Carmen MUSAT-COMAN
.
CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL
.
Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011
.
„Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.
Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?
Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.
Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.
Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.
Carmen MUSAT-COMAN
Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011
noiembrie 2011, 144 pagini
——————————————————
Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.
În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.
Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 