Category: Essays

Despre intelectuali

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Comunismul a creat acel odios sistem al securitatii în anul 1948, principalul instrument al represiunii împotriva poporului român.Modalitatile prin care s-a exercitat teroarea au fost multiple: arestari, anchete, torturi, condamnari, continuând cu teroarea psihologica – organizarea unei formidabile retele de informatori, colaboratori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune si dezinformare a maselor, amenintari, santaj si încheind cu presiunile facute asupra întregului aparat de stat, economic si administrativ. Au fost întemnitati, ucisi în închisori si lagare de munca sute de mii de detinuti politici, oameni de toate vârstele si de toate categoriile sociale si profesionale, printre care foarte multi intelectuali, asa-zisa „crema a intelectualitatii românesti”.

Au avut loc persecutii religioase, manifestate prin lichidarea fizica sau aruncarea în temnita a preotilor si credinciosilor, interzicerea unor culte, închiderea sau darâmarea lacasurilor de cult, precum si propaganda ateista, presiuni asupra clerului, infiltrarea în rândurile membrilor cultelor a unor agenti ai Securitatii.

Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1959 exprima atitudinea regimului comunist fata de intelectuali: „Trebuie sa luam intelectualitatea s-o educam, s-o ajutam sa-si revizuiasca cunostintele, pozitiile, s-o transformam cu încetul, cu rabdare. Iar cei care nu dovedesc atasament fata de noua societate, sa fie aspru pedepsiti.” „Cine sunt cu manifestari dusmanoase trebuie adusi pe ring, boxati bine, facuti knock out si eliminati”.

Nicolae Ceausescu nu uita sa sublinieze în repetatele sale discursuri, ca intelectualii, studentii, functionarii erau „paturi ce traiesc din munca celorlalti”.

Revolutia Româna din 1989 a constat dintr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii care au dus la sfârsitul regimului comunist din tara noastra si la caderea lui Nicolae Ceausescu. România a fost singura tara din blocul estic care a trecut la democratie printr-o revolutieviolenta, în care conducatorii comunisti au fost executati. Tinerii din toate orasele tarii au iesit pe atunci în strada si au strigat „Libertate!”. Au fost mii de raniti si morti. Dupa revolutie, tinerii ramasi în viata pastrau speranta în sufletele lor. Abia iesiti din matca universitatilor, îsi cautau un drum drept, dar care era greu de gasit. În 1990 si 1991 au fost sase mineriade, cea din 13-15 iunie 1990 din Bucuresti fiind cea mai sângeroasa si mai brutala, când fortele de ordine, sustinute de mineri, au intervenit folosind violenta împotriva protestatarilor din Piata Universitatii si a populatiei civile. În acele zile ale mineriadelor, cei care li se pareau minerilor a fi intelectuali (dupa fizic sau îmbracaminte), au fost batuti în plina strada, unii amenintati chiar cu moartea. Mineriadele au facut ca tinerii sa-si vada umbrit viitorul si pe multi, aceste mineriade i-au „alungat” din tara. Înca o data, prin plecarea tinerilor, tara a pierdut din fortele sale si s-a facut loc parvenitilor de tot felul sa acceada la putere si sa ocupe functii în conducerea institutiilor. Putinii intelectuali ramasi au început sa se loveasca între ei, instigati de forte „malefice”. Si la aceasta data ne gasim în aceeasi situatie, intelectualii sunt centrifugati spre marginea societatii si provocati a se „duela” între ei; televiziunile aduc, de cele mai multe ori, în prim plan, oameni care nu fac cinste tarii – pseudo – intelectuali -, acestia manifestând o atitudine nonsalanta, lipsa de bun simt si decenta, folosind un vocabular vulgar, în numele libertatii de exprimare. În spatiul politic s-a întronat ura si razbunarea, mai nou otevizarea tulbura mintile poporului cu promisiuni mincinoase, provocând degringolada, amenintând ordinea pentru care mai lupta unii politicieni bine intentionati.

Faptic, în spitale medicii sunt batuti de catre pacienti, în scoli profesorii sunt batuti de elevi, în biserici se intra cu ranga, despre preoti, biserica si credinta se scriu articole defaimatoare; unii intelectuali sunt criticati, „scuipati”, din nou auzindu-se neroada lozinca de dupa revolutie: „Noi muncim, un gândim!”, lozinca preluata din comunism si fluturata în timpul mineriadelor! Cum adica? Orice munca include o gândire; nu poti executa o munca fara sa gândesti, fara sa-ti folosesti mintea. Doar nu suntem nici roboti si nici slugi ai instinctelor! Si, de asemenea, orice om care gândeste, poate trece la actiune, la materializarea gândirii sale. Deci, orice om normal gândeste si munceste.Cu cât se gândeste mai mult la ceva, cu atât mai puternica este emotia si creste probabilitatea ca gândul sa se materializeze. Este valabil pentru orice îndeletnicire, fie a unei persoane cu studii superioare de specialitate, fie a unui muncitor specializat. Apoi, fara a ne pune gândirea la contributie, cum vom reusi sa tinem pasul concurentei de la nivel european si international în toate domeniile? Cine va executa activitati de inovare si în ce mod? Intelectualii, prin chiar definitia termenului, sunt cei interesati de tot ce se poate adauga cunoasterii lor, abordeaza problemele totdeauna din perspective noi. În Dictionarul explicativ al limbii române intelectualul este definit ca „Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza în domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.”.

Constantin Noica demonstreaza în „Jurnalul de idei”, ca „a gândi înseamna a spune ca asta nu e asta, iar actul de a spune ca asta nu e asta – argumentat desigur – spre deosebire de animal pentru care asta e asta, da gândirea si astfel începutul logicului”. Filozoful Nae Ionescu în „Cursuri de Metafizica” explica cuvântul „gândit”: atunci când cineva gândeste un lucru înseamna ca are un continut de constiinta; dar a gândi un lucru, nu înseamna ca el este si cunoscut: „Eu pot sa gândesc un lucru fara sa-l cunosc. A cunoaste un lucru înseamna ceva mai mult, înseamna întâi de a-l deosebi de tot ceea ce este altfel decât el, dar în acelasi timp înseamna a-l analiza si în ceea ce este el ca atare. Trebuie sa-i aplic cele doua operatiuni fundamentale carteziene: claritatea si distinctia.” Ca o concluzie, nu trebuie facuta confuzia între a gândi si a cunoaste, dar pentru ca ceva sa fie cunoscut, trebuie mai întâi gândit.

Prostimea, mahalagii (fiindca, Doamne, societatea este pestrita!), ies în fata si ponegresc si defaimeaza personalitatile culturale ale tarii, tot în numele asa zisei democratii. Oare se poate progresa în acest fel? Se pare ca se repeta greseala din comunism, se încearca distrugerea intelectualitatii românesti! Si pe atunci ca si acum, intelectualii, au fost si sunt considerati „dusmani ai poporului”. Vrem sa ne întoarcem în vremurile „de trista amintire” si sa înlocuim din nou oamenii de valoare cu pregatire si nivel ridicat de constiinta, cu oameni fara pregatire speciala si cultura? Eu una cred, (sigur ca parerea mea prea putin conteaza, vorba aceea: înainte nu puteai spune adevarul, acum îl poti spune, dar nu intereseaza pe nimeni!), ca oamenii de valoare ar trebui cautati, gasiti si respectati. Lor trebuie sa li se acorde încrederea maxima, fiindca nu degeaba au învatat ani de zile în scoli (cei care au facut-o din dragoste!), nu degeaba au muncit cu profesionalism si daruire în viata, nu degeaba au iubit oamenii cu care au venit în contact, nu degeaba au încercat sa aduca picul de umanism printre oameni vindecându-i de boli si scapându-i de moarte, instruindu-le copiii în scoli, scotând frumosul în evidenta prin diferite forme ale meseriilor, artei sau ale scrisului. De la cine sa cerem mai mult decât de la acesti oameni instruiti, daruiti umanitatii nu pentru a-si realiza un trai material excelent, ci pentru a excela în trairi sufletesti? Sunt convinsa ca atâta timp cât vor exista astfel de oameni cu daruire, responsabili pentru ceea ce se întâmpla în tara – pentru ca esti cu atât mai responsabil cu cât întelegi mai mult – se va putea realiza progresul.

Un teolog, doctor în stiinte, semna un articol despre intelectuali si fara a da o denumire termenului de intelectual, arata ce întelege el prin denumirea de intelectual, începând sa-i critice: „La ce sunt buni intelectualii? Evident ca la nimic… bun. Într-o societate pe care nu o pot influenta negativ (unicul lucru pe care s-ar pricepe sa-l faca), intelectualii sunt niste inutilitati costisitoare. De când s-a auto-inventat specia lor, nu au facut mai nimic util pentru societate”. Frumos dar oferit intelectualilor din partea unui intelectual, daca e vorba sa-l definim dupa studii si diplome, nu? Într-adevar, nu întotdeauna diplomele certifica intelectualul!

Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti, într-un articol mai vechi, vorbind despre intelectualitate, dadea exemple de definitii ale intelectualului, din care am retinut: În Dictionarul Enciclopedic „Cartea româneasca” din 1931, I.A. Candrea defineste intelectualul ca „persoana care si-a cultivat mintea si se serveste numai de inteligenta spre a judeca lucrurile”; dictionarele frantuzesti definesc intelectualul ca „individ care se apleaca asupra activitatilor intelectuale, spirituale, indiferent de nivelul de pregatire institutionala, în practica vazându-se ca fiind o persoana implicata în viata culturala si politica”; dictionarele din engleza definesc intelectualul ca „o persoana cu un intelect dezvoltat”. Mai precizeaza ca în perioada comunista definitiile au fost înlocuite cu un sens marxist „în varianta pur administrativa intelectualitatea fiind o patura sociala iar intelectualul o persoana care a urmat studii superioare”. Adevarat, noi stim cum se obtineau diplomele de studii superioare în perioada comunista si cea post-comunista, când un absolvent de facultate nu stia uneori sa faca o cerere, nu stia sa scrie, sau sa se exprime corect româneste. Aceasta nu era si nici nu poate fi cu adevarat o intelectualitate, ci „un produs pe banda rulanta”, cum bine spunea cineva.

Scriitoarea Lucia McNeff, într-un articol „Despre luciditate si intelectualitate” precizeaza ca a fi intelectual nu are nimic comun cu a avea o diploma, o profesiune sau o specialitate, ci înseamna, înprimul rând, capacitatea unui individ de a fi lucid în ceea ce priveste esentialul, a ceea ce se întâmpla înjurul sau, de a fi liber în gândurile, ideile, valorile, actele sale. „Nu foamea si frigul ne va ucide, si nici frica sau lasitatea, ci prostia…” maispune dumneaei. Si Einstein era sigur de infinitatea prostiei omenesti: „Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia, dar despre univers nu sunt asa de sigur.”

În 2009 s-a mai auzit un glas spunând despre intelectuali: „Stiu ca termenii trebuie sa includa cultura, stiinta de carte, rafinament, generozitate, noblete înnascuta, umanism, umor, respect pentru valoare. Când te gândesti la oameni cu astfel de calitati, ti se pare si mai monstruoasa ura lumii românesti împotriva intelectualilor si… filozofilor, o ura cu atât mai accentuata cu cât acestia sunt din ce în ce mai putini”. O definitie frumoasa si un adevar trist!

Adevaratul intelectual trebuie sa fie un om echilibrat, tolerant, lipsit de orgoliu, cu principii clare si bine definite, în baza carora actioneaza, constient fiind de raspunderea pe care o are pentru viitorul tarii. Unii sunt de parere ca despre un om nu se poate spune ca este intelectual în timpul vietii lui, ci doar când si-a asumat datoria si misiunea de intelectual pâna la capat, deoarece timpurile în derularea lor au aratat, spre regretul nostru, ca unii intelectuali au avut pe parcursul vremurilor atitudini neasteptate, care au mers de la acomodarea „calduta”, pâna la pactizarea totala cu regimuri totalitare, atitudini care nu pot fi scuzate. O minte sclipitoare, spunea ca în viata trebuie sa stii când poti sa faci fata unor situatii si când este mai bine sa nu te implici. De aici se poate deduce motivatia tacerii altor intelectuali, în anumite perioade, în care lipsa aplombului, a implicarii a însemnat prudenta, pe care unii au numit-o, pe nedrept poate, lasitate; prudenta care însemna adevaratul curaj, pentru Euripide, marele dramaturg al Atenei.

În prezent, societatea trebuie sa le dea tinerilor intelectuali cecuri în alb, fiindca nu cred ca avem timp sa asteptam o viata! Numai intelectualii tineri, beneficiari ai calitatilor mai sus enumerate, cu energia si dragostea lor de tara, si tinând cont de întelepciunea oamenilor mai în vârsta, pot salva România.

Si nu orice fel de intelectual, ci intelectualul crestin care este prin excelenta un om pentru altii, intelectul sau fiind un dar dumnezeiesc, o binecuvântare divina a celui îndragostit de cunoastere, având menirea de a fi un „sacerdotum creationis” pentru realizareaarmoniei în jurul sau.

Nichifor Crainic (1889-1972), gânditor crestin-ortodox, tânar teolog fiind, simtise ca secolul XX se îndeparta de Evanghelie, ca asa-zisii „oameni de cultura” nu mai voiau sa auda de „viata intelectuala bisericeasca”. În 1913, Crainic afirma ca un intelectual crestin „nu trebuie sa scape niciodata prilejul de a pune fata în fata lucrurile cele vechi ale credintei cu cele noi ale civilizatiei, de a privi prin prisma religiunii toata complexitatea acestei civilizatii si de a scoate în relief cuvântul Evangheliei, clarificând astfel spiritele si introducând în viata moderna curentul viu si înviorator al credintei si moralei”.

Dumitru Staniloae (1903-1993) observase si el ca intelectualitatea româna s-a îndepartat de credinta poporului: „Trebuie sa sfârsim cu aceasta, trebuie sa avem o alta intelectualitate. Trebuie sa ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru”.

Ne aflam într-o perioada grea pentru tara si rolul, în primul rând al intelectualilor, este sa-si concentreze toate fortele pentru iesirea cu bine din aceasta perioada, sa se angajeze în politica, sa dea dovada de demnitate, de viziune clara, fiindca asa cum spunea, dupa câte îmi amintesc, Jean-Jacques Rousseau, destinul fiecarui om înseamna politica. Extrapolând, putem spune ca destinul fiecarui popor înseamna politica… buna sau gresita!

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Tristete si speranta

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila POPOVICI

 .

„Din Eul rastignit de iubirea pentru celalalt, curge viata vesnica.”

M.-A. Costa de Beauregard

 .

Trist poti fi atunci când esti singur, când ai nevoie de sprijin, de cuvinte mângâietoare sau când alaturi de altul fiind, suferi pentru suferinta celui de lânga tine, suferi împreuna cu el si încerci sa-i usurezi tristetea cu ajutorul cuvintelor, gesturilor… Tristi suntem când ne amintim de momentele dureroase ale vietii noastre, sau ale celor pe care îi iubim. Tristi suntem în aceasta Saptamâna a Patimilor lui Hristos, amintindu-ne de durerea si suferintele Sale: umilinta de a cara propria-I cruce si a fi scuipat, piroanele batute în membre, coroana de spini de pe cap, sabia împunsa în coaste… Si toate îndurate pentru ca noi sa avem drum liber spre Dumnezeu. Dar, la capatul celalalt sta speranta care face ca sufletele noastre sa poata primi bucuria Învierii. Prin cunoastere înlaturam tristetea din sufletele noastre. Avem nevoie de evadarea gândurilor catre trecut si viitor. Iar trecutul înseamna Traditie si Nicolae Iorga spunea ca „Traditia poate fi uitata, dar ucisa, nu!” Si generatia mea a trait vremurile uitarii… Omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorita unui cod al valorilor, a unei traditii culturale si spirituale. În momentul când sunt negate traditiile culturale, oamenii se neaga de fapt pe sine, iar natiunea se poate confrunta cu o criza de identitate. Comunismul s-a opus cu vehementa oricarei traditii. În Manifestul Comunist al lui Marx – documentul principal al partidelor comuniste – se recunoaste pe fata rolul malefic al doctrinei: „Revolutia comunista reprezinta ruptura cea mai radicala cu relatiile traditionale; nu este de mirare ca dezvoltarea sa implica ruptura cea mai radicala cu ideile traditionale”. Dar iata ca roata vietii nu s-a blocat, ea ne-a readus traditiile, sarbatorile… si ele nu au putut fi ucise!

Traditie, înseamna trecut, o suma de valori, conceptii, obiceiuri sau credinte care se pastreaza la un popor sau chiar la nivelul întregii umanitati, concentrate fiind în jurul unui Adevar. Exista o traditie Sfânta si o traditie a poporului. Este bine sa ne dam seama de diferenta lor, cu toate ca amândoua slujesc Binele, frumosul si Adevarul. Traditia populara s-a transmis de-a lungul secolelor prin viu grai, inspirata din întâmplarile, observatiile, experientele acelor zile de demult, prin obiceiuri perpetuate (transmise de la o generatie la alta), iar Sfânta Traditie se refera strict la învataturile lui Hristos, transmise Apostolilor si continute în Sfânta Scriptura.

Iata ca intram în Saptamâna Patimilor si fiecare zi este marcata de Biserica prin slujbe minunate, numite Denii, numele lor venind de la slavonescul „vdenie”, însemnând priveghere sau slujba nocturna. Prima dintre Denii se tine chiar în seara Duminicii Floriilor si este Denia pentru Lunea Mare. Ultima are loc în Vinerea Mare si este cutremuratoarea Denie a Prohodului Domnului, dupa care urmeaza Noaptea Învierii.

Niciodata nu trebuie sa ramânem în bratele tristetii, „sa nu plantam copacul tristetii în inimile noastre”, dupa cum ne sfatuia un poet, ci sa avem în spate trecutul si în fata „cartea bucuriei”, pentru a putea duce lupta pe mai departe, în aceasta viata. Sa întrevedem, sa gândim un scop, cel mai mare fiind cel al mântuirii noastre, speranta sa ne umple sufletul! A spera este ca si cum ti-ai construi o barca, te-ai urca în ea si ti-ai propune sa ajungi la malul celalalt. Poate sa nu ajungi, sa se rastoarne barca, sa pierzi cârma, sa întâmpini valuri mai mari sau mai mici, dar daca stii sa eviti pe cât posibil toate obstacolele si sa lupti pentru înlaturarea lor, o data ajuns la celalalt mal, vei stii ca viata pe acest pamânt nu a fost zadarnica, ca ai avut o menire si te-ai straduit s-o îndeplinesti. Speranta care ne calauzeste, ne presara-n drum flori si ne daruieste energii dumnezeiesti.

În aceste zile triste, de sarbatoare religioasa crestina asteptam Învierea Domnului, ne pregatim sufletele pentru bucuria trairii ei. Sarbatoarea Învierii lui Hristos este numita si Paste sau Pasti, interpretarea duhovniceasca a cuvântului fiind acela de trecere. Ea a devenit o traditie în viata noastra, a crestinilor, în viata Bisericii, fiind cea mai veche sarbatoare crestina, sarbatorita înca din epoca apostolica.

Dupa credinta noastra crestina, în aceasta zi – Vinerea Patimilor – a avut loc moartea lui Iisus care a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc. Acestei zile i-am dedicat poemul:

Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos./ Se-aude toaca./ Credinciosii se-ndreapta spre biserici./ Încep slujbele religioase./ Îngerii coboara blând din cer,/ întind aripile deasupra capetelor noastre./ Îsi pregatesc glasurile,/ Preotii-nalta rugaciuni./ Se-aud cântari de cinstire, se – nfioreaza întreaga fire./ Se-aprind lumânari,/ se lumineaza inimile si gândurile noastre./ Se cânta Prohodul…/ Îngerii tristi cânta cu noi! Clopotul bate./ Pe cer trec nori alungati de vânt./ Pasari tresar din somn speriate./ Printre fosnet de aripi si unde sonore,/ lumânarile noastre,/ unite-ntr-o singura lumina mare./ Învaluiti în propria lor lumina/ Îngerii sunt printre noi!/ Înconjuram biserica împreuna cu preotii,/ purtatori ai sfântului Epitaf./ Ne oprim de patru ori/ si ne hranim sufletele cu rugile lor./ Trecem pe sub Epitaf…/ Îngerii sunt cu noi!/ Biserica-i prea plina./ În jur roiesc enoriasii./ Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!/ Îngerii se afla printre noi!

De secole rememoram tristetea acelor zile, acelui timp, Patimile lui Hristos, Cel venit sa ne lumineze, sa ne dezvaluie sensul vietii, iar Învierea Domnului este un moment încarcat de lumina, de bucurie, seninatate, dragoste si speranta. Biserica, asezata si înaltata pe Traditia Apostolilor, propovaduieste aceasta sfânta sarbatoare prin episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora.

Ouale rosii pe care le pregatim simbolizeaza mormântul purtator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morti. De aceea, când se aprinde Lumina Învierii, când se sparg ouale prin ciocnire la masa, când se întâlnesc oamenii pe strazi, crestinii îsi spun: Hristos a înviat! – Adevarat a înviat!

 

Din „Articole si eseuri – vol.II” 

TRADARE, NESIMTIRE, PROSTIE, TICALOSIE…SAU, DIN TOATE, CÂTE CEVA?

On By nelursIn Essays1 Comment

CEREM PEDEAPSA CU MOARTEA, CEL PUTIN PENTRU TRADAREA DE TARA!

Prof.dr. Adrian Botez

 

…Se aud tot mai des voci, strigând, înabusit (din pacate…): „S-o ia naiba de democratie! Pâna si o dictatura militara ar fi mai buna! Disparem, am disparut, deja! – ca popor, ca stat, ca tara! Tot s-a zis ca vom deveni colonia bogatilor lumii, care-au creat, artificial, CRIZA MONDIALA, pentru a-si împarti ultimele bogatii si energii ale Planetei… – …dar acum, chiar am ajuns SCLAVI!”

…Este Postul Pastelui, ar trebui sa fim ipocriti/fatarnici si sa vorbim despre…”iepuras” (ca mieii cei nevinovati, oricum, sunt masacrati, de turma-gloata nesimtita!) – dar „iepurasul” este un animal daunator padurilor patriei, nu-i asa? Nu la fel ca noi, nu la fel ca politicienii de stânga-dreapta, nu cât invadatorii straini… – dar, oricum, o infima contributie la caderea copacilor (în loc sa-i lase sa moara în picioare!) are si el, sarmanul…!

…Spune Parintele Ilie Cleopa: „Mai-marele sinagogii, invidios ca Iisus a vindecat o femeie de neputinta, mâniat, chipurile, din rîvna pentru cinstirea sîmbetei, si-a ascuns zavistia si fatarnicia sa, striga <<Sase zile sînt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecati-va, iar nu în ziua sîmbetei>> (Luca 13, 14). Vedeti, fratii mei, ce zavistie si fatarnicie acoperita? Vedeti ce viclenie ascunsa, sub rîvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea si în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stapînea pe acest om, nu rîvna pentru cele sfinte. Oare nu stia el ca Dumnezeu a rînduit sîmbata ca încetare de lucrul mîinilor, iar nu încetarea lucrarii faptelor bune si, mai ales, vindecarea unei femei bolnave? <<Fatarnicilor>>, i-a raspuns Domnul, <<oare în ziua Sabatului nu-si dezleaga fiecare din voi boul sau magarul de la iesle si-l duce de-l adapa?Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam si pe care Satana o tinea legata de optsprezece ani, nu trebuia oare sa fie dezlegata de legatura aceasta în ziua Sabatului?>>”

…Si Însusi Iisus Hristos însusi combate, cu infinita greata, FATARNICIA (Matei, 23/25-38): “Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila si credinta; pe acestea trebuia sa le faceti, fara ca pe acelea sa le lasati; calauze oarbe, care strecurati tântarul si înghititi camila!

Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, dar înlauntru ele sunt pline de rapire si de ne’nfrânare! Fariseu orb!, curata’ntâi partea dinlauntru a paharului si a blidului, pentru ca si cea din afara sa fie curata!
Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, ca semanati cu mormintele varuite, care se arata frumoase pe dinafara, dar înlauntru sunt pline de oase de morti si de toata necuratia.
Asa si voi, pe dinafara va aratati drepti oamenilor, dar pe dinlauntru sunteti plini de fatarnicie si faradelege.
Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, ca voi claditi mormintele profetilor si le împodobiti pe ale dreptilor si ziceti: Dac’am fi fost noi în zilele parintilor nostri, n’am fi fost partasi cu ei la sângele profetilor!; asa încât voi însiva marturisiti ca sunteti fii ai celor ce i-au ucis pe profeti.
Dar voi ati umplut masura parintilor vostri!
Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osânda gheenei?
De aceea, iata ca Eu trimit la voi profeti si întelepti si carturari; dintre ei veti ucide si veti rastigni, dintre ei veti biciui în sinagogile voastre si-i veti prigoni din cetate’n cetate; ca sa vina asupra voastra tot sângele nevinovat ce s’a varsat pe pamânt, de la sângele dreptului Abel pâna la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ati ucis între templu si altar.
Adevar va graiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta!

Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeti si-i ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de câte ori am vrut sa-i adun pe fiii tai asa cum îsi aduna closca puii sub aripi, dar voi n’ati vrut.
Iata, vi se lasa casa pustie!
Ca va spun Eu voua: De acum nu Ma veti mai vedea, pâna când veti zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”

…Noi, cel care scriem cele de mai jos, nu ne îngâmfam si nu ne credem decât ceea ce si suntem: un fir de nisip, dar un nisip provenit dintr-o piatra care striga, în locul multor oameni, carora li-i mai comod sa taca, decât sa marturiseasca, cu glas tare, Adevarul…: “Daca voi veti tacea si veti ramâne nepasatori, atunci pietrele vor striga» (Teodor Studitul, Epistola II, 81).

…Deci, mai jos nu veti auzi cântari suave de îngeri si nu veti vedea poezii despre pasarele si muguri înfloriti…desi, daca strigatele noastre de alarma vor trezi pe cei multi, probabil ca veti avea si sansa de a mai auzi cântând pasari, precum îngerii, prin copaci ai pamântului românesc, copaci neprefacuti în pulberi si scrum…si veti putea sa rasuflati întru mireasma, iar nu sa fiti chirciti de focurile otravurilor, pe care vi le pregatesc demonii zilelor noastre (demoni sfidatori si care, din pricina egoismului nostru, a lipsei noastre de reactie vital-spirituala si a pasivitatii sinucigase – …poate devenita, între timp, prostie-sadea!… – …da, cum ziceam: din pricina pasivitatii multora dintre noi, tupeistii diavoli cu pricina s-au instalat …drept sub nasul nostru!).

…Ati înteles, ori macar banuiti, ca vom vorbi, mai jos, despre usuratatea vinovata, cu care acceptati (cel putin, pâna acum!) sa dispara pamânt românesc, de sub talpile românilor…

OAMENI CARE VA CREDETI NORMALI SI BUNI – NU SUNTETI DOAR COMPLICII UNUI FURT ORIBIL SI TERIBIL DE GRABIT, AL UNOR SUBSTANTE CHIMICE, AMESTECATE ÎNTRE ELE SI ALCATUIND … “PAMÂNTUL AGRICOL” (?!)… – FURT ORDONAT DE PE LA “MESELE DE PUCIOASA” ALE LOJELOR IUDEO-MASONERIEI UNIUNII EUROPENE – NU!

VOI ATI DEVENIT, PRIN TACERE SI ACCEPTARE TACITA, ACTANTII CRIMEI COSMICE, PRIN CARE I-ATI MAI ÎNJUNGHIAT SI I-ATI MAI RASTIGNIT O DATA PE SFINTII ROMÂNI, PE MARTIRII, PE VOIEVOZII SI PE TOATE OSTIRILE LOR DE RAZESI-CAVALERI – …DE TARANI, CU COASE SI TOPOARE – …OSTIRI CARE SI-AU AMESTECAT SÂNGELE LOR PROPRIU, DE SFINTI MUCENICI, CU ACEST PAMÂNT…!!!

NU, ACEST PAMÂNT NU ESTE INCOLOR, INODOR, INSIPID, NU ESTE “SOL” DE LABORATOR… – …CI ESTE O TEMELIE, AL CAREI TEMEI ESTE URZIT SI ÎNCHEGAT, JERTFELNIC, PRECUM CEL AL MÂNASTIRII MESTERULUI MANOLE, CU/DIN SÂNGELE MARTIRILOR CELOR SFINTI – MUSATINI, BASARABI, BRÂNCOVENI, CRAI SI “CRAISORI”…DAR SI CU ACELA AL GLOATELOR DISPERATE, DAR (CU PIOSENIE!), TERIBIL DE ACTIVE, ILUMINATE DE SFÂNTUL DUH, SA LASE “URMASILOR URMASILOR” LOR, “ÎN VECII VECILOR”, MOSTENIREA SFÂNTA SI LUMINATA A UNEI …PATRII!

…Aici au închegat/urzit pamântul, cu/din propriul lor sânge, osteni trimisi de Hristos-Dumnezeu, din stravechime si pâna la Marasesti-Marasti-Oituz, pâna la Casin, Bogdanesti, Boita, Cârta, Daia primului razboi mondial…pâna la Oarba de Mures, Craciunelu de Jos, Moisei, Prundu Bârgaului, ori Careiul celui de-al doilea razboi, întru apararea de Satanele Lumii, din Est, ca si din Vest…!

…În acest razboi, de sute grele de ani: Voievod Luminat sta, prabusit si rastignit, pe aceeasi Cruce, cu Taranul Aureolat… – …Boier cazut, cu sânge amestecat cu cel al Razesului Ales de Dumnezeu, pentru a da razboi crâncen, amândoi, Satanei!!!

…Iata ce nu se mai vede azi, iata Metafizica Pamântului Românesc – pe care mai bine îl lasi pârloaga, daca, pe pârloaga, cladesti BISERICA DE AMINTIRE A DUMNEZEULUI NEAMULUI ROMÂNESC!!!

Dar nu te rabda Sfântul Dumnezeu sa lasi pârloaga…DEGEABA!!!

…De aceea, acuzam, deopotriva:

1-politicieni, guvernanti de dupa 1989 (CEAUSESCU A FOST UN GOSPODAR DESAVÂRSIT, AL GLIEI!!!),

2-laolata cu “norodul cel prost”/”prostimea” (cum o numesc cronicarii!) – îi acuzam nu doar de nesimtire si de lacomie oarba, ci si de TRADARE FATA DE DUHUL NEAMULUI ROMÂNESC!

Acuzam, pe toti cei care puteau sa NU fie si ramâna ignoranti (slava Domnului, cât e de proasta Scoala Româneasca de azi, pregatita, de Iudeo-Masoneria Internationala si Autohtona – pentru Masacrul Final al Memoriei! – …totusi, înca mai contine, într-însa, oameni cu râvna spre Memorie…din pacate, Slujitorii Credinciosi Altarului Duhului Românesc sunt azvârliti/izgoniti, cu scuipati, din Templul Luminarii Duhului, nu doar de sefii lor ierarhici, ci si de gloata de tineri, “ieniceriti”, de statul masonizat, spre încapatânarea întru ignoranta si libertinism!!!) – DE CIOCOISM GENERALIZAT!!! Nici guvernanti, nici “Opozitie Politica” – dar nici macar taranii MANELIZATI – nu mai vor sa munceasca Pamântul Sfânt!

“Jupânul” iudaic, Basescu (alaturi de co-religionarul sau, provenit de la SIE! – M.R.U.!!!) pot sa comande nu doar sa ne parasim tara-PATRIE – ci si sa ne azvârlim în fântâna! Dar, un neam zdravan la cap, îi azvârle pe EI (pe…“Jupânii”!), în fântâna, si-si continua traiul firesc, trudind si câstigându-si pâinea, cinstit si onorabil, din sudoarea fruntii, sudoare chemata sa se închege, drept TEMEI Sfânt, pamântului muncit…NU! Tatii si mamele “manelizati/manelizate” ale multor români, goliti/golite de orice urma de constiinta a apartenentei la acest PAMÂNT, îsi îndeamna copiii sa paraseasca România, ca sa realizeze…o “viloaca” mai mare decât a vecinului întors din Italia, si un “mertan” mai tare decât al vecinei…

NEO-CIOCOI de SAT!!!

…Cu ce pret? Îmi zice o vecina, care a fost si-n Italia, si-n Israel: “Nu zic, aveam ce mânca, dar nu aveam dreptul sa ma uit în ochii ei (n.n.: proprietara casei), trebuia sa-i zic <<STAPÂNA, sarut mâna!” – si…chiar sa i-o sarut…” Altul, dus la italieni si la greci: “Te platea de patru-cinci ori mai putin decât pe cei de-un neam cu ei. Daca faceai scandal, pe plata – apareau, ca din pamânt, carabinierii, si ti-o cam furai…!”

Renuntarea completa la demnitate, onoare, mândrie, “patriotism” (?!)…CUVINTE FARA NICIUN SENS/DESEMANTIZATE. Pentru acesti “desperados” de România, care au uitat ca “ma-sa” i-a nascut pe lut, nu în BMW, ori în AUDI…

…Doar speranta (deseori, desarta!) ca s-or întoarce, în sat, cu “mertanul”…la mâna a 14-a!!!

…Au uitat istoria? Nu, si-au uitat pe propriii parinti si pe propriii bunici/stramosi!!! Si au devenit niste jalnici “zombies”!!!

…Acum, ce-a zis Cosbuc pe la finele veacului al XIX-lea se potriveste nu doar pentru (vorba Aminului!) “grecotei cu nas subtire”, ori pentru “bulgaroi cu ceafa groasa” – ci pentru 85-90% dintre locuitorii României: AU AJUNS CIOCOI PRIBEGI SI NAUCI SI DISTRUCTIVI (nedrepti cu altii, precum sunt nedrepti si fata de propriul lor statut ontologic!), ÎN PROPRIA LOR TARA!!!

…Altadata, Pamântul Metafizic Românesc (“O, pentru morti si-al lor prinos
Noi vrem pamânt!”sau: “Orfani si cei ce dragi ne sunt/De-ar vrea sa plânga pe-un mormânt, /Ei n-or sti-n care sant zacem, /Caci nici pentr-un mormânt n-avem/Pamânt – si noi crestini suntem!/Si vrem pamânt!) însemna o Obsesie Mistica Imperial-Hristica, însemna Culmea Mistica a Identitatii si a Idealului Taranului Curat CRESTIN!!!

…Azi…vai si-amar!!!

…Nu doar Basescu ne batjocoreste elita de Duh, Autentic Românesca – ci toti ciocoii manelizati si mancurtizati, ai României, de la taran la târgoveata “cocos-neata” si TOAPA (…de ce? – pentru ca…autenticii intelectuali sunt niste “calici nenorociti”, care merg pe jos, nu… în “mertane”!) batjocoresc tot/orice tine de Duh, de Cultura, de Lumina! Toti Ciocoii vor “masina tare”, “gratar americanesco-tiganesc”/”BARBECUE” (de pârjolesc toata iarba câmpiilor si padurilor, de parca ar fi trecut pe-acolo nu …români, ci mongolii lui Timur Lenk! – … si…”vila cu piscina” – CULMEA IDEALULUI…TIGANESCO-ROMÂNESC!!!

…De aceea, se petrece, de ani de zile, înstrainarea pamântului, muntilor, apelor, câmpiilor românesti – iar românii…RÂGÂIE A NEPASARE SI A SATISFACTIE (LA NIVELUIL VISCERELOR…!).

…Doamne, Hristoase-Mântuitorule, ne-ai dat prea multe, unor “slabi de înger”, cum suntem noi, si, plini de binecuvântarea ta nemeritata…RÂGÂIM!!!

…Iata cum se prezinta situatia noastra, vis-à-vis de cei care stiu sa pretuiasca pamântul, pentru ca…ACASA NU-L PREA AU! Olandezii, danezii, israelitii, irlandezii, italienii…

…Mergeam cu trenul, prin 1993, cu un amic neamt, care fusese colegul nostru de banca, la liceul unde învatasem, în Gura Humorului – si numai ce auzim niste strigate cumplite (pareau înjuraturi!), într-un soi de nemteasca: un pasager, pe culoar, gesticula, aratând pe fereastra…”Ce zice, mai, nebunul ala – poate tu-l pricepi…?!” – i-am dat ghes amicului meu, neamtul. Asta, dupa ce a ascultat cu atentie, a zis: “Daca-l pricep eu bine, ca olandeza e un soi de germana sughitata, asta ne înjura ca, cica, am fi nebuni, de lasam pârloaga asa pamânt, sa-l pui pe pâine – …pe când la ei, ca sa câstige fiecare metru de pamânt fertil, pentru poldere – au asudat, din greu, scotând, cu morile de vânt, pamânt nisipos, de pe fundul Marii Nordului…si l-au îngrasat cu propriile lor excremente…”

Olandezul nu exagera cu nimic, avea perfecta dreptate! Nu ne-am aratat si nu ne aratam lumii (în continuare!) ca o natie zdravana la cap, în ce priveste Pazirea si Îngrijirea Gradinii Maicii Domnului…!!!

“România, vânduta strainilor cu hectarul. Terenul arabil, de 50 de ori mai ieftin decât în Olanda – de Mihai Gontiu – pe http://www.incont.ro, din 19 august 2011.

La Bârlad, in judetul Vaslui, niste oameni de afaceri din Israel au investit 3 milioane de euro în 23 de hectare de teren, pe care au ridicat sere pline ochi de legume.

<<Toata suprafata era în paragina. Au investit în ridicarea acestor sere, în diferite utilaje agricole. Au cumparat terenurile de sub sere>>, a declarat Iulian Goldslegher, reprezentantul investitorilor.

Zilnic, pe poarta unitatii ies, acum, zeci de tone de rosii cherry, vinete si fructe. Lesne de înteles ca si profitul e pe masura.

In centrul tarii, la Gârbova de Sebes, un concern germano-olandez vrea sa amenajeze cea mai mare ferma de vaci din Transilvania. Ca sa aiba cum sa hraneasca miile de cornute, strainii au cumparat, în plina criza, 18 hectare de teren.

In vestul tarii, în localitatea Ianosda din Bihor, cât vezi cu ochii sunt numai culturi de porumb, soia, rapita, floarea soarelui si grâu. Le apartin unor olandezi, care au investit în urma cu 4 ani, 2 milioane si jumatate de euro în teren.

Daca în acest moment în Romania pretul unui hectar de pamant arabil variaza între 1.000 si 2.000 de euro, în Olanda ajunge si la 50.000 de euro. Si în Danemarca este scump: 28.000 de euro, iar în Marea Britanie 17.500!

(…)Cei mai mari investitori straini în România sunt italienii si olandezii.

In prezent, România are peste 12,5 milioane de teren agricol, 9,4 de milioane de hectare fiind arabil, iar in jur de un milion de hectar este nelucrat, dupa datele cele mai recente ale Ministerului Agriculturii. (…)

Eduardo Gomej a renuntat la plantatiile de masline de langa Lisabona. In Campia Portugaliei, o ferma nu are mai mult de 2 hectare.

Aici insa a arendat si cumparat zeci de mii de hectare de grau, porumb, orzoaica, rapita sau floarea-soarelui in satele Balaciu, Ciochina, Albesti, Huesti, Luciu, Vladeni si Facaeni.

Portughezul a adunat pana acum 17.500 de hectare numai in judetul Ialomita. A venit in Romania cu 2 tinte clare: sa scoata bani din pamantul romanesc si sa castige toate meciurile cu edilii locali.

Cu 200 de angajati, 100 de cai si 400 de tractoare, Eduardo produce 450 de mii de tone de floarea-soarelui si de rapita. Cu asa productie umple de trei ori pe an silozul de la cea mai mare fabrica de extractie a uleiurilor vegetale din Europa de Sud-Est, deschisa saptamana trecuta. Tot niste portughezi au pus la cale aceasta investitie de 93 de milioane de euro.

Statul castiga din impozite, dar si comunitatile locale au dat de bani. Spre exemplu, primaria din Lehliu Gara se alege cu 1 milion si jumatate de euro din fabrica portughezilor. Bani buni pentru canalizare, apa, gaz, curent.

In prezent, peste 500 de mii de hectare de pamant sunt cultivate de portughezi, francezi, italieni si danezi. Se pregatesc si investitorii din Qatar sa produca in Romania un milion de tone de orz pe an. Agricultorii nostri reusesc deocamdata sa produca doar 600 de mii de tone.

(…)Institutul pentru Cercetarea Politicilor Alimentare (IFPRI) estimeaza ca in ultimii cinci ani tarile sarace au vandut intre 15 si 20 de milioane de hectare de teren arabil, o suprafata egala cu cea pe care Franta o dedica agriculturii, cu o cincime din terenul agricol al Uniunii Europene sau cu intreaga suprafata a statului Uruguay, scrie The Guardian.

In ultimii trei ani, au avut loc 180 de astfel de tranzactii, organizatia non-guvernamentala Oxfam raportand ca cel putin 120 de fonduri de investitii sau de pensii, corporatii multinationale din sectorul agricol si chiar banci de investitii de pe Wall Street sunt interesate de plasamentele in teren agricol in strainatate.

(…)Amenzile pornesc de la 200 de lei pe hectar anual si ajung la 400 de lei. Astfel, pentru primul an, în care proprietarul nu îsi lucreaza terenul, sanctiunea este de 200 de lei pe hectar, în al doilea an de contraventie, suma urca la 300 de lei, iar în al treilea, ajunge la 400 de lei.

Suprafata arabila a tarii este de 8,4 milioane de hectare, potrivit declaratiilor ministrului Agriculturii, Valeriu Tabara, ceea ce înseamna ca 1,26 milioane de hectare (15%) sunt nelucrate.

Si Dacian Ciolos, comisarul european pentru Agricultura, spunea recent ca agricultura este o investitie strategica si ca, pe termen lung, este una mai buna decât un centru comercia, de exemplu”.

…Pai, mai, tradatorilor de tara, traseistule Valeriu Tabara si “rrrromânule” …Ciolos – pe de o parte, va auto-acuzati: stiti ca “agricultura este o investitie strategica” – dar nu faceti ABSOLUT NIMIC, PENTRU OPRIREA HEMORAGIEI PAMÂNTULUI ROMÂNESC, PENTRU APARAREA PAMÂNTULUI METAFIZIC SI A PAMÂNTULUI-CA-IZVOR-DE-VIATA!!!

Deh, FACETI …STRATEGIA DUSMANULUI, DACA N-O FACETI PE-A NOASTRA!!!

…Cu ochii nostri am vazut, înca din anii 1993-1994-1995, pe rampele garilor Pascani, Roman etc. (atunci când ne vizitam parintii…), cum mii de tone de grâu se înnegreau, în ploaie si zloata, ne-preluate (macar spre încurajarea producatorului!), de catre STATUL ROMÂN!

…Domnule “belingher” si hingher (fost “vetrist”, fost “peunerist”, fost “pesedist”, fost…orice, la Comanda Majorarii Comisionului – …din Turcia, din Italia etc. etc. – …acum, ajuns “uneperist”, Salvator al Patriei, ooohhh!) al Agriculturii Românesti, Valeriu Tabara: de ce dai amenzi, în loc de ajutoare?

…Am vazut, cu ochii nostri, înca din februarie 1990, în vitrinele alimentarelor din Adjud, cum se vindea…MAMALIGA LA PACHET, din Italia!!!

Cui? “PATRIEI MONDIALE A MAMALIGII”!

Apoi, PÂINE DIN TURCIA, DIN DESERTUL ANATOLIEI!!!

Pentru un comision modest, orice ministru român si-o vindea (si nu conteneste sa caute cumparatori nici azi!) si pe “ma-sa”, nu doar…”Agricultura Româneasca”!

…DE CE ATI DESFIINTAT C.A.P-URILE, domnule “inginer hidrotehnist” Ion Iliescu? Aceste cooperative exista si în Israel, si se numesc “kibut”-uri (EXTREM DE RENTABILE!!!), exista si în Elvetia, Franta, Canada, SUA etc. etc. “Întovarasirile” nu erau/nu sunt primitive, ci extrem de utile, ca sa nu-l silesti pe (mult pre) batrânul/îmbatrânitul taran, obligat sa-si scoata calul din grajd, la arat, sa se scârbeasca de munca pamântului si sa creeze premizele sclifoselii “noii generatii”, devenita una de paraziti si smecherasi…care nu se spetesc decât sub biciul stapânului strain (ca sa nu moara de foame…ca li-e rusine sa se-ntoarca în tara, “la vatra” – fara “mertan”, fara nimic…)!

Nu toti oamenii sunt facuti pentru CARTE! Atunci, restul – LA MUNCA, pe tractor!!! Pierzi banii statului si pe-ai parintilor, daca nu ai înclinatie spre meditarea înteleapta si cu folos, a paginii de carte…: TRECI, ATUNCI, LA MUNCA (GREA, DAR SFÂNTA!) A CÂMPULUI!!!

Iar Tu, STAT, nu mai da amenzi ticaloase – ci da, escroc batrân ce esti…da subventii, pentru seminte, unelte, tractoare, motorina…!!!

…DE CE, ROMAN-NEULADER PETRE, AI STIMULAT DISTRUGEREA SISTEMULUI DE IRIGATII, DIN ROMÂNIA?! ERA CEL MAI ÎNTINS SI EFICIENT, DIN RASARITUL EUROPEI!!! Ceausescu nu statuse deloc degeaba!!!

…Cu ochii nostri, am vazut camioane întregi încarcate cu tevi de la irigatiile de stat – si aduse, în primavara lui 1990, pentru înlocuirea …tevilor de la bucatarie…!

…SI TOT NEULANDER PETRE A DAT SEMNALUL “PRIVATIZARII PE UN LEU”, A…”MAMUTILOR INDUSTRIALI”!!! – …care produceau enorm (trebuia facuta, pe ici, pe colo, retehnologizarea liniilor de productie!) – iar acum îi îmbogatesc, ENORM, pe straini!!!

CRIMA SI TRADARE DE TARA!

… Daca, dintre straini, se “împamânteneste” vreunul, ca proprietar funciar – E MAI GRAV DECÂT DACA AR CAPATA CETATENIA STATULUI ROMÂN! NU MAI SCAPI DE EL, ÎN VECI!!!

…La Gura Humorului, fraierii de voroneteni si-au vândut, pe nimica toata, MUNTII LOR RAZESESTI, DE LA STEFAN CEL MARE!!!

DECI, CU HRISOV ISCALIT DE UN SFÂNT!!!

Au cumparat acei munti sfinti tot felul de lifte pagâne: olandezi, danezi, norvegieni etc. Iar voronetenii stau pe calea ferata, cu pancarta în gât, parca cersind – pentru…”PENSIUNE”!

Treaba de Pacala…

“… Investitorii arabi vor sa cumpere teren agricol în România sau sa se asocieze cu agricultorii români, ca sa preia cel putin 70-80% din productie, a spus Adrian Radulescu, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, la emisiunea “Dupa 20 de ani”, difuzata duminica, de Pro TV.

 

“Produsele agricole vor fi cumparate de cei care au bani. Gânditi-va ce se va întampla în lumea araba. Pe ei îi intereseaza o asociere cu agricultorii români pe termen lung si o garantie sigura ca vor putea cumpara acel produs”, spune Radulescu. Insa, investitorii se tem ca, în cazul unei crize alimentare, România sau UE va bloca productia în tara.

Radulescu mai spune ca investitorii arabi doresc si sa cumpere terenuri agricole cu suprafete cuprinse, în medie, între 2.000 si 5.000 de hectare” – cf. http://www.incont.ro, din 8 mai 2011.

…Mda. Arabii, deci, asculta, acolo, în desertul lor, radioul, printre dune, si au aflat de “criza mondiala” alimentara (artificiala, si ea, precum toate crizele ultimilor 300 de ani…!) – iar românii, “neam”! Or fi surzit la suflet si la minte, bre…!

…Dar ce dandana este în Ardeal, unde, se stie, maghiarii fiind stapâni, pâna în 1918 (DAR SI DUPA 1918 AU AVUT O INFLUENTA NEFASTA!) – mosiile le apartineau numai familiilor de grofi: alde Banffy, Bethlen, Kemeny, Urany, Wesselenyi…

IMBECILII SI CORUPTII POLITICIENI ROMÂNI, DE LA PUTERE, DE SUB TOTI CEI TREI PRESEDINTI (Iliescu, Constantinescu, Basescu) au dat ungurilor (si interpusilor lor, ca reprezentanti ai familiilor de grofi decedati, între timp…) aproape TOT PAMÂNTUL ARDEALULUI, PRIN…”RESTITUTIO IN INTEGRUM”!!!

…SI, DE MULTE ORI, GUVERNANTII TRADATORI ROMÂNI LE-AU DAT ÎNAPOI MOSIILE URIASE – TOCMAI CRIMINALILOR HOTHYSTI UNGURI …desi legea zice…”sa nu!”

…” In Ardeal s-au intors nobilii unguri. Multi dintre ei traiesc in Ungaria, Austria, SUA. Acestia au introdus notificari pentru recuperarea tuturor bunurilor detinute anterior instalarii regimului comunist – castele, palate, paduri, terenuri agricole. Potrivit unor studii aparute la Budapesta privind retrocedarile din Ardeal, o treime din Transilvania este revendicata de baroni, conti, duci maghiari, detinatori ai unor mari proprietati inainte de 1945, in special in zona centrala a Ardealului. Ei erau concentrati in judetele Cluj, Mures, Salaj, Bistrita, dar si in Maramures. Au aparut insa si numeroase cazuri de falsi mostenitori, cu documente fabricate, bastarzi care dubleaza cererile urmasilor legali sau mostenitori ai unor proprietati vandute inainte de 1945 din diferite motive” – cf. românialibera.ro, din 13 Aprilie 2007 – art. O TREIME DIN ARDEAL ESTE REVENDICATA DE URMASII NOBILILOR MAGHIARI, de COSTEL OPREA.

…Ce bine au facut românilor boierii astia (unguri ori români!), pe care-i cocolosesc guvernantii nostri, prin dementa lege a lui „restitutio in integrum”?!

“Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!/I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni!/Si aceasta ciuma-n lume si aceste creature/Nici rusine n-au sa ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,/Îndraznesc ca sa rosteasca pîn’ si numele tau… tara!/La Paris, în lupanare de cinismu si de lene,/Cu femeile-i pierdute si-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ati pus averea, tineretele la stos…/Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos?
Ne-ati venit apoi, drept minte o sticluta de pomada,/Cu monoclu-n ochi, drept arma betisor de promenada,/Vestejiti fara de vreme, dar cu creieri de copil,/Drept stiint-avînd în minte vreun valt de Bal-Mabil,/Iar în schimb cu-averea toata vrun papuc de curtezana…/O, te-admir, progenitura de origine romana!” – M. Eminescu, Scrisoarea III.

…Mda. Muuult bine si folos a mai adus României, aceasta clasa degenerata spiritual, deviata crunt, enorm – de la Misiunea Ei de Neam/Nationala!!!

Dar sa-i vedem si pe grofii ardeleni:

“<<Baronul Urany si-a pierdut averea la poker. Avem acte prin care Tribunalul Regal constata juridic ca nobilul si-a jucat domeniul la carti>>, ne-a declarat primarul din Galgau. Mai mult, a adaugat edilul, baronul a fost declarat tradator de tara in 1945, sub acuzatia de colaborare cu Germania hitlerista.
…Cazuri interesante intalnim in judetul Salaj. De exemplu, la Galgau, urmasii baronului Urany, care traiesc in Ungaria, isi cer inapoi proprietatile, adica fabrica de spirt, castelul, o moara, 8 hectare de teren agricol si cateva hectare de padure (…).

… „Simon Bella revendica tot satul Rus din judetul Salaj. Domeniul Simon inseamna 300 hectare de pasune, 100 hectare de padure, o moara, cladiri, grajduri. Comisia locala a respins solicitarea. Motivul: <<Nobilul Simon a vandut tot in 1948, inainte de nationalizare. Cand au venit comunistii, acesta s-a speriat si a dat tot. A obtinut o suma buna si a plecat afara>>, ne-a declarat primarul din localitatea Rus. Mai mult, acesta a afirmat ca urmasul nu avea dreptul legal sa inainteze o notificare pentru ca nu este cetatean roman, ci cetatean german (…)Varul lui Simon Bella, Simon Lajos, a avut insa castig de cauza. El a introdus o cerere de revendicare in localitatea Poiana Blenchii, judetul Salaj. A cerut 400 hectare padure si 50 hectare de teren arabil. Le-a primit, desi primarul s-a opus. Edilul din aceasta localitate a declarat ca Simon Lajos ar fi falsificat acte. <<Asa-zisul mostenitor a prezentat la dosar doua certificate de nastere. Mai intai pe numele de Simon, apoi pe numele de Sabo. O data s-a nascut la Gherta Mica, alta data la Turt, amandoua localitatile din Satu Mare. Extrasul de carte funciara este falsificat. Acest extras este autentificat cu o stampila cu Partidul Micilor Proprietari si al Liberei Initiative>>, a spus primarul” – cf. românialibera.ro, din 13 Aprilie 2007.

…” In curs de solutionare se afla dosarul de retrocedare a domeniului Wesselenyi, care se intinde in judetele Salaj si Satu Mare. Baronul Nicolae Wesselenyi a fost membru al Curtii Aulice Transilvane si membru al Camerei Magnatilor de la Budapesta. Spre sfarsitul vietii a incercat sa se impace cu romanii din Ardeal, dupa ce toata viata a militat impotriva drepturilor acestora (…)Dupa aparitia Legii 247/2005, familia Wesselenyi a introdus o notificare pentru recuperarea tuturor bunurilor. Comisia locala Jibou a decis retrocedarea castelului, unde acum functioneaza Palatul Copiilor. A fost respinsa insa restituirea gradinii botanice (care are o intindere de 4 hectare) ce imprejmuieste castelul deoarece este un domeniu de interes public, unde s-au facut investitii masive, in special in sere si cupole cu tehnologie de ultima generatie. Urmasii lui Wesselenyi si-au mai primit inapoi si castelul de la Mediesu Aurit (Satu Mare), unde interiorul este imbracat in aur, si domeniul din jur, reprezentand 50 de hectare de padure. Au fost retrocedate acestei familii si zeci de hectare de padure la Mirsid (Salaj). Urmasii mai revendica doua strazi din Jibou, pentru care Fondul Proprietatea va acorda despagubiri”- cf. romanialibera.ro,

… Domeniul Teleki este unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a apartinut contelui Adam Teleki, membru in guvernul Ungariei in perioada hortysta. In 1945, Teleki a fost considerat tradator de tara, insa nu au existat acte care sa demonstreze exproprierea bunurilor sale. Mostenitorii contelui si-au revendicat bunurile, intinse pe mai multe judete: Maramures, Mures, Salaj. Teleki a primit castelul de la Gornesti (Mures) in urma unei decizii judecatoresti, dar si o parte din fostele sale proprietati, reprezentand 100 hectare de padure si 100 hectare de teren arabil. La Gornesti a fost “curia” familiei Teleki, adica unitatea administrativa a domeniului. In castelul Gornesti functioneaza in prezent un spital de copii bolnavi de TBC, spital care se va muta intr-o unitate militara dezafectata. Urmasii contelui si-au recuperat si domeniul Stoiceni (Maramures). Au fost retrocedate si apele minerale din zona (exploatate de pe vremea imparatesei Maria Tereza) unde functioneaza o linie de captare si imbuteliere. Un alt castel al familiei Teleki, impreuna cu 10 hectare de teren se afla la Satulung (Maramures) si a ajuns in proprietatea omului de afaceri baimarean Mircea Maries. Aici vor fi construite un hotel, o piscina, un domeniu de calarie, terenuri de sport. Viceprimarul din Satulung ne-a declarat ca familia Teleki nu si-a revendicat castelul, el fiind vandut de Consiliul Local omului de afaceri. Nici domeniul de la Coltau, reprezentand un castel, dependintele si cateva hectare de teren, nu a fost cerut de Teleki, aici organizandu-se in fiecare an festivalul dedicat poetului Sandor Petofi. In schimb, Teleki solicita retrocedarea bunurilor de la Ardusad (Maramures), unde este vorba despre peste 100 hectare de padure. Pentru recuperarea proprietatilor revendicate (nu toate cele pe care le-a detinut), familia Teleki are pe rol peste 20 de procese.

Domeniul familiei contelui Bethlen se intinde in localitatea Beclean (Bistrita) pe 100 hectare de padure, alte 44 hectare de teren aflandu-se pe terenul hergheliei din aceasta localitate. Comisia judeteana de restituire a proprietatilor a decis retrocedarea bunurilor familiei Bethlen. Cea mai mare retrocedare din judetul Bistrita este a familiei Aurel Milea, care a primit 320 hectare de padure(…)O situatie aparte o reprezinta dosarul retrocedarilor familiilor Banffy, Bethlen si Kemeny din judetul Mures. Comisia judeteana Mures a respins cererea de notificare a celor trei nobili, motivand ca averile acestora au fost confiscate in 1945 de statul roman. Cu putin timp inainte de sfarsitul razboiului, statul roman a dat o lege (Legea CASBI) prin care erau expropriati cei considerati inamici ai Romaniei de catre autoritatile acelor vremuri. Urmasii celor trei familii au dat in judecata comisia judeteana Mures, considerand ca ei au ramas proprietari pe terenurile lor si ca statul doar le-ar fi administrat bunurile dupa votarea Legii CASBI, nicidecum nu le-ar fi expropriat.
Comisia judeteana Mures se apara invocand legislatia statului roman la vremea respectiva. Mai exact, Legea CASBI ar fi luat masuri impotriva celor considerati tradatori de tara, iar fundamentele care au stat atunci la baza acestei legi nu au disparut.
Daca vor castiga procesele, mostenitorii celor trei familii vor primi mai bine de jumatate din padurile muresene” – cf. romanialibera.ro, din 13 Aprilie 2007.

…Ceva/cineva ne sopteste ca familiile ungurilor (asasini/criminali de razboi!) vor câstiga…!!!

…” Contesa Anna Bethlen din Târgu-Mures cere înapoi zeci de mii de hectare de padure, terenuri agricole, conace si castele, confiscate de statul român (…)“Va fi o avalansa inspaimintatoare de procese intre mostenitori, odata improprietarit unul dintre ei, dar si intre acestia si comisiile locale. Daca pe vremuri a fost pasune si acum pe terenul respectiv e padure de 50 de ani, trebuie sa le-o dam fara sa comentam, ca asa spune legea”, considera Adrian Pirlea, purtator de cuvint al Directiei Silvice Mures” – cf. art. Grofii cer Ardealul parcela cu parcela, de Marius Cosmeanu si Mugur Gorea    – în 9AM NEWS, din 13 Octombrie 2005.

… “Ardealul esta hacuit necontenit de 20 de ani de cererile de retrocedari ale grofilor maghiari, ce pretind sute de mii de hectare din pamantul Romaniei, dar nu doar ungurii sunt pusi pe jaf ci mai ales o specie de “romani” – asociati la marea hacuiala generala.

Un caz cu totul iesit din comun a iesit la iveala recent, dupa ce prefectul de Mures, Marius Pascan, a anuntat, joi, intr-o conferinta de presa, ca a depus plangeri penale impotriva avocatului Mihai Bejenaru, care apara interesele Directiei Silvice Mures, si impotriva fostului sef al Ocolului Silvic Rastolita Cotiso Straut, dupa ce a descoperit “cu stupoare” ca acestia figureaza in testamentul unicei mostenitoare a grofului Banffy, care a solicitat retrocedarea a mii de hectare de padure din judet. Deci avocatul platit de Directia Silvica sa reprezinte interesele statului, Mihai Bejenaru, lucra pentru familia grofului Banffy!” – cf. art. Manarie ordinara pe averea grofului Banffy, scris de George Roncea, pe www.curentul.ro, din 10 Iun 2011.

…Dar, de câteva saptamâni, a izbucnit (caci pedelistii sunt disperati sa jefuiasca si sa vânda TOT CE A MAI RAMAS DE JEFUIT SI DE VÂNDUT, DIN TRUPUL BIETEI ROMÂNII (…evident, dupa mintea lor “creata” si dupa cheful lor!):cf.DANIEL IONASCU, art. Ultima afacere a României: un zacamânt de peste 20 MILIARDE de dolari – miza privatizarii de 200 de milioane euro a CupruMin – în jurnalul.ro, 28 martie 2012 – reluat sâmbata, 31 martie 2012.

…Cine-i implicat, în jefuirea a 20 de miliarde de dolari (în CUPRU!), prin privatizarea frauduloasa a CupruMin? Pai, sunt persoane… “una si unul”!!! Gheorghe Seculici, finul lui Basescu (deci, si nasul trebuie ca e…NAS!), marele si “misticul boss”, Vasile Frank Timis, magnatul “ametitor de multimiliardar”, Stephen Roman…si bosi, si hoti, si escroci – toti, fireste, organizati ca-ntr-o ostire, foc de disciplinata, a…”multinationalelor” (abureala, fireste!).

…Se neaga faptul ca, în spatele jafului de la Rosia Poieni, s-ar afla aceiasi magnati, de la Rosia Montana (de fapt, MAFIA MONDIALA A METALELOR SI NEMETALELOR!!!), evreii Max Rich si Stephan Roman, dar…documentele n-au fost arse toate:

“Ziarul Adevarul a facut legaturile si a… speculat:

<<Roman Cooper Corp., câstigatoarea licitatiei, este controlata de Stephen B. Roman, un personaj despre care presa internationala a scris mult, dar a fabulat si mai mult. Tatal sau, Stephen B. Roman, este numit „titan” sau „magnat”, care si-a facut averea din minerit, facând afaceri cu uraniu si titan. Acesta a facut parte din delegatia canadiana care a dezvoltat programul nuclear al României, dupa ce Ceausescu a aprobat tehnologia companiei canadiene CANDU… Legaturile familiei cu România au devenit si mai puternice atunci când un coleg specialist în finante al „mostenitorului”, Gerald (Tim) Wood,  i-ar fi facut cunostinta cu antreprenorul român Frank Timis, care ajunsese în Toronto dupa ce fugise de regimul Ceausescu si petrecuse o perioada în Australia, unde si-a încercat norocul cu afacerile cu aur si unde a primit trei amenzi pentru posesie de heroina. Timis i-ar fi spus lui Roman ca licentele de exploatare pentru Rosia Montana au fost transferate catre compania Rosia Montana Gold Corp., aflata în posesia sa, la mijlocul anilor ’90, de la o companie de stat.>>

Imediat dupa aparitia articolului in Adevarul, in mod surprinzator, firma romana de avocatura care se ocupa de tranzactie, Mararu&Mararu, emite un comunicat categoric pe baza instruirii facute deBayfront Capital Partners :

<<Respingem cu fermitate orice speculatii aparute în diverse publicatii, potrivit carora compania noastra ar avea vreo legatura cu domnul Stephen Roman si dorim ca acest aspect sa fie în mod definitiv clarificat si corectat în orice relatare media viitoare despre compania noastra>>.

Oricat de categorici ar fi cei de la Bayfront, noi avem dreptul sa ne punem intrebari. E suficient sa citam, desi ar putea parea plictisitor, CV-ul domnului Stephen Roman:

<<Mr. Stephen G. Roman, BA is a Co-Founder and serves as Chief Executive Officer and President at Global Atomic. Mr. Roman has been Chief Executive Officer of Silvermet Inc. since August 2008 and also serves as its President. Mr. Roman has been the Chief Executive Officer and President of Harte Gold Corp. since January 2009. He served as the Chief Executive Officer and President of Belo Sun Mining Corp. (formerly Verena Minerals Corp)., from September 1, 2008 to February 26, 2010. He serves as the Chief Executive Officer and President of Global Atomic Fuels Corporation. Mr. Roman serves as Energy Resource Industry Consultant. He has been involved in all aspects of the resource industry over the past 30 years and has successfully identified, developed, financed and brought into commercial production a number of significant mining and oil and gas projects. Mr. Roman is an Independent Mining Executive. His experience includes acting as a director and senior officer of Denison Mines Limited, Lawson Mardon Group, and Zemex Corporation. He also worked to modernize Canada’s Armed Forces from 1984 to 1985 as Policy Adviser to the Minister of National Defense. In addition, Mr. Roman spearheaded the privatization of two major petrochemical companies in Central Europe. He co-founded Global Uranium Corp. and served as its Chief Executive Officer and President since January 2005. He served as the President at Silvermet Inc. until February 2009. Mr. Roman served as the Chief Executive Officer and President of Gold Eagle Mines Limited. (formerly known as Exall Resources Ltd.) from October 1978 to December 2006. He served as Vice President of Roman Corp. Ltd. from June 1988 to March 2006. He serves as the Chairman of Global Atomic and Harte Gold Corp. He has been Chairman of the Board of Silvermet Inc. since August 2008. Mr. Roman has been an Executive Chairman of Exall Energy Corp., a subsidiary of Exall Resources Ltd. since December 2006. He served as the Chairman of Novácke Chemické Závody, a.s., since 2002. He has been the Co-Chairman of Gold Eagle Mines Ltd. since December 2006. He served as an Executive Chairman of Verena Minerals Corp. until February 26, 2010. He served as Chairman of the Board of Gold Eagle Mines Ltd. He served as Chairman of the Board of Exall Resources Ltd. from October 1978 to December 2006. Mr. Roman served as an Executive Chairman of Polar Star Mining Corporation until April 17, 2009. He served as Vice Chairman of Gabriel Resources Ltd. from January 1996 to May 2002. Mr. Roman has been a Director of Gold Eagle Mines Ltd. since June 30, 1978, Exall Energy Corp. since September 2006. He has been a Director of Silvermet Inc. since 2005. He has been a Director of Harte Gold Corp. since January 2009. He served as a Director at Polar Star Mining Corp. from August 1, 2007 to April 17, 2009. He served as a Director of Verena Minerals Corp. until February 26, 2010. Previously, he served as a Director of Verena Minerals Corp. from January 1996 to May 2002, Gabriel Resources Ltd. from January 1996 to May 2002 and Roman Corp. Ltd. from June 1988 to March 2006. He is a director of the Advisory Board of the College of Management and Economics at the University of Guelph. Mr. Roman holds a Bachelor of Arts degree from the University of Guelph, Ontario in the field of Geology and Geography and is a Member of the Canadian Institute of Mining, Metallurgy and Petroleum.>>

Sa ne concentram asupra acestui episod: . <<Previously, he served as a Director of Verena Minerals Corp. from January 1996 to May 2002, Gabriel Resources Ltd. from January 1996 to May 2002 and Roman Corp. Ltd. from June 1988 to March 2006.>>

Gabriel Resources? Acel Gabriel Resources despre care am vorbit si mai sus?

“Gabriel Resources Ltd. is a Canadian TSX-listed resource company focused on permitting its Rosia Montana controversial gold and silver project located in western central Romania. The Rosia Montana Project is owned through Rosia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC), in which Gabriel holds an 80.69% stake with the balance held by its’ partner, the Romanian State.”

Si, vai, la un pas de Gabriel Resources apare in CV acest nume care suna… cunoscut: <<Roman Corp. Ltd. from June 1988 to March 2006>>.

Cu alte cuvinte, in anul 2006, momentul in care se decide sub bagheta lui Gheorghe Seculici privatizarea Cuprumin, Stephen Roman se retrage din conducerea Roman Corp. Iar in anul 2012 privatizarea revine firmei Roman Cooper Corp?

Si noi nu putem face niciun fel de speculatie – cum cere Mararu&Mararu?

Ei bine, vom indrazni totusi s-o facem: din punctul nostru de vedere, luand in considerare toata suita de coincidente cu care ne-am intalnit pe parcurs, firma Roman Cooper Corp. este gestionata de Bayfront – speculam noi, spun gurile rele etc – in interesul domnilor Frank Timis si Stephen Roman. Identitatea acestora ar trebui cunoscuta de statul roman, pentru ca ridica semne serioase de intrebare – fie si pentru Consiliul Concurentei. Pentru a evita acest lucru, Bayfront a capatat – speculam noi, spun gurile rele etc – rolul sugerat chiar de numele firmei: de “front-man”. In momentul in care presa a inceput sa strige pe subiect, aratand ca e iresponsabil sa vinzi asemenea resurse unor nume ascunse, statul roman – speculam noi, spun gurile rele etc – a inventat o explicatie noua: Bayfront nu ascunde pe nimeni, pentru ca nici macar nu are banii necesari tranzactiei – va iesi pe piata si ii va colecta. Desi, vai, initial banii erau prezumati acolo – pentru ca altfel nu poti face o licitatie strategica.

Asteptam o reactie a clasei politice pe subiect: poate a domnului Seculici?!

Despre care – cine stie? – un vechi colaborator si afin din Arad, recent calcat de DNA din motive obscure, poate avea informatii valoroase?” – cf. art. Poveste despre cupru. Si aur. Cu Frunzaverde, Seculici, Frank Timis, Stephen Roman, Roman Corp, Roman Cooper Corp, Gabriel Resources si Cuprumin, de Alexandru Maretschi, în www.ghimpele.ro, 30 martie 2012.

…Nu credem a mai fi ceva de comentat, chiar si în cazul când “asmutitii” ar da replica…Dar, pentru 20 DE MILIARDE DE DOLARI…NU CREDEM CA VA FI CAZUL DE ASA CEVA!!!

…Din pacate, ca margelele însirate pe ata, vin alte scandaluri… mai tragic, dintre toate, fiind cel despre exploatarea (cu “binecuvântarea” GUVERNULUI ROMÂN si…a “pretutindenarului bagaret”, a nesimtitului de ambasador al SUA, dl Mark Gitenstein!), de catre o firma TOCMAI din SUA (CHEVRON) a gazului de sisturi, prin supra-pompare hidraulica/fractionarea hidraulica …spunem “tocmai”, pentru ca, “tocmai” din pricina unei astfel de periculoase proceduri, în SUA iau foc chiuvetele si sar în aer veceurile…SUA interzice exploatarea prin acest procedeu, în cazul …RASEI SUPERIOARE (din Babilonul Statelor Americane Unite) – dar, fireste, o gaseste numai buna de aplicat…RASEI INFIERIOARE, SCLAVILOR DIN ROMÂNIA!!!

…Si anume, moldovenilor (vestiti de “trogloditi”, din punctul de vedere al BOGATIEI …”PLUTOCRATICE”) si dobrogenilor!!!

…NAZISM AMERICANO-SIONIST – …CURAT!!!

…Ca niciodata, însa… “MAMALIGA (moldoveneasca!) A EXPLODAT”!

Cca 4-5.000 de bârladeni (“pentru…”încalzire”!) au iesit în strada, precum (sau…pe-aproape!) grecii si spaniolii (cf. art. Mars de protest împotriva extragerii gazelor de sist la Bârlad: “Opriti masacrul Chevron!”, de Razvan Calin, aparut în obiectivdevaslui.ro,din23-03-2012.

“Manifestantii erau înarmati cu pancarte si banere pe care erau inscriptionate mesaje sugestive: <<Lasati-ne natura curata si apa purificata!>>; <<Noi spunem nu gazelor de sist!>>; <<Nu vrem otrava! Opriti masacrul Chevron!>>; <<Si noi suntem creatia lui Dumnezeu!>>; <<Nu vrem ca sângele stramosesc sacrificat pentru acest pamânt sa fie amestecat cu substante Chevron!>>; <<Statul protector ne ia apa de izvor?!>>; <<Vrem apa curata, nu vrem cancer!>>; <<Noi otraviti, voi îmbogatiti!>> etc. (…) Metoda de extragere este cea care a stârnit reactii vehemente din partea societatii civile pentru ca are influente nefaste asupra întregului ecosistem. De altfel, specialisti în domeniu, precum profesorii universitari Vlad Codrea, de la Universitatea <<Babes Boliay>>, din Cluj Napoca, si Victor Sabliovschi, de la Universitatea <<Alexandru Ioan Cuza>> – Iasi, si-au exprimat vadit temerile asupra dezastrului ecologic pe care fractionarea hidraulica îl lasa în urma.
Ceea ce este si mai grav si, cel putin dubios, e faptul ca pâna în momentul de fata, cei de la Chevron s-au limitat sa trimita doar un scurt comunicat prin care dau asigurari (însa fara a sustine cu dovezi concrete) ca totul este OK si ca tehnologia folosita de ei este cât se poate de <<friendly environement>>(n.n.> hmmmm…), iar beneficiile pentru comunitatea locala vor fi… incomensurabile(n.n.: hmmmm…). Bineînteles ca nu spun nimic despre otravirea pânzei de apa freatica, despre distrugerea ecosistemului, despre poluarea rezervelor naturale de apa, otravirea terenurilor agricole etc.(…)Cel putin pâna acum, cei de la Chevron au preferat sa contraatace reactia societatii civile printr-o serie de <<pelerinaje>> la diferiti membri ai actualului guvern, inclusiv la premierul Mihai RazvanUngureanu. În demersul lor, au fost sustinuti chiar de ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, semn clar ca actuala administratia Obama de la Casa Alba nu vrea sa piarda <<felia de tort>> româneasca, cum a patit-o cu vecinii bulgari. Culmea, ai nostri guvernanti s-au întrecut în a declara sus si tare ca ei sustin toate dmersurile celor de la Chevron si a oricaror companii care vor sa exploateze gazele de sist din România prin fractionare hidraulica. Practic, cei de la putere au aratat clar ca prea putin le pasa de soarta miilor de bârladeni. Nu a mai contat nici faptul ca, pâna în prezent, peste 10.000 de localnici s-au declarat împotriva exploatarii gazelor de sist prin fractionare hidraulica” – cf. obiectivdevaslui.ro,din23-03-2012.

…Pe unde a trecut Sfântul Martir STEFAN CEL MARE – acum se va…”fractiona”!!!

SA NU FIE!!!

…<<Friendly environement>>! Ptiu! SPURCACIUNILOR AMERICANO-SIONISTO-NAZISTE!!!

…VADE RETRO, SATANAS!!!

…În timp ce alti guvernanti, ai altor neamuri, lasându-se luminati de Dumnezeu, se leapada de Satana, guvernatii nostri îl îmbie pe Satana, sa ne SPULBERE!!! Sau, cum zice o publicatie online:

„În Polonia, <<sfârsitul>> gazului de sist, în România, decretat <<viitorul tarii>>. MANIPULAREA “REDUCERII DEPENDENTEI ENERGETICE (…)În Franta si Bulgaria a fost interzisa exploatarea acestui tip de gaze (…)Ar mai merita spus ca, pe langa faptul ca in Polonia depozitele de gaz de sist s-au dovedit a fi de cel putin 7 ori (!) mai mici decat cele estimate, ceea ce pune deja probleme legate de profitabilitatea exploatarilor (!), acolo macar concesionarea nu a fost totala, pentru ca statul polonez controleaza compania care va extrage gazul. <<Avem o problema: gazul s-a evaporate>>, titreaza Dziennik Gazeta Prawna, comentând un raport al Institutului Geologic al Statului Polonez (PIG), publicat pe 21 martie, care sugereaza ca Polonia ar putea avea depozite de gaz de sist între 346 si 768 de miliarde de metri cubi, undeva între de 7 si de 15 ori mai putin decât se estimase înainte.

Dupa evaluarile de anul trecut ale institutiei americane Administratia pentru Informatia Energiei (EIA), care a estimat rezervele de gaz de sist ale Poloniei la nivelul de 5,3 trilioane metri cubi, vestea ar putea sa domoleasca asteptarile potrivit carora Polonia ar putea fi independenta de importurile de gaz rusesc pentru urmatorii 300 de ani.

Rzeczpospolita avertizeaza ca desi depozitul maxim al gazelor de sist din Polonia ar putea fi înca la nivelul de 1,92 trilioane metri cubi, raportul ar putea <<sa modereze entuzisamul corporatiilor internationale si poloneze pentru a investi sume imense de bani în licente de prospectare si teste de foraj>>(s.n.). Într-o nota mai pozitiva, ziarul conservator observa ca –

<<Desi Polonia s-ar putea sa nu devina un exportator de gaz de top la nivel global, nivelul de gaz de sist care a fost evaluat si s-a considerat ca poate fi extras ar acoperi cererea integrala [a tarii pentru gaz pe o perioada între 35 si 65 de ani!>> O perspectiva greu de crezut cu ceva ani în urma!”- cf.www.razbointrucuvant.ro, 22 martie 2012”.

…Având în vedere ca guvernantii nostri nu se gândesc decât la comisioanele lor si cum sa paraduiasca si ultimele resurse ale acestei GRADINI DUMNEZEIESTI – iar în ce ne priveste pe noi, simplii (DAR STRAVECHII!!!) locuitori ai României, gândul lor, tradus, ar suna simplu: “Sa-i ia dracu’ pe toti! Noi sa ne <<tragem>>, cât mai degraba, banii pentru…<<BURTA>>!” – reactionam, si noi, pe potriva:

CEREM PEDEAPSA CU MOARTEA, CEL PUTIN PENTRU TRADAREA/TRADATORII DE TARA, PENTRU CEI CARE ESCAMOTEAZA INTERESUL NATIONAL SI HIPERBOLIZEAZA (ASASINÂND, ASTFEL, POPORUL PROPRIU, PRIN EFECTELE CATASTROFALE, ÎN ISTORIE, ALE ACESTEI…”HIPERBOLIZARI”!) A INTERESUL PERSONAL/INDIVIDUAL, EGOISTO-GENOCIDIC!

…Opinia noastra este ca, în sfârsit, România trebuie sa instituie un TRIBUNAL AL POPORULUI ROMÂN, format din câte trei oameni, din fiecare grupare profesionala si de munca, din România, care a fost afectata de hotarârile arbitrare ale guvernatilor, de 23 de ani încoace. Iar deciziile sa nu mai treaca pe la tot felul de hârtogari si avocati clantai si …“curti” amânatoare de verdict: EFECTELE LOR SA FUNCTIONEZE CU ACEEASI VITEZA, CU CARE FUNCTIONEAZA O CURTE MARTIALA!!!

…Pentru ca lumea întreaga este, deja, de multi ani, în transeele invizibile ale Razboiului Economic, prin care se încearca sugrumarea populatiei Terrei! Deci, LEGEA trebuie sa tina cont de rapidele/fulgeratoarele schimbari de situatii, de pe front/fronturi!

…Evident, U.E. si toate celelalte “uniuni” masonice” vor începe sa urle ca din gura de sarpe…Noi trebuie sa ne facem ca nu-i auzim, sa-i “strenguim” repejor pe tradatorii de Patrie, Neam, Istorie si Soarta Româneasca…si, apoi, sa le mârâim masonilor de pe margini/de pe la granite si de la Bruxelles si Strasbourg: “Si voi ce mai vreti?! Alte pomeni si peschesuri…escroci nemernici, care va dati drept…<<BINEFACATORII LUMII>>, voind sa…<<gânditi în locul nostru>>?! A întarcat balaia!!! Acum mai gândim SI NOI, PENTRU NOI, NEAMURILE DUMNEZEIESTI ALE PAMÂNTULUI!!! Vedeti-va de <<atelierele>> voastre de pucioasa – …si faceti-va freza cu…echerul si compasul!!! Hai! Luati viteza! Huooo!LA OASE”

…Noi chiar nu credem ca va putea fi ucis un popor întreg, pentru câteva mii de tradatori si banditi “de drumul mare” – pedelisto-pesedisto-udemeristo-taranisto-liberali…”pusi la punct”, FARA NICIO VIRGULA!!!

…Si, cine stie, modelul acesta va fi luat si de alte popoare, batjocorite, scuipate si rastignite de iudeo-masoni, si…poate ca ACESTA sa fie procedeul voit de Dumnezeu, pentru a fi mântuita planeta Terra de (vorba lui Berlioz!) – “Dansul Sabatic/SATANIC”!!!

…Hei, voi, frati întru istorie, Duh si sânge – voi, cei cu…”somnul cel de moarte”! Ne auziti, oare…sau v-ati culcat la pamânt, deja, sa treaca… “maxrich-ii/stephenroman-ii” si ”chevroanele” peste grumazurile voastre, tembel supuse…?!

“LECTIILE” LUI HRISTOS DE PE CRUCE, PASTELE – SI ADEVARUL NEAMULUI ROMÂNESC

On By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

 

 

…Duhovnicul meu din tinerete (Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca sufletul! – caci, de mult, a pornit-o spre Cerurile Luminii!) mi-a grait, mereu, dupa fiece împartasire din Trupul si Sângele Lui Hristos-Mântuitorul Lumii: “Sa tii minte, fiule, ca Pastele, pentru noi, ortodocsii, este cea mai luminata sarbatoare!”

…Si, pentru ca mie, atunci, mai multa placere îmi facea Craciunul cel cu daruri surprinzatoare, întru bucurie – mi-a explicat: “Pastele nu e mâncare si bautura, ci Pastele este Minunea Învierii, a Mântuirii Duhului nostru!” Înca nu aparusera (în acei ani departati…), cum au aparut azi, prin magazinele “burdusite” de marfa scumpa si proasta – iepurasii de ciocolata si reclamele licarind turbate, mai sa-ti scoata ochii…

…Mai târziu, intrând prin mânastiri, multi dintre preasfintitii calugari mi-au explicat ca Pastele nu ar trebui sa însemneze nici masacrul apocaliptic al mieilor…1

…Tot batrânul meu duhovnic de tinerete mi-a lamurit si cele sapte “lectii” de pe Cruce, ale Lui Hristos, pentru umanitatea cosmic-divina:

1-întâi: “Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!” (Luca, 23/34) – era (si ramâne!) semnalul pentru cei care coboara în comoditatea de Duh a ascultarii (oarbe!) a unor comenzi cezarice, fara sa-si exercite Libertatea Discernamântului, pe care Dumnezeu i-a dat-o, înca din Rai, Omului/Întâiului Adam…;

2-apoi: “Iisus, vazând pe mama Sa si pe ucenicul pe care îl iubea (n.mea: pe Ioan, adus, cam în sila, de Maria Cea Pururea Fecioara si de Maria din Magdala – pentru ca, stiind latineste, se putea întelege cu legionarii romani, care pazeau, pe Golgota, cele trei cruci…si sa puna o vorba buna, ca femeile sa se poata apropia de Rastignit!) – stând acolo, a zis mamei Sale: <<Femeie, iata fiul tau!>> Apoi, a zis ucenicului: <<Iata mama ta!>>” (Ioan, 19/26-27); prin Sfântul Apostol Ioan, noi TOTI am devenit fiii, întru Duh, ai Mamei Cosmice…si, deci, fratii Sai, ai Lui Hristos!

3-“Dupa aceasta, Iisus stiind ca toate s-au savârsit, ca sa se plineasca Scriptura, a zis: <<Mi-e sete!>> Si era acolo un vas plin cu otet. Iara ostasii umplând un burete cu otet si puindu-l într-o varga de isop, l-a dus la gura Lui”. Ca unul care stiu, dupa operatie, cât de “taietor” de sete este otetul (cu care mi se tamponau buzele), am înteles bine ca sarmanii pagâni nu fusesera sadici, cum se mai interpreteaza, pe ici, pe colo, si azi… – … ci chiar milosi, în felul lor grosolan, rudimentar…Dar nu pricepusera ceea ce, peste ani, Vasile Voiculescu al nostru, în poemul În Gradina Ghetsimani, a talmacit ca fiind setea de sufletele noastre, pe care voia sa le preia ÎN TOTALITATE, astfel luând asupra Sa si TOATE pacatele omenirii (de aceea, la Mânastirea Zamfira, Nicolae Grigorescu picteaza, pe un perete, un Hristos Alb/Luminat-tot-anul, iar pe alt perete, un Hristos-Negru/Întunecat-tot-anul!), pentru a le mântui pe TOATE!

…“Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa…
Dar nu voia s-atinga infama bautura” – …de fapt, Iisus-omul refuza, pe când Hristos-Dumnezeu îsi împlinea, “cu asupra de masura”, Misiunea Cosmic-Soteriologica!

4-…lui Dismas, Tâlharul (de fapt, zelotul lui Barabas!)-de-Dreapta, care (SINGURUL DIN UNIVERS!) îi recunoaste DUMNEZEIREA PURA, deci cu efecte SOTERIOLOGICE CLARE (pocaindu-se, din strafundul durerii si, deci, al INIMII sale! – si-l mustra pe Hestas, Tâlharul-din-Stânga: “Nu te temi tu de Dumnezeu, ca în aceeasi osânda esti? Dar noi dupa dreptate suntem osânditi, caci primim cele cuvenite dupa faptele noastre, iar ACESTA nimic nu a facut!” – Luca, 23/40-41…în acele clipe în care, si Hristosul, si ticalosul pocait, se chinuiau SUPREM, în ceasul mortii – iar apostolii, afara de Ioan, se ascundeau pe sub pamânt, precum sobolanii!): “Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta!” (Luca, 23/42) – Mântuitorul Hristos îi zice, cu ultimele puteri: “Adevarul îti graiesc: astazi vei fi cu mine în rai!” (Luca, 24/43).

Va dati seam ce lectie adânca a dat Hristosul, în aceste momente cumplite? “Orice vei fi facut în viata asta trecatoare (n.mea: în timpul încercarii, pe care-l numim “istoric”!), daca te pocaiesti, fie si cu bratele faptei/faptuirii blocate, fie si cu picioarele actiunii strapunse – DAR CU LIMBA TRADUCÂND SUFLETUL, SMERIT DIN RADACINI! – …Dumnezeu este atât de incredibil iubitor de fapturile sale, de Capodopera Zilei a Sasea, în primul rând, încât STERGE TOT ÎNTUNERICUL DIN FIINTA TA, pentru El si întru El suferitoare, pâna la zdrentuirea ultima a trupului cu care ai împlinit, cândva (n.mea: într-un timp pe care El îl “uita”, pentru a-ti “uita” pacatele istoricei tale fiinte de rele îndemnuri, de la Satana venite!), pacatul…SI TE RESTAUREAZA/INSTAUREAZA ÎNTRU ADEVARATUL TAU SALAS- RAIUL!”

5-Urmau acele enigmatice vorbe, pe care le mentioneaza Marcu (15/34): “<<Eloi, Eloi, lamma sabachtani?>> Adica: <<Dumnezeul/Stapânul meu, Dumnezeul/Stapânul meu, pentru ce m-ai lasat/parasit?>>”

Cât de controversate au ramas, pâna în zilele noastre, aceste vorbe, de o nemaipomenita vehementa a durerii hristice! Iata cum le talmaceste, un crestin-scriitor, de azi : „Foarte simplu, noi stim ca Dumnezeu este sfânt si ca El uraste pacatul. Chiar uraste pacatul, mai mult decât noi ne putem imagina. In acele momente, pe cruce, Isus duce povara tuturor pacatelor noastre. Va dati seama ca El avea pe umerii lui miliarde de miliarde de miliarde…. de pacate?

Am putea spune, în ghilimele, ca, în acele momente, Isus a fost “cel mai pacatos om din istorie”, pentru ca avea pe umeri Sai, pacatele mele si ale tale si ale TUTUROR oamenilor. Putea un Dumnezeu sfânt sa fie lânga un pacatos?

Asta ar putea explica de ce Dumnezeu l-a parasit, dar de ce a strigat si a permis si celorlalti sa afle asta?

Toata viata Lui, a trait alaturi de Tatal. De când s-a nascut în iesle, pâna ce a ajuns sus pe cruce, Isus a fost mereu în prezenta Tatalui. Noi nu ne putem imagina ce gol imens a simtit El pe cruce, în acele clipe, pe lânga durerea insuportabila, pricinuita de biciuire si rastignire. Astfel, prin faptul ca El a strigat, în auzul tuturor, avem înca o pilda, prin care putem vedea cât de mult uraste Dumnezeu pacatul.

In concluzie, Isus a spus aceste cuvinte, pentru ca realmente era parasit de Dumnezeu si pentru ca noi sa întelegem, o data pentru totdeauna, cât de mult uraste Dumnezeu pacatul. Nu exista pacat mai mic, sau pacat mai mare, exista pacat si atât. Mai mult decat atât, aceasta afirmatie ne arata dragostea imensa pe care Dumnezeu ne-o poarta. El a îngaduit ca Fiul Sau sa poarte pacatele noastre, sa moara în chinuri, pentru a le spala chiar cu sângele Sau, totul ca noi sa putem sa ne împacam cu Dumnezeu” – cf. dumnezeuestedragoste.blogspot.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, art. “Eli, Eli, lama sabachtani?”, din 24 Feb 2009 – si ce fel de comentarii se fac, pe forum: “Explicatia aceasta pur si simplu este fantezista. Acele cuvinte dovedesc cât se poate de clar ZDRUNCINAREA CREDINTEI LUI IISUS”, dar si: “Cea mai puternica fraza spusa de Iisus, pentru oamenii deznadajduiti…”

…Ce grea se dovedeste, precum vedeti, Doctrina Sfintei Treimi! Se uita ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh… “una sunt”!!!

…Iata cum mi-a talmacit duhovnicul meu de tinerete, atunci, cu zeci de ani în urma, aceste vorbe, strigate în aramaica2 (pentru a se adresa, astfel, TUTUROR TIMPURILOR UMANITATII!), de Mântuitorul Hristos: “Fiule, tu stii ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh sunt cele trei ipostazuri ale Lui Dumnezeu. Deci, Tatal nu putea sa-si paraseasca Fiul, pentru ca…PE SINE S-AR FI PARASIT! – ceea ce, cum singur îti dai seama, este absurd! Atunci, Dumnezeu este absurd…sau omul este absurd? Vei zice, si bine vei face, ca omul este absurd. Atunci, ne întrebam, din moment ce TOATE cele sapte lectii ale Mântuitorului, pe Sfânta Cruce a Mântuirii, sunt lectii pentru om, iar nu pentru…Dumnezeu: cui se adreseaza Hristos – cu aceste vorbe ale înstrainarii Sfintei Treimi… – se adreseaza omului, sau se adreseaza Lui Dumnezeu? Fireste, zic eu, ca Hristos se adreseaza omului – pentru ca Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul nu se puteau parasi, unul pe altul, pentru simplul motiv ca erau ACELASI DUMNEZEU! Si atunci, care este mesajul Lui Hristos-Dumnezeu (UNA cu Tatal si cu Sfântul Duh!), catre om? Pai, eu zic ca ar fi acesta: <<Omule, te cunosc, întru toata adâncimea si diversitatea pacatelor tale, cunosc, deci, ispitirile Satanei, cât de departe de Dumnezeu te duc. Dar, tocmai pentru ca Eu, Hristos, Dumnezeu-Cel-Întrupat, ti-am cunoscut chiar mai îndeaproape decât tine, pacatele si ispitirile tale, Eu te înteleg, ÎTI ÎNTELEG ABSURDUL: ajungi cu nebunia pacatului tau sa te departezi de Dumnezeu, atât de mult, încât fie te simti parasit si de neîntors pe Calea cea Dreapta, fie chiar te dedai pacatului lui Iuda Iscarioteanul – deznadajduirea! Eu îti spun, si nu de oriunde, ci chiar din Vârful Fiintarii Lumii, de pe Golgota, de pe Crucea înfipta, cu capatul de jos, în teasta Întâiului Adam: Dumnezeu nu pretinde de la tine imposibilul, niciodata! Dumnezeu îsi întelege si-si iubeste Creatia, oricât de mult ai striga tu împotriva acestei iubiri si ai contesta-o si te-ai teme ca nu exista! Omenire-a-Omului, stiu ca Satana te va îndemna, si de acum încolo, ca si pâna acum, la multe si grele pacate – DAR DUMNEZEU STIE CA NU ESTE POSIBILA CALIREA DUHULUI UMANO-DIVIN, DECÂT PRIN ÎNFRUNTAREA PACATELOR/DEMONILOR, DAR SI SLABICIUNILOR OMENESTI, DIN EXPRESIA PACATELOR! Daca tu vei savârsi TOATE pacatele Lumii, pâna si pe cel al RESPINGERII CREATORULUI TAU! – …dar nu vei starui, înversunat, pâna la capat, în aceasta gretoasa nebunie a pacatului <<îndepartarii>>, spre care te impinge Satana, ci, ÎN ULTIMA CLIPA, te vei întoarce, cu fata plina de lumina nadajduirii si cu sufletul umilit si prabusit de rusinea pacatului, Dumnezeu te va ierta! – tot asa cum l-a iertat si pe criminalul Dismas, care, în ultima lui clipa de luciditate, M-a recunoscut si s-a luminat de Nadejdea Ultima, cea în Dumnezeirea Mea…da, l-am iertat DEPLIN, FIRESC! – CA PE PROPRIUL MEU COPIL/CREATIE/CREATURA: Eu-Fiul, dimpreuna cu Eu-Tatal, dimpreuna cu Eu-Sfântul Duh…care UNA SUNTEM!!! >>”.

…Mi s-a parut a fi cea mai de bun-simt si cea mai pilduitoare si mai umano-dumnezeiasca interpretare a (aparent!) “crâncenelor” (sau…”puternicelor”!) vorbe ale lui Hristos, dupa care Acesta,

6-…pentru a da, pâna la capat, Modelul pentru Omul/Faptura Umano-Divina a Zilei-a-Sasea, a rostit, cu împacare si nesfârsita blândete, vorbele “predarii”, ultime si deplin-triumfale, catre Dumnezeu (marcând, astfel, înfrângerea definitiva a Satanei-Marele Iluzionist al Crimei Deznadajduirii!): “Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul/îmi încredintez duhul Meu!”

7-Iar ultima vorba/”lectie” hristica, de pe Cruce: “Savârsitu-s-a!” (Ioan, 19/30) este, prin Taina ei Cosmic-Încifrata, de-a dreptul zguduitoare: “Mi-am împlinit misiunea de a descatusa Duhul Umano-Divin! Din acest moment, va începe, majestuos si la nivelul întregului univers al Fiintei Umano-Divine (trecute, prezente si viitoare), Procesul Mântuirii! NESTAVILIT, FARA OPRIRE, PÂNA LA TRONUL JUDECATII DE APOI!”

…Pâna si scepticii “oameni de stiinta”-fizicieni – marturisesc ca au vazut, în jurul pamântului, acea aura/”halou” de Lumina Dumnezeiasca, urmare a tâsnirii Apei din Rana Inimii Hristice (sângele s-a pogorât peste “teasta” Primului Adam!) – prin care, peste timpuri si vreri meschin-umane (expresii ale degenerarii spirituale umane, pervertite, partial, de “frecventarea coltului/<<clubului>> cu ispite”, al Satanei!), se împlineste destinul Fapturii UMANO-DIVINE: MÂNTUIREA!!!

…Deci, în definitiv, ce este PASTELE? Este vesnica reamintire, catre om (din partea Lui Dumnezeu!), a Învierii. Cu Duh si Trup, deopotriva (pentru ca si Trupul va fi judecat, la Supremul Tron Cosmic, pentru cât s-a supus si cât s-a împotrivit poruncilor Duhului Curateniei – si cât a pastrat si cât n-a pastrat, prin faptuire externa, Puritatea de Duh, Puritatea Cea Dinlauntrul Omului, acolo unde vine, pe neasteptate, MIRELE-HRISTOS!). Si ce înseamna Lumina Minunata a Învierii? Trebuie sa aflam, ori macar “sa pipaim” aceasta Taina Dumnezeiasca – pentru a nu ne prabusi, azi, în vremurile Beznelor celor mai dese si al Dansului Satanei, peste Lume – în prapastia DEZNADAJDUIRII, NEPASARII EGOISTE SI EGOTISTE…A LEHAMITEI VINOVATE, PRIN PASIVITATE (complice!) FATA DE CEL RAU!!!

…Pentru a nu ne pierde omenia din noi si pentru a nu ne rataci de SUPRA-FIINTA NOASTRA NATIONALA – de popor si de NEAM!!! Caci, la Tronul Judecatii din Urma si Desavârsite: “…iata o multime mare de oameni, pe care nimeni n-ar fi putut-o numara, din toate semintiile si neamurile, si din toate popoarele si limbile (s.mea) – multime care statea înaintea tronului si înaintea Mielului, în haine albe si cu ramuri de finic în mâinile lor. Acestia strigau cu glas mare si ziceau: <<Mântuirea este a Dumnezeului nostru care sade pe tron si a Mielului!>>” (Apocalipsa, 7/9). Iata cum se zice CLAR ca SEMINTIILE si NEAMURILE si POPOARELE si LIMBILE sunt entitati dumnezeiesti (iar nu inventii de-ale…”turbatilor de nationalisti!”) – oricât s-ar da peste cap sa demonstreze contrariul toate…”UNIUNILE” masonice – si, mai ales, peste toate stradaniile masonilor lumii, de a amesteca, într-un spurcat Babilon, toate neamurile si a strica, satanic, toate limbile (cu exceptia celei maghiaro-udemeriste, poate…). Priviti cum …nu mai avem la ce si pe cine privi, la fotbal, unde la formatia C.F. R.-Cluj, într-o vreme, NU MAI EXISTA UN SINGUR ROMÂN, “DE SAMÂNTA”, MACAR… – nu mai zic de “alde” F.C. Barcelona, Bayern-München, Olympique Marseille, Chelsea Londra, Arsenal Londra etc. etc. (exceptie nu fac decât bravele echipe ale BASCILOR!!! – …frati traci, de-ai nostri, dar mult mai întelepti si stabili decât noi, întru Divina Traditie!!!). Si uitati-va cum corcesc rasele si semintiile, “fratii” ucigasi ai Franc-Masoneriei…si vor sa stearga toate hotarele dintre minti, religii (“ecumenismul” peste fire, cu de-a sila, în forme …“poruncite de la centru”!) si dintre neamuri si semintii…

“VADE RETRO, SATANAS!!!”

…Frumos si adânc graieste (cum niciun teolog crestin n-a facut-o si, din pacate, nici nu se straduieste a o mai face, azi!), despre ÎNVIERE, Parintele Dumitru Staniloae: “Învierea Domnului este evenimentul fara pereche, în istoria lumii. Importanta ei întrece absolut tot ce se întâmpla si se poate întâmpla în univers. (…) Creatia da posibilitatea istoriei, Învierea o arata ca insuficienta, ca stadiu ce trebuie sa dispara si sa fie înlocuit cu forma cea perfecta si definitiva a existentei. Învierea arata istoria ca un provizorat, în tensiune spre eschatology. În Înviere se manifesta nemultumirea Lui Dumnezeu cu istoria. O nemultumire de care suntem, si noi, patrunsi. Daca Învierea ar fi fost un fapt istoric, încadrat perfect în cauza si efectul ei, în istorie, atunci ea nu ne-ar arata ceva peste istorie, ci ne-ar confirma existenta istorica drept existenta ultima. Numai prin faptul ca Învierea atrage cu forta metaistorica, ceva din istorie – în alta orbita de existenta! – arata spre un viitor altfel decât istoric. Învierea are un lucru cu istoria, dar nu pentru a o confirma, ca singura realitate – CI PENTRU A O JUDECA, A O ARATA ÎN CRIZA DE CARE SUFERA SI PENTRU A SE MILOSTIVI DE EA! (…)

Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnava în care s-a rostogolit, înaltând-o la o stare a carei bogatie, plenitudine si fericire nici nu ne-o putem închipui, asa cum nu-si poate închipui omul mereu bolnav starea de perfecta sanatate. Daca prin pacat s-a introdus în viata, de la Dumnezeu, boala radical – prin Înviere, aceasta boala este eliminata. E de crezut ca, fara caderea în pacat, n-ar fi intervenit Învierea, asa cum, peste tot, n-ar fi avut loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu.

În Iisus Hristos, viata cea noua, eshatologica, e realizata. El este începatura pentru toti care cred în Învierea Lui, pentru întregul univers, care, actualmente, boleste. Viata cea noua nu este numai promisiune, ci este realizata, prezenta. Noi traim mai departe în istorie, dar cu ochii credintei si ai nadajduirii spre El, spre viata cea adevarata, deplina, ultima si fara de moarte.

Când zicem, cu credinta: <<Hristos a înviat!>> – afirmam implicit: <<NOI TOTI AM ÎNVIAT!>>” – cf. D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sfintele Pasti, 1937 – tiparita La Sibiu, în 1939 – pp. 268-274.

…Bine-bine, eu, noi… – ca fiinte, am aflat câte ceva din Vesnica Taina a Învierii. Dar SUPRA-FIINTA noastra, Neamul/natiune?

…Deci, cum se produce Învierea, pentru Supra-Fiinta noastra – NEAMUL/NATIUNEA? Se produce la fel ca si pentru fiinta, numai ca este un eveniment fara margini de maret, întrevazându-l (prin SUPRA-FIINTA noastra!) pe însusi Adam-Cel-Mântuit, din Rai!

“(…)Este diversificarea omenirii în natiuni un pacat, sau o urmare a pacatului? Ar fi de ajuns sa respingem aceasta presupunere, cu simpla provocare la legea universala a treptatei diversificari a faunei si a florei. Legea aceasta nu e plauzibil sa fie contrara Voii Lui Dumnezeu, mai ales ca diversificarile acestea manifesta, cele mai adeseaori o înnobilare a trunchiului de baza, nu o decadere a lui (s.mea). Dar raspunsul se poate da si altfel: pacatul sau raul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. El înseamna stâlcire, desfigurarea a lucrului dat, a existentei produse de alte puteri. Este specificul national o stâlcire a umanului, o decadere din fiinta omeneasca? Ar fi, când acest specific national s-ar prezenta ca un ceva vicios, meschin, fara înaltimi ti puritati de simtire si de gând. Cine nu stie, însa, ca nimic josnic nu se afla în felul specific cum percepe si reactioneaza în lume membrul unei anumite natiuni? In simtirea doinei românesti si în hora noastra nu cred ca e ceva pacatos, sau daca e si asa ceva, aceasta nu e caracter national, ci omenesc. Natiunea în faza pacatului are manifestari pacatoase (n.mea: de aceea, eu fac deosebirea între Neam, pe de o parte – care este expresia metafizica a Supra-Fiintei umano-divine, în eternitatea Revelatiei Dumnezeiesti, deci înafara pacatului! – …si natiune-popor, care sunt expresia istorica, deci pacatoasa, a Supra-Fiintei umano-divine!), pentru ca natura omeneasca, în general, cu toate diversificarile în care se înfatiseaza, este pacatoasa. Scoaterea oamenilor din starea pacatoasa nu se face prin anularea calitatilor nationale, ci prin îndreptarea naturii omenesti, în general. Daca ar fi ceva pacatos în însusi specificul national, atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni si rai în cadrul unei natiuni, caci toti ar fi rai (o logica perfecta! – A SE LUA AMINTE, DE CATRE…”UNIONISTII” MASONI!!!).

Chestiunea îmi pare atât de evidenta, încât socotesc de prisos sa mai insist.

Se pune problema, greu de descurcat, a raportului între national si uman. Nationalul nu întuneca umanul, nu-l extermina? Iar daca umanul ramane, nu cumva e nationalul o simpla iluzie, ceva de suprafata, pe care sa-l poti lepada în oricare moment voiesti?

E de remarcat, întâi, canu exista om anational. Nici Adam, macar, n-a fost anational – ci a vorbit o limba, a avut o anumita mentalitate, o anumita constructie psihica si trupeasca. Un om pur, necolorat din punct de vedere national, fara determinamentele nationale – ESTE O ABSTRACTIE (n.mea: iata la ce vor cei de la “uniuni” sa realizeze din noi: niste …ABSTRACTII, niste “zombie”, pe care le/îi înrolezi cu mult mai lesne, în “armata” de sclavi mondiali – decât pe niste fiinte umano-divine, determinate, ca personalitati, de Însusi Dumnezeu!). Asa cum nu poate exista un mar fara determinamentele unui anumit soi, asa cum nu poate exista un om fara determinamente individuale.(…) Un român, când simte mila fata de un ungur, în mila lui e tot român; sentimentul de fratie umana care simte ca-l leaga de un ungur, e un sentiment colorat româneste, nu e anational.(…)” – cf. Bucovina profunda online, Parintele D. Staniloae, art. Scurta interpretare teologica a natiunii, Sfintele Pasti, 1934.

“(…)Natiunile sunt, dupa cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu PE TOATE LE VREA! În fiecare arata o nuanta din spiritualitatea Sa nesfârsita. Le vom suprima noi, vrând sa rectificam opera si cugetarea eterna a Lui Dumnezeu? SA NU FIE! Mai degraba vom tine la existenta fiecarei natiuni, protestând când una vrea sa oprime sau sa suprime pe alta si propovaduind armonia lor, caci armonie deplina este si în lumea ideilor dumnezeiesti (…) În cadrul Ortodoxiei pot exista popoare cu preocupari, însusiri, cu politica, arta si cugetare originale. Ortodoxia este RITMUL, este MASURA, nu este melodia vietii însesi. Si câte melodii nu pot exista, pe aceeasi masura? ” – cf. Parintele D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sibiu, 1939, p. 32.

…Deci, cu inima plina de lumina, îti marturisesc (de fapt, dar egal: RE-AMINTESC!) Cereasca Minune, CERESCUL ADEVAR – Tie, Neam al Românilor:

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVARAT A ÎNVIAT!

…VEI ÎNVIA SI TU, MIRACULOS NEAM AL ROMÂNILOR – CU TOTI SFINTII SI MARTIRII SI VOIEVOZII SI “CRAISORII” TAI… – …CÂT DE CURÂND VA BINEVOI DUMNEZEUL MÂNTUIRII!!!

…FACETI SA TACA RAZBOAIELE SI CRIMELE VOASTRE (cele de pe dinlauntru, precum si cele de pe dinafara) – SI, HAIDETI (începând cu ACEST Paste!!!) SA ASCULTAM MAGNIFICA ARMONIE DUMNEZEIEASCA (…dinafara de partide „manelisto-tamburinice”, de interese grotesco-burlesti – lacomii dovedind lacomii si pofte animalice, de fiare ale beznelor…, dinafara de gasti si tâlhari nepocaiti, de tot soiul…!) – SI SA FIE (în sfârsit!), DUPA VORBA LUI HRISTOS: “PRECUM ÎN CER, ASA SI PRE PAMÂNT”!!!

…”– SA FIE PASTI ÎN FIECARE ZI!” – cum întelept graieste Parintele Constantin Sturzu…!!! (cf. oradereligie.wordpress.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, ziarul Lumina de duminica, din 30 Mai 2008).

 

1– Trebuie sa spunem însa, de la început, ca, si la sat, si la oras, Biserica de Zid (institutionala), iar nu Biserica lui Hristos – perpetueaza, în mod ciudat (si deloc spre cinstea ei!), pe lânga traditiile autentice, închinate Pastelui-Învierii – si traditii false, traditii care nu tin nici macar de pagânismul tracic! Pastele n-are, nici în clin si mâneca, ceva cu mâncarea si bautura!!! Pastele este, exclusiv, bucurie spirituala!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numarul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundati pe Hristos cu abatorul!, ca macelarirea mieilor, de Paste, este o crima oribila, un pacat strigator la cer si, totodata, unul contra Sfântului Duh (pacat de care “pastorii turmei”-clerul, daca nu neaparat stimulator, macar un complice asiduu! – va avea de dat seama, din greu, pe cealalta lume!!!) – pacat prin care Hristos este rastignit, de lacomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Si demonstram ca obiceiul pagân al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) mielului, de Pastele-Pesahul evreiesc, precum si cel, tot atât de pagân, al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) porcilor, de Craciun (când se naste Mântuitorul Lumii!!!) – tin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea crestin-româneasca, si trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:

a-porcii, de Craciun, sunt masacrati, ca “restanta” a pagânilor greci si romani (saturnaliile…), care se închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar

b-mieii masacrati de Paste sunt “restanta” a primitivilor evrei, închinatori lui Yahweh-Adonai cel veterotestamentar – dar si “restanta” de la pagânismul grecesc! Leviticul ebraic mentioneaza, pentru sarbatoarea Ispasirii, sacrificiul unuia din doi tapi de jertfa – în urma operatiei de MAGIE SIMPATETICA: tapul ispasitor, tinut la usa Tabernacolului, era atins de toti membrii comunitatii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în desert, fie aruncat într-o prapastie. Dar, într-o prima faza a mozaismului, tapul ispasitor (înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFA CATRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DESERTULUI!! – cf. Leviticul, 16, 5-10. Aceeasi mentiune, privind infernalitatea sacrificiului sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e facuta si în legatura cu sarbatorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinatorii lui Dionysos) aruncau, în hau, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos, paznicul portilor infernale” (cf. Séchan Louis si Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).

Ierarhii vechi ai Bisericii Crestine, mult mai atenti la autenticitatea crestin-religioasa decât cei de azi, mult mai silitori în a calma furia “restantelor” pagâne din mentalul popular, si mult mai putin dispusi a ceda DEMAGOGIEI BURTII POPORULUI (îndemnând si aratând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperati de rezultatele strict culinare si de macel, ale identificarii lui Hristos cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL, CA ARTA CRESTINA SA-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE SI LUNA, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam multi ani, si oamenii Bisericii (deh, oameni si ei…) au cazut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Si astfel, macelul oribil al mieilor continua, într-o veselie tembela si terifiant-criminala – sporind astronomic pacatele noastre, în loc sa ne apropie, prin Paste, de Mântuire… – cf. revistacontraatac.wordpress.com – nr. 20.

2–Limba aramaica este o limba aproape moarta, vorbita în special în Antichitate. Câteva capitole din cartile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) si Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) si un cuvânt din Geneza (31:47) sunt scrise în aramaica si nu în vechea ebraica, ca de altfel si Gamara, o parte din Talmud. Aramaica se înrudeste cu ebraica asa cum spaniola se aseamana cu portugheza. Diferentele dintre aramaica si ebraica sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele doua sunt privite ca doua limbi distinct – cf. Wikipedia.

 

 

LA STIHIILE LUMII –

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„PARASCA”1, DE IOAN MITITELU


by Adrian Botez

.

…A aparut o noua carte a scriitorului IOAN MITITELU (dupa Picatura de acid, Amintiri din sufragerie, Vinul de post, Pe gaura cheii, Apocalipsa dupa nea Grigore, Lighioane second-hand): PARASCA – o microantologie, alcatuita din trei parti:

  1. Cartea I: Galeria ciudatilor – povestiri (10),
  2. Cartea II: Un sat numit Cursesti – jurnal de portrete-amintiri (10) – si
  3. Cartea III: Cutia cu maimute – articole gazetaresti (36).

…Valoarea estetica a celor trei „carti” este, fireste, inegala (tinând cont si de speciile si stilurile, atât de diferite, pe care IOAN MITITELU le abordeaza). Dar un numitor comun exista: forta de expresie (fie în registrul dramatico-tragic, în care sunt compuse povestirile – fie în registrul sarcastico-amar, în care sunt scrise articolele jurnalistice). Si, din pacate, ar mai fi un numitor comun: lipsa unei ultime corecturi atente (chiar si la Cuprins, unde, la p. 237, în loc de titlul Lehamite, apare: 23.07.2010 20:08!), înainte de editare…

…Dar sa ne ocupam de ceea ce straluceaste, nu de umbrele aleatorii!

…Proza lui IOAN MITITELU nu este una „fantastica” (asa cum este „acuzata” si proza lui Mircea Eliade!), ci una de vaste deschideri mitologico-arhetipale. Autorul stie sa povesteasca, dar, în primul rând, stie sa descrie si sa orânduiasca primordiile-arheii, pentru a-l ajuta si pe cititor sa le perceapa miscarile lor, profund semnificative si imperative, în dinamica Lumii/Cosmos.

Universul prozei lui IOAN MITITELU este unul plin de bezne si stihii, care se zvârcolesc apocaliptic.

…La radacinile lumii se produc cutremure care dizloca nu doar pamântul, aerul, apele si focul – ci si constiintele oamenilor. Aceste seisme aiuritoare produc viziuni onirice, intrari într-o alta lume, subterana sau aeriana, prin starea de vis: o lume în care stihiile lucreaza, dezlantuite, sa surpe si naruiasca lumea aceasta. Dar, mereu, exista un „Atlas-Anteu” uman, care propteste prabusirile, îmblânzeste si amelioreaza zguduirile, scuturarile pamântului si subpamântului, ale apelor si furtunilor aerului (adica, ale elementaritatii cosmice, care nu mai rabda, parca, aceasta specie umana terestra, cu grave dereglari ale Sensibilitatii, Armoniei, Misiunii si Duhului) – scuturari/seisme „de dupa asfintitul soarelui”. Atlas-Anteu si …fratii sai titanici exclud orice expresie a violentei oarbe (chiar si „vocea tare”! – „mult îi mai place tacerea si sa fie luat în seama” – p. 39), complet lipsite de subtilitate metafizica, a modernitatii barbare – exprimata prin „buldozere” („Si seful voia o actiune <<umanitara>>. Cu buldozerul…” – îsi încheie autorul povestirea a patra – …naratorul este sarcastic si obosit, teribil de obosit, numai cât a privit/contemplat truda lui Atlas-Anteu, facuta cu „roaba” lui uriasa!). Dar miza este si iesirea din labirintul „contului infernal” (Lumea Numarat-În-Cifrata), al existentei demonizate. Pentru ca numai diavolul este neîncrezator si…NUMARA TOTUL (pâna si…”iubirea”!): „Dumneata, de exemplu, esti se stie precis, al câtelea copil nascut în anul nasterii dumitale, ai fost al mai stiu eu câtelea la catalog, ai atâtia ani, ai un salariu de atâtia lei, ai un numar si al câtelea locuitor al tarii esti, al câtelea înscris în cartea de imobil, ai cumva ipotetic înscris pe spate un numar si când mergi pe strada, în autobuz, în tramvai si, de ce nu, chiar în inima femeii iubite” (cf. p. 45) – spune Isidora, fiica Titanului-Tofanului.”

Aceasta truda de Atlas-Anteu si de Sisif o împlineste, în povestirea Dealul fara nume – Batrânul Zeu al Izbavirii discrete, prin truda subterana – Titanul-Tofan : „Spusese <<EU sunt TOFAN>> (…) ca si cum ar fi rostit o sentinta, o sentinta magica, în fata careia ar trebui sa cada toate calculele artificiale ale celorlalti oameni, sentinta în fata careia niciun argument viitor, oricât de întemeiat, nu mai are valabilitate” – cf. p. 39). Si Batrânul Zeu-Mântuitor Discret-Secret al Lumii spune/dezvaluie „trimisului” modernitatii troglodite, Simiuc: „Ai facut rau ca m-ai oprit de la lucru, tocmai dupa asfintitul soarelui. Pamântul simte asta si porneste la vale numai noaptea, în tacere, hoteste, cauta sa ma pacaleasca, se strecoara usor, de numai eu pot sa-l simt. Eu îl cunosc de mult, de când ma stiu pe lumea aceasta, ehei, de când îl cunosc eu, si cred ca si el ma cunoaste pe mine. Sa nu vorbesti tare, pamântul acesta se supara întotdeauna, daca strigi aici. Mult îi mai place tacerea si sa fie luat în seama…” – cf. Dealul fara nume, p. 39.

…Lumea noastra este plina de prostie si de nesimtire, dar si de violenta de toate tipurile, transformând spatiul Duhului uman într-o închisoare, cu…tribunal permanent: omul, tot mai lipsit de buna-simtire si de reactie (dar si cel VIU si TREAZ!), devine „inculpat” – si aceasta violenta grotesca devine contagioasa, de la „sef” la „subordonat” (Simiuc-trimisul „sefului”, la Sisiful-Anteu – „se îmbolnaveste”, la nivel de Logos, de la… „sef”!): „Daca numitul Gheorghe Tofan (…) de parca ar fi fost la tribunal” (cf. p. 38).

…Fiica titanului Tofan (Isidora, „studenta la ASE”) are „cârje” si, din pricini de suprasensibilitate extrema, este nevoita (ca pentru a echilibra „senzorialitatea” scazuta a lumii terestre!) sa devina…schizofrenica, dublându-si personalitatea într-o Papusa-Isidora, neatinsa de invaliditate/Boala Cifrelor Pamântului: „-Pentru mine traieste ea – si Isidora îsi trecu dragastos palma peste fata zâmbareata a papusii (…) dumneata n-o auzi cum respira, fiindca ma auzi pe mine, eu doar pe ea o aud, acum ea nu mai poate fi inclusa în niciun cont omenesc, a reusit sa se rupa de lumea cifrelor, sa nu mai apartina tuturor, nici macar mie, ci numai eu sa-i apartin ei” (cf. p. 45) – …de aceea, Isidora-invalida este disperata (gata sa se predea stihiilor enorm-reactive ale pamântului („cazu zgreptanând cu unghiile în dusumea, ca si cum ar fi vrut sa fuga pe acolo” – cf. p. 47), când cârja atinge Papusa-Isidora – este disperata ( si numai LACRIMA poate degaja forte soteriologice!: „în lumina saraca a candelei se vazura doua boabe mari si limpezi izvorând din ochii aceia frumosi” – p. 47) de „contagiunea” prin magie simpatetica (prin atingere cu obiectualitatea invaliditatii Lumii-Cârja, pe care Isidora-Hristos a acceptat s-o ia asupra ei, numai sa ramâna intact nucleul de puritate si sanatate, continut în „Papusa-Isidora”: „Palmele micute ale fetei (n.n.: Papusa-Isidora), cu unghiile îngrijite minutios (…), urmarind contururile de la parul blond si pâna la talpile picioarelor modelate în plasticul acela roziu” – cf. p. 44.

…Batrânul Zeu, Tofan-Atlas/Anteu si Sisif („…apoi, fara sa vrea, gândul îl purta iar la munca de Sisif, la care se supunea de bunavoie batrânul acela”- cf- p. 46) – este, în aceasta lume (zvârcolita de stihiile nascute de propria versatilitate sinucigasa a omului…) – … este UNU (demn Hristos al mântuirii subterane, de necontroversat-„de nescuturat”, între primordii!), precum divinitatea creatoare si mântuitoare: „Eu sunt Tofan, sunt Tofan si PORT CIFRA UNU”! (cf. p. 47).

…În ordinea valorii estetico-arhetipale, adica a efectelor miscarii primordiilor – trebuie citata si citita povestirea Clopotele.

…Într-aceeasi atmosfera apocaliptica (de data aceasta, creata prin elementarul activ al Apei!), la un „canton pipernicit”, „doi oameni” ca „doua momâi negre” aduc, pe targa, un om în plina dezagregare a trupului fizico-eteric, un om, ca un mecanism stricat (de catre o divinitate infantila!), care geme („din când în când”), tot mai înabusit-sfâsietor, bolnav de CANCER…: „un barbat slab, galben, cu nasul ascutit de boala necrutatoare si care, daca nu ar fi gemut din când în când, facând sa-i freamate narile aproape stravezii, ai fi crezut ca este mort de mult si numai o minune mai tine partile componente ale corpului legate între ele, ca sa nu plece care-încotro, precum la o jucarie mecanica ale carei legaturi tainice au fost desfacute de un copil obraznic” – cf. p. 28.

Cancerul este Mistica Boala a Lumii Post-Cadere Adamica – ne comunica si Mircea Eliade, în nuvela Les Trois Grâces. Cu leacul în însasi Fiinta Umana, în Însusi Chinul Hiperbolic al Bolii.

…Aici, IOAN MITITELU a „plantat” doua personaje care trudesc, prin însasi existenta lor/viata, sa afle Leacul Exorcizarii Apocalipsei Cancerigene a Lumii – al Exorcizarii de Înecare prin Lipsa de Întrebare Parsifalica:

1-este Anonimul de la Canton („un om îmbracat nepotrivit cu anotimpul, jegos si neras”, care „parea ca dormiteaza cu fruntea sprijinita de un bat noduros, rupt din cine stie ce gard. Cum statea asa nemiscat, la prima vedere, parea ca face si el parte din mobilierul încaperii” – cf. p. 26) – Anonimul Atemporal, aparent pasiv, dar detinând Axa Lumii-„bat noduros”, rupt din „gardul” care separa Lumea (degenerata spiritual!) de Adevarul Logos-ului/Ordinii Ei Secrete. Anonimul-de-la-Canton desface-ELIBEREAZA Logos-ul, de pe un ghem invizibil (si, tocmai de aceea, considerat, de ceilalti, ca apartinând Lumii Absurdului!). El vorbeste, deci rânduieste, dupa Firea Logos-ului Cosmic, despre Conditia Umano-Cosmica, exprimata, emblematic, prin/de catre Pictorul Hristic – Van Gogh! „Nu orice om a înteles de ce Van Gogh si-a taiat urechea, acest gest a fost un act de libertate, a fost în sensul lumii lui plasmuite, chinuite de himere, un certificat al libertatii spirituale” – cf. p. 32 – …da, lumea aceasta este chinul himerelor, dar re-plasmuirea ei, prin Actul Divin al Libertatii Spirituale (care include si, eventual, renuntarea la o ureche vizibila, pentru o URECHE INVIZIBILA, CARE SA AUDA PRIMORDIILE/MUMELE LUMII!!!), este semnul sansei soteriologice! (pe la ureche pleaca „mintile” învechite-degradate – „femeia de la canton facu un gest semnificativ cu mâna în jurul URECHII” – cf. p. 29 – …dar tot pe-acolo vine Noua Ratiune Existentiala a Lumii!) – si

2-Femeia Instinctuala, de la Canton (”Cantoniereasa”) – care nu mai repeta gestul diogenian, al utilizarii lampii, întru cautarea umanitatii (cum face femeia-sotie: „Lampa, dati-mi lampa!” – cf. p. 29), ci, instinctiv, îsi da seama de Adevarul Libertatii Anonimului :„…<<Lasa-l în pace, si asa este într-o URECHE!>> – …dar tacu deodata, având senzatia ca a spus ceva care nu se cuvenea” – cf. p. 32. Da, nu se cuvenea sa se contrazica! Pentru ca tocmai ea, Cantoniereasa, este sol dinspre Nevazutul Transfigurator-Re-Armonizator (cunoaste relatia de subordonare transfiguratoare a Omului, de catre Elementaritatea APEI: „A te duce, înseamna moarte curata. Într-un an cu APE tot asa, a luat o caruta cu cai cu tot, de au gasit-o, hat devale, la marginea salciilor. Pe carutas nu l-au mai gasit” – cf. p. 30) – si dezlantuie (tocmai prin moartea corporalitatilor inferioare! – „Batrânul iesi afara si striga: <<A murit, auzi, a murit!>>” – cf. p. 33) – Armonia Celesta, Muzica Sferelor, ca Eliberare Mistica a Umanitatii, dinspre Închiderea Celesta, spre Explozia Deschizatoare de Ceruri, dinspre Confruntarea Letala a Primordiilor, spre Armonizarea Lor în Noua Lume Postapocaliptica/”Noul Ierusalim” ioanic – prin realizarea, in concreto, a Principiului Uniunii Contrariilor (NUNTA ALCHIMICA!), enuntat, explicit, în Tabela Smaragdina, a lui Hermes Trismegistos (“… <<Ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, si ceea ce este sus este precum ceea ce este jos; altfel este împlinit miracolul Totului>>) – : „…cele doua clopote care prevesteau sonor închiderea si deschiderea BARIEREI începura sa sune înalt si melodios (…). Auzi ceva, asculta cu luare aminte si, deodata, fu inundata de o bucurie imensa. De undeva, din dreptul satului, se auzira învaluitoarele glasuri de clopote, plutind victorioase, pe deasupra volburii APELOR, împrastiind noaptea, spargând-o în tandari” – cf. p. 33.

Spune Alchimia: “Operatia centrala a Artei Iubirii consta în glorificarea Naturii ajutând-o sa realizeze <<uniunea naturilor contrarii>> cum ar fi lumina si materia. Rolul Artistului (cuvântul artist are sensul de cel care realizeaza arta alchimica n.n.) este, în primul rând, de a pregati <<matricea>> care constituie aceasta materie, numita si femeia operei, pentru a o face apta sa primeasca samânta luminoasa a barbatului, provenind din <<ceruri>>. Aceasta uniune este posibila în virtutea legii analogiei enuntata în Tabla de Smarald, care este atribuita legendarului Hermes Trismegistos: <<… Ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, si ceea ce este sus este precum ceea ce este jos; altfel este împlinit miracolul Totului>>. Într-adevar, dupa cum remarca Limojon de Saint-Didier, datorita faptului ca <<natura superioara>> si <<natura inferioara>> sunt asemanatoare – unii spun ca ar proveni din aceeasi radacina – <<ele pot împlini miracolul Totului>> – cf. yogaesoteric.

…Nu vom insista asupra celorlalte povestiri: Trenul din zori are, si ea, dimensinuni arheice, prin Pustiul Vietii, dublat, însa, de aleatoriul moarte-viata, al „fetitei tataroaice” (care învie si moare, indiferenta la APA – pentru ca apa NU ERA FÂNTÂNA…deci, refuza existenta primordiala!) – situata în zona „Caii Ferate” – unde „învietorul” Fetei (dar si „asistent al Mortii”!), Mihu, se preda „trenului” (echivalentul Fulgerului Fertilizator al lui Zeus!) care „l-a lovit în cap”, pentru a-l separa/discerne, spiritual, de Impotentul-Decapitatul „Nenea” („Nenea fusese pur si simplu decapitat de o schija” – cf. p. 12), Cel Departat de Fântâna: „Mi-a spus ca visez asa din cauza ca nu am copii. A spus ca eu sap la izvorul vietii, dar n-am sa reusesc nimic, asa mi-e scris, copiii sunt dincolo de acel perete de lut, susurul apei e soapta lor, adresata soarelui, copacilor si florilor”. Da, Mihu, „lovit în cap” de tren, a ajuns, pasamite, acolo, DINCOLO, unde …” susurul apei e soapta lor/copiilor, adresata soarelui, copacilor si florilor”…!

…În povestirea Parasca, abia finalul justifica titlul: gunoierul Cracana (adica Cel cu Semantica Despicata!) îl ucide pe un „celebru” interlop (imens, incredibil de imens, fizic!), tocmai pentru a-i dovedi unei tiganci-gunoier (Eros-de-Taina, Demascator, în sensul primordial al cuvântului: DEZVALUITOR DE MISTER SPIRITUAL!), Parasca, faptul ca el nu e…identificabil cu ”gunoiul”, cu starea morala de „cioropina” si de „nenorocit”! Razvratitul vrea sa si oficializeze aceasta non-identificare cu „nimicul” ( sematica fiintarii sale, exasperate de „vântul” neantului – trebuie sa devina…„cracanata”/divergenta! – adica sa „dezlipeasca” siamezii existentiali: 1-Identitatea-Falsificata-prin-Rutina – de 2–Fiinta/Fiintarea Spirituala!), prin auto-predarea la Militie, pentru o crima incredibila (prin proportiile fizice, iar nu prin înversunarea spirituala, evidentiata prin sonoritatea pasilor lui!): „Porni mai departe si se mira singur ce tare rasuna acum pasii lui” – cf. p. 24.

…Omul zapezii aduce în discutie Primordiile de la baza Apei si Padurii Originare/Paradisiace, „bântuita” de Lupul Fenrir Zalmoxian : „Asa sunt eu, trebuie sa simt sub talpa (n.n.: identificare cu propria Fiinta Cosmica!) zapada iernii si pamântul reavan al primaverii, sa fiu alaturi de copacii care îmi dau liniste si pace, sa simt mirosul mugurilor care plesnesc si fosnetul frunzelor vara” – cf. p. 56” – si amanuntind simbolistica Învierii Metanoice: „Aici în mijlocul padurii ma simt eu bine. E liniste tot anul si doar iarna mai vin lupii mei sa ma salute, urlând sub fereastra (…) e o haita nu prea mare, doar vreo sapte lupi (n.n.: pentru re-plasmuirea fiecarei zile a Genezei!), care poposesc adesea aici si dorm chiar sub ferestra de la dormitor” – cf. p. 56. Revelatia Armoniei „de sub zapezi” (de dincolo de Moartea necesara Învierii!) se face prin Logos Poetic minulescian, re-creator de mitologie, de illo tempore, a acelui „a fost odata ca niciodata”: „A fost un vis/Un vers/O melodie/Ce n-am cântat-o poate niciodata”…

…Spaima, din povestirea omonima, este groaza de implozia mortii, în universul oglindit AICI. Exorcizarea de aceasta spaima a „huruitului” prabusirii în moarte (pe care Femeia a auzit-o, prima oara, la moartea Sotului ei, si, acum, este obsedata ca o va auzi, prevestitor, pentru lacomia mortii, care-i poate rapi, unul dupa altul, si copiii, ca prelungiri existentiale/fiintiale ale Sotului!) se produce prin spargerea/BLOCAREA Oglinzii, ca Spatiu Tranzitoriu si Vesnic Premonitoriu, spre Moarte: „Se apleca si începu sa adune cu luare aminte cioburile, sorbind cu luare aminte acea liniste profunda, lasata parca dintr-odata. Parca se risipise un blestem” – cf. p. 66.

…Singuraticul, ca si Lupau, sunt povestiri despre retragerea din lume, în „vizuina” singuratatii purificatoare: între Copac si Crucea Vietii, Strainul Aventurilor Planetare Perpetue se opreste la…Spânzuratoare („Este o legatura între copacul ce crestea aici si omul care si-a dus crucea sa pâna aici” – pentru ca: „…l-au gasit dupa trei zile, spânzurat de stejarul singuratic, ce era aici unde stam noi acum. L-au dat jos, apoi au taiat si stejarul, asa cum se face, de obicei cu orice copac de care s-a spânzurat cineva” – cf. 74. Spânzurarea este, însa, nazuinta exasperata spre Zbor si Cer…Spânzuratoarea este…JUMATATEA VIZIBILA A CRUCII!!!

…Lupau (cel frate cu câinii si cu Lupul Fenrir Transfiguratorul!) este copilul Ion, care se muta în vizuina lupilor, pentru a scapa de versatilitatea oamenilor (propriul frate, Mitrica, refuza sa-l recunoasca, la întoarcerea din vârtejul razboiului! – si nu-l invita la nunta sa, ci-i da o damigeana de vin bun, cu care Lupau…va zbura pe deasupra tuturor – „de aici, de pe prispa hambarului, vedea totul…valmasagul acela aiuritor” – pâna când siguratatea lui este „împuscata” în efigie, damigeana devine uter…urmând „regressus ad uterum”: „detunatura ceea de arma parca i-ar fi dat un semnal: desfacu dintr-o miscare dopul damigenii si bau îndelung, fara oprire”) – apoi „sari peste gardul” Lumii… Iar din sat „ a disparut pentru multa, foarte multa vreme” – cf. p. 94).

…Orasul este demonic. Orasul apartine prostilor/prostitilor/demonizatilor. Cine face „UNGHIUL DREPT” al schimbarii vietii-cu-Logos, a satului, pentru viata-fara-Logos, a orasului – risca. Lasa în urma „copilaria”. Gaseste „aici, în miez de noapte, la marginea unei paduri negre parca nesfârsite, aproape de un mormânt al cuiva ce va veghea acolo veacurile, punctul acela de unde trebuiau sa înceapa un alt drum, intuind poate, dar nerealizând pe deplin ca, din vechime, oamenii observasera ca unghiul drept duce la o serie întreaga de consecinte” – cf. p. 85.

De regula – consecinte nefaste…!

Batrânul, din povestirea omonima, afirma, despre oamenii ne-locului/orasenii, ca sunt/au devenit marionete, obiectualitati mecanice, „însirati ca niste papusi ce se misca trase de ata, asa cum am vazut odata la bâlci” (cf. p. 77): sunt uniformizati în gândire, mai curând decerebrati – si nu mai percep gravitatea simbolurilor Lumii, nici macar…GARA-CA-FINAL (se cred, ca oraseni „pusi în viteza si-n orbire, de diavol” – iesiti din timpul mitic/satesc/sarbatoresc, al Ceremoniei Vietii): „(…)toti se duc spre gara, merg pe cealalta poteca, de pe partea mai lina a dealului, pe aici li se pare ca dealul ar fi prea pieptis, cu toate ca eu cred ca doar li se pare” – cf. p. 77.

…De aceea, Cartea II – Un sat numit Cursesti – retine, întru eternitate, numai chipuri de-ale celor nascuti/nascute la sat/întru sat…adica acolo unde s-a nascut, cum zice Lucian Blaga, si „vesnicia”!

…Chipuri de paduri – acum, jefuite de strain! – cf. Un loc minunat, numit Cursesti, p. 96: „Cred ca sentimentul de descatusare de rau, pe care ti-l da linistea maiestuoasa a padurii, nu poate fi egalat de nimic” – …probabil ca de aceea, acum, azi, ne simtim, cu totii, încatusati: „Va rog, atunci când aveti timp, în noptile cu luna, sa ascultati cum plânge codrul românesc, rapus de securi si trimis ca busteni, peste multele hotare ale lumii. Sa stiti ca, de fiecare data când un arbore maret cade sub taisul securii, se rupe ceva si din sufletul nostru, chiar daca pe loc nu constientizam asta…” – cf. p. 98.

…Dar si chipuri de oameni ticalositi, de vremuri, sau…nascuti strâmb, cum a fost cazul cu Vasile Cristea, care „i-a tras cizmele mortului (n.n.: un aviator rus, doborât în lupta) si le-a luat cu sine. Imaginea aceasta m-a urmarit întreaga mea copilarie si parca simt si acum un nod în gât, când ma gândesc la acel nefericit de rus, care a trebuit sa mearga descult în mormânt” – cf. p. 101.

…Chipul, luminat ca de un extaz religios, al lui Harpau-junior, când a auzit „aria Ducelui de Mantua, din opera Rigoletto, de Giuseppe Verdi”: „…aproape în soapta a zis: <<Frumoasa melodie!>>” – si concluzia trasa, cu mult bun-simt si întelepciune, de autorul cartii: „…oamenii geniali pot crea opere nemuritoare, care sa fie perfect accesibile tuturor” – cf. Giuseppe Vedi la Cursesti, p. 105.

…Chipul lui Costica Tanase, „nume preluat de la celebrul Constantin Tanase, ce fusese învatator în satul nostru…” – cf. Costica Tanase, p. 107.

…Chipul Tananicai, urgisita de Dumnezeu („mica, sfrijita si urâta, parea ca s-a nascut deodata batrâna… locuia într-un fel de bucatarie de vara de-a lui Paval”), dar care se mândrea cu copiii ei, facuti cu barbati împrastiati…(cf. Tananica, p. 118).

…Chipul lui Suta Killi, „venit direct din neolitic” (numele i se tragea de la raspunsul dat învatatorului, la întrebarea câti ani are: „are suta kili ani”!)…si chipul ”moasei Andonoaia” – atât de mândra când era numita, de oameni, „moasa”…”într-un sat pârlit, de la marginea judetului Vaslui”!…si al lui Gica Husanu – „un tip încrâncenat, tacut, cu o privire crunta, cu mutra de haiduc de codru des, care, în absenta unui alt Husanu care îmbatrânise, era recunoscut drept prim ghiogar al satului” – cf. Suta Killi, p. 124 – care statea pe un scaun si asculta, ceasuri întregi, visator si îndragostit… „doi gugustiuci”!

…Nimic, din toata aceasta galerie de oameni ciudati, din toata aceasta atmosfera de lume normala (chiar si în „striurile” cele mai ciudate ale ei!) nu mai poate fi întâlnit ori, cât de cât, refacut – AZI! Deci, numele Cartii III – Cusca cu maimute, reflecta (cu realism tragic!) starea de teribil regres spiritual (…si starea de spatiu concentrationar, în care a re-intrat, dupa acea îndepartata epoca stalinista, România, prin…românii ei, de data asta! – români îndragostiti de toate minciunile propagandistice, români non-reactivi, la nivel vital… – si ticalositi, si tradatori, si…), probabil ireversibil, a…”noii lumi”, postdecembriste…!

…IOAN MITITELU se dovedeste, ca gazetar, un nonconformist sadea: nu respecta niciun „tabu”, dintre cele stabilite (precum cele 10 porunci veterotestamentare!), de catre „cocoana” numita…”political correctness” – SI MINUNAT PROCEDEAZA AUTORUL, dezbarându-se de tot „harnasamentul” neo-cenzurii „moderne”, iudeo-masonice – si, astfel, devenind (de foarte multe ori), prin stilul sau frust (dar între limitele decentei si fara a face uz de nicio expresie deocheata/deplasata, precum fac majoritatea jurnalistilor de azi, din întreaga lume!) – mult mai credibil, în alegatiile sale!!!

…Numai datorita acestui curaj eliberator-întru-sine, IOAN MITITELU reuseste sa ne re-învete notiuni sfinte, precum acelea de „patrie”, „patriotism”, „neam”, „Adevar” etc.

Despre UDMR: „Noi nici macar nu avem nevoie de minciuni (n.n.: ca ungurii!), de calomnii, ca sa le raspundem, ci avem de partea noastra adevarul – si nu putem întârzia cu punerea în functiune a acestei arme teribile: ADEVARUL! Si Adevarul este de partea noastra!” – cf. p. 158.

„UDMR-ul (…), cea mai extremista organizatie a unei puteri straine, prezenta în România, nu a facut altceva decât sa duca o politica de santaj, prin care si-a putut atinge toate obiectivele” – cf. p. 171.

Despre învatamânt/”dascali”: „De unde sa stie sarmanele capete de lemn, ca persoanele care depun cu precadere efort fizic, sau se bazeaza pe automatisme în munca lor, nu pot si n-o saînteleaga niciodata ucigatorul efort intelectual, depus de un dascal bun?! Consumul psihic al educatoarelor, învatatorilor, profesorilor este imens, cu mult superior efortului cu care se confrunta alte persoane, care lucreaza în alte domenii. Tocmai din acest motiv, cadrele didactice au nevoie de un timp mai îndelungat de recuperare psihica, decât alti angajati!” – cf. p. 174.

Despre Basescu Traian: „Curat tâmpiti, Maria Ta, Mircea I de Murfatlar! Fiindca daca nu erau tâmpiti acestia, chiar asa de tâmpiti mai anul trecut, încât sa te voteze, acum cred ca ai fi facut carari batute pe la DNA si instantele de judecata din România, pentru a explica disparitia flotei si alte matrapazlâcuri mânarite de matale!” – cf. p. 188.

Despre vremurile comunismului …”romantic” (de fapt, vremuri de refacere, cu toata INIMA, a PATRIEI SFÂRTECATE, dupa al doilea razboi mondial!), comparate cu falsa „democratie” iudeo-masonica, din contemporaneitate: „Acum realizarea unor asemenea obiective ca Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu, Agnita-Botorca – nici nu este de conceput. Atunci, tinerii întelesesera ca fac gestul acesta spre binele lor si al tarii – si de aceea munceau mutând muntele din loc, doar cu roaba si lopata, fara sa ceara, în momentul ACELA, nimic tarii, care, si asa, era secatuita, dupa iesirea dintr-un greu razboi (…). Deci am putut înca o data sa vad (…) cum este poluata mintea tinerilor din ziua de azi, carora sa li se para minunat ca sunt liberi sa plece aiurea, ca sa munceasca zi-lumina, ca sclavi prin tari straine” – cf. p. 218.

Despre Nicolae Ceausescu, anul 1968 si scriitorii români: „Aveam, în 1968, un conducator tânar, ferm si plin de energie, care a înfierat, în fata propriului popor si în fata tuturor popoarelor oneste din lume, aceasta actiune miseleasca a uni tratat militar, asa-zis defensiv (…) Ca sa intre, atunci, în Brigazile Patriotice, Paul Goma a scris: Desi am facut închisoare pentru delicte politice, în momentul de fata, când Patria se afla în pericol, cer sa fiu primit în PCR, ca singura forta organizatoare a rezistentei patriotice, întru apararea pamântului românesc, contra agresiunilor dinafara, oricare ar fi acelea. În aceleasi împrejurari, Paul Goma îsi aminteste ca au facut cerere si au fost primiti scriitorii Alexandru Ivasiuc, Aurel Dragos Munteanu, Mariana Costescu, Adrian Pauneascu, Paul Schuster si multi altii (…) Putini mai înteleg astazi asdemenea sentiment, fiindca mintea le-a fost poluata de tâmpeniile debitate de criminalii ajunsi la conducerea tarii, dupa decembrie 1989, când a început sa moara, putin câte putin, SPIRITUL ROMÂNISMULUI ” – cf. pp. 220-221.

Despre „aportul” alogenilor, la destructurarea României: „Ma îngrozesc si la gândul ca eu si urmasii mei apartinem unei natiuni urgisite, careia trei natiuni crescute precum serpii la pieptul sau, i-au adus o faima sinistra. Si aceasta treime sinistra numeste, în ordine: jidanii, tiganii si ungurii” – cf. p. 236.

Despre …”Revolutia Democratica”, din 1989: „Deci, rezumat în câteva cuvinte, deviza noii revolutii ar putea suna asa: <<Luati-va libertatea si crapati!>>, completat de îndemnul criminalului de drept comun, fostul Corneliu Coposu, de a nu mai lasa piatra peste piatra, din ceea ce se construise cu sudoare si chiar cu sânge, în epoca socialista” – cf. p. 243.

…Nu întelegem cum de nu apare, în textul lui IOAN MITITELU, în legatura cu nelasatul „piatra peste piatra, din ceea ce se construise cu sudoare si chiar cu sânge, în epoca socialista” – si numele lui Petre Roman-Neulander, care a lansat „privatizarea pe UN LEU!”

…Ma rog, poti sa fii sau sa nu fii deloc de acord, cu unele dintre afirmatiile si acuzatiile lui IOAN MITITELU, din Cartea III – dar de gândit (daca ai cu ce…!), îti da de gândit, orice fraza din textul sau. „Hit me, but listen to me!” N-ai decât sa-l înjuri, cititorule! – dar, mai întâi, citeste-l! Si încearca sa-i pui frazele în contextul descris si analizat de el, de autor.

…În plus, dezvaluirile si formularile jurnalistice ale lui IOAN MITITELU sunt pline de expresii deosebit de savuroase, pe deasupra de tot sarcasmul si obida si amaraciunea lor funciara. SI (SE) DAU MASTILE JOS!, de pe fetele tuturor saltimbancilor si escrocilor veacului XXI – al României si al Terrei!!!

Asa ca…va invitam sa le cititi, spre a va purifica, întru ONESTITATEA EXPRESIEI (ESTETICE) A ADEVARULUI VIETII UMANO-DIVINE!

1–IOAN MITITELU, „Parasca”, Editura PIM, Iasi, 2011.

 

LEGEA …SANTAJULUI UNGURESC!!!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Legea, în general, pe planeta Terra, nu este Vocea Lui Dumnezeu – ci este rezultatul „meditatiei” (?!), sau, mai curând, al intereselor unor oameni (de obicei, nascuti cu smecheria la brâu!). În România ultimilor ani, legea este:

1-fie rezultatul „meditatiei” (?!) unor escroci ordinari,

2-fie al „meditatiei” (?!) unor prosti (cu variantele: cretini, imbecili etc.) 

3-fie al „meditatiei” (?!) si a unora, si a altora – a se vedea, spre-o pilda, Legea Învatamântului, „asomata” de fie-iertatul Guvern BOC, prin…ASUMARE DE RASPUNDERE!

…Dar putini ziaristi reusesc sa-si faca „vânt” si sa aiba curajul sa zica, franc: „În România, legea a devenit rezultatul santajului UDMR!”

…Catalin Baba, ministrul învatamântului, a scos în evidenta, ba chiar a demonstrat, si pentru orbi (PRIN COMPORTAMENTUL SAU INFRACTIONAL!!!), acest adevar…”secret al lui Polichinele”:

„De patru ani încoace, santajul este cuvântul de ordine care sta în spatele constructiei coalitiei de la guvernare, care, aparent, asigura „stabilitatea politica” în tara (s.mea). Lupta cea mai apriga este data între PD-L si UDMR. Democrat-liberalii santajeaza UDMR, acceptându-le cerintele de obicei atunci când trebuie sa promoveze fortat diferite proiecte legislative, iar Uniunea santajeaza permanent PD-L cu solicitari care tin de teme electorale. Facultatea în limba maghiara de la UMF Târgu Mures este ultimul exemplu elocvent.

Subiectul facultatii în limba maghiara la UMF Târgu Mures a început înca din momentul în care puterea a început sa creioneze Legea Educatiei. Pe lânga predarea istoriei si geografiei în limba minoritatilor, în localitatile unde comunitatile sunt numeroase, UDMR a cerut si restrângerea autonomiei universitare (n.mea: ia uite unde se ascundea LEGEA – de data asta, a “autonomiei universitare”: în pantalonii “ude-MEREILOR”!!!). Schimbarea guvernului a constituit momentul oportun pentru UDMR sa forteze înfiintarea facultatii în limba maghiara a UMF Târgu Mures. De altfel, una din conditionarile pentru sustinerea guvernului Mihai Razvan Ungureanu a fost tocmai aceasta doleanta. (…)Primul care a cazut victima santajului politic al PD-L a fost ministrul Educatiei, Catalin Baba (n.mea: cum sa nu se creeze, în România, starea de ANOMIE, la nivelul oamenilor „de rând” – când un ditamai ministru îsi permite sa santajeze cu…NELEGIUIREA, având “spanga ungureasca” înfipta în spinare???!!!). Rectorul UMF din Târgu Mures, Constantin Copotoiu, a acuzat într-o conferinta de presa ca a fost avertizat, vineri, telefonic, iar luni – printr-o adresa semnata de ministrul Educatiei, de Catalin Baba, ca universitatea ar putea fi sanctionata daca nu rezolva problema înfiintarii sectiei maghiare la universitate si nu introduce în Carta prevederi în acest sens (s.mea). Acuzele, grave, ar trebui sanctionate cu demiterea, nu au fost negate de ministrul Educatiei” – cf. Q Magazine, 13 martie 2012.

…În ziua de 12 martie 2012, Guvernul actual al României (Guvernul BELFERULUI BASESC, M.R.U.!), nu s-a reunit pentru a stabili (fie si CURAT propagandistic!), re-„calibrarea”, cu, cica, 16%, a salariilor bugetarilor (dupa ce le taiase, acest salariu, nu cu doar 25%, ci, în unele cazuri, cu peste 60%!) – nu s-a reunit nici pentru a discuta situatia disperata a Spitalului de Terapie Intensiva,”Marie Curie”, unde dr. Catalin Cârstoveanu, prin eforturi titanice, a facut rost de aparatura medicala ultra-moderna, extrem de utila celor ce mai vor sa traiasca (înca o vreme, pe Terra!) si foarte costisitoare (cât si piscinele satesti, si pârtiile „schiuitoare”, de niciunde-spre niciunde, si parcurile din padurile de la sate, ale madamei Udrea…!) – …dar, din pricini de salarii taiate, i-a plecat personalul, peste hotare… – …nu s-a reunit sa discute nici „enigma” uluitoare, propusa de dr. Horatiu Suciu, de la Tg. Mures (s-o explice unui stat românesc CRETIN SI FOC DE NESIMTIT!!!), care doctor cardiolog-pediatru Horatiu Suciu, cu numai 100.000 de euro, poate si vrea sa opereze, timp de DOUA LUNI, sodom de …”bebelusi”, PE CORD! – da, cu suma asta!!! (cu 100.000 euro, Israelul cel atât de laudat, face NUMAI O SINGURA OPERATIE, pe cord de „bebelus”…!: „În România se nasc anual aproximativ 50 de bebelusi cu transpozitie de vase mari, din care eu reusesc sa operez, în cel mai bun caz, aproximativ jumatate. În anii trecuti am operat în jur de 23-24, si astfel am facut ceva economie statului român. Ceilalti 20 si ceva sau pleaca afara, sau nu îsi gasesc nici o rezolvare, pentru ca este o malformatie incompatibila cu supravietuirea. Este doar un exemplu! Toate operatiile sunt foarte scumpe si problema este ca în continuare exista resursa nefolosita în tara, iar banii se duc în afara… Pot spune, comparativ, ca o interventie chirurgicala pe cord deschis în strainatate, în general în Germania si în Italia, este de la 20.000 de euro în sus. Pentru bebelusi, cea mai sofisticata procedura, transpozitia de vase mari (switch arterial), care se face la Deutsches Herzzentrum, în Munchen, costa 50.000 de euro. Costurile noastre se ridica undeva la 5.000 de euro” – cf. medicaacademica.ro,din 2 septembrie 2011)…

Credeti ca pe M.R.U. si pe Basescu îi intereseaza ca, neacordând atentie „bebelusilor” doctorului Horatiu Suciu, comit un genocid? ÎI DOARE ÎN PIX!!!

NU! Guvernul lui M.R.U. (români verzi ca…”balega de gâsca”), s-a reunit, în sedinta de urgenta, luni, 12 martie 2012, la orele 19, 30, SPECIAL SI NUMAI pentru…SEPARAREA MAGHIARA DE LA U.M.F., DIN TG. MURES!!!

…Se vrea, de catre GUVERNANTII STRAINI/ÎN-STRAINATI, CU TOTUL, DE ROMÂNIA – CA OMUL CARE TRAGE SA MOARA, ÎN SPITAL, S-O ZICA ASTA DOCTORULUI, ZOR-NEVOIE, PE UNGURESTE…ÎN ROMÂNIA!!!

…” Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marti ca studentii si maghiarii din Târgu Mures au dorit sa protesteze în strada, în chestiunea universitatii din oras, dar formatiunea pe care o conduce le-a cerut sa nu faca acest lucru.

<<Studentii din Târgu Muret, maghiarii din Târgu Mures au vrut sa mearga pe strada, au vrut sa iasa. Noi am avut solicitarea expresa si clara <<Nu iesiti, fiindca nu se face politica pe strada>>, a spus el, întrebat cum comenteaza protestele recente din acest oras.

Pe de alta parte, Kelemen Hunor a sustinut ca motiunea de cenzura anuntata de USL nu are sanse sa treaca (n.mea: deci, nadejdea voastra este ca “va veti face de urât”, întru TOATA buna-voirea voastra “hungaristo-exclusiva/exclusivista”, pâna la… Sfârsitul Lumii!).

Marko Bela, presedintele onorific al UDMR, a fost întrebat si el cum comenteaza faptul ca studentii din Târgu Mures au protestat luni si au cerut stoparea amestecului factorului politic în autonomia universitara, iar printre acestia se aflau si maghiari.

<<Nu am cercetat nationalitatea celor care au iesit la proteste (…) dar actuala conducere a universitatii, care nu prea e legala, a dat zi libera celor care au vrut sa participe la aceste actiuni de protest>>, a comentat Marko Bela.

El si-a exprimat regretul ca <<guvernul e obligat sa intervina într-o situatie care foarte usor si foarte repede putea fi rezolvata acolo, la fata locului, daca exista vointa pentru aplicarea legii>>.

Peste 400 de studenti au protestat, luni, în Piata Teatrului din Târgu Mures, împotriva separarii Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Târgu Mures si împotriva implicarii politicului în autonomia universitara, potrivit Agerpres.

<<Noi astazi ne-am adunat din nou, este a treia actiune de protest masiva prin care ne exprimam împotriva nedreptatilor care se fac împotriva autonomiei universitare a UMF Târgu Mures. Vrem sa ni se aprobe Carta UMF Târgu Mures, deoarece ea nu contine nimic ilegal si a fost blocata de-a lungul timpului, din considerente politice, dupa cum se vede si în presa de astazi de catre anumite persoane din conducerea tarii>>, a declarat presei Dan Zolog, presedintele Ligii Studentilor Târgu Mures.

Acesta a aratat ca, în continuare, studentii vor protesta pentru aceste drepturi si ca LSTM a primit scrisori de sustinere de la celelalte organizatii studentesti din tara, care condamna ceea ce se întampla la UMF Târgu Mures.

Protestatarii au scandat <<Vrem autonomie universitara>>, <<Nu ne separati>>, <<Baba, Baba, nu strica treaba>>, <<Unitate>>, <<Nu vrem implicarea politicului în autonomia universitara>>, <<Nu vrem separare etnica>> , <<Vrem sa învatam, nu sa protestam>>, <<Oferim si cerem respect>> – si altele.

Dupa protestul din Piata Teatrului, studentii au pornit într-un mars catre UMF Târgu Mures” – cf. Hot News.ro, 13 martie 2012.

…Mai, bravilor urmasi ai lui Attila si ai lui…Dücso Csaba/Daday Lorand, obraznicaturi ordinare – voi veti fi însemnând “totul” pentru unii ca Traian Basescu si briganzii lui “dihorini” (pentru ca-i asigurati “tronul” lui, construit din plânsul necajitilor de români si din urdorile lingailor lui “pedelei”!), dar pentru oameni normali, voi, UDMR-ul, sunteti…”NIMENI PE LUME”!

Chiar UE (masonica-masonica, dar are, chipurile, si ea, legi…!), interzice “partidele formate pe criterii etnice”! Iar voi, NUMAI ASTA SUNTETI! Iar “cozile noastre de topor”…românesc, accepta ABSOLUT ORICARE SANTAJ AL VOSTRU, ACCEPTA (la …nevoia lor inumana de “PUTERE”!), CA VOI SA LE CERETI, ÎN ROMÂNIA NOASTRA, SA NU MAI EXISTE ROMÂNI!!!…SA SE AUDA DOAR LATRATUL VOSTRU, DE CÂINI AI PUSTIEI!!!

…N-am nimic cu ungurii simpli, prostiti si înnebuniti de voi (…pentru ca sa le furati, iarasi, votul, si sa santajati, pe toti cacanarii nostri de politicieni români, din Parlament si din Guvern, la nesfârsit!), dar cu obraznicia voastra, ude-MEREILOR, si cu tradarea “cozilor noastre de topor” – AM TOTUL!!!

…Voi, mangositilor, sa… “cercetati nationalitatea celor care au iesit la proteste” – mai, “cercetasilor”! Ati facut…SMI în SRI, va sa zica???!!! Dar ia cercetati-ma si pe mine…dar ia cercetati voi pe astia care am mai ramas români, dupa recensamântul lui Basescu, din care lipsesc…3 MILIOANE!!! Si o sa vedeti voi ca nu e nevoie de nicio “cercetare hungariana”, în România!

Ia mai duceti-va voi, acolo, în pusta voastra, si “cercetati”-va originile voastre “nobile”, întâi si-ntâi!

…Si se mai zicea ca numai în România au ramas securisti “la putere”! Da, uite: UDMR-ul este mai securist în România, decât la…Budapesta!

… “Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marti ca au dorit sa protesteze în strada, în chestiunea universitatii din oras, dar formatiunea pe care o conduce le-a cerut sa nu faca acest lucru.

<<Studentii din Târgu Mures, maghiarii din Târgu Mures au vrut sa mearga pe strada, au vrut sa iasa. Noi am avut solicitarea expresa si clara <<Nu iesiti, fiindca nu se face politica pe strada” – …oooo, SALVATORULE DE ROMÂNIE! – “PATRIA MAGHIARA, TIE, RECUNOSCATOARE!!! “…zau, mai, Hunorule, nu suguiesti, cumva?! Ori ai memoria…cât “aia” de furnica?!

Ia sa-ti aduc eu aminte ce zicea secatura aia de popa al vostru, Laszlo Tökes, joi 22, iulie 2010, la Baile Tusnad, când urla, ca din gura de …balaur, pentru autonomia Tinutului Secuiesc:

“Vicepresedintele Parlamentului European, Tökes Laszlo, a pledat joi, la Baile Tusnad, pentru autonomia Tinutului Secuiesc si a spus ca, daca va fi nevoie, maghiarii trebuie sa iasa în strada si sa adopte modelul catalan ori kosovar. <<Trebuie sa ajungem în tarâmul unitatii comune. O microregiune de talia Kosovo este si Secuimea. Kosovo si-a dobândit independenta, de ce nu ar putea si Secuimea sa aiba autonomie? Trebuie sa iesim în strada, daca este nevoie, daca trebuie, atunci Secuimea are nevoie de un instrument de tip catalan>>” – cf. NEWSTODAY, joi, 22 iulie, 2010.

…Si cum vrei tu, mai, popo Tökes, “europarlamentar român”, cica, si care ne tradezi, pe banii mei, ai lui, ai lui…ai tuturor ROMÂNILOR DIN ROMÂNIA: ne vrei …”KOSOVO”, “pe taietei”/TAIATELEA, hai?!

…Zi-i si lui HUNOR, ca, uite, o face pe prostul!!!

…Adicatelea, pe strazile României n-au dreptul decât “hungarienii” sa-si faca politica, hai?! Românii sa se vâre sub pat, nu?! Sa ceara “bilet de voie” de la voi, popo, da…si ca sa iasa în strada, si ca sa iasa la closet, si ca sa-si iubeasca nevasta, hai???!!!

Numai voi si numai voi si mereu voi, PRIN SANTAJ, decideti legile si existenta/nonexistenta românilor, ca în Dieta de la Cluj, din 1437 – “Unio Trium Nationum”?! Decideti viata si moartea/disparitia românilor…”natiune tolerata”, ca în Evul Mediu ardelenesc!

…Mereu si numai voi santajati si comandati, TOTUL, într-o Românie refacuta, de strabunii de la 1 Decembrie 1918, DUPA SFÂNTA DREPTATE! Lasati naibii Trianonul, ca ROMÂNII au decis, la ALBA IULIA – “UNIREA CU TARA”!!!

…Din 1989, însa, numai voi, în fruntea bucatelor bietului român…

PÂNA CÂND, DOAMNE?!

…Pâna când, mai, dihorilor?! Si vreti sa va mai si iubim…TOPORUL CU CARE NE TOT IZBITI ÎN CAP…ca, cica, “nu suntem destul de toleranti cu voi”…CA SA NE “RADETI” DE TOT, DE PE FATA PAMÂNTULUI – PÂNA SI SFÂNTUL NOSTRU NUME DE “ROMÂNI”, SA-L ASCUNDETI, ÎN MORMINTELE NOASTRE ?!

Maaaiii! – d-apoi nu va faceti de cap! – ca nu-s toti românii blegi, precum Mihai Gâdea, când l-a “flatulat”, cvasi-admirativo-lingusitor (la Antena 3/Sinteza zilei, pe 13 martie 2012), pe bula aia de aer împutit, numit…M.R.U. (cu “M” de la “Mossad”, poate?!) – de n-a stiut sa-l întrebe, CLAR SI RASPICAT SI INSISTENT, nici ce cauta el, M.R.U.-ul, sef SIE (si cu tot “cabinetul” nevalidat de comisiile parlamentare, din lipsa de cvorum!!!), ca premier al unei tari civilizate (…”am un lapsus…dar va voi trimite, când îmi amitesc, un exemplu, din Germania, de caz similar cu al meu…” – …a mintit chelalait, cu ochelarii în ochii nostri, M.R.U.-ul…: pe dracul ghem o sa-l trimiti, ca numai la noi, dintre toate tarile europo-civilizate, devin “prim-ministri” toti spionii straini!) – nici ce hram poarta nevasta lui MRU, “doctorita”, la firma OMV Petrom, cu sediul la Viena…Pai, daca Basescu si toti bogatasii se trateaza, de orice boli, NUMAI la Viena – apoi de ce ar avea nevoie firma petroliera vieneza (care ne spoliaza, oribil si cu nesimtire, de petrol – … iar noi tacem, nu ca altii: “Autoritatea antitrust din Bulgaria a decis sa amendeze patru mari retaileri de carburanti – Lukoil Bulgaria, Naftex Petrol, Rompetrol si OMV – pentru formarea unui cartel în vederea cresterii preturilor, potrivit presei locale, citate de Novinite” – cf. gândul.info, din 14 martie 2012!), de un “consultant medical” din România! – …taman pe nevasta sefului SIE! – …angajata pe 7.000 de euro pe luna! Pai, numai debil mental sa fii, precum bâlbâitul de “dom director” Mihai Gâdea, si sa nu-i sugerezei, politicos, dlui MRU, ca ar cam fi vremea, daca tot a ajuns premier în nenorocita asta de Românie… – apoi, sa-si retraga agentul (…suspicionabil, în situatia descrisa mai sus, de a fi tradator de date economice secrete românesti!), de la OMV Petrom, Viena…!!!

…Revenind la legile “hungariste”, obtinute de UDMR, prin santajarea tuturor membrilor Guvernului si ai Parlamentului României, “la pachet”, de râde de noi pitecantropul ala de Peter Eckstein Kovács, destept ca orice capcaun (consilierul de noapte si de zi al tradatorului Basescu!) – … râde si râde, sfidator si cu gura lui hahaita (cât si a “stapânului”!), pâna la urechi!

…Nu, “hungaristilor”, n-o sa ne dictati, si voi, si Basescu/nici voi, nici Basescu, daca si când si unde sa ne facem politica! NU! Pentru ca Opozitia POLITICA nu exista, practic, în România (oricât s-ar screme ea/Opozitia POLITICA, sa ne convinga de contrariu – este si va ramâne, de pururi pentru pururi, TOTAL neputincioasa si paralitica, în fata acestor santajisti “micsti”, udemeristo-basisti) – si pentru ca am vazut, clar, ca si UDMR-ul, si PDL-ul (eminamente tradator de tara!), si toti slugoii si dezertorii de la UNPR, ne luati, pe noi, cei prea blajini si rabdatori…- ne luati, da, “de fraieri” – ei bine, NE VOM MUTA POLITICA NUMAI ÎN STRADA!!!

…Fara o REVOLUTIE NATIONALA ROMÂNEASCA – facuta CÂT MAI DEGRABA! – ALALTAIERI, DACA SE POATE! (…cum bine sublinia Radu Tudor, într-o emisiune a Antenei 3, de zilele trecute: “Înlaturarea PDL si a actualei puteri TREBUIE SA SE FACA PRIN ORICE MIJLOACE, NU DOAR POLITICE!!! Cât mai repede, ÎN SECUNDA URMATOARE!) – …fara nicio ingerinta “putinista”, ori… “obamisto-husseinista”!), acesti santajisti si asasini nemernici nu vor accepta sa ne mai… “slabeasca”…si ”sa [nu] ne [mai] dea legi si sa [nu] ne [mai] puna biruri” (…cum zicea Eminescu, de fostii liberali, din veacul al XIX-lea!)…cu tot cu…”FILOSOFIA de SPARLEALA”, pedeleo-udemerista!

…Zice frantuzul, în Imnul Natiunii sale: “Aux armes citoyens,
Formez vos bataillons.
Marchons! Marchons!
Qu’un sang impur
Abreuve nos sillons!”

…Dar, grait curat româneste (si deloc “academic”, fara nicio “fasoleala”, ori “smiorcaiala” de aia, “intelectualisto-infertila”… – ci…SCURT, ”LA OBIECT” si EFICIENT!!!), ar suna cam asa: “Huooo! Puneti parul pe ei, cotonogiti-i, dati de tot, mai flacai – ca-s lupi multi la stâna – mai Ioane, mai Gheorghe, mai Vasile!!! – … nu stati, baaa, ca ne potopesc pagânii astia!!!”

15 ANI DE LA ÎNCEPUTUL UNEI MARI MARTURII ORTODOXE…!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

 .

…În martie 2012, se împlinesc 15 ani de la începutul unei Mari Marturii a ORTODOXIEI ROMÂNESTI: miraculoasa aparitie a revistei „Credinta Ortodoxa” (cu binecuvântare de la Episcopia Alexandriei si Teleormanului), condusa de martiricul carturar Ioan ENACHE, a însemnat si, probabil, va însemna, în Istoria Neamului Românilor – aparitia, pe Cerul Dumnezeului Celui Viu, a uneia dintre cele mai jertfelnice si mai curajoase RASTIGNIRI ÎNTRU SLOVA/publicatii, ale DUHULUI ORTODOX ROMÂNESC!

…Eu primesc si citesc zeci de publicatii ale BOR. Fiecare dintre ele are câte ceva bun si luminator, între paginile ei – dar în fata niciuneia nu ma plec, cu mai adânca si cutremurata smerenie, precum o fac când citesc versetele de foc si sânge hristic, ale „Credintei Ortodoxe”! De ce încerc acest sentiment unic? Pentru ca revista „Credinta Ortodoxa” respecta, SINGURA, SI FARA DE CLINTIRE, porunca Mântuitorului HRISTOS: „NU VA TEMETI!”

…Numai între paginile „Credintei Ortodoxe”, sufletul si cugetul meu se hodinesc întru lumina si linistire curata, pentru ca stiu ca, atunci când voi citi cuvintele unui preasfintit calugar, ieromonah, ori ale unui laic, asupra caruia Duhul Sfânt a pogorât Revelatia Adevarului – nu ma voi sminti, cu Duhul, întru nimic! – ci ma voi lumina DEPLIN, întru pregustarea Celor Patru Rasarituri ale Raiului Hristic!

…Un alt miracol al Vointei Lui Dumnezeu: pe când mii de reviste au nevoie (adunat!) de sute de mii de pagini, nu pentru a limpezi Cerul, ci pentru a chema furtuni si bezne si tot mai încruntate neîntelegeri… – ei bine, revista de 20/15 cm, „Credinta Ortodoxa”, are nevoie doar de 16 pagini (format mic, spre minuscul!) pentru a lamuri si a ne spala sufletele de orice întuneric al ne-întelegerii! Precum o apa de lumina trece peste sufletul cititorului, care, când o gateste de citit, O ARE, DEJA, SCRISA, CU LITERE DE FOC, ÎN INIMA!!!

Si, parca, simte ca, dupa ce s-a ospatat din aceste bucate ale Duhului Celui mai Ales, nu mai are trebuinta de alta luminare…caci tot ce ar citi si auzi mai mult decât versetele revistei dlui Ioan ENACHE – spre tulburare si nepriinta i-ar fi!

…Multa, multa sanatate ctitorului si directorului ei mucenicesc, Ioan ENACHE! La fel, si tuturor celor care se strâng în jurul lui, spre a fi deja, ori a deveni curând – ADEVARATE CALAUZE, PENTRU DUHUL ROMÂNESC AL VEACULUI CELUI MAI CUMPLIT SI CONTRADICTORIU – VEACUL XXI!

LA MULTI ANI SI RODNICI, ÎNTRU TOATE CELE ALE DUHULUI! – si sa va ajute Bunul Dumnezeu, întru tot binele pe care-l aduceti noua, spre luminata învatatura! Cu adevarat se revarsa Hristos Cel Înviat, din toate slovele-vapai ale revistei – si, daca cineva se întreaba, cumva, care ar fi „piatra de încercare”, pentru Duhul sau, spre a si-l dovedi trudind întru Hristos, spre Calea Rasaritului/Învierii – apoi, nu exista mai buna masura pentru orice Duh sovaielnic în credinta, decât citirea celor scrise, cu toata sinceritatea si daruirea, întru Dulcea Durere a Biruintei asupra Pacatului – cele care ard în cuprinsul de rai pregustat al revistei lui Ioan ENACHE!

…Cu aceasta carticica-de-reviste la piept, ctitorul cel sângerat de toti ghimpii lumii se va arata la Poarta Raiului, si recunoscut va fi (dimpreuna cu, sfintiti, multi dintre colaboratorii sai, preacucernici parinti-calugari!), ca fiind din ceata binevoitorilor întru Lumina Sfânta si Lina Hodina, dupa atâta ARDERE CURATA DE DUH!

 

 

 

OMAGIU DE ZIUA FEMEII

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Elena BUICA

 

                                                                         Motto:

„Acolo unde sunt mai multe femei

si flori, nu sunt razboaie!”

 

 

La mii de kilometri distanta si înconjurati de nameti de zapada, simtim totusi un suflu al primaverii ce ne vine din anii frumoaselor amintiri din tara. În Canada ziua de 8 Martie n-are farmec decât pentru noi, românii, plecati de acasa cu bagajele pline de luminoase si calde aduceri-aminte. Pe continentul american se sarbatoreste Ziua Mamei în luna aprilie, dar femeile au multe alte roluri pe pamânt decat cea de mana, ele sunt sotii, iubite, femei de cariera, femei de casâ, aprope tot, încât este mai potrivita sarbatorirea femeii fixata de europeni în fapt de primavara, în ziua de 8 Martie. Aceasta zi este precedata de Ziua Martisorului, ca o avanpremiera, în care se împletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pâna la jertfa. Batrânii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor.

Scriu aceste rânduri pentru a aduce pe fata tuturor cititorilor special pentru aceasta zi lumina zâmbetelor, nobletea vorbelor si caldura inimii. I se cuvin toate acestea, femeii – “eterna poveste” , “a vietii cheie” – asa cum rasuna în urechile noastre romantele cu parfum. Sunt tulburatoare romantele, cântecele, poeziile, romanele, dedicate misterului feminin, nesecatului sentiment matern, bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viata. De fapt, cele mai frumoase creatii ale lumii sunt pe aceasta tema, adevarate dezlegari de taine. Ele ne duc într-o calatorie interioara cu o multitudine de valente revelatoare care trezesc în noi gânduri si sentimente ce ne înalta într-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti. Femeia a fost caântata din cele mai vechi timpuri si acest subiect nu va fi epuizat niciodata, caci fiecare femeie este unica si nicio iubire nu seamana una cu alta.

Iubirea strabate nestingherita prin timp. Primii fiori treziti de chipul fetei îndragite în adolescenta, peste ani aduce surâsul cald pe buze, îngânarea soaptelor nespuse, freamatul respiratiei întretaiate, lumina ai caldura ochilor, farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mâna.

Cu gândul la frumusetea femeii, îmi vin în minte imagini de altadata ale Bucurestiului în plina înflorire, din perioada interbelica, numit cu mândrie “Micul Paris”. Strazile pareau înflorite de siluetele elegante ale femeilor, cu rochii dupa moda timpului, cu palarii pline de fantezie, dupa moda pariziana, cu umbrelute cochete, cu aer de aleasa distinctie. Îti dai seama imediat ca acolo nu putea încapea vulgaritatea vorbelor si a gesturilor, cu atat mai putin mitocania si mârlania.

Imaginea femeii este adesea suprapusa cu cea iubirii. Toata lumea are nevoie de atingerea blânda si buna, plina de caldura a femeii înzestrata de Dumnezeu cu stele de iubire. Ea este împlinirea în viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea însetata de gesturi de tandrete si de mângâieri izvorâte din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea niciun farmec. Barbatul trebuie sa îi ofere locul binemeritat în viata, acela de a fi iubita, sotie si mama. Numai prin barbat, femeia devine deplina asa cum barbatul este un tot numai prin femeie. În casa în care salasluieste iubirea, salasluieste si Dumnezeu, spune o vorbs din batrâni, iar o alta zicala ne aminteste ca dragostea muta muntii din loc.

Dintre toate ipostazele femeii, cea mai de sus ramâne, incontestabil, cea de mama, asa cum mai presus de toate este Fecioara–Mama, Femeia între Femei. Femeia este chivotul vietii, este pasnica rodire a omenirii, fara de care lumea n-ar mai fi.

Femeile dau împlinirea zilei, dau mireazma si culoarea vietii, paveaza drumul vietii cu dale de suflet. Barbatii trebuie sa le iubeasca si pentru ca ele sunt mai frumoase decât ei. Lor le ajunge sa fie doar putin mai frumosi ca Dracu`, cum zice o alta vorba din batrâni. Femeile, prin frumusetea si gingasia lor sunt florile vietii, flori cu care sunt adesea comparate. Nu putine sunt cele care poarta nume de flori, mai ales ale florilor de primavara: Violeta, Viorica, Lacrimoara, Narcisa, Brândusa, Micsunica, Iris, Crina, Margareta, Camelia, Gherghina… Cele mai multe din aceasta categorie poarta numele Floarea sau Florica, asa cum o chema si pe mama mea, pe care o port în inima ca pe o floare.

Pe lânga faptul ca femeile acopera o arie mai larga decat cea a barbatilor, fiind sotii, iubite, mame, avand servicii si muncind si în gospodarie, deci sunt mai mult decat jumatatea barbatului, în acelasi timp, ele sunt înzestrate si cu tenacitate, care le situeaza deasupra barbatilor. Aceste cuvinte nu pica prea bine orgoliului masculin, dar este înca un motiv de consideratie si de admiratie pentru ele. Suferintele prin nastere le calesc, le fac mai rezistente. La nevoie îsi pot purta singure de grija, îsi pot purta singure bataliile pentru viata. Sadoveanu a ilustrat stralucit un asemenea chip prin întruchiparea Vitoriei Lipan, în romanul “Baltagul”. Iubirea ce i-a purtat-o barbatului disparut, i-a dat taria sa porneasca în cautarea lui, iar prin tenacitate si inteligenta a reusit sa-l gaseasca, sa descopere ucigasii si sa îsi faca singura dreptatea, fara ajutorul autoritatilor.

Asadar, pe lânga rolul social substantial, femeia ramâne mereu un cântec de lumina, la care mai adaug doar frumoasele cuvinte spuse de poetul Grigore Vieru: “Femeia este al cincilea anotimp, în care Natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toate poamele toamnei si toate ninsorile iernii”.

 

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

8 Martie 2012

Oameni si lacrimi

On By nelursIn EssaysLeave a comment

VAVILA POPOVICI

.

Tristetile lacatuite în sufletele noastre

le deschidem în fata icoanelor sau a cerului;

de cele mai multe ori ele sunt însotite

de plâns înabusit si de lacrimi.

 

 Fiecarui om, indiferent de vârsta, sex sau temperament, lacrimile i-au udat fata macar o singura data de-a lungul vietii, unora chiar de nenumarate ori. Lacrimile de obicei tâsnesc si se rostogolesc cu repeziciune pe obraz, nu pot fi stavilite, indiferent de forta psihica prin care comandam sa le oprim, dar uneori sunt atât de grele încât ochilor le este greu a le plânge si atunci se opresc în unghiul ochiului. Când se pravalesc pe obraji sub forma unor boabe transparente cu gust sarat, sau ca un râu în cascada, elibereaza tensiuni si multa energie. Numai omul plânge cu lacrimi, numai omului i-a dat Dumnezeu lacrimi de bucurie, de fericire, de durere, de dor… Lacrimile tamaduiesc si uneori dau stralucire vietii. Ele sunt cuvinte, fraze, pe care inima nu este în stare sa le rosteasca în anumite momente. Voltaire spunea ca ele sunt limba tacuta a durerii.

Apar ca o reactie la un stimul emotional foarte puternic. În acele momente cuvintele sunt prea lipsite de putere sa vorbeasca despre ceea ce este în sufletul nostru si lasam lacrimile sa spuna… Ele sunt însotite de suspine sau hohote de plâns. De cele mai multe ori, suntem chiar stigmatizati si învinuiti pentru ele; suntem sfatuiti de a ne controla aceasta reactie a organismului; suntem acuzati de slabiciune sau lipsa de demnitate, pe când ele sunt expresia sinceritatii sentimentelor noastre si ne fac sa devenim mai puternici. Când plânsul s-a terminat, inima se petrifica. Lipsa de nadejde ia forma unei mândrii, suntem gata de lupta pentru binele nostru, a celor de lânga noi.

Se spune ca omul la începuturile sale nu cunostea lacrimile, decât fericirea raiului. Când a pierdut aceasta fericire i s-au dat lacrimile pentru a suplini golul lasat în suflet, în urma pierderii fericirii ceresti. ?i de atunci omul îsi gaseste mângâierea în lacrimi.

Oamenii sunt înclinati din fire spre a varsa lacrimi, de aceea despre ele se spune ca sunt lacrimi firesti. Dar mai sunt lacrimile pacatoase pe care le varsa cei fatarnici, prefacuti, din dorinta de a fi pe placul oamenilor, precum si lacrimi varsate din rautate, atunci când cineva nu are putinta de a face un rau pe care-l planuise, si ele sunt numite lacrimi de necaz. Se mai spune ca astfel de lacrimi le avea Nero, împaratul roman homosexual, incestuos, ucigas si nebun, cel pe care crestinii îl vedeau ca pe antihrist.

Plânsul ne zguduie trupul si pricinuieste în el o durere si o suferinta chinuitoare. În faza înaintata, nu mai e un plâns al ochilor, ci devine o forma de „descarcare” psihica. În urma apare o slabiciune, chiar si la cei rabdatori si puternici, dar ea se transforma curând în putere si aceasta creste progresiv, nascând speranta. Ne simtim mult mai bine dupa ce am plâns.

Credinta este ca femeile sunt mai predispuse la aceasta reactie, ele plâng mai usor sau mai mult. Parca Victor Hugo spunea ca femeia este invincibila prin lacrimi, ca ratiunea pe cât este de convingatoare, pe atât lacrimile sunt cele care ne înduioseaza sufletul… Un poem pe care l-am scris cândva se încheia astfel: „Nu râdeti, o femeie nu plânge-n zadar,/ plânge când în suflet îsi face cuib disperarea,/ când simte fiorul singuratatii!/ Pe scara lacrimilor femeia urca spre cer,/ izvorul lacrimilor ei nu seaca, / durerea din adâncul sufletului îl hraneste./ Poate a pedepsit-o, Dumnezeu,/ poate a vrut s-o ajute?

Oamenii de stiinta au concluzionat ca plânsul ajuta fiintele sa se linisteasca, alunga sentimentul de tristete adânca si aceasta se datoreaza eliminarii anumitor hormoni si substante chimice, prin intermediul lacrimilor. De aceea dupa plâns, suntem mai relaxati si parca începem sa vedem lucrurile altfel, judecata ni se limpezeste, tensiunea acumulata eliberându-se prin aceasta supapa a organismului nostru. Nu este rusinos sa plângi, dar se pare ca varsarea de lacrimi cere o oarecare intimitate: plângi în fata icoanei, plângi în fata fiintei iubite care te-a ranit sau pe care ai ranit-o, plângi si ceri mângâiere cuiva din apropiere, pentru a-ti usura durerea pricinuita din cine stie ce cauza. Pentru plâns ca si pentru rugaciunea cu glas tare este nevoie uneori de însingurare. Plânsul apartine omului dar si creatiei necuvântatoare, diferenta facând-o faptul ca atunci când creatia plânge, o face fara lacrimi. Dupa varsarea lacrimilor sufletul si trupul omului se racoresc, se bucura de o liniste si de cele mai multe ori de speranta. Sufletul parca se trezeste la glasul plânsului si parca se patrunde el însusi de simtamântul plânsului, fiindca, dupa cum spunea Emil Cioran: „o lacrima întotdeauna are radacini mai adânci decât un zâmbet”.

Plânsul este dispozitia trista a sufletului, pricinuita de lipsa celor dorite si de constientizarea celor pierdute… Plângem, iata, când vedem natura cum se dezlantuie fara pic de mila si nu putem lupta cu imensa-i forta. Plângem pentru noi si pentru semeni, fiindca îi iubim, fiindca ne pasa… Câte lacrimi au fost varsate în tara noastra, dar nu numai, în zile lunii februarie ale acestei ierni, cu ninsori abundente, temperaturi extrem de scazute? Au fost lacrimi varsate în întunericul noptii din casele oamenilor, în asteptarea zorilor zilei si a minunii unui ajutor din partea lui Dumnezeu si a semenilor. Dar lacrimile celor care si-au îngropat mortii gasiti sub nametii care au pus stapânire pe suprafete mari de pamânt? Case strivite de nameti, drumuri inaccesibile, oameni înghetati de frig în case… „Albul care se întinde cât vezi cu ochii îti provoaca doua iluzii: prima – ca e ceata si te miri cumva ca i-au lasat sa ridice elicopterul de la sol pe vremea asta. A doua, ca vei ateriza într-o mica asezare cu igluuri, piei de foca, gustari din carne de ren si un bun venit într-o limba ciudata. Si, daca n-ai vedea dreptunghiurile negre de padure desfrunzita si contururile gri ale caselor, nu ti-ar fi greu sa crezi ca ai plecat la drum cu un scop polar, nu umanitar, ” scrie Raluca Ion în ziarul Gândul, impresiile avute la traversarea zonelor cu elicopterul. Sigur ca s-a actionat cât s-a putut pentru salvarea oamenilor, din datorie si din iubire de semeni, dar au fost si asteptari din cauza stihiilor vremii, când bolnavii de inima, de diabet, n-au mai avut medicamente, câteva femei au nascut prematur din cauza spaimei; oamenii au iesit din case prin tunelurile pe care si le-au sapat sau li s-au sapat prin zapada, ajungând la magazine si gasind rafturile goale. Când au vazut pe cei ce au venit sa-i ajute, s-au plâns de o multime de nevoi, dar au simtit, ca tot românul si nevoia sa râda. „Uitati-va la omul asta, are nevoie de lame de ras. Nu vedeti cât i-a crescut mustata?”, a glumit o matusa vesela. C-asa-i românul, stie sa faca uneori si haz de necaz.

Închei tot cu cuvintele cinicului Voltaire: „Cândva totul va fi bine, iata speranta, acum totul este bine, iata iluzia!”

 Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

CARAGIALE SI EMINESCU

On By nelursIn Culture, Essays, literatureLeave a comment

 ION IONESCU BUCOVU

.

În toamna anului 1868 Caragiale era elev la cursul de declamatiune al lui Costache Caragiali. Avea numai 16 ani, un tânar bine legat, cu studiile întrerupte si pus pe capatuiala.

În anul 1868, adunat de pe drumuri de Costache Caragiale, Eminescu, se ataseaza de trupa lui de teatru . Vazând în el un copiator de texte excelent, cu un scris impecabil, si iubitor de teatru, Costache Caragiale îl angajaza ca sufleor si copist la Teatrul National.

Soarta face ca acum sa se întâlneasca cei doi mari scriitori, Caragiale si Mihai Eminescu.

Întânlirea lor e unul din cele mai frumoase episoade ale vietii noastre literare. Un adolescent, cu studii întrerupte, setos de cultura, aruncat prea devreme în vâltoarea vietii e pus fata în fata cu un tânar pribeag, fugit de acasa, razvratit contra scoalei si gasind timp, între munci istovitoare, sa-si înzestreze sufletul cu o comoara de cunostinte.

Cu doi ani mai mare decât Carageale, Mihai se investeste în ochii acestuia ca un tânar de exceptie. Eminescu îi aparuse frumos ca o scluptura antica sau ca un sfânt harazit muceniciei. Cu un temperament pasionant, cu alternante de euforie si tristete ce-i caracteriza vârsta adulta, ramâne impresionat de personalitatea lui. ,,E prea frumos sa fie adevarat!” avea sa exclame Caragiale mai târziu, aducându-si aminte de întâlnire.

Si lui Eminescu figura lui Caragiale la 16 ani i s-a parut a fi a unui dandy îmbracat bine, cu multe cunostinte literare, dar si un mare iubitor de teatru. Acum în aceasta sesiune teatrala dintre anii 1868 ai 1869 s-a înfiripat marea lor camaraderie. Peste toate deosebirile de temperament, care vor fi fost net conturate, îi va fi unit o egala pasiune pentru literatura.

Câte discutii s-au depanat între dânsii, în ceasurile lor libere, petrecute laolalta, între doua spectacole, sau în dosul scenei, ne putem închipui. Pasiunii pentru idei a lui Mihai se potrivea demonul dialectic al lui Ion Luca, iscoditor, iubitor de contraziceri, dar ai de cultura.

Caragiale a fost martor si la plecarea lui Eminescu la Viena, însotit de fratele sau, Iorgu. De aici înainte se vor fi întâlnit ocazional poate, dar nu mai sunt date care sa ateste legaturile lor. Între timp Eminescu se distinge prin cultura lui, prin poeziile scrise si publicate la ,,Convorbiri literare”. Maiorescu îl lauda în ,,Directia noua”(1872), punându-l imediat dupa Alecsandri. Sa fi stârnit aceste succese ale poetului invidia lui Caragiale?

În toamna anului 1877, Eminescu vine la ziarul„Timpul” în Bucureati adus de Maiorescu. Având nevoie de redactori, Eminescu se grabeste sa-l cheme în redactie pe Caragiale, spunând ca un altul mai bun ca el nu exista în tot Bucurestiul. Se vede treaba ca Eminescu îi urmarea mersul lui la ziarele „Claponul” si „Calendarul Claponului”sau la „Ghimpele”. Primele articole ale lui Caragiale de la „ Timpul”, „National-liberarii” si „ Liberalii ai conservatorii” nu au darul sa atraga atentia sefilor junimisti precum articolele lui Eminescu. Slavici, lucrând împreuna cu cei doi la ziar, ne-a lasat cele mai pretioase amintiri despre atmosfera redactionala si despre prietenia dintre Eminescu si Caragiale. Cu „Roma învinsa”, Caragiale patrunde la Junimea. Cu talentul sau scenic, a prezentat junimistilor piesa aproape jucata de el, mimând, gesticulând ai rostind apasat vorbele, dând întietate graiului vorbit asupra limbii literare. Cei trei pusesera la cale sa scrie si o „ Gramatica”, împartindu-ai rolurile, Eminescu- etimologia, Caragiale cu sintaxa si Slavici cu topica, proiect care nu s-a finalizat niciodata. Ca sa învete de la Eminescu, Caragiale juca rolul lui „gica-contra” tratând drept moftangii pe Kant ai pe Schopenhauer, ascultând pe Eminescu cu adevarate lectii de filozofie. Dupa ceasuri lungi în redactie ei se cautau si prin oras, izolându-se la nesfârsite taclale. Cei doi îsi câstigasera întietatea si la Junimea, unde, cu toate ca erau cei mai tineri, îsi câstigasera un adevarat prestigiu prin precizia si fermitatea vederilor critice. Eminescu se multumea cu încuviintarea lui Maiorescu ai se bucura de admiratia muta a lui Caragiale, „Las’ c-a tacut si hâtrul de Caragiale!” Slavici ne spune ca „era o placere nu numai pentru dânsii ci si pentru oricine care vedea cum petrec împreuna.”

La ziarul ,,Timpul”, Caragiale tragea mâta de coada, lasând beleaua mai mult pe Eminescu si Slavici.

Dupa ce a participat câtva timp la sedintele Junimii din Bucuresti, îsi schimba atitudinea dintrodata si-l ataca si pe Titu Maiorescu, care l-a primit în casa lui si l-a publicat în revista. Tine conferinae împotriva-i, desi mai târziu l-a lingusit prin telegrame. Marele critic l-a calificat ,,canalie” si n-a mai vrut sa aiba cu el decât relatii,, literare”.

Caragiale era un,,graeculus” înfigaret si foarte agil. Observând ca nu-i poate întrece pe Eminescu în poezie si pe Slavici în proza, el se axeaza pe comedie, continuând pe Alecsandri, sfatuit si de Eminescu, care vazuse în el un bun comediant. ,,Junele pesimist, sceptic si cinic”-cum îl caracterizase Eminescu, se desfasura în voie. Lipsit de scrupule, persiflant, darâmator de valori, indiferent la morala, zeflemist, negativist din principiu, polemist redutabil, încrezut peste masura în puterile lui, Caragiale nu se putea sa nu intre într-un conflict iremediabil cu Eminescu, om de alta talie etica ai artistica.

Primul conflict deschis cu Eminescu a fost atunci când Caragiale i-a sustras niste acte compromitatoare pentru Costake Roseti din sertarul ziarisului Eminescu si i le-a dat ,,andrisantului”. Dupa opt zile de absenta din redactie, Caragiale este numit inspector scolar cu 800 de lei pe luna de catre „andrisant”.

Colaborarea lui Caragiale la „Timpul” s-a prelungit din primavara anului 1878 pâna la mijlocul anului 1881, când a trebuit sa paraseasca redactia, silit din motive pe care numai el le cunoaste. Istoriografia literara ne vorbeste ai de ruptura prieteniei dintre ei, la mijloc fiind mai multe cauze, dar cea mai plauzibila ramâne femeia care juca un rol dublu pentru Eminescu, adica Veronica Micle. Pe Veronica Micle Caragiale o cunoscuse prin intermediul lui Eminescu cu ocazia vizitelor ei la Bucuresti. Femeia era frumoasa si atragea atentia barbatilor, mai ales lui Caragiale care era un amorez tip Rica Venturiano. Ocazia se iveste tocmai când Eminescu este în conflict cu Veronica. Numirea lui Caragiale ca revizor scolar pe judetele Neamt-Suceava în anul 1881 cade bine dramaturgului care-si gaseste consolare în casa femeii fie la Târgu-Neamt, fie la Iasi. Cei doi au întretinut si o corespondenta, dar Caragiale, fiind un om secret în materie de amor, a rupt scrisorile de la Veronica. Si nici Veronica nu le-a pastrat pe-ale lui. Daca le pastra poate posteritatea avea sa cunoasca mult mai multe taine din relatia lor.

Numit revizor scolar pe circumscriptia Neamt-Suceava, I. L. Caragiale o asalteaza pe Veronica Micle, cu atentiile lui de amorez si vestile sale proaste despre Mihai. Fostul prieten îl critica pe Mihai fata de ea tocmai în perioada când femeia trecea printr-o epoca de suparare cu poetul. Scipione Badescu îl pune în garda pe Eminescu despre legaturile lui Caragiale cu Veronica la Târgu-Neamt, legaturi fanteziste si exagerate de informator. Veronica l-a primit pe Caragiale în casa ei si l-a ascultat. L-a rândul ei, i-a destainuit si ea secretul despre ,,boala” lui, ,,pacat” pentru care Eminescu o iarta. Eminescu s-a manifestat de mai multe ori „într-un acces de gelozie!” fata de Caragiale.Se spune ca chiar ar fi vrut sa-l împuste cu un pistol pe care i-l fluturase pe la nas.

Nu l-a iertat însa niciodata pe Caragiale pentru comportarea sa si i-a cerut sa restituie scrisorile primite de la Veronica. O asemenea scena dura se întâmpla chiar într-una din sedinaele Junimii, în casa Kremnitzilor, de Craciun, când cei doi scriitori se cearta ca la usa cortului, ,,dimpotriva Eminescu si Caragiali certându-se unul cu altul”( Maiorescu).

Veronica nu era disponibila sa faca,, prostia” de a se îndragosti de Caragiale, Junimiasii, în frunte cu Titu Maiorescu, încurajau aceasta dihonie, pentru a-l desparti pe poet de femeia iubita, mai ales ca Eminescu îi propusese casatoria.

Titu Maiorescu merge mai departe si insinueaza o intriga specifica lui Caragiale cum ca dramaturgul ,,i-a însirat pe toti prietenii intimi ai d-nei Micle, printre care si el însusi”.

Duiliu Zamfirescu într-o scrisoare catre Titu Maiorescu îl caracteriza astfel pe Caragiale: Ce pacat ca nu se poate face nimic dintr-un asemenea om! Firea l-a înzestrat bine ai viata l-a tentat cu toate prefacatoriile si bunurile ei: a fost sarac, a fost bogat, a avut slujbe, le-a pierdut; o fi iubit probabil si o fi fost iubit, niciodata nu si-a uitat menirea, pe care cel ce l-a zamislit se pare ca i-a suflat-o la ureche, dupa ce l-a gatit, zicându-i, cu un picior în spate: „du-te sa fii trivial!”

La moartea poetului, printre necrologul lui Caragiale, strabate un sentiment de regret, un fel de mea culpa, pentru ce i-a facut poetului.

Cu toata bârfa lumii, Eminescu a fost alaturi de Veronica pâna la sfârsitul vietii. O fotografie, descoperita recent, îl arata pe Eminescu lânga femeia iubita iesind de la teatru, chiar cu un an înainte de a-si da obstescul sfârsit. Iar zeflemistul Caragiale în fata dueleaza cu actorul Stefan Iulian, departe de fostul sau prieten din tinerete.

27 februarie 2012

MIROS DE ÎNCEPUT, MIROS CURAT, PROASPAT, MIROS DE GHIOCEI, MIROSUL DRAGOSTEI – „DRAGOBETELE”

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

.

„Înc-odata, iar si iara,

a iubi e primavara.”

Lucian Blaga

.

Sarbatorit pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, traditia populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii în Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii. Este considerat fiul Dochiei, barbatul frumos, puternic îndragostit. Baba Dochia este unul dintre miturile românesti importante si exista multe variante ale acestui mit. Semnalez si o frumoasa poveste a lui George Calinescu „Traian si Dochia”, în care Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui Traian, aceasta s-a ascuns pe muntele Ceahlau, împreuna cu oile. Maica Domnului a transformat-o împreuna cu turma sa, într-un complex de stânci.

Din copilarie cunosteam frumoasa legenda a calatoriei Dochiei pe timp de iarna când, parându-i-se ca vremea se încalzise, si-a scos, rând pe rând, cele noua cojoace (unii spuneau de douasprezece) pe care le purta, pâna când a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat si pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse mai târziu. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Se spune ca rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si ca ar fi o marturie vie a acestui mit românesc. Zi a îndragostitilor, început de primavara, început de viata, acesta este Dragobetele!

S-au ocupat multi cercetatori de provenienta acestei sarbatori. Nicolae Constantinescu – etnolog al Universitatii din Bucuresti – afirma ca nu exista atestari documentare ale acestei sarbatori decât în secolul al XIX-lea; lingvistul Lazar Saineanu propune analogia cu „dragu-bete”, sufixul „bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, multime”; etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie din Moldova prezinta etimologia acestei sarbatori populare considerând ca majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul”, sarbatoare religioasa de care spuneam ca este celebrata pe 24 februarie si care în limba slava se numeste „Glavo-Obretenia”. Românii ar fi adaptat-o, astfel aparând sub diverse nume – „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete” – în perioada Evului Mediu, pâna când s-a impus în unele zone (sudul si sud-estul României) ca Dragobete; Ion Ghinoiu, în Dictionarul cu obiceiuri populare de peste an (1997) asociaza si el numele de Dragobete cu personajul din mitologia populara româneasca – zeu al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile românesti – identificat cu Cupidon (la romani) si cu Eros (la greci). Ovidiu Focsa etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat: „despre Dragobete se crede ca este un protector al pasarilor, fiind o sarbatoare strâns legata de fertilitate, fecunditate si de renastere a naturii”. Unii afirma ca ar data dinaintea aparitiei crestinismului. În mitologia dacilor, Dragobetele ar fi fost petitorul si nasul animalelor, cel ce oficia în cer, la începutul primaverii, nunta tuturor animalelor. Exista credinta ca în aceasta zi si pasarile ne-migratoare se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau si începeau sa-si construiasca cuiburile. Cu timpul, de la pasari obiceiul ar fi fost preluat si de catre oameni, Dragobetele ajungând sa fie considerat zeitate ce ocroteste iubirea si care poarta noroc îndragostitilor. Motivatiile preluarii ar fi fost profunde, întrucât pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvântul grecesc „pasare” însemnând chiar „mesaj al cerului”.

El este considerat de cei mai multi a fi Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit si „Logodnicul Pasarilor”, dar si „Cap de Primavara”.

Se povesteste despre obiceiurile din aceasta zi, cum în jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor se adunau fete si baieti care discutau, glumeau si cochetau. Spre prânz, fetele coborau în fuga spre sat; fuga în unele parti era denumita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care îi cazuse draga; daca o ajungea, urma sarutul în vazul tuturor, sarut ce semnifica logodna ludica, care de multe ori era finalizata cu logodna adevarata. De aici a ramas zicala: „Dragobetele saruta fetele!” Si se mai spune ca era un semn rau daca o fata sau un baiat nu întâlnea la Dragobete fata sau baiatul care sa-i placa, era semn ca tot anul nu putea fi iubit.

Credinta populara româneasca mai spune ca cei care participau la aceasta sarbatoare erau feriti de boli tot anul. Astazi, sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul românesc al sarbatorii de import Valentine’s Day sau ziua Sfântului Valentin, sarbatoare a iubirii. Personajul românesc Dragobetele se diferentiaza de blajinatatea Sfântului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat frumos, aratos, cu un temperament navalnic.

Simtim de pe acum, în preajma acestei zile, un început în toate!

Pamântul se trezeste la viata, natura renaste. Soarele revarsa o caldura mângâietoare, vântul sufla din plamânii sai aer mai cald, sângele îsi schimba culoarea, inima – pulsatiile, o mireasma dulce se-mprastie pe carari, chipul blând al primaverii ne zâmbeste, mâinile ei ne mângâie… Seva pomilor musteste, dragostea începe sa domine pamântul. Zilele devin mai lungi si mai blânde, natura începe sa-si arate farmecul. În curând se va îmbraca în hainele-i frumoase, va da coltul ierbii, copacii vor fi ninsi de flori albe în vânt.

Miros de început, miros curat, proaspat, miros de ghiocei, mirosul dragostei…

În întâmpinarea acestei zile am scris versurile:

Copacii saruta statornic vazduhul./ Aripi de gând saruta nevazutul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/ Pasarile, inoculate cu virusul dragostei,/ se cauta fâlfâind din aripi,/ dansând printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Din volumul „Articole si Eseuri”- vol. II, în curs de aparitie.

 

CONFLICTUL DINTRE GENERATII

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Elena BUICA

 

„Eheiii! Pe vremea mea, tinerii nu ridicau glas în fata parintilor. Ce ziceau ei, era sfânt. Ei hotarau soarta copiilor, chiar când si cu cine sa se casatoreasca. Nici dupa aceea tinerii nu ieseau din voia parintilor, îndeosebi nora trebuia sa fie supusa fara crâcnire. Nepotii erau smirna în fata bunicilor. Atunci de aceea era bine în lume.”

Asa îi mai auzi si astazi pe unii batrâni ai satelor, chiar daca în acea supusenie mocneau revolte neputincioase si dureri sugrumate în lacrimi. Dar generatia care a fost „supusa” atunci, devenind parinti si apoi bunici, a tinut si ea strânse haturile cât a putut, desi multe nu mai erau ca pe vremea lor si câte un vânt al schimbarii venea sa mai primeneasca lumea si atunci deplângeau si ei vremurile trecute.  Si tot asa de la generatie, la generatie.

În frageda tinerete, am rugat-o pe bunica sa îmi faca un costum de baie ca sa merg la mare. Desi bunica era o femeie cu orizonturi mai largi, s-a îngrozit la auzul acesei rugaminti. Cum adica? Pe vremea ei, doamnele care mergeau la mare foloseau rochii speciale pentru plajâ si baie, si eu sa ma expun mai mult goala? A intervenit mama în ajutorul meu, iar peste câtiva ani, mama, spre marea mirare a bunicii, se balacea si ea la mare în costum la fel de „golas” ca al meu, iar eu mergeam la nudism. La statiunea „2 Mai” era si nudism comun despre care îmi relatau prietene si eu ascultam cu urechile sfârâind de curiozitate, dar n-am gasit în mine puterea de a învinge pudoarea si sa ma duc în acel loc „rusinos”. Astazi costumele de baie sunt atât de sumare, încât, mai nu sunt si persoanele de seama mea murmura a nemultumire, iar nudismul îl poti vedea prea adesea la televizor, în reviste, în presa cotidiana, mai peste tot în România.

Ma aflam în comuna mea natala ca sa culeg date pentru monografia comunei. Mai multe persoane ma îndreptau spre un batrân care se apropia de 90 de ani, dar era înca „verde” si avea înca o buna memorie. Avusese mai multe „functii de conducere” în sat si era foarte înformat în multe aspecte ale vietii satului, ca o adevarata cronica vie. Înainte de a ajunge la el, oamenii îmi prezentau faptele si întâmplarile mai semnificative care îi conturau personalitatea. Asa este la sat. Când se vorbeste despre un om, i se face si o prezentare scurta, asa cum este perceput de fiecare. Este un fel de cimitirul vesel din Sapânta în editie orala, dar pentru toti oamenii – vii sau morti. De la unul-altul am aflat ca acest om a fost extrem de neînduplecat si drastic cu cei din jur, fie ai casei, fie ai satului. Nu admitea sa iasa nimeni din cuvântul lui. Sotia devenise un fel de sclava. Cu baiatul a avut conflicte care l-au determinat sa rupa relatiile în asa masura, încât, când acesta, neasteptat a trecut la cele vesnice, tata nu s-a dus sa-l vada, sa-i dea iertarea si sa îl duca pe ultimul drum. Acum, totul s-a schimbat. „Degeaba s-a tinut el tare si batos toata viata, dar uite ca acum n-are nici o putere asupra nepoatei care i-a schimbat traiul de pana acum, pe care l-a tocmit el cum a vrut”, mai adaugau satenii.

Cu inima cam îndoita, m-am dus la curtea omului mânata de nevoia documentarii. De departe, am auzit la început niste bubuituri. Am deslusit apoi ca tocmai la casa la care mergeam erau în functiune niste boxe care emiteau muzica încât vibra aerul pâna la distante mari. Când am ajuns acolo, am strigat la poarta, dar nu era posibil sa fiu auzita. Din întâmplare a iesit din casa o tânara, cred ca era sub 18 ani. Era îmbracata ca pentru plaja, cu pantecele gol, cu o bluza gen sutien sumar si cu o fusta doar de câtiva centimetri. Parul cret, latos si îmbâcsit, si fel de fel de zorzoane care subliniau farduri grele pe fata si unghii colorate mai mult în negru, iar în picioare niste pantofi cu vârfuri lungi, aproape înca odata cât pantoful. S-a apropiat de poarta cu importanta si cu miscari odulatorii ale corpului si m-a întrebat ce doresc. Dupa ce i-am spus, îmi lasa impresia ca nu a înteles. Era atenta la un grup de baieti de seama ei adunati în fata portii de peste drum cu care comunica din privire. Într-un târziu a înteles si si-a chemat bunicul. A aparut din fundul curtii, de la treaba, ca într-un tablou al taranului de altadata. Descult, cu picioarele prafuite si crapate, cu un strat de pamânt sub unghii si îmbracat în straiele din timpul sau. L-a început nu s-a aratat prea încântat de întâlnirea cu mine. Am intrat în curte numai la rugamintea mea si dupa un timp mi-a dat un scaun sa stau. Au scazut si decibelii muzicii. Treptat-treptat i s-a dezlegat limba si a început sa arate interes din ce în ce mai mult. Se desprindea vioiciunea mintii, capacitatea de a întelege faptele de viata si de a le înmagazina. Din spusele lui, din gesturi si din aerul ce-l afisa, iesa în evidenta portretul omului strasnic pe care îl descriau satenii. Încercam atunci sa strabat cu ochii mintii, cum a fost posibil ca încercarile satenilor, ale sotiei, ale baiatului sa nu poata clinti nimic din ordinea si vrerea stabilita de el, iar aceasta nepoata impusese sub ochii lui o lume atât de diferitî, o lume din care el nu a mai putut clinti nimic. Am înteles ca în spatele nepoatei mai stateau înca multe alte schimbari în scena vietii lui. Mi se parea ca citesc în ochii lui regretul de a renunta la ceea ce-si dorise din totdeauna, acea viata linistita pe care o dau lucrurile hotarâte odata pentru totdeauna, renuntarea la viata taranilor de demult care inspira stabilitate, echilibru si luarea lucrurilor în serios, cu reguli de buna purtare care formeaza un cod de simplificare a vietii si de la care nu sunt îngaduite abateri. Ciocnirea dintre ordinea familiei asa cum o impusese el si cea care plutea în aer impusa de nepoata si de noutatile timpului prezent, lui i se parea prea dureroasa si prea nedreapta.

Totusi, nepoata asta nastrusnica, l-a învatat ceva. L-a învatat lectia blândetii rabdatoare. L-a facut sa înteleaga mai usor ca, mai ales în ultima vreme, s-a produs o adevarata avarie sociala, care încetul cu încetul a distrus un întreg mecanism, înlocuindu-l cu ceea ce el acum deslusea pe îndelete. L-a învatat sa renunte la „asa am pomenit”, cuvinte în care emanciparea se zbatea osândita pe veci la neîmplinire.

Acum batrânul reevalueaza fapte si gânduri din trecut cu oarecare naduf – caci accesul spre sine însuti nu este întotdeauna lesnicios – ramând adesea cu ochii atintiti în adancimea timpului în care oameni, fapte si obiecte renasc într-un alt chip.

La urmatoarea vizita în comuna am aflat ca nepoata s-a maritat si ca a devenit o familista asezata în noile rosturi de viata, iar bunicul reaseaza si acum parerile despre lume dupa alte rânduieli mai noi, desi traieste puternic nostalgia vremurilor de altaadata, murmurând pentru sine: „eh, pe vremea mea, era altfel”.

 

Elena BUICA

Toronto, Canada

20 februarie 2012

Gradinile suspendate ale exilului romanesc

On By nelursIn EssaysLeave a comment

“Arizona. Veri fierbinti, cu fruntile noptilor mângâiate de adieri pale de vânt si lumina diminetilor, limpede si clara, inundând fiecare coltisor al orasului molesit de caldura… Într-una din aceste dimineti stralucitoare si calde, îmi amintesc ca l-am cunoscut pe nea Mitica.” Ceea ce distanteaza aceasta carte de proza contemporanilor ei este o anume concretete a sentimentalismului romantic dar si o radiografie a emotiilor puse în joc, în nici un caz din încifrarea expresiei lor, ci mai degraba din “amintirile unui timp demult trecut”. Departe de-a fi un ermetic, Octavian Curpas, este un posedat al comuncarii ridicînd întîmplarile unui om, “Dumitru Sinu” – în speta, la rang de mitologie existentiala chiar si atunci cînd “raul nu întreaba pe nimeni, atunci când vine”. Autorul volumului de fata, da dovada, mai mult ca oricînd, de un spirit treaz si o judecata limpede, plina de spontaneitate, ce permite cititorului , într-un fel sau altul, o confruntare directa cu universul unei lumi delimitate, bine definite istoric si social… “Dumitru Sinu, parasise România în 1948. Avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1926. Lui nea Mitica îi este dor de locul unde s-a nascut si a crescut: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”.”

Lectura “Exilului românesc la mijloc de secol XX” , chiar luata si izolat, dezvaluie o carte singulara, plina de insolit, uimitoare la tot pasul, o proza pe alocuri neasteptat de moderna, pe alocuri desueta dar plina de pretiozitate si naturalete, de manierism si prospetime. Este o incursiune în miezul lucrurilor pornind de la o realitate pura , autorul neinventînd nimic, ci doar slobozind din profunzimea dialecticii afectului si implicit a personajului sau central, în jurul caruia graviteaza celelalte figuri auxiliare, fara a fi supravegheat cumva de hegemonia imaginarului, adevarul prim si ultim, în sine si pentru sine al lui Octavian Curpas. Abilitatea sa de-a trezi spiritul adormit dinlauntrul fiecaruia dintre noi este mai mult decît binevenita în aceasta perioada de schimbari si provocari.

“O lume cu farmecul ei, o lume patriarhala, cu totul noua pentru mine, mi se dezvaluia acum, prin spusele lui. O lume care îmi rascolea, într-un fel, trecutul, amintindu-mi de basmele copilariei, care mereu începeau cu acel nemuritor „A fost odata ca niciodata”…”

El are capacitatea unica de-a descoperi miraculosul ascuns sub masca obisnuitului si de a da grai acestor revelatii prin cuvinte ce îi ating în mod unic pe toti cei care le asculta.

“Amintirile sunt dovezile vii ale neuitarii din noi, sunt imaginile trecutului asternute în gânduri, îngrijite în taina cu puterea sufletului si ocrotite cu dragoste de-atingerea aripilor nemiloase ale timpului. Când ne desprindem de vâltoarea unui prezent ce sapa adânc în noi si dragostea de tot ce-i frumos si bun ne stapâneste vietile scurgându-se agale spre fântânile nepieritoarei iubiri, dam frâu liber amintirilor, cautându-ne pe noi însine ancorati în adâncul si farmecul lor.”

Mestesugita din materialul rezistent al originalului nea Mitica, “neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe sacul plin cu amintiri.”, proza lui Octavian Curpas, cum chiar autorul subliniaza, este “o particica din istoria emigrantilor români, o istorie înca nescrisa” menita sa salveze din sorbul timpului, prin care supusi vidului cosmic, ne pierdem de cele mai multe ori, substanta, sinele, eul. Asadar “Exilul românesc la mijloc de secol XX ” dezvaluie sensurile cele mai tulburatoare si farmeca prin memoriile lui nea Mitica, ce au întrucîtva rol de potentare a sentimentelor, în pofida tuturor adversitatilor întîmpinate de acesta într-o lume care nu cunoaste imobilitatea, în care – dupa Wolf din “Iarba rosie” – nu exista, niciodata si nicaieri, o ordine ideala. Si stie mai multe decît spune. Iar scenariul continua într-un amestec de paradoxuri traditionaliste si zel etnografic, între oglinzi care multiplica imaginea lui nea Mitica – la infinit – prin “relatarea evenimentelor trecutului sau” cu variatiuni ludice dar si “subiecte delicate, sensibile, încarcate de semnificatii, care te înalta, îti aduc un plus de cunoastere, din punct de vedere cultural, pe de-o parte, si constituie totodata, nepretuite lectii de viata.”

Iata, asadar, un timp metafizic suspendat în chimia slovelor pentru ca chiar nea Mitica spune undeva spre finalul cartii de fata “„Timpul trebuie valorificat în favoarea cunoasterii, în fiecare zi trebuie sa învatam câte ceva”, ca într-un ritual tainic, as spune eu.

O stranie complicitate literara functioneaza între acest Dumitru Sinu si autor, cel care-i pune în seama toata cavalcada de suveniruri, intuind întotdeauna în datele realitatii, elementul în care latenta, se afla sugestia literara si simbolul artistic, asa încît circumstantele retinute de acesta în “Exilul românesc la mijloc de secol XX ” sa destainuie motivul admiratiei într-un pasaj ce merita cu prisosinta a fi retinut…

“Ascultându-l pe nea Mitica nu puteai sa ramâi insensibil si sa nu dai timpul înapoi, retraind momentele inocentei, când mama, eterna mama, te tinea la piept, te mângâia si te-nvata de bine, te pregatea ca într-o zi sa poti sa te numesti atât de simplu, OM! Dar pentru el imaginea mamei se stinsese … avea doar trei anisori când mama îi plecase, sus, la ceruri.

„Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume … Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei … ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”

Asadar , Octavian Curpas a reusit un nou pariu cu lucrarea de fata, de aceasta data depasind orice previziuni prin însusi golemul textului, elaborat cu ingeniozitate echilibrata si integratoare la diverse nivele/etaje semantice si stilistice. E un fel de Babel românesc în burta caruia intra, ca într-o arca a lui Noe toate “obiectele” realului, amintirile si personajele omologate pîna în prezent prin canonizarea în semnul scriptural. Si-mi mai închipui scriitorul posedînd, cum e stiut, un alt impact cu realul în procesul creativ prin absoluta ipostaza “nimic din ceea ce este scris, nu-mi este strain” astfel încît toate capitolele volumului de fata nefacînd altceva decît sa indice predilectia pentru o anume substanta a continutului situata într-o perspectiva ampla, esentialmente de cunoastere, a personajului central, asumata nicicum altfel decît individual.

Prin catharsis-ul lecturii substituit subiectivismului penetrant al autorului, miezul acestei carti muscate de idei staruie cu dreptate în ceea ce se cheama biografie interioara, singura care ofera o cheie adevarata de valorizare a cartii. Procesul narativ implicînd în principal, etape, momente, clipe astrale ale miscarilor sufletesti de sine statatoare si de aici poate si întrebarea: în ce masura cuvintele sculpteaza si ordoneaza lucrurile? Însa prin ludicul gratuit al permutarilor prozatorul Octavian Curpas acorda lui Dumitru Sinu – personajul centralis al volumului în cauza- trecerea prin amintiri, gratie ingeniozitatii punctului de fuga necesar, pornind cumva de la adamicul limbii ca resort universal, subordonînd, în final, totul unei motivatii clare de cunoastere si nostalgie definitiva.

Prin urmare “Exilul românesc la mijloc de secol XX” este un fel de Georges Rouault în ulei…fata de care si Carppacio s-ar simti, cumva, tulburat. Într-un muzeu devenit el însusi alb.

Luminita Cristina Petcu

Conferentiar universitar, Bucuresti

18 februarie 2012