Vavila Popovici

Trec deseori prin peisajul ruginiu al padurii,

 ascult glasurile jalnice ale nimfelor

 rostindu-ti numele sfâsiat în silabe,

 vad luminile amare ale toamnei,

 aud acordul gamei minore

 în care ploaia-si încearca sunetul

 si râsul cinic al vântului nervos îl aud

 venind în unde, miscând frunzele copacilor…

 Asa sunt eu, iubitul meu!

 Numar clipele ce trec cu incerta lor stare,

 soptesc cu-nfrigurare:

 S-a dus vara dragostei noastre! E toamna!

 Toamna padurii bogata în soapte de dor,

 toamna sufletului încarcata de ecouri,

 toamna inimii cu batai disperate…

 Asa sunt eu, iubitul meu! Dau crezare

 si vântului si ploii acestei toamne;

 poate de aceea primesc deseori în dar

 fiori si lacrimi…