Author: nelurs
Ca o lacrima
. Tatiana Scurtu-Munteanu
Ca o lacrimă
Ca o lacrimă – rochia mea
cade smerită pe coapse,
Frunze încolțite de toamnă
macină buzele arse. Continue reading “Ca o lacrima”
Comunicat de presa
COMUNICAT DE PRESĂ
Petre Costea,
Speranţă prin valori, o şansă pentru România
La 29 Noiembrie 2013, la Arad, avocatul american de origine română Petre Costea şi-a anunţat intenţia de a candida ca independent la alegerile europarlamentare din 2014. Principale subiecte care vor fi în atenţia domniei sale, fac referire la familie, valorile creştine şi susţinerea micilor întreprinzători.
La data de 29 noiembrie 2013, la Arad, domnul Petre Costea şi-a anunţat intenţia de a candida ca independent la alegerile europarlamentare din 2014. Într-un cadru format din membrii ai familiei, prieteni apropiați și colaboratori ai domniei sale, Petre Costea a prezentat succint motivațiile pentru candidatura sa, precum și principalele teme pe care le va aborda în campanie.
Temele majore pe care le voi urmări sunt promovarea unei culturi pro viață, pro familie, a unui mediu economic favorabil micilor întreprinzători, stimularea creării de locuri de muncă și reafirmarea rolului pe care România trebuie…
View original post 691 more words
SCRIERI DE IARNA: PARODII, GLUME SI… HAZ DE NECAZ
prezinta
.
SCRIERI DE IARNA: PARODII, GLUME SI… HAZ DE NECAZ
.Motto:
„Umorul si hazul de necaz a ajutat poporul
roman sa strabata vremurile… bune si rele!” (Elena Armenescu)
***
Ioana STUPARU
(Bucuresti)
PLUGUSORUL SCRIITORILOR
Aho, aho, stimati confrati
Cuvantul mi-l ascultati:
Sunati din zurgalai, tare,
Sa se-auda peste zare!
S-auda si Sadoveanu
Cum intampinam noi, anul. Continue reading “SCRIERI DE IARNA: PARODII, GLUME SI… HAZ DE NECAZ”
DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE
Ție nu îți place nici Biserica, nici muzica religioasa, nici de Dumnezeu. Ai dreptate. Ce sa vezi tu in Biserica? Niste ziduri. Unele mai frumoase, altele mai saracacioase. Si cât de frumoase s-au impodobit unele! Niste garduri, ca toate gardurile. Niste pomi. Niste verdeață. Niste grădini. Casa preotului. O casa ca toate casele. Ce sa asculti tu acolo? O muzica care nu iti place. Ce sa pipăi tu acolo? Niste icoane? Sticla lor este rece. Niste haine? Tu ai o multime de haine, care nu îți țin de cald. Ce să gusti tu acolo? Paine – anafura, si apa – agheasma – sfintite? Tu, care mănânci cea mai buna ciocolata? Ce sa mirosi acolo? Tămâie? Ce sa iei tu de acolo? Sfaturi – tu care stii atât de multe, si ai personalitate? Si vrei un serviciu in care sa câstigi cât mai mult, pe măsura personalității tale? Cuminecatura – sângele si trupul lui Dumnezeu? Pâine înmuiată in vin? Ce tablouri sa vezi pe pereti? Niste oameni cu numele lor? Ce prieteni ai acolo? Niste oameni care privesc inainte, si se inchina? Cu cine sa vorbesti, cand nu cunosti pe nimeni? Cu un preot la usa caruia vine atâta lume? Cand tu nu ai rabdare sa astepti? Te inteleg. Continue reading “DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE”
Prefăcătoria, canon al vietii neduhovnicesti
Blândețea și Iertarea –
reguli de aur ale creștinului
.
Nu mai este demult o noutate faptul că americanii sunt și cei mai buni actori. Ei se comportă natural în orice împrejurare. Dar mai ales atunci când trebuie să zâmbească îndatoritor. Ei spun cu nonșalanță, cu câtă ușurință, cu deosebită naturalețe “I’m sorry!”
Pe de o parte este lăudabilă atitudinea lor politicoasă, până la un punct. E ok pentru exprimarea unei politeți de moment, instantanee, sau tardive… Dar, pe de altă parte, trebuie să existe o concordanță între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce simți cu adevărat
View original post 598 more words
The Journey of a Royal Cadet – FREE!
2 Days only June 18 to June 19 !!!!
FREE EBOOK – The Journey of A Royal Cadet – on Amazon
Click here
Named “The Journey of a Royal cadet- Prince Harry of Wales”, this is the second edition of the book “The cadet life of Prince Harry” written in 2008. It is a story about the journey of a royal cadet: Prince Harry, who spent 44 weeks at R.M.A. Sandhurst , available as Kindle Edition.
It is now a good opportunity for readers to buy and read this new book about Prince Harry, in case they couldn’t read the first edition. Written by Vasile Michael and J.R. Urs, it is probably the best book about Prince Harry. At the same time, it is a very interesting book about the military life in RMA Sandhurst. The authors of “The Journey of a Royal cadet- Prince Harry of Wales”, touch the reader by the grace with which they weave his tale. The reader is totally transported by the story of an extraordinary…
View original post 156 more words
În ,,Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.
Ligia Seman şi lumea din romanele sale
Ligia Seman este o prozatoare română creştină de valoare. Ligia Seman debutează în
View original post 1,040 more words
Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta izbândă, ci a lui. Acum, ai remarcat că, privindu-te în oglindă, cu mândrie sau nu, cu teamă sau nu, nu mai ești astăzi cel care ai fost ieri. Mereu cel pe care-l privești și cel ce te privește este la fel de nedumerit ca și tine…urmează aceeași metafizică a necunoașterii. Tu treci iar timpul rămâne, sau tu rămâi iar timpul trece?!
În raport cu timpul, nu poți adopta revolta, nu poți fi omul care spune nu ireversibilității, prin simplul fapt că nu tu ai puterea. Aici omul revoltat n-are a…
View original post 298 more words





