Nu demult, datorita dragostei de poezie, proza si frumos, am avut privilegiul de a cunoaste un om mare (asa cum îi numesc eu pe cei pe care îi admir si îmi folosesc drept exemple). Este Octavian Curpas, românul nostru de departe, dar mai degraba – de pretutindeni.

M-a ajutat sa constientizez valoarea scrisului si sa îmbogatesc cu picul scrierii mele, literatura de peste hotare, poezia româneasca, vorba româneasca.

Astfel, din nimicia mea, din sufletul meu de om simplu, fara prea multe studii, plecat peste hotare de la o vârsta frageda, îmi permit sa scriu câteva cuvinte despre opera sa recenta si sa marturisesc ca ma regasesc, cu trairile mele, în cartea scrisa de Octavian, „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX”.

În câteva pagini a scris câteva vieti ale oamenilor, oameni simpli deveniti întrucâtva eroi ai limbii si traditiei românesti, iar pentru mine adevarate modele.

Întiparit în minte si în suflet îmi va ramâne si mie, Nea Mitica, cu toate întâmplarile traite de el: fiecare poveste captivanta citind-o, parca simti cum intri în ea fara sa îti dai seama, te identifici cu anumite personaje din cuprinsul povestirii. A scris vorbe de duh, a scris istorie si iubire de tara, dar a relevat si curajul de a lasa totul în urma, în cautarea unei vieti mai bune.

Cum bine spuneam, Octavian Curpas a descris vietile mai multor oameni în câteva pagini, deoarece Nea Mitica a fost mereu înconjurat de oameni minunati, dar totodata atât de diferiti. Totul este relatat cu atâta dragoste, încât simti cum te identifici nu numai cu personajele, ci si cu oamenii pe care Octavian Curpas, el însusi i-a întâlnit si cu care a depanat amintiri.

Dorul de tara, dragostea si focul de român ce îl purtam în suflet e atât de prezent în carte, încât nu poti sa nu fii cucerit. E o opera moderna din care nu lipseste dragostea de radacini semanata în suflete de catre stramosi.
Octavian aduce de foarte multe ori în prim plan istoria României si chiar a mai multor tari, poate si de aceea o consider pe lânga o poveste de viata, un pumn de amintiri si definitii de vieti omenesti, o învatatura si un mod de reîmprospatare a culturii.

Octavian subliniaza ca cei plecati nu au uitat ca sunt români, au purtat în suflete dragostea de Patrie si au transmis-o copiilor. Prin ei România dainuie si e prezenta în toate colturile lumii, si nu doar tara ca denumire, ci si cartile ei, istoria ei, sentimentele de prietenie ale românului, dragoste, chiar si nebunia lui.
Sunt mici si putine vorbele mele, dar cuprind în ele dragostea unui român de departe, cu sufletul mereu acasa fiind.

Admir inteligenta si spiritul etic cu care Octavian Curpas ne relateaza povestea unor oameni simpli si plini de curaj, oameni asemanatori, dar totodata cu povesti de viata diferite. Nea Mitica ne spune, prin condeiul lui Octavian Curpas, ca oriunde te-ai afla, în sufletul tau exista acel acasa, ca nu omul, ci locurile pe care el salasluieste se dau dupa el si ca nu exista granite nici pentru istorie, nici pentru traditie, nici pentru iubire si curaj.

Multumesc Octavian, pentru onoarea de a te fi cunoscut si pentru aceasta lucrare în care ne-ai scris pe noi, cei de departe, dar mereu cu sufletul acasa.

LUMINITA AMARIE
Paris, FRANTA