Vavila Popovici

Nemuresc cu creanga mea
un arbore, copiii mei!
În curând
de mine veti vorbi în soapte,
veti aminti viata-mi risipita,
fiinta mea risipitoare.
Lumina-mi deseneaza-n ochi
sfintii din icoane,
pe Dumnezeul meu îl vad,
îl simt aproape,
înmarmuresc si sufletul si trupul
în asteptarea sfintei resemnari…

Sunt mama
numai pentru voi, copiii mei
si-acest cuvânt,
cu bucurie nu-l veti mai putea rosti,
când dorul meu de viata se va risipi,
când mama voastra,
din porunca Domnului
nu va mai fi.