin acest calvar trec tot mai multi.

Rata divortului în America a trecut de mult de 50%, dar si  în România a crescut alarmant de mult. În America mai mult de jumatate din familii sunt divortate, iar copiii nu mai sunt crescuti în de parintii naturali. Ba mai mult, se întâmpla deseori sa aiba mai multe serii de parinti, caci divorturile se fac pe banda rulanta. Constiinta acelor oameni este inactiva, iar imoralitatea e starea normala a majoitatii.

În consilierea de grup, între prieteni, ei îsi marturisesc slabiciunile, primesc suport de la ceilalti, se roaga împreuna lui Dumnezeu sa-i întareasca si sa-i ajute sa se  poata opune pacatului (ispitelor).

Ei aveau stabilita de comun  o conventie,  prin care fiecare era împuternicit sa-l întrebe  orice pe celalalt, insistent,  stiind ca sunt vulnerabili în a nu raspunde cinstit, iar ei se obligau sa raspunda cu sinceritate.

Apriori, cu totii doresc sa traiasca moral, desi pacatul si imoralitatea sunt promovate în acest timp în mass media pe toate caile si canalele.

Dar imoralitatea introdusa prin Internet e  si mai periculoasa pentru ca e la îndemâna oricui;  e  foarte agresiva si creeaza dependenta.

Dependenta de pornografie (imoralitate) îti ia pacea, îti ia linistea sufleteasca. Te macina fizic si psihic. Te scoate cu totul de pe traiectoria buna a vietii.

 ***

Multi cunoastem cazul biblic al lui Iosif, fiul lui Iacov care este numit de Dumnezeu „Israel”, deoarece din famila sa se va forma poporul ISRAEL. Fiindca Iosif iubea adevarul, dar nu avea si tactul de a-l spune, este urât de fratii lui care îl vând unor ismaeliti care îl duc în Egipt. Acolo a fost cumparat ca si sclav de Potifar, capetenia strajerilor lui Faraon. Lui Iosif a început sa-i mearga foarte bine, caci Domnul era cu el. Dupa un timp s-a întâmplat ca nevasta stapânului a pus ochii pe el si i-a zis: Culca-te cu mine! El n-a vrut,  motivându-si  purtarea curata cu aceste cuvinte:

Cum as putea sa fac eu un rau atât de mare si sa pacatuiesc împotriva lui Dumnezeu?”

Macar ca femeia insista si îi vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a vrut sa se culce cu ea. Dar într-o zi, când  erau singuri în casa, ea l-a apucat de haina, zicându-i, iarasi: „Culca-te cu mine!” El i-a lasat haina în mâna si a fugit afara din casa.

Ce credeti ca a facut femeia atunci? A chemat celelalte slugi  si le-a spus ca Iosif, evreul, tocmai fugise, lasându-si haina,  dupa o încercare de viol!

La întoarcere stapânul îl pedepseste cu închisoare, desi ca sclav  putea fi condamnat la moarte, însa Dumnezeu era cu Iosif si-i purta de grija.

Sa cautam urma pasilor lui Iosif (ca aplicatie)

  1. Iosif a vegheat, nu s-a jucat cu focul. El nu a cautat imoralitatea, dimpotriva chiar, s-a opus cu toata horarârea. Întelegem ca  el nu a dat nici semnale false catre alte persoane de sex opus.
  2. Iosif a avut o viata de rugaciune. El a trait în partasie cu Dumnezeu. El aducea toate nevoile si toate bucuriile înaintea lui Dumnezeu.
  3. Iosif a fugit de ispita si pacat si s-a împotrivit cu toata fiinta lui. El nu a fost deloc duplicitar.
  4. Iosif a avut un simt al raspunderii ridicat. El nu doar ca stia ce trebuie sa faca, dar s-a comportat si ca un om matur, raspunzator pentru faptele sale, înaintea oamenilor si înaintea lui Dumnezeu.
  5. Iosif a avut un Prieten de nadejde în care si-a pus toata încrederea si Acesta nu l-a dezamagit niciodata. Prietenul lui, nevazut, dar pe care l-a simtit mereu implicat în nevoile lui, a fost Dumnezeu.

Concluzii:

a)  Iosif l-a avut ca Prieten pe Dumnezeu. Iosif s-a încrezut în prietenul lui. S-a temut de Dumnezeu, nu de oameni. Chiar daca a ajuns în închisoare, chiar daca a fost vândut, chiar daca a fost sclav, Iosif nu si-a pierdut linistea si pacea. Peste tot i-a mers bine, a fost mereu pus în cinste pe unde a umblat, pâna acolo ca din Închisoare a fost scos sa-i interpreteze visul lui Faraon, caci Dumnezeu care cunoastea raspunsul era cu Iosif!

Si Faraon, când a aflat întelesul visului, ca Dumnezeu va aduce 7 ani de mare belsug, dupa care alti 7 ani de mare foamete si saracie, si-a întebat slujitorii sai:

 – Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?

Nu, nu puteau gasi în Egipt, în poporul egiptean, dar era acolo Iosif!

Si l-a pus pe Iosif în fruntea Egiptului, imediat dupa Faraon, l-a facut prim ministru. Faraon l-a ales lânga el pe Iosif, pritenul lui Dumnezeu, pentru a se salva pe el si natiunea sa!

b) Oamenii mari, de astazi, dar si cei de ieri, nu ofera prietenia lor oricui. Doar din interes, pe termen scurt si partial.

c) Doar Dumnezeu e Acela care ne ofera prietenia Sa în totalitate si pentru totdeauna. E drept ca e conditionata. Primeste învatatura din gura Lui si pune-ti la inima cuvintele Lui.

Dumnezeu ne iubeste din toata inima Sa. El e Tatal nostru, iar noi suntem copiii Lui. Dar Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Nu putem sluji la doi stapâni: si lui Dumnezeu si lui Mamona.

Cine seamana vânt, va secera furtun?. Mamona, e regele idolilor, Satana care seamana doar discordie si aduce furtuna în inimile oamenilor.

Dumnezeu e Acela care ne da Pacea. Si El o da celor care-L iubesc, traiesc în ascultare si i-o cer!

Împrieteneste-te cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire. GLORIE DOMNULUI! Amin.

 

Împrieteneste-te cu Dumnezeu

George Danciu

  Împrietenește-te cu Dumnezeu și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire. Primește învățătura din gura Lui și pune-ți la inimă cuvintele Lui.                                        Cartea IOV, 22.21-22

 CEL MAI MARE PRIETEN

 Omul nu are multi prieteni. Prietenia e o virtute deloc usoara.  Parafrazând o vorba a lui Copernic  am putem spune: Dati-mi un prieten adevarat si voi face minuni!

Prietenia e o floare rara. Bine, cei din familie, ne sunt  prieteni,  mai apropiati …, dar adesea nu  îndeplinesc pretentiile unei reale prietenii.

Între oamenii pe care-i întâlnim nu aflam si  prietenii de care avem nevoie. Alteori, i-am gasi, dar nu stim sa întreinem relatia cu ei. Sigur,  faptul în sine implica multa atentie Continue reading “Împrieteneste-te cu Dumnezeu”

Un om special

CUM PUTEM FI DEOSEBITI

În fiecare generatie sunt si oameni speciali. Nu întotdeauna ajung însa sa fie si celebri. Conducatorii, sefi de stat, împaratii si regii, ei ramân mai usor în istorie si în memoria maselor, pentru un lucru sau altul.

Vlad Tepes e celebru pentru hotarârea sa de neclintit de a aplica legea, chiar cu cruzime, pâna la a-i trage în teapa pe raufacatorii calcatori de lege. Poate de acolo a ajuns pâna la noi vorba Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Ceea ce lipseste astazi României e tocmai asta:Legea.

Nu avem nici Lege, dar nici veghetori ai legii. Judecatorii nostri aplica Legea dupa bunul lor plac. Dosarele zac cu anii. Dosarele definifive, hotarârile definitive, aflam ca nu sunt … definitive. Te plimba de la Ana la Caiafa, de nenumarate ori (fara numar, cum îsi numara …ei banii…), asa sunt plimbati vinovatii si nevinovatii români!

Judecatorii nostri nu judeca cauzele. Ei doar lucreaza pentru un salariu enorm si pentru pensii astronomice stabilite (i) legal de ei însisi, abuziv!

***

Cartea IOSUA ne prezinta poporul Israel în vremea intrarii în Tara promisa  si evenimentele istorice în care Dumnezeu a fost cu ei si i-a izbavit din toate luptele si necazurile întâmpinate.

Iosua a fost un barbat întelept, destoinic, hotarât, plin de Duhul lui Dumnezeu, care si-a definitivat pregatirea si caracterul în vrema lui Moise. Lânga cel caruia Dumnezeu îi vorbise gura catre gura, Iosua a deprins în detaliu umblarea prin credinta si din mâna acestui mare om de stat a preluat el stafeta.

Moise si Iosua au condus poporul din biruinta în biruinta, chiar daca au întâmpinat si atunci multe greutati si mari împotriviri din partea confratilor lor (si al Satanei, în ultima instanta).

Spre sfârsitul vietii sale, Iosua mai face un lucru extraordinar. Deoarece se vede ca nu se gasea un alt lider sa-i ia locul si sa-i conduca cu mâna forte pe mai departe, atunci Iosua strânge poporul si le pune în fata cele doua alternative de urmat, pentru ca ei sa poata aleage calea, în cunostinta de cauza.

V-am dat o tara pe care n-o munciserati, cetati pe care nu le zidiserati, dar pe care le locuiti, vii si maslini pe care nu-i sadiserati, dar care va slujesc ca hrana. Acum, temeti-va de Domnul si slujiti-I cu scumpatate si credinciosie. Departati dumnezeii carora le-au slujit parintii vostri dincolo de Râu si în Egipt si slujiti Domnului. Si daca nu gasiti cu cale sa slujiti Domnului, alegeti astazi cui vreti sa slujiti: sau dumnezeilor carora le slujeau parintii vostri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoritilor în a caror tara locuiti. Cât despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.” Poporul a raspuns si a zis: „Departe de noi gândul sa parasim pe Domnul si sa slujim altor dumnezei. Caci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din tara Egiptului, din casa robiei, pe noi si pe parintii nostri; El a facut înaintea ochilor nostri acele minuni mari si ne-a pazit în tot timpul drumului pe care l-am urmat si în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut. El a izgonit dinaintea noastra pe toate popoarele si pe amoritii care locuiau tara aceasta. Si noi vom sluji Domnului, caci El este Dumnezeul nostru.” Iosua a zis poporului: „Voi nu veti putea sa slujiti Domnului, caci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu va va ierta faradelegile si pacatele. Când veti parasi pe Domnul si veti sluji unor dumnezei straini, El Se va întoarce si va va face rau si va va nimici, dupa ce v-a facut bine.” Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Caci vom sluji Domnului.” Iosua a zis poporului: „Voi sunteti martori împotriva voastra însiva ca ati ales pe Domnul, ca sa-I slujiti.” Ei au raspuns: „Suntem martori!” „Scoateti, dar, dumnezeii straini care sunt în mijlocul vostru si întoarceti-va inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.” Si poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru si vom asculta glasul Lui.Iosua, 24.13-24

Poporul, ca sa propaseasca, trebuia sa-L aleaga pe Dumnezeu, sa asculte de Legea Lui, de planul Lui care este bun si desavârsit pentru om. Ei erau liberi sa aleaga, într-un fel sau altul. Cu Dumnezeu, ori cu idolii lumii, cu filozofiile oamenilor. Vor merge dupa un Dumnezeu viu, ori dupa idoli si învatatura oamenilor muritori?

Si astazi e la fel. Putem alege. Ne închinam lui Dumnezeu ori ne închinam idolilor din aceasta lume, televiziunii si idolilor care ne sunt prezentati continuu?

Putem alege. Azi zicem ca Dumnezeu e peste tot si nu mergem la Biserica, acolo unde e prezent Domnul, acolo unde e propovaduit Cuvântul si e laudat si preamarit El.

Trebuie sa alegem, daca dorim sa avem Pace si Binecuvânare, îl vom alege pe Domnul. Daca dorim sa ne bucuram de placerile lumii, de o clipa (chiar daca pot fi ani), vom alege nimicurile acestei lumi si vom merge dupa idolii promovati în mass media, divertisment-cearta, permanenta.

Iosua le-a zis, voi hotarâti!  Ei au raspuns celor doua oferte asa: „Nu! Caci vom sluji Domnului.” „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru si vom asculta glasul Lui.”

Daca îl vom alege pe Domnul trebuie sa ne debarasam de idoli: lacomie, invidie, rautate, minciuna, lene, placerile ascunse ale imoralitatii etc

Sa ne focalizam viata în ascultare de pretentiile Domnului Dumnezeu si ne va fi bine!

Dar, indiferent de alegerea altora, IOSUA a zis: Cât despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.”

Poporul a raspuns si a zis: „Departe de noi gândul sa parasim pe Domnul si sa slujim altor dumnezei.

ASTAZI, acum si aici, nu mâine – caci poate mâine nu vom mai avea ocazia oferita acum -, sa ne decidem a-L urma si asculta pe Creatorul si Mântuitorul nostru!

Vreau sa te urmez pe Tine, Doamne!  Ajuta-ma!

Glorie Domnului! Amin.

E GREU DE SCRIS POEZIE BUNA

Jianu Liviu-Florian

 

 

E greu de scris poezie buna.

Poezie care sa te faca

Sa-ti spui rugaciunea:

Semene, iarta-ma!”

 

Poezie care sa te faca

Sa-ti pui jumatate din pranz deoparte,

Sa-ti dai jumatate din patul de spital

Mai departe,

Sa-ti dai jumatate din ce ai dobandit

Dând pe viata si moarte

Din toate calitatile

Concentrate în coate,

Spunând:

Poftim, semene!

Iarta-ma!”

 

E greu sa scrii poezie buna,

Si, stiti?

Poezia buna

Nu se citeste, nici nu se scrie,

Si e prea grea

Ca sa fie

Opera de valoare…

PUTEM FI DEOSEBITI!

Un om special


În fiecare generatie sunt si oameni speciali. Nu întotdeauna ajung însa sa fie si celebri. Conducatorii, sefi de stat, împaratii si regii, ei ramân mai usor în istorie si în memoria maselor, pentru un lucru sau altul.

Vlad Țepeș e celebru pentru hotarârea sa de neclintit de a aplica legea, chiar cu cruzime, pâna la a-i trage în teapa pe raufacatorii calcatori de lege. Poate de acolo a ajuns pâna la noi vorba Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Ceea ce lipseste astazi României Continue reading “PUTEM FI DEOSEBITI!”

SEBESUL DE SUS – mit „Onkel Mitica” durchs Land der Erinnerungen –

Octavian D. Curpas

Übersetzung aus dem Rumänischen von Gabriela Calutiu Sonnenberg

Januar 2012

 

Motto:

Ich glaube wir sind aus Sehnsucht geboren. Daher verfolgt uns überall dieses erhabene Gefühl, ein Leben lang. Ich bin auf dem Dorf geboren, dort wo auch die Ewigkeit ihre Wurzeln hat. Aus diesem Grund bin ich keineswegs verlegen.

                                                                             Aurel I. Borgovan – „Sehnsucht nach dem Heimatdorf”

 

63 Exiljahre haben es nicht geschafft, die Erinnerung an das Heimatdorf Sebesul de Sus (Sebesch gelesen) aus dem Gedächnis von Dumitru Sinu zu löschen. Es ist schließlich der Ort in der Umgebung von Hermannstadt in dem er seine Wurzeln hat. Trotz seiner weltweiten Reisen und zahlreichen Begegnungen mit allerhand Menschen strahlt sein Gesicht in unverwechselbarer Freude sobald die Mitbewohner aus Sebes in irgendeinem Gespräch erwähnt werden. Obwohl er schon im Jahre 1948 seine Heimat verließ um sein Glück in der großen weiten Welt zu suchen, hortete er sorgfältig all seine Erinnerungen aus der Zeit davor. Diese befinden sich entweder in seinem Gedächtnis, oder in zahlreichen Heften, akkurat handschriftlich festgehalten und sortiert. Wenn man ihn darum bittet lässt er jederzeit gern die Vergangenheit Revue passieren.

Das Dorf von gestern, die Erinnerungen von heute

Zum Thema Heimatdorf habe ich mich mit „Onkel Mitica” lange Zeit unterhalten. Jedes Mal wenn das Dorf ins Gespräch kam, tauchten neue Erinnerungen auf. Seine Fähigkeit sich bis ins kleinste Detail an Sachen zu erinnern, die vor so viel Zeit passiert sind grenzt an ein Wunder.

Im Herbst 1948 entzog sich Dumitru Sinu zum ersten Mal der Feldarbeit und überließ den Dorfbewohnern das Einbringen der Ernte, indem er die Heimat verließ. Bis heute kann er sich noch ganz genau an jedes einzelne Familienmitglied erinnern, sei es auch noch so klein oder entfernt verwandt. Mit Zufriedenheit registriert er auch, dass seine Tochter, die jetzt in Frankreich lebt, genauso wie er selbst das Heimatdorf ins Herz geschlossen hat. “Es macht mich glücklich zu wissen dass Sandra mein Elternhaus zurück gekauft hat und, nachdem sie es renovieren ließ, zusammen mit ihrer Familie die Ferien dort verbringt. Für sie ist es viel einfacher; schließlich leben sie viel näher dran.”

In Sebesul de Sus gab es keine Siebenbürger Sachsen und auch keine Ungarn. Die Härte des Lebens am Fuße der Karpaten hielt viele davon ab, sich in der Gegend niederzulassen. Nichtdestotrotz weist die Bauart der Häuser einen gewissen Einfluss des deutschen architektonischen Stils auf. In Talmesch (rumänisch Talmaciu) – ein naheliegender, größerer Ort – gab es jede Menge Sachsen. Für einige hatte Onkel Mitica´s Vater ein paar Häuser errichtet. Zusammen mit seinem Bruder, Ion Sinu hatte er auch das Kulturheim im eigenen Dorf gebaut. Die Dachziegel kamen aus der kleinen Ziegelfabrik, die von seinem Großvater mütterlichereits, Ion Stanila, genannt Der Ziegler, betrieben wurde.

Onkel Niculita, der väterliche Großvater war genau das Gegenteil seines mütterlichen Opas: weise und großzügig schenkte er allen Leuten seine Achtung und half gern vielen Mittbürgern in Not. „Sogar die Sachsen hoben ihren Hut vor ihm”. Onkel Niculita´s Ehefrau kam aus Talmesch, eine geborene Ritivoi. Sie stammte aus derselben Familie wie Ion Ritivoi, der, laut Mitica, wahrscheinlich der fleißigste Mensch der Welt war. Auch dieser hatte einige Jahre im Ausland verbracht um Geld für seine Familie zu verdienen, kehrte jedoch irgendwann zurück. Die Familie Ritovoi besaß ein besonders großes Haus in Talmesch, welches später nationalisiert und in ein Schulinternat umgewandelt wurde.

Um dieselbe Zeit war Sebesul de Sus eine selbständige Gemeinde, geführt von einem Bürgermeister, der als Birau bezeichnet wurde; sein Stellvertretender war ein Pristav, heute würde man Vize dazu sagen. Für die ungestörte nächtliche Ruhe sorgte ein Boactar, wärend die Wache über die Felder von einem Vornic übernommen wurde. Der Pârgar war zuständig für die Überbringung der Nachrichten; er übte sein Metier mit Hilfe einer Trommel, aus dessen Schläge jeder Versammlung auf dem Dorfplatz voraus gingen. Für die Niederkunft, zum Zähne ziehen und um Krankheiten zu besprechen gab es die Hebamme (rumänisch Moasa). Man verfügte sogar über einen eigenen Purcar (Schweinezüchter) und einen Caprar, der auf die Ziegen aufpasste (Capra heißt auf rumänisch Ziege)!

Der Bürgermeister war der führende „Haushälter” im Dorf. Onkel Mitica Sinu erwähnte einen Ioan Manduc, der das Amt des Bürgermeisters 30 Jahre lang ausgeübt haben soll. Er war einer der meistgeachteten Bürgermeister der Gegend. Mit tadellosem Organisationstalent hatte er eine Menge Wissen von den siebenbürger Sachsen übernommen und konnte die Dorfbewohner wunderbar motivieren. „Er schämte sich nicht zuzugeben, dass er die Kunst des Haushaltens bei den Sachsen gelernt hatte” – erzählt der 56 jährige Marius Traian Dumitru aus Hermannstadt, Manduc´s Enkel.

Der gemeinschaftliche Boden wurde mit Hingabe und Ernsthaftigkeit sorgfältig verwaltet. Alle lebten in Frieden miteinander und bearbeiteten gemeinsam den kargen Boden, unter nicht gerade günstigen klimatischen Bedingungen. Sie züchteten Vieh, aber sie waren auch gute Handwerker. Die Varnita (rum. Var bedeutet Kalk) erzeugte den nötigen Kalk für die Wände und Maurerarbeiten. Dazu verfügten sie noch über die bereits erwähnte Ziegelfabrik des Großvaters, dann das Mahlwerk (rum. Piua), dessen Aufgabe sowohl das Getreidemahlen wie auch die Ölgewinnung war. In der Wachswerkstatt wurde Bienenwachs geschmolzen und zu Kerzen verarbeitet. Das steinerne Mühlrad diente der Erzeugung von Essig und Apfelsaft. Auf ewig den alten Traditionen des Hermannstädter Randgebiets getreu, fehlte es ihnen an nichts Überlebenswichtigem!

Nachdem die Kommunisten die Staatsmacht an sich gerissen hatten, galt der Ort nicht mehr als eigenständige Gemeinde; er wurde als einfaches Dorf in die benachbarte Gemeinde Racovita eingegliedert. Nun hatten die Sebeser keinen eigenen Bürgermeister mehr und mussten für jedes klitzekleine Verwaltungspapier einen Ausflug in der Nachbarschaft auf sich nehmen.

Die Bewohner dieser zwei Dörfer – Sebes und Racovita – hatten ohnehin kein gutes Verhältnis miteinander. Schon seit ungewisser Zeit herrschte dicke Luft, angeblich aufgrund einiger Taten der Racoviceni, die jedoch im Laufe der Jahre von Allen vergessen wurden. Laut Onkel Mitica „waren die Racoviceni für uns so etwas wie die Russen für die Rumänen. Sie kamen, holzten den Wald ab, nahmen die Steine aus dem Flussbett und fuhren dann wieder weg!”

Da gibt es noch eine alte Geschichte, an die sich Onkel Mitica erinnert. Opa Niculita hatte ihm von einer Frau erzählt, die die Ohrläppchen ihrer Tochter durchbohren ließ, um ihr Ohrringe anzustecken. Üblicherweise zog man einen seidenen Faden durch die Löcher, um zu verhindern dass diese sich wieder schlossen; man hing auch einen kleinen Wachsklumpen daran, um sie zu beschweren. Da aber die genannte Frau gerade in diesem Augenblick kein Wachs zur Hand hatte, nahm sie einfach ein Stück Polenta. Die Racoviceni dachten sich ein spöttisches Lied dazu aus, sehr zum Leidwesen der Sebeseni : Iese Buha din coliba / Cu cercei de mamaliga… („Kriecht die Eule aus dem Nestchen/ Mit Polenta an den Läppchen…”). In Sachen Humor ist der Folklore unübertroffen! Ob fröhlich oder traurig, für ein Gedicht waren sich den Leute nie zu schade.

Wann immer er mit dem Dorfleben anfängt, streut Onkel Mitica eine bunte Mischung lokaler Sprüche und ehemaliger Redewendungen ins Gespräch ein. Auch die Bräuche und Traditionen kommen nicht zu kurz. Als wahre Speicher unserer spirituellen Identität werden sie wohl von keinem von uns jemals vergessen werden.

Volksfeste und -bräuche aus Sebesul de Sus

Als begeisterte Anhänger volkstümlicher Bräuche, die in dieser Gegend Rumäniens durchaus verbreitet waren, hielten die Bewohner von Sebesul de Sus große Stücke auf das kulturelle Erbe ihrer Vorfahren. Möglicherweise trug auch die Abgeschiedenheit dieses schwer auffindbaren Ortes, verborgen im Schoße des majestätischen Berges Suru (der Schimmel), zur Erhaltung genannter Traditionen bei. Wie dem auch sei, Anfang des zwanzigsten Jahrhunderts war das Pflegen bestimmter Bräuche und Feste nach einem ganz bestimmten Muster eine Sselbstverständlichkeit.

Wenngleich auch heute einige dieser Gepflogenheiten am Leben erhalten werden, die Pracht und Schönheit jener guten alten Zeiten, als Dumitru Sinu noch ein Kind war ist nicht mehr im gleichen Maße vorhanden. Im Alter von 85 Jahren erinnert er sich noch mit großer Freude an die Volks- und Religionsfeste des damaligen Sebes. Jedes einzelne davon wird von ihm vorgetragen, als ob er aus einem Buch vorlese. Das ganze lebendige Treiben erwacht geradezu bildlich vor seinen Augen.

Palmsonntag

„Unter Leitung unseres Popen (sein Name war Tatu), seiner Gattin, und unseres Lehrers Stoia bildeten wir Kinder am Palmsonntag eine Prozession. In den Händen zarte Ruten, aus Trauerweide geschnitten, gingen wir zum Dorfeingang; der Pope und der Lehrer führten die Kolonne an, die Frau des Popen kam hinterher. Wir sangen: Sehet, die wärmenden Tage/ folgen dem eisigen Sturm./ Die Sonne des Palsonntags komme/ der Palmsonntag strahle darum./ Die Lerchen erfüllen den Himmel/ und Jesus mit seinem Gefolge/ bringt Liebe und Sanftmut vorbei./ Durch sein Gewand auf dem Boden/ den wahren Weg kündigt er an. Am frühen Morgen des Palmsonntags, um 6 Uhr, ging Popa Tatu in die Kirche und richtete an die heilige Maria ein eigens dafür gedachtes Gebet um die Vergebung aller Sünden der Dorfbewohner zu erreichen. Nach der heiligen Messe nahm jeder eine heilige Weidenrute mit nach Hause. Es galt als Vorschrift, dass man am Palmsonntag unter anderen auch Fisch zu Mittag essen musste.

Vor Ostern, während der heiligen Fastenzeit, gab es bestimmte Regeln, die beachtet werden mussten: gleich bei der Beichte brachte man zwei oder vier Eier mit (besonders ältere Leute und Frauen taten das). In der Woche zwischen Palmsonntag und Ostern sammelte sich das ganze Dorf täglich in der Kirche, jeder musste in die Beichte gehen und jeder bekam die heilige Weihe. Die Karwoche, war als Reinigungswoche der Ordnung gewidmet. Ähnlich einer schönen Frau, putzte sich die Kirche heraus und schmückte sich mit den schönsten Kleidern, um Ostern entgegen zu schauen. Dasselbe galt für jedes einzelne Haus im Dorf. Am Gründonnerstag wurde die heilige Messe der 12 Evangelien abgehalten. Speziell am Karfreitag war das Fasten extrem streng. Auf diese Weise, innerlich und äußerlich gereinigt, erwartete die Sebeser das Fest der Wiedergeburt.

Das heilige Osterfest

Wer einmal die Nacht der Wiedergeburt in Sebes erlebt hat, konnte das niemals vergessen: schon außerhalb des Dorfes vernahm man das Glockenläuten und das rhythmische, rituelle Schlagen der Toaca (eine Art Holzbrett, ein Aufruf zur Aufmerksamkeit). Mit donnernder Stimme rief der Pope: Ihr Herren, öffnet die Tore des Himmels und lasset Seine Heilige Hoheit eintreten! Gefolgt von Kommt und nehmt Euch das Licht! Nachdem er den Altar erreichte, wand er sich zur Gemeinde: Freut Euch alle, die Ihr gefastet habt und auch die, die es nicht haben! Dann ging jeder mit seinem Kelch nach vorne, nahm sich vom heiligen, im Wein getränktes Wafer etwas mit, deckte es mit einem sauberen, handbestickten Tuch ab und trug es nach Hause…

Währenddessen sangen der Chor und die Gemeinde Christus ist aufgewacht! Onkel Mitica erinnert sich an ein paar unglaublich schöne Stimmen aus seinem Dorf, die von Vasile Nicula oder die des Vasile Badila.

Der Frühling brachte immer das Fest des Heiligen Gheorghe mit sich. Da sammelten sich die noch ledigen Söhne des Dorfes und flochten Kronen aus Tannenzweigen. Diese hängten sie an die Tore der Häuser, wo Mädchen wohnten, die gerade mit dem Schulabschluss fertig waren. Dies war ein Zeichen: sie planten, am Abend nochmal vorbeizukommen, um die Mädchen mit Wasser zu bespritzen (verspricht Reichtum im Leben).

Es folgten die Pfingsten. Zu dieser Gelegenheit hielt man im Anschluss an die übliche Sonntagsmesse eine zusätzliche Predigt. Darin bat man um eine heile Rückkehr der Hirten und Schafsherden aus den Bergen. Zwischen Ostern und Pfingsten feierte man das Fest des Maßes. Hiermit verabschiedete man sich feierlich von den Schafherden, die von nun an zu den Almen in den Bergen getrieben wurden. Auch wurde mit jedem Schafbesitzer die genaue Menge an Milch abgemessen, die ihm weiterhin im Herbst zustehen würde. Die Berge und die ganzen Täler der Umgebung hallten, wenn der große Tisch festlich gedeckt war und die anmutigen Tänzer eifrig ihre Schritte vorführten! „Wie könnte man nur so etwas jemals vergessen?”, fragt mich Onkel Mitica und lächelt.

Weihnachten

Zu Weihnachten waren wir Kinder und Jugendliche die glücklichsten von Allen”, erzählt Dumitru Sinu. Am Weihnachtsabend versammelten wir uns am Dorfeingang und übten schon die Weihnachtslieder. Diejenigen, die im unteren Teil des Dorfes wohnten, übernachteten bei Gheorghe oder bei Dumitru. Die „Mittleren” quartierten sich bei Vasile oder Aurel ein, und die aus dem oberen Teil bei Bucurenciu. Pro Haus sammelten sich etwa zehn bis fünfzehn Kinder.

Um vier Uhr in der Früh, am Weihnachtstag, band jeder seine Stofftasche an einem Stock, schulterte sie und ging aus dem Haus, um an den Türen der Dorfbewohner die Geburt Christi anzukündigen. Jeder tat sein Bestes und sang nach Kräften Deine Geburt, Jesus Christ oder Heilige Maria, Du Unbefleckte, denn wir wussten dass die Mühe sich lohnen würde: man gab uns Äpfel – genannt Roscove (die Rötlichen), Birnen und Nüsse,

2-3 Stück Würfelzucker, Trockenobst. Manch einer gab uns sogar 2-3 Heller. Wir wussten, dass es sich sowohl bei Toma Tomitii, wie auch bei den Maniocs nicht lohnte vorbeizuschauen, denn entweder hielten sie ihre Tore verschlossen, oder gaben uns bloß ein Stück Kohle.

Wenn wir mit Singen fertig waren, ging einer von uns ins Haus und grüßte artig. Sobald alle Häuser aus unserm „Revier“ fertig abgeklappert waren, machten wir uns auf dem Weg nach Hause. Du hättest uns sehen sollen, wie wir beim Geschenke auspacken jubelten! Außer uns vor Freude steckten wir die ganze Familie an; die freute sich mit, sozusagen über unsere Freude.”

Ähnlich wie vielerorts in Siebenbürgen (rumänisch Transilvania) gingen am Weihnachtsabend die heiratsfähigen Jugendlichen von Tür zu Tür und sangen ihre Weihnachtslieder. Die Gastgeber bereiteten für sie ein geflochtenes Rosinenbrot, geräucherte Würste und Katenschinken vor. Manchmal gaben sie ihnen auch Geld. Wenn Mädchen im Haus wohnten spielte die Musik ein paar Tanzlieder extra dazu und man blieb halt ein bisschen länger. Die üblichsten Weihnachtslieder waren der Viflaimul und der Irod.

Die Jugendbande traf sich in den Weihnachtstagen in einem der größeren Häuser, aß und trank von den geschenkten Vorräten und feierte mit Gesang und Tanz die ganze Zeit über. Oft wurde die Nacht zum Tage gemacht. Die Gruppe wurde von einem eigenen Birau und Pristav geführt, die für die Organisation zuständig waren. Der Wein kam aus der Târnave Gegend (auf Deutsch Scharosch), die Lebensmittel aus dem Dorf. Die Mädchen bereiteten das Essen vor. So konnten die Jungen beobachten, welche von den Mädels sich am besten als Braut eignete. Jeder junge Mann hatte drei Holzspieße mit seinem Namen drauf. Einer davon war für Schnaps, der andere für Wein und der dritte für Bier. Mit Strichen auf den Spießen hielt man die Rechnung fest. Erst später, zum Heiligen Johann bezahlten sie für den Verzehr…

„Die Weihnachtsstimmung, die einmalige Atmosphäre die um diese Zeit das Dorf Sebesul de Sus umgab, all diese Bräuche und Traditionen, alleine der Geruch nach Sarmale (Krautwickel), Räucher- oder Leberwurst, sowie die Aromen des hausgebackenen Kuchens, all dies sind Sachen die ich niemals vergessen werde“ – erzählt Onkel Mitica.

Er hat mir noch vieles über das Dorf mitgeteilt, doch ich bin sicher, dass es noch jede Menge Dinge gibt, die erwähnenswert wären. Er weckte bei mir die Neugier. Ich begann mich für Sebesul de Sus zu interessieren und hoffte auf eine Begegnung mit dem rumänischen Dorf von heute, mitten im dritten Millennium. Mich reizte der Vergleich mit Onkel Mitica´s Erinnerungen. Dumitru Sinu schien ein seltener Zeitgenosse aus dem letzten Jahrhundert zu sein, dessen Spuren ich unbedingt erkunden musste.

Sebesul de Sus heute – mitten im Sommer 2011

Ich konnte der Versuchung nicht widerstehen, das Dorf Sebesul de Sus näher kennenzulernen. Die Reise in Mitica Sinu´s Heimatdorf blieb keineswegs ein Traum von mir, wenngleich ich nicht persönlich dahin reisen konnte, sondern ein befreundeter Reporter. Es war der Sommer 2011.

Sebesul de Sus ist nicht nur ein ruhiger Ort auf Erden, sondern auch ein äußerst gastfreundlicher. Im reinsten Sinne ist es ein typisch rumänisches Dorf, seit Ewigkeiten lediglich von Rumänen bewohnt. Es gab hier praktisch keine Einflüsse von außen, keinerlei Wirkung anderer Kulturen und Volksgruppen, die in Siebenbürgen durchaus zu Hause sind (insbesondere Deutsche, Ungaren, Szekler).

Ende des Zweiten Weltkrieges gab es eine große Auswanderungswelle, die auch diesem Ort einen beträchtlichen Bevölkerungsschwund bescherte. Über ein Viertel der Dorfbewohner verließ das Land. Die Daheimgebliebenen verstanden es gut, die über Generationen vermittelte Lebensart weiter zu pflegen. Die Schönheit und Natürlichkeit des Lebens am Fuße des mächtigen Berges Suru wurde wie selbstverständlich geschätzt und erhalten, trotz aller wirtschaftlichen, sozialen und politischen Widrigkeiten, die Rumänien wie ein Fluch immer wieder heimsuchten. Sie überstanden die Nationalisierung, die Kollektivierung und die Genossenschaften. In den letzten 21 Jahren erlebten sie eine Form des Kapitalismus, die in Rumänien seltsame Blüten trägt, „ein Hurdu-Burdu-Kapitalismus“, wie Iustina Cercel – eine verschmitzte Nachbarin – das Ganze spöttisch bezeichnet.

Zwischen Friedhof, wo das Dorf beginnt und dem anderen Ende leben 312 Familien; dazu gesellen sich weitere 38, die am Wald zu Hause sind und etwa 20-25 Zigeunerfamilien, die ihre Häuser auf gekauften Grundstücken gebaut haben. Diese führen ihr eigenes, ungestörtes Leben und mischen sich nicht in den Angelegenheiten anderer Dorfbewohner ein. Hauptsächlich beschäftigen sie sich mit Waldfrüchte- und Pilze sammeln, sowie mit dem Holvertrieb.

Am oberen Ende des Dorfes, im Tal der Hebamme wurden einige moderne Villen errichtet. Nahe am Waldrand gelegen, in einer traumhaften Naturkulisse, dienen sie vielen reicheren Stadtleuten als Wochenendhäuser. Anwälte, Ärzte und Geschäftsleute fanden hier ein ruhiges Fleckchen Erde, vor den gezackten Gipfel der anmutigen Fogarascher Berge.

Das Dorf verfügt über Wasser- und Gasleitungen, aber hier und da stehen in den Höfen immer noch die alten Brunnen. Sebesul de Sus ist eine beliebte Adresse für Ferien auf dem Bauernhof (Agrotourismus).

Sogar die Europäische Union hat einige der Projekte finanziell unterstützt. Insbesondere die neue Zugangsstraße, die das Dorf mit der Nationalstraße verbindet entspricht den höchsten europäischen Standards. Es besteht Hoffnung, dass die Erneuerung der Infrastruktur weiterhin andauern wird, dank EU-Unterstützung. Allerdings handelt es sich hierbei um einen sehr langwierigen und kostspieligen Prozess.

Sieben private Läden dienen der Versorgung vor Ort mit wichtigen Lebensmitteln. Dazu ein Motel, eine Terrasse und ein Restaurant. Es gibt sogar eine Nachtbar, die von den jüngeren Bewohnern gern angenommen wird.

Das Kulturheim, neulich renoviert, weist immer noch Spuren des Baustils seines Erbauers, Ion Tiglaru’, Onkel Mitica Sinu´s Großvater; das Dach ist mit Ziegeln aus seiner Manufaktur bedeckt.

Ein Großteil der heutigen Sebeser übt einen handwerklichen Beruf aus. Sie sind entweder Maler, Maurer oder Konstrukteure und führen somit die Tradition Ihrer Vorfahren weiter. Indem sie durch Ihre Arbeit Respekt und Achtung vor guten Leistungen und vor den anderen Menschen beweisen, bleiben sie der Tradition treu. Viele züchten auch Vieh; man kann in den Höfen Schafe, Ziegen, Pferde und Kühe erspähen. Von den früheren Ziegel-, und Ölbetrieben, sowie von der alten Mühle ist leider nichts mehr übrig. Auch die damit verbundenen Handwerke sind leider längst ausgestorben.

Viele Jugendliche arbeiten im Ausland, aber sie kehren zurück und bauen schöne Häuser, beziehungsweise renovieren die alten Gebäude. Lediglich diejenigen, die nach dem Zweiten Weltkrieg die Heimat verlassen haben sind nicht mehr zurückgekommen. Ab und zu besuchen sie noch das Dorf, doch das Wiedersehen reißt alte Wunden auf. Die Schmerzen, die ihnen durch den Kommunismus zugefügt wurden, können sie nie mehr vergessen.

Im kommenden Jahre steht ein besonders wichtiges Fest an: alle Bewohner des Dorfes, auch die die nicht mehr da wohnen, sind auf dem „Treff aller Dorfsöhnen“ eingeladen. Sandra, Onkel Mitica´s Tochter wird mit Sicherheit teilnehmen! Jährlich besucht sie das Eltern- und Großelternhaus. Obwohl sie selbst zu hundert Prozent Franzosen sind, lieben ihre Kinder die Schönheit dieses Ortes und die offene Art seiner Einwohner. Ihre Mutter hat es geschafft, ihnen die Liebe zur Heimat Ihres Großvaters erfolgreich zu vermitteln.

Im Laufe des Jahres 2011, noch vor dem sommerlichen Fest des Heiligen Ilie wurden in Sebesul de Sus zehn Paare vermählt. Mit einem statistisch ermittelten Wert von elfeinhalb Hochzeiten im Jahr kann sich der Ort als jung bezeichnen. Die Sebeser blicken zu Recht mit Optimismus in die Zukunft, denn das ist für rumänische Verhältnisse viel. Das Dorf verfügt über Kindergarten und Grundschule. Ab der fünften Klasse werden die Kinder per Schulbus ins den Nachbarort Racovita gefahren.

Die orthodoxe Kirche, die etwa 1000 Personen fasst, wurde neulich renoviert. Der Pope hütet Das Goldbuch, wo man die Namen aller Beteiligten an den Renovierungsarbeiten vermerkt hat. Auch Onkel Mitica Sinu ist mit einem recht großen Geldbetrag eingetragen: er hat die Innenmalereien finanziert.

Es gibt auch eine Monographie über das Dorf; der Autor, Dumitru Stanila ist der Vater der Professorin Luciana Stanila, eine Dorfstochter, die außerordentlich hohe akademische Ehren genießt. Sie ist Doktorin der Medizin und lehrt an der Medizin- und Pharmazieuniversität Iuliu Hatieganu in Klausenburg (Cluj-Napoca). Aufgewachsen ist sie in dem Haus gegenüber von Onkel Mitica´s Elternhaus und ist, genauso wie er, eine begeisterte Unterstützerin. Mit der Familie Sinu verbindet sie eine langjährige Freundschaft. Ihr Elternhaus wird von einer ärmeren Familie bewohnt.

Die meisten Dorfbewohner, speziell die Älteren können sich gut an die Familie Sinu erinnern. Von den vier Brüdern lebt keiner mehr in Sebes: Iosif (genannt Sâvu) wohnt in Hermannstadt (Sibiu) und Onkel Mitica in den Vereinten Staaten. Die Brüder Ion und Nicolae sind beide verstorben. Nur noch einige fernere Verwandte sind in Sebesul de Sus weiter ansässig.

Wer mehr über Onkel Mitica´s Familie erfahren möchte, setzt sich in Verbindung mit dem ältesten Dorfbewohner, Vasile Ionascu, ehemaliger Kirchenschreiber (rum. Crâsnic),. Im hohen Alter von 96 Jahren lebt er zusammen mit seiner jüngeren Frau, einer 86-jährigen. Natürlich erinneren sich beide an Ihre Jugend und an die Sinu´s! Onkel Niculita und Tetea Tiglaru’, sowie Onkel Mitica und seine Brüder gehörten damals zum Gesamtbild des Dorfes. Beide hoffen auf ein Wiedersehen mit Dumitru und Sâvu (Iosif) Sinu auf der großen Versammlung im nächsten Jahr!

Vasile kriegt zwei Renten: eine von der Kirche und eine als Kriegsveteran. Seiner Meinung nach war alles immer gut; auch unter den Kommunisten und auch jetzt. Er hat mit dem Leben seinen Frieden geschlossen, ist weise und zufrieden geworden. Im Krieg hat er gekämpft und war vom Reichtum der damaligen Ukraine geradezu verblüfft, als dort die Hilfe aus Amerika antraf. Die rumänischen Kampfeinheiten waren den Deutschen auf der Spur und folgten ihnen weiter. So überquerte Vasile das Tatra-Gebirge und erreichte die Tschechoslowakei. Als der Krieg zu Ende ging, kehrte er zu Fuß nach Hause zurück… Die Geschichte seiner Heimkehr hört sich an wie eine endlose Geschichte voller Qualen. Ein Wunder, dass er dieses hohe Alter noch erreicht hat!

Fräulein Iustina Cercel ist eine quirlige, sehr schlaue Bewohnerin des Dorfes. Als ehemalige Buchfhalterin der Kooperative im nahe liegenden Ort Avrig (Freck) erhält sie heute, mit 76 Jahren eine angemessene Rente. Doch sie widmet sich auch dem Haushalt, hält zwei Ziegen und ein Pferd, arbeitet auf dem Feld und genießt am meisten das Heumachen im Sommer. Zusammen mit ihrem Bruder, Rusalim, bewohnt sie ein Haus aus dem Jahre 1935, gebaut in sächsischem Stil, das früher mal eine Bäckerei war. Beide erinnern sich gern an Onkel Mitica.

In Sebesul de Sus stehen viele Häuser verschlossen und verriegelt, denn ihre Besitzer sind im Ausland. Einige sind leer, mit den ganzen Erinnerungen darin gehortet. Sie warten auf ihre Herren, wer weiß wie lange…Andere werden noch von irgendeinem Familienmitglied bewohnt. Es sind Menschen, die älteren Menschen, die ihren Kindern nicht ins Ausland folgen wollten. Sie lassen sich nicht entwurzeln.

So geht es auch der Mutter von Ian Radu, einer der Sebeser, die sich wie viele Andere in Detroit, Michigan niedergelassen hat. Ligia Podorean, aus Spanien und Dumitru Capatâna aus den Vereinten Staaten haben vor kurzem das Dorf besucht und versprachen Hilfe bei den Vorbereitungen für das Fest im Jahre 2012.

Die Höfe sind in Sebesul de Sus generell groß. Sie bestehen meist aus zwei Gebäuden, dazwischen ein großes Tor, welches sich zum Innenhof öffnet. Die Höhe des Torbogens und die Breite der großzügig geschnittenen Höfe erlauben den Eintritt und das Wenden eines Pferde- oder Bullengespanns. Ganz hinten, am Ende des Hofes befinden sich die Scheunen, Ställe, Schuppen und der Garten.

Nicht weit weg vom Dorf befindet sich der Wasserfall Chiisoara, die Badestelle schlechthin, ein Ort an der mit Sicherheit auch Onkel Mitica als Kind gespielt hat. In zwei Kilometer Entfernung vom Dorfeingang findet man die Eisenbahnhaltestelle Sebesul de Sus. Gleich dahinten fliesst der Alt (rum. Olt) und gleich 500 Meter weiter befindet sich einer der neuesten und modernsten Wasserkraftwerke des Landes. So ungefähr sieht es in und um Sebesul de Sus im Sommer 2011 aus…

Wenn es um seinen Heimatort geht, spricht Mitica Sinu viel vom einzigen Bruder der noch am Leben ist, Iosif.

Wer Kirchen baut, errichtet Herzburgen – Iosif Sinu

Iosif Sinu wurde am 4.Juni 1923 in Sebesul de Sus geboren. Er ist das dritte Kind der Familie Sinu, drei Jahre älter als Onkel Mitica. Abgesehen von ihm ist er der einzige, der noch lebt. Er wohnt in Sibiu und führt dort ein ruhiges Leben, umgeben von seinen geliebten Erinnerungen. Auf sein erfülltes Leben ist er sehr stolz und erinnert sich gerne an all die Bauten, die er gekonnt und voller Freude errichtet hat.

Schon als Jugendlicher erlernte er den Maurerberuf, ein traditionelles Handwerk aus seinem Heimatdorf. Als geachteter Häuserbauer war sein Vater damals im gesamten Hermannstädter Rundgebiet sehr angesehen, bekannt und beliebt. Sogar die Sachsen, die bekanntlich ihr Süppchen eher allein kochen, hatten ihn gerne und respektierten ihn. Schade dass er in einem absurden Unfall, im Alter von gerade mal 75 Jahren, sein Leben verlor – erzählte mir Iosif Sinu neulich in einem Telefongespräch. Er hätte ruhig weiter leben können. Es passierte während seiner Rückkehr vom Viehmarkt, aus Freck. Als das Gespann plötzlich vor einem Hindernis anhielt, fiel er Kopfüber aus dem Wagen; ein Rad fuhr genau über seinen Hals. Vergeblich versuchte seine verzweifelte Frau ihn wiederzubeleben. Er hatte im Himmel einen Termin…

Mann kann getrost sagen, dass der Sohn das Handwerk seines Vaters in Ehre weitergetragen hat. Sein Leben lang übte er es weiter aus, mit sichtbarem Erfolg. Nachdem er sein Studium als Konstrukteur abgeschlossen hatte, wurde ihm oft die Bauaufsicht für viele wichtige Großprojekte im Hermannstädter Raum übertragen. Eines seiner Meisterwerke – denn Iosif Sinu hat Dinge gebaut, die diese Bezeichnung durchaus verdienen – ist das berühmte Kloster Sâmbata de Sus, eines der schönsten Bauten seiner Art im Komitat Fogarasch (rum. Tara Fagarasului). Dazu gesellen sich zwei Kirchen in Heltau (rum. Cisnadie), eine andere in Stolzenburg (rum. Slimnic) und die Kathedrale in der Gheorghe Dima-Straße von Hermannstadt – allesamt Kunstwerke, die ohne seine Erfahrung und sein Talent niemals so entstanden wären. Mit allem was er in seinem Leben erreicht hat ist er zufrieden. Er verbringt sein Lebensabend in liebevoller Umgebung, stolz auf seine kostbaren Erinnerungen zurückblickend.

Geheiratet hatte er natürlich auch. Seine Frau, Arthemiza, die Tochter des Anwalts Vasile Chivu, war ein herzliches Mädchen mit tadelloser Erziehung, aufgewachsen in intellektueller Tradition (Ihre Mutter war Lehrerin). Durch die Ankunft der zwei Kinder Gabriel und Corina wurde ihr Glück als Ehepaar vervollständigt. Sie starb am 13. Oktober 1995. Arthemiza hatte eine Schwester, Daniela, die in Großnikopel (rum . Turnu Magurele) als Ärztin praktizierte.

Die zwei Kinder von Iosif und Arthemiza sind nach Deutschland gegangen; beide sind Ärzte und wohnen in Frankfurt. Gabriel ist Anästhesist – sagt Iosif Sinu – verheiratet; seine Frau übt den gleichen Beruf wie er aus. Corina, meine Tochter, ist Zahnärztin. Ihr Mann, ein Siebenbürger Sachse ist Ingenieur. Ich erfahre von Iosif Sinu, dass im Moment der Auswanderung seiner Kinder, deren Onkel, Mitica in Paris wohnte. Für den Anfang sind sie zu ihm nach Frankreich gezogen. Doch es gab Schwierigkeiten bei der Anerkennung Ihres Abiturs. Demzufolge entschieden sie sich, weiter nach Deutschland zu ziehen. Dort studierten sie Medizin. Meine Tochter, Corina verdankt Ihr Medizinstudium ihrem Onkel, Mitica – sagt Iosif Sinu. Er ist derjenige, der Ihre Schritte in diese Richtung leitete.

Zusammen mit Iosif Sinu unternahm ich eine Reise durch die Familiengeschichte… Bei ihm, wie auch bei seinem Bruder, fand ich dieselbe Hochachtung für Eltern und Großeltern, allen voraus das Bild ihres Vaters, dessen Ehrlichkeit, Begabung und Zuneigung die Söhne tief geprägt hat. Dann die Großeltern, damals allerseits geachtet und bekannt, eine Erinnerung wie ein kostbarer Talisman, tief in ihren Herzen verborgen. Im Gespräch mit Onkel Iosif erfuhr ich auch wie Tiglaru’, der Großvater mutterseits, seinen Beruf als Ziegelmacher in Russland während des Krieges erlernte. Dort wurde er in die Einzelheiten dieses Handwerks eingeweiht und so konnte er nach der Rückkehr in senem Heimatort eine eigene Fabrik gründen. Er war ein wohlhabender Mann, allerdings etwas streng, beendet Iosif Sinu die kurze Schilderung seiner Familie.

Im Laufe meiner zahlreichen Gespräche mit Dumitru Sinu durchblätterten wir eine Menge schriftlicher Anmerkungen über Sebesul de Sus und seine Einwohner. Alles findet sich darin wieder. Es schien mir schier unmöglich dermaßen viele Informationen in einem einzigen Menschenleben aufzuschreiben, sorgfältig zu sortieren und ordentlich abzuheften, je nach Thema, Bereich und zeitlichem Rahmen. Als ob er meine Gedanken lesen könnte, begann er über seine Schlaflosigkeit zu erzählen…

Schon als Kind konnte ich nicht schlafen!”

„Pro Nacht schlief ich immer nur ganz wenig. Diese Eigenart zieht sich unverändert durch mein ganzes Leben. Möglicherweise handelt es sich um eine Krankheit, obgleich ich eigentlich noch nie richtig krank gewesen bin. Sogar die Krätze, die alle Kinder im Schulinternat befallen hatte, machte vor mir halt! Meine Sicht, meine Zähne, mein Gehör, all das ist mit mir alt geworden… Noch heute weiß ich, wie ich damals für mich und für meine Brüder die Nachtlager im Schuppen auf Heu vorbereitete. Wie schnell waren alle eingeschlafen! Nachdem sie kurz miteinander sprachen –wir vermissten unsere früh verstorbene Mutter sehr – schlummerten sie davon. Ich konnte nicht! Mich quälte der Gedanke an Mutti, die Erinnerung war ganz frisch, obwohl ich sie eigentlich nicht viel gekannt habe. Dann stand ich auf und ging nach draußen. Wenn der Himmel klar war, zählte ich die Sterne. Bei 20 blieb ich stehen; weiterzählen konnte ich noch nicht, also sagte ich „noch eins“ und „noch eins“ und „noch eins“… In meiner Vorstellung war meine Mutter bei den Sternen und blickte auf mich herunter.”

Weise und liebevoll, besorgt um die Schlaflosigkeit seines jüngsten Sohnes riet ihm sein Vater jeden Abend vorm Einschlafen, ein Kreuz auf seinem Kissen anzudeuten… Das Kind gehorchte folgsam und, statt zu beten, rezitierte es dazu: „Kreuz im Himmel, Kreuz auf Erden, Kreuz an der Stelle wo ich schlafe”… Herrgott nochmal, bete anständig! – erwiderte sein Vater und ärgerte sich über Opa Niculita, der seinem Sohn solchen Unsinn beigebracht hatte. Der Kleine fügte hinzu „Lieber Gott, verzeih all die Sünden von Mutter Eva, Mutter Ana und von meiner Schwester“… Der Vater wiederum sprach „Vater Unser, gib´ uns Gesundheit!“ und Mitica ergänzte: „den Rindern, dem Pferd, dem Büffel, den Schweinen, den Hühnern, den Katzen…”, bis sein Vater es satt hatte und den Bengel ins Bett schickte: „Schlaf dich aus, du Kleintaugenichts! Nicht einmal das Gebet kriegst du richtig hin!

Später, nachdem er diese Schlaflosigkeit mit sich in die weite Welt trug fand Dumitru Sinu auch ein Gegenmittel, indem er sich einfach in der faszinierende Welt der Bücher zurückzog. Er las enorm viele Bücher und nutzte die extra freie Zeit um seine eigenen Erinnerungen niederzuschreiben. Seine Ehefrau, Nicole gestand, dass er dreißig Mal in der Nacht das Licht anknipste und etwa sieben Stunden pro Tag mit Lesen verbrachte. Auf diese Weise gelang es ihm, eine beeindruckende Menge an Notizen und Anmerkungen zu sammeln, Hefte voller Gedanken und Erinnerungen.

Auch ein blindes Huhn findet mal ein Korn!”

Seine älteren Brüder nannten ihn ständig der Kleine, der Ungeschickte, Flitzer, der Schlaflose. Manchmal übertrieben sie und behaupteten er sei so viel Wert wie eine gefrorene Zwiebel, oder er wüsste nicht mal wie man die Bullen führt, und schon gar nicht wie man sie reitet. Natürlich war er darüber verärgert.

Das spornte ihn später an sich selbst und den Anderen zu beweisen, dass er gar nicht so unbegabt war. Als erwachsener Mann zeigte er, dass er durchaus in der Lage war, seine Ziele zu erreichen: ein erfülltes Leben, glücklich und zufrieden mit seinem eigenen Weg.

Zwar hat er nicht studiert, denn die Zeiten und seine materiellen Möglichkeiten waren damals ungünstig. Doch er ergänzte seine mittlere Reife aus einem Hermannstädter Lyceum durch eine Menge Lektionen aus der Schule des Lebens. Als Autodidakt lernte er aus den Erfahrungen anderer und umgab sich mit wertvollen, gebildeten Menschen, mit denen er gut mithielt. Die Anhäufung von Allgemeinwissen und seine natürliche Neugier trugen zum Formen seines Charakters bei und machten aus ihm einen Menschen von beneidenswertem Bildungsgrad. Doch all das wäre nichts wert ohne seine stete Bemühung, vor allem als rechtschaffener Mensch durchs Leben zu gehen.

Ohne Aufforderung schenkte er vielen Bedürftigen Hilfe und Unterstützung; seine Großzügigkeit ist sowohl im Familienkreis wie auch Dorf bekannt. Sein Lohn kam vom lieben Gott!

Nachdem er jahrelang in Frankreich, Kanada und den USA hart gearbeitet hatte, konnte er sich schließlich den Traum seines Lebens erfüllen. Er ist jetzt stolzer Besitzer dreier Hotels in Amerika: eines in Long Beach, California, das andere in Reno, Nevada und schließlich eines in Phoenix, Arizona. Das letzte trägt den Namen CORONADO. Rückwerts gelesen heißt das auf rumänisch so gut wie Oh, Ja, Glück ( O, DA, NOROC)!

Mitica Sinu gibt zu, dass er eine Menge seines Erfolges dem Zufall verdankt, doch: „Auch ein blindes Huhn findet mal ein Korn!” bemerkt er verschmitzt. Er kann es nicht lassen, die lustigen Redewendungen, die aus seinem früheren Leben inmitten der damaligen Dorfgemeinschaft stammen, immer wieder zu benutzen…

Seit wann waren sie nicht mehr in Sebesul de Sus? – fragte ich Onkel Mitica. “Es sind schon zehn Jahre vergangen, seitdem ich 2001 das Dorf besuchte”, antwortete er mir. Und welche Gefühle er beim Betreten des Dorfes, nach so vielen Jahren, hatte?

”Sie kamen mir alle so fremd vor, und ich war ihnen genauso fremd. Es war nicht mehr das Rumänien von früher…”

 

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

Calea ieșirii din Criză

George Danciu

.

Cu umbre, care nu sunt,  v-a-ntunecat  vederea

Eminescu, “Imparat si Proletar


Alege DRUMUL CRUCII LUI ISUS!

Imediat dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989 am fost întrebat de un fost activist de partid, care ocupase o functie de conducere a unei filiale CFR dintr-un oras din nordul României, care va fi noua doctrina în politica, în democratie?

I-am raspuns fara ezitare Continue reading “Calea ieșirii din Criză”

Doctrina de care avem nevoie


George Danciu

.

Cu umbre, care nu sunt,  v-a-ntunecat  vederea

                         EMINESCU, Împarat si Proletar


 

.

Alege DRUMUL CRUCII LUI ISUS!


Imediat dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989 am fost întrebat de un fost activist de partid, care ocupase o functie de conducere a unei filiale CFR dintr-un oras din nordul României, care va fi noua doctrina în politica, în democratie?

I-am raspuns fara ezitare, nu va fi nici o doctrina! Cum m-am hazardat la acest raspuns … utopic, deloc previzibil atunci…?

Am riscat o naivitate copilareasca de a crede ca dupa atâtia ani de minciuna a venit timpul sa tragem în sfârsit într-o singura directie, buna, înspre libertatea de expresie si democratie, spre morala si sinceritate. Credeam ca vom lasa în urma limbajul de lemn. Poate îmi închipuiam ca suntem cu totii satui de întunerecul plin de lipsuri în care am trait si o vom lua pe un drum nou si bun.

Dar nu numai eu m-am înselat. Ne-am inselat într-un fel sau într-altul cu totii.

Însa vedem ca s-au înselat si cei din tarile capitaliste. Sistemul capitalist, care a dat în economie rezultate bune si satisfacatoare, iata ca începând cu 2008 nici capitalismul nu mai e o solutie pentru societate.

Minciuna si întunerecul în care se complac cei care tin frâiele din tarile cu ani multi de traditie în democratie”, au erodat întreg sistemul economic capitalist care de la o vreme nu mai poate fi redresat.

Bancherii lumii nu mai înteleg nimic, mari economisti nu mai au solutii, desi cei bogati înca au resurse si chiar se mai îmbogatesc temporar, dar cancerul crizei generalizate nu-i va ocoli nici pe ei.

E o seceta (economica) mare si îndelungata. Acest fapt îmi aminteste de vremea legendarului Iosif, fiul patriarhului Iacov- nepotul lui Avraam. Lui Iacov Dumnezeu i-a schimbat numele în ISRAEL – din familia sa, urmasii sai , e poporul care-i poarta numele!

Iosif avea un mare dar de la Dumnezeu, acela de a întelege care e semnificatia viselor. Fiind onest si intelept, Iosif a trait cu frica de Dumnezeu, nu însa de oameni. El a spus întptdeauna adevarul, iar adevarul spus l-a facut urât chiar si fratilor lui care l-au vândut sclav unei caravane, în desert. Asa se face ca ajunge în Egipt, si, datorita curatiei morale nu accepta avansurile sotiei stapânului unde a ajuns a  sluji, fiind acuzat abuziv, este aruncat în închisoare.

… Faraon, regele Egiptului a visat un vis care l-a înfricosat peste masura!

A cerut talmacirea visului de catre învatatii Egiptului, însa dezlegarea o avea doar Dumnezeu. Atunci, pentru a-si scapa viata, oamenii au aflat de Iosif, cum ca el avea de la Dumnezeu puterea de a cunoaste raspunsul.

Iosif le dezleaga taina celor doua vise ale împaratului:

Iosif a zis lui faraon: „Ce a visat faraon însemna un singur lucru: Dumnezeu a aratat mai dinainte lui faraon ce are sa faca. Cele sapte vaci frumoase înseamna sapte ani; si cele sapte spice frumoase înseamna sapte ani: este un singur vis. Cele sapte vaci sfrijite si urâte, care se suiau dupa cele dintâi, înseamna sapte ani; si cele sapte spice goale, arse de vântul de rasarit, vor fi sapte ani de foamete.Astfel, dupa cum am spus lui faraon, Dumnezeu a aratat lui faraon ce are sa faca. Iata, vor fi sapte ani de mare belsug în toata tara Egiptului. Dupa ei vor veni sapte ani de foamete, asa ca se va uita tot belsugul acesta în tara Egiptului, si foametea va topi tara. Geneza, 41.24-30.

Faraon, cercetat de Dumnezeu, cutremurat, a cautat sa afle neaparat ce inteles au visele. Dar nu s-a multumit cu atât. El, ca rege, chiar si pe timp de foamete, se poate presupune ca ar fi avut cu ce trai. Dar Faraon a fost primul om în stat (Egipt). Nu s-a gândit doar la el si ai lui.

Iosif le prezinta, inspirat de Dumnezeu, un plan de strângere în mari depozite a bogatiei agricole din cei 7 ani de mari roade, pentru ca apoi sa poata fi gestionata cu discernamânt hrana în ceilalti 7 ani de mare foamete care va bântui lumea.

Si faraon a zis slujitorilor sai: „Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?” Si faraon a zis lui Iosif: „Fiindca Dumnezeu ti-a facut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care sa fie atât de priceput si atât de întelept ca tine.Te pun mai mare peste casa mea, si tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie ma va ridica mai presus de tine.” Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îti dau stapânire peste toata tara Egiptului.” Geneza, 41.38-41

Acum suntem in anii de  Criza, de dupa anii de belsug ai capitalismului. E nevoie de un Iosif care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu!

E nevoie si de o atitudine ca aceea a lui Faraon:

  • el s-a temut de Dumnezeu
  • nu a avut pace pâna nu a aflat care e semnificatia si planul de redresare trimis de Dumnezeu
  • a ascultat de solutia data de Dumnezeu
  • l-a pus pe Iosif mai mare peste casa sa; tot poporul a ascultat de poruncile lui Iosif
  • FARAON A ASCULTAT DE DUMNEZEU.

Solutia crizei economice si morale, fara precedent, în care se gasesc tarile UE, SUA …. este doar la Dumnezeu. De la El vine belsugul. Pasii Lui varsa belsugul. La noi însa e cheia, pocainta si ascultarea de Dumnezeu!

Conducatorii – faraonii zilelor noastre -, trebuie sa gaseasca oameni care cunosc planul lui Dumnezeu.

Cei aflati acum la cârma trebuie sa faca pasul inapoi, sa-L lase pe Dumnezeu sa conduca  poporul (Tarilor aflate în criza), prin oameni care au în ei Duhul lui Dumnezeu!

A Împaratului vesniciilor, a nemuritorului, nevazutului si singurului Dumnezeu, sa fie cinstea si slava în vecii vecilor! Amin.

 

Poveste de dragoste

Cârdei V. Mariana

 

Intâi mi-a aparut in vis
– satucul interzis…
Apoi, a fost un inceput,
când in Iran l-am revazut;
si-n Tehran, la „Azadi”,
am ascultat –„ Mahtumkuli”.
Se transformase, peste noapte
visul in realitate.


         .(IRAN, TEHERAN)

N-a fost decat un inceput
am revenit si-am cunoscut
o arta veche minunata
in aur si argint lucrata,
cu multe pietre pretioase,
comori – covoare din matase.

O arta veche de cand lumea,
transmisa-n timp din tata-n fiu,
infrumuseteaza stilul
si face banii in pustiu.

O fresca fina – „Persepolis”,
din al istoriei abis –
pe un samovar placat in aur
e pentru mine un tezaur;
servesc ceaiul matinal,
pe un covor oriental.

Savurez vre-o trei smochine,
gandu-mi fuge iar la tine…
beau si o cafea turceasca
mintea sa imi limpezeasca,
si citesc pe indelete
la www.Poezii.biz
versurile ce le-ati scris.

Motanu-mi toarce-alaturea…
cât fumez o narghilea,
tutun cu arome fine,
pregatit doar pentru mine…

Ce galbena era hartia
cand am citit eu poezia
si n-am stiut a cui era…
Acum stiu, era a ta.

… poezia pe papirus
in farsi caligrafiata,
scrisa de Mahtumkuli,
pentru iubita lui Mengli,
sub pseudonim Fraghi,
chiar si-n româna tradusa
era-n vitrine expusa…

Si nici nu a trecut un an
ajuns-am in Turkmenistan;
la Ashabat de buna seama
unde doru-acum ma cheama.
S-aici poetu-i disputat
ca granite n-au existat…

Nomad a fost poetul care
n-avea in traista nici mâncare;
cu ce sa-si cumpere iubita
spre care-l atragea ispita?
A fost un doct, la vremea lui
mostenitor al tatalui
ce-n stihuri i-a transmis povata
s-asculte ratiunea-n viata.

In multe limbi a fost tradus
Poetu-avea multe de spus…
De-aceea chiar si la turkmeni
a fost tradus de Porojeni –
cu multa truda si migala
intr-o româna literara.
L-au prezentat in zi de gala
la monument – de buna seama.
Si oare cine poate sti,
a fost prezent Mahtumkuli?

Povestea unui sclav neterminat..

Rodica Botan

(Pe Ginduri)

Cu o vara in urma am facut o calatorie in Italia. Am vizitat multe locuri, am trait momente  emotionante, speciale, atingând suprafata de marmura rece si fina a vreunei statui renumite…dar nimic nu m-a impresionat mai mult ca sclavii neterminati ai lui Michelangello. Ei m-au facut sa ma inteleg si sa realizez mai bine cine sunt eu, fiinta asta neterminata, mereu supusa schimbarilor…

Când te uiti la acesti sclavi, dintr-o parte vezi o bucata de marmura…un bloc masiv, nelucrat, abstract. Te intorci dupa bucata aia de piatra si o mâna perfecta de o finete si o gingasie nemaipomenita parca in miscare, sare din blocul de piatra…ce mai…parca statuia este gata sa iasa din bloc afara, parca este incatusata inauntru si cineva doar trebuie sa dea la o parte surplusul de pe lânga ea…

Am simtit atunci ca sint o opera de arta in lucru; ca am o viata , cât o fi ea de lunga nu stiu, dar ala e timpul meu in care trebuie sa ma las modelata de imprejurari si situatii. Ca singurul lucru pe care pot sa-l fac de cele mai multe ori este sa am atitudinea cea mai potrivita…

Eu cred ca Dumnezeu a stabilit un traseu pentru mine, si a ales acele situatii care vor putea sa ma modeleze cel mai bine. De aceea incerc sa aleg cu intelepciune atitudinea care o am…

Când mi-e greu câteodata…imi amintesc de brazii din padure; atunci când cade zapada grea, ei isi lasa crengile usor in jos, si greutatea aluneca la vale…

Când viata este plina de framântari…imi amintesc ca daca amesteci un pahar de apa oricât de mult, chiar asa de tare sa curga afara din pahar…ceea ce o sa curga este doar ceea ce este in pahar…si ma straduiesc sa-l tin curat…

Bineinteles ca inca sint un sclav al blocului de piatra pe care Maestrul cu dragoste il ciopleste… Bineinteles ca sughit câteodata când dalta loveste prea tare…dar intr-o zi, am sa fiu o lucrare terminata…iar Maestrul meu…Dumnezeu, nu face decât opere de arta.

MINCIUNI PROFESORALE

prof. dr. Adrian Botez

…În România ultimilor 22 de ani, exista/s-au format (ori, poate s-au reactivat?!) doua categorii de profesori – extrem de dezechilibrate ca numar/pondere, în sistemul de învatamânt românesc:

I-prima, si cea mai numeroasa (inimaginabil de numeroasa!) este aceea a profesorilor nu doar conformisti, ci lingai sadea! De fapt – asa-zisi „profesori” – pentru ca ei nu instruiesc si nu învata elevii, ci-i mint, cu nerusinare si cu constiinta senina si împacata: „Si ce daca-i mint? Ma doare-n cot de derbedeii si mucosii astia: si-asa nu-i mai poate îndrepta nimeni! Eu respect Programa scolara, mai ceva decât pe Dumnezeu: minte ea, mint si eu! Si ce daca e absurda, si ce daca deznationalizeaza? Las’ ca stiu aia de sus ce fac – ce, adica m-apuc eu sa le dau lectii, ha?! Asta e! Ce, sa ma pun eu rau cu cei mari si tari? Doamne, fereste! Pe mine ma intereseaza sa fiu bine vazut de Directiune (Doamne,-ajuta! – poate ajung chiar eu director, daca dau din cap, mereu, ca „da”, sunt de-acord cu politica de stat, de partid si de…<<correctness political>>!), sa fiu bine vazut de Inspectoratul Scolar Judetean, de MECTS…ca, în definitiv, daca nu curge, pica! Ce, parca e de ici, de colo, macar sa iau, la fiecare patru ani, gradatie de merit? Poate chiar sa fiu numit…profesor emerit, sa iau <<galoane>>, pe umeri: cavaler, ofiter…trai, neneaca!!! Poa’ sa tot urle, în pustiu, astia, cu revendicarile lor tâmpite – parca îi asculta cineva…! Eu sunt bine cu toti aia care trebuie (n.n.: evident, nu cu mine ori cu dumneata, ci cu cei care detin puterea, în sistem, cu…”dulaii” si cu „leii”!), si bine îmi vine de la toti!

Aceasta “fauna” de lingai si de iude, care-si zic, cu nerusinare, “profesori”, îndraznesc, precum obraznicatura de Catavencu, sa-si puna mâna la inima, sa se smiorcaie, asa, de “frunza frasinelului”, oleaca (pentru a-i impresiona si a-i anestezia pe prosti!) – …si, apoi, cu pieptul umflat ca la curcani si, cu mâna dreapta petrecuta peste reverul hainei lor tocite (…pentru ca lingusitul profesoral nu aduce profituri comparabile, nici pe departe, cu cele din…energie, asfaltari, alumina sau borduri, spre pilda!), emit, cu gâlgâituri din gusa…CELE MAI STRASNICE MINCIUNI: MINCIUNILE “EX CATHEDRA”, MINCIUNILE PROFESORALE SI, CHIAR, ACADEMICE!!!

II-A doua categorie, extrem de firava, este aceea a profesorilor care se pun rau cu cei “mari si tari”, nu respecta Programa, ci Adevarul – si chiar vor sa aduca un picus de firesc, în noianul de absurd, din sistemul scolar românesc…! Acestia, putinii, cred ca aproape orice elev este ameliorabil, cu conditia sa nu fie „operat” de constiinta si de minimul bun-simt – si ca nu se poate ca, odata intrat într-o clasa, cât de slaba va fi fiind ea, tu, professor/dascal si pedagog, sa nu afli, printre fiii de plugari (cam analfabeti, e drept!), si copii/tineri curiosi, CHIAR VII!!! – …poate ca nu li s-a zis nimic, înainte, poate ca nu le-a avut nimeni grija, nici parintii (plecati pe coclauri, prin lume, pentru un ban în plus…ori divortati … – ….din motive economice, de obicei, dar si din pricini de crestere a procentului de imoralitate, într-o societate condusa tocmai de catre… Doamna Imoralitate!), nici învatatorii ori profesorii n-au investit, în ei, încredere si munca, la timpul potrivit („De ce sa te mai ostenesti, cu niste handicapati, cu niste golani si cretini?”) …”Dar nu e totul pierdut (…zic babalâcii astia idealisti si creduli!), decât daca suntem noi lasi, cacaciosi…daca vom capitula, fara conditii, în fata raului navalitor, în continua expansiune! Uite, ora de Religie nu mai e obligatorie… – cum altfel? – prin decizia MECTS, adica a unui individ, numit Daniel Funeriu, care nu-si da pe fata nici bacalaureatul, d-apoi …credinta! S-o fi închinând lui Michiduta…!”

Si acesti profesori…”rebeli” (multi dintre ei, culmea, batrâni-batrâni! – si atât de naivi…!) – nu se supun sistemului, nu „se dau” cu cei tari si mari etc. – nu vor gradatii de merit, cu orice pret: cu pretul minciunii lase, nesimtite si gudurate…nu-si numara banii din portofelul rupt, ci, seara, îsi fac bilantul zilei: câte minti au pornit/urnit din loc, cât de cât – fie si… “potential”!

…Si au de suferit, naivii astia, si trebuie sa dea note explicative, în fata unor putoi de inspectori, care le-ar putea fi nepoti…Dar acesti „extraterestri” nu accepta nici minciuna, si nu au de gând nici sa lase absurdul si supunerea oarba sa devina reguli de viata – pentru tineri si maturi, deopotriva! Acesti indivizi „aerieni” formeaza o secta extrem de periculoasa si incomoda, pentru niste guvernanti cazarmagii, precum cei din zilele noastre – asa ca MECTS-ul face tot ce poate, ca sa-i…elimine din sistem: mai un infarct (dupa atâta hartuire…), mai un canceras (dupa atâta inima rea si prigoana…)…Mai vedem noi!

…”SE REZOLVA, DRAGI TOVARASI!” Adica, lasa ca îi punem noi cu botul pe labe, sau…îi ajutam sa crape, cu mult înainte de pensie…!

…Ei bine, vad, pe adresa electronica www.prodiaspora.de– un articolas, al unei doamne profesoare de Istorie, din Constanta – doamna Gigi Stanciu: COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI LA COLEGIUL NATIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” DIN CONSTANTA.

Îl redam, integral, mai jos (adaugam faptul ca, pe lânga text, profesoara cu pricina – si ca domnia sa, probabil destui dascali, asemeni la fire si caracter cu domnia sa… – alcatuieste un colaj, din desenele copiilor, legate de Holocaustul despre care le-a tot “spuso-mintit” profesoara, cu toata convingerea ei farisee, smechera si teribil de oportunista!):

Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent si multa imaginatie si pentru ca le place istoria si sunt hipersensibili la tragediile umane în general si la acelea din al doilea razboi mondial în special. Acesti elevi talentati si umani, mai umani poate decât si-ar imagina cei pe care nu îi mai misca imaginile cutremuratoare ale inimaginabilului Holocaust, au realizat aceste desene si creatia în versuri pe care vi le prezentam dumneavoastra, acelora care cunoasteti la fel de bine ca noi ce înseamna sa nu uiti istoria recenta, cu toate faptele ei abominabile, caci daca le uitam, s-ar putea sa le repetam.

În istoria Europei, actele din perioada „solutiei finale” se înscriu ca pagini negre ce ar trebui iertate, dar nu uitate; în istoria României, pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu se înscriu pe aceeasi linie, a unor acte de cruzime, de încalcare a drepturilor omului, de crime împotriva umanitatii, de genocid.

Poate parea nepotrivit sa ceri unor copii de azi, care traiesc în conditii minunate, au tot ce le trebuie pentru a se dezvolta deplin, sa înfatiseze în desenele lor o lume trecuta si oribila? Probabil ca da, însa atunci când ideea vine de la ei, nu e impusa din afara, înseamna ca pe acesti copii îi determina sa se revolte si sa strige în modul lor propriu, artistic, acele grozavii ale unui timp când istoria delira…

Literatura nu este straina de aceste acte barbare din plin secol al XX lea, elevii cunosc opere literare scrise de supravietuitori ai Holocaustului, opere care sensibilizeaza sufletele tinerilor, nu le înaspresc si nu le pietrifica. De aceea, neuitând, dar iertând, elevii comemoreaza în fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovati evrei, circa sase milioane, în lagarele naziste proiectate cu rigurozitate si cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se în pace toti acesti nevinovati gazati si arsi în cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chesmno, Maly Trostinet, Sobibór!!

Gigi STANCIU

profesoara de istorie

Constanta

noiembrie 2011 – cf. www.prodiaspora.de

Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent si multa imaginatie si pentru ca le place istoria si sunt hipersensibili la tragediile umane” Daaa, evident ca numai la domnia voastra s-au strâns, toate talentele si “imaginatiile” si sensibilitatile holocaustologice, din toata România! Monopol, ce mai! Iar domnia voastra faceti, acolo, la Constanta, o munca titanica de a stimula aceste talente (…care bat înspre…geniu, ce sa ne mai ascundem dupa deget munca de stârnire/stimulare, revelare si formare a …Duhului proteic, cameleonic si falsificator “elevesc”!) catre …GIGANTICA, INCOMENSURABILA MINCIUNA!!!

Sunteti profesor de Istorie, stimata doamna – si, oare, nu simtiti DOMNIA VOASTRA (nu copiii!) un pic de jena, când scrieti „la jurnal/gazeturi” (deci, ca sa fie luat în seama, de catre „cei mari si tari”, ceea ce scrieti…cine stie, s-o face de-o gradatie de merit…!): „Acesti elevi talentati si umani, mai umani poate decât si-ar imagina cei pe care nu îi mai misca imaginile cutremuratoare ale inimaginabilului Holocaust”…?! Adica, sa nu fi aflat domnia voastra ca, în întreaga istorie a umanitatii, au fost NUMAI „imagini cutremuratoare” – nu doar în cazul unor smecheri de evrei, care, vorba coreligionarului lor, prof. dr. Norman Finkelstein (Industria holocaustului, Editura Antet), „este cea mai mare si nerusinata afacere, din toata istoria”: unii evrei, din Mafia lor „oculta”, au tras si continua sa traga profituri enorme, banesti si „de imagine”, dintr-o chestiune controversata – „Holocaustul” – …de-au ajuns chiar ei, evreii, sa tot schimbe cifrele, de pe placa de la Auschwitz…ajungând de la „sase milioane de victime”, la vreo…”doua sute de mii” (cel care i-a ponderat a fost tot un evreu, dar unul cu bun-simt – evreul Jean Gabriel Cohn-Bendit, care scrie asa: “Sa luptampentru a fi distruse aceste camere de gazare ce sunt aratate turistilor în lagare, unde acum se stie ca nu au existat niciodata, deoarece ne asumam riscul de a nu mai fi crezuti nici despre ceea ce suntem siguri”), dar nu „arsi de vii”, ci doar victime (arse semitico-ritualic! – pentru ca evreii refuza înhumarea!!!) ale subnutritiei, ale murdariei (…era înghesuiala mare, ca în orice lagar de concentrare, draga doamna: si în România lui Antonescu, si în România comunistilor stalinisti…dar si în lagarele din Olanda si din sudul Frantei, unde au murit, de subnutritie, peste un milion de germani… „concentrati”!), ale tifosului exantematic (consecinta a murdariei si înghesuielii: si în refugiul din 1917, din Moldova, bunicul meu, dupa tata, a murit de tifos exantematic, si nu cântarea, MORT, mai mult de …25 de kile! – …taman ca scheletele multiplicate, prin trucaj fotografic, de B.B.C.!!!) – si, din pacate, ale muncii grele (cu care nu prea sunt obisnuiti evreii, neam de neamul lor de…”popor ales”!).

Nu-i mai putin adevarat ca, la vremea lor, si cartea Am fost medic la Auschwitz, si Jurnalul Annei Frank  – apoi, pe jumatate, chiar si filmul Lista lui Schindler  – m-au impresionat…(dar eu sunt profesor de Româna, stimata doamna, iar nu de Istorie – si, deci, întârzierea în ignoranta mi se poate ierta, macar în parte!) – pâna am dibacit escrocheria „publicitara”, afacerea „di granda” cu „Holocaustul”, speculatia chinurilor saracimii evreiesti, de catre coreligionarii lor (speculatie aducatoare de multe, foarte multe miliarde de dolari, pentru „crema” Marii Finante Mondiale – si asezarea lumii crestine în genunchi, spre pocainta, generala si  infinita !)…escrocheria protipendadei sionismului, a „poporului ales” …N. Finkelstein afirma ca parintilor sai, care au fost internati în lagarul de la Auschwitz, li s-au promis câteva mii de dolari, pe an, ca despagubire morala (Germania, Elvesia, Polonia si România au pierdut procese la Haga, fiind acuzate de…holocaust, si, deci, platesc, anual, fiecare dintre cele patru tari “condamnate” (?!), câte UN MILIARD DE DOLARI!!!) – ..si, “de facto”, li se ung ochii (parintilor lui N. Finkelstein, cu câte…13 dolari pe an…Unde or fi ceilalti bani, ghici-ghicitoarea mea…?! – …având în vedere ca, azi, nu mai sunt în viata decât câteva zeci de supravietuitori din lagarele lui Hitler…???!!!

…Trebuie sa întelegem ca dvs. va “cutremurati” (si ne cereti si noua s-o facem!) doar… selectiv! De ce nu va cutremurati de, sa zicem, ce a ordonat evreul Harry S. Truman sa se faca la Hiroshima si la Nagasaki (pe 6 si pe 9 august 1945) -…acolo CHIAR A FOST HOLOCAUST=ARDERE DE TOT, prin efectele bombelor atomice!!! A avut loc, uneori, chiar…VAPORIZARE A TRUPURILOR UMANE!!!

…Dar, în definitiv, de ce nu va cutremurati de „holocaustul” (punem ghilimele, pentru ca nu totdeauna e vorba de „ardere de tot”! – ci de macel si genocid…DOAR!) facut, chiar sub nasul domniei voastre (si asta, zi de zi!) de însisi evreii din Israel, asupra populatiei palestiniano-arabe…dar, prin intermediarului mercenarilor oficiali ai israelitilor, SUA, au „holocaustizat” (de-a dreptul, cu napalm!), între 1959 si 1975, mii de sate, cu vietnamezi nevinovati, si „holocaustizeaza”, azi, si iraqieni, si afghani, si…?

„Sa nu uiti istoria recenta, cu toate faptele ei abominabile, caci daca le uitam, s-ar putea sa le repetam…” – ziceti domnia voastra, la „gazeturi”, stimata doamna profesoara de (….ghiciti ce?) …da, de Istorie!

Dar, pentru Dumnezeu, de ce sa dezgropam mortii, iar si iar? De ce sa-i tot mintim pe copiii nostri, cu basme despre „evreul – ETERNA VICTIMA A ISTORIEI”?! Pai, daca-i dezgropam pe mortii evreilor  –  se ridica din mormânt toate neamurile pomenite în Vechiul Testament, si aneantizate, prin genociduri (zice Cartea Sfânta, negru pe alb si cu mândrie trufasa!)de catre poporul lui Israel…, se scoala din mormânt sutele de milioane de piei rosii si sutele de milioane de negri, macelariti de “stapânii lumii”, de cei ce-si zic azi S.U.A….si Anglia…si Spania, si Portugalia, si Franta… – ma rog, toata “lumea buna”, din NATO si UE…”modelele” sacre ale democratiei mondiale…Se scoala si armenii, macelariti, cu scop de exterminare, de turcii aspiranti la UE…dar, mai ales, se scoala japonezii, despre care scriam, într-un articol din 2003, din revista CONTRAATAC – Adjud, Anul IV, nr. 11, p. 20:  Ministrul si Holocaustul: “JAPONEZII – singurii din lume (n.mea: daca n-ar trebui sa-i punem la socoteala pe vietnamezii arsi cu napalm, în anii ’60-’70, pe irakienii si sârbii iradiati în anii ’99-2003  –  sârbilor, bombardati de Pastele ortodox, li se scria, de catre americani, pe bombe:”Paste fericit!”)  –  care au fost arsi DE VII, în întregime, DE TOT (n. n: “holos+haustos”…), la Hiroshima si Nagasaki, prin ordinul criminal al presedintelui american Harry S. Trumann (…), de le-au ramas doar umbrele, <<fotografiate>> pe peretii caselor…” Si se scoala si mortii palestinienilor nedreptatiti din 1948 (anul crearii artificiale a Statului Israel)  –  situatie despre care scrie americanul Thomas Nelson, în The puritans of Massachussets, Judaism, vol. XVI, nr. 2, 1967  –  tot negru pe alb: ”Forta pumnului evreu, astazi, vine de la manusa de otel americana, care îl acopera, si de la dolarii cu care este captusita(…). Statul israelian nu poate fi format decât dupa un breviar al urii, drept unica motivatie a tineretului sau, a armatei sale, a întregului sau popor(…). Armata israeliana invadeaza Libanul si omoara acolo zeci de mii de oameni: operatiunea se numeste PACE ÎN GALILEEA(!!!)…În Israel, pentru a convinge ca Palestina era un desert înainte de înfiintarea statului Israel, sute de sate(palestiniene) au fost rase de pe fata pamântului cu buldozerul, cu casele si acareturile lor, cu cimitirele si mormintele lor(…)”…

Ministrul de Externe al Israelului, dna Tzipi Litvi, a comunicat, pe toate posturile de televiziune, în decembrie 2008, ca „Israelul nu va înceta razboiul, odata pornit, pâna când nu se va razbuna pe toti arabii palestinieni ”.

În definitiv, rabinatul si-a facut, în general, datoria, îndoctrinându-i pe israelieni pentru genocidul anti-arab, caci: „toti arabii sunt teroristi”…Iata ce spun tinerii soldati israelieni (deja intrati „în foc” sau asteptând, cu nerabdare, intrarea în macel…) – despre „necesitatea extermininarii arabilor palestinieni”:

<<A venit momentul sa-i stergem de pe fata pamântului>>, a spune Elan, unul dintre tinerii israelieni care abia asteptau comanda de atac (în cadrul Operatiunii “Plumb întarit”…), înainte ca ofiterul comandant sa-i interzica sa vorbeasca cu ziaristii.

<<Pentru mine e un festival pe care îl asteptam de mult. Hamasul trebuie distrus si acum stiu ca au venit si trupe al-Qaida sa-i ajute. Israelul face ce trebuie>>, ne spune, zâmbind, Noah, unul dintre tinerii sositi sa priveasca în direct asaltul. În vârsta de 30 de ani, Noah si i-a petrecut pe ultimii opt strângând în fiecare zi motive de ura împotriva Hamas. <<Numai în ultimii doi ani, la mai putin de 100 de metri de casa mea au cazut 20 de Qassamuri. O vecina a murit si alta a fost ranita. Cum sa nu fiu fericit ca au intrat cu tancurile peste ei? O sa stau aici toata noaptea si o sa ma bucur de privelistea asta!!!>> – ne spune tânarul în spatele caruia se vad rachetele brazdând cerul si explodând cu o forta care zguduie pamântul pâna la Kefar Azza, ultima localitate înaintea barajelor militare, situata la patru kilometri de Gaza City.

La fel ca majoritatea tinerilor israelieni, Noah si-a satisfacut stagiul militar de trei ani si asteapta cu nerabdare sa fie chemat si el la ordin sa lupte împotriva Hamas. Va pleca la razboi hotarât sa treaca peste orice scrupule pentru a distruge organizatia cu care Israelul a ajuns la concluzia ca nu mai poate comunica decât pe limba gloantelor si a rachetelor.

 <<Îi tot aud pe europeni ca sunt copii acolo. Da, sunt, dar Hamasul îi foloseste ca scuturi ca sa apere depozitele de armament. Voi omorî si copii daca trebuie, desi îmi pare rau pentru ei. E usor sa plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, asa cum fac politicienii europeniVoi omorî si copii daca trebuie, desi îmi pare rau pentru ei. E usor sa plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, asa cum fac politicienii europeni>>(s.n.), spune Noah, în timp ce se bucura cu prietenii lui de fiecare explozie pe care o aude” (cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

Doamne-Dumnezeule, oare cât de multa îndoctrinare îti trebuie, ca sa ajungi sa rostesti, senin, astfel de vorbe? Daca ne luam dupa nazismul german (al anilor `30…), vreo 5-6 ani – daca ne luam dupa nazismul sionist (al anilor 2000…), doar vreo câteva luni (n.n.: caci, de câteva luni, Israelul pregatea macelul  anului 2008, din Fâsia Gaza…!!!).

Doctorul Alzagzoug Zakie ne-a povestit cu vocea aproape acoperita de zgomotul bombardamentelor din fundal ce se întâmpla în Fâsie: <<Sunt foarte multi copii morti. Nimeni nu întelege ce cauta si pe cine vor sa omoare de fapt soldatii. Pâna acum, au tras în tot ce vedeau în fata ochilor>> – [s.n.]”(cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

Evident, dezinformarea este pricipala arma de îndoctrinare a rabinatului mozaic. Si aceasta îndoctrinare îi orbeste, pe imensa majoritate a evreilor, cu privire la suferintele si moartea a zeci si sute de mii de palestinieni, de-a lungul istoriei de macel, din 1948, anul înfiintarii  (…“cu anasâna” cuirasatelor anglo-americane, subventionate de plutocratia “cosmopolita” iudaica…) –  a statului Israel, netinând cont de locuitorii palestinerni ai locurilor, SINGURII bastinasi, de 2000 de ani…!!!  –  si pâna azi!!! – …si-i face caraghiosi si revoltator de sensibili la ranirea usoara/superficiala, fie si a unui singur evreu… – de parca evreii ar fi, cu adevarat, RASA DE ZEI – iar ceilalti locuitori ai Terrei ar fi, vorba împaratului roman Caligula – “VITE”!!!

…Dar pe mortii românilor, din lagarele comuniste, nu-i plângeti deloc, stimata doamna profesoara de Istorie? Sau ati primit „indicatii pretioase”, de la dl Funeriu, sa-i faceti uitati pe martirii nostri din închisorile bolsevico-staliniste…ba chiar „Experimentul Pitesti” – UNIC ÎN LUME, PRIN SADISMUL SI CINISMUL SAU CRIMINAL…?! Ucrainienii din Bucovina de Nord au aruncat, pe apa Ceremusului, osemintele stra-unchiului meu, Epaminonda Bucevschi/Bucescu (pictor bisericesc, român get-beget si prieten bun cu Mihai Eminescu!), din cimitirul din Cernauti – si i-au înlocuit crucea cu un bolovan scris cu litere chirilice, care pomenea de un cazac… (si asa au facut în tot Cimitirul Central din Cernauti!), ca sa nu se mai stie ca în Bucovina de Nord au fost trait români…în veacul vecilor!!!

Unchii mei tocmai iesisera, în 1964, din puscariile politice, în care putrezisera, fiecare, vreo 16 ani (dupa ce a fost pus în libertate, unchiul Sandi/Alexandru Bucescu, pictorul bisericesc, a fost asasinat, aruncat, cu capul în jos, de pe schelele bisericii pe care o picta, în judetul Buzau). Ei mi-au însirat, pe degete (si, zau, le-ar fi trebuit multe zeci de mii de degete…!), numele camarazilor lor martirizati în lagarele si închisorile staliniste, din România deceniilor sase si începutul celui de-al saptelea… Treptat, am auzit, de la parintii mei si de la unchii mei, apoi am citit si în manualele si cartile mele, despre crimele EFECTIVE SI VERIFICABILE, CU DOSARUL ÎN MÂNA SI CU MARTORI OCULARI, CARE AU SUPRAVIETUIT, PRIN MINUNEA LUI DUMNEZEU, IAR NU PRIN MILA CALAILOR (iar nu …„imaginile”!), cu adevarat „cutremuratoare”, ale unor Anna Pauker/Robinsohn, Teohari Georgescu/Burach Tescovici, Iosif Chisinevschi/Jakob Broitman, Holban/Moscovich, Marcel Breslasu//Mark Breslau,  Aurel Baranga/Ariel Leibovich, Alexandru Graur/ Alter Brauer, Mihai Roller etc.  etc. etc. Si despre CDE (Comitetul Democrat Evreiesc)…

Sunt originar din Bucovina de Sud, orasul Gura Humorului. Pe strada unde am copilarit eu, în anii ’50 (numita Ilie Moscovici  –  cum altfel?) n-a existat picior de antisemit. Ne jucam, cu drepturi egale la bucuria galagioasa  – si, se vede treaba, acum se vede:  bucuria inconstienta! – tânci de 5-6 ani, si Mamciuc-Carpiuc-Hudeniuc, si Goldman-Druckmann-Blumenstein, si Weinkeller-Topfer-Stricknadel, si Rotaru-Macovei-Botez… Dau marturie ca orice evreu, ucrainean, neamt ori român se naste om de treaba (în mod normal…). Cu conditia sa nu fi trecut prin mâinile rabinilor talmudisti, de la sinagoga… – …cei care-i urasc “organic” pe crestini, si otravesc, cu aceasta ura rasiala, sufletele nevinovate de copii/tineri evrei! Prima învatatura rabinala, pentru copiii de evreu, este sa-i urasca de moarte pe “goimi”/spurcatii de ne-evrei (si nimeni nu se sesizeaza, vezi bine, la forurile internationale, dominate de “oculta” sionista… – asupra acestei xenofobii si discriminari etnice evreiesti turbate, prezente în orice lectie TALMUDICA, de sinagoga: “Tob/v sebagoim harog!” – “Ucide-l pe cel mai bun dintre crestini!”).

…Încercati si nu mai mintiti, sau mintiti cât mai putin – si restrângeti, cât va sta în putere, aria de actiune întru dezastru, spiritual si moral, a ABSURDULUI, stimatilor si dragilor profesori/dascali români! Încercati sa nu transformati, prin tembelismul si egoismul vostru atât de îngust si sinistru – SCOALA ROMÂNEASCA, ÎN DUBLURA (…cu totul degradata, functional si, mai ales, moral-spiritual – si complet înstrainata de Neamul ROMÂNESC!) A SINAGOGII!

”În istoria României, pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu se înscriu pe aceeasi linie, a unor acte de cruzime, de încalcare a drepturilor omului, de crime împotriva umanitatii, de genocid”. Si mai ziceti, cu un patos atât de fals, de mi se pare c-o aud pe oportunist-stalinista mea învatatoare, din anii ’50-’60: „De aceea, neuitând, dar iertând, elevii comemoreaza în fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovati evrei, circa sase milioane, în lagarele naziste proiectate cu rigurozitate si cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se în pace toti acesti nevinovati gazati si arsi în cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chesmno, Maly Trostinet, Sobibór!!”

…Dar unde si în ce…sa se odihneasca mortii nostri, ai românilor (daca “pacea” le este rezervata doar celor din “poporul ales”!)…ucisi de evreii care ne-au adus pe cap stalinisto-comunismul – de n-am scapat de el nici în anii ’70…prin profesori universitari, de tipul doamnei Puha ori al domnului Herscovici???!!! Dar pentru noi, românii, de ce sunt mai importanti mortii prezumtivi (si, daca prezumtia va ajunge sa devina certitudine, TOCMAI PRIN POLITOLOGI EVREI, de tip GARAUDY, sau FINKELSTEIN, ori COHN-BENDIT… atunci, devine o magarie universala, tot teatrul asta, de cel mai prost gust, care ne manipuleaza, egal, profesori si elevi, tineri si mature, ai planetei Terra – repetând „scena balconului” iubirii fata de „victimele holocaustului”, de vreo…PATRU ORI PE AN, LA DATELE CELE MAI DIFERITE SI TERIBIL DE FISTICHIU ARGUMENTATE DE CATRE MECTS!) ai evreilor, decât martirii nostri proprii, din stravechimea traco-dacica, din Evul Mediu, din razboaiele mondiale…???!!! Pamântul nostru este îmbibat cu sânge de eroi si martiri, la tot pasul – dar noi suntem somati (de forurile Ocultei Mondiale!) sa-l uitam (sângele) si sa-i uitam (pe eroii si martirii nostri sublimi) , si sa bocim, într-aiurea, mortii altora…cu bolovani la cap!

Cât despre „pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu…” – haideti mai bine sa-l consultam pe un om care chiar stie ce spune si spune ce stie – un om care si-a închinat viata demontarii, riguros argumentative, a acestei uriase, revoltatoare minciuni – profesorul, istoricul si scriitorul ION COJA :

Ion Antonescu: „Avem dovezi!

 

DOMNULE FILDERMAN –

În doua petitii succesive îmi scriti de “tragedia zguduitoare” si ma “implorati” în cuvinte impresionante, reamintind de “constiinta” si de “omenie” si subliniind ca sunteti “dator” sa apelati “la mine” si “numai” la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuti în ghetouri pregatite pentru ei pe Bug.

Pentru a amesteca tragicul în interventia Dvs., subliniati ca aceasta masura “este moartea, moartea, moartea fara vina, fara alta alta vina, decât aceea de a fi evrei”.

Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferintele celor umili si fara aparare. Întelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia sa întelegeti si Dvs., toti la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam întreg.

Va gânditi, v-ati gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei si ce se petrece astazi, când zi de zi si ceas de ceas platim cu marinimie si sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere si ne-au tratat de la Nistru pâna la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov?

Dar potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de asta data din acuzati în acuzatori, facându-va ca uitati pricinele care au determinat situatiile pe care le plângeti. Sa-mi dati voie sa va întreb si prin Dvs. sa-i întreb pe toti coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-ati facut Dvs., anul trecut, când ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si când au putut au omorît miseleste soldatii cu bâte. Avem dovezi. (s.n.)

Aceiasi ticalosi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.

În timpul ocupatiei bolsevice, aceia pentru care va înduiosati astazi au tradat pe bunii români, i-au denuntat urgiei comuniste si au adus doliul în multe familii românesti.

Din pivnitele Chisinaului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor nostri, care au fost astfel rasplatiti fiindca 20 de ani au întins o mâna prieteneasca acestor fiare ingrate.

Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoasteti desigur si Dvs. si pe care le puteti afla în amanunt.

V-ati întrebat Dvs. de ce si-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Va puteti explica de ce în înaintarea noastra am gasit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

V-ati întrebat câti din ai nostri au cazut omorîti miseleste de coreligionarii Dvs., câti din ei au fost îngropati înainte de a fi morti? Voiti si în aceasta privinta dovezi, le veti avea.

Sunt acte de ura, împinsa pâna la nebunie, pe care evreii Dvs. au afisat-o împotriva poporului nostru tolerant si ospitalier, dar astazi demn si constient de drepturile lui.

Drept raspuns la marinimia cu care au fost primiti în mijlocul nostru si tratati, evreii Dvs., ajunsi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi.

În regiunea Marii de Azov, trupele noastre retragându-se temporar si-au lasat câtiva ofiteri si soldati raniti pe loc. Când au reluat înaintarea si-au regasit ranitii mutilati îngrozitor.

Oamenii care puteau fi salvati si-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.

Li s-au scos ochii, li s-au taiat limba, nasul si urechile.

Îti dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

Te îngrozesti? Te înduiosezi?

Te întrebi, de ce atâta ura, din partea unor evrei rusi cu care nu am avut niciodata nimic de împartit.

Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

Nu va înduiosati, daca aveti cu adevarat suflete, de cei ce nu merita, înduiosati-va de cei ce merita.

Plângeti cu mamele care si-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care si-au facut si lor si va fac si Dvs atâta rau.

MARESAL ANTONESCU

19.X.1941

 

 

*****

Comentariu Ion Coja: Textul de mai sus este raspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încarcat de inventii si exagerari cu privire la evreii deportati în Transnistria „fara alta vina decât aceea de a fi evrei”. O formula prezenta în mai toate textele despre Holocaust, despre suferintele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în alte parti, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. În România nu a existat vina de a fi evreu, dovada fiind faptul ca majoritatea coplesitoare a evreilor nu au fost afectati de legile asa zis anti-semite, ceea ce a declansat un veritabil exod al evreilor din toata Europa ocupata de Hitler catre România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supusi unui regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toti evreii apatrizi, care nu aveau cetatenie româna si despre care nu se putea sti cu ce intentii, în vreme de razboi, se refugiau la noi. Alaturi de acesti evrei care nu aveau actele în regula, în Transnistria au fost deportati câteva sute de evrei comunisti sau stiuti a fi agenti anglo-americani (spioni).

În principal, evreii dusi în Transnistria erau cei mai multi sub învinuirea colectiva de a fi savârsit crime împotriva românilor, în perioada iunie 1940 – iunie 1941, pe teritoriile ocupate de Armata Rosie. În masura în care starea de razboi nu permitea derularea unor anchete juridice care sa stabileasca persoana vinovata de o crima sau alta, iar tot ce se stia era faptul ca acele crime fusesera savârsite de niste evrei, masura minima care se impunea era o pedeapsa colectiva: izolarea tuturor evreilor din Basarabia si Bucovina în conditii care sa nu le permita reluarea activitatilor ostile fata de români, fata de armata româna. Era o masura juridic si moral justificata de faptul ca evreii nevinovati nu colaborau cu autoritatile pentru identificarea criminalilor.

Fireste, probabil ca cei mai multi evrei nu se facusera vinovati de crime sau activitati anti-românesti, iar cei mai multi dintre evreii vinovati fugisera deja în Uniunea Sovietica. De aceea, evreii nu au fost încarcerati, ca niste criminali, asa cum multi dintre ei ar fi meritat, ci, pentru ca printre ei se aflau si oameni nevinovati, au fost numai stramutati cu familia si izolati, în localitati si locuinte din care populatia civila se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea procedeu este acceptat de legile internationale ale razboiului.

Evreii dusi în Transnistria au fost cazati în locuinte omenesti, au avut o larga libertate de miscare. Interdictia impusa era sa nu se intre în acele localitati fara permis special! Era o masura care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici sa se razbune pentru crimele evreilor care au „gestionat” înfometarea Ucrainei si uciderea prin inanitie a milioane de tarani din Ucraina în anii 30. Se aud si azi voci în Ucraina care le reproseaza autoritatilor românesti din Transnistria ca i-au aparat si protejat pe evrei în urma cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni din Transnistria!

Li s-au oferit evreilor din Transnistria locuri de munca platite. Ideea a fost ca statul român nu se simte obligat sa le poarte de grija unor persoane care nu sunt loiale fata de România, fata de români!

Evreii au fost lasati sa se descurce singuri, au avut dreptul sa primeasca orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani, de oriunde, de la oricine! Din pacate, peste ani, acest regim de izolare, de minima izolare, în conditii relativ acceptabile, civilizate, a capatat numele de exterminare, iar românii au fost acuzati de genocid anti-evreiesc, de holocaust!

Este nu numai o minciuna si un fals, cel mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodata, în istorie!

Dar mai presus de orice este o nedreptate care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Daca avem ceva sa ne reprosam pentru acei ani este faptul ca ne-am aratat oameni cu niste ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastra.

Sunt asa de putine vocile evreiesti care au spus adevarul!… Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist evreu care a sintetizat toata povestea din Transnistria prin formula „exercitiu de auto-guvernare”, formula pe care o consideram a fi cea mai potrivita cu realitatea: obligându-i pe evreii deportati (stramutati) în Transnistria sa se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exercitiu de auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.

Evreii din România având, cum bine se stie, un rol important în constituirea si succesul Israelului. La vremea respectiva, printre românii ai caror feciori mureau pe front, circula vorba ca Antonescu le-a facut evreilor tara în Transnistria!

Se pare ca Ion Antonescu a stiut cu cine are de-a face… În scrisoarea reprodusa mai sus, Ion Antonescu vorbeste de mai multe ori despre dovezile pe care le are cu privire la crimele si faradelegile savarsite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Maresalului te alegi cu o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeste Antonescu?

Suntem în masura azi sa le oferim cititorilor nostri urmatoarea informatie:

Cu gândul la discutiile ce se vor purta la sfârsitul razboiului, la tratativele si negocierile ce vor urma luptelor de pe front, maresalul Ion Antonescu a avut grija sa adune o bogata documentatie privind „problema evreiasca”. Sub acest titlu s-a adunat un vast si explicit material documentar pe acest subiect. Documente care contineau dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu si a omeniei românilor. Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.

Aceste documente – ma gândesc eu, puteau sa argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzator si mai convingator din ISTORIA OMENIEI ROMÂNESTI. O istorie înca nescrisa de istoriografii nostri, desi ar avea cu prisosinta material din care s-o întocmeasca, chiar si fara documentele adunate de Ion Antonescu.

Caci, din pacate, acele documente nu le mai avem. Una dintre consecintele tradarii de la 23 august 1944 a fost si jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine organizat, care nu a ocolit principalele arhive românesti, inclusiv cele privitoare la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu am alt termen mai potrivit!) imediat dupa „eliberarea” din august 1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numarat si documentele privitoare la evrei, sase lazi dedicate „problemei evreiesti”. Chiar asa erau înregistrate cele sase lazi cu documente: Problema evreiasca.

Asta s-a întâmplat dupa 23 august 1944, în primele luni. Dupa aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul „demontarii comunismului” de catre urmasii celor care îl montasera în 1917, o delegatie de specialisti din Israel, specialisti în Holocaust probabil, a mers la Moscova si a tratat cu autoritatile soarta celor sase lazi de documente. Probabil pe ideea ca acele documente, deoarece priveau problema evreiasca, era drept sa fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de istorie evreiasca. La acest argument s-a adaugat o suma frumoasa, cu care s-au acoperit, probabil, cheltuielile de conservare si depozitare, basca eventualele remuscari sovietice ori scrupule…

Lasam pentru alt prilej comentariul dedicat acestei mârsavii. Deocamdata ne marginim la a ne declara neputinta de a stabili cu obiectivitate a cui a fost abjectia acestui gest mai mare: a rusilor sau a evreilor?

Probabil ca nu vom sti niciodata detaliile acestei tranzactii. Cunoastem bine rezultatul: imediat dupa 1991-92, au început sa apara în presa acuzatiile de genocid si Holocaust, încununate cu recunoasterea oficiala a acestui Holocaust de catre guvernul asa zis românesc! Daca mai tinem cont si de prapadul facut în Arhivele românesti dupa 1990, prapad organizat sub directa obladuire a lui Petre Roman si alti demnitari vânzatori de tara, ne dam seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a bazat în principal pe sustragerea sau/si distrugerea tuturor documentelor care puteau dovedi adevarul în „problema evreiasca”.

Minciuna nu are picioare lungi. Chiar si fara aceste documente, care puteau dovedi nevinovatia lui Ion Antonescu si a românilor sai, Holocaustul ramâne o minciuna nerusinata usor de dovedit ca minciuna. Caci – ca sa luam un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni nu se poate invoca fara a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea carnagiu! Nemtii au „finalizat” 6 milioane de destine evreiesti. Ce au facut cu 6 milioane de cadavre, se stie: au facut sapun si abajururi, iar cele mai multe au fost crematorizate. Caci au avut cu ce!

Dar românii, în Transnistria, nu aveau nici urma de crematoriu. Deci, ce au facut românii cu 200 000 de cadavre de evrei? Unde sunt cadavrele?

Din surse evreiesti autorizate primim raspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalti evrei, înfometati de regimul Antonescu pâna la stadiul de canibalism (apud Matatias Carp, Cartea Neagra, vol. III), iar alti evrei ucisi de români, teoretic peste 100 000 (o suta de mii), au fost mâncati de câini, de câinii comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din Chisinau si împrejurimi, istorici care jura pe acest amestec canin în istoria evreimii!)

Da! În principal suntem acuzati fara documente, dar acuzatiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul ca nu prea putem proba noi, românii, ca acele crime nu s-au savârsit! Aceasta este logica Holocaustului din România, ca problema si capitol din istoria noastra. Daca ma acuza cineva ca eu l-am ucis pe John Kennedy si-mi cere un document prin care sa probez ca nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde sa scot acel act…

Asadar, documentele pe care le invoca Ion Antonescu în corespondenta sa cu liderul evreilor din România au existat, adunate cu grija de români, de autoritatile nationale. Documente cu valoare probatorie definitiva, probabil.

Alte autoritati, anti-nationale, au permis sustragerea acestor documente si transferarea lor la Moscova. Sub ce titlu, majestate? Conform carei întelegeri la care ati ajuns cu inamicul neamului românesc?!

Aceeasi întrebare pentru guvernantii de la Jerusalim: cu ce drept v-ati însusit documente din Arhiva Nationala a României? Simplul fapt ca ati ajuns la o întelegere cu niste devalizatori, niste infractori, ca ati avut cu ce bani sa platiti niste functionari usor de cumparat cu un port-bagaj de vodca, va da drept de a ascunde fapte si evenimente din Istoria României? Dreptul de a va însusi si ascunde, de a distruge chiar, documente extrem de importante pentru onoarea si demnitatea poporului român?!

Pâna când în arhivele Israelului sa mai zaca tainuite nenumarate dovezi ale nevinovatiei românilor, dovezi ale netemeiniciei acuzatiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt inaccesibile românilor. Pâna când?

*

Ne adresam cititorilor acestui site pentru a le cere parerea: cum am putea ca noi, societatea româneasca, sa intervenim pentru a normaliza situatia macar a acestor doua depozite: Memoriile lui Wilhelm Filderman si cele sase lazi „târguite” de evrei la Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamna readucerea în tara a acestor documente si publicarea lor neîntârziata!

 Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase dupa 1990 si dosite în Israel!)

 

7 noiembrie 2011

Ion  Coja”

…De ce vreti, cu orice pret (si va vindeti sufletul pe NIMIC, stimata doamna profesoara! – pentru ca o gradatie de merit este o suma infima, în raport cu ce si cât ar merita rasplatita munca, daca este cinstita si devotata, a unui DASCAL! – …doar cât sa unga ochii prostilor si ai celor „zarghiti” de lipsuri, foame, umilinte si birocratisme tâmpitoare, fara numar!), ca, peste câtiva ani, sa va strige, pe strada, actualii dvs. elevi: „Huooo! Mincinoaso!”…?!

…Nu uitati, stimati dascali, ca este un Dumnezeu deasupra noastra! Nu meritati sa fiti numiti nu „profesori” – ci nici macar „oameni”, daca slutiti sufletele de copii, încredintate domniilor voastre spre luminare!!!

…Nu uitati vorbele Lui Hristos-Dumnezeu, Mântuitorul Lumii: „Ce-i va folosi omului, daca va câstiga lumea întreaga, iar sufletul sau îl va pierde?” (Matei 16:26).

…”Va câstiga lumea întreaga”…? Ehei, iudelor de doua parale, iudelor tembele: nici macar un salariu, cât de cât decent, nu câstigati, tradându-L (prin pompoasele si jalnicele voastre MINCIUNI PROFESORALE!) pe Dumnezeu-Adevarul – si, odata cu pierderea Lui Dumnezeu, urmeaza si pierderea sufletului…, dragilor „confrati”, tradatori de Dumnezeu, de Tara-Patrie si de Neam, pe…NIMIC!!!

MINCINOSI PROFESORALO-ACADEMICI…!!!

VICTIME SI PERSECUTORI AI EPOCII COMUNISTE

De Rodica Bordeianu

 



Cu o auto-justificare continua fata de crime facute contra a milioane de oameni nevinovati, demonstrand lipsa de introspectie, sau vre-o dorinta de a-si asuma vre-o responsabilitate pentru acte de genocid din trecut, de violenta generala contra populatiei civile, de catre persecutorii comunisti, nu numai ca nu se vor uita crimele trecutului, dar se vor continua nedreptati si in ziua de azi fata de partile vulnerabile ale societatii noastre.

Gabriel Teodor GHERASIM, autorul lucrarii:

       Actorul GARY REVEL            “Victimele Comunistilor si Persecutorii Lor”

Victimele Comunistilor si Persecutorii Lor (Victims of Communism and Their Persecutors) publicata in acest an de Publish America, este o noua carte a lui Gabriel Gherasim, care imbina marturiile supravietuitorilor din temnitele comuniste, cu o analiza paralela a persecutiilor populatiilor neputincioase din aparheidului Africii de Sud, din lagarele de exterminare naziste, si din suferintele de pe ambele fronturi ale conflictului israelo-palestinian. In plus, raspunde dorintei de dreptate a victimelor comunistilor si a urmasilor lor, cu o metodologie de mediere care s-a dovedit a da rezultate pozitive de-a lungul istoriei, atunci cand a fost implementata in mod etic si impartial fata de toate partile afectate de conflict.

In plus, in mod in mod diferit de justitia punitiva, care cere numai retributii de la abuzatori, fara a se interesa de recalibrarea dinamicii dintre victime si persecutorii lor, Victimele Comunistilor si Persecutorii Lor propune o paradigma de justitie restaurativa, respectiv, de a crea premizele reparatorii pentru victime, in timp ce persecutorii si/sau urmasii acestora se reincadreaza in sanul societatii de be baze egalitare, si nu privilegiate ca pana acum.

Partea Intai a cartii analizeaza premiza de cum ar putea procesul de justitie restaurativa ca sa aduca atat restitutii, cat si ca sa transforme dinamica dintre victimele comunistilor si a persecutorilor lor.

Partea a Doua a cartii include recapitularea a catorva componente importante din literatura si pratica specialistilor din negociere, mediere si conciliere, in ceea ce priveste partile abuzate si abuzatorii lor. Printre aceste concepte enumeram: dilema prizonierului; comnicare intragrup si intergroup; tactici de negociere, mediere, si elemente de conflict intercultural.

Partea a Treia discuta cateva aspecte din concepte de justitie precum: justitie restaurativa; metodologie; istoricul teoriilor comuniste si aplicarea acestora in distrugerea omenirii; efecte intrapersonale; efecte interpersonale; si efecte globale.

Partea a Patra analizeaza o solutie satisfacatoare la dilema repararii holocaustului communist fata de victimele sale precum: administrarea
conflictului; folosirea conceptelor analitice vizavi de cele sintetice; realitatea sociala vizavi de concurenta constructiva; transformarea conflictului din retributiv in restaurativ ; mediere ca reparare a persecutiilor comuniste; diplomatia multi-dimensionala; pluralism conform regulilor; dreptate in contextul rezolutiei conflictelor; elemente convingatoare si puncte vulerabile din cadrul justitiei restaurative.

Partea a Cincea propune crearea si aplicarea unor proiecte educative
si comemorative in societate, ca sa informeze publicul elevilor, al studentilor si al adultilor, asupra exemplelor de violenta comunista, si cum pot supravietuitorii persecutiilor comuniste, cat si persecutorii lor, ca sa gaseasca un sens in tragedia care s-a intamplat , si inca se mai intampla in tari comuniste si neo-comuniste, la oameni a caror “vina” este numai aceea ca nu sunt considerati de “origine sanatoasa,” sau pentru ca isi doresc libertatea pe care comunistii le-au luat-o.

Iata câteva din recenziile ale cartii:

Victimele Comunistilor si Persecutorii Lor propune un model de justitie restaurativa ca sa repare distrugerea creata de 94 de ani de crime si persecutii (neo)comuniste.
Este o analiza din perspectiva negociatorului diplomatic al genocidelor comuniste, folosind marturiile supravietuitorilor din inchisorile comuniste, a ceea ce a insemnat Holocaustul Rosu in Europa, cu particulara atentie la cazul Romaniei.
Cartea detaileaza cauzele, procedurile, si efectele care au afectat populatii intregi prim crimele comunistilor, la nivele intra si inter personale.
Autorul discuta antecedentele, comportamentele, consecintele si solutiile pentru rezolvarea victimizarii a milioane de oameni nevinovati, atat la dimensiuni micro cat si macro sociale.
Folosind experienta comunista si post-comunista a Europei, autorul propune o continuare a intelegerii si educarii populatiei asupra efectelor inca tangibile astazi ale crimelor comuniste din Europa, c
ât si o privire atenta la dictaturile comuniste care raman inca o plaga a societatilor contemporane de azi, din China in Cuba, si din Vietnam in Nord-Coreea.
Este ironic ca ignoranta asupra crimelor comuniste naste crearea si
recrearea de monstrii, inclusiv in Statele unite. De exemplu, in 2010, in acelasi an cand Georgia a demolat statuia lui Stalin din Grozni, America a ridicat o statuie lui Stalin in orasul Bedford, statul Virginia. Fundatia D-Day care a platit peste $ 1,000,000 ca sa monteze aceasta statuie a unui dictator care a omorat milioane de oameni, il considera inca astazi pe Stalin ca pe un erou de valoare al Europei.
Prin ridicarea acestei statui, victimelor comunismului, inclusiv refugiatilor politici si religosi din America care au conoscut lanturile si temnitele comuniste (printre care se gaseste si tatal autorului), li se cere in mod impertinent ca sa traiasca in continuare cu explicatia idilica precum ca ocupantii rusi si comunisti ai Europei ar fii fost de fapt “eliberatori democratici.”

Prin urmare, cartea lui Gabriel Gherasim se dovedeste a fii o lectura necesara si actuala nu numai pentru societatile care au supravietuit dictaturilor comuniste, dar si un material educativ pentru tarile care au fost
ferite de pacostea rosie.

Gary Revel, Actor/Regizor, Hollywood California

Cartea lui Gabriel Teodor Gherasim’s Victimele Comunistilor si Persecutorii Lor este o lectura necesara pentru cititorii de pe ambele parti ale Atlanticului, pentru ca uneste metode de analiza si remediere ale confictelor din scoala americana de consiliere, cu marturisile, analizele si observatiile de la fata locului, a ceea ce a insemnat Holocaustul Comunist pentru Europa. In acelasi timp, autorul nefiind afiliat politic nici unui partid sau a vre-unei ideologii, reuseste sa ramana, sa descrie si sa propuna in mod obiectiv solutii la cea mai grava problema a secolului 20, care a ramas inca nerezolvata: crimele comunismului. Aceste crime raman unul din cele mai respingatoare episoade ale istoriei umanitatii din toate
timpurile.

Dr. Theodor Damian, Profesor de Filozofie si Etica, Colegiul Metropolitan din New-York. Presedinte al Institutului Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa.

In general, dupa cum autorul insusi a spus: “Daca ignoram, justificam, si minimalizam crimele comunismului, facem atat un act de imensa nedreptate fata de victimele comunismului, cat si invitam in viata contemporana si pentru generatiile viitoare dictaturi si suferinte asemanatoare. O reala vizualizare, onorare, comemorare si redresare a suferintelor victimelor comunismului, inseamna de fapt un act de dreptate fata de intreaga societate care a suferit aceste atrocitati, de pe urma carora suferim si ne vindecam inca si in ziua de azi.”

O prezentarea video a cartii se poate viziona la You Tube:
http://www.youtube.com/watch?v=IGon7M9NJEc&feature=channel_video_title

Cartea poate fii comandata in format tiparit de la Amazon, Publish
America si de la alte edituri de internet.

http://www.amazon.ca/Victims-Communism-Their-Persecutors-Restorative/dp/1462609589/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1309090905&sr=1-1

De asemenea, cartea poate fii comandata in formal electronic Kindle de la http://www.amazon.com/Victims-Communism-Their-Perpetrators-ebook/dp/B0057XSD40/ref=sr_1_1?ie=UTF8&m=AG56TWVU5XWC2&s=digital-text&qid=1309034738&sr=1-1