by Rasvan Cristian Stoica

Nu am văzut nicăieri în lume să fi avut loc o manifestaţie, cît de mică, care să susţină cauza Israelului în războiul pe care-l duce, în aceste zile, cu Hamas-ul din Gaza.

Pe oriunde te duci şi oriunde priveşti, e aceeaşi poveste: de la Paris la New York, grupuri compacte de cetăţeni gălăgioşi îşi exprimă adeziunea pentru poporul palestinian.

Care popor palestinian? Şi despre ce lupte e vorba? Pentru că, pînă la urmă, nu e de vină Israelul că gruparea teroristă Hamas îşi foloseşte compatrioţii drept carne de tun, la intrarea în tunelurile groazei, pe care le-au semănat în toată fîşia, ani de zile, ca să traverseze, precum cîrtiţele, zona de control controlată de serviciile de informaţii israeliene (ISA, Israel Security Agency sau Shin Bet) şi să cadă, ca nişte păsări de pradă, în mijlocul unor localităţi paşnice din Israel.

Nu mai insist asupra rolului formaţiunilor teroriste, oricare ar fi ele, fie că se numesc Hamas, fie Djihad-ul islamic. Ele seamănă groaza în inima populaţiei civile, oricare ar fi aceea.

Gaza nu mai e condusă, de ani buni, de Autoritatea palestiniană. De prin 2007, ei nu mai controlează zona. Cei care fac legea sunt teroriştii din Hamas.

Oricum, Autoritatea Palestiniană nu avea dreptul să semneze pacea cu Israelul, singura entitate abilitată în acest sens fiind Organizaţia de Eligerare a Palestinei (OLP), condusă de Mahmoud Abbas.

OLP-ul este dominată, în acest moment, de membrii Fatah, dar alianţa lor cu islamiştii de la Hamas a determinat încetarea oricăror tratative de pace din partea Israelului.

Palestinienii sunt şi în Cisiordania, în West Bank. Văzînd ce se petrece în Fîşia Gaza, nu credeţi că avea dreptate, zilele trecute, Benjamin Netanyahu cînd spunea că Israelul va trebui să menţină, mai mult ca niciodată, trupe de securitate în West Bank şi, mai ales, să asigure malurile rîului Iordan?

Lumea îi plînge pe palestinieni, pentru că există o maşină de manipulare bine pusă la punct.

Poporul acesta sărac, în loc să-şi clădească locuinţe, a preferat să sape zeci de tuneluri, fiecare costînd peste 1 milion de dolari, ca să le folosească pentru a distruge Israelul, o ţară pe care n-au recunoscut-o şi, probabil, nu o vor recunoaşte niciodată.

Anunţaţi din timp de bombardamente, Hamas-ul îi sacrifică pe cetăţenii civili din Fîşie şi nu-i lasă să plece din zonele unde ştiu că au plasate cele mai mari rezerve de rachete, armament şi logistică (adunate, în mare parte prin contribuţia bănească a prietenilor lor din Qatar).

Iar lumea nu vede decît aşa-zisul măcel, considerînd ofensiva israeliană drept o acţiune criminală, împotriva umanităţii.

Erdogan, despre delirul căruia am mai scris pe blog, a folosit, în repetate rînduri, în actuala campanie electorală pe care o duce pentru a deveni preşedinte al Turciei, un discurs în care îi compară pe evrei cu naziştii din cel de-al doilea război mondial. Netanyahu a protestat. Şi ce dacă? Din moment ce lumea a înnebunit şi nu vrea să vadă cu ochi buni decît pe islamişti?

Vă mai amintiţi de evanghelicul român care scria, pe blogul lui Mănăstireanu, cu ceva timp în urmă, că Israelul e un stat fascist?

Se vorbeşte tot mai des despre rasism, ca să se facă uitat antisemitismul, adevăratul spectru care bîntuie, din nou, Europa.

Rasismul e o ideologie întemeiată pe o credinţă falsă, că există o ierarhie a raselor umane, determinînd inegalitate şi ostilitate împotriva unor popoare de altă credinţă sau culoare a pielii.

Antisemitismul este şi el o formă de rasism, dar dirijat exlusiv împotriva evreilor. La bază e invocată apartenenţa lor religioasă. De cîte ori n-aţi auzit, în Romînia, imbecila acuzaţie: “Voi l-aţi omorît pe Hristos!”? (Recitiţi o prefaţă, scrisă de Nae Ionescu, la romanul lui Mihail Sebastian, “De 2000 de ani”, şi veţi înţelege mai bine de ce Ecleziastul a avut dreptate cînd a spus că nimic nu-i nou sub soare. Iar alde Nae Ionescu sunt tot mai mulţi acum, dar, ce e drept, mult mai tîmpiţi.).

După ce vezi ce se petrece în Paris, de exemplu, sau în orăşelul în care o brutărie a fost arsă doar pentru că patronul ei era evreu, nu te mai miri că evreii din Franţa se simt ameninţaţi şi vor să plece la Ierusalim.

Mi se face greaţă cînd îi văd pe unii evanghelici susţinînd aşa-zisa cauză dreaptă a poporului palestinian.

Mi se face rău cînd îmi amintesc cum adunau semnături să fie Palestina recunoscută ca stat, în timp ce, “băieţii buni”, prietenii lor, săpau tuneluri, considerate acum drept arme ofensive (vezi editorialul de zilele trecute din “The Washington Post”).

E adevărat, am un prieten acolo, în sudul Israelului. Are cinci copii. Mă uit cu groază, în fiecare dimineaţă, pe “The Jerusalem Post”, să văd dacă n-au fost ucişi în Gaza.

Îmi amintesc de vremurile cînd era în România (prietenul meu e de vîrsta mea) şi-mi spunea: vezi, evreii sunt luptători buni, dar nimeni nu i-a lăudat după victorie (era vorba de cel al doilea război mondial). S-au scris sute de cărţi despre curajul aliaţilor, dar despre unitatea de evrei niciun cuvînt. Şi mi-a dat să citesc o carte, care se numea “Aliatul uitat”. Singura carte, zicea el, în care noi, evreii, suntem pomeniţi ca luptători curajoşi şi de elită. Şi noi am contribuit la victoria finală!

Mă întreb, să fi venit, oare, vremea ca lumea să uite din nou Israelul? Să fi sosit clipa trădării “aliatului uitat”? Mă rog la Dumnezeu să nu fie aşa!

NOTĂ: de (re)citit şi un articol extrem de interesant, scris în urmă cu doi ani, de Viorel Condrea (alias Barthimeu), pe blogul său, despre antisemitism şi nu numai.

Sursa: http://rasvancristian.wordpress.com