Author: nelurs

ESTE UN SINGUR DUMNEZEU

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

“Sa stii, dar, ca Domnul Dumnezeul tau este singurul Dumnezeu..”       Deuteronom, 7.9

Drept raspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi si te framânti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua.”                  Luca, 10.41-42

.

Dumnezeu ne cere un singur lucru

E o vorba româneasca care ne clarifica si ne ajuta sa folosim putine cuvinte: Câte bordeie, atâtea obiceie!

Omul îsi primeste învatatura Continue reading “ESTE UN SINGUR DUMNEZEU” →

Gerul Bobotezei

On By nelursIn poetryLeave a comment

                                                  Cârdei V. Mariana

Celsius a-nebunit,
unii zic ca s-a scrantit,
gradele le-a incurcat
cu minus le-a calculat.

La Intorsura fost-au cic?
cu minus treizeci si unu,
cum n-a fost tare demult,
amintire din trecut…

S-albise marea la tarm,
suiera vifor nebunul,
pe Dunare pod de gheata
s-o poti sparge doar cu tunul.

Treceam Dunarea in sanii
din Ostrov la Calarasi,
caii potcoviti din vreme,
tot trageau iavas-iavas.

Ostenii trageau obuzul,
in zori, chiar de dimineata,
sa slujeasca taica popa,
la copca facuta-n gheata.

Popa canta boboteaza,
botezul lui Isus Cristos
si arunca crucea in apa
sfintita cu busuioc…

Tineri s-aruncau in copca,
si inotau vitejeste,
sa scoata crucea din apa,
iute, cat ai zice peste.

Toata lumea lua agheasma,
El primea in dar cadoul,
doream sa-nceapa cosia,
si sa proclamam eroul.

Imbracati in mandre straie
si caciula pe-o ureche,
de prin sat veneau calare,
juni frumosi, iubiti de fete.

Inceput-au cavalcada,
cand la trap, cand la galop,
doi ramas-au fermi in cursa,
pentru miza pusa-n joc.

In aplauze primit-a
premiul ce l-a castigat,
un stergar, Agheasma Mare,
calul s-un chimir ornamentat.

Se-ncinsese chiar o hora,
cand o fata a disparut…
o saltase-n sa iubitul
facandu-se nevazut.

BILANT…ÎN LANTURI

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

 prof. dr. Adrian Botez

…Stau, cu barbia în palme, si, înca, îndraznesc sa gândesc. Retrospectiv, domnilor calai si gardieni ai lumii – doar retrospectiv, nu intrati în alerta…DE GRADUL ZERO!

…S-a sfârsit un an, 2011. Îl stiam de rau, dupa conformatia numarului: anul Marilor Dihonii, confruntari violente, între El (Dumnezeu)-UNU si el (…diavolul…), care se crede…”unic”. Ce-mi amintesc dintr-însul, din evenimentele acestui an fatidic, 2011?

…În primul rând, faptul ca, de la 9 decembrie 2011, port, oficial, dimpreuna cu toti conationalii mei, LANTUL STRAIN: în urma summit-ului de la Bruxelles, Germania Iudeo-Masonizata dicteaza Europei, din nou! Pentru România, Cehia, Ungaria, Polonia: GUVERNANTA ECONOMICO-FINANCIARA, DE LA „CENTRUL”-BRUXELLES! Adica, daca vreau sa-mi cumpar o pâine, ca mor de foame – atât taxa pe pâinea aceea, cât si pâinea, si dorinta/nevoia de a mânca-o, vor trebui sa treaca pe la masa Gardienilor Masoni de la Bruxelles! Si, daca ei vor considera ca mâncatul meu de pâine (fie si dupa o saptamâna de foame/înfometare!) face rau „euroiului”/”ochiul dracului modern” – îmi vor smulge bucatura, chiar si dintre dinti: mai bine un mort de foame, chiar milioane de morti de inanitie! – decât ca planul zarafilor sa fie, cumva, „clintit”, cu o …foame în plus! Sa-i ia dracul pe toti oamenii: BANII-CEI-FARA-CHIP-DE-OM-PE-EI sa ramâna, drept samânta a diavolului! – diavol care, rezolut si brutal, refuza sa moara!!!

Pentru ca si noi refuzam sa ne solidarizam, întru HRISTOS, si sa-l ucidem pe diavol, în poftele nesatioase si în lasitatile si tradarile noastre, cele de fiecare zi, de fiecare ceas!!! De ce ajunge mai des, pe buzele noastre, în fiece zi de Lumina Dumnezeiasca – înjuratura de cele sfinte, decât rugaciunea?!

…Vedeti, domniile voastre: „De aceea n-are ursul coada”…!!! Toti suntem vinovati, atunci când raul patrunde prin toate crapaturile odaii – nu doar…vântul cel rau! Care dintre noi a fost cel harnic si cu grija pentru odaia sufletului sau – si sa umple cu rugaciune si credinta, crapaturile cele ivite, treptat, în tot mai multe parti, din tot mai multe parti – …dar, întâi, în jurul ferestrelor, prin care ni se arata, fara chip de confuzie, Lumina Lui?!

E drept, dezbinati si fara de credinta, având, printre noi (si, chipurile, drept…”calauze”!), pe unii ierarhi tradatori (impusi de Mafia Mondiala a Masoneriei!) – nu avem putere, în fata „comisionarilor diavolului” – dar daca ne-am strânge, ZID, în jurul preotului de parohie, zi de zi, în biserica (chiar si dupa truda istovitoare unei zile de lucru, pentru „pâinea noastra cea de toate zilele”!), sa pârlim coada demonului, cu focul rugaciunilor noastre? E drept, ne lipsesc (uneori) si pastorii cei buni…dar noi nu suntem nici surcele, nici bolovani – ci OAMENI, creati „dupa chipul si asemanarea Lui”! Ne vom ruga, „cu lacrimi de sânge” – SI EL SE VA ÎNDURA DE FOCUL NOSTRU DIN INIMI!!!

…Ce-au facut slugile zarafilor, puse pe post de „presedinti”, ca raspuns la „nituirea lanturilor”, „postate” la mâinile si picioarele si, mai ales, la inimile popoarelor, date lor spre veghe si calauzire, cica? Nimic deosebit: Basescu a…basit ceva din gura (ca de obicei!), ca sa nu i se usuce…mucoasa de la Bruxelles…, Victor Orban a tacut, strategic…, Vaçlav Havel a murit…(nici azi nu se stie cât de vinovat a fost, pentru ruperea Cehoslovaciei! – nici vorba de…”împotrivire”!) – …dupa ce Lech Kaczinsky al Poloniei îl precedase, în …”atitudine”, dar nu oricum, ci…”sinucis” de un comando al C.I.A., în padurile Smolenskului…, comando C.I.A. care a „mesterit” de-un „accident de avion”, ca sa nu mai ajunga, niciodata, ca slavii sa se uneasca, împotriva Mafiei Mondialist-Masonice (se pregatea întrevederea de pacificare, dupa crima sovieto-stalinista, de la Katyn-1940 – pacificare între Vladimir Putin si Lech Kaczinsky, între slavii rusi si slavii polonezi, între slavii catolici si cei pravoslavnici…greu!)!!!

…Dar Biserica, Mireasa Lui Hristos, Cel Care pentru Adevar si pentru Mântuirea Duhului Omenirii s-a rastignit pe Crucea Golgotica – Biserica, „la vârf”, cu ce ne ajuta si ne întareste duhurile?

Pai, pe 7 ianuarie 2012, Biserica Sfântul Elefterie, din Bucuresti, se preconizeaza ca, „printr-o hotarâre patriarhala, sa fie data coptilor, spre a sluji de “Craciunul” lor pe stil vechi”. Noi stim ca “Sfintele Sinoade Ecumenice îi considera pe copti (monofiziti) ca fiind eretici. Termenul de „eretic” nu este o insulta, ci un indicator al conditiei celor abatuti de la învatatura de credinta ortodoxa. Iar Sfintii Parinti nu au fost nici înselati, nici lipsiti de pregatire teologica, atunci când i-au numit pe monofiziti ca fiind eretici”… – cf. deveghepatriei.wordpress.com – …dar, cine ne întreaba, ceva, pe noi, sclavii “Cezarului Dublu” (cel pus la Cotroceni si cel pus la Patriarhie – ambii, multiubiti de Marele Iluzionist, Satana/Antihrist!)?! Nimeni. “Din pacate, o astfel de profanare s-a si întâmplat în anul 2008, tot în Bucuresti, la biserica Sfânta Ecaterina – paraclisul Facultatii de Teologie Ortodoxa. Dat fiind ca membrii adunarii copte nu sunt ortodocsi, ci se gasesc într-o conditie eretica, faptul care ne revolta este acela ca, într-o biserica ortodoxa, nu se respecta canoanele si decizia sinodala, sa nu aiba voie sa slujeasca ereticii. În conformitate cu canoanele Bisericii ortodoxe, acestia nu pot intra, macar, precum credinciosii, în bisericile ortodoxe si cu atât mai putin pot fi primitt sa slujeasca. În cazul în care, totusi, ereticii ajung într-un locas de cult ortodox si slujesc acolo, aceasta constituie profanare a locasului ortodox si în acesta nu se mai poate intra si sluji de catre ortodocsi, decât dupa îndeplinirea prescriptiilor canonice adecvate situatiei.

Intrucât profanarea unei biserici ortodoxe este un lucru deosebit de grav, ce afecteaza cu adevarat madularele Bisericii, acest lucru nu trebuie sa se întâmple cu acordul nostru. Trebuie împotrivire, din toate puterile.

Se stie ca, în 1993, la Chambésy, s-a hotarât ridicarea anatemelor si restabilirea unitatii eclesiale cu monofizitii. Iata ca acum culegem „roadele” acestui accord, ce arunca BOR în erezie”.

…Iata cum am lasat noi sa se strecoare, ziua-‘namiaza mare, diavolul, în Sfântul Altar al Bisericii Lui Hristos! Si aceasta, desi n-a pierit samânta slujitorilor vrednici ai Mântuitorului, care prefera martirajul, decât slugarnicia în fata demonului. Caci, priviti, va rog, ce rapid limpezeste apele un ierarh ortodox (Ieremia, Mitropolit de Gortyna si Megalopol – sa nu uitam ca Gortyna a fost, pe vremuri, capitala Cretei!), necorupt de satanismul lui “New Age” si luptator neînfricat, neclintit/statornic, pentru Hristos si Lumina Lui (cf. acvila30.wordpress.com) :

 “MESAJ DE ANUL NOU AL MITROPOLITULUI DE GORTINA SI MEGALOPOL

SFÂNTA MITROPOLIE DE GORTINA SI MEGALOPOL
DIMITZANA – MEGALOPOL
NR. PROT. 1011

Dimitzana, Megalopol – Duminica, 1 ianuarie 2012

 Fratii mei crestini,

1. Astazi este prima zi din noul an 2012. Mai întâi sa-i multumim lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, deoarece am ajuns la începutul acestui an si sa-L rugam apoi sa ne daruiasca harul Sau, încât noi toti, cler si popor si autoritati politice sa ne luminam si sa ne pocaim. În felul acesta, vom vedea în noul an rasarind zile mai bune pentru iubita noastra patrie, Elada.

2. Da, fratii mei! Ne scufundam ca neam. Daca privim patria noastra ca pe un trup, ni se potriveste sa spunem cuvintele profetului Isaia, care a spus în anii sai despre Iudeea: „Tot capul (neamului) – a spus profetul – va este numai rani si toata inima (lui) slabanogita. Din cap pâna în picioare nu este nimic sanatos. Din crestet pâna în talpile picioarelor nu-i nici un loc sanatos; totul este numai plagi, vânatai si rani pline de puroi, necuratate, nemuiate cu untdelemn si nelegate (Isaia, 1, 5-6)!… 

Aceste expresii, iubitii mei, sunt foarte potrivite pentru a contura imaginea preaiubitei noastre patrii de astazi. Care este „capul” neamului despre care spune profetul ca nu este sanatos? Puterea statului. Si care este „inima” lui? Puterea bisericeasca. Si daca aceste doua puteri nu au constiinta si jertfelnice în misiunea lor, urmarea este ca întreg trupul neamului, întregul organ de stat se prabuseste.  

3. Din toata inima noastra, frati crestini, dorim ca în acest nou an sa se gaseasca o rezolvare „crizei” existente. Dar rezolvarea trebuie sa vina de la noi. Noi toti, conducatori si popor, noi am provocat criza, si noi o vom si vindeca. „Cel ce s-a îmbolnavit se si vindeca!” Mai întâi de toate, ca sa explicam, când spunem „criza” („judecata”) presupunem si un „judecator” care a adus criza-judecata. Si acest Judecator este Dumnezeu. În vremurile de odinioara, crestinii care aveau o gândire si un limbaj teologic, când se întâmpla un rau general, o inundatie sau o epidemie, spuneau expresia „urgia lui Dumnezeu”, „criza”, „judecata”. Noi astazi vorbim despre „criza”, dar nu îi conferim întelesul acesta pe care i-l dadeau bunicii nostri. Nu întelegem adica, faptul ca aceasta criza economica ni se întâmpla, deoarece Dumnezeu, din cauza pacatelor noastre, a luat Harul Sau de la noi si de aceea ne îndreptam spre prapastie. Si nu spunem asta, pentru ca nu credem. Si totusi Biserica, crestinii mei, în cultul Ei se roaga sa fim salvati de urgia Lui Dumnezeu. Nu ca Dumnezeu se mânie si se înfurie, ci în întelesul pe care l-am spus mai sus: pentru faptele noastre nelegiuite Dumnezeu ia de la noi Harul Sau, care este lumina si ca urmare cadem în întuneric. Aceasta este deci „criza-judecata”.

 4. Sa acceptam asta, fratilor, ca am pacatuit si am nelegiuit si sa ne pocaim pentru faptele noastre, ca sa scapam de criza-judecata, care ne chinuieste si ne necajeste. Profetii Vechiului Testament, apoi Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti în continuare, predicau ca pentru relele ce se întâmplau oamenilor din vremea lor pricina era apostazia (îndepartarea) lor de la Dumnezeu. De aceea, ca pe un medicament de vindecare, predicau pocainta. Noi clericii, arhierei si preoti, ca sa fim pastori adevarati ai poporului, întotdeauna, dar îndeosebi în acesti ani ai groaznicei apostazii de la Dumnezeu, trebuie sa predicam aceasta predica biblica si patristica despre pocainta. Si ca buni pastori, pentru a da un bun exemplu poporului, noi, clericii mai întâi, trebuie sa traim pocainta. De aceea si psalmodiem troparul: „Sa aflu si eu calea prin pocainta…”, si de aceea purtam sfânta haina, respectabila rasa, care este haina din par de camila a Înaintemergatorului (vezi Matei 3, 4), a carui predica a fost predica despre pocainta.

 5. Si aceasta predica despre pocainta noi, preotii si arhiereii, trebuie s-o adresam nu doar poporului, ci si conducatorilor, demnitarilor nostri politici, pentru ca îndeosebi ei au fost cauzele ultimei crize din patria noastra. Dar unde este pocainta conducatorilor nostri? În timp ce salariile cetatenilor tarii au fost reduse cu salbaticie si poporul rabda de foame, auzim ca veniturile deputatilor nostri se ridica pâna la 35 000 de euro. Si mai auzim si despre depunerile lor bancare în Elvetia!.. Politicienii care ne guverneaza sunt cu totul indiferenti fata de saracirea economica a poporului nostru.

 Si daca revenim la popor, unde este si pocainta acestuia? Si dupa criza – din cauza careia suferim – iarasi, suntem la fel. Din nou în patria noastra se aud blasfemii ale celor dumnezeiesti si iarasi imoralitati si orgii. Multi înca nu s-au dus sa se marturiseasca, nici n-au pus început bun sa studieze Sfânta Evanghelie, ce cuprinde cuvintele lui Iisus Hristos si ale Sfintilor Apostoli.


 6. Criza si vijelie, iubitii mei, avem în patria noastra. Si „Pe vijelie lupii se bucura”, spune poporul nostru. Si care sunt lupii? Lupi în piele de oaie, asa cum a spus Domnul nostru (vezi Matei 7, 15), sunt ereticii. În vremea noastra, suntem în cel mai mare pericol din partea a doua erezii. Din partea papismului si a ecumenismului. Sunt dator, crestinii mei, ca pastor al vostru sa va informez clar si sa va spun: Papismul este erezie si ecumenismul este pan-erezie.
 Fratii mei, ca o urare de Anul Nou va doresc sa ne pastram cu tarie credinta noastra ortodoxa, pe care ne-au predat-o Sfintii nostri Parinti, sa punem un statornic început de pocainta si buna noastra Maica a Domnului nu ne va lasa. Va face minunea si vom scapa de raul care ne necajeste si ne striveste moral ca neam.

Un an bun si binecuvântat!

Cu multe rugaciuni,
† Ieremia, Mitropolit de Gortina si Megalopol”

 

…Vedeti, domniile voastre? Nu toti pastorii de turme cad la pace cu lupii! Nu toti ierarhii ortodocsi refuza Martiriul Luminat al Adevarului – în aceste zile cotropite de Maestrul Minciunii si Iluziei Ucigase de Duh! Din pacate, putini asculta, si mai putini au chef sa si înteleaga si sa se pocaiasca, pentru lasitatile si tradarile lor…În niciun caz, nu “pedeleii” lui Basescu, cei care doar din minciuna si înselaciune si jaf îsi trag hrana lor, cea de toate zilele – iar nu din Pâinea Luminii Vietii întru Hristos-Mântuitorul-de-diavol si de cea mai cumplita iluzie a diavolului: MOARTEA…moartea indivizilor, a popoarelor etc.!

…Ce s-a mai întâmplat, în 2011? Hmmm…Pe când oamenii se înghesuiau si se gâtuiau, “crestineste”, pentru sarmaua primariala ori bisericeasca (de la nu stiu ce hram…!), pe când se desfiinta singura clinica de boli cardiologice, din România (Institutul “Prof.Dr. C. C. Iliescu”), pe când Parlamentul, prin…premierul Boc, îsi asuma “Legea Sanatatii CRIMINALE”, care ne prevedea, MATEMATIC, moartea (pentru ca, daca dai, pe lânga banii de asigurari, si CO-PLATA medicului… – …pai, nu prea îti mai ramân bani de medicamente… – … nu mai zic de pâine ori de o haina, de la “second hand”!) – la televizor (eu am vazut pe National Plus…) era emisiunea “Opulent, decadent, extravagant”… – …etalând, “eroic”, sutiene si chiloti, încrustati/încrustate cu rubine si safire!!! Asta a ajuns mass media video: o târfa, aservita “Ocultei Mondiale” (sau, ma rog, o mare parte din mass media…!)

Sigur ca da: daca tot murim, sugrumati si umiliti de saracie – macar sa purtam, pe retina, imaginile bogatiei (si, probabil, fericirii…mai curând, SUPRA-NESIMTIRII!!!) semenilor nostri care ne-au jefuit, au trecut peste cadavrele noastre – de-a ajuns România sa nu-si mai apartina: pamântul (nemuncit de noi! – desi este dar/har sfânt, Gradina Maicii Domnului!) aruncat, cu lehamite (dimpreuna cu muntii, padurile si apele!) în bratele banditilor straini (în Ardeal, urmasilor grofilor, care ne-au încovoiat sub bici, o mie de ani, pe ogoarele si delnitele si sesiile noastre, mostenite de la stramosii nostri, Creatorii Civilizatiei Umano-Terestre, TRACII! – …ce le vom raspunde, la Ultima si Singura Dreapta Judecata, acestor mosi ai nostri, fata cu care, “acolo”, ne va pune Bunul, dar si Dreptul Dumnezeu? – …vai si amar, de obrazul nostru de scoarta…!), aurul daruit pustiei demonilor evreiesti, petrolul risipit prin….Asia Centrala, uraniul dat de pomana si pe sub masa (cui face bombe nucleare, pentru ca schijele radioactive ale eventualelor “confruntari aeriene” sa cada taman la….Deveselu!), sufletele schilodite (…l-am auzit, deunazi, pe dl jurnalist la moda, Bogdan Chireac, scuzându-se, ca de omor: “Va rog sa ma credeti, eu nu sunt religios…!” – …te credem, cum de nu: caci de-ai fi avut vreun Dumnezeu, daca ai fi fost cu frica de Dumnezeu în tine, n-ai fi avut, azi, în vremuri apocaliptice, afaceri pe picior si îmbârligari banos-transpartinice, “roscovanule, bobosatule, umflatule”!)…

…Pe 6 octombrie 2011, ora 18, a fost Protestul/Marsul Panaramelor, drept în “buricul” Bucurestiului: “fata de misoginii care le ciupesc si le fluiera pe strada odata ce le vad cu fuste scurte sau cu bluze decoltate, ele strigând, la “Marsul Panaramelor”, ca s-au saturat sa fie considerate “pisi”, “piti” sau “pitipoance”… – …de atâta nesimtire s-a cutemurat si pamântul, chiar…anticipat (…pe la orele 14, prin zona seismica a Vrancei…).

…Vreo doi premieri au demisionat…Papandreu, în Grecia – si mosul-filfizon, Berlusconi, în Italia…

Boc, nu! – si pace buna! El este din rasa geniilor…pustiitoare!

…Apoi, în noiembrie, pe de-o parte, “înteleapta” de Raluca Turcan (eu zic ca numele ei vine de la o specie de oaie… – …”turcana”… – dar, ma rog!) a plecat în Chile, la mama dracului, nu stiu la ce congres, pe banii somerilor români… – pe de alta, Markó Béla era sa devina substitut (“la nevoie”…si câte “nevoi” n-au aratat, fatis, ungurii ca au: PE TOATE CELE IMAGINABILE SI INIMAGINABILE!) de presedinte al României, dupa “scandalul Geoana” (noroc de slaninosul salvator mason, Vasile Blaga…eu v-am zis sa-i urmariti cariera, dupa demisia lui de la Interne…nu m-ati ascultat!) – dar UDMR-ul tot n-a fost lasat sa plânga pe trepte, la Bruxelles: i s-a dat post de Secretar general al Guvernului…!

Era cât pe-aci (cu o astfel de opozitie “eficienta” si desteapta!) sa ne trezim ca ungurii ni se…oua în palarie, de sus de tot, din …“supremul sus”! – tocmai la noi, în …“sufragerie”!

…215 timbre “Cap de bour” si 260 de timbre, cu emisiunea straveche: “Principatele române unite – 1862-1864” – au…disparut…uite, na!

Unde? Pai, nu se tot arata extraterestrii aia?! 6.373 de marci postale românesti au fost trimise în strainatate, pe la expozitii…si, iar, pârdalnicii de extraterestri ne-au facut figura! Timbrele nu s-au mai întors: sunt pe undeva, prin Saturn, pe masa unui specialist filatelist, “saturnizat” de tot…!

…Pe 3 decembrie 2011, William BRÂNZA a multumit statului irlandez ca l-a lasat sa se întâlneasca, tête-à-tête, cu entuziastii colonisti români, din localitatea…”Brief” (primise, tembelul, la Dublin, un ghid turistic, cu titlul: “Ireland – in Brief” – adica: Irlanda – pe scurt… – …si a percutat imediat: “Am fost si la astia, din …”Brief”!). “Locuitorii din Brief, când m-au auzit si vazut, au cazut în extazuri (!), pentru ca toti românii originari cu origini (!!) în România sunt…CAPODOPERA MEA (!!!)!” O, Catavencule, parca nu erai atât de prost si de incult si schiloditor de sfânta limba românesca!

…Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gittenstein, declara “cazon”, la noi “în batatura”, joi, 8 decembrie 2011: “Legea românesca trebuie modificata, pentru ca dl Daniel Morar (seful de la DNA) sa mai capete un mandat”. Sigur. Absolut! Iar Constitutia României trebuie modificata (precum o haina “de gata”!), pentru a-l “încapea” pe dl Basescu, “presedinte pe viata”! Ca sa ni se înece si…uite de tot…”corabiile” din 1990!

Ba, chiar, cu…dinastie: analfabeta de EBA, prima la…”tronul” lui ta-su, de pe care tron regurgitat-a el, zi de zi si zi dupa zi – …whisky-ul cel de toate noptile!!!

…Nationala de hochei a României (24 din 26 jucatori sunt originari din HarCov!), la meciul România-Ungaria, a cântat Imnul National al…Ungariei, iar ca bonus, Imnul (ne-national, înca…!) al …Secuilor. Ca sa nu le treaca ziua degeaba, tinerii derbedei unguri l-au “caftit” zdravan, pe unul dintre cei doi români din “echipa României”, pâna l-au bagat la spital, vis-à-vis de…morga! Pentru ca era român, se-ntelege…!

…Si, în fine, vine ziua de 15 decembrie, când Senatul SUA decide: “De la 1 Ianuarie 2012, militarii americani vor avea dreptul sa intre în orice casa, din orice punct de pe glob” – cu scopul de a-i aresta si baga la puscarie sau în cosciug (la alegere!), pe oricare dintre sclavii bastinasi terestri. Fireste, pe baza suspiciunii de…terrrrrorism!!! Simplu: “Bai, tu cam semeni a terorist! Ia, vino tu la mandel, sa te omorâm nitel!”

…Bilant…în lanturi…LANTURI! UNDE TE UITI, AZI, NUMAI LANTURI!!! A reînviat nazismul, cu toate “binefacerile” lui…!

…A mai murit o poeta (Leonida Lari), s-a mai sinucis un regizor (Alexandru Tocilescu)…Ce importanta are? Arta? “Când aud de ARTA, îmi vine sa trag cu pistolul!”

…”Trrraiasca terrrorismul globalizanto-zarafesc, în numele caruia câtamai planeta Terra a disparut…!”

…” A existat numai o tara frumoasa/La o margine de mare/Unde valurile fac noduri albe”. A existat? Ei, acum nu mai exista: E TERORISTA!!!

…Exista doar dusmanii Adevarului, deci ai lui HRISTOS…!

…Dar Hristos? Ei, si El trebuie ca-i “maaare terrrrorist”, ca tare îi mai supara pe slujitorii diavolului, de pe Terra! Cum, a îndraznit unul, unul, Hristos (“unpredicator evreu”, explica Wikipedia jidovita…!), sa dea cu biciul într-unul de-al nostru? Pe cruce cu el!

…”– Pai, a mai fost…” ”- NU CONTEAZA! SA STEA MEREU! NUMAI PE CRUCE!”

…”Da, sa traiti, dar…atunci a-nviat…”

…”Ei, acum, NOI dam ordin de zi: SE INTERZICE ÎNVIEREA, PE PLANETA TERRA! SUB PEDEAPSA CU…”

…Cu ce? Ca, de înviat, Duhurile învie zilnic…se trezesc, tot mai multe! Si mult mai grav, pentru zarafi: anul 2011 a fost acela al întaririi ostirii ceresti, cu doi rugatori fara de pereche: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC si PARINTELE ADRIAN FAGETEANU. De acolo, din ceruri, ei îsi pregatesc armele cele de neînvins, ale Martiriului, ale Curatiei de Duh si, deci, ale Cuvântului-Dumnezeu!

…Eh, acum sa va vad, zarafilor: pe unde scoateti camasa? Ca, treziti de “adormirea” întru “îngerire” dumnezeiasca, a celor doi sfintiti parinti – România (ba, chiar as avea curajul sa zic: lumea!) s-a sculat/ridicat, “în capul oaselor” – si va vede, limpede, cum mestesugiti la moartea ei…la…”omorârea Raiului”, mai, cretinilor nesatui si absurzi!!! “Va vede sfântul” – nu mai e vorba/expresie (aruncata vântului celui rau…), ci se va trece, “repede si degraba” – la…”TREABA” CU BICIUL DIN TEMPLU!!!

PAZEA!!!

 

UMORISTUL DOREL SCHOR, ÎN INTERVIU

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Raquel WEIZMAN


                                                                                     “Umor de calitate

                                                             fara inteligenta nu exista!“


Dorel Schor (n. 30 iulie 1939, Iasi) este scriitor umorist, gazetar si cronicar plastic israelian de limba româna, membru al Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Româna (A.S.I.L.R.). Colaboreaza la numeroase reviste de limba româna din Israel (Orient Expres, Ultima Ora, Expres Magazin si Minimum), din Statele Unite, Spania, România etc. A publicat sase volume individuale si este prezent în numeroase antologii, printre care „5000 de ani de umor evreiesc” (O antologie subiectiva de Tesu Solomovici, Editura Tesu, Bucuresti 2002), sau „The Challenged Generation/ Solo Har-Herescu” (Editura Hasefer, Bucuresti, 1997, editie bilingva româno-engleza).

***

Raquel Weizman:Stimate domnule Schor, sînteti autorul mai multor carti de aforisme umoristice, iar anul acesta va aparea si versiunea spaniola a cartii „Înger cu Coarne”, o editie îmbunatatita si largita cu mai multe aforisme, sub numele „Costumul lui Adam – Ascuns dupa cuvinte”, la Editura Niram Art. În primul rînd, as dori sa îmi dati o scurta definitie a cuvîntului „aforism“, una mai putin ortodoxa si mai personala.

Dorel Schor: Aforismul este exprimarea lapidara a unui gînd, o constatare inteligenta, o cugetare care sugereaza un adevar. Daca are si un strop de umor, place si se retine. Iata un exemplu de aforism-definitie: „un aforism este un roman de un rînd“… Exista culegeri de citate celebre, de cugetari si maxime, cuvinte de duh si cuvinte potrivite, dar eu prefer sclipirile inteligente care te obliga sa le citesti de doua ori pentru ca merita.

Raquel Weizman: Ce v-a facut sa va îndreptati spre acest gen destul de rar întîlnit?

Dorel Schor: Daca aveam rasuflarea lunga a romancierului, nu as fi scris schite scurte, umoristice. Probabil ca mi se potriveste genul scurt, replica imediata. Cunoasteti cazul scriitorului care se scuza: „sînt foarte grabit, asa ca nu am timp sa scriu pe scurt“. Nici eu nu am niciodata timp, pur si simplu nu stiu sa scriu lung. Aforismul mi se potriveste… Cred ca locul aforismului spiritual este în literatura umoristica, iar aceasta poate fi satirica, ironica, cinica… Poate fi rea pîna la durere. Mai ales în cazul autorilor de umor, se potriveste de minune aforismul lui Buffon „stilul e omul“. Vom admite, asadar, ca si omul e stilul!

Raquel Weizman: Cum vedeti universalitatea acestor aforisme?

Dorel Schor: Stiti cine a formulat primele aforisme? Un medic mult mai cunoscut decât mine, „colegul“ Hipocrate. Cugetari care au strabatut veacurile ne-au ramas de la regele Solomon, de la Euripide, Democrit, Platon si Aristotel, de la Cicero si Seneca, Omar Khayam si Confucius, Shakespeare si Rouchefoucauld, Cervantes si Voltaire, Goethe, Napoleon si Tagore. Aforismul se adreseaza oamenilor inteligenti care se afla peste tot… într-o anumita masura.

Raquel Weizman: Sa reluam firul istoriei dvs. personale. Ati început sa scrieti si sa publicati de la vîrsta de 9 ani, începînd cu diverse reviste pentru copii si tineret. Ati putea sa îmi povestiti mai multe despre atmosfera familiala care a facut posibila aceasta activitate precoce? Ati mostenit de la parinti dragostea pentru carti si scris?

Dorel Schor: Raspunsul se afla în întrebarea dvs. De la bunicul dinspre mama, am mostenit numele si un dictionar Saineanu, din anul 1908. Un dictionar român-român la un evreu din Stefanesti, tîrg faimos pentru curtea unui mare rabin, nu era ceva foarte obisnuit, dar David Schor avea biblioteca pe româneste si pe idis, în care se întîlneau mari scriitori si filosofi. Tatal meu facuse liceul în Rusia tarista, a ajuns în România din

cauza pogromurilor ce însoteau anii de dupa revolutie, era un autodidact pe româneste. De notat ca eu sînt Schor si maternal si paternal, familii din tari diferite. Explicatia sta în literele shin, vaf, reish, care în ebraica semnifica shofet ve rabi, adica judecator si rabin. Dar acesti schori nu erau formal nici una nici alta, ci doar oameni pe care colectivitatea îi considera scoliti si corecti, în masura sa judece pricinile dintre evrei, fara sa recurga la autoritati.

Raquel Weizman: Paralel cu scrierile umoristice, ati alcatuit, de-a lungul timpului, o adevarata colectie de prezentari si cronici de arta despre artisti plastici israelieni si, în special, despre panorama artistica a evreilor români din Israel. Stiu ca sînteti si un colectionar de arta. Cum ati ajuns de la ipostaza de iubitor de arta la cea de cronicar?

Dorel Schor: Colectionar de arta, mai modest desigur, am fost si în România. Desi tînar medic, am fost solicitat sa fiu secretar literar interimar, pentru un an, la teatrul din Botosani. Prilej norocos de a cunoaste nu numai actrite, ci si dramaturgi, regizori, scenografi. Printre acestia din urma, Constantin Piliuta, Ion Muraru, Vasile Jurje… Printre colaboratorii ziarului la care scriam, pictorii Mocanu si Vigh. Prin ei si alaturi de ei, am descoperit pictura moderna, am început sa colectionez, dar ce era mai mare ca dimensiuni nu am putut lua cu noi cînd am emigrat. În Israel, am initiat o rubrica plastica în revista Orient Expres, însotita de o mini-expozitie pe paginile cromate. Ideea a avut succes la cititori, redactia m-a încurajat… Am scris despre Silvia Ghinsberg, Miriam Cojocaru, Edwin Solomon, Tuvia Juster, Baruch Elron, Liana Saxone-Horodi, Zahava Lupu, Moni Leibovici, Avi Schwartz, Eduard Mattes, Eduard Grossman, Vladimir Strihan, Zina Bercovici, Moris Manes, Lipa Natanson. Dar numarul este mult mai mare, incluzînd artisti plastici evrei si români de avangarda din România, pictori israelieni formati în tara sau veniti din fostele republici sovietice, din Franta, Statele Unite, Germania, Argentina, Croatia, Polonia, Ungaria, Maroc, Olanda, Africa de Sud, Yemen, Australia…

Raquel Weizman: în interviul dvs. acordat domnului Razvan Niculescu pentru revista Orient-Expres din Israel, citesc o afirmatie interesanta: „cît despre umor, nu exista umor mai de calitate decît cel involuntar. Trebuie numai sa-l culegi discret, sa-l cureti de impuritati si sa-l servesti înainte de a se evapora vitaminele.” în volumul în curs de aparitie în Spania, descopar o alta definitie a umorului: „Sîngele este sarat. Lacrimile sînt sarate. De aceea, dintre toate genurile literare, umorul este cel mai organic“. Cît este de necesar umorul pentru fiinta umana si care sînt beneficiile „uzului“ zilnic?

Dorel Schor: As putea, ca medic, sa raspund cu un truism: rîsul e sanatos. Ati auzit, probabil, de clinicile care practica „sedinte colective de rîs“. Merita sa vedeti spectacolul… Va marturisesc ca rîsul e molipsitor, la un moment dat râzi si te întrebi de ce, dar, dupa aceea, te simti reconfortat si optimist. Ziua în care nu ai râs e o zi derizorie, am scris nu de mult… Dar, în pivnita aforismelor mele, am mizat întotdeauna nu pe rîsul gros, ci pe zîmbetul subtire. Va dau un exemplu de umor involuntar. La ceremonia acordarii unor premii literare, o doamna m-a felicitat. Am întrebat-o daca ma cunoaste din scris. Oh, nu, mi-a raspuns ea cocheta, va cunosc numai din citit…

Raquel Weizman: Volumul „Costumul lui Adam” este însotit de 50 de caricaturi ale domnului Constantin Ciosu, un caricaturist de renume, într-o armonie completa scris-imagine. Cum vedeti aceasta legatura între artele plastice si literatura?

Dorel Schor: Constantin Ciosu e mai mult decît un caricaturist. El face parte din familia restrînsa a cartoon-istilor formatori de opinie, ca Saul Steinberg, Devis Grebu, Raanan Lurie… Am scris despre el si arta lui în urma cu ceva timp. Cînd s-a pus problema ilustrarii volumului „Costumul lui Adam”, m-am gîndit la dumnealui, la modul cel mai firesc. Îi multumesc si pe aceasta cale pentru buna colaborare, as spune intrinseca. Tot

asa cum precedentul volum de aforisme, editat în România, a fost ilustrat cu desene ale lui Baruch Elron, din pacate plecat dintre noi la acea data. Exista grafica de carte ca specie plastica, ilustrînd personaje sau situatii literare. Eu am preferat o autonomie a desenului, nu dublînd aforismele, ci completînd tematic, conceptual, dar independent „starea de umor“.

Raquel Weizman: Credeti ca daca exista fiinte extraterestre, cu o forma de organizare avansata, acestea ar fi posibil sa aibe si simtul umorului?

Dorel Schor: Daca exista, aceste fiinte se afla într-o etapa de dezvoltare mai avansata decît noi. Si daca sînt mai inteligente decît noi, atunci au un umor de si mai buna calitate. Probabil, subtil si cerebral.

Raquel Weizman: Daca sîntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu are simtul umorului. Marturisiti chiar dvs. Aceasta opinie, în aforismele dvs. Dati-mi macar un exemplu de umor divin.

Dorel Schor: Cîta vreme exemplele îmi apartin, umorul nu e divin, ci profan. Sa luam la întîmplare: „îti multumesc, Doamne, ca m-ai facut ateu“. Sau: „Blestemat în numele Domnului“… Cum dracu’? Sau: „Doamne, ajuta-ne aproape pe toti…“ „Ce nu poti pricepe, explica-le altora…“ „Daca ajungi la o concluzie, nu e obligatoriu sa ramîi acolo…“ „Dracul a aparut odata cu religia…“ „La început a fost Cuvîntul, apoi l-au acoperit cuvintele…“ „Dumnezeu lucreaza prin oameni. Si dracul la fel…“ în carte, gasiti mult mai multe exemple.

Raquel Weizman: Ramînînd tot pe planul religios, nu pot sa nu observ ca însusi titlul cartii dvs. are referinte biblice. Adam, în costum sau fara, ascuns sau neascuns, traieste înca în fiecare dintre noi. Daca dvs. ati fi acel Adam primordial si pomul cunoasterii binelui si al raului ar fi de fapt pomul simtului umorului, ati musca din fructul oprit?

Dorel Schor: Pomul simtului umorului? Conform legendei biblice, s-ar presupune ca nu as sti ce fel de pom este, altfel zis nu ar depinde de vointa mea sau de interesul primordial, ci de sotia mea si de calitatea fructelor… Cred ca ar merita riscul… Oricum, vorba lui Mark Twain, în gradina raiului e destul de plictisitor.

Raquel Weizman: Multe aforisme umoristice de mare savoare apartin marelui fizician Albert Einstein. Care este legatura dintre inteligenta si umor?

Dorel Schor: Ne întoarcem la sorgintea evreiasca a savantului. Umor de calitate fara inteligenta nu exista. în principiu, nici inteligenta fara umor nu ar trebui sa existe… Cît despre Albert Einstein, era el foarte destept, dar bogat nu a ajuns. Treaba asta ma cam îngrijoreaza…

Raquel Weizman: Care este aforismul dvs. preferat?

Dorel Schor: Aforismul preferat e… mai multe. Socrate: „cunoaste-te pe tine însuti.“ Buffon: „stilul e omul.“ Lec: „si pe tron se rod pantalonii…“

Raquel Weizman: Umor, literatura, religie, stiinta, toate acestea se regasesc în opera pictorului israelian nascut în România, Baruch Elron, pe care ati prezentat-o în nenumarate rînduri, în paginile mai multor reviste. Ati fost si un bun prieten al pictorului. Nu este o coincidenta ca volumul dvs. va aparea în Spania în acelasi timp cu volumul Baruch Elron al criticului de arta Hector Martinez Sanz, la editura Niram Art. Ce povesti sau situatii umoristice ne puteti dezvalui în legatura cu personalitatea marelui pictor si care credeti ca era importanta acordata de el umorului, atît în arta sa cît si în viata?

Dorel Schor: în cartea „5000 de ani de umor evreiesc” (Editura Tesu, Bucuresti, 2002), sînt si multe ilustratii semnate de Baruch Elron. Evident, cu umor subtil si de calitate, asa cum e conceput tot volumul. „Amintirile mele legate de Bik”, cum îi spuneau prietenii, se centreaza mai mult pe perioada cînd sanatatea sa era foarte precara. El continua sa picteze cu îndaratnicie, cred ca pictura i-a mai daruit niste ani, asa cum, mai înainte, el daruise picturii anii lui frumosi. Prin firea lucrurilor, situatia nu abunda în umor, am notat totusi niste vorbe amuzante ale lui, pe care le-am publicat în rubrica mea saptamînala de aforisme din revistele românesti din Tel Aviv, mentionînd autorul, ca de exemplu: „Nemurirea consta în neuitare.“

Raquel Weizman: Lasîndu-va dreptul de a ascunde dupa cuvinte orice considerati necesar, va multumesc pentru rabdarea dvs. de a raspunde la atîtea întrebari.

Dorel Schor: Eu va multumesc si va doresc sanatate. E o urare sincera, cu toate ca vine de la un medic!

Raquel WEIZMAN,

http://timpul.ro

“

 

 

Jumătate de Biblie

On By nelursIn Biblia, Educatie, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Richard Wurmbrand

Un Vânzator de Biblii este refuzat categoric când încearca sa vânda o Biblie. Atunci s-a gândit sa ofere gratuit cartea NOUL TESTAMENT  stapânei casei. Barbatul ei, în bajocură spuse…

– Suntem căsătoriti… asa că jumătate din tot ce are ea imi apartine…. Si luă un topor si tăie Testamentul în două. Însă după câteva saptamâni  o întreabă Continue reading “Jumătate de Biblie” →

Dumnezeu iti cere un singur lucru

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

 

“Sa stii, dar, ca Domnul Dumnezeul tau este singurul Dumnezeu..”               Deuteronom, 7.9

Drept raspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi si te framânti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua.”                                    Luca, 10.41-42

.


ESTE UN SINGUR DUMNEZEU


E o vorba româneasca care ne clarifica si ne ajuta sa folosim putine cuvinte: Câte bordeie, atâtea obiceie!

Omul îsi primeste învatatura pe multe canale si prin si mai multi oameni. Diversificata, însa e oscilanta si schimbatoare de la o zi la alta.

Acesti învatatori, nu numai ca nu sunt desavârsiti, nu sunt nici cel putin mereu la fel, aceeasi, ei sunt schimbatori si inegali cu ei însisi. Ei sunt purtati încolo si încoace de orice val de învatatura pe care o primesc la rândul lor.

Doar Unul singur, Dumnezeu, e mereu acelasi, azi, si ieri si în veci. Dumnezeu nu se schimba, El ramâne mereu egal cu El însusi în ceea ce face. El este unic.

Daca primim de la oameni,  învatatura si pretentii, ele se modifica mereu si niciodata nu reusim sa ne multumim unii pe altii.

Daca însa ne raportam la Dumnezeu, care ne da o învatatura clara si care are aceleasi pretentii, dintotdeauna, atunci nimic nu ne va surprinde.

El spune adesea ca ne cere doar un singur lucru, El nu doreste sa ne încarce carul sau sa ne încurce în drumul nostru spre Viata eterna.

***

Luca, 10

Pentru a ne edifica, putem lua multe exemple, fie de o parte, fie de alta.

Însa, acum sa privim în capitolul 10 din Evanghelia dupa Luca unde gasim câteva subtexte.

(a) Primul e Trimiterea celor 70 de ucenici. Sa luam doar o singura învatatura, cerinta  a Domnului pentru crestini!

„Dupa aceea Domnul a mai rânduit alti saptezeci de ucenici si i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetatile si în toate locurile pe unde avea sa treaca El.

Cine va asculta pe voi pe Mine Ma asculta; si cine va nesocoteste pe voi, pe Mine Ma nesocoteste; iar cine Ma nesocoteste pe Mine nesocoteste pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Sunt împuterniciti si trimisi de Domnul, multi, Luca ne spune de trmiterea a saptezeci, dar în zilele noastre numarul e mare, fara de numar, însa El e Acelasi, Unul, cu aceeasi învatatura neschimbatoare.

Trebuie sa-L întrezarim cu totii pe El, Unicul, în zugravirea slaba si saracaciasa pe care doar asa reusim, palid, sa-L prezentam pe Cel Nevazut, Creatorul a toate.

Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu stie cine este Fiul, afara de Tatal, nici cine este Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere.” (Luca, 10.22).

Ni se cere doar un singur lucru: sa fim Ambasadorii Lui! E mult, e putin, e dificil… acesta e mandatul nostru.

(b) Al doilea e Pilda Samariteanului

Un învatator al Legii s-a sculat sa ispiteasca pe Isus si I-a zis: „Învatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citesti în ea?” El a raspuns: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine însuti.”

Un învatator al Legii s-a ridicat sa-L ispiteasca pe Isus si I-a zis: „Învatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?” Si acestui om, Domnul i-a cerut un singur lucru,  pe care, implinindu-l,  va avea satisfactie, va mosteni viata vesnica.

Ce i-a cerut? Sa fie plin de iubire; fata de Dumnezeu si fata de aproapele sau.

„Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine însuti.”

Oamenilor nesinceri le vine greu sa fie simpli în întelegere si judecata. Nici acest învatator al legii n-a putut întelege care-i e aproapele deoarece nu voia sa asculte de învatatura lui Dumnezeu.

Aproapele nostru e cel întâlnit în calatoria vietii noastre si care se afla într-o nevoie oarecare, iar noi trebuie sa fim sensibili si sa ne dam toate silintele sa-l ajutam, dupa puterile noastre (dintr-o inima plina de iubire).

(c) Al treilea text e povestea despre Marta si Maria.

„Pe când era pe drum, cu ucenicii Sai, Isus a intrat într-un sat. Si o femeie, numita Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea o sora numita Maria, care s-a asezat jos la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui. Marta era împartita cu multa slujire, a venit repede la El si I-a zis: „Doamne, nu-Ti pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i, dar, sa-mi ajute.” Drept raspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi si te framânti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua.”

Marta e personajul principal, negativ, iar Maria, din planul secund e laudata pentru purtarea ei!

Marta lucra de zor, agitata, gândind ca asa îi va fi mai de folos musafirului si-L va onora mai mult prin munca ei neostoita.

Însa Maria, la sosirea Mântuitorului, nu înceteaza a-L soarbe cu toata fiinta si inima pe Domnul!

Marta era împartita cu multa slujire, a venit repede la El si I-a zis: „Doamne, nu-Ti pasa ca sora mea m-a lasat sa slujesc singura? Zi-i, dar, sa-mi ajute.” Drept raspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi si te framânti tu, dar un singur lucru trebuie. Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua.”

Domnul e cel ce trage concluzia finala. Dumnezeu ne cere un singur lucru: sa avem o atitudine de închinare înaintea Lui!

Când avem o stare de închinare înaintea Creatorului si Stapânului nostru toate celelalte decurg dupa voia Sa:

  • traim în ascultare de El;

  • mergem ca ambasadori, înaintea Lui;

  • lucram cu iubire pentru aproapele nostru aflat în nevoi;

  • Îl onoram pe Dumnezeu prin închinarea noastra, din toata inima, prin ascultare si credinta!

    Glorie Domnului! Amin.

„…SI ACUM, CE FACEM?”

On By nelursIn Culture, literatureLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…În drama americana, din 1972, „Candidatul”, Robert Redford, jucând în rolul candidatului pentru functia de senator în statul California (McKay) – dupa o campanie de o demagogie stupida si parca anume facuta pentru oligofreni – câstiga alegerile. Ei bine, momentul final al filmului îl surprinde pe, atunci, tânarul Redford/McKay, într-o stare de panica morala si de confuzie morala totala – în asa hal, încât îl convoaca (într-un closet, întâi…) pe seful sau de campanie, smulgându-l dintre hienele oribile ale „jurnalistilor profesionisti” (vânatorii de senzatii tari si de cadavre cât mai multe si cât mai…”cadavre”! – daca, în lume, nu se moare pe capete – atunci ei, „profesionistii hoiturilor” si „apologetii defecarii [i]morale”, mor de foame!!!) – pentru a-i pune o întrebare stupefianta: „Si acum, ce facem?”

…Cu câteva secvente înainte, într-un vagon de lux, un membru al staff-ului lui McKay, absorbit fiind nu de ce binefaceri, anume, vor revarsa „democratii” proaspat câstigatori, asupra votantilor californieni – Doamne, fereste! – ci de preocuparile unui dejun copios; acest „staff-ist” gasea ca întrebarea cea mai grea e, în momentul acela, alta (si o si pune, în fata unei mese supraîncarcate cu toate bunatatile…”senatoriale”!): „Acum, ia spuneti drept: în definitiv, pâinea asta intermediara A CUI ESTE?”

…Da, McKay-ii lumii (daca vor mai fi existând…) reusesc sa mai aiba momente de panica benefica… – …în schimb, liota de lingai si dulai si haitele de hiene, care fojgaie în jurul lor – sunt infinit mai imperturbabile: pentru ele, câstigul sau pierderea unei natiuni, printr-un senator ori presedinte prost ales – NU CONTEAZA! Nimeni nu se gândeste, ba nici macar nu e vreo sansa minima sa-i treaca, întâmplator, prin dovleac, gândul panicat: „Si acum, ce facem?”

Cum, adica, „ce facem?” Oricum, ei/ele (haitele atotdevoratoare!) îsi vor lua halca de prada, de la gloatele prostite, hipnotizate prin mass media (gloate aflate într-un delir permanent controlat si stimulat artificial)! Daca nu de la „cazutul” candidat, atunci, de la urmatorii…Deocamdata, ei trebuie sa se fereasca de înjosirea …”intermediara” – pe care s-o plaseze, cronic-persuasiv, democratico-demagogic! – …eventual, primului fraier întâlnit „pe drum”: „În definitiv, pâinea asta intermediara A CUI ESTE?”

…Asa se va întâmpla în orice „democratie” iudeo-masonica „moderna” – deci, si în aceea dâmboviteano-valaha, cea a alegerilor din 2012. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda?! Ce mi-e PDL-ul, ce mi-e USL-ul sau… Partidul Poporului – „cosul de voturi basiste”… (cu toate ca nuante, chiar apasate, înca se mai pastreaza, în climatul politicii României contemporane: „pedeleii” sunt selectionati cu atentie, dintre mutantii genetici: trebuie sa aiba inteligenta minima si nesimtire maxima…PENTRU TOTDEAUNA! – … SI SA-SI TRANSMITA „GENELE” …ODRASLELOR!)?! Toti se intereseaza de „pâinea intermediara” – nu cumva sa le fie repartizata, din greseala, drept…cozonacul, atât de avântato-râvnitor vânat! Dar, spre deosebire de imaginatul „candidat” californian, buimacit de momentul de revelatie a responsabilitatilor enorme, care-l împovareaza pe un autentic (potential) conducator („Si acum, ce facem?”) – ai nostri „ca brazii” n-au nicio dilema: sa puna ei mâna pe putere, he-heeei!!! – …ca, dupa aia, s-or gasi ciolane, tune-fulgere-trasneasca! – chiar si cu pretul genocidului asupra poporului pe care, în mod „normal” (dar ce mai este/înseamna, azi, „normalitate”?!) – ar trebui sa-l guverneze cu multa chibzuinta, bun-simt, competenta si responsabilitate, întru ecourile Contractului social rousseau-ist…!!!

…Ti-ai gasit, în vremurile „pedeleilor”! De unde atâta chibzuinta, la niste cimpanzei precum „prim-balerinul” televizionistic Edmond Talmacean? – … de unde bun-simt la o matracuca, precum madam Sorina Placinta (ce-si „educa” baiatul si-l si lauda, în consecinta, la TV, pentru ca urineaza pe troite – …si, pentru sporirea distractiei sale personale, îi calca pe oameni, ziua-‘namiaza mare, cu masina, repetat, precum …compresorul, în calitate, probabil, de…”furnizor oficial de cadavre”!)? De unde atâta competenta la, sa zicem, un Igas „branconierul”, sau la Ialomitianu-Finantistul MACELAR (care merge „pe mâna” lui Isarescu-Bilderberg si pe a FMI-ului înrobitor! – fara nici cea mai mica… „strabatere” de constiinta! – …de fapt, „pedeleul” de aia se si numeste „pedeleu”: el este un produs special al laboratoarelor iudeo-masonice – un produs „frankenstein-ian”: aparent uman, dar obtinut prin extirparea constiintei, cu toate „neajunsurile” ei adiacente: bun-simt, politete, responsabilitate etc. etc.) – …sau, la nivel judeteano-vrâncean, la Florin Micu Iliescu („directorul” de la Cultura si Patrimoniu!!!), cel care urmeaza, cu sfintenie, linia „kelemenhunoriana”, de a nu se acorda sponsorizari cartilor scriitorilor români „nealiniati” politic – …si, daca, totusi, întocmeste contracte de sponsorizare, o face precum ar folosi… closetul: se sterge cu ele la… „pardon”! – mizând pe faptul ca (mai ales azi!) nu prea au oamenii (si intelectualii, mai cu seama!), nici bani, nici vreme, sa-i intenteze procese penale, daca nu (neoficial) pentru nesimtire, cel putin (oficial!) pentru încalcarea legii contractelor…

…De unde atâta responsabilitate, la membrii unei haite „exclusiviste”, conduse, efectiv, de o fiara atotdistrugatoare, apocaliptica, teleghidata (întru dizolvarea/aneantizarea României!), de catre straini: Traian Basescu… – Campionul Balcanic al Sperjurului?!

…Ei, falsii „catindati”, nu s-or fi întrebând nimic. Dar noi, „cetatenii turmentati”… – …turmentati-turmentati, dar care constientizam, cumplit, vidul de patriotism si de benefic nationalism – ne vom întreba, cu maxima îngrijorare – mai ales ca, în 18 noiembrie 2012, alegatorul se va afla ( pe 6 septembrie 2011, s-a aprobat, de catre PDL si UDMR, comasarea alegerilor parlamentare, cu cele locale!), în fata a vreo 6-7 buletine de vot… – dupa vom fi vârât (DACA le vom fi vârât!) buletinele în urna: „Si acum, ce facem?” Ne ajuta votul, cu ceva? Ti-ai gasit! Cu ce si prin cine, ca toti sunt „binecuvântati” si „alduiti”, de la acelasi centru de comanda mondiala, a „Ocultei” masonice: Washington-New York?!

…Nimic nou: MIZERIE MORALA SI FIZICA, JAF COSMARESC (CONTINUAT), MÂRLANISM, MANELISM, RABDARI PRAJITE (pentru ca, în România postdecembrista, NU AI CUI TE PLÂNGE/ADRESA, PENTRU A „DREGE” VREO NEDREPTATE!!!)!…Asta, daca nu vom pune (în sfârsit!) mâna pe arme (ne-struniti de servicii secrete straine, de data asta! – demonstrând ca „mamaliga explodeaza”…când trebuie!) si ne vom face curatenie în ograda si-n batatura. CU FORTA! Pentru ca nesimtitii astia de la putere nu se dau dusi de bunavoie!!! Nici de-i tragi „cu boii”, cum se zice (…”boii” fiind, întrucâtva, rubedeniile lor, dar cu nemasurat mai mult bun-simt si exemplar de harnici!).

…De data asta, vineri, pe 2 decembrie 2011, Radu Tudor („colegul” Danei Grecu, la Ordinea zilei, de la Antena 3) nu m-a dezamagit… – … cum face de obicei, prin fanatismul sau, fata de un „ceva” care nu mai exista, de mult: „armata NATIONALA a României” (lui nu i s-a spus, sau nu crede, ca „armata” cu pricina este una de mercenari, indivizi platiti, ca Iuda, cu 30 de „arginti” pe zi, sa-l ucida si pe ta-su, si pe ma-sa, daca asa îi comanda SUA!): „Înlaturarea PDL si a actualei puteri TREBUIE SA SE FACA PRIN ORICE MIJLOACE, NU DOAR POLITICE!!! Cât mai repede, ÎN SECUNDA URMATOARE!”

…Nu mai merge nici cu „sindicalismul” cel handicapat, paralitic si „alzheimer-ist”, nu mai merge nici cu „binisorul” si cu „Doamne, fereste de mai rau!”…ca, mai rau decât sa-ti fi pierdut sufletul si identitatea reactionara si nationala – nu exista!

Vom lua în mâini, deci, Biciul Lui Hristos, pedepsitorul zarafilor/camatarilor din Templu!!!

 

Cartea “Portrete din Cioburi” de Ligia Seman – prezentata publicului cititor din Chicago

On By nelursIn Romania, USALeave a comment

Marian Petruta

Luni seara la biblioteca româneasca din cadrul Centrului Cultural Românesc din Niles, IL a avut loc lansarea cartii

 Portrete din cioburi de Ligia Seman

La eveniment a participat autoarea cartii alaturi de sotul ei, iar in audienta au fost prezenti lideri din comunitate si români din împrejurimile metropolei Chicago.

Cartea “Portrete din cioburi” este rezultatul unei experiente profesionale atât ca si cadru didactic, care a predat religia la scoala, cât mai ales ca si consilier familial, lucru pe care îl face intr-un cabinet de specialitate, în Hunedoara, alaturi de sotul ei, care este psiholog. Titlul cartii este unul extrem de frumos si totodata foarte sugestiv. Portretele zugravite în carte sunt ale unor oameni, iar cioburile sunt vietile acestora, pe care autoarea, cu ajutorul condeilului incearca sa le adune, sa le puna impreuna, sa le restaureze, folosind un adeziv special: Divinitatea.

Cele doua volume ale cartii sunt de fapt mai multe romane inglobate intr-unul singur. Este mai intâi un roman de familie, in care sunt descrise personaje din trei generatii, apoi roman de dragoste, in care personajul principal este intelectualul român din perioada de dinainte de 1989, care cauta iubirea adevarata. Povestirea se continua insa si dupa Revolutie chiar pâna in zilele noastre. Este apoi un roman socio-politic in care sunt prezentate moravurile societatii comuniste. Romanul trateaza subiecte precum relatiile premaritale, criza vârstelor, crizele emotionale sau avortul. Cele doua volume ale cartii “Portrete din cioburi” au o incarcatura psihologica foarte puternica, personajele cautând un sens al vietii, al destinului, exprimandu-si frustrarile, framântarile, gandurile si trairile interioare. Este totodata un roman de factura crestina care incearca sa ofere solutii crestine la problemele curente ale vietii.

La lansare, Alina Vance redactor cultural si literar la ziarul românesc Romanian Tribune din Chicago a facut o scurta introducere a celorlalte romane pe care scriitoarea Ligia Seman le-a scris, precum: “Funiile dragostei”, “Handicapul constiintei”, “Domnind peste imprejurile vietii”, sau “Tragedie si triumf”,

Aceasta a spus ca : “Ligia Seman scrie nu doar literatura formatoare ci si transformatoare, genul de scriitor care imbina arta scrisului cu arta pedagogica din dorinta de a interveni in formarea cititorului, de a contribui la transformarea acestuia. Romanul crestin are menirea de a-i arata cititorului, ca dincolo de experienta omeneasca limitata, se afla divinitatea.

În orice epoca, si în zilele noastre, numerosi tineri simt dorinta profunda ca relatiile dintre persoane sa fie traite în adevar si în solidaritate. Multi manifesta aspiratia de a construi raporturi autentice de prietenie, de a cunoaste iubirea adevarata, de a întemeia o familie unita, de a ajunge la o stabilitate personala si o siguranta reala, care sa poata garanta un viitor senin si fericit. Voim ceea ce este mare, nou. Voim sa gasim însasi viata în vastitatea si frumusetea ei. Omul este într-adevar creat pentru ceea ce este mare, pentru infinit. Orice alt lucru este insuficient. Sfântul Augustin avea dreptate: inima noastra este nelinistita pâna când nu se odihneste în Dumnezeu. Dorinta celei mai mari vieti este un semn al faptului ca el ne-a creat, ca purtam “amprenta” sa. Dumnezeu este viata, si pentru aceasta orice creatura tinde la viata; în mod unic si special persoana umana, facuta dupa imaginea lui Dumnezeu, aspira la iubire, la bucurie si la pace. Asadar, întelegem ca este un contrasens a pretinde eliminarea lui Dumnezeu pentru a-l face pe om sa traiasca! Dumnezeu este izvorul vietii; a-l elimina înseamna a ne separa de acest izvor si, în mod inevitabil, a ne priva de plinatate si de bucurie: “De fapt, creatura fara Creator dispare”.

Cultura actuala, în unele zone din lume, mai ales în Occident, tinde sa-l excluda pe Dumnezeu, sau sa considere credinta ca un fapt privat, fara nici o relevanta în viata sociala. În timp ce valorile care sunt la baza societatii provin din Evanghelie – ca si sensul demnitatii persoanei, al solidaritatii, al muncii si al familiei -, se constata un fel de “eclipsa de Dumnezeu”, o anumita amnezie, daca nu un adevarat refuz al crestinismului si o negare a comorii credintei primite, cu riscul de a pierde propria identitate profunda.

Literatura scrisa de Ligia Seman alege, în contrast, acea forma de comunicare prin intermediul careia transmite si demonstreaza ca îi pasa, ca ceilalti conteaza pentru ea. Care este aceasta forma de comunicare? Este dragostea pentru semeni. Ligia scrie din dragoste pentru oameni. Pentru ca ei sa învete din greselile celorlalti, sa nu repete greseli, sa gaseasca vindecare, restaurare, sa regaseasca linistea universului interior; pentru ca ei sa devina, sa se dezvolte, sa fie transformati.

Intr-o lume in care tot mai mult este vehiculata ideea ca totul se poate cumpara, inclusiv iubirea, Ligia Seman aduce un mesaj inedit, proaspat si revigorant: Iubirea se daruie” concluzioneaza Alina Vance.

La finalul evenimentului scriitoarea a citit pentru publicul prezent câteva pasaje din unul dintre volume, apoi a raspuns întrebarilor celor prezenti si a primit mesaje de felicitare si încurajare din partea lor.

Marian Petruta

Chicago, Illinois

 

ORICE CUVÂNT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Hrana si Medicament

„Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Matei, 4.3-4

Foarte multi oameni de certa valoare au dat acelasi raspuns, la aceeasi întrebare:

– Daca ar fi sa ramâi izolat pe o insula sau daca ar fi sa te afli în închisoare si daca ti s-ar permite sa iei doar o singura Carte Continue reading “ORICE CUVÂNT” →

Hrana si Medicament

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

„Este scris: „Omul nu traieste numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”          

                         Evanghlia dupa Matei, 4. 4


Foarte multi oameni de certa valoare au dat acelasi raspuns, la aceeasi întrebare:

– Daca ar fi sa ramâi izolat pe o insula sau daca ar fi sa te afli în închisoare si daca ti s-ar permite sa iei doar o singura Carte, pe care ai alege-o?

– Biblia! au raspuns ei fara nici o ezitare.

Dar sunt mult mai multi oameni (de stiinta si de cultura) care nici nu citesc aceasta unica Carte.

***

Biblia este foarte samântoasa.Si, metaforic vorbind, e bogata în cereale. Nu te îngrasa, te mentine suplu si elastic, plin de seva si de putere. E foarte bogata în proteine naturale si e foarte hranitoare. Nu are deloc E-uri si nu are contraindicatii. Te ajuta sa te mentii sanatos, te ajuta la memorare …, iar boala Alzheimer nu se apropie de tine.

Biblia contine toate vitaminele de care are organismul uman nevoie.

Deci, pentru a fi un om sanatos, se va lua de 3 ori pe zi, portii potrivite, dupa om, din Cuvântul Bibliei. Dar cu mult discernamânt si cu întelepciune; unse pe deasupra cu meditatie si cu rugaciune.

Credinta, este si ea, un condiment necesar si hranitor; ea a stat ca un scut împotriva grozaviilor întâmpinate de credinciosi în anii reci din închisorile comuniste, acolo unde tortura le era oferita în loc de hrana, de catre uneltele si slujitorii Diavolului.

 

UN INTERVIU CU UN RABIN

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Rodica Botan

(Pe Ginduri, http://www.peginduri.com/)

Aseara am ascultat un interviu luat unui rabin crestin. Foarte, foarte interesant…Multe intrebari care le aveam despre majoritatea evreilor care sunt atât de liberali (în sensul pe care il dam noi cei din America cuvântului liberal) si-au gasit un oarecare raspuns în cele auzite.

Cum era seara si eram din nou la volan pe traseul meu spre casa, n-am avut la indemina cele necesare sa scriu numele rabinului- de altfel si autor al unei carti pe care am sa incerc sa vad daca o gasesc fara sa imi amintesc titlul cartii sau numele autorului…

Nascut in New York intr-o familie de evrei conservatori- (dar nu ortodocsi), este educat în traditiile evreesti pe care familia lui le tine cu sfintenie. La 7 ani merge la scoala evreiasca, invata ebraica…studiaza Torra, etc.

Ca unul care a devenit crestin, undeva prin anii de facultate, fiind un bun cunoscator si intelegind de-acum si pe evrei si felul lor de viata si apoi invatind despre crestini, omul intelege mai bine diferentele si dinamica care exista intre cele doua entitati.

Spunea el ca noi crestinii cind avem de-a face cu evreii sintem convinsi ca ei cunosc Vechiul Testament si ca vorbim pe picior de egalitate sau chiar ne simtim in dezavantaj cumva deoarece ei cunosc traditiile evreiesti si alte amanunte care dau si mai mult sens evenimentelor din Biblie. Spre mirarea mea am auzit ca 90% dintre evrei nu au habar de nimic din Vechiul Testament – ca desi pastreaza unele traditii nu au o cunostiinta intima a propriei lor mosteniri.

Am aflat ca ei sunt instruiti ca noi crestinii îi consideram pe ei vinovati de moartea lui Isus. Ca evreii au o toleranta la multe lucruri dar ca Isus nu este unul dintre aceste lucruri…ca este o mare rusine pentru un evreu sa devina crestin, s.a.m.d.

In liceu a avut un coach pe care l-a indragit mult – un om integru dar…un obsedat cu Isus…dupa cum spunea el. Acesta l-a invitat chiar la studiile biblice ce le avea cu alti tineri si i-a dat si o Biblie. Dupa ce in facultate a ajuns sa experimenteze tot felul de lucruri inclusiv drogurile, ajunge la un moment dat sa cunoasca pe cineva foarte apropiat – prietena lui care fusese un adict pe droguri si in pragul sinuciderii la un moment dat – dar – si-a dedicat viata lui Christos si a facut o intorsatura de 180 de grade. Curios si surprins pleaca de la facultate cu motocicleta iarna vreo 80 de km acasa la el sa isi ia Biblia aceea primita in liceu, vine inapoi, se inchide in camera lui si incepe sa citeasca Biblia cu o foame si o curiozitate pe care nici el nu si-o poate explica. In tot acest timp prietena lui – fosta adicta se roaga impreuna cu grupul ei de studio biblic pentru el.

Citind Biblia, in Matei vede inca de la inceput ceva ce-i fura atentia – ceva foarte cunoscut …Cartea neamului lui Isus Christos… Recunoaste numele Patriarhului Avraam si al imparatului David si este pur si simplu surprins sa afle cât de evreu este Isus…

Realizeaza ca si Isus a fost crescut de doi parinti evrei care duc jertfa la templu, ca Isus a invatat din Torra …, de unde el credea ca Isus s-a nascut la Roma, poate la Vatican… din parinti ai caror nume de familie era Christ: Iosif si Mary …

Si din ce citeste, dintr-aia intelege mai mult si mai bine. Spune el ca Isaia 54 si Psalmul 22 au fost bucatile de lectura care l-au lucrat , l-au convins, l-au schimbat…

Mai zicea el un lucru interesant…, ca dintr-o data a realizat ca traditia everilor de care tin cu atita incapatinare vorbeste de un Dumnezeu al lor care a fost in trecut, a facut minuni printre ei…, dar care parca a disparut la un moment dat si nu mai exista… Si tocmai in aceasta pauza, fara explicatie, Noul Testament vine sa completeze tot ce lipsea de acolo.

Cel care lua interviul l-a intrebat atunci daca evreii îl asteapta pe Mesiah… A raspuns ca majoritatea, de 90 la suta, nu-l amintesc de loc… ca pe undeva ei se multumesc cu acum si aici si poate acestui lucru i se datoreaza faptul ca se implica in atâtea decizii sociale care sunt impotriva propriilor lor principii: cum ar fi avortul, si assist suicide, si alte chestii sociale pentru care multi everi cheltuie timp si bani aiurea.

Si cu asta am capatat ceva intelegere in nedumerirea ce am avut-o când evreii au participat atât de intens si au investit atât in a-l alege pe Obama presedinte… si uite ce multam au dela el acuma…

Pentru mine cel putin, discutia m-a facut sa inteleg ca evreii îl resping pe Christos pentruca nu isi cunosc bine nici ceea ce au si ce zic ca pretuiesc.

Daca ar citi cu atentie Vechiul Testament ar intelege ca istoria lor nu s-a terminat acolo si ca ceea ce urmeaza…este Noul Testament si ca déjà au parcurs o mare parte din Istoria de acolo.

Ar intelege ca Isus este atât al lor cât si al nostru si Isaia 54 si Psalmul 22 aduc multa lumina in privinta asta… Si va veni vremea când înca odata evreii o sa caute dupa lege – dupa Torra sa o citeasca si sa o studieze… si nu mai este mult… si când vor intelege ceea ce citesc… istoria omenirii va fi la ceasul al 12-lea…

 

FILOZOFIA- PERSONAJ PRINCIPAL ÎN ROMANUL ,,GEAMANUL DIN OGLINDA”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

PETRE BIRAU

Venit în continuarea trilogiei ,,Insula viscolului”, romanul autobiografic ,,Geamanul din oglinda” (Editura Nico, Târgu- Mures, 2012), al prolificului scriitor si promotor cultural Al Florin Tene, complecteaza pledoaria omului de cultura temeinic implicat în cunoasterea si prezentarea timpului sau, în slujirea prin cuvânt a aproapelui, cu toata daruirea, întregul talent si totala sa experienta de viata. Dealtfel cartea are un motto edificator:,,Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Iacov 2. 8.)

Fiecare dintre cele trei romane ce alcatuiesc trilogia ,,Insula viscolului” (,,Chipul din oglinda”, ,,Insula viscolului” si ,,Orbul din Muzeul Satului”), reprezinta anumite etape în formarea spirituala si în creatia lui Al Florin Tene, de la valorificarea unor însemnari facute pe un santier, la decriptarea tainelor disimulate în consumarea anumitor momente de rascruce ale istoriei, de la transpunerea unor fragmente onirice, pâna la cele mai profunde investigatii psihologice în imanentul personajelor, sau de la lirismul unor evocari, la analiza pertinenta a evenimentelor sociale în care autorul a fost implicat direct.

Ca o încununare a acestora, romanul ,,Geamanul din oglinda” reprezinta cântecul triumfului, al scriitorului învingator prin Cuvânt, care s-a luptat pas cu pas ca sa impuna o viziune, un crez. Aceasta lupta este evidenta pe tot parcursul edificarii operei sale, de la poezie, la eseu sau cronica, dar mai ales este pregnanta în impresionantele sale romane autobiografice. Uneori, asa cum reiese din scrieri, îl întâlnim cazut, trist, ori singur, dar niciodata învins. În romanul ,,Geamanul din oglinda” îl regasim triumfator. Aici Al Florin Tene nu mai ezita, nu mai cauta, nu mai întreaba, aici este întrebat, aici ofera raspunsuri, se releva ca un întelept care, prin harul lui Dumnezeu, a biruit toate obstacolele, are o opera vasta, a întemeiat o Liga a scriitorilor cu sute de membrii, pe care o conduce, editeaza mai multe reviste, are câteva cenacluri literare fondate, detine nenumarate premii, se bucura de recunoastere în tara si strainatate, este membru al unei Academii (ce si-ar putea dori mai mult un scriitor?). De pe aceasta pozitie, a celui care a învins prin Cuvânt, ne vorbeste scriitorul Al Florin Tene în romanul ,,Geamanul din oglinda” si ca o marturie ca în toata aceasta lupta a simtit sprijinul lui Dumnezeu, care nu l-a parasit niciodata, fiecare capitol al cartii începe cu o porunca Biblica în loc de motto, fiecareia din cele zece zile, care determina actiunea cartii, corespunzându-i una din cele zece porunci ale Decalogului lui Moise.

În roman întâlnim mai multe personaje cheie, a caror evolutie determina naratiunea ce se desfasoara precum un fir ariadnic într-un labirint: în primul rând Dumnezeu, ca un Vegheator prin prezenta Cuvântului Sau din Sfintele Scripturi, dar mai ales ca Stapân al destinului uman, prin imperativul Legii date pentru mântuirea omenirii, avem apoi autorul a carui spiritualitate o regasim proiectata în tipologia mai multor personaje (trasatura caracteristica pentru proza lui Al Florin Tene). Între acestea Naratorul (autorul), care însumeaza caracteristicile psihologice a trei personaje: Florin, scriitor si critic literar, Constantin Ene, ziarist, profesor de jurnalistica, Dreptaciul, adeptul unei orientari de dreapta, pornit (alaturi de adversarul sau Stângaciul) în cautarea si sustinerea unui ideal împlinit pe un tarâm al fericirii, apoi sotia scriitorului, Titina Nica Tene, prezenta în ipostaza de sotie iubitoare si bunica grijulie (Tina) dar si scriitoare, Aura, care cu subtilitate influenteaza benefic spiritul creator al sotului, în acelasi timp edificând propria creatie. Mai întâlnim câteva personaje secundare (studenta, primarul, colegii, etc.), ce dau culoare scrierii si pun în evidenta subiectul romanului, care nu este altul decât viata prezentata asa cum a fost ea creata si mai ales cum trebuie ea traita.

Dincolo de toate acestea, personajul principal, care în celelalte romane a putut fi doar intuit, subsumat unei intrigi factuale, si care apare aici în toata plenitudinea sa, izvorând din optimismul învingatorului, este Filozofia.

Folosind-o ca personaj principal în acest roman, Al Florin Tene face din filozofie un tel, un scop al vietii. Ca sa poti birui toate greutatile, sa impui un punct de vedere propriu si autentic si mai ales sa depasesti acel sentiment al frustrarii, dat de numeroasele deceptii si sa ajungi la o maturitate spirituala cu sufletul încarcat de fericirea unei conceptii pozitiviste, optimiste, reconfortante, nu este putin lucru:

,,Exista mari biruitori ai istoriei literaturii” (pag. 102), Al Florin Tene este unul dintre ei.

Filozofia dobândita de autor în vasta sa cariera scriitoriceasca si în bogata experienta de viata, relevata în romanul ,,Geamanul din oglinda”, este una semnificata de coloana, de iesirea din labirint (asa cum este si capodopera lui Brâncusi de la Târgu Jiu), de ascendent, tendinta a înaltarii verticale spre infinire si are ca finalitate o restauratie, o reasezare pe temelia creatiei, de pe care omul a luat-o într-o directie gresita (urmare a dictonului lui Nietzsche:,,Dumnezeu a murit”), esuând în postmodernitatea care a reclamat epuizarea resurselor creatoare ale umanitatii si s-a rezumat la sfera recontextualizarii culturii sub influenta unei societati a consumului.

Filozofia lui Al Florin Tene reîntemeiaza o paradigma, prin care îl reda pe Dumnezeu omului si pe om lui Dumnezeu, aceasta în spiritul celor spuse de Marlaux:,, Secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc”, cuvinte ce nu au putut fi contrazise pâna astazi. Filozofia ca învatatura sanatoasa, ca îndreptar spre Divinitate, este de fapt singura temelie pe care poate fi reasezata cultura în secolul XXI, pentru a putea merge mai departe si Al Florin Tene a intuit foarte bine acest lucru. Vremea idealismului a trecut, vremea oniricului s-a încheiat, vremea meditatiei s-a dus odata cu intrarea în secolul vitezei, vremea romantismului a fost depasita si ea, vremea psihologiei a fost consumata si iata ca a sosit o vreme a filozofiei, a unei filozofii aplicate, implicata în atingerea dezideratului uman, întoarcerea la Dumnezeu si acceptarea Lui ca Tata si Mântuitor, cu toate tainele Sale, trecând peste veleitatile arogantei umane pretinsa a fi atotcunoscatoare:,,…ce este omul? De unde vine? Care este scopul vietii? Ce înseamna fericirea?(…) Cred ca raspunsul îl vom afla, numai atunci când Dumnezeu va dori acest lucru. Restul sunt speculatii ale spiritului uman.” (pag. 89)

Al Florin Tene proclama cu tarie în romanul ,,Geamanul din oglinda” aceasta cale unica de salvare a spiritualitatii umane, cu tot ce tine de ea, în acest secol XXI, printr-o filozofie subordonata întelepciunii lui Dumnezeu, singura modalitate prin care omul se poate reapropia de Dumnezeu si de destinul pentru care a fost menit.

Ca o reflexie în oglinda a ceea ce trebuie sa faca omul pentru a dobândi aceasta filozofie a învingatorului, avem cele zece porunci sub spectrul respectarii carora se desfasoara cele zece capitole corespondente, toate fiind cuprinse în una singura: ,,Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” cu care începe cartea.

Mijloacele de expresie folosite de autor sunt multiple si diverse: naratiunea, interviul, dialogul, descrierea, dramatizarea, intriga, poezia, etc., toate constituindu-se la un moment dat într-un labirint complex, în care cititorul pare pierdut, cu spiritualitatea scriitorului si a celor din jur disipata si reflectata de o multitudine de oglinzi sufletesti, cu juxtapunerea unor biografii aparent paralele si totusi convergente, cu reliefarea unor fapte si valori, cu evocarea unor evenimente majore, uneori dramatice, în toate acestea filozofia, esenta de întelepciune a autorului vine si face lumina, lamurind o cale, orientând cugetul cititorului catre Dumnezeu, singurul detinator al raspunsurilor absolute si de la care vine inspiratia, cunoasterea si puterea de munca:,,…eruditia nu înlocuieste talentul. A te baza numai pe eruditie comporta în mod sigur riscul de a creea ceva insipid, sterp si anost. Numai talentul împletit cu inspiratia, eruditia si experienta concura la crearea unor opere viabile.” (pag.88)

Cu toata aceasta filozofie dobândita în ani grei de munca si lupta cu nenumaratele piedici de tot felul si cu toate aceste adevaruri revelate, scriitorul Al Florin Tene nu devine un infatuat, nu îsi face o aura de neprihanit, asa cum se întâmpla în multe dintre autobiografiile unor scriitori care tin sa-si înalte din cuvinte monumente de merite si virtuti, el ramâne la modestia omului constient si de slabiciunile sale, le recunoaste si le asuma, nu se ascunde în fata cititorului, ci vine cu tot sufletul deschis:,,Iar noi, ca redactori la reviste literare, pentru a promova ideologia partidului conducator, eram obligati sa scriem în spiritul realismului socialist si sa mai dam cu subsemnatul pe la Secu… despre unul, despre alta… Altfel nu ne tineau redactori.(…) Nu de buna voie (…) Am fost obligat. Îmi fugise fratele în Germania Federala si daca nu dadeam cu subsemnatul, ma dadeau afara din serviciu. (…) În astfel de conditii, eram trimis la munca de jos… în mina…”(pag. 93)

Probabil datorita acestei sinceritati, dupa ce am terminat de citit romanul ,,Geamanul din oglinda” si îl aveam proaspat în memorie, am avut sentimentul ca vreau sa-l recitesc si am facut-o dar acel sentiment nu s-a stins. De fapt aceasta este una dintre caracteristicile scrierilor valoroase, sunt scrise cu sufletul si asta se simte în timpul lecturii.

Cartea ,,Geamanul din oglinda”, este un daghereotip, o imagine în care viata se reflecta inversata, precum în oglinda, pornind de la un precept Divin, defalcat apoi în cele zece fractiuni ale sale, pentru a fi asimilat de spiritualitatea umana si transformat prin sublimare într-o filozofie de viata, într-o metafora a reîntoarcerii la Dumnezeu, la Izvorul vietii, determinata în finalul romanului ca o concluzie, sau ca un feed-back, rezultat al întâlnirii vietii cu Viata:,,Viata omului, gândea la volan Constantin, este precum cursul Oltului, care poate capata un numar nelimitat de forme, dar izvorul lui este întotdeauna unul singur: ceva ce seamana cu lacrima.” (pag. 184)

Al Florin Tene face înca odata dovada, prin acest roman, ca este un scriitor al esentelor psihologice tainice, al sublimelor rezonante spirituale, al filozofiei transcedentale, la care pot sa se înalte doar cei ce reusesc sa strabata labirintul vietii, fara sa le fie ucis sufletul.

Prof. Petru Birau, ianuarie 2012