Într-o lume în care internetul ia locul tipariturilor, a investi în lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile românesti, la atâtea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa însemne o punte de legatura între românii din America si ceea ce au lasat în urma, acel personal si inconfundabil „acasa” cu tot ce înseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.

Multi copiii ai românilor din America, nascuti sau veniti la vârste fragede pe pamântul fagaduintei, pierd contactul cu România si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Copiii din România care au început scoala în Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti românesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna. În America, ei îsi doresc sa învete istoria si geografia României.

Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute în fosnetul unor pagini de carte, în orasul în care ne-am nascut, am trait sau am învatat? Sa oferim si copiilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotarât sa aducem carti românesti pe Pamântul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania „Carti pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din tara erau invitati sa doneze carti pentru înfiintarea unei biblioteci românesti în SUA.

Copiii români nascuti în America, sau veniti aici la vârste fragede, vorbesc limba româna dupa ureche, pentru ca o aud vorbita în casa si la televizor (daca familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca în limba româna daca n-au facut scoala deloc în România, pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia româneasca a diferitelor sunete. Ei învata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu si citesc în engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare în tara, dupa 8-10 ani în America, au dificultati la citit si scris în limba materna si vorbesc limba româna cu un pronuntat accent englezesc.

Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec înca 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamânale, copiii au de învatat pâna la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul saptamânii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace. Ei pot citi si învata în limba româna doar în weekend, la scoala duminicala de la biserica româneasca (daca ea exista în zona, la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara târziu sau la sfârsit de saptamâna, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.

Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung târziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se întorc acasa seara la 7,00 – 8,00 PM. În aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba româna” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre România.

Cred ca fiecare familie de români din SUA are acasa cel putin 10 carti în limba materna, carate în geamantane la sosirea din România si de câte ori fac vizite în tara la rude. Dar vizitele în tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene accepta bagaje tot mai mici, asa ca posibilitatile de împrospatare a bibliotecii personale în limba materna sunt limitate. Copiii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti românesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua în engleza, sa se joace pe computer sau sa stea la TV.

O biblioteca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% româneasca, la carti românesti diverse, o ocupatie placuta si utila, în timpul în care parintii lor merg la slujba de duminica într-o biserica româneasca. Aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecilor românesti din SUA. Copiii nostri merg des la biblioteca, în timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa în sistemul de învatamânt american, daca avem ce sa le dam de citit în limba româna.

Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donând carti pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am nascut într-o tara, ne-am nascut într-o limba”. Din pacate, au trecut mai bine de doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gândit atunci la identitatea colectiva a comunitatilor de români care traiesc în afara tarii, peste ocean. Câte modalitati posibile cunoasteti pentru a-i ajuta si încuraja învatarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba „în plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei care traiesc în afara tarii. Noi ne-am gândit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune. Eu cred ca un rol strategic îl joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si televiziune, care au rolul de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat românilor din tara pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Românesti din strainatate, cred ca ar trebui sa încurajeze coeziunea sociala între români, dar si între români si societatea gazda, în acelasi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de „îmbogatire” reciproca.

Am vorbit si cu români care locuiesc în alte tari. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor în limba materna, chiar si în cazul în care ambii parinti vorbesc aceeasi limba. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cât am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba materna. Cunosc si cazuri de parinti români care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, însa din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proasta încât la un moment dat si copiii încep sa vorbeasca în acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, casatorita cu un japonez. Cam asa este la ei: mama le vorbeste copiilor în româna, tata le vorbeste japoneza, parintii între ei vorbesc engleza, iar copiii învata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii – le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o înteleg, nu pot sa o vorbeasca înca”.

Sunt foarte multe aspecte si situatii specifice familiilor mixte. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii române, indiferent de situatie. Studii de specialitate arata ca acei copii care în primii ani de viata (aproximativ 8 ani, numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective în aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2-3 limbi fara accent si influente de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limba cu mama, în alta cu tatal (daca este cazul) sau pot „comuta” de la una la alta fara probleme. La nastere, fiecare dintre noi este capabil “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cât un individ foloseste mai mult limba materna, cu atât aceasta preia în posesie toata aria din creier, care teoretic este destinata învatarii mai multor limbi, simultan.

Un individ care începe sa învete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) într-o alta regiune a creierului decât limba materna si va avea dificultati în a „auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi, adultii, sa vorbim limbi straine cu accent, iar copiii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici în a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a învata limba materna si mai multe limbi straine în acelasi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna parintii din diaspora si organizatiile românesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa învete si sa pastreze zestrea culturala si limba româna ca limba materna.

Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizeaza multe activitati pentru copii, spectacole, vizionari de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o baza de date computerizata foarte bine pusa la punct si accesibila publicului – practic, poti sa cauti în biblioteca orice ce ai nevoie si sa prelucrezi informatia la fata locului. Poti sa scanezi, sa copiezi carti sau pasaje, sa trimiti informatiile prin e-mail etc. Au foarte multe carti pe DVD sau CD si au carti pentru învatarea limbilor straine, pe care le iei din biblioteca în format scris plus suportul audio si CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasa. Chiar si bibliotecile din orasele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotari de ultima ora si arata ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte dragute, la fel si în librarii. În celebrele lor librarii Barnes&Noble functioneaza cafenele si ceainarii, dar exista si locuri de joaca pentru copii. Este o ambianta placuta, deosebita.

Din nefericire nu exista biblioteci românesti în SUA (sau nu stiu eu sa existe vreuna). Nu exista interes din partea autoritatilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca initiativa privata este foarte greu sa deschizi o biblioteca. Ar fi nevoie de carti, pentru ca multi copii ai românilor din SUA nu stiu sa scrie si sa citeasca româneste. Multi nici nu mai vorbesc limba materna, mai ales daca s-au nascut aici. Ar fi bine sa stie si cei din tara de ce „uita” românii din diaspora limba materna. Bietii copii nici macar nu au de unde si din ce carti sa o învete. Eu am avut o tentativa în 2008, dar am renuntat. Costurile erau imense, desi cartile urmau sa fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) si „Jurnalul National”. Din pacate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Doneaza o carte pentru copiii din America”, fiindca nu am gasit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cartilor în SUA, închirierea si întretinerea unui spatiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar s.a.m.d.

Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru pastrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lânga bisericile românesti din SUA, acolo unde exista spatiu (sali anexe, sali sociale), functioneaza scoli de duminica. Practic, în timpul slujbei de duminica, preoteasa si câteva mamici cu daruri pedagogice aduna copiii românilor prezenti la slujba si se straduiesc sa-i învete câte ceva despre limba româna, putina literatura, gramatica, istoria si geografia României. E destul de greu daca n-ai nici macar abecedare sau alte manuale scolare românesti.

Cineva din Montreal, Canada, a reusit performanta de a deschide o librarie, în care vinde exclusiv carti românesti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar si asa accesul la cartile românesti ramâne dificil. Daca locuiesti la mii de mile distanta si nu poti sa mergi la librarie personal, libraria are nevoie de o logistica impresionanta – un site actualizat la zi; un sistem sigur si eficient de plati online; un sistem de livrare a cartilor prin posta pentru întreg teritoriul SUA si Canada, deci este destul de complicat si costisitor.

Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneste si n-a fost niciodata în România. S-a prezentat în engleza si mi-a spus cu mândrie ca este român pentru ca mama lui a fost românca, emigranta în SUA. Cu toate astea, nu stia o boaba româneste! E si normal, într-o familie mixta, daca nici macar carti n-a avut sa învete sa citeasca; abia daca întelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneste, dar, de vorbit… absolut nimic!

Mai stiu asemenea oameni. Am scris odata despre o fata, care a fost adoptata, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americana. Traind ani de zile rupta total de România, a uitat aproape complet limba româna. Acum s-a maritat cu un român si reînvata limba româna, dar deocamdata vorbeste mai bine în engleza decât în limba materna.

Am întâlnit un domn, în vârsta de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenti cetateni americani de origine româna. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze în limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se întoarce în tara, i-ar veni mai usor sa se exprime în engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza.

Am citit o lunga polemica pe site-ul unei biserici protestante românesti din SUA. Tinerii cereau sa se oficieze slujbele în limba engleza. A cui este vina? De ce exista români în strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime în limba tarii adoptive decât în limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile românesti în diaspora ar putea deveni o solutie.

Simona BOTEZAN
Washington DC
15 aprilie 2011