Category: USA

CALATOR PRIN AMERICA: „PE ACOPERISUL LUMII MODERNE…”

On By nelursIn Inspirational, Life and Health, literature, USALeave a comment

by Roni CACIULARU

Din nou Times Square. Dimineata de aur si-argint. Intersectia din Centrul New-Yorkului ne întâmpina cu freamat proaspat, cu racoare, cu luminozitate. Dinamica  zilei se-nfiripa calm, preocupat, dar rapid. Lume în miscare linistita. Dar nu lenta. Oameni care merg la servici. Altii care se-ntorc acasa. Turisti. Lucratori din serviciile de utilitate. (Ei sunt la treaba de mult!). Se-ncarca masini. Se descarca marfuri. O parte din magazine s-au deschis. Putine. De asemenea – cafenelele, patiseriile, micile restaurante. Inclusiv cele cu auto – servire, pentru micul dejun frugal. Inauntru – cei care au tipicul lor matinal; sau nu… Nelipsite sunt omleta cu sunca prajita, cafeaua tare, sau cea decofeinizata, salata asezonata ori cutia cu fructe cojite si taiate în cuburi; pateuri, mezeluri, sandvisuri proaspete. Poti lua si la pachet. Cutiile din plastic asteapta. Poti sa manânci repede si bine, dupa cum vrei si dupa cum te lasa   punga… Exista si cafenele elegante, cu geamuri mari, prin care se vad dudui elegante, pe scaune înalte, cu tigarea lânga cescuta de pe masa, cu tipi cautând febril în laptop, si, alaturi de ei, o salata de frunze. Câte un domn mai între doua – trei vârste – cu „New York Times” deschis pe fuga, foiletând… Cafenlele elegante sunt pline mereu. Exista si magazine cu vânzare de alimente, un fel de bacanii mai mari, dar care au si sala de mese si autoservire. Aici se gasesc si unele mancaruri gatite. Exista tot felul de unitati unde micul dejun e rapid, gustos, atragator. Nu costa o avere!

Times Square. Statia autobuzului nostru. Supra-etajat. De culoare rosie. Autobuzul nostru, pentru un tur de oras. Asteptam. Rând. Nimeni nu concepe sa se-nghesuie. Nimeni nu vrea s-o ia înaintea altuia. Urcam. Suntem la-naltime! La etajul masinii. E putin racoare. Vântul si imaginile îti intra prin pori. Nu sunt geamuri. Pentru mine, care mai si filmez, e un avantaj în plus. Pornim. Nici nu stiu ce sa fac mai întâi. Sa gust placerea fascinanta a primelor contacte cu marea metropola, sau sa filmez, ca sa opresc clipa pe pelicula? Amândoua, deodata, nu sunt posibile. Ma trezesc cascând gura si uitând de scula din mâna mea de vânator de imagini. Umblu la aparat, gresesc, apas pe butonul care nu trebuie. Autobuzul alearga, ghidul îsi face „show”-ul, un adevarat  show, expus cu suflet si stiinta. Si spus foarte tare, dar foarte tare, la microfon. Un show patriotic, local si american, si presarat cu curiozitati sau, uneori, cu glume pe care, nu de putine ori, personal, nu le gust… Schema e asa: cu biletul cumparat de la Franky, agentul de vânzari de la coltul strazii, îmbracat cu o pelerina scurta, tot în culoarea autobuzului turistic ( si înconjurat de alti 10 -12 vânzatori ca si el, majoritatea „de culoare”, adresându-se si cu pliante aproape fiecarui trecator, fara a insista însa, spre a nu tulbura ritmul si atmosfera strazii, dar si pentru a „prinde” un alt potential client) – cum spuneam, cu biletul pe care-l achizitionasem avem posibilitatea sa coborâm în ori ce statie. Ne reurcam, apoi, într-un alt autobuz, de aceeasi culoare, când vrem. Si tot asa. Numai putere si timp sa avem!

Sa fie clar. Rândurile mele se adreseaza celor ca mine, care înca nu au cunoscut New Yorkul, unora care nici nu si-au permis sa viseze la o astfel de calatorie, dar nu aduce anul, ce aduce ceasul. Ceasul cel bun! Desigur, nu eu am descoperit America, si nici nu intentionez „sa ma dau rotund”. Voi spune numai lucruri cunoscute, pentru cei care nu le cunosc. Deci, oricât de patimas dupa senzational as fi, e vorba numai de ce m-a frapat pe mine, strict personal, încât, cu siguranta, „senzationalul” meu poate fi banal, chiar foarte banal, pentru cei care stiu deja ce trebuie stiut, într-un astfel de periplu. Va sfatuiesc, prin urmare, cei din aceasta din urma categorie, superiori fiindu-mi, sa-mi dati pace si sa renuntati la aceasta lectura…

Asa! Si acum, sa mergem mai departe si sa va redau câte ceva din marea mea aventura. Ma doare putin spatele, dar sunt aici, la New York!, întelegeti Dumneavoastra? La New York!!! Eu, neînsemnata picatura din acest ocean sunt la fel cu imensa apa multicolora de aici, plin de energie, de succese, de tumult, de potential al uraganelor, sau de mari descoperiri în slujba vietii, a omului! Spatele meu? Mai conteaza el?! Nici nu exista. Asa ca beau Aghiazma, desi nu ma cheama Grigore, si ma bucur de farmecul unei religii deosebit de laice, care se chema, pur si simplu, New York. „Laice”, este, de fapt, impropriu spus. Orasul acesta imens, cât o tara (numarul de locuitori e mai mare decât al Israelului, de pilda), e un conglomerat de religii – si de atei! –  si e un conglomerat de natii, de oameni care îsi apartin lor însile; mai întâi si mai întâi – lor însile!… Îi vezi pe strada, la munca, la teatru, la cinema, la colt de strada, în parcuri sau restaurante, la doctor sau la  întâlniri romantice ori de alt fel. Dar e timpul sa vedem ce se poate vedea. Pe fuga, desigur. M-au durut si picioarele de atâta mers, caci ne-am plimbat enorm de mult pe strazi. Dar cine mai tine seama de picioare?! Ele cu ale lor, eu cu ale mele.

New York – „per pedes apostolorum”, dar si din autobuzul rosu, cu etaj si ghizi aprigi! Ploua, ninge, e arsita – ei cu microfonul si cu povestile lor despre orasul de vis si realitate, care îsi traieste libertatea în fel si chip. Statuia Libertatii îi binecuvânteaza si-i aproba. În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipa.

Deodata, ce ne-am zis? O privire si mai cuprinzatoare s-ar putea sa avem daca privim marele oras metropolitan de sus, de pe un zgârie nori. Zis si facut. New York-ul de pe acoperis! De pe acoperisul lumii. Coborâm la statia de la  Empire State Building…  Cândva asta a fost cea mai înalta cladire din New York. A detinut acest record zeci de ani. Dar si acum, „Empire” este, dupa parerea unor experti în materie, una din cele mai înalte cladiri de aici si, cu siguranta, spun ei, cea mai frumoasa. Dar nu cred ca frumosul poate fi descris. Trebuie simtit, înteles, absorbit. Ori cum însa, turnul imens are suprematia numelui sau. Si nu întâmplator. Blocul este amenajat  pentru valurile de turisti, care vin si vin… Un calcul relativ exact arata ca de la inaugurarea acestui Observator, în 1931, mai mult de 110 miloane de oameni au vizionat poate cel mai mare spectacol al omenirii, jucat de mii si mii de actori, având cea mai mare reteta de casa. Ca vizitator, care platesti taxa de intrare, esti bine venit oricând. Dar sa relevam ca în acest turn imens lucreaza sau locuiesc 16.000 de oameni (cam cât populatia unui orasel asezat pe verticala). Ai de urcat aici 102 etaje, si asta se realizeaza în 50 de secunde, daca folosesti – cum altfel?! – unul din cele 73 de lifturi care functioneaza fara ca macar sa simti!

„Zgârie Norii” sunt una din vechile carti de vizita ale New York-ului. Orasul a detinut adesea primul loc în lume, cu cele mai înalte cladiri care s-au construit… Spiritul ambitios, competitiv, este energic si demonstrativ. Oamenii aveau nevoie sa-si dovedeasca lor, în primul rând, ca totul e posibil. Ideea de zbor, de înaltare, o vom mai gasi la americani, e o obsesie, o superba obsesie, prezenta si prin Brâncusi (Da, da! Brâncusi – cum am mai spus, la timpul potrivit) si prin multe si atât de diverse realizari ori tendinte din stiinta si tehnica, din arta si finante, din filozofie si iubire. La Washington vom vedea „Muzeul cuceririi cosmosului”. E doar un exemplu care ilustreaza concret deviza nespusa, dar prezenta permanent, în mintea americanilor:  „Sus, tot mai sus!”. Sloganul milionarilor si al miliardarilor – ei sunt, de fapt, unul din marile motoare ale lumii – este perfectiunea,  lucrul excelent facut, dar si profitul, cât mai sus! Iar de la milionari la omul de rând este, cred, o distanta de cel putin 100 de etaje. Totusi legatura se face, si suflul aerului pur, al înaltimii si al tendintei de înaltare, de zbor, de autodepasire, de vietuire si supravietuire, se face eficient, la fiecare palier, de sus pâna jos. Vitrinele strazii, masinile elegante, actele de cultura – unele, nu putine, destul de costisitoare – restaurantele, hainele, totul te îndeamna sa respecti regulile succesului, sa fii inventiv, destept, competitiv, sa dai totul ca sa primesti cât mai mult!

Revin la zgârie nori, la istoria constructiilor din New York: prima din seria de cladiri dintre cele mai înalte, construita în 1890,  s-a numit New York World Building (106 metri, masurati pâna la vârf). Cei mai celebri „zgârie nori” sunt, pe lânga cel catre care ne îndreptam (si care are o înaltime – masurata pâna la vârful de pe acoperis, de 449 metri), Cladirea Chrysler (cu 319 metri pâna la vârf) – se afla vizavi de Gara Centrala, Centrul Rockefeller si altele… Dar din aceasta serie, doua sunt lipsa. Ma refer la cele doua Turnuri gemene – zgârie nori, de o înalta semetie, de cea mai înalta semetie, pâna mai ieri, World Trade Center (528 metri), distruse nu de prea mult timp. E vorba de acel parsiv pumnal înfipt în inima omenirii, înca sângerânda. Un pumnal al invidiei si gândirii negre, al terorii – pericolul cel mai mare care poate exista acum sau oricând! Locul acesta al dezastrului este în prezent cu escavatoare, macarale, masini moderne, ingineri, arhitecti, lucratori nu prea multi, ba chiar putini, neridicând, deocamdata mai NIMIC peste nivelul pamântului. Locul dezastrului se numeste, zguduitor: Ground Zero!

Spre terasele Observator de la etajele 86 si 102 ale lui „Empire State Building” urca anual peste un milion de vizitatori dintre care, marea majoritate, fac parte din cele 47 de milioane de turisti, pe an, ai New Yorkului – ei cheltuind, în acest magnific oras, 30 de miliarde de dolari… Acest bloc imens si impunator, ridicat în 1931, este deservit de sute si sute de femei de servici, ca si de oameni de ordine, casierite, îndrumatori, portari, paznici, electricieni, întretinatori de ascensoare, de aparate de aer conditionat, de frigidere  etc., etc. Corpul  solid si suplu al lui „Empire” contine 37 milioane metri cubi de beton, precum si alte materii prime specifice constructiilor de acest gen. Si daca cineva este curios în privinta întretinerii unei vieti civilizate, sa notam doar o simpla informatie care, poate, ne va ajuta sa ne facem o idee: instalatia de apa de aici însumeaza nu mai putin de 120 km.de conducta.

Sus, la „Observator”, pe terasa, ne asteapta un spectacol de o rarisima frumusete! Si parca se-aude cunoscuta melodie „New York, New York”…  Jos, la picioarele noastre, o colosala concentrare de energie umana, de viata, cu bucurii si tristeti, cu victorii mari sau de-o clipa si cu triumful, esential, al existentei. O existenta demna, pentru cât mai multi. Demna si libera.

Privita de pe-acoperisul lumii –  viata pare însa mai lenta, mai domoala, mai mecanica si mai ireala. Si-n unda transcedentala a extazului, vazând dimensiunile  gigantismului devenit cam liliputan, te-ntrebi, ca un filozof de doi bani: „Si totusi, ce e omul?!”.
Ma scuzati… Pauza de publicitate!

CHICAGO – ORASUL DE SUB NORI

On By nelursIn Life and Health, literature, USALeave a comment

by Elena Buica

Daca treci prin Statele Unite ale Americii si ti se iveste ocazia sa vizitezi uriasa metropola Chicago din statul Illinois, orasul minune al secolului al XIX-lea, de care presedintele Barack Obama este atât de mândru, te poti socoti un om fericit. Visam demult la o asemenea vizita si în sfârsit, în august, 2009, am reusit sa-l vedem împlinit.

Cum sa nu-ti doresti sa vizitezi acest oras, care, datorita importantei lui economice, trece astazi drept capitala neoficiala a partii interioare a statelor Unite! Stiam ca orasul Chicago a avut un ritm de dezvoltare alert începând de la jumatatea secolului trecut, ajutat de pozitia sa geografica, de resurse naturale din zona, de tehnica avansata si de harnicia oamenilor, dar acum puteam sa vedem „cu ochii nostri” cum a ajuns o uriasa metropola, port pe litoralul marelui lac Michigan. E supranumit si „orasul care munceste”, dar mai poarta înca un supranume: „orasul vânturilor”, „windy city”, datorita vânturilor puternice care sunt foarte prezente în tot timpul anului. Scurta sa istorie ne spune ca prima atestare exista din 1803 când armata americana a construit un fort de aparare. Abia în 1825 s-a transformat în oras. La început a fost o mica localitate de frontiera, iar astazi este al treilea mare oras din USA cu  o populatie de 6.800.000 locuitori si este un centru important de industrie, comert, cultura si sport. Este sediul unora dintre cele mai renumite institutii de învatamânt din Statele Unite, iar locuitorii sunt mândri ca în orasul lor îsi desfasoara jocurile unele dintre cele mai puternice echipe sportive nationale.

Ne-am amintit ti de faptul ca numele orasului Chicago este legat de lupta dusa de muncitori pentru conditii de viata si de munca mai bune. În 1887 un mare miting al muncitorilor a fost reprimat cu violenta de catre politie. În memoria victimelor de atunci, ziua de 1 Mai, data mitingului, a fost aleasa drept Ziua internationala a muncii, zi pe care noi am trait-o în România un lung sir de ani cu mare alai. De asemenea, de numele orasului Chicago mai este legata si trista faima de a fi numit capitala crimei organizate din Statele Unite în epoca prohibitiei din anii 20. Orasul este faimos si pentru cluburile de jazz si blues. Dar pentru noi, mai ales pentru fiica mea, Andaluza, cea mai deosebita trasatura a orasului, ramâne incontestabil, arhitectura de-a dreptul uimitoare. Sunt cladiri cu stiluri diferite care se îmbina armonios, constructii celebre, cunoscute în toata lumea. In admiratia cu care le-am privit, mie mi se parea ca traiesc o adevarata simfonie a cladirilor. De aceea pentru noi, multe din celelalte valori ale acestui oras ramâneau în umbra celebritatii constructiilor. Ne fascinasera demult imaginile cu zgârie-norii vestiti în toata lumea si ramasesem cu gândul suspendat la ele. Când vorbesti despre ceva ce n-ai vazut decât în filme sau fotografii, ramâne ca ceva mort, dar daca vezi, se naste ceva nou, ceva în care pulseaza viata. Si în noi a pulsat multa viata în cele câteva zile de vizita.

Si, într-adevar, plimbându-ne pe jos, am respirat aerul pe care l-am trait privind arhitectura mareata, moderna care domina centrul, o adevarata minunatie. Desi are un sistem de transport în comun foarte bine pus la punct, Chicago este un oras facut sa-l vezi pe jos. Totul e clar, organizat, planificat, cu adrese usor de gasit. Primul contact cu orasul te impresioneaza prin conturul cladirilor proiectate pe linia de orizont. Înaltimea multor cladiri, unele peste 60 de etaje, ne producea ameteala, ne facea sa ramânem cu gâtul strâmb, privind mereu în sus. Simteam apasatoare micimea fiintei umane. Acolo am reflectat asupra unei idei. Mi-am amintit de un raspuns pe care mi l-a dat un ghid turistic, cu mai multi ani în urma, pe când ma aflam în Atena. L-am întrebat de ce în Atena nu sunt cladiri asa de înalte ca în alte orase mari ale lumii si raspunsul lui a venit întelept, ca din gura filosofului grec Protagoras: „omul este masura tuturor lucrurilor”. Avea dreptate ghidul, caci senzatia pe care o traiam acum la prima vedere a uriaselor cladiri era si aceea de înfricosare, alienare si nevoia urgenta de evadare.

Este o parere unanim acceptata de toata lumea ca zgâraie-norii au luat nastere în Chicago. În anul 1871, un devastator incendiu a distrus o treime din oras, dar nu si energia oamenilor, asa ca orasul a fost reconstruit din temelie. Strazile au devenit mai largi, iar conditiile sanitare mult mai bune. Arhitecti vizionari au construit cladiri frumoase, interesante, moderne, îndraznete pentru acea vreme, ramase în mare admiratie si astazi. S-au construit cladiri înalte folosind pentru prima data tevi lungi de otel, asigurandu-se astfel rezistenta fata de vânturile puternice din zona. S-au realizat cladiri asezate pe piloni umpluti cu beton de stanca fiind fixati de stratul de roci din pamânt. Asa a fost construit turnul Sears, numit de anul trecut Willis Tower, finalizat în 1973, unul din primii zgarie-nori din lume. Scheletul turnului e alcatuit din 9 uriase tevi, de înaltimi diferite, care au sectiunea transversala de forma patrulatera, formând la baza un patrat urias cu latura de 69 de metri. Cladirea are 110 etaje, înalta de 442 de metri, dar cu cele doua antene de televiziune, atinge 520 de metri. Dupa distrugerea World Trade Center, Sears Tower a devenit cea mai înalta cladire din SUA si a cincea din lume.

Turnul are 16.000 de geamuri de culoarea bronzului care sunt spalate de sase masini automate de spalat geamuri, de opt ori pe an. În dorinta de a atrage cat mai multi turisti, în anul 1985 i s-a adaugat un pavilion de vizionare pentru turisti (1,5 milioane anual), la etajul 103 de unde se poate admira superba panorama  a orasului. Când am urcat cu liftul  la acest pavilion, nu numai ca ne-a dus într-un neasteptat de scurt timp, un minut si câteva secunde, dar nu am simtit nici momentul plecarii, nici pe cel al opririi. Ca sa privim panorama orasului si sa facem fotografii, de pe terasa cu balcoane numai din sticla, ne-au trebuit multe minute de acomodare. Pasind pe podeaua de sticla transparenta, îti dadea fiori de gheata ca vei calca în gol. Am trait acolo senzatii tari, de neuitat, desi le-am mai încercat si în Toronto la CN Tower.

De la etajul 103, aflat la 412 metri înaltime, priveam celelalte cladiri ca din avion. Aceleasi cladiri pe care le vazusem de jos în sus ca pe niste colosi, acum îsi pierdusera imensitatea. De la aceasta înaltime, pe strazi, masini si oameni mici ca niste insecte, îti lasau impresia de miscare haotica, de forfota bezmetica.

Aceasta minunata cladire va fi depasita de o alta, aflata acum în constructie, numita Chicago Spire, creatia unui arhitect spaniol, Santiago Calatrava. Ea va fi una din cele mai mari cladiri ale lumii si va schimba radical orizontul orasului. Va fi urmatoarea atractie turistica a acestui oras.

Chicago Spire va fi în forma de spirala rotita cu 360 de grade si nu vor exista doua apartamente cu aceeasi priveliste. Uriesimea acestei cladiri  va avea înaltimea de 610 de metri, cu 150 de etaje si 1194 apartamente.

Despre cladirile din Chicago se pot scrie multe volume. Un aspect deosebit îl dau acoperisurile a zeci de imobile, inclusiv al primariei, cu  gradini suspendate care fac oficiul de acoperis vegetal si contribuie la limitarea emisiilor de dioxid de carbon. Acoperisurile vegetale au deosebite efecte estetice si în acelasi timp, ele permit  utilizarea mai buna a sistemului de evacuare a apelor, recuperând apa de ploaie care este folosita la stropit si protejând cladirile de uzura, asa cum sustin expertii în domeniu. Asadar, Chicago poate fi numit, si orasul gradinilor suspendate.

Merita mentionate, fie chiar si din vârful condeiului si alte aspecte deosebite ale acestui mare oras. Îti stârnesc admiratia solutiiile pe care le-au gasit transportului în comun. Reteaua metroului asigura deplasarea sigura si rapida în toate directiile. O multime de strazi sunt partial acoperite, deoarece pe deasupra lor trece metroul aerian.

Plimbarea cu vaporul de-a lungul tarmului, ne-a oferit imagini care ne  trimeteau iarasi si iarasi cu gândul la uriasa putere de creatie a oamenilor. Am înteles de ce se spune despre Chicago ca are cea mai frumoasa vedere din lume de pe lacul Michigan. Plimbându-ne cu vaporul, am înteles de ce a fost numit orasul vânturilor. S-a pornit un vânt atât de brusc si atât de puternic, încât a speriat pe toata lumea de pe platforma vasului si a trimis-o înauntru. Era de-a dreptul periculos sa mai ramâi. Un sfert de ora mai târziu se putea din nou iesi pe punte.

Am privit orasul si de la o alta înaltime, dintr-o uriasa roata, din scaunele careia am putut vedea o alta minunata panorama a orasului. Spre bucuria noastra, am avut norocul sa asistam de pe malul lacului Michigan si la o demonstratie aviatica în care maestria pilotilor ne-a dat satifactii deosebite, ca cea traita în uriasa roata cu avioanele zburând aproape de capul nostru.

În ziua în care am plecat, o zi de luni, 17 august, ne-am mai întâlnit cu o situatie deosebita. 11.000 de bugetari au fost trimisi în concediu fara plata în încercarea municipalitatii de a reduce deficitul bugetar. Primarul orasului, Richard M. Daley, a anuntat ca vor mai fi înca 2-3 astfel de zile pâna la sfârsitul acestui an. Orasul parea mort. Noroc ca pentru noi a fost ziua în care paraseam orasul si aflându-ne în masina noastra, am putut sa ne deplasam spre casa.

Am vizitat orasul Chicago de doua ori, si în drum spre Arizona, si la întoarcere, dar nu pot sa spun de câte alte ori as mai dori sa-l vad si cred ca tot cu aceeasi dorinta de la început, sa privesc ”bijuteriile” arhitectonice.

Este usor de înteles de ce ne-am alaturat presedintelui Barack Obama în admiratia acestui oras minune (Vezi poza!).