Despre cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX; Un alt fel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite” de Octavian Curpas, editura „Anthem”, Arizona, SUA, octombrie 2011

de Anca Negru

Aceasta carte se încadreaza undeva la confluenta a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica si beletristica surprinzând cu nonsalanta si dezinvoltura într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoastere mai sus-mentionate.

Este document istoric prin faptul ca noteaza acte istorice si vine cu date, evenimente, situatii ale exilului românesc si diasporei respective, este memorialistica pentru ca amintirile lui nea Mitica (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul si conglomerantul întregului excursus, este beletristica pentru darul de a povesti, adica pentru povestirile cu sarmul lor implicit prezentate în aceasta opera.

Cartea debuteaza prin întâlnirea cu personajul-liant si a celor secundare (exilul, prietenii de exil, satul românesc, traditiile, România si românii) subîntelese mai întâi, abia apoi redate, descrise în amanuntime atât în privinta vietii, cât si a carierei lor (p. 5 „Nea Mitica, pe numele sau Dumitru Sinu, parasise România în 1948. avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie?”).

Cartea este structurata dupa personajele ce sunt descrise (personaje-capitol) sau teme-capitol (satul, traditiile) sau presarate pe parcursul întregii carti memoriile personajului principal, Dumitru Sinu.

Fiecare capitol este o suma de povestiri din care se desprind lectii de viata, cogitouri asupra existentei.

Povestirile se înlantuie unele de altele, iar autorul omniscient le „prevesteste”, urmând fiecare ita de poveste, stiind-o, încadrând-o în sirul nuvelistic al cartii.

Trecutul devine astfel ca un fluviu evenimential, factic si uman, iar revenirile în prezent nostalgice.

Povestirile sunt punctuale, factice, spuse, culese si alese cu talent de povestitor, cititorul trecând dintr-una într-alta ca într-un labirint de povestiri.

Povestirile vin cu detalii istorice relevante, dar si cu umor ceea ce adauga o anume savoare lucrarii (e.g. „o stampila nemteasca facuta dintr-un cartof si cerneala”, „Da, domnule, Pierre Rosetti este francez” etc).

Totusi, apar unele explicatii redundante sau facile („alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille)”), repetari de informatii uneori binevenite pentru reîmprospatarea memorie, alteori agasante, venite la prea scurt timp (e.g. Capitolul XV Titi Filip, iar în capitolul XVI, p. 100 „Unul dintre ei, Titi Filip, stia si greaca si cu o grecoaica s-a casatorit”), expresii repetitive („orasul luminilor”, „tara frunzei de artar”, „ortaci de pribegie”, „limba lui Voltaire”).

Personajul si personalitatea lui nea Mitica prinde contur cu fiecare povestire: autodidact, încapatânat, insistent în a-si urmari visele, loial, devotat, iubitor de carte si cultura, plin de umor, hotarât etc, întreaga lucrare debordeaza de spiritul lui atât de frumos.

Cartea „Exilul românesc…”de Octavian Curpas este o lucrare în care realitatea, memoria si documentul istoric se integreaza în armonia cuvântului, ca pentru a da o mai mare frumusete povestirilor, ca pretext de a face literatura.