Dinspre Betleem spre Mare

Cele mai agitate perioade din an, si cele mai pline de semnificatii sunt sarbatoarea Craciunului, si sarbatoarea Pastelui si asta desigur, o stim toti oamenii. Dar, si cele mai propice perioade din an in care cel rau nu doarme, sunt tot in jurul celor doua sarbatori. Avem dovada vie chiar printre cei crestini evanghelici, care manati de forta nevazuta(in plasa caruia e usor sa cazi) au iarasi o motivatie de discutie cu totul alta decat bucuria Nasterii Mantuitorului. Se considera a fii prea devreme o astfel de abordare onomastica asa ca, isi mai acorda timp fiecare interesa(n)t sa despice firul in 7 despre cine si ce se mai strajuieste. Nu voi intelege niciodata de ce oamenii se asteapta ca unele  Tembleme sa nu  “cocleasca” sa nu “oxideze”. Omul este supus greselilor. Debaptizarea unora sau altora nu este si nu trebuie sa fie un motiv de mare neliniste, un motiv de dezbatere intensa si aprinsa asupra “modului de predicare” sau de tinere a unei ore de rugaciune( ba, chiar). Ma surprinde si ma intristeaza sa vad atata inversunare in a face demonstratie si reclama asupra greselilor, asupra modeleleor de:  ”asa Nu” .  Oricine ar fi si orice ar fi un om, ramane TOT… un om. Nimic din ceea ce este acum nu este NOU. Toate sunt vechi. Iar in final, Pamantul cu TOT ce este pe el va arde. Unde este Bucuria si unde este Pacea pe care o dau Credinta, Nadejdea si Dragostea ?  Risipe de teorii au fost si vor mai fii. Dar unde este raspandirea vestii si unde este Steaua ? Putin mai incolo…acum, avem timp pentru alte dezbateri. De ce? Fiindca atunci cand vom muri, sa fim impacati cu gandul ca ne-am expus bine Punctul de vedere, ca ne-am facut bine auzita vocea, ca am luat decizia corecta, ca nu am lasat la voia intamplarii caderea unora si altora si ca nu ne-am lasat dusi in ratacire de nistre idioti de strajeri care mai si atipesc la usa mormantului unde a fost trupul, iar cand vine Ingerul pur si simplu cad, se prabusesc speriat, infricosati. Daca vocea si atitudinea celor intelepti dintre adorabili au  fost/sunt  in prim plan, atunci Cuvantul Domnului va propasi. Fals. Cand vom muri nu vom fi intrebati cate dezbateri am facut, cat de bine ne-am impus teoriile, cat de mult am combatut… cred ca Fiul Omului va cauta Credinta din oameni. A dezbate un subiect cu atata inversunare, il face pe cel rau sa se bucure fiindca vede in oameni temerea din spatele portilor unde se dezbate, si unde subiectele sunt atent aranjate pe capitole. Biserica adevarata ar trebui sa dea dovada de Liniste sufleteasca, de Pace, de Bucurie de cantec. Pot veni oricate erezii pot veni oricate incercari. Ei trec peste toate, si isi concentreaza atentia si credinta in jurul persoanei Mantuitorului Hristos. Vorbesc despre El,  il slavesc pe El,  si NU se tem de niciun val. Vor fi ramanand putin din acestia dar vor fi Adevarati si ei vor pleca din Betleem catre Marea  cea (a)mare la pescuit pe un alt drum departe de ochii lui Irod.  Nu invatatilor li s-a aratat ingerul in campia intinsa in care oile pasunau spund celor ce erau acolo :” nu va temeti !”  ci, celor mici si slabi, celor ce stiau doar putintica carte.  Acelora le-a fost dat sa propovaduiasca in jurul lor, si sa se inchine intaia data pruncului, si iata ca lumea nu i-a uitat nici pana in ziua de azi.  ESTE o stea pe cer si pana in Betleemul din Iudeea, inca e cale de mers.  Pe drumul pietruit, greoi si stramt, putini, tot mai putini, mai pot pasi din vreme spre ai duce darul inimii, Pruncului Isus.

Liliana Corbu
http://liapoem.wordpress.com

PELERINAJ IN TARA SFANTA

Se facea incet dimineata – dimineata devreme – cand aeronava de Tel Aviv a companiei Airling Bruxelles a aterizat cu bine pe aeroportul bruxeleez Zaventem. Cei 48 de calatori participanti la pelerinajul in tara Sfanta pe care l-am numit «Pe urmele Mantuitorului»  ne-am mai strans odata mainile, ne-am imbratisat, ne-am facut urari si am rostit binecuvantari… Evident ca mai intai si mai intai I-am multumit lui Dumnezeu pentru felul minunat in care ne-a ocrotit si ne-a calauzit, dar si unii altora pentru colegialitate si gentilete si toti impreuna celor care ne-au inlesnit acest pelerinaj minunat, fratilor Dorin Albut, Cotta Dumitru, Coman Stefan  – promotorii excursiei.

Aveam sa constatam ca pentru multi dintre noi timpul asteptarii a mai durat minute bune deoarece ora sosirii asa cum era marcata in documentele oficiale nu insemna minutul aterizarii, ci iesirea din aeroport dupa incheierea formalitatilor vamale. Cei care ne-au intampinat erau deci in intarziere, timp suficient pentru subsemnatul  de a da contur gandurilor de fata, asa cum a fost dorinta mai tuturor celor din grup.

Prin urmare in randurile ce urmeaza voi deschide, concluzionand oarecum, o serie mai larga de imagini si amintiri ale participantilor, pe care le vom gazdui pe portalul bisericii, precum si pe cel de misiune, in masura in care oricine dintre pelerinii la locurile «istoriei biblice si cele pe unde a umblat Mantuitorul» vor dori sa  impartaseasca si altora gandurile si sentimentele pe care le-au  avut.

Lucrul care este limpede pentru toti, anume acela ca nici macar o clipa, vreunul dintre participanti nu a exprimat regrete pentru calatoria in care s-a angajat, desi bugetul total alocat pentru o persoana a fost in medie cam 1500 de euro.

Iata si alte constatari :
–  Varsta pariticipantilor incepe de la peste 20 de ani, doar patru persoane, depasind 50 de ani. in alte grupuri am vazut si persoane de peste 70 de ani. Totusi programul excursiei a fost aglomerat, iar in primele zile, chiar foarte obositor; cei care ar fi dorit sa aduca cu ei  si copiii sau persoane bolnave au procedat intelept atunci cand au renuntat la aceasta.
–  Ghizii nostri au fost oameni cu multa experienta si cu vaste cunostinte economice, geografice, istorice, biblice.  Doamna Gabriela Badour si domnul Cornel Romano ne-au uimit prin modul in care au stiut sa prezinte istoria si importanta locurilor vizitate prin prisma textelor biblice, a descoperirilor arheologice si a culturii, a traditiei si moralitatii locuitorilor din aceste tinuturi. Tot de la ei am inceput sa descifram oarecum si taina  „dezradacinarii in pace”, lucru care avea sa ne fie confirmat si de catre ceilalti romani intalniti in tara Sfanta, mai ales la Biserica Penticostala Romana din Ierusalim, unde am participat impreuna la serviciul divin si am praznuit Cina Domnului. Spalarea picioarelor am facut-o in aceeasi zi in Raul Iordan. A fost poate cea mai frumoasa amintire, au fost cele mai emotionante stari sufletesti pentru multi dintre noi.
–  Romanii traitori in Ierusalim sau in oricare alt loc pe «pamantul fagaduintei» sunt multumiti si fericiti. De Romania ii leaga dorul si amintirile cu prieteni si colegi si rudenii si concetateni, iar aici sunt cetateni loiali ai Statului Israel si chiar patrioti in sensul bun al cuvantului. Prin grija lor si a celor doi soferi palestinieni crestini catolici Kemal si Ahmed, nici macar o clipa, vreunul dintre noi nu s-a simtit in pericol, nimeni nu s-a pierdut de grup, nu au fost bagaje pierdute, nu am fost furati. Tracasarile comerciantilor stradali si micile lor jonglerii le-am trecut la capitolul amintiri.
Trimitem un gand bun  de acasa fostilor nostri companioni pe care ii recomandam cu caldura oricaror pelerini romani in Israel.
– Personalul de la bordul avioanelor, cat si cel din aeroporturi, mai ales controlorii de bagaje au fost amabili si fermi si extraordinar de atenti. Exista reguli foarte stricte pe care suntem fericiti ca le-am putut respecta; nu avem nici o pierdere, nici o plangere.  in fapt am simtit si aici mana calauzitoare a Domnului Dumnezeului lui Israel care a facut Cerurile si Pamantul si care ne-a mantuit prin Domnul nostru Isus Hristos pe ale carui urme pamantesti, fericiti am pasit.
– in Israel nu mergi ca sa faci cumparaturi, preturile de acolo nu sunt prietenoase…  Trebuie sa fii instruit in oarecare masura ca sa poti face diferenta intre arta si kitcsh, intre obiecte manufacturate si tinichele, ori cartoane de serie. Atat in Israelul propriu zis, cat si in teritoriile administrate de „autoritatea palestiniana”,  turismul si comertul legat de el este principala sursa de venit la bugetul tarii, asa ca este intelept sa fii cumpatat. Sper ca acest aspect sa-l putem ilustra si mai convingator prin comentariile la albumul foto pe care il vom posta curand, fie pe www.elim-bruxelles.org, fie pe netlog, grupul Fratii de la Elim – http://ro.netlog.com/groups/finici
– Limba „ivrit”  si moneda  „shekel”,  cele care sunt stapane in Israel ne-au ramas improprii, asa cum poate li se va intampla cam tuturor pelerinilor romani, motiv pentru care limba engleza si dolarul american ar fi oricaruia un ajutor pretios. Rar de tot intalnesti pe cineva care vorbeste franceza, poate in aceeasi masura in care intalnesti un vorbitor de limba romana, iar pentru cumparaturi in multe locuri si chiar in unele pravalii un dolar are aceeasi valoare cu un euro. Cursul de schimb de la fata locului, iarasi nu este prietenos cu turistii. Nu te supara pe mine, dragule, ca insist asupra acestor amanunte, ca nicaieri in lume daca te-ai duce nu ai comite o mai mare impolitete decat sa te intorci din tara Sfanta fara cate un mic suvenir pentru fiecare din
cei dragi ai tai.
– Nu este asta ultima referinta, sper din suflet sa revenim cu alte si alte lucruri  interesante si adevarate, dar tin sa subliniez apasat ca daca in pravalii este omniprezent kitsch-ul si se umfla pretul, apoi, prin contrast, in toate  „locurile sfinte”, adica in cele cu rezonanta biblica si in biserici, pe langa faptul ca nicaieri nu ni s-a cerut taxa suplimentara, nu erau nici cersetori gramada, nici nu ti se prezinta figuri de ceara si arhitectura de spoiala. Arheologii si restauratorii au cautat cu sarg; au scos de sub daramaturi si au reconstituit spre prezentare publicului doar acele obiecte care prezinta caracteristici autentice. Ele sunt dovezi de netagaduit ca textele biblice, atat din Vechiul, cat si din Noul Testament, sunt adevarate si sfinte.
Calitatea de  «Pelerin in tara Sfanta» pentru care am primit si diploma, poate fi  –  si sunt incredintat ca asa se intampla – un imbold puternic pentru ca credinta noastra sa mearga crescand.  Doamne ajuta, Doamne da izbanda – AMIN
– va urma –    Zaharia BONTE, Belgia
PELERINAJ iN tARA SFaNTa 2
Israelul este o tara de aproape 12 ori mai mica decat Romania, dar are o populatie numai de circa trei ori mai putina, adica la  cei 20 mii km patrati numara cam 7,5 milioane de locuitori. O tara in plin avant economic ar spune un analist sau comentator; o minune a lui Dumnezeu in vremea noastra va spune orice credincios care a vazut Israelul sau „doar a auzit si a crezut” despre transformarile ce s-au petrecut in vremea noastra, sub ochii nostri, in fasia ingusta de pamant arid dintre Marea Mediterana, Marea Rosie si Marea Moarta.

Daca luam in considerare ca cea mai mare parte a suprafetei tarii este un pustiu si ca abia in partea de Nord si in apropiere de mare exista suprafete  mici de teren fertil, atunci cum sa nu te miri, dragule,  ca aici in Israel, ’tara fara apa’ se practica una dintre cele mai avansate agriculturi din lume ? Am zis tara fara apa, deoarece este stiut faptul ca in tara Sfanta vara, care este lunga si torida, inseamna anotimpul in care nu ploua deloc. Excursia noastra a coincis cu sfarsitul verii si ploile erau asteptate, ba chiar am retinut ca erau in intarziere; cum asteptat era si frigul in Romania, dar temperaturile au urcat in fiecare zi spre 30 de grade si niciun nor nu ne-a zambit de pe cerul Pamantului Fagaduintei. Rezervoarele naturale de apa sunt putine si limitate: se face irigatie din Raul Iordan care este aproape secat si din Marea Galileii, in fapt un lac de apa dulce, dar care in ultimii ani a  pierdut mai multi metri din adancime si este in pericol real de a seca ! Desalinizarea apei din Mediterana este inca la inceput.

Sectoarele in care Israelul exceleaza; si in unele detine chiar suprematia mondiala, sunt: turismul, prelucrarea si comercializarea diamantelor, industria electronica, echipamentele de comanda si protectie pentru avioane militare si civile, sisteme moderne de irigatii, industria medicamentelor, agricultura.

Primul lucru pe care l-am inteles mai bine din ceea ce am vazut si auzit a avut multe valente:
– Pamantul pe care l-a ales Dumnezeu pentru urmasii lui Iacov, si daca luam ca exemplu „sesul Iordanului”, dupa o expresie biblica, el  nu este in nici un fel deasupra sau macar comparabil cu ceea ce au tarile lumii, cu manoasele campii ale Europei, ale Eufratului, Amazonului, a Nilului, cu Campia Romana, cu Marea Campie Rusa…  si totusi Israelul este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole din lume.
Cu ceva timp in urma, traversand Germania, faceam constatarea ca primul lucru pe care l-a daruit Dumnezeu omului este Pamantul pe care l-a asezat, pe care umbla, tarina pe care o locuieste si din care sa-si scoata hrana. incaodata mi-a rasunat in toata fiinta – vazand livezile si serele si solariile din Israel  la confluenta cu pustia – gandul acela care ma urmareste de cand am strabatut in toiul verii pamantul tarii mele si peste tot ma intampina parloaga de campie, pamantul fertil nearat, nesemanat, ciulinii si palamida, acolo unde se cuvenea sa se legene in vant lanuri nesfarsite de grau. Gandul este ca blestemul pamantului nelucrat imi pare incomensurabil.
– Un alt dar de mare pret pe care Domnul Dumnezeu l-a daruit omului este harnicia insotita de rabdare si priceperea sau stiinta lucrului bine facut. De ce oare ni s-a inoculat noua ideea ca evreii ar fi un popor de comercianti si de savanti ? Ca munca fizica le-ar fi o povara… ? Nu numai ca nu mai cred asta, ci chiar spun oricui: mergeti si vedeti !
– Cuvintele Mantuitorului rostite despre Ierusalim – casa lasata pustie – au ramas in picioare pana in ziua de astazi. Cu cei circa 700 de mii de locuitori, Ierusalimul este un oras nu doar asemeni oricaruia din lumea asta, ci – lucru care se vede limpede la tot pasul –  el este la propriu „calcat in picioare de neamuri” asa cum glasuieste Scriptura.
Considerat oras sfant de catre iudei, musulmani si crestini, Ierusalimul dupa distrugerea lui de catre armatele romane in anul 70 d. H. nu a mai devenit nici macar o singura data in istoria sa post distrugere, cel putin principalul oras al tarii, de unde sa rivalizeze cu marile metropole ale lumii ? Astazi Tel Aviv, Haiffa, Iaffo, Eilat, Tiberias… sunt centre economice si comerciale infloritoare, in timp ce Ierusalimul gazduieste majoritatea marturiilor biblice si a vestigiilor crestine.

in Israel se spune ca inchinarea se aduce la Ierusalim, banii se castiga la Haifa si se cheltuiesc la Tel Aviv. De altfel cuvantul „pustiu” devine familiar in Israel in foarte multe situatii : strabatand Pustia Iudeii, traversand Desertul Galileii, cercetand atent Ierusalimul, dar mai ales – lucru care doare nespus de mult – vizitand „locurile sfinte din cetatea preaiubita”, bisericile crestine atat de vestite cu peretii lor scorojiti, cu zidurile in paragina si cu afluenta de vizitatori-pelerini in dezordine.
– Am intrat in Ierusalim pe Poarta Damascului, iar privelistea ce ne-a intampinat era de bazar oriental vechi de secole. Iata doua lucruri pe care le retin pentru moment din Ierusalim, adica trei:

1. Cladirile guvernamentale, neimpozante si chiar Knesseth-ul,  guvernul lor, au un statut mai aparte, Israelul avand unele probleme in legatura cu orasul capitala, care se imparte intre Ierusalim si Tel Aviv, fenomen intalnit si in alte parti si vremi. Faptul nu-i impiedica insa, asemeni Guvernului Romaniei, sa administreze vreo 30 de ministere; mai mult decat dublul necesar,  asa cum au dovedit mai toate tarile civilizate si cu politica stabila.
2. Nu cred ca poate fi vorba de metrou in Ierusalim, dar macar tramvai se impune in oricare aglomeratie urbana, aici cu atat mai mult cu cat caldura mare in mai tot timpul anului este un factor care ingreuiaza deplasarile. Ei bine, o companie europeana de mare prestigiu le tot construieste de peste zece ani o linie de tramvai care inca asteapta sa intre in functiune, precum la noi autostrada.
3. Din tot ce ne-a prezentat ghidul nostru la intalnirea cu pamantul tarii Sfinte, am retinut ca cel mai important edificiu laic din Ierusalim este Universitatea Ebraica si mai les Facultatea de medicina din cadrul ei. Absolventii de aici sunt printre cei mai bine pregatiti si mai cautati din toata lumea. Alaturi de industria farmaceutica, unde Israelul detine suprematia mondiala stiinta tamaduirii boalelor este in Israel la cote inalte.
si are Israelul de astazi nevoie de multe doctorii petru trup si pentru suflet, pentru ei si pentru neamurile care locuiesc, traiesc si muncesc impreuna cu ei, cam 30 la suta din populatia tarii.

Pentru scurta vreme am fost si noi printre ei, ne-am bucurat de ceea ce in ciuda a tot ce se vede si se pare ca ar lipsi, la ei exista din belsug: fagaduinta Dumnezeului Celui Viu, Dumnezeul lui Avraam Isaac si Iacov, El, cel care da binecuvantari. si in Israelul de astazi Binecuvantarile lui Dumnezeu se vad si se simt, chiar sub blestemul prin care inca sunt nevoiti sa-si astepte nadejdea.
in Cartea Genesei c 43 v 11 Iacov le spune fiilor lui: „Duceti omului aceluia putin leac alinator, smirna, mirodenii, fisticuri, migdale…”   Oare ne va fi ingaduit sa vorbim si despre lucrurile pe care le-am adus noi ca dar din tara lui Israel ? Primul si cel mai folositor castig este, evident, martuia a ce am vazut  si invatat de la ei. Ierusalimul asa cum l-am gasit, asa cum este el astazi imi pare dovada cea mai demna de crezare ca tot ce a spus Mantuitorul despre ce a fost, ce va fi si ce vom fi, este adevarat. Vom reveni in episoadele urmatoare in Ierusalim, la locurile sfinte, la locurile de pelerinaj si inchinare.

Ordinea prezentarii a fost preluata de la ghidul nostru pentru Ierusalim si tara Sfanta, domnul Cornel R, fericit participant la reconstructia  Israelului, tara care uimeste lumea. Membru intr-unul din cele mai faimoase kibutz-uri de langa Marea Galileii, dumnealui ne-a prezentat mai intai  starea natiunii pe plan economic, politic, social, cultural.  Viata religioasa si istoria biblica, teme cu care vom continua in episoadele urmatoare, au fost cu mult mai atragatoare si mai folositoare pentru noi, motiv pentru care ma rog Domnului si ii astept pe fratii pelerini sa-si alature marturiile lor, ca sa impartasim cititorului iubitor de adevar si de taine dumnezeesti, cat mai mult din comoara de intelepciune si lectia de vietuire crestina de care am avut parte.

Pana atunci „Rugati-va pentru Pacea Ierusalimului !” (Ps. 122. v 6)  Cei ce-l iubesc sa se bucure de odihna; chiar daca Ierusalimul pamantesc este inca in asteptare… Unii il asteapta pe Mesia, altii asteapta dezrobirea.
Noi de asemenea asteptam Ierusalimul Ceresc. Vezi Apocalipsa 21. 2
Bonte Zaharia,   Belgia, 16 nov 2010    – va urma –

PELERINAJ IN TARA SFANTA
BETLEEMUL IUDEII
„si tu Betleeme, Efrata,
Zaharia BONTE

Multumesc, Doamne, pentru ca mi Te-Ai revelat!

Undeva, cu o oarecare ocazie, s-a pus întrebarea, oare de ce ar trebui sa-I multumim cel mai mult lui Dumnezeu? Unii au raspuns ca pentru viata, altii pentru sanatate, pentru bani, pentru roadele pamantului. Altii pentru protectie.

Eu însa cred ca cel mai mult trebuie sa-I multumesc cu o nemarginita reverenta si recunostinta pentru ca s-a îndurat de mine si mi s-a descoperit. Si asta în situatia în care fiind copil ma îndoiam de existenta Lui, dar Il cautam cu ardoare si din toata inima mea zdrobita sub greutatea necunoasterii si rebeliunii din cauza atâtor rautati si nedreptati pe care le vedeam deja în jurul meu, înca de la o vârsta frageda.

În bunatatea Lui înnoitoare si în iubirea Lui vesnica m-a cuprins si pe mine în planul Sau de mântuire si mi s-a descoperit ca TATA, FIU si DUH SFANT într-o maniera de MÂNTUITOR SI DOMN în cer si pe pamânt.

Multi au pretentia ca ÎL cunosc, dar sunt departe de El si nu L-au cunoscut niciodata. E o mare gratie din partea Lui Dumnezeu sa se faca cunoscut unei fiinte umane în toata complexitatea, dar si simplitatea harului Sau nemarginit care îl imparte cu generozitate oricui care Îl cauta din toata profunzimea inimii. A-l cunoaste pe Dumnezeu este cea mai mare onoare si bucurie. E drept ca înseamna a te desparti de lumea asta prin adoptarea unui nou sistem de valori care confera un statut de mântuit si salvat de sub puterea carnala. O viata al carui volant este Duhului Sfant.

Când vezi cât esti de privilegiat si purtat pe brate când altii cad sub povara neprimirii si neacceptarii jertfei Lui Isus Hristos, suferi mult si nu poti tacea. Nu poti sa nu spui ce viata minunata si echilibrata îti ofera Dumnezeu.
Dupa ce Dumnezeu se face cunoscut, apoi îti arata planul Sau sacru în ansamblul lui si apoi calea ta proprie pe care trebuie sa mergi si lucrarea si rolul tau în lucrul impreuna cu El pentru salvarea vietilor de pe pamânt.
Si acum veti spune, poate, ce inseamna acest lucru? Poate va veti intreba, oare în ce masura îl cunoasteti pe Dumnezeu.

Când privesc înapoi, în viata mea, ma intreb ce m-as fi facut daca El, Dumnezeu nu ar fi facut pasul spre mine si nu mi-ar fi întins o mâna pentru a face cunostinta si sa ramân apoi în mâna Lui pentru totdeauna. Ce ar fi fost oare copilaria mea, sau tineretea mea sau batrânetea mea fara El. Un haos imens, o zbatere fara niciun rost,  o mare cadere în patimile distrugatoare de viata si nadejde, o daruire injusta si nemeritata. Mai ales ca, Dumnezeu m-a binecuvântat cu sanatate si cu un chip agreabil. Si asta înseamna ca investitia Lui în mine trebuia sa aduca roadele neprihanirii si nu ale unei risipiri nedemne.

Poate ar trebui mai des sa ne facem bilantul binecuvântarilor primite de la Dumnezeu. Si sa vedem ce mare onoare e sa-ti vorbeasca Creatorul. Sa opreasca deznadejdea sa te înfasoare când toti in jurul tau cauta sa te distruga si sa te arunce în haul desertului si al disperarii. Ce fericire e sa ceri ceva de la Dumnezeu si El sa te asculte si sa te ia mai în serios decât tu insuti. Sa vegheze asupra ta si sa te protejeze de uneltirile celor rai si sa le rastoarne planurile mârsave ca sa arate mereu ca EL este Dumnezeu. El detine puterea absoluta si nu oamenii.

Ce relaxant este faptul ca, desi, treci uneori prin grele încercari stii ca ai un Tata care vegheaza si transforma esecurile in biruinte, clipele triste in bucurii nespuse, nevoile pamântesti în plinatatea harului prin daruri duhovnicesti care te împlinesc si te maturizeaza pe calea credintei. Da. Ce greu e sa priceapa aceste lucruri cei care traiesc pentru a-si satisface capriciile aici pe pamânt si uneori chiar sub anumite fete religioase. Cât de bun e Dumnezeu care are nespus de mare rabdare cu toti sa ne transformam, sa ne intoarcem de prin pribegiile cugetului nesfintit de dorinti carnale care murdaresc nobila noastra faptura creata pentru viata divina.

Îngenunchiez cu umila mea faptura si multumesc, Doamne, ca mi Te-ai revelat prin Duhul Tau Sfânt care ma înfasoara si apoi ma inunda mereu sa ador cerul în care Esti si din care cobori sa ma sprijinesti mereu! Si asta o faci nu numai pentru mine ci pentru toti oamenii din lume! Multumim, cu smerenie si recunostinta vesnica!


Marina Glodici

Un Sezon al Multumirii

Datoram lui Dumnezeu tot ce avem si tot ce suntem, dar oare cat Ii daruim din ceea ce suntem si avem? Diferenta intre ce-I datoram si ce-I oferim reprezinta gradul nostru de recunostinta.
Sarbatoarea Multumirii bate la usa. Ne vom aduna in case confortabile si ne vom ghiftui cu bucate traditionale, romanesti si straine, amestecate in proportii diferite, dupa gustul bucatariei locale. La caderea serii ne vom duce la biserica, putini obositi, dar inca suficient de bine dispusi, ca sa ne uram de bine unii altora, sa cantam imnuri potrivite ocaziei si sa ascultam o predica.
Peste cateva saptamani vom serba Craciunul. Dar, intre timp, chiar a doua zi dupa Thanksgiving, incepe sezonul forte de cumparaturi, marea alergatura dupa chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai putin ”trebuitoare”, au fost pregatite din timp, impreuna cu fondurile banesti necesare.
Numarand din curiozitate zilele calendaristice ramase din an (intre Thanksgiving si Anul Nou), am aflat ca suma lor reprezinta aproximativ a zecea parte din numarul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuiala din timpul nostru, pe care s-o inchinam Domnului la sfarsit de an. O zeciuiala, nu din bunurile pamantesti, ci chiar din zilele, pe care El ni le daruieste cu larghete si pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuinta. Un ”post” al disciplinei spirituale, invatand si practicand datoria multumirii fata de un Dumnezeu care-?i revarsa peste noi bunatatea an dupa an, nevoit de cele mai multe ori s-o faca fara a primi in schimb ce I se cuvine.
Desigur ca sarbatoarea Multumirii n-a fost stabilita pe baze statistice, dar nu putem trece cu vederea aceasta ”coincidenta” si nu putem ramane nepasatori fata de potentialul ei folos spiritual. Mai mult, ne amintim ca, din zece leprosi vindecati de Isus, doar unul s-a intors la El cu multumiri.
Am impresia ca, totusi, ne vine mai usor sa rostim un ”multumesc” decat un ”te rog”, desi rostirea in sine n-ar trebui sa ridice dificultati. Daca exista totusi o greutate, ea vine de altundeva. ”Multumesc” a capatat o nota de formalitate, sunand ca o formula de politete sociala. Nu stii totdeauna daca ”multumesc” este sincer si poate ca, de multe ori, nici nu te astepti sa fie. Dar, ca formula de politete, te astepti sa fie folosit in conversatie si te simti ofensat cand lipseste. ”Te rog” este mai personal, exprimand o nevoie, un apel de ajutor si admiterea unei neputinte.
Recunostinta veritabila va gasi cu usurinta o cale de a se exprima. A multumi inseamna mai intai a recunoaste un serviciu care ti s-a facut, a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaste meritul persoanei care te-a ajutat. Suna ca o proba de umilinta. Caci numai egoismul si mandria stau ca piedici in calea recunostintei. A exprima, prin multumiri, recunostinta din inima, inseamna a intoarce ca zeciuiala o parte din binefacere.
In al doilea rand, a ”multumi” inseamna a-ti da toate silintele sa satisfaci dorintele, asteptarile sau pretentiile cuiva, justificate sau nu. Apoi, in al treilea rand, inseamna ”a fi multumit” (satisfacut) tu insuti cu starea personala. O inima multumita te face sa ai destul din toate lucrurile, chiar daca putine (Proverbe 15:15).
Se spune ca un nobil englez s-a intamplat sa auda pe o slujitoare de la bucatarie exclamand in fata ajutoarelor ei,
– ”Oh, daca as avea 5 lire sterline, as fi pe deplin multumita”.
Stapanul ei se gandi ca merita sa vada cum arata un om cu adevarat multumit. Astfel, dadu de inteles femeii ca i-a auzit dorinta si-i darui cele 5 lire dorite. Femeia ii multumi cu efuziune. Parasind bucataria, stapanul se opri, nevazut, in spatele usii. De indata ce crezu ca s-a indepartat, femeia se vaicari,
– ”Proasta de mine, de ce n-oi fi zis 10 lire?”
Sfera lucrurilor pentru care ar trebui sa fim recunoscatori poate fi largita considerabil, adaugand lucrurile rele care, prin protectia divina, nu ni s-au intamplat.
Actul de a aduce multumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabila soarta ateilor declarati, care pur si simplu n-au ”cui” sa multumeasca pentru toate lucrurile bune, de care se bucura in viata.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Vrem sa va multumim tuturor care sunteti aproape de noi!

By Daniel Pop

Din 20 septembrie am inceput Scoala de Perspectiva Crestina Biblica asupra Lumii, cursuri prin care Dumnezeu ne-a binecuvantat asa de mult. SPCBL este o scoala care are ca scop evaluarea credintelor personale, inradacinarea puternica in Scripturi si apoi aplicarea in societate.

Am vorbit astfel despre gandirea contemporana (postmodernism) si despre  influentele necrestine care au invadat in ultimele decenii europa (religiile orientale si tribale). Am vorbit si despre etica crestina si am fost socat sa realizez ca noi romanii acceptam anumite lucruri, care sunt impotriva legi lui Dumnezeu, ca fiind normale (a lucra la ” negru” – furt de la stat, a copia filme, muzica sau alte programe – dreptul al proprietate, furt si altele). A fost un moment de pocainta si intoarcere cu fata spre Dumnezeu pentru noi.

(Nemia 1:6 “pleaca-Ti, Te rog, urechea si deschide-Ti ochii, ca sa iei aminte la rugaciunea slujitorului Tau, rugaciune cu care ma infatisez inaintea Ta zi si noapte, rugaciune cu privire la israeliti, slujitorii Tai, marturisind pacatele israelitilor, pe care noi le-am savarsit fata de Tine. Atat eu, cat si familia mea am pacatuit”).

Partea practica a scolii include lucrarea cu copii si plantare de biserica. In fiecare dupamasa a zilei de marti o echipa condusa de Lidia lucreaza cu 7 copii de rromi la alfabetizare  si dezvoltare mentala, in timp ce o alta echipa, condusa de Florin Mihaly, suntem implicati in plantare de biserica in orasul Dumbraveni.

Scoala se va termina pe data de 18 dec 2010. Vrem insa, inainte sarbatori sa-i binecuvantam pe copiii de rromi, copiii de la orfelinat, copiii bisericii din Agarbiciu  cu cadouri , dar sa avem si programe de Craciun cu ei. Pentru oameni din Dumbraveni ne gandim la un concert de colinde prin care sa le readucem speranta ca Isus s-a nascut si e viu.

Rugati-va impreuna cu noi pentru:

– intelepciune in lucrarea cu copiii de rromi si in plantarea de biserica,

– am primit promisiuni ca vom primi cadouri pentru copii, cadourile sa ajunga in timp,

– sa fim intelepti in modul in care vom face concertul de colinde (locul potrivit, momentul potrivit, oamenii potriviti, etc),

– finantele de care mai avem nevoie pentru scoala.

La Sebes – Alba spiritul lui Blaga este inca viu!

Cenaclul literar “Lucian Blaga” – mereu in lumina Cuvantului

Dupa amiaza de noiembrie – frumoasa, calda, linistita, cu frunze aramii asternute pe o parte si alta a soselei pe care o parcurg in viteza de la Sibiu la Sebes si o nesfarsita emotie generata de faptul ca in curand, impreuna cu buna mea prietena vom fi prezente la o intalnire de suflet ce se va produce la Cenaclul “Lucian Blaga” din orasul in care sevele poemelor lui Blaga curg prin fiecare iubitor de frumos.  Si fac aceasta afirmatie cu toata convingerea pentru ca descoperind comuniunea literara de-aici mi-am dorit atat de mult sa ajung sa-i cunosc membrii, incat, chiar daca in zi de miercuri – la mijloc de saptamana – am “evadat” din tumultul problemelor cotidiene luand drumul tinuturilor in care a vazut lumina zilei inegalabilul Lucian Blaga – aproape de Lancramul lui – leagan de suflet  unde a scris atat de frumos: „Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor”.
Da, acesta este mesajul care strajuie bustul impunator al poetului filozof la intrarea in Casa de cultura din Sebes unde, spre placuta mea surprindere se desfasoara intense activitati culturale in cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Poetul Petru Fagaras, gazda primitoare si suflet al miscarii literare de-aici ne intampina cu cate-un gingas trandafir alb, conducandu-ne spre sala rezervata intalnirii saptamanale a acestor neobositi truditori pe altarul frumosului. Parcurgem cu emotie holul de la intrare, facand plecaciune de suflet in fata bustului lui Blaga, urcam scarile spre etaj, traversam o sala care seamana cu sala de asteptare din fata unui cabinet medical dar aflam ca de fapt este anticamera rezervata parintilor ce si-au adus odraslele la cursuri de dans; apoi intram intr-o salita in care, in jurul unui pian invechit stau patru tineri care canta muzica folk. In cele din urma ajungem in locul care in scurt timp, tineri elevi, studenti, oameni ajunsi la maturitate deplina sau pensionari plini de spirit si vioiciune se-aduna la „sfat” pentru a croi pargiile unui spectacol de Craciun, oferit cu dragoste de oameni si frumos sebesenilor.
„Indiferent daca avem sau nu probleme, daca e vreme buna sau ploua, miercuri la noi e sarbatoare” – ne spune Petru Fagaras, un om bland dar plin de spirit care este promotorul si administratorul retelei cu acelasi nume pe care membri Cenaclului isi posteaza creatiile si unde activitatea literara se desfasoara aidoma unui cenaclu, interactiv. Facem cunostinta cu fiecare in parte, ne strangem prieteneste mainile  si simtim bucuria in ochii lor asa cum o simtim pe cea din sufletele noastre. Maria Cornelia Postescu,Ion Kamla,Petru Fagaras,Maria Berghezan,Corina Ofelia Corpodean,Emilia Faur,Ekart Casiana,Bogdan Turcu,Mariana Hagiu,Camelia Tincu,Ioana Damian,Jeni Voina,Rodica Haprean,Felicia Todor,Cristina Chiroiu,Rafila Maniu,Albu Aurel Gheorghe – iata cine vine aici in fiecare miercuri si aduce lauda Cuvantului intr-un mod care-mi aminteste de Flacara regretatulului Adrian Paunescu din anii tineretii mele. Retraiesc in taina clipele de neuitat ale anilor de liceu cand pentru a participa la intalnirile de pe Stadionul Central al Clujului imi faceam “billet de voie” si-l prezentam pedagogei ce ne veghea in caminul de elevi in care locuiam, cu mult inainte de data spectacolului pentru a nu rata ocazia de a fi impreuna cu mii de oameni  entuziasti, iubitori de poezie si muzica folk… Asa am procedat si in aceasta miercuri de noiembrie si nu glumesc, chiar mi-am cerut voie de la serviciu pentru a ajunge la Sebes.
Aflam ca miscarea literara reunita sub numele de Cenaclul literar “Lucian Blaga” a luat fiinta inca din anii ’70 .  In anul  1975 cei care l-au infiintat au fost: poetul filozof Ion Kamla, Remus Rednic-metodist, Gheorghe Maniu-fost director a Casei de Cultura, Rafila Maniu, Olga Caba, Valeriu M. Sivan si a functionat pana in anul 1988.
In 1997 s-a reinfiintat, prin efortul nemijlocit lui Maria Cornelia Postescu, Ion Kamla, Jeni Voina, Rafila Maniu, la care s-au alaturat imediat Petru Fagaras si Maria Berghezan. Frumusetea cuvantului izvorat din suflet a adus alaturi si alti oameni minunati , tineri si maturi, in prezent activand 17 membri.  Petru Fagaras impreuna cu o prietena de suflet a Cenaclului, Virginia Smarandita Braescu au creat o retea a Cenaclului care a ajuns la 71 de membri:  http://lucianblaga-sebes.ning.com/.
Am nimerit in ziua in care mebrii cenaclului s-au adunat special pentru a se organiza in vederea sustinerii unui spectacol de Craciun, in exclusivitate pentru concetatenii lor, cu poezie si muzica adecvata, apartinand numai si numai membrilor sai. Stau cuminte cu prietena mea alaturi si ne intelegem din priviri, minunandu-ne ca ne mai putem bucura de asemenea momente intr-o lume plina de ratacire spirituala, o lume a goanei dupa bunastare sau de cele mai mule ori a luptei pentru subzistenta…
Selectarea poeziilor, a cantecelor de Craciun, alegerea machetei pentru afisul ce va instiinta locuitorii orasului asupra evenimentului, a invitatiilor, a micilor atentii pe care neobositii creatori vor sa le faca fiecarui participant, toate desfasurate “ ca la carte” – sunt supuse la vot absolut “democratic” printre “picanteriile” presarate abil  de Ion Kamla si in perfecta coordonare a Corinei Corpodean – o fiinta absolut admirabila prin vioiciunea si spiritul organizatoric neintrecut, nedezlipita de chitara pe care-o foloseste uimitor si-o numeste „painea „ ei artistica. Interventiile intelepte ale Mariei Cornelia Postescu, „regizor”  desavarsit al spectacolului din mijloc de decembrie 2010, sugestiile binevenite ale celorlalti si mai ales entuziasmul tuturor ne dau senzatia ca ne aflam in culisele unui teatru profesionist in care regizori, scenografi, sufleuri si alti artizani in organizarea de spectacole pregatesc un spectacol de gala. Toti se implica, toti au idei minunate, toti isi unesc mintile si sufletele incercand sa aduca spiritul Craciunului in inimile celor alaturi de care traiesc, muncesc se bucura sau plang…
Cand toate au fost asezate pe fagasul lor si in buna randuiala ne-am luat fiecare caietele de suflet si-am citit din creatiile personale in acordul emotiilor firesti generate de momentul in sine si cu bucuria de a ne afla impreuna. Maria Cornelia Postescu,  admirabila luptatoare pentru viata, cu dragoste de viata si frumos, plina de sensibilitate, calda, joviala si mereu zambitoare ne daruieste volumele sale de poeme – nepretuit dar de suflet pentru suflet…
Nici n-am simtit cum a zburat timpul in mijlocul acestor oameni magnifici prin ceea ce fac si ceea ce sunt; trebuind sa ne intoarcem la Sibiu in aceeasi seara, le-am multumit pentru desfatarea de care am avut parte, am facut o fotografie de grup, ne-am imbratisat regretand ca a trecut asa de repede timpul petrecut impreuna si-am promis sa revenim cu mare drag si altadata – poate la spectacolul de Craciun sau poate mai devreme, Dumnezeu stie cand, dar cu siguranta revenirea ne va face intotdeauna placere.
Drumul serpuind sub lumina farurilor in ceata usoara a serii de noiembrie mi se parea incarcat de simboluri….din aburii reci ai toamnei rasareau cuvinte si cuvintele se-mbinau in versuri iar versurile se-asterneau in imnuri de slava-nchinate frumosului din noi : „Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor”! ….
Georgeta Resteman, Sibiu, 19 noiembrie 2010

Ce este dorul?

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gandirea cu placere la fiinta iubita, dar departata; nu e numai simtirea unei necesitati de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distantei si trebuintei de ea. Ci in dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens o duiosie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeste de dragul fiintei iubite.
Dorul e apropiat de tandrete, dar are un caracter mai spiritual decat aceasta. in dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeste. Este cu intelegerea adanca in acela, dar, in acelasi timp, in dor se cunoaste omul pe sine insusi, cum nu se cunoaste in afara dorului.
Dorul este infatisat adeseori ca aflandu-se langa persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atractie de la distanta asupra celui ce-l doreste.
Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o doreste si il duce pe acesta cu un gand persistent, penetrant si afectiv la aceea. Cel ce doreste nu se multumeste cu preocuparea de interesele sale, nu da atentie importanta la nimic in jurul sau sau le vede pe toate sub un val de tristete, pentru ca nu mai vede decat pe cel ce e totusi la distanta si care sigur ar putea da lumina celor din jurul sau.
Dorul descopera taina negraita a persoanei dorite. Dorul e o tensiune a fiintei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potentata fata de forta atractiva a altei persoane, fata de caldura ei, care te scoate din atmosfera de gheata a singuratatii, in dor te descoperi fara sa te realizezi. in el, astepti prezenta persoanei dorite ca sa te realizezi.
Dorul te cheama langa ea. Prin dor traiesti necesitatea ca comuniunea de mai inainte sa se actualizeze din nou, in mod deplin, prin prezenta persoanei dorite langa tine. Simti necesitatea sa ai caldura ei langa tine si nu numai de la distanta, ca o dovada sau ca un semn vazut al iubirii ei. in dor te duci cu gandul si cu simtirea langa persoana iubita. Dar, in acelasi timp, in dor manifesti trebuinta ca sa te duci in carne si oase la ea si ea sa vina la tine in carne si oase.
In dor, o persoana traieste valoarea eterna a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a incetat sa existe cu totul.
Pr. Dumitru Staniloae

Ce Fel de Anonim Esti?

Ai scris vreodata o anonima, ai fost tentat sa trimiti un bilet nesemnat la amvonul bisericii, o nota informativa conducerii firmei pentru care lucrezi, predicatorului pentru a-i corecta teologia, ori comitetului spre a-i reprosa distribuirea ajutoarelor?

… Fara indoiala, faptele semnalate de tine erau prea strigatoare la cer, ca sa nu pui lucrurile la punct!…
Tentatia de a rezolva probleme prin manipulare se poate preface in obsesie, materializata intr-un anumit stil de viata. Unii oameni simt o chemare irezistibila de a schimba in bine fata planetei, dar, cum lumea nu realizeaza potentialul ascuns in ei, investindu-i cu autoritatea care le-ar face sarcina mai usoara, se vad nevoiti sa recurga la o solutie la indemana tuturor – sageata perfida lansata din umbra. Ei cred ca stratagema le asigura ”beneficiul” protectiei.

Crezandu-se in siguranta sub umbrela lasitatii, anonimul ignora faptul ca ea nu-i asigura protectie impotriva lui insusi …
Cel mai simplu ar fi un telefon anonim, daca n-ar fi inconvenientul ca-i tradeaza vocea. De-ar putea sa-si dea limba la ascutit, ca lupul din poveste! De fapt, tehnologia moderna pune la indemana o solutie convenabila, printr-un mic aparat destinat sa altereze vocea. Cat priveste ale scrisului, de la inventarea masinii de scris, si mai recent a computerului, scrisoarea anonima vine tare la indemana, eliminand elementul grafologic. Nu-i nevoie decat de indepartarea cu grija a particularitatilor stilistice.

Alchimia  mentala a anonimului ii da iluzia ca sta postat ferm pe platforma corectitudinii, in timp ce toti ceilalti oameni fluctueaza jalnic pe scara rasturnata a valorilor lui, care se vrea absoluta. De fapt, manevra de a se ascunde in spatele unui paravan confectionat din material propriu il situeaza pe el insusi pe teren nesigur. Adevarul lui, sau dreptatea lui, se cuvin a fi verificate prin comparatie cu etalonul. Nimeni nu detine de unul singur monopolul adevarului, sau al justitiei. Apoi, a actiona din umbra inseamna a nu fi dispus sa acorde celorlalti spatiu vital, intr-o lume care (din fericire) nu functioneaza dupa regulile lui.
Fie ca este un mesaj anonim, sau o fapta al carei autor nu se identifica pe sine, in spatele anonimei sta un sentiment, o atitudine, care-l otraveste pe autorul ei prin acreala pe care i-o secreta in inima. De regula, actiunea anonima nici nu rezolva problema vizata (in cazul ca este reala), si nici nu descarca inima autorului de povara de vinovatie, care ii urmeaza in chip firesc.  Astfel ca, in loc sa solutioneze lucrurile, anonima le complica si mai mult.

Interesant de observat ca, in economia morala a universului uman, incarcatura negativa a anonimatului este perfect echilibrata prin reversul ei, care urca la plus tot atat de mult, pe cat poate cobori la negativ, sau poate chiar mai mult. Ca multe din lucrurile familiare oamenilor, care pot fi sau bune, sau rele! Apoi, anonimatul poarta un caracter temporar, caci nimic nu va ramane ascuns pentru totdeauna.

Si o fapta buna poate fi facuta in anonimat. Nu numai ca poate, dar anonimatul faptei bune este ridicat de Christos la nivel de norma, cand vine vorba de darnicie, milostenie, facere de bine, post si rugaciune, care trebuie facute ”in ascuns” (Matei 6:3-6, 18; 1 Petru 3:4). Modestia si bunatatea se feresc de reclama, preferand sa se exprime in anonimat (paradoxal).

Este parte din paradoxul crestinismului, care cere sa ascundem lucruri bune si sa scoatem la lumina pe cele rele (desigur, mai intai pe cele proprii).
Unele fapte pot ramane ascunse de ochii oamenilor, dar motivatia (mai importanta decat fapta) nu este o taina pentru Dumnezeu. Atitudinea devine izvor de fapte si e vazuta de Dumnezeu inainte de a fi convertita in fapta, ”De aceea, sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric siva descoperi gandurile inimilor. Atunci fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).

Mari oportunitati de a face fapte bune se prezinta deghizate sub hainele anonimatului, cum aflam din Evrei 13:2, ”Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii prin ea, au gazduit, fara sa stie, pe ingeri”. Nici prin gand nu ne trece, de multe ori, ce implicatii pot avea faptele noastre facute in spirit de bunatate. Isus ii  uimea pe ascultatorii Sai de odinioara, cand le spunea, ”Caci am fost flamand si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit …” (Matei 25:35, 40). Isus se identifica cu semenii nostri aflati in nevoie. Ingerii Sai umbla incognito pe cararile noastre si numai El stie de cate ori a fost respins, alungat, ori nesocotit de fiecare din noi. Dumnezeu insusi face multe lucruri in anonimat (Fapte 14:17), cu care nu se lauda si este nevoie de cunoasterea Lui, de memorie buna si de credinta, pentru a le recunoaste ca venind din mana Sa.

Intalnirea cu anonimatul este de asteptat, ca test al vredniciei noastre si poate aduce rasplatiri, sau regretul ocaziei pierdute, iar acestea din urma se acumuleaza in timp la negativul crestinului corigent la slujire. In ultima analiza, crestinismul nu este doctrina, teologie, organizare, sau institutie, ci slujire. Poti fi slujit de anonimi, sau poti sluji in anonimat, intr-un echilibru cantarit de marele Model al slujirii, care va rasplati tuturor dupa dreptate, in ziua cand anonimatul va fi anulat si lucrurile tainuite scoase la lumina.
Odata ce iesi din anonimat, farmecul slujirii dispare si, odata cu el, si rasplata. Dumnezeu vrea sa pastreze contul slujirii tale intre tine si El.
Gelu Aracadie Murariu

Cu Mihail Eminescu si Mihai Voda Viteazul in Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Incercati si dvs. si nu veti mai fi singuri

In orice lucrare ne-ar fi trupul, sufletul sa ne fie intru caldura sufleteasca a inimii, intru rugaciune, intru starea de iubire si mila fata de semenii nostri. Mila fara iubire si iubire fara mila nu exista. In felul acesta izvorul bucuriilor va fi mereu in sufletul nostru. Dintru aceasta stare sufleteasca va scriem, deci, rugandu-va frumos sa cititi pana la capat si va promitem ca veti descoperi orizonturi spirituale de intalnire si conlucrare, dintre bunii si strabunii nostri si noi cei de azi. Ca toti suntem vii! Si nu veti mai fi singuri!
Prea multi romani cu multa carte si nu numai ei, nu reusesc sa iasa din letargie, din insingurare. Vina este in noi insine. Unde nu este  disponibilitate pentru ceilalti, unde nu exista dorul ce ne leaga pe toti cei din lumea aceasta, intre noi, dar si cu cei din lumea mosilor si stramosilor, nu exista bucuria de a te darui fara nici o recompensa, fie ca ai unele posibilitati materiale-financiare, fie ca nu le ai.
Ne-am instraint de Mihail Eminescu, de Mihai Viteazul, de Sfantul Oprea Miclaus, de Horea din Albac (Vasile  Ursu Nicola), de Avram Iancu,  de  Decebal, Burebista, Zaulmos (Zalmoxis), de Fat–Frumos, Ileana Cosanzeana, de comoara multimilenara a basmelor si doinelor  noastre, ne-am instrainat de Tudor Vladimirescu si de multi, multi altii, in felul acesta ajungand instrainati unii de altii. Vina nu poate fi cautata sau invocata in alta parte. Ea este in noi insine.
Ne-am instrainat unii de altii, desi facem parte din aceeasi familie, a dacilor (Noi, Dacii, suntem Noi, Romanii!). Daca nu ne iubim familia la modul deplin, daca nu-i iubim la modul deplin pe romani, asa cum suntem, buni, rai, cu suflete sanatoase sau in dificultate, destramarea familiei continua. Destramare ca efect al vietuirii noastre vinovate, iresponsabile. Unde izvorul iubirii este oprit, nu exista familie, ci indivizi de rasul altor neamuri, pe fata sau intrascuns.
Noi, in vara aceasta am fost pelerini pe la sufletele oamenilor, cu precadere in triunghiul Cluj-Napoca, Turda, Albac. Din biserica in biserica. In comuniune duhovniceasca cu cei din viata aceasta si cu cei din inimile noastre, plecati la Domnul.
Va rugam frumos sa nu va grabiti sa va formulati opiniile acum, ci la sfarsit.

Slujba de pomenire pentru marii iubitori de neam,
cuprinsi in romanul Valea Hasdatii,
roman al Unirii de la 1 Decembrie 1918:
Mihail Eminescu, Mihai Viteazu, Menumorut voivod, Gelu voivod, Glad voivod, Bogdan voivod, Dragos voivod, Samul Micu Klein episcop,
Vasile Ursu Nicola (Horea din Albac), Avram Iancu, Ion si Vasile, din Ciurila, tribuni ai lui Avram Iancu, Andrei Muresanu, Ion Ratiu memorandistul, Vasile Lucaciu preot, Ion Mota, Iuliu Maniu
si pentru parintii nostri,Gavrila,Crucita, Tanase,Victoria,
Cu toti mosii si stramosii,
Cu tot neamul lor cel adormit!
Slujba de pomenire la solicitarea Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau
si a Fundatiei Deceneu pentru Caritate si Cultura, prin Gheorghe Gavrila si
Maria Copil.
Slujbele de pomenire au avut loc la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, la Manastrirea Schimbarea la Fata-Petridul de Sus, in Agris, la Manastrirea Mihai Voda, in Turda, Baisoara, Iara, Filea de Sus, Filea de Jos, Salicea, Prunis, sutu, Campeni, in Albac la Manastirea Sfantul Ilie si la Biserica parohiala, in Alba Iulia, la  Arhiepiscopia Ortodoxa-in Catedrala Reintregirii.
in Biseica otodoxa din Iara, alaturi de preotii ortodocsi, a slujit si un parinte unit (greco-catolic).
Acesta activitate duhovniceasca, liturgica, se desfasoara in continuare, fara noi, fiind preluata si de alte localitati din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Se reveleaza in toata complexitatea ei duhovniceasca si culturala. Suntem in randuiala Bisericii Ortodoxe Romane, biserica ce vegheaza activ la unitatea de neam si la dainuirea acestuia, intru lumina mantuitoare a divinitatii. Unitate si solidaritate intre noi, cei de azi, dar si cu cei din viata nevazuta. Slujbele de pomenire pot sa fie si o ocazie de activare la zi, in memeoria noastra, a profilului spiritual al celor pomeniti, a faptelor acestora, prin cateva cuvinte despre cei pomeniti, sau, la alegere. Despre Mihail Eminescu? Se pot recita, sau citi unele poezii, sau fragmente din proza. Se pot da celor prezenti copii xerox din creatiile lui Eminescu. Slujba de pomenire poate fi urmata de un cerc de lectura, la casa parohiala, sau acasa la cineva, la cel care a solicitat si s-a ingrijit de cele necesarre pentru acest parastas, sau la unul din cei care s-au unit pentru acest parastas. Mihai Viteazul? Prezenta lui Mihai Viteazul, cu uriasa sa capacitate unificatoare, ca la Eminescu si nu numai, cu dinamica Unirii, pana in ceasul implinirii ei, in 1918, la Alba Iulia, nu trebuie sa lipseasca din memoria romanilor, mereu actualizata, fiind, in continuare, prezenta vie, dinamica, in procesul inevitabil al Reintregirii Romaniei. si Eminescu. Trebuie sa stim, sa intelegem ca marii iubitori de neam, mosii si stramosii nostri, sunt activi si pe planul actual al vietuirii noastre ca neam.
Ceea ce am dorit noi a insemnat o trezire la viata, o tresarire sufleteasca a celor in mijlocul  carora ne-am aflat. Au inteles ca pelerinajul nostru sufletesc are un rost determinativ, ei insisi sa alcatuiasca liste pentru pomeniri, dupa cugetul si inima lor, la  care sa adauge pe raposatii din familiile lor. E o cale a trairii in bucuria adunarii noastre din instrainarea unora fata de altii, in caldura familiei noastre, dar si a familiei largite, a tuturor romanilor. Sentimentul acesta sufletesc ne intareste, ne fortifica, ne scoate din tristete si din lipsa de orizont, Ne regasim sanatatea sufleteasca. O stare de constienizare, de responsabilitate, in sensul ca fiecare dintre noi  sa pastram aceasta stare sufleteasca si sa participam la oficierea liturgica, la activitatile care urmeaza si sa stim mai mult despre cei pomeniti, sa le cumparam cartile, sa le avem in biblioteca noastra. in felul acesta vom beneficia de o crestere launtrica , vom avea o veghe pastratoare de neam. Sa fim selectivi cu buna stiinta la ce cumparam si introducem in casa. Daca nu avem cartile indentitatii noastre nationale, suntem ca o casa fara fundatie, ca un acoperis fara pereti.
Inchei, rugandu-va frumos sa fiti cu luare aminte. Unirea din 1918 a inceput  in  Basarabia si Bucovina si a fost finalizata la 1 Decembrie 1918, prin integrarea Ardealului in fiinta neamului, impreuna constituind statul national unitar roman. Stim cu totii cum comemoram la 27 Martie, in fiecare an, Unirea Basarabiei cu Patria-Mama, Romania. Eforturi de mobilizare, de inchirieri de sali, etc. si cu toate acestea lipseste ceva, fara de care actualizarea nu este vie, dinamica, cu rodirea de asteptat. Reintregirea Romaniei. I-am uitat pe cei 86 de deputati, din Sfatul tarii de la Chisinau, care, iubind mai mult familia romanilor decat propria viata, au votat Unirea cu Romania. Sa-i pomenim la parastase si pe acestia.
Noi, toti, dainuim in eternitate ca suflete (mintea si inima), ca trupuri spirituale. Prin pomenirea liturgica a mosilor si stramosilor nostri, prin rugaciunile noastre si prin celelalte activitati publice, prin  biblioteca personala, ii aducem in sufletele noastre la nivelul constientizarii rolului lor in dainuirea neamului, in felul acesta  viata noastra este mai eficienta in sensul implinirii idealurilor sfinte reintregitoare de tara si de pastrare a unitatii de neam. si viata noastra de zi cu zi este alta, mai sigura, mai imuni in fata greutatilor si incercarilor prin care trecem. Sa fim, prin viata de zi cu zi, in lumea nepieritoare, in lumea luminilor si a bucuriilor eterne. (Mai tare decat piatra si decat diamantul, sufletul este cea mai uriasa forta din Cosmos, pe care nici moartea nu este in stare s-o rapuna, IPS Bartolomeu Anania,
1 Decembrie 1918-Sarbatoarea sufletului romanesc)
Unirea Basarabiei cu Romania
Rezultatul votului: 86 pentru, 3 impotriva, 36 de abtineri, 13 deputati fiind absenti. Citirea rezultatului a fost insotita de aplauze furtunoase si strigate entuziaste „Traiasca Unirea cu Romania!”
27 Martie 1918. Chisinau.Votarea Unirii, in Sfatul tarii.
Au votat pentru Unire: Nicolae Alexandri, Elena Alistar, Ion Buzdugan, Ilarion Buiuc, Constantin Bivol, Ignatie Budisteanu, Teodor Birca, Nicolae Bosie-Codreanu, stefan Botnarciuc, Gheorghe Buruiana, Teodosie Birca, Vladimir Bogos, Vladimir Budescu, Alexandru Baltag, Ion Valuta, Nicolae Grosu, Vasile Gafencu, Simeon Galitchi, Vasile Ghentul, Andrei Gaina, Alexandru Groapa, Dimitrie Dragomir, Felix Dudchievicz, Dimitrie Dron, Boris Epure, Pantelimon Erhan, Vitalie Zubac, Ion Ignatiuc, Ion Inculet, Teofil Ioncu, Anton Crihan, Ion Creanga, Afanasie Chiriac, Dimitrie Caraus,
Ion Corduneanu, Grigorie Cazacliu, Anton Caraiman, Pavel Cocarla, Ion Costin, Vladimir Ciorescu, Grigorie Cazacliu, Vladimir Cazacliu, Vasile Lascu, Nicolae Mamaliga, Mihail Minciuna, Anatolie Moraru, Alexandru Moraru, Dimitrie Marta, Gheorghe Mare, Mihail Maculetchi, Dimitrie Marghitan, Teodor Neaga, Gheorghe Nastas, Constantin Osoian, Gherman Pintea, Vasile Mandrescu, Ion Pelivan, Efimie Palii, Ion Pascaluta, Petru Picior-Mare, Elefterie Siniclie, Nicolae Suruceanu, Timofte Silitari, Chiril Sberea, Nicolae Sacara, Andrei Scobioala, Chiril Spinei, Gheorghe Stavro, Teodor Suruceanu, Gheorghe Tudor, Ion Tudose, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Pantelimon Halipa, Teodor Herta, Leonida turcan, Vasile tantu, Nicolae Cernauteanu, Nicolae Ciornei, Vasile Cijevschi, Vasile Cerescu, Nicolae Cernof, Nicolae Soltuz, Constantin Stere, Zamfir Munteanu, Iacov Sucevan.
Declaratia de Unire
„In numele poporului Basarabiei, Sfatul tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia) in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama ei Romania.
Traiasca unirea Basarabiei cu Romania de-a pururi si totdeauna!
Presedintele Sfatului tarii, Ion Inculet; Vice-presedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului tarii I. Buzdugan”
Unirea Bucovinei  cu Romania, 14/27 octombrie 1918
Aveti in continuare o parte din numele celor vrednici de pomenire:
Sextil Puscariu, Dionisie Bejan, Doru Popovici, Vasile Bodnarescu,
Radu Sbierea, L[aurentie] Tomoioaga, Ion Nistor.
Marea adunare a romanilor din provincia Bucovina, din 14/27 octombrie 1918, voteaza, in unanimitate, pentru Unire.
Declaratia de Unire a Bucovinei cu Romania
“Congresul General al Bucovinei intrunit azi, joi in 15/28 noiembrie 1918 in sala sinodala din Cernauti, considera ca: de la fundarea Principatelor Romane, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernautilor, a facut pururea parte din Moldova, care in jurul ei s-a inchegat ca stat; ca in cuprinsul hotarelor acestei tari se gaseste vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele domnesti de la Radauti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei; ca fii acestei tari, umar la umar cu fratii lor din Moldova si sub conducerea acelorasi domnitori au aparat de-a lungul veacurilor fiinta neamului lor impotriva tuturor incalcarilor din afara si a cotropirei pagane; ca in 1774 prin viclesug Bucovina a fost smulsa din trupul Moldovei si cu de-a sila alipita coroanei habsburgilor; ca 144 de ani poporul bucovinean a indurat suferintele unei ocarmuiri straine, care ii nesocotea drepturile nationale si care prin strambatati si persecutii cauta sa-si instraineze firea si sa-l invrajbeasca cu celelalte neamuri cu cari el voieste sa traiasca ca frate; ca in scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate campurile de bataie din Europa sub steag strain pentru mentinerea, slava si marirea asupritorilor lor si ca ei drept rasplata aveau sa indure micsorarea drepturilor mostenite, isgonirea limbei lor din viata publica, din scoala si chiar din biserica; ca in acelasi timp poporul bastinas a fost impiedicat sistematic de a se folosi de bogatiile si izvoarele de castig ale acestei tari, si despoiat in mare parte de vechea sa mostenire; dara ca cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nadejdea ca ceasul mantuirii, asteptat cu atata dor si suferinta va sosi, si ca mostenirea lor strabuna, taiata prin granite nelegiuite, se va reintregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui stefan, si ca au nutrit vecinic credinta ca marele vis al neamului se va infaptui prin unirea tuturor tarilor romane dintre Nistru si Tisa intr-un stat national unitar; constata ca ceasul acesta mare a sunat!
Astazi, cand dupa sfortari si jertfe uriase din partea Romaniei si a puternicilor si nobililor ei aliati s-a intronat in lume principiile de drept si umanitate pentru toate neamurile si cand in urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungara s-a zguduit din temeliile ei si s-a prabusit, si toate neamurile incatusate in cuprinsul ei si-au castigat dreptul de libera hotarare de sine, cel dintaiu gand al Bucovinei desrobite se indreapta catre regatul Romaniei, de care intotdeauna am legat nadejdea desrobirii noastre.
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
intrupand suprema putere a tarii si fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
in numele Suveranitatii nationale,
Hotaram:
Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul Romaniei”.
Toti delegatii au votat pentru Unire: 74 de romani, 7 germani, 6 polonezi, 13 ruteni si 5 deputati de drept.
in incheiere va rog, iar, faceti slujbe de pomenire-parastase-pentru cei care va indemna inima si cugetul dvs. Nu-i lasati nepomeniti pe cei din locurile natale sau din cele in care va duceti traiul. Biserica va sta la dispozitie, oamenii din biserica  va asteapta, aveti toate conditiile intrunite.
Pelerini cu slujbe de pomenire prin Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau
Fundatia Deceneu pentru Caritate si Cultura
Gheorghe Gavrila Copil, presedinte
Maria Copil, vicepresedinte

O parte din activitatile din ultimii ani,
(http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.17/SCBC%20SI%20FD.pdf
Din cei precedenti,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau (Gheorghe Gavrila Copil, Romane, teatru, studii, articole, http://www.noidacii.ro )

AVORTURI CU FORTA IN CHINA, IN LUNA A OPTA DE SARCINA

Politica unui singur copil din China are drept consecinta un numar de 13 milioane de avorturi anual, majoritatea fiind ordonate de catre oficialii centrelor de planificare familiala.
Potrivit blogului Al Jazeera, parintii implicati in aceasta “sarcina ilegala”, care a condus de asemenea la un avort ilegal, in luna a opta de sarcina, sunt socati de rapiditatea cu care povestea lor a fost propagata pe internet.

Se pare ca Luo Yan Qua si Xiao Ai Ying nu au stiut ca povestea lor a ajuns pe internet, fiind marcati de evenimentele recente. Se ia in considerare faptul ca un membru anonim, care stia despre avortul ilegal, pe care mama a fost fortata sa-l faca, a lansat vestea pe un site din China, similar Twitter. Raspandirea vestii de catre o sursa guvernamentala este o varianta posibila, deoarece, conform Public Vigil, avorturile fortate au loc, mai ales, in zonele rurale ori periferice ale Chinei, dar acest caz a fost semnalat intr-unul dintre orasele moderne ale tarii, lucru care nu este prea tolerat de catre Guvernul central.

Odata ce sarcina sa a fost detectata, Xiao Ai Ying, care mai are o fetita de 10 ani, a fost batuta si scoasa violent afara din casa de catre autoritatile de planificare familiala, insotite de catre ofiteri de politie. Potrivit digitaljournal, tatal copilului si sotul mamei a declarat ca un politist chiar a lovit-o in burta, incercand sa-i provoace un avort spontan. Apoi femeia a fost transportata la un spital din centrul orasului Xiamen, unde copilul care urma sa se nasca peste doar o luna, a fost ucis cu o injectie letala, in timp ce inca se mai afla in corpul mamei.

Femeile din China platesc amenda pentru ca raman insarcinate
in China, nasterea unui al doilea copil este ilegala, fiind considerata o infractiune pentru care mama plateste si o amenda, care porneste de la 1 dolar, pentru cele mai sarace femei si pana la 40.000 de dolari, pentru cele bogate. Alte femei sunt sterilizate imediat, cu forta. La ora actuala, nu se cunoaste inca daca Xiao Ai Ying va mai fi pedepsita si intr-un alt mod, in afara de cruzimea de-ai fi fost ucis bebelusul pe care l-a purtat opt luni in pantece, asteptand cu nerabdare sa se nasca. Al Jazeera a incercat sa ia legatura cu autoritatile chineze din Xiamen pentru a comenta acest caz, insa acestea au refuzat vehement.
Desi oficialii sustin ca in China au loc in jur de 13 milioane de avorturi pe an, cercetarile in acest domeniu, sustinute si de catre diverse publicatii locale, sunt de parere ca daca ar fi numarate si avorturile nedeclarate sau cele induse fortat de catre autoritatile de planning, s-ar ajunge la un numar infiorator, substantial mai mare decat cel din acte.

Rata intreruperilor de sarcina in China este de 24 avorturi la fiecare 1.000 de femei, cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani, declara Organizatia de Sanatate Mondiala, intr-un studiu realizat impreuna cu Institutul Guttmacher. in 2003, un raport de acest gen arata ca in China numarul de avorturi este de 9 milioane, din totalul de 42 de milioane de intreruperi de sarcina inregistrate in intreaga lume.

Pentru toate autoritatile din afara Chinei, care nu privesc cu ochi buni aceste practici, cum ar fi cea din acest caz, nu mama este considerata a fi comis o crima, ci autoritatile care o obliga sa avorteze. Cu toate acestea, nimeni nu poate interveni in niciun fel.

http://www.orizontcrestin.org

Despre sensul poetic al cunoasterii si devenirii crestine

NEMITARNICE”, Theodor Damian

Editura Dionis, 2005, 133 p

Poezia lui Theodor Damian ne surprinde, ne provoaca, ne pune fata in fata cu realitati nu totdeauna comode, intr-un cuvant, poemele sale ne conduc la o sinceritate fata de sine si fata de marele Univers. Nu intamplator, volumul „Nemitarnice”, de fapt o antologie de o suta unu poeme, se constituie ca un manifest adresat fiecarui potential cititor de a cantari in cumpana dreapta a ratiunii valorile fundamentale ale existentei si mai ales, ale rostului de a apartine bogatului spatiu spiritual romanesc.

Tocmai de aceea, Theodor Damian reuseste prin acest volum de versuri sa expuna concepte care surprind esenta romanismului aflat la confluenta spiritului dacic, al celui latin si peste toate acestea, al celui crestin. Din aceasta ingemanare de curente spirituale rezulta forta unei exprimari poetice pline de sensibilitate, de sens, de durabilitate si mai ales, de vitalitate.

Un scriitor si cartile sale

Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este autorul volumelor Introducere in istoria crestinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie si literatura: O hermeneutica a provocarii metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc. Theodor Damian este teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“.

„Revarsarea cu gust si rafinament”

Asemenea unui teatru in patru acte, volumul „Nemitarnice” ne ofera patru trepte in ascensiunea catre intelesul etern al poeziei. Astfel, pentru inceput, privim „Prin ochiul marii”, dupa aceea identificam un „Armaghedon cu un alt nume”, mai departe intelegem metafora „Cautatorilor de lut”, pentru ca in final, sa avem parte de „Zborul ancestral”. Patru trepte in devenire, de fapt patru trepte ale cunoasterii si tot atatea etape in intelegerea lirismului profund al lui Theodor Damian.

„Marea se apleaca pe fereastra/ eram in spatele ei/ si numaram apele/ apele si culorile/ zvacnetul si culorile/ curajul nerusinat/ revarsarea cu gust si rafinament/ cand totul e pe potriva/ ca torsul pisicii pe cuptorul de lut/ iarna la tara// O, ochiul marii de cucuvea/ noroc ca nu face asta/ in fiecare zi/ ca pe multi i-ar trage in ea.” („Ochiul marii”)

„Marile poeme ale tarii”

Sensul poetic nu se descifreaza totdeauna usor, este nevoie de o anumita putere de patrundere ce se dezvolta atunci cand iei contact cu scrierile lui Theodor Damian, fiindca in fiecare vers este incifrata o experienta, un gand, o traire, ceva care a facut parte din viata sa si pe care il daruieste mai departe, celor ce vor sa citeasca, sa asculte si sa inteleaga.

„Peste marile poeme ale tarii/ au trecut uragane migratoare/ si le-au smuls penele colorate/ le-au inversat metaforele/ le-au stricat sensul.” („Poemele tarii”)

„Misterul vietii se patrunde”

Dar efortul este rasplatit pe deplin prin nenumarate intelesuri ce te conduc mai departe, intr-un univers complex si totusi simplu, axat pe principii care se intretaie, se insumeaza, pentru ca ulterior sa se desparta, revenind de fiecare data mereu altele, cu intelesuri noi si cu spontaneitatea unei exprimari ce-si afla mereu cuvinte potrivite pentru experiente tot mai profunde, ce se cer a fi comunicate.

„Nu stiu de cine si de unde/ misterul vietii se patrunde/ nu stiu de unde si de ce/ a aparut deoarece/ nu stiu de cand si pana cand ma arde ochiul tau plapand/ nu stiu de cand, de ce si cum/ ma inghite praful de pe drum/ nu stiu de ce si de la cine/ atata moarte e in mine.” („Nu stiu”)

Intre Vasile Voiculescu si Lucian Blaga

O sursa de inspiratie deosebit de valoroasa pentru poezia lui Theodor Damian o reprezinta viziunea teologica crestina care sub o forma sau alta revine prin diferite teme sau simboluri, oferind o consistenta si o profunzime ce depasesc exprimarea laica. Astfel, continuand traditia unor poeti de factura religioasa in genul lui Vasile Voiculescu sau intr-o anumita masura, Lucian Blaga, Theodor Damian impleteste in experienta concreta a zilelor noastre, elemente de teologie, precum si relatia lor cu arhetipuri mitice, general umane sau specifice spatiului daco-roman.

„Izvorul apelor sfintite in tine”

In acest sens, putem vedea influenta unui anumit gen profetic, in poezia „Cel care vine”: „Iordanul s-a tulburat/ spre varsare/ iarasi s-a aruncat cineva/ in apele sale/ iarasi un Ioan Botezatorul/ si-a facut aparitia/ in pustiul lumii.// E lung drumul pana la Iordan/ iti trebuie ani sa-l strabati/ ai timp ca sa ierti tuturor toate/ si sa inveti sa te rogi pentru frati// E lung drumul si greu/ pana sa descoperi izvorul/ apelor sfintite in tine/ si sa-L recunosti/ pe Cel care vine.”

Astfel, volumul „Nemitarnice” ne poarta prin multiplele exprimari artistice originale si sensibile ale lui Theodor Damian, oferindu-ne ocazia sa cunoastem si sa ne cunoastem, sa exploram fatetele nebanuite ale unei realitati uneori, contradictorii, alteori, rationale, dar intotdeauna sublime si senzationale, fiindca in cele din urma, viata este un dar extraordinar, irepetabil, de care trebuie sa ne bucuram cu toata fiinta noastra. Poezia lui Theodor Damian este un imn al vietii ce invinge, care desi aparent se opreste, totusi curge mai departe, din eternitate in eternitate.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Mainile Lui

Ne impresioneaza, cand citim in Evanghelii, felul cum Isus S-a atins de oamenii carora le-a facut bine. Nu s-a ferit de atingere, S-a amestecat printre ei, a mancat impreuna cu pacatosi, i-a hranit pe multi, a acceptat ospitalitatea lor, chiar cand era nesincera. Si oamenii au inteles ca Proorocul venea pentru ei si au cautat sa se atinga de Isus.
Dr. Paul Brand a petrecut multi ani in India, ingrijind bolnavii de lepra din Vellore si imprejurimi, fiind printre primii care nu s-a ferit sa-i atinga pe acesti paria, scosi afara din orase si sate, izolati in leprozerii, considerati incurabili si uitati de lume. in una din cartile sale, scrisa impreuna cu Philip Yancey, el povesteste o seara semnificativa, petrecuta in mijlocul pacientilor sai leprosi, o seara neuitata, de inspiratie deosebita.
Dr. Brand s-a apropiat de curtea in care erau adunati pacientii leprozeriei din Vellore si s-a asezat pe o rogojina alaturi de ei, cum facuse si de alte dati. Aerul era incarcat de mirosul greu emanat de trupurile celor prezenti, de saracie, bandaje naclaite de infectie si izul medicamentelor. Vazandu-l printre ei, pacientii au insistat ca doctorul sa le adreseze cateva cuvinte, rugaminte pe care doctorul a acceptat-o cu greutate. S-a ridicat in picioare, nestiind ce sa le spuna, si a ramas in tacere cateva momente. Ochii ii erau irezistibil atrasi de mainile lor, zeci de maini de leprosi, cele mai multe tinute ascunse, unele fara degete, altele reduse la un simplu ciot. Multi stateau cu ele varate sub coapse, obisnuiti sa le ascunda vederii.
Cand a inceput sa vorbeasca, doctorul le-a spus: “Sunt medic chirurg, specializat in chirurgia mainii. Oridecate ori intalnesc pe cineva pentru prima data, nu ma pot abtine sa nu-i privesc mainile. Ghicitorii in palma pretind ca pot citi viitorul cuiva doar privind la mainile lui; eu va pot spune trecutul. De exemplu, pot sa va spun care v-a fost meseria pe cand erati sanatosi, dupa bataturile din palme si dupa conditia unghiilor. Pot sa va spun multe lucruri despre obiceiurile si caracterul vostru. Sunt de-a dreptul fascinat de mainile oamenilor”. S-a oprit apoi pentru cateva clipe, privind la fetele atente ale pacientilor, incremenite in asteptare.
“Cat de mult as fi dorit sa-L fi putut intalni pe Isus si sa-I cercetez mainile! Dar, stiind din descrierile Evangheliilor cum a fost El, aproape ca mi le pot inchipui”. incepu apoi sa le spuna, visand parca, cum isi inchipuia el mainile lui Isus, de cand a fost un prunc cu maini micute, neajutorate, invatand cu stangacie sa apuce primele obiecte. A continuat apoi sa descrie mainile copilului Isus, tinand o pensula, sau un instrument de scris, incercand sa caligrafieze literele alfabetului.
Apoi mainile dulgherului tanar, maini aspre, noduroase, cu unghii crapate si cicatrici lasate de ciocan si fierastrau. Apoi mainile lui Isus, vindecatorul. Emana din ele sensibilitate si compasiune, in asa fel incat oamenii pe care-i atingea puteau sa simta curgand prin ele putere divina. Mainile Lui l-au atins pe orb, pe neputincios, pe nevoias.
“Apoi”, continua dr. Brand, “imi pot inchipui mainile lui Isus crucificat. Ma doare numai sa ma gandesc la un cui batut prin mana mea, deoarece stiu prin ce trebuie sa treaca – o uimitoare complexitate de tendoane si nervi, vase de sange si muschi. Este imposibil s-o strapungi cu un cui fara s-o mutilezi. Gandul la mainile Lui vindecatoare, mutilate de cuie, imi aduce in minte tot ce a fost Isus gata sa indure pentru mine. in acele momente de insemnatate eterna, pe cruce, acceptand sa-I fie strapunse si mutilate mainile, El S-a identificat cu oamenii din toata lumea, care au o deformatie fizica in trupul lor, inclusiv in maini”.
Efectul acestor cuvinte, rostite in fata leprosilor, a fost electrizant. Isus … un mutilat, cu maini ca ale lor, niste leprosis Ce simtaminte vor fi starnit in inimile lor! Cum le va fi batut inima, ascultand cuvintele acestea, care le strecura in inimi o noua si calda speranta!
“La urma, mainile Celui inviat”, continua doctorul. “Unul din cele mai uimitoare lucruri mi se pare a fi faptul ca Isus a pastrat in mainile Sale semnele cuielor, macar ca noi vorbim despre viata viitoare ca avand trupuri perfecte: “Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele”. De ce a dorit Isus sa pastreze semnele umanitatii Sales Poate ca sa duca cu El in cer o amintire eterna a suferintelor celor de pe pamant. El poarta semnele suferintelor, ca sa continue a intelege nevoile celor ce sufera. El a dorit sa fie pentru totdeauna aproape de noi”.
De indata ce a terminat de vorbit, dr. Brand a observat o uimitoare schimbare de atitudine printre pacientii lui. in toata curtea, mainile tuturor erau ridicate in sus, cu palmele unite in traditionalul semn indian de respect. Aceleasi cioturi, aceleasi maini fara unghii, fara degete, mutilate de lepra … Nimeni nu mai incerca sa si le ascunda. Maini ridicate in sus, in dreptul fetei, in semn de respect pentru doctorul englez, venit sa-i ingrijeasca. Un gest aproape uitat, reluat acum cu un nou inteles, incarcat de o noua demnitate. intelegand cum Dumnezeu a facut fata suferintei ii ajuta pe ei s-o poata face mai usor…
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Le mariage. Une leçon de sagesse et de modestie

Par Tatiana Scurtu-Munteanu

Le premier mistère par lequel que Dieu nous a bénis dès le début  du monde c`est le mariage, l’union de l’homme et la femme dans „une seule chaire”, dans amour et la compréhension. „L’Eternel Dieu dit: Il n’est pas bon que l’homme soit seul; je lui ferai un aide semblable à lui.” (Génèse 2:18) Par suite „Celui qui trouve une femme trouve le bonheur. C’est une grâce qui vient de l’Eternel.” (Proverbes 18:22)

Nous nous demandons aujourd’hui à l`ère de l’information, où la guerre informatique abolit notre côté sensible tout en nous transformant, petit à petit, dans un mecanisme automatique, quel serait le but de notre existence, mais celui de la vie de couple? Comment devrions nous réagir après cet événement si important de nos vies?
Vous trouvez les réponses à toutes  ces questions assez facilement, en regardant les uns et  les autres,  dans la profondeur de vos âmes, car l’homme est ne de l’amour et avec l’amour ancré dans la conscience et le désir de vivre.

Après que Dieu créa l’homme et la femme, „Dieu les bénit” et „ Dieu leur dit: Soyez féconds, multipliez, remplissez la terre, et l`assujettissez; et dominez sur les poissons de la mer, sur les oiseaux du ciel, et sur tout animal qui se meut sur la terre. (Genese 1:28) et „du reste, que chacun de vous aime sa femme comme lui-même, et que la femme respecte son mari”. (Ephésiens 5:33). Les buts de la vie conjugale sont pour les époux de s’unir dans l’amour pouravoir des enfants,  la compréhension mutuelle dans  la gloire du Dieu, pour que l’anarchie ne s’installe pas dans le monde.

Pour renforcer l’importance de cet événement  nous nous rappeleront quel était le premier miracle du Jesus et il où a été fait.. L’Evangile de Jean, dans le 2ème chapitre, on nous présente le mariage de Cana en Galilée, ou Jésus avec ses disciples et sa mère ont été invités.
Jésus répond à la démande de sa mère, qui lui a dit qu’il n’y avait plus de vin. L’objectif de la  la transformation de l’eau en vin est de nous montrer la transformation subie par le couple, pour lequel le stade de mariage est une étape de transition vers une vie meilleure, tout comme le vin a été servi mieux qu’avant.
Chacun quitte ses parents où il a ete soigné et protégé, pour mener sa vie  par lui-même, entrant dans une nouvelle union pour former un nouveau noyau, vivre pour le bonheur de l’autre aussi que pour le sien.

Je me demande maintenant qu’est-ce que pourrait  avoir plus de puissance sur nous que le modèle de vie que Dieu nous a donné?
De  retour au Livre de tous les livres „ainsi ils ne sont plus deux, mais ils sont une seule chaire. Que l’homme donc ne  sépare pas ce que Dieu a joint”. (Matthieu 19:6)