Category: Interview

Dialog la distanta cu Ex-senatorul Ilie Ilascu

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Stimate domnule Ilie Ilascu, ca politician care cunoasteti situatia din cele doua state romanesti,  Republica Moldova si Romania, cum caracterizati perioada ultimilor douazeci de ani vis-a-vis de interesul comun?
Din pacate, situatia relatiilor  politice  dintre cele doua state romanesti in ultimii ani nu a evoluat, asa  cum ne-am fi dorit,  spre bine, as spune, chiar, ca atmosfera s-a inrautatit simtitor; in cel mai bun caz  relatiile au fost inghtate. La nivel uman, al cetatenilor simpli, au ramas la fel de calde si prietenesti…  ,,Inrautatirea” relatiilor dintre clasa  politica de pe ambele maluri ale Prutului a fost cauzata, in mare parte, de calitatea structurii acestei clase, care, in mare parte, este alcatuita din vechea nomenclatura si de mentalitatea pro rusa, si de ce nu, procomunista, intesata de acele elemente, care au fost  implantate de serviciile secrete ruse, si care, la comanda, reactioneaza asa  cum  le dicteaza Moscova.
Republica Moldova, dar in mare parte si Romania, chiar de face parte  din UE,  au ramas in sfera de influenta  a Moscovei…
Clasa politica de la Bucuresti nu a dorit, si nici astazi nu doreste apropierea (unirea) celor de pe doua maluri ale Prutului. De cea de la Chisinau, nici nu mai vorbim… Totul a ramas doar la nivelul Declaratiilor  pompoase si la baile  de multime, efectul carora dispar imediat dupa terminarea manifestatiilor…
Luni, 8 noiembrie 2010 s-a semnat Tratatul privind regimul de frontiere dintre Republica Moldova si Romania, document semnat intr-un context european. Care este importanta semnarii tratatului? Trebuia semnat un asemenea Tratat?
In  perioada dinaintea alegerilor, semnarea acestui document este doar o reclama electorala si o miscare pentru cei naivi, cat si pentru cei ce nu cunosc situatia… S-a mai turnat un pic de gaz intre actorii politici de la Chisinau, care si asa sunt dezbinati de mama lor…
Duminica, 28 noiembrie 2010, se vor desfasura alegerile parlamentare anticipate pentru Parlamentul Republicii Moldova. Este perioada campaniei electorale. Cum caracterizati aceasta campanie?
O campanie, ca toate celelalte, neinteresanta, trista, minciunoasa, cu o miza mare si un efect mic… In danemarca moldoveana  nu  s-a  schimbat  nimic,  pe primul loc este pusa, ca intodeauna, RANZA moldoveneasca… Nu cred ca se va schimba ceva fata de precedentele scrutine electorale, din simplul motiv ca actorii politici sunt aceiasi, – ,,membrii”  fideli  ai ,,SISTEMULUI” ticalosit…
Liderii AIE (Alianta de Integrare Europeana) a celor patru partide (P.L., P.L.D.M., P.C., P.D.) din Republica Moldova actioneaza suficient de uniti pentru reusita in alegeri? Ce va place si ce nu va place la aceasta campanie electorala?
Este o Alianta dezordonata, ce-i uneste pe multi, doar marimea ciolanului, si nu interesul national. Analizand listele candidatilor, observi in primele locuri eligibile, doar persoane fara sira spinarii, multi suspecti de colaborationism cu structurile vechi ale serviciilor secrete ruse. Chiar de castiga alegerile asa zisa Alianta, pe teren, nu se va schimba nimic. Specialistii  in materie, cat si patriotii adevarati al  acestor meleaguri, au fost ignorati cu desavarsire! Asa ca, de cistiga ,,Alianta” sau comunistii, – nu se va schimba nimic… Mergem si de data aceasta dupa zicala romaneasca: – Pleaca ai nostri, – vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii…
Unii vorbesc despre un compromis, un eventual acord intre Alianta si Partidul Comunist. Ce parere aveti in acest sens?
In Republica Moldova, luand in consideratie  calitatea candidatilor inclusi pe lista, orice combinatie e posibila. Interesul national este lasat, ca de obicei, pe ultimul loc, principalul in aceste  asa zise  ,,compromise”, este accesul la putere cu orice pret!
V-ati gandit sa va implicati in politica Republicii Moldova?
Eu intodeauna am fost implicat in politica moldoveneasca, chiar si cand detineam functia de senator roman, folosind orice ocazie, orice tribuna (APCE, UE, OSCE), pentru a ridica problemele primordiale ale Basarabiei. Una din ele fiind ocuparea, in continuare, a unei parti din Moldova, de catre fortele militare ale Federatiei  Ruse; Instalarea prin forta armelor si sustinerea  unui regim marioneta in raioanele de Est ale Republicii Moldova de catre Federatia Rusa.
In aceasta campanie electorala am dorit sa sustin si sa militez pentru promovarea unor forte, cu adevarat nationale si patriotice pentru viitorul legislativ, prin exponentii Partidului Liberal de la Chisinau.  Dar, din start, mi s-a refuzat relatia, si am fost nevoit sa ma retrag la Bucuresti. Din pacate, Domnul Mihai Ghimpu s-a inconjurat, nu cu cele mai oneste persoane, ci de cele care cred eu, – sunt exponentii ,,SISTEMULUI” ticalosit  infiltrati  de  neprietenii Basarabiei… Prezenta Moscovei la Chisinau e simtita peste tot, prin toate partidele si partidutele infiintate in graba. Din pacate, Romania nu se simte ca ar avea vreun  ,,interes” national in zona, prezenta ,,romanilor” este facuta  cu persoane pro ruse si antiromane, si venite chiar de la Bucuresti… O metomorfoza noua in politica romaneasca fata de romanii de peste Prut…
Cine  ar merita sa devina presedinte al Republicii Moldova dupa alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, dupa parerea dumnavoastra?
Din  ,,stocul”  propus  si  autopropus, – niciunul nu merita! Interesele lor nu sunt in concordanta cu interesul national al basarabenilor. Mihai Ghimpu ar putea cate ceva sa faca pentru populatia Basarabiei, dar anturajul cu care s-a inconjurat, nu-i va permite…
Daca ne gandim la protestele tinerilor impotriva comunistilor de la Chisinau si la tragediile ce au avut loc in ziua de 07 aprilie 2009, va intreb: s-au luat masuri impotriva celor vinovati, care au lovit in protestatari si care au distrus institutii de stat? De unde proveneau acei tineri atacatori si cine i-au instigat la acele grozavii?
In acele zile ma aflam la Chisinau, intre multimea din strada, si am vazut cu ochii mei ce s-a petrecut. O revolta spontana a tinerilor ce protestau fata de falsificarea alegerilor. Comunistii, cu ajutorul serviciilor fidele, au transformat-o, prin provocare, intr-un haos periculos, care pana la urma a iesit de sub control. Nu doresc sa fac aprecieri, las sa o faca ancheta, care este in derulare… Pana ce nu a fost numit niciun vinovat si nu a fost pedepsit nimeni.
Libertatea de expresie se respecta in Republica Moldova?
Se respecta in linii generale. Problema forte este implicarea finantarii in massmedia de catre structurile cointeresate in a promova o imagine sau alta, si  cel mai periculos si imoral  este ACCEPTAREA, de catre majoritatea reprezentantilor presei, a acestei plati, – de a scrie la comanda!
Cat de important este votul pensionarilor?

In Republica Moldova votul pensionarilor este primordial, fiindca structura populatiei e alcatuita in proportie de 40% din aceasta categorie. Peste un milion de tineri sunt plecati la muca peste hotare, din cei patru milioane pe care ii are  Moldova. Apoi, pensionarii sunt cei mai activi alegatori, participand la scrutine in proportie de 85-90%. Totodata, ei sunt si cei mai conservatori alegatori, ferindu-se de tot ce-i nou, modern, – fiind educati in spiritul comunist!

Ce parere aveti despre reluarea transmiterii TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova, care a fost sistata la sfarsitul lunii septembrie 2007?
E o hotarare foarte buna pentru basarabeni, care erau lipsiti de un post in limba romana. Problema este ca, cei ce au luat frecventa retransmiterii TVR1, acum, in ajun de alegeri, apar ca ,,salvatorii” acestui post. De fapt, e aceeasi  persoana care a desfiintat transmisia, iar acum a ,,acceptat” retrasmiterea TVR1 pe frecventa ce-i apartine, -Vlad Plahotniuc! ?i de aceea are, nu stiu cum, un iz neplacut la populatie, intrebandu-se, dar de ce l-a inchis, ca sa-l deschida dupa trei ani? Sa para un salvator, ca alegatorii sa-l aleaga deputat (locul 2 in lista PDM) ?
Daca avem in vedere situatia politica din anul 2001, e posibil ca istoria alegerilor anticipate sa se repete in 2010?
Tot ce e posibil. Din pacate, partidele ce fac parte din Alianta nu au propus alegatorilor nimic nou, de a combate programul PCRM. Aflandu-se la guvernare timp de un an, Alianta si-a cam sifonat imaginea, fiindca saracia lucie a majoritatii populatiei din republica Moldova nu s-a ameliorat, ci dimpotriva, s-a agravat. Clanurile mafiote se simt – bine mersi – in apele tulburi a-i puterii actuale. Din pacate, alte alternative de preluare a puterii in Basarabia nu sunt, inafara de comunisti si trintorii din ,,Alianta”. Dar cred ca moldovenii isi merita soarta… pozitia aflarii cu fundul in doua barci si de a suge de la doua tate, isi fac efectele…
Aveti un mesaj de transmis, pe aceasta cale, pentru basarabenii de pretutindeni, vis-a-vis de desfasurarea alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010?
Toti la VOT!  Indiferent unde va aflati. Nu va fie lene si scarba de cativa bani de a va deplasa duminica, 28 noiembrie, la cea mai apropiata sectie de votare, fiindca, cei pe care i-ati lasat acasa nu au cum sa faca fata invaziei comuniste. Aveti cateva partide pe care le puteti vota si care au sanse reale de a accede in Parlament: in primul rand Partidul Liberal si PDL, lui Filat. Nu Va dati amagiti de PDM a lui Lupu, ei sunt primii care se vor coaliza dupa alegeri cu comunistii… Lupu nu este EUROPEAN si DEMOCRATIC, este sovin si pro rus, de unde ni se trag de mai bine de 70 de ani toate ponoasele! NU VOTATI COMUNISTII!
Despre relatia actuala dintre Republica Moldova si autointitulata Transnistrie referitor la situatia politica dinaintea alegerilor parlamentare anticipate, ce ne puteti spune?
Nu este nicio relatie dintre autoritatile republicii Moldova si marionetele ruse de la Tiraspol. Nu exista nicio Transnistrie, pe care o catologheaza toti ziaristii, – exista raioanele de Est ale Republicii Moldova ocupate de catre fortele militare regulate ale Federatiei Ruse cu scopul de a mentine acest fost teritoriu al URSS in sfera de influenta a Moscovei si de a nu-i ,,permite” integrarea in spatiul Vest European si reunificarea cu Patria Mama, – Romania. In rest sunt doar aparente, Smirnov face doar ce-i spune Moscova, deci si initierea tratativelor de reglementare a asa zisului diferendum ,,Transnistrean”  se poate duce doar, si numai, cu autoritatile centrale ele Federatiei Ruse sub garantia SUA, Romaniei si a statelor UE.
Avand in vedere ca in ultimul an, autoritatile moldovene au luat masuri pentru a debloca procesul de solutionare a conflictului ”transnistrean”, obtinand anumite rezultate, inclusiv reuniuni periodice intre reprezentanti politici de la Chisinau si Tiraspol, intalniri dintre Filat si Smirnov, semnarea Tratatului de frontiera intre Republica Moldova si Romania, adoptarea unor decizii care faciliteaza activitatea agentilor economici din Transnistria de catre Guvernul Republicii Moldova, credeti ca se va ajunge la o rezolvare a conflictului in formatul ”5 + 2” (Chisinau, Tiraspol, OSCE – Organizatia pentru Cooperare si Securitate in Europa, Ucraina, Rusia + UE + SUA) cu ocazia Summit-ului ce va urma?
Republica Moldova NU a obtinut in ultimii ani nici un ,,anumit rezultat”. Au fost doar niste mimari de a obtine ceva, mai mult capital politic si electoral. Intalnirile la meciurile de fotbal au fost doar meciuri de fotbal si mai mult nimic. Asa zisele autoritati transnistrene sunt marionete instalate de Federatia Rusa, ele aflandu-se in Republica Moldova in MISIUNE DE LUPTA. Toti sunt cetateni ai Federatiei Ruse si angajati ai structurilor de Forta rusesti.  Reglamentarea consecintelor razboiului moldo-rus de la Nistru din anii 1991-1992 se poate efectua doar prin : – retragerea neconditionata a tuturor unitatilor militare de ocupatie rusesti de pe teritoriul Republicii Moldova, sub garantia SUA, Romaniei, Ukrainei si UE!
Formatul ”5+2” nu mai este viabil, din simplul motiv ca Republica Moldova a dus un razboi cu Federatia Rusa si nu cu o entitate teritoriala nerecunoscuta de nimeni, cum se doreste de unii, de a prezenta ,,Transnistria”. La masa tratativelor pot sta doar partile  luptatoare in razboiul moldo-rus: Moldova si Rusia, sub garantia SUA, Romaniei, Ukrainei si a UE. Partea ,,transnistreana” nu are ce cauta la masa tratativelor din simplul motiv ca nu exista, nu e recunoscuta de nimeni, chiar nici de Rusia. Eu, in 1992, stiu cu cine am luptat, – cu Fortele militare regulate ale Federatiei  Ruse. Ca Federatia Rusa a mai cooptat la aceste lupte sangeroase si a mai format niste unitati paramilitare de cazaci, puscariasi si tradatori locali, – o priveste…  Daca Federatia Rusa este impusa de Comunitatea internationala sa paraseasca teritoriul ocupat din Republica Moldova, asa zisul ,,conflict” se rezolva intr-o  ZI!
Daca tinem cont de angajamentele asumate de Rusia la Summit-ul OSCE de la Istanbul in 1999, precum ca isi va retrage complet trupele si munitiile ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, putem sa  fim optimisti?
A crede Federatia Rusa pe cuvant, si in toate promisiunile ce le-a dat in acest caz, este sa fii naiv si sa nu te respecti pe tine insuti! RUSIA, NICIODATA, DE BUNA VOIE, NU VA PLECA DIN TERITORIILE OCUPATE ALE REPUBLICII MOLDOVA. Repet, de ,, buna voie”. Rusia trebuie impusa de comunitatea internationala sa elibereze teritoriile ocupate ale Republicii Moldova, stat independent si suveran recunoscut de intreaga comunitate internationala, inclusiv de Federatia Rusa. Si mai este o a doua alternativa de eliberare a teritoriilor ocupate, –  prin forta militara, cu ajutorul comunitatii internationale. Asa cum o face, cand este nevoie, si Statul Israel… fara a se intimida de reactia unora…
Pentru improspatarea memoriei cititorilor, va rog, vorbiti-ne despre inceputurile revolutionare din Basarabia; de ideea fondarii ”Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia”.
Despre ,,Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia” s-a scris mult si controversat. Eu m-am inclus de la inceputuri in Miscare, din anul 1988, cand  locuiam la Tiraspol. Din cei peste 200 mii de locuitori ai Tiraspolului, 35 de mii erau de etnie romana (moldoveana) – 17%, si care, nu aveau nicio scoala, nicio gradinita in limba romana.Toate cele 19 scoli din Tiraspol erau cu predare  in limba rusa. De aici a si pornit…
Ati fost Presedinte al Frontului Popular din Moldova(FPM) – Filiala Tiraspol, ce ne puteti spune despre acea perioada?
A fost o perioada grea, cu jertfe de neuitat, dar cu mari sperante pentru copiii nostri si pentru un viitor mai bun. Filiala Tiraspol a FPM si-a inceput activitatea in primavara anului 1989, ajungand pina la peste 5000 de membri activi. Dupa 1990, odata cu ,,formarea” asa zisei ”RMN (Transnistria)”, s-a inceput o lupta fara crutare impotriva noastra. Au inceput sa dispara, fara urma, multi din membrii nostri activi… La sfarsitul lui 1991 au inceput si luptele de gherila intre noi (cei care sustineam structurile statale ale Republicii Moldova, – politia, procuratura, executivul, bancile si alte structuri) si structurile paramilitare formate de Federatia Rusa la Bazele sale ale Armatei a 14-a. Fiind un fost ofiter al fostei Armate Sovietice, m-am inclus trup si suflet in lupta armata pentru Eliberarea Nationala si Integritatea tanarului stat Republica Moldova.
Ati participat la luptele armate de la Nistru, din 1992. Cum a inceput acel razboi? Cine l-a declansat si care a fost cauza?
Razboiul moldo – rus de la Nistru a inceput cu mult timp inainte de faza lui fierbinte (2 martie 1992), zi in care Republica Moldova este primita oficial ca membra ONU. Federatia Rusa, anticipand desprinderea Republicii Moldova de imperiul rusesc si integrarea ei in familia democratica Europeana si de ce nu, – in Unirea ei cu Patria Mama Romania, a incercat in fel si chip sa zadarniceasca eforturile noastre. Si, utilizind tot arsenalul sau propogandistic, a recurs la ultima sa varianta, – atacarea prin agresiune militara a tanarului stat, Republica Moldova, cu scopul de a-l mentine in sfera sa de influenta strategica si folosirea teritoriului ei in scopuri geostrategice indreptate impotriva comunitatii Europene. Printr-o provocare la Dubasari, pe malul Nistrului, in noaptea de 2 martie 1992, unitatile paramilitare secioniste, ajutate de unitatile militare regulate ale Armatei a 14-a, au atacat Sectia de politie Dubasari, omorand si ranind mai multi coloboratori, restul coloboratorilor transportandu-i la Tiraspol, unde i-au facut prizonieri, acaparandu-le arsenalul de arme si munitie… Restul a mers ca dupa un scenariu trist…
Ati fost detinut politic al regimului de la Tiraspol timp de 9 ani de zile; N-am sa uit acea imagine socanta, a grupului ”Ilascu”, ce erati adusi intr-o cusca din plasa de metal in sala de judecata, imagine care a facut ocolul lumii prin toate televiziunile. Cum ati rezistat si cum s-a reusit eliberarea?
La ora 4:30 dimineata, 2 iunie 1992, in toiul razboiului moldo-rus de la Nistru, prin tradare, am fost arestat de catre serviciile secrete speciale ruse (GRU) si cele ale asa zise Transnistrene (MGB) si incarcerat in subsolul Comenduirii militare al Armatei a 14-a, Directia GRU.Tradarea a venit de la Chisinau din structurile de forta ale  Republicii Moldova, fidele inca Federatiei Ruse. Nu-mi place sa vorbesc despre mine. Au trecut 9 ani de detentie in camera, de unul singur, condamnat la moarte. In zorii zilei de 5 mai 2001 am fost scos din celula, personal de catre asa zisul Ministru al Securitatii Transnistrene, generalul Vadim Antiufeev, si transferat sub excorta la Chisinau, apoi predat serviciilor secrete moldovenesti, dupa care, celor romanesti. Am fost transferat, nu eliberat, cum s-a speculat in presa, asa zisa sentinta de condamnare la moarte ramanand in vigoare pe teritoriul ocupat de rusi pina in prezent. La transferul meu au depus eforturi structurile Europene, care au facut presiuni asupra Rusiei, ultima ordonandu-le celora de la Tiraspol, sa ma predea Romaniei via Chisinau…
Cu ce s-a facut ”vinovat” grupul ”Ilascu” in acel razboi de aparare a Patriei?
Pentru ca mi-am iubit  prea  mult  Patria  si  la  vreme de razboi, fiind mobilizat, cu arma in mana am aparat-o de agresorii rusi, multi din ei ramanand, pe  vecie,  pe  meleagurile  noastre dragi, pe care ei nu le-au iubit…
A urmat activitatea de politician, senator in Parlamentul Romaniei. Ce rezultate –  demne de mentionat, aveti din acea perioada?
Chiar de eram senator roman, activitatea mea de politician a tinut mai mult de problemele Basarabiei, inca ocupata de rusi.
Ati locuit la Tiraspol inainte de conflict. Ce activitate profesionala aveati atunci?
La Tiraspol  locuiam  legal de vreo 10 ani si lucram intr-un Institut de cercetari stiintifice in domeniul legumiculturii ca economist sef, mai avand in subordine si 9 gospodarii agricole de productie a semintelor de legume pentru intreaga URSS.
V-ati gadit sa scrieti o carte despre evenimentele traite in raioanele de Est ale Republicii Moldova, si nu numai?
Nu. Unele din activitatile mele, mai ales pe timp de razboi, nu se incadreaza dupa subiect in paginile cartilor,  a publicului larg.
Ce pasiuni aveti?
Calatorii, filme, natura, fotografia, istorie, politica… Iubesc singuratatea…
Aveti un vis pe care-l doriti sa se indeplineasca?
Nu cred in vise. Sunt pragmatic. A dori , – nu e periculos, spunea cineva…
Ce ne puteti spune despre familie?
Sunt casatorit cu sotia Nina de 35 de ani. Avem doua fete: Tatiana (1980) si Olga (1984).  Locuim la Bucuresti, dar sunt foarte des si la Chisinau. In Basarabia mi-au mai ramas doua surori si un frate. Prieteni am mai putini, dusmani, – cred ca indeajuns si peste…
In august 2010, Presedintele interimar al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu a semnat Decretul de acordare al  Ordinul Republicii, membrilor grupului ”Ilascu”, pentru meritele si sacrificiile facute acum 18 ani in urma. Cum ati primit acest merit si care au fost ecourile nationale si internationale?
Rece. Au trecut de la evenimetele  singeroase  totusi 18 ani. Salut lucrurile care se fac la timp… Reactiile au fost diferite, de la multumiri la invinuiri de terorism,  nimicire a ostasilor rusi si multe altele. Cei din alte parti ,,nu s-au amestecat” , ca de obicei, cind vine vorba de a lua o pozitie unde e implicata si Rusia… mai cu fundul la gard.
Daca v-ar solicita liderii politici din Republica Moldova pentru a va implica in bunul mers al tarii, ati accepta?
Bineinteles. Dar nu cred ca o vor face vreodata… se tem de rusi, de vecini, de umbra lor…
Va multumesc pentru acest dialog!

Lucretia Berzintu
Israel, 21 noiembrie 2010

Date Biografice:
Ilie Ilascu s-a nascut la 30 iulie 1952, Taxobeni, raionul Falesti, Republica Moldova;
Este un politician roman;
Deputat in Parlamentul Republicii Moldova in doua Legislaturi (1994 – 1998) si (1998 – 2000);
Senator in Parlamentul Romaniei (2000 – 2004) si (2004 – 2008);
In perioada 2001 – 2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegatiei Romaniei;
Este unul din fondatorii Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia (1988 – 1992);
Presedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989 – 1992, an cand a fost lichidata de fortele separatiste);
Participant la luptele armate de la Nistru (1992) in razboiul moldo – rus pentru Independenta Moldovei, in calitate de comandant al unor trupe militare cu destinatie speciale ale Ministerului Securitatii Nationale din Republica Moldova;
Fost detinut politic al regimului de la Tiraspol (1992 – 2001, condamnat la moarte (1993) de catre o instanta neconstitutionala subordonata politic Moscovei;
Sub presiunile efectuate de comunitatea internationala si indeosebi APCE si UE, Ilie Ilascu la 05 mai 2001 este transferat la Chisinau si predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova si Romaniei;
Multe din activitatile sale politice de la Tiraspol si indeosebi activitatea sa in perioada de razboi, nu se cunosc;
Din surse militare rusesti se cunoaste ca Ilie Ilascu si unitatea sa speciala luptand in spatele frontulu au adus mari pierderi Armatei a 14 – a rusesti si bandelor de cazaci veniti sa lupte in Transnistria.
Lucretia Berzintu

ILIE MARINESCU, PSIHOLOGUL VEDETELOR DIN ROMANIA

On By nelursIn InterviewLeave a comment

By Maria Diana Popescu, Agero
 
MDP: Domnule Ilie Marinescu,  sinteti pregatit pentru o declaratie asupra propriei persoane?
 
ILIE MARINESCU: Atunci cand intrebarile imi sunt adresate de un critic literar, cu siguranta ma bucura acest lucru si ma onoreaza in acelasi timp, cu conditia sa nu fie o declaratie despre propria persoana, ci mai degraba asupra personalitatii celui intervievat, deoarece sensul celor doua notiuni din punctul de vedere al psihologului comporta o diferenta semnificativa de continut; la fel si din puctul de vedere al poetului caruia nu-i scapa semnificatia celor doua notiuni.
 
MDP: Borges afirma ca toti artistii creeaza in spiritul secolului lor si ca poti recunoaste stilul epocii, pentru ca se repeta de la un creator la altul. Despre stilul dumneavoastra, despre nota personala care va imbogateste universul si paleta viziunilor poetice, ce trebuie sa stie iubitorul de cultura?
 
ILIE MARINESCU: Daca ar fi sa merg pe conceptiile lui Jorge Luis Borges, ar insemna ca tot ceea ce creeaza un autor sau un artist in timpul sau istoric, atunci fie va renega trecutul, fie se va teme de viitor, iar creatiile sale nu ar transcende vremurile si aici exemplul ales cu Borges nu ar mai fi elocvent, deoarece, acesta chiar daca nu a primit niciodata premiul Nobel, viziunile sale au strabatut, iata, deceniile, ramanand in constiinta oamenilor mai mult decat acela care i-a luat locul pe podiumul premiilor Nobel.
De aceea, consider ca un artist chiar daca este ancorat intr-o anumita epoca, opera lui va rezista in timp tocmai datorita faptului ca face conexiuni cu trecutul, prezentul sau viitorul. Am tinut la aceasta precizare tocmai pentru a face referire la viziunea si stilul meu poetic pe care l-am dorit mai mult, nu sa-mi imbogateasca mie universul, ci sa incerc o trezire a spiritelor cititorilor din aceste timpuri. Si afirrm acest lucru, deoarece poezia chiar daca in forma si continutul ei reprezinta gandirea autorului la un moment dat, aceasta trebuie sa influenteze neaparat constiintele viitoare, chiar daca maniera in care este scrisa se poate confunda cu ale altor confrati trecuti in nefiinta din alte epoci. Totdeauna incerc in maniera proprie sa fac conexiuni atemporale, uneori abia perceptibile de catre cititori. Si daca tot am amintit de Borges am sa concluzionez raspunsul cu un citat de-al sau: “Nimeni nu poate sti daca lumea este fantastica sau reala si nici daca exista o diferenta intre a visa si a trai.”
 
MDP: De ce psihologie si poezie si nu medicina sau teologie?
 
ILIE MARINESCU: Cele doua “indeletniciri” se intrepatrund atat de bine incat celelalte doua ipostaze care mi-au fost refuzate de destin la un moment dat gasesc o corespondenta semnificativa in viata si opera mea. Pe deoparte, psihologul este un medic al sufletelor, iar poetul prin poeziile sale devine un taumaturg al celor care, fara a apela la psiholog, medic sau preot, gasesc o alinare in poemele care de cele mai multe ori fac trimitere la divinitate.
 
MDP: Ce defineste personalitatea dumneavoastra?
 
ILIE MARINESCU: Prin secolul VI, Boethius afirma ca „Persona est substantia individua rationalis naturae”, adica persoana este o substanta individuala de natura rationala. Definindu-ma si eu o persoana rationala, consider ca trasaturile de personalitate cele mai pregnante: temperament, caracter, aptitudini si-au pus amprenta destul de evident asupra mea, toate contribuind intr-o masura mai mare sau mai mica la conturarea personalitatii mele, ceea ce, fara lipsa de modestie, consider ca m-au propulsat pe o traiectorie pe care mi-am dorit-o, pentru care am muncit si pentru care am facut de cele mai multe ori sacrificii fara ca cei din preajma mea sa simta aceasta. Ceea ce ma caracterizeaza in mod special facandu-mi propriul portret psihologic as putea spune ca: modestia, bunul simt, corectitudinea, puterea de munca, onestitatea si altruismul. Vedeti, postura in care m-ati pus aceea de a ma caracteriza, este o postura destul de incomoda pentru o persoana cu bun simt pentru ca se simte stanjenit vorbind despre propriile insusiri, deoarece intr-un interviu sunt greu de dovedit si pot fi acuzat de un anumit subiectivism, de aceea doar perceptia celorlalti poate fi dovada afirmatiilor mele.
 
MDP: Ce aveti in lada cu zestre spirituala, pe cite carti v-ati semnat cu majuscula?, cum s-a strecurat poezia in existenta unui psiholog?
 
ILIE MARINESCU: Cand incepi sa scrii poezie, as putea spune ca spiritualitatea se afla la ea acasa si devine o zestre fara de care nu mai poti trai, care te inalta, te imbogateste dar care in acelasi timp incepe sa-ti macine fiinta in modul cel mai placut, devine un modus vivendi. Si pentru ca framantarile sa prinda contur, le-am asternut in cele patru volume de versuri, „Maieutica iubirii”, „Oblomovismul sinarhiilor”, „Meditatii poetice”.  „Muguri de stele” si o piesa de teatru „Traficantul de iluzii”. Pot afirma cu mana pe inima, ca profesia de psiholog, prin cunoasterea profunda a sufletului uman a fost cea care m-a ajutat cel mai bine sa descopar arta de a pune in versuri trairile ce ruineaza fiinta umana. Atunci cand daruiesti celorlalti ceva din modul tau de a gandi, de a trai, acea lada cu zestrea spirituala nu numai ca nu se goleste, ci din contra devine o sursa reala de elevare spirituala.
 
MDP: Intre psihologie si sociologie exista in mod „natural”, o relatie biunivoca, iar o imagine sistematica asupra fenomenului literar actual se poate construi numai pornind de la aceasta premisa. Daca ar fi sa intocmiti o harta, cum ati hasura publicul iubitor de valoare, dar criza de supraproductie literara?
 
ILIE MARINESCU: Cele doua stiinte nu pot exista una fara cealalta, ele vin una in completarea celeilalte si acest lucru a fost foarte bine evidentiat de Van Bertalanffy prin sistemul sau bio-psiho-social, astfel incat nici fenomenul literar nu poate face abstractie de acest sistem, iar cel care il ignora ori nu stie ce face, ori o face de dragul de a face. Ignorarea acestui sistem sau a unei parti din el, duce dupa cum vedem la o criza in ceea ce priveste calitatea actului artistic, iar din acest punct de vedere, fiind destul de critic (vezi volumul de pamflete si satire („Oblomovismul sinarhiilor”) atat cu mine cat si cu cei carora pot sa le evidentiez carentele, imi este destul de usor sa intocmesc o harta a publicului iubitor de valoare, deoarece numarul acestora este in continua descrestere, astfel incat harta ar fi prea hasurata; desigur scuze totdeauna pot fi invocate, insa motivatia este cea care scapa celor mai multi din motive uneori obiective, asa cum se invoca vesnica tranzitie a societatii de la un regim totalitar la unul, asa-zis democratic. In loc ca omul sa se adapteze unui nou sistem social, se lasa usor influentat de ceea ce ii este facil, usor de diferit, fara a fi nevoit sa faca eforturi prea mari pentru a-si constientiza propria conditie. De aceea, aceasta supraproductie literara eu o percep ca un magazin in care rafturile abunda de produse ieftine, care sa satisfaca cerintele majoritatii cumparatorilor si in loc ca acestia sa cumpere putin si bun, incarca al lor cos cu bunuri pe care odata ajunsi acasa constata ca le fac mai mult rau decat bine. Asadar, trebuie sa invatam sa facem selectia a ceea ce dorim sa consumam, tot la fel ca si intr-o relatie, nu poti sa te indragostesti de cineva pe care nu-l iubesti.
 
MDP: Intr-una din numeroasele emisiuni v-am auzit vorbind cu egala satisfactie despre poezie si despre fiul dumneavoastra, Alexandru. Cit la suta poezie, cit psihologie, cit viata privata?
 
ILIE MARINESCU: Incercati sa patrundeti acolo unde este greu de patruns, insa numai faptul ca am onoarea de a raspunde unei personalitati la fel de tenace, ma determina sa raspund cu aceeasi sinceritate cu care m-ati abordat. Facand un joc de cuvinte as putea spune ca poezia vietii mele este fiul meu Alexandru. El este generatorul puterii mele creatoare pe toate planurile, el este cel care mi-a dat puterea si taria de a merge pe acest drum atat de sinuos, dar de pe care culegem acum roadele impreuna. El este singura fiinta care imi stie cu adevarat si bucuria si tristetea si zambetul si lacrima. Lui ii datorez totul deoarece, iubirea pentru el este prima de sub Divinitate. Din acest punct de vedere, cand am afirmat ca ii datorez fiului meu totul, este pentru faptul ca mi-a permis si m-a inteles, ca pentru a fi un bun psiholog sau pentru a crea versuri ce sper sa dainuie in timp, trebuie sa faci anumite sacrificii, ori cel sacrificat a fost chiar el, timpul de care l-am privat in orele de studiu sau de creatie sunt procentele ce am incercat sa le egalizez cat am putut de bine si sper ca am reusit!
 
MDP: Putem vorbi despre o cultura la moda, precum o moda vestimentara, caz in care avem de-a face cu un „social” mediocru, care accepta usor manipularea?
 
ILIE MARINESCU: Eu cred ca putem vorbi de o moda a culturii si nicidecum de o cultura la moda, de aceea mediocritatea este la cote alarmante, pentru ca oamenii se lasa usor manipulati si trec destul de greu prin filtrul ratiunii produsele culturale, ce se ofera spre deliciul celor interesati de venituri facile. Pentru mine personal, cultura ce nu se demodeaza este doar ceea ce reprezinta calitate, si cand ma refer la calitate, ma refer la exprimarea in arta, in cultura. Cu cat rafinamentul exprimarii este mai mare cu atat calitatea se evidentiaza si este generatoare de moda. Chiar daca exista o cultura care poate satisface orice gusturi, nu tot ceea ce este la moda este si bun sau frumos. Privind din aceasta perspectiva personala, socialul va fi cu atat mai putin mediocru cu cat va respinge produsele asa-zis la moda.
 
MDP: Observind creatiile multor contemporani, gindindu-ma, de pilda, la Wagner care a incitat la mareata megalomanie, la fel ca alchimia sau hegelianismul, ma intreb, cum ar putea poetul/artistul de azi sa creeze, fara a friza incomodul si vulgaritatea,  atit de prezente si, culmea, acceptate,  ca arta timpului nostru?
 
ILIE MARINESCU: Ati adus in discutie mari creatori de valoare si sunt nevoit sa spun ca ati atins o coarda sensibila sufletului meu, deoarece sunt un mare consumator de muzica clasica si filosofie. Daca tot ati adus vorba de Wagner, mergand pe filonul artistului de azi, consider ca toti dar absolut toti, ar trebui sa fie cautatorii Marelui Graal si sa ignore vulgaritatea, insa din nefericire, cei care se cred „creatori moderni cu orice pret”  sunt un cancer vizibil al societatii si ce-i mai grav ca sunt destui care rezoneaza cu acest tip de cultura. Creatorul care iubeste cu adevarat arta, poate cu usurinta sa sfideze aceste productii si in ceea ce ma priveste consider ca am ales calea cea buna, de aceea incerc in poemele mele sa aduc cititorului, iubitorului de poezie acea lume mirifica rupta de vulgul cotidian.
 
MDP: Ca poet si scriitor,  puteti renunta la cistigul metodologic adus de viziunea lui Goldman asupra artei, aceea de conciliere a psihologicului cu sociologicul, sau subscrieti la compromisul propus de Arnold Hauser, intemeiat pe imposibilitatea de a concilia esteticul cu sociologul…
 
ILIE MARINESCU: Nu am sa ma raliez la viziunea lui Arnold Hauser, nu pentru ca este roman, ci pentru ca viziunea lui Goldman este mai aproape simtirii mele de psiholog, care considera, asa cum am afirmat si mai sus, ca nu poti rupe socialul de psihologic, pentru ca arta se adreseaza socialului in ansamblul sau si nu numai unui grup restrans de admiratori sau iubitori de frumos;  asta in masura in care doresti sa schimbi ceva in mentalitatea si constiinta cetatii. In momentul in care esteticul este rupt de social, se ajunge inevitabil intr-un punct critic din care este greu sa revii, deoarece numai esteticul este cel ce da fundament si schimba cu adevarat in bine viata noastra.
 
MDP:  A  devenit cultura, arta in genere, un fel de business ?
 
ILIE MARINESCU: Indiferent cat de mult iubim cultura si arta, creatorul modern, cel care isi dedica intreaga existenta unui crez artistic, ar trebui tot la fel de bine sa duca o viata onorabila, insa lucrurile stau cu totul diferit decat modul in care ne dorim si gandim. Normal ar fi ca din creatiile sale omul modern si in speta creatorul roman sa duca un trai decent insa este vitregit de acest deziderat deoarece, creatorul nu are timp de business si de cele mai multe ori se gasesc „oameni de bine” care se ocupa de promovarea operelor sale si profitul, in loc sa ajunga la cel care a dat viata si a asudat asupra creatiei sale, ajunge pe mana acestora. Ganditi-va doar la faptul ca din vanzarea unei opere de arta, oricare ar fi aceea a unui autor, acestuia ii revine un procent de 8 la suta. Vi se pare normal? Este o problema reala, careia, eu, personal, i-as gasi o rezolvare, insa nu la mine sunt fraiele culturii. Dar,, cum artistul este caracterizat de bun simt si modestie, prefera sa-si continue opera dincolo de interese mercantile, fiind constient de rolul pe care si l-a asumat.
 
MDP: Recent v-ati intors din America, cum este perceputa literatura romaneasca dincolo de ocean? Care a fost obiectul deplasarii dumneavoastra?
 
ILIE MARINESCU: Am sa incep cu a doua parte a intrebarii. Am fost invitat de o parte din comunitatea romana din Chicago sa-mi prezint cartile, astfel ca am putut participa la festivalul romanilor de pretutindeni, desfasurat in localitatea Niles, langa Chicago, si la alte evenimente culturale. Daca vorbim de perceptia literaturii romane dincolo de ocean, atunci trebuie sa ne referim doar la perceptia celor care fac parte din comunitate, pentru ca dincolo de aceasta, in mediile americane literatura romaneasca razbate foarte greu sau deloc; nu exista. Am vizitat mai multe librarii americane si nu am vazut nici un titlu romanesc sau un autor roman pe rafturile librariilor si asta mi se pare destul de trist, in conditiile in care avem reprezentanti culturali in USA sau persoane care se ocupa de promovarea literaturii romanesti in strainatate. Un alt aspect demn de remarcat este acela ca, in cadrul comunitatii a inceput constituirea unor biblioteci cu autori din tara, literatura veche, carti princeps. Aici mi-am adus si eu umilul aport cu cateva volume de versuri. Desigur, frumos ar fi ca autorii romani sa fie cunoscuti de americani, altfel nu vom iesi din conul de umbra. Personal am cunoscut o distinsa doamna americana, prietena cu familia fostului presedinte american Gerald Ford si trebuie sa va marturisesc ca dupa ce i-am oferit volumul meu de versuri tradus in limba engleza, „Muguri de stele”, mi-a marturisit ca nu inceteaza sa-l asculte zi de zi (volumul fiind insotit si de un CD audio, cu vocile unor mari actori ai teatrului romanesc printre care George Mihaita, Ion Lucian, Adriana Trandafir  etc), ceea ce mi-a confirmat credinta ca putem reusi doar daca avem si vointa. Totul depinde doar de noi ce facem si cum facem.
 
MDP: Putem vorbi despre o presa  culturala corecta si echidistanta?
 
ILIE MARINESCU: Cu siguranta nu pot impartasi aceasta opinie, deoarece la noi in tara totul se desfasoara in functie de grupuri de interese, sau „gasti”, astfel incat sa fii promovat ca incepator si nu numai, in ale scrisului sau alt gen de arta este o adevarata sinucidere. Personal, am trecut prin aceste furci caudine si daca va fi cazul voi da si nume pentru ca ma simt un spirit liber si nu fac arta in functie de interesele cuiva. Chiar daca nu sunt inregimentat intr-un grup anume, prefer, asa cum spuneau stoicii, sa am mai multi admiratori decat adepti la creatiile mele. Avand tangente bune de cativa ani cu presa din tara, cu mass-media in general, cunosc bine acest fenomen, de aceea mi-ar trebui un spatiu amplu sa pot dezbate aceasta tema. Tocmai de aceea, marii oameni de cultura nu sunt cunoscuti sau cunoscuti de un public restrans, pentru ca nu alimenteaza interesele anumitor grupari constituite uneori ad-hoc, ca si cum in tara ar fi doar o mana de oameni care fac arta.
 
MDP:   Ce lucruri va sint consubstantiale din viata aceasta?
 
ILIE MARINESCU: Tot ceea ce fac consider ca se incorporeaza intr-un sincretism perfect, mulat pe credintele mele de zi cu zi, pe ceea ce incerc sa fac, fara a deranja aproapele. Si pentru ca suntem in registru unui dialog cultural, as aminti in acest context vorbele unui mare artist, Corneliu Baba, care spunea: „Nu va pierdeti vremea cu fleacuri. Puneti-va in fata tinte mari. Chiar daca nu le atingeti, macar ati ostenit pentru ele. Si asta valoreaza cat o reusita”. Iata consubstantialitatea modului meu de a face lucrurile.
 
MDP:  Traim rupti unii de altii, invirtiti de rotile descentrate ale morilor  de vint politice si sociale.  Ce e de facut?
 
ILIE MARINESCU: In atare situatie, cel mai bun lucru, din punct de vedere psihologic va vorbesc acum, este acela de a incerca sa ne pastram echilibrul psihic, sa nu cadem usor prada tentatiilor de orice fel, sa trecem prin filtrul ratiunii  tot ceea ce ni se ofera si mai ales fiecare dintre noi sa incerce sa faca lucrurile cat mai bine, in functie de aptitudini si sa avem o atitudine pozitiva chiar si in fata acestor vicisitudini ale vietii. Vorbind insa despre cultura, consider ca este singurul liant care poate repara fractura dintre indivizi, singurul mod in care societatea, in ansamblul sau, se poate identifica cu spiritul inaintasilor si cu sentimentul ca apartinem unei culturi milenare.
 
MDP:  Si-a abandonat intelectualul roman misiunea istorica?
 
ILIE MARINESCU: Ca si psiholog, am anumite perceptii legate de statusul intelectualului roman si prin prisma faptului ca datorita multor emisiuni la care sunt invitat, am avut ocazia sa cunosc o serie de intelectuali, care dintr-o lehamite generalizata in societate, se simt izolati, neajutorati si de aici rezulta neimplicarea lor, desi in birourile lor de lucru, fac si desfac idealuri de care cei pusi sa carmuiasca destinele natiei nu tin cont, astfel incat aportul lor la evolutia societatii este unul invizibil si neinsemnat. Nu poti iesi in lumea mare, in lumea civilizata decat cu acele minti ascutite, cu cei care fac ceva pentru tara, iar fondul nostru genetic abunda de astfel de personalitati, insa cum spuneam mai devreme, este un fel de rotire de cadre scoase la inaintare, mereu altii dar totdeauna aceiasi.
 
MDP:  Simt un mare dezgust pentru lumea literara de astazi, pentru mizerabilii si pornografii boemelor literare, premiati si sustinuti de institutiile statului.. Dumneavoastra?
 
ILIE MARINESCU: Traiesc acelasi sentiment de frustrare si ma feresc sa folosesc cuvinte licentioase, cand constat, la fel ca si dumneavoastra, ca in literatura sunt promovati, premiati, adulati cei care au dat condeiului conotatiile cele mai obscene. Este si motivul pentru care am acceptat acest interviu, deoarece am considerat ca doar asa poate cu o floare se mai face primavara. Sa ai o atitudine critica in aceste vremuri, este ca si cum stand pe marginea unei prapastii, sa contempli in liniste orizontul, fara sa-ti dai seama vine unul din spate si te impinge in prapastie, fara sa-si dea seama ca acestia se salveaza prin aripile invizibile ale spiritului lor cizelat. Cam asa stau lucrurile cu cei care dorind sa exalte prin frumusetea interioara, sunt tarati fara voia lor in aceeasi mocirla si confundati cu cei care deja sunt murdari.
 
MDP: Mai putem vorbi in aceste vremi de cvasi-debusolare despre desavirsirea unui model cultural romanesc, la nivelul scriitorului, al operei sale, dar si la nivelul celui care consuma „produsul cultural” numit literatura?
 
ILIE MARINESCU: Personal, inca nu mi-am pierdut speranta si consider ca incet, incet vremea debusolarilor va trece si cultura, in ansamblul ei, va intra pe un fagas normal, iar efortul dumneavoastra de a scoate in evidenta aceste sincope din arta este dovada ca inca se mai poate repara ceva. Tot ceea ce trebuie facut este ca oameni ca dumneavoastra si ca multi asemenea dumneavoastra sa nu abandoneze crezul interior si sa faca front comun impotriva “miticilor” si cu siguranta cititorul sau consumatorul de frumos se va mula dupa aceste tendinte. A ni se scoate mereu in fata idei de geul ca “asta se cere” cum fac mediile in masa, este dovada de netagaduit ca sunt interese absconse care au darul de a ne duce pe un drum gresit.
 
MDP: Ce proiecte isi asteapta de la dumneavoastra rinduire si exprimare pe masa poetica?
 
ILIE MARINESCU: De regula imi place sa vorbesc despre lucruri pe care le-am facut deja. Proiectele sunt frumoase, multe si multiple, insa cine imi va garanta realizarea sau finalitatea lor? Abia dupa ce se implinesc pot vorbi despre ele, insa cum intrebarea a fost directa, am sa va spun ca peste cateva zile imi voi lansa cel de-al cincilea volum de versuri cu un titlu ce vi-l spun in premiera pentru ca deja are BT si CIP-ul Bibliotecii Nationale, se numeste „Poeme de suflet hyperborean” si sper sa fie un succes asa cum am avut si cu celelalte volume de versuri. Trebuie sa marturisesc faptul ca editarea acestui volum se datoreaza editurii „Living stone”, care, spre deosebire de alte edituri care refuza tiparirea de poezie pe motiv ca „nu se vand”, aceasta a avut curajul sa-mi editeze volumul, mai ales ca au initiat un proiect cu o colectie de volume de poezie intitulata „Dor” si eu sunt primul care voi deschide aceasta serie de tiparituri. Sper sa-mi ajute Dumnezeu sa ajung acolo unde mi-am propus, pentru ca doar credinta mea mi-a deschis portile evolutiei in plan spiritual si nu numai.
 
MDP:  Va rog, in final, formulati  o intrebare la care ati dori sa raspundeti si nu am fost inspirata sa o adresez…
 
ILIE MARINESCU: Recunosc faptul ca si postura de a pune intrebari este la fel de dificila. Am sa incerc totusi in final sa ma gandesc la o intrebare al carui raspuns sper sa il pot da intr-un interviu viitor. L-as intreba pe psihologul-poet Ilie Marinescu, daca fericirea reprezinta un scop in sine, un tel sau o iluzie?
 
Maria Diana Popescu in dialog cu Ilie Marinescu, psihologul vedetelor din Romania
 
www.agero-stuttgart.de

ROMANI CU CARE NE MANDRIM

On By nelursIn Interview, Life and HealthLeave a comment

DE VORBA CU O MARE CAMPIOANA – TEODORA UNGUREANU-CEPOI

By Simona Botezan, Washington D.C.

Pe 13 noiembrie 2010, in familia antrenorilor Teodora si Sorin Cepoi va fi o mare sarbatoare. Teodora Ungureanu-Cepoi, una dintre printesele gimnasticii romanesti, isi aniverseaza ziua de nastere. Eleva celebrului cuplu de antrenori Béla si Márta Károlyi, Teodora face parte din elita gimnasticii mondiale, cu o carte de vizita impresionanta. In 1975, a castigat locul al doilea la individual compus si medalia de bronz cu echipa, la jocurile preolimpice, ca preambul pentru cele trei medalii olimpice din 1976, de la Montreal, si medalia de aur, cu echipa, in Japonia si la Londra. A ocupat locul al patrulea la individual la Campionatele Europene din 1977, a castigat medalia de argint a Campionatului Mondial de la Strasbourg in 1978, apoi a castigat titlul Mondial Universitar, trei medalii de aur si doua de bronz, la Campionatele Mondiale Universitare din Mexic, in 1978.
Este casatorita de 29 de ani cu Sorin Cepoi, de asemenea gimnast de performanta si antrenor cu un palmares foarte bogat. Sorin Cepoi a fost component al Lotului Masculin de Gimnastica al Romaniei la Campionatele Mondiale de la Varna (1974); component al Lotului National la Campionatele Europene de la Berna (1975), Vilnius (1977) si Roma (1979); component al Lotului Olimpic al Romaniei Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) si Moscova (1980); a participat la Campionatele Mondiale Universitare de la Sofia (1977) si din Mexic (1979) unde a castigat medalia de bronz, cu echipa. Este castigator al locului al cincilea la individual la Cupa Americii (1978) si component al lotului Romaniei la Campionatele Mondiale de la Strasbourg din acelasi an (1978) si la Moscova, in 1980.
De mai bine de treizeci de ani, viata familiei Cepoi este dedicata trup si suflet gimnasticii. La ceas aniversar, cred ca este momentul potrivit pentru a trece in revista cateva dintre performantele de exceptie ale sotilor Cepoi.

Ce reprezinta pentru dumneavoastra gimnastica si de ce ati inceput sa practicati acest sport?
Gimnastica reprezinta, pentru mine, dragoste si pasiune, iar frumusetea acestui sport m-a atras de la o varsta frageda si mi-a implinit multe vise.

Va mai amintiti ce ati simtit cand ati castigat primul concurs important? Ce este in sufletul unui sportiv in momentele in care se afla pe podium si asculta imnul tarii sale?
Primul concurs pe care l-am castigat la individual a fost Champions All, in anul 1976, la Londra. Acolo m-am simtit mandra sa fiu roman si sa aud imnul intonat numai pentru mine.

Cum arata, in urma cu 30 de ani, o zi din viata dumneavoastra de sportivi si cum arata astazi o zi din viata cuplului de antrenori Teodora si Sorin Cepoi?
Este o foarte mare diferenta intre ce-a fost si ce este. Atunci, nu aveam decat grija de a ne antrena pentru a fi cei mai buni. Azi… in afara de programul de antrenament, pe care trebuie sa-l facem competitiv, pentru ca avem concurenta, mai trebuie sa multumim (in primul rand!) si parintii, pentru ca ei sunt cei care platesc. Apoi, mai sunt si antrenorii care lucreaza din greu ca sa ne mentinem programul la nivelul cel mai inalt si bineinteles studentii, care trebuie motivati sa ramana in program.

Spuneti-ne cateva cuvinte despre fiica dumneavoastra, Adriana, si despre nepotica Amélie. Copilaria Adrianei a fost marcata de celebritatea parintilor, de faptul ca dumneavoastra erati modelele unei intregi generatii? Adriana a cochetat cu gimnastica? Va urmeaza in cariera, sau a ales in viata un alt drum?
Adriana a crescut, si in Franta si in SUA, in sala de gimnastica, dar nu s-a implicat serios in activitatea sportiva. Inclinatia ei a fost spre moda si muzica. A terminat facultatea FIT din New York City, cu diploma in comert si reclame comerciale. A lucrat trei ani in Republica Dominicana, la unul din resorturile de vacanta, dupa care a revenit in New York si lucreaza ca manager la un centru comercial din Manhattan. Anul trecut s-a casatorit si acum sapte luni a nascut o fetita absolut adorabila, Amélie Khatrine.

Ati locuit, o perioada, la Grenoble si ati obtinut rezultate bune cu sportivele din Franta. Ce motive v-au determinat sa va mutati peste ocean si sa o luati de la inceput, in SUA? Care au fost primele impresii despre Lumea Noua?
In vara anilor ‘91 si ‘92 am fost invitati de catre fostul antrenor al lui Sorin, Gheorghiu Costache, care locuieste in New York din anul 1980, la un camp de gimnastica, in calitate de antrenori. Acolo metodele noastre de antrenament au fost remarcate de catre o patroana de club, care ne-a propus un contract pe doi ani, la clubul sau, „Gym Cats” din New York. Nu stiu ce ne-a determinat sa plecam. Cred ca destinul. Financiar, o duceam bine in Franta, dar am simtit nevoia unei schimbari. Am revenit, atunci, in Franta si am vorbit cu presedintele clubului despre intentia noastra de a petrece doi ani in SUA. Am facut aranjamente pentru inlocuirea noastra cu un fost coleg, care lucra la un alt club din Franta. „Tranzactia” s-a derulat usor, dar cu multe lacrimi din partea tuturor. Inainte de plecarea noastra, clubul si comitetul sportiv Rhon-Alpes au organizat o festivitate de adio, iar primarul orasului Grenoble ne-a inmanat cheia orasului, pentru merite deosebite.

Este adevarat ca antrenorii va alintau cu numele „Aschiuta”, cand erati in echipa? Cum a pornit povestea? Spuneti-ne o intamplare haioasa cu colega dumneavoastra, Nadia Comaneci.
Antrenorii clubului care m-a lansat, CSM Resita, ma numeau „Aschiuta” pentru ca eram slaba si ma comparau cu o aschie. Ajungand la Onesti, nu stiau multi de porecla mea, asa ca ma strigau Dorina. Cu Nadia am avut multe aventuri, sa le spun asa. Una dintre ele, despre care am vorbit multi ani, a fost cand intr-o sambata dupa-amiaza, eu si Nadia am fost invitate acasa la una din colegele noastre. Parintii colegei nu erau acasa si am hotarat sa facem un „party”. Am invitat alte colege si trei baieti din bloc. Dupa o ora de zbenguit si dansat, auzim soneria. Cand ne uitam pe vizor, panica! Béla era la usa, strigand disperat ca, daca nu deschidem, cheama „Militia”. (Béla fusese instiintat prin telefon de una dintre colegele noastre, care nu fusese invitata la petrecere). Noi, de frica, i-am ascuns pe baieti in debara, dar am uitat sa le ascundem si pantofii, care erau aliniati langa debara. Ii deschidem, noi, usa lui Béla, care intra in casa ca fulgerul si ne intreaba: Ce se intampla aici? Noi am raspuns ca ne facem temele si nimic altceva. Béla da sa iasa pe usa, dar, cand vede cele trei perechi de pantofi, deschide debaraua si da peste cei trei baieti. Nu va inchipuiti ce fata a facut la vederea lor! Dupa ce i-a dat afara, s-a intors la noi si ne-a spus sa ne pregatim de antrenament. Ne-a dus la sala si am facut doua ore de pregatire fizica. Asa s-a terminat o dupa-amiaza libera mult asteptata intr-o dupa-amiaza de munca asidua.

Se spune ca, in trecut, antrenamentele de la Onesti si de la Deva erau foarte dure si ca gimnastele faceau multe sacrificii pentru fiecare medalie. Este un mit ca gimnastii isi sacrifica anii copilariei pentru sport, sau exista si o farama de adevar, in aceasta? Ce ar trebui sa stie parintii care isi indruma copiii spre gimnastica? Dar copiii care decid sa faca gimnastica de performanta?
Si atunci, si acum, o gimnasta de performanta care vrea sa atinga perfectiunea trebuie sa se antreneze multe ore pe zi, sa se dedice sportului muncind din greu si sa sacrifice multe pentru succes. Atunci erai obligat sa le faci, altfel ti se imputau. Acum este mai rezonabil, exista un dialog deschis intre antrenori si parinti, intre antrenori si sportivi si nu te obliga nimeni sa faci aceste sacrificii. Parintii si copiii care tind spre performanta trebuie sa stie ca oricat de talentati ar fi, nu vor reusi fara munca si sacrificii. Nimeni nu a ajuns usor in top.

Spuneti-ne despre activitatea dumneavoastra de la Dynamic Gym. Cat de mult s-au schimbat mijloacele si metodele de antrenament pe care le folositi dumneavoastra acum, fata de cele ale antrenorilor dumneavoastra din Romania?
Atunci, in Romania, sportivii erau selectionati, iar antrenorii erau presati de rezultate. Pentru aceasta, se mai aplica si metoda sfanta – bataia, cel putin la fete. Deviza noastra la Dynamic Gym este de a dezvolta minti ascutite si corpuri sanatoase. Cautam sa convingem studentii nostri cat de importanta este participarea in activitatea fizica generala pentru a avea o viata sanatoasa. Acordam aceeasi atentie si celor care participa in programul recreational, si celor care aleg performanta. Sunt sigura ca acum se aplica aceleasi metode si in Romania.

Exista un moment din cariera dumneavoastra care vi s-a lipit de suflet intr-un mod special, o intamplare deosebita sau o persoana care v-a marcat cariera, viata?
Acestea au fost multe – si placute, si neplacute. Sa va spun una placuta. In anul 1987, cand am preluat conducerea clubului din Grenoble, aveam o eleva, Chloe, care venea dupa o fractura la glezna stanga si pe care noi am remarcat-o ca avand un potential exceptional. Tatal ei vroia s-o retraga de la gimnastica. Inainte de a pleca din Grenoble, ei locuind la Avignon, oras situat la 100 de kilometri de Grenoble, i-am vorbit despre talentul fetei si despre sansa ei de a deveni o gimnasta de mare performanta. I-am spus ca fiica lui ar putea sa participe la Olimpiada de la Barcelona. Ne-am oferit s-o gazduim pe Chloe la noi acasa si l-am rugat sa o lase sa mai incerce o luna, cu noi, ca antrenori. Tatal a fost de acord. In vara anului1992, dupa terminarea campionatului national si a selectiei pentru echipa Olimpica, unde Chloe termina pe locul 1 la individual, barna si paralele, tatal ei a coborat din tribuna si ne-a spus: „Tineti minte, acum patru ani, cand mi-ati spus ca fiica mea, Chloe, ar putea participa la Olimpiada? Eu n-am uitat! Credeam ca ma incantati cu vorbe, numai ca sa o mai las la gimnastica, dar pentru ce ati facut pentru ea, jos palaria!”

Ati pastrat legatura cu colegii dumneavoastra de la lotul national, cu Federatia, cu gimnastii sau antrenorii din Romania? Colaborati cu ei? Dar cu colegii dumneavoastra care s-au stabilit in SUA?
Am tinut si tinem legatura cu multi dintre colegii din tara si cu cei care lucreaza prin alte tari europene. In fiecare vara primim vizite de la multi dintre ei, iar cu cei care locuiesc aici, in SUA, ne vedem foarte des, la competitii. De asemenea am ajutat financiar si material mai multe cluburi din Romania si din Franta.

Ce parere aveti despre prestatia Anei Porgras si a echipei Romaniei, in general, la concursul recent de la Rotterdam? Ce credeti ca ar trebui sa faca un sportiv pentru a atinge performantele dumneavoastra in gimnastica si pentru ca gimnastica romaneasca sa straluceasca din nou, pe prima treapta a podiumului, asa cum am fost obisnuiti?
Ana a progresat mult, de anul trecut, cand am vazut-o ultima oara. Sper ca aceasta medalie s-o incurajeze si s-o motiveze, la fel si pe celelalte membre ale echipei, pentru Olimpiada de la Londra, din 2012. Multe dintre gimnastele romance au depasit cu mult performantele mele. Generatia mea a scris istoria, ele o continua.

Ce parere aveti despre revenirea cuplului de antrenori Belu – Bitang la Lotul National al Romanei? Credeti ca echipa Romaniei poate avea sperante legate de Olimpiada?
Asa… ca sa glumesc, asta inseamna pentru fetele din echipa ca pauza s-a terminat! Cei din cuplul B&B sunt tehnicieni de exceptie si dispun de metodele necesare pentru a aduce echipa Romaniei din nou in fruntea gimnasticii mondiale.

Ce parere aveti despre noile norme de notare in gimnastica si despre arbitraj, in general. V-a tentat vreodata sa deveniti arbitru? V-ati simtit vreodata furata de arbitraj, la concursurile la care ati participat?
Dupa Olimpiada de la Athena din 2004, unde s-au ivit numeroase erori in arbitraj, FIG a venit cu noul sistem de punctare, care, dupa parerea mea, este bine gandit, sau cel putin arata bine pe hartie, dar a iscat multe nemultumiri in randurile antrenorilor si mai ales ale audientei, care crede in continuare ca sistemul de punctaj perfect 10.00 era mai bun. Eu insami detin un brevet international de arbitraj, pe care nu l-am reinnoit in ultimii ani, din cauza ca, petrecand atatea ore la clubul pe care-l conduc, nu-mi ramane timp si pentru arbitraj.

Ce proiecte aveti? Aveti in vedere si Olimpiada din 2012?
In acest moment, avem in echipa nationala a Statelor Unite o gimnasta foarte talentata si cu mari sanse sa participe la Olimpiada de la Londra. Ea se numeste Sabrina Vega si anul viitor va fi, pentru ea, primul an de seniorat. Acum suntem in pregatirea primei mari confruntari, Campionatul Mondial de anul viitor, de la Tokyo. Dupa aceea mai vedem, o luam pas cu pas, important este s-o mentinem sanatoasa.

Permiteti-mi sa va urez succes si un calduros „La multi Ani!”, cu ocazia zilei de nastere, din partea colegilor mei de redactie si a cititorilor nostri de pe intreaga planeta, carora (de-a lungul timpului) le-ati adus de atatea ori zambetul pe buze. Va multumesc, in numele milioanelor de romani care va admira si va iubesc, pentru momentele de fericire pe care le-ati daruit cu atata generozitate si pentru contributia adusa la construirea imaginii Romaniei in lume, mai valoroasa decat orice demers al departamentelor de stat sau al ambasadelor. Va pretuim si va respectam, va dorim sanatate, fericire, putere de munca si succes in tot ceea ce intreprindeti. La multi Ani fericiti sa traiti!
La randul meu, tin sa va multumesc dumneavoastra, tuturor celor cu care colaborati si, mai ales, sa multumesc din suflet cititorilor care nu m-au uitat.
Sa auzim numai de bine!

“Am fost impresionata de curatenie si arhitectura”

On By nelursIn InterviewLeave a comment

de Octavian Curpas

Ramona Beatrice Rusu s-a nascut pe data de 20 aprilie, 1987 in Oradea. In Statele Unite a venit in ianauarie, 2006 impreuna cu parintii, Liviu si Lia BrindasRusu si s-au stabilit in orasul Peoria din Arizona. (Sunt membri ai bisericii “Elim” din Phoenix, unde Ramona activeaza in corul mixt). La scurt
timp dupa sosirea in America, Ramona s-a inrolat la Glendale Community College unde studiaza si in momentul de fata, avand deocamdata ca tel sa obtina “Associates Degree”, urmand ca apoi sa decida care va fi drumul pe care-l va urma in ceea ce priveste cariera profesionala. Despre modul in care
vede ea “lumea noua” in care a intrat in urma cu un an, ne povesteste in interviul pe care ni l-a acordat.
Ramona, te rog sa ne spui care au fost primele tale impresii dupa ce ai venit in America? Ce te-a impresionat cel mai mult?
Prima impresie de cand am coborat din avion a fost aceea ca totul este imens. Cand am mers pe freeway si am vazut ca sunt drumuri pe deasupra si nu stiu cate benzi pentru acelasi sens am ramas mirata ca asa ceva se poate. Am putut sa observ imediat curatenia dimprejur si arhitectura cladirilor care este diferita. Cel mai mult m-a impresionat sa vad pomi din familia citricelor, palmieri si Honey Bird despre care auzisem, vizionand Teleenciclopedia pe TVR 1, dar nu avusesem ocazia sa o vad in realitate. Cat despre viata sociala pot sa spun ca ceea ce imi place mult in America este ca nu am vazut coruptie si fiecare om are aceleasi sanse si oportunitati de a deveni ce isi doreste in cariera.

Ai observat si anumite lucruri din societatea Americana care crezi ca ar trebui schimbate? Daca da, care sunt acestea?
Tot timpul exista ceva de corectat in orice societate si pot sa spun ca si aici am vazut lucruri pe care nu le mai vazusem si nu mi-au placut. Mi-a fost greu sa accept sa vad tinere de varsta mea sau chiar mai tinere decat mine care erau insarcinate si locuiau singure sau cu prietenii lor. Asa ceva nu am vazut la mine la scoala in Romania si daca s-ar fi intamplat vreunei fete ar fi fost exmatriculata. Apoi sa aflu ca baieti si fete locuiesc impreuna de pe la 16 ani, departe de parinti, de capul lor si pe cont propriu, lucru care m-a socat de-a
dreptul. Casatoria pentru multi nu inseamna decat un act scris, nu o binecuvantare de la Dumnezeu. Faptul ca in scoli religia a fost scoasa, iar educatia sanatoasa din familie nu prea exista, cred ca este o greseala
care afecteaza cresterea si educatia sanatoasa a tinerilor. La scoala nu se prea dau sfaturi elevilor, iar educatia crestina este foarte superficiala sau chiar deloc, cu alte cuvinte scoasa din viata tinerilor americani.

Cum ti se pare viata de student la Colegiu? Care crezi ca sunt carentele sistemului educational dinAmerica? Dar ale celui din Romania?
Sincer, unul dintre motivele care ma face sa imi placa in America este viata de colegiu. Imi place foarte mult ca pot sa invat in conditii foarte bune atat din punct de vedere material, dar si din punct de vedere etic.
Respectul si rabdarea pe care o au profesorii de aici pentru studenti m-a impresionat. Imi place mult ca este aparata confidentialitatea elevului. De exemplu, cand profesorul aduce testele corectate nu striga nota pentru
fiecare student (cum se intampla in liceu in Romania), ci inmaneaza fiecaruia testul corectat si este strict treaba studentului ce nota este scrisa pe test. Alt lucru care imi place este varietatea de cursuri oferite si orarul cursurilor care este flexibil. De exemplu, acest semestru mi-am luat cursuri dupa amiaza, ca sa pot lucra dimineata. Imi place mult la colegiu si apreciez conditiile foarte bune de invatat care mi se ofera.
Din cate am inteles, inca nu esti decisa in privinta specializarii pe un anumit domeniu. Cred totusi ca ai anumite inclinatii. Care sunt acestea?
Inca nu m-am decis ce voi face exact pe mai departe, dar stiu ca am doua variante: ori sa fac o cariera in domeniul medical sau o cariera legata de computere. In Romania, ma pregateam intens sa intru la computere la Politehnica in Timisoara, dar viata nu se desfasoara intotdeauna cum iti imaginezi. De cand am venit in USA am inceput sa ma gandesc si la domeniul medical pentru ca sunt mult mai bune oportunitati de reusita decat in Romania. In plus, in acest domeniu am ocazia sa ma implic in viata oamenilor, oferindu-le un sprijin si un ajutor. Urmeaza sa decid ce voi face.

Ce sfaturi iti dau cei din jurul tau, in special cei din familie, in privinta profilului pe care sa te axezi?
Parintii mei sunt intelegatori si niciodata nu m-au fortat sa merg intr-o anumita directie fara ca eu sa imi doresc asta. Intotdeauna m-au sfatuit sa ma rog lui Dumnezeu pentru a primi calauzire si sa aleg ceea ce imi place, fara sa ma gandesc doar la bani. Ei sunt fericiti cu orice decizie as lua, atata timp cat sunt convinsa ca este ceea ce Dumnezeu vrea sa fac.

Am inteles ca ai inceput sa studiezi si despre Real Estate. Ce anume te-a determinat sa iei aceasta decizie?
Am auzit despre Real Estate de la mai multi prieteni care mi-au dat detalii despre acest domeniu. Cred ca este o cariera frumoasa de a ajuta oamenii si de a le arata ca iti pasa de viitorul lor. Consider ca fiecare om, cand este vorba de a cumpara sau a vinde o casa, isi doreste ce este mai bun si potrivit si de aceea ma face fericita sa stiu ca voi putea sa ofer ajutor si serviciu de calitate, altora. Pe de alta parte, stiu ca va fi un prilej prin care voi reusi sa am niste bani, cu care sa imi platesc cursurile de la colegiu si sa imi ajut familia.

Ce iti place sa faci in timpul liber?
Pot sa spun ca am multe pasiuni, dar de cand am venit aici am muncit mai mult, iar pasiunile le-am cam neglijat. In ceea ce priveste muzica, imi place sa cant, sa bat la tobe, sa cant la chitara si imi doresc foarte mult sa invat sa cant la pian. Imi place mult arta si cand mai am timp desenez sau chiar sculptez. In Romania obisnuiam des sa merg in tabere si in excursii la munte si in felul acesta mi-am descoperit pasiunea de a explora locuri noi si de a admira frumusetea naturii pe care Dumnezeu, artistul genial si perfect, a creat-o cu
atata maiestrie .

In final, te-as ruga sa adresezi cateva ganduri cititorilor revistei Romanian Times.
Tinerilor le spun ca pot intotdeauna sa reusesca oriunde se afla daca il au pe Dumnezeu alaturi. Cu atat mai mult ca ne aflam intr-o tara binecuvantata si plina de oportunitati merita sa munceasca si sa urmeze o scoala pentru a putea reusi in viata. Sa nu uite ca au un scop pe pamant si depinde extrem de mult de ei ca acest scop sa fie indeplinit.

Articol publicat in ziarul Romanian Times in Ianuarie, 2008

„Anul Romaniei” la Kennesaw State University

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Interviu cu prof. Darina Lepadatu si prof. Ana-Maria Croicu, Kennesaw State University

realizat de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Romania, cu tot ce are ea mai bun, mai frumos, si mai divers, reprezinta tematica principala a sirului de evenimente academice si culturale ce se vor desfasura pe parcursul anului universitar 2010-2011 in cadrul Universitatii de Stat din Kennesaw, Georgia, sub genericul „Year of Romania”. Evenimentele sunt menite sa capteze interesul tuturor celor care si-au pastrat identitatea romaneasca, de la conferinte si prelegeri academice, pana la evenimente culturale, expozitii de arta sau spectacolele de muzica si dans ale artistilor romani. Meritul principal in organizarea acestor manifestari cultural/academice care promoveaza Romania apartine unui inimos grup de profesori romani care isi desfasoara activitatea la Kennesaw State University, si pe care ii felicit inca o data pentru eforturile depuse in in acest scop. Multumesc doamnelor profesoare Darina Lepadatu si Ana-Maria Croicu care au raspuns cu multa amabilitate invitatiei mele de a ne relata mai multe despre acest important eveniment.

Mara Circiu: Cum s-a nascut proiectul „Year of Romania”? Cine sunt cei implicati in acest proiect?

Darina Lepadatu: Kennesaw State University, plasata in nord-vestul Atlantei, este a doua universitate, ca marime, in Georgia si este supranumita universitatea internationala a Georgiei, datorita vitalitatii programelor ei internationale. In fiecare an, KSU alege cate o tara, care este analizata dintr-o multitudine de perspective, in asa fel incat studentii sa aiba o perspectiva globala bogata si sa nu adopte stereotipuri culturale despre diferite popoare (de exemplu ca Romania este tara lui Dracula). Suntem deosebit de incantati ca anul academic 2010-2011 este dedicat Romaniei. Programul include conferinte saptamanale pe teme academice (cultura si civilizatie, istorie, literatura, societate, politica, economie), precum si expozitii de arta, spectacole de dans, demonstratii sportive si chiar degustare de mancare romaneasca. Acest proiect este rezultatul unei munci de echipa, care-i include pe Dan Paracka, director de programe internationale, precum si pe profesorii romani de la KSU: Darina Lepadatu (sociologie), Ana-Maria Croicu (matematica), Anda Gadidov (matematica), Daniela Tapu (chimie) si Eliza Guvir Markley (managementul conflictului international). Anul Romaniei este foarte important pentru KSU si datorita colaborarii de succes dintre programul de Executive MBA de la KSU si ASEBUSS in Bucuresti.

Mara Circiu: Privind retrospectiv, cum au fost primite de catre studenti si marele public evenimentele de acest gen ale altor tari? De ce sunt importante astfel de evenimente?

Darina Lepadatu: Viziunea universitatii noastre este de a-i educa si pregati pe studentii nostri sa faca fata unei lumi angajate pe drumul globalizarii. Dorim ca ei sa dezvolte competente multiculturale pe care sa le poata folosi la locul de munca (daca lucreaza pentru companii multinationale), in societate si chiar si in viata personala. Succesul acestor evenimente culturale depinde foarte mult de creativitatea si energia organizatorilor. Cu riscul de a ne lauda singuri, pot spune ca niciunul dintre programele anterioare (Kenia, Coreea de Sud, Turcia) nu a avut succesul Anului Romaniei. Asta se datoreaza, poate, si mandriei noastre nationale. Noi, profesorii romani, am fost foarte activi in a promova o imagine foarte pozitiva a Romaniei, care sa trezeasca interesul studentilor si al colegilor nostri americani. De exemplu, deschiderea oficiala a Anului Romaniei, in data de 13 octombrie 2010, un eveniment extraordinar organizat de prof. Ana-Maria Croicu, a avut o audienta foarte mare, evenimentul inregistrand o prezenta de aproape 400 de persoane care s-au delectat privind dansuri romanesti din toate zonele tarii, demonstratii de gimnastica si degustare de mancare traditionala romaneasca. In fiecare zi ma intalnesc cu studenti si profesori, in campus, care imi amintesc cat de bune sunt sarmalele romanesti!

Mara Circiu: Programul divers al „Year of Romania” include conferinte, prelegeri, spectacole, precum si numeroase accente legate de minoritatile existente in Romania. Care au fost criteriile de selectie in elaborarea programului?

Darina Lepadatu: In primul rand, trebuie sa marturisesc ca alcatuirea programului a fost destul de dificila, pentru ca niciodata nu se va putea ajunge la un consens in alegerea a ceea ce este reprezentativ pentru o cultura. De exemplu, ce consideram reprezentativ pentru muzica americana? Muzica country, jazz sau pop? Si noi, ca organizatori, am fost in acelasi impas, din moment ce cultura romaneasca nu este reprezentata numai de Constantin Brancusi, Gheorghe Zamfir si Mihai Eminescu. Am adoptat un procedeu foarte democratic, prin care am incercat ca aproape fiecare disciplina academica sa fie reprezentata si apoi ne-am consultat cu fiecare facultate in parte, sa vedem cum se pot potrivi in curriculum aceste conferinte sau prezentari, pentru a fi folositoare studentilor.

Mara Circiu: Primul eveniment artistic a debutat prin spectacolul oferit de formatia Mahala Rai Banda (MRB). Am avut placerea de a fi fost acolo si am putut observa in direct entuziasmul celor prezenti… Care au fost impresiile exprimate de studentii KSU?

Darina Lepadatu: Intr-adevar, KSU a fost prima gazda a formatiei Mahala Rai Banda, in primul lor tur in SUA. Muzica tiganeasca are o reputatie destul de proasta in Romania, dar MRB este o formatie de elita de muzica pop balcanica, o formatie distinsa cu nenumarate premii internationale. Spre surprinderea mea, specialistii americani de muzica de la KSU erau foarte bine informati despre aceasta formatie putin cunoscuta in Romania, dar foarte bine apreciata peste hotare. Spectacolul a avut un succes urias; muzica electrizanta a ridicat, practic, spectatorii in picioare, care au si dansat cu foc si pasiune. Conform afirmatiei directiunii teatrului in care a avut loc concertul, acest lucru nu s-a mai intamplat vreodata in istoria respectivei institutii. Studentii pareau absolut fascinati de muzica. Toti colegii si studentii au fost foarte placut surprinsi de calitatea muzicii si de intreaga experienta oferita de MRB. Cei mai entuziasti s-au inscris deja in excursia de studii pe care o organizez impreuna cu colega mea, Anda Gadidov, vara viitoare, in Romania. Altii mi-au scris emailuri entuziaste, de genul: „I love everything Romanian!!!” Trebuie sa le multumim inca o data celor din formatia Mahala Rai Banda, pentru ca au lasat o impresie de neuitat despre Romania.

Mara Circiu: In ce mod ati dori sa se defineasca perceptia despre Romania in urma programului „Year of Romania”?

Darina Lepadatu: Asta este o intrebare foarte grea. Viziunea noastra a fost sa cream o imagine mult mai complexa a Romaniei decat cea de tara lui Dracula, a copiilor strazii si a cainilor vagabonzi. In acelasi timp, experienta americana ne-a invatat ca trebuie sa prezentam si o imagine foarte realista a Romaniei, nu una cosmetizata gen „eterna si fascinanta Romanie”. Progresul american se bazeaza si pe analiza lucida a lucrurilor care merg si care nu merg intr-o societate. De aceea, programul Anul Romaniei acopera si succesele noastre in domeniul gimnasticii, dar si problemele prin care trec anumite minoritati in tara noastra, si crimele comunismului sau ale holocaustului romanesc, dar si perioada de crestere economica din ultimii 20 de ani, creativitatea intelectualilor romani care au ajuns mari inventatori sau castigatori ai premiului Nobel, ca si complexitatea evolutiei sistemului politic romanesc. Nu in ultimul rand, consideratiile de natura financiara au fost la fel de importante in planificarea prelegerilor din Anul Romaniei. In situatia in care ne-am putut baza numai pe fondurile oferite de KSU, a trebuit sa ne limitam la invitati din SUA si Canada. Programul reflecta contributiile unora dintre cei mai activi si cunoscuti intelectuali romani care predau la universitati nord-americane, dar si ale catorva academicieni romani din tara, care au proiecte de colaborare cu KSU.

Mara Circiu: Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…

Darina Lepadatu: La deschiderea oficiala a Anului Romaniei, fostul ambasador SUA la Bucuresti, James Rosapepe, in prezent senator de Maryland, a folosit urmatoarele cuvinte: „Acesta este nu numai Anul Romaniei, ci si Anul lui Kennesaw State University”. Domnul Rosapepe dorea, prin aceasta, sa aplaude o universitate care acorda atata importanta intelegerii multiculturale si educarii studentilor intru aprecierea culturilor mai putin cunoscute de catre americani. Eu si colegele mele suntem absolut incantate ca lucram pentru o asemenea universitate progresista si pentru ca reusim sa ne simtim aici ca acasa, nu numai cand avem Anul Romaniei.
In incheiere, in numele colegilor si studentilor nostri si al intregii universitati, vrem sa multumim sincer in primul rand Institutului de Initiative Globale al KSU, pentru sponsorizarea Anului Romaniei, Ambasadei Romaniei din Washington DC, domnului Darius Gazinschi, consul onorific al Romaniei in Atlanta, Institutului Cultural Roman din New York si comunitatii romanesti din zona Atlantei, care ne-au acordat tot sprijinul ca organizarea acestui eveniment sa fie la inaltime.

Ana-Maria Croicu: Am fost profund impresionata de spiritul mobilizator al romanilor ce locuiesc in zona Metro Atlanta, care ne-au sprijinit in actiunea noastra si multe dintre elementele de logistica ale acestui eveniment au fost rezolvate datorita faptului ca romanii au reusit sa dea „mana cu mana” si sa arate „Ca-n aste mani mai curge un sange de roman”. Multumirile noastre se indreapta acum spre toti cei ce au fost prezenti si si-au adus aportul, intr-o forma sau alta, la reusita acestui eveniment: membrii ansamblurilor de dansuri populare „Transilvania”, „Mostenitorii”, „Calusarii”, „Traditii romanesti”, preotul paroh Chesarie Bertea de la Biserica Ortodoxa „Sfintii Constantin si Elena” din Lilburn, Georgia, domnul Valentin Serban (pentru traditionale si gustoasele mancaruri romanesti), solistei de muzica populara Mariana Balan, doamnei Daniela Silivas-Harper, campioana olimpica la gimnastica, tinerei gimnaste Denisa Gligor-Silion, doamnei Geta Stanescu (pentru decorurile minunate), romancelor saritoare care au donat tavi intregi de prajituri romanesti „de casa”. Impreuna, am demonstrat ca natia romana nu se dezminte si ca romanul „la nevoie se cunoaste”!

Mara Circiu: Draga Darina si Ana-Maria, va multumim pentru acest frumos eveniment si ne mandrim cu voi. Impreuna, am adus o particica din Romania in atentia celor in mijlocul carora traim, si am reusit din nou sa punem Romania nu doar pe harta, ci si in inima si suflet!

Fostul director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender: "Si totusi sint Holender si nu sint mai putin decit am fost"

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Autor: Alex SAVITESCU
“It ain’t over until the lady sings. “Puneti dvs., anglofilii, atributul potrivit doamnei. Caci doamna solista de la Opera vrea sa devina personaj principal al intilnirii dintre publicul iesean si Ioan Holender, dindu-se de ceasul mortii si al institutiei pe care o reprezinta. “Va vaitati, dar nu faceti nimic!” , tuna vocea baritonala a lui Ioan Holender.

Stop-cadru: auditoriu numeros si curios, venit sa-l asculte pe unul dintre romanii care se asaza, ca o virgula intre subiect si predicat, intre fatalism si “hai sa schimbam ceva! “. O alta doamna, pictata de data asta de Balasa, pare sa scape din miini toata galaxia iubirii din “Aula Magna” a Universitatii iesene. Iar el, Holender, pare sa stie cum s-o aduca la loc, dar, pur si simplu, asta nu e treaba lui. Doamna?

Cartea dvs. de memorii se numeste Nu am terminat inca. Sint oameni de 20 de ani, care nu ar face niciodata promisiuni atit de raspicate. Unde va gasiti energia?

Afirmatia nu am nascut-o eu. “Ich bin noch nicht fertig” este o afirmatie pe care editura a gasit-o intr-o opera. Si asta este Capriccio de Strauss, in care directorul de teatru spune, la un moment dat, aceasta propozitiune: “Inca nu sint gata! “. Ar fi un titlu pe care il consider just pentru tot ce fac eu acuma.

Ar fi o traducere mai corecta.

Da, ar fi si o desemnare mai corecta, chiar si mai corecta decit in limba germana, a tot ceea ce fac acum. Si poate v-as si sfatui sa vorbim mai mult despre ce fac acum, in loc sa vorbim despre tot ce am facut. Aicea, toata lumea ma priveste ca “directorul Operei din Viena”. Si totusi sint Holender si nu sint mai putin decit am fost, iar indeletnicirile de acum nu sint mai putin importante.

Nu sinteti mai putin decit ati fost, tocmai de aceea va propun sa vorbim despre omul Holender. Ati facut acum citiva ani o declaratie care poate parea paradoxala: anii de studentie de la Politehnica v-au ajutat in cariera dvs. in domeniul artei. Cum vine asta?

Este o analiza obiectiva si, fiind constient de teroarea si de frica, si de toate cele rele care au fost, totusi trebuie sa vad si lucrurile bune de atunci din invatamint si din arta, si din cultura. Sub presiune, da! Dar nisele, partile in care puteai sa te exprimi au fost si ele prezente si am stiut sa profit de ele. Nu ma consider un criptocomunist, daca spun ca am invatat, in Romania, foarte mult in acea vreme, la Politehnica, unde am avut profesori exceptionali. Si nu toti cei care au avut succese si au facut o cariera profesionala pina in 1989 trebuie pusi acum la perete. Si nu trebuie considerati acum criminali si dusmani si scosi din toate posturile. Si asta pentru ca n-au fost disidenti. Oamenii nu s-au nascut pentru a fi eroi. Oamenii traiesc pentru a supravietui si nu poti sa-i condamni ca au continuat profesiunea si ca s-au acomodat situatiei. Aici, nu sint de acord sa cauti ce a facut unul inainte de 1989. Sa-l condamni daca a facut, intr-adevar, din proprie initiativa lucruri pe care nu trebuia sa le faca. Atunci, oamenii astia sint criminali si sint de o moralitate care astazi ii scoate din circulatie. Dar asta este vinatoarea, asta este continuata de 20 de ani si unii o vor continua: cu asta nu ajungem mai departe.

Cum ati ajuns sa fiti autorul acelei revolte din facultate, din cauza careia ati fost apoi exmatriculat din sistemul universitar, pus cu fata la zid, acuzat de colaborationism?

Eu nu vreau sa ma fac mai important si sa ma fac erou, ceea ce nu am fost. Imi amintesc perfect de ziua aia din octombrie, cind mergeam la un colocviu de teoria mecanicii, cu un lector de care mi-a fost frica, care era si un om de partid. “Nu se tine colocviul, este o sedinta!” , mi s-a spus. Eu am fugit in general de aceste sedinte, dar atunci eram foarte bucuros ca se intimpla asa ceva. Am intrat in sala mare a Politehnicii si, imediat cum am intrat, am simtit atmosfera, nestiind de dinainte ce e acolo – sedinta o pregatisera, din motive politice, studentii din anul al V-lea. A fost nu o rascoala, dar un protest. Si s-au spus lucruri acolo. Si nu stiu ce m-a apucat ca sa vorbesc, fara sa ma gindesc. Dar, stind sub dictatura si sub presiune, se deschide un mic ventil si tisneste dorinta instinctiva a oamenilor de a se pronunta si de a spune lucruri interzise. Si am spus primele cuvinte: “Daca aici sintem acum in aceasta atmosfera incarcata, in aceasta atmosfera pre-revolutionara…”. E!

“Pre-revolutionara” – ala a fost cuvintul care v-a atras nenorocirea.

Exact! Eu ii inteleg pe cei care m-au pedepsit pentru ca, intr-adevar, daca nu dai imediat cu ciomagul in ei, treaba asta devine din ce in ce mai mare. Asta nu am stiut eu atunci, ca era pe timpul revolutiei din Ungaria, si frica celor de la putere a fost ca revolta asta studenteasca va lua alte forme, apropiate de cele din Ungaria. Si dupa aia au venit represaliile normale, daca ti-ai deschis gura intr-un sistem de dictatura. Daca as fi gindit si as fi stiut ce urmari vin, nu stiu ce as fi vorbit, daca as fi vorbit.

Cum au trecut parintii dvs. peste toti acei ani? O matusa, victima a Pogromului, un bunic de-al dvs., disparut dupa ce fusese trimis la Canal, dvs., exmatriculat din facultate…

Foarte greu. Eu totdeauna am avut “origine nesanatoasa”: pina in ‘45, am avut “origine nesanatoasa”, iar dupa aceea, iarasi, “origine nesanatoasa”, pentru ca nu fusesera muncitori.

Ci proprietari ai unei fabrici de otet si marmelada.

Da, nu o fabrica mare, si nici nu au fost bogati, dar au fost burghezi. Dar am ajuns student, pentru ca un an de zile am lucrat pe tramvaie. S-a si scris la Viena povestea asta, ca “a condus tramvaie in Romania si acum conduce Opera noastra”. Da! Asa e. Am condus si tramvaie in Romania, dar nu ca vatman am devenit directorul Operei din Viena.

In ce ani ati condus tramvaie?

Intre 1952 si 1953. Dar nu am fost vatman in circulatie, ci in vagoanele de reparatie. Dar, in filmul ala pe care l-am facut la Timisoara si care a si fost premiat la Bucuresti (premiul APTR – 1999, n.r.), Holi, am condus din nou tramvaiul. Cei care au facut filmul au avut iscusinta sa ma roage sa reconduc tramvaiul. Si tot ce am spus, tot ce am vorbit a fost filmat in timp ce am condus. O chestie frumoasa.

Ati ajuns apoi antrenor de tenis in frac, intr-un frac al tatalui, ciuntit si adaptat. Cum de i-ati luat fracul?

Ha, ha, ha! Pai, ce sa mai faca el cu fracul pe vremea aia? Nimic, ca era imbracaminte de dusman de clasa! Am zis ca tai fracul ala si imi fac pantaloni scurti din el. Astea sint simboluri, totusi: “Ia uite unde a ajuns baiatul lui Holender si nepotul lui Donhelm!”. Donhelm, bunicul meu, a fost o figura de om instarit, vindea stofe. “Uite unde a ajuns familia asta, baiatul asta stropeste terenul de tenis in frac!”

Spuneati mai demult ca plecarea spre Viena a fost marcata de plins: tatal dvs. plingea de bucurie, dvs. de necaz. De necaz, dupa toate pe care le-ati patimit aici?

Da, pentru ca m-am simtit rupt de limba mea, rupt complet. Am plecat de nevoie, si nu de voie. Stiam ca plec ca un om ratat, la 24 de ani, un om care nu stie nimic, care nu e nimic, care nu a invatat nimic. “Ce fac eu cu 24 de ani, in lumea capitalista? ” Bine, si propaganda asta isi facuse efectul. Si am ramas la Viena. La 24 de ani, Viena mi-a displacut profund: pe strada erau curve, prostituate, decadere, Coca-Cola, eu sarac, ei bogati, si am continat sa fac pe omul de stinga.

Si cit v-a tinut?

Mult! Mult! Mult! Stii, devii fericit, te impaci cu viata, cind esti respectat, oriunde ai trai, daca primesti o anumita consideratie pentru ceea ce faci. Eu am primit multa consideratie, pentru ca am stiut lucruri pe care ei nu le stiau. De exemplu, literatura rusa: eu am cunoscut-o pentru ca, de nevoie, am invatat-o. Apoi, operele rusesti: eu le-am stiut, aia nu! Stanislavski, regiile rusesti… Si, stii, intotdeauna exista un interes si o curiozitate a unei parti pentru o alta parte pe care ei n-o cunosc: Brecht, Capitalul de Marx – eu le-am cunoscut. Ei, si asa am inceput acolo. Asa am fost atras de teatru. Dar nu am putut sa traiesc din asta, si atunci mi s-a spus: “Eee, daca ai avea voce!” … Si am zis: “Pai, eu am cintat la Timisoara si am luat si lectii de canto”. Am facut aceasta incercare (admiterea la Conservator, n.r.), si, cind mi-au dat bursa, mi-am zis eu, educat in spirit comunist: “Daca imi dau bani capitalistii astia, inseamna ca e ceva aici!”.

La Viena v-ati luat viata de la capat. Cind v-ati indragostit de opera?

Absolut, la Timisoara, la Opera si la Teatrul de Stat, prin ansambluri, prin repertoriile facute, prin artistii care au fost. Sotii Moruzan, Dinu Gherasim, Gheorghe Leahu – toti au fost zeii mei, asa cum astazi ii admir pe Domingo si pe Pavarotti. “Pavarotti”-i mei au fost cintaretii din Opera din Timisoara. De aia stiu ce rau e cind aceste teatre si opere – ca tot sintem la Iasi – nu fac spectacole, pentru ca pierzi publicul, pierzi o generatie care se dezobisnuieste de a se duce la opera. Si ei vor sa se duca intr-o cladire care e inchisa de ani de zile. Asta e o crima! E o crima fata de tineretul care creste in orasul asta si nimeni nu se sinchiseste, si pe nimeni nu deranjeaza. Nici un ministru al Culturii din Romania nu este deranjat ca, de ani de zile, cladirea Teatrului National din Iasi e inchisa. Acest fatalism este ingrozitor!

De care dintre marii artisti pe care i-ati adus la Viena va simtiti cel mai aproape?

Chestiunile private si apropierile mele nu sint asa de importante. Eu am fost prieten foarte apropiat, intr-adevar, de Ludovic Spiess, care a murit acum citiva ani si care a fost directorul Operei din Bucuresti. Simpatii am avut pentru multi si am adus aproape trei generatii la Viena, in activitatea mea de agent teatral, de la cei care nu mai cinta – Dan Iordachescu, David Ohanesian, pina la Ileana Cotrubas. Ea cred ca e cea mai importanta artista din istoria Romaniei, incomparabila cu altele, cu divinele dive ale mediatizarilor in Romania. Aceasta fata, cu o calitate absolut iesita din comun, a facut o cariera scurta, dar, de cele mai multe ori, exceptionala. Si au fost si altii, care n-au avut posibilitatea sa iasa pina atunci, daca nu ar fi fost conditiile politice de asa natura.

Va intreb, dupa 19 ani de condus un simbol al Austriei: munca de director al Staatsoper presupune si calitati de politician?

Acum trebuie sa va intreb eu ceva: ce intelegeti prin politician?

Capacitatea de a sublima si opiniile stingii, si ale dreptei, si ale tuturor celor care vor sa transforme o institutie de asemenea anvergura in propriul lor capital electoral.

Postul de director al Operei din Viena este asa de periculos si asa de periclitat, si asa de expus criticii pozitive sau negative, incit, daca acolo lucrurile merg cit de cit bine si politicienii nu au probleme din cauza asta, atunci ei te lasa sa-ti faci treaba. Cred ca de asta mi s-a si prelungit mandatul de patru ori: “Sint lucrurile in ordine acolo? Hai sa-l lasam pe Holender sa-si faca treaba, ca lucrurile acolo sint in ordine, si economic, si artistic! Si de ce sa ne incurcam cu altii, ni-i simpatic, e roman, simpatizeaza foarte mult si Austria, ne critica si pe noi, a adus o serie intreaga de lucruri care nu ne convin, ne tot reaminteste perioada ‘38-’45, pe care noi ne facem ca nici nu a existat, pentru ca noi am fost invadati de nemti”… Si eu le-am zis-o, ca nu au fost invadati, ci au facut-o de buna-voie…

Si nu v-au iubit pentru marturisirea asta…

Nu! Nu m-au iubit si foarte multi au fost bucurosi ca nu mai sint director. Si predecesorul meu (Dominique Meyer – n.r.), care conduce institutul intr-un mod foarte cunoscut, a spus: “Nu, de la mine sa nu va asteptati la declaratii politice, eu vin din Franta, sint un oaspete al acestei tari, rostul meu e de a conduce artistic Opera! “… “Slava Domnului ca asta nu se mai baga! ” Asta e o parte! Pe de alta parte, institutia Operei din Viena si-a cistigat o notorietate mondiala nu numai din motivele de calitate a spectacolelor, ci si prin faptul ca stam mult mai curati si mult mai verticali. Iar lucrurile pe care le-am spus si pe care le-am facut, aducerile aminte, toate au ajuns pina la Londra si la New York, pina in “The Times” si “New York Herald Tribune”. Deci notorietatea Operei din Viena s-a datorat si lucrurilor pe care le-am spus, si lucrurilor pe care le-am facut. Am schimbat edificiul acestei Opere de 140 de ani, am facut opera pentru copii: “De Holender am avut noi nevoie, ca sa vina din Timisoara asta nenorocita, ca sa ne schimbe fatada Operei din Viena pentru o opera de copii! “. Astazi, daca ai reveni si ai incerca sa faci sa dispara opera asta de copii, ar fi imposibil! Face spectacole in strada – astea sint mari succese, iar vienezii saluta toate schimbarile, cu conditia ca totul sa ramina asa cum a fost. Ei, nu mai e asa cum a fost! Gustav Mahler, cu siguranta cea mai mare personalitate dintre directorii Operei din Viena – 10 ani a fost director, nu a avut nici macar o camara denumita dupa el. Eu am schimbat o sala, care se numea altfel, dupa un pictor fara calitate, dar foaaarte cunoscut!, cu o mare cariera in timpul nazismului, si am botezat-o Sala “Gustav Mahler”.

Asta inseamna ca austriecii nu sint sinceri cu istoria lor, nici “la bine”, nici “la rau”? Sint tentati sa-si duca valorile in purgatoriu, la fel cum ati constatat si dvs. ca fac romanii, iesenii, cu cladirile istorice?

Sintem rude indepartate… E ceva!

Ce sfaturi le-ati da managerilor de institutii culturale din Romania?

Daca ei nu sint patrunsi si daca nu conduc aceste institutii cu dragoste si iubire, si respect fata de artisti… Succesele mele le-au facut altii, dar eu am ales artistii! Daca aveti colaboratorii pe care trebuie sa-i aveti si daca ai cunostinte profesionale suficiente, important este ce joci si cu cine joci. Asta intereseaza, asta conteaza, asta e tot! Daca stii ce repertoriu sa alegi si cu cine, si daca lucrurile acestea sint interesante, daca stirnesc curiozitate, e suficient. Nu trebuie sa stii de ce iti place, dar trebuie sa pleci impresionat. Te duci si spui: “Prietene, ma, ai vazut spectacolul?”. “Nu, dar eu stii ca la Opera nu ma…” “Ma, da’ asta tre’ s-o vezi!”

Sa creezi reflexe si legaturi in rindul publicului.

Asta e important! Nu-i spunem propaganda, ci “propaganda din gura-n gura”. Asta e cel mai important! Dar, vedeti, la noi au disparut criticii, n-au un ecou, asta e cel mai trist lucru: mai bine sa fluieri artistul, decit sa nu se intimple nimic. Iar la noi nu prea se intimpla nimic.

Astazi, realizati o emisiune de radio si sinteti in continuare implicat in proiecte prin toate colturile lumii. Exista vreun vis neimplinit al baiatului blond de la Timisoara?

Pe asta v-o zic in premiera: din decembrie, sint angajat la un post de televiziune, pentru doua magazine de cultura pe care le fac din tara, dar si din strainatate. Si incep la Milano, cu spectacolul de deschidere de la Scala. Am posibilitatea sa talmacesc ceea ce fac altii: asta inseamna ca nu sint gata! Asta inseamna ca sint ascultat, pentru ca, altfel, dumneata nici n-ai vorbi acuma cu mine.

——–

REPERE:

» Nascut pe 18 iulie 1935, la Timisoara

» Cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena: 1 aprilie 1992 – 30 august 2010

» Consilier al Metropolitan Opera din New York, presedinte si director artistic al Festivalului “George Enescu” de la Bucuresti

» Premii si distinctii: Ordinul Artelor si Literelor din Franta (1999), Medalia de onoare in aur a orasului Viena (2010), Cetatean de onoare al oraselor Cluj si Timisoara, Doctor Honoris Causa al mai multor universitati (Iasi, Cluj, Timisoara, Bucuresti, Sofia), Marea medalie de aur pentru merite a Republicii Austria (2002), Medalia de aur “Franz Schalk” a Orchestrei Filarmonice din Viena

» Carti publicate: Ioan Holender. Viata directorului Operei de Stat din Viena. Autobiografie (2001), Inca nu sint gata! (2010)

http://www.ziaruldeiasi.ro

Romania literara se prezinta. Targul de carte de la Frankfurt, 6-10 Octombrie 2010

On By nelursIn Devotional, Europe, InterviewLeave a comment

Reportaj de Viorel Baetu

Standul Romaniei, la Targul de Carte de la Frankfurt, unul din cele mai importante evenimente culturale internationale ale anului, a fost organizat si in acest an de Ministerul Culturii si Patrimoniului National.
Editurile care au fost prezente aici in 2010, au fost: AD LIBRI, ALL, Amaltea, Cartea Romaneasca, Casa Radio, Coresi, Curtea Veche, Corint, Egmont, Grupul Editorial Humanitas, Editura Niculescu, Editura Lider, Litera International, Lamserv Trading, Editura Logos, Meteror Press, EdituraMix, Nemira Publishing House, Polirom, Paralela 45, Rao International, Regia Autonoma Monitorul Oficial,Sedcom Libris, Simona kessler International, Editura Teora, EdituraTrei, Editura Tritonic, Editura Universitatii din Bucuresti, Editura Vivaldi, Editura Vremea.
Programul prezentat la standul Romaniei a adus pe platforma literara nume mai noi sau mai vechi, scriitori mai cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, dar care cu totii sau straduit sa faca cinste acestei tari de la poalele Carpatilor numita Romania.
Invitatii speciali din acest an au fost scriitorii:
Dan Lungu – Cum sa uiti o femeie (Polirom), carte aparuta si in limba germana la editura Residenz Verlag
Gabriel Chifu – Nastrusnica istorie a lumii de gabriel chifu traita si tot de el povestita (Ramuri)
Varujan Vosganian – Cartea soaptelor (Polirom)
La stand si-au prezentat cartile si scriitori:
Horia Garbea.(Foto) – Azer–focul viu (Editura Noua)
Karin Gündisch – Weit, hinter den Wäldern (Editura Schiller, Sibiu)
Joachim Gremm – Siebenbürgische Reise (Editura  Schiller, Sibiu)
Adriana Carcu – Povestea zilelor noastre. Artisti romani plecati in lume, (Editura Institutului Cultural Roman) – tradusa si aparuta in limba germana  la editura Waro Verlag din Heidelberg.
Aceasa prezentare a avut loc in cadrul unei mese rotunde la care au participat scriitori romani si germani.(Foto)
Doamna Ana Andreescu, consilier in Ministerul Culturii care a fost coordonatoarea acestui proiect mi-a acordat un scurt interviu.
R:Va rog sa faceti o scurta prezentare a standului.
A.A: Standul national al Romaniei organizat de ministerul Culturii si Patrimoniului National, gazduieste anul acesta 29 de edituri interesate sa-si promoveze autorii si operele publicate, pe plan international.
R:Targul de Carte in general, este la ora actuala vital pentru supravietuirea cartii romanesti, credeti ca suplineste deficientele difuzarii de carte dezastruoasa si monopolizata din Romania?
AA: Nu in nici un caz.
La targurile clasice romanesti, BooK Fest si Gaudeamus,  numarul vizitatorilor este in continua crestere si vanzarea de carte este foarte buna.
Lumea vine la targ si cumpara pentru ca aici preturile sunt mai mici.
Problema este pretul destul de ridicat al cartilor, raportat la puterea noastra de cumparare la ora actuala, dar speram in mai bine.
Distributia de carte este o problema spinoasa care nu este nici in ziua de azi inca total rezolvata. Distributia costa enorm si inca nu exista companii serioase care sa se implice constructiv in aceasta problema.
R:Care sunt liniile directoare ale Ministerului Culturii, privind scriitori romani din diaspora.
AA: In ultima vreme exista un reveriment al interesului general, din partea Ministerului Culturii, Uniunii Scriitorilor, ICR, pentru scriitori romani din diaspora, de fapt se organizeaza o intalnire anuala cu acestia.
Foarte bine structurata este relatia noastra cu scriitori de limba romana din Israel, din Germani, din Spania. De asemenea ne straduim sa largim aria de colaborare si cu toate tarile in care traiesc scriitori romani din diaspora.
R:Ce le lipseste autorilor romani pentru a fi la fel de cunoscuti ca cei din SUA si Vestul Europei.
AA: Trebuie cred eu sa depasim un handicap psihologic, handicapul unei limbi de mica circulatie, care nu are foarte multi traducatori.
Dar lucrurile se dezvolta in sens pozitiv, asa de exemplu cartea lui Dan Lungu aparuta anul trecut ”Cum sa uiti o femeie” a fost deja tradusa in trei limbi de mare circulatie.
R: Va multumesc si sper sa ne reantalnim la unul din targurile de carte din Romania la care Ministerul Cultelor va invita si scriitori din diaspora in anul 2011.

Deci nu ne ramane decat sa speram ca marile edituri din Romania, vor edita si vor distribui in librariile din tara, intr-un viitor apropiat, mai multe carti scrise de scriitori romani care traiesc in afara granitelor tarii.
O colaborare mai stransa in domeniu cultural, pe taramul literaturii intre asociatiile romanesti din tarile in care diaspora romaneasca este foarte bine reprezentata, Germania, SUA, Spania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Anglia, Canada, Australia, de altfel de peste tot pe unde s-a imprastiat neamul romanesc de-a lungul anilor si Ministerul Culturii, ar fi benefica pentru numele de Roman si Romania.

La rascruce de drumuri muzicale

On By nelursIn Art, Inspirational, Interview, RomaniaLeave a comment

Interviu cu domnul Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA

de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Recent, Kennesaw State University a fost gazda unui foarte frumos si energizant eveniment cultural-artistic, concertul formatiei Mahala Rai Banda. Acest concert a deschis oficial sirul de evenimente culturale si academice dedicate in exclusivitate Romaniei, la KSU: „Anul Romaniei 2010-2011”. Dincolo de ritmul si energia electrizanta de pe scena transmise celor din sala, formatia Mahala Rai a fost, pentru noi, romanii prezenti la acest spectacol, o punte de legatura cu trecutul nostru din Romania… Cine nu-si aminteste cu drag de sunetul viorii la o nunta, intr-un sat ascuns de lume, de un scripcar oaches care canta parca din suflet? Prin amabilitatea domnului Aurel Ionita, violonistul si liderul formatiei MAHALA RAI BANDA, avem posibilitatea sa aflam mai multe despre aceasta formatie, foarte cunoscuta in special in Romania si Europa.

Cum s-a format Mahala Rai si cine sunt membrii acestei formatii?

Formatia MAHALA RAI BANDA a luat fiinta in anul 2001, dupa o experienta nereusita cu primul meu grup, Rrom Bengale, si mai multe colaborari personale cu diverse trupe recunoscute pe plan international, cum ar fi Taraf de Haidouks, Fanfara Ciocarlia, Kocani orkestar. Am hotarat sa-mi fac propriul band care cuprinde muzicanti din cele mai cunoscute sate romanesti pe plan muzical international, respectiv Clejani, judetul Giurgiu si Zece Prajini, judetul Iasi. In anul 2004, am realizat primul album, „Mahala Rai Banda”, prin colaborarea oferita de Casa de productie belgiana Crammed Disc, album prezentat la Festivalul Womex. In 2009, am realizat cel de-al doilea album, Ghetto Blasters, in colaborare cu Casa de Productie din Germania, Asphalt Tango, acestia fiind in prezent si managerii nostri. Formatia cuprinde 11 persoane: Aurel Bosnea – bariton, Cristinel Cantea – trompeta, Georgel Cantea – tuba bas, Marian Dinu – percutie, Florinel Ionita – acordeon, Aurel Ionita – vioara/vocal, Cristinel Mihai – saxofon, Nicusor Manole – vocal, Viorel Oprica – trompeta, Andrei Trifan – bariton si Marian Zahanagiu – trombon.

Cum ati defini genul vostru de muzica?

Dupa parerea noastra si a specialistilor in domeniu, genul muzical pe care-l abordeaza trupa este Gypsy Pop Balkanic, cu influente de jazz, funky, rock si, bineinteles, folclor lautaresc din Romania.

Cine va compune piesele?

Fiecare dintre noi are un aport la crearea unei piese muzicale, insa majoritatea ideilor vin de la mine si de la directorul nostru artistic, Henry Ernst, care cunoaste foarte bine pulsul pietei muzicale din Occident.

Ati studiat instrumentele muzicale in institutii specializate in acest domeniu sau le-ati invatat pe cont propriu?

Lautaria este o meserie care se transmite din tata in fiu, este aproape ceva ereditar, iar noi facem asta de sute de ani; este modul in care noi ne castigam existenta – pentru noi si familiile noastre.

Sunteti inruditi, atat fizic, cat si artistic, cu „Taraful Haiducilor” din Clejani. Ce sfaturi v-au dat si cum v-au ajutat ei la inceput de cariera?

Cum am specificat la inceputul interviului, trupa este compusa din muzicanti din cele doua sate: Clejani – Taraf de Haidouks si Zece Prajini – Fanfara Ciocarlia; ei au fost deschizatori de drumuri pentru noi si pentru alte formatii din Est; pentru noi au fost si sunt inca modele pe care speram sa le si depasim, ca faima internationala.

Viata tiganilor a devenit un subiect la moda. In televiziunea din Romania, „Inima de tigan”, „Regina” sunt telenovele cu audienta foarte larga. Cum va explicati fascinatia existenta fata de subiect?

Mie, ca tigan, mi se pare a fi un lucru normal. Orice tara din lume are o minoritate pe care o scoate in evidenta, cu bune si rele. Oamenii vor sa afle si sa inteleaga o cultura despre care nu s-a vorbit foarte mult; in Romania, dupa cum stiti, nu s-a vorbit despre existenta unei minoritati tiganesti decat dupa ‘89. Muzica, obiceiurile si cultura tiganeasca sunt foarte apreciate in Occident, de ce nu ar fi si in Romania?? Aceasta este realitatea; nu putem fugi de ea la nesfarsit… Existam si traim in Romania, impreuna, de foarte mult timp. Pot spune ca Mahala Rai Banda este un brand foarte bine perceput si apreciat in Romania. Muzica noastra a inceput sa fie cantata prin cluburi, discoteci si suntem mai tot timpul invitati la diverse emisiuni de divertisment, chiar am facut muzica pentru prima telenovela despre tigani, Clanul Spranceana, in 2007, iar recent am lansat un album cu muzica de petrecere cu renumita artista Monica Anghel.

Spectacolul vostru de la Kennnesaw State University a fost primit cu foarte mult entuziasm de catre studentii americani, desi intrau in contact, poate, pentru prima data cu un gen muzical mai putin cunoscut. Ce ne puteti spune despre acest concert?

Pentru noi, a fost un spectacol normal – nu conteaza tara, orasul sau sala in care cantam: tot timpul incercam sa ne facem meseria cat se poate de bine si sa fim apreciati la adevarata noastra valoare.

Ati concertat, pana in prezent, pe foarte multe scene din intreaga lume. Care au fost impresiile voastre legate de publicul american?

Si pentru noi America este o experienta noua. Daca am reusit sa ne facem cunoscuti in Europa, de ce sa nu incercam si altceva, mai nou?! Cred ca energia pe care o dam pe scena, piesele noastre foarte ritmate si chiar umorul pe care il abordam electrizeaza publicul, il fac sa nu stea pe scaun, chiar daca cei prezenti nu inteleg nimic din textele pe care le cantam. Pentru noi a fost o mare placere si speram sa mai avem ocazia sa ne facem cat mai multi fani in intreaga lume.

Concertati in lumea intreaga, cantati la diverse evenimente sociale, aveti deja cateva CD-uri lansate, ati aparut si in filmul „Borat”. Care este imaginea sub care doriti sa fiti cunoscuti?

Ca o trupa lipsita de inhibitii, libera sa spuna si sa cante ce vrea, unde vrea si cand vrea, indiferent unde s-ar afla!

Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…

Daca ma adresez numai romanilor, le doresc sa incerce, prin felul lor de a fi, sa creeze o imagine cat mai buna Romaniei, curaj si multa bafta! Americanilor, le doresc sa asculte cat mai mult Mahala Rai Banda si Noroc bun!

INTERVIU CU LIGYA DIACONESCU

On By nelursIn Art, Christian Life, Devotional, Inspirational, Interview1 Comment

1 Ce este educatia literara?

O definitie standard ar suna cam asa :”Educatia literara este o constanta de-a lungul întregii pregatiri a viitorului orator care nu îl va parasi toata viata”. Parerea mea este ca educatia literara reprezinta o dorinta, o sete de a sti, a cunoaste cat mai mult si a-ti inmulti talantii atunci cand ai talent, cand Bunul Dumnezeu te-a inzestrat cu dragoste de frumos, de expunere a minunatelor trairi, sentimente ascunse, simtiri necontrolate si o scormonire a ceva… pentru-a gasi intotdeauna… mai mult, spre a ajunge la…  „desavarsire”.

2 Cum este privita litera azi?

De catre manuitorii penelului, „scormonitorii” trairilor adanci, de catre iubitorii si insetatii de profund… care adesea se regasesc in poezie sau proza, litera este privita ca o necesitate, ca si aerul pe care il respiram, o sete permanenta  pe care oricat de mult am dori sa o potolim , sa o stingem, reinvie, renaste din propria cenusa. Pentru responsabilii sectorului „Cultura” ai frumoasei, nepretuitei Romanii, de mult… litera nu mai reprezinta, mai nimic, nici chiar slujitorii acesteia (dar… mai bine nu mai continui, ma intristez!)

3 Ce este arta?

„Arta, spune Herder, sta in firea omului. Toate dispozitiile lui, pot si trebuie sa creeze cu timpul forma desavarsirii artistice.”

4 De ce v-ati apropiat pana la contopire de litera?

Traiesc intens bucuria si tristetea, fericirea si durerea, nelinistea, speranta, iubirea de tot si de toate… Deseori ma ascund in adancuri… adancul inimii, al sufletului, al mintii. Nu pot „rasufla usurata” decat dupa ce „astern”, pun literele in camaruta lor, fiecare ungher fiind atat de drag sufletului meu. Este ca atunci cand te apasa o mare greutate si si trebuie sa te „eliberezi”, neputand decat astfel!

5 Prima intalnire cu un scriitor. Unde a fost?

E mult de atunci dar parca a fost ieri. Prima intalnire cu un scriitor in… carne si oase a fost la Gradinita, aveam vreo 4 anisori. Marele George Tarnea, prieten cu „tovarasa educatoare” a fost invitat la una din serbari. Ne-a vorbit pe intelesul nostru despre poezie, despre iubire, despre suflet si despre Marele Eminescu. Ne-a recitat cateva versuri, intrebandu-ne daca ne plac si urandu-ne sa devenim… scriitori. I-am recitat atunci, cu mare bucurie si profund emotionata… stiu ca imi tremurau piciorusele, prima mea poezie: “Baiatul sta la geamul mic/ Priveste-n departare/ El vede un broscoi pitic/ Si un cocos… mai mare!” A fost prima mea calauza in ale scrisului, si acum ii multumesc, aprinzand cate o luminare sufletului sau care acum scrie …pentru ingeri!

6 Sustin institutiile de cultura scriitorii?

Institutiile statului, cele care ar trebui sa sustina scriitorii, percep cultura prin prisma politicii… si asta este foarte gav. Incetul cu incetul, ne vom pierde identitatea ca neam… daca vom continua astfel. Nu exista fonduri alocate culturii, proiectelor nationale si internationale, promovarii talentului romanesc, cei ascunsi in spatele cate unui partid politic – uneori lipsiti de talent – merg adesea sa reprezinte cultura romana in lume. Ma opresc aici!

7 Aveti un palmares ales. Cum a fost drumul pana aici?

Frumos si greu. Mi-am dorit ca fiecare, mult mai mult. Dintr-un motiv sau altul am ales si alte cai. Nu regret nimic… decat ca timpul trece prea repede. Si… mai am destule proiecte pe tapet, realizabile!

8 Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?

Voi continua, in masura in care Dumnezeu ma va sprijini – fiind singurul ajutor caruia ii pot cere orice, si-i multumesc uneori, nu atat de des pe cat ar fi trebuit, – voi continua organizarea Primului Concurs International De Poezie Pentru Romanii din Intreaga Lume „STARPRESS” care in acest an s-a aflat la editia a ll-a (fiind organizat din 2 in 2 ani de Revista Internationala STARPRESS http://www.valcea-turism.ro, revista care imi apartine si care a reunit ca truditori in sprijinul frumosului, culturii, turismului – prezentarii Romaniei in lume, altfel decat o fac multi, scriitori si jurnalisti din mai toate colturile lumii: George Roca/ Australia, George Filip/ Montreal, Elena Buica/ Toronto, Lia Lungu/ New-York, Octavian Curpas/ Arizona,USA) Albert Gyuris/ Germania, Alexandru Emil Petrescu /Spania, Lucretia Berzintu/ Israel, Mihaela Colin Cernitu/ Italia, John Gardner/ Anglia, Virgil Ciuca/ USA, etc. Am reusit sa oferim castigatorilor sositi de departe, USA, Anglia, Italia, Romania, Canada, etc. premii, la ambele editii, sejururi la munte si la mare, de cate 10 zile, 8, 6, 5. Realizez acum Antologia Scriitorilor Romani Contemporani din intreaga lume.

Intentionez sa organizez un alt concurs de poezie pentru poeti din intreaga lume, japonezi, brazilieni, canadieni, australieni, romani, etc. in limba engleza, prin intermediul unor parteneriate puse deja pe tapet cu Ambasade ale unor tari (fiind deja prieteni cu atasati culturali –care doresc chiar organizarea unor festivaluri  comune ale culturii/ poezie, traditii, pictura, sculptura, etc, asigurandu-ne de intreg sprijinul – cu siguranta, nu la fel ca si sprijinul romanesc de pana acum).

Incepand din vara viitoare vom organiza scoli de vara pentru studenti din intreaga lume,  in Romania – in limba engleza , cu profesori universitari canadieni, in parteneriat cu Asociatia Profesorilor Universitari din Canada – al carei presedinte este distinsul profesor universitar de origine romana, Eugen Roventza. Impreuna cu jurnalistul american Lia Lungu (renumita solista de muzica populara si opereta din New York) vom organiza anual „Intalnirea Romanilor din Diaspora”, altfel decat cea care s-a desfasurat pana acum 2 ani la Mangalia (la care participau, an de an, aceiasi romani din diferite tari, scriitori, solisti, artisti plastici… dorind sa avem ca oaspeti si oameni de afaceri straini, prieteni ai romanilor stabiliti in strainatate – care vor sosi prin intermediul acestora, pentru altfel de intalniri, constructive, avand o finalitate… palpabila!)

Ar mai fi… organizarea unui spectacol festival turistic European – de promovare a turismului, culturii, traditiilor), in parteneriat cu o serie de televiziuni, posturi de radio si ziare din tara si o serie de alte tari, asemenea celor realizate de mine in 2000 si 2003 , in parteneriat cuTVR International – un alt mod de promovare a imaginii Romaniei.

Proiecte mai micute sunt in derulare, apar altele noi, propuneri de parteneriate, carora incercam sa dam curs intotdeauna.

9 Ce ne spuneti de viata dupa 2013?

Fiind un om cu credinta in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, spun doar atat: „Iubindu-l pe Dumnezeu, iubindu-ti aproapele si crezand cu putere in ceea ce faci,  lasandu-ti viata in numele Domnului Iisus Hristos , fiind mai bun, zi de zi, daruind cate putin, iertand pe toti cei care ti-au gresit – si data tu nu poti, cerand: „Iarta-I tu, Tata si ajuta-mi sa-I pot ierta si eu!”, nu trebuie si chiar nu imi fac probleme, gandindu-ma la 2013. Nici pentru fiica mea, sotul meu, familie si prieteni! Bunul Dumnezeu va avea grija de noi. Imi amintesc, bunica imi povestea: „Va ramane maica, o turma si un pastor!”  adaugand: „Domnul Iisus spunea: „Nici eu nu voi sti cand va veni sfarsitul, decat numai Dumnezeu Tatal”. Trebuie, cred eu, sa traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima! Asta referitor la ceea ce circula prin Romania, printre romani. La care se adauga discutiile despre sosirea „luminii permanente” – demonstrate stiintific…, se zice, caderea curentului electric, a internetului – trairea la opait, etc. Si atunci am duce-o bine, Romania fiind inca o tara… virgina! Romanul se poate readapta rapid la vechile conditii in care traiau bunicii, strabunicii, la lumina lampii, in aerul curat, ozonat, nealterat din padurile romanesti… poate atunci cultura ar avea mai mult de catigat, chiar si „versurile imortalizate cu carbune, pe piele”.   Ar dispare stresul… cel mare, cotidian, am deveni  mai buni si poate am scapa de „avaritia” valorilor materiale, adunandu-le pe cele spirituale, in care ar trebui sa ne educam pruncii, zi de zi!

10 Cum ar fi viata fara cultura?

Pentru mine, searbada, seaca, nelinistita, salcie! Alatul din care sunt cladita, bata-l vina!

11Pasiuni…

Scrisul… poezia, proza, inclusiv pentru copii, muzica buna… mai cant inca la chitara si ascult pe Alifantis, ma relaxez cu „Anotompurile” lui Vivaldi, „Balada” lui Ciprian Porumbescu imi curge prin… suflet, altfel de fiecare data… Picturile Victoritei Dutu imi fac diminetile mai frumoase, cand imi striga prin culoare „Buna dimineata”, cele ale Melaniei Cuc ma insenineaza. Calatoriile sunt hrana literelor mele, in mare parte, ma linistesc, ma „aduna”. Mai ales cele facute la Manastiri dragi sufletului meu, acolo unde… in singuratatea mea pot sa ma apropii de Maica Domnului, sa-i mai povestesc… cate ceva despre tara si despre viata romanului „cocarjat” de biruri si griji si sa-i cer ajutor pentru poporul roman si pentru neamul romanesc de aici si de pretutindeni, sa o simt cum imi mangaie crestetul si imi cere rabdare, sa o rog sa-l duca pe taicutul meu, plecat cu greseli omenesti cu tot, la Domnul, si sa-i daruiasca iertare si pace, sa-l calauzeasca spre Paradis, sa asculte muzica celor plecati, sa vada concertele celor satui de lumea aceasta, care compun si acum… dincolo, sa simta versurile lui Tarnea cum ii rasolesc… sufletul si ii dau fiori!

12 Un crez al omului

Ficare om este o veriga de aur in lantul binelui meu. Fii optimist si incurajeaza-i pe toti! Sa crezi tu insuti cu convingere… in ceea ce faci, doar asta va da roade binelui si succesului, vietii!

13 Un crez al sufletului

Pentru mine a daruit Dumnezu lumea, culorile, vorbele, dorurile, mirosul fanului proaspat cosit, al prunelor ce-si scurg sangele in licoarea tuicii, a daruit dorul de tara, dorul de dor, de iubire, de taicutul ce ma astepta cu drag in pridvor cand lacrimile i se innodau sub barbie, asadar, eu sunt datoare sa inmultesc talantul daruit si sa daruiesc lumii… frumosul realizat de semeni.

14 Un crez al scriitorului

Sunt constienta ca, daca nu duc pana la capat recuperarea  unei particele a literaturii nationale de pretutindeni, într-o forma, oricare, munca la care m-am inhamat, cu toata dragostea, aceasta  risca sa se piarda in uitarea unei lumi dezinteresate de radacinile proprii. Daca nu traiesc prin cultura, ma sufoc!

15 Mesajul care poate salva lumea…

„Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima”, iubeste si iarta pe toti cei care ti-au gresit, nu-ti fie teama sa recunosti si sa ceri iertare, fii mai bun, darnic, iubeste tot ce te inconjoara, florile, raul, soarele, ziua si noaptea dar mai ales oamenii, pe toti… in masura in care poti! Tot ceea ce daruiesti se va intoarce la tine, inmiit! Ajuta-ti aproapele!

Menut MAXIMINIAN
Jurnalist, scriitor
Presedinte tineret PROADO BN
menutmaximinian@yahoo.com

Despre diversitatea stilurilor in muzica crestina contemporana, intr-un dialog cu solista Oana Seman

On By nelursIn Art, Christian Life, Devotional, Inspirational, Interview1 Comment

by Octavian Curpas, Surprise,  Arizona

“De dorul Tau” este titlul albumului de debut, cu care solista de muzica crestina Oana Seman se face remarcata, in 1995. Cantecele interpretate de ea se disting si castiga prin naturalete, dar si prin calitatea executiei si a mesajului. Oana Seman aduce prestigiu muzicii crestine, inaltand si sustinand, prin melodiile ei, sufletele iubitorilor de frumos si de spiritual.

Oana Seman s-a nascut pe 11 iulie 1979 la Sighisoara, in judetul Mures si este absolventa a sectiei de pictura, din cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj- Napoca. Dragostea ei pentru melosul crestin incepe in copilarie. Dintre numeroasele amintiri frumoase pe care le pastreaza din acea perioada, Oana Seman a ales sa ne daruiasca tihna si culoarea unei livezi inflorite, in primavara. La umbra inmiresmata a copacilor, aceasta se bucura alaturi de parinti, de clipele de ragaz si partasie ale unor picnicuri de neuitat. Anii trec si aduc cu ei, evenimente noi in viata viitoarei interprete. In 2000, Oana se casatoreste cu Dani Seman. Un alt moment de reper pentru ea este 2002, cand impreuna cu partenerul de viata emigreaza prin Loteria Vizelor, in Statele Unite. Ajunsi aici, Oana si Dani Seman locuiesc timp de cateva luni in California, dupa care se stabilesc in Portland , Oregon. In prezent, cei doi se pregatesc sa devina pentru prima data, parinti.

– Când te-ai îndragostit de muzica?
– Personal, cred ca te nasti cu anumite inclinatii mai puternice decat altele. Cred ca m-am nascut cu o sensibilitate fata de muzica , fiindca mi s-a spus ca am cantat dintotdeauna, de cand am inceput sa vorbesc.

– Ce înseamna pentru tine sa fii artist crestin?
– Datorita pregatirii profesionale, am avut de- a face mult cu termenul de ‘’artist ‘’. Nu astfel mi-as descrie identitatea, in slujirea prin muzica. Sunt un crestin si cant muzica crestina.

– Te-ai întrebat vreodata de ce te-a ales Dumnezeu sa-L vestesti prin muzica ?
– Toti crestinii suntem chemati sa slujim Domnului. Fiecaruia i s-au dat unul sau mai multe daruri. Darul meu e sa pot canta si multumesc Domnului pentru acest dar pe care El a hotarat sa mi-l dea.

– Când ti-ai dat seama ca ai aceasta chemare ?
– Crescand  in biserica, am realizat in timp, ca aveam aceasta chemare, inca din copilarie.

– Cine ti-a fost mentor în slujirea prin muzica?
– Parintii mi-au fost mentori dintotdeauna, dragostea lor pentru muzica mi-a fost inspiratie. Obisnuiau sa cante in biserica si acasa. Mama avea voce buna si amandoi aveau bun -simt muzical, deci am crescut astfel, intr-un mediu optim, invatand de la ei.

– Vorbeste-ne despre perioada începuturilor. Cum a devenit visul tau de a-L sluji pe Dumnezeu prin muzica, realitate?
– Ca evanghelist, tatal meu era, uneori, chemat sa participe la evanghelizari. Astfel, am ajuns sa merg cu el cand era nevoie si cred ca asa a inceput slujirea mea, prin muzica. Un eveniment  important a fost infiintarea statiei de radio Vocea Evangheliei Sibiu, la a carei festivitate de deschidere am fost invitata sa particip. Cu acea ocazie, mi s-a oferit perspectiva de a inregistra un album, in studioul Radio Vocea Evangheliei Oradea. Albumul, inregistrat in anul 1995, si intitulat “ De dorul Tau”, a reprezentat inceputul colaborarii mele cu radioul crestin, colaborare ce continua pana in prezent. Inceputul nu a fost usor, singurul ajutor financiar si “ sponsor” fiind , intotdeauna, doar tata.

– În ce consta în prezent, colaborarea ta cu Radio Vocea Evangheliei?
– In prezent, colaborarea mea cu Rodio Vocea Evangheliei se rezuma la difuzarea muzicii pe care o cant, distanta restrictionand posibilitatea mea de a mai participa la concerte crestine, in Romania.

– Cum se reflecta Dumnezeu în muzica pe care o interpretezi?
– Mesajul cantarilor mele Il prezinta pe Dumnezeu ca Salvator al fiecaruia si al oricui Il alege astfel.

– Dar propria ta personalitate?
– Caut sa reflect nu personalitatea mea, ci relatia mea cu Dumnezeu.

– De unde te inspiri atunci când îti selectezi repertoriul?
– Urmaresc in principal, mesajul cantarii, aleg piese care consider ca mi se potrivesc ca linie melodica si aproape orice sursa de inspiratie poate fi buna.

– Numeste-ne câteva melodii din repertoriul tau.
– “Clipe minunate”, “ De dorul Tau”, “ Sa nu privesti n-apoi”.

– Pe care o simti cel mai aproape de suflet?
– “Sa nu privesti n-apoi” e piesa la al carei mesaj ma reintorc adesea, pentru intarire spirituala.

– În ce limbi îti place sa cânti?
– Am inregistrat in limba romana , desi ascult dintotdeauna, si muzica americana. Ca membra in Worship Team-ul bisericii Agape, din care fac parte, cant mult in engleza si apreciez diversitatea si calitatea repertoriului crestin anglo-american.

– Care este instrumentul tau preferat ?
– Consider pianul ca fiind favorit, suficient de complex  ca unic instrument de acompaniament. Indragesc in egala masura, chitara.

– Dar compozitorul tau preferat?
– Imi sunt dragi atatea compozitii si compozitori crestini, incat mi-e greu sa aleg unul singur, preferat. Cu siguranta, intre cei romani se numara Mircea Ciugudeanu, Dan Damian, Nicolae Moldoveanu si  multi altii.

– Ce urmaresti sa transmiti prin muzica ta?
– In primul rand, aduc laude si multumiri Domnului . Apoi , caut sa raspandesc vestea buna a mantuirii, oricarui om ce intra in contact cu muzica pe care o cant.

– Cum ai descrie stilul tau de interpretare ?
– Mi-e greu sa ma autodescriu ca apartinand unui stil anume. Dupa cum am mentionat anterior, spectrul autorilor de cantare crestina din care ma inspir, este larg. Cu fiecare noua generatie , in bisericile neoprotestante romanesti , muzica s-a diversificat ca stil , mentinand totodata un numitor comun, o identitate general valabila in orice moment si la orice varsta.Cred ca in ce ma priveste, inclin spre acel nucleu comun, spre un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa.

– Ce întelegi prin un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa?
– Cea mai buna sugestie ce o pot aduce este sa va invit sa ascultati si sa constatati. De exeplu, intr-un concert  crestin din ziua de azi, din  Romania, sunt intalnite piese ce deriva ca structura, de la imnul crestin clasic , la influenta moderna rock sau pop sau rap ori uneori folk, pana in latura populara a folk-ului.Este o buna diversitate de stiluri . Cred ca eu nu ma incadrez strict, doar intr-unul din acestea. Piesele mele  au pornit in general, de la constructia clasica a imnului crestin , cu o dezvoltare spre un Gospel modern , poate, uneori, cu tenta de Jazz.

– Cine sunt cei care te asculta ?
– Nu pot raspunde cu precizie la aceasta intrebare. Pot doar sa sper ca orice crestin , de orice varsta poate gasi, la un moment dat , in vreuna din piesele din repertoriul meu, o reincurajare, o remotivare in umblarea zilnica cu Dumnezeu si pot sa sper ca pentru orice om care se afla inca, in cautarea sensului vietii , pot transmite un mesaj al sperantei, al garantiei unei vieti innoite in Dumnezeu.

– Cum se îmbogatesc spiritual, cei care te asculta ?
– Mesajul cantarilor mele indeamna pe oricine la pocainta, singura cale de a-L cunoaste pe Hristos si de a incepe  sa devenim astfel, asemanatori Lui si placuti Tatalui.

– Ce reactii ai primit pana acum, din partea celor care te ascult??
– In marea lor majoritate , reactiile primite au fost incurajatoare. Este un sentiment minunat sa constientizez ca oameni pe care de multe ori, nu-i cunosc, afirma ca muzica pe care o cant are un impact pozitiv, in viata lor.

– Esti doar interpreta de muzica religioasa sau îti place sa si compui ?
– Interpretez muzica crestina. Ocazional, am scris o piesa sau doua , suficient cat sa consider ca darul de a compune nu e neaparat darul care mi s-a dat.

– Ce alte daruri crezi ca mai ai?
– Tot ce am e ceea ce Domnul mi-a dat ca dar. Tot ce intampin in viata e dat sau ingaduit de Dumnezeu . El face toate lucrurile bune si fiecare zi binecuvantata e un dar de la El. Intreaga viata in Hristos este un nemeritat dar.

– Ai participat la concursuri de muzica creatina ?
– Nu am participat direct la vreun concurs . Indirect, imi amintesc ca la unul din concursurile pe care Radio Vocea Evangheliei Bucuresti le-a organizat, albumul meu  ‘’Stele de Craciun ‘’, ar fi fost apreciat ca fiind favoritul ascultatorilor.
Personal, nu consider concursul, competitia, ca adecvate cadrului crestin . Suntem cu totii chemati , in egala masura , sa ne aducem , dupa puteri, aportul. Mi se pare inoportuna evaluarea comparativa a calitatilor unor interpreti a caror menire este sa aduca lauda Domnului. Suprem este numai Harul lui Dumnezeu aratat fata de noi toti, in mod egal, iar o ierarhizare a slujirii noastre in fata Lui, este irelevanta. Concurenta poate alimenta prea multe neajunsuri umane. A lasa un interpret crestin sa inteleaga ca munca lui e apreciata, ramane totusi, un lucru bun si veritabil crestinesc.

– Care au fost provocarile cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului, în calitate de interpret de muzica crestina ?
– Provocarile sunt multe si diverse. Acest gen de slujire aduce cu sine un nivel de expunere  la provocari specifice. De exemplu, poti avea parte de o critica constructiva sau poti deveni tinta unei critici intentionat distructiva. E trist ca, uneori, desi suntem crestini, avem inclinatia accentuata de a critica mult si a intelege putin, noi , cei chemati sa nu judecam.
Dar mai presus de toate aceste provocari, ramane bucuria de a sti ca ai adus o contributie, fie ea si modesta, la raspandirea vestii bune a mantuirii.

– Ce altceva te mai atrage, în afara de muzica ?
– Imi place pictura, ma intereseaza artele vizuale, in general.

– Esti un crestin implicat, activ?
Nu cred ca poti fi crestin inactiv. Mai mult sau mai putin vizibil din exterior, viata autentica de crestin consta intr-o nesfarsita lupta de a trai in lume si a nu fi al lumii.

– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
– Viata crestinului este un sir de experiente cu Dumnezeu. Zi dupa zi, bunatatea Lui straluceste pentru noi si nimic din ce face El pentru noi nu e marunt. Raspunsul corect ar fi ca intreaga mea existenta este o experienta personala extraordinara, cu Dumnezeu.

– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
– Increderea in Dumnezeu , cu tot ce implica ea , cred ca e cheia succesului spiritual. Din El, prin El si pentru El, sunt toate lucrurile. Asumandu-ne acest adevar si traind in ascultare suntem placuti Domnului, si asta inseamna succes spiritual.

– La ce lucrezi în prezent?
– Adaptarea la un nou stil de viata , intr-o noua tara, mi-a ocupat majoritatea timpului, in ultimii ani.Toate albumele mele sunt inregistrate sub numele de Oana Fisca . Noi inregistrari, pe numele de dupa casatorie, nu exista decat in perspectiva.

– Ce planuri de viitor ai?
– Data fiind situatia economica generala , actualmente este greu sa construiesti planuri precise de viitor. Credinta imi da taria de a merge inainte , constienta ca Domnul va purta de grija, in fiecare zi.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor ce intentioneaza sa cânte sau sa compuna muzica religioasa?
– Nu pot decat sa incurajez pe oricine are incredintare ca e chemat la aceasta lucrare. Perseverenta si rabdarea vor aduce roade. Este un privilegiu  sa Ii poti inchina aceste daruri lui Dumnezeu.

– Ce hobby-uri ai? Cum îti petreci timpul liber?
– Putinul timp liber de care dispun, prefer sa il petrec in natura. Impreuna cu sotul meu merg, uneori, la munte, in camping si (depinde de anotimp) pescuim sau innotam in raurile si lacurile frumoase din Oregon.

– Pastrezi legatura cu patria mama? Cand ai vizitat ultima data România?
– Pentru mine, “acasa” a ramas inca, Romania. Avem acolo, familie si prieteni cu care tinem legaturi stranse.Ultima data, am vizitat Romania anul trecut si, daca am avea posibilitatea, am merge acolo saptamanal.

– Ce mesaj vrei sa le transmiti cititorilor nostri?
– Avem un Dumnezeu Viu. Mai presus de tot ce e firesc , El este Atotputernic . El este Calea, Adevarul si Viata. Daca nu-L cunosti, cauta-L si-L vei gasi. E cel mai minunat lucru ce ti se poate intampla.

Problema emigratiei hispanicilor in SUA privita prin ochii unui roman din Mexic

On By nelursIn Christian Life, Devotional, InterviewLeave a comment

Ce a insemnat pentru omul si scriitorul Marcel Vasilache plecarea in Mexic?

Plecarea in Mexic pentru mine, sincer sa fiu, a insemnat o schimbare radicala a fiecarui simtamant si percepere a vietii. O schimbare de atitudine si chiar a felului de a vedea viata prin Domnul Isus.

Eu, in Romania, locuiam la Barlad si veneam dintr-o biserica penticostala doar cu o suta de membri, pe acele timpuri, si am ajuns in Ciudad de Mexico, unde am locuit patru ani si care are 28.000.000 de locuitori, cu sapte milioane mai mult decat toata Romania, si m-am facut membru al unei biserici care avea 5000 de membri. Ca eu sa ma adaptez acestui nou stil de viata, am avut nevoie de cel putin doi ani si nopti intregi de plans dupa pamantul care m-a vazut nascandu-ma si crescand 26 de ani pana cand m-am putut adapta si iubi aceasta noua tara, unde Domnul a permis sa ma naturalizez mexican doar dupa patru ani de la venirea mea aici. Am avut un adevarat sprijin in sotia mea, Blanca si in soacra mea, Maria Elena Sandoval.

• Realizari literare si planuri de viitor.

Cartea La Cizaña (Neghina) inca nu este publicata, dar deja se pot gasi poeziile din aceasta carte pe pagini din foarte multe tari din America Latina, ultima tara unde s-au publicat poeziile mele este Costa Rica.

Dupa tiparirea acestei carti, voi incepe sa scriu alta, tot in limba spaniola, dar de data aceasta o voi dedica sotiei mele. Noua carte va cuprinde poezii de dragoste, avand ca influenta Cartea Sfanta, ceea ce simtea Sulamita pentru iubitul ei si invers. Va fi o carte care va arata celor care sunt casatoriti cum trebuie sa se iubeasca si sa se daruiasca unul altuia, cu frica de Domnul, dar folosind un romantism sanatos, nu unul murdar si departe de orice simtamant spiritual.

• Repercusiunile crizei mondiale asupra vietii din Mexic.

Criza economica, sincer sa fiu, a speriat pe foarte multi, mai ales pe cei care aveau investitii enorme la bursa sau la companii care dadeau semne de slabiciune, dar mai ales pe toti cei care aveau ceva de pierdut si nu se incredeau in Dumnezeu. Oamenii de rand din Mexic sunt obisnuiti sa treaca prin probe economice si sa le suporte muncind si luptand. Ultima devalorizare a monedei a fost in 1994. De fapt, datorita faptului ca mexicanii sunt foarte muncitori s-a reusit sa se iasa din criza economica foarte repede, ca in momentul de fata tara sa aiba o crestere a pib-ului simtitoare si imbucuratoare, Mexic fiind una dintre tarile cele mai bogate din America Latina impreuna cu Brazilia.

• Reactii locale in urma legii adoptate in Arizona cu privire la imigratia ilegala.

Reactii in urma adoptarii legii SB1070 au fost foarte multe in Mexic si in toata America Latina. Guvernatoarea Statului Arizona fiind catalogata de catre ziarele de pe continent drept nazista. Cred ca este femeia pe care o urasc mase intregi de persoane de toate nationalitatile. Mie, ceea ce imi place la mexicani e ca sunt foarte curajosi si nu le este teama de nimic cand este vorba de propria lor demnitate. Guvernul condus de catre Felipe Calderon inca lupta impotriva acestei legi, care, cu siguranta a fost inspirata de catre cel rau, imigrantii fiind considerati cu totii drept niste criminali si tratati ca atare. Imaginati-va!

• Exemple de viata din comunitatea in care Marcel Vasilache este pastor.

Domnul a gasit cu putinta sa ma aduca tocmai din Romania, fara sa cunosc limba spaniola, fara sa cunosc mentalitatea de aici din Mexic, sa fiu pastor intr-o biserica in care nici macar nu se vorbeste romaneste. Biserica, la care sunt pastor, se numeste “Fuente de Vida” (Fantana Vietii). Domnul Isus a ridicat biserica folosindu-ma pe mine si pe sotia mea, multi erau impotriva si spuneau ca suntem nebuni si nu este posibil ca un strain sa faca asa ceva. Ca in momentul de fata biserica sa creasca intr-un ritm foarte accelerat. Acum facem parte din Ministerios Elim, cei care ne sustin in tot ceea ce facem.

Multi dintre membrii bisericii, inainte sa se pocaiasca aveau vieti distruse. Unii erau alcolici, sechestratori de persoane, criminali, oameni care isi bateau sotiile pana la sange din cauza machismului implementat atat de puternic in cultura Americii Latine, avand copii cu diferite femei, oameni care inainte de a-L cunoaste pe Domnul, se drogau si umblau cu tot felul de arme la ei fiindca faceau parte din benzi criminale. Unul din frati mi-a marturisit ca inainte sa se pocaiasca mergea inspre casa lui decis sa isi impuste familia fiindca isi batea joc de el, avand deja o arma automata la el. Dar in drum spre casa, fiind drogat si beat, ajunge in fata unei biserici evanghelice, pe poarta careia iese pastorul si il intreaba, ce are de gand sa faca? Cu dragoste ii lua arma din maini, il invita in biserica, acolo unde ii aduna pe frati si pe surori sa se roage pentru el. Dupa cateva ore omul pleaca acasa la el fara arma, ci cu pace in inima.

A doua zi se hotaraste sa mearga din nou la biserica unde l-au iubit si s-au rugat pentru el. Cand ajunge… in acel loc unde el vazuse biserica si a cunoscut pe pastor, de fapt era doar un teren gol, nu avea nici macar o constructie ridicata. Fratele mi-a marturisit ca el era sigur ca pastorul care l-a intampinat in fata bisericii era chiar Isus. Cu lacrimi in ochi marturisesc ca ii iubesc foarte mult pe membrii bisericii Domnului unde sunt pastor, fiindca astfel se implineste cuvantul din 1 Corinteni 1:27-29 „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt; pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu.”

Marcel Vasilache (Queretaro, Mexico) in dialog cu Tatiana Munteanu (Bruxelles, Belgia).

http://www.bruxellesmission.org

„Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat” – Interviu cu Amalia Cimpean, din Arizona, interpreta de muzica crestina

On By nelursIn Art, Christian Life, Inspirational, InterviewLeave a comment

Amalia Mihaela Cimpean, interpreta de muzica crestina, a ajuns in Arizona in iarna lui 2005, cand sarbatoarea Craciunului batea la usa. La scurt timp, mai precis pe 22 Ianuarie 2006, aceasta se casatoreste cu Calin R. Cimpean, la biserica penticostala Happy Valley. Lansarea primului album de muzica, “Fii cu mine pas cu pas”, al interpretei Amalia Cimpean, se datoreaza intr-o mare masura, ajutorului acordat de sotul ei, Calin, despre care solista spune ca este o binecuvantare de la Dumnezeu. Incurajarea si sprijinului lui au sustinut-o pe  Amalia in pregatirea si editarea albumului. Amalia si Calin au doi fii, Andrew Joseph (3 ani) si Nathaniel (10 luni), pentru care isi doresc in primul rand, sa ramana langa Dumnezeu si sa Ii slujeasca. Amalia Mihaela Cimpean s-a nascut pe 29 octombire 1985, la Valenii de Munte, Prahova. Interpreta provine dintr-o familie numeroasa si spune ca parintii au fost cei care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca ea si cei cinci frati si surori pe care ii are, sa ajunga sa isi vada visele devenite realitate. Ei si-au incurajat, si-au spirijinit financiar copii, chiar daca lucrul acesta a insemnat sacrificii serioase. Amalia locuieste in prezent in Surprise, Arizona si afirma despre sine ca este, pe langa interpreta de muzica crestina, studenta si full-time mama.

“Fii cu mine Pas cu Pas”
– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru muzica crestina?
– Dorinta de a canta s-a nascut in inima mea la varsta de 5 ani. Pot spune ca mama mea si matusa mea, Any Mehedinti, sunt cele ce au descoperit talantul meu. Ele au fost cele care m-au invatat prima mea cantare – „Biblia ma-nvata” – si de atunci incolo am laudat mereu pe Domnul prin cantare.
-Este “Fii cu mine Pas cu Pas” primul tau album muzical?
– Da, “Fii cu mine Pas cu Pas” este debutul meu muzical.
– Stiu ca anul trecut ai fost in vizita in Romania, ocazie cu care ai si lansat “Fii cu mine pas cu pas”. Cum s-a nascut acest album?
– Dorinta de a lansa un album cu muzica crestina s-a nascut in inima mea dupa ce eu si surorile mele am inceput sa cantam in duet in biserica, in urma cu zece ani. Totusi, acum doi ani, in urma rugaciunilor si la indemnul si incurajarea sotului, parintilor, fratilor si surorilor crestine din multe biserici de aici si din Romania, si nu in ultimul rand, la incurajarea prietenei mele, Romelia Radu, interpreta de muzica crestina, am inceput colaborarea cu Vali Mocanu. El este compozitor de muzica crestina si organist al unor formatii si interpreti ca Ruben Filote, Romelia Radu, grupul Saron, grupul Eliezer si chiar grupul Speranta, anumite melodii.
Un vis indeplinit
– Te rugam sa ne spui in cateva cuvinte ce inseamna pentru tine “Fii cu mine pas cu pas”?
– Pentru mine, albumul „Fii cu mine pas cu pas” este un vis indeplinit, o dorinta indeplinita pe care Dumnezeu a pus-o in inima mea de multi ani. Prin acest album am vrut si vreau sa aduc oamenii mai aproape de Dumnezeu, sa le ating inimile, sa ii incurajez, sa ii imbarbatez si sa le aduc aminte ca sus in cer avem un Tata care ne iubeste si ne-asteapta.
– Cine sunt colaboratorii tai la albumul “Fii cu mine pas cu pas?”
– Colaboratorii albumului ‘’Fii cu mine pas cu pas’’ sunt Vali Mocanu (compozitor si organist), Calin Cimpean (interpret voci aditionale), Samuel Buduleanu (interpret voci aditionale), Ema Mocanu (interpreta voci aditionale), Studio Targoviste (mixaj si procesare) si Studio Speranta (timbru si multiplicare).
– De ce acest titlu?
– Am ales titlul « Fii cu mine pas cu pas », pentru ca doresc ca Dumnezeu sa fie cu mine in orice clipa a vietii mele pe acest pamant. In acelasi timp, pot spune ca piesa numarul cinci, « Fii cu mine pas cu pas », are o insemnatate aparte pentru mine si de aceea i-am ales titlul ca sa caracterizeze albumul meu.
O muzica inaltatoare

– Cum ai defini stilul care caracterizeaza primul tau album de muzica crestina?
– Am dorit ca acest album sa cuprinda cat mai multe categorii de oameni, de aceea stilul de muzica prezentat este divers. Nu pot defini un stil anume.
– Ai si compozitii proprii? (muzica, text)
– Prefer a fi mai mult interpret decat compozitor, de aceea pe albumul meu muzical am introdus doar o singura melodie compusa de mine, muzica si versuri – Deschide-ti inima.
– De ce ai ales muzica crestina si nu un alt gen muzical?
– Nu mi-as imagina vreodata ca as putea canta un altfel de gen muzical decat cel crestin. Dumnezeu m-a inzestrat cu acest talant si vreau sa-l pun in negot pentru lucrarea Lui.

– Prin ce se deosebeste muzica crestina de celelalte genuri muzicale?
– Pentru mine, muzica crestina este muzica ce imi sensibilizeaza inima si ma aduce mai aproape de Dumnezeu. Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat. Muzica crestina este o muzica inaltatoare care incurajeza descurajatii si le da speranta celor pierduti.
Un mesaj special
– Canti si in engleza? Intentionezi sa scoti pe viitor si un album in engleza?
– Obisnuiesc sa cant si in engleza, dar prefer sunetele muzicii romanesti pentru ca nu o aud la orice pas si in acelasi timp imi aduce aminte de patria mama, Romania. In legatura cu a doua intrebare, raspunsul meu este da, as dori pe viitor sa public un album in care sa introduc cateva piese in limba engleza, pe langa cele in limba romana.
– Ce simti atunci cand interpretezi o melodie crestina?
– Am o bucurie enorma cand stiu ca pot sa  laud numele Domnului prin vocea pe care El mi-a daruit-o.
– Care este mesajul pe care il transmiti celor care te asculta?
– Fiecare melodie pe care am ales-o pe album are un mesaj special si este indreptata spre toate categoriile de oameni (tineri, varstnici, mantuiti, nemantuiti, descurajati, incercati, asteptatori ai venirii Domnului, doritori de umplerea cu Duhul Sfant, etc).
O impletire de genuri muzicale

– Cum ai defini muzica crestina contemporana?
– Muzica crestina contemporana este o impletire de genuri muzicale care aduce inovatii repertorului crestin muzical in fecare zi.
– Cine sunt cantaretii tai de muzica crestina preferati, atat romani cat si americani?
– Pot spune ca am multi cantareti crestini preferati, dintre acestia amintesc grupul Speranta, grupul Ierusalim, Ramona si Catalin Lup, Simina si Gabriela, Marius Livanu (cantareti romani), Selah, Third day, Mathew West, Michael W. Smith, Jaci Velasquez (cantareti americani) si multi altii.
Bachelor in Business Adminstration
– In prezent, impreuna cu sotul tau, esti studenta in ultimul an in programul de Bachelor la Universitatea din Phoenix, specializarea Business Administration – tu, Business Management – sotul tau. Anul acesta in septembrie iti vei lua licenta in “Business Administration” tu, „Business Management”, sotul?
– Da, anul acesta in septembrie voi lua diploma de Bachelor in Business Adminstration eu, iar sotul in Business Management”.
– Ce intentionezi sa faci dupa terminarea studiilor? Ai in perspectiva un anumit job sau vrei sa-ti deschizi un business? Dar sotul tau?
– Dupa terminarea studiilor, am in perspectiva dorinta de a incepe a lucra ca si Academic Councelor la Universitatea din Phoenix. In acelasi timp, doresc sa continui studiile de master in Business Administration. Oricum,  eu astept sa mai creasca cei mici, ei fiind mai importanti decat profesia mea.
– Pe de alta parte, Calin insa, dupa terminarea studiilor, are in vedere pozitia de Postal Inspector, in prezent lucrand ca si supervisor la United States Postal Service (USPS).
„Arizona, un fel de Californie”
– Ce anume gasesti atractiv aici in Arizona?
– Cred ca pentru noi, romanii, cel mai atractiv lucru pe care il gasim in acest stat este clima superba din timpul iernii si al primaverii. Arizona este asezata strategic, daca dorim zapada, mergem la Flagstaff (3 ore de noi), iar daca dorim „Marea Neagra”, mergem la ocean, in California (5 ore de noi). Pe deasupra, in ultimii ani, s-au facut atat de multe constructii si s-au plantat atat de multi palmieri, ca nici nu iti mai dai seama ca locuiesti in desert. Arizona a devenit un fel de Californie mai uscata…
– Tii legatura cu comunitatea romana din Surprise? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– In general, tinem legatura cu romanii din Surprise, Arizona, dar si din celelate zone ale Phoenix-ului. Obisnuim sa ne bucuram impreuna la seri de rugaciuni romanii punandu-si casele la dispozitie pentru a avea partasie cu cei din neamul lor. In acelasi timp, ne bucuram impreuna la bisericile din zona Phoenix-ului si uneori la un lunch dupa programul de dimineata. Poate, pe viitor, vom organiza evanghelizari si concerte in oraselul Surprise, pentru ca si ceilati romani ce nu Il cunosc pe Dumnezeu sa isi predea viata in mana Lui.
– Cat de usor ai reusit sa te adaptezi la cultura americana?
– La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul meu care m-a ajutat foarte mult la aceasta. Si in acelasi timp Ii multumesc Lui, ca a ingaduit ca parintii mei si cea mai mica surioara sa participe la nunta mea si sa stea aici, timp de trei luni. Si nu in ultimul rand, multumesc Domnului ca m-a ajutat sa invat limba engelza inca din clasele primare. In acest fel, tranzitia a fost mai usoara.
„Imi place gastronomia”
– Am inteles ca iti place sa calatoresti. Ce state ai vizitat si care dintre ele ti-a placut cel mai mult?
– Da, imi place sa calatoresc. Statele pe care le-am vizitat sunt California, Texas si Portland. Pot spune ca toate mi-au placut, fiecare au ceva deosebit. In California mi-au placut oceanul si numeroasele activitati pe care le poti face acolo, in Texas mi-au placut constructia caselor moderne si istoria acestui stat, iar in Portland m-au incantat clima din perioada de vara si tendinta acestui stat de a semana foarte mult cu relieful Romaniei.
– Cum iti petreci timpul liber?
– Momentan, scoala si copilasii imi ocupa tot timpul. Totusi, in putinul meu timp liber ma bucur sa am oportunitatea de a ma implica intr-unul din grupurile de inchinare de la biserica Happy Valley.
– Ce hobby-uri ai?
– Pe langa hobby-ul de a canta si de a calatori, imi place gastronomia.
– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?
– Mesajul meu pentru cititori este sa priveasca in jurul lor, la natura, la flori si chiar la fiinta lor si sa creada ca avem un Dumnezeu mare, care tine in mana Lui ziua si noaptea, pamantul si cerul, viata ta si viata mea. El doreste sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa Il slavim pe El cu darurile pe care ni le-a dat.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

„M-am reintors la vechile mele pasiuni: literatura, istoria, religia” – Interviu cu scriitoarea Elena Armenescu Ciuhrii

On By nelursIn Inspirational, Interview, literatureLeave a comment

Elena Armenescu Ciuhrii, medic si scriitoare, este presedinta Fundatiei Mirabilis – Medicina Alternativa (ONG club UNESCO), secretar general al Uniunii Nationale a Femeilor din Romania (UNFR), vicepresedinte al Academiei Dacoromane, membra a Uniunii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania si membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Nascuta la 22 mai 1948, in localitatea Tatarasti de Sus, judetul Teleorman, Elena Armenescu Ciuhrii isi aminteste cu dragoste de parintii sai. Tatal a fost cel care a educat-o pe viitoarea scriitoare in spiritul respectului fata de valorile trecutului si ale dreptatii. Mama, fire visatoare si religioasa, iubitoare a curateniei interioare si exterioare, i-a oferit acesteia nu doar caldura unui camin, ci si intelepciunea vietii, pe care a descoperit-o pe paginile Bibliei. Licentiata in 1972, a Facultatii de medicina din Timisoara, Elena Armenescu Ciuhrii este autoarea volumelor “Ferestrele somnului”, “Regatul ascuns”, ‘Exodul uitarii”, “Dictatura iubirii”, “Strigat spre lumina”, “Memoria statuilor”, „Iubirea imparateasca”. Scriitoarea este casatorita cu Dr. Doc. Mircea Ciuhrii, virusolog de prestigiu international, inventator in biotehnologie, detinator a numeroase brevete de inventie, si are doi fii, amandoi licentiati in medicina.

„Am inceput sa scriu ca sa nu ma mai simt singura”

– Cum s-a nascut pasiunea dvs. pentru medicina si pentru scris?
– Empatia pentru oamenii in suferinta, sentimentele altruiste, umanismul, armonia care se poate gasi doar in starea de bine, de sanatate, dorinta de a vedea in jurul meu oameni plini de viata mi-au indreptat pasii spre medicina. Dupa ce m-am linistit, in sensul ca terminasem cu examenele grele prin care mi-am asigurat exercitarea profesiei de medic, am avut ragazul necesar si m-am reintors la vechile mele pasiuni: literatura, istoria, religia. Eram in perioada dictaturii comuniste si aveam timp mai mult decat in anii care au urmat dupa 1990. Carti, slava Domnului, gaseam de cumparat atat de la librarii, anticariat cat si din biserici – acum avem o biblioteca foarte bogata!
In ciuda aparentelor, eu fac parte din categoria oamenilor introvertiti. Aveam multe de spus si nu aveam cui sa le impartasesc, decat asternandu-le pe hartie, si nu oricum, ci de multe ori in mod subtil, greu de descifrat la prima citire pentru unii, si usor pentru cei care au „cheia”. Incepuse sa ma bantuie sentimentul singuratatii, desi aveam doi baieti frumosi, expansivi, dar cand ramaneam cu mine insami era altceva. Se spune ca un om care scrie nu este niciodata singur. Probabil, am inceput sa scriu ca sa nu ma mai simt singura, scriind eram permanent intr-un dialog imaginar cu cineva serios, demn de incredere, in contrast cu starea de non-comunicare din vremurile acelea cand eram urmariti de securitate. Acest lucru nu era o gluma, la CNSAS am vazut negru pe alb cum se spune, dupa anii 90- cand am avut acces la dosare, ca am avut microfoane in casa din anul 1984, ex-sotul meu fiind fost detinut politic. In acele dosare mi-am gasit doua poeme transcrise de „baieti” (dupa benzile lor audio) pe care le citisem unor prieteni in sufragerie, alaturi de alte convorbiri intregi.

Concursul literar “Tudor Arghezi”

– Stiu ca inainte de debut ati obtinut doua premii la concursul literar “Tudor Arghezi”. Ce anume v-a determinat sa incepeti sa scrieti?
– Trairea extatica este mult mai intensa decat se poate exprima in cuvinte! Acelasi fenomen se intampla si in momentele de inspiratie poetica… Adevarul revelat intr-o fractiune de secunda iti apare clar pe cerul mintii si la lumina lui vezi ce nu ai vazut o viata. Aceasta este diferenta intre cei care simt, dar nu vad si poetul care simte si vede ceea ce nu vad ceilalti si nici chiar el in toate momentele, ci doar cateodata si anume atunci cand asupra sa coboara harul de a scrie ce a simtit si vazut – chiar nevazutul. Initial, nu indrazneam sa arat nimanui priceput in ale scrisului ceea ce scriam, dar dupa ce am citit intr-un cerc restrans cateva poezii, am fost indemnata sa frecventez mai intai cenaclul „Clepsidre” din Bechet, apoi cenaclul „Haralamb Lecca” din localitatea Caracal, unde practicam profesia de medic.
Cum fiecare cenaclu trebuia sa se afirme prin activitatea sa, am primit propunerea sa fac o selectie a catorva poezii si sa le trimit la concurs. Intamplarea face ca au fost premiate. Acest lucru m-a incurajat si am trimis si in anul urmator, apoi chiar ma gandeam sa tiparesc o placheta de versuri.

Debutul

– Cand si unde ati debutat si cum a fost acest debut?
– Primul poem publicat intr-o revista literara de prestigiu a fost poemul: Confluente, aparut in “Luceafarul” din august 1989 ca o promisiune subtila a unei schimbari, si schimbarea a sosit! Se cunosc evenimentele din acel an!
– Cine sunt mentorii dvs., cei care v-au ajutat sa va descoperiti talentul si v-au incurajat sa scrieti?
– Incurajatori au fost colegii de cenaclu, mentorii, as putea spune ca au aparut mai tarziu, dupa ce am ajuns cu postul in Bucuresti, in urma unui concurs sustinut in anul 1990.
A inceput atunci o efervescenta perioada atat de dobandire a noi competente profesionale (diabet, boli de nutritie, acupunctura) si implicarea mea pe plan social, devenind membra fondatoare ori sustinatoare a diferitelor organizatii nonguvernamentale, in paralel cu afirmarea literara.
Am devenit membra a Societatii Medicilor Scriitori si Publicisti din Romania, condusa de Prof. Dr. C.D.Zeletin, ( cunoscut prin opera proprie, dar si prin traducerea celebrelor “Sonete” ale lui Michelangelo, ”Florile raului “ de Baudelaire), am colaborat sporadic la revista “ Viata medicala” condusa de dr. M.Mihailide, am participat la activitatile SMSPR din Romania.
Am cunoscut si alti scriitori, identificand printre apropiatii pe plan spiritual pe Vasile Andru, ( nascut in aceeasi zi cu mine, dar in alt an!) care, ca un adevarat initiat, sustinea cursuri de Oratio mentis la Universitatea Populara, Sala Dalles.
In acei ani am inceput colaborarea la diferite reviste literare periodice: Luceafarul, Convorbiri literare, Poesis, la radio, etc.

La cenaclu si la concurs

– Vorbind despre inceputuri, ce a insemnat cenaclul “Clepsidre” pentru dvs. si ce ati dori sa ne relatati din perioada cand participati la intalnirile acestui cenaclu?
– In 1981, ca medic specialist, am fost repartizata la Bechet, adica in Comuna Literara Bechet, cum le place catorva literati din zona s-o numeasca, localitate situata pe malul Dunarii, unde exista cenaclul literar “Clepsidre” infiintat in 1970 de filozoful Paul Bala si prof. D.Duta – carora li s-au alaturat profesorii : G. Boaghe, Janet Nica, cenaclu cu o bogata activitate animata de intalniri cu redactori ai revistelor literare: Luceafarul, Ramuri, Contemporanul. (Atunci am cunoscut-o pe I. Negreanu, poeta de mare sensibilitate, despre care din nefericire, nu mai scrie nimeni nimic) etc., cu scriitori romani (Marin Sorescu , Ioan Alexandru), bulgari (Crizantema Raseva) si sarbi (Petre Cardu-Varset, V. Barbu-Iugoslavia). Sa nu uitam ca eram in plina perioada de dictatura comunista, cand erau admise relatii de prietenie doar cu cei din lagarul (sic!) socialist.

– Un alt moment important in activitatea dvs. literara este cenaclul « Haralmb Lecca ». Va rugam sa ne prezentati pe scurt, in ce a constat contributia dvs. la acest cenaclu.
– Erau acolo cativa scriitori remarcabili de diferite profesii, ale caror nume se regasesc acum pe volume de versuri sau proza : Paul Aretzu, Dumitru Nicolcioiu, Ion Precupetu, s.a.
Contributia ? Le-am adus premii…, dar subliniez, toate acestea se intamplau inainte de anul 1989.

– La ce alte concursuri literare ati mai participat si cu ce rezultate?
– Am participat, cred ca prin 2005 la concursul de poezie “Una favola per la pace” de la Lugo, Italia, organizat sub egida universitatii din Bologna si acolo am primit un Atestat de merit.

„Din atasament pentru nespus, neauzit, nevazut”

– Cum v-ati defini propriul stil?
– Cred ca este bine ca la aceasta intrebare sa citez ceea ce scria in urma cu cativa ani in revista Luceafarul, Dan Stanca:
“Din fericire, la ora actuala in poezia romana contemporana mai exista un strat aproape necunoscut, ca si ignorat de critica literar sau considerat in cel mai bun caz ca diletant, care mai pastreaza un minim record cu spiritualitatea, reusind sa intemeieze ceea ce altfel ar fi iremediabil pierdut in vartejurile stilistice. Din acest strat- foarte interesant! – fac in general, parte femei (Monica Pillat, Donca Teodorescu, Nazaria Buga, Silvia Chttimia si iata, Elena Armenescu) toate fiind unite, contopite in acelasi atasament pentru nespus, neauzit, nevazut, toate slujind in acelasi altar al inefabilului, cu mai mult sau mai putin talent, dar crezand in capacitatea de transcendere, de depaasire a limitelor in perimetrul carora au fost sortite sa traiasca”.
– Am remarcat pe Internet ca scrieti frumoase poezii de dragoste…
– Da! Spre surprinderea si incantarea mea, ele sunt preluate de tineri si transcrise pe blog-urile lor. In urma cu cateva luni, am primit un e-mail in care cineva imi scria un lucru foarte frumos, intr-o singura propozitie, care mie nu mi-ar fi trecut prin cap: Ai seva vietii!

– Intr-adevar, frumos si profund! Dar scrieti si poezie religioasa. Cum explicati aceasta tendinta, aceasta chemare?
– Traim vremuri tulburi, se incheie un ciclu astrologic plin de zbucium, razboaie, nedreptati, minciuna, „ atat de apasat de chipul de Iuda…”, trebuie sa inceapa altul, luminos.
Geofizicienii vorbesc despre modificarea vibratiei pamantului, scaderea magnetismului si chiar posibila schimbare a axei polilor pamantului.
Toate acestea si altele nestiute vor fi, altele nu, unele vor trece, dar cuvintele inscrise-n Cartea Sfanta nu vor trece! Apropierea de religie este o cerinta! Ea asigura respectarea legilor morale, da stabilitate atat individului cat si societatii. Tema este vasta, am scris si un studiu despre Puterea de vindecare a rugaciunii. Cred ca am fost printre primii medici din Romania, care vorbind – in calitate de presedinte – despre Fundatia Mirabils ( nume derivat de la Terra Mirabilis- Pamant minunat) si metodele naturale de vindecare, am subliniat Sacroterapia.

„Destinul calatorului”

– Scrieti si proza?
– Da! la inceput tot timid, pana intr-o zi cand i-am citit Silviei Chitimia urmatorul fragment din :

„Destinul calatorului”
Desertaciune a desertaciunilor, toate sunt desertaciuni! (Ecleziastul cap I-2)
Pe buna dreptate, afirmatia din Ecleziast a cutremurat toate generatiile prin adevarul care-l contine: „desertaciune a desertaciunilor, totul e desertaciune si vanare de vant!”
Masa pe care scriu, ieri a fost un copac falnic. Maine va fi cenusa…
Din mugetul taurului care m-a speriat alaltaieri pe izlaz, azi am auzit doar sunetele zdrangului si pocnetele biciului facute din pielea lui. Maine si ele vor fi pulbere sau cenusa…, se spune intr-o frumoasa lectie indiana de intelepciune. Toti am venit aici, pe Pamant, pentru o scurta perioada.
Azi este o zi aspra, geroasa, cu vant ascutit de decembrie. Zorile s-au lasat indelung asteptate. Perdeaua de nori nu vrea sa se retraga si cerul ramane in continuare intunecat. Obiectele din camera, din jur, care stau cuminti pe locurile lor, invaluite in gri, par mai triste ca de obicei. Asteapta cu siguranta, lumina triumfatoare a soarelui care sa patrunda rand pe rand pana la ele, sa le inveseleasca, iar tremorul, dansul razelor, pe suprafata lor, sa le aduca aminte de vremea cand erau insufletite.“
Dupa ce a ascultat, aceasta mi-a spus:
-Elena, apuca-te de scris proza!
Acelasi indemn l-am primit de la profesorul Ion Rotaru, cand cu prilejul lansarii celui de al saselea volum – “Memoria statuilor” – si-a exprimat convingerea ca voi scrie o proza interesanta, plina de substanta. De altfel, ma bucur de aprecierea profesorului Ion Rotaru prin faptul ca mi-a oferit onoarea de a-mi analiza scrierile de pana atunci, in monumentala sa opera “O istorie a literaturii romane de la inceputuri pana in prezent”.

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
– Pentru ca suntem in luna ianuarie, cand recitim sau ne gandim mai mult la scrierile si mesajele operei eminesciene, vreau sa le reamintesc cititorilor dumneavoastra ( si ai mei!) sa fie la inaltimea acelor urmasi visati de poet, care prin comportamentul, daruirea si faptele lor, sa-i raspunda peste veac lui, poetului, care a identificat, demascat si condamnat dezbinarea ca fiind raul suprem in aceasta natie, si intr-o adevarata urare de mare sarbatoare, rostea:

“Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tanara mireasa, mama cu amor
Fii tai traiasca numai in fratie
Ca a noptii stele, ca ai zilei zori
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!”

Confluente
Priveste cu ochiul acela nevazut
(imi spuse el)
Priveste insusi nevazutul
Nu simti ca este ceva
Ca un zvon dintr-o limba de clopot
Ca un dangat de clopot
Ce se revarsa si acopera o lume?
Priveste si povesteste lumii intregi
Despre razboaiele invizibile
Despre sabiile de aer
Si cuvintele injunghiate de cuvinte
Despre cercurile doncentrice
In jurul punctului care esti
Cercuri ce se departeaza, se apropie
Si-ti aduc miresme de sunete
Si culori dau cuvitelor neatinse
Ca un flux si reflux
Ce acopera si descopera desnadejdea tarmului
Ce ascund intrebari
Si semne pun implinirilor trecatoare
Ce dezgolesc cuvantul magic- raspunsul
Si-l acopera fulgerator cu nepatrunsul.
(poem aflat in vol Ferestrele somnului)