ÎNCURCATI ÎN SOCOTELI

Niciodata nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui razboi sau dupa o vânatoare” –

                                                                                                                   Georges Clemenceau

Zilele acestea mi-am amintit de un tablou care mi-a placut când am vizitat Muzeul National de Arta al României, tabloul pictorului de Octav Bancila, intitulat „Încurcat în socoteli”. Un scolar în fata unei table pe care este scrisa o înmultire: 249 x 87. Scolarul este descurajat, stapânit de un sentiment de neputinta, de neîncredere în sine, este depasit de problema unei înmultiri cu atâtea cifre!!, lasa capul în jos. Daca ne gândim, este reactia corecta a unul suflet curat, care prefera sa nu scoata nici un cuvânt, evidentiindu-se neputinta dar totodata sinceritatea copilului. El nu încearca sa fabuleze sau sa minta. El este onest. Desigur se simte detasat emotional de ceea ce se întâmpla cu el fata de ceilalti colegi din clasa. Pe de alta parte, de vina poate fi învatatorul scolii care nu a stiut sa-l învete, sau capul bietului baiat care nu a putut pricepe! Ce va face în viitor? Probabil învatatorul va avea mult de muncit cu el spre a nu ramâne repetent, a nu parasi clasa… Dar ceea ce ne intereseaza este reactia corecta a copilului, si în general a tuturor copiilor, de a fi incapabili sa înteleaga minciuna sau perfidia oamenilor, iar când se izbesc de ele, li se pare ca cei maturi vad lucrurile diferit de cum vad ei. Bunul simt înca îi ghideaza pe copii la acea vârsta frageda, dupa care intervine educatia prin care se încearca a-i face sa înteleaga ca trebuie sa discearna între adevar si minciuna, atentionându-i totodata asupra repercusiunilor respective. Încurcat în socoteli, bietul copil!

    În zilele noastre, vai!, citesc în ziar, un  licean de 16 ani dintr-un  cartier bucurestean se dovedeste a fi cel mai tânar votant din tara noastra. Presedinta sectiei de votare l-a primit cu bratele deschise, se mentioneaza în articol. I-a luat buletinul si l-a trecut pe o lista separata, desi CNP-ul si celelalte date probau clar vârsta tânarului. Si biatul a glumit: „N-au ce sa-mi faca pentru ca-s minor. Am fost la vot pentru ca asa a vrut muschii mei, ca-s mai smecher. Le-am demonstrat ca-s mai destept”. Iata factorul educational al tinerei sau, si mai tinerei generatii. De la cine iau exemplu toti acesti tineri?

Despre mizeria oamenilor maturi, incapabili, vanitosi, nesinceri, mincinosi, se poate vorbi mult. Când ai în fata astfel de indivizi simti ca te afli în fata unor case ruinate, din care cu greu s-ar mai putea reface ceva. Si te cuprinde sentimentul amaraciunii.

  Sa ne amintim de „simpaticul” Ghita Pristanda, personajul din piesa de teatru „O scrisoare pierduta” a lui Ion Luca Caragiale – comedie realista de moravuri sociale si politice, în care este ilustrata dorinta de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Caragiale a satirizat sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia si, pâna la urma, prostia omeneasca. Oamenii politici se agitau si pe atunci în campania electorala, se iscau conflicte între reprezentantii opozitiei – Catavencu si grupul „intelectualilor independenti” – si membrii partidului de guvernamânt – Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Brânzovenescu, personaje ridicole prin tot ceea ce spuneau si faceau.
Piesa s-a jucat prima oara în 1884. Iata a trecut aproape un secol si jumatate si politicienii vremurilor noastre manifesta aceleasi trasaturi de caracter. Se pare ca am trait si traim în aceeasi epoca caragialeasca, foarte putin altfel nuantata. S-au mai miscat niste „fluturi”, da, au mai batut din „aripi”, dar am ramas traitorii lumii lui Caragiale, o lume acum mai putin naiva si mult mai perfida!

  Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent în piesa de la început pâna la sfârsit în toate momentele cheie ale actiunii. El este ridicol, „Scrofulos la datorie”, constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta datoriei, ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul personal: „famelie mare, renumeratie mica, dupa buget”. Functionar servil, încalca legea din dispozitia superiorilor. Este dual, arogant sau umil, în functie de împrejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva având ca scop propriul interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, se pune bine si cu Nae Catavencu în eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul; îl „perie” de câte ori are ocazie. Se preteaza la mici furtisaguri, ghidându-se dupa spusele nevestei: „Ghita, Ghita, pupa-l în bot si-i papa-i tot…”. Comicul situatiei este ilustrat în scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le cumpere pentru a pavoaza orasul, în cinstea apropiatelor alegeri. Pristanda primeste bani pentru patruzeci si patru de steaguri, însa el cumpara numai „vreo paispce… cinspce”. Ca sa justifice modul de cum „a tras frumusel condeiul”, Pristanda numara steagurile arborate de câte doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa la socoteala patruzeci si patru: „Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci”. Ticul verbal precum cel „curat” frizeaza prostia, servilismul, facându-l penibil si ridicol: „curat misel”, „curat murdar” etc. Numele sau comic (atentie!) – Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter – servil si lipsit de personalitate; Pristanda articulat – pristandaua –  fiind un joc popular, caracterizat prin lipsa progresului, prin baterea pasului pe loc.

Oamenii legii au indicii ca numeroase persoane au votat de mai multe ori la referendum. Se mai specifica în ziare : „Pentru ca referendumul sa fie validat cu numarul de persoane care s-au prezentat la urne duminica, ar trebui ca din listele electorale pe baza carora s-a organizat acest scrutin sa dispara 1.374.412 de persoane. La urne s-au prezentat 8.459.052 persoane, ceea ce a reprezentat 46,24% din numarul celor înscrisi pe liste, adica 18.292.514. Pentru ca cei 8,45 de milioane de alegatori sa întruneasca majoritatea celor prezenti la vot, ar trebui ca numarul total al cetatenilor cu drept de vot sa se reduca la 16.918.102, ceea ce înseamna ca din listele actuale trebuie sa se evaporeze 1.374.412 de votanti.

Baiatul lui Bancila se încurcase la o înmultire, oamenii nostri maturi se încurca la adunari si scaderi. Încurcati în socoteli, mai sunt, Doamne! Si Pristanda le-ar spune: „Grea misie, misia de politai… Si conul Fanica cu coana Joitica mai stau sa-mi numere steagurile…

   De regula, se spune ca „minciuna se considera o actiune intentionata pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anume actiune sau a crea o anume stare intelectiva, sociala ori afectiva care serveste într-un fel sau altul mincinosului”.  Sunt minciuni spontane si minciuni premeditate. Despre minciunile premeditate se spune ca sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare si de neiertat.

  Capacitatea de a minti a fost observata de multa vreme în dezvoltarea umana. Toti filozofii au condamnat minciuna: „Când unul minte, compromite încrederea în societate”.

   Oare nu se poate renunta la minciuna si la ipocrizie? Si cum ar arata atunci societatea noastra? Sfintii Parinti ne învata ca minciuna demonica nu este opusul adevarului ci pervertirea acestuia. Doar cunoastem  celebra deviza folosita în politica „Scopul scuza mijloacele”, atribuita lui Machiavelli. Ori minciuna demonica se pare ca se suprapune perfect pe instinctele oamenilor. Iar „oamenii, mai ales în politica, se ghideaza nu dupa nevoi, ci dupa instincte…” Doar un pic de ratiune si demnitate ne trebuie pentru a întelege ca scopul nu poate scuza mijloacele.

Cu numai câtiva ani în urma scriam despre acest glont – minciuna -, din revolverele celor care lupta împotriva adevarului, într-un volum de versuri:

Minciuna sta cu toti la masa!/ Ne scaldam toti în minciuni;/ cu minciuni încercam/ sa ne salvam/ din încrengatura altor minciuni./ Adevarul nu ne mai este/ demult prieten!/ Ieri învatam dedublarea,/ obedienta,/ mimam prostia/ aparându-ne vulnerabilitatea,/ credinta./ Astazi,/ minciuna, obraznicia/ au devenit boli incurabile./ Fericirea – redusa la sex, hrana si-adapost./ Animalitate! Falsa fericire!/ Oare din ignoranta?/ Dintr-un melanj/ de credinta si necredinta?/ „Atotputernicii” repudiaza adevarul,/ când sunt descoperiti/ spun ca sunt greseli reparabile/ perpetuând în necugetari,/ în lipsa de demnitate./ Cu nesinceritatea, sovaiala/ si nascocirile lor,/ pot deveni „nebunii caselor noastre”,/ iar noi ne putem întoarce/ de unde ne-am saturat/ a mai fi.

Vavila Popovici
Raleigh, Carolina de Nord

Un român a reuşit să impresioneze Statele Unite ale Americii!

Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?

              by Daniela Delibas

Fiecare dintre noi joacă un rol unic şi special, în această lume. Pe lângă cel de soţie, mamă, bunică, tu mai ai un rol: acela de a-L arăta pe Hristos lumii! Dumnezeu are un plan individual şi personalizat pentru fiecare femeie în parte, bazat pe potenţialul, calităţile şi darurile revărsate de El în fiecare. Dacă acceptăm rolul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu, ca fiind cel mai potrivit pentru noi, atunci vom putea lucra într-un mod care să ne aducă mulţumirea şi fericirea, în această viaţă.

Tu nu trebuie să te compari cu nimeni altcineva, sau sa-ţi doreşti să faci lucrarea pe care o face altcineva, cu mare succes, în această lume. Tu eşti unică, şi aşa cum acea persoană cu care te compari nu ar putea realiza lucrările pe care le faci tu, nici tu nu le vei putea realiza pe ale ei. Totul este gândit şi orchestrat de Dumnezeu, în dreptul fiecărei femei, bazat pe potenţialul fiecăreia. Continue reading “Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?”

TRÂMBITE DE BÂLCI

În mod normal, pentru un popor, ar fi ca Diaspora acelui popor sa sustina, cu bucurie, cu buna-credinta si fermitate, cu insistenta, inteligenta si luciditate – nazuintele spre liberatate, demnitate, prosperitate, dreptate etc., ale confratilor aflati/ramasi între granitele tarii lasate, de catre membrii respectivei Diaspore, în urma…

…Citim, cu stupefactie si scârba, mesaje ale unor români din Diaspora (mai ales din Germania!), care habar nu au pe ce lume sunt, habar nu au ce se întâmpla, CU ADEVARAT, în România acestor vremi, dar au pretentia aroganta (…”nerusinata” este cuvântul care, socotim noi, ar ilustra/numi, mai exact, raportul dintre pretentie si…”directie”!) de a ne dirija si determina destinul de Tara si Popor/Neam, spre atingerea, cât mai totala si urgenta, a…HAULUI PIERZANIEI!

De fapt, ei (respectivii, cu pretentii de…”co-nationali”!) s-au transformat, banuim ca prin bani împinsi de biroul de propaganda externa al lui Basescu, ÎN ADEVARATE TRÂMBITE DE BÂLCI!

Incredibil! Ei, gugustiucii din Germania, se dau atotcunoscatori si super-civilizati! –  dar ne (re)comanda noua (cu care, cica, “se simt de-un sânge”!) sa ramânem (sau sa devenim, dupa caz…!) niste brute mancurtizate, o masa de trogloditi basecianizati, pâna la cretinismul liminar!

…Mai, oameni-neoameni: dar noi, cei din România, putem sa votam contra Merkaloaiei voastre (…madam Merkel, care se ocupa mai mult de Diktat-uri Europene, decât de Germania ei…, madam Merkel, cea care începe sa semene, “la mustata”, cu…HITLER/SCHICKLGRUBER!)? Dar eschimosii din Alaska pot vota contra …sefilor triburilor de bosimani, din desertul Kalahari?! Pentru ca exact asta faceti voi (evident, ma refer numai la O ANUMITA PARTE din Diaspora Româneasca!): desi nu mai aveti ABSOLUT NICIO LEGATURA cu România si românii, vreti sa decideti, prin Diktat-ul vostru (si al stapânilor vostri!), umilirea si sinuciderea a milioane de destine de oameni, ca si prabusirea sortii, istorice si geografice, a unei tari STRAINE DE VOI, DE SUFLETUL SI DE DUHUL  VOSTRU!!!

Prin aceasta, ati devenit (din pacate, pentru voi!), automat, DUSMANII ROMÂNIEI si ai ROMÂNILOR ISTORICI!!!

…Pentru ca, ascultati cine sunt, de fapt, si cum gândesc domniile lor:

-Domniile lor au fugit din România, PE TIMPUL LUI CEAUSESCU (“Eu unul nu am plecat în exil din cauza lui Traian Basescu, ci din cauza Ceausestilor si nestimabililor lor ciraci: Ion Iliescu, Vacaroiu, Brucan, taticul prostanacului Geoana, raposatul Plesita, toti tare interesati, prin anii 80, de <<salvarea tineretului>> – a se citi beizadelele lor nenorocite, a la Bogdan Olteanu, Petre Roman, V. Ponta si ejusdem farinae…” – …noi, pâna una-alta, vedem cum, din pricina “renascentistului” de Golan-în-Tricou-Albastru, nu se mai poate salva tineretul nu “al lor”, ci AL NOSTRU… vedem cum ne pleaca, în “neagra strainatate”, propriii nostri copii/tineri, alungati, OFICIAL, nu doar de criza/saracia de sorginte pur-basista, ci si ca urmare a  îndemnurile staruitoare, cu EFECT GENOCIDIC, ale “pacientului” Basescu, catre tineretul României, DE A-SI PARASI TARA/PATRIE…!!!) , si-au trait traiul, începând din anii ’70-’80, EXCLUSIV în  strainatate, au devenit cetateni ai strainatatii…: SI DOMNIILE LOR VIN, ACUM, SA NE ÎNVETE (TRÂMBITÂND NEFIRESC SI AFON, DE MAMA FOCULUI! –  …CE MAI, CURAT “TRÂMBITE DE BÂLCI”!), PE NOI, CINE-I BASESCU, SI SA NE INSULTE, PENTRU CA NU STIM SA-I PRETUIM ACESTUIA …GOLANIA LUI MAJORA!

…A, era sa uitam ce mai trâmbiteaza, “pedagogic”, acesti bâlceni: “…SI SA-I RESPECTAM ANTICOMUNISMUL LUI DE BASESC’…”!
Sa facem bine sa înghitim galusca (altfel, ne vom dovedi…PROSTIA FUNCIARA: „Ma rog, atâta va duce capul si întelegerea!”) si sa ne prosternam, în fata “<<dictatorului>> (sic! – CU GHILIMELE-SAGETI GROASE!)  care a îndraznit sa condamne comunismul în parlamentul de strânsura, atragându-si ura si dispretul clasei muncitoare cu… trâmbita, microfonul si ecranul…” Da, cu…Antena 3, sigur ca da…ochiosule si bengosule ce esti tu, care nu esti „clasa muncitoare” si nu esti „de strânsura” (iar Basescu e …„de alesatura”, nu?!), ca… Parlamentul României!

Ptiu, sa nu-ti fie de deochi, Catavencule!!!

…Mai, mamelucilor, dar voi chiar v-ati luat-o teribil în cap: ori v-ati senilizat de tot, ori ne credeti gata cretinizati, pe toti locuitorii României/VALAHIEI! Pai, cu gurita lui cât sura, i-a zis Basescu-Hahaila, lui Nastase, “în direct si la ora de vârf”, pe TVR-1, la alegerile din 2004: “BAI, ADRIANE, CE VINA ARE POPORUL ASTA, OARE, DE TREBUIE SA ALEAGA ÎNTRE DOI FOSTI COMUNISTI?

Nu stim cât de “fosti”… – …dar cât de securisti, STIM!!!

…Mai, Gogletilor, Barbuletilor, Poponetilor… sau cum va mai cheama! – n-am ajuns noi, cei care am trait/traim, îndurând, dar si revoltându-ne (în ce grad se putea/se poate face asta, fara sa-ti lasi, cu sanse de 100% , copiii orfani! – …si nu sunteti voi în drept sa ne masurati, noua, curajul ori lipsa de reactie: fuga, ori… acceptarea statutului de mercenari, în Vest, ai lui Ceausescu-Iliescu-Constantinescu-Basescu,  o fi ea o “reactie”, dar…în sens contrar “acelor ceasornicului istoriei”!)  – sa fim scuipati de voi, cei care ne judecati, din postura unor bortosi, catarati pe movila “binecuvântarilor”, pentru burdihan, ale “societatii de consum”, a Vestului Capitalist!

…Si sunteti si ilogici! Pe de o parte, spuneti ca nu va intereseaza societatea româneasca de azi (fiti fara grija, am priceput asta, din însusi gestul multora dintre domniile voastre, gest de dezertare, sau de iude… – iar nu de eroism politic!), dar, pe de alta, va permiteti sa ne dati lectii, în legatura cu câte “mânastiri si…crâsme” ar trebui sa-i ridicam noi, lui Basescu Traian, Basina devenita… “Supra-Galactica” (…daca i-am asculta pe lingaii  de tip Traian Ungureanu, sau pe tradatorii din ceata lui William Brânza si Teodor Baconschi)! NOI sa-i ridicam…?! Noi, cei ramasi în România, sufocati sub blacheul pedelisto-basist…?! – …nu din inertie, cum vi se nazare voua, ca rod de alienare mentala fara de margini, prin infinita voastra îngâmfare decerebrata! – ci pentru ca n-avem/nu vom avea de gând, NICICÂND, decât peste cadavrele noastre, sa lasam Gradina Maicii Domnului – nici pustie, s-o re-populeze altii, venetici de pe coclauri, care n-au sângerat la temelia “MONASTIRII  ISTORIEI  EI”…nici vraiste, în bataia pradalnicilor, adusi de vânturi turbate! – …n-avem de gând sa ne lasam tara sa fie paraduita si praduita de ginghis-hani, impostori si criminali, români sau/si straini…!

Sa-i ridicati “mânastiri si…crâsme” (cu ghiotura!), lui Basescu, unii dintre VOI! – …cei care sunteti platiti, direct de Basescu, DIN BANII NOSTRI! – sa fiti agentii lui de presiune anti-româneasca, în Diaspora!

…Cunoastem, în Diaspora Româneasca, ROMÂNI ADEVARATI (fata de care avem tot respectul si toata compasiunea, pentru expatrierea lor necajita si silita!) – români carora le sângereaza inima, cu sânge rosu, fierbinte (nu cu…ciocolata!), pentru România, în care nu se mai pot întoarce, nu din comoditate, ci pentru ca sunt în vârsta, pentru ca toate rândurile lor de copii si de nepoti, si toata bruma de agoniseala, de-o viata… nu le mai pot pune, acum, într-o caruta, si s-o ia, înapoi, spre Valahia SFÂNTA! Sau români (la fel de adevarati si nestricati la suflet si Duh!), care, cel putin o data pe luna, se întorc la parintii, ori la fratii si surorile, ori la prietenii lor, din România – …SI acestia stiu, da, stiu EXACT ce simtim noi, cei ramasi, permanent, sub ramurile, partial arse, de praduitori, ale Gradinii Sfinte/Akes Samenos!

Si ei, cei care ne stiu baiul si durerea, nu vor îndrazni sa ne contrazica, ÎN VECI, dorinta de a ne scutura de jugul tiraniei si al batjocurii pedelisto-basiste! D-apoi sa ne si batjocoreasca, de parca EI ar dicta Vestului cum sa ne “trateze” : ca pe niste cimpanzei, dupa “mintea” lor, a tradatorilor de Neam… – da, dupa “mintea” (?!) lor, cea infectata de slogane basiste, si dupa buzunarele lor, umflate de argintii lui Iuda!

Cui îi pasa, dintre oamenii care se simt, de 8 ani, batjocoriti, umiliti, prin însusi faptul ca-i conduce un golan si derbedeu ordinar (care-i uraste pe români, din strafundul rarunchilor lui, de alogen!) – cui îi pasa (zicem noi, stiind ce zicem!) de alde Ponta, Antonescu, Geoana, ori Marga…?! Va zicem, cu mâna pe inima: NIMANUI, DINTRE OAMENII CINSTITI! Noi, subsemnatul, am fost dintre cei care nu s-a dus la vot, în 2004, si care-l blestema, SI AZI, pe Adrian Nastase, pentru ca, prin toate actiunile lui anti-românesti, ne-a pus în aceasta situatie revoltatoare: sa alegem între DOI BANDITI, candidând, ambii, pentru conducerea României/VALAHIEI!

Acesta este si unul dintre motivele pentru care noi nu agream democratia, pentru ca a început sa însemne, de mult, Dictatura Golanilor! Si acest adevar n-a fost ameliorat, cu mai nimic, de votul din 29 iulie 2012! Daca România ar fi avut o ELITA AUTENTICA (iar nu niste masoni yesmani, ai altor masoni, mai “sm(n)echeri”: cei din UE!…în istoria noastra, au existat si masoni patrioti, deci, masoni martiri, chiar! –  precum Balcescu, ori Tudor din Vladimiri!), nici nu s-ar fi pus problema sa ascultam noi de comenzile imbecile ( cele ale…”pragului impus”!), venite dinspre liderii masoni ai UE!

…Având în vedere cele de mai sus, cu tot regretul pentru românii diasporeni cinstiti si de buna credinta, carora continuam si vom continua sa le purtam/pastram tot respectul, pâna în ultima clipa a vietii noastre (dar neuitând ca “fratii moldoveni”, din asa-zisa “Republica Moldova”, ne-au pricopsit  cu absenteismul total, la Referendumul din 29 iulie 2012, si cu cca 700.000 de VOTURI PRO-BASESCU, la alegerile din 2009…:

“Primarul general al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a facut un apel catre toti cetatenii români din Republica Moldova sa nu mearga duminica la Referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu, potrivit Realitatea.net.” – …ooo, sa nu credeti ca din dragoste pentru România si pentru Basescu, ci…pentru a tranzita “moldovenii” si “moldovencele” România, mai cu spor, spre “câinii cu colaci în coada”, spre mafiile si spre …paturile de hotel/bordel ale  VESTULUI!)  – propunem, spre meditatie, o schimbare legislativa, devenita, din pacate, IMPERATIVA (dupa anul 2009, dar, mai cu seama, acum, dupa Referendumul din 2012):

-Legea electorala sa fie modificata, în sensul de a nu mai avea drept de vot (în legatura cu problemele vitale ale României si ale românilor!), decât cel/cea care s-a nascut si-a crescut si-a suferit, în România, pâna la momentul votului! Minimul de ani suferiti în România (pâna la momentul votului!), sa nu fie sub 5 (adica, sa nu fie sub limita unui mandat prezidential întreg!).

…Astfel, poate ca vom mai avea un strop de sansa, de a ne pastra România (ca pamânt si popor, întru NEAM!)… România cea istorica, martirica si sfânta, care “(…)n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra (n.n.: nici a noastra, a celor rastigniti în ea, de tirani si de tiranie… – … dar, cu atât mai putin, a voastra, a unor mameluci aroganti, din Diaspora!),  ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri, în veacul vecilor…!!!
prof. dr. Adrian Botez

VERTIGO

                  Alta pagina a Festivalului de Dans American – 2012

.

Respiratia este începutul si sfârsitul vietii”.

                                                                                                              Noa Wertheim

.
Fondata în Ierusalim de catre Director artistic si coregraf Noa Wertheim împreuna cu partenerul ei, Adi Sha’al, în 1992, trupa israeliana Vertigo Dance Company si-a facut debutul în cadrul Festivalului de Dans American (ADF), cu frumosul si dinamicul dans, Mana. De-a lungul anilor, Compania a primit numeroase premii, inclusiv cel al Ministerul Educatiei din 1998 acordat pentru Coregrafie, iar în 2003 – Premiul Landau pentru Arte Performante (Performing Arts)..

Cuvântul Mana este tradus din aramaica ca nava de lumina. „Corpul omului este ca o nava care poseda o lumina interioara”, a spus Noa Wertheim. În acest dans creat cu trei ani în urma, ea exploreaza dualitati: masculin / feminin, lumina / întuneric, interior / exterior, unghiular / circular. Mai explicit, Mana urmareste lupta individului de a restabili echilibrul, în primul rând cu el însusi. „Adevaratul învingator este acela care se învinge pe sine însusi”, a spus-o Confucius. Voltaire avea convingerea ca lupta cu noi însine este cea mai înversunata lupta, fiindca: „te afli în ambele tabere”.

Cu alte cuvinte, este necesar a afla adevarul din noi ca sa putem ajunge a întelege pe semenii nostri si a putea trai în armonie.
În acest dans se urmareste transformarea interioara a fiintei, nava de lumina existând în fiecare suflet, ea salvând în final omul de întunericul amenintator.

Spectacolul din data de 14 iulie 2012, sustinut în sala Centrului Artelor performante din Durham (Durham Performing Arts Center) din Carolina de Nord, a fost o surpriza placuta; interesant si provocator, având o simbolistica care te pune pe gânduri. Fiecare a fost liber sa-si dezvolte imaginatia dupa fantezia trezita de simturi. Se cunoaste ca pe lânga omul zilelor noastre ramas religios, mai exista si acel om modern, care se simte si se pretinde în general areligios, dar care dispune înca de o întreaga mitologie ascunsa, care lucreaza în sufletul sau.

O ora de dans continuu, în care miscarile dansatorilor sunt pline de energie, impuls si fluiditate. Individul – dansatorul – lupta în primul rând pentru propriul sau echilibru, fizic si existential. O continua zbatere în scopul deslusirii liniei de cerc, construirii apoi a unei spirale de energie si intensificarii ei. Ritualul fizic evolueaza de la partea osaturii aflata la baza trunchiului – pelvisul -, spre centrul corpului – axul în jurul caruia, simbolic vorbind, se învârteste întreaga lume. Gândul te poate duce si la Arborele simbolizând viata, tineretea, nemurirea, întelepciunea. De exemplu, Arborele Nemuririi din Vechiul Testament, al întelepciunii tot din Vechiul Testament, arborele putând exprima tot ceea ce omul religios socoteste real si sacru prin excelenta si care leaga pamântul de cer. Dansul exprima libertatea si echilibrul dorit de catre trup cu bratele sale în lupta cu contrariile acestei lumi si existenta piciorului puternic fixat în pamânt (pardoseala scenei). Exista continua iluzie ca dansatorii pot zbura în aer.

Costumele dansatorilor lungi, de culoare neagra, cu volane ca niste aripi par a avea rolul de a ajuta – usura zborul dar si de a îngreuna aterizarea care se face totusi, precum ai apasa surdina unui pian. Par niste lilieci – mamifere zburatoare ale caror aripi sunt de fapt niste mâini. Este o lupta între libertate si lantul cu care este omul pironit. Am avut, pentru o clipa, senzatia ca vad barci ancorate la mal, pe care le misca valurile, dar ele nu se pot avânta în larg, fiindca sunt ancorate de tarm; si altele plecând în larg, luptându-se cu valurile… Si mi-au venit în minte versurile poetului Mihail Eminescu: „Dintre sute de catarge/ Care lasa malurile,/ Câte oare le vor sparge/ Vânturile, valurile…” Vânturile, valurile fiind metafora destinului iar catargele – lupta omului în viata-i trecatoare; vesnice ramânând doar: vânturile, valurile… Gând schopenhauerian care m-a parasit repede!

Piesele muzicale ale compozitorului Ran Bagno au corespuns perfect liniei narative a spectacolului.   Coregrafia mai exploreaza casa si vecinatatea ei, lumea interioara si cea din afara, o usa care desparte cele doua lumi, cea a libertatii si cea a înlantuirii, aceeasi dorinta si aici, de a zbura si obstacolul de a fi tintuit. Dansatorii intra si ies pe usa casei.

Mircea Eliade vorbea despre pragul din locuintele omenesti: „Trecerea pragului casei este însotita de numeroase rituri: oamenii se închina ori îngenuncheaza dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna… Pragul are „paznici”: zei si spirite care apara intrarea atât de rautatea oamenilor, cât si de puterile diavolesti ori de boli. Jertfele catre „paznici” erau facute pe prag, si tot aici se faceau si judecatile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, usa arata în chip nemijlocit si concret continuitatea spatiului; de aici decurge marea lor importanta religioasa, care se explica prin faptul ca reprezinta simboluri si vehicule ale trecerii… Nu se poate trai fara o „deschidere” spre transcendent; altfel spus, nu se poate trai în „Haos”. În clipa în care contactul cu transcendentul s-a întrerupt, existenta în lume nu mai este posibila…” De aceea, poate, exista acel simtamânt sfânt al proprietatii, „nimeni nu–si schimba locuinta fara o strângere de inima, pentru ca nu este usor sa–ti parasesti lumea…” Nici cea interioara, nici cea exterioara!

Casa dispusa pe fundalul scenei sub forma de pentagon, cu o usa mare în mijlocul ei, se deplaseaza înainte – înapoi si pe lateral, sunt efecte cinematografice care te fac sa poti privi din diferite unghiuri, dansul celor opt dansatori. Un balon mare, negru lucios, umplut cu heliu se ridica de pe umerii unei dansatoare îmbracata în costum negru, tragându-i usor bratele, genunchii, în sus. Miscarile ei gratioase, usor robotizate, atrag un dansator. Tragerea în sus  a trupului dansatoarei de catre balon se produce din când în când, ea nu este suficient de puternica si, dansatoarea se prabuseste pe pamânt, semn al chemarii partenerului. Timid la început, el se apropie ezitant. Ea danseaza, el se clatina, nu stie înca sa raspunda chemarii ei. Acest duet constituie tema centrala a compozitiei. Dansatoarea se afla în bratele barbatului pentru putin timp si din nou miscarea se repeta ca un leit motiv. Eliberati de balon, acesta pluteste peste acoperisul casei ca un astru prevestitor, sugerând o calatorie mistica prin lumina si întuneric, între cer si pamânt, între libertate si constrângere, în asteptarea acelei navei de lumina – Mana… Nava de lumina nu poate fi altceva decât iubirea care prin imensa ei putere face acceptabila dualitatea, transforma, creeaza echilibrul si armonia pentru care lupta fiintele în viata. Lupta contrariilor, între Yin si Yang, atractia dintre ele, echilibrul perfect obtinut, iata semnificatia acestui dans! Yin fiind reprezentat prin elementul feminin asociat noptii, apei si pamântului, Yang reprezentând elementul masculin asociat luminozitatii, focului si vântului – exprimarea fortei ceresti. Energia este în continua curgere si transformare, iar în decursul acestui proces ea îmbraca aspectul Yin sau Yang, în functie de conditiile în care se manifesta. Yin si Yang pot fi recunoscute, dar nu pot fi întru totul separate, nimic nu este în întregime Yin sau Yang. Chiar în fiecare fiinta exista si opusul sau. În general, cunoasterea principiului Yin-Yang si recunoasterea lui în natura si în interactiunile dintre oameni ne aduce o mai buna întelegere a vietii si a posibilitatilor pe care le avem în crearea unei atmosfere armonioase atât în exteriorul, cât si în interiorul nostru. Pe de alta parte, în Univers, echilibrul este mentinut prin aceasta lege a contrariilor, legea actiunii si reactiunii. Se spune ca daca lupta dintre ele s-ar încheia, nu ar mai fi posibila existenta Universului.

Alternanta dintre lumina si întuneric, miscarile precise ale unor dansatori executate pe lateral, în acelasi timp ce alti dansatori se misca pe vertical, miscari lente si rapide, sariturile, aruncarile, prinderile, rasucirile trupurilor dansatorilor, creeaza un joc coregrafic fascinant.

Un dans cu adevarat ametitor! Un Vertij! O ora fermecatoare de dans! Si nava de lumina mult asteptata, care va salva sufletele!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.

CÂNDVA…

CÂNDVA

cândva – pe aceste meleaguri oameni iubeau
cândva – pe aici treceau regi si sfinti
cândva – sori pe-aici se-ntreceau – rânchezau
cândva – râdeau si cântau pe-aici zeii-parinti

…lacrimi de luna erau distilate
si orbii pe harfe se rastigneau
stime în valuri jucau razgâiate
flacaii  – pe numele-adevarate
le strigau – le iubeau – le mirau – le rapeau
pe când la urechi si în par le sopteau
povesti si minuni auriu-desucheate

…au fost veri frumoase pe-aceste tarâmuri
pescarusii scriau epopei peste ape
centaurii beau – de copite sa scape
cobolzii teseau la covoare de rime
scântei luminau munca-ntinsa pe rinuri
si ape si frunze-unduiau peste vise si crime…

…cine mai stie pe unde sunt astazi
duhuri-paianjeni  – împletind nostalgii
nu mai suport sa vad oameni – când stiu ca marirea
nu sta-n coroanele reci: cununìi
nu se mai fac – sfinte – decât daca-nchizi ochii
si-asculti –cu auz de-odalisca – -adâncirea
în fosnetul feciorelnicei – unicei rochii visate:
aceea-a celestei regine – Uimirea
aceea-a vesnicei Izvorâri Amânate

…cine mai stie – cine mai stie
unde e sânge – unde e glie
unde sunt vise – unde-i chilie
unde sunt valuri – unde-i betie
unde e viata – sorbind curatie…
unde e cer si unde-i otrava
unde-i regina cu rima bolnava…
…cine mai stie – cine mai stie
daca macar ea-lumina e vie
daca la patu-i veghez poezie…
cine mai stie – cine mai stie…
***

3 august 2012                  Adrian Botez

DESPRE OBRAZNICIE SI CINISM

     „Multi oameni prefacuti îsi pun prostia la adapost prin obraznicie; repede-i si tu, si o sa se întâmple cu ei ceea ce se întâmpla balonului împuns cu acul.

                                                                            Honoré de  Balzac

În societatile ravasite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinta, copiii erau educati exact opus acestui comportament, adica în cel al lipsei bunei cuviinte, al obrazniciei. Astazi se culege ceea ce s-a semanat. Mostenitorii comunismului nu se lasa învinsi! Li s-a transmis lozinca: „Tot înainte, tovarasi”, si cu o viteza furibunda preiau acum controlul asupra tuturor institutiilor, activitatilor si practicilor din societatea româneasca, facând sa dispara valorile liberale, si asa fragile, ale noii societati.

Obraznicii au diferite profesii si diferite vârste. Când vorbesc, ei îsi umfla pieptul cu „aerul obrazniciei”. Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, fata de cei din jurul sau, dar care nu uita uneori sa se aplece în fata unei persoane de la care vrea sa obtina un profit, la un moment dat. Este, deci, cameleonic. Este nesimtit fiindca nu-i pasa de lovitura pe care i-o da celui de lânga el si nici de reactia acestuia. De cele mai multe ori obraznicia este rezultatul unei educatii gresite din familie. În general copiii rasfatati devin obraznici. Si au fost destui copii rasfatati înainte de 1989,  copiii protipendadei comuniste. Au fost si mai sunt parinti care încurajeaza obraznicia, considerând ca în viata trebuie sa înveti sa te descurci cum poti mai bine, lovind în dreapta si-n stânga ta, calcând chiar peste cadavre!, ne sesizând granita între îndrazneala si obraznicie. În acest mod copiii ajung sa devina oameni aroganti în societate, atitudine pe care elvetianul Carl Gustav Jung  a caracterizat-o ca fiind „inflatie psihica”. Faptul ca individul nu constientizeaza acest defect de caracter, denota lipsa de inteligenta, compensata, de cele mai multe ori, de prostie. Iata cum proverbul „Obraznicul manânca praznicul”, în trei cuvinte exprima plastic, situatia în care o persoana impertinenta obtine ceea ce doreste, desi nu merita, de multe ori prin minciuna, dar lui nu-i pasa de ce spun altii! Amintesc ca, mult mai târziu, proverbului, Nicolae Iorga adaugase:  „...dar plateste cu obrazul”. Care obraz? Obraznicia a ajuns la cote alarmante. Vedem insolenta, necuviinta, aroganta, nerusinare, tupeu, atitudini opuse bunei cuviinte.

Obraznicia, da, am vazut ca poate fi un mod de a-ti trai zilele vietii! „Fat frumos” a batut din picior si a grait: Vreau! Exact asta vreau! Ce nu se poate si la noi? Vreau democratie, asta înseamna democratie! Ca tu vorbesti la telefon? Foarte bine, am sa vorbesc si eu! Adica, noi nu suntem voi! Da, dar suntem totusi într-o familie! A fost dorinta si acceptiunea noastra. Cum ne permitem sa ne exprimam în acest mod?

Obraznicul este si cinic! Cinismul, conform dictionarului, este atitudinea de ignorare ostentativa a moralei si a convenientelor sociale general acceptate, marturisire obraznica si sfidatoare a unor fapte sau gânduri condamnabile, atitudine care sfideaza regulile morale ale societatii, nerusinare, meschinarie, sfruntare. Este denumita în acest mod si conceptia filozofica – doctrina filozofilor cinici – care a existat, la baza având o atitudine cinica fata de societate. Cinicii  acelor vremi au fost adeptii scolii filozofice antice întemeiata de un elev al lui Socrate, pe principiul: „Sa traim conform naturii”, cu alte cuvinte – restrângere la nivelul animalitatii, cu dispret fata de principiile elementare ale moralei. A fi cinic astazi, înseamna a judeca cu un pragmatism exagerat problemele si a vedea doar beneficiul material pe care-l poti obtine, uzând de orice mijloace. Cinismul este un rau care prinde radacini în sufletul omului, alungând în totalitate sentimentul dragostei, al corectitudinii, se dezvolta cu rapiditate si creeaza o distanta între individ si cei din jurul lui. Exprimat în alte cuvinte, cinismul este ca plesnitul peste obraz cu dosul palmei, cinicul crezând ca îsi poate spala, în acest mod, sufletul, de mizeriile adunate în el. Vazut din punct de vedere teologic, cinismul este incompatibil cu credinta în Dumnezeu.

Carl Gustav Jung, în calitatea sa de psiholog si psihiatru, în cartea sa „Tipuri psihologice” scria: „Noi suntem atât de needucati, încât avem nevoie de legi exterioare si de un temnicer, respectiv de un parinte, ca sa stim ceea ce este bine si sa savârsim ceea ce este drept.” Dar ne-a lipsit si ne lipseste!

Poetul englez William Blake afirma: „Exista doua clase de oameni: fecunzii si devoratorii.” Poate fi cinicul un om fecund? Nu! El devine cu adevarat un devorator!

Filozoful si eseistul nostru, Emil Cioran, spunea: „Cinicul e mânat de o pofta aproape vicioasa a negarii, de vointa de a demasca. Exista în el ceva diabolic, un joc pervers al spiritului.” Cu adevarat, exista în sufletele oamenilor cinici graunte de rautate, de multe ori bine mascate, bine fardate.  Tot el mai spunea: „Cinicii au fost maestri în irezolvabil, caci lipsa lor de sfiala în fata cunoasterii îti trezeste imaginea unor setosi de boli incurabile.”

Cinismul este, fireste, o manifestare a cruzimii, dupa afirmatiile lui Nietzsche – „una dintre cele mai vechi desfatari ale umanitatii, pentru ca procura cea mai înalta voluptate a sentimentului puterii.” Cu alte cuvinte este similara barbarismului, animalitatii.

Poate ca viziunea lui Salvador Dali, de la sfârsitul secolului XX, se potriveste si zilelor noastre: „Nu eu sunt clovnul, ci aceasta societate, monstruos de cinica si inconstient de naiva, care joaca jocul seriozitatii pentru a-si ascunde mai bine nebunia”? Naivi am fost? Inconstienti am fost? Naivi vom fi? Orbi vom fi, inconstienti vom fi? Cum este posibil ca într-o zi sa spui: „Daca se va dovedi ca am plagiat voi demisiona” si peste câteva zile sa afirmi cu nonsalanta ca nici nu te gândesti la demisie. Unde este corectitudinea, onoarea, respectul fata de societate? Si iarasi zi-sa Fat Frumos: Am copiat? N-am copiat! Ei si ce daca am copiat? N-ai copiat si tu? De la Aristotel si Platon toti copiaza! O comisie acreditata sa judece confirma plagiatul si e imediat desfiintata. „Fat frumos” pleaca în strainatate sa reprezinte tara, fara mandat, calcând decizia Curtii Constitutionale si în consecinta, acesteia i se restrâng  atributiile. Se emit ordonante de urgenta  în serie, se fac schimbari fara respectarea procedurilor legale – nici nu mai stiu toate schimbarile fiindca ele s-au produs si se produc zilnic, în lant, un adevarat atac împotriva institutiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva justitiei independente.
Tavalugul trebuie oprit! Tara are nevoile ei de care nu se mai tine seama.
   
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Ura – sentimentul vietii neîmplinite

                                                            „Nu uita niciodata ca unii te pot urî,
                                              dar cei care te urasc nu te înving decât daca
                                            îi urasti si tu. Si când o faci, te distrugi.”                                                                                            R.M. Nixon

Am gasit pe internet scris despre ura: „Eu zic ca vine din educatie. Cel putin eu pâna la vârsta de 18 ani nu am facut altceva decât sa învat cum sa urasc cu adevarat… iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ura pentru orice… si nu oricum.. acum o fac cu profesionalism.” Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipa! Dar daca a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: „Vremea razbunarilor”. Asa sa fie oare? Asta ne dorim?

Ura fiind un sentiment al vietii neîmplinite, dupa cum spunea un psiholog, filozof umanist german, nascut la începutul secolului XX-lea, poate duce chiar la moarte si aceasta deoarece starile sufletesti sunt cele care ne îmbolnavesc trupul. De ce sa nu ne traim viata în iubire, în daruire desavârsita, asa cum ne învata Hristos? De ce nu-i urmam sfaturile si de ce lasam ca raul sa ne distruga încetul cu încetul; de ce ne alegem drumul spre o moarte vesnica? Religia cuprinde aceste învataturi, dar pe buna dreptate se întreba Benjamin Franklin: „Daca oamenii sunt atât de rai având o religie, cum ar fi daca nu ar avea-o?” Raul trebuie evitat în viata, nicidecum „învatat”, întrucât el se opune binelui; natura noastra umana intra în contradictie cu raul care nu face altceva decât sa ne provoace o stare de inconfort, putând ajunge la disperare, revolta si chiar moarte.

Carl Gustav Jung, în cartea sa „Puterea sufletului”, ne avertizeaza asupra faptului ca privelistea urâtului suscita urâtul în suflet: „E netagaduit faptul ca rautatea celuilalt devine neîntârziat propria ta rautate, caci raul trezeste raul din propriul tau suflet”. Dar, este tot atât de adevarat ca ura îsi gaseste uneori motivatii, asa zise rationale, fara sa ne dam seama ca ea ajunge în „imediata vecinatate a raului”.

Adusa problema în vremurile pe care le traim, ura a cuprins cu fervoare societatea româneasca înca de pe vremea comunismului; cei care am trait în acea perioada am cunoscut „ura de clasa”, considerata de comunisti „combustibilul motorului progresului”. Ura ne-a fost inoculata si de atunci sufletele unora a fost schilodite. Prin diferite metode sadice a fost ucisa intelectualitatea româneasca, au fost ucisi oamenii deveniti incomozi societatii instaurate; se spalau creiere, se dorea un om nou care, de fapt, a aparut ceva mai târziu, în vremurile post-comuniste, nascut din ura si razbunare, mostenitor al certificatului de om al urii si al razbunarii. Nimic nu-i mai face placere, îl deranjeaza totul, i se pare ca toti se opun idealurilor sale de pura materialitate, pentru el vointa înseamna în primul rând dorinta de putere si lupta cu arme care ranesc si ucid oamenii corecti, blânzi, sensibili, nevinovati. Lev Tolstoi considera ca raul vine din faptul ca oamenii îsi închipuie ca sunt împrejurari în care se pot purta cu semenii lor fara iubire. Foarte adevarat!

Întrebat Parintele Galeriu în ce consta mai precis raul?, acesta a raspuns: „S-a spus ca este o stare si nu un principiu sau substanta. O stare a vointei pervertite. Sfântul Vasile cel Mare defineste raul ca o înstrainare de Dumnezeu. Cum s-a produs înstrainarea? Prin ispita adorarii de sine, prin stralucirea eului. Fiecare când gândim acum parca intuim ceva din aceasta constiinta de sine a existentei proprii, un fel de a fi al încântarii. Deci Lucifer cade în aceasta adorare de sine, facând din eul lui o realitate existenta prin sine…” Întelegem cum ideologia marxista, straina de Dumnezeu a dorit sa produca acel om nou!

Cred ca lumea de astazi, are nevoie de un idealism care sa-i redestepte constiinta legaturilor sale profunde cu universul, cu Lumea superioara a spiritelor, cea care conduce destinele realitatii vazute si nevazute. Prea ne-am obisnuit a privi numai pe orizontala si a nu ridica ochii spre cer! Materialismul a ignorat viata spirituala, a aruncat, dupa spusele lui Alexis Carrel – chirurg si biolog francez –, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina în 1912, o „cortina” între fenomenele materiale si cele spirituale, între vizibil si invizibil, între om si Dumnezeu. Caci, stiut este, ca tot ce se petrece în mintile noastre vine din sufletele noastre, de aceea trebuie sa îngrijim de suflet, daca vrem sa ne fie în buna stare trupul.

Apartinem cu totii societatii în care traim, dar gândim diferit si ne manifestam diferit, fiecare dupa pornirile naturale ale sufletului sau, si atunci este normal sa existe si oameni carora orice nedreptate sa le trezeasca în suflete nemultumirea, revolta, sa fie înclinati spre a lua o atitudine morala sau imorala. Sinele lor nu se afla în deplin acord cu ceva, cu cineva, încep sa urasca pentru ca acesta este impulsul inimii, un impuls puternic si care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate începe lent cu blazare, dispret, judecata strâmba, bârfa, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stari trec neobservate, ca „boli mai usoare, dar netratate” (spune frumos cineva), cu timpul ele se agraveaza, se cronicizeaza si omul nu mai poate fi vindecat; el este stapânit de orgoliu, lacomie, de rautate si ura, contaminând pe cei din jurul sau. Iata de ce aceste „mici pacate” nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate în seama dintr-un început si aflata cauza care le provoaca. Efect-cauza, cauza-efect!

Marcu Ascetul, admirator al Sfântului Ioan Gura de Aur, ne  îndemna: „Lupta-te cu raul în prima faza, si nu-ti zice: el nu va birui în mine! Pe masura ce tu te antrenezi, esti deja învins.”

Începi sa urasti de cele mai multe ori atunci când ti se face o nedreptate, pentru ca ura este produsul unei vieti ranite. Când ne sunt tradate sperantele, începem sa urâm tradarea si tradatorii. Iar când se face dreptate din timp, ura dispare. Este binele care îi ia locul si odata cu dreptatea dobândita, iubirea si speranta lumineaza sufletul nostru, întunericul dispare. Dar pentru a se face dreptate, este nevoie de curaj, de lupta. Aceasta lupta se da în interiorul nostru, apoi în exterior. Cel mai nobil mijloc de lupta în exterior este cel al dialogului dus cu bun simt, gasirea unui factor comun al discutiei, ratiunea în felul acesta stapânind pornirile salbatice, animalice. La ce ne poate folosi agresivitatea animalica? Socrate spunea: „Între a face rau cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ti-ar face cineva.” Da, dar pe cel care a gresit nu trebuie sa-l ajutam sa vada greseala? Oare nu trebuie sa cautam radacina greselii lui care ne afecteaza si pe noi, pentru a aplana o nedreptate, un rau? Pentru ca raul sa nu continue a exista, ar trebui sa se tina seama de legile dumnezeiesti si cele omenesti, adica de cele morale si cele juridice, iar acestea din urma ar trebui bine întocmite, bine cunoscute si respectate, pentru ca societatea sa functioneze pe principii sanatoase. Pentru filozoful Spinoza, a avea acces la ele, trebuie folosita ratiunea, care „ne conduce inevitabil la perceperea adevarului si a greselii”.

În legile bisericesti sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere crestinului sa dezradacineze din suflet sau orice urma de mânie si de ura fata de semen si sa rasplateasca raul cu binele. Apostolul Pavel spunea ca legea morala e înscrisa în inima omului; Dumnezeu ne-a înzestrat cu constiinta, lasându-ne libertatea învatarii cunoasterii a ceea ce-i bine si a ceea ce este rau. Psihologii merg pe caile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia ca anumite categorii ale gândirii ne sunt date aprioric, adica înaintea oricarei experiente de viata, ele ivindu-se simultan cu primul act de gândire.

Ca în orice activitate din aceasta viata, este necesar a se actiona cu curaj si demnitate în cautarea greselilor si îndepartarea raului. Lipsa curajului duce la suferinta si la întretinerea ei; se stie doar ca oamenii lipsiti de curaj, oamenii lasi, se târasc toata viata, ca viermii pe pamânt; iar când actionam, sa ne ferim de a ne folosi de legea Talionului (dinte pentru dinte) care este, cu siguranta, dreptatea celor nedrepti, razbunarea care fericeste doar pentru o clipa. Unii spun ca suntem oameni si trebuie sa admitem ca suntem imperfecti, deci ar trebui sa fim toleranti… Da, dar cât de imperfecti suntem si cum ne afecteaza aceste imperfectiuni, conteaza! Chiar daca nu am facut nici o fapta rea, ne putem simti responsabili de raul din jurul nostru. Si cu cât suntem mai indiferenti în fata raului, cu atât suntem mai departe de prezenta binelui în viata noastra.

De multe ori tergiversam interventiile, deciziile, lamentam sau chiar nu luam în seama oamenii care aduc nepasarea, golania, mârlania, necinstea în viata noastra de toate zilele si nu luam în seama nici pericolul declinului societatii în care traim sau, începem sa-i judecam târziu, de multe ori în lipsa, atunci când ei nu mai sunt printre noi, spre a ne aduce argumentele lor, a-si ispasi pacatele. Si resemnati, spunem: „Dumnezeu sa-i ierte!” Este bine ca invocam aceasta iertare crestineasca pentru cei care ne-au facut si ne fac viata un iad, dar de ce sa nu luam atitudine atunci când ei sunt printre noi si când se mai pot mântui, iar noi sa îndreptam lucrurile, sa putem rasufla usurati ca s-a facut dreptate la timp si sa mergem cu curaj si speranta înainte în aceasta viata? Unii cred ca sentimentul acesta al urii apara uneori societatea de distrugere prin exacerbarea anumitor instincte, ura fiind considerata în acest caz, ca o lupta pentru dreptate, pentru apararea celor „sfinte” dobândite de-a lungul generatiilor. Poate au dreptate!? Dar aceasta lupta nu o putem duce cu armele binelui? Cu siguranta nu avem dreptul sa dormim! „Desteapta-te române!” sa ne fie mereu în minte.

În cartea: „România încotro” Gheorghe Popa ne vorbeste despre inegalitati, contradictii si nedreptati, sugerându-ne a le limita prin dreptate sociala, prin legi bine stabilite. Dar pentru aceasta  trebuie sa existe, ne spune, „un anumit nivel general de spirit civic si responsabilitate sociala”, adica sa existe procesul educativ, si propune ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, actiune si comanda, sa fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional si politic”, în mod contrar, deteriorarea sociala poate sa înceapa si sa se dezvolte „de la cap” si da exemplu coruptia. Heinrich Heine spunea clar si fara echivoc: „O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o înalta forta morala”.

Si ne mai întrebam cum a ajuns omenirea la atâta ura? De ce ura pare sa domine astazi societatea româneasca? Trebuie sa remarcam ca Alegerile recente din România si Criza economica au la baza criza morala prin care trece Romania si motivul principal este acela ca nu am judecat suficient, nu ne-am limpezit mintile si am neglijat trecutul. Unora le-a fost teama ca îsi pierd posturile, altii averile dobândite ilicit si astfel au facut tot posibilul sa ignore sau chiar sa îngroape trecutul. Noroc de scriitorii, istoricii si jurnalistii care nu s-au lasat intimidati si cu mult curaj au facut dezvaluiri (dar nu suficiente!), pentru a lasa o fresca a vietii în comunism, si a celei post comuniste. Si în al doilea rând, ne-am obisnuit sa dam în cap elitelor, de la care am putea învata ce fel de atitudine sa adoptam în fata unor situatii, de criza morala.

Este tot atât de adevarat ca pentru unii, ura constituie o adevarata placere, o hrana a sufletului. Romanticul poet englez George Gordon Byron spunea ca „oamenii iubesc în pripa, dar urasc linistit pâna la moarte”. Si-atunci, sa fim buni, iubitori sau sa urâm? Sa alegem a trai cu iubire, sau cu ura si razbunare? Pitagora, considerat unul dintre cei mai mari legiuitori ai antichitatii grecesti spunea de pe atunci ca viata cumpatata, în slujba binelui si a dreptatii, trebuie sa stea la baza alcatuirii politice a unui stat.

Din Scriptura aflam ca Dumnezeu este plin de bunatate, Dumnezeu este iubire! El fiind sursa bunatatii, bunatatea Lui ajunge la noi prin rodirea Duhului, prin comunicarea si împartasirea caracterului lui Hristos în noi, pe care o face Duhul Sfânt. „Cine se scalda în sfera bunatatii, a iubirii macar pentru câteva clipe, simte o stare de fericire, de multumire, de linistire…” Cu totii am simtit bunatatea, iubirea, am simtit cum aceste stari înalta spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar sa ducem o lupta cu noi însine si cu cei care ne violeaza comportamentul moral cu un tupeu nemaipomenit si cu ignorarea normelor religios-morale dar si a celor juridice; sa avem în vedere totodata armonia care exista între bunatate, iubire si dreptate, din gesturile lui Iisus Hristos care a plâns pentru oameni, a murit pentru noi, dar tot El a luat biciul în Templu si nu a ezitat sa-i numeasca pe unii ,,morminte varuite”. Si… sa acceptam lipsa contradictiei între bunatate si pedepsirea onesta a raului, pentru ca ,,Domnul este bun si drept”, iar acestea doua se gasesc într-o perfecta armonie în natura divina: ,,Dreptatea si pacea se saruta” (Psalm 85.10b).

Pr. Prof. dr. Nicolae V. Dura vorbind despre Normele juridice si Normele religios-morale într-o carte a sa, arata ca „legatura osmotica între drept si morala, între ce este drept si ce este bine (bun), între drept si religie etc. este adeverita nu numai de realitatea istorica a vietii umane, de ieri si de azi, cât si de unii teoreticieni ai dreptului, de unde deci si concluzia fireasca: nu trebuie sa existe drept fara morala, fara afirmarea principiilor unei morale umaniste, sanatoase, care sa aiba întotdeauna în vedere binele, dreptatea si echitatea, valori scumpe umanismului…

Îmi amintesc, da, mergeam pe drum… Fusese ultimul drum facut în tara mea… Era seara unui anotimp care-si dezbracase frumusetea, aratându-si goliciunea stranie… Strada avea trotuarele înguste, masinile parcate înghesuit, nereglementar, îngustând si mai mult aspectul strazii, arborii desfrunziti, cu crengile ciunge, trunchiurile rasucite, totul dând impresia de boala, de sfârsit de viata… Si fulgii albi cadeau din cer ca o compensatie a urâtului din preajma… Ningea în acea luna a iernii… Era haosul ninsorii, asemeni haosului din inimile semenilor, iar dupa acest haos se poate asterne un strat minunat, unitar de zapada, îmi spuneam… Comuniunea fulgilor, a inimilor noastre… Dreptatea, binele, armonia în care trebuie sa ajungem sa traim, caci stiut este ca numai ea aduna, pe când discordia, ura, nu fac altceva decât sa dezbine. O lumina se aprindea în mintea mea obosita: Un crestin nu trebuie sa-si piarda speranta… Emil Cioran o numea „astrul inimii”! În „Jurnalul de idei”, Constantin Noica exprima poematic: „În mitul Pandorei ramâne speranta, ca ultim demers uman, cel mai adânc. În fundul cutiei Pandorei este tresarirea la viata, o pâlpâire, o palpitatie.” Si-n fata ochilor îmi aparea figura severa si totodata blânda, privirea patrunzatoare a lui Octavian Paler, rostind convingator: „Speranta se organizeaza, nu se asteapta!

Vavila Popovici – „Articole si eseuri” – vol. I, ed. 2010

ROMÂNII „VII” SI ROMÂNII „MORTI”. GRESELI SAU TRADARI



…Dupa un Referendum în care aproape 90% dintre românii VII (adica, dintre cei care au iesit la vot, sa-si afirme, ferm, opinia!) l-au trimis „la plimbare pe mare”, pe Golanul-Sef (adica, circa 7 milioane si jumatate au votat pentru DEMITEREA lui Traian Basescu) – nimeni, dar ABSOLUT NIMENI! –  nu poate afirma NIMIC despre eficienta votului acestora!!!

Este o situatie imposibila, complet absurda.

Din ce pricini?

1-În primul rând, pentru ca USL-ul a facut sluj în fata lui alde  Martin Schultz (Victor Ponta-Naum ACCEPTÂND DE NEACCEPTATUL, pentru români si, în general, pentru orice natiune civilizat-europeana: PRAGUL DE 50%+1!!!)…Schultzul, presedinte al PE… – …adica, cica, al bezmeticilor care „dreg”(?!) si strica si învârt si încurca toate itele, pe la UE!
„Presedintele PE, Martin Schulz, este de parere ca Uniunea Europeana este <<putin prea tacuta>> în legatura cu situatia din România, dupa suspendarea presedintelui Traian Basescu, conform unui interviu acordat ziarului Le Monde si citat de AFP.

(…)<<Comisia Europeana trebuie sa îsi faca treaba. Trebuie sa evalueze, sa faca propuneri, sa verifice daca sunt încalcate normele de drept europene. Un prim-ministru care are o larga majoritate poate schimba Constitutia tarii sale, dar nu poate lua masuri care sa intre în contradictie cu regulile si valorile noastre>>, a precizat presedintele PE, citat de Mediafax, adaugând ca demiterea lui Traian Basescu este <<foarte dubioasa>>:<<Înlocuirile rapide care au avut loc în fruntea mai multor institutii din România sunt cel putin stupefiante. La fel ca si tentativa, aparent structurata si planificata, de demitere a presedintelui Traian Basescu. Este foarte dubios din punct de vedere politic, dar este legal>>” – cf. art. Presedintele PE: Discutia cu Ponta nu a fost cea mai prietenoasa dintre cele avute pâna acum, din 11 iul 2012, 20:0, pe RTV.net.

…Daca “stabul” de la UE zice ca niste actiuni dintr-o tara sunt „legale”,dar…”dubios/stupefiant de rapide” – înseamna ca România nu are ce cauta  în UE! –  în aceste structuri de birocrati imbecili – care, probabil, pentru a se lamuri asupra unui lucru (petrecut într-o tara membra a UE, iar nu de pe…Marte!), ar avea nevoie de câteva secole! Or, românii au sila sa mai si rosteasca numele acelui golan si derbedeu sadic…si nu peste un secol, CI ACUM, PE LOC, ÎL VOR FACUT DISPARUT! La Târgoviste… – …sau, poate, crestineste –  doar plecat, definitiv, din „bataia ochilor lor”, sau dincolo de granitele Gradinii Maicii Domnului.

Se zicea ca, în România, birocratia atinge limite/stadii ametitoare. NU! Hotarât lucru, recordurile de „melceala” a deplasarii mentale si hârtogaresti le doboara, rând pe rând, UE-ul!!!

…Ce „valori” aveti voi, masoni de doua parale? Melcul si Broasca Testoasa? Si o mai faceti si pe stapânii de plantatie, cu popoarele Estului European…! Puah!!!

2-…Oricum am învârti, însa, lucrurile – Victor Ponta-Naum si Crin Antonescu nu aveau dreptul moral sa accepte „pragul”, ipocrit si ticalos, al celor „50%+1”. Cum nu aveau nici dreptul moral sa înceapa un REFERENDUM (care nu este o joaca, ci expresia vointei EXASPERATE, a unui popor întreg!), pâna nu-l gândesc, planuiesc si pregatesc, pâna în cele mai mici amanunte!!! CUM POTI, SPRE EXEMPLU, SA ÎNCEPI UN REFERENDUM, AVÂND DOAR LISTELE RECENSAMÂNTULUI DIN 2002, SI NU SI REZULTATELE RECENSAMÂNTULUI DIN …2011, PENTRU 2012?! ZECE ANI DE MOARTE SI DE SCADERE (GRAVISSIMA!) A NATALITATII POPORULUI ROMÂN!!!

Cum adica, voi, uselistii, acceptati sa voteze, pentru paduchele vâscos de Basescu, SI MORTII DIN MORMINTE…?! Si acceptati ca aceasta reptila oribil de jegoasa, în tricoul ala albastru cu…”aura de slin”, sa se faleasca (ptiu! – spurcaciunea pamântului!!!), pe toate ecranele TV, ca „face ceva” pe votul a sapte miloane si jumatate de români VII , care au votat pentru operatiunea de „ecarisaj”,  la Cotroceni (ba, chiar, opt milioane si aproape jumatate, daca-i socotim VII si pe idiotii reptilini, care au votat „PENTRU”…ramânerea lui Basescu, la Cotroceni…!), pentru ca el are, de partea lui, MORTII?! Adica :

a-…„MORTII  TACARETI”  – …cei pe care Basescu-ANTIROMÂNUL+Viktor Orban-MAGHIARUL CEL OBRAZNIC (da-da, premierul maghiar Viktor Orban, fata de actiunea caruia, de amestec în REFERENDUMUL ROMÂNILOR, si poruncind, în România, neparticiparea cetatenilor români de etnie maghiara, ca la Székesfehérvár, în cocioaba lui ta-su… –  n-am auzit ca dl prof. Andrei Marga, Ministrul de Externe al României, sa fi înaintat NICI MACAR O REBEGITA NOTA DE PROTEST! – …d-apoi sa mai si rupa, IMEDIAT, relatiile diplomatice cu Budapesta!!! – …ne comportam atât de…ULUITOR DE UMILITOR SI SCÂRBOS DE NEDEMN, de parca am fi, si azi, în 2012, serbi pe mosiile grofilor… „hun-gari”!!!)  – I-AU ÎMPIEDICAT SA IASA LA VOT!!!

Actiune care DEJA este suficienta, pentru ca Jegosul-Sef, Paduchele-Sef sa intre la „mititica” (iar UE sa-l ia de urechi pe secatura de Orban! – …da-da, vezi sa nu…!), cu care EL ne ameninta, în enorma-i nesimtire, caracteristica „SECTEI  PEDELEILOR”! –  pe noi…!

Dar „MORTI TACARETI” sunt si  românii din Ardealul dominat, în aceste zile, nu de statura eroica a lui Avram Iancu, ci de staturile de gnomi cocosati ale popii Tökes, respectiv

a …premierului MAGHIAR Viktor Orban! – …dar si MAJORITATEA (JALNICA!) A TINERETULUI nostru, TOTAL iresponsabil, care se târaste, din discoteci, spre punctele de votare, la ora… 23 fara zece minute!!!
Si mai exista  „categoria funebra” a:

b-…„MORTILOR…BIROCRATICI”!!! „MORTII VII”, precum vampirii!!! Adica, cei pe care uselistul, aparent „tândalos”, în realitate, SCANDALOS! (noi banuim, cu temeiuri tari, ca nu e prost, ci este câtumai TRADATORUL!), Ministru al Administratiei si Internelor: IOAN RUS! – îi tine în scriptele/listele de votare, desi ei au raposat de ani buni…îi tine pe listele de votare, desi putea, în câteva zile, sa finalizeze documentele recensamântului din 2011 si sa ne ofere liste „curate”, cu românii cei INTEGRAL VII – pentru Referendumul din 2012!!!

…Noi propunem DEMITEREA IMEDIATA a acestui …„co-jeg” al lui Basescu – IOAN RUS, sub acuzatia de subminare/sabotare fatisa, premeditata, a Referendumului din 29 iulie 2012 – încalcându-si, astfel, atributiile fundamentale ale postului sau ministerial!!!

…În rest, daca PADUCHELE-SEF va fi aparat, în continuare, de „damblagiii” de la CCR (de tipul „handicapatului de gradul I”, Augustin Zegrean...MILIONAR PEDELIST, ÎN EURO!!!) si-si va plimba, sfidator si mârlan, în continuare, putoarea-i de sconx, pe sub nasurile noastre, cu narile însângerate de atâta asteptare, în umilinta nedreapta… – …apoi, noi, cei cca 90% dintre votantii de duminica, 29 iulie 2012, îl asteptam sa vina, de la Olimpiada, drept la Târgoviste, pe ALIN GEORGE MOLDOVEANU, „tragatorul român care a cucerit, luni, medalia de aur, în PROBA DE PUSCA CU AER COMPRIMAT 10 m, la Jocurile Olimpice de la Londra, cu 702,1 puncte”…Ne-om socoti si ne-om întelege noi, cumva, cu …Campionul la Tir!!!

…Si ne vom ruga ÎMPARATULUI CERESC (…nu vreunui gunoi, ceva, venit sau…”statut”, din/în “neagra strainatate”!), precum “de demult”/din demult se rugau, cei “patru juzi din patru sate”, ai genialului GOGA:

“(…)Luminate împarate! Scriem carte cu-ntristare, Ne-au luat pasunea domnii, fara lege si-ntrebare…Semne-avem, si-n miezuine le-au fost pus de mult batrânii, De pe când în tara asta numai noi eram stapânii…Nu mai sunt acum pe câmpuri, toate le-a sfarmat dusmanul, Si pe Ionut al Floarii ni l-au prapadit, sarmanul.Ne mor vitele-n ograda si ni-e jale noua foarteSI, -NALTATE ÎMPARATE, NOI N-AM VREA SA FACEM MOARTE!Dar ne vrem mosia noastra, vrem si pentru mort dreptate!Ale înaltimii-tale, slugi supuse si plecate…”

…NOI N-AM VREA (pentru ca suntem CRESTINI!)!!!…dar daca TREBUIE…
Din pacate, n-ar fi pentru prima oara, ÎN ULTIMELE DECENII. De data asta, însa, nu va fi un ASASINAT – CI JUDECATA DREAPTA!!!
prof. dr. Adrian Botez