Category: Bible

„Apostolii Domnului Isus” de Petru Lascau – O carte despre chemarea si nasterea din nou a ucenicilor lui Isus din Nazaret

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, InspirationalLeave a comment

by Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Apostolii Domnului IsusMoto: „Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.”

Sunt multe lucrurile care te impresioneaza, atunci cand ai ocazia sa calatoresti prin Tara Sfanta: locuri pitoresti, incarcate de atmosfera unei istorii pline de semnificatie, clima specifica Palestinei, bisericile ridicate in amintirea diferitelor evenimente relatate in Evanghelii. Dar cu siguranta ca pentru un crestin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru il reprezinta constientizarea faptului ca tot ce s-a scris despre Domnul Isus Hristos reprezinta o realitate palpabila.

Din acest punct de vedere, putem spune ca marturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscriptionate in vestigiile care ne-au mai ramas din acea epoca, in geografia pamantului ce a fost martorul vietii Mantuitorului si in multimea de oameni care intr-o forma sau alta, conserva spiritul celor care au locuit dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodata, dupa ce a calatorit in Tara Sfanta, ca nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.

„Oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”

O astfel de experienta a trait si Petru Lascau, care ne ofera ocazia de a medita mai profund asupra puterii Evangheliei rascumparatoare, realizand portretele celor 12 apostoli, ale acelor „oameni obisnuiti, cu o chemare neobisnuita”, prin care Mantuitorul a facut sa rasune mesajul mantuirii pana la marginile lumii. Imbinand meditatia biblica, pe baza textelor din Evanghelii, sub forma unor studii biografice, cu impresiile deosebit de vii ramase in urma calatoriei in Israel, Petru Lascau ne spune cine au fost de fapt, „Apostolii Domnului Isus”.

„Apostolii Domnului Isus” se recomanda pe sine chiar din primele randuri, ce ne descriu momentul in care autorul a vizitat Biserica Bunei Vestiri, din Nazaret. Astfel, el consemneaza: „Daca aici a fost intr-adevar, locul acestei revelatii speciale (Buna Vestire), nu poate sti nimeni. Si parca mai are importanta locul? Ceea ce s-a petrecut insa, in Nazaret, are cea mai mare importanta. Aici a trait Isus cea mai mare parte a vietii Sale pamantesti. Undeva aici, in acest oras, a fost atelierul lui Iosif, in care tanarul Isus a lucrat.”

Mai departe, el ne spune: „12 oameni obisnuiti au devenit intr-o perioada relativ scurta, oameni neobisnuiti. Chemati de Mantuitorul pentru a-i fi ucenici, cei 12 au suferit o astfel de transformare ca au putut fi folositi de Dumnezeu pentru a schimba lumea.” Pornind de la acest moment, Petru Lascau ne conduce in atmosfera acelor timpuri extraordinare, cand Domnul Isus a reusit sa prefaca niste oameni de rand in mari conducatori si lideri spirituali. Scopul acestui demers? Nimic altceva decat invatarea procesului de maturizare pe care acestia l-au trait in prezenta Mantuitorului.

Sfidand orice logica omeneasca

Luand ca punct de plecare Nazaretul, autorul se indreapta catre cei ce au avut ocazia de a fi vecinii si cunoscutii Domnului Isus Hristos. Din pacate, desi s-au bucurat de sansa de a-I fi atat de aproape, ei nu au vrut sa Il primeasca, ba chiar au incercat sa Il omoare, fortandu-L astfel, sa-i paraseasca si sa-si aleaga drept apostoli, oameni din cu totul alte locuri. Aici incepe povestea celor 12 apostoli, o istorie plina de amanunte ce redau momente de glorie sau de umilinta, de bucurie ori de durere, care se incheie apoteotic, demonstrand faptul ca Dumnezeu este capabil sa transforme pe oricine I se preda.

„Majoritatea dintre ucenicii alesi de Domnul erau galileeni. Nu erau din elita societatii. Erau oameni de jos, de la tara, needucati. Oameni obisnuiti, nesemnificativi. Nu fusesera alesi de Domnul Isus Hristos pentru ca aveau vreun talent. Nu erau alesi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau sa devina.” Aceasta constatare ar putea sa-i surprinda pe cei care gandesc ca vreo calitate nebanuita a determinat in mod deosebit, alegerea facuta de Isus. Pana la urma, ceea ce ii distingea pe acesti oameni de eruditii vremurilor, era tocmai faptul ca aveau dispozitia de a invata.

„Cei 12 erau asa de obisnuiti, ca alegerea lor de catre Domnul Isus Hristos sfideaza orice logica omeneasca. Nici unul dintre ei nu era dascal, nici unul nu era preot, nici rabin, nici carturar, nici fariseu, nici saducheu, nici macar un lider al sinagogii. Nici unul nu era din inalta societate. Jumatate erau pescari, restul muncitori obisnuiti.” Din aceasta descriere, ne dam seama ca nu atat ucenicii au contat in procesul instruirii, cat capacitatea Invatatorului de a-i preschimba.

18 luni

Cat timp sa fi durat pregatirea ucenicilor? Un calcul sumar ne arata ca este vorba de 18 luni. Un timp in care ei trebuia sa deprinda invataturile de baza ale Mantuitorului si mai ales, sa fie transformati, convertiti. De-a lungul a 12 capitole, Petru Lascau ni-l prezinta pe fiecare apostol, descriindu-i intr-o maniera tipologica, personalitatea. Vom face cunostinta cu tipul ucenicului impetuos, exemplificat prin apostolul Petru si cu cel pasionat, reliefat prin apostolul Ioan. Vom vedea mai departe, ce inseamna sa fii numit fiu al tunetului, asa cum s-a intamplat in cazul lui Iacov si cum arata „un om gata sa ajute”, adica apostolul Andrei. Vom intelege ce inseamna sa fii un om practic, la fel ca Filip, sau un om bun, cum era Natanael. Il vom surprinde „pe omul schimbarilor rapide” – Matei, vom intelege cate ceva din ratiunile „pesimistului” – Toma si vom descoperi calitatile „unui om obisnuit” – Iacov, fiul lui Alfeu. Nu ii vom uita pe „luptatorul pentru libertate” Simon Zelotul sau pe „realistul” Iuda, fiul lui Iacov. In final, il vom urmari pe „tradatorul materialist” – Iuda Iscarioteanul.

S-ar putea intampla ca in cursul lecturii, sa ne surprindem propriile noastre trairi si atitudini ca apartinand deopotriva, unuia sau altuia dintre acesti apostoli. Putem spune ca nici un apostol n-a semanat cu celalalt. Diferentele dintre ei erau atat de dramatice, incat in mod normal, n-ar fi existat sanse de a ramane impreuna. Poate tocmai in aceasta consta forta Evangheliei si a prezentei lui Isus, in faptul ca oameni diferiti din punct de vedere al temperamentului, pregatirii sau originii sociale, pot fi uniti in lucrarea de prezentare a Evangheliei pe intreg pamantul. Realitatea ca acesti oameni au ramas impreuna si dupa moartea lui Isus, cu exceptia lui Iuda, este o mare minune, inexplicabila din punct de vedere omenesc, dar pe deplin adevarata, daca privim marturia istoriei acelor vremuri.

Simon Petru

Sa ne gandim ce inseamna sa fii un crestin impetuos, asemenea lui Petru. De fapt, il chema Simon, un nume obisnuit in Israel. Insa „la prima intalnire cu Domnul Isus Hristos, Mantuitorul il numeste Chifa, adica Petru. Este foarte interesant ca numele acestea sunt folosite interschimbabil in relatarea Evangheliilor. Pana si Domnul, care i-a schimbat numele, odata il numeste Simon, altadata ii spune Petru. Doar apostolul Ioan, ori de cate ori vorbeste despre Petru, ii spune Simon Petru.” Tipologia lui Petru este interesanta, fiindca „prin natura sa, Petru era un om aspru si oscilant. Nu te puteai bizui pe el, nu stiai care va fi reactia lui urmatoare. Era dominat de primul impuls. Era primul pentru, dar si primul contra. Era un om impulsiv.”

Din aceasta piatra neslefuita, din aceasta persoana ce ar fi descurajat si pe cel mai iscusit invatator, Domnul Isus Hristos a reusit sa ridice un apostol. Pentru ca „atata timp cat suntem in mana unui asemenea Hristos, El poate sa faca din noi oameni extraordinari. Domnul poate sa faca din Simon un Petru. Poate sa ne faca stanci puternice la temelia bisericii Sale. Mesajul acestei vieti pentru noi este ca Domnul schimba oamenii si modeleaza caracterele.”

„Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”

Detaliile acestei transformari sunt frumos redate de catre Petru Lascau, reliefand in mod deosebit, un aspect pe care Mantuitorul l-a vazut in Simon Petru: „O calitate naturala cu care s-a nascut Petru statea in faptul ca era om de initiativa. Omul nascut sa fie lider va avea intotdeauna ambitie, dorinta de a face ceva, va avea energia schimbarilor, energia unor lucruri noi. Este omul care face sa se intample lucrurile in jurul lui. Petru nu numai ca pune intrebari, dar si raspunde la ele, atunci cand il intreaba altii. Este primul care raspunde pana si la intrebarile Domnului. „Cine zic oamenii ca sunt EU?” Iar Petru face imediat declaratia aceea extraordinara: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu.” El este un om de initiativa.”

De fapt, talentul deosebit al Mantuitorului a fost de a pune in valoare capacitati nebanuite, care existau in inima lui Petru, dand la o parte toata zgura trasaturilor de caracter defavorabile. Acest lucru se poate intampla cu oricare dintre noi, atunci cand ajungem sa invatam lectiile pe care Domnul Hristos ni le ofera.

Apostolul iubirii

Un alt caracter de exceptie este cel al lui Ioan, numit si „apostolul iubirii”. Ceea ce il distinge pe acest apostol este pasiunea deosebita pe care a avut-o fata de Isus Hristos si invatatura Sa. Problema lui era ca nu stia sa mentina echilibrul intre diferitele sale trasaturi de caracter si astfel, ajungea ca ravna sa il conduca la intoleranta. „Ioan este omul care nu are exceptii. Pentru Ioan, lucrurile sunt simple si foarte clare: ori umblam in lumina, ori in intuneric. El vorbeste in alb si negru. Dupa ce citesti scrierile lui Ioan, ai nevoie de apostolul Pavel, care vorbeste si despre alte culori decat alb si negru.”

In continuare, Petru Lascau ne spune: „Oamenii ca Ioan au tendinta sa duca lucrurile la extreme. Zelul pentru adevar trebuie echilibrat de dragoste pentru oameni, altfel ajungem la judecata, ajungem sa fim aspri si lipsiti de compasiune. Ucenicia la picioarele Domnului Isus Hristos a fost suficienta sa transforme acest caracter puternic intr-o persoana echilibrata.”

La piciorul crucii

In acelasi timp, Ioan trebuia sa invete cum sa mentina echilibrul intre ambitie si umilinta. Astfel, exemplul de umilinta si de lepadare de sine al Domnului Isus Hristos l-a condus treapta cu treapta pe apostolul Ioan, sa invete ca adevarata maretie se dovedeste prin lucrurile cele mai umile. El a fost atat de impresionat de gestul spalarii picioarelor realizat de Mantuitorul, incat este singurul dintre evanghelisti care il reda cu multe detalii.

„Deodata, Domnul si Invatatorul rastoarna spectaculos piramida ierarhiilor lumii. Vazandu-L incins cu stergar si aplecandu-Se la picioarele colegilor Lui, sa le spele, asemenea unui sclav, inima lui Ioan n-a mai ramas aceeasi. Astfel, Ioan a invatat sa mentina in echilibru ambitia si umilinta.” Ioan a invatat sa pastreze un echilibru intre suferinta si glorie: „La inceput, Ioan a fost setos de glorie si gata de suferinta, ca oricare dintre noi. Dorea sa aiba un tron la dreapta Mantuitorului, dar nu vroia sa sufere pentru aceasta.”

Privind insa mai departe, autorul ne spune: „Apoi, la piciorul crucii, a vazut suferinta extraordinara a Mantuitorului, I-a auzit ultimele cuvinte, a vazut cumplita moarte prin crucificare, a vazut pretul gloriei lui Isus si costul preaslavirii viitoare.” Din acel moment, el a inteles ca „iubirea lui Hristos este o iubire transformatoare, o iubire care te schimba.” Concluzia este ca „daca un fiu al tunetului se poate transforma intr-un ucenic al iubirii, aceeasi iubire ne poate transforma si pe noi.”

Iacob, fratele lui Ioan

Un alt caracter deosebit este cel al lui Iacob, fratele lui Ioan, care de asemenea, „dorea cununa de slava, insa Domnul i-a dat cununa suferintei. Dorea putere, in timp ce Domnul dorea sa ii dea slujirea. Voia un loc de cinste si Domnul i-a dat un mormant de martir.” In mod paradoxal, ambitiile lui Iacob, fratele lui Ioan, nu s-au realizat in cursul vietii, dar cu siguranta, temperamentul sau furtunos a ajuns sa fie schimbat prin legatura cu Mantuitorul. „Iacov ramane prototipul omului pasionat, zelos, deschizator de drumuri, puternic, dinamic si ambitios. Pasiunea lui insa, a fost temperata de sensibilitatea si de harul Domnului nostru Isus Hristos. A invatat sa-si controleze mania, sa-si infraneze limba, sa-si redirectioneze zelul, pentru Imparatia lui Dumnezeu.”

Deci, „Iacob este o incurajare pentru fiecare dintre noi, viata sa spunandu-ne ca Dumnezeu poate converti in lucruri pozitive si bune pana si ravna noastra lipsita de pricepere, pana si avantul si ambitiile noastre iesite din comun. Intalnirea cu Domnul Isus Hristos conduce intotdeauna, la transformare.”

„O piatra umila”

Nu am putea sa nu il remarcam si pe Andrei, acel om „gata sa ajute”, o persoana cu un caracter deosebit, pentru ca desi ramane in umbra, lucrarea sa aduce rezultate remarcabile. Andrei are acea calitate de a-i conduce pe oameni la Isus Hristos unul cate unul. Astfel, el l-a adus pe Petru la Mantuitorul si „trebuie spus ca daca crestinismul contemporan il preaslaveste pe Petru ca fiind temelia bisericii este pentru ca fratele lui, un om aproape necunoscut, l-a luat de mana intr-o zi si l-a dus la Mesia. Petru L-a cunoscut pe Isus Hristos datorita fratelui sau, Andrei.”

Mai departe, autorul consemneaza: „Andrei nu era un stalp ca Petru, Iacob sau Ioan, dar era o piatra umila, de o utilitate extraordinara in Imparatia lui Dumnezeu. N-a scris nici o epistola, n-a predicat multimilor. In Biblie, in galeria marilor oameni ai lui Dumnezeu, el este mai degraba o silueta decat un portret. Dar tot ce stie sa faca, el face bine, face temeinic. El a condus oameni la Isus Hristos si oamenii acestia raman. Impactul muncii sale este extraordinar.” Prin urmare, „probabil ca Andrei n-a stiut sa explice principii teologice foarte profunde. Probabil ca n-a stiut sa tina studii biblice sau predici, dar daca te-a vazut ca ai nevoie de Isus, te-a luat de mana si te-a dus la El.”

Cand un om practic devine un om al credintei

Ar mai fi de amintit si apostolul Filip, acel „om practic, acel om al socotelilor, care spune mult mai usor ca nu se poate, atunci cand trebuie sa se ia o decizie majora”, o persoana care „cunostea prea multa aritmetica pentru a fi un aventurier.” Astfel, autorul ne spune ca „este foarte greu pentru un asemenea om practic ca Filip, sa se intoarca la Dumnezeu, pentru ca el face socoteli tot timpul. El isi smulge cu greu radacinile din pamant, ca sa se uite spre cer si sa inteleaga credinta care nu poate fi calculata si nu poate fi masurata.” Insa la picioarele Mantuitorului, acest om a fost transformat pentru a deveni un adevarat apostol.

„Filip si-a biruit tendintele naturale ale temperamentului sau. A devenit un alt om, un om al credintei, un om care a murit pentru cer, un om care a renuntat la lumea de acum pentru cea viitoare. Filip, un om care a trait prin calcule, dar care a ajuns la credinta, un caracter schimbat de Domnul si Mantuitorul nostru, Isus Hristos.”

„Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El”

S-ar mai putea spune multe si despre ceilalti apostoli, dar concluzia finala este una singura: nu poti ramane acelasi, dupa ce L-ai intalnit pe Domnul Isus Hristos. In atingere cu „Cuvantul vietii, oamenii simpli devin apostoli, iar trasaturile necizelate ajung sa fie transformate, rafinate, curatite, astfel incat aurul unui caracter autentic sa fie scos la iveala.” In contact cu ucenicii Sai, Domnul Isus Hristos nu S-a lasat descurajat de ceea ce parea a fi o imposibilitate, fiindca mai presus decat puterea convingerii omenesti, prin El lucra Duhul Sfant, capabil sa realizeze acel lucru tainic, si totusi fara de seama, numit „nasterea din nou.”

Acestia au fost „Apostolii Domnului Isus”, iar Petru Lascau ne invita sa meditam la ceea ce Dumnezeu a lucrat prin ei, pentru ca in felul acesta, „sa fim incurajati a ne lasa la randul nostru, ca instrumente in mana Celui care schimba sufletele oamenilor si astfel, lumea sa vada din nou, ce poate face Dumnezeu prin viata celor care se incred pe deplin in puterea Sa. Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci de oameni chemati de El.”

O privire in bisericile din Romania- AZI: Biserica Baptista din Cetan, judetul Cluj

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, IncurajareLeave a comment

CETAN este o asezare care se intinde pe mai multi kilometri, pe malul stang al raului Somes.
Satul Cetan se afla la 10 km de municipiul Dej. Are ca la 200 de case, cu o populatie de aproximativ 550 de locuitori. Din Dej o iei prin Viile Dejului, de unde, la un moment dat, lasi artera principala catre inainte, care se indrepta spre comuna Bobalna (celebra datorita anului 1437, cand a avut loc rascoala contra asupririi feudale) si o iei la dreapta, pe drumul asfaltat ce insotelte raul Somes, spre Cetan, soseaua continuand inspre comunele Vad si Rus.
Localitatea Cetan beneficiaza de locasuri de cult importante: Biserica ortodoxa, Biserica Penticostala si Biserica Baptista. Si, de asemeni, de o Scoala clasele I-IV si o mica Gradinita de copii.

Actuala BISERICA BAPTISTA a luat nastere prin dorinta familiei Lorincz din Ohio (Lidia Fivi si Samuel plecati din Bucuresti in Ohio in 1981). Fivi Lidia Lorincz e nascuta Muresan, in anul 1949, in Cetan. Tatal acesteia, Grigore Muresan, n. 1906, a fost unul din primii crestini baptisti ai Cetanului, in casa caruia se strangeau fratii la rugaciune si inchinare. Deci, Fivi Lidia, impreuna cu sotul Samuel, fiul pastorului Stefan LORINCZ (din comuna Ileanda, stabilit si dumnealui in Ohio de prin 1981, au donat suma de bani necesara (13.000 $) cumpararii casei de la nr.173 si al terenului aferent (cca 40.000 mp). Casa fusese pe rand, Magazin, Cofetarie, dar si Bufet. Acum, renovata a doua oara, este foarte utila strangerii crestinilor baptisti si al simpatizantilor, doritori a se inchina Creatorului lor.

Oamenii din Cetan sunt mai putin familiarizati cu internetul. Biserica de care vorbim, n-are fanfara sau un pastor titular permanent. Are o orga, mai veche, primita de la biserica sora din Dej. Mica bisericuta e insa foarte importanta in pastrarea si promovarea adevarului biblic. E o “cetate de scapare” pentru oamenii locului! Este un loc potrivit, in care manifestarile clasice ale crestinilor se pot si se desfasoara in voie.

In Cetan s-au nascut, au trait sau au lucrat crestini cu “nume” ai bisericii baptiste din zona Ileanda-Dej-Cluj: pastorii, Lorincz Stefan si Mecea Augustin, ca si altii, precum, Tatar Ioan si sotia Maria; Muresan Grigore si fiica Lidia Fivi Lorincz sau Dumitru Muresan.

Ziua de 11 Octombrie 2009 a fost una festiva, de mare bucurie.
Duhul Sfant a indrumat mai multi crestini sa fie impreuna pentru a celebra bunatatea de nezdruncinat a Dumnezeului nostru.

IMG_7201_resize
Mai intai, ne-a onorat prezenta glorioasa a Domnului Iisus, anuntata inca din Evanghelia dupa Matei, 18.20, “Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor.”
Pe rand, au sosit, pastoral pensionar Augustin MECEA, cu sotia Fivia, si sora acesteia, Nuti. Dar si musafirii acestora, Lidia Fivia LORINCZ cu unul dintre nepoti, sositi din Ohio-USA, intr-o vizita de 2…3 saptamani in Romania; varul acesteia, Dumitru Muresan din Dej; organistul, Pavel Iorga, cu fiul sau, Alin; Cornel Harangus, presbiter pensionar, cu sotia sa, Veronica; Dan Falcusan cu sotia Diuta si fiul lor Sergiu; Ioan Galea, localnic, n.1929- botezat in 2007; Magdalena Galea, localnica, n.1955- botezat in 2007; fotograful de ocazie, Paul Costea, cu sotia Roxana, casatoriti in 2009! Din Cetan, prezenti erau numai cei doi care au fost botezati in 2007. Consatenii acestora, familia Tatar Ioan si Maria se aflau in spital cu probleme cardiace- ambii pensionari. Toti ceilalti sunt din Dej.

Biserica este pastorita de pastorul Augustin MECEA care se ingrijeste si de alte biserici locale mici: Bobalna, Dumbraveni (judetul Bistrita-Nasaud) si Gostila (un sat in drumul spre Tg Lapus, judetul Maramures). Pastorul Augustin Mecea, acum in varsta de 74 de ani, a avut harul de a lucra cu harnicie pe ogorul evangheliei indeosebi in biserici de la tara: Rus, Gostila, Bobalna, Cetan, Casei, Dumbraveni, Giurgesti, Negrilesti s.a.

Pentru timpul de rugaciune s-a citit Psalmul 84:
“…Ferice de cei ce locuiesc in Casa Ta! Caci ei tot mai pot sa Te laude. Ferice de cei ce-si pun taria in Tine, in a caror inima locuieste increderea.
…Caci Domnul Dumnezeu este un soare si un scut, Domnul da indurare si slava, si nu lipseste de nici un bine pe cei ce duc o viata fara prihana. Doamne al ostirilor, ferice de omul care se increde in Tine!”

Cantarile intonate au fost cele din timpuri stravechi:

“Sunt strain si calator, n-am aici palate/ Dar in tara fara nor, ale mele-s toate…”
“Ia jugul lui Cristos pe umeri si trage langa El arand, / …Caci multi au stat cu El la mese, Dar prea putini au tras la jug…”
“Taria mea, taria mea, esti Tu, esti Tu, Parinte,/ Prin incercarea cea mai grea cu Tine merg –nainte…”
“In zbuciumul vietii, odihna cine-ti da? / In suflet cine-mi toarna din viata vesnica?/ Cristos numai El, Cristos numai El /…”
“In umblarea mea prin lume, prin ispitele haine,/ Peste tot, Isuse Doamne, numai harul Tau ma tine….” s.a.

PREDICA s-a bazat pe textul din Matei 21.18-22, Blestemarea smochinului fara rod.
“Dimineata, pe cand Se intorcea in cetate, I-a fost foame. A vazut un smochin langa drum, si S-a apropiat de el; dar n-a gasit decat frunze, si i-a zis: De acum incolo in veac sa nu mai dea rod din tine! Si pe data smochinul s-a uscat. Ucenicii, cand au vazut acest lucru, s-au mirat, si au zis: Cum de s-a uscat smochinul acesta intr-o clipa? Drept raspuns, Isus le-a zis: Adevarat va spun ca, daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut smochinului acestuia; ci chiar daca ati zice muntelui acestuia: Ridica-te de aici, si arunca-te in mare, se va face. Tot ce veti cere cu credinta, prin rugaciune, veti primi.”

Vorbitorul a spus ca si noi ne asemanam cu un pom in care Domnul Isus cauta rod.
1) Isus intinde mana Sa sa ne ajute, sa ne bucure cu ceva, dar si sa caute un rod. Roade vrednice de pocainta. Dar s-a mahnit, negasind. Pomul s-a uscat intr-o clipa, fiind fara rod, n-avea sens sa-l mai ingaduie Domnul!
A mentionat si faptul, ca, intr-o imprejurare, cand marea era infuriata si barca era gata-gata sa se scufunde, El a poruncit Marii “Taci, fara vorba!” iar marea infuriata… a tacut.
2) Ce spune Isus se implineste, El are un cuvat pentru fiecare, cum a avut si pentru robul sutasului care era bolnav, dar s-a vindecat la cuvantul spus de Isus!
3) Dar Isus asteapta de la om credinta, de la fiecare. A spus: “Tot ce veti cere cu crtedinta, prin rugaciune, veti primi” Trebuie sa avem credinta in ceea ce inca nu vedem. Sa nu ne indoim de ceea ce poate si ne va da Dumnezeu, daca cerem cu credinta si dupa voia Lui.

In final s-a intonat cantarea: “Nu te-ndoi ci crede, ca dincolo de nori E un soare si mai dulce si mai stralucitor”

Dupa incheierea timpului de lauda si inchinare, a avut loc o agapa, o masa a iubirii, plina de bucurie ca Dumnezeu ne-a infratit prin Isus Cristos Domnul!

Cine doreste poate asculta Cantarea “Ma-ncred in Dumnezeu”, cu Ovidiu Liteanu

Slavit sa fie Domnul Isus Cristos prin care avem intrare libera la Dumnezeu, Tatal nostru!


CUVANTUL LUI DUMNEZEU E ADEVARUL

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Cotidianul  Gardianul de joi 22.Oct. 2009 publica articolul:

“Un milion de newyorkezi sunt buni si fara Dumnezeu. Tu esti?”

king_james_bibleSuccint, articolul prezinta clar trista doctrina atee, imbratisata si promovata pe cheltuiala unui “necunoscut”: The Big Apple Coalition of Reason, o coalitie alcatuita din mai multe organizatii americane atee, a inceput o campanie publicitara prin statiile de metrou New York, sub genericul secularizant “Un milion de newyorkezi sunt buni si fara Dumnezeu. Tu esti?”.

“The New York Times” precizeaza ca un donator anonim a oferit 25.000 de dolari pentru campania care va dura o luna.

[pullquote]Isus a zis (…)  Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvântul Tau este adevarul.

Evanghelia dupa Ioan, 17:17[/pullquote]

Manifestarea a fost precedata de o alta campanie ce a avut loc cu cateva luni in urma, cand s-au lipit lozinci asemanatoare pe autobuzele din New York. Pe 27 octombrie se va lansa cartea “Good Without God” (“Binele fara Dumnezeu”) de Greg Epstein, “capelanul umanist” al Universitatii Harvard.

Mesaje similare s-au raspandit prin toata metropola: “Poti sa fii bun si fara Dumnezeu!” sau “Nu crezi in Dumnezeu? Nu esti singurul!” Campanii la fel de spurcate au avut loc si in Marea Britanie, unde 800 de autobuze purtau lozinca “Probabil ca nu exista Dumnezeu. Nu-ti mai face griji si bucura-te de viata!”

Dar daca exista? “Primul amendament permite acestor grupari sa-si predice convingerile religioase. Sper ca drepturile altor grupari religioase sa fie si ele respectate cand vor dori sa-si promoveze convingerile”, a spus Joseph Zwilling, purtatorul de cuvant al Arhidiecezei Romano-Catolice din New York.

In realitate, acestea nu sunt “grupari religioase” fiindca nu au asemenea credinte. Poate nu intamplator, loviti de criza, risipind bani grei in razboiul din Irak, majoritatea americanilor ar accepta acum si invadarea Iranului. CNN arata ca 54% din americani sustin ca o ofensiva militara ar fi calea prin care programul nuclear al Iranului poate fi oprit.

Referitor la faptul ca, pe 27 Oct. 2009 se va lansa cartea “Good Without God” (“Binele fara Dumnezeu”) de Greg Epstein, “capelanul umanist” al Universitatii Harvard si doctrinei ateiste promovate asiduu, cu mare efort si cheltuiala, din partea unora, ca reclama pentru o falsa doctrina, pentru ca apoi autorul sa vanda o carte “banoasa”, plina de otravuri pentru suflet, mai jos enuntam:

Cateva consideratii:
1.) Giodano Bruno, Galileo Galilei, Isaac Newton, Nicolaus Copernic, si alti mari savanti, ca Albert Einstein, au demonstat stiintific legile universale care guverneaza miscarea planetelor, dar si, implicit, existenta lui Dumnezeu, Creatorul.

2.) Filosofi celebri au fost atinsi tocmai de bunatatea lui Dumnezeu, recunoscandu-L ca realitate absoluta, unica.

Se stie ca celebrul filosof Platon, in “Dialogurile de maturitate- Banchetul”, a spus ca “Numai imuabilul este real”.  Insa, neschimbator, mereu acelasi, egal cu El Insusi, e numai Dumnezeu, ca de altfel, si Isus Cristos (Epistola catre Evrei, 13.8). Platon a fost student al lui Socrate si invatator al lui Aristotel. Impreuna cu acestia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice si fondatorul Academiei din Atena, prima institutie de invatamant superior din lumea occidentala.

3.) A spune de cineva ca este bun, contrazice tocmai invatatura lasata de Domnul Isus Cristos, care a spus ca BUN E NUMAI DUMNEZEU.

Ori, doar Diavolul-Satana, a incercat dintotdeauna, imediat dupa caderea sa din pozitia de Lucifer-inger de lumina, in aceea de demon-inger al intunerecului,  sa ia atributele lui Dumnezeu pe orice cale si in orice vreme.

Isus Cristos, in Evanghelia lui Marcu, cap. 10. vers 17-18, are El insusi o conversatie pe aceasta tema cu un bogat al vremii:

“Tocmai cand era gata sa porneasca la drum, a alergat la El un om, care a ingenuncheat inaintea Lui, si L-a întrebat: Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Pentru ce Ma numesti bun i-a zis Isus. Nimeni nu este bun decat Unul singur: Dumnezeu.”

Putem intelege si noi:

1. Numai Dumnezeu poate sa schimbe omul, care practic e rau, micinos si pacatos. Prin credinta in Isus Cristos, in jertfa de pe crucea calvarului. De aceea Cristos i-a spus lui Nicodim TREBUIE SA VA NASTETI DIN NOU, nastere pe care o face Dumnezeu, prin Cuvantul Sau si Duhul Sfant (Ioan 3.7). Prin credinta care vine de la El si prin pocainta data tot de Dumnezeu omului pacatos.

2. Cuvantul lui Dumnezeu spune ca “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar.”-Romani 3.10 si ca “Caci toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Cristos Isus.”-Romani 3.23-24. Schimbarea omului o face numai Dumnezeu, singurul care este bun.

 

 

 

 

Credinta – punte pentru suflet

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature1 Comment

raisiiad

“ …intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.” 

                                  Luca 16.26

“Viata sufletului este credinta.”

                                      Ch. H. Spurgeon

.

Drum si Viata pentru Suflet

.

Scriitorul german Max Eyth (1836-1906), inginer constructor, in nuvela de fictiune “Tragedie profesionala” descrie viata unui inginer care si-a câstigat notorietatea ridicând un grandios pod peste un fluviu tocmai in zona unde acesta este si un brat la mare. Devine centrul atentiei contemporanilor datorita acestei importante realizari. Este pe prima pagina a ziarelor, un om cu faima. Traieste la Londra unde si-a deschis un birou de arhitectura si e casatorit cu o femeie foarte frumoasa. Are o viata prospera si tot ce-i doreste inima. Dar, un secret, cunoscut numai de sotia sa, îi întuneca viata. Cand vine toamna, el pleaca sa-si vada podul. Iar când noaptea urla furtuna si ploaia cade în rafale, atunci sta la picioarele podului cu inima stransa cât un purice. Simte forta furtunii care se dezlantuie impotriva stâlpilor de sustinere. Si, de fiecare data reface calculele pentru a se asigura ca ei sunt de fapt destul de puternici, ca a evaluat corect forta vântului si-ale valurilor. Când a trecut furtuna, se reîntoarce la Londra si redevine omul celebru care ocupa un loc atât de important in viata mondena a marelui oras.

Intrebarile chinuitoare pe care si le pune lui insusi: ”Oare e bine construit podul?”, „Oare e destul de puternic?” sunt secretul care-i întuneca dureros viata.

Max Eyth zugraveste tulburator cum într-o noapte cu furtuna grozava, plin de teama, celebrul inginer îsi supravegheaza iarasi podul. El vede cum un tren se angajeaza pe pod. Urmareste lanternele rosii ale ultimului vagon. Deodata ele dispar… si vede ca trenul… s-a prabusit în apele adânci ale marii înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc.

Citind acest pasaj, în gând ne vine ideea: “Nu este aceasta istoria sufletului fiecarui om?” Povestirea ilustreaza foarte bine proba încercarii finale. Testul final, la conditiile si pretentiile impuse de Cel care a stabilit regulile jocului.

Dumnezeu are pentru noi în vedere, cum ar spune poetul Ion Barbu, “un joc secund, mai pur”, pus la dispozitia noastra prin credinta în jertfa ispasitoare a lui Isus Cristos.

Întrebari, al caror raspuns îl vom afla poate prea târziu…!

Creatorul “ridica insumarea”, în final, pentru fiecare. Atunci se va vedea si se va adeveri, practic, cum am efectuat calculele de rezistenta ale podului nevazut pe care trebuie neaparat sa-l traverseze, sufletul, in drumul catre tarâmul celalalt, în vesnicie, la Dumnezeu. Ce ipoteze am avut în vedere? Ce arhitectura si ce materiale am folosit? In calcule, ce formule si ce coeficienti de siguranta am aplicat?

Ar fi periculos sa credem ca drumul pe care mergem, metaforic vorbind, nu e un imens pod pe drumul vietii noastre. Daca podul vietii sau firul vietii nu s-a rupt e datorita harului si bunatatii lui Dumnezeu. Dar trebuie sa intelegem cu totii ca bunatatea lui Dumnezeu ne indeamna la pocainta (Romani 2.4).

Si apostolul Petru o spune cât se poate de clar, ca:

„Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi, si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.” ( 2 Petru 3.9).

Multi se declara si se cred crestini, dar cred si in ceea ce crestinismul neaga cu vehementa.

Dumnezeu însa a decretat: „Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru”.( Romani 6.23)

Dumnezeu adevereste ce este pacatul. Orice faradelege e pacat: preacurvia, curvia, necuratia, minciuna, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea (Galateni, 5.19).

Insa Dumnezeu este drept, trebuie sa pedepseasca pacatul neascultarii omului. Dar, fiindca e bun si plin de iubire, El a trimis pe Fiul Sau in trup omenesc sa ne rascumpere, platind pretul in locul fiecaruia care are credinta, pe lemnul crucii, si, prin credinta, putem sa fim îndreptatiti si restaurati prin lucrarea Duhului Sfânt în noi.

Realitatea cosmica si benefica pentru noi e aceea ca Isus Cristos este Calea, Adevarul si Viata. El e si Usa, deci si Puntea, prin care si peste care trebuie sa traversam in drumul catre tarâmul celalalt pentru a ajunge in eternitate la Dumnezeu. Nu este alta cale sau o alta punte pe care trebuie si putem trece in siguranta in vesnicia luminoasa a universului secund. Universul secund este pregatit pentru credinciosii si discipolii Sai. Nu mai e nevoie nici de soare, nici de luna, caci gloria lui Dumnezeu lumineaza.

Celelalte cai, yoga-filosofia hindu (cca 1.700 i.H), budismul (cca 588 i.H.), confucianismul (Confucius sau Kong Fu Zi, 551 i. H. d. 479 i.H.) etc, duc in cele din urma in haos, in intuneric, in deznadejde.

“Caci fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti lui Dumnezeu. Si cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. “(Evrei 11.6).

In orice filosofie gasim si multe definitii sau idei chiar interesante, dar atât! Iata doua dintre ideile confucioniste, adevarate:

“Modestia este fundatia solida a tuturor virtutilor.”

“Raiul inseamna sa fii una cu Dumnezeu.”

Dar asta nu inseamna ca finalul nu va fi dezastruos mergand pe mâna ideilor unor muritori celebri care nu L-au cunoscut pe adevaratul si singurul Dumnezeu (…în Care avem viata, fiinta si miscarea, cf. Fapte 17, 28).

Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan, 14.6).

La rubrica „Faptul divers”, zilnic, mass-media ne aduce sub ochi cazuri diverse când podul multora s-a rupt. Sunt mediatizate si cunoscute cazurile unor oameni celebri, dar si al altora, care s-au sinucis din cauza ca orizontul si drumul lor nu ducea nicaieri.

Am cunoscut un medic psihiatru care lucra ca sef de sectie într-un Spital municipal. Când intrai in incaperea sa de consultare, de pe biroul sau te-ntâmpina o scurta atentionare scrisa marit: „Nu abuza de timpul meu!”. Ori tocmai ai intrat la medicul psihiatru!

Cine va stabili cand începe abuzul, lipsa masurii, excesul? Era vital sa-ti edifici problema pentru care i-ai deschis usa. Avea omul nevoie de indrumare si consiliere. Nu de-o lozinca rece, inhibitoare. De intelegere. Cum ti-o va da, însa, cel care trebuie el însusi sa fie consiliat mai intâi? Am auzit ca acel medic plecase în Israel inainte de 1989 si de la o disputa pentru o garnitura de mobila pe care o dorea si el si un altul, a fost împuscat mortal, curând dupa sosirea sa pe pamântul fagaduinetei…

În predica de pe Munte Domnul a dat invatatura necesara, dar oamenii nu iau seama la importanta vorbirii Sale:

„Ati auzit ca s-a zis: Ochi pentru ochi, si dinte pentru dinte. Dar Eu va spun: Sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Oricui vrea sa se judece cu tine, si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. … Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit. “(Matei 5.38-48)

Putem sa observam ca, odata ce omul are anumite deprinderi negative, primite la nastere, urmare pacatului originar din gradina Edenului, nu se poate schimba prin puterile sale. Nu odata mi-am zis: “Vreau sa ma schimb! Vreau sa fiu mai bun in cutare sau cutare domeniu!” Ce credeti, un om se poate intr-adevar schimba? Nu, un om nu se poate schimba, de fapt, doar prin vointa sa. Dumnezeu stie acest lucru si o spune in mod foarte clar, in Ieremia, 13.23:

“Poate un Etiopian sa-si schimbe pielea, sau un leopard sa-si schimbe petele? Tot asa, ati putea voi sa faceti binele, voi, care sunteti deprinsi sa faceti raul?”

Apoi, Domnul Isus Cristos, in convorbirea Sa cu Nicodim, un om de frunte al fariseilor si preotilor vremii, prezinta unica solutie, nasterea din nou, renasterea sau omului cazut in pacatul originar:

“Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa te nasti din nou. Trebuie sa te nasti de sus.” (cf. Ioan 3).

“El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Cristos, Mantuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice.” (Tit 3).

Puntea prapastiei o putem trece cu bine numai prin credinta în Isus Cristos care trebuie si poate sa ne dea o identitate noua. Asa cum El era om, dar era “altfel”, fara ca oamenii sa realizeze aceasta, si credinciosii trebuie sa fie “altfel”, iar oamenii nu realizeaza acest lucru!

„Caci cine este în Cristos este o faptura sau o zidire noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Cristos, si ne-a incredintat slujba impacarii…” (2 Corinteni 5.17-18).

In parabola bogatului nesabuit din Luca 16.19-31, ni se adevereste faptul ca exista o mare prapastie intre cele doua locuri eterne in carte se va gasi intreaga omenire. Unii, cei credinciosi, vor fi cu Dumnezeu, in sanul lui Avraam, iar cei care l-au urat pe Dumnezeu vor fi in chinuri, in locuinta mortilor.

“Era un om bogat, care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire.

La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile, care cadeau de la masa bogatului; pana si cainii veneau si-i lingeau bubele. Cu vremea saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au ingropat. Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam, si pe Lazar in sanul lui, si a strigat: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine, si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa, si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta. Fiule, i-a raspuns Avraam, adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.

Bogatul a zis: Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.

Avraam a raspuns: Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei. Nu, parinte Avraame, a zis el; ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai. Si Avraam i-a raspuns: Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.”

Doamne, ajuta-ma sa am credinta in Domnul Isus Cristos, pentru vesnicia sufletului, sa pot trece puntea care duce la Tine in eternitate! Amin.

“Intre zambet si suspin” de Petru Lascau – O carte caleidoscop despre nevoia noastra de Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Ministry, News, TheologyLeave a comment

zambet

Motto : « Nu stiu de ce preferam totusi, culoarea gri.”

Un renumit critic literar, Mihail Belinski, spunea ca « arta este gandire in imagini”. Un astfel de exemplu de gandire in imagini este si volumul « Intre zambet si suspin”, avandu-l ca autor pe Petru Lascau. Asemenea unor tablouri dintr-o expozitie, « Intre zambet si suspin” se constituie ca o demonstratie a ceea ce inseamna corespondenta dintre arte. Intocmai unei panze expuse intr-o galerie, fiecare zambet si suspin scris de Petru Lascau in aceasta carte, se distinge prin caracterul sau de sine-statator, prin plasticitate si culoare.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

« Imagini vazute prin fereastra lumii”

« Intre zambet si suspin” este o colectie de povestiri, cugetari, intamplari, citate, pe care Petru Lascau le-a utilizat ca ilustratii in predicile sale. Baza informativa a acestor pilde este, asa dupa cum afirma chiar scriitorul, viata insasi. Valoarea volumului « Intre zambet si suspin” consta in initiativa de a consemna in mod obiectiv, o serie de invataturi ce au conferit sarea si piperul prezentarilor rostite de Petru Lascau, de la amvon. De asemenea, rolul acestei carti este si acela de a fi o sursa de inspiratie si o influenta pozitiva pentru alti slujitori ai lui Hristos, care la randul lor, impartasesc si se impartasesc din Cuvantul lui Dumnezeu. « Am adunat de-a lungul anilor aceste intamplari pe care unele le-am trait, altele le-am auzit, altele le-am citit. Pe toate insa le-am folosit mereu in predicile mele, pentru ca ele nu sunt decat imagini vazute prin fereastra lumii, imagini care zugravesc o realitate de dincolo de fire, din lumea mirifica a lui Dumnezeu. Fie un zambet, fie un suspin nascut din cititul acestor randuri, este rasplata muncii mele, si o noua speranta in mai bine, si mai frumos a sufletului iubitor de adevar. Am scris aceste randuri si in speranta ca unele din povestirile sau frazele acestei carti vor sluji predicatorilor sau altor vorbitori publici, facandu-le vorbirea mai colorata si mai accesibila ascultatorilor lor, prin forta de etalat a ilustratiilor.”

“Foarte putini oameni aleg in mod voit intre bine si rau”

« Intre zambet si suspin” este structurata pe patru capitole – „In lupta cu noi insine”, “In lupta vietii”, „In viata de familie”, „In familia lui Hristos”. Este interesant de remarcat gradatia ascendenta, ideea de a porni de la particular, de la lupta pe care o avem de dat personal cu firea pamanteasca, eul nerenascut, pentru ca invingand pe plan individual, sa reusim sa fim biruitori si in batalia vietii. De asemenea, trebuie sa fim constienti ca daca fiecare dintre noi ajunge sa fie un exemplu in viata de familie, va fi un model si in biserica, in marea familie a lui Hristos. Povestirile din fiecare capitol au titluri sugestive – „Constiinta”, „Harul”, „Articolele legamantului lui Wesley”, „Curajul”, „Materialism”, „Arca lui Noe – O povestire moderna”, etc.

Cartea se deschide metaforic, cu ilustratii despre adevar, enuntand o idee general valabila, cu valoare de maxima – „Foarte putini oameni aleg in mod voit intre bine si rau. Natura da omului grau, dar omul trebuie sa-l macine. Dumnezeu da omului vointa, dar omul trebuie sa faca alegerea corecta.” Pornind de aici, rezultatul este acela ca „alegandu-L pe Hristos devenim mostenitorii Sai, ai tuturor bogatiilor si ai gloriei Sale.” In povestirea „Oile ascultatoare”, scopul educativ al cartii « Intre zambet si suspin” reiese foarte clar din interogatia finala. „In timpul primului razboi mondial, niste soldati turci voiau sa fure o turma de oi in timp ce ciobanul dormea. Acesta trezindu-se a pus mainile palnie la gura, si a chemat oile la el, asa cum facuse totdeauna. Oile au luat-o la vale pe o rapa abrupta si soldatii le-au scapat din urmarire. Isus a spus: “Oile Mele asculta glasul Meu”. Suntem oare si noi printre ele?”

Soparla

In structura variata si caleidoscopica, insa logica, a volumului, se evidentiaza si povestirea intitulata “Animale necurate”, in care autorul dovedeste o remarcabila putere de sinteza. Petru Lascau se opreste asupra Cartii Leviticului, despre care afirma ca “este cartea preotilor. Paginile ei sunt dedicate celor ce slujeau altarului, reglementandu-le viata si conduita. Ea vorbeste de sfintirea si sfintenia lor, de la imbracaminte si datoriile sacerdotale pana la ceea ce aveau sau nu aveau voie sa manance. Viata nici unei alte fiinte umane n-a fost atat de detailat reglementata de cartea lui Dumnezeu. Tocmai din pricina responsabilitatilor sale, din pricina vecinatatii sale cu vesnicia.” Dupa ce face aceasta precizare, autorul imbina intr-un mod fericit spiritul stiintific cu cel religios si pune in antiteza caracteristicile fiecarui animal necurat cu trasaturile de caracter ce ar trebui sa il defineasca pe adevaratul crestin. Astfel, despre soparla, Petru Lascau ne spune: “Unul din cele mai mici animale, dar cu limba ucigatoare. Este usor de neglijat prin micimea ei, dar periculoasa prin otrava limbii sale. Loveste fulgerator cu exactitate si cu venin. Nu are alte resurse. Corp mic si vulnerabil. Isi lasa coada rupta si fuge la cel mai mic zgomot. Doar limba ucide… Nu se cade omului lui Dumnezeu sa se hraneasca cu obiceiurile soparlei. El este chemat sa dea viata prin cuvintele sale si nu sa ucida cu vorba.”

Cameleonul

Un alt animal interzis de Cartea Levitic a fi hrana oamenilor este cameleonul, care se remarca „prin puterea extraordinara de a se schimba, de a se adapta la culoarea mediului inconjurator. Este greu de observat, din cauza artei sale desavarsite de a se camufla. Pe fundalul frunzelor verzi, devine verde. Cand frunzele sunt rosii, devine rosu. Dragostea sa cea mai mare este sa fie in armonie cu lumea din jur. Nu are nici un alt principiu decat acela de a fi atat de schimbator cat cer conditiile externe. Vai de omul fara principii. El nu este un semn de circulatie, ci mai degraba dispozitivul ce indica directia vantului. El are parerile celor mai puternici, uniforma lor. El nu are propria sa culoare. Are doar culoarea altora.” Cu alte cuvinte, crestinul care isi “schimba culoarea” asemenea cameleonului, este iubitor de compromis, adaptabil, flexibil. Un astfel de crestin induce in eroare, pentru ca telul sau suprem este acela de a fi “in armonie cu lumea din jur.” Petru Lascau stabileste delimitari clare – “Vai de omul fara principii” – si ne lasa pe noi sa creionam in minte, portretul crestinului autentic.

„Oameni care sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput”

O povestire in care ni se sugereaza printr-o intrebare, ideea ca ar trebui sa cantarim bine caracterul celor cu care ne asociem, este “Presupunere”. Aceasta pilda ne atrage atentia asupra importantei practice a relatiilor pe care le legam. Exista posibilitatea ca din lipsa de discernamant spiritual sau din superficialitate sa ne legam viata – indiferent ca este vorba de casatorie, de afaceri sau de credinta – de oameni care reusesc sa ne insele tocmai prin felul lor de a fi cameleonic. Petru Lascau considera ca fiind o nesabuinta initiativa crestinului de a le da credit acelor semeni care „sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput.” Apostolul Pavel ne avertizeaza ca nu este bine sa luam asupra noastra un jug nepotrivit, pentru ca intre lumina si intuneric nu exista asemanari, ci doar deosebiri.

“Un fotograf de la unul din ziarele nationale a primit sarcina sa fotografieze un incendiu care decima mii de hectare de padure dintr-o zona muntoasa. I s-a spus ca un mic avion il astepta la aeroport pentru a survola locul dezastrului. A ajuns la aeroport cu o ora inaintea asfintitului. Micul avion Cessna il astepta. A sarit cu tot echipamentul in avion si a strigat pilotului: “Da-i drumul!” Pilotul a pornit motorul si curand avionul decola spre cer… “Zboara la nord de incendiu” i-a spus fotograful… “De ce?”, a intrebat pilotul ingrijorat. “Pentru ca am de gand sa fac cateva fotografii!”, i-a raspuns fotograful. “Sunt fotograf”, si fotografii fac fotografii!” Dupa o pauza destul de lunga, pilotul l-a intrebat: “Vreti sa spuneti ca nu sunteti instructorul de zbor?” Nu credeti ca manifestam nesabuinte asemanatoare atunci cand pornim la drum in viata, in afaceri sau in noi experiente spirituale cu oameni care sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput?”

Un simplu gest

Relatiile interpersonale sunt un capitol important al vietii de credinta. Nevoia de partasie a omului este veche de cand lumea. S-ar putea ca de multe ori, sa trecem indiferenti pe langa semeni pentru care un simplu gest din partea noastra ar putea face o mare diferenta. Povestirea de mai jos este cel mai bun argument in favoarea faptului ca indiferenta nu ar trebui sa isi gaseasca loc in apanajul crestinului. A te opri din drum pentru a te bucura cu cei ce se bucura si a plange cu cei care plang inseamna pana la urma, a fi capabil sa iti asumi o responsabilitate personala. Prietenia este o responsabilitate personala si presupune depasirea acelor bariere impuse de teama de a nu trece printr-o noua dezamagire ori de riscul de a experimenta noi dorinte de partasie neimplinite. Adevarata prietenie incepe in mintea si in inima noastra. Iata de ce, schimbarea trebuie sa se produca mai intai cu noi si numai dupa aceea vom reusi sa vibram la nevoile celorlalti. Dumnezeu are un plan si in ceea ce priveste legaturile dintre noi, ca oameni, si cel mai bun exemplu in acest sens este chiar prietenia dintre David si Ionatan.

“Mark mergea spre casa cand a observat ca un baiat s-a impiedicat si a scapat pe trotuar un brat de carti pe care le cara, doua pulovere, o bata de baseball, o manusa si un mic casetofon. A ingenuncheat alaturi de baiatul acela si l-a ajutat sa adune lucrurile. Pentru ca si asa mergeau in aceeasi directie, l-a ajutat sa care unele din lucruri. A aflat ca pe baiat il chema Bill, ca-i placeau jocurile electronice, baseball-ul si istoria, ca avea o groaza de necazuri cu celelalte materii si, ca tocmai atunci rupsese prietenia cu o fata. Au ajuns la Bill acasa si Mark a fost invitat sa intre sa bea un Coca-Cola si sa se uite putin la televizor. Dupa-masa aceea a trecut placut, printre rasete si cateva jocuri electronice. Mark s-a dus acasa. Au continuat sa se mai vada pana cand amandoi au intrat la acelasi liceu. S-au intalnit de cateva ori de-a lungul anilor. In ultimul an, inainte de graduare, Bill l-a cautat pe Mark si a vrut sa-i vorbeasca. Bill i-a adus aminte de ziua cand s-au intalnit ei pentru prima data. “Nu te-ai intrebat de ce caram atat de multe lucruri cu mine?”, l-a intrebat Bill. “Vezi, in ziua aceea mi-am facut curatenie in dulapul meu pentru ca nu voiam sa las mizerie pentru altul. Pusesem deoparte mai multe pastile de dormit pe care le-am luat de la mama si mergeam spre casa ca sa ma sinucid. Dupa ce am petrecut catva timp impreuna in ziua aceea, vorbind si razand, mi-am dat seama ca daca ma omoram, nu voi mai avea parte niciodata de prietenia unor oameni ca tine. Asa ca, Mark, atunci cand m-ai ajutat sa adun cartile de pe jos, ai facut ceva mult mai important pentru mine. Mi-ai salvat viata.” (“Un simplu gest”)

Care este cel mai mare predicator?

Poate ca ar trebui sa ne intrabam ce anume il determinase pe Mark sa se opreasca din drumul sau si sa ii dea o mana de ajutor lui Bill? De ce nu a trecut mai departe, lasandu-l pe acest necunoscut sa se descurce asa cum putea? Unul din posibilele raspunsuri ar fi acela ca familia a fost pentru el cea dintai scoala la care a deprins impreuna simtire. Poate ca mama sau bunica a vegheat asupra lui pentru a-l invata ce inseamna onestitata, demnitatea, cinstea, intelepciunea, prietenia, darnicia. Mama este cel dintai predicator, iar Petru Lascau stie foarte bine acest lucru, atunci cand ii rezerva mamei o serie de pilde-ilustratii, in volumul « Intre zambet si suspin”. „Doctorul G. Campbell Morgan a avut patru fii care au devenit cu totii mari predicatori ai Evangheliei. Cu prilejul unei sarbatori a familiei, unul dintre oaspeti a intrebat pe cei patru evanghelisti: “Care este cel mai mare predicator din familia dumneavoastra?” “Mama”, au raspuns cei patru, fara nici o ezitare.” (“Cel mai mare predicator”)

Mama

Ramane sugestiva in acest sens, povestirea intitulata “Mama”, care ne prezinta un moment important din viata sculptorului Bortholdi, cunoscut pentru a fi realizat celebra Statuie a Libertatii.

“De peste douazeci de ani maiestuoasa Statuie a Libertatii, ce “lumineaza calea libertatii din lume” cu forta ei, strajuieste peste Insula Beldow, la intrarea in portul New York, ca un simbol al libertatii pentru toti cei ce se bucura de ospitalitatea acestor tarmuri americane. Faimosul sculptor Bortholdi si-a daruit douazeci de ani din viata sa efortului gigantic de a realiza aceasta capodopera a artei monumentale. Si-a daruit munca, alaturi de cei peste 4 milioane de dolari pe care Franta i-a colectat pentru a face acest dar Statelor Unite. Nu numai munca sa de douazeci de ani a daruit-o acest nobil sculptor francez, dar chiar si intreaga sa avere, pentru a produce nemuritoarea statuie. La inceput, cand sculptorul Bortholdi cauta un model pentru acest simbol al libertatii, a primit multe sfaturi contradictorii. Unii ii recomandau actrite celebre, altii personalitati politice ale vremii. O autoritate din lumea artei i-a recomandat sa-si aleaga “figuri marete prin ele insele”. Examinand toate propunerile si figurile eroilor zilei, sculptorul a decis ca cel mai bun model pentru a ilustra visul de libertate al lumii este insasi mama sa. Mama sculptorului a pozat ca model pentru Statuia Libertatii. Cu greu am putea gasi un omagiu mai frumos, model al dragostei si respectului cuvenit unei mame, platit de fiul ei.”

Sa inchizi toate usile!

Ce bine ar fi daca am invata sa ne cinstim parintii si daca am intelege ca ei sunt un dar pretios facut noua de Dumnezeu, una dintre cele mai mari binecuvantari oferite de El. Alaturi de parinti, bunicii sunt de asemenea, o binecuvantare primita de la Creatorul nostru, iar pilda al carei titlu metaforic este “Sa inchizi toate usile” poate fi considerata un adevarat tezaur de intelepciune crestina. Autorul ei, preotul Iosif Trifa, ne ofera un sfat practic si util de viata, ce are la baza o invatatura a lui Hristos. Biblia insasi ne prezinta o bunica model – Lois, bunica lui Timotei, subliniind astfel, rolul femeii crestine in camin.

“Un elev ispravise liceul si se pregatea pentru continuarea studiilor intr-un oras mare. “Dumnezeu sa-ti ajute, dragul meu, sa poti inchide usile!” – ii zise bunica la despartire. “Ce usi, bunica draga? Doar n-o sa ma fac portar la terminarea liceului?” “Pe unde vei merge, baga de seama sa-ti inchizi mai intai usile urechilor tale. Sa le inchizi fata de toate soaptele si ispitele diavolului. Sa-ti inchizi apoi usile ochilor tai. Sa nu citesti carti rele, pline de otrava si sa nu te duci nicaieri unde inima ta se poate otravi cu privelistea ochilor. Sa-ti inchizi apoi usa gurii tale, ascultand de sfatul psalmistului: ‘Pune Doamne paza gurii mele si usa de ingradire buzelor mele!’, gandindu-te neincetat la cuvintele Mantuitorului, ‘ca pentru orice cuvant nefolositor omul va da seama in ziua judecatii’. Si mai presus de toate, dragul meu, sa-ti inchizi usa inimii tale fata de toate ispitele cele rele. Sa o lasi deschisa numai pentru Domnul. Asa facand, bine vei umbla in viata.” Experienta religioasa a celor care ne sunt parinti si bunici reprezinta o mostenire de care ar trebui sa invatam sa profitam!

Despre darnicie

De altfel, cea mai buna metoda de a ne cinsti parintii este aceea de a dovedi un caracter crestin. Alaturi de onestitate, demnitate, cinste, intelepciune si prietenie, darnicia este una din trasaturile fundamentale ale inchinatorilor lui Hristos. In povestirea “Corbul”, Petru Lascau ne invata pe langa lectia darniciei si pe aceea a credintei. Este important sa dobandim acea credinta curata si inocenta, asemenea celei a copiilor. Sa nu uitam ca Mantuitorul a spus: “Lasati copilasii sa vina la Mine, caci Imparatia Cerurilor este a unora ca ei.” A avea credinta unui copil inseamna a avea credinta cel putin cat un bob de mustar, a nu lasa loc indoielii in inima. Daca asemenea micutului din aceasta povestire, vom nutri in suflet o astfel de credinta, va fi suficient sa deschidem usa si minunile lui Dumnezeu se vor produce in viata noastra.

“O vaduva saraca nu mai avea nimic sa dea de mancare copilasilor ei, intr-o seara de iarna grea. Crezand ca vor uita de foame pana a doua zi, a inceput sa le citeasca din Biblie. Pasajul s-a nimerit sa fie despre Ilie care a fost hranit de catre corbi in pustie. Cel mai mic a fugit repede si a deschis usa. – De ce deschizi usa? Este foarte frig si asa in casa, a zis mama suparata. – Deschid sa intre corbii, a spus mezinul. Nu mai avem nimic de mancare in casa. Dumnezeu va trimite corbii Sai. Primarul satului care tocmai trecea pe acolo, a ascultat discutia dintre vaduva saraca si copiii ei, a intrat in casa si le-a spus: – De azi incolo, eu sunt corbul lui Dumnezeu pentru voi.”

Cele zece porunci

Dorinta lui Petru Lascau de a ne invata ravna pentru credinta, astfel incat sa atingem perfectiunea ceruta de Hristos, este evidenta. Chiar daca pe calea vietii vin ispite, avand Biblia ca far si implicit, cele zece porunci, vom reusi sa evitam orice tentatie si sa mergem mai departe, in siguranta. “In unul din romanele sale, Sara Orne Jewett povesteste ca pe drumul spre casa unui capitan de vas, a vazut o multime de bete colorate in rosu si galben, care erau infipte intr-un ogor, aparent fara nici o logica. Curioasa, l-a intrebat pe capitan, atunci cand a ajuns, care era rostul acelor bete ciudate. Acesta i-a explicat ca atunci cand a arat prima data ogorul, aproape ca si-a distrus plugul, lovindu-l de niste stanci ce sunt pana aproape la supratata ogorului. Pentru a ocoli pe viitor, acele zone periculoase, a fixat betele colorate. “Intr-un sens, Dumnezeu a facut la fel, atunci cand ne-a dat Cele Zece Porunci…” – a zis el. “Ele semnalizeaza zece domenii periculoase din viata omului. Evita-le si nu-ti vei prinde plugul.” (“Cele zece porunci”)

El va veni in ceasul in care nu va ganditi

Finalul volumului “Intre zambet si suspin” ne aduce mai aproape de momentul revenirii lui Hristos. Avem cu aceasta ocazie, revelatia faptului ca intreaga carte este un adevarat manual de pregatire, in vederea momentului cand Mantuitorul lumii va reveni pe norii cerului. Scopul acestei carti este acela de a ne oferi calauzire in viata de zi cu zi, pentru a fi gata sa Il urmam in patria cereasca. Faptul ca El Se va intoarce atunci cand nu ne gandim ar trebui sa ne determine sa acordam atentia cuvenita formarii unui caracter dupa voia Lui. De altfel, “Intre zambet si suspin” se si incheie cu o ultima povestire al carei titlu – “Cand nu va ganditi” – are darul sa ne avertizeze asupra faptului ca sfarsitul este aproape si ca datoria noastra de crestini este de a fi constienti de aceasta realitate. “McCheyne a fost un predicator scotian care a intrebat un grup de prieteni: “Credeti ca Isus Hristos va veni in noaptea aceasta?” Unul dupa altul, acestia au raspuns: “Cred ca nu va veni in noaptea aceasta”. Dupa ce toti au dat acelasi raspuns, predicatorul a citat cuvintele Bibliei: “El va veni in ceasul in care nu va ganditi”.

Nu ne mai ramane altceva de facut decat ca rugaciunea noastra, dupa ce ne vom imapartasi din lectiile de viata oferite de cartea lui Petru Lascau, “Intre zambet si suspin” sa fie – “Amin! Vino, Doamne Isuse.”

„Pasi spre lumina” de Petru Lascau – O carte indemn la credinta si slujire crestina

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Media, Ministry, TheologyLeave a comment

PasiSpreLuminaMotto: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea.”

„Pasi spre lumina” de Petru Lascau este o culegere de proza si eseuri crestine care de la inceput, impresioneaza prin sinceritatea exprimarii si prin modalitatea plastica, vizuala, de a reda sentimentele traite in anii grei de dinaintea caderii comunismului in Romania. Evocand o perioada tulbure si marcata de multa suferinta cauzata de represaliile regimului totalitar impotriva celor care Il cautau pe Dumnezeu, aceasta carte se constituie ca o colectie vie de marturii traite in acea perioada. Printre eseurile si povestirile din volumul „Pasi spre lumina” se numara „Dar cea mai mare dintre toate este Dragostea…”, „Mereu o noua apa curge-n vaduri”, „Abisul”, „Lumina”, „Tricolorul”, „Noapte de Ajun”, „Intrusul”, „Noaptea preasfintita”.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

Din intuneric la lumina

Odata cu volumul „Pasi spre lumina” remarcam talentul deosebit al lui Petru Lascau de a ingemana intr-o singura expresie, credinta in Dumnezeu si sentimentul suferintei in fata unei realitati crude si nemiloase – realitatea comunista – ce cauta sa inabuse orice dorinta de libertate. Iata de ce, prin eseurile scrise in acea perioada, ne este oferita sansa de a retrai o epoca „de aur” care din fericire, avea sa apuna la scurt timp dupa aceea. Pentru cei care au trait in acea perioada, cartea „Pasi spre lumina” va fi o ocazie de intoarcere in timp, un fel de remembering al unei vremi cand afirmarea credintei in Dumnezeu te-ar fi costat in mod sigur, libertatea. Prin nenumarate fire de povestire ce se impletesc cu descrieri simbolice, autorul reuseste sa proiecteze fragmente de timp si spatiu ce iti insufla dorinta de a nu lasa ca astfel de lucruri sa se mai repete vreodata. Poate ca tocmai acesta este mesajul central al cartii, si anume, ca prin marturii ce au fost prinse din memoria timpului in aceasta carte, nimeni sa nu uite ca actuala libertate de care ne bucuram cu totii, a fost castigata cu multe jertfe anonime sau ale unor comunitati care au stiut sa lupte atunci cand a sta pentru Dumnezeu insemna de fapt, sa ramai singur in fata unui dusman necrutator. Amestec de lumini si umbre, cartea „Pasi spre lumina” ne calauzeste in final, conform celebrului dicton Per aspera ad astra, din intunericul necredintei, la lumina libertatii de a ne inchina lui Dumnezeu. Persoane si momente se detaseaza astfel, din galeria intunecata a vremii cand a fi crestin insemna sa fii un tradator al „cauzei”, in scopul de a ne oferi deopotriva marturie si exemplu, de a da o pilda pentru cei care fie nu au stiut, fie nu au avut ocazia sa traiasca experienta oamenilor credintei.

Iosif Trifa si Oastea Domnului

Din randul acestor persoane se remarca in mod deosebit, personalitatea parintelui Iosif Trifa, caruia in memoriam prilejuita de centenarul nasterii sale, i se ofera un consistent articol ce ne atrage atentia asupra unui om care a stiut sa traiasca si sa moara pentru Dumnezeu. Astfel, aflam cum Iosif Trifa „s-a nascut in satul Certege, din judetul Turda, la 3 martie 1888. Era al patrulea fiu din cei sapte ai familiei Dimitrie si Ana Trifa. In anul 1900, isi incepe gimnaziul la Beius, iar in 1907, devine student la teologie, la Sibiu. La terminarea studiilor de la Sibiu, in 1910, acesta ajunge invatator in Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu.” Originea umila a lui Iosif Trifa nu prevestea cu nimic destinul de exceptie pe care avea sa il implineasca. Un om din popor, dar simtind impreuna cu cei de un neam cu el, un om de jos, dar inaltat printr-o credinta vie in Dumnezeu, Iosif Trifa ne uimeste ori de cate ori ii citim biografia si ori de cate ori avem ocazia sa-i vedem lucrarea pe care a inceput-o pe pamantul romanesc. Viata a fost cruda cu Iosif Trifa, astfel ca „incepand din 1912, cand i se naste primul copil, o fetita pe nume Olimpia, pentru tanarul preot incepe calvarul unei cumplite suferinte. Fetita ii moare in anul urmator. Al doilea baiat, Gheorghe-Titus se stinge la fel, la varsta de un an, lasand zbucium si lacrimi, tinerei familii. In anul 1916, familiei Trifa i se naste cel de al treilea copil, care in amintirea celui de curand mort, primeste tot numele de Gheorghe-Titus. Titus este singurul copil ramas in viata. In anul 1918, se naste Augustina, fetita care ar fi trebuit sa fie mangaierea primului rod pierdut. Izbucneste in acea perioada o epidemie de gripa, se imbolnavesc grav, atat fetita, cat si sotia. Moare mai intai mama, apoi fiica.”

„Slavit sa fie Domnul! Amin”

Ne putem gandi cata durere a indurat Iosif Trifa si bineinteles ca parea greu de crezut ca dupa astfel de pierderi sufletesti, el avea sa inceapa marea lucrare de redesteptare spirituala din Romania acelor vremuri. Rememorand perioada respectiva, Iosif Trifa consemna: „Domnul ne atrage in diferite chipuri la pieptul Sau. O, cum nu inteleg oamenii ca si necazurile si suferintele, incercarile si izbelistile vietii ne sunt o atragere a Domnului, ca sa ne aplecam la pieptul Lui, sa-L aflam pe El si sa ne rezimam in El si in odihna Lui.” Astfel, moartea celor dragi l-a urmarit toata viata, ca un indemn sfant de a trai pentru cer. „Incepand din 1919, Iosif Trifa incepe sa scrie si sa publice la o serie de reviste si ziare, tot felul de scrieri, plin de credinta si dragoste pentru Isus Hristos Domnul.” Mai aflam cum in anul 1922, a aparut primul numar al revistei „Lumina satelor”, publicatie crestina destinata promovarii si regenerarii spirituale a natiunii romane. Prin intermediul acestei lucrari, in cursul anului 1923 se contureaza o miscare de trezire spirituala si „renastere duhovniceasca a societatii romanesti”, care avea sa se numeasca Oastea Domnului.

Cuvintele lui Petru Lascau se intretes in mod armonios cu diferitele cugetari ale lui Iosif Trifa si astfel, avem ocazia sa retraim o vreme plina de tumult din istoria Romaniei si sa intelegem ca Dumnezeu a urmarit in acea epoca sa inalte sufletele romanilor catre El, inainte de incepe perioada cea mai trista din istoria Romaniei, cea a comunismului ateu. In acest sens, Petru Lascau ne propune o tema de meditatie profunda, spunand: „In nemasuratul Sau har, Dumnezeu pregateste adapostul inainte ca furtuna sa se dezlantuie. Oastea Domnului a fost o asemenea poarta deschisa spre victorie.” ?i mai departe, autorul pune o intrebare retorica: „Ce s-ar fi intamplat in istoria noastra, daca nu se respingea sansa divina de pregatire prin trezirea Oastei Domnului pentru marea confruntare cu ateismul militant comunist?” In orice caz, cuvintele lui Iosif Trifa strabat peste timp, prin salutul ostasesc „Slavit sa fie Domnul! Amin.”

Rusia, octombrie 1988

In caleidoscopul subiectelor din cartea „Pasi spre lumina” se distinge evocarea unei calatorii a autorului, in Rusia lui Gorbaciov, intr-o perioada de avant a perestroikai, care a marcat inceputul sfarsitului sistemului comunist. Astfel, intr-un articol intitulat sugestiv „Cu Biblia in Rusia sau impresii de calatorie in U.R.S.S.”, scris in octombrie 1988, avem ocazia de a culege pareri la prima mana, dintr-o perioada acum uitata, cand insa, incepeau sa se intrezareasca zorile unei noi epoci. Calatorind la Moscova si dupa aceea, la Leningrad, autorul ne reda prin cuvinte bine alese, acel gust dulce amar din vremea de sfarsit a comunismului. O evocare ce ne este in mare masura familiara, a Rusiei Sovietice din acea perioada, suna astfel: „Strazi aglomerate, oameni cu pungi, genti, plase, troleibuze, autobuze, tramvaie, metrou. Militieni la colt de strada, masini grabite, care nu acorda nici o prioritate pietonilor, ci trec printre ei, ca la circ. Magazine aglomerate, murdare si fara reclame sau vitrine. Pardoseli de dusumea mirosind a motorina, dale de marmura, date de curand cu talaj, usi unsuroase de miile de maini ce le deschid si inchid toata ziua. Pereti afumati si murdari. Galantare neluminate si cu marfa putina.” Ne dam seama ca Rusia lui Gorbaciov nu era din punct de vedere economic, departe de Romania. Pe de alta parte, existau diferente substantiale. Astfel, daca in Romania, crestinii erau vanati de securitate, iar Bibliile confiscate si transformate in „hartie igienica”, glasnostiul sovietic permitea distribuirea de Biblii si oferea ocazia desfasurarii de evanghelizari chiar in locurile cele mai neasteptate.

„Ingerii calauzitori” din Cernauti

Calatorind din Leningrad pana in Cernauti, Petru Lascau are ocazia de a se impartasi de binefacerile oferite de caile ferate sovietice si de a cunoaste oameni de toate felurile, dar mai ales, intelege faptul ca nevoile celor din marea Uniune Sovietica erau aceleasi cu ale tuturor oamenilor de pretutindeni, cu referinta directa la nevoia de a-L cunoaste pe Dumnezeu.

O experienta tulburatoare avea sa traiasca in Cernauti, unde ajunge sa gaseasca biserica din localitate, identificandu-i pe cei care mergeau la adunare, folosind o metoda foarte simpla. „A doua zi, am pornit in cautarea fratilor. Singura speranta o aveam de la o adresa pe care reusisem sa n-o pierdem si mai ales, in clasica metoda de a-i gasi pe credinciosi, aceea de a lua Biblia sub brat si a merge in statiile de autobuz. Am aplicat pe cea de a doua si a dat rezultate imediate. De la distanta, am identificat o pereche si ne-am spus: „Oamenii acestia sunt credinciosi.” Am intrat in vorba cu ei. Nu stiau nici engleza, nici romana, dar cunosteau Biblia noastra, asa ca au spus: „Sobranie”, aratand cu mana intr-o anumita directie. Aceasta insemna ca mergeau la adunare. Acesti „ingeri calauzitori” ne-au dus la biserica dupa ce am schimbat mai multe autobuze si troleibuze.”

Sensibilitatea deosebita a lui Petru Lascau iese la iveala din impresiile pe care le consemneaza cu acea ocazie, cand a ajuns la o biserica arhiplina. Astfel, el a constatat asemanari si diferente fata de comunitatile din Romania. „Diferenta am simtit-o imediat, dupa modul cum au cantat, dupa felul cum au ascultat Cuvantul lui Dumnezeu, cum s-au rugat, cum au patruns si au stat in cladirea bisericii. Nascuta din suferinta unei istorii, cantarea rusa are inflexiunile unei doine de jale, acordurile minore ale unei lacrimi ce nu se poate plange altfel. Cand a fost anuntata o cantare in limba romana, cantare pe care o stiam atat de bine, mi-a fost aproape imposibil s-o cant. Gama majora fusese inlocuita cu una minora, versul indulcit cu inegalabilele meandre ale sufletului rus, durerea unui neam asuprit irumpea prin aceasta fereastra deschisa a inimii.”

Ultima parte a acestui articol este consacrata vizitei la Chisinau, capitala Moldovei, unde autorul are ocazia sa vada marile miscari populare in favoarea unirii cu tara si deopotriva, are sansa de a intalni „poeti ca Vieru, Matcovski, scriitori ca Ion Druta si Nicolae Dabija.” In acea perioada, crimele lui Stalin si ale securitatii ruse erau demascate una cate una si toti romanii din Moldova simteau ca se apropie momentul marii uniri cu tara. Nimic nu mai putea opri dorinta de liberate a „fratilor de peste Prut”, iar cu acea ocazie, autorul constata ca „numai in ultimii doi ani, in Moldova sovietica se deschisesera 324 de biserici”, lucru fara precedent pentru epoca respectiva.

„Fiti sfinti”

Trecand dincolo de caderea comunismului, Petru Lascau exploreaza problema sfinteniei in societatea contemporana, cand se pare ca ne raman la dispozitie doar niste optiuni extreme, in genul „culturismului spiritual” sau „sportului de masa”. Preluand cuvintele apostolului Pavel, in articolul „Fiti sfinti” suntem provocati la o adanca meditatie asupra notiunii de sfintenie, asupra intelegerii corecte a faptului ca mantuirea prin credinta presupune o schimbare din temelii a vietii sau, asa cum spunea J. C. Ryle, episcop de Liverpool, „Scripturile ne invata ca in urmarirea sfinteniei, adevaratul crestin are nevoie de stradanie personala si de fapte, la fel cum are nevoie de credinta.” De aceea, Petru Lascau adauga: „Multa invatatura despre „trairea prin credinta” a infuzat multora ideea ca nu mai este nevoie de nici un efort personal in atingerea sfinteniei, a separarii, a punerii noastre deoparte pentru slujirea lui Dumnezeu.” Nimic nu este mai fals decat a crede ca religia crestina se rezuma doar la crezuri si cuvinte frumoase, ca o asteptare pasiva a unei mantuiri ce vine de sus.

De aceea, prin contrast, „Pavel, apostolul, vede viata crestina ca o cursa sportiva de alergare. De dragul premiului, alergatorii se supun voit la diferite infranari. Ei sunt intr-un continuu exercitiu al renuntarii. Antrenamentul zilnic cere efort si lupta aspra cu tine insuti. Trebuie sa te depasesti, sa te obligi la disciplina. Viata ta este diferita de a celorlalti, la fel cum este regimul tau alimentar, economia timpului zilei, stilul vietii, in general.” Prin aceste cuvinte, de fapt, ne reintalnim cu ceea ce spunea parintele Iosif Trifa, care ii chema pe oameni la un razboi sfant impotriva pacatului de orice fel. Profilul unui crestin este acela al unui om care se lupta cu pacatul, cu tendintele catre rau si in puterea lui Hristos, invinge. Aceasta putere este atat de mare, incat a zamislit in timpurile cele mai intunecate ale istoriei, oameni ai credintei care au purtat flacara vie a nadejdii in Isus Hristos si ale caror cantari de lauda au facut sa fie zdrobite lanturile inrobitoare ale ateismului, necredintei si mortii. Petru Lascau ne propune un drum catre cer, o ridicare din mijlocul unei realitati ostile, ce cauta sa ne abata de la calea cea dreapta, prin pasirea pe treptele sapate de acei anonimi antemergatori ai drumului credintei, ce s-au sfarsit poate, in bezna istoriei, dar care sigur, au trait si vor trai prin faptele lor, precum si prin momentul cand vor fi adusi la lumina in Imparatia lui Dumnezeu.

Billy Graham sau cum a ajuns Evanghelia mantuitoare in intreaga lume

Nu in ultimul rand, Petru Lascau aduce un elogiu deosebit marelui predicator Billy Graham. Articolul in cauza a fost scris in 1990, cu ocazia implinirii varstei de 70 de ani, de catre marele predicator. Petru Lascau trece in evidenta mai multe aspecte importante din viata „acestui om al lui Dumnezeu, care a exercitat o influenta covarsitoare asupra generatiei sale. Despre Billy Graham se spune ca a predicat Evanghelia Domnului nostru Hristos, mai multor oameni decat a facut-o orice persoana din istorie. Un raport estima numarul lor la 104 milioane in 60 de tari ale lumii, printre care si Romania. Cruciadele sale au adus la picioarele crucii Mantuitorului peste 2,2 milioane de convertiti.”

Din multe puncte de vedere, Billy Graham ne-a lasat un exemplu cu privire la ceea ce inseamna folosirea mijloacelor moderne de comunicatie in predicarea Evangheliei. El nu a asteptat ca aceste mijloace sa se maturizeze, ci prin „folosirea de timpuriu a mijloacelor moderne de comunicatie, cum sunt televiziunea si radioul, a raspandit Evanghelia mantuitoare in intreaga lume.” Partea cea mai de seama a acestui om al lui Dumnezeu este faptul ca pe masura ce „popularitatea sa a crescut, el nu s-a lasat flatat de ea, ramanand acelasi om modest si disciplinat cu sine insusi, concentrat cu totul spre munca sa de a raspandi Evanghelia mantuitoare si nu pentru a-si consolida propria imparatie.” In acest articol omagial, Petru Lascau ne ajuta sa privim asa cum se cuvinte la lucrarea marelui predicator Billy Graham, pentru a lua exemplu cu privire la modul in care trebuie desfasurate astfel de campanii de evanghelizare in masa.

Mielul a biruit balaurul

Lucrul cel mai important se concretizeaza in date si cifre care vorbesc de la sine despre ce fel de om a fost Billy Graham. Astfel, autorul spune: „Cu toate ca Billy Graham conducea un adevarat imperiu evanghelic, care genera un venit de peste 64 de milioane de dolari anual, el era salarizat cu o suma fixa de 59.500 de dolari anual si o indemnizatie pentru locuinta si calatorii de 19.700 dolari.” Ne punem intrebarea, ce date ar fi raportate in acest sens, de catre multi dintre cei care au astfel de pozitii de raspundere sau sunt „stele de televiziune”, in lumea evanghelica? Desi pe coordonate americane, totusi in persoana lui Billy Graham distingem elemente comune cu alti oameni ai credintei, de pe alte meridiane si ne putem gandi ca in final, fie ca este vorba de parintele Iosif Trifa, fie ca este vorba de Billy Graham, fie ca este vorba de orice alt om al credintei, totusi, modelul ramane de fiecare data, acelasi: Omul Isus Hristos.

Asa cum mentiona Petru Lascau in articolul „Sculati-va, alauta si harpa!”, in care ni se descrie un episod evanghelistic intr-o Romanie post-decembrista, „privind frontul dintre cioporul mieilor si haita lupilor, cu greu poti intrevedea o posibila victorie a gingasiei si puritatii impotriva coltilor inraiti ai urii. ?i totusi, Mielul a biruit balaurul. Iar Mielul era injunghiat. El biruie intotdeauna.” Cuvantul final al cartii „Pasi spre lumina”, care se recomanda de la sine prin ceea ce sta scris, este urmatorul: „Intoarcerea la valorile iudeo-crestine pentru renasterea spirituala a neamului inseamna intoarcerea la Biblie pentru a ne lasa schimbati, renascuti de ea, inseamna dobandirea spiritului de toleranta a iubirii aproapelui nostru, inseamna intoarcerea la Dumnezeu, la Tatal ce ne asteapta ca pe niste fii ratacitori. Inseamna sa lepadam atitudinea neprimitoare a fiului mare, inseamna „desteapta-te romane, din somnul cel de moarte!”” Sa urmam acest indemn!

„Scriu despre cum sunt si despre cum as vrea sa fiu pe plan spiritual.” Interviu cu poeta Cristina Francu

On By nelursIn Bible, Interview, literatureLeave a comment

cristina francuCristina Francu a debutat la sfarsitul anului 2008, cu volumul de versuri “Iubirea inlacrimata”. Creatiile ei sunt rodul educatiei crestine primite in copilarie de la parinti, care de altfel, au si incurajat-o in permanenta, sa scrie. Asa se face ca fiecare dintre poeziile Cristinei Francu are in centru dragostea de Dumnezeu, de adevar si de frumos si promoveaza invataturile morale ale Bibliei. Cristina Francu s-a nascut pe 18 ianuarie 1984 la Galati. Aici a crescut, a mers la scoala, apoi la liceu, aici s-a casatorit si tot aici locuieste si in prezent. Poeta este licentiata in Stiinte ale Comunicarii, la Facultatea de Filosofie si Jurnalism, din cadrul Universitatii “Spiru Haret”. In prezent, aceasta isi pregateste masteratul – Mass-media si comunicarea – la aceeasi institutie de invatamant. Cristina Francu este casatorita cu Petrica Francu.

„Poezia e o parte din mine”

– Sa vorbim pentru inceput, despre puterea poeziei in viata ta. Ce relevanta are poezia pentru tine?

– Pot spune, fara sa exagerez, ca nu pot trai fara poezie. M-as simti goala pe dinauntru daca ar trece zile la rand in care sa nu fi citit ori sa fi scris versuri. Poezia e o parte din mine, este o lucrare spirituala care ma defineste si ma completeaza. Prin ea, imi exprim cel mai bine trairile interioare, framantarile mintii, durerile si bucuriile deopotriva… In peisajul liricii crestine, in vremea in care traiesc, nu stiu cata nevoie are poezia de mine; stiu cata nevoie am eu de ea!

– Esti absolventa a Facultatii de Filosofie si Jurnalism. Cum este sa fii jurnalist si poet, in acelasi timp?

– Nu-mi pot da seama acum, intrucat nu profesez ca jurnalist, ci am doar o licenta in domeniu. Totusi, cum amandoua tin de tainele scrisului, cred ca ambele cer, in aceeasi masura, timp si inspiratie. Multa inspiratie.

– Iti mai amintesti care a fost primul poem pe care l-ai scris? Continue reading “„Scriu despre cum sunt si despre cum as vrea sa fiu pe plan spiritual.” Interviu cu poeta Cristina Francu” →

Omul Dincolo de Sine (6)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Media, TheologyLeave a comment
Slavomirby Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin El, care ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, prin ele va faceti partasi firii Dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte”. (2 Petru 1:3,4)

Am mentionat deja, de cateva ori, care este puterea unitatii chiar si atunci cand vorbim despre asocieri si intreprinderi sociale care au doar scop de autogratificare sau autorasplatire. De fapt avem, in analele istoriei, exemple care ilustreaza faptul acesta. Nu rareori, principiile unitatii au fost manipulate in vederea atingerii unor teluri nu prea nobile, cand moartea si distrugerea au fost semanate fara scrupule… Lagarele naziste n-ar fi fost posibile daca, prin indoctrinare, mii si mii de oameni din zeci si zeci de tari nu s-ar fi inhamat la teluri iluzorii si au obtinut victorii vremelnice urmate in toate cazurile de infrangeri umilitoare… Principiile unitatii pot fi manipulate, dar rezultatele acestora vor fi intotdeauna izbanzi temporare sau iluzorii. Principiile lui Dumnezeu, aplicate fara binecuvantarea Lui au scris pe paginile istoriei cele mai sangeroase capitole.
Dar nu despre asta doresc sa scriu in acest capitol! Intentia mea este de a aduce la lumina cateva din obstacolele care stau impotriva trairii vietilor noastre de crestini, intr-o perpetua izbanda. Unitatea, atunci cand vorbim despre Biserica, este cheia supravietuirii acesteia, a izbanzilor ei, a insasi existentei ei. Simbolurile deseori folosite in descrierea Bisericii afirma, fara niciun dubiu, existenta acesteia ca o manifestare a unitatii in esenta structurii ei. Iata cateva exemple: Continue reading “Omul Dincolo de Sine (6)” →

Omul Dincolo de Sine (5)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, MediaLeave a comment
by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
SlavomirIn marile momente de criza ori de instabilitate politica, unul din drepturile cel mai des atacate ale fiintei umane era dreptul de asociere. Asocierea semenilor in momentele de criza era deseori sursa unor furtuni sociale de proportii, culminand in revolutii mai mult sau mai putin violente, dar intotdeauna ele generau puterea necesara unor schimbari de miez in structura societatii. Cand spun asta, nu am in vedere spiritul de gloata, miscat de o scanteie… Nu ma gandesc la vreun fel de emotie primara manifestata intr-o multime usor de manipulat. Asocierea, in felul in care ea este sursa unor profunde schimbari, este cu mult mai profunda, cu ramificatii deosebit de complexe, genereaza o complexitate de efecte asupra spiritului societatii. Omul dincolo de sine, prin mecanismul asocierii, devine omul integrat in ansamblul menirii lui, devine o forta cu greu de invins sau chiar invincibila in realmul nostru tridimensional. El devine o nota deseori imperceptibila individual, dar parte vitala intr-o simfonie de o frumusete de neexplicat… El devine un torent distrugator sau un fluviu generator de viata pe malurile lui. Da, intr-adevar, „nu este bine ca omul sa fie singur”… Continue reading “Omul Dincolo de Sine (5)” →

Omul Dincolo de Sine (4)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, MediaLeave a comment
by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
SlavomirBeneficiile de neinchipuit ale unitatii se dezvaluie in cuvantul lui Dumnezeu si originile acestora se gasesc cu mult dincolo de primele scrieri. Principiile acesteia au salasluit in inima lui Dumnezeu din dincolo de timp. Efectele distructive ale singuratatii, asa cum am mentionat in capitolele precedente, nu numai ca submineaza eficienta omului in societate, ci se opun in mod direct ordinii si intentiilor lui Dumnezeu. Înca din Eden, unde conditiile vietuirii atingeau idealul, Dumnezeu a spus ca „nu este bine ca omul sa fie singur”. Apoi, odata cu deteriorarea acestor conditii, nevoia unitatii se amplifica atat de mult incat Dumnezeu spune prin Eclesiastul: „…dar vai de cine este singur…”(!!!)
Cu mult mai mult azi, cand „inmultirea faradelegii” este la ea acasa, sansele omului de a-si conserva natura spirituala, deci tanjirea dupa absolut, se reduc la minimum. Am mentionat de tertipurile diavolului in a distruge unitatea, in a faramita familia pana la decimare… „Civilizatia” moderna nu a dus niciodata lipsa de teoreticieni de toate „orientarile” inspre trambitarea „avantajelor” lipsei de „prejudicii” ale omului atunci cand este vorba de a deraia de la principiile divine ale Creatorului nostru, iar atunci cand e vorba de unitate, uneltele lui sunt cele mai eficiente. Dar, haideti sa revenim la Eclesiastul…

„Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice! Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur? ?i, daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.” (Eclesiastul 4:10-12)

Observati, va rog, ca sublinierile si accentuarile din text sunt ale mele. Pe baza lor as dori sa va aduc la cunostinta cat de importanta este ideea unitatii in ochii lui Dumnezeu, care sunt implicatiile ei asupra starii noastre de prosperitate sau saracie. Nu va lasati dusi de ideea ca eu as fi heraldul „prosperitatii” care in zilele noastre a devenit o alta evanghelie! Ceea ce vreau este doar sa ne oglindim prin adevarul lui Dumnezeu, cercetandu-ne in acelasi timp prin prisma roadelor pe care le-am adus de-a lungul calatoriei noastre terestre.
Eclesiastul spune: „vai de cine este singur(!)” Singuratatea este germenul disperarii, este viermele ascuns al departarii de Dumnezeu, este factorul covarsitor in formula caderii, este durerea pierderii, este strigatul mut al intristatului, este bocetul lucrului pierdut inainte de a-l avea macar… Singuratatea este dusmanul cresterii noastre in Domnul, este samanta cu strigatul rodirii incatusat. Singuratatea este cuibul gandului ascuns, este plumbul depus pe aripi, singuratatea este mormantul nobletei sufletesti, este groparul visului, este dusmanul nadejdii, este inceputul tuturor neimplinirilor… Fugiti de singuratate cum ati fugi de pacat! Singuratatea este vindecabila, este un rau care poate fi smuls din radacini dar (bagati de seama!) cheia vindecarii este in Dumnezeu! Spun ca este in Dumnezeu pentru ca lupta impotriva ei este in acelasi timp lupta impotriva firii noastre pamantesti. Este nevoie de puterea Duhului in a infrange singuratatea!

Primul fruct al unitatii subliniat de Eclesiastul este rasplata. „Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor.” Am analizat acest pasaj prin prisma catorva traduceri. KJB spune ca cei doi vor lua o rasplata buna pentru munca lor. În traducerea in limba sarba, Karadži? foloseste termenul „dobanda”. De fapt, atat rasplata, cat si dobanda se refera la a primi ceva pe deasupra. Sa presupunem ca cineva este angajat pe un dinar pe zi si, la sfarsitul zilei de lucru, primeste doi dinari. Întelegem ca a fost nu platit, ci rasplatit… Plata este remuneratia unui serviciu prestat, pe cand rasplata este plata plus recunoasterea unui merit special care poate fi tradus printr-o plata cu mult mai mare. Încerc sa inteleg la ce fel de munca se refera eclesiastul cand spune de cei doi care vor lua o plata cu atat mai buna. Cred ca putem vedea acest cuvant prin doua unghiuri… Poate fi vorba strict de munca lor ca o prestare de serviciu contra cost sau de o munca mult mai roditoare; munca in domeniul relatiei lor de unitate. Unitatea nu se obtine usor, ea cere munca, ea cere sacrificiu, ea cere putere de sus… În „Omul Dincolo de Sine (2)” urmarim cele doua personaje, Ion si Marin, in doua scenarii diferite. Observam ca atunci cand unul se decide sa-l sprijine pe celalalt, roadele lor se multiplica in progresie geometrica. Ei sunt rasplatiti pentru unitatea lor de tel… Aici, dupa ce am decis sa platim pretul pentru obtinerea unitatii, vedem ca munca devine rasplatita pentru ca intervine factorul divin pe care il putem numi BINECUVÂNTARE. Aici vorbim despre omul dincolo de sinele lui, despre omul in uitare de sine! Binecuvantarea este fructul promis de Dumnezeu prin cuvantul Lui.
Asa cum putem vedea in Genesa 2:18, Domnul a creat unitatea prin crearea unui „ajutor potrivit”. Adam era deja in existenta, si resursele erau acolo, dar era nevoie de un sprijin pentru ele, pentru ca aceste resurse sa aduca rodul dorit de Dumnezeu. ?i asta pentru ca Dumnezeu Însusi este o Unitate! ?i ce deplina unitate! Cand Pavel apostolul indemna Biserica la unitate, expresii de genul „unul pe altul”, „unul altuia”, „unul pe celalalt” erau deseori repetate. Versetele din Eclesiastul subliniaza acelasi lucru. Omul are nevoie de un altul pentru a nu cadea, pentru a supravietui, pentru a invinge.
„Daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul”.
Aici nu este vorba ca unul singur cade si celalalt il ridica. Putem sa ni-i imaginam pe amandoi cazand intr-o groapa. Unul il va impinge pe celalalt in sus apoi cel de sus il va trage si pe celalalt afara. Unul singur nu ar fi avut nicio sansa sa iasa chiar daca puterea lui s-ar fi triplat. De ce? Lipseste sprijinul!
Apoi textul se refera la faptul ca doi se vor incalzi unul pe celalalt… La fel se intampla si in acest caz; amandoi sunt reci. Cuvantul spune „dar cum are sa se incalzeasca, daca e singur?” Dar eu ma intreb cum se incalzesc in doi? Bunul simt ne va spune ca intre doua obiecte fizice de aceeasi temperatura nu se produce un schimb termic. Dar aici este vorba de o alta lege care lucreaza inspre binecuvantarea unitatii. Una dupa alta, atat Cuvantul lui Dumnezeu, cat si viata de zi cu zi ne spun ca „nu este bine ca omul sa fie singur”. Cu cat mai mult ne apropiem de apusul final al lumii, asa cum o cunoastem acum, mediul ne devine din ce in ce mai ostil. „În lume veti avea necazuri” le spune Domnul Isus ucenicilor sai.

Iubite cititor, vedem sub ochii nostri schimbari profunde in dinamica gandirii. Heralzii luciferici ai societatii fara Dumnezeu nu isi gasesc odihna in efortul lor de a ne indoctrina cu minciuna diavolului cum ca omul isi este suficient lui insusi. Omul s-a ridicat pe piedestalul autoinselarii. El si-a devenit propriul lui idol… Vom vedea in articolele ulterioare care este antidotul singuratatii si care sunt lucrurile pe care diavolul nu voieste sa le stim. Fie ca, din clipa in care ai citit acest articol, sa incepi sa intelegi cat esti de singur si cat de multa nevoie ai de prezenta semenului tau in preajma ta.

Omul Dincolo de Sine (3)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, MediaLeave a comment
Slavomirby Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
Relatia de unitate, despre care vorbeam in articolul precedent, este singura aducatoare de progres real, de prosperitate care nu poate fi explicata in termeni obisnuiti. Aminteam cum ideea unitatii origineaza in chiar gandul lui Dumnezeu, gand deseori expus peste paginile Scripturii… „Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Genesa 2:18). Este nu numai o rostire premergatoare crearii Evei, ci si rostirea unui principiu divin. De fapt, singuratatea este azi una dintre plagile cele mai distrugatoare, pe care lipsa de dragoste a adus-o peste omenire. Rebela goana dupa „libertate” a dus la insingurarea fiintei umane pana acolo incat actul de casatorie insusi a devenit o „povara inutila”. Repercusiunile acestui fapt sunt atat de adanci incat societatea de azi, privita prin prisma intelepciunii lui Dumnezeu, nu mai poate dainui, se zbate cu ultimele spasme inaintea unei implozii inevitabile, strivita de propria greutate.
Alvin Toffler, in „Al treilea val”, vorbea despre noua dinamica a familiei, avand in vedere insasi dinamica progresului tehnologic si, implicit, al societatii. El mentiona modurile de convietuire ale familiei, de la clan pana la familie extinsa, apoi familie patriarhala cu trei sau patru generatii convietuind sub acelasi acoperis, sub aceleasi reguli, de obicei stabilite de traditie si impuse de „batranii” familiei si, in ultima si cea mai „avansata” treapta, o familie supermobila compusa din perechea de parinti impreuna cu unul sau doi copii… Ei bine, Toffler se opreste aici cu „evolutia” familiei… Avand in vedere aderenta lui ideatica la secularismul noului val, este usor de explicat: el nu putea sa mearga mai departe fara a-si compromite sistemul de idei… Una la mana, ceea ce el numeste dinamica, sau mai exact noua dinamica, este de fapt DECIMARE a familiei, decimare cu radacinile infipte in ceea ce domnul Isus spune: „?i din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci”. „Mobilitatea” de care mai sus amintitul sociolog vorbea este, de fapt, un tavalug aducator de moarte pentru societatea de azi… Libertatea de miscare, care in termenii mai cinstiti ar trebui numita drept refuz de angajare in orice fel de relatie inter-umana care cere loialitate, uitare de sine si transparenta. Continue reading “Omul Dincolo de Sine (3)” →

Omul Dincolo de Sine (2)

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, MediaLeave a comment
by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
Slavomir„Ciudat!” imi ziceam, „iata-ma beneficiind de ceva care este mult dincolo de limitele mele cele mai intinse”. Privesc maiestuoasa involburare de nori, asa cum se vede de deasupra. Lumina orbitoare a zilei, nestanjenita de mai mult de 10 km de atmosfera, zgomotul monoton al motoarelor acestui monstru zburator par sa arunce o lumina noua asupra lucrurilor pe care le priveam dintotdeauna si totusi nu le vedeam… „Stai putin! Iata un paradox! Ceva care nu incape in tiparele matematicii, nu poate fi explicat in termenii obisnuiti, care sa corespunda tiparelor gandirii omenesti!” Visul de a zbura, atat cel cu ochii deschisi, cat si visele de noapte in care deseori ma inaltam batand aerul cu mainile goale m-a urmarit necontenit… Exista ceva inlauntrul nostru, ca o nostalgie depusa adanc in fibrele fiintei, transmisa din generatie in generatie, ceva ce pare a ne vorbi ca noi am fost intocmiti sa vietuim intre niste limite cu mult mai intinse decat cele care ne restrang acum. ?i este greu de priceput cum noi, facuti sa stapanim pamantul cu tot ce este pe el, suntem neputinciosi in chiar puterea de a ne misca altfel decat niste pedestri vrednici de mila. Oare nu cumva, in negura timpului, cu mult inainte de impartirea limbilor, a existat un moment cand Domnul a hotarat o impartire a mediilor de miscare?… Asa cum spuneam intr-unul din articolele mele precedente, traim pe acest pamant intr-o continua incercare de a reconstrui Edenul, loc a carui nostalgie nu am reusit s-o pierdem nici chiar pana in ziua de azi. „Tu ai fost intocmit pentru maretie” scria un prieten catre prietenul lui… Continue reading “Omul Dincolo de Sine (2)” →

Omul Dincolo de Sine (1)

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, MediaLeave a comment
by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada
SlavomirIn „Intocmirea clipei” vorbeam despre limitele pe care caderea in pacat le-a impus conditiei umane. Povara timpului pe umerii fragezi ai omului, colivia spatiului tridimensional, discrepanta enorma dintre a vrea si a putea au creat, de-a lungul timpului, un haos de intentii, de agende politice si doctrine menite sa produca ceea ce nu poate fi produs, sa produca ceea ce altadata am posedat, dar am pierdut prin partasia primara cu sarpele din Eden. Pe langa urgia catuselor spatiului tridimensional, asumata prin intentia noastra de a fi „liberi”, exista o si mai apasatoare robie, cea a individualitatii neintegrate in mecanismul interdependentei. Cu atat mai crunta este aceasta apasare, cu cat acceptarea limitelor noastre in relatie cu creatia se rezuma doar la o dureroasa resemnare, deci definire a existentei noastre ca un absolut nonsens. Stare din urma este mai degraba maladiva avand in vedere resursele pe care Dumnezeu le-a pus in noi, resurse menite sa ne adapteze mediului degenerativ in care ne-am nascut. Leacul, dupa cum va puteti imagina, sta in capacitatea noastra de a comunica, trup cu trup, suflet cu suflet, spirit cu spirit… Avem deja trei nivele de unitate care pot produce miracolul vietuirii omului dincolo sau mai presus de propriile lui limite. Daca nu accepti ideea de miracol, capacitatea ta de a discerne se va izbi de un sir intreg de paradoxuri…
Omul in sine, un univers marginit de insasi fuga lui de marginire, este o tragedie, pe cand omul in umanitate, legat si restrans de legea interdependentei, este o forta. Atat de adevarat este acest lucru, incat Dumnezeu insusi o recunoaste: Continue reading “Omul Dincolo de Sine (1)” →