Boris Marian

 

Stam prea mult în afara noastra,

Singuri tragem obloanele, închidem usile,

Umblam bezmetici printre oameni,

Ne este teama sa intram

În interiorul nostru, preferam ocolul,

Cercul perfect,

Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic

Darâma, rupe totul

În interiorul nostru

Pâna în ziua când cineva deschide

Usile, ferestrele,

Bine ai venit, iubito.

Pamântul nu arde, e rece,

Numai fiintele vii ard

Ca niste faclii,

Unele ascund focul lor interior,

Altele ard precum Hus ori Giordano,

Tu, iubito, gasesti în mine un rug,

Eu aud cum soptesti,

Focul arde, el arde, va veni si tacerea

Pe-ntregul pamânt,

Noi vom arde în stele,

Alaturi, pe rând.