Cu Mihail Eminescu si Mihai Voda Viteazul in Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Incercati si dvs. si nu veti mai fi singuri

In orice lucrare ne-ar fi trupul, sufletul sa ne fie intru caldura sufleteasca a inimii, intru rugaciune, intru starea de iubire si mila fata de semenii nostri. Mila fara iubire si iubire fara mila nu exista. In felul acesta izvorul bucuriilor va fi mereu in sufletul nostru. Dintru aceasta stare sufleteasca va scriem, deci, rugandu-va frumos sa cititi pana la capat si va promitem ca veti descoperi orizonturi spirituale de intalnire si conlucrare, dintre bunii si strabunii nostri si noi cei de azi. Ca toti suntem vii! Si nu veti mai fi singuri!
Prea multi romani cu multa carte si nu numai ei, nu reusesc sa iasa din letargie, din insingurare. Vina este in noi insine. Unde nu este  disponibilitate pentru ceilalti, unde nu exista dorul ce ne leaga pe toti cei din lumea aceasta, intre noi, dar si cu cei din lumea mosilor si stramosilor, nu exista bucuria de a te darui fara nici o recompensa, fie ca ai unele posibilitati materiale-financiare, fie ca nu le ai.
Ne-am instraint de Mihail Eminescu, de Mihai Viteazul, de Sfantul Oprea Miclaus, de Horea din Albac (Vasile  Ursu Nicola), de Avram Iancu,  de  Decebal, Burebista, Zaulmos (Zalmoxis), de Fat–Frumos, Ileana Cosanzeana, de comoara multimilenara a basmelor si doinelor  noastre, ne-am instrainat de Tudor Vladimirescu si de multi, multi altii, in felul acesta ajungand instrainati unii de altii. Vina nu poate fi cautata sau invocata in alta parte. Ea este in noi insine.
Ne-am instrainat unii de altii, desi facem parte din aceeasi familie, a dacilor (Noi, Dacii, suntem Noi, Romanii!). Daca nu ne iubim familia la modul deplin, daca nu-i iubim la modul deplin pe romani, asa cum suntem, buni, rai, cu suflete sanatoase sau in dificultate, destramarea familiei continua. Destramare ca efect al vietuirii noastre vinovate, iresponsabile. Unde izvorul iubirii este oprit, nu exista familie, ci indivizi de rasul altor neamuri, pe fata sau intrascuns.
Noi, in vara aceasta am fost pelerini pe la sufletele oamenilor, cu precadere in triunghiul Cluj-Napoca, Turda, Albac. Din biserica in biserica. In comuniune duhovniceasca cu cei din viata aceasta si cu cei din inimile noastre, plecati la Domnul.
Va rugam frumos sa nu va grabiti sa va formulati opiniile acum, ci la sfarsit.

Slujba de pomenire pentru marii iubitori de neam,
cuprinsi in romanul Valea Hasdatii,
roman al Unirii de la 1 Decembrie 1918:
Mihail Eminescu, Mihai Viteazu, Menumorut voivod, Gelu voivod, Glad voivod, Bogdan voivod, Dragos voivod, Samul Micu Klein episcop,
Vasile Ursu Nicola (Horea din Albac), Avram Iancu, Ion si Vasile, din Ciurila, tribuni ai lui Avram Iancu, Andrei Muresanu, Ion Ratiu memorandistul, Vasile Lucaciu preot, Ion Mota, Iuliu Maniu
si pentru parintii nostri,Gavrila,Crucita, Tanase,Victoria,
Cu toti mosii si stramosii,
Cu tot neamul lor cel adormit!
Slujba de pomenire la solicitarea Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau
si a Fundatiei Deceneu pentru Caritate si Cultura, prin Gheorghe Gavrila si
Maria Copil.
Slujbele de pomenire au avut loc la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, la Manastrirea Schimbarea la Fata-Petridul de Sus, in Agris, la Manastrirea Mihai Voda, in Turda, Baisoara, Iara, Filea de Sus, Filea de Jos, Salicea, Prunis, sutu, Campeni, in Albac la Manastirea Sfantul Ilie si la Biserica parohiala, in Alba Iulia, la  Arhiepiscopia Ortodoxa-in Catedrala Reintregirii.
in Biseica otodoxa din Iara, alaturi de preotii ortodocsi, a slujit si un parinte unit (greco-catolic).
Acesta activitate duhovniceasca, liturgica, se desfasoara in continuare, fara noi, fiind preluata si de alte localitati din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Se reveleaza in toata complexitatea ei duhovniceasca si culturala. Suntem in randuiala Bisericii Ortodoxe Romane, biserica ce vegheaza activ la unitatea de neam si la dainuirea acestuia, intru lumina mantuitoare a divinitatii. Unitate si solidaritate intre noi, cei de azi, dar si cu cei din viata nevazuta. Slujbele de pomenire pot sa fie si o ocazie de activare la zi, in memeoria noastra, a profilului spiritual al celor pomeniti, a faptelor acestora, prin cateva cuvinte despre cei pomeniti, sau, la alegere. Despre Mihail Eminescu? Se pot recita, sau citi unele poezii, sau fragmente din proza. Se pot da celor prezenti copii xerox din creatiile lui Eminescu. Slujba de pomenire poate fi urmata de un cerc de lectura, la casa parohiala, sau acasa la cineva, la cel care a solicitat si s-a ingrijit de cele necesarre pentru acest parastas, sau la unul din cei care s-au unit pentru acest parastas. Mihai Viteazul? Prezenta lui Mihai Viteazul, cu uriasa sa capacitate unificatoare, ca la Eminescu si nu numai, cu dinamica Unirii, pana in ceasul implinirii ei, in 1918, la Alba Iulia, nu trebuie sa lipseasca din memoria romanilor, mereu actualizata, fiind, in continuare, prezenta vie, dinamica, in procesul inevitabil al Reintregirii Romaniei. si Eminescu. Trebuie sa stim, sa intelegem ca marii iubitori de neam, mosii si stramosii nostri, sunt activi si pe planul actual al vietuirii noastre ca neam.
Ceea ce am dorit noi a insemnat o trezire la viata, o tresarire sufleteasca a celor in mijlocul  carora ne-am aflat. Au inteles ca pelerinajul nostru sufletesc are un rost determinativ, ei insisi sa alcatuiasca liste pentru pomeniri, dupa cugetul si inima lor, la  care sa adauge pe raposatii din familiile lor. E o cale a trairii in bucuria adunarii noastre din instrainarea unora fata de altii, in caldura familiei noastre, dar si a familiei largite, a tuturor romanilor. Sentimentul acesta sufletesc ne intareste, ne fortifica, ne scoate din tristete si din lipsa de orizont, Ne regasim sanatatea sufleteasca. O stare de constienizare, de responsabilitate, in sensul ca fiecare dintre noi  sa pastram aceasta stare sufleteasca si sa participam la oficierea liturgica, la activitatile care urmeaza si sa stim mai mult despre cei pomeniti, sa le cumparam cartile, sa le avem in biblioteca noastra. in felul acesta vom beneficia de o crestere launtrica , vom avea o veghe pastratoare de neam. Sa fim selectivi cu buna stiinta la ce cumparam si introducem in casa. Daca nu avem cartile indentitatii noastre nationale, suntem ca o casa fara fundatie, ca un acoperis fara pereti.
Inchei, rugandu-va frumos sa fiti cu luare aminte. Unirea din 1918 a inceput  in  Basarabia si Bucovina si a fost finalizata la 1 Decembrie 1918, prin integrarea Ardealului in fiinta neamului, impreuna constituind statul national unitar roman. Stim cu totii cum comemoram la 27 Martie, in fiecare an, Unirea Basarabiei cu Patria-Mama, Romania. Eforturi de mobilizare, de inchirieri de sali, etc. si cu toate acestea lipseste ceva, fara de care actualizarea nu este vie, dinamica, cu rodirea de asteptat. Reintregirea Romaniei. I-am uitat pe cei 86 de deputati, din Sfatul tarii de la Chisinau, care, iubind mai mult familia romanilor decat propria viata, au votat Unirea cu Romania. Sa-i pomenim la parastase si pe acestia.
Noi, toti, dainuim in eternitate ca suflete (mintea si inima), ca trupuri spirituale. Prin pomenirea liturgica a mosilor si stramosilor nostri, prin rugaciunile noastre si prin celelalte activitati publice, prin  biblioteca personala, ii aducem in sufletele noastre la nivelul constientizarii rolului lor in dainuirea neamului, in felul acesta  viata noastra este mai eficienta in sensul implinirii idealurilor sfinte reintregitoare de tara si de pastrare a unitatii de neam. si viata noastra de zi cu zi este alta, mai sigura, mai imuni in fata greutatilor si incercarilor prin care trecem. Sa fim, prin viata de zi cu zi, in lumea nepieritoare, in lumea luminilor si a bucuriilor eterne. (Mai tare decat piatra si decat diamantul, sufletul este cea mai uriasa forta din Cosmos, pe care nici moartea nu este in stare s-o rapuna, IPS Bartolomeu Anania,
1 Decembrie 1918-Sarbatoarea sufletului romanesc)
Unirea Basarabiei cu Romania
Rezultatul votului: 86 pentru, 3 impotriva, 36 de abtineri, 13 deputati fiind absenti. Citirea rezultatului a fost insotita de aplauze furtunoase si strigate entuziaste „Traiasca Unirea cu Romania!”
27 Martie 1918. Chisinau.Votarea Unirii, in Sfatul tarii.
Au votat pentru Unire: Nicolae Alexandri, Elena Alistar, Ion Buzdugan, Ilarion Buiuc, Constantin Bivol, Ignatie Budisteanu, Teodor Birca, Nicolae Bosie-Codreanu, stefan Botnarciuc, Gheorghe Buruiana, Teodosie Birca, Vladimir Bogos, Vladimir Budescu, Alexandru Baltag, Ion Valuta, Nicolae Grosu, Vasile Gafencu, Simeon Galitchi, Vasile Ghentul, Andrei Gaina, Alexandru Groapa, Dimitrie Dragomir, Felix Dudchievicz, Dimitrie Dron, Boris Epure, Pantelimon Erhan, Vitalie Zubac, Ion Ignatiuc, Ion Inculet, Teofil Ioncu, Anton Crihan, Ion Creanga, Afanasie Chiriac, Dimitrie Caraus,
Ion Corduneanu, Grigorie Cazacliu, Anton Caraiman, Pavel Cocarla, Ion Costin, Vladimir Ciorescu, Grigorie Cazacliu, Vladimir Cazacliu, Vasile Lascu, Nicolae Mamaliga, Mihail Minciuna, Anatolie Moraru, Alexandru Moraru, Dimitrie Marta, Gheorghe Mare, Mihail Maculetchi, Dimitrie Marghitan, Teodor Neaga, Gheorghe Nastas, Constantin Osoian, Gherman Pintea, Vasile Mandrescu, Ion Pelivan, Efimie Palii, Ion Pascaluta, Petru Picior-Mare, Elefterie Siniclie, Nicolae Suruceanu, Timofte Silitari, Chiril Sberea, Nicolae Sacara, Andrei Scobioala, Chiril Spinei, Gheorghe Stavro, Teodor Suruceanu, Gheorghe Tudor, Ion Tudose, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Pantelimon Halipa, Teodor Herta, Leonida turcan, Vasile tantu, Nicolae Cernauteanu, Nicolae Ciornei, Vasile Cijevschi, Vasile Cerescu, Nicolae Cernof, Nicolae Soltuz, Constantin Stere, Zamfir Munteanu, Iacov Sucevan.
Declaratia de Unire
„In numele poporului Basarabiei, Sfatul tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia) in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama ei Romania.
Traiasca unirea Basarabiei cu Romania de-a pururi si totdeauna!
Presedintele Sfatului tarii, Ion Inculet; Vice-presedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului tarii I. Buzdugan”
Unirea Bucovinei  cu Romania, 14/27 octombrie 1918
Aveti in continuare o parte din numele celor vrednici de pomenire:
Sextil Puscariu, Dionisie Bejan, Doru Popovici, Vasile Bodnarescu,
Radu Sbierea, L[aurentie] Tomoioaga, Ion Nistor.
Marea adunare a romanilor din provincia Bucovina, din 14/27 octombrie 1918, voteaza, in unanimitate, pentru Unire.
Declaratia de Unire a Bucovinei cu Romania
“Congresul General al Bucovinei intrunit azi, joi in 15/28 noiembrie 1918 in sala sinodala din Cernauti, considera ca: de la fundarea Principatelor Romane, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernautilor, a facut pururea parte din Moldova, care in jurul ei s-a inchegat ca stat; ca in cuprinsul hotarelor acestei tari se gaseste vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele domnesti de la Radauti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei; ca fii acestei tari, umar la umar cu fratii lor din Moldova si sub conducerea acelorasi domnitori au aparat de-a lungul veacurilor fiinta neamului lor impotriva tuturor incalcarilor din afara si a cotropirei pagane; ca in 1774 prin viclesug Bucovina a fost smulsa din trupul Moldovei si cu de-a sila alipita coroanei habsburgilor; ca 144 de ani poporul bucovinean a indurat suferintele unei ocarmuiri straine, care ii nesocotea drepturile nationale si care prin strambatati si persecutii cauta sa-si instraineze firea si sa-l invrajbeasca cu celelalte neamuri cu cari el voieste sa traiasca ca frate; ca in scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate campurile de bataie din Europa sub steag strain pentru mentinerea, slava si marirea asupritorilor lor si ca ei drept rasplata aveau sa indure micsorarea drepturilor mostenite, isgonirea limbei lor din viata publica, din scoala si chiar din biserica; ca in acelasi timp poporul bastinas a fost impiedicat sistematic de a se folosi de bogatiile si izvoarele de castig ale acestei tari, si despoiat in mare parte de vechea sa mostenire; dara ca cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nadejdea ca ceasul mantuirii, asteptat cu atata dor si suferinta va sosi, si ca mostenirea lor strabuna, taiata prin granite nelegiuite, se va reintregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui stefan, si ca au nutrit vecinic credinta ca marele vis al neamului se va infaptui prin unirea tuturor tarilor romane dintre Nistru si Tisa intr-un stat national unitar; constata ca ceasul acesta mare a sunat!
Astazi, cand dupa sfortari si jertfe uriase din partea Romaniei si a puternicilor si nobililor ei aliati s-a intronat in lume principiile de drept si umanitate pentru toate neamurile si cand in urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungara s-a zguduit din temeliile ei si s-a prabusit, si toate neamurile incatusate in cuprinsul ei si-au castigat dreptul de libera hotarare de sine, cel dintaiu gand al Bucovinei desrobite se indreapta catre regatul Romaniei, de care intotdeauna am legat nadejdea desrobirii noastre.
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
intrupand suprema putere a tarii si fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
in numele Suveranitatii nationale,
Hotaram:
Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul Romaniei”.
Toti delegatii au votat pentru Unire: 74 de romani, 7 germani, 6 polonezi, 13 ruteni si 5 deputati de drept.
in incheiere va rog, iar, faceti slujbe de pomenire-parastase-pentru cei care va indemna inima si cugetul dvs. Nu-i lasati nepomeniti pe cei din locurile natale sau din cele in care va duceti traiul. Biserica va sta la dispozitie, oamenii din biserica  va asteapta, aveti toate conditiile intrunite.
Pelerini cu slujbe de pomenire prin Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau
Fundatia Deceneu pentru Caritate si Cultura
Gheorghe Gavrila Copil, presedinte
Maria Copil, vicepresedinte

O parte din activitatile din ultimii ani,
(http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.17/SCBC%20SI%20FD.pdf
Din cei precedenti,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau (Gheorghe Gavrila Copil, Romane, teatru, studii, articole, http://www.noidacii.ro )

Advertisements

Despre sensul poetic al cunoasterii si devenirii crestine

NEMITARNICE”, Theodor Damian

Editura Dionis, 2005, 133 p

Poezia lui Theodor Damian ne surprinde, ne provoaca, ne pune fata in fata cu realitati nu totdeauna comode, intr-un cuvant, poemele sale ne conduc la o sinceritate fata de sine si fata de marele Univers. Nu intamplator, volumul „Nemitarnice”, de fapt o antologie de o suta unu poeme, se constituie ca un manifest adresat fiecarui potential cititor de a cantari in cumpana dreapta a ratiunii valorile fundamentale ale existentei si mai ales, ale rostului de a apartine bogatului spatiu spiritual romanesc.

Tocmai de aceea, Theodor Damian reuseste prin acest volum de versuri sa expuna concepte care surprind esenta romanismului aflat la confluenta spiritului dacic, al celui latin si peste toate acestea, al celui crestin. Din aceasta ingemanare de curente spirituale rezulta forta unei exprimari poetice pline de sensibilitate, de sens, de durabilitate si mai ales, de vitalitate.

Un scriitor si cartile sale

Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este autorul volumelor Introducere in istoria crestinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie si literatura: O hermeneutica a provocarii metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc. Theodor Damian este teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“.

„Revarsarea cu gust si rafinament”

Asemenea unui teatru in patru acte, volumul „Nemitarnice” ne ofera patru trepte in ascensiunea catre intelesul etern al poeziei. Astfel, pentru inceput, privim „Prin ochiul marii”, dupa aceea identificam un „Armaghedon cu un alt nume”, mai departe intelegem metafora „Cautatorilor de lut”, pentru ca in final, sa avem parte de „Zborul ancestral”. Patru trepte in devenire, de fapt patru trepte ale cunoasterii si tot atatea etape in intelegerea lirismului profund al lui Theodor Damian.

„Marea se apleaca pe fereastra/ eram in spatele ei/ si numaram apele/ apele si culorile/ zvacnetul si culorile/ curajul nerusinat/ revarsarea cu gust si rafinament/ cand totul e pe potriva/ ca torsul pisicii pe cuptorul de lut/ iarna la tara// O, ochiul marii de cucuvea/ noroc ca nu face asta/ in fiecare zi/ ca pe multi i-ar trage in ea.” („Ochiul marii”)

„Marile poeme ale tarii”

Sensul poetic nu se descifreaza totdeauna usor, este nevoie de o anumita putere de patrundere ce se dezvolta atunci cand iei contact cu scrierile lui Theodor Damian, fiindca in fiecare vers este incifrata o experienta, un gand, o traire, ceva care a facut parte din viata sa si pe care il daruieste mai departe, celor ce vor sa citeasca, sa asculte si sa inteleaga.

„Peste marile poeme ale tarii/ au trecut uragane migratoare/ si le-au smuls penele colorate/ le-au inversat metaforele/ le-au stricat sensul.” („Poemele tarii”)

„Misterul vietii se patrunde”

Dar efortul este rasplatit pe deplin prin nenumarate intelesuri ce te conduc mai departe, intr-un univers complex si totusi simplu, axat pe principii care se intretaie, se insumeaza, pentru ca ulterior sa se desparta, revenind de fiecare data mereu altele, cu intelesuri noi si cu spontaneitatea unei exprimari ce-si afla mereu cuvinte potrivite pentru experiente tot mai profunde, ce se cer a fi comunicate.

„Nu stiu de cine si de unde/ misterul vietii se patrunde/ nu stiu de unde si de ce/ a aparut deoarece/ nu stiu de cand si pana cand ma arde ochiul tau plapand/ nu stiu de cand, de ce si cum/ ma inghite praful de pe drum/ nu stiu de ce si de la cine/ atata moarte e in mine.” („Nu stiu”)

Intre Vasile Voiculescu si Lucian Blaga

O sursa de inspiratie deosebit de valoroasa pentru poezia lui Theodor Damian o reprezinta viziunea teologica crestina care sub o forma sau alta revine prin diferite teme sau simboluri, oferind o consistenta si o profunzime ce depasesc exprimarea laica. Astfel, continuand traditia unor poeti de factura religioasa in genul lui Vasile Voiculescu sau intr-o anumita masura, Lucian Blaga, Theodor Damian impleteste in experienta concreta a zilelor noastre, elemente de teologie, precum si relatia lor cu arhetipuri mitice, general umane sau specifice spatiului daco-roman.

„Izvorul apelor sfintite in tine”

In acest sens, putem vedea influenta unui anumit gen profetic, in poezia „Cel care vine”: „Iordanul s-a tulburat/ spre varsare/ iarasi s-a aruncat cineva/ in apele sale/ iarasi un Ioan Botezatorul/ si-a facut aparitia/ in pustiul lumii.// E lung drumul pana la Iordan/ iti trebuie ani sa-l strabati/ ai timp ca sa ierti tuturor toate/ si sa inveti sa te rogi pentru frati// E lung drumul si greu/ pana sa descoperi izvorul/ apelor sfintite in tine/ si sa-L recunosti/ pe Cel care vine.”

Astfel, volumul „Nemitarnice” ne poarta prin multiplele exprimari artistice originale si sensibile ale lui Theodor Damian, oferindu-ne ocazia sa cunoastem si sa ne cunoastem, sa exploram fatetele nebanuite ale unei realitati uneori, contradictorii, alteori, rationale, dar intotdeauna sublime si senzationale, fiindca in cele din urma, viata este un dar extraordinar, irepetabil, de care trebuie sa ne bucuram cu toata fiinta noastra. Poezia lui Theodor Damian este un imn al vietii ce invinge, care desi aparent se opreste, totusi curge mai departe, din eternitate in eternitate.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Mainile Lui

Ne impresioneaza, cand citim in Evanghelii, felul cum Isus S-a atins de oamenii carora le-a facut bine. Nu s-a ferit de atingere, S-a amestecat printre ei, a mancat impreuna cu pacatosi, i-a hranit pe multi, a acceptat ospitalitatea lor, chiar cand era nesincera. Si oamenii au inteles ca Proorocul venea pentru ei si au cautat sa se atinga de Isus.
Dr. Paul Brand a petrecut multi ani in India, ingrijind bolnavii de lepra din Vellore si imprejurimi, fiind printre primii care nu s-a ferit sa-i atinga pe acesti paria, scosi afara din orase si sate, izolati in leprozerii, considerati incurabili si uitati de lume. in una din cartile sale, scrisa impreuna cu Philip Yancey, el povesteste o seara semnificativa, petrecuta in mijlocul pacientilor sai leprosi, o seara neuitata, de inspiratie deosebita.
Dr. Brand s-a apropiat de curtea in care erau adunati pacientii leprozeriei din Vellore si s-a asezat pe o rogojina alaturi de ei, cum facuse si de alte dati. Aerul era incarcat de mirosul greu emanat de trupurile celor prezenti, de saracie, bandaje naclaite de infectie si izul medicamentelor. Vazandu-l printre ei, pacientii au insistat ca doctorul sa le adreseze cateva cuvinte, rugaminte pe care doctorul a acceptat-o cu greutate. S-a ridicat in picioare, nestiind ce sa le spuna, si a ramas in tacere cateva momente. Ochii ii erau irezistibil atrasi de mainile lor, zeci de maini de leprosi, cele mai multe tinute ascunse, unele fara degete, altele reduse la un simplu ciot. Multi stateau cu ele varate sub coapse, obisnuiti sa le ascunda vederii.
Cand a inceput sa vorbeasca, doctorul le-a spus: “Sunt medic chirurg, specializat in chirurgia mainii. Oridecate ori intalnesc pe cineva pentru prima data, nu ma pot abtine sa nu-i privesc mainile. Ghicitorii in palma pretind ca pot citi viitorul cuiva doar privind la mainile lui; eu va pot spune trecutul. De exemplu, pot sa va spun care v-a fost meseria pe cand erati sanatosi, dupa bataturile din palme si dupa conditia unghiilor. Pot sa va spun multe lucruri despre obiceiurile si caracterul vostru. Sunt de-a dreptul fascinat de mainile oamenilor”. S-a oprit apoi pentru cateva clipe, privind la fetele atente ale pacientilor, incremenite in asteptare.
“Cat de mult as fi dorit sa-L fi putut intalni pe Isus si sa-I cercetez mainile! Dar, stiind din descrierile Evangheliilor cum a fost El, aproape ca mi le pot inchipui”. incepu apoi sa le spuna, visand parca, cum isi inchipuia el mainile lui Isus, de cand a fost un prunc cu maini micute, neajutorate, invatand cu stangacie sa apuce primele obiecte. A continuat apoi sa descrie mainile copilului Isus, tinand o pensula, sau un instrument de scris, incercand sa caligrafieze literele alfabetului.
Apoi mainile dulgherului tanar, maini aspre, noduroase, cu unghii crapate si cicatrici lasate de ciocan si fierastrau. Apoi mainile lui Isus, vindecatorul. Emana din ele sensibilitate si compasiune, in asa fel incat oamenii pe care-i atingea puteau sa simta curgand prin ele putere divina. Mainile Lui l-au atins pe orb, pe neputincios, pe nevoias.
“Apoi”, continua dr. Brand, “imi pot inchipui mainile lui Isus crucificat. Ma doare numai sa ma gandesc la un cui batut prin mana mea, deoarece stiu prin ce trebuie sa treaca – o uimitoare complexitate de tendoane si nervi, vase de sange si muschi. Este imposibil s-o strapungi cu un cui fara s-o mutilezi. Gandul la mainile Lui vindecatoare, mutilate de cuie, imi aduce in minte tot ce a fost Isus gata sa indure pentru mine. in acele momente de insemnatate eterna, pe cruce, acceptand sa-I fie strapunse si mutilate mainile, El S-a identificat cu oamenii din toata lumea, care au o deformatie fizica in trupul lor, inclusiv in maini”.
Efectul acestor cuvinte, rostite in fata leprosilor, a fost electrizant. Isus … un mutilat, cu maini ca ale lor, niste leprosis Ce simtaminte vor fi starnit in inimile lor! Cum le va fi batut inima, ascultand cuvintele acestea, care le strecura in inimi o noua si calda speranta!
“La urma, mainile Celui inviat”, continua doctorul. “Unul din cele mai uimitoare lucruri mi se pare a fi faptul ca Isus a pastrat in mainile Sale semnele cuielor, macar ca noi vorbim despre viata viitoare ca avand trupuri perfecte: “Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele”. De ce a dorit Isus sa pastreze semnele umanitatii Sales Poate ca sa duca cu El in cer o amintire eterna a suferintelor celor de pe pamant. El poarta semnele suferintelor, ca sa continue a intelege nevoile celor ce sufera. El a dorit sa fie pentru totdeauna aproape de noi”.
De indata ce a terminat de vorbit, dr. Brand a observat o uimitoare schimbare de atitudine printre pacientii lui. in toata curtea, mainile tuturor erau ridicate in sus, cu palmele unite in traditionalul semn indian de respect. Aceleasi cioturi, aceleasi maini fara unghii, fara degete, mutilate de lepra … Nimeni nu mai incerca sa si le ascunda. Maini ridicate in sus, in dreptul fetei, in semn de respect pentru doctorul englez, venit sa-i ingrijeasca. Un gest aproape uitat, reluat acum cu un nou inteles, incarcat de o noua demnitate. intelegand cum Dumnezeu a facut fata suferintei ii ajuta pe ei s-o poata face mai usor…
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Nicolae Moldoveanu – A Saintly Hymn Writer Went to be with His Lord

Almost three years have passed since the Romanian Evangelical composer Nicolae Moldoveanu went to be with the Lord and I still feel like it is breaking news. His songs are so present within our worship that it is hard to imagine he is no longer with us.
The titles “composer” and “saint”, do not go together very well nowadays. However, this is precisely what I have been reading about and hearing on Romanian internet blogs, Christian radio and TV stations, ever since July 12, 2007. On that date, 85-year-old Nicolae Moldoveanu, prolific hymn writer, died in Sibiu, Romania. For more than 62 years, God enhanced our faith through his music, lyric and especially his uncompromised Christian testimony during Romania’s dark communist era of forty-five years.

Named “the Bach of Romania” (1), Moldoveanu wrote more than 6,000 songs, with 361 of them written while being persecuted for the faith in prison. Although while he was alive he rarely ventured out of his city, or even his personal residence for that matter, he was so present in the lives of at least one million Romanians that, “we could not believe he could ever die”, said M. Cruceru, VP of Emanuel University, Oradea.(2)

Born on February 3, 1922 to a very poor family, this extraordinary man lost his father by the age of three and a half and his only opportunity for education involved enlisting in the military program called the “Army’s Children” at the age of twelve. These destitute children lived in garrisons with soldiers, but due to his love for music, Moldveanu was enrolled in the military’s brass ensemble. There, a conductor recognized his talents and helped him develop his musical ability. Later, he would write, “I am now seeing God’s hand in everything that has happened in my life, good or bad”.

When he would come home for short vacations, Moldoveanu would accompany his mother to a newly-founded church belonging to “The Lord’s Army”, a reforming arm of the Greco-Orthodox Church that emphasized the need for repentance and of being born-again. Shortly, Moldoveanu met his Savior and also fell in love with the Lord’s Army’s musical tradition, putting its words and music to paper and publishing them, as well as his own original music, in “Village’s Light”, The Lord’s Army’s publication. Music also likely saved his life during World War II, as his ensemble was stationed far from the war-ravaged front lines. Still young, Moldoveanu wrote very mature music and spiritually-deep lyrics during this time of conflict. In order to buy his first Bible, he sold half of his bread ration and his entire milk ration for an entire month; he would eventually keep this very same Bible until his death. During this and the short post-war period of freedom, before the communist regime’s ascent to power, Moldoveanu was able to publish hundreds of songs. (3)

In 1948, the Communists declared the Lord’s Army illegal and threw its leaders in prison. Nicolae continued to worship in secret and in 1959, after refusing to stop attending Christian gatherings and writing songs, he was arrested and sentenced to 12 years in prison for “conspiring to overthrow the communist regime”, in spite of his right hand’s infirmity due to an accident. Still, he praised the Lord and in return God “gave” him the optimistic song: Clear Skies. On the day of his arrest, Moldoveanu was able to whisper to his wife. “Lena, look at the skies”. It was “the only thing we could share while separated”, he later said. The comment was to prove prophetic as after months spent in an underground section of the prison, Moldoveanu was finally allowed above ground. The new cell he had been moved to had a broken window, and although it was a bitterly-cold day, at least he could share the same sky as his wife.

In prison, he met Traian Dorz, a prolific Christian poet from Lord’s Army, and many well-known Christian brothers, including Tortured for Christ’s author and The Voice of the Martyr’s founder Richard Wurmbrand. Moldoveanu and Wurmbrand praised each other for their testimonies during persecution. Both considered it an honor and a grace to suffer for the Lord. “Moldoveanu was one of the two greatest saints I have met in my 15 years of prison”, Wurmbrand said in a sermon. “He came smiling from the torture room. His approach was that of a lamb. While I was protesting the guards’ abuses against others or me, he never protested” continued R.W. (4)

Amnestied five years later, though still under the secret police’s surveillance, he continued to meet with his small church house whenever possible. Warrant-less home searches, abuses and threats continued for decades, but Moldoveanu always thanked the Lord for them, and also prayed for persecutors. In a time when the communist regime kept a tight grip on any publication, even owing a typewriter could put you in prison for a couple of years. However, the spread of his songs could not be stopped. Memorized, copied by hand, and later recorded, Moldoveanu’s songs were used by the Lord to nurture our faith for more than six decades. Because of the surveillance, poverty, and poor health, he could not work or travel too far. But he was visited daily by Christians from all of Romania who were welcome in the small apartment he was renting. And a visit to him was quite an experience! In a country of religious divisions, Moldoveanu mended all fences and never asked visitors for anything other than their first names. He was even aware that some “Christians” might be police agents, but “they needed to hear the good news too”!

There was one exception to his presence though: after waking up, for at least two hours, he used to sing songs of praise to the Lord, alone and without any audience. Most of the songs he would write were granted to him during this intimate time. After that, he shared freely with anybody what God “gave” him, whether a song or a meditation. Even in more recent years, when recording artists sold CDs or DVDs with recordings and performances that included his songs, he never asked for copyright royalties. On the contrary, he encouraged musicians to arrange his songs for choirs or orchestras as he always looked upon his hymns as “God’s copyright”.

At times, his lyrics move one to feel spiritual immaturity; “This is a curse”, said Jan Staneschi, former Bucharest Baptist Seminary Principal, when he heard the song Break my Will, Even with Heavy Blows. “It is not a curse”, Moldoveanu would reply. “It is my commitment to God’s will, as was the Virgin Mary’s”, recounted him, at a ’99 symposium, as saying and adding: “and His will is good and perfect” (Rom. 12:2). (5)

It has been God’s infinite wisdom to choose a hymn writer and not a preacher to enhance our faith. In a country where translated Evangelicals’ music was considered a means to westernize Romanians, Moldoveanu’s folk style met no resistance. Although many of his songs are more sophisticated and require elevated vocal capability, most of Moldoveanu’s songs came naturally for Christians, whether alone or in church, and they went directly to our souls. It is my prayer that these humble words would bring some well-deserved recognition to this miracle of God, Nicolae Moldoveanu. “May the Lord be praised”, was the Lord’s Army’s old greeting. And the answer was, “For Ever and Ever, Amen”.

www.desculti.wordpress.com

Dorin Radu, domn100@hotmail.com
Dan Cure, Consultant
Warren, Michigan, August 2007

(1) Doina Catana, Director – Ioan Vidu National College of Arts, Timisoara – remarks on a special presentation of Moldoveanu in “Viata Spirituala”, a weekly series on Romanian public television, broadcast on July 22, 2007
(2). Marius Cruceru’s blog: “lapatratosu” , July 12, 2007
(3). All biographic details come from “Hope’s Hostages”, “Strigatul de la miezul Noptii” Book House, November 2002, Arad, Romania (A book, printed in Romanian, and dedicated to Christians who spent years in communist prisons for their faith).
(4). Richard Wurmbrand, Audio Recordings of Sermons 1987- 1996
(5).Moldoveanu Symposium, 1999 Maranatha Baptist Church, Arad, Romania, Video Recordings.

"SA LUPTAM PENTRU ANDREEA"

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI & Stefan Doru Alin
impreuna cu echipa de la Club “Zod!ar” Galati –
prin bunavointa D-lui Bogdan Voicu,
va invita la un spectacol caritabil:
veniti cu totii miercuri 27 octombrie 2010, ora 19 pana seara tarziu in club
“Zod!ar” (fostul cinema “Popular”)
veniti cat mai multi prieteni sa fim alaturi de Andreea!!!

Din program:
– recital special: “Din inima pentru inima ta,Andreea” Ansamblul “Estrada Copiilor” si “Tinere talente” de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati & Andreea Ignat – instructor
– concert extraordinar Trupa “Crin Rock”: Stefan Doru Alin (crizalin) – chitara, Perju Alexandru – tobe, Blimki – chitara, Tatu Vlad Aristid – chitara bass, Trohari Bogdan (Eros) – voce
– trupa “Snyper” ce va incinge atmosfera – coordonator Roxana Burghelea
– Dani si…prietenii vor da foc fitilului de muzica cu o minunata flacara…folk
Prezinta: Stefan Doru Alin

Coordonatori eveniment caritabil: Angela Baciu, Stefan Doru Alin si Andreea Ignat

Spectacolul este organizat in sprijinul elevei ANDREEA MIHALCEA de la Colegiul “Elena Doamna”
pretul biletului: numai 10 lei –
VENTI SA O AJUTAM PE ANDREEA SA AIBA O INIMA SANATOASA!!!

Vor urma si alte spectacole caritabile pentru Andreea organizate de Colegiul “Elena Doamna” in parteneriat cu Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati si toti cei ce vor sa fie aproape,
in zilele de 4 si 5 noiembrie ora 17 la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galati,
VA ASTEPTAM!

Echipa!

Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consilier cultural C.C.Sind.Gl

Despre sufletul omenesc si vicisitudinile vietii

By Octavian Curpas
Surprise, Arizona

„Cele sapte pacate cardinale”, Cristian Barbosu, Arad, Carmel Print, 2010, 291 p.

Se poate constata in ultima vreme, o crestere a interesului pentru aplicarea Cuvantului lui Dumnezeu, Biblia, la problemele concrete ale vietii de zi cu zi. Putem spune ca intr-un fel sau altul, exista nevoia unei redefiniri a religiei, in mod deosebit prin realizarea unei apropieri semnificative de problemele cu care ne confruntam si la care avem nevoie de o rezolvare autentica. Nu intamplator, numeroase carti de psihoterapie crestina au fost editate si in limba romana, incercand sa formeze sau chiar sa educe gustul cititorilor in ceea ce priveste aceasta abordare oarecum neconventionala in studierea Sfintelor Scripturi.

Cartea „Cele sapte pacate cardinale”, scrisa de pastorul Cristian Barbosu, ne calauzeste in lumea fascinanta a intelegerii mecanismelor de natura sufleteasca ce stau la baza diferitelor devieri de comportament si de caracter, descrise simbolic prin notiunea de cele sapte pacate: mandria, mania, imbuibarea, lacomia, pofta, invidia, apatia.

Cristian Barbosu, teolog cu vocatie de scriitor

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc. 

Idolii inimii

Clasificarea celor sapte pacate are o istorie mai lunga, ce dateaza din vremea Evului Mediu, fiind intr-o mare masura legata de teologia romano-catolica a vremii. De-a lungul timpului, aceasta suma de sapte pacate a fost preluata si de alte curente religioase, dar si de arta, in speta de literatura si film. Este un lucru deosebit faptul ca autorul aduce si in Romania, intr-o versiune moderna, notiunea celor sapte pacate.

„In istoria bisericii, s-au identificat sapte pacate cardinale sau pacate de radacina, stari spirituale ce genereaza o multime de alte pacate in viata unui om. Aceste pacate rup relatii, inseala, inlantuie si mint, distrugand vieti si destine. Multi nu le baga in seama, dand vina pe temperament, obiceiuri, trecut, circumstante – ele fiind insa idoli ai inimii, probleme spirituale adanci, cu multe implicatii si consecinte grave.”

Intrebari si discutii pentru grupa mica

Imbinand cu talent experienta pastorala cu aceea de pedagog si psiholog crestin, autorul reuseste sa trateze intr-un mod original si axat pe studiul biblic, aceste sapte pacate, schitand si eventualele remedii ce se pot aplica. Noutatea acestei carti consta in faptul ca in loc sa se rezume doar la o expunere a celor sapte pacate fundamentale, Cristian Barbosu ne pune in fata si diferite chestionare de evaluare, ceea ce o transforma practic, acest volum intr-un manual, bazat pe intrebari si discutii.

„Fiecare trece pe aici”

In acelasi timp, inserarea unor studii de caz alaturi de prezentarea diferitelor invataturi biblice genereaza o atmosfera de prospetime care atrage pe cititor si fixeaza foarte bine notiunile ce sunt expuse.

„Puneti-va centurile de siguranta, fiindca astazi vom trece printr-o zona de turbulenta maxima, intram pe teritoriul unui pacat care probabil face cele mai multe ravagii printre tineri, dar nu numai. Fiecare trece pe aici, de cel putin de cateva ori in viata. Unii ajungem raniti, altii zdrobiti, putini sunt victoriosi, dar multi cazuti, chiar omorati de acest pacat teribil de puternic, de salbatic, universal: pofta.”

„Cele sapte pacate cardinale”, o carte vie si atractiva

Avand certe calitati de povestitor, Cristian Barbosu reuseste sa capteze atentia si sa o mentina de-a lungul intregii carti, cu o adresabilitate maxima in randul potentialului public cititor. Din acest punct de vedere, putem spune ca nu avem de-a face cu o carte scolastica si nici cu limbajul de lemn religios, ci cu o carte vie, plina de dinamism, atractiva, pe care daca incepi sa o citesti, cu greu o vei mai lasa din mana pana nu o parcurgi in intregime.

Dincolo de a da sfaturi „moralizatoare” sau de a genera o atmosfera de predica, discursul autorului se imbraca in tonalitati asemanatoare momentelor in care ai sta de vorba cu cel mai bun prieten al tau. Aceasta calitate deosebita a lui Cristian Barbosu de a se apropia cu intelegere si dragoste de cei pentru care lucreaza in calitate de pastor, se transfera si asupra relatiei dintre el si potentialul cititor.

Iubirea nu este o stare, ci o actiune

„Nu poti spune Il iubesc pe Dumnezeu, daca nu faci nimic sa-ti demonstrezi iubirea. Iubirea, biblic vorbind, nu este o stare, ci o actiune. Cand stii ca exista un pacat de care trebuie sa te eliberezi si stii ca acel pacat Il raneste pe Dumnezeul pe care tu il iubesti, ce faci? Ce iubesti tu de fapt? Pe cine iubesti? Pacatul sau pe Dumnezeu?”

Prin astfel de cuvinte, autorul ne conduce catre un punct de decizie in care sa abandonam aceste sapte pacate, precum si ceea ce decurge din ele, avand drept fundament iubirea pe care ar trebui sa o dovedim fata de Dumnezeu. Astfel, „Cele sapte pacate cardinale” se constituie ca o pledoarie convingatoare pentru transformarea interioara pe care Dumnezeu doreste sa o realizeze prin intermediul Cuvantului Sau. Am putea spune ca autorul, coborand de la inaltimea amvonului, vine in intampinarea fiecarui om dispus sa asculte, sa priveasca, sa creada si sa actioneze in directia eliberarii de sub jugul unor pacate care altfel l-ar distruge atat pe el, cat si pe cei din jurul sau.

Uniunea Scriitorilor din Romania Filiala Cluj anunta cu durere stingerea din viata a poetului, traducatorului, editorului, publicistului de marca Virgil Bulat

Odihneasca-se in pace!

(24 februarie 1940, Raduleni, Basarabia – 20 octombrie 2010, Cluj-Napoca). Poet, traducator, eseist. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1969). Debut absolut cu poezii in Tribuna (1965). Volume de versuri: Nocturnalia, 1985; Dragonul de ziua, 1988; Patimile tanarului Ioan in Arcadii, 2000; Mezopunct/Mésopoint, 2002; Metaintarsii in mezopunct, 2005; Metaintarsii, 2005. Traduceri: Anatole France, Revolta ingerilor, Zeilor le e sete, 1978; Ana de Noailles, Umbra zilelor, 1982; Cartea vietii mele, 1986; Marcel Proust, Scrisori catre Anna de Noilles, 1986. Editii din N. Steinhardt: Monologul polifonic, 1991; Jurnalul fericirii, 1996.

Cavaler al Iluziei, fin traducator din literatura franceza, Virgil Bulat este un poet de stirpe macedonskiana („ca poti invulnerabil fi la tot ce te loveste doar ajungand tot mai sensibil la ceea ce doresti”), indragostit de marea poezie (biblioteca de suflet a poetului ii numara pe Blaga, Seferis, Elytis sau Saint-John Perse). El degusta, in somptuoase, minutios textualizate fraze, cu o savuroasa (pedanta uneori) gesticulatie lirica, atat fulguratia unei metafore, cat si dezlantuirea exaltata a unui poem in proza. Dimensiunea livresca a poemelor este indiscutabila. Poezia este invocata ca mijloc de terapie existentiala: „Un cuvant poate fi crampeiul de gand / bucuria de-a reusi inca o data / umbrele, strambe, sa frangi”; „Si totusi inca visul / ca armatura launtrica realitatii”. Sub semnul „faradeseamanului haituit de-atata emotie”, mecanismul complicat, ambiguu, al poemului inainteaza, adanceste semnificatii, constient de „zadarnicia” demersului sau („Au cine nu stie ca eroul Ulis / a uitat sa-si ascunza auzul / de cantul sirenei din propriu-i vis?”), dar crede cu obstinatie in, totusi, superioritatea lui („unde altundeva ca negru diamant scanteie crinul, decat in mijlocul gradinii poeziei suspendate?”).

Ratacit de buna voie in lumea guresa nascocita de propriul verb, poetul da cep „banalelor porniri / fapte / cuvinte / nesabuiri / si ele de toata minunea innadite in talcuri mestesugite”. Intelesuri, mirari, patimiri, cautari, canturi, strafunduri, nuante, chemari, oglindiri, toate fragede, nestiutor pagane, ingemanate, colcaie cu o stranie, paradoxala stiinta de a sugera limpezimea si transparenta. Muzicalitatea prelunga, insinuanta, dar si dibuitoare de sensuri mai adanci traduce lucrarea, ne-starea, forfota. Virgil Bulat se recunoaste imblanzitor de vorbe – „Invat cuvintele sa zboare / in vazduhuri mult mai subtile decat mireasma zorilor”; „Naluci se-ndeasa ca in Goya / imbracand cuvinte”, amanand ceasul „cand toate inaintele scancesc”…

Irina PETRAS
Presedinte US Cluj
21 octombrie 2010

Draga Virgil… odihna vesnica! Ai fost un bun prieten, un mare om de litere! Condoleante familiei!
(George Roca, redactor sef Romanian VIP)

Primul simpozion international de martirologie din Romania

Sub egida Fundatiei „Sfanta Irina”, a Companiei Dan Puric si a Athenee Palace Hilton, s-a organizat la Bucuresti, in perioada 10-11 octombrie 2010, primul simpozion international de martirologie din Romania, intitulat „Moartea martirica”. 200 de specialisti, distinse personalitati universitare si bisericesti din tara si din strainatate s-au intalnit la prima reuniune care a dezbatut problema mortii martirice, din perspectivele antropologica, medicala si teologica. „Simpozionul acesta vine ca sa clarifice o conditie a Romaniei, pentru ca noi avem un destin istoric tragic, avem un destin politic marginal, dar avem un destin crestin tulburator. Despre lucrul acesta nu se stie. In clipa in care un popor devine constient de sacrificiul, de jertfa facuta, acel popor are un grad de demnitate mai mare”, a spus Dan Puric. „Cuvantul martir este legat foarte mult de crestinism. Dar nu numai crestinii sunt martiri. Si preotul budhist, care si-a aparat manastirea. Peste sase mii de temple budhiste au fost distruse de sisteme comuniste. Si seful de trib Indian, care se uita la manitu si a fost omorat si calcat. Constiinta martirica este constiinta nevinovata a omului. Putem numi toti nevinovatii din toate timpurile, din toate popoarele care au avut de suferit de pe urma unor oameni cu probleme mintale. Un suflet de martir este un suflet nevinovat. Un om care isi realizeaza nevinovatia este un om curat. El vede viata altfel. Oricare dintre noi poate sa devina martir, sau sa devina criminal. Depinde de gradul de credinta in Dumnezeu. Oamenii cu mare credinta in Dumnezeu si cu dar de la Dumnezeu au reusit sa fie martiri. Ceilalti, saracii, au cazut. Este o lucrare a raului. Tortionarii sunt oameni care au cazut. Noi nu-i consideram o alta clasa politica, asta e gandire occidentala. Noi ii consideram crestini cazuti in mana raului, pentru ca numai asa au putut sa faca ce au facut”.
Dominic Rubin, Episcopul Sofian Brasoveanu, dr. Dimitry Avdeev, prof. dr. Tristan Engelhardt jr., prof. dr.Vasile Mihoc, prof. dr. Georgios Metallinos, domnul Dan Puric, alaturi de ceilalti participanti la simpozion, au dezbatut aceasta tema care face parte din istoria recenta a romanilor.
„A fost un adevarat privilegiu sa pot veni si vorbi despre marii martiri ai Romaniei”, a spus unul din parintii fondatori ai bioeticii americane, profesorul doctor in medicina si filosofie, domnul Tristam Engelhardt jr, de la Rice university din Houston. „Eu locuiesc in Texas! Suntem niste pacatosi, nu avem niciun fel de martiri acolo. Astfel ca venirea mea aici a fost o bucurie. Cand am primit invitatia, si primesc multe invitatii, aceasta a fost cea pe care am acceptat-o cu mare placere”.
In cadrul acestor lucrari, au fost definite conotatiile martirologiei, prilej cu care s-a lansat si volumul „Principiile cercetarii martirologice” (Editura Christiana) realizat de prof. dr. Ilie Badescu, lector dr. Andreea Bandoiu si prof. dr. Pavel Chirila.
Vizita la inchisoarea Jilava, fortul 13, a fost un ultim punct al agendei simpozionului. Zidurile, azi ruine, ale unui loc incarcat de istorie trista, inca provoaca fiori in sufletele celor care le revad, sau ale celor care le vad pentru prima data. Prof. dr. Vasile Mihoc, impreuna cu prof. dr. Georgios Metallinos, a condus o slujba de pomenire in amintirea celor care au trecut in nemurire in incinta acestor celule, dar si pentru sufletele celor care au supravietuit chinurilor si noptilor nesfarsite ale anilor de temnita.
Ca o concluzie a lucrarilor sustinute de participanti, domnul Dan Puric a subliniat: „Este un inceput care denunta doua lucruri, dupa parerea mea: nevoia unuia de altul, ma refer romanii si, iata, oamenii care au venit de dincolo, din strainatate, dintr-un spatiu occidental, gandind ca acum Occidentul nu mai este numai Europa, este si America si Australia, in noua paradigma care se pune, si nevoia ca noi, romanii, sa ne intalnim, pentru ca, asa cum am spus si in simpozion, a fost ca o bomba care a explodat dezorganizat, dar o bomba”.

Madalina Corina Diaconu

Friendship: Another Word for Love

By Aura Imbarus,
author of “Out of the Transylvania Night”
Living in a human Babylon, it is hard to find people who you can resonate with and who can truly decode your messages. If you can count the fingers of one hand, and you have as many friends, you are lucky.  The ones comforting you in difficult situations, smiling as nothing had happened, the ones touching and holding your hands when the bridges are burnt and the paths contorted or erased are the few ones, the unique one who you can call friends.
When your spirits sag, they caress you; when your tears wash your cheeks, they embrace you; when grief intrudes, they stand tall and unbeatable in your destiny’s trail.  They take you the way you are; they sing with you in happiness and weep with you in sadness. They bring beauty into your world and leave it flawless. They give you confidence when you lack, they give you faith when you deny it; they give you courage when you are weak, they show you patience when you are at the end of your rope, they love you the way you love yourself. They are your friends, and you are lucky!
The person who accepts you with your weirdness and upbeat personality, with your petty things and crazy, overwhelming emotions, with your scattered past and rocky present, is your friend. He is the one who respects your roots, smoothens your present, and brightens your future.
And as we already know, they are “hard to find, difficult to leave, and impossible to forget.”
In this round world, you will meet people who forget you as you forget others. But once in a blue moon, you encounter that face that will stay with you, imprinted on your mind and carved in your heart for the rest of your life.
They are and will be there for you, no matter how the road of your life will twist and turn, how many ups and downs you will have on your rollercoaster ride, and how many people will come in and out of your journey. They were there and will be there for you. You know them, and they know you, and still they love you. Well, that is called unconditional friendship.
So, can you count them on the fingers of one hand?

PANA LA URMA… S-A DUS SI ION BURNAR

“Pana la urma oi muri si eu”, mi-a spus acum vreo 20 de ani, la OJT-ul din Baia Mare, Ion Burnar. Eram mai tineri atunci, si eu – si el, am ras, am zis ca poetul poet ramane, ori ca iese din OJT-ul baimarean, ori ca isi baga picioarele in istoriile literaturii romane tot mai ambigue. Pe vremea aceea, Marian Ilea pleca in Italia. Pe vremea aceea nu exista Ioan Romeo Rosiianu, Dumitru Maris, Dorin Stef, Nicoara Mihali, prefecti, primari, increngaturi politice – nici macar Gheorghe Mihai Barlea, nici macar Gheorghe Parja nu existau, abia de-si scotea capul un Gheorghe Peter de la Borsa.

Pe vremea aceea am crezut in Augustin Cozmuta, in Ion Bogdan (Dumitru Iuga), in Vasile Dragomir si in acest Ion Burnar – ca restul mentorilor migrasera spre Bucuresti ori se inchisesera in „turnul de fildes”, dupa funestul an 1992, ale carei urmari le incasam azi cu varf si indesat.

Ion Burnar (si acum plang, imi curg lacrimile pe tastatura) mi-a spus cand toata revolutia noastra din 1990 a devenit apa de ploaie: „Stefane, Dorule drag, nu te uita la ei, tu esti un mare poet, tu trebuie sa fugi din Baia Mare ca astia is ca si canii, te-or manca de ziu”. I-am lasat pe Parja, pe Marchis, pe Barlea sa puna cu botul pe labe un Maramures care nu le apartine numai lor.

Asa cum l-ati vazut pe Burnar: surd, insignifiant, umbland de la un ziar la altul pentru a mai aduna oarece leuti sa traiasca, sa-si poata plati vodca la OJT, omul acesta mi-a spus ceva incredibil: „Nimeni nu-i profet in cetatea lui, Dorutule, mai bine ai pleca” – ceea ce am si facut.

Voiam sa lansez volumul „Scrum” la OJT in Baia Mare, cu el alaturi, sa-i dau revista „Singur” unde, la pagina 3, la rubrica „Scriitorul cu scrisul de mana”, era el, Ion Burnar. Chiar am vorbit cu Vasile Dragomir sa fac lansare acolo. Acum, ce rost mai are?

Odihneasca-te Dumnezeu in pace, bun parinte al meu care mi-ai spus: „astia is ca si canii, te-or manca de ziu”.

Stefan Doru DANCUS
Director al revistei „Singur”
http://www.revistasingur.ro
21 octombrie 2010

———————————————
Burnar Ion, (24 octombrie 1947 – 20 octombrie 2010), nascut la Dragomiresti, judetul Maramures. Absolvent al Facultatii de filologie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj. Om de litere, scriitor, poet,  jurnalist, secretar literar si traducator. Redactor si redactor sef la mai multe reviste de prestigiu din Baia Mare precum „Archeus”, „Babylon de Maramures”, „Clipa Zilei”, „Informatia Zilei”, „Maiastra” si din capitala precum: „Expres Magazin” si Evenimentul Zilei”. Carti publicate: „Adunarea si scaderea punctelor cardinale”, „Astept metropolitii” „Galceava scopului cu mijloacele”, „Memorandum liric”, „Viata la tara cu si fara Tanase Scatiu”, „Tratat de aristologie” si altele.  A tradus din limba franceza cartea lui Tenney Merill: „Isus Cristos in istorie”. (GR, Romanian VIP)

INTRE REAL SI IMAGINAR

Fiicei mele, Maria Parascheva

Am pus telefonul la ureche pentru a treia oara. „Asculta-ma, te rog. As vrea sa iti trimit un cadou pentru ziua ta. Ce ti-ai dori?” Un numar complex de imagini mi-a facut asteptarea mai riguroasa spre infinit. Daca i reprezenta radacina patrata a numarului -1, atunci o mai vazusem, in imaginar, de un numar determinat de ori, poate in vis, poate  in fata fotografiilor, amintindu-mi.
Eram antrenata de cateva luni in activitatea literara a grupului artistic din regiunea Parramatta si, fara sa realizez, saptamana dupa saptamana, incetul cu incetul, distanta dintre noi determina cresterea fortei de gravitatie, desi, practic vorbind, nimeni nu aducea in discutie partea reala, atractia terestra, ci, mai serios, valoarea scrisa a existentei australiene contemporane. Cine ar fi crezut ca o simpla vizita la biblioteca centrala va crea punctul de inflexiune a curbei timpului, va schimba sensul concavitatii?
Asteptam, fara sa ma grabesc, un semn de la celalalt capat al firului, vocea care sa traverseze oceanele. „Pot sa imi doresc orice?” „Incearca.” Iterativa discutia noastra, nu prea parea sa isi doreasca ceva anume, sau oricum, nu se asteptase la intrebarea mea. „Stai sa inchid televizorul.” Evident, avea nevoie de liniste pentru a se concentra. stiam ce va face exact, cat de departe este de telefon, cum va intinde mana spre telecomanda, ce va ramane pe ecran, cat de repede se va intoarce. Apoi cum isi ridica ochelarii si fasaitul receptorului pana la ureche. „Asa, sa vedem…”
Este adevarat, eram impresionata de onestitatea cu care fusesem primita in grup. Nu intelegeam decat in parte mentalitatea australiana, cu atat mai mult cu cat ceream explicatii in plus atunci cand era vorba de diferente culturale, de limba locala sau de tendinte literare. si totusi… ceva gasisem acolo din moment ce ma simteam „acasa”. Mai tarziu mi-am dat seama de reflectarea literaturii in spatiu absolut si de norocul pe care il avusesem. E greu sa descopar o formula, e foarte greu sa descopar un numar complex, e aproape imposibil sa descopar un fractal. Ce sanse as fi avut sa ma intorc la literatura inainte ca lumea sa se distruga, inainte ca sa nu mai am ce spune? Toata chestiunea trebuia privita absolut, din punctul de vedere al luminii, relativitatea fiind punctul slab al teoriilor mentale. si daca aveam incredere in soarta, de ce n-as fi avut incredere in semne? Trebuia numai sa fiu atenta.
„Cred ca mi-as dori ceva greu de obtinut si te-ai putea speria.” Sa ma sperii? De cand un cadou poate provoca teama, sau, mai mult, teama ei de a nu ma speria? Ceva se intampla in Emisfera Nordica, si cum nu foloseam in aceasta discutie messenger-ul, imi era destul de greu sa inteleg prin privire. Aveam nevoie, intr-adevar, sa o vad. „Vrei sa deschid internetul?”
De concurs am aflat ceva mai tarziu, dupa cateva luni de la primele intalniri la care am participat. si m-am gandit ca, o data in plus, imaginarul avea sa isi largeasca cuantumul si sa participe in viata mea intr-o proportie covarsitoare. Oricum, dezvoltandu-mi abilitatile in conditii de suprafata (parasisem liniaritatea), aveam sa descopar o noua dimensiune argumentabila. De ce nu? Sa ma intorc inca o data la mine, la ceea ce intelesesem ca pot accepta, o noua incercare intelectuala dupa o perioada de liniste, intr-o tara straina.
Am deschis amandoua pagina de Yahoo! si mi-am amintit brusc cat de usor imi spusese adevarul si ma rugase, dupa cea de a doua operatie: „Mami, a fost bine, dar pe a treia nu o mai facem, nu-i asa?” Blandetea copiilor e covarsitoare si ne simtim cumva in mitoc, din moment ce am cauzat problema, a priori. Ar trebui sa gasim solutia inaintea lor, sa ii super protejam si sa scapam de regrete. Dar realul are o alta valoare si pronuntarea ei, verdictul, isi are intelesurile mai adanc. „Acum spune-mi, te rog, ce iti doresti de ziua ta?”
Cred ca momentul in care s-a hotarat sa raspunda a precedat imaginea transmisa de satelit, deoarece, in prima fanta de timp, nu i-am putut deslusi cuvintele. Cu siguranta, stiam ca ma voi face de ras in fata copilului meu, cu atat mai dramatic cu cat nici nu puteam recupera prea repede pierderea. Sufeream deznadejdea si neputinta, asteptand indurarea gandurilor ei. Poate nu va fi un cadou prea scump… Poate va intelege cat de mult as fi vrut sa fim impreuna.
Fie ce-o fi! Incercam sa raman cat de mult legata de real, sa recunosc departarea geografica si sa ascult dorinta fiicei mele: „Mami, as vrea sa castigi un premiu pentru mine!” De facto, cred ca Dumnezeu are o preferinta speciala pentru copii. Aceasta este, de jure, singura explicatie a premiului ce mi-a fost acordat.

Mihaela Cristescu

Romania literara se prezinta. Targul de carte de la Frankfurt, 6-10 Octombrie 2010

Reportaj de Viorel Baetu

Standul Romaniei, la Targul de Carte de la Frankfurt, unul din cele mai importante evenimente culturale internationale ale anului, a fost organizat si in acest an de Ministerul Culturii si Patrimoniului National.
Editurile care au fost prezente aici in 2010, au fost: AD LIBRI, ALL, Amaltea, Cartea Romaneasca, Casa Radio, Coresi, Curtea Veche, Corint, Egmont, Grupul Editorial Humanitas, Editura Niculescu, Editura Lider, Litera International, Lamserv Trading, Editura Logos, Meteror Press, EdituraMix, Nemira Publishing House, Polirom, Paralela 45, Rao International, Regia Autonoma Monitorul Oficial,Sedcom Libris, Simona kessler International, Editura Teora, EdituraTrei, Editura Tritonic, Editura Universitatii din Bucuresti, Editura Vivaldi, Editura Vremea.
Programul prezentat la standul Romaniei a adus pe platforma literara nume mai noi sau mai vechi, scriitori mai cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, dar care cu totii sau straduit sa faca cinste acestei tari de la poalele Carpatilor numita Romania.
Invitatii speciali din acest an au fost scriitorii:
Dan Lungu – Cum sa uiti o femeie (Polirom), carte aparuta si in limba germana la editura Residenz Verlag
Gabriel Chifu – Nastrusnica istorie a lumii de gabriel chifu traita si tot de el povestita (Ramuri)
Varujan Vosganian – Cartea soaptelor (Polirom)
La stand si-au prezentat cartile si scriitori:
Horia Garbea.(Foto) – Azer–focul viu (Editura Noua)
Karin Gündisch – Weit, hinter den Wäldern (Editura Schiller, Sibiu)
Joachim Gremm – Siebenbürgische Reise (Editura  Schiller, Sibiu)
Adriana Carcu – Povestea zilelor noastre. Artisti romani plecati in lume, (Editura Institutului Cultural Roman) – tradusa si aparuta in limba germana  la editura Waro Verlag din Heidelberg.
Aceasa prezentare a avut loc in cadrul unei mese rotunde la care au participat scriitori romani si germani.(Foto)
Doamna Ana Andreescu, consilier in Ministerul Culturii care a fost coordonatoarea acestui proiect mi-a acordat un scurt interviu.
R:Va rog sa faceti o scurta prezentare a standului.
A.A: Standul national al Romaniei organizat de ministerul Culturii si Patrimoniului National, gazduieste anul acesta 29 de edituri interesate sa-si promoveze autorii si operele publicate, pe plan international.
R:Targul de Carte in general, este la ora actuala vital pentru supravietuirea cartii romanesti, credeti ca suplineste deficientele difuzarii de carte dezastruoasa si monopolizata din Romania?
AA: Nu in nici un caz.
La targurile clasice romanesti, BooK Fest si Gaudeamus,  numarul vizitatorilor este in continua crestere si vanzarea de carte este foarte buna.
Lumea vine la targ si cumpara pentru ca aici preturile sunt mai mici.
Problema este pretul destul de ridicat al cartilor, raportat la puterea noastra de cumparare la ora actuala, dar speram in mai bine.
Distributia de carte este o problema spinoasa care nu este nici in ziua de azi inca total rezolvata. Distributia costa enorm si inca nu exista companii serioase care sa se implice constructiv in aceasta problema.
R:Care sunt liniile directoare ale Ministerului Culturii, privind scriitori romani din diaspora.
AA: In ultima vreme exista un reveriment al interesului general, din partea Ministerului Culturii, Uniunii Scriitorilor, ICR, pentru scriitori romani din diaspora, de fapt se organizeaza o intalnire anuala cu acestia.
Foarte bine structurata este relatia noastra cu scriitori de limba romana din Israel, din Germani, din Spania. De asemenea ne straduim sa largim aria de colaborare si cu toate tarile in care traiesc scriitori romani din diaspora.
R:Ce le lipseste autorilor romani pentru a fi la fel de cunoscuti ca cei din SUA si Vestul Europei.
AA: Trebuie cred eu sa depasim un handicap psihologic, handicapul unei limbi de mica circulatie, care nu are foarte multi traducatori.
Dar lucrurile se dezvolta in sens pozitiv, asa de exemplu cartea lui Dan Lungu aparuta anul trecut ”Cum sa uiti o femeie” a fost deja tradusa in trei limbi de mare circulatie.
R: Va multumesc si sper sa ne reantalnim la unul din targurile de carte din Romania la care Ministerul Cultelor va invita si scriitori din diaspora in anul 2011.

Deci nu ne ramane decat sa speram ca marile edituri din Romania, vor edita si vor distribui in librariile din tara, intr-un viitor apropiat, mai multe carti scrise de scriitori romani care traiesc in afara granitelor tarii.
O colaborare mai stransa in domeniu cultural, pe taramul literaturii intre asociatiile romanesti din tarile in care diaspora romaneasca este foarte bine reprezentata, Germania, SUA, Spania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Anglia, Canada, Australia, de altfel de peste tot pe unde s-a imprastiat neamul romanesc de-a lungul anilor si Ministerul Culturii, ar fi benefica pentru numele de Roman si Romania.

Dupa Credinta Vine Fapta

Un grup de tineri credinciosi petrecusera revelionul impreuna si acum se indreptau spre casele lor. Era dimineata devreme si un ger aspru intampina prima zi a anului. Deodata le aparu in cale un om intins pe pamant, cu pieptul si burta dezgolite, lipit de gheata care acoperea strada. Apropiindu-se, si-au dat seama ca era un tanar, de varsta lor. Bolborosea cuvinte abia auzite, ca pentru sine insusi. Tinerii crestini l-au ridicat de jos si, cu mare greutate, l-au induplecat sa intre cu ei in holul unui bloc din apropiere, unde s-a incalzit putin stand cu spatele rezemat de calorifer. Era si baut, dupa cum se cuvenea unui barbat tanar in noaptea de revelion, lucru care stanjenea si mai mult comunicarea cu el. Curand au aflat ce era mai important din istoria lui; singur-singurel pe lume, dezamagit si satul de viata, tanarul voia sa moara. Se intinsese pe gheata, abandonat racelii, asteptand sa se imbolnaveasca si sa scape de toate necazurile.
Una din fete si-a dezbracat “alain-delon”-ul si l-a pus pe umerii celui pescuit din intunericul acestei lumi, in noaptea cea mai plina de sperante a anului.
– “N-am sa racesc, locuiesc la doi pasi de aici”, spunea ea, “in doua minute sunt acasa”. A incercat sa explice tanarului esuat pe marea de gheata a iernii romanesti, ca avea sa fie asteptat in aceeasi zi, seara, la biserica din cartier, unde urma sa inapoieze haina imprumutata. Dandu-si seama ca avea putine sanse de a se face inteleasa, ori ca tanarul sa retina adresa bisericii, a incercat o alta metoda; a scris pe o hartiuta adresa bisericii si cum se putea ajunge acolo, apoi a strecurat hartia in buzunarul hainei, insistand ca tanarul mahmur sa retina doar atat; sa caute in buzunar mesajul lasat de ea. Altceva nemaifiind de facut, l-au lasat in holul blocului, grabindu-se fiecare spre casa lui, cu gandul sa puna laolalta macar doua-trei ore de somn, inainte de a se pregati de plecare spre biserica, la primul serviciu din anul pe care tocmai il intampinasera.
Gest necugetat din partea tinerei fete crestine, vom fi tentati sa gandim! Daca ar fi s-o si spunem cu gura, poate ca am zice doar “riscant”. Sa imbraci cu haina ta pe un betiv necunoscut, cules de pe drumuri si sa mai si astepti sa ti-o aduca inapoi! Inteleg, sa imprumuti o haina ca aceea, care costa pe vremea respectiva salariul pe cateva luni de zile, unui prieten, sau unui cunoscut de incredere, de la care esti convins ca o primesti inapoi. Dar unui strain cu mintea incetosata de bautura?…
Interes pentru aproapele cazut intre talhari? Credinta naiva, de copil? Incercare de a trai practic cele citite in Scripturi? Cum am putea califica aceasta fapta in adevarata ei luminaa Poate chiar asa, simplu, ca pe o fapta a credintei.
Ne vine sa credem sau nu, dar in seara aceleiasi zile, tanarul cules de pe drum a fost prezent la intalnire cu binefacatorii lui. Trezit din mahmureala, a venit sa inapoieze haina imprumutata. Pentru el intalnirea a fost marcata la inceput de multa stanjeneala, aflandu-se dintr-odata intr-un mediu nefamiliar lui, unde nu stia nici cum sa se poarte, nici ce sa spuna si, pe deasupra, imbracat cam pestrit. Dar exuberanta si caldura cu care tinerii crestinii il inconjurau au topit repede gheata dintre ei. Anul nou inceput cu stangul, in disperare si dezgust pentru viata, lua o turnura nevisata pentru el prin intalnirea cu cativa tineri credinciosi, aflati in dragostea dintai, dornici a implini literal cuvintele Domnului, asa cum numai tinerii sunt dispusi s-o faca, fideli atat in cuvinte cat si in fapte. In seara primei zile din an, el venea, fara sa stie, la intalnire cu Cel ce se identifica pe Sine cu facatorii de asemenea fapte.
Iar tanara crestina, care si-a pus haina pe umerii necunoscutului inghetat de gerul iernii, cum odinioara Ilie si-a aruncat mantaua peste Elisei, era aceeasi fata credincioasa, a carei rugaciune scurta castiga o mare batalie prin credinta, situatie descrisa in articolul precedent. Prin credinta ea se adresa Domnului ei in rugaciune, iar prin fapte vorbea, la fel de convingator, semenilor.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon