„Lacomia si desfrânarea, pentru a fi satisfacute, au nevoie de bani,

de unde al treilea pacat capital: avaritia, pofta de

bani.”

Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, si se afla pe locul 47 în lume dupa numarul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de tari, potrivit unui raport al Credit Suisse….” Urmeaza numarul miliardarilor din alte tari, ca Statele Unite, Japonia, Franta si Germania.

În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informeaza ca fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planeta: „Averea lui Gaddafi se ridica la 200 de miliarde de dolari si consta în conturi bancare, investitii imobiliare si financiare în corporatii din întreaga lume”.

Iata statistici privind lacomiaextinsa peplaneta asemenea unui virus. Si nimeni nu s-a gândit sa fabrice din timp un antidot. Traim printre oameni bolnavi de Lacomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merita si care fac orice, calcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor multi si chiar a celor neajutorati. „Lacomia ucide mai multi oameni decât sabia”, spunea cineva pe buna dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a însfaca în mod pofticios sau viclean de la altii, si de fiecare data s-a dovedit a fi o „Glorie desarta!” Lacomia – întrecere a masurii -, numita si faradelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În tara noastra am stat 50 de ani „striviti de lenea si ciubucaria comunista” si de oameni care au facut averi pe sest în acea perioada, iar imediat dupa 1989 i-am vazut pe acestia devenind persoane publice, oameni cu functii în stat – pe ei si odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale si s-a furat tot ce mai era de folosinta, s-au devalizat banci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discretionar, s-au facut contracte dubioase, licitatii masluite, bugete împartite si ele discretionar etc. Lacomia ca o fiara si-a aratat coltii…

Virusul este extins în toata lumea. Omul vazându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-si fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar daca a aparut si o clasa de oameni de afaceri în toata puterea dreapta a cuvântului, exista la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogati si mai mult, peste noapte. Si bogatia mare (materiala) dobândita în timp scurt înseamna lacomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lacomia trupeasca, sa ne imaginam cum arata un om care înfuleca fara rusine bucatele de pe masa, în timp ce altii nu dovedesc a-l înfrâna si la urma, acestora – neramânându-le mai nimic… Sa ne întrebam de ce un parinte întotdeauna îi lasa bucatele cele mai bune copilului sau? – Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce sotul si sotia îsi împart bucatele în asa fel sa se sature si unul si altul? – Din dragoste, din moderatie! De ce invitam prietenii la masa si îi servim cu tot ce avem mai bun? – Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente?

Furturi s-au facut la nivel înalt, cu mare abilitate si protectie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adica câstigurile fara munca, existente si ele. Sunt oameni care vor sa aiba mult, din ce în ce mai mult, netinând cont de cei de lânga ei, negândind la golul pe care îl lasa acestora prin lacomia lor. Avutia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie sa beneficieze toti oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fura imense segmente…Ce mai ramâne de împartit? Lacomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste si demnitate, si i-a împins pe oameni spre pacat. Ce sa mai înteleaga copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, constiinta, omenie? Paduri cu prea multe uscaturi! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscaturile din jurul lor…

Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: „Daca nu doresti multe, si putinul îti va parea mult, caci o dorinta modesta face ca saracia sa fie tot atât de puternica ca si bogatia”, iar Socrate: „Nu a trai este de mare pret, ci a trai cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu sa scapi de moarte, cât este sa fugi de pacat, caci acesta alearga mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea – parte a sufletului nostru – si care nu poate fi decât chibzuinta. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpatare, spunând ca ea „este o excelenta dispozitie morala si o excelenta dispozitie morala nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însa excelentul este media între exces si lipsa. Amândoua extremele ne fac tot atât de condamnabili si pacatuim printr-unul si prin altul…” Vreau sa amintesc si de Epicureism, curent filozofic preferat si raspândit în societatea romana târzie, doctrina morala a lui Epicur (n. 341 î. H.) si a discipolilor sai, constituita din logica, fizica si morala, bazata pe teoria etica a fericirii rationale a individului. Aceasta doctrina învata sa nu le fie oamenilor teama nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului)si sa caute placerile simple si naturale ale vietii conform hedonismului – cult al placerii. O logica senzualista, simplista, cautarea exclusiva si excesiva a placerii. Fericirea rationala consta într-o liniste calma, placerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitatie si corpul lipsit de durere. Trebuia obtinuta o independenta totala fata de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind conditii negative ale fericirii, adoptata o viata frugala, eliminate si „reprezentarile iluzorii pe care si le fac oamenii”. Nu era luat în seama, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoica ivita mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reactie împotriva epicurismului si având învatatura morala derivata din legile naturii, acceptând durerea si nefericirea, împacând binele cu raul, viata cu moartea si recomandând iubirea fata de oricare alte fiinte, a putut fi considerata de crestinism ca o doctrina precursoare. Astfel mila, datoria fata de altii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei si actiunii morale, iar doctrina epicureica cu atacul ei contra zeilor si cu egoismul unei satisfactii strict individuale, a fost condamnata de crestinism.

Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducatoare personalitate literara si politica a secolului de dupa Hristos, a influentat puternic scriitorii crestini ai sec. 16 si 17; întelepciunea sa consta în a învata omul sa-si cultive vointa pentru a-si gasi fericirea în virtute, si nu în hazardul bogatiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Tine minte, de când ne-am nascut mergem spre moarte. Acestea si alte gânduri de acest fel sa framântam în suflet, daca vrem sa asteptam în liniste acel ultim ceas al vietii a carui groaza nelinisteste pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovaduia pretuirea esentialului interior, nu înselatoarea aparenta; stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire, nu cedarea în fata poftei; conducerea vietii potrivit ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. Într-un manual al sau scrie: „De vei confunda sfera libertatii cu a necesitatii, sau sfera suveranitatii tale cu a fatalitatii universale, sa stii ca mergi de-a dreptul în ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile si, deci, la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu”. Si tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”; considera, de asemenea, ca viata trebuie orientata spre un ideal, fericirea fiind darul vointei noastre.

Biblia – cuvânt revelat al lui Dumnezeu – mentioneaza ca lacomia este un pacat de moarte, fiindca se opune în mod direct virtutii înfrânarii sau cumpatarii. Am citit o frumoasa predica în care se arata ca lacomia este izvorul tuturor rautatilor, din cauza careia piere dragostea frateasca dintre oameni, pamântul se umple de hoti si ucigasi, marile de pirati, societatea de calomniatori si tradatori, familiile se dezbina. Ni se aminteste ca Isus Hristos nu a osândit câstigarea de bunuri materiale,ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului fata de nevoile si necazurile celor din jur, pacatul egoismului, pacatul lacomiei si „nebunia de a crede ca omul poate aduna pentru multi ani, uitând cât e de scurta si de nesigura este viata omeneasca. Viata pamânteasca îsi are trebuintele ei firesti – hrana, îmbracaminte, casa etc. -, fara de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie sa le cauti, sa muncesti si sa le aduni, dar a lega toata viata numai de acestea, a nu te gândi la sufletul si la trebuintele lui, a nu te gândi la momentul despartirii de ele, iata cu adevarat nebunia vietii.”

De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru ca avea avere, ci pentru ca o idolatriza si i se închina ei si nu se gândea a darui, a ajuta. Lacomia fara de sfiala poate orbi omul si poate provoca mult rau si durere celor multi din jurul sau, dar mai poate provoca si cumplita razbunare…

Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahuta (n.1857): „… Stoarceti, stoarceti maduva din tara!/ Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate mâini/ O sa pierdeti cârma tarii s-or sa vina alti stapâni./ Deci, pârjol si jaf! Opinca, hoitul sa ramâna os/ Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros. […] Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege si de cumpana dreptatii,/ Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfânt pe lume!”

Vavila Popovici – Carolina de Nord