SEPTEMBRIE E O LUNA IN CARE PARINTII SUNT MULT OCUPATI!
Luni a inceput scoala si ne-am pregatit copiii din zor pentru scoala. Dupa traditie, pe baieti i-am dus la frizer si pe fete le-am aranjat frumos. Le-am cumparat haine noi, iar rechizitele, caietele si cartile inca miroase noi. Arata bine copiii nostri la inceputul acestui nou an de scoala! Milioanele de copii ai Romaniei, printre ei si ai nostri, incep iarasi sa-si umple mintea cu idei, invataturi, formule. Unele bune dar altele rele. Cit de des ne interesam ce exact invata copiii nostri la scoala? Dar la biserica? Cu ce isi umplu mintea? Anii trec si presupunem ca ce ei invata la scoala este ceea ce si noi am invatat cind eram de varsta lor. Din nefericire, majoritatea dintre noi nu suntem interesati in ce invata copiii nostri la scoala, presupunind ca tot ce primesc acolo e folositor sau ziditor. Nu tocmai.
Un subiect caruia i se acorda un loc tot mai central in curicula elevilor europeni si in alte tari dezvoltate este educatia sexuala. Da, am scris despre acest subiect de multe ori, dar revenim din nou astazi pentru ca ocazia ne-o impune. Si pentru ca incepind cu noul an scolar educatia sexuala atinge culmi noi si radicale in Europa, si dincolo de ocean in America, unde rezultatele educatiei sexuale seculare parcurse de mai multi ani tocmai au fost publicate. In Europa e vorba despre Franta iar in America despre statul Massachusetts. Educatia sexuala se pretinde a fi un subiect educativ in ambele tari, dar nu este. Este un curs care nu doar informeaza, ci in primul rind promoveaza o ideologie sexuala, o cultura sexuala, una promulgata si promovata de state seculare si formatori educativi seculari. Rezultatele educatiei sexuale incep sa iasa la iveala si sunt identice peste tot – confuzie privind identitatea sexuala a tinerilor, abandonarea standardelor sexuale traditionale, si cresterea vertiginoasa a numarului tinerilor infectati cu boli transmisibile.
CONFUZIE SEXUALA IN LICEELE FRANTEI
Incepind cu noul an scolar francez, un nou curs de sexualitate a fost introdus in curicula liceenilor francezi – unul despre identitatea sexuala. Materialul acesta a fost tradus si pregatit pentru editia de astazi de Leonard Farauanu, AFR Cluj. Ii multumim. Textul in engleza poate fi citit aici: tp://www.lifesitenews.com/news/confusing-teens-about-their-gender-the-radical-new-french-high-school-curri/
Franta – Inducerea în confuzie a adolescentilor cu privire la identitatea lor sexuala: o noua programa radicala franceza pentru liceu
Începând cu urmatoarea luna septembrie noua programa scolara oficiala franceza va cere tuturor elevilor de clasa a XI-a care se pregatesc pentru bacalaureat – majoritatea adolescentilor francezi – sa studieze un numar de teme mult mai apropiate de ideologia genului si de educatia sexuala decât de studiul naturii. Doua titluri mari, „Feminin-Masculin” si „Preluarea controlului vietii voastre sexuale, împreuna si în mod responsabil” acopera aproximativ o treime din programa anuala pentru studentii profilelor non-stiintifice. Ele sunt, de asemenea, incluse într-un program mai larg pentru candidatii profilelor stiintifice. Programul promoveaza cu nerusinare contraceptia, justifica avortul si apara activitatea homosexuala.
Acesta minimizeaza, de asemenea, diferentele dintre barbati si femei: „Diferentele anatomice si fiziologice, cauzate de influenta hormonilor sexuali, dintre creierul masculin si feminin nu sunt mai importante decât diferentele dintre indivizii de acelasi sex”, este unul dintre „conceptele” pe care elevii clasei a XI-a il invata si il pregatesc pentru cind vor sustine examinarile publice. Spiritul programei este reflectat în mod abundent în manuale noi care vor fi finantate de bani publici si vor fi distribuite elevilor în toate scolile publice, dar si în scolile private finantate public – majoritatea catolice – la începutul anului scolar.
Antropologia devine irelevanta
O gama de carti editate de majoritatea editorilor de manuale a fost deja oferita directorilor de scoli din întreaga tara pentru ca ei sa poata alege, însa niciuna [din carti] nu este acceptabila din punct de vedere moral: ele variaza de la scandalos la extrem de scandalos. Directorii de scoli, îngroziti, descopera cum editorii au dezvoltat fara ezitare subiectul ideologiei genului în capitole întregi, sub titluri precum „A deveni barbat sau femeie”. Mesajul este clar: „identitatea sexuala” este sexul atribuit în mod social – cu toate „stereotipurile” sale – nu la nastere în conformitate cu „sexul biologic”. Cultura si educatia sunt aratate ca jucând un rol major în aceasta „atribuire sexuala”. „Orientarea sexuala” este altceva: este strict intima si raportata la „sfera privata”. Este prezentata ca o chestiune care depinde de alegerea libera. Cele mai multe manuale ilustreaza aceste notiuni cu fotografii cu adolescenti androgini si parade Gay Pride.
Ideea pare sa fie aceea de a induce confuzie in tineri cu privire la identitatea lor de baieti si fete. Textele si pozele din toate manualele insista pe similaritatea dintre fetusul mascul si femela înainte de „diferentierea sexuala”. Ele pun de asemenea un accent puternic pe rarele aberatii cromozomiale care produc indivizi nedeterminati – hermafroditi – sau barbati cu cromozomi XX si femei cu cromozomi XY. În ceea ce priveste latura „culturala”, sunt date exemple ale societatilor traditionale care au inventat un al „treilea gen”, ca de exemplu „fa’afafine”-ele polineziene care sunt nascute masculi însa sunt crescute ca si femele si care pot trai cu o femeie sau cu un barbat fara a fi niciodata considerate homosexuale.
Obiective
Scopul programei este cât se poate de clar. Este în mare parte subliniat de referiri frecvente la legile împotriva crimei de urâ („hate crime”) si la organizatiile publice care lupta împotriva discriminarii si a „homofobiei”. În ceea ce priveste latura „sexualizata”, programa si manualele sale au un alt scop inacceptabil: sa arate cum fiintele umane au „pus stapânire” pe sexualitate si cum ar trebui s-o stapâneasca, fie prin evitarea nasterii unei noi fiinte umane când se face sex în mod placut, fie prin depasirea infertilitatii cu ajutorul tehnicilor artificiale.
Se va pretinde ca studentii sa explice faptul ca actul procreativ a evoluat de la un instinct determinat de hormoni asa cum se poate întâlni la sobolani sau la oi spre o activitate recreationala si culturala asa cum s-a observat la primate. S-a aratat ca maimutele Bonobo (sau cimpanzeii pigmei, asa cum erau numiti mai înainte), în momentul împerecherii, actioneaza în mare masura precum oamenii: ele au relatii pentru a se distra si pentru a crea legaturi, iar actele homosexuale sunt frecvente – se poate citi in manuale. Sexualitatea umana este descrisa ca si o varianta a acestei teme: putin mai complexa, posibil inhibata, însa nu mai mult decât un comportament animal.
Reactia Bisericii
Capitole despre prezervative („singura” cale de a evita infectiile sexuale), pilule contraceptive „100%” eficiente, pilule de a doua zi disponibile gratuit si toate felurile de avorturi completeaza imaginea. Se spune în mod fals ca sarcina începe odata cu implantarea embrionului în peretele uterului. Traumele post-avort si efectele secundare grave ale contraceptivelor „zilnice” hormonale nici nu sunt mentionate macar. Fertilizarea în eprubeta, înghetarea embrionilor si donatia de ovule sunt facute sa apara ca fiind complet normale – unul din manuale face efortul sa arate ca numai Biserica Catolica obiecteaza fata de toate metodele de procreatie artificiala. Toate celelalte feluri de judecata morala sunt complet absente.
Câtiva directori de scoli catolice spera acum la o reactie extensiva si puternica din partea Bisericii. Experienta arata, totusi, ca scolile private finantate public tind sa pastreze tacerea în aceasta privinta. ?colile catolice independente, care sunt finantate în mod exclusiv de parinti, se confrunta cu o alta problema: desi ele nu sunt obligate sa urmeze programa publica, acestea pregatesc elevii lor de liceu pentru bacalaureat, care deschide drumul spre universitati si studii superioare. Pentru acesti elevi, care au un examen la stiinte la sfârsitul clasei a XI-a, dificultatea va consta în a nu-i expune alegerii între a fi nesinceri cu propria lor constiinta sau a primi note proaste si a fi testati ideologic de catre examinatori.
Noua programa a fost dezvoltata si implementata în mod gradat începând cu ianuarie 2009, când Xavier Darcos, ministrul educatiei la acea vreme – sub presedintia lui Nicolas Sarkozy, a facut publica „reforma” liceului francez.
IN MASSACHUSETTS
Micutul stat Massachusetts din nordestul SUA, impreuna cu California, este unul din statele cele mai imorale al Americii. Asta se datoreaza si faptului ca in Massachusetts se afla unele dintre cele mai prestigioase universitati si institutii de invatamint superior americane, toate insa dedicate promovarii de noi frontiere sociale radicale, printre ele Harvard University, Tufts University, Massachusetts Institute of Technology, etc. Doar Boston are peste 20 de colegii si universitati. In multe privinte, insa, Massachusetts intrece California la excesul de distrugere a valorilor. Daca Massachusetts a instituit casatoriile homosexuale in 2003, California a facut-o doar cu 5 ani mai tirziu. Si tot inaintea Californiei a luat-o Massachusetts si in privinta educatiei homosexuale in scolile publice din stat, fiind initiata in anii 90. In contrast, California urmeaza sa initieze astfel de cursuri obligatorii in scolile publice incepind cu 2015. Crestinii californieni insa au inceput un proiect de referend pentru stoparea acestei legi, asupra caruia vom reveni altadata.
In Massachusetts, incepind cu anii 90 elevii scolilor publice au fost indoctrinati in normalitatea homosexualitatii; a notiunii ca sexul uman nu se dobindeste la nastere (adica nu este un dat antropologic) ci e instituit de societate prin socializare (adica daca imbraci un baiat in rochita si ii dai papusi in loc de masinute cu care sa se joace inca inainte de a incepe sa vorbeasca si pina la adolescenta, va acapara trasaturi sexuale feminine); a notiunii ca sexul biologic se poate schimba; ca societatea constituita binar (adica bazata pe diferenta dintre sexe) e o anomalie in societatea postmoderna si ca trebuie inlocuita cu una construita unidimensional pe structuri unisex. Care au fost consecintele acestei educatii dupa scurgerea unei aproape intregi generatii de oameni? Toate negative. Dovada consta intr-un raport emis mai in vara asupra identitatii sexuale a tinerilor liceeni din Massachusetts.
Un studiu finantat de statul Massachusetts si care a inclus 6.317 de adolescenti (elevi in clasele 9 la 12) din Boston, reflecta urmatoarele. Aproape 5% dintre ei se declara homosexuali sau bisexuali (adica cam 300). Un numar nespecificat declara ca nu isi cunosc identitatea sexuala (adica ca apartin sexului masculin sau feminin, ori ca sunt heterosexuali sau homosexuali). 25% dintre elevii care se declara homosexuali sau bisexuali sunt homeless (adica copii ai strazii), traiesc in haite, dorm pe sub poduri, si prin cladiri si depozite abandonate. Traiesc despartiti de parinti, si fie ca nu au parinti, fie ca parintii lor traiesc in relatii de concubinaj heterosexual sau homosexual, fie ca sunt divortati. In contrast, doar 3% dintre adolescentii care s-au declarat heterosexuali traiesc pe strazi (adica cam 190). http://www.allheadlinenews.com/articles/90054985?Almost%20a%20quarter%20of%20gay%20Massachusetts%20teens%20are%20homeless Studiul a fost facut si publicat de publicatia americana American Journal of Public Health.
IN UNIUNEA EUROPEANA
In octombrie 2010 Organizatia Mondiala a Sanatatii si Centrul German Federal pentru Educatia in Sanatate au emis documentul alaturat, intitulat: “Standards for Sexuality Education in Europe, a framework for policy makers, educational and health authorities and specialists” (“Standarde pentru o Educatie Sexula in Europa – un ghid pentru factorii decizionali, si autoritatile si specialistii in educatie si sanatate”) http://www.bzga-whocc.de/pdf.php?id=061a863a0fdf28218e4fe9e1b3f463b3 Documentul, lung de 68 de pagini, a fost compilat de 19 “experti” din 9 state europene occidentale. Nici un “expert” nu provine din Romania sau din tarile mai traditionale sau religioase a Uniunii Europene. Aceste “standarde,” ca de altfel si celelalte “standarde” emise fara voia noastra sau fara voia majoritatii covirsitoare a cetatenilor Uniunii Europene, vor deveni, mai devreme sau mai tiziu, fie ca ne plac sau nu, “normele” educative ale copiilor nostri din Romania. Standarde emise si impuse fara consultarea noastra ca parinti. Standarde concepute dupa sablonul gindirii seculare postmoderniste. Colegii din Republica Cehia tocmai ne informeaza ca grupuri pro-familie cehe au cautat sa intre in discutii cu ministerul educatiei din Cehia pentru implementarea unei programe de educatie sexuala bazata pe valorile familiei si cele crestine. Li s-a spus ca nu se poate intrucit Cehia trebuie sa adopte “standardele” enuntate in documentul unional de mai sus.
Intre timp, in Moldova, Ministerul Educatiei cauta sa impinga educatia sexuala in scoli in aceasi directie, seculara si divortata de valorile crestine. http://www.parlamentultinerilor.md/asistenta-on-line/educaie-sexual-pentru-adolesceni Abstinenta nu este privita ca o valoare pozitiva, iar ideologia sexuala e impachetata sub lozinca cursurilor pentru sanatatea tinerilor.
http://logos.md/2011/07/14/ministerul-educatiei-va-lansa-un-curs-de-sanatate-pentru-tineri/
CE-I DE FACUT?
Noi, parintii din Romania nu suntem singurii preocupati de directia radicala in care doctrina pedagogica seculara ne indreapta copiii. Crestinii americani sunt si ei preocupati, dar nu stau cu miinile in sin. Se pregatesc. Pentru a coincide cu inceperea noului an scolar, organizatia americana Focus on the Family a intocmit si publicat recent un video clip de aproape 4 minute in care informeaza parintii cum sa combata propaganda homosexuala (“homosexual advocacy”) cu care copiii se confrunta la scoala. Vi-l recomandam: http://www.truetolerance.org/ Si tot recent Focus on the Family a lansat si clipul acesta, lung de 10 minute, in care explica parintilor indiciile vizibile ale sexualizarii copiilor in scoala: http://www.citizenlink.com/2011/08/30/sexualizing-our-schools/
CE INVATA COPIII LA BISERICA?
Multi dintre cititorii nostri sunt preoti, pastori, lideri de tineret, care ne scriu des. Din Romania, Spania, Italia, Suedia, Belgia, Austria, Franta, Anglia, Statele Unite, etc. Le multumim. Unii dintre ei ne descriu ingrijorarea fata de instrainarea tinerilor din comunitatile romane din afara tarii fata de valorile traditionale si crestine. Unii ne cer materiale, informatii, ori contacte cu organizatii sau grupuri specializate care i-ar putea ajuta in actiunile lor de promovare a moralitatii la tinara generatie romana. In ciuda unor astfel de eforturi, insa, uneori se pare ca valorile crestine parca sunt mai putin practicate de tinerii care merg la biserica decit cei care nu merg. De aceea punem intrebarea astazi: oare ce invata tinerii la biserica? Nu o punem in sens tendentios ci pentru a confrunta o realitate care ne preocupa nu numai pe noi, romanii, ci si pe altii.
Punem aceasta intrebare si cu multa ingrijorare la fel ca si parintii crestini din alte tari. Spre deosebire de Romania, insa, in alte tari se fac studii aprofundate privind pozitia tinerilor crestini fata de valorile crestine sau seculare. Un astfel de studiu a fost publicat in SUA luna trecuta. Citindu-l ne-am ingrijorat. In 2008 majoritatea tinerilor crestini americani (intre 18 si 30 de ani) au votat pentru Presedintele Omaba care inca din timpul campaniei electorale s-a pronuntat impotriva valorile crestine si in favoarea drepturilor homosexualilor. Expertii si statisticienii au conchis ca daca majoritatea dintre ei ar fi votat impotriva lui, Presedintelui Omaba nu ar fi ajuns la Casa Alba. In consecinta, milioane de parinti din intreaga lume se intreaba, oare ce invata copiii nostri la biserica?
Pe tema aceasta a fost publicat in SUA luna trecuta studiul “Generations at Odds: The Millennial Generation and the Future of Gay and Lesbian Rights” (“Generatii in conflict – generatia mileniului nou si viitorul drepturilor homosexualilor si a lesbienelor.”) Are 28 de pagini si a fost intocmit si publicat de Public Religion Research Institute din Washington, DC. In engleza poate fi citit aici: http://publicreligion.org/research/2011/08/generations-at-odds/ sau aici: http://www.publicreligion.org/objects/uploads/71/PRRI_Report_on_Millennials_Religion__Gay_and_Lesbian_Issues_Survey.pdf (Va dam doua optiuni pentru ca unul dintre linkuri functioneaza doar intermitent)
Studiul defineste generatia noului mileniu (pentru care sociologii americani folosesc termenul “millennial generation”) persoanele intre 18 si 29 de ani, iar generatia in virsta persoanele peste 65 de ani. El pune in contrast pozitiile fata de drepturile homosexualilor a generatiei tinere (efectiv a nepotilor) si a generatiei in virsta (adica a bunicilor). Rezultatele sunt ingrijoratoare. 62% din tinerii americani sunt de acord cu casatoriile homosexuale, 69% sunt de acord sa li se permita homosexualilor sa adopte copii, 71% sunt pentru uniuni civile, si 79% favorizeaza legi care sa protejeze homosexualii de discriminare la locul de munca. In contrast, doar o treime din generatia in varsta favorizeaza astfel de drepturi pentru homosexuali. Surprinzator, 41% dintre tinerii neoprotestanti americani favorizeaza casatoriile homosexuale, in contrast cu doar 12% la neoprotestantii in varsta.
Frecventarea bisericii este si ea un factor care influenteaza pozitiile tinerilor privind drepturile homosexualilor. 47% dintre protestantii americani merg la biserica saptaminal si 41% dintre catolici. 67% din americanii care se declara crestini dar nu merg la biserica se pronunta pentru casatoriile homosexuale. Pe de alta parte, 60% din comunitatea de culoare a Americii si 75% din neoprotestantii americani se impotrivesc casatoriilor homosexuale. Exista o discrepanta de pozitii si intre sexe, 51% dintre femeile americane favorizind cazatoriile unisex in comparatie cu doar 41% dintre barbati.
Aceleasi sondaje arata ca homosexualitatea devine tot mai acceptata chiar si in interiorul bisericii. De exemplu 56% dintre americani afirma ca e acceptabil pentru un preot sau pastor sa fie homosexual, 75% sa fie politist, 71% sa fie doctor, 70% sa fie judecator, 63% sa fie profesor de liceu, si 61% sa fie invatator de scoala elementara.
Deasemenea, tot mai multe persoane care se autodefinesc ca fiind crestine afirma ca doctrina bisericii e prea conservatoare si discriminatorie la adresa homosexualitatii. 46% dintre catolicii americani si 37% dintre catolicii care merg in mod regular la biserica afirma acelasi lucru. In plus, 69% dintre tinerii americani afirma ca pozitia bisericii fata de homosexuali si homosexualitate ii instraineaza de biserica. 23% dintre americani cred ca pozitia bisericii fata de homosexualitate ii face pe tinerii homosexuali sa se sinucida. 61% dintre tinerii americani afirma ca homosexualilor trebuie sa li se acorde dreptul de a fi hirotonisiti in biserica sau pusi in diferite functii bisericesti. In contrast, doar 34% din generatia batrina favorizeaza asta. In timp ce 46% dintre tinerii crestini americani afirma ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex sunt imorale, 69% din generatia in varsta gasesc homosexualitatea un mod de viata imoral.
O treime dintre americani afirma ca nu intentioneaza sa voteze pentru candidati care sprijinesc casatoriile homosexuale sau avortul. 31% dintre ei afirma ca intentioneaza sa voteze impotriva lui Obama pentru ca sprijina instituirea casatoriilor homosexuale, si 16% ca intentioneaza sa voteze pentru el pentru ca favorizeaza casatoriile homosexuale.
Studiul a fost intocmit pe baza de interviuri cu 3000 de persoane de la 18 ani in sus si a fost efectuat intre 14 si 30 iulie 2011.
AFR la ongFEST 2011
Desi timpul disponibil pentru pregatire a fost scurt, AFR a participat la ongFEST 2011. Aceasta a fost prima participare a AFR cu un stand propriu la ognFEST. Evenimentul s-a petrecut vineri si sambata (9-10 sep) si a fost un succes. Varietatea materialelor expuse a atras atentia vizitatorilor targului. Au fost prezentate pliante, carti si CD-uri, iar pe un laptop au rulat filme documentare. Vizitatorii standului au primit pliante, au consultat si achizitionat dintre cartile expuse si au solicitat carti de vizita ale AFR. ongFEST a fost un prilej de interactiune cu alte asociatii care impartasesc valori similare. Pe langa prietenii de la Pro Vita, OrthoGraffiti si Asociatia Familiilor Catolice, reprezentantii AFR au discutat cu asociatiile ALIAT (consiliere pentru dependentii de alcool si droguri), Consiliul Mediatorilor (proceduri de mediere pentru familiile aflate in pragul destramarii), Harmony (armonizarea vietii de familie cu viata profesionala) etc. O discutie interesanta si utila a fost cea cu doua reprezentante Accept care ne-au oferit sugestii privind imbunatatirea prezentarii standului AFR. Le multumim si pe aceasta cale organizatorilor evenimentului – Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC) – pentru efortul depus si pentru facilitatile puse la dispozitie. Puteti vizualiza cateva imagini de la acest eveniment pe pagina noastra de Facebook (link) sau intrind pe linkul http://www.facebook.com/pages/Alianta-Familiilor-din-Romania/143708123902
SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!
Cu ajutorul d-tra am trecut de 7.200 de semnaturi, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Nu mai avem mult. Va rugam deci continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze. De ce sa nu ajumgem la 10.000? Stim ca se poate.
Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)
Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”
Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.
Rugaminte: Va rugam postati si publicati acest apel peste tot. Va multumim.
VRETI SA AJUTATI COPIII SARACI?
Am primit urmatorul anunt din partea organizatiei Speranta Pentru Romania, specializata in ajutorarea copiilor saraci cu rechizite scolare: Mii de copii din Romania raman nescolarizati sau abandoneaza scoala in fiecare an pe fondul lipsei fondurilor pentru rechizitele scolare. Situatia in una dintre cele mai sarace zone ale Romaniei, Valea Jiului, este similara. Asoc. Speranta pentru Romania demareaza pentru al doilea an consecutiv proiectul ,,Trimite un copil sarac la scoala”, prin care dorim sa ajutam cu rechizite, imbracaminte si incaltaminte, 100 de copii saraci din zona Valea Jiului. Pentru realizarea acestui proiect avem nevoie de ajutorul dvs.. Cei care doresc sa doneze imbracaminte si incaltaminte pentru copii intre 7-14 ani ii rugam sa ne contacteze (sa fie de buna calitate). De asemenea, cei care doresc sa doneze direct rechizite scolare ii rugam sa ne contacteze. URMARITI AICI PROIECTUL DE ANUL TRECUT: http://sperantapentruromania.ro/50-de-copii-sustinuti-la-scoala-in-2010-2011-prin-speranta-pentru-romania/
Date de contact, email: misiuneasperantapentruromania@yahoo.com, sau tel: 0766 365 833 sau 0749 402 098. Pentru cei care doresc sa doneze fonduri pentru cumpararea de rechizite, o pot face direct cu cardul fara a se mai deplasa la banca, la meniul DONEAZA, prin PayPal sau folosind conturile de mai jos: -IN LEI direct, în contul bancar al organizatiei noastre RO39RZBR0000060012042338 deschis la Raiffeisen Bank, Chisineu Cris; -IN EURO direct in contul bancar al organizatiei noastre RO 24 RZBR 0000060012189757, la Raiffeisen Bank, CODE SWIFT: RZBRROBU. Iata care este pachetul de rechizite pe care dorim sa il oferim fiecarui copil: Ghiozdan: 40 ron; Penar: 10 lei; Caiet tip 5 buc: 8 ron; Caiet 60 file, 5 buc: 8 ron
Caiet geografie 2 buc: 3 ron; Coperti caiet, 10 buc: 3 ron; Carioci, 1 buc: 9 ron; Creioane colorate, 2 buc: 10 ron; Stilou: 5 ron; Set geometrie: 5 lei; Bloc de desen, 1 buc: 9 ron; Acuarele, 1 buc: 5 ron; Pensule: 5 lei
ANUNT PENTRU ROMANII DIN FRANTA:
Între 17 si 18 septembrie, la Dourane, Franta, va avea loc Festivalul Tinerilor Ortodocsi. Lucrarile si slujbele se vor tine la biserica Notre Dame de l’Ouye, transmite Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale si Meridionale. Ca în fiecare an la acest Festival vor avea loc mai multe activitati precum slujbele religioase, dezbateri si discutii moderate, excursii în împrejurimi precum si jocuri în aer liber sau în jurul focului d etabara. Subiectul acestei editii va fi Biblia: „sa o asimilam pentru a ne întâri credinta si a ne furniza energia care ne anima viata”.. Detalii si programul manifestarii se gasesc pe site-ul oficial al Mitropoliei românesti, la sectiunea franceza. Informatie este exclusiv în limba franceza. Anunt preluat de la Romanian Global News.
COMUNICATUL ROMANO-AMERICAN
Pe 13 septembrie Presedintele Basescu si delegatia romana in vizita in SUA s-au intretinut cu Presedintele Obama la Casa Alba. Acest eveniment nu a implicat valorile sau obiectivele care ne intereseaza pe noi. Celor interesati de subiect insa le oferim, in engleza, textul Comunicatului Roman-American: http://www.state.gov/p/eur/rls/or/172241.htm
NOUTATI DE ULTIMA ORA
Pe 13 septembrie Departamentul de Stat SUA si-a emis raportul anual privind libertatea religioasa in fiecare stat din lume in 2010. Documentul e foarte lung dar usor de accesat. http://www.state.gov/g/drl/rls/irf/2010_5/index.htm Linkul va ofera optiunea sa accesati raportul pe fiecare stat separat, de exemplu Romania, Moldova, SUA, s.a.m.d.
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiior.ro.
Alianta Familiilor din Romania
