(fragment din romanul “Puntea franta si caderea spre niciunde”)
Sedinte prin anii `80: ,,cand partidul a zis: „to’arasul Sarbu, hai!” Eu, hai! Adica, eu hai cand cu nationalizarea, eu hai cand cu colectivizarea… Si-acum?! Pai, ca v-am spus trecutul meu… Si vin din familie cu origini sanatoase,… adica ma intelegeti”… Sedinte si acum! Rezultatul acelasi! Singura scapare la romani, iesirea prin cer Cititi!

Intamplarile ciudate, prin care trecuse Iftode, m-au impresionat, insa starea mea sufleteasca  ma ingenunchea. Vesnic  eram cu ochii pe ceas, si in cautarea unui telefon. Voiam sa aflu unde este Beatrice, ce au discutat, si mai ales, ce decizie au luat la nivel familial. Am sunat intruna pana dupa orele pranzului, fara nici un rezultat. Zbarnaitul in gol al telefonului ma dispera. Cand incercam sa mananc ceva, in timpul pauzei de masa, in biroul meu improvizat, a intrat Tomacu.
– Domnu` Enescu, astazi e sedinta de partid! Se alege noul secretar pe sectie!
– Bine! Dar eu… nu sunt membru!
– Stiu! Dar dumneata esti scolit, stii carte, si musai sa  vorbesti ceva frumos despre mine! Si o sa am si eu grija!
– Sa vorbesc, dar cum, daca…
– Participi ca invitat! O sa fie careva sa ma propuna secretar, de exemplu Branza sau Pasat. Dumneata spui ceva … ma rog, ce ai invatat de prin carti, o sa ma mai sustina unul, altul si …  Ca am auzit ca mai candideaza Sarbu.
– Care Sarbu?
– Aurica, ala de a fost fochist pe vapor! Se bate cu pumnii in piept ca el a dres, ca nu stiu ce… Vai de mama lui! Ai sa-l vezi!  Un…ala  al principesei!
– Si totusi, eu sunt nou venit!… Nu vreau sa deranjez pe nimeni!- am incercat eu sa ma eschivez.
 – Ma nea Stefane, ma, o sa ai nevoie de mine! Ma, o sa te vad in genunchi si in genunchi o sa ramai.
– Bine! La ce ora ziceai ca e sedinta?
– Pe la cinci dupa masa! Ai timp cat vrei sa te gandesti la un discurs! Domnule, sa spui ceva de care sa se minuneze prostimea! Uite, stai acolo, in birou, la umbra, si scrie-l! Apoi vii la tribuna si zici: ,,tovarasi, tovarasul Tomacu  e totul pentru santier si pentru propasirea Romaniei spre cele mai inalte culmi, cum spunea tovarasul Ceausescu, la Plenara cece,…  Mai bagi si cate o chestiune din asta, ca da bine!” O sa am eu grija sa fii aplaudat! Hai, tovarase, ce dracu, ca nu e mare lucru la cata carte ai facut!
– Bine, bine! – i-am raspuns, iritat, ca si cum l-as fi dat afara.
 ,,Tara arde in foc si  asta…! Numai de sedintele voastre nu-mi arde!” – mi-am zis, in gand, insa, dupa ceva timp, m-am  hotarat sa spun totusi ceva pentru a nu intra in conflict cu el.
 In jurul orelor saisprezece, Tomacu plesnea de nerabdare si facea mare agitatie prin curtea intreprinderii.
–  Gata, toata lumea la sedinta! La sedinta, tovarasi!
– Pastele mamei ei de sedinta! Cum dracu  a dat nemernicul asta peste mine?! Nu plecam eu acum linistit acasa?! – am injurat, printre dinti, insa am schitat un oarecare zambet si am raspuns inainte ca Tomacu sa-mi mai intre in birou
–  Gata, gata! Acum! – L-am asigurat eu, mimand strangerea unor hartii.
–  Gata si cuvantarea?
Am ezitat sa raspund.
– Aud?
– Gata, gata! – am raspuns, in doi peri.  “Lua-te-ar dracu cu cuvantarea ta cu tot!” am mai injurat eu in gand, dar tot nu m-am racorit.
Inainte de a intra in sala de sedinte, am incercat, din nou, sa sun la familia S. Nimeni! Parca pe toti ii inghitise pamantul.  M-am consolat cu gandul ca ar putea fi  la scoala, si m-am incorporat multimii.  M-am asezat mai in spatele salii, loc din care aveam  perspectiva unor capete  intepenite intre  niste  zdrente jegoase.  La prezidiu, o masa invelita intr-o carpa de culoare rosie, conducerea de partid! In primul rand, la un capat, Tomacu,  inconjurat de cativa din ai sai, iar la celalalt capat, Aurica Sarbu, un pirpiriu agitat, parca  de dus la nebuni.
– To’arasi, declar sedinta deschisa si va supun la vot ordinea de zi! Care este pentru?
Aproape  intreaga sala a ridicat mana.
– Toarasul, toarasul Constantinescu, sa vedem si noi care e aia? – l-a intrerupt Sarbu, in timp ce s-a intors spre  cei din spatele sau. Pai nu? – li s-a adresat acestora. Adica, ordinea?! Votam asa? Sa stim si noi, pai nu?
– Ordinea?  Mai, toarasul Aurica, ordinea este  ordine, adica aia care a fost si data trecuta si care, cum spunea to’arasul la Congresul  … ceceului, are sa fie! Toata lumea o stie, numai tu nu ai bagat la cap!
– Atunci, bine, bine!
– Inca o data, care este pentru? Se abtine cineva? E cineva impotriva?
In unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobata. – a dat verdictul Constantinescu,  pe un ton arogant, fara nici o  ezitare si fara a mai privi in sala.
– To’arasul Secretar, cu tot respectul pe care dumneata il stii, ca doar ne-am inteles ieri, oamenii, adica noi, clasa muncitoare,… asteptam darea de seama! Sa vedem cu ce vine fiecare, adica, vreau sa spun, sa vedem ce am facut pentru binele partidului! Pentru propasirea poporului!…  Adica cine merita! Cine e un om de nadejde! Cred eu!  Ca cine a dormit langa muiere, ar trebui sa mai stea! E! Pai nu?  – s-a adresat, din nou,  Sarbu celor din spatele sau, apoi, catre prezidiu.
– Asa e! Cam are dreptate! – Au mormait, cu capul in pamant, cativa.
To’arasul Secretar… general,  sa mergem mai departe! Aurica al nostru, ca noi il consideram de-al nostru, uita ca, acum cativa ani, noi l-am bagat in cazanul cu lesie, la despaducheat. Era jegul pe el ca pe porc! Ziceti, mai oameni buni, ca ati fost de fata! Daca nu o fi avut si raie! Si acum, i-auzi si dumneata dare de seama, ca cine sa fie numit aici, la sectie, secretar de partid! Nea Ion Vigaru si-a facut treaba, mai bine, mai rau…!  Acum, cine altul sa fie decat eu? Toata lumea ma cunoaste, si … Sa spuna to’arasul Enescu, care reprezinta generatia tanara, adica viitorul, ce am facut eu si ce fac pentru santierul asta si pentru propasirea.. si binele poporului, cum spunea si to’arasul Ceausescu… in cuvantarile publicate in organul …
   M-am ridicat in picioare, gata sa iau cuvantul.
 – Cine e asta, to’arasul Constantinescu? Vine un tasti-basti sa-mi vorbeasca mie de organul?!… Care organ, to’arasul? Pai, ce stie unul caruia nu i s-a uscat cerneala pe diploma?! I-auzi, organul! Pai organul e organul partidului, to’arasul! Sa mai puna mana pe carte! Adica noi, unul ca mine, care inca de pe vremea frontului …
 – Se incaiera cu  gastele pe dude! Hai, to’arasul secretar, sa fim seriosi, ca ne pierdem vremea! – l-a intrerupt Tomacu. To’arasul Aurica, oricat s-ar zice, bate campii! Se crede aici ca pe vremea cand era el cu babele la treierat in arie.
 – Va rog! Va rog!  – a intervenit Constantinescu.
 –  Eu, adica, vreau sa zic, ca tot timpul cand partidul a zis: „to’arasul Sarbu, hai!” Eu, hai! Adica, eu hai cand cu nationalizarea, eu hai cand cu colectivizarea… Si-acum?! Pai, ca v-am spus trecutul meu… Si vin din familie cu origini sanatoase,… adica ma intelegeti …
 – Vii din aia ma-ti! – ca nu stiu ce sa mai zic ca sa taci– si-a pierdut rabdarea Tomacu.
 – Va rog, va rog! – a incercat din nou Constantinescu sa linisteasca spiritele.
 – Ce sa mai ne rugati, to’arasul secretar? Eu zic sa vedem ce propuneri sunt, supunem la vot, si…
 – Sa supunem la vot! Da, in unanimitate! – a raspuns tot el, fara sa astepte nici macar o clipa – propunerea a fost aprobata! Ia sa vedem, cine!…
 – Pai, cine altul decat to’arasul Tomacu?! Si el vine tot din origini sanatoase, si e de cand cu santierul aici!… – a propus Oprea, un muncitor facut sef de echipa, care umbla cu o carte a lui Lenin, sub brat, tot timpul.
 – To’varasul secretar, eu am sa ma plang sus, daca am sa vad ca nu se mai poate, am sa  ma spanzur, to’arasul, pai  nu?
 – Sa supunem la vot: care este pentru, care este impotriva, se abtine careva? Cu unanimitate de voturi, to’arasi, propunerea a fost votata! E, acum sa vedem cine da de baut?!
***
Am plecat fara sa scot o vorba. Tocmai departe, dupa ce m-am asigurat ca nu este nimeni prin jur, am injurat cat am putut. M-am muscat zdravan de mana si mi-am vazut de drum. Aveam deja experienta de la marginea parcului, din ziua de 23 august. La camin, inainte de a intra, am vrut sa sun iarasi la familia S. Am ezitat. In minte aveam zecile de telefoane date, si toate imi zornaiau ca si cum nimeni si  niciodata nu mi-ar fi raspuns. Am urcat. In camera, Florica statea rastignit. Citea o carte. Langa pat, zacea un teanc de ziare aruncate de aiurea, semn ca fusesera rasfoite.
–    Ai fost la sedinta?
– Am fost.
– Si?
– Si! A iesit cine trebuia.
– Nea Mitica Tomacu!
–  De unde stii?
– L-am tot vazut la harca asta de Constantinescu!
– Si Aurica?
Aurica! Asta e un fel de neica nimeni! Toti cretinii s-au inscris in partid! Si acum, cu pretentii, sa faca politica! Asta e politica! Mai bine zis, cara la plocoane! Domnule, s-au cocosat carand! Si pentru ce? Pentru un os de ros si ordine primite de sus in jos.
– Mai da-i,… Doamne iarta-ma! Nu ma intereseaza. Nu cred ca am sa intru vreodata in partid.
– Nu?!- a intrebat Florica surprins.
– Nu!
– Nu prea cred. Daca te propun astia, n-ai cum sa refuzi, ca, daca o faci, ai dat de dracu!
– Deocamdata stau linistit, nu ma vad eu propus. Da-i in ma-sa cu partidul lor! Cand vad ce e in jurul meu, m-as tot duce unde a nins si nu s-a prins! Prin `70, cand eram la liceu, si ceva timp dupa aceea, la Bucuresti, parca nu era asa. Sau poate n-am sesizat eu!
– Asa zic multi! Ca ar fi fost vro 15 ani mancare. Eu,  atunci, pe la mine pe la tara, tot cu un ou si o  oala de lapte am trait. Si cu ce mai era printr-o gradina. Ai mei la fel.  Dar poti sa stii? In  `47, nationalizarea, apoi colectivizarea! Acum, foametea. Nici ca se putea altfel! Dupa mine, e o consecinta fireasca, daca stai si analizezi corect fiecare etapa si consecintele.
– Bine, bine! Dar de ce nu se face ceva, acolo sus, ca, cel putin, pamantul produce!
– Nu te-ai uitat si tu prin gara? Sute de vagoane cu cereale, carne, tone de alimente se duc, dracu, la export!
– Iar romanul?
–   Romanul! Romanul rabda pentru un  viitor luminos!
– Si… o cale de scapare?
– La noi, la romani, prin cer! Iesirea prin cer!

 Nicolae Balasa