Day: August 12, 2011

EDITURA RAFET DIN RAMNICU SARAT

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

EDITURA RAFET

A DESEMNAT CÂSTIGATORII CELEI DE-A PATRA EDITII  

a Festivalului International de Creatie Literara

“TITEL CONSTANTINESCU’’!!!

Cei 10 autori câstigatori  îsi vor vedea creatiile publicate în volum, de catre Editura RAFET – si lansate în cadrul Festivalului International de Creatie Literara “TITEL CONSTANTINESCU’’, împreuna cu “Antologia” ,  în   data  de 13 AUGUST 2011, ora 11.00, la restaurantul ,,OVIDIU’’, din Râmnicu Sarat.

În acest an, numarul celor înscrisi a fost cu 47% mai mare decât anul trecut, însumând 237 de creatii literare, dintre care 43 au fost descalificate  (fiind carti publicate deja, ori care au depasit 220 pag., format A5 – cf. Regulamentul de concurs!), ramânând în concurs 194, dintre care 39 au fost nominalizate la marile premii.

Premiile care s-au acordat:

Marele Premiu „Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de eseuri:

CAZUL DACIA…ROMÂNIA DE AZI: PREGATIREA CEA TAINICA (a Drumului spre ROMÂNIA SACRA, de ieri, de mâine…de PURURI!) – de Adrian BOTEZ

Marele Premiu „ Titel Constantinescu” – cu publicarea volumului de proza:

ROLURI DE COMPOZITIE, ACTE IMPURE – de Geo VASILE

Premiul „Victor Frunza” – cu publicarea volumului de eseuri:

PSIHOTECA – Aforisme si eseuri – de Eugen EVU

Premiul „ Octavian Mosescu ” – cu publicarea volumului de proza:

PE MASA DE OPERATIE – de Constantin STANCU

Premiul ,,Alexandru Sihleanu’’ – cu publicarea volumului de versuri:

CAFEAUA DIN PAHARUL IUBIRII – de ValeriuMATEI (CHISINAU)

Premiul  ,,C.C. Datculescu ‘’ – cu publicarea volumului de versuri:

TACERI ASURZITOARE de Tatiana DABIJA (CHISINAU)

Premiul „Florica Cristoforeanu” – cu publicarea volumului de versuri:

 A DESCHIS O FLOARE OCHII – de Marin MOSCU

Premiul „ Dumitru Pricop” – cu publicarea volumului de fabule:

LA ÎNCEPUT A FOST… UMORUL – de Lucian MANAILESCU

Premiul ,, MIRCEA MICU” – cu publicarea volumului de proza:

THE GODMOTHER – de Ion IFRIM

Premiul  ,,Slam Râmnic” – cu publicarea volumului de versuri:

CÂNTECE DIN PREPELEAC – cronica pictata-n rime – de Marian ILIE

Editura Rafet a hotarât suplimentarea premiilor de la 5 la 10 premii, si acordarea de premii speciale, constând în publicarea într-o antologie. Cei care vor primi premiul special al editurii Rafet (si vor fi, deci, publicati în antologie) sunt: Ionel Necula, Luminita Dascalu, Liviu Ofileanu, Horia Criosteanu, Manuela Macelaru, Lica Pavel, Ion Maria, Ioana Voicila Dobre, Vasile Popovici, Florentina Dalian, Carmen Tania Grigore (Anglia), Valerian Calin, Albert Catanus, Constantin Kapitza, Elena Niculescu, Petru Solonaru, Stan Brebenel, Bogdan Mereuta, Iulia Streanga, Carla Schoppel, Monica Muresan, Cristi Iulian Avram, Elena Olariu, Aurel Avram Stanescu, George Pasa, Elena Chesov (Chisinau/R. Moldova), Tincuta Bernevic, Ruxandra Niculescu (Elvetia), Mircea M. Pop (Germania).

Constantin MARAFET

Râmnicu Sarat,

CASA POPORULUI SI MÂNTUIRII NEAMULUI

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Viorel ROMAN

La Bucuresti se construieste, într-un timp record de trei ani, Catedrala Mântuirii Neamului în gradina Casei Poporului, fosta a Despotului Ceausescu. Impresionantul ansamblul arhitectural vrea sa fie un model în piatra a pretentiei ortodoxiei moldo-valahe de a fi model de urmat de toti. Asta presupune ca între crestinismul greco-slav si cel occidental, între Moscova/Athos si Roma, românii vor opta si în viitor pentru orient si nu pentru Roma?

Romanii sunt în UE/ NATO si câteva milioane de romani si moldoveni si-au gasit un rost chiar în occident. Numarul celor care se îndreapta spre lumea greco-pravoslavnica este neglijabil. În mod paradoxal, moldo-valahii vor din punct de vedere material în lumea occidentala si din punct de vedere spiritual în cea orientala.

Oferta Papei Ioan Paul II facuta la Bucuresti în 1999, de a se reuni Biserica românilor cu Roma pe principiul unitatii în diversitate (crestinismul raspira cu doi plamâni), a fost folosit numai pentru aderarea la UE/NATO, dupa care s-a revenit la aversiunea mai mult sau mai putin fatisa fata de occident, cunoscuta din înca din perioada regilor germani si din vremea Lagarului moscovit.

Daca dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen si rusii nu aveau legitimitatea si nici interesul în emanciparea romanilor prin depasirea izolarii în care sunt tinuti de o mie de ani, presedintii moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu au avut si au toate sansele de a rupe lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane, dupa cum se exprimau înaintasii din perioada interbelica, când România Mare avea o mult mai mare deschidere spre vest.

Pâna la invazia sovietica, Biserica Unita cu Roma avea doua milioane de fideli si 2000 de biserici mai ales în Transilvania. La Colegiul Pio Romeno de la Roma erau pregatiti mii de preoti romanii occidentali. Apoi sub regii germanii s-a creat o elita româneasca pro-occidentala, asta fara a aminti de milioanele de maghiari, evreii, germani a caror orietare este pro-occidentala prin definitie. În perioada interbelica, o patrime din populatia României Mari era orienta spre vest.

Astazi Biserica Unita cu Roma, dupa ce a fost interzisa patru decenii, este periferizata, iat evreii si nemtii au emigrat. Singura punte de lagatura cu vestul au ramas maghiarii. UDMR-ul urmareste însa interesul lor si este folosit de elita moldo-valaha post-ortodoxo-comunista, ca punte de legatura cu vestul. Mimarea culturii din vest, masoneria sunt alibi, care nu pot masca lipsa de comuniune.

Casa Poporului si Mântuirii Neamului însufletite de un presedinte autohton credibil si un patriarh pe masura au acum posibilitatea reala de a depasi blocajul istoric din cele mai sarace tari din UE, România si Moldova. Vizita Papei Benedict XVII si unirea cu Roma a tuturor romanilor e singura cale, care îi va de scoate din groapa greco-pravoslavnica si emancipa, material si spiritual.

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

11 august 2011

NOUA MEA ORDINE MONDIALA SI NOUA LOR ORDINE MONDIALA

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

Magdalena ALBU

[pullquote]„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scapam.”

Parintele Arsenie Boca[/pullquote]

Schimbarea actuala de paradigma este mai mult decât evidenta pentru orice locuitor al acestei planete înguste.

Se încearca a se impune altceva decât ceea ce a fost pâna acum cu orice pret. Numai ca noua lor ordine mondiala nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondiala. Nu se potrivesc nici în clin si nici în mâneca. Faptul ca Omul nu mai încape deloc ca entitate fixa si primordiala în acest asa-zis concept globalizant, care aduna în el o gândire extrem de precara, fundamentata pe un primitivism feroce, ma pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forta pe toate laturile si fatetele societare ale zilei de azi nu poate decât sa te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care existi, a crede ca abjectia conjuncturala „NOM” – a câta, oare, în lungul sir al istoriei acestei lumi?!… – reprezinta un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prabusirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu si de cetos. Un prezent care e dat însa omenirii de catre Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trait, asa cum trebuie, iara nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una dupa alta, ajungând a-ti huli fireasca matrice materna cu patima si imprecatii cât te tin bojogii.

Moneda actuala de schimb, banul, începe sa zvâcneasca, iata, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate pâna peste urechi în opulenta si în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamna complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai putin reale, la fel ca si vestitele revolutii mai mult sau mai putin regizate ale umanitatii de catifea, de iasomie si de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantitati enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafacute cu usurinta si inuman -, au fost si vor mai fi. Prapastii, aparent fara iesire, s-au tot succedat unele dupa altele, pierzîndu-se toate în fumul înecacios al unei uitari perverse (trista neamintire a unui trecut ce a fiintat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însa omenirea în centrul sau, ci doar interese marunte de ordin finaciar-politic, nici macar moral sau cultural, ale conducatorilor ei vremelnici si, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce traim acum nu e nici pe departe o rezultanta nefericita a unei diacronii firesti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care sa anunte un previzibil final apocaliptic. Dimpotriva. Regiile existente în spatele ei însa (a nu se citi aici „conspiratii”, ci planuri nedate în vileag înca, un soi de secret al lui Polichinelle care sta în mintea si pe buzele tuturor) nu anunta, dupa cum se poate constata pe pielea noastra a tuturor, nimic bun. Configuratia încropita a unei asa-zise „noi lumi” refacute phoenixian din cenusa proprie se pare ca este una lipsita de doua notiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul si Dumnezeul din launtrul si din afara sa. Se concretizeaza din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat si împins catre obedienta oculta si un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o însiruire de cranii cu ochii scosi, evident, gasite prin cimitire si asezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovaduiesc propagandistic un ecumenism fortat si impropriu, de fapt, niste simpli închinatori zelosi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer si compas pe un birou de proiectare oarecare de catre reprezentantii plesnind de aroganta si de venin ai noii ordini mondiale), nascut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente stiintifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zamislitor al Universului enigmatic si fascinant din interiorul caruia facem si noi parte.

Cipul – o forma de de control total al întregii lumi de catre actualii vatafi ai NOM-ului, cu hoiturile zacând în lux patologic, zis si „elitist”. Prostitutia, pedofilia, sodomia si desfiintarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însusi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmareste altceva decât sa omoare Sinele curat al bietei fiinte umane si reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructura armata doar cu instinctualitate feroce si-atât. Industria pornografica a fost dezvoltata cu minutiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului ca nu e nimic altceva pe pamântul acesta clisos, pe alocuri, decât o mâna de madulare fara suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite marimi împerechiabile în fel si chip (atât i se insufla fiintei umane azi prin varii manipulari grosolane), dar si un recipient urias de trivialitate si de incultura, o entitate insalubra din toate punctele de vedere si acerebrala, care, în afara de sex, droguri si analfabetism, nu mai trebuie sa fie educata spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” si de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de catre mass-media), noua tipologie humanoida din ziua de azi fiind, iata, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personala si coit pervers cât cuprinde.

Calcatul peste cadavre se doreste a fi o moda impusa acum cu strasnicie de catre aparatul de propaganda a actualului sistem conducator dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganta fara de limite afisata peste tot si carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenta si de desfrâu la cote maxime – niste victime inconstiente ale vanitatii prostesti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întretinut cu buna stiinta pentru instaurarea cu pasi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice pret de catre o multime finita de forte ale raului descarnate însa pâna la ultima lor fibra de semantica plina a verbului „a fi”. „Jos cu fiinta numita OM!” Nu este nevoie de asa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane si nasterea cât mai grabnica a umanitatii mecanice formate numai din entitati mecanico-cipate, adumnezeite si animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul si cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afisate în mod vizibil orisiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de catre sleahta de vrajitori reali si hidosi ai ilustrei noastre contemporaneitati macabre!…

Personal, îmi doresc – desi ma întreb mereu daca are vreo urma de importanta ceea ce vreau eu ca fiinta umana cu ratiune si afect a acestei planete mici, daca intereseaza pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantatie sau sclavi”?!… – un tip de noua ordine mondiala deloc utopica, însa lipsita completamente de izuri francmasonice felurite. Caci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul si ne-ar îmbraca în lumina, însa nu gaseste în noi loc curat de care sa ne cuprinda (…).”, ne glasuieste din vesnicie Parintele Arsenie Boca. Vreau o noua lume dominata de pace si de spirit divin, de buna întelegere între oameni si de substanta rara a întelepciunii. Un soi de Realia terestra, unde Omul sa se simta cu adevarat la el acasa si nicidecum într-un vesnic prizonierat al dihaniilor înspaimântatoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondiala presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii si al manipularilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinta umana s-ar întoarce sigur catre ea însasi si ar salaslui de la un capat la altul al spatiului acesta teluric cu rugaciunea în inima si cu Dumnezeu, în sfârsit, alaturi o data pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred ca nu, fiindca ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheama nici mai mult si nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de patrunzator Parintele Arsenie Boca: „Lipiti-va inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemati pe dracul, pe bata-l crucea, caci, daca tot pe el îl chemati, el va va ajuta si el va va aduce risipa si moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

BIU SAU DESPRE POEZIA CA REVERIE A SEMNIFICATIILOR

On By nelursIn poetryLeave a comment

Cristina NECULA

Vorbind despre scriitura Imaginarului, Jean Burgos demonstreaza ca exista o posibila ruptura a cuvântului cu limbajul semnificatiei. Ea „este cea pe care o înfaptuieste suita cuvintelor organizându-se într-o sintaxa care nu trimite la o gândire, ci modeleaza treptat o imagine sau o serie de imagini purtatoare de sensuri multiple si creatoare a unei noi realitati”.(1)

Cuvintele intra în diferite alcatuiri, joaca nenumarate „roluri”. Fiecare demers poetic nou, fiecare tenativa de a lua în stapânire universul limbajului ar avea nevoie – sugereaza Jean Burgos – de un prealabil act purificator: o purificare a cuvântului de toate rolurile lui precedente care îl codifica, îl fixeaza între anumite limite; o purificare din vechile lui fagasuri, sa-l sustraga conditiei lui de semn („semnul de oprire” va spune Michaux), pentru a-l darui unei noi vieti. Imaginea nu reprezinta propriu-zis un semn, ci, dupa cum sustinea Bachelard, „un sens în stare nascânda“. Imaginea devine ea însasi o reverie de un tip special, capabila sa dinamizeze textul poetic.

Poeta Eugenia Taralunga ne ofera revelatia reveriilor semnificatiilor concentrate metaforic în biu, care poate fi considerat fie un alter ego, fie o ipostaza narcisica a autoarei. Se reveleaza parca o dedublare a Eugeniei Taralunga. Asistam la un dialog, poate, la un dialog al autoarei cu sine însasi ca în piesa Iona de Marin Sorescu, dar în locul sinuciderii interpretata ca o înviere amânata, autoarea, închisa în capcana propriei carti, evadeaza prin „explicatii” metaforice si prin „justificari” care sugereaza afectivitatea, dar si intentia cognitiva în raport cu cititorul: „Ma gândeam, biu drag, ca ar fi cazul, la un moment dat, sa îti spun de ce ti-am ales acest nume. Tu, biu, care n-ai apucat sa fii viu, sa fii botezat si n-ai primit un înger pazitor din simplul motiv ca eu n-am apucat sa te am, te întrebi poate: de unde si pâna unde <>?! Uite, o sa încerc sa-ti explic. Trebuia sa am si eu cu cine sa vorbesc, nu?!, în fata cui sa ma justific. Poate ca nu ma justific – cica! –, dar explic, spun, însir pe hârtie ce si cum, vreau sa stiu ca am facut, macar asa, macar acum, tot ce îmi era omeneste posibil sa fac ca sa ajung pâna la tine. Chiar daca nu te cunosc foarte bine si abia de te ating pe dibuite, eu cred ca ai si tu un suflet, poate esti suparat pe mine si, cine stie, poate chiar tu m-ai facut sa ma gândesc la aceste rânduri, la aceasta forma de penitenta, la acest fel de a face cuvintele sa ajunga pâna la tine.”(2)

Consoana „b” si vocalele „I”, „U” se decodifica prin forta cosmica a iubirii eterne, amintind de legea iubirii din Noul Testament, mai exact de Epistola catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Si acum ramân acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (cap.13,13)(3)

Explicatiile scriitoarei se reveleaza ca un ritual teologic al predicilor; în spirit religios, biu este echivalentul biblic al versetului: „Dragostea nu cade niciodata.” (cap.13, 8) Fiecare explicatie valoreaza cât o exegeza, cât un capitol biblic cu un singur verset: „Capitolul“ I: „I este vocala verticalei, a iubirii, si am zis ca ea va ajunge sigur pâna la tine, oriunde vei fi tu acum. Sau oriunde vei fi (infra-)fiind tu acum, cum eu nu am reusit sa-ti dau fiinta altfel decât asa, tintind niste cuvinte spre tine. Si daca altcineva îti va da vreodata fiinta, se cheama ca nu esti copilul meu.“

„Capitolul“ U: „U este o urma, o ultima vocala, un urlet spre luna, o uitare , o uimire, dar, uite!, IU este chiar începutul iubirii, unde mai pui ca astea doua, aici de fata, sunt vocalele numelui celui care mi-a fost cel mai drag de pe lumea asta, nu-i asa ?!“

„Capitolul“ B: „Ei, cu vocalele am scos-o cumva la capat, sa vedem ce facem cu b-ul, B-ul care nu e A, nu e alfa, iar omega nici atât!), nu e Aleph, ci este o închidere, ca orice consoana, e un secund a lui A, e o contrazicere a ceea ce am început sa spunem sau sa facem sau sa stim («ba da!, ba nu!»), dar este, în acelasi timp, începutul binelui, începutul unui botez – cum as putea eu oare sa nu iubesc B-ul?!“

Erosul îsi gaseste aici o conotatie religioasa prin iubirea în duh, cele trei capitole-„explicatie” sunt „lectii” despre iubirea ca sens unic al vietii, despre iubirea care se întemeiaza ontologic oferind valoare existentei: „Sa-ti mai spun: stii cum se citeste acel «Be You!» din engleza?! Cam asa..bi-i-iu. Adica fii tu însuti!“ regasim, poate, aici, îndemnul lui Socrate: Cunoaste-te pe tine însuti !

Dar la Eugenia Taralunga, cunoasterea devine o modalitate de autocunoastere, de a gasi explicatii pentru sensul iubirii în „viata ei bifurcata”: „Atât cât poti, desi eu nu te-am lasat sa fii. Am ajuns la o bifurcatie, la o despartire a drumului real de cel visat al vietilor noastre. A mea si a ta. Degeaba m-am gândit si ma gândesc la tine de când ma stiu. Asa a fost sa fie, baby, sa nu te am niciodata de-adevaratelea. Asa ca te alint si eu cum pot, cu sufletul meu bezmetic, ajung de la bi-iu la iubi, la iubi-scooby-dooby, sau poate, într-un fel, aici am vrut dintr-un bun început sa ajung, ca doar tare drag mi-a fost acest nume, acest tri-nume…“

Prin scriitura, dragostea nu ramâne un simplu sentiment, ci devine o Fiinta, devine vie, se întemeiaza ontologic în universul cosmologic al viului, are propria ei existenta, reusind sa împace scriitoarea cu propriile sale aspiratii, cu propria sa viata bifurcata, cu sufletul ei ratacit printre rândurile cartii: „E un alint acest nume, biu, în loc de tot ce as fi vrut sa-ti daruiesc, nu am putut decât sa-ti dau acest nume, pe care – pe deasupra – îl mai scriu si cu litere mici, ca sunt mai smerite. Si, asa, smerite, sunt mai potrivite pentru un copil ca tine, care nu a mai apucat sa existe si sa creasca mare. Care nu a apucat sa intre în lumea cu dimensiuni, a ramas dincolo de aceasta lume. Poate, biu, cine stie, cândva îmi vei da si tu un semn. Si poate si un nume. Unul cu care sa ma împac. Si care sa ma împace cu viata mea bifurcata. Si sa-ti mai spun ceva, biu e viu. Acum nu mai are cum sa fie altfel…”

Firul Ariadnei care strabate aceasta carte în care Viata ca bifurcatie are continuitate pâna în centrul labirintului este BIU. Ruptura se anuleaza prin strategia acelui „semn de oprire“ numit de autoare „insert”: „…viata mea compartimentata navaleste în afara hotarelor sale, se zbate sa se împlineasca sa devina UNA, neputinciosa totusi în fata granitelor pe care altadata le spulberam si plateam, desigur, prin pârjolire, prin arderea pe rug a trecutului meu, ardere care ma desfigura, desigur, ca femeie, dar ce oare puteam face?! carei voci interioare ma adresez acum? de ce nu e a mea vocea interioara? sau cât de «a mea» este vocea mea interioara? de ce se napusteste nauca, mereu spre un altul pe care mi-l doresc, mi-l închipui a fi un eu-frate. Eufratul meu, fluvial meu în care ma pierd si ma regasesc totodata? un eu al sufletelor pierdute si salvate, mântuite prin chiar zbaterea lor neostoita, fara speranta de salvare, fara mântuire, asta caut eu? un eu al sufletelor fara trup, fara sex, un eu al sufletelor care nu se îndragostesc, ce nu au derapaje afective, nuantari sentimentale infinit reluate, duse la paroxism, pâna ce pregnanta culorii nu se mai lasa ascunsa, estompata, si izbucneste în întreaga sa deplinatate, mai mult sau mai putin vinovata de nuditatea ei, trufasa stiind ca si-a platit pretul suferintei, ca a consumat pâna la capat durerea, ca a consumat pâna la capat capatul drumului, pâna dincolo de toate rascrucile, (…) urmarind exoftalmic capatul drumului, tinta, apoteoza, hierofania, împotriva tuturor si chiar împotriva mea însami.”(4)

Labirintul eurilor poetice reveleaza o poetica a imaginarului. În acceptia data de Burgos, imaginea „da de vazut altceva si da de vazut altminteri. Ea da de vazut altceva în masura în care se constituie ca expresie a unei realitati nicicând traite pâna atunci, netrimitând la nimic anterior ei însesi si creatoare a unei fiinte de limbaj ce se adauga realitatii si faureste un sens.”(5)

Eul ascensional „dansând în lumina creatiei” instituie o realitate poetica luminoasa, stralucind în reveriile semnificatiilor metaforice ale BIU-lui.
—————————————–
NOTE
(1) Jean Burgos – Pentru o poetica a Imaginarului, Editura Univers, Bucuresti, 1988, p. 8
(2) Eugenia Taralunga – biu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, p. 90
(3) Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, p.209
(4) Eugenia Taralunga, op.cit., p.70-71
(5) Jean Burgos, op. cit., p. 5-6

Cristina NECULA
Bucuresti
10 iulie 2011

——————-

Nota redactiei: Redam mai jos una dintre poeziile din volumul „biu” de Eugenia Taralunga:

Gilbert Bécaud carînd de colo-colo steaua Poetului mort

ramasese ca totul era pe furate
pe nestiute
pe sferturi de ora
necesar si suficient
secvente sacadate stroboscopic

tot atunci descoperisem muzica vedetelor
stii, trecusem nepasatoare pe lînga stelele oarbe
ale lui Paris Hilton
pe lînga Beyoncé
si Gilbert Becaud carînd de colo-colo steaua Poetului mort
nu crezusem
asa cum nu acceptasem ca smacurile de la Nivea
razbateau pe piata dupa ani de asidue cercetari stiintifice netrucate
platite cu bani grei

ani îndelungati – nu sferturi de ora
brusc, muzica si smacurile veneau spre noi din alta parte
unde sufletul
unde mintea iscoditoare
unde spiritul – ei bine, nu!
Spiritul scapase

si nu numai eu îmi imaginam
cu mare claritate
sferturi de ora în care ai acces stroboscopic
la un spirit supracortical
supracomercial
suprasexual
departe de toate tentatiile si sulemenelile
de templele-tuturor-cumparaturilor
rasarite ca ciupercile
ca topazul mistic
ca mînastirile moldovenesti dupa razboaiele cu turcii
ramase neschimbate sub stelele oarbe

(din volumul biu. poeme si texte-bloc, Editura Limes, 2011)

Fost preot dus in atelierul lui Dumnezeu

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

NECHITA IOAN – Fost secretar al Arhiepiscopiei Cluj si preot paroh la Catedrala 2 Cluj-Napoca –

I s-a propus functia de Mitropolit al Olteniei daca renunta la pocainta

Marturia inregistrata la Zalau in Octombrie 2008

EPISODUL 5

In acest episod, fostul preot ortodox Nechita Ioan povesteste cum a fost tras la raspundere pentru ca predica din Biblie si nu din sfânta traditie (ca datina omeneasca), dar si alte intâmplari neasteptate.

NECHITA IOAN: Evident au inceput sa apara petitiile, plângerile din partea colegilor: Parintele Nechita Ioan predica in stilul  bisericilor evanghelice, sectare.

Arhiepiscopul Clujului, ma cheama si ma intreaba:

– Parinte, ce predicati acolo?

– Ce-as putea sa predic, decât dupa rânduiala calendaristica!

– Adica?

– Dupa rânduiala calendaristica!

– Faceti rabat de la dogme si traditii?

– Absolut, nu, il incredintam. Si aceasta a durat cam doi ani, dupa care mi-a cerut:

– Parinte, vei scrie predicile si mi le trimiti scrise!

Dar una vorbeam, si alta scriam arhiepiscopului. Pentru ca aveam in vedere ca eu daca-i voi spune adevarul, voi fi trimis in Consistoriu. Consistoriu fiind tribunalul bisericesc. Si in conformitate cu canoanele, dreptul canonic, in momentul in care ai adus alte invataturi decât cele prevazute si reglementate de sfânta traditie esti adus si esti taxat eretic, ai creat apostazie, schisma in biserica. Si acestea sunt catalogate ca pacate indreptate impotriva Duhului Sfânt si nu ai iertare, nici in veacul acesta, nici in veacul cel ce va sa vie!

Si mai mult decât atât, in plan social, imi puneam intrebarea nu numai ca voi fi trimis si voi fi catalogat cum am spus, ca eretic, ma dau afara din serviciu, imi pierd locuinta, ce ma fac?

Dupa doi ani ma cheama arhiepiscopul de urgenta, sa ma prezint la cabinet. Si ma prezint. Ii dau salutul cuvenit.

– Parinte, luati loc!

De fiecare data arhiepiscopul ma chema lânga el, de aceasta data aud: stati acolo!

– Parinte, dosarul dumitate a venit mai gros decât Biblia. M-am gândit sa te protejez. Având in vedere vârsta, contributia pe care ti-ai adus-o la altarul Bisericii Nationale, bisericii stramosesti, ca sa nu te trimit in consistoriu, m-am gândit sa te trimit doi ani la Manastire sa te pocaiesti putin! Ca ai adus schisma, ai adus erezie, mi-ai creat acolo o serie intreaga de probleme. Ai incalcat in mod flagrant canoanele sfintilor parinti. Si m-am gândit sa te trimit doi ani la Manastire sa te pocaiesti.Ca nu ti-ar strica putina pocainta.

– Inalt preasfânt, sunteti prea generos. Multumesc! Va apreciez, dar stiti care e problema? Va rog, eu n-as vrea sa fac o pocainta numai pentru doi ani, ci as vrea sa o fac pentru toata viata!

– Acuma te-ai prins singur in lat! Esti eretic! Spune-mi, ce credinta ai?

– E o intrebare nonsens! E ridicola! Dupa 35 de ani de slujire, imi puneti intrebarea Ce cred? Credinta data sfintilor, odata pentru totdeauna! (Ep. Iuda, 3).

– Al doilea lat in care te-ai prins! Esti sectar in toata regula! Predai Catedrala in termen de 3 zile, cu inventarul la zi si pleci in Manastire!

– La aceasta decizie, nu subscriu, si nu-i dau curs de indeplinire!

– Din momentul asta ai cazut sub al doilea pacat: neascultarea, pacat adamic!

Candidatii la preotie, inainte de a se pune mâinile pe capul lor, declara acolo, in incheierea declaratiei: Voi fi supus intru toate, episcopului meu, si o sa-i dau ascultare neconditionat pâna la moarte! Deci, sa asculti de oameni si nu de Dumnezeu (vidi Faptele apostolilor, 4:19 si 5:29 „Trebuie sa ascultati mai mult de Dumnezeu, decât de oameni!”).

 – Asculti, sau nu?

– Nu! (De Dumnezeu ascult mai intai! Sa nu contravina Cuvantului lui Dumnezeu.)

– Din momentul asta te dau diavolului. Toate blestemele din Sfânta Scriptura sa vina asupra sfiintiei tale si, când vei muri, sa nu mai putrezesti!

– Inalt preasfintite, cât priveste blestemul va priveste, pentru ca in cele 5 carti Moise enunta: Blestemat este cel ce blesteama. Va privrste. Iar, ca nu voi putrezi, ca nu-mi va intra corpul in descompunere, nu va intra in procesul de putrezire si ca-si va pastra forma biologica, ori se sustine ca pamantul e in permanenta schimbare si transformare, si, producandu-se peste ani, vreun seism voi fi scos la suprafata, si când ma vor gasi, vor constata cu totii, omul acesta este un Sfânt!

Si astfel voi fi beatificat, canonizat. Voi ajunge si eu un sfânt ca Ioan cel Nou de la Suceava, cuvioasa Paraschiva de la Iasi, ori un sfântul Dimitrie de la Bucuresti, ori Iosif din Catedrala Timisoreana! Voi fi dus in procesiune, dintr-o parohie in alta, voi aduce binecuvvntari, voi inlatura efectele secetei.

– Iesi afara, ca esti dat diavolului! Dar te instiintez: Pentru ceea ce ai facut, eu nu te voi ierta, vei ajunge nima-n drum si plin de praf, cum zice banateanu, boschetar!

La doi ani, auzind Marturia tânarului preot din Episcopia Caransebes, protopopia Oravita, parohia Sasca Montana, Cristian Florea, am ramas profund impresionat.

M-a fascinat. Am plecat in cautarea lui. Dupa multe obstacole si peripetii, l-am intâlnit.

I-am pus intrebarea:

– Regreti, privind in urma ce ai lasat, statutul de preot, onoarea si celelalte binefaceri pe care le aveai?

– Nicioadata!

– Cristi! Eu, credeam ca si Ilie, ca sunt singurul pe planeta, in situatia aceasta. Dar cum Ilie s-a inselat, nu era singur, mai erau inca 7.000 de suflete. Si când am auzit ca este un al doilea preot l-am cautat.

– Niciodata, nu regret!, i-a spus fostul preot Cristi Florea. Aceluiasi Dumnezeu ma inchin in duh si in adevar, aceluias Isus care a platit pretul pacatului la Crucea Golgotei, ma inchin si eu si tu, pentru iertarea pacatelor.

– Vreau sa ramân slujitor cu tine, impreuna.

Si de atunci am ramas la Biserica Baptista Efrata Lugoj.

La data de 7 august 2007, m-am adresat Sfântului Sinod, concomitent având si chemarea sa dau darea de seama sa spun ce s-a intâmplat cu mine. Le-am cerut Cartea de munca, Gramata de hirotonire, Cartea canonica si iesirea din sânul Bisericii.

Actualul patriarh Daniel Ciubotea nascut la Dobresti, Lugoj, si fiind bun prieten cu fratele lui care e padurar si sora lui care e cadru didactic, mi-a spus ca v-or interveni pe lânga Dani, ca numele lui de botez e Dan, doar va cunoasteti. Da, ca am si liturghisit impreuna.

Am fost catalogat de enoriasii din Cluj: „Parintele paroh, de la Catedrala, a innebunit! S-a stricat de cap. Biblia l-a ametit complet! ”

 Sfântul Sinod a ramas profund impresionat, cei 42 de episcopi.

 Episcopul Teofan, Mitropolitul al Olteniei pe atunci, de care am fost foarte apropiat, a spus si el: Parinte, nu se poate!. M-a ajutat si in plan spiritual si in plan economic si administrativ. Mi-a spus: Parinte, eu plec la Iasi. Daca nu ocup scaunul de patriarh, ma asez la Iasi (pe functia avuta pâna atunci de viitorul patriarh Daniel).

 Dam drumul dosarului tau, la dl Iorgulescu, in 20 de zile ajunge la Presedentia României in vederea de a obtine recunoasterea celei mai inalte trepte, Mitropolit al Olteniei. Ai o armata de preoti in subordine, masini, 129 de manastiri, ce nu ai? O avere intreaga. Paduri, s-au retrocedat terenurile agricole, cirezi de vite, turme de oi, ai manastirile, ateliere, o avere. Totusi 7 milioane ai salariul. E unica ocazie, ratezi sansa, iti inscrii numele in analele sinodale, ramâi in istoria poporului, in istoria Mitropoliei Olteniei, in istoria Sinodului.

 Dar dintrodata, pe când eram gata sa fac târg, sa negociez cu Dumnezeu(!), m-am simtit electocutat! Si mi-am adus aminte:Alegeti astazi cui vreti sa slujiti.  Cât despre mine, eu si casa mea, vom sluji Domnului!

 Apoi declaratia lui Rut, la o doua interventie a lui Naomi, soacra ei, Rut se tine in continuare de Naomi, care se intoarce din straini, pe unde viata a dus-o, inapoi la poporul lui Dumnezeu: Faca Dumnezeu ori ce va vrea, casa ta va fi si casa mea, poporul tau va fi poporul meu, Dumnezeul tau va fi si Dumnezeul meu!

 M-am intors inapoi in Banat. Dar d.p.d.v. Social, au inceput sa apara probleme timp de 3 luni de zile. Parca se confirmau spusele, parca erau fraze profetice ale arhiepiscopului de Cluj. Vei ajunge asa, asa, asa.

 Am intrat in obiectivul Organelor de interne, Judecatorie, Justitie, Primarie si mi se spune: Dumneata esti nebun.  Te asteapta postul de Mitropolit al Olteniei si el doarme in parc in gara! Pocaitii astia nu-i dau nici o atentie.

Stilul banatenilor,  ei sunt putin mai glaciali, mai indiferenti, mai distanti. Si, timp de 3 luni de zile, Dumnezeu m-a trecut prin atelierul Lui!

 Si acele Organe locale de stat, mi-au pus in vedere doua alternative, doua sanse: Iti dam o locuinta. Nu vrei sa te duci preot, nu vrei, esti nebun, esti stricat de minte!

(Prima varianta): –  Nu vrei? Domnul primar, ce facem? Ii dam o garsoniera aici, dar sa dea o declaratie ca renunta la pocainta. Ii dam o masa la o cantina sociala, 4…5 milioane, subzistenta de zi cu zi.

(Varianta a doua):  -Domnu Deceanu, prim procuror, ii faceti dosarul de bolnav irecuperabil, mental, il internam definitiv la Stei, fostul oras Dr.Petru Groza, judetul Bihor. De acolo, nu mai iesi! Ai ragaz pâna mâine dimineata!

N-am ales …..

VA URMA !!!

Puteti vedea:  Zorii    Ep. 1   Ep.2   Ep. 3   Ep.4  Ep.6