La sfintirea unui templu, la o mare sarbatoare,

Lumea a adus podoabe – ea, batrâna, slaba, oarba,

Vaduva Anastasia – si-a facut cu greu carare,

Si în curtea lui de aur, a adus un fir de iarba –

 

Si-i era asa rusine, ca si bruma ei de bine,

De pe-o pajiste vecina cu bordeiul ei, furase –

Sa aduca – pentru boii, cei lasati de fiecine

Lânga templu – mângâiere, pentru câte duc pe oase –

 

Pe frontonul de intrare în Biserica, tocmise

Împaratul, sa îi scrie, al lui nume, un fruntas –

Dar un Înger sterse toate cele-atât de scumpe zise,

Si-a cioplit: “Anastasia a platit acest lacas!”

 

Si-au vazut, mirati, minunea, Împaratul, si curtenii,

Si-au catat-o pe batrâna mult prea buna, si prea oarba –

Caci un Rai întreg, de aur, n-are pretul, prin milenii,

Cât o inima, ce–n zdrente, îi aduce-un fir de iarba…

 

 

 25 Mai 2011

din volumul LUMEA DE AUR, de Jianu Liviu-Florian